Contractele de

intermediere în comerțul
internațional
 Operațiunile de intermediere în comerțul internațional sunt
întâlnite frecvent, în special din cauza distanțelor mari dintre locurile unde
își au sediile partenerii contractuali și teritoriile unde se desfășoară
diferitele activități comerciale, distanță care nu le permite părților să
încheie personal unele acte juridice. De asemenea, participanții la comerțul
internațional apelează adesea la profesioniști specializați în oferirea unor
servicii de consultanță și intermediere atunci când doresc să intre pe o
anumită piață de desfacere.
 Noțiunea de intermediere a cunoscut o evoluție istorică până la
conceptul modern din zilele noastre. În concepția tradițională, intermedierii se
baza pe ideea de reprezentare, în care o persoană, numită reprezentant, încheia un
act juridic în numele și pe seama altei persoane, numită reprezentat, iar efectele
actului juridic încheiat urmau a se produce în mod direct și nemijlocit asupra
persoanei reprezentatului.

În activitatea comercială, noțiunea de intermediere are o sferă mai

largă, desemnând situația în care reprezentantul acționează pe seama
reprezentatului fie în nume propriu, fie în numele reprezentatului.
 În dreptul romanist, există o distincție între
desfășurarea de activități în numele și pe seama
reprezentatului, sub forma unui contract de mandat cu
reprezentare, sau în nume propriu de către reprezentant, dar
pe seama reprezentatului, sub forma unui contract de
mandat fără reprezentare (de exemplu, în contractele de
comision sau de consignație).

În dreptul anglo-saxon, această distincție nu

există, ambele tipuri de intermediere îmbrăcând forma
instituției "agency". Această instituție a servit drept punct
de plecare pentru reglementarea europeană în materie, cum
ar fi Directiva CEE nr. 86/653/1986, care a condus la
adoptarea de legi naționale în statele membre în materia
contractului de agenție.
 În dreptul comerțului internațional, sub influența noilor tendințe în materie
de schimburi comerciale, noțiunea de reprezentare a căpătat o sferă mai largă, criteriul
determinat devenind desfășurarea de către reprezentant a unei activități pe seama
reprezentatului, indiferent dacă acesta acționează în numele reprezentatului sau în nume
propriu. În accepțiunea modernă, intermedierea nu mai poate fi redusă la contractele
clasice de mandat și comision, ci cuprinde o serie de alte contracte, cum ar fi cel de
expediție, agenție, curtaj, franciză, distribuție exclusivă etc.

Prin urmare, intermedierea poate fi definită ca fiind acea

activitate pe care o persoană (intermediarul) o prestează pe seama unei alte
persoane (principalul), fie în numele principalului (în cadrul unui raport
juridic de mandat cu reprezentare), fie în nume propriu (în cadrul unui
raport juridic de mandat fără reprezentare), sau în numele și pe seama ei
însăși, dar în realizarea unui interes comun cu principalul.
În funcție de criteriul puterilor conferite intermediarului, distingem patru categorii de contracte
de intermediere în activitatea comercială:

