Dreptul comertului international

Obiectul dreptului comertului = comertul international

Comertul international este susceptibil de 2 acceptiuni:
- RESTRANSA (stricto sensu): comertul international propriu-zis este
1. totalitatea operatiunilor de import-export cu marfuri, lucrari si servicii care

se desfasoara intre subiecte de nationalitate romana (persoane fizice sau juridice

profesioniste, comercianti) si subiecte de nationalitate straina sau
2. sunt operatiuni care privesc o marfa ce se afla in tranzit international.

Din aceasta definitie rezulta ca exista 2 criterii esentiale care definesc comertul international:
1. Operatiuni intre profesionisti, comercianti = persoane care indeplinesc anumite
conditii si formalitati, sunt inscrisi in registrul comertului ca desfasurand activitati comerciale
deci sunt profesionisti si acesta este elementul de comert.
2. Elementul de intercomercialitate se caracterizeaza prin faptul ca operatiunile se
incheie intre subiecte de drept de nationalitati diferite, asta inseamna subiecte de drept care
isi au sediile, resedintele profesionale in state diferite sau raportul juridic priveste o marfa aflata
in tranzit international.
O marfa e in tranzit international atunci cand in drumul ei de la o parte catre cealalta, de la
vanzator catre cumparator, marfa trece cel putin o frontiera.
Ori de cate ori se intruneste cel putin unul dintre cele 2 criterii ale internationalitatii, partile sa isi
aiba sediile in state diferite sau marfa sa fie in tranzit international, ne aflam in fata unui raport
de drept al comertului international.

Din pct. de vdr. jur. principalul contract care inglobeaza aceste particularitati este contractul

de vanzare internationala de marfuri.

Vanzarea internationala de marfuri este pilonul comertului international. Exista si o conventie
internationala la care Ro. este parte - Conventia de la Viena 1980 privind vanzarea internationala
de marfuri.
Alaturi de vanzare exista si o multitudine de alte contracte, prin care se realizeaza operatiunile de
comert international - contractele de transport international de marfa, de asigurare a marfii in
trafic international, de intermediere in comertul international (agentia comerciala internationala),
operatiuni de garantii si plati internationale.
Aceasta acceptiune restransa a comertului international, este acceptiunea clasica, care coincide si
sensului etimologic al cuvantului comert.

- LARGA (lato sensu): cand in notiunea de comert intra si operatiunile de cooperare

economica internationala.
Cooperarea economica internationala este un ansamblu de relatii de conlucrare care se

realizeaza intre subiecte de drept din state diferite si care NU implica operatiuni
directe cu marfa, ci constau in realizarea de:

a. activitati comune de catre

participanti
b. punerea in comun de valori

cu scopul desfasurarii unei

activitati aducatoare de PROFIT.

economice

Profitul este sensul existentei comerciantului.

Finis mercatorum est lucrum = scopul comerciantului este profitul.

Operatiunile coopererarii economice internationale pot imbraca diferite forme: constituirea

de societati comerciale cu participare straina, punerea in comun a aporturilor a doi sau mai multi
asociati in vederea realizarii unei activitati economice comune.
Romania este parte la mai multe conventii unde sunt prevazute multiple forme de cooperare
economica:
- cooperarea pentru studii de piata (marketing)
- public-relation
- management
- operatiuni bancare comune de asigurari
Din punct de vedere juridic se materializeaza mai ales prin ceea ce denumim contractul de
cooperare economica internationala care poate imbraca oricare dintre formele mentionate, asadar
poate avea un obiect extrem de vast.

Caracteristicile politicii Romaniei

Principiul fundamental care guverneaza relatiile comerciale ale Romaniei este astazi principiul

libertatii comertului international.

Pentru a intelege bine continutul acestui principiu este bine sa il comparam cu principiul care a
guvernat relatiile comerciale internationale ale Romaniei in perioada 1946-1989 si anume
principiul monopolului de stat asupra comertului international. In perioada mentionata comertul
se desfasura numai prin unitati economice de stat, intreprinderi de comert exterior, celelalte
subiecte de drept neputand sa intreprinda comert international.
Principiul monopolului a fost unul dintre primele principii de esenta totalitara care a fost abrogat
dupa Revolutie. Chiar in primavara anului 1990 au fost adoptate legi care au pus bazele
principiului libertatii comertului international, si anume:
a) Decretul de lege 54 din 1990 privind desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei
initiative
b) Decretul de lege 96 din 1990 privind masuri pentru atragerea investitiei de capital strain in
Romania.
Aceste acte normative abrogate, intre timp, au pus bazele principiului libertatii comertului
international.

Principiul libertatii comertului international are 2 laturi:

1. Daca este privit din interior spre exterior - posibilitatea oricaror subiecte de drept privat
romane care indeplinesc conditiile de:
- a fi profesionist comerciant si
- a efectua operatiuni de comert international.
2. Daca este privit din exterior spre interior - posibilitatea subiectelor de drept straine de a
desfasura liber activitati economice pe teritoriul tarii (filiale, sucursale, reprezentante, alte
forme).

Limitele principiului libertatii comertului

Aspecte legate de regimul general al comertului in U.E.
Romania este tara membra a U.E. iar in urma aderarii aceasta a cedat o parte din atributele
suveranitatii sale catre institutiile europene. Reglementarile la nivelul U.E. influenteaza in
mod direct activitatea comerciala a Romaniei.

1. Regimul general al comertului intre statele membre ale U.E. (comertul intraeuropean)
Comertul intracomunitar este guvernat de principiul libertatii comertului

international.
Art. 26 TFUE prevede ca piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere in care libera
circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata.
A) Principiul libertatii de circulatie a marfurilor - U.E. este o uniune vamala ceea ce inseamna
ca orice taxe la import/export sau orice masuri prohibitiv cu efect echivalent sunt interzise.
Sunt interzise, de asemenea, contingentele adica restrictiile cantitative la import/export.
B) Principiul libertatii de circulatie a persoanelor - orice discriminare exercitata pe motive de
cetatenie sau nationalitate este interzisa. Este un principiu general si se exprima prin faptul ca
orice resortisant (persoana juridica sau fizica rezidenta pe teritoriul unui stat membru) este liber
sa desfasoare comert international pe intreg teritoriul U.E.
C) Principiul libertatii de circulatie a capitalurilor si a platilor. Art. 63 TFUE interzice orice
restrictii din acest punct de vedere. Sigur ca o libertate, mai ales din punct de vedere al platilor,
este deplina intre tarile care au adoptat moneda euro. Moneda euro a fost creata prin Tratatul
de la Maastricht din 1992 si a devenit moneda de cont din 1999 adica o moneda care nu avea o
circulatie, fiind doar o moneda de calcul, pentru ca din ianuarie 2002 sa devina o moneda de
plata.

Moneda euro este administrata de BCE cu sediul la Frankfurt.

2. Regimul comertului dintre U.E. si statele terte (comertul extreeuropean)

U.E. este persoana juridica de sine statatoare - are personalitate juridica prin art. 47 TFUE. Fiind
persoana juridica distincta de statele membre care o compun, U.E. are capacitatea de a

stabili relatii contractuale directe cu statele terte si chiar tarile membre care au
cedat major din suveranitatea lor in acest domeniu. Astazi tratatele, acordurile cu tarile
terte in materie comerciala, in materie de cooperare economica internationala, in materie de
promovare si protejare a investitiilor se incheie la nivelul U.E.

Principalele instrumente ale politicii comerciale comune in relatiile cu statele terte:

A. In primul rand, primul instrument il constituie existenta unor reguli vamale comune
aceasta inseamna ca in relatiile cu statele terte, toate tarile membre ale U.E. aplica un tarif

vamal comun.
Sunt 3 acte normative care reprezinta pilonii politicii vamale comune fata de statele terte:
1. Regulamentul 450 din 2008 al parlamentului european si al consiliului de stabilire al codului
vamal european - este de directa aplicare in statele membre.
2. Tariful integral al comunitatilor europene care face parte din Regulamentul 2658 din 1987
privind nomenglatura tarifara si statistica si tariful vamal comun.
3. Conventia Internationala privind sistemul armonizat de denumire si comunicare a marfurilor
incheiata la Bruxelles in 1983 sub auspiciile a ceea ce se numeste Consiliul de Cooperare
Vamala. La aceasta conventie internationala U.E. a aderat in 1987 si Romania din 1996.
B. Al doilea instrument il constituie regimul comun al exporturilor si al importurilor
C. Cel de-al treilea instrument il constituie participarea la organizatia mondiala a
comertului

D. Al patrulea instrument il constituie incheierea de acorduri comerciale cu statele

terte.
U.E. are incheiate acorduri comerciale esentiale cu spatiul economic european din care fac parte
Islanda, Liechtenstein si Norvegia. Exista si un acord bilateral cu Elvetia din 1972.
U.E. a incheiat de asemenea acorduri de parteneriat si cooperare economica cu grupuri mari de
state cum ar fi: statele din zona Africii, Caraibelor, Pacificului.
Un acord extrem de important, nou, din 2013 este acordul economic si de comert cu Canada, iar
in momentul de fata este in curs de negociere acordul transatlantic de comert si investitii cu SUA
(TTIP). Cand va fi incheiat si acordul cu SUA va fi cea mai mare piata de comuna a planetei.

Regimul investitiilor straine in Romania

A fost reglementat pentru prima data prin decretul lege nr. 96 din 1990 privind unele masuri
pentru atragerea investitiei de capital strain in Romania, care a fost abrogat prin Legea 35/1991
privind regimul investitiilor straine, pentru ca apoi sa fie abrogat prin reglementarea actuala si
anume prin OUG 92/1997.
OUG 92/1997 a fost aprobata prin Legea 241/1998. Odata cu aceasta OUG s-au clarificat cateva
notiuni, institutii de baza.
In primul rand, 2 notiuni sunt de baza:
- INVESTITIA straina in Romania: este de 2 feluri:
1. Investitie straina DIRECTA - este acea forma de investitie straina care asigura
participarea directa investitorului strain la:
- organizarea
- conducerea si
- controlul unei societati comerciale din tara.
Ceea ce particularizeaza aceasta forma de investitie este faptul ca ea creeaza legaturi
economice DURABILE intre investitorul strain si societate (cu sediul pe teritoriul tarii).
Definitia notiunii de legaturi economice durabile este data intr-un regulament al BNR si anume
Regulamentul 4 din 2005 privind regimul valutar.
Legatura economica DURABILA reprezinta participarea investitorului strain:
-

cu un procent consistent la capitalul unei societati din tara, de principiu peste 10%

in organele de conducere de organizare, functionare si control ale societatii.

Investitia DURABILA STRAINA este de 2 feluri:

A. Investitie in forma societara - se caracterizeaza prin aceea ca investitorul strain
participa la o societate comerciala cu sediul in tara, fie prin
- constituirea ei
- varsarea capitalului (extinderea societatii)
- infiintarea in Romania a unei filiale sau sucursale (aceasta forma de investitie este cea
mai raspandita).
B. Investitia in forma exclusiv contractuala - atunci cand investitorul strain nu constituie
sau extinde o societate in Romania, ci incheie contracte pe care legea le califica drept
investitie straina. Exista mai multe acte normative care reglementeaza diferite forme de
investitie directa contractuala cum ar fi: legea petrolului - legea 238/2004, legea minelor - legea
85/2003, legea energiei electrice si a gazelor naturale - legea 178/2010. Aceste legi, cele mai
importante, reglementeaza participarea investitorilor straini la explorarea si exploatarea
resurselor naturale ale Romaniei.

2. Investitie straina DE PORTOFOLIU - sunt cele care nu au ca scop crearea unei

legaturi economice durabile intre investitor si societate, ci acestea constau in cumpararea pe
piata reglementata de titluri de valoare, actiuni, obligatiuni, titluri de stat cu scop
speculativ adica acestea se cumpara cu scop de revanzare dupa o anumita perioada de timp si
castigarea din diferenta de pret.
Investitiile de portofoliu sunt asadar strict legate de piata de capital.
Piata de capital este un domeniu al comertului intern, dar mai ales al comertului international.
Exista Legea 297 din 2004 privind piata de capital care reglementeaza toate operatiunile care se
efectueaza pe aceasta piata.
O forma extrem de importanta a pietei de capital o constituie piata titlurilor de stat. Titlurile de
stat sunt emise de catre organisme statale, in principiu, la nivel central de Ministerul Finantelor,

dar sunt emise si de entitati teritoriale, de municipii reprezentate de Primariile Generale,

Prefecturile de Judet, sunt forme de imprumut pe care statul le lanseaza, pe care investitorii
straini le cumpara si piata titlurilor de stat este cea care da, de fapt, rateing-ul tarii de incredere.
Cu cat titlul se cumpara la o dobanda mai mica, cu atat tara are o credibilitate mai mare.

- INVESTITORUL strain in Romania: OUG 92/1997 si Regulamentul BNR 4/2005

Sunt investitori straini - persoanele juridice care au sediul in strainatate si persoanele fizice
care au domiciliul in strainatate si care investesc in tara in una din formele de

investitie prevazute de lege.

Asadar, elementele de extraneitate relevante pentru a defini un investitor strain sunt:

- sediul in strainatate pentru persoana juridica;
- domiciliul pentru persoana fizica.

Principiile care guverneaza regimul investitiilor straine in tara:

1. Principiul libertatii formelor si modalitatilor de investire in tara. Avem 2 aspecte:
A. Principiul libertatii formelor - se exprima prin ideea ca investitorii straini pot sa
investeasca in tara in oricare dintre formele prevazute de lege (in oricare din formele de
societate prevazute de Legea 31/1990, adica pot constitui in tara societati de persoane cu capital
strain, societati de capitaluri sau cu raspundere limitata).
Tot o forma de investitie straina este si constituirea de asociatii in participatie care nu genereaza
o noua persoana juridica, asa cum se intampla in cazul societatilor, dar pentru ca ele implica un
aport sunt o forma de investitie straina in tara.

B. Principiul libertatii modalitatilor - analizam ceea ce se numesc formele de aporturi pe

care investitorii straini le pot varsa in Romania.

Aporturile sunt:
* in numerar - in bani (valuta (moneda liber convertibila) sau in lei). Dupa septembrie 2006,
cu putine luni inainte de aderarea Ro la U.E. leul a devenit o moneda international convertibila,
in consecinta poate fi procurat pe piata interna/internationala ca orice valuta international
convertibila, motiv pentru care o pot cumpara investitorii straini si varsa in aport la contracte sau
societati in tara.
* bunuri corporale - in bunuri mobile sau imobile (exista anumite precizari in legatura cu
regimul proprietatii asupra terenurilor din tara care are un regim special de investitie)
* in drepturi - bunuri incorporale care poat consta in drepturi de proprietate intelectuala;
brevete de inventie; licente; marci de fabrica, comert sau serviciu; desene sau modele; drepturi
de autor.
* in alte drepturi si valori economice - in comertul international totul este evaluabil in
bani, deci totul este patrimonial, in consecinta poate constitui aport la o investitie straina. O
singura conditie trebuie indeplinita si anume sa fie cuantificabil adica comensurabil din punct
de vedere contabil. Pot fi: aporturi in servicii; aporturi in metode de organizare si conducere
(management); aporturi in surse de materii prime, piete de desfacere, clientela, informatii de
marketing, public-relation, retele de aprovizionare si desfacere. Sunt valori economice
cuantificiabile si constituie aport si obligatiile de a nu face cum ar fi: obligatia investitorului
strain de a nu face concurenta produselor societatilor romanesti pe o anumita piata unde el are
pozitie dominanta. Simplul nume comercial este o valoare economica in comert si acesta poate
fii un aport.

2. Principiul liberului acces al investitorilor straini in toate domeniile vietii

economice din Romania - investitorii straini pot investi in tara in orice domeniu
economic, in industrie, in agricultura, in explorarea si exploatarea resurselor minerale, in

transporturi, infrastructura si comunicatii, contructii civile si industriale, comert, turism, servicii

bancare si de asigurari, cercetare stiintifica si tehnologica si in orice alt domeniu, mai ales, ca in
alte tari exista restrictii este important liberul acces la investitiile bancare.

3. Principiul egalitatii de tratament (nediscriminarii)

Presupune 2 aspecte:
A. principiul nediscrimminarii intre investitorii romani si cei straini - de retinut ca foarte
mult timp sub incidenta Legii 35/1991 exista principiul regimului mai favorabil aplicabil
investitorilor straini.
Dupa intrarea Romaniei in U.E. s-a aplicat principiul egalitatii de tratament intre investitorii
romani si cei straini.
B. principiul nediscriminarii intre investitorii straini intre ei - este interzisa orice
discriminare intre investitorii straini in functie de nationalitate, sediu, domiciliu.
Exista si o exceptie de la acest principiu si anume prin acorduri bilaterale la care Ro. este parte si
se pot stabili conditii mai favorabile, ceea ce inseamna mitior lex pentru investitorii dintr-un
anumit stat pentru care Ro. a incheiat acel acord bilateral.

Garantiile acordate investitorilor straini

1. garantia impotriva indisponibilizarii investitiei - are un temei constitutional (art. 44
alin. (1) din Constitutie - nimeni nu poate fi expropriat, decat pentru o cauza de

utilitate publica, stabilita potrivit legii cu dreapta si prealabila despagubire).

De retinut ca aceasta prevedere a existat din Constitutia din 1991 dar prin revizuirea ei in anul
2003 s-a adaugat o prevedere in art. 44 alin. (4) sunt interzise nationalizarea sau orice alte
masuri de trecere in proprietatea publica a unor bunuri pe criterii discriminatorii.
S-a simtit nevoia introducerii in 2003 a acestui text deoarece nu era prevazut nimic special cu
privire la nationalizare.
Din textul constitutonal prevederile au fost transpute si dezvoltate in OUG 92/1997 care prevede
ca investitiile straine in tara nu pot fi nationalizate, expropriate sau supuse altor masuri cu
efect echivalent cu exceptia cazurilor in care anumite conditii sunt indeplinite.

Conditii:
- cand, totusi, investitia straina poate fi indisponibilizata:
Indisponibilizarea se poate face numai pentru cauza de utilitate publica - este aplicabila asadar,
L. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
- conditii legate de despagubire:
Despagubirea trebuie sa fie echivalenta cu valoarea justa de piata a investitiei expropriate - este
aplicabil principiul desdaunarii integrale la valoarea de piata (de circulatie) si nu una stabilita
artificial administrativ.
Despagubirea trebuie sa fie prealabila - sa fie efectuata/operata efectiv anterior momentului
cand indisponibilizarea isi produce efectele.

Despagubirea trebuie sa fie adecvata - inseamna ca modalitatea ei de plata trebuie facuta in

functie de natura investitiei - poate fi o despagubire in bani, dar poate fi si in bunuri (in natura)
prin acordarea unui bun echivalent celui indisponibilizat.
Despagubirea trebuie sa fie efectiva - trebuie sa fie lichida, sa poata fi transformata oricand in
bani si sa fie liber transferabila de catre investitor in tara de origine.
Modalitatile de determinare a despagubirilor - se poate determina prin acordul partilor
(solutia cea mai fericita), iar daca nu se poate realiza acest lucru investitorul strain
indisponibilizat are posibilitatea de a apela pentru determinarea valorii despagubirii care i
se cuvine fie la instantele judecatoresti romane (de contencios administrativ) sau la un
arbitraj (care, de regula, este arbitrajul ixid - centrul international pentru solutionarea
diferendelor relative la investitii).

2. garantia stabilitatii regimului juridic al investitiei - tempus regit actum - investitia

urmeaza regimul juridic stabilit de legea in vigoare in momentul in care ea este efectuata si
acel regim juridic trebuie sa continue a fi aplicabil acelei investitii, iar daca s-a acordat o
facilitate pe o perioada de timp (exemplu: 5 ani) acea facilitate trebuie sa se aplice, chiar daca
intre timp legea se schimba si acea facilitate dispare din text.
Exceptie de la tempus regit actum - mitior lex (legea mai favorabila) cand intre timp apare o lege
mai favorabila care ofera avantaje superioare decat legea in vigoare, acele avantaje se vor aplica.

Drepturile de care beneficiaza investitorii straini in Romania

Investitorii straini in Romania au regimul national si sunt egali in drepturi cu investitorii romani,
totusi ei beneficiaza prin natura situatiei lor de anumite drepturi specifice.
Drepturile specifice:
1. Au dreptul la asistenta privind parcurgerea formalitatilor administrative pentru
constituirea si functionarea investitiei - exista un departament specializat la nivelul Guvernului
Romaniei care se ocupa de sprijinirea investitorilor straini.
Romania este parte la asociatia mondiala a agentiilor de promovare a investitiilor. Aceasta
asociatie are sediul la Geneva, iar Romania s-a afiliat la ea in anul 2004.

2. Au dreptul la conversia in valuta si la transferul in strainatate al tuturor profiturilor

obtinute din tara
OUG 92/1997 prevede ca veniturile investitorilor straini, indiferent de forma pe care o imbraca
(pot fi: dividende, venituri obtinute din vanzarea actiunilor sau a partilor sociale sau chiar
despagubiri pentru indisponibilizare, active de lichidare, preturi ale vanzarilor unor bunuri si
obtinerea echivalentului) si sunt liber transferabile in strainatate, nu exista restrictii de natura
valutara, fiscala, administrativa pentru acest transfer.

