Contractele de intermediere în comerțul internațional

Operațiunile de intermediere sunt întâlnite frecvent în comerțul internațional, mai

ales datorită distanțelor mari dintre locurile unde își au sediile partenerii contractuali și
teritoriile unde se desfășoară diferitele activități comerciale, distanță care nu le permite
părților să încheie personal unele acte juridice. De asemenea, participanții la comerțul
internațional apelează adeseori la profesioniști specializați în oferirea unor servicii de
consultanță și intermediere atunci când doresc să intre pe o anumită piață de desfacere. Nu
în ultimul rând, diversitatea sistemelor legislative, flexibilitatea și celeritatea manifestate în
schimburile comerciale internaționale au determinat apariția unor forme variate de
intermediere în dreptul comerțului internațional, unde această instituție prezintă o serie de
particularități.

Noțiunea de intermediere a cunoscut o evoluție istorică până la conceptul modern

din zilele noastre. În accepțiunea tradițională a intermedierii, aceasta are ca fundament
ideea de reprezentare, prin care o persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic în
numele și pe seama altei persoane, numită reprezentat, efectele actului juridic încheiat
urmând a se produce în mod direct și nemijlocit asupra persoanei reprezentatului.

În activitatea comercială, noțiunea de intermediere are o sferă mai largă,

desemnând situația în care reprezentantul acționează pe seama reprezentatului fie în nume
propriu, fie în numele reprezentatului.

Se poate observa în acest caz concepția sistemului de drept romanist, din familia
căruia face parte și dreptul român, potrivit căreia există o distincție între desfășurarea de
activități în numele și pe seama reprezentatului, sub forma unui contract de mandat cu
reprezentare, sau în nume propriu de către reprezentant, dar pe seama reprezentatului,
sub forma unui contract de mandat fără reprezentare (de exemplu, în contractele de
comision sau de consignație).

În concepția sistemului de drept anglo-saxon, distincția dintre mandatul cu

reprezentare și cel fără reprezentare nu există, ambele tipuri de intermediere îmbrăcând
forma instituției „agency”. Cu alte cuvinte, intermediarii, indiferent dacă acționează în
calitate de mandatari sau comisionari potrivit sistemului de drept romanist, sunt
deopotrivă incluși în sfera cuprinzătoare a noțiunii de „agents” (agenți). Instituția a servit
drept punct de plecare pentru o reglementare europeană în materie, și anume Directiva
CEE nr. 86/653/1986 privind armonizarea conținutului drepturilor agenților comerciali
independenți din statele membre ale UE. Directiva a condus la adoptarea de legi naționale
în statele membre în materia contractului de agenție, cum ar fi Legea nr. 509/2002 privind
agenții comerciali permanenți, în prezent abrogată.

1
 În dreptul comerțului internațional, sub influența noilor tendințe în materia
schimburilor comerciale, noțiunea de reprezentare a căpătat o sferă mai largă, criteriul
determinant devenind desfășurarea de către reprezentant a unei activități pe seama
reprezentatului, indiferent dacă cel dintâi acționează în numele reprezentatului sau în
nume propriu. În accepțiunea modernă a noțiunii de intermediere, aceasta nu mai poate fi
redusă la contractele clasice, de mandat și comision (care presupun o reprezentare directă
sau indirectă), ci cuprinde o serie de contracte, cum ar fi cel de expediție, agenție, curtaj,
franciză, distribuție exclusivă etc., în care instituția reprezentării fie a suferit transformări
din considerente de ordin practic, fie nu se mai regăsește. În aceste categorii de contracte,
intermediarul intră în raporturi contractuale cu terții în numele și pe seama sa, iar nu în
calitate de mandatar sau comisionar. Totuși, activitatea depusă de intermediar este și în
interesul cocontractantului din contractul de intermediere, interes deservit de către
intermediar prin contractarea cu terții.

Prin urmare, intermedierea poate fi definită ca fiind acea activitate pe care o

persoană (intermediarul) o prestează pe seama unei alte persoane (principalul), fie în
numele principalului (în cadrul unui raport juridic de mandat cu reprezentare), fie în nume
propriu (în cadrul unui raport juridic de mandat fără reprezentare), sau în numele şi pe
seama ei însăşi, dar în realizarea unui interes comun cu principalul, activitate în care
intermediarul este prepusul părţilor intermediate sau este independent faţă de acestea,
după caz, şi care constă numai în negocierea sau în negocierea şi încheierea de acte juridice
cu terţii.

