Dreptul Comertului International - D.A. Sitaru

Dreptul Comertului International 1
D.A. Sitaru
TITLU 1. DCI, ca fapt social si juridic

Dreptul comertului International(DCI) = disciplina de drept substantial. Se ocupa cu studiul raporturilor
juridice ce apar in sfera comertului international.
I.
Definitia Comertului International
Este susceptibil de o prima acceptiune, stricto-sensu, si de una lato-sensu, moderna, specifica perioadei
contemporane.
1. Stricto-sensu, comertul international cuprinde totalitatea operatiunilor de import si export cu
marfuri, lucrari sau servicii, pe care le desfasoara subiecte de drept specializate de nationalitate romana
cu subiecte de drept specializate de nationalitate straina, cu precizarea ca aceste subiecte de drept isi au
sediile in state diferite sau marfa care face obiectul contractului este una in tranzit international.
Elemente esentiale: elementul comercial, faptul ca este vorba de subiecte de drept specializate, care
indeplinesc calitatea de a fi comercianti, si elementul de internationalitate care este dat de doua aspecte:
faptul ca partile isi au sediile in state diferite sau faptul ca marfa se afla in tranzit international (in
drumul ei, dintr-o parte in cealalta, marfa trece cel putin o frontiera). Cele doua criterii sunt alternative.
Aceasta prima conceptie implica o operatiune cu marfa (cum merx).
2.Lato-sensu. In epoca moderna, au aparut operatiuni care nu se leaga direct de marfa, dar care
intra in sfera cooperarii economice internationale. Aceasta este o forma moderna de comert unde nu
rezulta in mod evident ca este vorba de o operatiune cu o marfa, dar este caracterizata de faptul ca partile
pun in comun valori economice, in scopul realizarii unui profit (finis mercadorum est lucrum). Formele
de cooperare sunt multiple. Romania este parte la peste 50 de acorduri bilaterale de cooperare intre state.
Cel mai simplu exemplu este constituirea unei societati mixte.
II.
Caracteristicile politicii Romaniei in domeniul comertului

international:
Principiul libertatii comertului international principiu fundamental;

In 1990 au fost adoptate primele legi (decretul-lege 54/1990 si decretul-lege 96/1990) care proclama
principiul libertatii comertului international.
Continutul notiunii:
-
O prima latura se refera la posibilitatea subiectelor de drept romane specializate de a

desfasura activitati de comert international.

D.A. Sitaru
O a doua acceptiune se refera la posibilitatea subiectelor de drept straine specializate de a

desfasura activitati economice si comerciale pe teritoriul Romaniei.
Libertatea comertului nu este absoluta. Exista si reglementari de supraveghere din partea

autoritatilor publice. Analizam doua parghii: regimul investitiilor straine in Romania si regimul general
al importurilor si exporturilor.
A. Regimul general al importurilor si exporturilor in si din Romania:
Autorizarea operatiunilor de import si export este o exceptie. Este de stricta aplicare. Emiterea
autorizarilor cad in competenta diferitelor autoritati, cele mai importante fiind Ministerul Economiei,
care este competent pentru anumite marfuri specifice (contingentate exportul este limitat), Agentia
Nationala de Control a Exporturilor, in subordinea MAE, competenta pentru autorizarea, mai ales, a
produselor militare, cu dubla utilizare, civila si militara. Mai exista autoritati care autorizeaza comertul
cu diferite categorii de produse (animale vii, medicamente, substante psihotrope, bunuri din patrimoniul
cultural national, tutunul, alcoolul, deseurile s.a.).
Aceste autorizatii sunt elibarate pentru un anumit produs sau o grupa de produse si pt o anumita
tara si perioada de timp. Ce se intampla in situatia in care autorizatia nu este emisa? Care sunt caile de
atac? Este aplicabila legea 554/2004 a contenciosului administrativ. Este nevoie de o plangere prealabila
la organul care a dispus neautorizarea. In cazul in care ea este respinsa, exista calea instantei de
contencios administrativ.
Competenta apartine curtii de apel, atunci cand este vorba de o autoritate publica centrala, de la
sediul reclamantului sau de la sediul paratului.
Natura juridica a autorizatiilor de import si export acte administrative cu caracter individual.
Regimul lor este reglementat prin norme de aplicatie imediata.
Obligatia de obtinere a autorizatiei apartine, in principiu, partii romane din contractul comercial
international. De regula, ea este o obligatie de mijloace. Daca autorizatia este respinsa, se considera a fi
un exemplu de situatie de forta majora care exonereaza parte romana de raspundere. Este exonerata daca
nu este in culpa. Uneori, obligatia poate avea caracter de rezultat.
B. Regimul investitiilor straine:
Acesta este reglementat de OUG 92/1997. Ele reprezinta cazul general al regimului investitilor
straine. In momentul de fata vorbim de mai multe categorii de investitii straine.
a. Investitie straina directa(ISD) definita in OUG 92/1997 si in Reg. BNR nr. 4/2005;
= acea situatie in care un investitor strain varsa aport la o societate comerciala din Romania, indiferent in
ce forma, cu scopul crearii unei legaturi economice durabila (una din conditiile acestei notiuni este
existenta unui aport de min 10% la capital; intentia investitorului strain este de a participa in mod
nemijlocit in conducerea si administrarea soc romanesti).
Aceasta este de doua forme:
i.
In forma societarea presupune constituirea sau extinderea unei societati in Romania sub
2

D.A. Sitaru
forma de sucursala sau de filiala. Reprezentanta nu este o forma de investitie straina.

Societatea are o latura contractuala si una institutionala.
ii.
In forma exclusiv contractuala nu are drept consecinta nasterea unei persoane juridice,
crearea sau existinderea unei societati, ci un raport exclusiv contractual. Este
reglementata prin L 84/1992, L 123/2012, L 238/2004, L 85/2003. Aceste contracte se
incheie exclusiv cu societati de stat.
b. Investitiile de portofoliu def prin OUG 92/1997 si prin Reg BNR.

= nu implica o legatura economica durabila, ci este situatia in care investitorii straini cumpara actiuni,
obligatiuni la soc com romanesti sau cumpara titluri de stat, cu scopul de a le revinde la suprapret.
Aceasta este supusa legii pietei de capital, L 297/2004, daca este vb de actiuni si obligatiuni, OUG
66/1997, daca este vorba de titluri de stat.
Reg BNR nr. 4/2005 defineste notiunea de investitorul strain = este un nerezident care investeste
in Romania in oricare dintre formele prevazute de lege.
Un nerezident = persoana fizica avand domiciliul in strainatate sau persoana juridica care are sediul in
strainatate.=> Elementele de extraneitate domiciliul si sediul.
Principiile care guverneaza regimul investitiilor straine:
1. Principiul libertatii formelor si modalitatilor de investire in Romania;
Are doua aspecte:
Libertatea formelor -inseamna ca investitorul strain poate investi in Romania in oricare din
formele permise de legea romana prin constituirea unei soc com, prin incheierea unui contract, prin
constituirea unei asociatii in participatie.
Libertatea modalitatilor investitorul strain poate varsa, in principiu, urmatoarele forme de
contributie: in numerar (in valuta sau in lei), in bunuri corporale (bunuri mobile si imobile), in bunuri
incorporale, in alte drepturi sau valori economice (servicii, tehnologii etc.).
2. Principiul liberului acces al investitorilor straine in toate domeniile vietii economice din
Romania; Legea romana nu prevede domenii interzise accesului investitorilor straini.
3. Principiul egalitatii de tratament intre investitorii romani si cei straini si intre investitorii straini,
intre ei;
La inceput, se prevedea un regim mai favorabil investitorilor straini decat celor romani. Apoi,
acestora li s-a acordat regimul national. Legea nu discrimineaza intre investitorii straini, cu exceptia
acordurilor care rezulta din calitatea Romaniei de membru UE si din acordurile bilaterale. Romania este
parte la numeroase acorduri de promovare si protejare a investitiilor. In aceasta materie isi gaseste
aplicabilitatea principiul mitior lex: daca o lege prevede un regim mai favorabil unei anumite categorii
de investitori, ea se aplica tuturor categoriilor de investitori.
3

D.A. Sitaru
Garantiile acordate investitorilor straini:

Doua garantii majore acordate: garantia impotriva indisponibilizarii investitiei si garantia
stabilitatii regimului juridic al investitiei straine in tara.
Garantia impotriva indisponibilizarii investitiei isi are temeiul in Constitutie, art 44. In aplicarea
acestei prevederi OG nr 92/1997 contine reglementari speciale care se coroboreaza cu prevederile L
33/1994. Ordonanta prevede cateva principii privind aceasta indisponibilizare a investitiei:
1. numai pentru utilitate publica;
2. cu despagubire integrala;
3. cu despagubire prealabila;
4. cu dezdaunare efectiva (aceasta se calculeaza la valoarea de piata a investitiei expropriate,
inainte ca respectiva cauza de expropriere sa devina cunoscuta).
Garantia stabilitatii regimului juridic al investitiei straine in tara.
Principiul este ca investia este supusa legii in vigoare la momentul efectuarii ei.
Drepturile de care beneficiaza investitorii straini
OUG 92/1997 prevede o serie de drepturi specifice de care beneficiaza investitorii straini:
1. Dreptul la asistenta privind parcurgerea formalitatilor administrative pentru constituirea
si functionarea investitiilor in tara. Aceasta asistenta se acorda de catre Agentia Romana
pentru Investitii sau de alte autoritati publice. ARI este afiliata la o asociatie internationala
mondiala : Asociatia Mondiala a Agentiilor de Promovare a Investitiilor, cu sediul la Geneva.
2. Dreptul la conversia in valuta si transferul in strainatate al profiturilor obtinute in tara.
Este vorba de dividende, de veniturile obtinute din vanzarea activelor, din beneficiul de lichidare
daca investitia din tara se lichideaza -, de orice alte venituri obtinute legal, dupa achitarea
impozitelor si taxelor prevazute de legea romana.
3. Dreptul investitorilor straini asupra bunurilor din tara
In ceea ce priveste bunurile mobile, li se aplica regimul national au aceleasi drepturi ca si

investitorii romani.
In ceea ce priveste imobilele, si mai precis dobandirea dreptului de proprietate asupra
imobilelor, o situatie speciala exista in ceea ce priveste terenurile, pentru cladiri este de
asemenea regimul national. Exista o evolutie legislativa. Constitutia modificata prin Legea
429/2003 a adus o schimbare fundamentala de reglementare, de politica juridica a
legiuitorului roman fata de investitiile straine in terenuri. Noul articol 44 alin. 2 din
Constitutia modificata prevede ca cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de

D.A. Sitaru
proprietate asupra terenurilor, numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la UE si

din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in
conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
Spre deosebire de vechiul text constitutional, care era formulat in sens negativ (strainii nu pot dobandi
dreptul de proprietate al terenurilor din tara), noul text constitutional formulat la modul pozitiv exprima
asadar o modificare la nivelul capacitatii de folosinta a strainilor.
In ceea ce priveste reglementarea constitutionala, observam ca se face o distinctie intre dobandirea prin
mostenire legala, pentru care nu este prevazuta nicio conditie speciala, si, pe de alta parte, per a
contrario, dobandirea prin acte juridice, fie inter vivos, fie mortis causa (cum este testamentul), si pentru
care C pune conditiile pe care le-am mentionat. Acestea sunt: in primul rand, posibilitatea dobandirii sa
rezulte din tratatul de aderare a Romaniei la UE sau din alte tratate internationale la care Romania este
parte. In al doilea rand, este pusa conditia reciprocitatii.
Reciprocitatea este de trei feluri :
legislativa (cand in tara straina exista norme juridice care prevad aceleasi drepturi pentru
investitorii romani);
diplomatica (cand reciprocitatea izvoraste dintr-o conventie internationala);
de fapt (atunci cand ea rezulta din jurisprudenta, practica autoritatilor competente din
tara straina).
In al treilea rand, este necesara indeplinirea conditiilor prevazute de legea organica (Legea 312/2005
privind dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum
si de catre persoanele juridice straine, care a intrat in vigoare la data aderarii Romaniei la UE).
Aceasta lege nr. 312/2005 a prevazut un regim juridic diferit, dupa cum este vorba de state membre sau
de state terte.
Pentru statele membre, au existat o prevedere generala si doua prevederi speciale.
Prevederea generala : se aplica regimul national aceleasi drepturi ca si pentru investitorii
romani.
Regulile speciale priveau doua categorii de terenuri.
In primul rand, terenurile avand drept scop constituirea de resedinte sau sedii secundare,
pentru care a fost un moratoriu de 5 ani, pana la care se acorda regimul national;
si pentru terenurile agricole, pentru care a fost un moratoriu de 7 ani, care a expirat la 1
ianuarie 2014.
Au fost discutii privind noua lege, care a fost declarata neconstitutionala de catre CCR.
Suntem asadar intr-o perioada tranzitorie. Statele UE au luat masuri cvasiprotective pentru
cumpararea de terenuri. Ramane sa vedem care va fi pozitia Romaniei.
Pentru statele terte, conditia este sa existe un tratat cu tara respectiva si conditii de reciprocitate.
In niciun caz, regimul aplicat unui stat tert nu poate fi mai favorabil decat regimul aplicat unor
cetateni din celelalte state membre ale UE.
4. Dreptul de a efectua operatiuni valutare in moneda straina si in moneda nationala (lei). La
1 septembrie 2006, inainte de aderare, nerezidentii au dobandit dreptul (politica a fost de

D.A. Sitaru
liberalizare continua) de a achizitiona instrumente financiare pe piata monetara romaneasca, ceea

ce a echivalat cu convertibilitatea totala a leului.
5. Dreptul de a angaja personal strain nu a existat foarte multi ani dupa 1990. Se putea angaja
in posturi de executie numai personal roman. Dupa OG 92/1997, investitorii straini au dobandit
dreptul de a angaja personal strain. Pentru personalul strain, daca nu provine din state membre
ale UE, este nevoie de o autorizatie de munca ce se obtine in conditii relativ restrictive.
6. Dreptul de a-si alege instantele competente pentru solutionarea litigiilor relative la
investitii. Investitorii straini au urmatoarele posibilitati sa apeleze, daca intra in litigiu cu statul
roman (cele mai multe probleme au fost in legatura cu despagubirile pentru exproprieri; alte
probleme in legatura cu acte normative care au creat dezavantaje pentru investitorii straini), la
procedura interna a Legii nr. 554/2004.
Mai exista posibilitatea apelarii la un arbitraj international (solutia cea mai frecventa). Acesta poate
fi un arbitraj institutionalizat, iar cel specific cu competenta in materia investitiilor este Centrul
International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii (ICSID/CIRDI), cu sediul la
Washington, fondat in temeiul Conventiei de la Washington din 1965 conventia pentru reglementarea
diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state. Romania a aderat la aceasta
conventie inca din anul 1975 si a fost una din conditiile aderarii Romaniei la FMI.
La ICSID, fiecare stat numeste 4 membri arbitri. Romania a fost implicata in circa 10 litigii si este in
continuare implicata in unele dintre ele. Sunt litigii de mare dificultate si procedura este speciala.
Exista si o a doua optiune in ceea ce priveste arbitrajul este vorba despre arbitrajul ad-hoc. Cel mai
frecvent utilizat este Regulamentul de Arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pentru DCI : UNCITRAL.
Romania este parte la peste 50 de acorduri bilaterale de promovare si protejare a investitiilor, cu
prevederi foarte importante.
Facilitatile de care beneficieaza investitorii straini in Romania
Facilitatile se pot imparti, pentru ratiuni didactice, in doua mari categorii :
1. Facilitati cu caracter normativ, care se aplica asadar erga omnes
Aceste facilitati au avut un mare avant in perioada anilor 90, sub incidenta mai ales a Legii nr.
35/1991, cand investitorii straini au beneficiat de facilitati superioare investitorilor romani. Dupa
1997, lucrurile au mers catre o egalizare, dpdv normativ. Mai ales dupa aderarea Romaniei la
UE, singurele facilitati permise de regimul comunitar sunt ajutoarele de stat, care se acorda insa
in conditii extrem de restrictive, cu acordul Comisiei Europene.
2. Facilitati cu caracter individual sau special
Aceste facilitati au fost acordate, de-a lungul istoriei, unor investitori considerati strategici,
incepand cu Coca-Cola (in anii 90) si terminand cu investitia Renault. Facilitatile individuale sau acordat pe perioade lungi de timp : 5-7 ani. Acestea s-au consumat in cea mai mare parte.

D.A. Sitaru
Garantarea investitiilor straine

Se face prin intermediul unei agentii specializate : Agentia Multilaterala de Garantare a
Investitiilor, care a fost constituita in urma unei conventii speciale, care s-a incheiat la Seoul in 1985
conventia de constituire a acestei agentii.
Romania a aderat la aceasta conventie in anul 1992. Conventia a fost conceputa in momentul in
care ea a fos adoptata pentru a proteja investitorii straini in tarile cu economie centralizata din timpul
respectiv, unde existau riscuri ca investitia sa fie expropriata fara despagubiri corecte sau sa existe o
serie de impedimente in desfasurarea activitatii. Ulterior, dupa 1990, aceasta conventie si aceasta agentie
nu foloseste numai investitorilor straini care investesc in Romania, ci si investitorilor romani care
investesc in strainatate.
Agentia functioneaza ca o societate de asigurari. Ea acopera o serie de riscuri : asa-numitele
riscuri eligibile. Cam ce riscuri se acopera ?
1) Riscurile de transfer valutar, in ipoteza in care nu ti se mai permite sa repatriezi valuta
sau apar impedimente majore, taxe exorbitante.
2) Riscurile de expropriere sau de alte masuri similare
3) Riscuri de incalcare a contractului, incetare unilaterala, suspendare abuziva
4) Riscuri de tulburari civile majore : razboi, revolutie etc.
III.
Aspecte privind izvoarele DCI
Izvoare sunt conventiile internationale. Acestea vor fi intalnite la materiile respective.

Ne referim la un izvor de drept, si anume la uzantele comerciale internationale, care pun
probleme specifice in comertul international.
Definitie : uzantele comerciale internationale sunt practici sociale, prin natura lor nescrise, care
prezinta un anumit grad de vechime, repetabilitate si stabilitate, aplicate intre un numar nedefinit de
parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate
comerciala, practici care, in functie de natura lor, pot prezenta sau nu caracter de izvor de drept.
Din aceasta definitie rezulta elementele esentiale, definitorii ale uzantelor.
In primul rand, uzantele au un element obiectiv. Sunt, cum am spus, o practica sociala. Asta
inseamna un ansamblu de acte juridice si de fapte materiale care capata caracter de practica
datorita aplicarii lor repetate intre participantii la comertul international, intr-o anumita perioada
de timp. Pot fi practici pozitive, adica acte pozitive sau pot fi abstentiuni.
Pentru a se naste o uzanta, elementele de vechime si de repetabilitate sunt esentiale. O uzanta nu se
naste peste noapte, dar perioada de timp depinde de ramura, de imprejurari etc.
Al doilea caracter al uzantelor este cel de colectivitate, de generalitate, de impersonalitate. Cum
am spus, uzanta se aplica intre un numar nedefinit de parteneri comerciali.

D.A. Sitaru
Din acest punct de vedere, ea se aseamana cu legea. Legea este generala si impersonala. Dar, spre
deosebire de lege, care este expresia autoritatii publice, uzantele sunt opera comerciantilor insisi.
Nu intervine elementul de autoritate publica in crearea unei uzante. In al treilea rand, ele pot avea o
natura juridica diferita, pot fi izvor de drept sau nu, dupa cum vom vedea ca este atitudinea legiuitorului
national dintr-un anumit stat, sau intr-o conventie internationala (ceea ce inseamna o coniventa a mai
multor legiuitori nationali).
Inainte de a vorbi despre aceasta problema majora este sau nu izvor de drept o uzanta ? mai
avem o chestiune prealabila de analizat. Trebuie sa facem o comparatie intre uzante si obisnuintele
stabilite intre parti.
Spre deosebire de uzante, care au, cum am spus, un caracter general si impersonal, obisnuintele
stabilite intre parti (se mai numesc si uzante ale partilor) sunt practici care se intalnesc intre doua sau
mai multe persoane implicate, de regula, intr-un raport contractual. Aceste obisnuinte se creeaza in
contractele pe termen mediu si lung, care implica elementul de continuitate si repetabilitate (care exista
si in cazul uzantelor).
S-ar putea spune, intr-o analiza teoretica, ca obisnuintele stabilite intre parti sunt punctul de plecare
al uzantelor, sunt faza incipienta a uzantelor. Intai se stabilesc anumite obisnuinte in comertul
international (lemn, cereale, citrice, titei etc. cum anume ambalez, cum anume conserv pe parcursul
drumului). Acestea ar fi fost preluate si de catre alti, in asa fel incat, la un moment imperceptibil, au
trecut de la nivelul de obisnuinta, la nivelul de uzanta aplicabila in intreaga ramura respectiva de comert.
Exista referiri in diferite izvoare de drept de pilda Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea
internationala de marfuri (prevede in art. 9 ceva de tipul : partile sunt legate prin uzantele comerciale
internationale si prin obisnuintele care s-au stabilit intre ele).
In mod paradoxal, o definitie a celor doua notiuni se gaseste in Codul Comercial uniform al SUA.
SUA, ca si Anglia, au ca principal izvor de drept precedentul judiciar. In SUA exista insa un foarte bun
cod comercial uniform, la care sunt parti toate statele, cu exceptia Louisiana care are in cea mai mare
parte o legislatie de sorginte franceza. Dar reglementarile noi din Codul Comercial au fost adoptate si de
Louisiana. Americanii fac distinctia intre usages si ceea ce ei numesc couse ou dealing care sunt
obisnuintele. Codul Comercial american spune : aceste obisnuinte ale partilor sunt activitati intre parti,
anterioare sau ulterioare incheierii unei tranzactii, care pot fi considerate in mod rezonabil ca stabilind o
baza comuna de interpretare a expresiilor si actelor lor. Rolul obisnuintelor, ca de altfel si al uzantelor,
este mai ales acela de a interpreta actele partilor si expresiile contractului, pentru ca un contract se aplica
nu numai in litera lui, ci si in modul in care practic el a fost implementat de parti. Daca s-a creat o
obisnuinta, judecatorul trebuie sa tina seama de ea in momentul in care judeca o cerere in despagubiri, in
neexecutarea contractului etc. Aceeasi este ideea si in Conventia de la Viena.
Uzantele se clasifica in functie de mai multe criterii. Doua sunt mai importante :
Dupa sfera lor de aplicare
Uzante locale care se aplica pe o anumita zona geografica, pe o anumita piata, intr-un
anumit port, intr-un grup de porturi (porturile hanseatice de la Marea Baltica).

