FACULTATEA DE DREPT

Izvoarele Dreptului Comertului

International
-REFERAT-
Cuprins:

I. Definitia notiunii de izvor al dreptului comertului

international. Consideratiuni generale - pag 3

II. Clasificarea izvoarelor dreptului comertului international -

pag 4
1. Izvoarele interne ale dreptului comertului
international - pag 5
A. Legea - pag 5
B. Jurisprudenta - pag 7
2. Izvoarele internationale ale dreptului comertului
international - pag 8
A. Tratatele - pag 8
B. Cutuma sau uzantele comerciale - pag 11
a. Uzantele conventionale - pag 12
b. Uzantele normative - pag 13

Bibliografie - pag 14
Izvoarele dreptului comertului international

I. Notiunea de izvor al dreptului comertului international. Consideratii

generale

Izvorul dreptului comertului international este forma prin care continutul perceptiv al

normei de drept devine regula de conduita, impunându-se ca model de urmat în relatiile

comerciale internationale.

In definirea izvorului dreptului comertului international trebuie avute în vedere atât

elementele generale, comune izvoarelor tuturor ramurilor de drept, cât - mai ales - elementele
specifice acestei discipline juridice

De asemenea, în definirea izvorului dreptului comertului international nu putem si nu luam

în considerare realitatea comerciala, si cerintele dezvoltarii vietii comerciale, care definesc
izvorul dreptului comertului international, în primul rând, ca un izvor substantial.

Având, însa, în vedere ca normele dreptului comertului international nu se prezinta într-o

forma nuda, ci, au întotdeauna o forma exterioara, imprimata în mod firesc de elementul
juridic - izvorul dreptului comertului international este definit si ca izvor

formal, care ne ajuta sa întelegem forma de exprimare a normei de drept al comertului

international.

II. Clasificarea izvoarelor dreptului comercial international

 Doctrina in domeniu a relatat de-a lungul timpului mai multe metode de clasificare a
izvoarelor dreptului comercial international. Distre acestea o prima clasificare imparte
izvoarele dreptului comertului international in izvoare materiale si izvoare formale.

Izvoarele materiale ale dreptului, denumite si izvoare reale sau forte creatoare ale dreptului,
sunt relatiile din domeniul schimburilor comerciale, colaborarii economice si tehnico-
stiintifice internationale.

Izvoarele formale, in sensul juridic al acestei notiuni, reprezinta formele de exprimare a

normelor de drept, actele cu caracter normativ in care sunt cuprinse normele juridice

Pentru ca o parte din normele juridice care intra in continutul dreptului

comertuluiinternational apartine ordinii juridice internationale, iar cealalta parteapartine
ordinii juridice nationale a statelor comunitatii internationale,doctrina face distinctie intre
izvoarele interne si izvoarele internationaleale dreptului comertului international. Aceasta
este o alta clasificare si cuprinde reguli de drept material si reguli conflictuale in materie.

La momentul actual de dezvoltare a comertului international izvoarele interne se

caracterizeaza printr-o sporire a volumului de norme materiale si prin perfectionarea
legislatiilor nationale, relatiile comerciale beneficiaza de o reglementare proprie.

Izvoarele interne nu detin insa o suprematie, o pondere importanta in cadrul Dreptului

comertului international. Insuficienta normelor interne a determinat o reglementare proprie
sub formai zvoarelor internationale. Creşterea diversităţii relaţiilor comerciale care urmează a
fi reglementate şi a insuficienţei resurselor juridice interne, au determinat sporirea
reglementărilor juridice internaţionale. Reglementarea internationala a schimbat raportul
dintre izvoare si a configurat particularitatile disciplinei.si a format totodata un cadru juridic
necesar si util, care a permis desfasurarea normala a relatiilor comerciale.Izvoarele
internationale au un rol important in unificarea normelor privind comertul asigurand evitarea

situatiilor litigioase si stabilitatea raporturilor juridice.In situatiile in care dispozitiile

existente sunt insuficiente sau nuexista deloc, relatiile comerciale se organizeaza pe baza
unorinstrumente specifice. Principalele institutii – instrumente – careasigura schimburile de
marfuri si de servicii sunt: contractul,autonomia de vointa si examinarea arbitrala a litigiilor
comerciale.Recunoscute de sistemele de drept ale tuturor statelor aceste treiinstitutii
faciliteaza imbinarea intereselor urmarite de catrecomercianti, precum si siguranta
operatiunilor comerciale.
 In concluzie cea mai folosita modalitate de impartire a izvoarelor dreptului comertului
international este in izvoare interne si izvoare externe. Si la acestea ne vor referi in
continuare.

