IX.

FORMAREA CONTRACTULUI COMERCIAL

Incheierea contractului comercial se face, de regula, in doua etape:

I. Etapa precontractuala
II. Etapa incheierii propriu-zise a contractului comercial

I. ETAPA PRECONTRACTUALA este reprezentata de anumite demersuri pe care partile

interesate le efectueaza in scopul informarii pietei internationale cu privire la intentiile lor sau in
scopul de a se informa asupra tendintelor si oportunitatilor de pe piata internationala.
Rolul acestor demersuri este acela de a prospecta si investiga piata, iar in urma obtinerii de
date concrete cei interesati sa isi exercite optiunea referitor la operatiunea de comert international pe
care doreste sa o efectueze. Prin exploatarea informatiilor culese, subiectii de dreptul comertului
international pot renunta la efectuarea unei operatii comerciale fara potential profitabil sau se pot
transforma in initiatorii dialogului contractual.
Dialogul contractual este supus regulilor si strategiilor de negociere. Negocierea unui
contract de comert international are ca scop stabilirea unui sistem de reguli, de drepturi si de obligatii
corelative care vor guverna viitorul contract.
Pe durata negocierilor contractului, partile pot opta pentru schimbul de scrisori de intentie sau
pentru incheierea unor acorduri de negociere.
Documentele internationale nu dau o reglementare juridica acestor instrumente si tehnici de
negociere. In practica comerciala internationala sunt insa intalnite si produc efecte juridice,
corespunzator sistemului de drept in care opereaza.
Astfel, scrisoarea de intentie a fost admisa ca tehnica de negociere si natura sa juridica poate
fi determinata din clasificarea pe care a dat-o doctrina.
Domeniul caracteristic al scrisorii de intentie este acela de a trasa etapele negocierii. In
afara acestei clasificari, care este predominanta, mai sunt intalnite inca trei categorii de scrisori de
intentie, si anume: scrisori de intentie care nu produs efecte juridice si care nu contin nici un
angajament al partilor scrisori de intentie care contin angajamente ferme cu privire la anumite
aspecte ale demersurilor precontractuale; scrisori de intentie care exprima categorii juridice
traditionale, cum sunt oferta de a contracta sau acceptarea ofertei.
In ceea ce priveste acordul de negociere, acesta este admis in sistemele de inspiratie romano-
germanica, iar in sistemele de common-law este considerat nul, din cauza incertitudinii care exista cu
privire la termenii contractului care urmeaza a fi negociat.
In dreptul roman, partile au posibilitatea sa incheie un acord de negociere, definit in practica
arbitrala ca fiind chiar un contract, prin care partile se obliga sa faca o oferta care sa permita
continuarea negocierilor, in scopul incheierii unui contract al carui obiect nu a fost decat partial
determinat si intr-un mod insuficient pentru ca acel contract sa fie considerat ca fiind format.
Negocierea, indiferent de forma pe care o imbraca, implica respectarea unor reguli, cum sunt:
a. informarea corecta si completa a eventualului partener asupra elementelor de evaluare al viitorului
contract
b. colaborarea partilor pentru ca negocierea sa nu depaseasca, in timp, o durata strict necesara
informarii si clarificarii cadrului contractual
c. pastrarea confidentialitatii asupra informatiilor primite, daca aceste informatii nu au un caracter
