CURS 1.

Concepte de bază în tehnologia informaţiei

1.1. Noţiuni despre informaţie şi telecomunicaţii
Concepte despre informaţie şi dată

Informaţia şi comunicarea au o mare importanţă, atât pentru dezvoltarea personalităţii

umane, cât şi pentru evoluţia vieţii şi societăţii democratice. Nici societatea şi nici indivizii ei, nu
pot evolua, nu pot progresa satisfăcător dacă nu dispun de informaţii.

Conceptul de informaţie reprezintă o noţiune de maximă generalitate care semnifică o

ştire, un mesaj, un semnal, etc. despre evenimente, fapte, stări, obiecte, etc în general forme de
manifestare a realităţii care ne înconjoară, având un caracter obiectiv.

Trebuie făcută distincţia între ştire ca informaţie despre ceva şi opinie despre acel ceva.
Ştirea întruneşte caracteristicile (calităţile) de informaţie în sensul că reflectă realităţi
obiective, stări de fapt existente, în timp ce opinia, reprezintă exprimarea unor păreri, a unor
gânduri proprii sau de grup. Opinia este deci subiectivă, putând fi uneori promovată pe baza
unor interese dinainte stabilite, urmărind scopuri fie constructive (educaţionale, mobilizatoare,
etc), fie distructive (denaturarea realităţii, abaterea atenţiei de la problemele reale ale vieţii,
dezinformarea, etc). Opinia fiind subiectivă are un grad redus de generalitate chiar atunci când
priveşte unele evenimente concrete.

De asemenea, informaţia nu trebuie să se confunde cu zvonul care reprezintă, ca şi opinia

distructivă, o ştire neinteresantă, neverificată sau tendenţioasă.

Forma de exprimare şi transmitere a informaţiilor, opiniilor şi comentariilor o reprezintă

comunicarea.

Informaţia apare deci ca o comunicare despre un anumit aspect al realităţii

obiective.

Din punt de vedere conceptual, informaţia reprezintă o reflectare în planul gândirii

umane a legăturilor de cauzalitate, privind aspecte din realitatea ce ne înconjoară.

Din punctul de vedere al informaticii, informaţia este definită ca fiind „o formulă scrisă
succeptibilă de a aduce o cunoştinţă”.

Informaţia are deci sens de noutate pentru cel căruia i se adresează, indiferent de forma
pe care o ia (ştire, semnal, comunicare). Putem spune deci că informaţia este un mesaj, dar cu
precizarea că nu orice mesaj este o informaţie. Dacă mesajul nu transmite nicio noutate şi nu
are un suport real, atunci aceasta nu prezintă interes pentru receptor şi deci nu are caracter de
informaţie. Informaţia primeşte întotdeauna atributul domeniului pe care îl reflectă. De exemplu,
realităţile din domeniul economic se reflectă în informaţii economice.
1

Procesul de sesizare, înţelegere şi însuşire a informaţiilor dintr-un anumit domeniu,

reprezintă un proces de informare. Informaţiile dobândite în urma unui proces de informare într-
un anumit domeniu, formează cunoştinţele despre acel domeniu, iar mulţimea caestora reprezintă
patrimoniul de c unoştinţe.

Data este forma de reprezentarea accesibilă a informaţiei prelucrate. Ea reprezintă

suportul formal al informaţiei care se concretizează în cifre, litere, simboluri, coduri şi alte
semne.

Pentru informatică, datele reprezintă forma fizică efectivă a simbolurilor utilizate pentru
reprezentarea informaţiei.

Datatele reprezintă obiectul prelucrării pentru informatică, materia primă a acesteia şi numai prin
asociere cu realitatea pe care o reflectă, se poate spune că informatica prelucrează informaţii.

Datele obţinute în urma prelucrării, la rândul lor, pot reprezenta o anumită informaţie, cu
o semnificaţie pentru o anumită categorie de utilizatori, şi o altă informaţie cu altă semnificaţie
pentru altă categorie de utilizatori, iar pentru alţii rămân simple date.

Pentru un utilizator avizat, există o corespondenţă determinată între informaţie, simbol şi

dată astfel că, foarte adesea, în practică, termenul de informaţie este utilizat pentru a desemna
date, iar expresia de „prelucrarea informaţiilor” înlocuieşte expresia de „prelucrarea datelor”.