1.Izvoarele interne cuprind:

A. Legea privita in sens larg

• Constitutia fiecarei tari;
• Codul civil al fiecarei tari;
• Codul comercial al fiecarei tari;
• Legile speciale ale fiecarei tari in materie comerciala.
B. Jurisprudenta

2.Izvoarele internationale sunt:

A. Tratatele sau conventiile bilaterale si multilaterale;

B. Cutuma , uzantele

1. Izvoarele interne

In sistemele juridice ale statelor izvoarele juridice ale materieisunt: legea si jurisprudenta.

A. Legea

Constitutia tarilor ca legi fundamentale, legile organice si ordinare si celelalte acte

normative elaborate in baza lor reprezinta principalul izvor al dreptului comertului
international.

Legile nationale se impart in: legi civile si legi comerciale.Legile civile se aplica in absenta
unor reguli comerciale. De altfel,in aceasta materie reglementarea de drept civil reprezinta
dreptul comun in materie.Legile comerciale sunt concretizate sub forma unor legi, codurilor
comerciale, sub forma codurilor de comert exterior sau sub formaunor legi speciale. Normele
sanctionate in cadrul lor se aplica nemijlocit relatiilor comerciale.
Normele fundamentale care statuează că economia României este o economie de piaţă sunt
cuprinse în Constituţia României. Din cadrul legii, deosebit de normelefundamentale putem
aminti în primul rând normele conflictuale. Sediul materiei este situat în Cartea a VII a (
Dispoziţii de drept internaţional privat ) din Codul civil care reglementează raporturile
juridice de drept internaţional privat, în cuprinsul acesteia vom regăsi norme cu privire la:

- dispoziţii generale;

- conflicte de legi;

- statutul juridic al persoanelor fizice şi juridice;

-norme juridice privind familia (căsătoria, filiaţia, autoritatea părintească,

protecţia copiilor,obligaţia de întreţinere;

- statutul juridic al bunurilor;

- norme juridice privind moştenirea;

- norme juridice privind actul juridic;

- norme juridice privind obligaţiile;

-norme privind fiducia;

- norme privind prescripţia extinctivă;

O altă categorie de norme – ca izvor intern al dreptului comerţului

internaţional o constituie normele de drept material (substanţial) care pot fi: de

drept civil, comercial, financiar administrativ etc. Normele de drept comercial se regăsesc
atât în Codul civil, cât şi în alte acte normative specifice dintre care reţinem:

- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat

în regii autonome şi societăţi comerciale;

- Legea nr. 31/1990 privind societăţile;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea

investițiilor directe;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de

credit și adecvarea capitalului;

- Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și

lichidarea voluntară în activitatea de asigurări;

- Legea nr. 21/1996 privind concurenţa;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale;

- Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de

producție, comerț sau prestări de servicii ilicite;

- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului etc.

B. Jurisprudenta

Reprezinta ansamblul solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti in litigiile

decompetenta lor. Practica judiciara sau jurisprudenta are o importanta deosebita in aplicarea
si interpretarea dreptului comertului international.I|n unele cazuri practica judiciara permite
crearea sau elaborarea de reguli materiale.

In dreptul roman izvoarele interne ale materiei – ale dreptuluicomertului international –

sunt: Constitutia, Legea de comert exterior,Codul comercial, alte texte de lege si hotarari
aplicabile in materie

Dreptul românesc, nu consideră practica judiciară ca fiind izvor de drept, dar îi apreciază
valoarea în aplicarea dreptului comerţului internaţional.

Astfel ca principiile fundamentale ale Constitutiei din 1991 sunt aplicabile sirelatiilor
comerciale. Drept urmare, in incheierea si mentinerea relatiilorcomerciale statul nostru se
conduce dupa principiile generale admisein dreptul international. Tot astfel, art.134 din
Constitutie prevede caeconomia tarii noastre este o economie de piata, in consecinta
statulroman trebuie sa asigure desfasurarea normala si eficienta a relatiilorcomerciale,
protectia concurentei loiale, precum si cadrul favorabilpentru valorificarea tuturor factorilor
din economia noastra. Prin acestarticol se consacra institutiile fundamentale ale economiei de
piata intara noastra, precum si obiectivele ce revin statului in exercitareafunctiilor specifice
corespunzator conditiilor din tara noastra.
 Se întelege ca practica judiciara are o pondere mai mare si o influenta mai accentuata în
Sistemul anglo-saxon de drept „Common-Law”, în comparatie cu sistemul „Civil- Law”.
Totusi, când - pentru solutionarea unei cauze privind un raport juridic de comert international
- se recurge la o instanta de judecata nationala trebuie cunoscute temeinic procedurile care, în
multe cazuri, joaca un rol recunoscut si apreciat ca atare în dreptul comertului
international.Toti analistii apreciaza rolul important al conventiilor în sistemul izvoarelor
dreptului comertului international. Mai mult, unii autori considera conventiile internationale
ca fiind substanta „dreptului comertului international” sau „principalul izvor international al
dreptului comertului international.