public evident
d. evitarea repunerii in discutie a clauzelor contractuale asupra carora s-a cazut deja de acord
e. anuntarea imediata a celeilalte parti a hotararii de a intrerupe negocierile, temporar sau definitiv
f. evitarea negocierilor paralele, afara numai daca partea interesata si-a declarat expres intentia ori si-
a rezervat dreptul de a intra in contact si de a negocia si cu alti potentiali parteneri .
 respectarea termenelor prevazute de parti pentru incheierea diferitelor faze ale negocierii
II. ETAPA INCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI
Contractul se considera a fi incheiat in momentul in care s-a realizat acordul de vointa dintre
partile contractante, in conditiile legii aplicabile contractului.
In dreptul roman se considera ca momentul incheierii contractului este cel in care acceptarea
ofertei a ajuns la ofertant si acesta a luat cunostinta de continutul acesteia.
In dreptul uniform, care are la baza Conventia de la Haga, din 1964, se apreciaza ca un
contract este format atunci cand acceptarea este receptionata la adresa persoanei ofertantului.
Legea aplicabila contractului comercial
Determinarea legii aplicabile contractului comercial se face, de regula prin acordul partilor.
In dreptul comertului international se admite ca partile sa desemneze legea care va guverna formarea,
efectele, executarea si stingerea obligatiilor contractuale reciproce. Vointa partilor preintampina un
eventual conflict de legi, datorat caracterului de internationalitate al contractului. Partile au
posibilitatea de a schimba legea aplicabila contractului oricand, pe toata durata executarii
contractului, cu conditia de a nu aduce atingere validitatii formei contractului sau drepturilor
dobandite de terti.
Actul normativ care reglementeaza posibilitatea alegerii legii aplicabile contractului – care
este Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept international privat – da posibilitatea partilor sa
aleaga potrivit vointei lor comune legea aplicabila contractului, in integralitatea sa ori numai unei
anumite parti a contractului. Exista astfel posibilitatea legala de a supune un singur contract mai
multor sisteme de drept.
In situatia in care partile nu convin asupra leii aplicabile contractului, aceasta va fi stabilita de
catre organul de jurisdictie, potrivit normelor generale. Astfel, in prezent legea aplicabila contractului
este data de legea statului in care debitorul obligatiei contractuale sau al prestatiei caracteristice isi
are, la dat incheierii contractului, domiciliul, resedinta, sediul social ori fondul de comert. Norma
aplicabila, stabilita tot de Legea nr.105/1992, reprezinta o concretizare a principiului potrivit caruia
daca partile nu au ales legea aplicabila contractului, va fi luata in considerare legea statului cu care
contractul are cele mai stranse legaturi. In afara de aceasta posibilitate de determinare a legii
aplicabile contractului de comert international, in subsidiar, Legea nr.105/1992 retine pentru anumite
categorii de contracte – cum sunt contractul de schimb sau contractul international de vanzare-
cumparare -si alte solutii de supunere a contractului unui anumit sistem de drept. Asupra acestui
aspect vom reveni atunci cand vom trata pe larg aceste contracte.