1) Contracte de intermediere în care 2) Contractele de intermediere în care

intermediarul acționează în relația cu
terții în calitate de mandatar cu
reprezentare – presupun faptul că
intermediarul acționează, la momentul
încheierii de acte juridice cu terții în
numele și pe seama persoanei de la care
emană împuternicirea. Contractul de
mandat cu reprezentare reprezintă
exponentul acestei categorii de contracte
și este reglementat în Codul Civil în art.
2013-2038.
intermediarul acţionează ca un
profesionist independent, pentru
negocierea de afaceri cu terţii sau
pentru negocierea şi încheierea de
afaceri cu terţii - în această categorie
se încadrează, mai ales, contractul de
agenţie şi contractul de intermediere
(ocazională).
3) Contractele de intermediere în care intermediarul
acționează în relația cu terții în calitate de mandatar fără
reprezentare se caracterizează prin faptul că
intermediarul (mandatarul) încheie acte juridice cu terții
în nume propriu, însă în interesul și pe seama persoanei
reprezentate (principalului). În Codul civil, mandatul
fără reprezentare este fundamentul pentru alte tipuri de
contracte, precum contractul de comision, contractul de
consignație și contractul de expediție. Există și alte
forme ale mandatului fără reprezentare, care în esență
sunt forme de comision, și pot fi întâlnite în alte domenii
ale comerțului internațional, cum ar fi contractul de
prestații terminale, utilizat în transporturile internaționale
de mărfuri.
4) Contractele în care o persoană acționează în relația cu
terții în numele și pe seama sa, dar în realizarea unui
interes juridic și economic comun cu principalul implică
situații în care o parte încheie raporturi contractuale cu
terții în numele și în interesul său, și nu ca mandatar cu
reprezentare sau fără reprezentare (comisionar). Cu toate
acestea, activitatea desfășurată de această parte este și în
interesul partenerului contractual, contribuind la o
desfășurare mai eficientă a mărfurilor sau serviciilor
prestate. În această categorie intră contractul de franciză
(cunoscut în comerțul internațional sub denumirea anglo-
saxonă de franchising) și contractul de distribuție
exclusivă.
 Contractul de agenție, o instituție specifică sistemului de
drept anglo-saxon, este definitiv o consolidare a diferitelor forme de
intermediere într-o singură noțiune. Acest contract acoperă situațiile în
care agentul acționează în nume propriu și pe seama principalului sau în
numele și pe seama acestuia, precum și cazurile în care agentul este
împuternicit să negocieze contracte viitoare cu terți fără a-i lega pe
aceștia de principal.

În dreptul român, instituția agentului comercial este

reglementată prin Codul Civil, iar în absența unei reglementări uniforme
în dreptul comerțului internațional, se recurge la modelele de contract
internațional precum cel elaborat de Camera de Comerț Internațională
din Paris și la principiile UNIDROIT privind contractele comerciale
internaționale.
 Modelul de contract internațional de agenție
elaborat de CCI și principiile UNIDROIT oferă orientări
privind trăsăturile caracteristice ale acestui contract, fără a
oferi o definiție strictă a acestuia.

Contractul de agenție implică activitatea

agentului în promovarea afacerilor principalului într-un
anumit teritoriu, în schimbul unei remunerații, fără a exista
raporturi de subordonare între părți.

În ceea ce privește formarea contractului și legea aplicabilă, părțile au posibilitatea de

a stabili legea aplicabilă contractului, iar în absența unei astfel de alegeri, se aplică principii
generale de drept, uzanțe comerciale relevante și principiile UNIDROIT, cu excluderea
sistemelor de drept naționale. De asemenea, contractului de agenție îi sunt aplicabile dispozițiile
imperative din sistemul de drept al statului unde agentul își are sediul.
 Contractul internațional de agenție impune anumite obligații atât agentului, cât și
principalului, pentru buna desfășurare a afacerii. Iată un rezumat al efectelor acestui contract:

Obligațiile agentului:
Promovarea vânzării mărfurilor principalului: Agentul are obligația de a obține oferte și de a
negocia contracte cu terții conform instrucțiunilor primite și cu diligența unui comerciant.
Neconcurența: Agentul nu are dreptul să facă acte de concurență cu principalul fără autorizația
prealabilă a acestuia.
Organizarea promovării vânzărilor: Agentul trebuie să promoveze mărfurile principalului
prin publicitate și alte mijloace în teritoriul stabilit.
Asigurarea unui volum minim al vânzărilor: Agentul poate fi obligat să atingă un anumit
nivel minim de vânzări, sub sancțiunea neexecutării.
Informarea principalului: Agentul trebuie să-l informeze pe principal despre activitățile
desfășurate în temeiul contractului.
Verificarea solvabilității terților: Agentul trebuie să verifice solvabilitatea potențialilor clienți
și să nu transmită oferte de la cei aflați în situație financiară precară.
Utilizarea numelui comercial și a mărcilor: Agentul poate utiliza numele comercial și mărcile
principalului exclusiv în interesul acestuia.
 Obligațiile principalului:
Plata comisionului: Principalul trebuie să plătească agentului un comision pentru
operațiunile întreprinse conform contractului.
Informarea agentului: Principalul trebuie să-l informeze pe agent despre toate
deciziile care pot afecta desfășurarea activității acestuia.
Respectarea exclusivității: Principalul nu poate acorda dreptul de reprezentare sau
vânzare altor persoane sau entități în teritoriul convenit.

Prin respectarea acestor obligații, părțile asigură buna desfășurare a contractului de

agenție și protejează interesele fiecăruia.
Lilea
Mersi penrtu atenție