3. Au dreptul de proprietate asupra bunurilor din tara

In ceea ce priveste bunurile mobile si constructiile, cladirile, ca bunurile imobile - regimul este
national, adica acelasi regim precum romanii.
O specificitate apare in ceea ce priveste dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
din tara - in ceea ce priveste dreptul de prorpietate al investitorilor straini, retinem ca a existat o
evolutie legislativa si anume:

- Constituitia din 1991 prevedea ca strainii si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate
asupra terenurilor din tara - a existat, asadar, o incapacitate de folosinta la nivelul aptitudinii
generale si abstracte de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
- in 2003 cu ocazia revizuirii Constitutiei, conceptia legiuitorului roman s-a schimbat si textul in
vigoare este urmatorul: "cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra
terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la U.E. si din alte tratate
internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin
lege organica, precum si prin mostenire legala."
In 2003 investitorii straini au dobandit capacitatea de folosinta de a deveni proprietari asupra
terenurilor din tara (s-a rasturnat solutia legislativa de la incapacitate de folosinta la capacitate),
dar aceasta capacitate este conditionata de elementele mentionate in text si anume:
A. Dobandirea prin mostenire legala
B. Dobandirea prin toate celelalte mijloace - prin acte juridice inter vivos sau mortis causa
(testament) dobandirea este conditionata de elementele expuse in Constitutie si anume:
- se poate obtine dreptul de proprietate numai in temeiul unei conventii internationale la care
Romania este parte, fie ca este vorba de tratatul de aderare la U.E., fie ca este vorba de alte
conventii internatioale la care Romania este parte.
- pe baza de reciprocitate
Reciprocitatea este de 3 feluri:
* reciprocitate legislativa - cand in tara straina exista norme juridice care permit romanilor sa
dobandeasca dreptul de proprietate asupra terenurilor acolo;
* reciprocitate diplomatica - cand este prevazuta intr-o conventie internationala la care ambele
tari au aderat;
* reciprocitate de fapt - cand desi nu este prevazuta nici in lege, nici in conventie, dar este
aplicata de facto de catre autoritatile statului strain.
- se poate dobandi in conditiile prevazute in legea organica

Legea organica la care se face trimitere este L. 312/2005 privind dobandirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele
juridice straine. Aceasta lege a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, la data aderarii Romaniei la
U.E.
Prin aceasta lege se reglementeaza conditiile pentru dobandirea proprietatii asupra terenurilor
atat de catre persoanele fizice sau juridice din celelalte tari membre ale U.E. , cat si din statele
terte.
Legea 312/2005 face o distinctie intre regimul aplicabil persoanelor fizice si juridice ale stetelor
membre ale U.E. si statele terte
1. Persoanele fizice din statele membre ale U.E. - exista o prevedere generala si 2 prevederi
speciale
Prevederea generala este in sensul ca cetatenii si persoanele juridice din celelalte state ale U.E.
beneficiaza de regimul national, adica acestea dobandesc dreptul de proprietate asupra terenurilor
din tara, in aceleasi conditii ca si romanii.
A. In ceea ce priveste terenurile avand ca scop constituirea de resedinte sau sedii secundare pe
teritoriul tarii - pentru acestea a fost prevazut in tratatul de aderare un moratoriu de 5 ani (puteau
dobandi regimul national numai dupa 5 ani).
B. Priveste dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, padurilor si
terenurilor forestiere - pentru acestea am avut un moratoriu de 7 ani care a expirat la 1 ianuarie
2014. Asadar, dupa 1 ianuarie 2014 s-a aplicat regimul national dar cu precizarile prevazute intro lege speciala care s-a adoptat imediat dupa aceea si anume L. 17/2014 privind unele masuri de
reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan => singurele situatii
care au ramas supuse unei reglementari este cea privind terenurile agricole situate in extravilan,
pentru care s-a instituit un regim comun care se aplica pentru cetatenii romani, pentru cetatenii si
persoanele juridice din statele membre U.E. si din spatiul economic european si cele din
Confederatia Elvetica (Elvetia) pentru acestea s-a prevazut ca se pot dobandi dreptul de
proprietate asupra terenurilor cu o singura esenta si anume dreptul de preemptiune (prioritate la
cumparare) a vecinilor si a statului.

2. In ceea ce priveste cetatenii si persoanele juridice din statele terte dobandirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor din tara nu se poate face decat in conditiile reglementate prin
tratatele internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate.
Nu se poat acorda printr-un tratat international unei persoane dintr-un stat tert conditii mai
favorabile decat cele acordate cetatenilor din statele membre.

4. Au dreptul privind efectuarea operatiunilor valutare - Regulamentul 4/2005 prevede

posibilitatea rezidentilor de a efectua in mod liber operatiuni valutare in tara.
De fapt, liberalizarea regimului valutar a inceput imediat dupa Revolutie in anul 1990 si a urmat
pasi stabilite de BNR. Liberalizarea totala a operatiunile valutare pentru nerezidenti (straini) s-a
produs la 1 septembrie 2006, cand leul a devenit o moneda international si deplin convertibila.

5. Au dreptul la incheierea de contracte de munca cu personal strain

Pana la OUG 92/1997 societatile cu capital strain din tara nu puteau angaja personal strain decat
in posturi de conducere si de specialitate, nu si in posturi de executie. A fost o masura de
protectie a fortei de munca necalificate din Romania.
Dupa 1997 investitorii straini au dobandit dreptul de a angaja personal strain.

6. Au dreptul de a-si alege instantele competente pentru solutionarea litigiilor pe care le au

cu autoritatile publice romane
Prin litigiile cu autoritatile publice ne referim, mai ales, la eventuale discriminari in aplicarea
regimului investitiilor sau cand se indisponibilizeaza investitia si se pune problema unei
despagubiri. In aceste conditii investitorii straini pot alege intre jurisdictia instatelor de judecata

interne ceea ce inseamna, in principiu, instantele de contencios administrativ pentru ca este

aplicabila Legea 554/2004 sau pot alege arbitrajul institutionalizat IXID, dar pot apela si la alt
arbitraj institutionalizat - Curtea Internationala de Arbitraj de pe langa Camera de Comert
Internationala din Paris sau pot apela la arbitrajul Curtii De Arbitraj Comercial International de
pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei sau chiar la un arbitraj ad hoc, de regula,
este vorba despre un arbitraj uncitral al Comisiei Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial
International.

Facilitati acordate investitorilor straini din tara:

1. Facilitati cu caracter normativ - cele care sunt generale si impersonale - in momentul de fata,
dupa aderarea la U.E. exista o singura facilitate permisa de U.E. si anume: AJUTORUL de STAT.
U.E. este o piata libera si niciun stat nu are dreptul sa isi protejeze proprii cetateni sau proprii
investitori.
Se pot acorda totusi in situatii exceptionale, cu acordul Comisiei Europene, ajutoare de stat
pentru anumite intreprinderi aflate in dificultate. Legea care prevede acest lucru este OUG
85/2008 privind stimularea investitiilor.

2. Facilitati cu caracter individual - se acorda unui anumit investitor si s-au acordat de-a lungul
instoriei investitii individuale majore (exemplu: 1991 - CocaCola Romania, automobilelor Dacia
Pitesti) pe o anumita perioada de timp, in general au expirat pe principiul tempus regit actum, dar
in ziua de astazi facilitati individuale noi nu se mai pot acorda, in conditiile aderarii la U.E.

Garantarea investitiilor prin intermediul unei agentii specializate - este vorba despre Agentia
Multilaterala de Garantare a Investitiilor care a fost constituita prin Conventia de la Seul din
1985 la care Romania a aderat in anul 1992.
Sediul agentiei este pe langa banca Mondiala la Washington.

Rolul Agentiei este aceea de a garanta investitiile straine in statele cu potential mare de risc.
Aceasta Agentie a interesat pe investitorii straini in Romania, cand Romania a fost o tara cu risc
investitional, adica inainte de 1989 si in primii ani de dupa Revolutie adica in anii 1990. Agentia
a inceput sa ii intereseze si pe investitorii romani din strainatate.

Riscurile eligibile:
Agentia acopera: - riscurile de transfer valutar (riscul ca investitia sa nu mai poata fi recuperata,
sa se interzica repatrierea profiturilor, sa existe restrictii de schimb valutar din moneda valutara
in monede straine) este un risc eligibil
- riscul de indisponibilizare a investitiei
- riscul de incalcare a contractului de catre autoritatile publice din acel stat
- riscul de razboi sau alte tulburari civile grave

Regimul General al Importurilor si Exporturilor

cu speciala privire asupra autorizatiilor de export/import

Exista exceptii de la principiul liberei circulatii atunci cand este vorba despre anumite produse
care sunt periculoase pentru populatie sau mediul inconjurator, care pot perturba echilibrul
economic intern sau este vorba despre anumite categorii de produse sub supraveghere care nu
circula liber. Pentru acestea importul si exportul (transferul peste frontiera) necesita o autorizatie
de import sau export.
Exemplu: produsele militare, arme, munitii; substantele stupefiante; deseuri; produsele
periculoase pentru sanatatea populatiei sau pentru mediu; produsele din tutun si anumite produse
alcoolice; produsele modificate genetic; animalele vii; anumite produse chimice; metalele si

pietrele pretioase; anumite produse supuse accizelor (titeiul) - pentru aceste produse sunt
necesare autorizatii de import si export.

Exista agentii specializate - agentii de stat - care analizeaza si emit aceste autorizatii.
Exemplu: Agentia Nationala pentru Controlul Exporturilor - ANCEX. Este in subordinea MAI si
are competenta de eliberare de autorizatii in materia produselor militare, produselor si
tehnologiilor cu dubla utilizare: civila si militara (arme chimice).

Valabilitatea autorizatiilor:
Se emit de agentii specializate cu o limitare sub cel putin 3 aspecte:
A. Limitare temporala - se emit, de regula, pe un an calendaristic cu posibilitatea prelungirii la
cerere.
B. Limitare spatiala - se elibereaza cu o tara sau cu un grup de tari.
C. Limitare materiala - se emit pentru o anumita marfa sau pentru un grup de marfuri.

Suntem parte la Conventia Internationala privind Sistemul Armonizat de Denumire si Codificare

a Marfurilor, Conventia de la Bruxelles din 1983. Toate marfurile de pe lumea aceasta sunt
trecute prin acest sistem armonizat si pentru orice circulatie a lor este prevazut un cod si trebuie
sa fie dat ca element de referinta.

Elemente de procedura:
Agentul economic interesat se adreseaza Agentiei competente sa emita autorizatia.
Problemele apar in cazul in care autorizatia este refuzata, caz in care agentul economic
(investitorul) are calea contenciosului administrativ L. 554/2004, adica trebuie sa se adreseze cu

plangere prealabila la agentia care a refuzat eliberarea autorizatiei, care trebuie sa raspunda in 30
de zile si daca nu raspunde sau daca respinge plangerea exista calea contenciosului administrativ
competenta apartinand Curtii de Apel pentru ca este atacat un act administrativ de competenta
unei autoritati centrale de la domiciliul reclamantului sau de la sediul autoritatii publice care nu a
emis autorizatia.
Instanta are puteri depline, poate sa oblige autoritatea sa emita autorizatia si poate obliga
autoritatea la plata de despagubiri in cazul in care agentul economic a fost prejudiciat prin
refuzul de a i se elibera autorizatia.

Principiile care guverneaza regimul autorizatiilor

Aspectele legate de regimul autorizatiilor de import/export

Reglementare internationala care stabileste principiile pe care aceste autorizatii trebuie sa
le urmeze - Acordul privind procedurile in materie de autorizatii de import care a fost adoptat la
Geneva in anul 1979 sub egida vechiului acord general pentru tarife si comert GATP, transformat
intre timp in Organizatia mondiala a comertului.
Stabileste urmatoarele principii:
1. Principiul egalitatii de tratament intre solicitiantii de import - statele nu trebuie sa procedeze la
niciun fel de discriminare intre agentii economici in ceea ce priveste autorizatiile de import;
2. Procedurile trebuie sa fie cat mai simple cu putinta pentru ca sa nu deregleze schimburile
comerciale internationale;
3. Procedurile trebuie sa fie neutre in aplicarea lor si administrate in mod just si echitabil;
4. Procedurile in materie de autorizatii de import trebuie sa fie publicate si sa nu intre in vigoare
decat dupa trecerea unui termen rezonabil pentru ca toti comerciantii sa poata lua cunostinta de
ele;

5. Competenta in materia emiterii autorizatiilor de import trebuie sa revina pe cat posibil unui
singur organ adminnistrativ;
6. Cererile de autorizatii nu trebuie sa fie respinse pentru erori minore in documentatie, iar
eventualele sanctiuni pecuniare care se aplica nu trebuie sa depaseasca suma necesara pentru a
servi numai ca un simplu advertisment, cu exceptia cazului in care este vorba de frauda sau de
neglijenta grava.

Problema naturilor juridice a autorizatiilor si efectele pe care ele le produc asupra contractelor
comerciale internationale:
- ca natura juridica autorizatiile de import/export sunt acte administrative cu caracter individual.
Din pct. de vdr. al dr. internat. privat ele constituie norme de aplicatie imediata, ceea ce inseamna
ca se aplica cu prioritate indiferent de legea aplicabila contractului. (Ex: contractul poate fi supus
legii americane, dar daca marfa trece granita romana trebuie respectate autorizatiile din legea
romana)
- obligatia de obtinere a autorizatiei revine agentului economic local, asadar daca este vorba
despre autorizatii de import/exprot din sau in Ro. partea romana este cea care trebuie sa obtina
autorizatia, dar nu este o regula, partile pot stabili si altfel in contract si aceasta depinde de regula
incoterms
- obligatia de obtinere a autorizatiei poate revni vanzatorului sau cumparatorului , dar de regula
apartine contractantului local
- natura juridica a unei obligatii de mijloace sau altfel spus a unei obligatii de diligenta, agentul
econom care s-a obligat sa obtina autorizatia trebuie sa depuna toate diligentele pentru a o obtine
(sa depuna documentatia care i se cere). Daca a depus toate diligentele dar autorizatia nu e emisa
de autoritatea publica, el nu raspuunde deoarece acest caz este similar unuia de forta majora care
exonereaza de raspundere partea careia ii revenea obligatia. Exista insa si posibilitatea ca prin
contract partile sa prevada ca obligatia de obtinere a autorizatiei este o obligatie de rezultat si se
intampla destul de des acest lucru, mai ales in contractele de achizitie publica cum ar fi de plinda
contractele de cumparare de bunuri din strainatate in regim de achizitie publica cand chiar in

caietul de sarcini al licitatiei se scrie ca exista obligatia de obtinere a autorizatiei - nu de a

depunde toate diligentele - in acest caz, daca nu se obtine, partea romana raspunde chiar daca nu
e in culpa.

Problema izvoarelor dreptului comertului international:

Dreptul comertului international are ca izvoare: acte normative (legi), legi interne incepand cu
Constitutia, mai ales insa izvoare internationale data fiind natura internationala a raporturilor
juridice. Cu aceste conventii internationale ne vom intalni pe parcurs cu diferite ocazii.

IZVOR SPECIFIC: uzantele comerciale internationale sau uzatele din comertul international
1. Regimul juridic al uzantelor in dr. roman - dreptul roman a cunoscut o evolutie semnificativa
din punct de vedere al opiniei fata de uzante. Pana la adoptarea noului cod civil (1 oct. 2011) mai
precis sub incidenta codului comercial roman de la 1887, de principiu, dreptul roman nu a
recunoscut uzantele ca izvor de drept. Codul comercial de la 1887 a fost o copie fidela a codului
comercial italian din 1882. In codul comercial italian era recunoscuta forta juridica uzantelor
care spunea ca in comert se aplica codul comercial si daca el nu dispune se aplica codul civil si
uzantele comerciale. Codul comercial roman de la 1887 a preluat textul fara referinta la uzante,
art. 1 spunea "in comert se aplica codul comercial si daca el nu dispune se aplica codul civil".
Dreptul roman in mod traditional a recunoscut punctual forta juridica uzantelor cel putin in 3
materii:
1. in materia titlurilor de valoare unde Legile 58 si 59 din 1934 asupra cambiei si biletului la
ordin respectiv asupra cecului - in vigoare, prevad explicit ca uzantele in materia titlurilor de
valoare sunt izvor de drept;
2. uzantelor porturilor au fost recuoscute in mod traditional;
3. uzantelor burselor de marfuri si de valori.

Codul civil roman din 2011 a schimbat conceptia si a introdus uzantele in categoria izvoarelor de
drept, le-a conferit asadar caracter normativ. Sunt 2 ipoteze pe care codul civil le reglementeaza
art. 1 alin. (3) si (4).
Art. 1 alin (3) spune ca in materiile reglementate de lege, uzantele se aplica in masura in care
legea trimite in mod expres la ele - aceasta nu este o reglementare noua, si inainte sub egida
codului comercial daca o lege trimitea la o uzanta, acea uzanta se aplica prin delegare de
autoritate din partea legiuitorului. Noutatea o constituie art. 1 alin. (4) care spune ca in materiile
pe care legea nu le prevede, uzantele se aplica ca si legea.
Definitia uzantelor: (codul civil nu da o definitie) uzantele din comertul international sunt
practici sociale, prin natura lor nescrise, care au un anumit grad de vechime, repetabilitate si
stabilitate, practici stabilite intre un numar nedefinit de parteneri comerciali, de regula pe o zona
geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate comerciala, care prezinta caracter de izvor
de drept fiind aplicabile ca obligatie juridica in temeiul legii sau al vointei partilor din raporturile
de comert international. Din aceasta definitie complexa rezulta elementele esentiale (cuvantul
esential vine de la ese din limba latina care inseamna "a fi", deci esential inseamna acele
elemente care nu pot lipsi).
Elementele esentiale:
A. Element obiectiv - sunt o practica sociala.
Practica sociala inseamna ca sunt un ansamblu de acte juridice si de fapte materiale care au
capatat caracter de practica datorita aplicarii lor repetate de catre participantii la comertul
international intr-o anumita perioada de timp. Timpul sau durata este de esenta uzantelor
deoarece acestea nu se nasc peste noapte, ci presupun esentialmente o perioada de timp. Asadar
elementul de vechime, de stabilitate si repetabilitate este de esenta uzantelor.
B. Uzantele au un caracter colectiv - un caracter de generalitate si personabilitate in sensul ca se
aplica intre un numar nedefinit de parteneri comerciali, din acest punct de vedere uzantele se
aseamana cu legea pentru ca aceasta este generala si impersonala, numai ca spre deosebire de
lege care este expresia autoritatii statului si emana de la puterea legiuitoare sau alte autoritati,
uzantele sunt opera comerciantilor insasi.

C. Uzantele sunt izvor de drept - au caracter normativ. Nu toate sitemele de drept confera
uzantelor acest caracter. Pentru ca o uzanta sa dobandeasca un caracter normativ trebuie sa mai
existe un element, alaturi de cel obiectiv si anume unul subiectiv (psihologic) si anume trebuie sa
existe sentimentul general de obligativitate juridica. Altfel spus orice comerciant care intra sub
incidenta unei uzante normative trebuie sa o aplice cu sentimentul ca ea este obligatorie, precum
legea. (Exemplu: Comerciantul care intra in portul constanta stie ca trebuie sa respecte uzantele
portului constanta, agentul de bursa care opereaza la bursa de la Londra stie ca trebuie sa
respecte uzantele bursei).

Comparatie intre uzante si obisnuintele stabilite intre parti:

1. Obisnuintele stabilite intre parti sau se mai numesc si uzantele partilor - au un element
obiectiv ca si uzantele, ele sunt practici sociale - atitudini, comportari repetabile cu durata in
timp. Ce deosebeste insa in mod esential o obisnuinta de o uzanta este ca obisnuintele nu au
caracter de colectivitate, nu sunt generale si impersonale, ele se aplica numai intre parti, pot fi 2,
4, 5 (nu are importanta).
Teoreticienii spun si practica confirma ca obisnuintele partilor au stat la baza uzantelor, intai
practicile apar intre 2, 3, 5 comercianti si apoi sunt folosite si de altii si apoi ele devin o practica
generala => uzante.
In comertul international, spre deosebire de dreptul civil marea majoritate a contractelor sunt pe
termen lung si de aceea se creaza intre parti anumite obisnuinte care au rolul de a stabili o baza
comuna de interpretare a actelor si faptelor partilor.

Clasificarea uzantelor:
Uzantele pot fi clasificate dupa mai multe criterii, insa doar 2 sunt esentiale.
Dupa sfera lor de aplicare, se clasifica in:
A. Uzante locale sunt cele care se aplica pe o anumita zona geografica (exemplu: intr-un port);

B. Uzante speciale care se aplica intr-o anumita ramura a comertului (exemplu: uzantele
comertului cu cereale, fructe, lemn, etc.) sau a diferitelor agenti (exemplu: agentii burselor);
C. Uzante generale care se aplica pe intreg ansamblul relatiilor comerciale.
Regula o constituie primele 2 categorii: cele locale si speciale, dupa cum am spus si in definitie.
Uzantele generale sunt mai putin intalnite ca sa se aplice la nivelul tuturor relatiilor comerciale.