În funcție de criteriul puterilor conferite intermediarului, distingem patru categorii

de contracte de intermediere în activitatea comercială:

1) Contracte de intermediere în care intermediarul acționează în relația cu terții în

calitate de mandatar cu reprezentare – presupun faptul că intermediarul acționează, la
momentul încheierii de acte juridice cu terții în numele și pe seama persoanei de la care
emană împuternicirea. Contractul de mandat cu reprezentare reprezintă exponentul
acestei categorii de contracte și este reglementat în Codul Civil în art. 2013-2038.

2) Contracte de intermediere în care intermediarul acționează în relația cu terții în

calitate de mandatar fără reprezentare – se caracterizează prin faptul că intermediarul
(mandatarul) încheie acte juridice cu terții în nume propriu, însă pe seama persoanei
reprezentate (principalului). În Codul civil, mandatul fără reprezentare reprezintă
instituția care stă la baza altor specii de contracte, cum ar fi contractul de comision,
contractul de consignație și contractul de expediție. Alte specii ale mandatului fără
reprezentare, care constituie de fapt forme de comision, pot fi întâlnite în alte domenii ale

2
comerțului internațional, cum ar fi contractul de prestații terminale, aplicabil în materia
transporturilor internaționale de mărfuri1.

3) Contractele de intermediere în care intermediarul acţionează ca un profesionist

independent, pentru negocierea de afaceri cu terţii sau pentru negocierea şi încheierea de
afaceri cu terţii - în această categorie se încadrează, mai ales, contractul de agenţie şi
contractul de intermediere (ocazională).

4) Contracte în care o persoană acţionează în relaţia cu terţii în numele şi pe seama

ei însăşi, dar în realizarea unui interes juridic şi economic comun cu principalul – Aceste
situații juridice presupun ca o parte să intre în raporturi contractuale cu terţii în numele şi
pe seama sa, iar nu în calitate de mandatar cu reprezentare sau fără reprezentare
(comisionar). Totuși, activitatea depusă de aceasta este şi în interesul cocontractantului,
căruia îi asigură o desfacere mai eficientă a mărfurilor sau a serviciilor prestate. În această
categorie intră contractul de franciză (cunoscut în comerțul internațional sub denumirea
anglo-saxonă de franchising) și contractul de distribuție exclusivă.

În cele ce urmează nu vom urma această clasificare, ci vom analiza unul dintre
principalele contracte comerciale internaționale în materia intermedierii, și anume
contractul internațional de agenție.

Contractul internațional de agenție (agency)

Contractul de agenţie este o creaţie a sistemului de drept anglo-saxon, care nu a

consacrat în mod distinct întreaga suită de contracte de intermediere care se găsesc în
dreptul romanist, ci a reunit în noţiunea cuprinzătoare de contract de agenţie toate formele
de intermediere, bazate atât pe reprezentarea directă, cât şi pe cea indirectă. Contractul de
agenţie priveşte toate ipotezele în care activitatea agentului vizează încheierea de acte
juridice în nume propriu şi pe seama principalului, sau în numele şi pe seama acestuia,
precum şi acele ipoteze în care agentul este împuternicit în mod exclusiv să negocieze
viitoare contracte cu terţii interesaţi, fără a avea dreptul să îl lege pe principal în
raporturile cu terţii.

1
Datorită costurilor mai reduse si eficienței mai ridicate, în comerțul modern operațiunea de expediție tipică s-a
separat de așa-numitele prestații de servicii terminale, care au în vedere operațiunile necesare predării și preluării
mărfii de către destinatar din momentul ajungerii sale la destinație. Pe plan internațional, prestațiile terminale au fost
reglementate prin Convenția Națiunilor Unite asupra răspunderii exploatanților terminalelor de transport, semnată la
Viena, la 19 aprilie 1991.