D.A. Sitaru
Uzante speciale care se aplica intr-un anumit domeniu de activitate comerciala

(comertul cu grau, cherestea, petrol etc.). Tot aici intra si uzantele burselor, care sunt
foarte importante.
Uzante generale se aplica la nivelul intregului comert. Unele din ele sunt antecamera
legii legiuitorii nationali preiau din uzantele generale si le insereaza in coduri.
Istoriceste, principiul solidaritatii pasive in comert (solidaritatea codebitorilor) a fost o
uzanta, principiul curgerii dobanzilor de drept de la scadenta a fost o uzanta, principiul
cooperarii partilor este o uzanta (esti obligat sa nu maresti pierderea celeilalte parti, ci sa
o ajuti daca este intr-o situatie dificila).
Dupa caracterul de izvor de drept (cea mai importanta clasificare)

a) Uzante normative se caracterizeaza prin trei elemente : doua dintre ele au fost
mentionate in definitie + al treilea, care are alternativa. Uzantele normative au element
obiectiv (sunt practici sociale, bine conturate, se mai numesc si cutume sau uzante de
drept : longa inveterata diuturna consuetudo). Apoi, uzantele au element de generalitate
(pe o zona geografica, intr-un anumit domeniu de activitate etc.). In fine, ceea ce
caracterizeaza uzanta normativa este caracterul de izvor de drept, care este dat de un
element subiectiv, si anume ele se aplica de catre partile care intra sub incidenta lor cu
sentimentul, cu convingerea, cu psihologia ca acele practici li se impun intocmai ca si
legea. Este ceea ce, in limba latina, exprimam prin formula opinio iuris sive necesitatis.
De aceea uzanta este definita de obicei prin elementul obiectiv si prin elementul subiectiv
: longa inveterata diuturna consuetudo opinio iuris sive necesitatis.
Cand intru intr-un port, cand apelez la o bursa de marfuri, eu ca si comerciant trebuie sa
cunosc regulile nescrise ale acelei entitati si le aplic cu constiinta ca mi se impun.
Sigur ca, o uzanta, pentru a deveni o cutuma, in materie civilo-comerciala mai ales,
trebuie sa aiba un accept cel putin de principiu al legiuitorului national. Depinde asadar si
de atitudinea legii nationale. Aici exista o evolutie in dreptul roman. Legiuitorul national
poate sa accepte sau sa nu accepte ca o uzanta sa devina izvor de drept.
Care este rolul uzantelor normative ?
Uzantele normative pot exercita unul sau mai multe dintre urmatoarele trei roluri :
a) Ele reglementeaza raporturi juridice pe care legea nu le prevede. Acopera, altfel spus, lacunele
legislative, care sunt posibile si uneori, deranjante, in comertul international. Acestea se numesc
consuetudo praeter legem adica uzante in locul legii.
b) Rolul interpretativ si completiv al legii cel mai frecvent rol. Uzantele vin sa expliciteze, sa
interepreteze, sa completeze o lege, un regulament, o reglementare. Exemplu : portul Constanta
are anumite reguli proprii. Acestea sunt, in esenta lor, o codificare de uzante. Dar in afara de ceea
ce este scris, modul in care se aplica, in anumite imprejurari, vin sa fie completate prin uzantele
normative ale portului. Acestea sunt numite consuetudo secundum legem deci uzante in urma
legii.
c) Exista situatii in care o uzanta poate inlatura o lege care nu este de OP, care nu este imperativa.
Acestea sunt consuetudo contra legem. Cand se aplica cu prioritate uzanta normativa fata de o
9

D.A. Sitaru
lege interna supletiva pe considerentul specialia generalibus derogant. Uzantele sunt reglementari
speciale, care deroga de la lege, care se presupune ca este o reglementare generala.
Ce forta juridica au uzantele normative ?
Acestea au forta juridica a unei legi supletive speciale. Asadar, fiind vorba de o lege supletiva, inseamna
ca ea nu prevaleaza asupra unei legi imperative de OP. Dar, in concurs cu o lege supletiva, prevaleaza. Si
au asadar caracter de izvor de drept.
b) Uzante conventionale au si ele cele doua elemente primordiale ale oricarei uzante.
Sunt o practica sociala (element obiectiv), sunt generale si impersonale. Nu au insa un
caracter de izvor de drept. Ele se aplica datorita vointei partilor. Deci temeiul fortei
juridice a uzantelor conventionale este vointa partilor. Ele au caracterul sau capata
caracterul unei clauze contractuale, pentru ca partile fac referire la ele.
Partile se pot raporta la o uzanta conventionala, adica o pot face aplicabila, in doua
moduri :
de regula explicit / expres (atunci cand mentioneaza in contractul lor ca acel contract se
completeaza cu uzantele in materie).
Partile pot trimite la uzante in general, din acea ramura de activitate, sau pot trimite la o codificare
de uzante, facuta, intocmita, elaborata de regula de un organism specializat in domeniul respectiv de
comert. E vorba de pilda de regulile INCOTERMS, care se aplica in materia vanzarii internationale
de marfuri, si care sunt elaborate de catre Camera de Comert Internationala din Paris. Exista si multe
alte uzante codificate. De exemplu, uzantele GAFTA (Green and Feed Trade Association cu sediul
la Londra), care absoarbe 80-90% din comertul cu cereale si nutreturi. Au o curte de arbitraj care
solutioneaza litigiile este un arbitraj superspecializat.
A doua posibilitate pentru parti este aceea de a face o referire tacita sau implicita la uzante.
Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea internationala de marfuri, care este un fel de ghid
in materie, spune ca partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit (deci cele la care au trimis
in mod explicit), dar de asemenea sunt legate prin uzantele la care s-au referit in mod tacit in
contract, precum si de orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care, in
comertul international, este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contracte de
acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere.
Asadar, partile sunt legate de ceea ce au consimtit in mod expres, dar si de cele pe care ar fi trebuit sa le
cunoasca, pentru ca ele sunt in mod regulat respectate si larg cunoscute in ramura comerciala respectiva.
Principiile UNIDROIT sunt elaborate de catre Institutul National pentru Elaborarea Dreptului Privat, cu
sediul la Roma, contin o prevedere similara.
Ce rol au uzantele conventionale ?
Acestea interpreteaza si completeaza contractul. Ele se aplica intocmai, ca orice clauza
contractuala.
10

D.A. Sitaru
Uzantele sunt aplicabile pe scara inalta in comertul international, datorita avantajelor pe care le prezinta.
Ele acopera lacunele reglementarilor legislative.
Operatiunile comerciale internationale au o specificitate si o dinamica proprii care determina ca regulile
comerciantilor sa fie mai potrivite pentru solutionarea lor.
In al doilea rand, particularitatile raporturilor de comert international determina ca regulile sa
fie de detaliu, proprii, ceea ce se realizeaza de asemenea prin intermediul uzantelor.
c) Cum se fixeaza uzantele ?
In definita pe care am dat-o am spus ca ele sunt prin natura lor practicile nescrise. Cum le
dovedim ? Ele trebuie invocate intre parti sau in fata unui tribunal arbitral. Sunt mai multe modalitati de
fixare a uzantelor:
Ele se fixeaza prin clauze prestabilite de catre comerciantii insisi.
Marile societati comerciale isi intocmesc conditii generale, contracte tip, contracte cadru, asanumitele clauze standard sau prestabilite, pe care le propun celeilalte parti din contract. Acest lucru se
intampla foarte frecvent si ne intalnim cu el in practica de zi cu zi (contract de transport, contract de
asigurare, contract de credit bancar). Ele pot fi opera principalilor operatori intr-un anumit domeniu de
activitate comerciala.
Ele se fixeaza prin activitatea unor organisme neutre.
Si aceste organisme sunt foarte variate, pornind de la ONU si organismele ei specializate, mai
ales UNCITRAL-ul. Ele procedeaza la codificari de uzante din anumite domenii de activitate
comerciala, pe care le propun partilor.
Apoi, sunt organisme neutre specializate, cum ar fi CCI, pentru ca ea a elaborat regulile
INCOTERMS codificare de uzante in materia vanzarii internationale de marfuri. CCI are uzante
codificate in materia altor contracte (de distributie, de franchising, de antrepriza de constructii montaj,
in cadrul operatiunilor bancare operatiuni de acreditiv).
De asemenea, bursele de marfuri isi intocmesc codificari, uniformizari de uzante in domeniul lor
de activitate.
In al treilea rand, uzantele se pot fixa prin asa-numitele certificate de cutuma.
Acestea sunt elaborate de catre camere de comert si industrie, de catre asociatii profesionale, de
catre persoane private, dar experti in domeniul comertului cu o anumita categorie de produse. Se numesc
certificate de uzanta sau certificate de cutuma.
Si Camera de Comert si Industrie a Romaniei prevede in statutul ei dreptul de a emite aceste
certificate de uzanta.
Apoi, uzantele se fixeaza prin hotarari judecatoresti si arbitrale. Acestea pot fi folosite ca
precedent in alte cauze. Ele se pot dovedi prin orice mijloc de proba.
d) Care este pozitia dreptului roman fata de uzante ?
11

D.A. Sitaru
Mai intai, uzantele conventionale au fost intotdeauna recunoscute, intrucat ele reprezinta un
acord de vointa al partilor, avand forta juridica a unei clauze contractuale.
Problema se pune pentru uzantele normative. Dreptul roman a avut o evolutie in atitudinea
dreptului roman. Vechiul Cod Comercial nu recunostea forta juridica a uzantelor normative, de
principiu. Acest lucru nu a fost expresia perioadei economiei centralizate.
Chiar din 1887, de cand s-a elaborat Codul Comercial roman, care a avut ca model Codul
Comercial italian de la 1882, nu a preluat decat partial primul articol al acestuia din urma. Codul italian
spunea : in comert se aplica legea de fata; daca ea nu dispune, se aplica codul civil si uzantele
comerciale. Codul comercial roman a preluat numai prima parte : in comert se aplica prezenta lege; si
daca nu dispune, se aplica codul civil. Asta nu inseamna ca uzantele normative nu au existat. Ele au
existat, dar in domenii speciale, unde legea speciala trimitea la ele. Acest lucru s-a intamplat in materia
titlurilor de valorea, unde legile 58 si 59 din 1954 asupra cambiei si cecului trimiteau explicit la uzante
in materia titlurilor de valoare. Uzantele porturilor au fost intotdeauna recunoscute ca fiind uzante
normative. La fel si pentru uzantele burselor. Legea din 1924 a burselor a facut trimitere in mod explicit
la uzantele bursiere.
NCC vine la conceptia moderna in legatura cu uzantele. Chiar art. 1 mentioneaza uzantele in
categoria izvoarelor de drept. Se prevede in mod explicit ca uzantele se aplica atunci cand ne aflam in
situatia unui caz nereglementat de catre lege.
In materiile reglementate de lege, uzantele se aplica numai in masura in care legea trimite in mod
expres la ele. Asadar, au o radiatiune legala in materiile reglementate de lege. Ele completeaza legea
daca legea trimite, in completarea ei, la acele uzante.
Practica arbitrala internationala si practica arbitrala a Curtii de Arbitraj Comercial International
de pe langa CCIR a aplicat uzantele si in planul litigiilor solutionate de Curtea nationala de arbitraj.
TITLUL 2. SUBIECTELE DCI
12

D.A. Sitaru
Capitolul I. Participantii romani la comertul international

Exprima o prima latura a principiului libertatii comertului international dinspre interior spre
exterior.
Ne vom referi la subiectele cu participare straina, incercand sa relevam particularitatile lor. Ne
referim la societatile comerciale, dar nu la modul general, ci la cele cu participare straina.
Definitie a societatilor romanesti constituite cu participare straine : se regaseste in OUG
92/1997 privind stimularea investitiilor directe, in Regulamentul BNR 4/2005 privind regimul valutar si
exista o prevedere si in art. 286 din Legea 31/1990. Din coroborarea acestor texte rezulta ca o societate
cu participare straina se caracterizeaza prin participarea straina la capitalul social. Alte elemente de
extraneitate, cum ar fi de pilda participarea straina in organele de conducere ale societatii sau in organele
de supraveghere ale societatii, nu o califica drept o societate cu participare straina.
Societatile cu participare straine reprezinta o categorie distincta de societati comerciale.
Cateva probleme :
1. Obiextul de activitate
Societatile cu participare straina in obiectul lor de activitate pot intra orice activitati de natura
comerciala care sunt codificate in codul CAEN. Atat decretul 31/1954, cat si NCC, au pastrat principiul
specialitatii capacitatii de folosinta. In consecinta, este necesar ca o persoana juridica sa mentioneze in
actul ei constitutiv ce anume activitate desfasoara. Activitatea de comert international poate aparea ca
latura, aspect a oricarei alte activitati (agricultura, banci, asigurari etc.).
2. Constituirea SPSR
In ceea ce priveste constituirea SPSR in Romania in afara de conditiile generale care se cer
prin legea 31, sunt anumite particularitati privind denumirea societatii, subscriptia si varsarea capitalului
social. In detaliu, aceste particularitati sunt exprimate, in afara de legile generale, intr-un Ordin al
Ministrului Justitiei nr. 2594/2008 care aproba normele metodologice privind modul de tinere a
Registrelor Comertului, unde sunt in detaliu exprimate modurile de constituire, de denumire, de
schimbare a sediului, de schimbare a nationalitatii.
Dpdv al nationalitatii lor, SPS care au sediul pe teritoriul tarii, au nationalitate romana. Criteriul
de drept comun pentru determinarea nationalitatii este sediul social. Exista insa si criterii speciale, care
sunt specific comerciale, in afara de criteriul general al sediului social. Asa este de pilda criteriul
controlului. Conventia pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale
altor state prevede criteriul controlului in articolul 25 : o societate cu sediul pe teritoriul tarii va fi
socotita straina daca asupra ei se exercita un control din afara tarii interese straine. Acest control apare
atunci cand ne referim la sucursale.
3. In ceea ce priveste capitalul social o distinctie trebuie facuta intre subscrierea capitalului
social si varsarea acestuia.
13

D.A. Sitaru
Subscrierea capitalului social, adica exprimarea capitalului social, se face in moneda nationala.
Legislatia romana, in frunte cu legea contabilitatii 82/1991, prevede aceasta conditie : contabilitatea se
tine in moneda nationala.
Varsarea capitalului social poate fi facuta de catre asociatii / actionarii straini in moneda nationala sau in
valuta. Romanii insa varsa capitalul social in moneda nationala pentru ca raportul juridic care se creeaza
intre asociatul care varsa capitalul social roman si societatea comerciala de nationalitate romana este un
raport intre rezidenti, iar potrivit reglementarilor BNR, platile intre rezidenti se fac in moneda nationala,
iar varsarea capitalului este o plata. Subscriptia nu este o plata, ea este o obligatie de a face, adica de a
aduce in viitor un aport.
4. Dpdv al marimii aporturilor, legea romana nu a limitat, dupa Revolutie, procentul de aport al
investitorilor straini la o societate comerciala romaneasca. Asadar, procentul poate fi de la cel
mai mic pana la 100%.
5. In legatura cu patrimoniul SPS romanesti, se aplica regimul national pentru bunurile mobile
si pentru bunurile imobile constructii. O reglementare speciala este inca in vigoare in art. 6
din OUG 92/1997, care prevede ca o societate comerciala, persoana juridica rezidenta, poate
dobandi orice drepturi reale asupra bunurilor imobile, deci fara distinctie, in masura necesara
derularii activitatii sale, potrivit obiectului social.
Deci aceste conditii au fost interpretate ca putand pune probleme atunci cand ar fi vorba despre volumul
si concordanta cu obiectul de activitate.
e) Ce operatiuni pot face SPS ?
a. Operatiuni cu moneda nationala
b. Operatiuni valutare. Notiunea de operatiuni valutare este prevazuta in R 4/2005 al BNR. Sunt
doua categorii de operatiuni valutare :
i.
Operatiuni valutare curente inseamna fie operatiuni in moneda straina (operatiune in rem),
fie operatiune intre un rezident si un nerezident (operatiune in personam). Aceste operatiuni
nu fac obiectul unor reglementari speciale ale BNR. Ele sunt cele care implica o
contraprestatie imediata sau afectata de un termen, dar in orice caz o contraprestatie. Marea
majoritate a operatiunilor valutare intra in aceasta categorie.
ii.
Operatiuni valutare de capital sunt, de pilda, investitiile directe ale strainilor in Romania
sau ale romanilor in strainatate; operatiunile cu instrumente financiare pe piata de capital;
operatiuni cu titluri de valoare (actiuni, obligatiuni la societati straine); participari la fondul
de investitii (operatiuni de capital ale organismelor de plasament colectiv); credite acordate
in valuta; imprumuturi financiare pe piata de capital.
Pentru acestea, desi sunt nu sunt supuse unor autorizari, exista reglementari speciale ale BNR,
care trebuie respectate.
f) Cateva aspecte de munca si de personal
14

D.A. Sitaru
OUG 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, asa cum a fost modificata major in 2007
cu ocazia aderarii Romaniei la UE, a eliminat notiunea de strain pentru lucratorii din celelalte tari
membre ale UE. Acestia nu au calitatea de straini, ci urmeaza regulile nationale, au acces neingradit pe
piata muncii din Romania, intocmai ca si romanii. Nu exista niciun fel de restrictie pentru SPS romanesti
de a angaja personal din celelalte state membre UE.
Pentru lucratorii din statele terte, care sunt straini, OUG 56/2007 privind incadrarea in munca si
detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei prevede conditia autorizatiei de munca sau licentei de munca.
Aceasta se elibereaza de catre o organizatie guvernamentale Oficiul Romaniei pentru Imigrari
numarul de persoane straine care pot fi angajate este limitat, anual, prin HG.
g) Aspecte legate de salarizarea in valuta
Personalul roman la SPS este, de principiu, salarizat in moneda nationala, fiind o plata intre
rezidenti. Sunt cateva exceptii notabile prevazute de lege.
Exemple : zonele libere legea 84/1992 privind regimul zonelor libere plata se poate face si in
valuta si personalul reprezentantelor societatilor comerciale straine HG 1222/1990 permite
salarizarea in valuta.
Pentru personalul strain nu este niciun fel de restrictie privind plata lui in valuta.
h) Aspecte privind dizolvarea si lichidarea
OUG 92/1997. Chestiuni mai importante din punctul acesta de vedere il reprezinta insolventa
transfrontaliera. In raporturile dintre statele membre UE este aplicabil R 1346/2000. Cu statele terte,
Legea 637/2002 privind reglementarea raporturilor de DIP in domeniul insolventei are reglementari
speciale in materia insolventei transfrontaliere.
Legea 637 a avut drept model Legea model UNCITRAL din 1997.
i) Aspecte legate de solutionarea litigiilor
Poate fi facuta in fata instantelor de judecata statale, ceea ce se intampla mai putin in comertul
international. Daca se intampla, trebuie sa tinem seama despre cum e vorba de un litigiu intre societati
comerciale din UE se aplica R 44/2001 care va fi inlocuit, din 2015, cu un nou regulament. Sau daca
nu ne aflam in raporturi cu statele membre ale UE, mergem pe dispozitunile de procedura din NCC.
Regula insa este solutionarea litigiilor prin arbitraj. Partile sunt libere sa aleaga organul de arbitraj,
tribunalul arbitral. Vorbim despre un arbitraj ad-hoc sau de un arbitraj institutionalizat. Ca regula
generala, partile, atunci cand merg pe arbitraj ad-hoc merg pe regulile de arbitraj ale UNCITRAL. Iar
daca merg pe reguli de arbitraj institutional, fie este vorba despre arbitrajul curtii de arbitraj comercial de
pe langa CCIR, fie cel mai frecvent la un arbitraj din strainatatea (CCI Paris).
Capitolul II. Subiectele de drept straine

Exprima cea de-a doua latura a libertatii comertului dinspre exterior spre interior.
15