Rolurile uzantelor sunt urmatoarele:

1. Ele reglementeaza raporturi juridice pe care legea nu le prevede, altfel spus uzantele acopera
lacunele legii.
2. Cel mai frecvent rol al uzantelor este cel de a interpreta si completa dispozitiile legii sau
termenii contractului. Au asadar un rol interpretativ si completiv, cum am spus, de la nivelul lor
se face o baza comuna de interpretare a actelor partilor.
3. Uzantele se pot aplica chiar impotriva unor dispozitiuni legale care nu sunt de ordine publica
in dreptul international privat. Uzantele nu pot contrazice dispozitiile imperative ale legii, nu pot
veni impotriva normelor de ordine publica in dreptul international privat, dar daca exista o lege
supletiva (lege de la care partile pot deroga) uzantele se aplica cu prioritate fata de acestea.

Rolul uzantelor se manifesta oricand in viata unui contract.

Astfel se pot manifesta in faza precontractuala, adica cea a negocierilor. Exemplu: ce anume
divulgi celeilalte parti, cate detalii ii dai cu privire la bunul pe care il vinzi, etc.
Marea majoritate a uzantelor privesc incheierea contractului (tehnicile de incheiere a
contractului), momentul in care contractul este socotit incheiat - teoria expeditiunii.
Uzantele reglementeaza executarea contractului, adica continutul contractului - drepturile si
obligatiile partilor pe durata in care contractul e in vigoare - interpreteaza si completeaza
contractul.

Exista uzante pentru incetarea efectelor contractului, inclusiv pentru sanctiuni in cazul incalcarii
contractului privind rezolutiunea.

Modurile de aplicare a uzantelor:

A. Uzantele se aplica ex lege - in temeiul legii adica prin vointa legiuitorului. Aceasta se
intampla in situatia din art. 1 alin (3) din NCC cand legea trimite la uzante, acestea se aplica
printr-o delegare de autoritate. De asemenea, uzantele se aplica ex lege in cazurile neprevazute
de lege prin propria lor forta daca indeplinesc conditiile enumerate (caracterul obiectiv, subiectiv
si de colectivitate). Uzantele normative sunt, de regula, uzantele generale si in unele sisteme de
drept aceste uzante normative au fost legiferate, cand au fost legiferate au devenit lege.
De pilda:
- solidaritatea pasiva (solidaritatea codebitorilor comerciali) a fost o uzanta pe care codul
comercial roman si actualul cod civil au preluat-o;
- punerea de drept in intarziere a debitorului comercial, in comert se aplica principiul dies
interpelat prohominem;
- anatocismul conturilor bancare - dobanda la dobanda - este o uzanta comerciala;
- efectul suspensiv al fortei majore - in civil forta majora are efect dirimant asupra contractului,
in comert regula este ca el se suspenda si numai in cazuri exceptionale se desfiinteaza contractul;
- principiul colaborarii dintre parti - in cazul in care una dintre parti este intr-o dificultate in
executarea contractului, cealalta parte trebuie sa colaboreze cu ea si sa-si reduca prejudiciul,
adica sa nu agraveze situatia celeilalte parti pentru ca nu va primi despagubiri pentru ce putea
evita si nu a evitat (a incalcat principiul colaborarii cu celalalta parte).

B. Uzantele se aplica in temeiul vointei partilor - adica uzantele conventionale. Acestea isi au
temeiul aplicarii lor in vointa partilor contractante sau altfel spus in principiul fortei obligatorii a
contractului (pacta sunt servanda fostul art. 969 actualul art. 1270 din NCPC)

Pentru ca aceste uzante sa se aplice trebuie sa existe vointa partilor care poate fi de 2 feluri:
- expresa (explicita) - cand partile din contract trimit la uzante. Aceasta vointa este intalnita
frecvent, mai ales cand este vorba despre uzante codificate. De pilda, marea majoritate a
contractelor internationale de antepriza - constructii montaj (in materia infrastructurii) cai ferate,
autostrazi, obiective industriale mari, fabrici, autostrazi, aeroporturi - merg dupa
conditiilegenerale ale federatiei internationale a inginerilor consultanti (fiic).
Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea internationala de marfuri prevede explicit in art.
9 ca "partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit"
- tacita (prezumata) - Conventia de la Viena din 1980 prevede in acelasi art. 9 instituie chiar o
prezumtie de aplicare a uzantelor care spune astfel: "partile sunt considerate ca s-au referit in
mod tacit in contract la orice uzanta pe care au cunoscut-o sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care
in comertul international este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la
contracte de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere". Astfel, se doreste a se spune ca
suntem obligati sa cunaostem toate uzantele care sunt larg cunoscute si in mod regulat respectate
in ramura comerciala in care ne desfasuram activitatea.

Cauzele care explica rolul uzantelor in comertul international:

Uzantele sunt preferate de comercianti pentru ca ele sunt speciale in comertul international adica
sunt adaptate raporturilor juridice din comertul international. Legile statale nu sunt concentrate,
de regula, pe comertul international, ci sunt concentrate pe raporturile juridice interne. Uzantele
reglementeaza si sunt adaptate particularitatilor raporturilor dintre comercianti.
Uzantele sunt mai dinamice in aplicarea lor decat legea statala - acopera situatii litigioase unde
nu exista inca lege statala. De pilda, regulile comertului electronic a fost reglementat mai intai
prin uzante si de abia apoi prin lege - legiuitorul a reactionat tarziu, in momentul in care relatiile
sociale au devenit de o asa natura incat s-a impus ca ele sa fie reglementate de o lege statala.

Uzantele acopera lacunele legii, ele constituie ceea ce se numeste "lex mercatoria" adica legea
comerciantilor. Aceasta lege este aplicabila si trebuie sa se tina seama de ea chiar daca nu este un
drept supranational.

Fixarea si probarea uzantelor:

Din definitie rezulta ca prin natura lor uzantele sunt practici nescrise, asadar exista mijloace de
probare si fixare a lor.
A. Uzantele se fixeaza prin asanumitele clauze standard (prestabilite) care pot imbraca forma
conditiilor generale contractelor tip, contractelor cadru, contractelor de adeziune. Aceste clauze
prestabilite sunt elaborate chiar de catre participantii la comertul international. Marile societati
comerciale, marii actionari pe piata comertului international au propriile reguli.
B. Uzantele se fixeaza de catre organisme neutre, internationale - de regula specializate UNCITRAL care este un organism specializat al ONU are conditii generale, legi model,
contracte tip care nu sunt altceva decat codificari de uzante in materia respectiva. Foarte
frecvent, codificarile se fac de catre camere de comert cum este Camera de Comert
Internationala de Comert din Paris. Exista, de asemenea organisme precum Federatia
Internationala a Inginerilor Consultanti.
C. Uzantele se fixeaza si implicit se probeaza prin hotarari judecatoresti, dar mai ales prin
hotarari arbitrale. Daca arbitrii au spus intr-o hotarare ca in domeniul comertului cu grau ca sacii
trebuie ambalati intr-un anumit mod, acea hotarare arbitrala poate fi folosita in alte ocazii ca
dovada a existentei uzantei si a continutului ei.
D. Certiciate de cutuma - sunt emise de catre camerele de comert. Si Camera de Comert si
Industrie a Ro are dreptul de a emite astfel de certificare de cutuma.
E. Rapoartele de expertiza - putem apela la un specialist, o persoana care a fost 20 de ani capitan
de vas sau pilot pe cursele aeriene si pe care-l putem audia ca pe un expert.
F. Uzantele se pot dovedi prin orice mijloc de proba pentru ca sunt situatii de fapt, practici
sociale, care in ultima instanta nu sunt restrictionate si pot fi probate prin orice mijloc de proba.

Subiectele dreptului comertului international

A. Regimul juridic al persoanelor de nationalitate romana

1. Societatile de nationalitate romana constituite cu participare straina - sunt o categorie speciala
de persoane juridice de natioanlitate romana care imbraca elementele caracteristice ale
societatilor, in general, dar care au totodata si numeroase particularitati.
Def: societatea cu participare straina este acea societate care are o participare straina la capitalul
social, asadar elementul de extraneitate relevant pentru ca o societate sa fie socotita cu
participare straina este participarea straina la capital. Niciun alt element, cum ar fi de pilda:
faptul ca administratorii, directorii, cenzorii sunt straini nu confera caracter de participare straina.
Societatea cu participare straina se constituie prin parcurgerea a 3 etape:
- intocmirea actului constitutiv => sunt elemente specifice privind identitatea partilor, denumirea
societatii, subscriptia capitalului social, organizarea si functionarea, solutionarea litigiilor;
- inregistrarea in Registrul Comertului si autorizarea functionarii societatii => principale acte
normative, in afara de L. 31/1990, sunt: L. 26/1990, Ordinul Ministrului Justitiei 2594/2008
pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de tinere al registrelor comertului de
efectuare al inregistrarilor si de eliberare al informatiilor care reglementeaza in detaliu modul de
inregistrare al societatilor cu participare straina;
- inregistrarea fiscala si publicitatea => obligatia societatilor de a se inregistra la autoritatile
fiscale romanesti.
Din punct de vedere al atributelor de identificare, particularitati apar in ceea ce priveste sediul si
nationalitatea. Societatile constituite cu participatie straina care au sediul pe teritoriul Romaniei
au nationalitate romana; sediul este asadar criteriul principal de determinare a nationalitatii, dar
nu si singurul, un alt criteriu este acela al controlului care este reglementat intr-o Conventie
Internationala pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si peraoane ale

altor state, Conventia de la Washington din 1965 care prevede ca o societate desi are sediul pe
teritoriul unei tari, nu are totusi nationalitatea tarii respective daca asupra ei se exercita un
control de catre interese straine.
In ceea ce priveste capitalul social sunt particularitati in ceea ce priveste subscriptia si varsarea
capitalului social.
Subscriptia este o obligatie de a face adica o obligatie de a varsa in viitor un aport la capital
potrivit legii contabilitatii - Legii 82/1991 - subscriptia se face mereu in moneda nationala.
Situatia difera in ceea ce priveste varsarea capitalului social care este o obligatie de a da, adica
este o obligatie de transfer al proprietatii asupra unui bun catre societate. Pentru varsare se face o
distinctie:
* daca asociatul este roman la societatea cu participare straina, el trebuie sa verse aportul sau in
lei (moneda nationala) pentru ca varsarea este o plata, iar potrivit prevederilor regulamentului nr.
4/2005 al BNR privind operatiunile valutare : "platile intre rezidenti se fac in moneda nationala";
* daca este vorba despre aportului unui strain, acesta poate fi facut in lei sau in valuta. In ceea ce
priveste marimea aportului strainului: acesta poate fi de la cat de mic pana la 100% (asociat
unic).
Patrimoniul societatilor cu participare straina - acestea beneficiaza de regimul national in ceea ce
priveste dobandirea drepturilor de proprietate asupra bunurilor mobile si asupra bunurilor
imobile (constructii), asadar acelasi regim precum romanii. In ceea ce priveste dreptul de
proprietate asupra terenurilor exista o prevedere speciala in art. 6 din OUG nr. 92/1997 care
prevede ca: "societatile rezidente constituite cu participare straina pot dobandi dreptul de
proprietate auspra terenurilor din tara potrivit obiectului social si in masura necesara desfasurarii
activitatii sale".
Functionarea societatilor cu participare straina - acestea pot desfasura actiuni in lei si in valuta,
deci pot desfasura si operatiuni valutare. Notiunea de operatiuni valutare este definitia in acelasi
regulament nr. 4/2005 al BNR. Operatiunile valutare sunt definite prin 2 criterii:
* un criteriu material (in rem) - este operatiune valutara cea care se efectuaza cu valuta;

* un criteriu personal (in personam) - este operatiune valutara si cea care se efectueaza in
moneda nationala (lei) dar la care cel putin una din parti este un nerezident.
Operatiunile valutare sunt de 2 feluri:
- operatiuni valutare curente: sunt acele operatiuni care implica o contraprestatie - inseamna
vanzarea unui bun contra unui pret in valuta (implica o contraprestatie imediata);
- operatiuni valutare de capital: care nu presupun o contraprestatie imediata - in aceasta categorie
intra: operatiunile cu instrumente financiare pe piata de capital, operatiunile cu actiuni, titluri de
stat in valuta.
Operatiunile valutare curente au fost si sunt libere, nu au fost supuse niciunor reglementari
speciale, insa cele de capital sunt supuse insa reglementarilor speciale ale pietei de capital si
reglementarilor prudentiale ale BNR.

Personalul societatilor cu participare straina

Aspecte de munca si personal - societatile cu participare straina pot angaja persona roman si
strain, in momentul de fata, pe orice post de conducere, de specialitate sau de executie.
Angajarea nu se face oricum, exista o deosebire majora intre personalul din celelalte tari membre
al U.E. si personalul din state terte. Pentru personalul din celelalte tari membre ale U.E. regimul
este liber, sunt prevederi in acest sens in 2 acte normative esentiale si anume: OUG nr. 194/2002
privind regimul strainilor in Romania si mai ales OUG nr. 56/2007 privind incadrarea in munca
si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei care prevad principiul liberului acces al personalului
strain din celelalte state membre ale U.E.
Pentru celelalte tari membre ale U.E. nu se foloseste termenul de strain. Strainii sunt numai aceia
din state terte. Pentru cei din state terte, OUG nr. 56/2007 prevede obligatia obtinerii
autorizatiilor de munca (accesul nu este liber) care sunt emise de catre Oficiul Roman pentru
imigrari in limita unei cifre stabilite anual de guvern.
Salarizarea personalului: o deosebire exista intre personalul roman si cel strain, personalul strain
poate fi platit in mod liber in lei sau valuta. Personalul roman trebuie platit, de regula, in lei

pentru ca este obligativitatea platii intre rezidenti in moneda nationala cu 2 exceptii cand
personalul roman poate fi platit si in valuta:
- in zonele libere (pe teritoriul Ro. exista aprox. 15 zone libere care sunt supuse unei
reglementari speciale Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere in care se prevede in mod
explicit posibilitatea platii si in valuta);
- personalul reprezentantelor societatilor comerciale straine in Ro. care pot fi platiti si in valuta.
Solutionarea litigiilor la care participa societatile cu participare straina - este vorba despre
litigiile dintre societate si alte persoane fizice/juridice straine. In ceea ce priveste solutionarea
litigiilor exista mai multe posibilitati si anume acestea pot apela la instantele de judecata
(instantele ordinare) care sau pentru care daca este vorba de litigii dintre tarile membre U.E.
exista reglementari speciale si anume regulamentul consiliului u.e. nr. 44/2001 privind
competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, asa numitul
Regulamentul Bruxelles 1 care a fost inlocuit din anul 2015 de la 10 ianuarie 2015 cu
Regulamentul 1215.
Cea mai frecventa solutie este arbitrajul comercial international. Exista 2 feluri de arbitraj:
- arbitraj institutionalizat: partile se adreseaza, de regula, Curtii de Arbitraj Comercial
International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei sau se adreseaza Curtii
Internationale de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala din Paris;
- arbitrajul ad hoc: statistic, partile se indreapta catre regulile de arbitraj ale UNCITRAL care are
reguli de arbitraj ad hoc din 1976 actualizate in 2010.

B. Formele de participare ale societatilor comerciale straine la activitati comerciale in Romania

Societatile comerciale straine pot desfasura activitate comerciala pe teritoriul tarii in 3 forme:
prin deschiderea unei filiale, a unei sucursale sau/si prin deschiderea unei reprezentante.

Filialele societatilor comerciale in Romania: filiala este acea societate comerciale cu personaliate
juridica romana care se infiinteaza in una dintre formele de societate prevazute de legea romana,
care este insa distincta de societatea mama din strainatate, dar care se afla totusi sub controlul
societatii mama. Din aceasta definitie rezulta 2 elemente esentiale:
- filiala are personalitate juridica proprie, distincta de personalitatea juridica a societatii mama
din strainatate - ceea ce ii confera, asadar, caracter de subiect de drept de sine statator. Avand
personalitate juridica filiala are si atributele unei persoane juridice si anume: are un patrimoniu
propriu, distinct de cel al societatii mama din strainatate si ea poate actiona in relatiile cu tertii in
nume propriu si pe seama ei insasi.
Pe planul dreptului international privat retinem ca statutul organic al filialei este supus legii
sediului ei din Romania (adica legea romana) - lex societatis inseamna legea romana.
- filiala se afla totusi sub controlul societatii mama din strainatate. De fapt, de aici vine si
denumirea de filiala care provine de la filius care inseamna "fiu" => societatea mama exercita
controlul asupra filialei.
Controlul asupra filialei se poate manifesta in mai multe moduri: cel mai frecvent controlul se
exercita prin capitalul social si anume societatea mama detine majoritatea capitalului social
mergand pana la 100%.
Controlul se poate exercita si prin organele de conducere, adica prin administratori, directori,
cenzori.

Relatia dintre filiala si societatea mama din strainatate: - aceasta se exprima pe 2 planuri:
1. Plan juridic - relatia este dominata de faptul ca filiala are personalitate juridica proprie, dar
juridiceste asupra ei se exercita controlul in una dintre formele pe care le-am spus. Asadar,
juridiceste filiala este cea mai departe de societatea mama deoarece are personalitate juridica.
2. Plan economic - filiala are o autonomie relativa fata de societatea mama. Prin autonomie
relativa intelegem ca exista elemente de legatura (de dependenta), dar si elemente de autonomie.
Dependenta consta in aceea ca fiind sub controlul societatii mama, filiala nu poate sa desfasoare

decat acele activitati care ii sunt delegate de societatea mama si in conditiile pe care societatea
mama le stabileste; altfel spus, in coordonatele specificate de societatea mama. Are, insa, si
autonomie in sensul ca ea intocmeste documente financiar contabile proprii - adica are buget
propriu de venituri si cheltuieli si bilant contabil distinct de cel al societatii mama din strainatate.
Filialele se constituie:
Pentru ca sunt societate comerciala de nationalitate romana, se constituie ca si celelalte societati
de nationalitate romana, in functie de tipul ei. Ceea ce este particular, insa, este aceea ca in actul
constitutiv al filialei trebuie sa se mentioneze in mod explicit caracterul ei de filiala si sa rezulte
modul in care societatea mama exercita controlul.
Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2954/2008 in care sunt reglementate in detaliu conditiile care
trebuie indeplinite pentru infiintarea unei filiale straine pe teritoriul tarii.

Filialele functioneaza:
Fiind persoane juridice romane, ele trebuie sa respecte legea romana in ceea ce priveste
functionarea lor si in mod specific sunt urmatoarele consecinte:
A. Trebuie sa tina contabilitatea potrivit legii romane
B. Din punct de vedere valutar filiala este rezidenta valutar si in consecinta orice raportul juridic
pe care il incheie cu o alta persoana juridica romana este un raport juridic intre rezidenti cu
consecinte, de pilda: pe taramul platii - operatiunile se fac numai in lei.
C. Este o forma de investitie straina in Romania pentru ca ea implica un aport de capital.

Sucursala unei societati comerciale in Romania: este un sediu secundar a societatii mama din
strainatate, lipsita de personalitate juridica proprie care beneficiaza de un capital ce ii este afectat
in intregime (exclusivitate) de catre societatea mama din strainatate si care poseda o anumita
autonomie juridica si economica fata de societatea mama. Din aceasta definitie rezulta 2
elemente esentiale:

- sucursala nu are personalitate juridica proprie => nu este asadar un subiect de drept distinct de
societatea mama din strainatate. Neavand autoritate juridica proprie, nu are nici atributele
acesteia si anume: nu are un patrimoniu propriu, dar are totusi un capital propriu (o masa de
bunuri proprii) care este afectata in exclusivitate de societatea mama.
Sucursala pentru ca nu are personalitate juridica proprie, actioneaza intotdeauna pe seama
soccietatii mama din strainatate adica efectele patrimoniale ale actelor sale se produc in
patrimoniul societatii mama. De regula, sucursala actioneaza si in numele societatii mama. In
acest caz relatia imbraca forma unui mandat - nomine alieno (in numele altuia).
Pentru ca are un capital propriu - sucursala poate actiona si in nume propriu si pe seama
societatii mama in temeiul unui raport specific de comision (de tip societar).
Pe planul dreptului international privat sucursala este supusa legii nationale a societatii mama,
asadar lex societatis este legea societatii mama din strainatate.
- sucursala este dependenta din punct de vedere juridic si economic fata de societatea mama din
strainate, avand insa totusi anumite elemente de autonomie juridica si economica.