2. IZVOARELE INTERNATIONALE

Izvoarele internat. ale dr. comertului internat. sunt formate din tratatele si uzantele
comerciale.
In dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina.

A. Tratatele

Tratatul comercial reprezintă acordul de voinţă dintre două sau mai multe state prin

care acestea reglementează o anumită sferă a relaţiilor internaţionale dintre ele, creând

astfel norme de drept internaţional, modificând sau abrogând pe cele existente.

Tot prin intermediul tratatelor se solutioneaza si aspectele adiacente relatiilor comerciale

cum ar fi: transportul marfurilor, regimul vama, tranzitul, situatia juridica a reprezentantelor,
a agentiilor comerciale, a oficiilor consulare precum si a persoanelor fizice sau juridice ce
savarsesc fapte de comert pe teritoriu celuilalt stat.

Tratatul se poate prezenta sub forma a mai multor denumiri (există circa 30 de

denumiri) astfel: tratat, cartă, comunicat, memorandum, act final, convenţie,

declaraţie, proces-verbal, concordat, compromis, etc. În situaţia în care printr-un astfel

de tratat se reglementează relaţii în domeniul comerţului internaţional, respectivul

tratat va constitui şi izvor de drept al comerţului internaţional. Întră în această

categorie în primul rând tratatele cu conţinut economic atât bilaterale cât şi multilaterale.
In dezvoltarea schimburilor internationale conventiile comerciale au o pondere si un rol
foarte important. In cuprinsul acestora sunt precizate drepturile si obligatiile partilor si prin
aceasta se asigura corecta lor indeplinire, precum si stabilitatea raporturilor juridice.

Tratatul de comert este format din principii generale care prezinta un cadru juridic pentru o
perioada mai indelungata. Pe baza acestuia (tratat anual) se incheie intelegeri comerciale.
Tratatul este alcatuit din : titlu, preambul si continut (un numar variabil de articole).
Titlul cuprinde denumirea tratatului si statele semnatare; preambulul se refera la vointa
partilor de a promova si dezvolta relatiile lor comerciale. Continutul este format dintr-o serie
de clauze dintre care cele mai importante sunt:
a)clauza natiunii celei mai favorizate;
b)clauza regimului national
Clauza natiunii celei mai favorizate inseamna ca tarile semnatare isi acorda reciproc conditii
si inlesniri comerciale, la fel de favorabile ca oricarui alt stat tert.

Conventiile comerciale multilaterale nu sunt foarte numeroase dar ele au un rol deosebit
prin aceea ca ele au o sfera larga de reglementare. Ele au un dublu rol in sensul ca ele
contribuie la unificarea normeleor de drept material si conflictual privind comertul
international.
Din prima categoric, respectiv a conventiilor internationale ce contribuie la unificarea
normelor de drept material putem exemplifica:

- Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională a

mărfurilor, Viena 1980 la care România a aderat prin Legea nr. 24/1991;

. Legea uniforma pentru formarea contractelor de vanzare internationala de bunuri, (ULFIS),

Haga, iunie 1964
. Conventia referitoare la legea uniforma asupra vanzarii internationale de bunuri mobile
corporate Haga, iulie 1964 (ULIS)

- Convenţia de unificare a anumitor reguli relative la transportul aerian

internaţional, Varşovia 1929, ratificată prin Legea nr. 108 (Decretul nr. 1213 / 1931

publicat în Monitorul Oficial nr.83 din 9 aprilie 1931) din 1931.

- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978.

Regulile de la Hamburg ratificată de România prin Decretul nr. 343/1981

(Convenţia de la Hamburg nu a intrat încă în vigoare);

. Conventia comunitara din 19 iunie 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale
(Conventia de la Roma din 1980)
. Conventia asupra legii aplicabile contr. de intermediere si de reprezentare de la Haga din
1978 In domeniile comertul international, intilnim urmatoarele conventii:
. conventiile asupra arbitarjului comerciale
. conventiile privind instrumentele de plata
. conventiile vamale
. conventiile cu privire la transportul international
. conventiile cu privire la proprietatea industriala
. conventiile Conferintei de drept international privat de la Haga privind Unificarea dreptului
. conventiile sub egida ONU

- Convenţia de la Geneva - 7 iunie 1930 privind conflictele de legi în materie

de cambie şi bilet la ordin;

- Convenţia de la Geneva – 19 martie 1931 privind conflictele de legi în

materie de C.E.C.