Clauzele contractului comercial international

Pe langa identificarea partilor – nume sau denumire, domiciliu sau sediu -, a obiectului si cauzei
contractului, precum si prevederea duratei lui, partile vor conveni asupra termenelor si locului de executare
a obligatiilor, asupra modului de garantare a obligatiilor, a platii, etc.
Un contract comercial international va cuprinde obligatoriu si in functie de obiectul sau
clauze legate de calitatea si cantitatea marfurilor, precum si clauze referitoare la rãspunderea
contractualã.
De asemenea, se vor prevedea si clauze asiguratorii, ca mijloc de aparare contra fluctuatiilor
preturilor.
Clauze contractuale tipice: de continuitate si mentinere a raporturilor comerciale traditionale
intre parteneri; de forta majora; de exclusivitate; de confidentialitate; privind modalitatile de plata;
privind raspunderea partilor; de solutionare a litigiilor.
Aceste clauze poarta denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, in cele ce urmeaza :
A. CLAUZA COMPROMISORIE – aceasta clauza reprezinta acordul partilor, exprimat in
cuprinsul contractului sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile ce s-ar putea naste in
legatura cu contractul pe care l-au incheiat arbitrajului institutional sau ocazional (ad-hoc),
renuntand la dreptul de a se adresa pentru aceasta organelor jurisdictionale ale statelor.
B. CLAUZA DE MENTINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE VALUTARA si
CLAUZA MULTIVALUTARA– aceste clauze reprezinta prevederi contractuale menite sa
repartizeze riscul monetar intre partile contractante si sa previna cresterea pretului marfurilor
sau serviciilor prin deprecierea unitatii monetare de plata.
C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE – aceasta clauza permite uneia dintre partile contractante
sa se prevaleze fata de cocontractantul sau de oferta mai favorabila avansata de catre un tert
concurent, pentru o operatiune similara.
D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT – prin aceasta clauza, promitentul se obliga
fata de cocontractantul sau sa ii acorde conditiile cele mai avantajoase pe care lear consimti, pe
parcursul executarii contractului, in favoarea unui tert cu care ar incheia o operatiune comerciala
similara.
E. CLAUZA DE HARDSHIP – in temeiul acestei clauze, oricare dintre parti este indreptatita sa
solicite adaptarea contractului incheiat, daca s-au modificat circumstantele in considerarea
carora partile s-au angajat initial, iar aceasta modificare a determinat agravarea considerabila a
prestatiei uneia din ele.
F. CLAUZA PENALA – prin aceasta clauza, partile pot sa prevada in cuprinsul contractului ca
debitorul sa plateasca, cu titlu de despagubire, o suma de bani ori sa indeplineasca o alta
prestatie, daca nu executa sau executa necorespunzator ori cu intarziere obligatia asumata.
G. CLAUZE LIMITATIVE DE RASPUNDERE – aceste clauze pot fi incluse in contract, dar cu
conditia mentinerii pozitiei de egalitate a partilor. Prin aceste clauze debitorul poate fi degrevat,
dar numai partial de raspunderea pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate.
H. CLAUZA DE FORTA MAJORA – prin aceasta clauza cocontractantii pot conveni ca partea
care a fost impiedicata de o imprejurare de forta majora, externa, imprevizibila si invincibila sa
isi execute partea sa de obligatie sa fie exonerata de raspunderea contractuala.
I. CLAUZE DE INTERPRETARE – aceste clauze sunt incluse, de regula, in preambulul
contractelor si sunt contin referiri la obiectivele contractelor, competentele partilor, interesul
economic si social al contractului, natura juridica a demersurilor precontractuale, definirea unor
termeni cheie si la stabilirea criteriilor de determinare a vointei reale a partilor.
J. PACTUL DE PREFERINTA – prin pactul de preferinta, una dintre parti (promitent) se
angajeaza fata de cealalta parte (beneficiar) sa-i propuna in viitor sa incheie o anumita
operatiune comerciala al carei continut nu a fost inca determinat, inainte de a contracta cu un
tert. In domeniul industrial, pactul de preferinta este intalnit sub denumirea de clauza primului
refuz prin care una dintre parti se obliga sa transmita cu prioritate ofertele sale viitoare
cocontractantului sau si numai in cazul in care acesta refuza ofertele sa contracteze cu tertii.
K. CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE -aceasta clauza este prevazuta de parti pentru
asigurarea protectiei unor informatii transmise in special in contractele de engineering, asistenta
tehnica, vanzare, publicitate.
L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE – este inclusa in special in contractele de agent, de concesiune
exclusiva si de franchising. Prin aceasta clauza una dintre partile contractante are beneficiul
exclusivitatii reprezentarii celeilalte parti sau desfacerii produselor acestuia pentru o anumita
perioada, intr-un anumit sector de activitate si pe un anumit teritoriu.
M. CLAUZA DE NECONCURENTA – aceasta clauza defineste obligatia contractuala pe care una
dintre parti si-o asuma de a nu indeplini o activitate profesionala determinata, in detrimentul
celeilalte parti.