Relatia dintre sucursala si societatea mama din strainatate:

A. Este dependenta de societatea mama din strainatate. Aceasta dependenta consta in capitalul
social, sucursala fiind intotdeauna constituita cu capitalul 100% al societatii mama. Obiectul ei
de activitate, adica modul de organizare si functionare sunt stabilite de societatea mama, practic
toate conditiile de existenta.
B. Sucursala beneficiaza totusi de anumite elemente de autonomie juridica si econommica. Din
punct de vedere economic sucursala are un capital propriu afectat ei in exlusivitate, motiv pentru
care are autonomie gestionara adica intocmeste documente contabile proprii care insa trebuie
depuse si consolidate/unificate si la nivelul societatii mama. Din punct de vedere juridic, este
dependenta dar autonomia ei sunt cel putin 2 aspecte de autonomie si anume:
- sucursala are o capacitate de subiect de drept limitata, adica are capacitate procesuala proprie in
sensul ca ea poate actiona pe tertii cu care a contractat, de pilda, pentru operatiunile pe care le-a

efectuat in tara, dar intereseaza, mai ales, faptul ca ea poate fi chemata in judecata adica are
calitate procesuala pasiva.
- sucursala poate fi supusa unei proceduri proprii de insolventa (faliment) distincta de cea pentru
societatea mama din strainatate si anume procedura de insolventa secundara deoarece sucursala
din Romania poate da faliment fara ca regimul juridic al societatii mama sa fie afectat. Reciproca
nu este insa valabila, daca societatea mama da faliment are loc o procedura principala de
faliment si vor intra in insolventa toate sucursalele ei din lume.

Constituirea sucursalei:
Pentru ca o sucursala straina sa se constituie in Ro. in primul rand e necesar ca legea straina
adica legea societatii mama sa permita acelei societati deschiderea de sucursale in strainatate (in
Romania). Este necesara conditia reciprocitatii. O sucursala straina se poate deschide pe teritoriul
Romaniei daca si unei societati romanesti i se permite sa deschida sucursala in acea tara, asta
inseamna conditia reciprocitatii. Daca aceste conditii sunt indeplinite, constituirea sucursalei in
Romania este supusa legii romane. Sucursala se inregistreaza la regimul comertului din
Romania, se intocmeste un act constitutiv de catre societatea mama si se inregistreaza la
Registrul Comertului din Romania in conditiile prevazute de L. Nr. 26/1990 dar mai ales Ordinul
Ministrului Justitiei 2954/2009.
Sucursala nu este obligata sa respecte conditia minimului de capital prevazuta de legea romana
pentru ca ea este persoana juridica straina. Din punct de vedere al denumirii ei in mod
obligatoriu in denumirea sucursalei trebuie sa apara denumirea, sediul al societatii mama si
cuvantul sucursala.
Continutul capacitatii de folosinta a sucursalei si conditia ei juridica, ca persoana juridica in
Romania.

Sucursalele - persoane juridice straine care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, pe
capul sucursalei se intrunesc 2 legi cea straina care guverneaza capacitatea de folosinta a

sucursalei si legea romana care guverneaza functionarea ei pe teritoriul Romaniei, adica conditia
juridica a strainului - persoana juridica in Romania.
Fiecare dintre cele 2 laturi atrage anumite consecinte:
1. Aptitudinea generala si abstracta de a incheia acte juridice:
A. Legea aplicabila sucursalei este lex societatis (legea societatii mama)
B. Sucursala nu poate face in Romania mai multe acte juridice decat poate face societatea mama
in propria ei tara, mai putin poate face pentru ca societatea mama poate sa ii confere o parte din
atributiile ei, dar mai mult nu.
C. In cazul in care activitatea societatii mama inceteaza in tara ei de sediu, inceteaza in mod
automat si activitatea sucursalei ei din Romania. Daca sucursala se inchide societatea mama isi
poate continua activitatea.
2. Isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii:
Este supusa conditiei juridice a strainului:
A. Sucursala trebuie sa tina cont de abilitatea ei potrivit legii romane (Legea 82/1991 a
contabilitatii care prevede in mod explicit ca sucursalele care sunt sedii secundare ale societatii
mama din strainatate trebuie sa tina contabilitatea in moneda nationala si potrivit legii romane).
Exista totusi anumite particularitati pentru sucursale:
- anul fiscal poate fi special adica diferit de anul fiscal pentru societatile de nationalitate romana;
B. Din punct de vedere al regimului valutar Regulamentul 4/2005 considera sucursalele ca fiind
rezidente din punct de vedere valutar ceea ce insemna ca societatea mama devine rezidenta cand
are o sucursala pe teritoriul tarii, in cosecinta i se aplica regulile pentru rezidenti cum ar fi:
-platile care se fac catre alti rezidenti trebuie facute in moneda nationala
- taxa pe val adaugata (TVA): nu se socoteste un export, asa ca nu se aplica tva 0 ci se percepe
tva

C. Din punct de vedere al regimului imobiliar, urmeaza regimul strainilor - dobandeste dreptul de
proprietate asupra terenurilor, cladirilor.
D. Din punct de vedere fiscal, sucursalele sunt considerate sedii secundare ale unei societati
straine, dar pentru ca desfasoara o activitate pe teritoriul tarii sunt socotite sedii permanente si ele
trebuie sa se inregistreze fiscal la autoritatile de la administratia financiara locala si trebuie sa
plateasca impozit pe profit in functie de profitul obtinut din activitatile desfasurate in tara.

REPREZENTANTELE:
Definitie: sediu secundar al societatii mama din strainatate, lipsita de personalitate juridica
proprie care nu are un capital distinct de cel al societatii mama din strainatate si care poate
efectua numai, cum ii arata si denumirea, operatiuni de reprezentare fata de partenerii ei
comerciali din tara. Din aceasta definitie rezulta elementele esentiale (definitorii) ale
reprezentantelor.
1. Reprezentantele nu au personalitate juridica proprie. Ele constituie o prelungire a personalitatii
juridice a societatii mama din strainatate. In consecinta, ele nu au caracter de subiect de drept de
sine statator, distinct, de societatea mama din strainatate. Statutul lor este supus legii nationale a
societatii mama. Din acest punct de vedere reprezentanta se deosebeste de filiala care are
personalitate juridica proprie, dar se aseamana cu sucursala si se aseamana major.
2. Reprezentanta nu poate efectua acte si fapte de comert in nume propriu, ci actioneaza
intotdeauna in numele si pe seama societatii mama din strainatate. Altfel spus, este un mandatar.
Din acest punct de vedere, reprezentanta se deosebeste de filiala care poate actiona in numele si
pe seama ei insasi si se aseamana cu sucursala care actioneaza si ea de regula in numele si pe
seama societatii mama, dar cu precizare ca sucursala poate actiona si in nume propriu in temeiul
unui contract de comision de tip societar.
3. Reprezentanta nu are un capital distinct de cel al societatii mama. Nu are o masa de bunuri
care sa ii fie afectata. Are bunurile necesare pentru desfasurarea activitatii sale, dar nu este vorba
despre o masa de bunuri, despre o univsersalitate juridica. Din acest punct de vedere,

reprezentanta se deosebeste major de sucursala. Sucursala are o masa de bunuri care ii este
afectata, reprezentanta nu.
4. Reprezentanta nu este o forma de investitie straina in tara. Acesta este motivul pentru care
reprezentantele nu se inregistreaza la Registrul Comertului, asa cum se intampla in cazul
filialelor si al sucursalelor.
TEMEIUL JURIDIC: 2 acte normative - Decretul lege nr. 122/1990 privind autorizarea si
functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatilor economice
straine si Hotararea de Guvern nr. 1222/1990 privind regimul impozitelor si taxelor aplicabile
reprezentantelor din Romania ale societatilor comerciale si organizatilor economice straine,
precum si drepturile si obligatiile legate de salarizarea personalului roman.
Constituirea si autorizarea reprezentantelor:
Procedura incepe cu cererea societatii mama de autorizare a reprezentantei sale din Romania. De
retinut ca pot fi si mai multe societati straine care sa ceara infiintarea unei reprezentante comune.
Pentru ca aceasta cerere, de principiu, sa fie admisa este necesara indeplinirea conditiei
reciprocitatii in sensul ca legea straina de la sediul societatii mama sa permita societatilor romane
sa deschida reprezentante acolo.
Cererea trebuie sa contina: datele de identificare ale societatii mama (denumire, sediu), obiectul
de activitate al reprezentantei din tara, indicarea duratei de functionare pe care doreste sa o
stabileasca, numarul si functiile persoanelor care urmeaza a fi incadrate in reprezentanta, cat si
documente si acte constitutive ale societatii mama, o atestare din partea Camerei de Comert si
Industrie din tara de sediu din care sa rezulte ca societatea mama are o existenta legala in tara de
sediu, un certificat de bonitata adica o atestare emisa de o banca din care sa rezulte ca societatea
mama nu este in faliment si nici in incetarea in fapt a platilor, cat si o imputernicire din partea
organelor de conducere ale societatii mama pentru reprezentantii ei din tara.
Cererea se adreseaza Ministerului Roman pentru Comert. Ministerul trebuie sa analizeze si sa
raspunda in termen de 30 de zile. Daca respinge cererea trebuie sa motiveze respingerea
intotdeauna. Daca admite cererea, atunci emite autoizatia de functioanare in care se mentioneaza
cel putin denumirea sediului societatii mama, obiectul de activitate aprobat al reprezentantei,

conditiile de exercitare a activitatii in tara si durata pentru care este autorizata sa functioneze (in
principiu 1 an calendaristic, insa si o perioada mai indelungata).
Dupa autorizare, reprezentatia trebuie sa se inregistreze la administratia financiara locala in a
carei raza teritoriala isi are sediul in scop de evidenta fiscala, care de fapt, atesta si existenta ei
legala in Romania.
Pana in 1997 cand s-a modificat Decretul lege nr. 122/1990 reprezentantele erau obligate sa se
inregistreze si la cemera de comert si industrie a Romaniei cu scop de publicitate. Din 1997 nu
mai avem aceasta obligatie, dar marea majoritate a reprezentantelor continua sa se inregistreze la
Camera de Comert si Industrie care emite si o brosura cu toate reprezentantele si obiectul lor de
activitate.
Obiectul de activitate al reprezentantelor: reprezentanta poate sa indeplineasca acte si fapte de
comert in numele si pe seama societatii mama si ea face de obicei urmatoarele operatiuni:
- poate emite si primi oferte si comenzi;
- negociaza si incheie contracte in numele si pe seama societatii mama din strainatate;
- face informare comerciala si reclama;
- poate acorda asistenta tehnica si service pentru masinile, utilajele, echipamentele pe care
societatea mama le vinde in tara (marcile de bunuri de larg consum);
- poate presta alte servicii similare societatii mama;
Exemplu: agentiile de turism, de transport, etc.
Capacitatea de folosinta a reprezentantelor (lucrurile se prezinta similar cu sucursalele, adica pe
capul reprezentantei se intalnesc 2 legi: legea societatii mama care guverneaza capacitatea de
folosinta a reprezentantei si legea romana prin conditia juridica a strainului care guverneaza
functionarea in tara):
Consecinte (similar cu ceea ce am spus la sucursale) aplicabile legii straine:
- obiectul de activitate al reprezentantei nu poate depasi obiectul de activitate al societatii mama;

- actioneaza in numele si pe seama societatii mama;

- daca inceteaza existenta societatii mama, inceteaza si existenta reprezentantei.
Efectele legii romane sunt:
- nu poate face pe teritoriul Romaniei decat operatiunile care ii sunt permise prin autorizatie;
- tine o contabilitate potrivit legii romane;
- este rezidenta si ea din punct de vedere valutar;
- reprezentanta se inregistreaza fiscal, plateste un impozit anual fix stabilit de codul fiscal (dar
daca are si un venit propriu cum se intampla atunci cand efectueaza service, atunci ea plateste
impozit pe profitul obtinut in Romania).
Din punct de vedere al regimului de personal: reprezentanta poate angaja in mod liber personal
roman si strain din alte tari membre ale U.E. Pentru personalul din alte state terte care este strain,
numai pe baza de autorizatie de munca (permis de munca) emis de oficiul roman pentru imigrari
in limita numarului de straini carora li se pot emite autorizatii de munca in tara, numar stabilit
anual prin Hotararea Guvernului.
Strainii, in sensul larg, pot primi salarii si in lei si in valuta. Acestia sunt obligati sa se
inregistreze la autoritatile de munca romane, dar nu sunt obligati sa plateasca contributiile de
asigurari sociale in tara decat daca doresc acest lucru.
In ceea ce priveste raspunderea civila a reprezentantelor, acestea raspund:
- prin societatatea mama pentru reprezentanta ei din tara, adica pentru toate actele si faptele
reprezentantei societatea mama raspunde;
- prin societatea mama si pentru actele si faptele personalului reprezentantelor (angajatilor
reprezentantei) cand acele acte si fapte sunt exercitate in legatura cu reprezentanta.
Din punct de vedere al solutionarii litigiilor retinem ca reprezentanta ca si sucursala are calitate
procesuala atat activa, adica poate introduce o actiune in fata instantelor romane in numele si pe

seama societatii mama, dar mai impotrant este ca au o calitate procesuala pasiva in sensul ca
cocontractantii romani o pot urmari la sediul din tara.

CONTRACTELE DIN COMERTUL INTERNATIONAL

Teorie generala:
Contractele comerciale internationale se caracterizeaza prin cele 2 elemente care rezulta din
denumirea lor, adica prin elementul profesional (partile contractului sunt profesionisti
comercianti care, de principiu, se inregistraza in Registrul Comertului si au aceste atributii, in
sensul ca desfasoara activitati de comert cu caracter de continuitate, de repetitivitate) si prin
elementul international dat de faptul ca partile isi au sediile in state diferite sau marfa care face
obiectul contractului se afla in tranzit international.
In ceea ce priveste continutul contractelor comerciale internationale, acesta este alcatuit din
drepturile si obligatiile partilor. Continutul este guvernat de principiul libertatii contractuale,
partile sunt libere sa alcatuiasca continutul contractului. Aceasta libertate nu este nelimitata,
exista clauze implicite care tin de situatiile in care contractele intra sub incidenta unor prevederi
obligatorii din actele normative (ne referim la reglementarile privind: interdictia clauzelor
abuzive, protectia consumatorului, disciplina contractuala, practicile comerciale neloiale, in
anumite cazuri sunt reglementari legale privind preturile, autorizatiile de import si export,
valutare).
Clauzele contractelor comerciale internationale (prevederile prin care drepturile si obligatiile
partilor se materializeaza):
Acestea se clasifica (pentru ratiuni scolare) in 2 mari categorii:
I. Clauze generale - acele clauze care trebuie sa existe in toate contractele.

Exemplu: clauze privind partile contractante, clauzele privind obiectul material al contractului
(marfa, serviciul care face obiectul contractului cat si calitatea, cantitatea si termenele de livrare),
clauzele privind obiectul pecuniar al contractului (pretul, comision, dobanda bancara, navlul)
II. Clauzele specifice - nu se intalnesc in toate contractele, ci numai in anumite categorii de
contracte. Exemplu: clauzele privind solutionarea litigiilor, categorie in care se incadreaza clauza
de arbitraj sau cea compromisorie, clauzele de alegere a legii aplicabile contractului (electio
iuris), clauzele de confidentialitate, de exclusivitate.
Dintre toate clauzele specifice, ne intereseaza doar clauzele asiguratorii impotriva riscurilor
deoarece sunt cele mai practicate, dar si din cauza evenimentelor care se intampla pe plan
international. Acestea se intalnesc numai cu predirectie in contractele comerciale internationale
incheiate pe termen mediu si lung. De altfel, marea majortiate a contractelor comerciale
internationale se incheie pe termen mediu si lung (intre 1 si 5 ani sau peste 5 ani), deosebire fata
de contractele comerciale comune care se incheie uno ictu (cu executare dintr-o data).
In contractele incheiate pe termen mediu sau lung intre momentul incheierii contractului si cel al
executarii contractului pot aparea anumite eventimente de natura a perturba echilibrul contractual
pe care l-au stabilit partile initial la momentul incheierii contractului. Aceste evenimente din
punct de vedere juridic se numesc riscuri.
Riscul = eveniment posibil de a se produce dupa incheierea contractului, independent de culpa
vreuneia dintre parti si care daca se realizeaza poate face mai oneroasa sau chiar imposibil de
executat obligatia uneia sau chiar a ambelor parti contractante.
Deducem din definitie elementele esentiale ale riscurilor:
- riscul este un eveniment (fapt material in momentul in care se produce);
- riscul este un eventiment posibil de a se produce, deci nu este obligatoriu sa se produca si nu
este o certitudine. Din acest punct de vedere riscul se aseamana cu conditia ca modalitate al
actului juridic;

- pentru a produce efecte juridice riscul trebuie sa se produca dupa incheierea contractului, adica,
mai precis, intre momentul incheierii si momentul finalizarii contractului. Daca s-a produs dupa
executarea efectiva a contractului, nu mai prezinta interes.
- producerea riscului trebuie sa fie independenta de culpa vreuneia dintre parti. Riscul exclude
culpa, deoarece atunci cand este culpa nu avem risc, ci raspundere pentru culpa. In concluzie
riscul trebuie sa fie esentialmente independent, iar acest caracter se apreciaza "in abstracto",
adica dupa cum s-ar comporta un comerciant rezonabil si prudent aflat in aceeasi sistuatie si nu
"in concreto" deoarece poate pentru un comerciant rezonabil poate fi un eventiment previzibil si
deci culpabil si pentru altul neprevizibil.
- daca se produce, riscul trebuie sa aiba consecinte semnificative asupra contractului. Nu orice
schimabre in conjunctura economica inseamna un risc, chiar daca are efecte asupra contractului.
Aceste efecte trebuie sa fie substantiale. Daca se produce, riscul ingreuneaza executarea
obligatiei de catre una dintre parti. (Exemplu: pentru ca este razboi in Siria si trebuie sa ocolim
zona, vor fi plati in plus - risc care ingreuneaza executarea obligatiei) Riscul produce un
prejudiciu.

Compartatie intre risc si forta majora

Att riscul ct i fora major sunt evenimente care se pot produce pe parcursul executrii
contractului, i n mod esenial, sunt evenimente imprevizibile, independente de culpa vreuneia
dintre pri, care, n cazul n care se produc, pot afecta executarea contractului de ctre una sau
chiar de ctre ambele pri contractante.
Spre deosebire, fora major se caracterizeaz i prin insurmontabilitate, adic prin faptul c dei
ar putea s fie prevzut, chiar dac este prevzut, efectele sale nu pot fi evitate. Aadar,
situaiile de risc care presupun numai elementul de imprevizibilitate sunt mai multe dect
situaiile de for major, care implic i insurmontabilitatea.

Clasificarea riscurilor

Riscurile se clasific n dou mari categorii:

*riscuri comerciale (economice) se subclasific n 2 mari categorii:
A. valutare constau n modificri ale cursului de schimb, ale ratei de schimb, a monedei de
plat din contract, fa de o alt moned, considerat o moned de referin, o meoned de calcul.
B. nevalutare pot mbrca forma unor evenimente economice dintre cele mai diverse forme
(schimbri n preul materiilor prime vezi pre iei; al materialelor, al energiei, al forei de
munc, n tarifele de transport, n primele de asigurare, n comisioanele bancare, n dobnzi, n
raportul dintre cerere i ofert).
*riscuri necomerciale se subdivid, la rndul lor, n 2 categorii:
A. politico-administrative de exemplu, conflicte armate, embargou, blocad economic,
modificri ale regimului politic, greve sau alte tulburri civile grave, neacordarea autorizaiilor
de import sau export, msuri vamale restrictive etc.
B. evenimente (calamiti) naturale evenimentele care sunt independente de voina omului, dar
care pot afecta contractele. De reinut c, evenimentele naturale prezint o importan mai redus
n comerul internaional pentru c aici obiectul contractului l reprezint, de obicei, bunuri
fungibile (care pot fi nlocuite unele cu altele).

Asigurarea mpotriva riscurilor

Riscurile intereseaz dac sunt cauza unei perturbri contractuale.
Clauzele asigurtorii mpotriva riscurilor au rolul tocmai de a reduce, dac nu, de a elimina,
efectele negative pe care riscurile le pot produce asupra contractului.
Clauzele asigurtorii mpotriva riscurilor se clasific dup 3 mari criterii:
1.n funcie de felurile riscurilor la care se refer:
a)mpotriva riscurilor valutare clauza aur i clauzele valutare.

b)mpotriva riscurilor nevalutare clauza de revizuire a preului, clauza ofertei concurente,

clauza clientului celui mai favorizat i clauza de impreviziune (hardship).
c)clauzele de for major acoper riscurile politico-administrative i calamitile naturale.

2.Dup obiectul lor:

a)clauze de meninere a valorii contractului dup cum le arat denumirea, au ca obiect numai
prestaia monetar din contract, avnd ca scop maninerea valorii acesteia mpotriva riscurilor
valutare sau nevalutare. n aceast categorie intr clauza aur, clauzele valutare i clauza de
revizuire a preului.
b)clauzele de adaptare a contractului au un obiect mai larg, ele nu se refer numai la prestaia
monetar, ci la ntraga economie a contractului, adic la toate drepturile i obligaiile prilor
(cantittea, calitatea, termenele de livrare etc.). n aceast categorie intr clauza ofertei
concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de impreviziune sau hardship i clauza de
for major.