D.A. Sitaru
Formele de participare ale comerciantilor straini in Romania analizam trei forme institutionalizate :
1. Filiala
= Filiala este o societate comerciala cu personalitate juridica proprie, distincta de societateamama din strainatate, care se afla insa sub controlul societatii-mama. Din aceasta definitie, rezulta
doua elemente esentiale :
a) Filiala are personalitate juridica proprie ceea ce ii confera calitate de subiect de drept distinct de
sine statator. Pentru ca este vorba despre o filiala in Romania, este persoana juridica romana. Cea
mai importanta consecinta a faptului ca are personalitate juridica proprie este aceea ca are un
patrimoniu propriu, distinct de cel al societatii mama din strainatate. Intra ca atare in raporturi
juridice cu tertii, in numele si pe seama ei insasi. Pe planul DIP, avand personalitate juridica
proprie, este supusa legii romane, independent de legea aplicabila societatii-mama din strainatate.
b) Controlul pe care societatea mama il exercita asupra filialei. Controlul este de esenta, insasi
denumirea de filiala vine de la filius care inseamna fiu. Cum, dpdv societar, se exercita acest
control, lucrurile sunt foarte variate in practica. De regula, controlul se exercita in capitalul social.
societatea-mama detine ponderi ale capitalului social, mergand pana la 100%. Sunt si alte forme de
control : mentinerea votului in ceea ce priveste administrarea, supravegherea si controlul.
Care este relatie dintre filiala si societatea-mama din strainatate ? Dpdv teoretic, relatia poate fi
analizata sub doua aspecte :
Sub aspect strict juridic filiala este independenta de societatea mama din strainatate, caci
are personalitate juridica proprie. Controlul juridic insa se exercita prin elementele pe care leam spus.
Sub aspect economic ea are o autonomie relativa fata de societatea-mama. Are asadar
elemente de autonomie, dar pentru ca este relativa, si elemente de legatura cu societateamama din strainatate. Este autonoma filiala pentru ca ea este obligata sa intocmeasca
documente financiar-contabile proprii (buget de venituri si cheltuieli, cont de pierderi), care
se inregistreaza la autoritatile contabile, fiscale din tara de sediu a filialei. Pe de alta parte
insa, ea este dependenta dpdv economic de societatea-mama, pentru ca aceasta ii stabileste
obiectul de activitate, regulile de functionare si societatea-mama are documente contabile
consolidate, adica centralizate, asupra tuturor filialelor din toata lumea.
Cum se constituie ?
Pentru ca este o persoana juridica de nationalitate romana, regulile generale nu sunt diferite fata
de cele pe care L 31 si Legea Registrului comertului le cer. Ceea ce este specific, este faptul ca in actul
constitutiv trebuie sa se prevada in mod explicit caracterul de filiala si reflexul este ca, pe planul
denumirii societatii, (explicat in ordinul ministrului justitiei) trebuie sa apara cuvantul filiala.
Cum functioneaza filiala ?
16

D.A. Sitaru
Fiind persoana juridica romana, ea este supusa regulilor oricarei societati comerciale de
nationalitate romana. Dpdv valutar, ea este socotita de regulamentul BNR 4/2005 rezidenta. Este
asimilata asadar cu o societate romaneasca. Asadar are drepturi si obligatii, ca si o societate romaneasca.
Este o forma de investitie straina, mentionata in mod explicit de OUG 92/1997, pentru ca are un
capital propriu, deci implica aport de bunuri din strainatate in tara.
2. Sucursala
= este un sediu secundar a societatii mama din strainatate, lipsit de personalitate juridica
proprie, care beneficieaza de un capital ce-i este afectat in intregime de catre societatea mama din
strainatate si care poseda o anumita autonomie juridica si economica fata de societatea mama.
Aceasta definitie preia anumite aspecte din art 41 din L 31/1990. => sucursala are 2 elemente
definitorii:
Nu are personalitate juridica proprie si nu are calitatea de subiect de drept distinct de societatea
mama din strainate. In cosecinta, ea nu beneficieaza de un patrimoniu propriu in sensul juridic al
notiunii, dar ea are, totusi, un capital(K) propriu, adica o masa de bunuri ce-i este afectata in
exclusivitate de catre societatea mama;
Neavand o personalitate juridica proprie, ea nu poate face acte juridice pe seama ei, ci pe seama
societatii mama.
Pe planul DIP, ea este supusa legii societatii mame (lox societatis), nu are personalitate romana,
si este asadar supusa legii straine.
Ele sunt dependente dpdv juridic si economic de societatea mama, dar au totusi o anumita
autonomie relativa.
Relatia dintre societatea mama din strainatate si sucursala din

romania:
Aceasta cuprinde aspecte de dependenta, dar si de autonomie:
Dependenta:
-
Prin faptul ca sucursala are un capital constituit 100% din K societaii mama;
Ea indeplineste actele juridice care i se stabilesc de catre societatea mama prin obiectul sau de
activitate, si in masura obiectului atribut de catre aceasta, i se atribuie si bunurile necesare pentru
realizarea activitatii.=> Societatea mama stabileste obiectul activitatii, bunurile afectate, modul
de organizare si functionare a sucursalei;
Sucursala actioneaza in relatiile cu tertii numai pe seama societatii mama. Poate actiona, si de
regula asa o face, in numele societatii mama, dar pentru actele juridice care exprima autonomia
ei, sucursala poate actiona si in nume propriu, dar pe seama societatii mama, printr-o relatie
specifica de tip comisiom.
17

D.A. Sitaru
Autonomie relativa:
Dpdv juridic:
-
Are o capacitate de subiect de drept, limitata prin faptul ca ea poate fi actionata in justitie direct
de catre cocontractantii sai pentru operatiuniile efectuate in tara de resedinta;
Vechea lege 105/92, precum si NCC, prevad ca o sucursala poate fi actionata la sediul sucursalei
din tara pentru litigiile legate de activitatea acelei sucursale.
Sucursala poate fi supusa unei proceduri de dizolvare si lichidare proprii, inclusiv prin procedura
falimentului, fara ca acest lucru sa afecteze societatea mama din strainatate; reciproca nu este
insa valabila.
Dpdv economic, sucursala are o autonomie prin faptul ca:

-
Intocmeste documente financiar contabile proprii, care se declara la autoritatile fiscale romane,
dar activitatea sucursalei se contabilizeaza si la societatea mamei din strainatate;
Constituirea unei sucursale in Romania

In primul rand, trebuie ca acest drept sa fie prevazut de legea sa nationala, lex societatis. Daca
acest drept ii este acordat, apoi, dpdv al constiturii, trebuie respectate conditiile legii romane.
Legea romana inseamna: L30/1990 LSC; L26/1990 privin registrul comertului; ordinul
ministrului justitiei 2592/C/2008 care stabileste toate etapele si actele specifice.
In ceea ce priveste denumirea sucursalei, L26/1990 prevede ca ea trebuie sa contina denumirea
societatii mama din strainatate, sediul principal al societatii mama si calitatea de sucursala. Iar in actul
constitutiv intocmit de societatea mama la registrul comertului si la autoritatile fiscale romane, sucursala
nu este obligata sa respecte anumite cerinte pe care L romana le solicita pentru o societate de
nationalitate de romana. De pilda, un minim de capital.
Capacitatea de folosinta a sucursalei si conditia ei juridica drept PJ

straina in Romania
Sucursala are o situatie juridica complexa pentru ca ea este in primul rand o PJ straina si pentru
ca isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii. Fiecare situatie avand anumite consecinte pe plan juridic.
Pe capul sucursalei se intrunesc doua sisteme de drept:
i.
ii.
Sistemul de drept strain(L straina) care ii stabileste capacitatea de folosinta;

Sistemul de drept roman prin conditia juridica a strainului persoana juridica, care inseamna
un pachet de acte normative care stabiles canumite obligatii privind functionarea sucursalei
straine in tara
18

D.A. Sitaru
Consecinte:
i.
In ceeea ce priveste dreptul strain.
In primul rand, ea poate face in Romania numai acte si fapte juridice la care este indreptatita
societatea mama din strainatate, nu mai mult. Pentru ca nu poti avea mai multe drepturi decat in
propria ta tara. In schimb, mai putin se poate.
Activitatea sucursalei inceteaza in cazul in care societatea mama din strainatate nu mai exista din
orice motiv, pentru ca ea are o capacitate derivata de folosinta.
ii.
In ceea ce priveste conditia juridica a strainului, i.e dreptul roman
In pp, spunem ca se aplica regimul national fiind vorba de societati comerciale, adica sucursala poate
face in romania aceleeasi acte juridice care pot fi functioneaza dupa aceleasi reguli ca si o societate
romana.
In primul rand, dpdv contabil, L 82/1991 prevede ca enitatile fara personalitate juridica construite de
catre societati comerciale din strainatate au obligatia sa isi conduca propria contabilitate dupa L romana.
Asadar, ele trebuie sa intocmeasca documente contabile potrivit legii romane, bugete de titluri si
cheltuileli, registre comerciale etc.
O derogare este dpdv al anului fiscal romanesc, care este suprapus cu anul calandaristic, daca
anul societatii mama este altul. De regula asa se intampla.
In al doilea rand, dpdv valutar, R4/2005BNR prevede ca societatea straina care are o sucursala pe
teritoriul tarii devine rezidenta dpdv valutar. Asadar, raporturile juridice care se incheie intre ING Bank
sucursala Bucuresti, a societatii mama ING Bank din Rotterdam, este un raport juridic intre rezidenti
dpdv valutar, chiar daca societatea mama nu-si are sediul pe teritoriul tarii.
In ceea ce priveste raporturile de munca si de personal, li se aplica regulile mentionate: OG
194/2002 privind regimul strainilor in Romania, in functie de situatie. Daca este vorba de o sucursala a
unei societatii mama din UE sau a unui stat Tert.
In ceea ce priveste drepturile asupra terenurilor.
Dpdv fiscal, sucursalele trebuie sa se inregistreze la autoritatile fiscale romane. Acestora li se
aplica art 8 din Codul Fiscal. Ele sunt incadrate in categoria PJ straine cu sediul permanent in Romania
dpdv fiscal si platesc impozit pe profiturile pe care le obtin din activitatile desfasurate in tara.
3. Reprezentanta
= un simplu secundar al societatii mama din strainatate, lipsita de personalitate juridica (PJ)proprie,
care nu are capital social distinct de cel al societatii mama din strainatate si care poate efectua numai
operatiuni de reprezentare a societatii mama fata de partenerii ei comerciali din Romania.
Elementele esentiale ale reprezentantei:
19

D.A. Sitaru
Nu are PJ proprie, ci constituie o prelungire a PJ a societatii mama din strainate. Asadar, nu este
subiect de drept distinct de societatea mama si dpdv DIP, este supusa lex societatis a societatii
mama din strainatate.
o Reprezentanta se aseamana cu sucursala si se deobeste esential de filiala, care are PJ
proprie.
Nu face acte juridice in nume propriu, ci numai in numele si pe seama societatii mama din
strainatate, intrucat este o reprezentanta a acesteia. Este astfel un intermediar al societatii mama
si partenerii comerciali din Romania. Ea actioneaza mereu nome alieno ca un mandatar.
o Se deosebeste de filiala, care are PJ, dar se deosebeste si de sucursala. Sucursala
actioneaza de regula in numele societatii mama, dar poate si numele societatii mama ca
un comisionar, ceea ce reprezentanta nu poate.
Nu are un K propriu, distinct de cel al societatii mama. Astfel, reprezentanta NU este o forma de
investitie straina in tara, din moment ce nu este un aport de capital.
o Astfel se deosebeste intre sucursala si filiala. Este cea mai vizibila diferenta intre
reprezentanta si sucursala. Sucursala are o masa de bunuri afectata, este o forma de
investitie straina in tara, pe cand reprezentanta nu.
o Sucursala si filiala se inregistreaza la registrul comertului, pe cand reprezentanta nu.
Temeiul juridic al organizarii si functionarii reprezentantei
Art 44 din LSC;

Decretul lege 192/ 1990 privind autorizarea si functionarea in Romania are
reprezentatelor socitetatilor comerciale straine;
HG 1222/1990 privind regimul impozitelor si taxelor aplicabile reprezentatelor din
Romania ale societatilor comerciale , precum si drepturile si obligatiile salariatilor
romani;
Constituirea reprezentantelor
Exista si alte denumiri ale reprezentantelor, dar care constituie acelasi regim juridic: agentii,
birouri.
Primul act in procedura de constituire il reprezinta o cerere care trebuie facuta in acest sens de
catre societatea mama din strainatate. Exista si o conditie prealabila ( ca si la sucursala) : ca dreptul
national al societatii mama sa ii permita acest lucru.
Cererea trebuie sa contina datele de identificare ale societatii mama din strainatate : denumire,
sediul etc. Si aspectele care tin de reprezentanta din romania: sediul din romania, obiectul de activitate,
durata de functionare a acesteia, numarul si functiile persoanelor care urmeaza a incadra reprezentanta.
La aceasta cerere trebuie anexate documentele privind existenta legala o societatii mama din strainatate,
i.e. actul constitutiv, hotararea AG/ organelor competente prin care s-a aprobat deschiderea
reprezentantei in romania; un atestat din partea bancii care deserveste in mod curent societatea mama
20

D.A. Sitaru
din strainatate din care sa rezulte ca aceasta nu este in stare de faliment sau incetare de fapt a platilor
( certificat de bonitate); un document de la registrul comertului/ organul echivalent din care sa rezulte o
activitate si existenta legala; o imputernicire a persoanelor care vor incadra reprezentanta din romania.
Cererea de autorizare se adreseaza Ministerului pentru comert, indiferent de ce denumire are el
in perioada respectiva, in atributiile caruia intra autorizarea. Acesta este obligat sa raspunda in 30 zile.
Daca refuza, este obligatorie motivarea. Daca nu refuza, atunci emite autorizarea de functionare, care
este un act administrativ invidual supus legii romane si care trebuie sa contina urmatoarele elemente:
Atributele de identificare ale societatii mama

Sediul reprezentantei din tara
Obiectul de activitate admis pentru reprezentanta
Limitele/conditiile de exercitare a activiatii
Durata pentru care autorizarea este emisa
In 15 zile de la data emiterii autorizatiei, reprezentanta trebuie sa se inregistreze la autoritatea

fiscala de la sediul sau din Romania. Scopul inregistrarii : luarea in evidenta fiscala.
Pana in 1997, la modificarea decretului lege 192/1990, reprezentanta era obligata sa se
inregistreze si la camera de comert si industrie a romaniei(CCIR) cu alt scop decat cel de inregistrare
fiscala, ci de evidenta si publicitate comerciala. Dupa 1997 conditia a disparut, dar marea majoritate
continua sa se inregistreze la CCIR, care publica si un registru al reprezentantelor. Este cam sursa
principala de informare.
Obiectul de activitate al reprezentantei

Este stabilit prin autorizatia de functionare, ce nu poate fi depasit, sub sanctiunea retragerii
autorizatiei.
Ce face de obicei reprezentanta in numele si pe seama societatii mama:
1.
2.
3.
4.
Emite si primeste oferte si comenzi;

Negocieaza si incheie contracte;
Face operatiuni de informare, de publicitate si de reclama pt societatea mama;
Operatiuni de asistenta tehnica si service pentru masinile, utilajele, echipamentele pe care
societatea mama le vinde in Romania. Majoritatea societatilor de bunuri de consum au
reprezentante in tara care fac operatiuni de service;
5. Presteaza servicii similare societatii mama din strainatate. Ex: operatiuni de transporturi,
expeditii interntionale etc => vezi companiile aviatice, de navigatie straine, agentiile de presa
straine.
21

D.A. Sitaru
Capacitatea de folosinta si de conditia juridica a reprezentantei

Rationamentul este similar celui de la sucursala, cu care se aseamana foarte mult din acest punct
de vedere. Aplicam mutatis mudandis , capacitatea de folosinta supusa legii straine si conditia juridica a
strainului supusa legii romane.
Consecintele :
i.
Capacitatea de folosinta supusa legii straine

Au obiect de activitate determinat de societatea mama, nu pot face mai mult, doar mai putin;
Actioneaza in numele societatii mama;
Inceteaza atunci cand inceteaza si existenta societatii mama.
ii.
Conditia strainului supusa legii romane

Functionarea reprezentantei este supusa legii romane;
Evidenta contabila este supusa legii romane, 82/1991 legea contabiltiatii;
Dpdv valutar, R 4/2005 BNR prevede ca o societate straina care are o reprezentanta in
Romania devine rezidenta dpdv valutar cu toate consecitele care decurg. Vezi sucursala.
Dpdv TVA, daca operatiunile sunt facute prin reprezentanta, este o operatiune interna supusa
TVA legii romane, deci nu se aplica regimului taxarii inverse. Este valabil si la sucursala si la
reprzentanta;
Dpdv al impozitarii (regimului fiscal), reprezentanta este supusa unui impozit forfetar, anual,
echivalent cu 4000 euro, daca reprezentanta obtine profit din tara prin faptul de ex: ca face
service, vinde bilete ale societatii mama, intrucat are un rol tehnic.aceasta intra in conditiile
art 8 din codul fiscal, avand un sediu permanent in Romania. Inainte se calcula in functie de
numarul de personal care incadra personalul;
Dpdv al regimului personalului. Daca este o tara UE se aplica regimul national. Daca este o
tara terta, este considerat strain si are nevoie de un permis de munca. Contractele de munca ale
personalului se inregistreaza la inspectoratele teritoriale de munca.
Dpdv al salariilor, este o exceptie de la regula cf careia romanii sunt platiti in lei. Acestia pot
fi platiti in valuta sau si in valuta. Pentru personalul strain, nu se pun proble,ei vor fi platiti in
valuta.
Dpdv al raspunderii civile a reprezentantei, decretul lege 192/1990 prevede o raspundere a
societatii mama atat pentru actele reprezentantei in sine, cat si pentru actele angajatilor
reprezentantei, solidar cu acei angajati. Este vorba de o solidaritate legala de tipul raspunderii
comitentului pentru fapta prepusului.
In legatura cu solutionarea litigiilor, L105/1992 si NCC, NCPC prevad posibilitatea ca

reprezentanta sa fie actionata in justitie in tara de sediu de catre cocontractantii ei din Romania.
Asadar, instantele romane au competenta sa solutioneze litigiile de orice natura contractuala intre
reprezentata si o persoana juridica sau fizica romana.
22

D.A. Sitaru
Activitatea reprezentantei inceteaza:

1) La expirarea perioadei pentru care a fost prevazuta, daca nu este prelungita;
2) Cand autorizatia este retrasa cu caracter sanctionator pentru ca reprezentanta a
depasit obiectul de activitate prevazut in autorizatie;
3) Cand societatea mama decide sa inceteze activitatea, fara posibilititatea restituirii
taxei;
4) Atunci cand societatea mama isi inceteaza existenta legala in tara ei de origine
TITLUL 3 : Teoria generala a contractelor

comerciale internationale
1. Izvoarele
CCI isi au izvorul in primul rand in conventiile internationale la care Romania este parte. Aceste
conventii sunt numeroase. Cea mai importanta fiind Conventia de la Viena privind contractele de
vanzare internationala de marfuri din 1980, redactata sub egida ONU(Conventia de la Viena) Aceasta
conventie stabileste principiile care trebuiesc aplicate tututor CCI in materia vanzarii.
De asemenea, uzantele sunt foarte importante. Codificari si uniformizari de uzante in materia
DCI sunt facute de diferitele organizatii internationale.
a. Principiile UNIDROIT
Sunt de mentionat principiile CCI, codificate de UNIDROIT, care este o organizatie
internationala cu sediul la Roma, la care Romania este participanta inca din perioada interbelica. Sub
egida UNIDROIT au fost elaborate mai multe conventii internationale, dar si standardizari de uzante,
cum este cazul principiilor CCI. Prima codificare a fost realizata cel mai recent in 2010. Acesta este un
cod al CCI, care are 211 articole care acopera practic toate problemele de drept pe care CCI le ridica,
incepand de la incheirea contractului, inchierea contractului prin agenti(aspecte de intermediere),
aspecte legate de validitatea contractului, aspecte legate de interpretarea si continutul contractului,
executarea acestuia, consecintele neexecutarii contractului, compensatia ca mod de stingere, cesiunile de
drepturi, prescriptia extinctiva, aspecte legate de obligatiile compleze si pluralitatea de creditori.
Natura juridica a principiilor sunt codificari de uzante, asadar nu sunt nici conventie, nici
lege. Ele se aplica, dar nu se impun prin propria lor forta, daca o reglementare interna sau partile trimit
la ele. Acestea se aplica daca au rolul de lex mercatoria- legea comertului- daca partile le-au cunoscut
sau ar fi trebuit sa le cunoasca.
23

D.A. Sitaru
Rolul principiilor
Poate consta nu numai intr-o completare a contractului partii, dar si un mijloc de interpretare si de
completare a instrumentelor legale internationale, adica a conventiilor si alte reglementari internationale,
pentru ca au in comun elementul international;
De asemenea, ele au rolul de a interpreta si de a completa dreptul intern. Instanele judecatoresti
sau arbitrale pot apela la ele, mai ales atunci cand legea interna este neclara in materia comertului, cand
exista interpretari diferite;
Model sau sursa de inspiratie pentru legiuitorii nationali si internationali.
b. The principles of European contract law acestea nu au avut un succes atat de mare, mai
ales fata de principiile UNIDROIT;
c. Common european sales law- un regulament;
Codificarile sunt facute si de alte foruri, precum ICC Paris. Cel mai important cod este
reprezentat de regulile INCOTERMS. De asemenea, ICC a codificat si alte aspecte, precum ICC
hardship (impreviziune) si forta majora.
2. Continutul CCI
Primeaza principiul fortei contractuale si a autonomiei de vointa. Principiul libertatii contractuale
nu este absolut, exista si exceptii pe care legea sau partile le impun. Aceste clauze pe care legea le
impune sunt cu privire la: protectia consumatorului, reglementari valutare, autorizatiile de importexport, protectia c/ clauzelor abuzive. Acestea constituie de fapt norme de aplicatie imediata, care
prevad logic mecanismul conflictual si se aplica indiferent de lex contractus atunci cand acel contract
are o legatura cu tara forului
Exista si contracte standard, contracte tip, contracte cadru, conditii generale, precum si cele de
adeziune.
Continutul contractelor este exprimat prin clauze. Acestea pot fi impartite in 3 mari categorii:
I.
Clauzele generale in CCI
In aceasta categorie se includ acele clauze ca nu lipsesc sau nu trebuie sa lipseasca in CCI. Acestea
sunt, de regula, urmatoare:
24