Interpretarea si executarea contractelor de comert international

1. Interpretarea contractelor de comert international
In procesul derulãrii obligatiilor asumate prin contracte, in general vorbind, si a celor cu
caracter international, in particular vorbind, pot surveni interpretãri contradictorii ale acelorasi
clauze, date de cãtre pãrtile contractante.
Literatura juridicã se preocupã indeaproape, in mod conceptional, cu privire la scopurile si
finalitãtile interpretãrii contractelor comerciale internationale, cu specificarea faptului cã nu toate
activitãtile de comert exterior au loc prin intermediul unui contract.
Activitatea complexã a contractelor, la care facem referintã, are la bazã necesitatea stabilirii
sensului exact si complet al acestui instrument juridic.
Prin aceastã operatiune se va ajunge la eliminarea oricãrei confuzii ori ambiguitãti, pentru ca
oricare cauzã stipulatã in contract sã fie remarcatã in mod clar, indubitabil.
Cu toate cã interpretarea contractelor este preferabil sã aibã loc in baza bunei-credintea
partenerilor, incã din faza precontencioasã, totusi ea se poate manifesta si in faza contencioasã, prin
deciziile pronuntate de instantele judecãtoresti sau arbitrare.
2. Definitia activitãtii de interpretare a contractelor de comert international
Interpretarea contractelor de comert international este operatiunea juridicã de clarificare
logico-rationalãsi sistematicã de determinare a intelesului exact si complet al clauzelor contractuale.
3. Principiile care trebuie sa guverneze interpretarea contractelor de comert international a)
Buna-credinta, principiul fundamental al dreptului comertului international, trebuie sã se
regãseascãsisã se aplice cu deplinãtate in aceastã importantãsi laborioasã activitate, astfel incat
executarea contractului sã se efectueze dupã reala vointã apãrtilor. b) Loialitatea solicitã, in mod
principial, ca interpretarea sã denote respectul cuvenit celeilalte pãrti contractante, prin strãduinta
decelãrii sensurilor reale ale clauzelor stipulate si pe care partenerii le-au conceput. Asa cum de s-a
si statuat in doctrina juridicã de specialitate cu referire la acest principiu, nu este vorba despre
loialitatea care trebuie sã guverneze, conform regulilor, uzantelor si cutumelor raporturilor
comerciale internationale, ci indeosebi aceea care trebuie sã existe.
c) Colaborarea intre parti este principiul care presupune ca fiecare parte contractantã sã depunã
diligentele necesare la determinarea continutului contractului, punand la dispozitie, dacã acest lucru
este necesar, toate datele pe care le are pentru a se ajunge la clarificãrile dorite de pãrti. Acest
principiu trebuie sã actioneze in mod prioritar in sfera rãspunderii contractuale, astfel incat sã ducã
la limitarea pierderilor si a castigului nerealizat de cãtre partea care a ridicat problema nerespectãrii
clauzelor contractuale. Dacã colaborarea intre pãrti nu vizeazã finalizarea multumitoare a
prevederilor contractuale, partea care se considerã nedreptãtitã poate solicita o reducere a daunelor-
interese, in raport cu mãrimea daunelor care nu s-ar fi produs in situatia in care partenerul sãu ar fi
luat, in spiritul colaborãrii contractuale, mãsurile necesare.
4. Regulile de interpretare contractuala in comertul international a) Clauzele contractuale se
interpreteazã dupã intentia comunã apãrtilor care au incheiat contractul, ci nu dupã sensul literal
al termenilor utilizati, asa cum pretinde art. 977 din Codul civil roman. b) In situatia in care o
clauzã este interpretabilã din cauzã redactãrii sale ori dintr-un alt considerent, se aplicã regula
de drept potrivit cãreia aceasta va produce efecte, ci nu in sensul neproducerii de efecte, pentru
cã sterilitatea din punct de vedere contractual (adicã nederularea contractului si neobtinerea de
beneficii) nu a fost intentia pãrtilor la incheierea contractului. c) In situatia in care o clauzã este
susceptibilã de douã interpretãri, se aplicã regula conform cãreia se interpreteazã in sensul care
este cel mai potrivit pentru natura contractului respectiv. Aceastã regulã nu este contradictorie, ci
complementarã cu regula generalã a interpretãrii contractelor dupã intentia comunã a
contractantilor. d) In situatia in care existã o indoialã, conform art. 983 din Codul civil roman,
contractul se interpreteazã in favoarea celui care se obligã (in dubio pro reo). Ca exceptie de la
aceastã regulã, potrivit dispozitiilor art. 1312 alin. 2 din Codul civil roman, orice clauzã obscurã
sau insidioasã se interpreteazã in contra vanzãtorului. e) Clauzele contractuale se interpreteazã
unele prin altele, dandu-se fiecãreia intelesul ce rezultã din actul intreg, este o altã regulã
interpretativã statuatã de art. 982 din Codul civil roman. Cu alte cuvinte, operatiunea de
confruntare si comparare trebuie sã aibã caracter sistematic, clarificand sensul dorit de pãrti
avand insã nestirbit in vedere scopul general al contractului, locul si rolul fiecãrei clauze in
configuratia contractului.