3.Dup modul de operare al clauzelor:

a)clauze care au o aciune automat i produc efectele prin ele nsele, fr a fi nevoie ca prile
s renegocieze contractul. Mai precis, clauzele cu efect automat, conin n ele o ecuaie care
permite prii interesate s readapteze contractul singur, fr a avea nevoie de renegociere cu
cealalt parte. n aceast categorie pot intra toate clauzele menionate anterior, cu excepia
clauzei de impreviziune/hardship. Totul depinde de voina prilor. Statistic, clauzele valutare
acioneaz, de regul, automat, iar altele, cum ar fi de pild, clauza clientului cel mai favorizat,
de regul, nu acioneaz automat, dar nu este o regul absolut, prile putnd stabili, de la caz la
caz, altfel.
b)clauzele care nu au niciodat efect automat este o singur clauz care acioneaz astfel:
clauza de imprevizibilitate/hardship.

1.Clauzele asigurtorii mpotriva riscurilor valutare:

Clauza AUR este acea clauz contractual prin care preul contractului este raportat la preul
aurului pe piaa internaional. Dac analizm lucrurile din punct de vedere istoric, n istoria
recent, observm c aurul a parcurs, cel puin, trei etape:
* Din 1944 pn n anii 70 au funcionat regulile stabilite prin acordurile de la Brettonwoods
din 1944, acordurile care au pus bazele Fondului Monetar Internaional (FMI). Aceste acorduri
au avut 2 principii majore: principiul paritilor fixe n aur ale monedelor rilor membre ale FMI
(rile cu economie de pia din acel timp) fiecare moned avea o anumit acoperire n aur. De
pild, dolarul a avut, foarte mult timp, paritatea de 1 dolar = 888 mg de aur fin. Cel de al doilea
principiu era cel al convertibilitii n aur a monedelor. n acest timp, aurul a jucat rolul de
denominator (numitor comun) al tuturor monedelor, toate monedele fiind raportate la aur, iar
aurul avnd un pre fix pe piaa internaional, stabilit de FMI. n acest timp, clauza aur a
funcionat foarte bine. De exemplu, preul contractual este de 1000 de dolari pe tona de gru,
avnd n vedere faptul c la data ncheierii contractului, un dolar = 888 mg aur fin. Dac pe
parcursul executrii contractului, paritatea n aur a dolarului crete sau scade, cu +/- 5%, preul
contractual de va adapta n mod corespunztor. Ce se putea ntmpla? Dolarul s-a devalorizat cu
10%. 1 dolar = 880 mg aur fin. Preul contractual a crescut cu 10% pentru a include marja de
scdere a valorii unitii monetare. A funcionat foarte bine pn prin anii 70. n 1976, ca urmare
a acordurilor de la Kingstone din Jamaica, s-a renunat la principiile de la Brettonwoods. S-a
renunat la principiul paritii fixe n aur a monedelor. Din acel moment, a nceput s se produc
ceea ce se ntmpl astzi: o fluctuaie liber a monedelor una fa de cealalt. Aurul a pierdut
rolul de numitor comun, a devenit o marf ca orice alt marf, supus legii cererii i ofertei,
aadar, preul lui a fost stabilit, n mod liber, pe pia. Astfel, clauza aur a intrat ntr-o adoua
etap. O etap con de umbr. A fost folosit mult mai puin. De la nceputul crizei economice,
2009-2010, aurul a revenit ca etalon monetar i prile au nceput s se refere n contracte la
preul unciei de aur, pe piaa internaional.

Clauzele VALUTARE - se caracterizeaz prin faptul c ele presupun existena a dou categorii
de monede: o moned de plat (moneda n care se pltete efectiv, marfa n care const obiectul
contractului) i o moned de cont, socotit mai stabil. Clauzele valutare sunt de preferat.
1.clauze monovalutare se caracterizeaz prin faptul c presupun existena unei monede de
palt, de pild, Leul romnesc i a a unei monede de cont. Preul contractual va fi stabilit n
moneda de cont: tona de gru cost 1000 de Euro, dar plata se va face n Lei, la cursul de schimb
dintre Leu i Euro din momentul plii. Aceast clauz o ntlnim zilnic. Nu ncalc principiul
conform cruia n Romnia plata trebuie s se fac numai n moneda naional, deoarece plata se
face n Lei, iar preul este stabilit n valut.
Raiunea clauzei monovalutare este aceea de a asigura o prevenire a riscului devalorizrii
monedei naionale. Aceast clauz acioneaz, de regul, automat. Cel care factureaz, factureaz
n Lei, la valoarea cursului de schimb afiat de BNR n momentul plii.
Clauza monovalutar este foarte simpl i foarte des folosit, dar prezint un dezavantaj: moneda
de cont, ea nsi, nu este stabil (vezi situaia creat de Francii Elveieni). Din aceast cauz,
prile pot folosi clauzele multivalutare.
Clauza multivalutar exist atunci cnd preul contractual nu este raportat la o singur moned,
cum se ntmpl n clauza monovalutar.
2.clauze multivalutare bazate pe un co valutar stabilit de pri n acest caz, clauza sun aa:
preul contractual este exprimat n Lei. 10.000 de Lei, avnd n vedere faptul c la momentul
ncheierii contractului, cursul de schimb este stabilit ntre Leu i media a 3-5 monede care
formeaz coul valutar. Coul valutar poate fi format, de plid, din Euro = 4,5, Dolar = 4, i Lir
Sterlin = 5,5. Media d 4,8. Raiunea este c nu exist o moned stabil, ci mai stabil este
media lor. Dac o moned scade, cealalt poate s creasc. Astfel, media lor, d o sum mai
constant. Aceast clauz nu are o aplicaie practic larg. Chiar dac este mai sigur, este mai
complicat.
Mai des folosit este folosit clauza valutar bazat pe un co valutar instituionalizat.
3.clauze multivalutare bazate pe un co valutar instituionalizat n ziua de astzi, cel mai larg
utilizat co valutar instituionalizat sunt drepturile speciale de tragere ale FMI. Acestea sunt o

moned fiduciar (care nu are o circulaie efectiv pe pia). Drepturile speciale de tragere sunt
calculate n fiecare zi i sunt gsite n raportul zilnic al BNR. Ele se calculeaz zilnic de ctre
FMI pe baza mediei ponderate a urmtoarelor valute: Dolarul american, Euro (care a contopit
Marca german i Francul francez), Yenul japonez, Lira sterlin i, de anul trecut, Yenul
chinezesc. Acestea sunt monedele din coul instituionalizat, cu procente diferite. n pricipiu,
Dolarul american are cea mai mare pondere, urmat de Euro. Drepturile speciale de tragere sunt
folosite ca moned de cont/referin.

Clauzele asigurtorii mpotriva riscurilor nevalutare:

Clauzele de revizuire (ajustare) a preului prin care prile stabilesc c oricare dintre ele este
ndreptit s procedeze la recalcularea preului contractual, n cazul n care, ntre momentul
ncheierii i monentul executrii contractului au survenit modificri semnificative ale unor
elemente nemonetare (nevalutare), de natur a schimba echilibrul contractual stabilit iniial.
Clauzele de revizuire a preului se subclasific n 3 mari categorii, n funcie de complexitatea
indicelui de referin:
a) clauze cu indexare unic n acest caz, preul contractual este raportat la preul exprimat ntr-o
unitate de msur uzual a unui singur element, a unui singur material care intr n componena
preului contractual. De pild, dac vnd benzin, elementul de baz pentru mine este ieiul i
raportez preul contractual la preul ieiului pe piaa internaional. Spun c preul tonei de
benzin este de 4000 Lei. Avnd n vedere c la data ncheierii contractului preul barilului de
iei este de 90 de dolari. Dac acest pre crete sau scade, preul contractual se va modifica direct
proporional. Dac preul barilului de iei ajunge la 120 de dolari, voi majora preul contractual
cu procentul respectiv. Dac scade, preul contractual va scdea n mod corespunztor. Aceasta
este o clauz cu indexare unic. Dac vnd pine, o indexez cu preul tonei de gru. Dac produc
aluminiu, pot indexa cu preul Kw de curent electric sau cu cel al tonei de crbune. Problema se
pune altfel: de unde iau preul de indexare? Acest lucru trebuie stabilit de ctre pri n contract,
i de principiu, se raporteaz la cotaia bursei de mrfuri carecteristic. Pentru iei se ia preul
bursei de la Amsterdam sau cel de la New York, Londra, Paris etc. dup cum stabilesc preurile.
n perioada interbelic, preul grului pe piaa european era dat de bursa de la Brila.

b)indexarea complex (cumulativ) atunci cnd preul contractual este raportat la dou sau mai
multe elmente de baz. Se ntmpl acest lucru, mai ales, n contractele internaionale de
antepriz pentru obiective complexe. Dac eu construiesc, de pild, o fabric, o rafinrie, un
aeroport, o linie de metrou etc. acestea sunt contracte de antepriz cu obiective complexe.
c)indexarea general cnd preul contractual este indexat cu un indice general publicat de
Institutul Naional de Statistic. De exemplu, indexez cu indicele de inflaie.

Clauzele asigurtorii mpotriva riscurilor nevalutare:

Clauza OFERTEI NECONCURENTE o parte contractant (beneficiarul clauzei) dobndete
dreptul ca n cazul n care pe parcurusl executrii contractului un ter i face o ofert de
contractare n condiii mai favorabile dect cele din contractul n curs de executare, are dreptul s
obin adaptarea contractului n spiritul ofertei terului, sau dac cealalt parte (promitentul) nu
accept, contractul se va suspenda sau va fi reziliat direct sau n temeiul unei hotrri arbitrale
sau judectoreti.
Clauza ofertei concurente - un ter face uneia dintre prile contractante o ofert n condiii mai
favorabile dect cele din contractul n curs de executare. De exemplu, Romnia are un contract
pe 20 de ani de cumprare de gaze naturale din Rusia la preul de 150 de Euro/ tona de gaz. Peste
5 ani, vine o firm din Turcia i spune c vinde gazul la 100 Euro/ tona de gaz. Asta nseamn c
un ter mi face mie, parte ntr-un contract n curs de executare, o ofert mai favorabil. Acesta
este elementul care declaneaz efectul clauzei. n ce poate consta caracterul mai favorabil al
ofertei terului? n exemplul dat, oferta terului este mai favorabil pentru c este la un pre mai
bun. Dar, oferta terului poate fi mai favorabil i pentru alte elemente dect preul: condiii de
livrare, de plat, ofer cantitate mai mare n momentele de nevoie, etc. n cazul n care se
ntmpl acest lucru, adic un ter face unei pri contractante o ofert mai favorabil, atunci se
declaneaz mecanismul clauzei, iar eu, care am primit oferta mai favorabil, o voi comunica
partenerului rus din contractul n curs de executare. Exist condiia ca ofeta terului s fie o
ofert corect, serioas, o ofert n stare de angajament juridic. Cealalt parte poate accepta s
scad preul. n cazul n care promitentul nu accept scderea preului, prile trebuie (dac este
precizat n clauz) s apeleze la un expert sau la un arbitru. De regul, apeleaz la un arbitru.

Arbitrii burselor mrfurilor respective. Arbitrul poate respinge cererea, considernd c oferta
terului este neserioas sau necaracteristic, poate s admit cererea i s dispun reaezarea
preului contractual, att ct consider el c este corect, n spiritul ofertei terului. De asemenea,
poate suspenda executarea contractului dac situaia care justific scderea preului este
conjunctural (3 luni, 6 luni, un an). n acest caz poate suspenda contractul pentru a permite
beneficiarului clauzei s ncheie contractul cu terul. Cea mai drastic soluie este aceea a
rezilierii contractului, depinde, totui i de ceea ce i s-a solicitat. Dac arbitrul consider
contractul total depit, acesta l poate rezilia.

Analiza clauzelor asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare

Clauza clientului celui mai favorizat - prin aceasta clauza o parte contractanta (promitentul
clauzei) se obliga ca, in ipoteza in care pe parcursul executarii contractului va incheia cu un tert
un contract similar prin care va acorda tertului conditii mai favorabile decat cele cuprinse in
contractul in curs de executare, sa aplice aceste conditii si in favoarea celeilalte parti contractante
(beneficiarul clauzei) contractul fiind astfel adaptat in mod corespunzator.
Aceasta clauza este o aplicatie la nivelul dreptului comertului inernational (dreptului privat) a
clauzei natiunii celei mai favorizate din dreptul international public.

Comparatie intre clauza clientului celui mai favorizat si clauza ofertei concurente:
Cele doua clauze se aseamana prin faptul ca amandoua au ca scop adaptarea contractului in cazul
producerii unor riscuri nevalutare de natura a perturba echilibrul contractual stabilit initial.
Deosebirile sunt insa majore si anume:
- deosebirea esentiala este natura elementului de referinta pentru adaptarea contractului respectiv,
la clauza ofertei concurente mecanismul clauzei se declanseaza atunci cand un tert face o oferta
mai favorabila uneia dintre partile contractante, in timp ce la clauza clientului celui mai favorizat
mecanismul clauzei se declanseaza atunci cand o parte contractanta face o propunere de

contractare in conditii mai favorabile pentru un tert. Ambele clauze presupun, asadar, o conditie
definitorie si anume un regim mai favorabil acordat tertului.
- din punct de vedere al efectului, clauza clientului celui mai favorizat trebuie sa opereze, de
principiu, in mod automat adica atunci cand o parte acorda conditii mai favorabile unui tert
trebuie sa le aplice si partenerului contractual.
Exemplu: Daca, de pilda, partea romana incheie un contract pe 20 de ani pentru vanzarea de
energie electrica catre o firma bulgara la pretul de 1 dolar/kw si peste 5 ani incheie un alt
contract cu o firma din Ungaria in care vinde kw cu 50 de centi, dar exista clauza clientului celui
mai favorizat in contractul cu firma bulgara, partea romana este obligata sa notifice partea
bulgara si sa ii spuna ca pentru ca pretul energiei electrice a scazut si pentru ca a incheiat un
contract in care vinde kw la 50 de centi, va aplica acest pret si firmei bulgare de acum inainte.
Clauza clientului celui mai favorizat ar trebuie sa actioneze in mod automat, daca acest lucru nu
se intampla, partile neintelegandu-se in acest sens sau daca partea romana a uitat sa acorde aceste
conditii, iar cea bulgara este informata si notifica, in aceasta situatie partile vor merge la un
arbitru care are cele 4 posibilitati amintite saptamana trecuta in cazul clauzei ofertei concurente
(respingere, admitere, suspendare sau rezilierea).

Clauza de impreviziune (hardship clause) este o clauza specifica pentru riscurile nevalutare, mai
ales.
Definitie: clauza de hardship este acea clauza contractuala prin care se prevede obligatia partilor
de a proceda la renegocierea contractului, in cazul in care pe parcursul executarii contractului, se
produce o imprejurare de orice natura, independenta de culpa vreuneia dintre parti, care
afecteaza, in mod grav, echilibrul contractual stabilit initial, provocand o ingreunare substantiala
a executarii contractului de catre una sau chiar de catre ambele parti contractante.
Aceasta clauza este corespunzatoare in dreptul romanist clauzei de impreviziune.
Clauza de hardship este o abatere (exceptie) de la principiul fortei obligatorii a contractului
(pacta sunt servanda) pentru ca aceasta clauza permite judecatorului sau arbitrului sa intervina in

contract si sa schimbe, sa readapteze contractul atunci cand au intervenit imprejurari care

modifica echilibrul contractual initial.
Clauza de impreviziune nu a fost prevazuta de vechiul cod civil roman de la 1864, acest cod
prevedea in mod absolut principiul fortei obligatorii a contractului. Noul Cod Civil roman
reglementeaza teoria impreviziunii in art. 1271 (adica hardship-ul).
Hardship-ul este reglementat si prin principiile contractelor internationale si, de asemenea, exista
clauza model a Camerei de Comert Internationale din Paris din 2003.
Conditiile hardship-ului:
1. Sa fi survenit un eveniment de orice natura care are influenta parturbatoare asupra echilibrului
contractual. Retinem ca aceasta clauza de hardship se aplica, de regula, pentru riscurile
nevalutare, dar nu este imposibila aplicarea clauzei si pentru riscurile valutare (este o clauza cu
caracter de generalitate, poate fi folosita pentru toate situatiile).
2. Evenimentul de hardship trebuie sa fie independent de culpa partilor, adica sa nu fi fost
cunoscut de catre parti la momentul incheierii contractului, sa fie in afara controlului partii
(imprevizibil) si partea sa nu isi fi asumat riscul cu privire la care evenimentul se produce.
Caracterul imprevizibil al hardship-ului se analizeaza in abstracto, adica prin prisma a ceea ce ar
fi facut un comerciant rezonabil si prudent aflat in aceeasi situatie.
3. Conditia definitorie ca acel eveniment sa produca o ingreunare a executarii contractului de
catre una dintre parti. Nu orice ingreunare, ci o ingreunare substantiala a executarii contractului
de catre una dintre parti (substantial hardship). Caracterul substanial se apreciaza, de asemenea,
obiectiv prin prisma efectelor pe care le produce asupra contractului. De regula, ingreunare
substantiala inseamna atunci cand profitul estimat se reduce cu un procent substantial (spre
exemplu: 10%, 15%).
Exemplu: Daca este razboi in Siria, iar eu vindeam produse catre Arabia Saudita si treceam pe
acolo, iar acum trebuie sa iau o ruta o ocolitoare, voi avea cheltuieli mai mari si este, deci, o
ingreunare substanitala.

4. Sa fie inechitabil ca efectele acelei ingreunari sa fie suportate de o singura parte. Elementul de
echitate este esential. Ratiunea clauzei de hardship este aceea de echilibrare a pierderilor, de
balansare a pierderilor. Este inechitabil ca numai cumparatorul sa suporte sporirea cheltuielilor
de transport, ratiunea este ca aceste cheltuieli sa se imparta cumva intre cele 2 parti contractante,
sa se echilibreze, sau, mai bine zis, sa se revina la echilibrul contractual care a existat initial.

Comparatie intre hardship si forta majora:

Forta majora este un concept de sorginte romanista, pe cand hardship-ul este un concept de
sorginte anglosaxona. Ambele sunt reglementate in Codul Civil in prezent. Intre ele exista atat
asemanari, cat si deosebiri.
Asemanarile:
- amandoua au ca scop evitarea unor riscuri;
- amandoua au ca scop readaptarea contractului;
- amandoua presupun ca evenimentul care se produce sa fie independent de culpa vreuneia dintre
parti (sa fie imprevizibil).
Deosebirile:
- evenimentul de forta majora presupune o conditie in plus si anume conditia de
insurmontabilitate, deci chiar daca evenimentul de forta majora este prevazut, nu i se pot preveni
urmarile. De aceea, sunt mult mai putine situatiile de forta majora decat cele de hardship
(evenimentele de forta majora pot fi riscuri politico-administrative si calamitati naturale).
- scopul celor doua clauze este diferit si anume: la hardship scopul pentru care partile au inserat
aceasta clauza in contract este acela de a readapta contractul la noile imprejurari, daca ele survin
pe parcursul executarii. La forta majora scopul tipic este rezolutiunea contractului cu consecinta
exonerarii de raspundere a partii care a suferit acest eveniment.

- efectele sunt diferite. Hardship-ul nu duce la incetarea efectelor contractului, decat in situatii
exceptionale. Ratiunea clauzei de impreviziune este reechilibrarea, pe cand forta majora duce la
incetarea efectelor contractului si partea care a suferit evenimentul nu va raspunde.
Efectele clauzei de hardship
Daca s-a produs imprejurarea de hardship partile trebuie sa se intalneasca pentru renegocierea
contractului. Clauza de hardship nu opereaza automat, asa cum pot opera celelalte clauze.
Aceasta opereaza esentialmente prin renegocierea contractului si atunci partea care a suferit
hardshipul trebuie sa notifice celeilalte parti acest lucru. Daca partile nu se inteleg, atunci partea
interesata se va adresa unui arbitru, judecator sau unui expert in functie de cum doreste sa obtina
o hotarare jurisdictionala sau numai o conciliere. Arbitrul are posibilitatile de a admite si dispune
reechilibrarea contractului care sa acopere o parte din pierderile vanzatorului, poate sa suspende
contractul cand evenimentul de hardship este temporar pentru ca partea victima sa nu mai fie in
situatia de a vinde in pierdere si in mod exceptional poate sa rezilieze contractul cand echilibrul
contractual este fundamental si total dezechilibrat.

Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale:

Clauza de forta majora este foarte frecventa in contractele comerciale internationale. Nu lipseste
niciodata, oricat de subtire ar fi contractul, partile nu uita sa o insereze. Este, asadar, o clauza de
stil.
In comertul international forta majora este definitia in 3 moduri:
A. definitie sintetica a fortei majore: (specifica dreptului romanist) cand forta majora este
definita prin elementele ei esentiale, cum am spus, imprevizibilitate, insurmontabilitate, sa fi
survenit dupa incheierea contractului, partea sa nu-si fi asumat riscul, sa nu fie pusa in intarziere,
etc. In concluzie, orice eveniment care indeplineste aceste conditii este forta majora cu efectele
pe care le presupune.
B. definitia analitica a fortei majore: (specifica dreptului anglosaxon) unde evenimentele de forta
majora sunt enumerate: calamitati naturale: seceta, inghet, epidemie, incendiu; conflicte armate:

razboi, revolutie, embargou; conflicte sociale grave: greve, acte ale puterii publice: refuzul
autorizatiei de transport, etc. In aceasta situatie, daca imprejurarea la care ne referim se regaseste
intre cele enumerate ne referim la forta majora, insa daca nu se regaseste nu produce efecte.
C. definitia mixta: (prevazuta de Camera Comerciala Internationala de la Paris) forta majora este
definitia sintetic ca in sistemul dreptului romanist si apoi urmeaza o insiruire de evenimente care
sunt prezumate a fi de forta majora. Enumerarea nu este exhaustiva, ci doar exemplificativa.
Efectele fortei majore:
Un efect suspensiv (este esential). In cazul in care acest eveniment se produce, contractul este
suspendat pe perioada cat forta majora isi produce efectele, fara consecinte patrimoniale pentru
victima fortei majore. Efectul fortei majore este foarte posibil deoarece vorbim despre contracte
pe termen mediu si lung. Efectul suspensiv nu este limitat.
Efectul extinctiv al fortei majore. Contractul este reziliat cu posiblitatea exonerarii de
raspundere a victimei fortei majore.
Procedura de comunicare:
Partea care a suferit un eveniment de forta majora este obligata sa comunice celeilalte parti
aceasta imprejurare si trebuie sa comunice, de asemenea, efectele fortei majore asupra
contractului.
O problema foarte importanta este sanctiunea neanuntarii fortei majore. Dilema este: daca nu a
fost anuntata forta majora, imediat ce acest lucru a fost posibil (spre exemplu, cand s-au restabilit
legaturile de comunicatie), si cand cealalta parte o cheama in arbitraj, aceasta spune ca nu este
raspunzatoare; necomunicarea atrage decaderea din forta majora, sau nu?
In dreptul international raspunsul este dat in Conventia de la Viena din 1980 si anume: forta
majora nu decade partea din dreptul de a o invoca, deci poate fi invocata chiar in fata arbitrului.
Exista totusi o sanctiune si anume partea care nu a anutat va raspunde (pentru ca ea de principiu
este exonerata de raspundere) pentru acele prejuricii pe care cealalta parte le-ar fi putut evita,
daca ar fi fost anuntata la timp. Pentru ca, daca forta majora este independenta de culpa,
neanuntarea este culpabila si se va raspunde pentru culpa neanuntarii.

La forta majora, daca se intampla un astfel de eveniment, in comertul international exista o

uzanta (normativa) si anume obligatia de cooperare. Partea cealalta (cocontractantul) partii care a
suferit forta majora trebuie sa ia toate masurile rezonabile pentru a-si limita pierderea.
Proba fortei majore:
Forta majora trebuie probata. Exista mai multe mijloace de proba. De regula, ea se probeaza prin
ceea ce se numeste certificate sau atestate de forta majora. Acestea se elibereaza de: camerele de
comert si industrie, de bursele de marfuri, de federatii sau asociatii profesionale si atesta ca s-a
produs sau ca nu s-a produs o situatie de forta majora intr-o anumita zona.
Exista Legea nr. 335/2007 privind Camerele de Comert din Romania care acorda o asemenea
competenta Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
Proba cu expertiza - se apeleaza la un expert, specialist care va atesta daca a fost sau nu forta
majora si in ce a constat ea.
Forta majora poate fi dovedita prin orice mijloc de proba deoarece este o situatie de fapt.

Regimul dobanzilor in comertul international

In materie de dobanzi, in comertul international, este o reglementare specifica si anume OUG nr.
13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti. Dupa
cum arata si denumirea acestui act normativ, el reglementeaza 2 tipuri de dobanzi cea
remuneratorie si cea penalizatoare.
Dobanda remuneratorie este aceea care se aplica pentru restituirea unui credit care este profitul,
remuneratia bancii care da credit si care nu are un caracter sanctionator.
Dobanda penalizatoare se aplica in cazul in care o parte a intarziat in indeplinirea acestei
obligatii.
Cuantumul dobanzii penalizatoare este:

A. dobanda conventionala - este stabilita de parti in contract, de regula. In comert adica intre
profesionisti, spre deosebire de dreptul civil, cuantumul dobanzii este liber, partile putand stabili
orice suma. In civil exista niste limite in raporturile dintre neprofesionisti.
B. dobanda legala (se aplica atunci cand partile nu au convenit asupra cuantumului dobanzii in
contract) - art. 4 din OUG nr. 13/2007 prevede ca in raporturile juridice cu element de
extraneitate, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipulat plata in moneda straina,
dobanda legala este de 6% pe an.
Din acest text rezulta urmatoarele conditii:
- sa fie raport cu element de extraneitate;
- legea romana sa fie aplicabila;
- plata sa fie prevazuta in moneda straina.

Contractele speciale in comertul international

Pilonul comertului international este contractul de vanzare internationala de marfuri.
Prevederile Conventiei de la Viena (conventia natiunilor unite asupra contractelor de vanzare
internationala de marfuri adoptata la viena in anul 1980):
Domeniul de aplicare:
A. Din punct de vedere temporal Conventia a intrat in vigoare in 1992, Romania a aderat la ea
inainte ca aceasta sa intre vigoare prin Legea nr. 4/1991.
B. Din punct de vedere personal (ratione personae) Conventia se aplica in 2 cazuri:
- cand contractul de vanzare este incheiat intre parti care-si au sediile in state diferite.
- se aplica, de asemenea, atunci cand legea aplicabila este legea unui stat parte la Conventie
-chiar daca partile nu-si au sediile in state diferite, legea aplicabila contractului este legea unui
stat care a aderat la Conventia de la Viena.

C. Din punct de vedere material (ratione materiae) Conventia se aplica la toate tipurile de
vanzare cu unele exceptii pe care conventia le prevede, de plida, nu se aplica la vanzarile prin
licitatie, nu se aplica la vanzarile judiciare (de sub sechestru), nu se aplica la vanzarile de valori
mobiliare de cambii, cecuri, bilete la ordin, etc., nu se aplica la schimbul valutar (vanzarea de
bani), nu se aplica la vanzarea de nave sau aeronave si nu se aplica la vanzarile de bunuri
imateriale (vanzarea de electricitate).
Conventia este impartita in 4 parti:
- dispozitiuni generale
- formarea contractului
- efectele contractului
- dispozitiuni finale.
Ne vom ocupa de primele 3 parti, iar din acestea vom analiza in primul rand interpretarea
contractului.
Conventia prevede 5 reguli de interpretare a contractului.
1. Contractul se interpreteaza tinand seama de caracterul sau international, aceasta inseamna ca
se va tine seama de faptul ca partile avand sediile in state diferite, contractul are conexiune cu 2
sisteme de drept diferite.
2. Contractele se interpreteaza potrivit principiului respectarii bunei credinte si a loialitatii
comerciale. Judecatorul sau arbitrul pot sanctiona pe una dintre parti atunci cand aceasta a
abuzat, a incalcat buna credinta sau loialitatea.
3. Pentru problemele pe care conventia nu le reglementeaza in mod expres, se vor aplica
principiile generale de drept din care Conventia se inspira sau daca nu exista asemenea principii
generale, contractul se va interpreta in conformitate cu legea aplicabila in temeiul normelor de
drept international privat. Principiile generale din care Conventia se inspira inseamna principiile
generale ale comertului international, in aceasta categorie intrand, de pilda, si principiile
contractelor internationale comerciale. Daca acestea nu exista, se aplica lex causae.

4. Contractele se interpreteaza dupa intentia partii care se obliga cu conditia ca cealalta parte sa fi
cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca acea intentie. Asadar, Conventia de la Viena, la fel ca
dreptul roman adopta principiul interpretarii contractului dupa vointa reala a partii, chiar daca
aceasta nu a fost exprimata corect, si nu dupa cea declarata. Aceasta intentie trebuie sa fi fost
cunoscuta de cealalta parte sau sa nu fi putut fi ignorata, altfel ar fi ramas in sfera gandirii pure a
unei parti.
Pentru a se analiza ce inseamna intentia uneia dintre parti, se va avea semnificatia pe care ar
acorda-o acelei situatii orice persoana rezonabila, cu aceeasi pregatire, aflata in aceeasi situatie.
Cand apreciem intentia trebuie sa tinem cont de elementul de masura (teoria omului rezonabil
din dreptul anglosaxon). De asemenea, pentru a determina ceea ce ar face o persoana rezonabila
se va tine seama de imprejurarile pertinente, de negocierile care au avut loc intre parti, de
obisnuinte si uzante.
5. Art. 9 din Conventia de la Viena pe care l-am citat atunci cand am vorbit despre uzante si care
prevede ca partile sunt legate prin uzantele pe care ele le-au consimtit si prin obisnuintele care sau stabilit intre ele. Aceasta este situatia uzantelor conventionale, cand partile au consimtit
aplicarea unor uzante, dar Conventia continua si prevede ca partile sunt, de asemenea, legate de
uzantele la care s-au referit in mod tacit in contract pe care le cunosteau sau ar fi trebuit sa le
cunoasca si care in comertul international sunt larg cunoscute si in mod regulat respectate de
catre parti la contracte de acelasi tip, in ramura comerciala avuta in vedere.

Aspecte legate de forma si proba contractului

Conventia de la Viena prevede principiul consensualismului, in sensul ca un contract nu trebuie
sa fie consemnat in scris si nici nu trebuie sa indeplineasca vreo conditie de forma, adica se
incheie prin simplul acord de vointa al partilor. Simetric, contractul se incheie si se stinge tot prin
simplul acord de vointa al partilor.
Din punct de vedere al probei deoarece nicio conditie de forma nu se cere, proba trebuie sa fie
libera, contractul poate fi probat prin orice mijloace inclusiv prin martori.

Partea a II-a Conventiei: Formarea contractului

Formarea contractului inseamna oferta si acceptare.
Oferta de a contracta: Conventia defineste oferta de a contracta ca fiind propunerea de incheiere
a unui contract care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de valabilitate:
A) trebuie sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate , per a contrario oferta
adresata publicului nu produce efecte juridice, este numai o invitatie la oferta;
B) oferta trebuie sa fie suficient de precisa si este suficient de precisa atunci cand denumeste
marfurile, stabileste cantitatea si pretul, in mod expres sau implicit, adica da elemente care sa
permita ca pretul sa fie determinat;
C) oferta trebuie sa denote vointa autorului ei, de a se angaja in caz de acceptare, asta inseamna
ca oferta trebuie data in stare de angajament juridic.
In continuare Conventia reglementeaza:
- retractarea, adica retragerea oferte inainte sau in acelasi timp, cu ajungerea ei la destinatar. In
aceasta situatie retractarea este libera, fara nicio conditie, pentru ca nu a putut produce niciun
prejudiciu destinatarului ei.
- revocarea este retragerea ofertei dupa ce ea ajunge la destinatar. In aceasta situatie exista o
regula si exceptii dd la regula.
Regula: oferta poate fi revocata, pana la incheierea contractului.
Exceptii:
a) oferta este irevocabila, in cazul in care ea fixeaza un termen determinat pentru acceptare. In
acest caz ea este irevocabila, in cazul acelui termen.
b) oferta este, de asemenea irevocabila, in cazul in care este rezonabil pentru destinatarul ei sa o
considere irevocabila si sa fi actionat in consecinta. In acest caz caracterul rezonabil va fi
apreciat in functie de negocierile dintre parti, obisnuinte si uzante.

Acceptarea ofertei: Conventia defineste acceptarea ca fiind o declaratie sau o alta manifestare
de vointa a destinatarului ofertei, care exprima acorduls au cu oferta. Din definitie rezulta ca in
conventie este admisa, atat acceptarea expresa (declaratie) cat si acceptarea tacita care inseamna
o alta manifestare de vointa. Conventia reglementeaza si acordul tacerii si spune tacerea sau
inactiunea, prin ele insele nu constituie acceptare. Din cuvantul prin ele insele, rezulta ca,
intradevar, din principiu, simpla tacere nu valoreaza acceptarea, dar tacerea poate valora
acceptare daca acest lucru rezulta din lege, din vointa partilor, din obisnuinta sau uzanta.
Momentul cand acceptarea produce efecte: din acest punct de vedere conventia diferentiaza:
- acceptarea expresa. Se face o subdistinctie intre:
A) contractul incheiat intre persoane absente (prin corespondenta). In acest caz cand mandatul se
incheie prin corespondenta, acceptarea produce efecte, cand ea ajunge la ofertant, adica este
principiul receptiunii acceptarii => in acel moment conctractul este incheiat. Exista totusi o
conditie, si anume acceptarea sa fi parvenit acceptantului in termenul de acceptare stabilit in
oferta sau intr-un termen rezonabil, din momentul cand oferta a fost trimisa.
B) intre persoane prezente, prin aceasta intelegandu-se si acele persoane care vorbesc la telefon
sau video-conferinta, etc., in aceasta situatie acceptarea trebuie facuta imediat, in afara de cazul,
cand din imprejurari ar rezulta altfel.
- acceptarea tacita. Cum rezulta din definitie acceptarea tacita este cea care consta in indeplinirea
de catre destinatarul oferrtei a oricarui act prin care el isi exprima vointa de a accepta oferta, fara
a comunica, insa, acel act ofertantului. Din acest punct de vedere, pentru a califica acceptarea ca
fiind tacita se va tine cont de obisnuinte, uzante si . De pilda, expedierea marfurilor sau plata
pretului sau a unui pret din parti sau inceperea aprovizionarii pentru a produce bunul care face
obiectul contractului sunt forme de acceptare tacita.

Continutul acceptarii
In legatura cu continutul acceptarii exista o regula, o exceptie de la regula si o exceptie la
exceptie care revine la regula.

Regula este ca acceptarea trebuie sa fie pursa si simpla, adica ea sa nu contina completari,
limitari sau alte modificari fata de continutul ofertei. Daca este asa, ea este o contra-oferta.
Exceptia: totusi este acceptare si un raspuns care, desi modifica termenii ofertei, nu contine
modificari substantiale. Conventia spune exemplificativ ce modificari sunt substantiale (per a
contrario toate celelalte nu sunt substantiale): cele care modifica pretul, plata, cantitatea, calitatea
locul si momentul predarii, intinderea raspunderii partilor si solutionarea litigiilor.
Exceptia la exceptie: o acceptare care nu modifica termenii substantiali ai ofertei, care in mod
normal ar fi trebuit sa fie valabila, totusi nu va fi valabila daca ofertantul o refuza fara intarziere
si motiveaza de ce face acest lucru.

Situatia acceptarii tardive:

Acceptarea pentru a fi valabila trebuie sa ajunga la ofertant in termenul stabilit in oferta sau intrun termen rezonabil din momentul lansarii ofertei. Daca nu se intampla acest lucru, si ajunge
dupa termenul din oferta, acceptarea este tardiva.
Regimul accceptarii tardive (efectele pe care le produce): Conventia face o distinctie intre 2
situatii:
- este situatia in care tardivitatea acceptarii (faptul ca acceptarea a ajuns tarziu) este imputabila
acceptantului, care nu a transmis-o in termenul prevazut. In aceasta situatie, acceptarea tardiva
nu produce efecte. Totusi, ofertantul poate admite si o acceptare tardiva, dar el trebuie sa il
informeze, fara intarziere, pe acceptant. Asadar, in acest caz al acceptarii curat tardive, totul
depinde de vointa ofertantului.
- situatia in care acceptarea a fost expediata in termen, in mod normal ar fi trebuit sa ajunga la
ofertant in termen, dar s-a depasit termenul din culpa unui tert (carausul, curierul, posta, etc.). In
aceasta situatie, conventia este mai blanda cu acceptantul. In acest caz, acceptarea se socoteste
valabila, cu exceptia cazului in care ofertantul o refuza si justifica elemente obiective care il
impiedica sa o onoreze.

EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE:

Conventia reglementeaza lucrurile sub influenta sistemului de drept angosaxon in 4 categorii:
obligatiile vanzatorului , raspunderea contractuala a vanzatorului adica ce se intampla atunci
cand vanzatorul nu-si indeplineste obligatia, obligatiile cumparatorului si raspunderea
contractuala a cumparatorului adica ce se intampla daca cumparatorul nu-si indeplineste
obligatiile.

1. Obligatiile vanzatorului:
I. Obligatia de predare a marfii. In legatura cu aceasta obligatie, analizam 2 aspecte: locul
predarii si momentul predarii.
Locul predarii marfii:
Conventia reglementeaza 4 situatii:
- in scara sau in cascada:
a) marfa se socoteste valabil predata, daca este predata la locul prevazut in contract (satisface
principiul autonomiei vointei partilor);
b) cand nu au prevazut nimic in contract, iar contractul implica transportul marfurilor, marfa se
socoteste predata in momentul in care este remisa primului transportator;
c) cand contractul se refera la un bun individual determinat sau la un bun determinat prin
caractere generice care este prelevat dintr-o masa de bunuri sau daca este vorba despre un bun
viitor, adica un bun care urmeaza a fi fabricat, iar bunurile se afla in momentul incheierii
contractului sau urmeaza a se afla intr-un loc cunoscut de catre parti, locul predarii este in acel
loc cunoscut de catre parti. De pilda, daca vand grau din silozul de la Slobozia este un bun
prelevat dintr-o masa si locul predarii este locul in care se afla silozul de unde se preleva
cantitatea de grau care face obiectul contractului;
d) locul predarii, daca nu avem niciuna dintre cele 3 situatii anterioare, este la sediul vanzatorului
din momentul incheierii contractului. Asadar, spunem: predarea marfii este cherabila si nu

portabila, cu alte cuvinte cumpartorul trebuie sa se deplaseze la sediul vanzatorului si sa ia

marfa.

Momentul predarii:
Conventia reglementeaza 3 situatii in scara:
- vanzatorul trebuie sa predea marfurile:
a) la data fixata in contract sau determinata prin referire la contract, asta inseamna vointa
partilor;
b) daca in contract s-a prevazut o perioada de timp in care predarea trebuie sa fie facuta (in
trimestrul 3 2016), in aceasta situatie predarea trebuie facuta in orice zi din perioada respectiva,
la alegerea vanzatorului, daca din contract nu rezulta ca alegerea ar reveni cumparatorului;
c) cand nu ne aflam in niciuna dintre aceste 2 ipoteze, predarea trebuie facuta intr-un termen
rezonabil de la data incheierii contractului.

II. Obligatia de remitere a documentelor cu privire la marfa

Avem 2 aspecte:
A. Vanzatorul trebuie sa remita cumparatorului documentele referitoare la marfa, la momentul, la
locul si in forma prevazute in contract (autonomia de vointa);
B. Daca nu s-a prevazut nimic in contract, remiterea documentelor trebuie sa se faca la data, la
locul si in forma care sa permita cumparatorului sa intre in posesia marfurilor, potrivit uzantelor
sau obisnuintelor.

III. Obligatia de conformitate a marfurilor

Prin aceasta obligatia, Conventia intelege ca marfa trebuie predata in cantitatea, calitatea, tipul,
ambalajul si marcarea si orice alte conditii prevazute in contract.
Asadar, criteriile pentru indeplinirea obligatiei de conformitate sunt:
1. Contractul. Marfa este convorma daca este predata in cantitatea, calitatea, tipul ambalajul,
marcarea, conditionarea prevazute in contract. Daca nu s-a prevazut nimic in contract sunt 3
criterii subsidiare:
2. Marfa trebuie predata in calitate, ambalaj, etc. adecvate intrebuintarilor la care servesc, in mod
obisnuit marfuri de acelasi tip.
3. Cand cumparatorul a adus la cunostinta vanzatorului ca marfa urmeaza a fi utilizata sau
destinata unei intrebuintari speciale, ea este conforma daca este adecvata acelei intrebuintari
speciale. De pilda, daca cumparatorul spune vanzatorului sa ii trimita grau de paine, trebuie
trimis grau de calitate care sa permita facerea painii.
4. Marfa este conforma daca poseda calitatile care sunt concordante cu un esantion sau un model
pe care cumparatorul le-a pus la dispozitia vanzatorului. De pilda, daca lucram in Londra si ne-a
fost trimis un esantion de stofa din care trebuie sa confectionam, marfa este conforma daca este
facuta din esantionul trimis de cumparator. Pentru ambalare este o prevedere speciala care spune
ca ambalajul sau conditionarea sunt conforme daca asigura in mod adecvat conservarea si
protejarea marfii pe parcursul drumului.