D.A. Sitaru
1. Preambulul contractului in care se arata imprejurarile si ratiunea pentru catre conrtactul se

incheie;
2. Clauza privind partile contractante;
3. Clauzele privind obiectul material al contractului :
a. Clauze privind obiectul : marfa, lucrarea, serviciului;
b. Cantitatea, calitatea;
c. Lipsurile calitative si cantitative;
d. Ambalajul si marcarea marfii;
e. Obligatia de livrare si termenele de livrare;
f. Transmiterea proprietatii si a riscurilor;
g. Expeditia, incarcarea, descarcarea, transportul si asigurarea marfurilor;
h. Obligatia de preluare a marfii de catre beneficiar
4. Clauzele privind obiectul pecuniar al contractului:
a. Clauzele de pret si alte prestatii pecuniare in functie de natura lor. Acestea pot fi
comision, tarif, navlu, prime de asigurare;
b. Plata pretului si conditiile de plata.
II.
Clauzele specifice in anumite CCI
Acestea depind de natura contractului. In aceasta categorie intra:

1. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare si nevalutare aceste clauze le intalnim in CCI
incheiate pe termen mediu si lung, care sunt marea majoritate a CCI. CCI sunt esentialmente cu
executare succesiva, nu uno ictu. De aceea, intre momentul incheierii si executarii pot aparea
riscului;
2. Clauzele privind raspunderea contractuala clauzele penale si cele exenoratoare de raspundere;
3. Clauzele privind solutionarea si preintampinarea litigiilor concilierea, medierea => ADR
alternativ dispute resolution. Acestea sunt nejurisdictionale. Arbitrajul este inclus in cele
jurisdictionale.
Clauzele privind instanta competenta : fie ca este vorba de o instanta judecatoreasca sau de
arbitraj. Clauza de arbitraj imbraca doua forme : clauza compromisorie si compromis;
4. Clauzele privind determinarea dreptului aplicabil clauza de electio juris, alegerea legii
aplicabile contractului;
5. Clauzele privind autorizatiile de import si export;
6. Clauzele de confidentialitate;
7. Exclusivitate;
8. Non concurenta;
9. Alte clauze specifice in obligatiile de a face ( clauza best efforts)
III.
Clauzele
finale
privind
modificarea
si
incetarea
efectelor
contractului
25

D.A. Sitaru
3. Clauzele specifice incheiate pe termen mediu si lung

Termen mediu pana in 5 ani; Termen lung peste 5 ani.
Intre momentul incheierii si momentul executarii contractului pot aparea evenimente
imprevizibile la momentul inchieierii contractului, independente de vointa partilor de natura a schimba
echilibrul contractual stabilit initial de parti. Aceste evenimente se numesc riscuri.
RISCUL CONTRACTUAL = evenimente posibil de a se produce dupa incheierea contractului,
independente de culpra vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza/produc, pot face sensibil mai
oneroasa sau chiar imposibil de executat, obligatia uneia sau chiar a ambelor parti contractante.
Elementele esentiale ale riscurilor contractuale
(1) Riscul este un eveniment un fapt material. El poate fi un fapt material care este independent de
drept sau chiar un fapt de drept, de exemplu modificarea legii.
(2) Este un eveniment posibil de a se realiza este o probabilitate, nu o certitudine. Din acest punct
de vedere, riscul se aseamana cu conditia, un eveniment viitor si nesigur.
(3) Riscul, pentru a produce efecte juridice, trebuie sa se realizeze in cursul valabilitatii executarii
contractului. Intre momentul incheierii si sfarsitul executarii contractului.
(4) Riscul trebuie sa fie independent de culpa vreuneia dintre parti. Unde este culpa nu este risc, ci
raspundere pentru culpa.
(5) Riscul trebuie sa fie imprevizibil, in abstracto pentru orice comerciant. Acesta nu trebuie sa fie
neaparat insurmontabil. Si din acest punct de vedere, se deosebeste de forta majora;
(6) Daca se produce, riscul trebuie sa aiba efecte asupra contractului in cauza. Aceste efecte pot
consta in : ingreunarea substantiala a executarii obligatiei pentru cel putin una dintre parti, prin
faptul ca face mai oneroasa prestatia lui; imposibilitatea de a executa obligatiile.
Riscul se deosebeste de forta majora. In conceptia romanista, FM implica insurmontabilitatea, adica
sa nu poata fie depasita. De altfel, forta majora poate fi o cauza de incetare a efectelor contractului care
duce la exonerarea de raspundere a partii care a suferit forta majora. Asadar, FM este dirimanta pentru
contract. Riscul, de principiu, nu este dirimant pentru contract. Consecintele riscului, in schimb, se pot
corecta de catre parti sau de catre instanta. Riscul, prin natura lui, nu duce la incetarea efectelor
contractului, ci la adaptarea acestora in functie de noile imprejurari.
Clasificarea riscurilor contractuale

1. Riscuri comerciale sau economie :
26

D.A. Sitaru
a. Riscuri valuatare care constau in variatia/modificarea cursului de schimb al monedei

de plata prevazuta in contract fata de o moneda de referinta( moneda de cont) sau la o
alta moneda, precum pretul aurului, titeiului etc.
b. Riscurile nevalutare modificari ale pretulurilor materiilor prime, materialelor,
energiei, conbustibil, forta de munca(la nivelul salariilor), al tarifelor de transport
(navlului international), al primelor de asigurare percepute de societatile de asigurari,
comisioanelor bancare, dobanzilor, riscul tehnic (alea tehnic).
2. Riscurile necomerciale:
a. Riscuri politico-administrative care tin de ingerinta a organelor statului sau de
evenimente sociale. Aici intra : conflictele armate, embargoul, blocada economica,
modificarile regimului politic, grevele sau alte tulburari sociale majore, neacordarea
autorizatiilor de import si de export, restrictii vamale, restrictii si masuri anti
dumping, masuri de protectie a concurentei;
b. Evenimentele naturale calamitatile naturale au un efect mai restrans in CCI decat in
contractele civile obisnuite intrucat in comertul international marea majoritate a
bunurilor care fac obiectul contractului sunt bunuri fungibile, care se pot schimba
unele cu altele. Alte cazuri: seceta, inundatii, mare inalta nu pot intra in port,
cutremure, alunecari de teren etc.
Protectia impotriva riscurilor
Prin clauzele asiguratorii impotriva riscului inserate in contract. Aceste clauze se clasifica in
functie de 3 criterii:
1. Dupa felul sau categoria riscurilor la care se refera:
a. Clauze asiguratorii impotriva riscurilor valutare sunt multe astfel de clauze. Tipuri :
clauza aur si clauzele valutare.
b. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare clauza de revizuire a pretului,
clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat (TNPF), clauza de
impreviziune(hardship);
c. Clauzele de forta majora al caror obiect este protejarea impotriva riscurilor politco-o
administrative si al calamitatilor naturale, ie impotriva riscurilor necomerciale.
2. In functie de obiectul lor:
a. Clauze de mentinere a valorii contractului acestea privesc numai prestatia monetara din
contract, precum pretul, tariful, navlul, dobanda, prima de asigurare. In aceasta categorie
intra urmatoarele clauze : clauza aur, clauzele valutare, clauza de revizuire a pretului;
b. Clauze de adaptare a contractelor al caror obiect este mai lar dect al clauzelor de
mentiere a valorilor. Acestea privesc intreaga economie a contractului, nu numai pretul, ci
si cantitatea, calitatea, termenele de livrare, de plata. Aici intra :clauza ofertei concurente,
clauza clientului celui mai favorizat, clauza de hardship;
3. Dupa modul lor de a opera:
27

D.A. Sitaru
a. Clauze cu actiune automata se caracterizeaza prin faptul ca presupun/ contin un mod de

calcul, care permite ca acea clauza sa fie aplicata de una dintre parti, anume de cea care
are interesul sa o aplice, fara sa fie nevoie sa se consulte cu cealalta parte. Ex: daca neam raportat la euro, dar ne-am fixat pretul in lei, vom executa obligatia in lei la cursul
euro din ziua respectiva. Actiunea este astfel automata. Marea majoritate a clauzelor sunt
cu actioanare autoamata.
b. Clauzele care functioneaza doar prin renegocierea contractului partile trebuie sa se
reintalneasca pentru a rediscuta. Aici intra: clauza de hardship de a carei esenta implica
renegocierea.
Necesitatea clauzelor asiguratorii in CCI
Exista sisteme de drept, la care si sistemul roman face parte, care prevad prin lege teoria
impreviziunii. Adica, prezuma existenta in contrat a clauzei rebus sic standibus. Daca lucrurile nu raman
la fel, judecatorul sau abritrul poate aplica teoria impreviziunii si readapta contractul la noile
imprejurari.
Teoria impreviziunii este o exceptie de la principiul fortei obligatorii al contractului. Art 969 din
VCC prevedea pacta sunt servanda.
Atunci cand teoria impreviziunii nu este prevazuta de lege, rolul clauzei ar putea fi suplinit ex
lege de catre judecator sau abritru, dar acest lucru lasa un risc pentru parti. Atunci cand partilor le este
aplicata o conventie internationala care nu prevede teoria, precum Conventia de la Viena, atunci a
fortiori, in aceast situatie partile trebuie sa prevada o clauza asiguratorie impotriva riscului.
Chiar si in conditiile actuale, in care exista teoria prevazuta de lege, este bine ca partile sa
insereze in contract o clauza asiguratorie, care sa fie adaptata contractului lor.
A. Clauzele
asiguratorii
impotriva
riscurilor
valutare
a. Clauza aur
Aceasta este de doua feluri:
i.
Clauza valoare aur gold value clause cand pretul contractual este exprimat intr-o
moneda, dar cursul acelei monde este raportat la pretul aurului.
ii.
Gold coin clause- clauza moneda aur cand pretul se plateste in lingouri de aur
i.
Clauza valoare aur

Aurul a jucat mereu un rol important in istoria economica. In perioada contemporana,
aurul a avut 3 mari faze:
28

D.A. Sitaru
1944 1976 : cand au functionat principiile acordurilor de la Bretton

Woods din 1944 ale economistului Kinees, care au pus baza FMI pentru
tarile cu economie de piata iesite din SGM. Aceste principii au fost doua:
Principiile paritarii fixe in aur ale tarilor membre FMI fiecare tara membra FMI isi declara
canitatea de aur pe care moneda lui o reprezenta. Un dolar american a avut mult timp, de
exemplu, echivalentul a 888 miligrame aur fin. In consecinta, raporturile dintre monede erau
simplu de stabilit raportandu-se la ceea ce statele declarau cu privire la aur;
Convertibilitatea monedei in aur in aceasta perioada partile prevedeau in contracte clauza aur,
care spunea ca pretul contractului este de 1000 dolari. Avand in vedere ca la data incheierii
contractului 1 dolar = 888 miligrame aur fin, daca paritatea in aur a dolarului creste sau scade cu
plus sau minus 10%, pretul contractual se va modifica in mod corespunzator. Asadar, daca
dolarul se revaloriza la 950 miligrame de aur fin, pretul contratual trebuia sa scada cu procentul
de creste, functionand invers proportional. Daca dolarul se devaloriza, devenind 800 miligrame
de aur fin, pretul contractului creste cu acelasi procent, pentru a include procentul de scadere a
valorii unitatii monetare.
Lucrurile au mers bine pana cand Franta a dispus ca tot dolarul sa fie converitit in aur.
-
Incepand cu 1976 cu principiile de la Kingston s-au abandonat principiul

convertibiliatii si paritatii fixe in aur. In vremea 44-76, aurul era un
denominator international. Dupa abandonarea principiul paritatii fixe,
aurul a devenit o marfa, supus cererii si ofertei. In anii 80 valoarea lui a
crescut pentru ca ulterior sa se stabilizeze.
1980 1990 Abandonarea aurului ca moneda de referinta
In ziua de astazi, aurul revine in forta tocmai datorita faptului ca nu exista
monede stabile, in CCI partile au inceput sa se refere la pretul unciei de
aur.
Apoi partile au apelat la clauzele valutare, care sunt de 2 feluri:

a. Monovalutare
Clauza prin care partile convin alegerea unei monede de plata, care este modena in care se va
efectua plata, si o moneda de cont, care spre deosebire de moneda de plata, considerata de principiu mai
slaba si mai fluctuanta, moneda de cont este considerata mai puternica o valuta forte.
Pretul contractului este de 1000 euro avand in vedere faptul ca la data incheierii contractului
rata de schimb intre euro-leu este de 4,5 lei pentru 1 euro. In cazul in care la data platii, rata de schimb
a leului se va mari sau miscora cu plus sau minus un anumit procent, pretul contractual se modifica in
mod corespunzator.
In acest exemplu, moneda de cont este euro, iar moneda de plata este leu. Plata se face in
moneda de plata, moneda de cont fiind doar de referinta. Daca insa, la data executarii contractului, leul
scade fata de euro cu un procent stabilit de parti (5%, 10%) fiind un procent negociabil, nu orice
29

D.A. Sitaru
fluctuatie atrage atrage schimbarea, atunci pretul va scadea in mod corespunzator si viceversa. In
consecinta, moneda de plata se raporteaza la moneda de cont.
Prezinta un risc insasi moneda de cont este supusa unor fluctuatii proprii. Nu exista o moneda
stabila pe piata internationala care sa nu fie supusa unor fluctuatii. De aceea sistemul `44-76 a avut
avantajele lui. Totusi, riscul se presupune a fi mai mic decat fluctuatia monedei de plata.
Sunt folosite : euro, dolar, francul elevetian.
Acest risc a facut ca in unele cazuri sa se foloseasca clauzele multivalutare.
b. Multi/pluril-valutare:
i. Clauze intemeiate pe un cos valutar convenit de parti
In acest caz, partile raporteaza moneda de plata nu la o singura moneda de cont, ci la media mai
multor monede de cont in ideea ca daca una din monedele de cont scade, cealalta creste si atunci media
lor da o rezultanta mai stabila decat fiecare moneda in parte.
Problema este ce moneda punem in cos. Clauza este putin folosita pe plan international pentru ca
prezinta oarecare dificultati de natura contabila, fiind mai greu de aplicat.
In general(atat clauze monovalutare, cat si multivalutare), trebuie retinut faptul ca aceste clauze
valutare actioneaza automat in sensul ca partea care plateste socoteste in momentul remiterii facturii.
ii. Clauze intemeiate pe un cos valutar institutional
Cel mai frecvent cos valutar institutional sunt DST-urile FMI. => SDR (Special drawing rights).
DST sunt o moneda de cont, care nu au acoperire in bancnote, acestea sunt calculate de FMI periodic in
functie de cursul dolarului american, euro, yen japonez si lira sterlina intr-o anumita ponderatie(adica nu
in mod egal). In general, dolarul are cea mai mare pondere.
B. Clauzele
asiguratorii
impotriva
riscurilor
nevalutare
1. Clauza de revizuire a pretului
= clauza prin care partile convin ca oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea
pretului contractual, in cazul in care intre momentul incheierii si momentul executarii contractului au
30

D.A. Sitaru
intervenit modificari seminificative ale elementelor de natura nevalutara, esentiale in economia

contractului respectiv, de natura a modifica, a perturba echilibrul contractului initial stabilit de parti.
Aceste elemente nevaluatare sunt : pretul fortei de munca, petrolului, energiei, gazului, navlului
Aceste clauze au 3 forme:
a) Clauza cu indexare speciala/unica (echivalentului clauzei monovaluatre) partile stabilesc un
singur element de referinta de care depinde stabilirea pretului contractual. Pretul contratual este
raportat la un element de referinta nemonetar, acel element care are cea mai mare pondere in
stabilirea pretului. Ex: daca vand paine o sa indexez pretul cu pretul graului pe piata mondiala, daca
vand benzina vom indexa cu pretul galonului de titei, daca vind aluminiu il indexam cu pretul
kilowatt pe ora. Rapotarea se face de regula dupa pretului bursei caracteristice.
b) Clauza cu indexare complexa- cand pretul contractual este similar clauzi multivalutare indexarea
se face in functie de mai multe elemente de referinta (2/3 de obiecei). Se foloseste mai ales in cazul
contractelor de exporturi complexe sau mai ales in turn key conrtacts (contractele cu intrare la cheie)
ex: construirea unui aeroport, autostrada, linie de metrou etc. In acest caz, indexam prin forta de
munca, navlu etc.
c) Clauzele cu indexare generala atunci cand pretul contractual este raportat la un indice statistic
comunicat de regula de catre o comisie nationala de statistica. Ne putem raporta de ex la indicele de
inflatie al unei anumite tari, care va influenta salariile functionarilor internationali.
2. Clauza ofertei concurente
= acea clauza prin care o parte contractanta, care este beneficiarul clauzei, dobandeste dreptul
ca in cazul in care pe parcursul executarii contractului un tert ii face o oferta de contractare in
conditii mai favorabile decat cele din contractul in curs de executare, acea parte are dreptul sa
obtina adaptarea contractului in spiritul ofertei pretului sau daca cealalta parte, promitentul
clauzei, nu accepta, contractul sa poata fi suspendat, modificat sau chiar reziliat, direct de parti sau
pe baza unei hotarari judecatoresti sau arbitrale.
COC este foarte des folosita in contractele de aprovizionare, de furnizare pe care le
reglementeaza si NCC, care sunt in esenta contracte de v-c, dar csunt contracte de v-c pe termen
mediu si lung care implica prestatii sucesive din partea ambelor parti. Este vorba de ex de gaza
naturale, carbune, in general materii prime.
Conditia esentiala si definitorie a COC elementul care declanseaza aplicarea clauzei este o
oferta mai favorabila facuta de un tert uneia dintre partile contractante. Romania cumpara gaze
naturale din Rusia, contract pe 20 ani la un anumit pret.
Oferta concurenta poate consta intr-un pret mai bun, adica elementul pret(monetar) se poate
compara foarte usor. Exista insa si situatii in care oferta concurenta poate consta de sau si de alte
elemente, de pilda: o alta periodicitate a livarii mai favorabila, o modalitate de plata mai favorabila.
Fiecare clauza are un calcai al lui Ahile, un punct slab. Acest punct slab in cazul COC este
seriozitatea ofertei tertului. In clauza partile trebuie sa prevada elemente de natura a asigura
31

D.A. Sitaru
seriozitatea ofertei terului, riscul fiind sa se faca o oferta de compezenta care sa declanseze
mecanismul clauzei. De obicei trebuie ca tertul sa fie independent, nu o sucursala sau filiala.
In cazul in care oferta mai favorabila este corecta se declanseaza mecanismul clauzei. De obicei,
clauza actioneaza automat, dar acest lucru implica un mare grad de incredere intre partile
contractului. Sunt si situatii in care nu actioneaza automat si presupune renegocierea contractului.
Daca actioneaza automat presupune existenta unui mecanism contractual, iar eu ca parte romana
cand voi primi oferta din turcia, nu voi mai factura cu 2, ci cu 1,5. Atunci cand nu actioneaza
automat, partea care a primit oferta face o notificare celeilalte parti si exista astfel mai multe ipoteze:
-
Partea cealalta accepta sa readapteze contractul in functie de oferta pretului;

Atunci cand cealalta parte refuza readaptarea contractului, de regula, partile apeleaza la
un expert sau la un arbitru expert care de foarte multe ori este dat de catre bursa sau
asociatia caracteristica a comerciantilor pentru a analiza si dispune in functie de oferta
tertului. Sigur ca expertul sau arbitrul au puterile pe care partile li le ofera. In general,
expertul/arbitrul poate sa refuze readaptarea contractului pe motiv ca fie oferta este
neserioasa, fie este o oferta spot- oferta punctuala, o ocazie care nu reflecta o reducere a
pretului pe piata caracteristica si nu justifica pretul, fie ca nu este semnificativa in
economia contractului. Arbitrul/expertul poate admite si dispune readaptarea contractului
in spiritul ofertei tertului, nu in litera ofertei tertului, adoptant astfel o solutie de mijloc.
De asemenea, poate sa suspende contractul atunci cand considera ca este o conjunctura
temporara pe piata caracteristica, fiind o crestere brusca a pretului datorat unei
imposibiltati de aprovizionare, razboi, calamitate, cu posibilitatea partii interesate de a
incheia contractul cu tertul pe perioada in care contractul este suspendat. In ultima
instanta, expertul/arbitrul poate rezilia contractul, in cazul in care piata carcateristica s-a
modificat iar contractul respectiv nu mai este viabil.
3. Clauza clientului celui mai favorizat(CCF)

= acea clauza contractuala prin care o parte contractanta, promitentul, se obliga ca in cazul in
care, pe parcusrul executarii contractului pe termen mediu si lung, va acorda unui tert/ va incheia cu un
tert un alt contract similar in conditii mai favorabile decat cele acordate in contractul in curs de
executare, promitentul se obliga sa aplice acele conditii mai favorabile si cocontractantului initial,
contractul initial fiind astfel adaptat in mod corespunzator.
Aceasta clauza este expresia pe planul DIP & DCI a clauzei TNPF din dreptul international
public. CCF poate fi comparata cu COC.
Asemnanari:
-
Ambele sunt clauze de readaptare a contractului ca urmare a modificarilor survenite

pe piata caracteristica;
Clauza se foloseste in aceleasi cazuri ca si COC : aprovizioanare si furnizarare;
Poate fi unilaterala si bilaterala;
32