3
 Instituția agentului comercial a fost preluată și în dreptul român și este în prezent
reglementată prin art. 2072-2095 din Codul Civil. Dreptul comerțului internațional nu
cunoaște însă o reglementare uniformă instituită printr-o convenție internațională, cum
este cazul contractului de vânzare internațională de mărfuri, de exemplu. Prin urmare,
pentru examinarea regimului juridic al contractului de agenţie în dreptul comerţului
internaţional, ne vom raporta, în principal, la prevederile cuprinse în modelul de contract
internaţional de agenţie (The ICC Model Commercial Agency Contract – Publicaţia nr.
644/2002, ediţia a II-a), elaborat de Camera de Comerţ Internaţională din Paris, și la
secțiunea „Competența agenților” („Authority of agents”) cuprinsă în Principiile UNIDROIT
privind contractele comerciale internaţionale – versiunea 2016.

Modelul contractului internaţional de agenţie elaborat de CCI nu cuprinde o definiţie

propriu-zisă a acestui contract, însă, din prevederile referitoare la conţinutul, efectele şi
cauzele de încetare a contractului, rezultă trăsăturile sale caracteristice, care îi conferă o
fizionomie juridică aparte.

Principiile UNIDROIT privind contractele comerciale internaţionale cuprind o

secţiune referitoare la contractele de intermediere, mai exact la desfăşurarea de activităţi
prin intermediul agenţilor şi la puterile conferite acestora (Capitolul 2, Secţiunea a 2-a, art.
2.2.1- 2.2.10 – „Authority of Agents”). În temeiul prevederilor art. 2.2.1, se arată că, în
categoria contractelor de intermediere încheiate între agent şi principal, sunt incluse toate
acele contracte care au ca obiect executarea de fapte şi acte juridice de către o parte numită
agent, pe seama unei alte părţi, numite principal, în raporturile cu terţe persoane,
indiferent dacă agentul acţionează faţă de acestea în nume propriu (pe baza unei
reprezentări indirecte/imperfecte) sau în numele şi pe seama principalului (în temeiul unei
reprezentări directe/perfecte). Rezultă, aşadar, că se circumscriu noţiunii de contract de
agenţie atât cazurile în care agentul acţionează cu reprezentare, cât şi cele în care puterea
de reprezentare a principalului în raporturile cu terţii nu îi este acordată.

Noțiune. Contractul internațional de agenție este acel contract încheiat între doi
comercianți independenți, cu sediul în state diferite, prin care unul dintre aceștia (agentul)
se obligă să promoveze afacerile celuilalt (principalul) într-un anumit teritoriu, prin
obținerea și negocierea de oferte pentru principal sau, atunci când este împuternicit în mod
expres, prin încheierea de contracte pe seama principalului, în schimbul unui comision și
fără ca între agent și principal să existe raporturi de subordonare.

Părțile contractului. Spre deosebire de terminologia juridică romanistă care

operează cu noțiunile de mandant-mandatar și comitent-comisionar, dreptul anglo-saxon
utilizează o terminologie unică: principal și agent. În dreptul român, prin noul Cod civil,
noțiunea de principal este înlocuită de comitent, denumire care poate naște ipoteza falsă

4
potrivit căreia contractul de agenție ar fi o subspecie a contractului de comision. Între cele
două părți nu există raporturi juridice de subordonare.

Obiectul contractului. Obiectul contractului îl constituie, pe de o parte, furnizarea

de către agent a ofertelor venite din partea terților pentru mărfurile principalului și
negocierea încheierii contractelor (sau, după caz, încheierea contractelor de către agent pe
seama principalului), iar pe de altă parte remunerația (comisionul) plătit de către principal
agentului în schimbul activității prestate de către acesta.

Activitatea agentului de obţinere de oferte şi de negociere de contracte cu terţii,

comportă o dublă limitare, în funcţie de voinţa exprimată a părţilor prin intermediul
contractului. În primul rând, activitatea agentului este limitată la o anumită zonă geografică
anume indicată de către principal. Astfel, agentul îşi desfăşoară activitatea în mod
concentrat pe teritoriul convenit de părţi, de regulă fiind contractaţi mai mulţi agenţi,
fiecare având desemnat un anumit teritoriu. În al doilea rând, limitarea contractului de
agenţie priveşte o anume categorie de bunuri în legătură cu care agentul acţionează. Faţă de
trăsăturile caracteristice ale contractului de agenţie, putem aprecia că obiectul material al
acestuia îl constituie mărfurile cu privire la care agentul efectuează operaţiuni de
intermediere şi care, ca efect al executării contractului de agenţie, vor forma obiectul
contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între principal şi terţi.