Se poate spune că datele prelucrate, în măsura în care afectează în sens pozitiv

comportamentul receptorilor (oameni sau maşini), devin informaţii.
În procesul prelucrării şi utilizării informaţiilor, acestea sunt privite din trei puncte de
vedere:

• Din punct de vedere sintactic, când se urmăreşte aspectul formal al acesteia, în

sensul că informaţiile trebuie să capete anumite forme de reprezentare, respectând
riguros anumite reguli;

• Din punct de vedere semantic, urmărindu-se semnificaţia, înţelesul informaţiei

(conţinutul real al informaţiei) ce derivă din datele prelucrate.
• Din punct de vedere pragmatic, urmărindu-se utilitatea pentru receptori, efectul
asupra
acestora (măsura în care acestea satisfac cerinţele utilizatorului)

Deşi informatica are în vedere în primul rând aspectul formal al informaţiei, totuşi, în
procesul prelucrării datelor, nu poate face abstracţie de nici unul din cele trei aspecte (sintactic,
semantic şi pragmatic). Chiar dacă în procesul prelucrării datelor se pleacă de la un interes
pragmatic, acesta nu se poate realiza dacă nu se respectă anumite reguli de sintaxă şi semnificaţie
privind datele supuse prelucrării.

1.2. Conceptul de sistem, sistem informaţional şi sistem informatic

Conceptul de sistem

Conceptul de sistem este folosit tot mai frecvent în limbajul curent, deşi, există mai multe
variante şi păreri în definirea sa. Pentru o definire cât mai aproape de realitate, trebuie să
desprindem câteva aspecte legate de elementele sale caracteristice: o mulţime de elemente
intercorelate funcţional, intrările sistemului, ieşirile sistemului, starea sistemului, scopul
funcţionării sistemului.

Totodată, este ştiut că, orice sistem este legat de un anumit mediu, are o anumită structură
şi funcţionează după anumite reguli.

Pe baza celor de mai sus, sistemul ar putea fi definit un ansamblu de elemente

intercorelate funcţional ce acţionează într-un anumit scop, în forma cea mai simplă. Conceptul
de sistem este sugerat în figura 1.1.:

Intrări Ieşiri

Prelucrări
(procese)

Fig. 1.1. Elementele componente ale unui sistem

Sistemul are o dimensiune relativă, ca sferă de cuprindere, în funcţie de nivelul la care se

raportează întro ierarhie funcţională.
 Un sistem poate fi descompus pe mai multe niveluri de referinţă şi poate fi format din
mai multe subsisteme. Spre exemplificare, am putea privi economia mondială ca fiind formată
din economiile tuturor ţărilor, care, la rândul lor includ economiile unităţilor economice şi
sociale din fiecare ţară.

De asemenea, un sistem poate fi sau deveni un subsistem, în funcţie de nivelul la care

este studiat. De exemplu: sistemul economic al unei organizaţii economice, este la rândul său
subsistemul economiei naţionale; sistemul fianciar-contabil al unei organizaţii, este, la rândul său
un subsistem al sistemului economic al organizaţiei, ş.a.m.d.

În acest context se poate spune că orice sistem apare ca un subsistem al unui sistem
cuprinzător, că niciun sistem sau subsistem nu se găseşte izolat, funcţionând întrun anumit
mediu, că legăturile dintre ele sunt evidenţiate tocmai de intrările, respectiv ieşirile fiecăruia.

Conceptul de sistem informaţional

Comunicarea între diferite subsisteme şi în cadrul acestora se realizează prin intermediul

sistemului informaţional. Dacă luăm ca exemplu de referinţă o unitate economică, sistemul
informaţional se interpune între sistemul condus şi sistemul conducător (de conducere).

Sistemul informaţional poate fi definit ca un ansamblu tehnico-organizatoric de proceduri de

constatare, consemnare, verificare, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, în scopul
satisfacerii cerinţelor informaţionale necesare conducerii în procesul de elaborare a deciziilor.
Din definiţie, se desprind sarcinile şi obiectivul informaţional.

În ceea ce priveşte sarcinile sistemului informaţional, într-o formă mai analitică,

acestea pot fi următoarele:

• Culegerea şi consemnarea datelor primare de la locurile unde se petrec procesele şi

fenomenele economice, precum şi din spaţiul economic extern;
• Verificarea, transmiterea şi stocarea datelor pe diferiţi purtători tehnici de informaţii;

• Prelucrarea manuală sau automată a datelor în concordanţă cu cerinţele conducerii;

• Asigurarea integrităţii şi confidenţialităţii datelor;
 • Asigurarea calităţii informaţiilor necesare conducerii, sub aspectul realităţii, exactităţii,
completitudinei, oportunităţii şi formei de prezentare;

• Reducerea costului informaţiei;

• Asigurarea informaţiilor necesare conducerii conform principilui selecţiei şi informării

prin excepţie;