5. Reguli de interpretare a contractelor de comert international cu clauze prestabilite

Impetuoasa dezvoltare a comertului international modern, cu o multiplicare deosebitã a
raporturilor comerciale, a impus, la incheierea contractelor, utilizarea unor clauze
prestabilite. Ele se regãsesc in contracte-tip, clauze repetabile. Aceste contracte-cadru cu
clauze cu caracter general si adaptabile raporturilor juridice de un anumit tip dintr-un sector
ori ramurã comercialã, devin obligatorii pentru pãrti, doar dacã acestea le acceptã in mod
expres ori tacit (implicit).
Pãrtile contractante, conform principiului libertãtii conventiilor, pot insã, dacã au acest interes, sã elimine
aceste clauze, sã le modifice sau sã le completeze. In ipoteza in care va exista o neconcordantã intre o clauzã
prestabilitãsi o clauzã specialã prevãzutã de pãrti in contract, va prevala aceasta din urmã. a) Prima regulã
interpretativã a clauzelor prestabilite statueazã cã acestea se considerã incorporate in contract, doar in situatia in
care o parte le-a propus, iar cealaltã parte le-a acceptat in mod expres. b) Chiar dacã nu au fost propuse si respectiv
acceptate in mod expres de cãtre pãrtile contractante, clauzele prestabilite se considerã a fi introduse in contract,
dacã partenerii, ambii comercianti, le-au acceptat expres in afacerile proprii anterioare. c) In cazul ambiguitãtii
clauzelor prestabilite, propuse de una dintre pãrtile contractante, sunt interpretate in favoarea celeilalte pãrti. Astfel,
oricine invocã o stipulatie in favoarea sa, trebuie sã o dovedeascã atunci cand cealaltã parte o contestã (art. 1169
Codul civil roman). d) In ipoteza in care ambele pãrti contractante propun drept conditii generale clauze prestabilite,
intre care existã neconcordantã, interpretarea va tine seama cu precãdere de cele care au fost propuse de
cumpãrãtor, a cãrui propunere este ulterioarã celei fãcute de vanzãtor si care este consideratã a fi acceptatãsi, in
consecintã, opozabilã ambelor pãrti.
6. Alte reguli de interpretare a continutului contractelor de comert international
Tinand cont de complexitatea interpretãrii unor asemenea contracte, pe langã criteriile
mentionate se recurge si la alte reguli de interpretare. a) Astfel, in ceea ce priveste uzantele comerciale,
dacã se iveste un conflict intre acestea sio clauzã contractualã care a fost stipulatã expres, va prevala
aceasta din urmã. In situatia in care se recurge la uzante care au fost codificate pe plan international, ele
au precãdere asupra uzantelor locale, interpretarea efectuandu-se dupã aceastã regulã. b) In functie de
limba in care a fost redactat contractul de comert international, trebuie relevatã obligativitatea
interpretãrii dupã sensul conferit termenilor, expresiilor si formulãrilor din contract in limba de redactare
a acestora, chiar dacã sensul acordat este, uneori, diferit de sensul dat de legea aplicabilã contractului. c)
Interpretarea contractelor de comert international prin prisma textelor legale uniforme impune si ea
cateva reguli de bazã. Astfel, interpretarea va lua in atentie, cu precãdere, intelesul literal al prevederilor,
iar dacã apar unele ambiguitãti ori texte excesiv de vagi, cu multiple intelesuri, se va recurge la lucrãrile
pregãtitoare ale Congresului Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International. d) Interpretarea
contractelor de comert international poate fi efectuatãsi prin recurgerea la jurisprudentã si la doctrina
care sistematizeazã solutiile pronuntate si pertinente.
7. Efectele contractelor de comert international
Dupã cum s-a retinut, contractul de comert international este manifestarea acordului de vointã
intre partenerii participanti la comertul international in scopul obtinerii, in egalã mãsurã, a unui
beneficiu. Prin esenta lor, aceste contracte sunt comutative, intrucat pãrtile isi asumã obligatii certe,
determinate sau determinabile. Acest segment al executãrii obligatiilor asumate este momentul esential si
ca atare el trebuie garantat. a) Odatã incheiate contractele de comert international, ca de altfel orice
contract legal dobandesc pentru pãrti putere de lege, cu drepturi si obligatii corelative pentru pãrtile
contractante. In acest context actioneazã principiul obligativitãtii, care interzice uneia dintre pãrtisã
revoce unilateral contractul si ca atare cealaltã parte va depune orice strãduintã admisã de lege pentru a
obliga partea care si-a manifestat vointa sa unilateralã in detrimentul scopului contractului sã-si
indeplineascã obligatia. b) De asemenea, acelasi principiu al obligativitãtii tine orice parte si de la
modificarea unilateralã a conventiei. O astfel de adoptare a clauzelor contractuale se poate face numai cu
acordul de vointã apãrtilor. c) In situatia manifestãrii fortei majore ori a decesului persoanei fizice ori a
incetãrii activitãtii persoanei juridice, in cadrul contractelor incheiate intuitu personae, putem vorbi de
exceptii de la principiul obligativitãtii contractului in raporturile dintre pãrti. d) Potrivit dispozitiilor art.
973 din Codul civil roman, conventiile nu isi produc efectele decat intre pãrti, insã in domeniul
comertului international este admisã stipulatia pentru altul.
8. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice de comert international
a) Creditorul poate sã nu aducã la indeplinire prestatia sa, in situatia in care debitorul nu si-o
indeplineste pe a sa, avand in vedere cã drepturile si obligatiile din contractele de comert
international sunt corelative.