IV. Obligatia de predare a marfurilor

Vanzatorul este obligat sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert. Aceasta
inseamna in limbajul dreptului romanist, ca vanzatorul are o obligatie de garantie pentru
evictiune. In legatura cu obligatia de garantie pentru evictiune, Conventia face distinctie intre 2
ipoteze:
- obligatia de garantie pentru evictiune, in general. Conventia spune ca vanzatorul trebuie sa
predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, cu exceptia cazului in care
cumparatorul accepta sa preia marfa chiar si in aceste conditii. Asadar, principiul este ca

vanzatorul trebuie sa vanda marfa asupra careia nu exista pretentii juridice din partea unui tert,
dar vanzatorul poate vinde si lucruri asupra carora exista pretentii din partea unui tert, inclusiv sa
vanda lucrul altuia, daca cumparatorul accepta acest lucru.
- obligatia de garantie pentru evictiune, constand intr-un drept de proprietate intelectuala invocat
de un tert. Conventia prevede ca vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau
pretentie a unui tert intemeiate pe proprietate intelectuala pe care le cunostea sau nu putea sa le
ignore in momentul incheierii contractului, cu conditia ca dreptul sau pretentia tertului sa fie
intemeiata, fie pe legea statului unde marfa trebuie vanduta, fie pe legea statului de la sediul
cumparatorului.

2. Raspunderea contractuala a vanzatorului

Daca vanzatorul nu tine cont de vreuna dintre obligatiile mentionate, cumparatorul are 2 mari
pachete de posibilitati:
I. Cumparatorul poate cere executarea in natura a obligatiilor vanzatorului. Inseamna ca acel
contract supravietuieste, nu este defiintat. Aceasta este situatia pe care conventia o incurajeaza,
caci nu duce la desfiintarea contractului.
In cadrul aceste posibilitati avem urmatoarele subposibilitati:
a) cumparatorul poate cere vanzatorului executarea in natura a obligatiilor sale, a oricareia
dintre obligatiile sale, daca acel cumparator nu s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu o
asemenea cerere. De pilda, daca nu a cerut rezolutiunea contractului.
- cumparatorul poate acorda vanzatorului un termen suplimentar pentru executare, Conventia
incurajeaza pe cumparator sa faca acest lucru;
- cumparatorul poate acorda vanzatorului un termen de gratie conventional. Conventia interzice
judecatorului sau arbitrului sa acorde vanzatorului un termen de executare judiciara. Termenul de
gratie judiciara este interzis.

b) in cazul in care vanzatorul nu a executat obligatia de conformitate a marfurilor, cumparatorul

are 3 posiblitati:
- sa ceara vanzatorului predarea unei marfi de inlocuire;
- sa ceara vanzatorului sa repare lipsa de conformitate a marfii;
- posibilitatea cumparatorului de a reduce pretul proportional cu lipsa de conformitate.
c) dreptul vanzatorului de a repara pe cheltuiala sa lipsa de conformitate.

II. Cumparatorul poate cere rezolutiunea contractului care duce la incetarea contractului si este
reglementata si sanctionata mai sever de catre Conventie.
Poate cere rezolutiunea in 2 ipoteze:
1. Cand vanzatorul a savarsit ceea ce conventia numeste o contraventie esentiala la contract
(cand s-a savarsit o incalcare esentiala a contractului)
Conventia defineste ce inseamna incalcare esentiala a contractului: pentru a exista o incalcare
esentiala trebuie indeplinite 4 conditii:
- acea incalcare sa cauzeze celeilalte parti un prejudiciu;
- prin acel prejudiciu cealalta parte sa fie privata in mod substantial de ceea ce ea era in drept sa
se astepte de la contract;
- (conditie negativa): in afara de cazul in care partea in culpa nu a prevazut ca va produce un
asemenea prejudiciu;
- (conditie negativa): nicio persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie nu l-ar fi prevazut nici
ea. Dupa cum observam aceasta conditie este foarte aproape de scop din dreptul romanist.
2. Pot cere rezolutiunea daca vanzatorul nu si-a indeplinit obligatia esentiala pe care o are si
anume cea de predare a marfii. In acest caz, cumparatorul poate sa ii acorde, cum am spus, un

termen suplimentar pentru executare. Daca si acel termen este depasit, incalcarea devine
esentiala si se poate cere rezolutiunea.

Regimul juridic al rezolutiunii:

a) rezolutiunea, in Conventia de la Viena, este extrajudiciara spre deosebire de dreptul romanist
in care rezolutiunea este judiciara. In conventia de la Viena rezolutiunea se declara de catre
cumparator;
b) declaratia de rezolutiune trebuie notificata celeilalte parti, adica vanzatorului;
c) judecatorul sau arbitrul nu poate acorda termen de gratie.

3. Obligatiile cumparatorului
I. Plata pretului
In legatura cu aceasta obligatie, avem mai multe aspecte de retinut si anume:
- intinderea obligatiei
Conventia spune ca plata pretului inseamna indeplinirea de catre cumparator a tuturor
formalitatilor necesare ca pretul sa ajunga in posesia vanzatorului.

Pretul nu se socoteste platit decat in momentul in care banii au ajuns in contul vanzatorului.
c) daca pretul trebuie platit contra remiterii marfurilor sau documentelor, atunci locul platii este
acolo unde se remit marfurile.
Momentul platii pretului:
Avem 3 situatii:

a) pretul trebuie platit la momentul prevazut in contract;

b) pretul trebuie platit in momentul in care vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului marfa
sau documentele cu privire la marfa (principiul simultaneitatii);
c) cand contractul implica transportul marfii, momentul platii este momentul expedierii marfii
catre transportator.

II. Obligatia de preluarea marfii predate:

Implica 2 aspecte:
a) cumparatorul este obligat sa indeplineasca toate formalitatile pentru a permite vanzatorului sa
predea marfa;
b) cumparatorul trebuie sa preia efectiv marfa.

4. Raspunderea civila a cumparatorului

Vanzatorul are 3 mari posibilitati:
I. Sa ceara executarea in natura a obligatiilor cumparatorului. Este varianta cea mai fericita
pentru ca acel contract este salvar, este cea care este incurajata de Conventie care spune ca nu
trebuie ca cumparatorul sa se fi prevalat de un mijloc incompatibil cu aceasta cerere. De pilda, sa
nu fi cerut rezolutiunea contractului;
Conventia reglementeaza simetric cele 2 idei de care ne-am ocupat cand am vorbit despre
vanzator:
- vanzatorul poate acorda un termen de gratie cumparatorului;
- termenul de gratie judiciar este interzis, adica judecatorul sau arbitrul nu poate interveni.

II. Sa declare rezolutiunea contractului: vanzatorul poate declara rezolutiunea in 2 situatii:

A. Cand cumparatorul a savarsit o contraventie esentiala la contract;
B. Cand cumparatorul nu si-a executat obligatia de plata a pretului sau obligatia de preluare a
marfii, in acest caz vanzatorul poate sa ii acorde un termen suplimentar pentru executare. Daca si
acest termen este depasit, contractul poate fi rezolvit.

III. Specifica vanzatorului: cand cumparatorul nu a transmis vanzatorului specificatiile pe baza

carora vanzatorul trebuia sa produca marfa (nu i-a transmis mostra, tiparul, esantionul), in
aceasta situaite, prevede Conventia, vanzatorul trebuie sa ceara sa i se transmita respectivele
specificatii, iar daca acestea nu sunt transmise intr-un termen rezonabil, vanzatorul va produce
dupa specificatiile care ii sunt cunoscute.

Regimul daunelor interese

Daunele interese se pot corobora cu oricare dintre sanciunile pe care le-am vzut pn n
momentul de fa.
Exist o regul general: principiul daunelor interese complete 1.acoper pierderea efectiv
suferit ct i beneficiul .... 2.trebuie ndeplinit condiia previzibilitii (partea n culp nu poate
solicita daune interese superioare a ceea ce cealalt parte a prevzut sau ar fi trebuit s prevad n
moemntul ncheierii contractului).
Exist i 2 modaliti speciale de determinare a cuantumului daunelor interese. Ambele se aplic
numai n cazul rezoluiunii contractului:
1.cumprarea de nlocuire sau vnzarea compensatorie convenia spune c n cazul n care
contractul este rezolvit iar cumprtorul a procedat la o cumprare de nlocuire sau vnztorul a
procedat la o vnzare compensatorie, daunele interese pot fi egale cu diferena dintre preul
contractual i preul cumprrii de nlocuire sau al vnzrii compenstorii.

2.atunci cnd mrfurile au un pre curent pe pia, daunele interese vor fi egale cu diferena
dintre preul contractual i preul curent n moemntul rezoluiunii contractului.

***Transferul riscurilor
Momentul transferului riscurilor Convenia de la Viena reglementeaz 2 mari situaii, fiecare
dintre ele cu 2 subsituaii:
I.

Cnd contractul implic transportul mrfurilor

1.n cazul n care vnztorul este obligat s remit mrfurile transportatorului ntr-un loc
determinat, riscurile sunt transferate ....... n momentul remiterii lucrului ctre transportator, n
acel loc determinat.
2.cnd vnztorul nu este obligat s remit mrfurile ntr-un loc determinat, rescurile sunt
transferate cumprtorului cnd marfa este predat ctre primul transportator.

II.

Cnd vnzarea nu implic transportul mrfurilor

1.cnd vnztorul este obligat s predea mrfurile ntr-un alt loc dect la sediul su, riscurile sunt
transferate cumprtorului cnd predarea este fcut n acel loc, iar cumprtorul tie c
mrfurile sunt puse la dispoziia sa n acel loc.
2.soluia ultim, pentru toate celelalte situaii: riscurile se transfer de la vnztor ctre
cumprtor n momentul n care cumprtorul preia mrfurile, sau mai precis, n momentul n
care vnztorul pred bunurile ctre cumprtor.

Momentul predrii mrfii este momentul transferului riscurilor, cu o singur condiie: predarea
mrfurilor s se fac n termenul contractual. Dac ns, cumprtorul nu vine s preia marfa la
termenul contractual, atunci riscul se transfer oricum ctre cumprtor n momentul n care
marfa trebuia predat dar nu a fost predat din culpa cumprtorului. Pentru ca risucl s se
transfere de la vnztor ctre cumprtor ca marfa s fie individualizat pentru acel cumprtor.

Consecina transferului riscurilor

REGULA: transferul riscurilor ctre cumprtor are drept consecin faptul c pierderea sau
deteriorarea mrfii survenit dup moemntul transferului riscurilor nu l elibereaz pe
cumprtor de obligaia plii preului.
EXCEPIA: cumprtorul nu va fi totui obligat s plteasc preul n czul n care pierderea sau
deteriorarea mrfii se datoreaz culpei vnztorului nsui.

***Problema exonerrii de rspundere

Convenia de la Viena reglementeaz drept cauz a exonerrii rspunderii fora major. Noiunea
de for major nu este cunoscut n toate sistemele de drept, ci doar n cel romanist. De aceea,
fora major, n cadrul conveniei de la Viena este reglementat n coninutul ei fr a fi numit
astfel.
DEF: o parte este exonerat de rspundere pentru neexecutarea oricreia dintre obligaiile sale,
dac dovedete c acea neexecutare a fost determinat de o piedic (mprejurare) care
ndeplinete urmtoarele condiii n mod cumulativ:
a)este independent de voina acelei pri;
b)este fortuit (acea parte nu se putea atepta, n mod rezonabil, ca acea mpiedicare s se
produc);
c)este imprevizibil i insurmontabil (n sensul c partea nu putea s o prevad, sau chiar dac
ar fi prevzut-o nu putea s-i depeasc consecinele).

Convenia de la Viena reglementeaz i aspecte legate de anunarea forei majore i consecinele

neanunrii:

Partea care a suferit o mpiedicare de tipul forei majore este obligat s avertizeze pe calalt
parte despre mpiedicare i despre consecinele ei asupra posibilitii lui de executare a
contractului. Dac nu anun, partea care a suferit partea major nu este deczut din dreptul de a
o mai invoca. Poate s-o invoce oricnd, mai trziu, n faa instanei, a tribunalelor arbitrale.
Exist, totui, o sanciune: partea care nu a anunat va suporta toate acele consecine (prejudicii)
pe care cealat parte le-ar fi putut evita dac ar fi fost anunat n timp.

CONVENIA DE LA NEW YORK 1974 asupra precripiei n materie de vnzare

internaional de mrfuri

Este o convenie anterioar celei de la Viena, care este de la 1980. Dar n 1980, cnd s-a adoptat
Convenia de la Viena s-a adoptat i un protocol modificator al Conveniei de la New York,
pentru ca cele 2 convenii s fie armonizate. Aa se explic faptul c, de pild, aspectele legate de
aplicarea Conveniei de la New York sunt identice cu cele ale Conveniei de la Viena. Romnia a
aderat la Convenia de la New York prin L 24/1992.
Principalele prevederi ale Conveniei de la New York
Durata termenului de prescripie
Conv. De la New York prevede un termen de prescripie de 4 ani; cu un an mai mult dect
dreptul de prescripie general din dreptul romn. n orice caz, un termen scurt.
Conv. De la New York conine o dispoziie special, care nu se regsete n dreptul nostru:
indiferent cte cauze de ntrerupere sau suspendare intervin, termenul de prescripie nu poate fi
mai lung de 10 ani din momentul n care prescripia a nceput s curg. Aceasta este o limitare
general.

nceputul curgerii termenului de prescripie exist o regul general i reguli speciale

Regula general: termenul de prescripie ncepe s curg de la data la care aciunea poate fi
exercitat.
Lista regulilor speciale:
n general, cnd vorbim despre o regul special, tim c ea nseamn o regul derogatorie de la
regula general. Specialul derog de la general. Aici nu este aa, ci regulile speciale nu sunt
excepii de la regula general. Ele sunt aplicaii ale regulii generale n anunite cazuri concrete,
cele mai frecente i importante n practic.
1.Prescripia aciunii n rspunderea contractual. Convenia spune c o aciune rezultat dintr-o
nclcare a contractului poate fi exercitat ncepnd cu data la care acea nclcare s-a produs.
2.n cazul aciunii n neconformitatea lucrului vndut pentru care NU s-a acordat un termen de
garanie . Convenia spune c o aciune sptijinit pe neconformitatea lucrului vndut poate fi
nceput la data la care lucrul a fost n mod efectiv remis cumprtorului sau oferta de remitere a
fost refuzat de cumprtor.
3.Prescripiia aciunii n neconformitatea lucrului vndut pentru care s-a acordat un termen de
garanie. Convenia spune c dac vnztorul a dat, privitor la lucrul vndut, o garanie valabil
pe o durat determinat, termenul de prescripie a aciunii cumprtorului, sprijinit pe acea
garanie, ncepe s curg de la data la care cumprtorul notific vnztorului neconformitatea
lucrului vndut, dar cel mai trziu de la data expirrii garaniei .
4. Prescripia aciunii ntemeiate pe dol. Convenia spune c o aciune sprijinit pe dol poate fi
exercitat ncepnd cu data la care dolul a fost descoperit sau trebuia, n mod raional, s fie
descoperit. Aadar, ca i n dreptul nostru, Convenia reglementeaz 2 momente alternative de la
care prescripia ncepe s curg:
a) un moment subiectiv cnd dolul a fost descoperit;

b) un moment obiectiv cnd dolul ar fi trebuit s fie descoperit prin raportare la atitudinea unei
persoane rezonabile aflate na ceeai situaie.
5.Prescripia aciunii cnd s-a declarat rezoluiunea contracului. Textul reglementeaz 2 ipoteze:
a) cnd declaraia de rezoluiune este fcut nainte de data fixat pentru executare. Aceasta este
aa-numita rezoluiune anticipat. n acest caz, prescripia aciunii ntemeiat pe rezoluiune
ncepe s curg din momentul n care declaraia de rezoluiune este adresat celeilalte pri.
b) cnd rezoluiunea este declarat dup momentul executrii contractului sau concomitent cu
data executrii acestuia. n acest caz, prescripia ncepe s curg de la data prevzut n contract
pentru executare.

ntreruperea i suspendarea prescripiei incidentele ce pot aprea n cursul prescripiei

n ceea ce privete ntreruperea prescripiei, n Convenie nu se folosete termenul de ntrerupere,
ci se folosete termenul de ncetarea a curgerii termenului de prescripie. Sunt trei cazuri de
ntrerupere a curgerii prescripiei:
1.prescripia se ntrerupe n momentul ndeplinirii de ctre creditor a unui act introductiv al
oricrei proceduri mpotriva debitorilor. Situaia n care creditorul iese din pasivitate. Noiunea
de procedur este utilizat n sensul larg. Ea poate fi judiciar, cnd a acionat n arbitraj sau cnd
a apelat la procedura administrativ. n acest caz, ca i n dreptul romn, ntreruperea este
provizorie. Ea se terge (ntreruperea) cu efect retroactiv, n cazul n care aciunea creditorului
este respins, anulat, perimat, cnd el nsui renun la ea, cnd procesul nceteaz din alt
cauz, etc.
2.prescripia se ntrerupe n cazul n care intervine o recunoatere a obligaiei de ctre debitor.
Convenia spune c recunoaterea debitorului trebuie s fie fcut nscris (adic s fie expres)
sau tacit, cum ar fi, de pild, cnd debitorul a fcut un act incipeint de executare a obligaiei (de
ex, a executat parial obligaia).

3.Convenia dorete s dea satisfaie sistemelor de drept naionale: n afar de cele 2 situaii
prevzute, prescripia se mai poate ntrerupe cnd creditorul ndeplinete orice alt act care are
efect de ntrerupere a prescripiei conform legii statului unde debitorul i are sediul.

Suspendarea curgerii prescripiei Convenia o definete prin sintagma prelungirea termenului

de prescripie
Convenia de la New York reglementeaz un singur motiv de prelungire: fora major. Nici
aceast Convenie, nu utilizeaz termenul de for major, ci apeleaz la reglementarea forei
majore prin elementele ei sintetice:
DEF: termenul de prescripie se prelungete atunci cnd pe perioada curgerii sale a survenit o
mprejurare care ndeplinete urmtoarele condiii:
a)nu este imputabil creditorului;
b)creditorul nu putea nici s o evite, nici s o nving;
c)cnd creditorul, datorit acestei mpiedicri este pus n imposibilitatea de a aciona.
Efectul expirrii termenului de prescripie
Convenia spune c niciun drept nu este recunoscut i nici nu devine executoriu n nicio
procedur nceput de creditor dup expirarea termenului de prescripie. Aadar, efectul
prscripiei, ca i n dreptul romn, este pierderea de ctre creditor a dreptului material la aciune.

Efectul prescripiei asupra dreptului subiectiv i obligaiei corelative acestuia

Textul spune c dup expirarea termenului de prescripie dreptul subiectiv al creditorului nu se
stinge, dar el nu mai poate fi exercitat pe cale de aciune, ci numai pe cale de excepie. Obligaia
corelativ dreptului creditorului devine, dup expirarea termenului de prescripie, o obligaie
imperfect. Aceasta nseamn c debitorul nu este obligat s o execute dup expirarea termenului
de prescripie, dar dac o execut acea prestaie nu mai poate fi repetit (cerut napoi) deoarece

creditorul va invoca excepia titlului su i s paralizeze n felul acesta aciunea n repetiiune a

debitorului.

Convenia reglementeaz reguli speciale privind efectele:

1.Dac a expirat termenul de prescripie cu privire la partea principal a datoriei (la capital) se
prescrie i pretenia cu privire la dobnzi, pentru c accesorium servitum princiaple dac
principalul s-a prescris, accesoriul s-a prescris i el.
2.Cnd prestaiile sunt ealonate n timp pentru fiecare prestaie curge o prescripie separat.
Problema modului de calcul al termenului de prescripie
Pentru c n Convenie sunt reglementate numai termene pe ani este firesc ca aceasta s se refere
numai la astfel de termene.
Termenul de prescripie este calculat astfel nct s expire la miezul nopii a zilei a crei dat
corespunde celei la care termenul de prescripie a nceput s curg. Dac termenul ncepe s
curg la 07.04.2016, prescripia expir pe data de 07.04.2020 la ora 24. Dac ncepe, ntmpltor,
ntr-un an bisect pe 29 februarie, expir pe 28 februarie la ora 24, dac anul nu este bisect.

Regulile INCOTERMS
Uzanele uniformizate n materia vnzrii internaionale de mrfuri conform INCOTERMS 2010
INCOTERMS acronim de la International Commercial Terms (Termeni/Clauze de comer
internaional).

Regulile INCOTERMS sunt opera Cameri de Comer Internaionale din Paris. Regulile
INCOTERMS sunt consecina unei evoluii istorice. Primii termeni comerciali au aprut n 1928
(perioada interbelic), apoi dup Rzboi, n 1953, apoi cu modificri succesive, cu o alt variant
de baz n 1990, modificat n 2000 i apoi n 2010.
Natura juridic a regulilor INCOTERMS
Regulile INCOTERMS sunt uzane uniformizate n materia contractului de vnzare
internaional de mrfuri pe zona european.
Obiectul regulilor INCOTERMS l constituie, aadar, drepturile i obligaiile prilor din
contractul de vnzare internaional de mrfuri. Drepturile i obligaiile cumprtorului i ale
vnztorului.
INCOTERMS reglementeaz vnzarea-cumprarea. Nu este mai puin adevrat c regelemteaz
i obligaiile vnztorului i ale cumprtorului din punct de vedere al ncheierii altor acte,
adiacente vnzrii, cum este, de pild, contractuld e transport sau contractul de asigurare. Nu
reglemetneaz coninutul acelor acte, ci doar drepturile i obligaiile prilor cu privire la ele.