Formarea contractului. Încheierea contractului de agenţie are în vedere

îndeplinirea condiţiilor necesare pentru naşterea valabilă a contractului, mai exact acele
condiţii de fond şi de formă supuse legii aplicabile potrivit dispoziţiilor de drept
internaţional privat. Legea aplicabilă condiţiilor de fond şi de formă pentru încheierea
contractului poate fi diferită de legea care guvernează contractul.

Legea aplicabilă şi soluţionarea litigiilor în legătură cu contractul

internaţional de agenţie. Problemele privitoare la legea aplicabilă contractului sunt
reglementate de dispoziţiile art. 24 din contractul model al Camerei de Comerț
Internaționale din Paris. La momentul încheierii contractului de agenţie, părţile au
posibilitatea de a determina legea aplicabilă contractului, care este considerată potrivită
circumstanţelor cauzei, identităţii şi cunoştinţelor părţilor, pentru a guverna orice aspecte
legate de încheierea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului. Astfel, în ceea ce
priveşte legea aplicabilă contractului de agenţie (lex contractus), pentru determinarea
acesteia se va ţine seama, în primul rând, de legea aleasă prin convenţia părţilor (lex
voluntatis).

În măsura în care părţile nu determină legea aplicabilă contractului printr-o clauză

contractuală sau pe calea unei înţelegeri ulterioare, s-a prevăzut că orice problemă
referitoare la contractul de agenţie, care nu este în mod expres sau implicit tranşată de
către părţi pe cale convenţională, va fi supusă, în ordine, următoarelor dispoziţii:
5
 i) Principiilor de drept recunoscute în mod general în comerţul internaţional ca fiind
aplicabile contractelor de agenţie;

ii) Uzanţelor comerciale relevante;

iii) Principiilor UNIDROIT privind contractele comerciale internaţionale, cu

excluderea sistemelor de drept naţionale.

În orice caz, contractului de agenţie îi sunt aplicabile dispoziţiile imperative (de

ordine publică) din sistemul de drept al statului unde agentul îşi are sediul.

Efectele contractului internațional de agenție

A. Obligațiile agentului

1) Obligaţia de a promova vânzarea mărfurilor principalului, prin obţinerea de

oferte şi negocierea de contracte cu terţii, conform instrucţiunilor principalului şi cu
diligenţa specifică unui comerciant

Obligația agentului de a obține oferte și de a negocia încheierea contractelor

reprezintă regula în materie. Dacă nu s-a prevăzut expres în contract, agentul nu este
îndreptățit să încheie contracte cu terții pe seama principalului. În cursul negocierilor
purtate cu terţii, agentul prezintă mărfurile în cauză în conformitate cu indicaţiile şi
menţiunile principalului, care au fost comunicate agentului în vederea reprezentării
afacerii sale în condiţii optime în raporturile cu terţii. Se vor avea astfel în vedere preţurile,
specificaţiile tehnice, termenele de livrare şi orice alte informaţii furnizate de către
principal, pe baza cărora mărfurile sunt individualizate şi prezentate potenţialilor clienţi,
care, în funcţie de acestea, plasează comenzi sau negociază contracte viitoare cu agentul.

În executarea contractului, promovarea produselor principalului nu va putea fi

desfăşurată decât în interiorul teritoriului stabilit prin contract. În vederea extinderii
activităţii agentului şi în alte zone decât cele indicate de către principal, este necesară
obţinerea unei autorizaţii exprese din partea principalului. În lipsa autorizaţiei respective,
se va considera că agentul a acţionat cu depăşirea limitelor mandatului acordat, putând fi
atrasă răspunderea acestuia.

Privitor la executarea contractului de agenţie de către agent, trebuie făcute anumite

menţiuni referitoare la conflictele de interese care se pot naşte în raporturile dintre
principal şi agent. În acest sens, este recunoscut faptul că, de esenţa oricărui raport juridic
de agenţie, este faptul că agentul trebuie să acţioneze în protejarea intereselor principalului
său, abţinându-se de la a acţiona în beneficiul său propriu sau de la efectuarea oricăror acte
ori de la contractarea cu orice persoană care ar putea să afecteze aceste interese. Cazurile
6
cele mai frecvente de ivire de conflicte de interese, sunt acelea în care agentul acţionează în
beneficiul a doi principali, cu interese contrare, sau încheie contracte cu sine însuşi ori cu o
societate în care prezintă un interes. Potrivit dispoziţiilor art. 2.2.7 din Principiile
UNIDROIT, în cazurile în care agentul beneficiază de dreptul de a încheia contracte cu terţii
pe seama principalului, iar contractul respectiv îl plasează pe agent într-un conflict de
interese cu principalul, conflict despre care terţul contractant a avut sau ar fi trebuit să aibă
cunoştinţă, principalul poate declara nulitatea contractului.