D.A. Sitaru
Conditia declansarii clauzei este acordarea unei oferte mai favorabile;

Efectele clauzei sunt similare celor de la COC partea care a acordat conditii mai
favorabile unui tert poate refuza sa le aplice celeilalte parti contractante invocand
diferite motive : situatie specifica, speciala, punctuala; relatie speciala cu acel
beneficiar etc. In acest caz se poate apela la un arbitru/expert care sa stabileasca
realitatea. Arbitrul/expertul poate sa refuze sau sa admita readaptarea contractului,
sa suspende sau sa rezilieze contractul.
Deosebiri:
-
Se deosebesc prin natura elementului de referinta. In timp ce la COC mecanismul

clauzei se declanseaza in cazul in care un tert face o oferta mai favorabila uneia
dintre partile contractante, la CCF una dintre partile contractante ofera conditii mai
favorabile unui tert. => COC- inititiva porneste din exterior spre interior, pe cand la
CCF initiativa porneste din interior spre exterior;
Clauza actioneaza fie automar, fie prin negociere. Atunci cand partea care a acordat
conditii mai favorabile unui tert este obligata potrivit clauzei sa notifice acest lucru
celeilalte parti si din acel moment sa ii aplice conditia mai favorabila acordata
tertului;
Punctul sensibil al CCF este seriozitatea partii contractante care acorda conditii mai
favorabile unui tert, spre deosebire de COC care provine din partea tertului. CCI
sunt in majoritatea cazurilor confidentiale, fiind greu de aflat si de probat de catre
partea interesata (beneficiarul clauzei), ca cocontractantul ei a acordat unui tert
conditii mai favorabile. In acest sens se pot prevedea despagubirii contractuale
pentru ipoteza ascunderii realitatii.
4. Clauza de hardship/impreviziune(CH)
Este o clauza de esenta anglosaxona care s-a impus din ce in ce mai mult in ultimele decenii in
peisajul contractual international. CH ii corespund pe planul dreptului romanist teoria impreviziunii,
care este si ea destul de recenta. De ex: codul civil anterior nu prevedea o astfel de teorie, ci doar pacta
sunt servanda, cu posibilitatea fortei majore. Nici principiile UNIDROIT din 1994 nu au cunoscut-o, au
aplicat-o in 2004 si au extins-o in 2010. Din acest motiv, CH a fost reglementata intr-o clauza tip a ICC
Paris din anul 2003.
Definitie = CH este clauza prin care se prevede obligatia partilor contractante de a proceda la
renegocierea contractului in vederea adaptarii acestuia sau de a apela la un expert/arbitru in acest scop
atunci cand pe parcursul derularii contractului se produc imprejurari de orice natura independente de
culpa vreuneia dintre parti, care afecteaza substantial, grav echilibrul contractual producand o
ingreunare substantiala a executarii contractului de catre una sau chiar de catre ambele parti
contractante, ingreunare ale carei consecinte negative ar fi inechitabile fata de una dintre parti.
Elementele esentiale:
Conditiile in care se aplica 33

D.A. Sitaru
o sa fi intervenit un risc - Ceea ce este specific la CH este faptul ca riscul poate fi de

orice natura fie valutar, fie nevalutar;
o evenimentul de hardship sa fie independent de culpa vreuneia dintre parti principiile
UNIDROIT spun ca evenimentul trebuie sa apara sau sa devina cunoscut de catre
partea care-l invoca dupa incheierea contractului, sa nu fi putut fie luat in considerare
de catre partea care-l invoca la momentul incheierii contractului, sa fie in afara
controlului acelei parti, victima sa nu-si fi asumat riscuri. Criteriul de apreciere al
culpei este in abstracto(obiectiv) si se va aprecia in functie de cum s-ar comporta un
comerciant rezonabil si prudent aflat in aceeasi situatie;
o evenimentul de hardship sa produca un prejudiciu, ingreunare substaniala a executarii
contractului de catre cel putin una dintre parti ( sa existe un substantial hardship)
ceea ce se va determina in contract este definirea unei astfel de ingreunari si cum se
va cuantifica. De obicei, se cuantifica in doua moduri alternative :
fie printr-o crestere substantiala a costului obligatiei uneia dintre parti;
fie printr-o descrestere substantiala a contraprestatiei.
Ingreunarea se analizeaza in toate cazurile dupa criterii obiective. In mod concret se
materializeaza prin scaderea profitului. De ex o crestere a pretului titeiului, marire a
navlului, o situatie de razboi va influena profitul, fie scade substantial, fie dispare.
o Trebuie sa fie inechitabil ca efectele negative sa fie suportate de o singura parte
problema este cea a balansarii/distribuirii pierderilor intre partile contractante.
Acestea se vor determina de catre expert/arbitru.
Comparatie intre hardship si forta majora:
Asemanare : amandoua sunt independente de culpa, ceea ce inseamna ca amandoua sunt
imprevizibile.
Deosebiri:
Prin continutul lor , FM implica o conditie suplimenatara care reduce mult sfera cazurilor, anume
insurmontabilitatea. CH aceasta conditie nu este ceruta;
Prin scopul urmarit de parti la inchierea contractului la CH se urmareste adaptarea/readaptarea
contractului in functie de noile imprejurari, pe cand la FM scopul este in general de a reglementa
incetarea contractului;
Prin efectele pe care le produc asupra contractului FM duce in cel mai mult caz la suspendarea
contractului pe durata cat se produc consecintele sale, de regula la rezolutiunea sau rezilierea
contractului si cu exonerarea de raspundere a partii care o invoca. CH are ca efect reechiblirarea
pierderilor, neavand un efect dirimant ca si FM. CH permite supravietuirea contractului prin
rebalansarea pierderilor.
Efectele Clauzei de hardship:
34

D.A. Sitaru
Efectul ei nu este niciodata automat, ci implica renegocierea contractului. Orice demers trebuie sa
inceapa cu o notificare a partii care a suferit din cauza impreviziunii celeilalte partii si o invita la
negociere.
Partile se pot intelege cu privirela adaptarea contractului sau daca nu se inteleg si au convenit sa
confere unui tert(arbitru) competenta de solutionare a litigiului, atunci tertul are posibilitatea de a
suspenda contractul daca considera ca acea imprejurare este temporara, de a adapta contractul prin
admiterea cererii sau chiar de a rezilia contractul.
Cea mai importanta sarcina pentru expert/arbitru este aceea de a egaliza pierderile pentru ca ratiunea
CH este de a balansa pierderile contractului, sa le echilibreze.
5. Clauza de forta majora
O reglemenatre importanta exista in CV in articolul 79. Este cert ca articolul a capatat caracter de
principiu, adica se aplica si in afara coventiei pentru tot comertul international.
Si principiile UNIDROIT reglementeaza regiumul FM.
FM este o institutie de drept romanist. Dreptul anglo saxon nu cunoaste FM, ci hardship.
Cauzele FM in DCI:
In afara cauzelor generale precum evenimentele politico-adminitsrative si calamitatiile naturale
apar si evenimente specifice comertului. De pilda, refuzul eliberarii autorizatiei de import-export este o
cauza de Fm in cazul in care nu se retine o obligatie de rezultat a uneia dintre aprti si atat timp cat nu
exista culpa din partea partilor.
In marea majoritate a cazurilor nu s-a retinut Fm si a fost interpretata restrictiv. In practica
arbitrala, dificultati in aprovizionarea cu materii prime nu sunt Fm, defectiuni in functionarea utilajelor
nu sunt FM, lipsa spatiilor de depozitare, sosirea cu intarziere a navei in port si plata de contrastali nu
este forta majora, criza financiara nu este forta majora imposibilitatea de obtinere a unui credit de la o
banca sau faptul ca nu am fost platit de o persoana care datora un pret cu care ar fi trebuit la randul meu
sa platesc.
FM este in primul rand reglementata de parti in contract. Este asa numitul regim conventional al
FM. Aceste clauze de FM sunt clauze de stil in CCI.
Exista o clauza tip elaborata de ICC Paris din 2003, la fel ca si in cazul clauzei de hardship.
Exista 3 definitii ale FM:
a. Definitia sintetica, specifica dreptului romanist atunci cand FM este definita prin
elementele ei esentiale (imprevizibilitate, insurmontabilitate, independenta de culpa
partilor, sa fie survenita supa incheierea contractului, victima FM sa nu fi fost in
intarzire);
35

D.A. Sitaru
b. Definitia analitica, specifica dreptului anglo-saxon in cazul unui contract de transpot

de marfuri pe mare acolo vor fi o insiruire de evenimente care pot duce la
suspendarea/rezilierea contractului precum: razboaie, greve, explozii, seceta, mare inalta
etc. Teoretic, atunci cand intervine un eveniment neprevazut in enumerare, el nu va fi
socotiti dirimant pentru contract, desi poate avea efecte asupra contractului ca si celelalte
evenimente.
c. O definite mixta formulata de ICC Paris este preluata definitia sintetica din dreptul
romanist, dar se dau exemple de evenimente care pot constitui forta majora, care sunt
enumerate ca si in sistemul anglo-saxon.
Efectele fortei majore :
-
Efectul suspensiv executarea contractului se suspenda pe durata cat evenimentul de

FM impiedica pe debitor sa-si execute obligatia. In contract partile trebuie sa prevada cat
de lunga poate fi aceasta suspendare. De obicei, se prevede ca perioada nu poate sa
dureze mai mult de 6 luni sau un an. Daca impiedicarea dureaza peste aceasta perioada,
intervine al doilea efect.
Efectul extintiv contractul este rezolvit, iar neexecutarea contractului este exonerata de
raspundere pentru partea care nu si-a putut executa obligatia.
Aspecte de procedura
Principiile se extrag din art 79 CV care merg pe principiul ca partea care a suferit de FM trebuie
sa notifice imediat partea cealalta din contract. Partea este oblgiata sa anunte atat despre survenirea
evenimentului de Fm, cat si asupra efectelor asupra contractului, ie asupra imposibilitatii ei de
executare. Anuntarea poate fi facuta in orice forma care poate sa ajunga la destinar, evident, susceptibil
de dovada.
Care este sanctiunea care intervine atunci cand FM nu a fost anuntata? Exista vreo decadere
atunci cand FM nu a fost anuntata intr-un anumit termen? CV adopta un principiu conform caruia
neanuntarea intr-un tim rezonabil al FM nu este un caz de decadere. Poate fi invocata si mai tarziu, si
direct in fata tribunalului arbitral. In acest ultim caz, partea care nu a anuntat, va suporta pierderile pe
care cealalta parte le-ar fi putut evita daca ar fi fost anuntata la timp. Deci, exita o culpa a partii care nu a
anuntat.
De asemenea, o uzanta normativa generala a DCI este principiul cooperarii partilor in reducerea
pierderilor produse de o imprejurare de FM. Problema, in general, a pornit de la vanzarile maritime. Ex:
a ajuns marfa in portul constanta, eu ca vanzator am obligatia sa nu las marfa sa se strice in port, ci am
obligatia de a primi marfa. Daca nu, vom fi in prezenta culpei in cazul obligatiei de colaborare, care nu
este mereu prevazuta expres.
Proba fortei majore
Se poate face prin mai multe mijloace:
36

D.A. Sitaru
Proba se face prin certificatele/atestatele de FM . Camere de Comert si

Industrie, inclusiv cea din Romania, in temeiul legii 335/2007, au
competenta de a emite asemenea certificate;
Proba se poate face si prin expertiza. Se apeleaza la o persoana
specializata in domeniul respectiv de comert;
Se poate dovedi prin orice mijloc de proba, fiind o situatie de fapt.
Ideea este ca instanta de judecata sau de arbitraj are dreptul sa cenzureze integral orice proba a
FM si poate ajunge la o alta concluzie decat cea a certificatului sau expertului.
4. Regimul dobanzilor in DCI

In materie este aplicabila OG 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare
pentru obligatiile banesti. Nu vom vorbi despre dobanda legala remuneratorie, intrucat acestea sunt
adesea folosite in contractele de credit bancare.
Dobanda penalizatoare
contractului
pentru
intarzierea
in
executarea
In pricipiu, dobanda are un caracter conventional si se stabileste de parti in contract. In comert

libertatea de vointa a partilor este totala, partile putand stabili in mod divers regimul dobanzii si
cunatumul acesteia.
Potrivit OG 13/2011, dobanda trebuie sa fie consemnata in scris.
In subsidiar, atunci cand partile nu au prevazut in contract regiumul dobanzii, se aplica dobanda
legala. Aceasta este prevazute de articolul 4 din OG 13/2011 : in raporturile juridice cu element de
extraneitate, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipualt plata in moneda straina,
dobanda legala este de 6% pe an. Asadar, exista cateva conditii pentru a aplica acest articol:
1) Trebuie sa fie un raport de DIP, cu element de extraneitate;
2) Sa fie vorba de lex causae, legea romana;
3) Plata sa fie stipulata in moneda straina.
TITLUL 4 : Partea speciala - Contractul de

vanzare internationala de marfuri
37

D.A. Sitaru
I.
Conventia de la Viena
Acest contract este reglementat de Conventia de la Viena (CV), o reglementare substantiala,

materiala. Aceasta conventie a fost adoptata sub egida UNCITRAL, ca organism specializat al ONU.
CV a incercat sa impace sistemul de drept romanist si cel anglo-saxon.
Caracterul prevederilor din CV au un caracter subectiv, inseamna ca partile pot le pot
inlatura in mod expres prin contract, le pot modifica, le pot adapta.
Domeniul de aplicare :
a. Temporal CV a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1988, iar Romania a aderat prin L94/1991;
b. Personal se aplica in doua cazuri majore, care sunt de fapt si criteriile internationalitatii:
i.
Intre parti care isi au sediile in state contractante diferite. Cel putin una dintre parti
trebuie sa-si aiba sediul intr-un alt stat;
ii.
In cazul in care, desi nu este vorba de parti contractante din state diferite, lex causae,
legea aplicabila contractului este legea unui stat parte la conventie;
c. Material ceea ce ne intereseaza mai mult este non-domeniul conventiei, unde aceasta nu se
aplica. Acest non-domeniu se analizeaza sub doua aspecte:
i.
Conventia nu reglementeaza anumite instiutii ale dreptului contractului. Anume,
transferul proprietatii, viciile de consimtamant;
ii.
Exista tipuri de contracte la care conventia nu se aplica : la v-c de bunuri in scop personal
sau familial, vanzarile la licitatie publica, vanzarile judiciare (precum cele de sub
sechestru), vanzarile de titluri de valoare, vanzarea de moneda (schimbul valutar),
vanzarea de nave si aeronave ( acestea sunt mobile prin natura lor, dar imobile prin
reglementarea lor), vanzararile continue, precum cea a gazelor naturale, de electricitate.
Structura conventiei:
Aceasta are 4 parti. Prima cuprinde aspectele generale de interpretare, forma si proba. A doua este cea de
fond propriu zis. A treia este tot de fond privind executarea contractului. A 4 a parte tine de ratificarea
conventiei.
1. Prima parte interpretarea contractului
Conventia instituie cateva reguli de interpretare a CVIM, dar aceste reguli sunt practic de
aplciatie generala, pentru toate CCI. In esenta, acestea sunt urmatoarele:
In art 7.1 : la interpretarea contractului se va tine cont de caracterul sau international, ie

de elementul de extraneitate;
Contractul se interpreteaza potrivit bunei credinte si loialitatii comerciale;
Pentru aspectele pe care conventia nu le reglementeaza in mod expres vor fi aplicate PGD
din care conventia se inspira, iar in lipsa acestor principii, in temeiul legii aplicabile
38

D.A. Sitaru
potrivit normelor de DIP. In aceste PGD intra si principiile UNIDROIT, pentru ca sunt si
uzante codificate;
Contractele sunt interpretate dupa intentia partii care invoca un drept in temeiul
conventiei, cand cealalta parte cunoastea sau nu putea sa ignore aceasta intentie.
Conventia adopta astfel principiul vointei interne, nu principiul vointei declare si scrise
ad litera. Acesta este un principiu romanist. Apoi, conventia spune ca daca intentia nu
poat fi determinata, atunci contractul se interpreteaza potrivit semnificatiei care i-ar fi
acordata de catre o persoana rezonabila, cu aceeasi pregatire, aflata in aceeasi situatie.
Aceasta conditie de rezonabilitate este insa de sorgine anglo-saxon, teoria reasonable
man. La stabilirea intentiei partii, precum si la ceea ce ar fi fost rezonabil sa se intample
se va tine de intamplarile pertinenete, de negocierile intre aprti, de obisnuintele care s-au
stabilit intre parti, de uzante si de intregul comportament ulterior ar partilor ;
Partile sunt legate prin uzantele la care ele au consimtit, precum si de obisnuintele care sau stabilit intre ele. In afara de conventia contrara a partilor, acestea sunt considerate
(reputate) ca s-au referit in mod tacit in contract la orice uzanta pe care o cunoasteau sau
pe care ar fi trebuit sa o cunoasca si care, in DCI, este larg cunoscuta si in mod regulat
respectata de catre partile la contracte de acelasi tip, in ramura comerciala avuta in
vedere.
Regulile de forma a contractului : principiul consensualismului, prin simplul acord de vointa al

partilor. Conventia spune expres faptul ca un contract nu trebuie sa fie incheiat sau constat in scris,
nefiind suspus niciunei conditii de forma. Acelasi principiu se aplica si la modificarea sau rezilierea
contractului.
Proba nu poate fi decat o consecinta fireasca a regulii privind forma. Contractul poate fi probat
prin orice mijloace, inclusiv prin martori. Asadar, proba este complet libera, ceea ce este corect pentru ca
atat timp cat nu exista o restrictie de forma, nu trebuie instituite nici restrictii de forma.
2. A doua parte formarea contractului

Oferta de a contracta este definita in art 14 din CV ca fiind o proprunere de incheiere a unui contract,
care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a. Sa fie adresata uneia sau mai multor determinate se considera numai o invitatie la oferta,
cu exceptia cazului in care ofertantul a prevazut in mod explicit contractului;
b. Oferta trebuie sa fie suficient de precisa. inseamna sa indicie urmatoarele elemente:
- Marfa
- Cantitatea
- Pretul, care poate fi determinat sau sa indicatii pentru a fi identificat;
c. Oferta sa denote vointa ofertanutlui de a se angaja dpdv juridic.
Retractarea si revocarea ofertei
Retractarea = retragerea ei inainte sau simultan cu ajungerea la destinatar.
39

D.A. Sitaru
Revocarea ofertei = retragerea ei dupa ce a ajuns la destinatar. Aceasta pune mai multe probleme.
Ca regula, oferta poate fi revocata pana la data incheierii contractului, daca revocarea soseste la
destinatarul ofertei inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea. Astfel, conventia a ales ca regula
principiul revocabilitatii.
Totusi, de la aceasta regula exista si exceptii. Conventia spune ca oferta nu paote fi revocate in
urmatoarele 2 cazuri, alternative:
a. Daca oferta contine un termen determinat pt acceptare, ea este irevocabila in cadrul
termenului respectiv;
b. Daca destinatarul ofertei considera, in mod rezonabil, ca oferta este irevocabila si a
actionat/actioneaza in consecinta. Asadar, intervine teoria omului rezonabil si
conventia ne spune ca pentru a se determina ceea ce este rezonabil, se va tine seama
de circumstantele pertinente, de negocierile dintre parti, obisnuinte si uzante.
Acceptarea ofertei, al doilea element al consimtamantului, este definita ca fiind o declaratie sau o alta
manifestare de vointa a destinatarului ofertei, care exprima acordul sau cu oferta. Conventia
reglementeaza faptul ca tacerea sau inactiunea destinatarului ofertei, prin ele insele, nu constituie
acceptare. Expresia prin ele insele exprima ideea ca simpla tacere nu constituie acceptare, dar poate
constitui acceptare, daca acest lucru rezulta din lege, din vointa partilor, din uzante sau din obisnuinte.
Momentele producerii efectelor acceptarii:
A. Acceptarea expresa are o subdistinctie:
a. In cazul in care contractul se incheie prin corespondenta inter absentes. Contractul
prevede astfel o regula si o exceptie:
i. Regula accepatarea ofertei produce efecte in momentul in care parvine
ofertantului, cand ajunge la ofertant. Este asadar teoria receptiei.
ii. Exceptia acceptarea nu produce efecte daca ea parvine ofertantului peste
termenul de acceptare stipulat sau rezonabil.
b. In cazul in care contractul se incheie inter presentes, oferta facuta trebuie acceptata
imediat, daca din imprejurari nu rezulta contrariul. Conventia prevede ca este socotita
inter presentes oferta facuta prin telefon, videoconferinta sau alt mijloc de comunicare
prin care partile se afla fata in fata.
B. Acceptarea tacita consta in indeplinirea de catre destinatarul ofrtei a oricarui act din care
rezulta dorinta sa de a actiona, fara ca acesta sa fie comunicat ofertantului. Posibilitatea
acceptarii tacita trebuie sa rezulte din termenii ofertei, uzante sau obisnuite. Ca acte de
acceptare tacita, conventia da exemplu expedierea marfii si plata pretului. Dar, desigur,
practica permite si orice alt act din care rezulta intentia acceptantului de a accepta. Ex:
punerea in functiune, inceperea aprovizionarii cu materii prime, fabricarea.
Continutul acceptarii:
40