• Includerea în cadrul procedurilor a unor modele matematice care să conducă la utilizarea

optimă a resurselor umane, materiale, financiare şi timp din cadrul unităţilor

economice. Grafic, sistemul informaţional poate fi prezentat ca în figura 1.2.
INFORMAŢII INFORMAŢII

DIN (SUB)SISTEMUL DE
AFARĂ CONDUCERE ÎN AFARĂ

DECIZII
INFORMAŢII

(SUB)SISTEMUL CONDUS

PRODUSE
RESURSE (SERVICII)
Fig.1.2. Sistemul informaţional al unei unităţi economice

În ceea ce priveşte obiectivul sistemului informaţionaţional, se poate spune că acesta

reprezintă satisfacerea cerinţelor informaţionale necesare conducerii în procesul de elaborare a
deciziilor. Deci, prin scopul urmărit, putem considera sistemul informaţional ca un instrument al
conducerii în vederea realizării obiectivelor activităţilor unităţilor economice.

Conceptul de sistem informatic

În măsura în care activităţile din cadrul sistemului informaţional sunt realizate cu ajutorul
echipamentelor electronice de culegere, transmitere, stocare şi prelucrare automată a datelor, se
spune că avem de-a face cu informatizarea sistemului informaţional şi implicit a determinat
apariţia conceptului de sistem informatic.

În acest context, sistemul informatic reprezintă un ansamblu de elemente intercorelate

funcţional în scopul automatizării obţinerii informaţiilor necesare conducerii în procesul de
elaborare a deciziilor.

Elementele componente ale sistemului informatic, intercorelate funcţional, sunt redate în

figura 1.3.:

SISTEM
INFORMATIC

Baza Sistemul Baza Baza Resursele

tehnico- de informaţi ştiinţifică umane şi
materială programe onală şi cadrul
metodolo organizat
gică oric

Fig. 1.3. Elementele componente ale sistemului informatic

Un sistem informatic este compus, în principal din următoarele elemente:

• Baza tehnică sau HARDWARE-ul sistemului informatic care este constituită din
totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, în
care locul central revine calculatorului electronic.
5

• Sistemul de programe sau SOFTWARE-ul sistemului, ce cuprinde totalitatea programelor

pentru fuuncţionarea sistemului informatic, în concordanţă cu funcţiunile şi obiectivele ce
i-au fost stabilite. Se au în vedere, atât programele de bază (SOFTWARE-ul de bază), cât
şi programele aplicative (SOFTWARE-ul aplicativ).

• Baza ştiinţifico-metodologică, care este constituită din modele matematice ale proceselor
şi fenomenelor economice, metodologii, metode şi tehnici de realizare a sistemelor
informatice.

• Baza informaţională cuprinde datele supuse prelucrării, fluxurile informaţionale,

sistemele şi nomenclatoarele de coduri.

• Resursele umane şi cadrul organizatoric, ce cuprinde personalul de specialitate şi cadrul

necesar funcţionării sistemului informatic. Personalul de specialitate include
informaticieni cu studii superioare şi pregătire medie, analişti, programatori, ingineri de
sistem, analişti-programatori, operatori, controlori de date, etc. Cadrul organizatoric este
cel specificat în

regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii în care funcţionează sistemul

informatic. Realizarea unui sistem informatic reclamă acţiuni conjugate de asigurare a tuturor
elementelor de
mai sus, neglijarea chiar şi numai a unuia dintre acestea putând aduce prejudicii întregii acţiuni.

Putem afirma, aşadar că, sistemul informatic este inclus în sistemul informaţional şi are
ca obiect de activitate, în general, procesul de culegere, verificare, transmitere, stocare şi
prelucrare automată a datelor.

În ceea ce priveşte raportul dintre sistemul informatic şi sistemul informaţional se poate

aprecia că, sistemul informatic tinde spre a egala sfera de cuprindere a sistemului informaţional,
însă acest lucru nu va fi posibil niciodată, datorită limitelor sistemului informatic. Tot timpul în
cadrul sferei sistemului informaţional vor exista o serie de activităţi ce nu vor putea fi
automatizate în totalitate.

1.3 Funcţiile generale ale unui sistem informatic de birou

Funcţiile sistemului birotic decurg atât din obiectivele de automatizare şi de informatizare

a activităţii de birou, dar şi din mijloacele pe care electronica, informatica şi comunicaţiile le
oferă în vederea realizării acestor obiective.
Un sistem birotic îndeplineşte următoarele funcţii generale:
• Funcţia de introducere a informaţiei în sistem.

• Funcţia de memorare şi de regăsire a informaţiei.

• Funcţia de prelucrare.

• Funcţia de ieşire.