2) Obligația de neconcurență

Prin încheierea contractului de agenţie, agentul nu are dreptul de a face acte de

concurenţă principalului. În acest sens, obligaţia de neconcurenţă este reţinută în sarcina
agentului prin dispoziţiile art. 5 din contractul model al CCI.

Astfel, fără eliberarea unei autorizaţii scrise prealabile de către principal, agentul nu
are dreptul de a reprezenta, produce ori distribui mărfuri de orice fel care se află în
concurenţă cu mărfurile ce formează obiectul mandatului acordat prin încheierea
contractului de agenţie. Interdicția durează pe toată perioada de valabilitate a contractului,
împiedicarea agentului de a face acte de concurenţă principalului prin activităţile sale fiind
neschimbată pe tot parcursul existenţei contractului.

Potrivit art. 2075 din noul Cod Civil, clauza de neconcurență trebuie redactată în
scris, sub sancțiunea nulității absolute și este valabilă numai dacă îndeplinește cumulativ
următoarele condiții:

a) se aplică numai pentru regiunea geografică (și grupul de persoane, dacă este
cazul) la care se referă contractul de agenție;

b) se referă numai la bunurile și serviciile în legătură cu care agentul este

împuternicit să negocieze și să încheie operațiuni;

c) efectul clauzei nu se întinde pe o perioadă mai mare de 2 ani de la data încetării

contractului de agenție.

3) Obligaţia de a organiza promovarea vânzărilor

Agentul îşi asumă, prin încheierea contractului internaţional de agenţie, obligaţia de

a promova mărfurile principalului, prin primirea de oferte sau negocierea de contracte cu
terţe persoane pe seama principalului, ori, în măsura în care împuternicirea acordată
prevede în mod expres acest lucru, obligaţia de a negocia şi încheia în nume propriu sau în
numele principalului şi pe seama acestuia din urmă, contracte de vânzare cu privire la
mărfurile sale. Dacă este necesar, agentul are, de asemenea, obligaţia de a exercita
operaţiunile de service post-vânzare.

7
 În scopul promovării vânzării mărfurilor principalului, agentul exercită operaţiuni
de publicitate în teritoriul stabilit prin contract. Publicitatea se poate efectua pe orice cale,
prin reclame TV, radio, în presa scrisă, prin participarea la târguri şi expoziţii de
specialitate, prin internet etc. Orice mijloc de publicitate a mărfurilor principalului trebuie
aprobat în prealabil de acesta. Costurile pe care operaţiunile efectuate le presupun, vor fi
suportate în comun de către părţi, conform înţelegerii acestora.

4) Obligaţia de a asigura un volum minim al vânzărilor

Părțile pot stabili prin contract un nivel minim al vânzărilor pe care agentul trebuie
să le obţină în beneficiul principalului (art. 7 din contractul model al CCI). Obligația
agentului este una de diligență, fiind răspunzător pentru neexecutare numai în măsura în
care există culpă din partea sa.

Totuși, părțile pot transforma această obligație în una de rezultat , stabilind în acest
caz prin contract și consecințele neexecutării, aplicarea sancțiunii fiind de regulă
condiționată de notificarea prealabilă a agentului (de regulă, 2 luni de la încheierea anului
în care volumul minim de vânzări trebuia realizat). Nivelul minim garantat al vânzărilor se
determină la momentul încheierii contractului sau periodic pentru un anumit interval.

5) Obligaţia de a-l informa pe principal

Pe tot parcursul executării contractului internaţional de agenţie, agentul are

obligaţia de a-l informa pe principal cu privire la toate activităţile întreprinse în temeiul
contractului, prin care promovează vânzarea mărfurilor acestuia.