D.A. Sitaru
Regula- este aceea ca acceptarea trebuie sa fie pura si simpla, adica sa nu contina
completari, limitari si alte modificari fata de continutul ofertei. Regula imaginii in oglinda mirror image rule.
Exceptie- constituie totusi acceptare acel raspuns care tinde spre acceptarea foertei, dar
care contine modificari care nu afecteaza insa in mod substantial termenii ofertei. Conventia
enumera exemplificativ care sunt considerate modificarile substantiale/esentiale, ramanand
asadar ca per a conctrario toate celelalte sa fie nesubstantiale.Sunt substantiale modificarile
privind pretul, plata, cantitatea si calitatea marfurilor, locul si momentul predarii, intinderea
responsabilitatii uneia dintre parti si problema solutionarii litigiilor.
Exceptie la exceptie modificarea care nu altereaza in mod substantial termenii ofertei
nu va fi totusi socotita ca acceptare in cazul in care ofertantul obiecteaza fara intarziere si
adreseaza un aviz in acest sens acceptantului.
Accepatarea tardiva
= cea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului stipulat sau rezonabil.
Acceptarea tardivia, in principiu, nu produc efecte. Totusi, se face distinctie intre doua
imprejurari:
a. Acceptarea tardiva produce efecte in cazul in care ofertantul il informeaza pe
acceptant fara intarziere ca accepta chiar daca a primit acceptarea cu intarziere.
Aceasta situatie este cea in care tardivitatea acceptarii este imputabila
acceptantului;
b. Acceparea pleaca de la acceptant in termen si in mod normal ar fi trebuit sa
ajunga in termen la ofertant, dar nu ajunge in termen, din motive imputabile
unui tert, ie din motive neimputabile acceptantului. Este situatia in care am
trimis acceptarea inainte cu o saptamana inainte de terminarea termenului si am
calculat ca trebuie sa ajunga in 3 zile, dar nu a ajuns din culpa curierului. In
acest caz, acceptarea tardiv ajunsa la destinatar va fi socotita valabila. Totusi, ea
nu va fi valabila, iar contractul nu va fi socotit incheiat atunci cand ofertantul il
informeaza pe acceptant imediat ca nu poate socoti acceptarea ca fiind valabila
si dovedeste imposibilitatea lui de a executa acel contract.
3. A treia parte efectele contractului
A. Obligatiile vanzatorului
Transferul proprietatii nu este reglementat in conventie.
I.
Obligatia de predare a marfii conventia reglementeaza
41

D.A. Sitaru
II.
1.
Locul predarii convetia prevede 4 ipoteze in care marfa se considera predata, cele 4
fiind aplicate in cascada:
a. Cand in contract se prevede un anumit loc special pentru predarea marfii, predarea
trebuie facuta in acel loc. Aceasta regula consecinta fireasca a pp prioritatii acordului de
vointa al partilor. Aceasta regula se aplica peste tot.
b. Daca in contract nu este prevazut nimic, in acest caz daca acel contract implica
transportul marfilor, locul predarii este locul remiterii marfii catre primul transportator,
pentru a fi transmis cumparatorului.
c. Daca nu ne aflam in niciuna din ipoteze de mai sus, iar contractul se refera la un bun
individual determinat sau la un bun determinat prin caractere generice, care trebuie
prelevat dintr-o masa de bunuri sau se refera la un bun viitor, care astfel trebuie fabricat
sau produs, locul predarii este locul unde se afla bunul individual determinat, unde se alfa
masa de bunuri generice din care tona de grau trebuie prelevata sau locul unde bunul va fi
produs in cazul bunului viitor, asa cum se stiu aceste locuri la data incheierii contractului.
d. Escape clause - Daca nu ne aflam in niciuna din ipoteze de mai sus, in toate celelalte
imprejurari, predarea se considera facuta la sediul vanzatorului din momentul incheierii
contractului. Astfel, predarea marfii este cherabila, nu portabila, adica: cumparatorul
trebuie sa vina la sediul vanzatorului pentru a o ridica de acolo.
2.
Momentul predarii
a. Daca in contract este prevazuta o data pentru predare sau data este
determinata/determinabila potrivit contractului, marfa trebuie predata la acea data.
Asadar, principiul preponderentei vointei partilor;
b. Daca in contract este stabilita o perioada de timp pentru predarea marfii. Ex: in
septembrie 2014. In aceasta ipoteza, predarea poate fi facuta oricand in cadrul perioadei
respective. Problema care se pune este careia dintre parti ii revine dreptul de a stabili data
exacta a predarii in cadrul acelei perioade? Regula este ca stabilirea datei revine
vanzatorului, pentru ca este pp in dubio pro reo/debitori, in caz de indoiala, contractul se
interpreteaza in favoarea celui care se obliga. Totusi, alegerea poate reveni si
cumparatorului, daca reiese din uzante sau obisnuinte;
c. In orice alte imprejurari, predarea trebuie facuta intr-un termen rezonabil de la data
incheierii contractului.
Obligatia de remitere a documentelor cu privire la marfa
Exista 2 situatii:
a. Vanzatorul este obligat sa remita documentele referitoare la marfa la momentul, la locul si in forma
prevazuta in contract;
b. Daca in contract nu s-a prevazut nimic, predarea documentelor trebuie facuta la data, locul si in
forma care sa permita cumparatorului sa intre in posesia marfurilor si sa-si exercite drepturile cu
privire la ele, tinandu-se seama de uzante si obisnuinte. Ex: Conosamentul(bill of payment) este o
conditie a primirii marfii in portul de destinate. Conosamentul este un titlu de valoare real, care
poate circula prin mai multe maini. Cine vine cu documentul in portul de destinatie, aceluia i se
remite marfa.
42

D.A. Sitaru
III.
Obligatia de conformitate a marfurilor
Conventia de la Viena a consolidat obligatia de conformitate a marfurilor, care in dreptul

romanist era reglementat imprastiat in diferite oblgatii de garantie pentru cantitate, calitate,
neintarzierea in livrare. Conventia le aduna pe toate intr-o singura obligatie de conformitate, prevazuta
de art 35, conform caruia vanzatorul trebuie sa predea marfuri a caror cantitate, calitate, tip,
ambalaj, marcare, conditionare corespund contractului. Asadar, toate aceste elemente formeaza
obligatia de conformitate.
Criteriile pentru indeplinirea obligatiei de conformitate:
a) Criteriul principal trebuie ca marfa sa fie predata conform contractului;
b) Criterii subsidiare : marfile sunt conforme daca una din urmatoarele conditii este indeplinita:
1. Marfa este adecvata intrebuintarilor la care servesc in mod obisnuit marfurile de acelasi
tip. Aceasta ipoteza se refera la situatia in care cumparatorul nu a furnizat vanzatorului nicio
indicatie cu privire la elementele conformitatii;
2. Marfa este adecvata oricarei intrebuintari speciale pe care cumparatorul a adus-o la
cunostinta vanzatorului, expres sau tacit, in momentul incheierii contractului. Aceasta se
refera la ipoteza in care la moemntul incheierii contractului, cumparatorului a zis
vanzatorului imi livrezi grau de paine. Deci marfa este afectata unei anumite intrebuintari;
3. Vanzatorul preda marfa potrivita cu esantionul sau modelul pe care l-a primt de la
cumparator.
4. Daca marfa se ambaleaza si este conditionata in modul obisnuit pentru marfurile de
acelasi tip. Sau, in lipsa unei uzante sau obisnuite, este ambalata sau conditionata intr-o
maniera adecvata pentru a fi conservata si protejata pe parcursul drumului. Ex: grau in saci
de un anumit tip, citrice in lazi de anumit tip.
IV.
Obligatia vanzatorului de a preda marfurile libere de orice drept sau pretentie a

unui tert
In dreptul romanist, spunem ca aceasta obligatie corespunde intr-un fel obligatiei de garantie
pentru evictiune. Conventia este logica : obligatia de conformitate se referea la conformitatea
materiala a lucrului, marfii. Aceasta a 4-a obligatie, este o obligatie juridica, legala, ie garantie pentru
evictiune.
Obligatia este reglementata in 2 moduri:
1) Obligatia de garantie pt evictiune in general
Art 41 spune ca vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a
unui tert, exceptand cazuri in care cumparatorul accepta sa preia marfurile si in aceste conditii.
Din aceasta reglementare rezulta :
Regula marfa trebuie predata libera de orice drept sau pretentie a unui tert, intrucat
conventia nu distinge. Dreptul unui tert poate fi un drept real (uzufruct, proprietate,
servitute). Obligatia garanteaza si atunci cand tertul invoca un drept de creanta
43

D.A. Sitaru
(pretentia), de pilda pretentia izvorata dintr-un contract de comodat(imprumut de

folosinta), de locatiune.
Exceptia- cumparatorul poate accepta sa preia bunul si in aceste conditii. trebuie sa se
faca in cunostinta de cauza. Aceasta acceptare poate merge pana la a accepta un bun
asupra caruia un tert invoca un drept de proprietate, deci este acceptata vanzarea
bunului altuia. Ratiunea fiind aceea ca in comert majoritatea bunurilor sunt fungibile,
iar vanzatorul poate livra un alt bun similar cumparatorului.
2) Obligatia de garantie pt evictiune bazata pe un DPI invocat de tert
Art 42 spune ca vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui
tert intemaiata pe proprietatea industriala sau pe alta proprietate intelectuala, pe care vanzatorul le
cunostea sau nu putea sa le ignore ma momentul incheierii contractului, cu conditia ca aceasta
pretentie/drept sa fie intemeiata pe proprietatea intelectuala in una din urmatoarele 2 situatii:
i.
ii.
In temeiul legii statului unde marfurile trebuie sa fie vandute sau utilizate, daca
partile au avut in vedere, la momentul incheierii contractului, ca marfurile sa fie
vandute sau utilizate in acel stat; sau
In celelalte cazuri, in temeiul statului in care cumparatorul isi are sediul.
Asadar, art 42 stabileste 2 limite ale raspunderii vanzatorului intemeiata pe proprietatea

intelectuala a unui tert, ie atunci cand nu raspunde. Exista 2 imprejurari:
o Cand ignora neculpabil dreptul de proprietate a tertului, nu l-a stiut si nici nu trebuia
sa-l stie;
o Cand dreptul provine dintr-un alt sistem de drept decat cele 2 enumerate de
conventie. Locul unde marfa este vanduta sau utilizata sau de la sediul
cumparatorului.
B. Raspunderea contractuala a vanzatorului

= Mijloacele de care dispune cumparatorul in cazul incalcarii obligatiilor contractuale de catre
vanzator sau altfel spus raspunderea contractuala
Conventia de la Viena foloseste notiunea de contraventie la contract. Potrivit art 46 din CV,
cumparatorul are la dispozitie, in cazul unei contraventii la contract savarsita de catre cumparator,
urmatoarele mijloace:
Poate cere obligarea in natura a executarii obligatiei, precum si rezolutiunea contractului. In ambele
cazuri cumparatorul are posibilitatea de a cere daune interese.
Potrivit art 45 din CV, judecatorul sau arbitrul nu poate acorda vanzatorului niciun termen de gratie, un
termen suplimentar de catre executare putand fi acordat de catre cumparator. Acest termen suplimentar
trebuie sa aiba o durata rezonabila.
44

D.A. Sitaru
Executarea in natura a contractului

De la regula executarii in natura exista o exceptie : nu poate cere executarea in natura cumparatorul care
s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu acea cerere. De pilda, cumparatorul care a solicitat rezilierea.
In masura in care obligatia incalcata de vanzator este cea de conformitate a marfurilor, conventia
reglementeaza 3 mijloace specifice, care nu reprezinta altceva decat forme de executare in natura a
contractului. Astfel:
1) Cumparatorul poate cere predarea unor marfuri de inlocuire in cazul in care lipsa de
conformitate constituie o contraventie esentiala la contract. Doua conditii cumulative
trebuie indeplinite pentru a putea fi cerute marfuri de inlocuire:
Predarea de inlocuire trebuie ceruta in momentul in care se invoca lipsa de
conformitate a marfurilor sau intr-un termen rezonabil din acel moment;
Se impune ca lipsa de conformitate sa reprezinte o contraventie esentiala
la contract.
Contraventie esentiala la contract art 25 CV = acea incalcare ce indeplineste cumualtiv
urmatoare conditii:
a) Incalcarea sa cauzeze celeilalte parti un prejudiciu;
b) Prejudiciul priveaza respectiva parte in mod substantial de ceea ce era indreptatita sa
astepte de la contractul respectiv;
c) In afara de cazul in care partea in culpa nu a prevazut rezultatul, iar o persoana
rezonabila cu aceeasi pregatire si aflata in aceeasi situatie nu ar fi prevazut nici ea acest
rezultat, atunci ne aflam in prezenta unei contraventii esentiale la contract.
Cu alte cuvine, trebuie sa existe culpa, daca nu exista culpa atunci ne aflam in prezenta unor evenimente
exterioare partii.
2. Cumparatorul poate cere repararea lipsei de conformitate, daca o astfel de solutie pare a fi
rezonabila in circumstantele date. Cu alte cuvine, in masura in care repararea poate sa
aiba loc. Daca vorbim de marfuri deteriorate iremediabil, nu se poapte opta pentru acest
lucru;
3. Cumapratorul poate solicita reducerea preteului proportional cu lipsa de conformitate
constatata, reducere care se va face cu diferenta dintre valoarea marfii predare si ceea a
marfii care ar fi trebuit predata.
Declarararea rezolutiunea sau rezilierea contractului
Trebuie sa ne aflam in una din cele 2 ipoteze:
1. In cazul neexecutarii oricareia dintre oblgiatiie vanzatorului, cu conditia ca acea
neexecutare sa constituie o contraventie esentiala la contract, cumparatorul poate declara
rezolutiunea;
45

D.A. Sitaru
2. Cea de-a doua ipoteza priveste obligatia de predare a marfii. Daca a fost acordat un
termen suplimentar de catre cumparator pentru executarea obligatiei de predare a amrfii,
cumparatorul poate declara rezilierea contractului in cazul in care vanztorul nu a executat
nici in acest termen suplimentar sau daca declara expres ca nu o va executa.
In concluzie, prin simplul fapt al acordarii unui termen suplimentar pentru executare in ceea ce priveste
obligatia de predare a marfii, neexecutarea se transforma in contraventie esentiala la contract.
Regimul juridic al rezilierii in conventia de la Viena
Rezilierea/rezolutiunea are caracter extrajudiciar. Astfel, este declarata de catre parte, in cazul nostru de
catre cumparator, de unde rezulta faptul ca judecatorul nu poate acorda in niciun caz un termen de gratie.
Avand caracter extrajudiciar, declaratia de reziliere se face printr-o notificare in mod direct intre partile
contractului.
C. Obligatiie cumparatorului
I.
Obligatia de plata a pretului.
Conventia oferta o definitie vasta a acestei obligatii, in sensul ca impune cumparatoului sa ia toate
masurile si sa indeplineasca toate formalitatile necesare pentru plata pretului astfel cum sunt acestea
prevazute in contract, lege sau de catre uzante.
Determinarea pretului cf art 14 din Cv se impune regula cf careia pretul trebuie sa fie determinat sau
cel putin determinabil.
Potrivit art 55, contractul este valabil incheiat chiar daca pretul nu este determinat sau determinabil, daca
partile sunt considerate, in lipsa unei indicatii contrare, ca s-au referit in mod tacit la pretul practicat in
mod obisnuit la momentul incheierii contractului in ramura de comert avuta in vedere, pentru aceleasi
marfuri vandute in imprejurari comparabile.
Locul platii pretului potrivit art 57 se ofera 3 solutii in acest sens:
-
Plata pretului la locul prevazut in contract (regula);

Daca partile nu si-au exprimat vointa in acest sens, plata se va face la sediul vanzatorului;
In masura in care plata pretului trebuie facuta in schimbul remiterii marfii sau al
documentelor insotitoare, plata se va face locul acelei remiteri.
Momentul platii pretului cf art 58 din CV se ofera tot 3 posibilitati:

-
Plata pretului se va face la momentul stabilit in contract (regula);

In lipsa exprimarii vointei partilor, plata se face la momentul la care , potrivit contractului,
vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului marfa sau documentele reprezentative ale
acesteia;
Daca vanzatorul face din plata pretului o conditie pentru remiterea marfii sau a documentelor
insotitoare, plata trebuie sa intervina anterior acestei remiteri.
46

D.A. Sitaru
Potrivit CV, cumparatorul este pus de drept in intarziere cu privire la obligatia de plata a pretului.
II.
Obligatia de preluare a marfii presupune indeplinirea oricarui act necesar, in mod rezonabil,
pentru a permite vanzatorului sa efectueze predarea;
III.
Obligatia de a preciza caracteristicile marfii atunci cand contractul prevede ca marfa se va

executa conform indicatiilor oferite de catre cumparator;
D. Raspunderea contractuala a cumparatorului
= Mijloacele de care dispune vanzatorul atunci cand cumparatorul isi incalca obligatiile contractuale.
1. 1.Vanzatorul poate cere cumparatorului plata pretului, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de
un mijloc incompatabil cu o asemenea cerere. De pilda, a solicitat rezilierea contractului.
2. Declararea rezolutiunii sau rezilierii contractului in doua ipoteze:
a. cea in care neexecutarea contractului constituie o contraventie esentiala ( vezi definite);
b. in cazul in care nu a fost executata obligatia de plata a pretului sau de predare a marfii, in
interiorul termenului suplimentar acordat de catre vanzator.
3. In ceea ce priveste obligatia de a specifica elementele caracteristice ale marfii, vanzatorul este
indreptatit sa se ghideze dupa specificatii proprii conforme cu nevoile cumparatorului care ii sunt
cunoscute. In masura in care nevoile nu ii sunt cunoscute, marfa va fi predata de o calitate medie.
E. Dispozitii comune
Sunt dispozitii generale aplicabile ambelor parti. Vom studia:
1) Momentul transferului riscurilor
CV face o distinctie, pe de o parte atunci cand contactul implica transportul marfilor, iar pe de alta parte,
cand conrtactul nu implica transportul marfii.
a) Vanzarea implica obligatia de transport atunci cand vanzatorul este tinut sa livreze marfa
intr-un loc anume determinat, riscurile sunt transferate la momentul remiterii in locul
respectiv. Cand vanzatorului nu ii incumba o astfel de obligatie, transferul riscurilor se
produce atunci cand marfa este remisa primului transportator;
b) Vanzarea nu implica obligatia de transport daca exista obligatia cumparatorului de a prelua
marfa in alt loc decat la sediul vanztorului, riscurile se transfera atunci cand marfa este
remisa in acel loc. Daca preluarea se face la sediul vanzatorului, transferul riscurilor se
produce atunci cand marfa este pusa la dispozitia cumparatorului.
2) Plata daunelor interese
Pot fi solicitate daune interese pentru neexecutarea oricareia dintre obligatiile partilor, daunele interese
putand fi cumulate cu celelalte mijloace de care dispune creditorul obligatiei neexecutate.
47

D.A. Sitaru
Intinderea daunelor interese cuprinde atat damnum emergens(pierderea efectiva) cat si lucrum
cessans(castig nerealizat).
Pot fi solicitate exclusiv daunele previzile la momentul incheierii contractului.
3) Exonerarea de raspundere a partilor
Potrivit art 79 din CV, exonerarea de raspundere intervine numai pentru caz de forta majora, cu toate ca
dispozitiile conventiei nu folosesc in mod expres aceasta notiune. Conventia spune astfel, o parte este
exonerata de raspundere pentru neexecutarea unei obligatii contractuale daca dovedeste ca neexecutarea
se datoreaza unei piedici ce intruneste cumulativ urmatoarele conditii: sa fie independenta de vointa
partilor si sa aiba caracter imprevizibil si insurmontabil. asadar, desi conventia nu foloseste notiunea de
FM, din cele reglementate este de fapt vorba de o FM.
Conventia priveste si anumite aspecte procedurale aratand ca partea care a suferit imprejurarea
exoneratoare este obligata sa avertizeze cocontractantul sau despre pierderea suferita si despre efectele
acesteia asupra capacitatii sale de executare a contractului. Notificarea evenimentului de FM trebuie
facuta intr-un termen rezonabil calculat din moementul in care partea a cunoscut sau ar fi trebuit sa
cunoasca acea imprejurare. In lipsa notificarii, partea este tinuta la plata de daune interese pentru
prejudiciul cauzat de absenta notificarii. Lipsa notificarii nu impiedica decaderea partii din dreptul de a
invoca FM.
II.
Conventia de la New York
Corespondenta CV in materie de prescriptie este conventia de la New York (NYC) din 1974 in materia
vanzarii internationale de marfuri. Are caracter de lege speciala. Romania a ratificat NYC prin legea
24/1992. Conventia a fost adoptata sub egida ONU.
Dpdv al sferei de aplicare al NYC exista identitate de solutii cu CV, adica se aplica acelorasi tipuri de
contracte, CVIM, cu exceptiile prevazute in CV.
Contine si reglementari specifice:
Astfel, termenul de prescriptie general prevazut de NYC in art 8 este de 4 ani. Avand in vedere statele
semnatare, termenul este un termen foarte scurt, avand in vedere termenel din alte sisteme de drept, cu
precadere cel anglo saxon. Potrivit art 23 din NYC este impusa o limita maxima pentru curgerea
termenului de prescriptie in sensul ca indiferent cate cazuri de intrerupere sau de suspendare a
prescriptiei ar interveni, acest termen nu poate sa depaseasaca 10 ani de la momentul de la care incepe sa
curga.
Conventia ofera o regula generala si cateva reguli speciale privitoare la momentul de la care curge
termenul de prescriptie.
48