În domeniul arbitrajului comercial internaţional putem aduce in discutie urmatoarele:

- Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrare străine –

New-York 1958.

- Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional – Geneva 1961.

-Acordul de la Geneva din 1992 cu statele membre din Asociaţia Europeană a Liberului
schimb (A.E.L.S.) (a luat fiinţă la Stokholm în 1960 din mai multe state europene din afara
C.E.E).

In domeniul financiar-bancar Romania este membra a mai multor organisme financiar-

bancare internationale, precum:

-Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert (GATT), din 1971;

-Fondul Monetar International (FMI), din 1972;

-Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.), din 1990;

-Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, din 1972;

-Corporatia Financiara Internationala, din 1991;

-Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor, din 1992,

Unificarea normelor de drept material si conflictual referitoare la comertul international se

face fie ca urmare a initiativei directe a statelor, fie sub egida organizatiilor internationale pe
care acestea le constituie (Liga Natiunilor, Natiunile Unite, Comisia Natiunilor Unite pentru
Dreptul Comercial International, Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat
(cu sediul la Roma), fie ca urmare a activitatii unor organizatii regionale (Comunitatea
Economica Europeana, (infiintata prin Tratatul de la Roma, din 1957).

În marea lor majoritate aceste convenţii internaţionale sunt elaborate de către

organizaţiile internaţionale ale O.N.U., sau de organizaţii internaţionale regionale.

Dintre cele regionale considerăm că cea mai importantă este Comisia Economică

pentru Europa a O.N.U. Sub auspiciile acesteia la 1 februarie 1993 a fost semnat la

Bruxelles, Acordul de asociere a României la Comunităţile Europene şi statele

membre ale acestora– ratificat prin Legea nr. 20/1993. Obiectivul urmărit prin acest acord
este instituirea unei perioade de tranziţie de 10 ani necesară să pregătească din punct de
vedere politic, economic şi juridic integrarea României în structurile UE si cel mai important
armonizarea legislatiei nationale cu legislatia comunitara.

Tratatele din celelalte domenii cum ar fi cel politic, cultural, etc. pot constitui şi ele izvoare
de drept al comerţului internaţional cu conditia ca prin normele pe care le elaboreaza sa
stabileasca raporturi de colaborare între state, raporturi menite să contribuie la dezvoltarea
relaţiilor şi în domeniul comercial.

B. Cutuma sau uzantele comerciale

Cutuma reprezintă cel mai vechi izvor nescris al dreptului comerţului internaţional si consta
in fapt intr-o regula sau un set de reguli conturate prin folosirea repetata a unor clauze
contractuale, in armonie cu obiceiurile practicate in comertul international. Cea ce
caracterizeaza cutuma sau uzantele comerciale in plan obiectiv este continuitatea, constanta si
uniformitatea.In plan psihologic, subiectiv caracteristica importanta consta in conceptia sau
credinta subiectilor de drept comercial international ca aceasta reprezinta “ o regula care
trebuie respectata” dandu-i astfel valoare de norma juridica obligatorie. Folosirea uzantelor
elimina tratativele indelungate dintre parteneri si contribuie astfel la incheirea mai rapida a
contractelor. Materii întregi de drept s-au format pe cale cutumiară: dreptul diplomatic,
dreptul maritim internaţional. Pe măsura codificării dreptului comerţului internaţional, a
creşterii numărului de tratate internaţionale, ca instrumente a colaborării internaţionale,
cutuma pierde din importanţa sa. În măsura în care cutuma reglementează materii de comerţ
internaţional este şi izvor de drept al comerţului internaţional.

Dea lungul timpului doctrina a clasificat uzantele comerciale in functie de mai multe
criterii.