Obligaţia de informare este reţinută prin dispoziţiile art. 9 din contractul model al
CCI, conform căruia agentul trebuie să manifeste diligenţă în menţinerea principalului
informat cu privire la activităţile desfăşurate, la condiţiile pieţei pe care îşi exercită
obligaţiile contractuale, precum şi la nivelul şi condiţiile în care se prezintă concurenţa în
teritoriul convenit pe baza contractului pentru promovarea mărfurilor principalului. În
plus, agentul are îndatorirea de a răspunde principalului, la orice solicitare rezonabilă a
acestuia de a fi informat.

6) Obligaţia de a verifica solvabilitatea terţilor ale căror oferte le transmite

principalului

În temeiul contractului internaţional de agenţie, agentul are obligaţia de a depune

diligenţa necesară verificării solvabilităţii potenţialilor clienţi ale căror oferte/comenzi le
transmite principalului (art. 10 din contractul model al CCI). Agentul nu înaintează
principalului acele comenzi provenind de la potenţiali clienţi despre care cunoaşte sau ar
trebui să cunoască faptul că se află într-o situaţie financiară precară. Transmiterea de

8
oferte/comenzi provenind de la atare terţi poate fi făcută numai dacă este precedată de o
notificare privitoare la dificultăţile financiare ale acestora emisă principalului.

Cu caracter de excepţie, în cazurile în care părţile stabilesc în mod expres printr-o

clauză contractuală, agentul îşi asumă garantarea executării corespunzătoare a actelor
încheiate cu terţii. În atare ipoteze agentul acţionează ca un intermediar del credere. Astfel,
agentul îşi asumă în mod expres o răspundere extinsă, constând în obligaţia de a garanta pe
principal cu privire la executarea corespunzătoare a obligaţiilor terţului, prin includerea în
contractul de agenţie a unei clauze în acest sens. Pe cale de consecinţă, agentul va fi obligat
personal faţă de principal, nu numai pentru executarea obligaţiei principale decurgând din
contractul internaţional de agenţie, care constă în reprezentarea şi promovarea vânzării
mărfurilor principalului în raporturile cu terţii, ci şi pentru modalitatea concretă de
executare de către terţi a contractelor încheiate.

7) Obligaţia agentului de a utiliza numele comercial, mărcile şi alte simboluri

ale principalului în scopul executării contractului de agenţie

Utilizarea numelui comercial, a mărcilor şi simbolurile specifice activităţii

desfăşurate de principal, se va face în mod exclusiv în interesul acestuia, pentru
identificarea şi promovarea mărfurilor pentru care agentul efectuează activitatea de
intermediere.

Având în vedere că agentul acţionează ca un intermediar între principal şi terţe

persoane, urmărind protejarea intereselor acestuia, agentul este obligat, în temeiul
raporturilor contractuale, să-l notifice pe principal de îndată, ori de câte ori are cunoştinţă
de vreo încălcare a drepturilor sale de proprietate intelectuală, pentru a putea fi luate
măsurile necesare prevenirii acesteia.

Întinderea în timp a dreptului recunoscut agentului de a utiliza numele comercial,

mărcile, emblemele sau alte simboluri specifice principalului, este limitată la durata de
valabilitate a contractului de agenţie.

B. Obligațiile principalului

1) Obligaţia de plată a comisionului cuvenit agentului

Agentul este îndreptăţit să solicite şi să primească, pentru operaţiunile întreprinse,

o sumă de bani numită comision. Contractul model al CCI reglementează în mod expres
această obligaţie a principalului, prin dispoziţiile art. 15. Cuantumul renumeraţiei cuvenite
agentului este prevăzută, pe cale convenţională, în contractul de agenţie încheiat de către
părţi. Comisionul se plăteşte pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu terţe

9
persoane aflate în teritoriul determinat prin acordul părţilor, în perioada în care contractul
de agenţie este în fiinţă, iar agentul acţionează în interesul principalului.

În condiţii obişnuite, dacă părţile nu au stabilit în mod diferit prin contractul de

agenţie, comisionul este menit să acopere orice cheltuieli făcute de către agent în cursul
executării obligaţiilor contractuale asumate. Putem menţiona în această categorie, spre
exemplu, cheltuielile presupuse de desfăşurarea operaţiunilor de publicitate a mărfurilor
principalului, costurile de deplasare, de telefon, fax, precum şi orice alte cheltuieli cu
activitatea de birou, de promovare a vânzării mărfurilor principalului, de identificare a
clienţilor interesaţi, de punere în legătură a acestora cu principalul etc.