D.A. Sitaru
Regula generala, prevazuta in art 9, stabileste ca termenul curge de la data la care actiunea poate
fi exercitata.
Regulile speciale prevad astfel:
1. O actiune rezultand dintr-o incalcare a contractului poate fi exercitata de la data producerii
incalcarii respective;
2. O actiune intemeiata pe neconformitatea marfurilor poate fi exercitata incepand cu data la
care marfa a fost efectiv remisa cumparatorului sau cu data la care oferta de remitere a fost
refuzata de catre cumpartor. Acesta este un caz de actiune intemaiata pe viciile bunului
vandut.
3. O actiune intemeiata pe dol poate fi exercitata incepand cu data la care dolul a fost/ar fi
trebuit in mod rational sa fie descoperit. Prin urmare, conventia se raporteaza la doua
momente diferite : subiectiv- al cunoasterii dolului si un moment obiectiv cand dolul ar fi
trebuie sa fie descoperit. Aceasta solutie de raportare la un moment obiectiv reprezinta o
influenta a dreptului anglo-saxon si raporteaza momentul de la care incepre sa curga
termenul de prescriptie la cazul unui profesionit rezonabil si prudent aflat in aceeasi situatie;
4. Daca vanzatorul a acordat cu privire la marfa vanduta o garantie expresa valabila pentru o
perioada determinata, termenul de prescriptie al dreptului la actiune incepe sa curga de la
data la care cumparatorul notifica vanzatorului fapta care motiveaza exercitarea actiunii
sale, insa cel mai tarziu de la data expirarii garantiei;
5. Actiunea in rezolutiunea contractului, anume atunci cand o parte poate declara contractul
rezolvit, acest lucru se poate face dupa urmatoare distinctie:
Atunci cand declaratia de rezolutiune intervine inaintea datei prevazute

pentru executarea contractului. In aceasta ipoteze termenul de prescriptie curge de la
data la care declaratia este notificata celeilalte parti;
Atunci cand declaratia de rezolutiune este facuta la data fixata pentru

executare sau la un moment ulterior, termenul de prescriptie curge de la data stabilita
pentru executare.
Impedimente ale curgerii termenului de prescriptie:

A. Incetarea termenului este inlaturarea termenului de prescriptie din dreptul comun. Se
produce in urmatoarele situatii:
a. Creditorul indeplineste un act introductiv al oricarei procedurii impotriva debitorului. Cu
alte cuvine, introduce o procedura juridiciara, arbitrala sau administrativa in masura in
care aceasta este prevazuta de legea aplicabila contractului;
b. Incetarea curgerii termenului intervine atunci cand creditorul indeplineste orice alt act
interuptiv de prescriptie potrivit legii statului unde debitorul isi are sediul. Prin aceasta
solutie este protejat debitorul si se previne frauda la lege;
c. Debitorul recunoaste obligatia sa fata de creditor in scris sau tacit.
49

D.A. Sitaru
Efectul intreruperii termenului are ca efect incetarea curgerii termenului si curgerea unui nou
termen intreg.
B. Prelungirea termenului este suspendarea termenului din dreptul comun.
Prelungirea termenului intervine pentru un singur caz, anume acel al fortei majore. Similar dispozitiilor
din CV, NYC nu foloseste termenul de forta majora, dar din conditiile prevazute pentru prelugirea
termenului, concluzionam ca aceasta este solutia.
Conventia prevedere ca se prelungeste termenul de prescriptie daca au intervenit imprejurari care nu
sunt imputabile creditorului, creditorul nu le putea evita sau invinge, si acele imprejurari il aduc pre
creditor in imposibilitatea de a face sa inceteze cursul prescriptiei.
Efectul cazului de forta majora, consta in prelungirea termenului cu 1 an din momentul in care
imprejurarea respectiva inceteaza sa existe.
Efectul expirarii termenului de prescriptie este reglementat de art 25 din conventie care stabileste ca
niciun drept nu este recunoscut si nici nu devine executoriu in nicio procedura inceputa dupa expirarea
termenului. Cu alte cuvine, conventia se refera la stingerea dreptului material la actiune in dreptul intern.
Conform art 26 din coventie, in masura in care debitorul executa obligatiile sale dupa expirarea
termenului de prescriptie, acesta nu are dreptul sa ceara restituirea prestatiilor, chiar daca nu a cunoscut
atunci cand a executat faptul ca termenul se implinise.
III.
Regulile INCOTERMS
Prescurtarea de la International commercial terms. Este o lucrare elaborata de ICC din Paris. Ea a
cunoscut un proces evolutiv. Prima varianta a regulilor INCOTERMS a fost adoptata in perioada
interbelica, in 1928, cand insa nu a fost sustinuta de catre comerciantii englezi. o prima varianta de baza
a fost adoptata in 1935, iar a doua in 1990, 2000, iar varianta aplicata in momentul de fata este cea din
2010.
Natura juridica sunt uzante codificate sau uniformizate in materia contractului de vanzarae
internationala de marfuri. Au natura juridica a unor conditii generale.
Forta juridica nu sunt o conventie internationala, nici lege. Asadar, nu se impun partilor, avand un
caracter facultativ, aplicandu-se numai in cazul in care partile trimit la ele in mod expres sau implicit. De
regula, trimiterea se face expres printr-o clauza contractuala de tipul : livrarea marfii se face FOB
Constanta INCOTERMS 2010. Aceasta inseamna receptiunea contractuala (inserarea in contract) a
regulii fob din INCOTERMS 2010.
Obiectul regulilor INCOTERMS ele reglementeaza obligatiile partilor din CVIM. In mod
traditional, INCOTERMS se aplica si in comertul intern. De ce? Pentru ca in situatii de uniuni vamale
precum UE, nu se mai poate vorbi de un comert transfrontier, dar totusi marfa pleaca dintr-o jurisdictie
si ajunge in alta. Asadar, obiectul in constituie obligatiile vanzatorului si ale cumparatorului. In afara de
50

D.A. Sitaru
acestea, reguline INCOTERMS reglementeaza obligatiilor lor si cu privire la incheierea altor contracte
adiacente vanzarii, precum contractul de transport, asigurare a marfii etc.
Succesul lor pe plan international peste 70% din vanzarile internationale de marfuri se realizeaza
in conformitate cu INCOTERMS. Traditional, aceste reguli s-au aplicat in principal pe zona europeana.
Treptat ele s-au impus si la nivel mondial. Camera de comert de la Washington a adoptat o reglementare
similara RAFTD rivisesd american foreign trade definitions. Ultima varianta a RAFTD este din 1991,
aceasta nemafiind adusa la zi.
Importanta asigura partilor o importanta economie de timp si de spatiu contractual.
-
De timp de negociere, partile fac economie pentru ca in loc sa negocieze clauza cu clauza in
contracte, ele negocieaza numai cu privire la adoptarea uneia dintre cele 11 reguli. Ex: FOB.
Cand au facut acest lucru, au incorporat conrtactual tot ceea ce respectiva regula
INCOTERMS prevede despre clauza respectiva. Astfel, contractul a devenit mult mai usor de
negociat.
De spatiu contractual. Contractul trebuie sa fie cat mai scurt cu putina, se va incorpora numai
una din clauzele INCOTERMS, nu si restul drepturilor si obligatiilor partilor.
De asemenea, regulile sporesc securitatea circuitului comercial. Practica a desmonstrat ca

majoritatea litigiilor se ivesc pentru ca termenii contractelor nu sunt limpede exprimati, iar partile le dau
interpretari diferite sau exista neconcordante intre clauze. Aceste probleme se suprima cu inserarea
regulilor INCOTERMS.
Clasificarea celor 11 reguli INCOTERMS 2010:
Ne vom referi la criteriul mijlocului de transport utilizat. Sunt termeni care se folosesc pentru toate
tipurile de transport, precum si termeni care se folosesc numai pentru transporturile maritime. Pentru
transporturile maritime sunt 4 reguli:
1)
2)
3)
4)
FAS
FOB
CFR
CIF
Continutul regulilor INCOTERMS determina obligatiile partilor din CVIM. Regulile sunt
sistematizate la fel, au un pachet de reglementari notat cu A ( in care sunt obligatiile vanzatorului) si
un pachet notat cu B ( obligatiile cumparatorului). Fiecare dintre ei are cate 10 obligatii. Vom analiza
principalele obligatii ale partilor, in numar de 3:
1) Obligatia de livrare a marfii. Cine, cum si cand?
2) Cum se suporta cheltuielile de transport, asigurare, conservare a marfii pe parcursul
drumului?
3) Cum se suporta cheltuielile de export din tara vanzatorului, eventual de tranzit prin terte tari?
Cum se suporta cheltuielile de import din tara cumparatorului?
51

D.A. Sitaru
Regula EXW implica cele mai multe obligatii pentru cumparator si cele mai putine pentru vanzator. Pe
parcurs obligatiile se transfera intre cumparator si vanzator, lucrurile se exhilibreaza pe la CIF, pentru ca
apoi, regula DDP ( delivered duty payes) sa implice cele mai multe obligatii pentru vanzator si cele mai
putine pentru cumparator. Alegerea uneia sau alteia dintre cele 11 reguli se face si in functie de tipul de
transport, dar, la modul general, alegerea uneia dintre reguli este o problema de negociere intre parti.
Cand piata este favorabila vanzatorului, ceea ce se numeste sellers market, vanzatorul va impune o
regula care presupune mai putine obligatii pentru el si mai multe pentru cumparator. Daca insa este o
buyers market, vanzatorul va accepta o regula cu mai multe obligatii pentru el si mai putine pentru
cumparator.
1.
Clauza EXW ex works ( in romana franco fabrica) se

completeaza cu numele locului de livrare covenit, care este la locul de productie al
vanzatorului.
a) Livrarea marfii vanzatorul este obligat sa livreze marfa catre cumparator la sediul
vanzator (depozit, plantatie, fabrica), la data si la locul stabilit in contract. Cumparatorul
este asadar obligat sa vina la sediul vanzatorului sa preia marfa.
b) Toate obligatiile de transport si de asigurare revin cumparatorului.
c) In ceea ce priveste exportul din Romania, revine cumparatorului. Tranzitul tot
cumparatorului. ex in cazul transportului maritim: contractul de v-c intre o firma romana
si o firma din SUA, marfa este fabricata la bucuresti si livrata in portul constanta, este
transportata in portul istanbul pe alt vas si dusa in portul NY si ajunge in portul din Miami.
2. FCA free carriger? (franco transportator) se completeaza cu numele locului de livrare

convenit.
b) Vanzatorul este obligat sa livreze marfa transportatorului indicat de catre
cumparator, la data si la locul convenite in contract;
c) Transportul si asigurarea revin cumparatorului;
d) Exportul din Romania, presupunand ca transportatorul este strain, revin
vanzatorului.
3. CPT - Carriage payed to ( transport platiti pana la) se completeaza cu numele locului de
destinatie convenit de parti.
a) Vanzatorul este tinut sa livreze marfa in custodia transportatorului, pentru
a fi livrata cumparatorului la locul de destinatie convenit. In acest caz,
livrarea se face in momentul predarii contre transportator;
b) Transportul revine vanzatorului, precum si asigurarea.
c) Exportul din Romania revine vanzatorului, iar tranzitul si importul revin
cumparatorului.
4. CIP carriage and inssurance payed to (transport si asigurare platite pana la)
a) livrarea se face ca la regula CPT, adica in momentul predarii in custodia transportatorului
b) transportul revine vanzatorului;
c) exportul tot vanzatorului.
52

D.A. Sitaru
5. Regula DAT - delivered at the terminal se completeaza cu numele terminalului de la locul de

destinatie convenit
a) Vanzatorul este obligat sa transporte marfa pana la terminalul de destinatie si o pune acolo la
dispozitia cumparatorului, la data si la termenul prevazute in contract;
b) Transportul revine vanzatorului. Asigurarea nu este prevazuta ca o obligatie a partilor, dar o
pot reglementa separat;
c) Exportul si tranzitul pana la terminal revin vanzatorului.
6. Regula DAP delivered at place se completeaza cu aratarea locului de destinatie convenit.
a) Vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului in mijlocul de transport
gata pentru descarcare, la data si locul de destinatie convenite in contract;
b) Transportul revine vanzatorului. Asigurarea nu este reglementata ca o obligatie;
c) Exportul si tranzitul revin vanztatorului.
7. Regula DDP delivered duty payed se completeaza cu numele locului de destinatie convenit.
a) Vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului in mijlocul de transport
gata pentru descarcare la locul de destinatie convenit, care se presupune a fi in tara
cumparatorului, eventual chiar la sediul acestuia din urma.
b) Vanzatorul suporta transportul pana la destinatie, pana la sediul cumparatorului.
c) Vanzatorul suporta exportul, tranzitul si importul in tara de destiantie.
Regula este simetrica regulii EXW, dar in sens invers.
Regulile din transporturile maritime:
8. Regula FAS free alongside ship ( liber de-a lungul vasului) se completeaza cu numele
portului de incarcare convenit.
a) Vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului de-a lungul vasului
desemnat de catre cumparator, in portul de incarcare convenit, la data stabilita in contract.
De-a lungul vasului = cheiul portului de incarcare.
b) Obligatia de transport revine cumparatorului. Cumparatorul trebuie sa incheie un contract de
navlosire, care are ca obiect inchirierea de catre cumparator a unei nave sau a unei parti din
nave, apta pentru a incarca si cara intreaga marfa care face obiectul livrarii respective, si de a
o transporta pana la punctul de destinatie. Cumparatoul este obligat sa aduca nava in portul
de incarcare Constanta la data stabilita in contract. Daca intarzie va plati contrastalii, marfa
putand fi depusa intr-un depozit pe cheltuiala cumparatorului. Riscurile cu privire la marfa se
transmit in momentul livrarii, deci in momentul depunerii marfii pe chei. Astfel, riscul este
asociat livrarii, nu a proprietatii, intrucat regulile INCOTERMS nu reglementeaza transferul
proprietatii. Daca acel cumparator nu aduce vasul in portul de incarcare la termenul
contractual, in afara de plata contrastaliilor sau a depozitului, el suporta si riscul, care se
transfera de la data la care vasul trebuia sa fie adus
Daca nava nu este apta pentru a incarca nava, este un vas pentru bunuri comune si se
incarca titei, de exemplu, raspunderea revine cumparatorului. Daca nu se incarca intreaga
53

D.A. Sitaru
marfa, o parte din marfa ramanand pe chei, tot cumparatorul raspunde. Daca marfa nu ajunge
la destinatie din cauza incidentelor in transport, problema este tot pe seama cumparatorului.
Asigurarea nu este reglementata, dar de principiu revine cumparatorului.
c) In legatura cu exportul din Romania, regula FAS a avut o evolutie. Pana la INCOTERMS din
2000, exportul revenea cumparatorului, fiind vorba de o vanzare interna pentru vanzator.
Vanzatorul nu avea o obligatie de export si se comporta ca un vanzator care vindea la Satul
Mare. Reglementarea era logica pentru ca momentul de referinta este cel al livrarii amrfii si
transmiterii riscului. Cum la FAS livrarea se face pe cheiul portului Constanta, care face parte
din teritoriul Romaniei, livrarea este interna.
In aplicarea INCOTERMS 2010 s-au constatat anumiet semnale din partea
comerciantilor. In noile INCOTERMS 2010, FAS a devenit o vanzare externa, adica exportul
din Romania revine vanzatorului roman.
9. Regula FOB free on board (liber la bordul vasului)- se completeaza cu numele portului de
incarcare convenit, de ex portul constanta.
a) Vanzatorul trebuie sa livreze marfa la bordul vasului desemnat de catre cumparator, in portul
de incarcare convenit, la data/perioada stabilita in contract. In acest moment se transfera si
riscurile, in momentul in care marfa este incarcata pe vas (on board). Exista o varianta a
regulii FOB, care se numeste FOB stivuit = presupune impingerea cu un pas mic mai departe
a momentului livrarii si transferului riscurilor in momentul in care marfa este stivuita pe vas,
riscurile revenind vanzatorului. Deoarece au fost gresit stivuite marfurile pe vas.
b) Transportul revine cumparatorului. Tot ceea ce s-a mentionat la FAS este valabil si aici.
Asigurarea nu este reglementata la FOB, dar revine in principiu cumparatorului.
c) Exportul Fob este o vanzare externa din totdeauna. Din momentul trecerii peste balustrada
vasului, marfa trece frontiera, iar vanzatorul are obligatia sa puna amrfa la bordul vasului.
Obligatiile de export revin vanazatorului. Cumparatorul are obligatiile de tranzit si de import.
Tot cumparatorul este obligat sa ia masurile de conservare a marfii pe parcursul drumului.
10. Regula CFR cost freight (cost si navlu) se completeaza cu numele portului de destinatie
convenit. Ex: livrarea marfii se face CFR New York INCOTERMS 2010.
Ecuatie : CFR = FOB + navlu(freight) => Toate regulile sunt ca FOB, cu exceptia
faptului ca navlul nu este suportat de cumparator, ci de vanzator. Se transfera de la cumparator la
vanzator obligatia esentiala de navlosire a vasului. Vanzatorul este obligat sa navloseaza vasul si
sa garanteze marfa pana in portul de destinatie NY, de aceea se completeaza cu numele portului
de destiante. Restul regulilor sunt ca la FOB.
11. Regula CIF cost inssurance freight ( cost, asigurare si navlu) se completeaza cu numele
portului de destinatie. Ex: CIF new York
Ecuatie : CIF = FOB + inssurance + freight sau CIF = CFR + inssurance. Toate regulile
sunt ca la FOB, cu exceptia ca asigurarea si navlului revin vanzatorului, iar nu cumparatorului.
Vanzatorul va include in pretul marfii pe care il cere cumparatorului aceste 3 lucrui esentiale :
costul de productie al marfii, asigurare si navlul. Daca vanzatorul are nave pe care le poate
54

D.A. Sitaru
navlosi in tara lui mai ieftin, precum si societati de asigurare din tara lui, atunci pretul ofertat
cunmparatorului va fi mai mic, iar marfa va fi mai competitiva. Aici este de fapt jocul economic.
Pot sa aleg o regula CIF cu mai multe obligatii pentru mine vanzator daca am societati de
asigurare si de transport. Nu o voi face, ci voi face un FOB daca nu am aceste societati.
TITLUL 5 : Operatiunile de contrapartida in

comertul international
= operatiune comerciala complexa care se caracterizeaza in structura ei cu doua sau mai multe
contracte in sensul de negotium(acorduri de vointa), nu neaparat in sensul de instrumentum
probationis. Doua sau mai multe contracte autonome, dar pe care partile le considera, prin
vointa lor, ca fiind interconectate in vederea realizarii unei cauze juridice unice, pe plan
economic fiin do finalitate economica unica, anume compensatia totala/partiala a importurilor
cu exporturile.
Contrapartida este des folosita mai ales in contractele de achizitie publica, adica in
achizitiile facute de catre stat, entitati statale sau organisme de stat, care in principiu sunt
obligate, ca in momentul in care importa ceva sa asigure un export corespunzator.
Temeiul juridic al interconexiunii/interactiunii clasificarein functie de numarul
partilor implicate:
a. Bilaterala cand se incheie un contract de import intre ministerul roman A, in
calitate de importator cumparator, si exportatorul strain B. Intre aceleasi parti se
incheie un conrtact de export paralel in care partile au pozitiile juridice inverse, Avanzator, iar B-cumparator.
b. Trilaterala se incheie un c de v-c pe fluxul de import intre A (minister roman) si
B(vanzator, firma straina) si coordonat cu acest contract, se incheie un contract de
export intre o firma C (firma romaneasca) si acelasi B, din strainatate. C poate fi o
societate romaneasca de orice natura care livreaza o marfa de care B are nevoie.
c. Cvatrilaterala se incheie un contract pe flux de import intre A si B, si un contract
pe flux de export intre C si D, fiind contracte colerate.
Care este temeiul juridic al conexiunii intre cele 2,3 sau 4 contracte? Contractele sunt autonome
pentru ca au obligatii diferite sau sunt corelate. Dpdv juridic, temeiul consta intr-o cauza unica,
adica plata unui pret 0 sau a unei sulte rezultate din compararea celor doua contracte. Dpdv
economic, temeiul consta in compensatie.
Formele contrapartidei - exista 3:
1. Contrapartida axata pe contractul de v-c imbraca la randul sau alte 2 forme sau se aplica in
2 modalitati:
55