Astfel, sunt uzante locale, cele determinate dupa un criteriu geografic, in sensul ca se aplica
la o anumita piata comerciala, localitate, port sau regiune,etc.
Uzantele speciale sunt acelea al caror criteriu il formeaza obiectul contractelor respective
ori ramurile de activitate, cum ar fi uzantele de cereale, sau cele ale unei profesiuni (ca de
ex.agentii de bursa).
Uzante generale sunt acelea care se aplicala intregului ansamblu de relatii comerciale,
independent de obiectul contractului, ramura de activitate, profesiunea partilor sau alte
asemenea criterii. De exemplu, uzantele potrivit carora daca intr-un contract nu s-au stipulat
precizari cu privire la calitatea marfii aceasta calitate va fi cea locala si comerciala potrivit
uzantelor de concurenta loiala.
Uzantele pot fi specifice cand se folosesc in anumite branse in genere care sunt aplicabile
pentru toate marfurile. Cel mai des intilnite au ca obiect conditiile de livrare, platile dintre
partenerii externi, asigurarile de marfuri ce fac obiectul unui contract international.

Dar cea mai importanta clasificare este cea data de de forta lor juridica sau de relatia in care
se gasesc cu o dispozitie legala si pot fi: uzante conventionale (numite si interpretative,
completive sau de fapt) si uzante normative (numite si legale sau de drept, iar uneori cutume).

Uzantele conventionale isi au originea in acordul partilor contractante care, in temeiul

principiului libertatii lor de vointa, stabilesc continutul contractului pe care-l incheie.
Cea mai simpla forma a uzantelor comerciale o constituie practicile si obisnuintele care se
stabilesc intre partile contractante.

Oamenii de afaceri, in relatiile lor reciproce de durata, introduc anumite practici (atitudini si
comportari), care, repetandu-se de multe ori, devin cu timpul subintelese in toate contractele
pe care aceleasi parti le incheie intre ele, convertindu-se astfel in “uzante ale partilor”. Uneori
aceste atitudini si comportari sunt materializate in clauze si expresii contractuale, care initial
sunt mentionate expres, apoi devin subintelese intre partenerii respectivi. De regula, aceste
uzante se nasc in mod spontan, la initiativa uneia dintre partile contractante, fiind acceptate
de cealalta parte contractanta.

Uzantele normative sunt acele uzante care au o putere similara normei de drept, deoarece
isi trag forta juridica dintr-o jurisprudenta bine stabilita, care le confera o autoritate proprie.

Uzantele normative pot constitui izvor al dreptului comertului international in masura in care
legea pe care ele o completeaza este izvor al dreptului comertului international.

Pentru ca o uzanta normativa sa poata fi aplicata este necesar ca ea sa nu fie contrara

principiilor fundamentale ale sistemului de drept care constituie lex causae.

Uzantele normative isi au originea in uzantele conventionale, a caror consacrare repetata,

vreme indelungata de catre instantele judecatoresti, a facut posibila convertirea lor in uzante
normative. In acest mod s-au impus uzantele normative din domeniul bancar si din domeniul
comertului international, chiar atunci cand ele au fost contrare legii. Mentionam, exempli
gratia, urmatoarele uzante normative:

-prezumtia de solidaritate pasiva intre debitorii contractuali, care este contrara prevederilor
art. 1041 C. civ., potrivit carora solidaritatea nu se prezuma, ci trebuie stipulata in mod
expres;

-anatocismul in materie de conturi bancare, care nu este permis in opratiile de drept civil;

-refacerea sau adaptarea contractului la noile imprejurari, in scopul evitarii rezolutiei acestuia

-punerea in intarziere, fara formalitatile prevazute de dreptul comun.

- In domeniul transportului maritim obligaţiile subînţelese ale armatorului şi ale

navlositorului în contractul de navlosire sunt de sorginte cutumiară, astfel : armatorul
răspunde cu toată averea sa de apă şi de uscat pentru asigurarea bunei stări tehnice de
navigabilitate a navei in schimb navlositorul trebuie să aducă marfa la dana de imbarcare
deoarece marfa asteapta nava.

Independent de ceea ce se scrie sau nu se scrie în contract această obligaţie subzistă pentru
că-şi are izvorul într-o cutumă internaţională. Ele se aplică totusi independent de faptul că
părţile le-au cunoscut sau nu. Pentru ca o cutumă să nu se aplice trebuie să existe o
manifestare de voinţă expresă a părţilor în acest sens.

Bibliografie:

• Suport de curs pentru disciplina – Dreptul Comertului International – UEB-

Facultatea de Drept - Lector Univ. Dr. Adelina Oana Dutu - 20020-2021
• Dreptul Comertului International – Prof. Univ Dr. Dumitru Mazilu- 2010
• CONVENTIE 11/04/1980 - Portal Legislativ (just.ro)
• ACORD DE ASOCIERE între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
și statele membre ale acestora pe de o parte si Romania - Legea 20/1993 | Legislatie gratuita
(legex.ro)