b) Creditorul care nu si-a indeplinit integral prestatia sa, are dreptul sã cearãsisã obtinã rezilierea
sau rezolutiunea contractului de comert international. c) In cazul neexecutãrii fortuite a obligatiilor
care au fost asumate in mod reciproc de cãtre pãrti, sarcina riscului se distribuie intre creditor si
debitor.
Contractul de comert international poate fi reziliat sau rezolutionat in conditiile legii si cu
efecte specifice fiecãreia dintre aceste institutii de drept (desfiintarea contractului, repunerea pãrtilor
in situatia anterioarã, solicitarea de despãgubiri).

9. Executarea contractelor de comert international

Aducerea la indeplinire a obligatiilor care au fost asumate de pãrti prin incheierea
contractului de comert international, se executã in mod unitar, prin platã sau pe cale silitã, in naturã
ori prin echivalent. a) Executarea voluntara
Modalitãtile de platã
Plata este fãcutã, de regulã, de cãtre debitor ori de cãtre o altã persoanã, in numele
debitorului.
Plata este primitã de cãtre creditor sau de cãtre mandatarul acesteia ori de o persoanã
autorizatã de lege ori de o instantã de judecatã.
Locul executãrii obligatiei
Pãrtile isi aleg locul executãrii obligatiei de platã, prin stipularea acesteia in contract sau in
locul care ar rezulta din natura operatiunii ori din intentia pãrtilor, asa cum aratã art. 59 alin.1 din
Codul comercial roman.
Executarea obligatiei contractuale are loc, in absenta unei stipulatii exprese a locului in
contract, in locul unde cel ce s-a obligat isi avea stabilimentul sau, cel putin, domiciliul ori resedinta,
la formarea contractului.