D.A. Sitaru
a. Contrapartida prin doua sau mai multe contracte de import si export paralele se numesc
paralele intrucat aceste contracte se coreleaza cel putin sub urmatoarele aspecte:
o Se incheie concomitent sau la un interval scurt de timp unul dupa celalalt;
o Sunt corelate in executarea lor in sensul ca o prestatie care se efectueaza intr-un
contract de import trebuie urmata, in pcp, de o prestatie echivalenta intr-un contract
de export. In cazul operatiunilor complexe exista un comitet format de parti de
coordonare a desfasurarii contrapartidei, care tine evidenta tuturor prestatiilor din
contract. Interesant este ca, dpdv juridic, intre aceste contracte, care sunt autonome, se
poate invoca exceptia de neexecutare, care, in mod obisnuit, se invoca in cadrul
aceluiasi contract. Dar, in cazul contrapartidei, de doua contracte distincte, se paote
invoca. De asemenea, neexecutarea unui contract poate atrage rezolutiunea si celuilalt
contract. Astfel, contractele sunt unite intr-un tot datorita cauzei juridice unice.
b. Contrapartida prin unul sau mai multe contracte de import insotite de un contract cadru
de export in contrapartida, pe baza si in executarea caruia ulterior se vor incheia
contractele de export propriu zise. Asadar, in momentul incheierii contractului de import
se incheie numai contractul cadru de export, care nu creeaza obligatii de dare (de transfert
al proprietatii cu privire la un bun), ci creeaza obligatii de facere (in contrahendo
creeaza obligatii de a incheia in viitor contractele propriu zise de export).
Asadar, contractul cadru de export prezinta o particularitate jurididica, el continand totusi
anumite prevederi care sa faciliteze incheierea contractelor de export. Principalele
prevederi sunt urmatoarele:
o Contractul de import la care se refera se individualizeaza prin numar, data, parti,
valoare;
o Se prevede obligatia partii straine (B) de a incheia direct cu A sau alte PF sau PJ
romane(C)viitoarele contracte cadru de export. De asemenea, se prevede posibilitatea
de a desemna o alta persoana straina care se incheie acest contract. Acest gen de
obligatie aparare ca o promisiune pentru fapta alta ( conventie de porte-forte) pe care
daca B nu o realizeaza, va suporta cosecinte juridice;
o Procentul de compensare nu este de 100%, el tinde spre 100%, dar poate fi si peste
100%;
o Termenul in care se vor incheia contractele de export subsecvente;
o Determinarea generica a marfurilor care fac obiectul exporturilor subsecvente;
o Criterii, nu pret, de determinare a pretului in viitoarele contracte de export;
o Garantii bancare sau de alta natura privind indeplinirea obligatiilor de incheiere a
contractelor de export si de executare a obligatiilor din contractul de export;
o Poate cuprinde penalitati care se vor aplica partenerului strain daca nu se incheie/ se
incheie necorespunzator contractul de export subsecvent;
o Daca se permite imporatorului roman sa desemneze un tert pentru export sau se
permite exportatorului strain sa desemneze un tert pentru importul in contrapartida.
Aceasta se numeste teoria libre tiers, libertatea in alegerea tertului;
o Conditiile de comercializare sau recomercializare a marfii care face obiectul
exportului;
56

D.A. Sitaru
o Cu privire la comitetul de coordonare, care este un comitet ad-hoc;

o Modul de solutioanare a litigiilor.
2. Contrapartida axata pe contractul de schimb are particularitatea ca in contractul de import
cat si in cel de export se mentioneaza marfa contra marfa. Lucrurile sunt mai complexe decat
in cazul unui schimb obisnuit pentru ca executarea ambelor contracte se va face prin
indeplinirea unor prestatii succesice, care se coreleaza intre ele. Adica, marfurile care se
schimba sunt impartite in transe(partizi) separate, care se coreleaza cu executarea.
3. Contrapartida axata pe contractul de cooperare economica internationala se incheie un
contract de import, de regula de v-c, si care este corelat cu un CCEI, care imbraca cel mai
frecvent forma unui contract de constituire a unei societati comericiale intre aceleasi parti/si
cu alte , societate care va urma a prelucra produsele brute(materiile prime) si a le reexporta.
Reexportul nu se realizeaza imediat ca in cazul contractelor simple.
TITLUL 6 : Arbitrajul comercial international

A. Definitia arbitrajului:
= Arbitrajul este o jurisdictie pentru solutionarea litigiilor comerciale internationale,
arbitrabile, dintre persoane de drept privat sau intre asemenea persoane si persoane de drept public
actionand de jure gestionis, jurisdictie efectuata de un tribunal arbitral compus din persoane neinvestite
cu autoritate publica, denumite arbitrii, a caror competenta izvoraste, de regula, din conventia partilor
litigante, iar in cazul exceptionale, dintr-o conventie internationala, si, jurisdictie, desfasurata pe baza
unei proceduri speciale.
1. Arbitrajul este o jurisdictie asadar arbitrajul este o forma de justitie, pentru ca arbitrii
sunt investiti cu competenta de a judeca, jurisdictio (dreptul de a spune legea). Prin
aceasta particularitate, arbitrii se aseamana in mod esential cu judecatorii. Judecatorul are
dreptul sa spuna legea, are jurisdictio. Arbitrajul se deosebeste de ADR (alternative
disputes resolution) in care intra medierea, concilierea, care nu au jurisdictio. Mediatiorii,
conciliatorii nu au dreptul sa spuna legea;
2. ...pentru solutionarea litigiilor comerciale internationale trebuie sa fie vorba de litigii
dintre profesionisti comercianti si care trebuie sa indeplineasca criteriile de
internationalitate. Nu se confunda aceasta particularitate cu competenta curtilor de
arbitraj;
3. ...a litigiilor arbitrabile nu orice litigiu poate fi supus solutionarii pe calea arbitrajului.
De pcp, NCPC defineste arbitrabilitatea ca fiind acea situatie(acel litigiu) cu privire la
care partile pot incheia o tranzactie. Asadar, un litigiu cu privire la care partile pot
57

D.A. Sitaru
4.
5.
6.
7.
8.
9.
incheia o tranzactie este arbitrabil. Nu se solutioneaza prin arbitraj : divortul, litigiile

dintre asociati (cand L31/1990 prevede o procedura speciala), litigiile de munca.
...dintre persoane de drept privat sau intre asemenea persoane si persoane de drept
public actionand de jure gestionis in pcp, partile litigante sunt PF sau PJ de drept
privat. Exista si posibilitatea solutionarii prin ACI a litigiilor dintre o persoana de drept
privat si o persoana de drept public actionand de jure gestionis, nu de jure imperii. de ex,
arbitrajul ICSID este un arbitraj intre o persoana privat si stat, el fiind totusi un arbitraj de
drept privat. Arbitrajul desfasurat in fata CIJ intre state care actioneaza de jure imperii
este un arbitraj de drept public. Ex: Ucraina si Romania pentru insula Serpilor;
...efectuata de un tribunal arbitral tribunalul arbitral este compus din unul sau mai
mult arbitrii, fiind independent in desfasurarea arbitrutiilor sale jurisdictionale, chair daca
functioneaza cf regulilor unui arbitraj institutionalizat. Nu se confunda TA cu curtea de
arbitraj sau cu camera de abitraj, unde curtea este inclusa. Nici la Paris, unde curtea are
atributii mari cu privire la desemnarea arbitrilor, abtineri, vizarea hotararii, nu se
confunda cu TA;
...tribunal compus din persoane neinvestite cu autoritate publica, denumite arbitrii
arbitrii sunt PF neinvestite cu autoritate statala, publica. Arbitrul nu este un demintar si nu
face parte din structura organelor statului, nefacand parte din puterea judecatoreasca,
precum judecatorul;
...a carui competenta izvoraste, de regula, din conventia partilor litigante, iar in cazul
exceptionale, dintr-o conventie internationala temeiul competentei arbitrului este
esentialemente vointa partilor exprimata prin conventia de arbitraj/ conventia arbitrala.
Conventia arbitrala imbraca 2 forme : clauza comprimisorie si compris. In mod
exceptional, anumite conventii internationale prevad arbitrajul ca modalitate de
solutioanre a litigiilor intre partile care intra sub incidenta respectivei conventii. De ex: in
materia energiei din carta energiei, conventia de la Hamburg cu privire la contractele pe
mare.
...desfasurata pe baza unei proceduri speciale o procedura speciala derogatorie de la
dreptul comun, care este prevazuta in regulile institutiilor de arbitraj sau regulile ad-hoc,
precum cele UNCITRAL. Aceasta procedura nu cuprinde totul, ci se completeaza cu
dispozitiile de drept comun din CPC.
...Care se poate finaliza printr-o hotarare definitiva si obligatorie pentru partile
litigante - award/sentence arbitrale definitiva si obligatorie pentru partile litigante.
Partea care cade in prententii trebuie sa o execute de buna voie, iar daca nu o face,
sentinta este executorie sau se investete cu formula executorie de catre instanta de
judecata prin procedura de investire a hotararilor straine. Ca urmare a acestei investiri se
va executa prin forta coercitiva a statului, intocmai ca o hotarare judecatoreasca
nationala.
Natura juridica complexa - arbitrajul porneste prin a fi conventional, dar sfarseste prin a fi
esentialmente jurisdictional printr-o hotatare definitiva si executorie.
58

D.A. Sitaru
B. Felurile arbitrajului:
1. Dupa caracterul lui temporar sau permanent:
a. Ad-hoc se constituie pentru un singur caz determinat, nu are asadar o structura
organizatorica prestabilita si una care sa ii succeada;
b. Institutionalizat se desfasoara de catre o institutie de arbitraj, fiind un arbitraj
permananent care exista si subzista unui litigiu. Ele solutioneaza un numar infinit
de litigii, curtile avand reguli proprii.
Curtile se clasifica in functie de competenta:
a. Competenta materiala
Curti de arbitraj cu competenta materiala generala care pot solutiona orice tip
de litigii. De ex CACI din Romania, Curtea de la Paris;
Curti de arbitraj cu competenta materiala speciala sunt cele care figureaza pe
langa burse sau pe langa asociatii profesioanle. Ex: GAFTA judeca litigile
privind comertul cu grau, Liverpool Cotton Association.
b. Competenta teritoriala
Competenta generala curtea de la Paris, curtea de la Bucuresti;
Competenta regionala judeca litigii numai dintr-o anumita regiune. De ex:
Curtea inter-americana de arbitraj care judeca litigiile dintre Canada, SUA si
Mexic; curte care judeca litigile dintre tarile baltice;
2. Dupa competentele conferite arbitrilor:
a. Arbitraj in drept strict - de jure aceasta este regula.
b. Arbitraj in echitate ex aequo et buono/ amiable compositur confera arbitrilor
posibilitati mai multe, ei fiind investiti cu posibilitatea de a solutiona litigiul in
functie de ceea ce ei considera echitabil in situatia respectiva, chiar daca nu ar fi
conform unor dispozitii legale. Asadar, arbitrul in echitate are puteri superioare
arbitrului in drept strict, dar nu nelimitate. Limitele in arbitrajul in echitate:
Limita materiala : dispozitiunile de OP in DIP din sistemtul de drept care
constituie lex causae in speta.
Limita procesuala : principiile fundamentale ale procesului civil
disponibilitatea, contradictorialitatea si dreptul la aparare
C. Conventia de arbitraj
= Acordul de vointa al partilor, in sensul de negotium, prin care ele convin ca un litigiu viitor sau
prezent intre ele, sa se solutioneze prin arbitraj.
Formele :
1. Clauza compromisorie
= Este o clauza cuprinsa in contractul principal, fata de care are o autonomie relativa, prin care partile
convin ca un litigiu viitor, potential, posibil de a aparea intre ele, sa se solutioneze prin arbitraj.
59

D.A. Sitaru
Asadar, ceea ce particularizeaza clauza compromisorie este faptul ca ea se refera la un litigiu

posibil, neizbucnit inca si care se poate nici sa nu izbucneasca intre parti. De obicei, clauza
compromisorie alaturi de pactul de electio juris este inserat in dispozitiile finale ale contractului.
Clauza minima : Orice litigiu privind incheierea, executarea sau incetarea prezentului contract
se va solutiona prin arbitraj, conform regulilor Curtii de Arbitraj Comercial Internationan de pe langa
Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Exista si clauze speciale privind numarul arbitrilor, sediul arbitrajului, felul dupa care judeca
arbitrajul, limba arbitrajului etc.
2. Compromisiul
= Conventia care se incheie cu privire la solutionarea prin arbitraj a unui litigu prezent deja intre parti.
Este foarte posibil sa existe amandoua si clauza compromisorie si compromisiul. Pentru
compromis exista o mentiune obligatorie : obiectul litigiului.
3. Efectele conventiei de arbitraj

a) Un efect negativ inlatura competent instantelor ordinare. Asadar, judecatorul, in momentul in
care constata ca intr-un contract care i-a fost supus spre solutionare, exista o clauza
compromisorie, trebuie, cu anumite exceptii prevazute de NCPC, sa trimita cauza spre
solutionare atrbitului competent.
b) Un efect pozitiv este temeiul competentei arbitrilui. Arbitrul este obligat sa isi verifice
propria competenta, ceea ce in doctrina se numeste kompetenz-kompetenz.
Care este raportul dintre clauza compromisorie si contractul in care este inserata?
Clauza compromisorie are o autonomie relativa fata de contractul principal. Ceea ce inseamna ca
exista elemente de legatura si exista si elemente de autonomie.
Autonomia consta in natura juridica proprie a clauzei comprimisorii. Ea poate fi supusa unei
lex causae proprii si ea nu-si pierde valabilitatea in cazul in care contractul principal este
rezolvit, reziliat. Astfel arbitrul poate sa pronunte rezolutiunea contractului, caci altfel, daca
rezolutiunea contractului ar atrage si rezolutiunea clauzei compromisorii, ar insemna ca
arbitrul nu va putea niciodata sa pronunte rezolutiunea contractului, ci numai instanta, ceea
ce nu este cazul.
Autonomia relativa consta in nulitatea convergenta. Cazurile in care nulitatea contractului
principal atrage si nulitatea clauzei compromisorii. De pilda, viciul de consimtamant intrucat
exista aceeasi exprimare de vointa si la incheierea contractului si la incheierea cauzei
compromisorii; necompetenta agentului instrumentator.
60

D.A. Sitaru
4. Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de arbitraj din Romania

Competenta curtii - Curtea este un arbitraj institutionalizat, ea functioneaza pe langa CCI a Romaniei,
organism neguvernamental, fiind o asociatie a comerciantilor. Curtea este independenta fata de CCI in
exercitarea atributiilor sale, fiind o instituie de drept comun.
Curtea solutioneaza litigii internationale si interne. Litigii internationale inseamna litigiile care
decurg dintr-un raport juridic, care intereseaza comertul international sau din alte raporturi juridice civile
cu element de extraneitate.
In ceea ce priveste izvorul litigiului, regula este ca acestea izvorasc din contracte. Regulile spun
ca litigul arbitrabil poate izvori si din fapte juridice extracontractuale, precum imbogatirea fara justa
cauza sau plata nedatorata.
Convetia de arbitraj - Aceasta trebuie incheiata in scris fie sub forma unei clauze compromisorii din
contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, denumita compromis. V formele
conventiei.
Exista si posibilitatea ca aceasta conventie sa fie tacit incheiata prin faptul ca o parte sesizeaza
curtea de arbitraj, iar cealalata parte nu se opune. Conventia este scrisa intrucat arbitrul consemneaza in
scris in incheierea de sedinta.
Tribunalul arbitral - Poate fi compus din unul sau 3 arbitrii, acestia fiind numiti de catre parti. Daca
sunt trei, fiecare aprte numeste cate unul, iar cei doi arbitrii numesc un supra arbitru.
Arbitrii sunt
independenti si impartiali in exercitarea artibutiilor lor jurisdictionale. Eu nu sunt reprezentatii partilor,
nici avocati.
Procedura arbitrala este declansata printr-o cerere arbitrala, care trebuie sa cuprinda toate mentiunile
unei CCJ + cateva aspecte : clauza compromisorie (temeiul competentei arbitrilor) si aspectul financiar,
partea fiind obligata sa faca o evaluare a litigiului pentru a se stabili taxa arbitrala de catre secretariatul
curtii.
Partile pot formula intampinare, care trebuie sa cuprinda toate elementele din NCPC. Paratul poate si el
formula cerere reconventionala.
Procedura arbitrala este nepublica. La aceasta pot participa numai partile, reprezentatii lor legali sau
convetionali, martori, experti, traducatori si alte acceptate de parti si de catre TA.
Conducerea sedintei se realizeaza de catre supraabitru si se consemneaza in incheierea de sedinta. Nu
exista institutia suspendarii litigiului. Daca partile sunt legal citate, litigul poate fi solutionat.
61

D.A. Sitaru
Hotararea arbitrala se pronunta pe baza probelor. Probele sunt cele de drept comun, putand fi utilizate
orice probe, inclusiv cea cu expertiza. Arbitrii judeca in temeiul contractului, legii si uzantelor
comerciale internationale. Daca au fost investiti pot solutiona litigiul si in echitate.
Procedura se finalizeaza prin pronuntarea hotararii arbitrale, numita sentinta. Acesta are tot 3 parti:
partea introductiva, motivarea si dispozitiviul.
In partea introductiva: competenta nominala a TA, numele arbitrilor si asistentului

arbitral, data si locul pronuntarii hotararii, atributele de identificare a partilor si
reprezentantilor lor;
Motivare : conventia arbitrale, obiectul litigiului, sustinerile pe scurt ale partilor, motivele
de fapt si de drept ale hotararii;
Dispozitiv: decizia care se adopta, semnatura arbitrilor si asistentului.
Exista si o procedura de indreptare a erorilor materiale din sentinta, precum si una de lamurire si de
completare a sentintei.
Sentinta este definitiva si obligatorie. Trebuie adusa la indeplinire de buna voie de catre partea care cade
in pretentii. Impotriva sentintei se poate exercita o singura cale de atac, actiunea in anulare. Regulile de
procedura ale curtii nu mai contin o mentiune a motivelor actiunii in anulare, ci trimit la dispoztiile din
NCPC. Retinem ca aceste motive sunt in mare majoritate motive de procedura precum:
1) Litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului (nearbitrabil);
2) TA a solutionat litigul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii
arbitrale nule sau inoperante;
3) TA nu a fost constituit in cf cu conventia de arbitraj;
4) Paratul a lipsit la termenul cand au avut loc dezbateriile si procedura de citare nu a fost legal
indeplinita;
5) Hotararea arbitrala a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului, pentru ca este
posibil ca partile sa fi prevazut un anumit termen in care arbitrajul sa se judece, care daca este
depasit si se pronunta o sentinta, arbitrul se deinvesteste;
6) TA s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut( fiind o ultra petita), fie a dat mai mult
decat s-a cerut( plus petita) sau nu s-a pronuntat asupra ceea ce s-a cerut( minus petita);
7) Hotararea nu contine dispozitivul si motivele, nu este semnata de arbitrii;
8) Dispozitiviul contine dispozitii contradictorii care nu pot fi aduse la indeplinire;
9) Hotararea incalca OP, bunele moravuri, ori dispozitiile imperative ale legii. Doar in acest caz
pot intra si motive de fond.
Actiunea in anulare trebuie introdusa in termenul de decadere de o luna de la data comunicarii
hotararii arbitrale. Competenta de solutionare apartine tribunalului sau curtii de apel. Daca este admisa,
litigul se va rejudeca si hotararea astfel pronuntata este supusa numai recursului.
62

Dreptul Comertului International - D.A. Sitaru

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Comertului International - D.A. Sitaru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Comertului International 1

TITLU 1. DCI, ca fapt social si juridic

Definitia Comertului International

Caracteristicile politicii Romaniei in domeniul comertului

Principiul libertatii comertului international principiu fundamental;

O prima latura se refera la posibilitatea subiectelor de drept romane specializate de a

Dreptul Comertului International 2

O a doua acceptiune se refera la posibilitatea subiectelor de drept straine specializate de a

Libertatea comertului nu este absoluta. Exista si reglementari de supraveghere din partea

Dreptul Comertului International 3

forma de sucursala sau de filiala. Reprezentanta nu este o forma de investitie straina.

b. Investitiile de portofoliu def prin OUG 92/1997 si prin Reg BNR.

Dreptul Comertului International 4

Garantiile acordate investitorilor straini:

Garantia stabilitatii regimului juridic al investitiei straine in tara.

In ceea ce priveste bunurile mobile, li se aplica regimul national au aceleasi drepturi ca si

Dreptul Comertului International 5

proprietate asupra terenurilor, numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la UE si

Dreptul Comertului International 6

liberalizare continua) de a achizitiona instrumente financiare pe piata monetara romaneasca, ceea

Dreptul Comertului International 7

Garantarea investitiilor straine

Aspecte privind izvoarele DCI

Izvoare sunt conventiile internationale. Acestea vor fi intalnite la materiile respective.

Dreptul Comertului International 8

Dreptul Comertului International 9

Uzante speciale care se aplica intr-un anumit domeniu de activitate comerciala

Dupa caracterul de izvor de drept (cea mai importanta clasificare)

Dreptul Comertului International 10

Dreptul Comertului International 11

Dreptul Comertului International 12

TITLUL 2. SUBIECTELE DCI

Dreptul Comertului International 13

Capitolul I. Participantii romani la comertul international

Dreptul Comertului International 14

Dreptul Comertului International 15

Capitolul II. Subiectele de drept straine

Dreptul Comertului International 16

Dreptul Comertului International 17

Relatia dintre societatea mama din strainatate si sucursala din

Dreptul Comertului International 18

Dpdv economic, sucursala are o autonomie prin faptul ca:

Constituirea unei sucursale in Romania

Capacitatea de folosinta a sucursalei si conditia ei juridica drept PJ

Sistemul de drept strain(L straina) care ii stabileste capacitatea de folosinta;

Dreptul Comertului International 19

In ceeea ce priveste dreptul strain.

In ceea ce priveste conditia juridica a strainului, i.e dreptul roman

Dreptul Comertului International 20

Temeiul juridic al organizarii si functionarii reprezentantei

Art 44 din LSC;

Dreptul Comertului International 21

Atributele de identificare ale societatii mama

In 15 zile de la data emiterii autorizatiei, reprezentanta trebuie sa se inregistreze la autoritatea

Obiectul de activitate al reprezentantei

Emite si primeste oferte si comenzi;

Dreptul Comertului International 22

Capacitatea de folosinta si de conditia juridica a reprezentantei

Capacitatea de folosinta supusa legii straine

Conditia strainului supusa legii romane

In legatura cu solutionarea litigiilor, L105/1992 si NCC, NCPC prevad posibilitatea ca

Dreptul Comertului International 23

Activitatea reprezentantei inceteaza:

TITLUL 3 : Teoria generala a contractelor