INCOTERMS 2010 11 reguli.

Fora juridic a regulilor INCOTERMS

Regulile INCOTERMS nu sunt o convenie internaional, nu sunt o lege, aadar, nu se impun
prilor prin propria lor for. Ele nu eman de la un legiuitor naional sau internaional. De
aceea, ele au un caracter facultativ i se aplic numai n cazul n care prile trimit la ele n mod
expres sau implicit. Cnd prile trimit la o regul INCOTERMS, acea regul este ncorporat
contractual, devine parte integrant a contractului (este recepionat contractual). ntregul pachet
de reguli (clauze pe care respectiva regul le prevede) este ncorporat contractual.

Regulile INCOTERMS au o aplicare foarte larg n comerul internaional. 70-80% dintre

vnzrile internaionale de mrfuri fac referire la INCOTERMS.

Importana INCOTERMS. Avantaje

INCOTERMS prezint, cel puin, 2 avantaje majore:
n primul rnd, ele implic, produc o important economie de timp contractual i de spaiu
contractual pentru pri.
Implic economie de timp contractual pentru c prile, n loc s negocieze clauz cu clauz
contractul, negociaz numai pe care dintre cele 11 reguli le va adopta. i dac au adoptat una
dintre cele 11 clauze, tot coninutul regulii devine parte a contractului.
Economia spaiului contractual. n epoca digital nu mai exist contracte fluviu, ci ele trebuie s
fie ct mai scurte. INCOTERMS favorizeaz acest aspect. Totul de face printr-o singur
propoziie. De pild, prile pun aa livrarea mrfii se va face FOP Constana, INCOTERMS
2010. Aceasta nseamn c prile au convenit s recepioneze contractual clauza FOP din
INCOTERMS 2010.
Al doilea avantaj major pe care l au regulile INCOTERMS este acela c ele aduc sporire a
siguranei a circuitului comercial.
Pricipala surs a litigiilor dintre pri este modul diferit de interpretare a clauzelor contractului.
INCOTERMS nu permite acest lucru, el fiind opera unor experi care reprezint toate sistemele
de drept ale lumii, iar regulile sunt actualizate permanent, exist ghiduri de aplicare, iar fiecare
regul de aplicare este explicat nghid pentru a mpiedica astfel de incertitudini/ diferene de
interpretare.

Principalele obligaii la care regulile INCOTERMS se refer:

1.care este momentul predrii mrfii i transmiterii riscurilor de la vnztor ctre cumprtor;

2.cheltuielile de export din ara vnztorului, de tranzit pe tere piee i de import n ara
cumprtorului;
3.cheltuielile de transport, de asigurare i de conservare a mrfii pe parcursul drumului.

Regula FAS free alongside ship (liber de-a lungul vasului) se completeaz cu numele portului
de ncrcare convenit.
Momentul predrii mrfurilor i transmiterii mrfurilor la regula FAS este momentul n care
marfa este individualizat ca fiind pentru acel cumprtor este deupus pe cheiul de ncrcare
convenit.
Cheltuieleile de transport: pn la Constana, revin vnztorului, dup aceea, ele revin
cumprtorului. n consecin, cumprtorul trebuie s navloseasc un vas (s nchirieze un vas
sau o parte dintr-un vas apt pentru a prelua ntreaga cantitate de marf care face obiectul acelei
livrri i s o transporte pn n portul de destinaie convenit, New York). Tot cumprtorul este
cel care trebuie s asigure marfa pe parcursul drumului (contract de asigurare a mrfii).
ncrcarea mrfii pe vas revine tot cumprtorului.
n ceea ce privete cheltuielile de export din RO, pn la INCOTERMS 2000, vnzarea FAS era
o vnzare intern. Era logic acest lucru deoarece predarea mrfii se face pe cheiul Portului
Constana. Aadar, cheltuielile de export reveneau cumprtorului. Aceast situaie a creat o
dificultate practic pentru cumprtorul strin. De aceea, n vnzarea FAS dup INCOTERMS
2010, s-a schimbat regula i vnzarea FAS a devenit o vnzare extern, cheltuielile fiind preluate
de vnztor. Cheltuielile de tranzit, n portul Istanbul i cel de import n Portul America, revin
cumpttorului. Vnzarea FAS este foarte avantajoas pentru vnztor.

Vnzarea FOB free on board (liber la bordul vasului) se completeaz cu numele portului de
ncrcare convenit (FOB Constana)
Momentul predrii mrfii i transmiterii mrfurilor este momentul la care marfa este depus la
bordul vasului n portul convenit, Constana.

Transportul l suport, de asemenea, cumprtorul. El trebuie s ncheie contractul de transport

de marf pe mare (navlosire) i trebuie s plteasc navlul (preul contractului de transport
maritim). Cumprtorul, de asemenea, asigur marfa pe tot parcursul drumului. DPDV al
cheltuielilor de transport, vnzarea FOB este o vnzare extern. Cheltuielile de transport din
Romnia revin vnztorului, iar tranzitul i importul cumprtorului.

Regula CFR Cost freight (costul navlului/ preul contractului de transport maritim).
CFR= FOB+navlu.
Toate regulile sunt ca la FOB, cu o singur deosebire. Transportul nu mai este pltit de ctre
cumprtor ci de ctre vnztor.
Asigurarea rmne n sarcina cumrtorului.

Regula CIF Cost insurance freight

CIF= FOB+I+F
Toate regulile sunt ca la FOB, numai c vnztorul suport navlul i asigurarea.

Operaiunile de contrapartid n dreptul comerului internional:

Contrapartida este o operaiune contractual complex caracterizat prin existena, n structura
ei, a dou sau mai multe contracte autonome de import i de export, pe care prile le consider
ns ca fiind interdependente, legate ntre ele, n vederea realizrii unei finaliti economice i
juridice comune, i anume, compensarea importurilor cu exporturile.
Care este temeiul economic i juridic al legturii dintre contractele care compun contrapartida?
Exemplu de lucru:

Firma romneasc A import mrfuri de la firma strin B. Acesta este un contract de import. n
acelai timp, ntre A i B se ncheie un contract de export de alte mrfuri romneti. Aceasta este
o contrapartid bilateral, pentru c ntre A i B se ncheie, pe de o parte, un contract de import
i pe de alt parte, un contract de export, paralel cu cel de import.

S spunem c se ncheie un contract de import ntre A i B i un contract de export ntre o alt

firm romneasc C i aceeai firm strin B. Aceasta este o contrapartid trilateral. Apare,
grefic, sub forma unui triunghi.

Exist un contract de import ntre A i B, exist un contract de export ntre C i D. Aadar,

aceasta este o contrapartid cvadrilateral.

Lucrurile se pot complica la infinit!!!!!

Aparent, contractul dintre A i B i cel dintre C i D, sunt contracte distincte, care sunt contracte
autonome. Ce le leag? De ce le considerm interdependente?
Cauza operaiunii este una singur: compensarea total sau parial a importurilor cu exporturile.
Formele contrapartidei:
1.Contrapartida axat pe contractul de vnzare-cumprare. n acest caz, att contractul de import
ct i cel de export sunt contracte de vnzare-cumprare.
Contrapartida bazat pe vnzare mbrac dou forme:
a)Contrapartid prin dou sau mai mult econtracte paralele. Contractul de import ntre A i B este
paralel cu contractul de export ntre C i D. Ele sunt ncheiate, n principiu, n acelai moment,
sau la interval scurt de timp unul de cellalt, sunt corelate n executarea lor sunt interconectate
juridic, n sensul c neexecutarea unuia dintre contracte permite invocarea excepiei de

neexecutare a contractului n cellalt contract. Excepia de neexecutare este o efect specific al

contractelor sinalagmatice.
b)Contrapartida format din unul sau mai multe contracte de import nsoide de un contractcadru de export pe baza cruia urmeaz a se ncheia, n viitor, contractele de export propriu-zise.
Exist unul sau mai multe contracte de import i un contract-cadru de export. Contractul-cadru
de export genereaz obligaii de a face i anume, obligaia prilor de a ncheia, n viitor,
contractele de export. Obligaie de a face incontrahendo. Nu genereaz obligaii de a da.
Contractul-caru de export pregtete, predetermin viitoarele contracte de export.

2.Contrapartida bazat pe contractul de schimb ntre pri se produce un schimb de mrfuri, n

principiu, fr o desocotire financiar (fr plata unui pre n moned) ci numai marf contra
marf. Este axat pe un schimb complex, nu este un simplu troc (o marf contra o alt marf).
Obligaiile prilor sunt ealonate n timp att ct i la import ct i la export, sunt corelate ntre
ele etc.

3.Contrapartida ntemeiat pe contractul de cooperare economic internaional. n acest caz,

exist un contact ... de import ntre A i B. Apoi, tot ntre A i B (sau se mai pot aduga i alii) se
ncheie un contract de constituire a unei societi comerciale, care este un contract de cooperare
economic internaional. n cadrul societii, materia prim importat se proceseaz i exportul
se realizeaz prin vnzarea produselor rezultate din acea asociere. n felul acesta, se
compenseaz importul cu exportul.

Arbitrajul comercial internaional - este principala form de soluionare a litigiilor n comerul

internaional.

Arbitrajul comercial internaional este o jurisdicie pentru soluionarea litigiilor comerciale

internaionale arbitrabile ntre persoane de drept privat sau ntre acestea i persoane de drept
public acionnd de iure getionis, efectuat de un tribunal arbitral, compus din persoane
nenvestite cu autoritate public, denumite arbitri, i a crui competen izvorte din voina
prilor litigante sau, n cazuri excepionale, din convenii internaionale, jurisdicie desfurat
pe baza unei proceduri speciale care se poate finaliza printr-o hotrre definitiv i obligatorie
pentru ambele pri.
Analiza elementelor definiiei:
Arbitrajul este o jurisdicie = nseamn c este o form de justiie n care arbitrii au dreptul s
spun legea (iurisdictio dreptul de a spune legea). Nu oricine are dreptul de a spune legea. Cine
mai are dreptul de a spune legea este judectorul. Aadar, aceasta este asemnarea major ntre
arbitraj i instana de judecat. att arbitrajul ct i instana de judecat au iurisdictio dreptul de
a spune legea ntr-o situaie de fapt concret, de a judeca.
Se deosebete arbitrajul, de pild, de conciliere, mediere, expertiz, prin faptul c acestea din
urm nu au iurisdictio. Ele nu pot pronuna o hottre care s poat fi adus la ndeplinire prin
fora coercitiv a statului.
Obiectul arbitrajului, dup cum rezult din definiie, este soluionarea litigiilor din comerul
internaional. Litigiile care se desfoar ntre profesionitii comerciani i sunt internaionale.
Obiectul definete arbitrajul. Exist i alte forme de arbitraj. De exemplu, Arbitraj de drept
public (Romnia-Ucraina pentru Insula erpilor); exist arbitraj sindical (n domeiul dreptului
muncii) etc.
Pentru a fi supuse arbitrajului, litigiile trebuie s fie arbitrabile. Spre deosebire de instanele de
judecat, care au competen aproape nelimitat, arbitrajul nu judec orice litigi, ci numai pe cele
arbitrabile.
Litigiile arbitrabile sunt cele asupra crora prile pot s convin, s tranzacioneze. Exist
categorii de litigii care pot fi comerciale dar nu sunt arbitrabile. De exemplu, L 31/1990
contestaiile mpotriva hotrrilor Adunrii Generale a unei societi sunt de competena
exclusiv a instanelor de judecat.

Prile litigante. De regul, n imensa majoritate a cazurilor, prile litigante sunt persoane fizice
sau juridice de drept privat: societi comerciale, comerciani individuali etc. Este posibil mi
litigiile n care o parte este o persoan de drept privat, iar de cealalt parte este o persoan de
drept public care acioneaz de iure gestionis (de pe picior de egalitate cu cealalt parte), nu
dintr-o poziie suveran.
Arbitrajul se desfoar de ctre un Tribunal Arbitral. Tribunalul Arbitral nu se confund cu
instituia de arbitraj n cadrul creia se situeaz. Tribunalul Arbitral este compus din arbitri.
Arbitrii sunt persoane particulare nenvestite cu autoritate public. Aceasta este principala
deosebire fa de judectori. Judectorul este un funcionar public. El face parte din puterea
judectoreasc, care este una dintre puterile statului, este un demnitar. Arbitrul nu este un
funcionar public, ci o persoan privat care se bucur de ncrederea prilor care l numesc.
Temeiul autoritii arbitrilor temeiul unei instane de judecat (al judectorului) este legea.
Temeiul autoritii arbitrului este prile. Arbitrajul este o justiie privat. Justiia prin instan
este o justiie public.
Arbitrajul se desfoar pe baza unei proceduri specifice procedura arbitral. Fiecare
instituie de arbitraj are propriile reguli de procedur arbitral. Exist i reguli Ad-hoc,
derogatorii de la dreptul comun. n CPC exist reguli de drept comun pentru dreptul de arbitraj.
Arbitrajul se finalizeaz printr-o hotrre arbitral care este definitiv i obligatorie pentru
prile litigante. Ea trebuie s fie executat cu bunvoie de ctre partea care cade n pretenii, iar
dac nu este executat de bunvoie, ea poate fi adus la ndeplinire prin fora coercitiv a
statului, prin executorul judectoresc, ntocmai ca o hotrre judectoreasc.

Clasificarea Arbitrajului:
1.n funcie de caracterul permanent/temporar:
*arbitraj instituionalizat se desfoar n cadrul unei instituii de arbitraj, care poate fi o Curte
de arbitraj, o Comisie de arbitraj i care nu organizeaz arbitraj pentru un singur litigiu. Se
subclasific dup 2 criterii:

a)dup competena material a arbitrilor:

-arbitraje cu competen material general (Curtea de la Bucureti) care judec litigii din toate
domeniile comerului internaional;
-arbitraje cu competen material specializat acestea se organizieaz, de regul, pe lng
burse de mrfuri, pe lng asociaii profesionale ale comercianilor din anumite domenii. Exist
arbitraje care arbitreaz numai n domeniul comerului cu cereale, sau cu bumbac, ori numai n
domeniul contractelor cu transport maritim.
b)dup competena teritorial:
-competen teritorial general (Curtea de la Bucureti) judec litigii ntre pri din orice ar a
lumii;
-competen regional (arbitrajul porturilor de la Marea Baltic);
-competen bilateral (Romno-German, Romno-Francez).
*arbitraj ad-hoc este cel care se organizeaz pentru un singur litigiu i i nceteaz existena
cnd litigiul este soluionat.

2.Dup competena conferit arbitrilor:

*arbitraje n drept strict (de iure) sunt regula. Arbitrii n drept strict judec dup lege.
*arbitraje n echitate este cel care confer (prile trebuie s confere) dreptul arbitrilor de a
arbitra n echitate. Ofer arbitrilor o mai mare libertate de decizie. Ei nu sunt obligai s judece
strict dup lege, ci dup ceea ce lor li se pare a fi echitabil n acea situaie. Libertatea aceasta nu
este nelimitat.
Limitele:
-din punct de vedere procedural, arbitrul n echitate nu poate s ncalce cele trei principii
fundamentale ale procesului civil (contradictorialitatea, disponibilitatea i dreptul la aprare);

-din punct de vedere substanial (pe fond) arbitrul n echitate nu poate nclca dispoziiile de
ordine public n dreptul internaional privat din sistemul de drept care constituie lex causae n
cauza respectiv.

Convenia de arbitraj:
Temeiul competenei arbitrilor l constituie voina prilor. Voina prilor este exprimat n
convenia de arbitraj.
Convenia de arbitraj este de dou feluri:
*Clauz compromisorie acea clauz inserat n contractul principal dintre pri (oricare ar fi el)
prin care prile convin ca un litigiu viitor, potenial, posibil, s apar ntre ele, s fie soluionat
prin arbitraj.
Fiind inserat n contractul principal, clauza compromisorie se refer, aadar, n mod esnial, la
un litigiu posibil s se produc n viitor, posibil s nu se produc niciodat.
*Compromis de arbitraj este contractul prin care prile convin ca un litigiu prezent, actual,
ntre ele s fie soluonat prin arbitraj. Compromisul se ncheie, aadar, n momentul n care
conflictul a izbucnit i se refer la un litigiu concret.
Cele dou forme ale conveniei de arbitraj pot convieui.

Efectele clauzei compromisorii. Atunci cnd exist ntr-un contract, produce dou efecte mari:
Efect negativ: nltur competena instaelor de judecat. dac aceasta exist ntr-un contract,
instana nu are dreptul de a judeca.
Efect pozitiv: ofer competen arbitrilor.

Raportul dintre clauza compromisorie i contractul n care ea este inserat:

-clauza are o autonomie relativ fa de contractul n care este inserat. Aceasta nseamn c pe
de o parte este autonom (are un regim juridic distinct fa de contract), dar autonomia este
relativ (sub alte aspecte ea este legat de contractul principal). Autonomia const n faptl c
acele cauze de rezoluiune sau de rezlilere a contractului principal nu afecteaz clauza
compromisorie. Aadar, arbitrii pot fi sesizai i pot pronuna o hotrre de rezoluiune sau
reziliere a contractului principal, fr s-i submineze propria autoritate. Exist clauze de
nulitate convergent: de pild, vicul de consimmnt care afecteaz contractul principal acest
viciu de consimmnt, afecteaz i clauza compromisorie.

Regulile de procedur arbitral i de Curtea de Arbitraj Comercial Internaional de pe lng

Camera de Comer i Industrie a Romniei
-are un ROF foarte nou, adoptat pe 07.04.2016
Curtea de Arbitraj este o instituie permanent de arbitraj, fr personalitate juridic proprie, dar
independent n exercitarea atribuiunilor ce-i revin, este organizat i funcioneaz potrivit L
335/2007 Legea Camerelor de Comer din Romnia. Sediul Curii este la Bucureti. Curtea are
reguli de procedur arbitral. Acestea, la momentul prezent, sunt cele din iunie 2014.
Competena: Curtea organizeaz i administreaz soluionarea litigiilor interne i internionale pe
calea arbitrajului instituionalizat, dac prile au ncheiat n acest sens o convenie arbitral i au
sesizat curtea.
Litigiu arbitral = este o rice litigiu izvort dintr-un contract sau n legtur cu contractul, inclusiv
referitor la ncheierea, interpretarea, executarea sau desfiinarea lui sau izvorte din orice alte
raporturi juridice arbitrabile.
Judec litgii interne cnd raportul juridic nu conine elemente de extraneitate, sau judec litigii
internaionale care decurg din raporturi juridice cu elemente de extraneitate.
Temeiul autoritrii arbitrilor l constituie convenia de arbitraj.
Clauza este independent de validitatea contractului n care este nscris.

Tibunalul arbitral poate fi constituit dintr-un singur arbitru sau din 3 arbitri.
Dac este compus din 3 arbitri, fiecare aprte numete un arbitru, iar cei doi numii, numesc un
supraarbitru, care este preedintele.
Dac arbitrul este unic, prile trebuie s se neleag asupra identitii acestuia, dac nu, l
desemeneaz Curtea.
Arbitri trebuie s fie echidistani i independeni. Ei nu sunt reprezentani ai prilor.
Totul ncepe cu o cerere de arbitrare care s conin toate eleentele unei cereri d chemare n
judecat i n plus, indicarea clauzei de arbitraj, din care s rezulte competena aqrbitrilor.
Prtul poate formula ntmpinare sau cerere reconvenional.
Procedura arbitral nu ncepe dect dac este pltit taxa arbitral. Grila de taxe este ataat la
regulile de procedur.
Procedura arbitral este contradictorie dar nu este public, la ea nu pot participa dect prile,m
reprezentanii acestora, martrii, experii i alte persoane admise de tribunalul arbitrar.
Se administreaz probe ca n dreptul comun. Procedura se finaizeaz printr-o hotrre arbitral
denumit sentin. Sentina trebuie s conin componena tribunalului arbitral, locul i data
pronunrii hotrrii, atributele de identificare ale prilor etc. motivele de fapt i de drept pe care
sentina se ntemeiaz, dispozitivul i semnturile arbitrilor i a asistenilor arbitrari.
Sentina se comunic prilor.ea este definitiv i obligatorie. Titlu executoriu.
Se execut ntocmai ca o hotrre judectoreasc.
Hotrrea arbitral poate fi atacat numai printr-o singur cale de atac, care se numete aciune n
anulare, pentru motivele prevzute, limitativ, n Art. 608 n CPC.
n cazul n care conflictul este internaional, exist cteva particulariti:
-se aplic conveniile internaionale la care Ro este parte;
-prile sunt libere s aleag legea aplicabil fondului litigiului;

-limba arbitrajului poate fi i o limb strin, convenit de pri sau stabilit de tribunalul
arbitral;
-probele se poate conveni asupra aplicrii regulilor de prob exist reguli speciale privind
administrarea probelor de ctre Asociaia Internaional a Barourilor.