Data executãrii obligatiei

Plata trebuie fãcutã: -imediat, la data facturãrii mãrfii; -la expirarea termenului suspensiv, in
situatia in care obligatia este astfel afectatã (termenul uzual este regula, iar exceptia termenul
esential); -in cazul decontãrilor bancare prin incasso documentar, termenul de platã curge de la data
cand factura si documentele insotitoare ale mãrfii au ajuns la cumpãrãtor; -in situatia in care plata se
face prin acreditiv documentar, termenul este data inscrisã pe el de data emitentã. b) Executarea
silita, in naturã a contractelor de comert international
Se recurge de cãtre creditor la executarea silitã a obligatiilor asumate, dacã acestea nu sunt
executate in mod voluntar.
Executarea silitã, specificã obiectului fiecãrui contract, este dispusã de cãtre o instantã de
judecatã, creditorul primind astfel prestatia datoratã ori, dacã preferã, despãgubiri.
In situatia in care obiectul obligatiei este o sumã de bani, ea va fi executatã in naturã.
Creditorul este indreptãtit sã cearã executarea silitã in naturã a obligatiei, dacã obiectul
acesteia constã in a da bunuri de gen, pe care debitorul de detine, dar refuzã sã le individualizeze
sisã le predea.
c) Executarea prin echivalent a obligatiilor din contractele de comert international
Intrucat in cazul in care ne gãsim in fata neexecutãrii voluntare a obligatiilor stipulate, in
contractele de comert international se recurge la executarea prin echivalent. In aceastã situatie sunt
aplicabile regulile rãspunderii contractuale, dacã sunt intrunite conditiile acesteia, anume: existenta
faptului ilicit, producerea prejudiciului, raport de cauzalitate intre faptul ilicit si prejudiciul cauzat si
existenta vinovãtiei debitorului.
Fapta ilicita, in cazul contractelor de comert international, constã in:neexecutarea de cãtre
debitor a obligatiilor contractuale asumate; executarea obligatilor asumate nu s-a fãcut in mod
corespunzãtor; obligatiile contractuale au fost executate cu intarziere.
Prejudiciul poate fi material sau moral, iar daunele-interese sunt consecinta directãsi necesarã a
neexecutãrii obligatiei.
Raspunderea debitorului este conditionatã de existenta unui raport de cauzalitate intre fapta
pãgubitoare si prejudiciul suferit de creditor. d) Conventiile privind raspunderea in contractele de
comert international
Partile pot incheia, inaintea producerii prejudiciului, conventii al caror obiect este
modificarea clauzelor privind raspunderea contractuala, micsorand ori marind raspunderea
debitorului.
Astfel, partile pot prevedea in contractele incheiate, clauze privind:
• decadereacreditoruluidin dreptul sau deaformulareclamatiidupa expirarea timpului; limitarea
daunelor pentru care se raspunde; stabilirea unuiplafon maxim privind despagubirile ce
urmeaza sa fie suportatede debitor; reducerea nivelului raspunderii; suprimarea clauzei
solidaritatii pasive.
e) Repararea prejudiciului
Creditorul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului care i s-a produs prin neexecutarea
obligatilor asumate de catre debitor sau a executari acestora cu intarziere.
Evaluarea daunelor pentru care i se acorda debitorului repararea prejudiciului poate fi legala,
judiciara sau conventionala. f) Interventia fortei majore in contractele de comert international
Potrivit acceptiuni doctrinare,dar si reglementarilor existente pe plan international si
national,forta majora este manifestarea unor evenimente imprevizibile si de nedepasit,independente
de culpa celor care le invoca.Aceste evenimente trebuie sa fie ulterioare momentului incheieri
contractului si sa faca,cu adevarat,imposibila executarea obligatilor asumate.
Prin includerea in contract a clauzei de forta majora,partile fac precizari indeosebi cu privire
la regimul juridic al acesteia,adaptand-o conditilor specifice contractului respectiv.
Proba fortei majore trebuie facuta de partea care o invoca,iar probatiunea se va face prin: certificate
de forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei,pe cale de expertiza,ca si prin
oricare alt mijloc de proba,in concordanta cu mijloacele de proba admise de legea locului unde s-a
produs evenimentul imprevizibil si de neocolit.