Cu caracter de excepţie de la regula plăţii comisionului integral prevăzut în contract,

au fost identificate anumite situaţii în care agentul are dreptul de a obţine o remuneraţie
redusă pentru activitatea depusă:

a) când, în cursul negocierilor cu potenţiali clienţi din teritoriul indicat, agentul

primeşte comenzi care se concretizează în contracte de vânzare provenind de la clienţi care
îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului respectiv, dacă principalul îşi dă acceptul
pentru încheierea de contracte cu asemenea clienţi;

b) când un alt agent al principalului primeşte comenzi de la persoane care îşi

desfăşoară activitatea în afara teritoriului stabilit, comenzi care conduc la încheierea de
contracte cu persoane aflate în interiorul teritoriului agentului căruia i se cuvine
remunerația stabilită prin contract;

c) când, pe baza unei înţelegeri prealabile a părţilor, se încheie contracte de

vânzare-cumpărare cu terţe persoane, ca urmare a activităţii depune de agent, în condiţii
mai dezavantajoase pentru principal decât cele oferite inițial;

d) când contractul se încheie de către principal cu anumiți terți prevăzuți în contract

care reprezintă clienți actuali ai principalului.

Comisionul se determină, în general, ca un procent din valoarea contractelor

intermediate de agent, în interesul principalului și se plătește de regulă trimestrial, până la
sfârșitul lunii care urmează trimestrului pentru care se face plata.

2) Obligaţia de informare a agentului

Principalul are îndatorirea de a-l informa pe agent, ori de câte ori decide să
comercializeze şi alte produse decât cele care formează obiectul contractului de agenţie şi
pe care agentul le promovează ori le vinde în teritoriul stabilit. Principalului nu îi incumbă
obligaţia de informare a agentului, în măsura în care acesta apreciază că, faţă de natura şi
trăsăturile caracteristice ale produselor noi şi prin raportare la domeniul de specializare în

10
care agentul are experienţă şi îşi desfăşoară activitatea, agentului nu îi poate fi pretins să
promoveze ori să organizeze vânzarea lor. Aceasta poate fi situaţia în cazul în care
produsele avute în vedere diferă substanţial ca natură şi caracteristici faţă de cele pe care
agentul le reprezintă deja în teritoriul indicat.

Obligaţia de informare care incumbă principalului este prevăzută şi în art. 14 din

contractul model al CCI și se referă la următoarele aspecte: orice informație necesară cu
privire la mărfurile care fac obiectul contractului, cum ar fi liste de prețuri, broșuri, etc.,
informațiile necesare executării obligațiilor contractuale ale agentului, informarea
agentului, fără întârzieri nejustificate despre acceptarea sau respingerea oricărei oferte
transmise de acesta, precum și despre neexecutarea oricărui contract încheiat prin
intermedierea agentului, informarea agentului despre orice discuție relevantă cu terții din
teritoriul ce formează obiectul contractului, informarea în timp util a agentului în legătură
cu orice scădere anticipabilă a capacității principalului de a furniza mărfuri în cantitatea la
care agentul este îndreptățit să se aștepte.

3) Obligaţia de a respecta exclusivitatea acordată agentului

Obligația este corelativă celei de neconcurență stipulată în sarcina agentului. În

temeiul exclusivităţii pe care contractul de agenţie o implică, principalul nu are
posibilitatea de a acorda niciunei alte persoane sau entităţi dreptul de a reprezenta,
promova ori vinde mărfurile care formează obiectul contractului de agenţie, în interiorul
teritoriului convenit. Cu toate acestea, principalul este îndreptăţit să trateze în mod direct
cu potenţiali clienţi, aflaţi în teritoriul în care contractul de agenţie se execută, fără a fi
necesară intervenţia sau acordul agentului în acest sens. Agentul este însă notificat asupra
negocierii sau contractării directe cu terţii. Pentru contractele încheiate în mod direct de
către principal cu terţii, agentul are dreptul de a primi comisionul prevăzut de părţi în
contract, cu excepţia cazului în care părţile au inclus o clauză contractuală contrară.

14.12.2018

11