• Funcţia de comandă şi de control.

informaţii

comenzi

Fig. 1.4. Funcţiile sistemului birotic

Funcţia de introducere a informaţiei în sistem se exercită într-o varietate de modalităţi, cum
sunt:

• preluarea informaţiei provenite din reţelele de comunicaţii naţionale sau internaţionale,

publice sau private;

• preluarea informaţiei provenite din reţeaua locală de date;

• ˇintroducerea manuală a datelor şi textelor sau înregistrarea cu echipament adecvat a

convorbirilor, imaginii şi sunetului.

Informaţia odată introdusă în sistem fie se prelucrează imediat, în timp real, fie se
memorează pentru prelucrări ulterioare, nefiind exclusă nici posibilitatea transferării ei, la ieşire,
fără a fi memorată sau prelucrată de către sistem.

Funcţia de memorare şi de regăsire a informaţiei joacă un rol important în funcţionarea unui

sistem birotic. Capacitatea de stocare a informaţiei şi viteza de acces la date constituie criterii
fundamentale de apreciere a performanţelor unui sistem birotic.

Informaţiile se pot păstra astfel:

• în memoria internă, pentru datele în curs de prelucrare;

• în memoria externă, pentru datele care se consultă periodic;

• arhiva electronică, pentru informaţiile care se consultă rar.

Informaţia aflată în memoria unui sistem birotic poate fi valorificată prin consultare locală ori
comunicată solicitanţilor prin intermediul reţelelor de comunicaţii.
Funcţia de prelucrare se referă la o mare varietate de operaţii şi de procese:

• conversia informaţiei din formă analogică în formă digitală, necesară memorării şi

procesării ei cu mijloace informatice, precum şi operaţia de conversie din digital în
analogic;

• transferul informaţiei de pe un tip de suport (magnetic, optic, grafic) pe altul (conversie

de suport);

• copierea informaţiei pe acelaşi tip de suport (operaţie de reproducere a informaţiei);

• crearea şi încărcarea bazei informaţionale a sistemului birotic. Presupune un ansamblu de

proceduri prin care se generează structura şi modul de organizare a informaţiei pe
 suportul tehnic, încărcarea bazelor de date, astfel create, cu informaţia provenită din
memoria externă sau internă din reţelele de comunicaţie ori manual, de la terminale;

• actualizarea bazei informaţionale. Această operaţie presupune eliminarea şi introducerea

informaţiilor şi modificarea informaţiilor deja existente;

• tratarea propriu-zisă a informaţiei, care constă în efectuarea celor mai variate operaţii
care pot privi:

• fie forma – în cazul prelucrării textelor, documentelor şi imaginilor;

• fie conţinutul – în cazul prelucrării datelor.

• informaţia prelucrată trebuie consultată în timp real. Acest lucru se realizează cu ajutorul
unor programe care permit căutarea, selectarea şi transmiterea informaţiei solicitate la un
dispozitiv periferic de ieşire (monitor, imprimantă etc.);

• punerea în formă a informaţiei solicitate la ieşire presupune operaţii diferite în raport de

natura informaţiei solicitate. În cazul prelucrării textelor, documentelor şi imaginii
punerea în
formă este una din operaţiile principale la care acest gen de informaţii sunt supuse.

Funcţia de ieşire a informaţiei din sistem trebuie să satisfacă mai multe cerinţe având în vedere
mai multe aspecte, după cum urmează:

• natura informaţiei transferate la ieşire: date, texte, documente, secvenţe sonore, secvenţe
vizuale;

• conţinutul efectiv al informaţiilor solicitate la ieşire;

• natura suportului tehnic sau grafic pe care urmează a fi transferată informaţia la ieşire;
• forma, digitală sau analogică, a informaţiei transmise;
• destinatarul şi mijlocul de comunicare adecvat.

Funcţia de comandă şi de control a sistemului birotic deţine toate atributele necesare pentru
dirijarea şi pentru reglarea funcţionării întregului sistem, a tuturor funcţiilor sale, alocarea optimă
a resurselor sistemului referitoare la echipamente, la memoria internă, la baza de programe şi la
baza informaţională. Tot aici are loc controlul proceselor de intrare, de prelucrare şi de ieşire a
informaţiei în funcţie de natura lor, de destinaţia şi de modul de transmitere a rezultatelor.

8
 1.4. Impactul tehnicii de calcul şi a telecomunicţiilor asupra strategiei firmei

Mediul tehnologic este constituit din totalitatea elementelor ce definesc tehnologia

momentului actual. Tehnologia reprezintă un set de procese prin care o combinaţie de resurse
oarecare sunt transformate în produse. Saltul revoluţionar în calitatea acestui tip de procese este
legat de descoperiri și inovaţii cu impact profund asupra organizaţiilor:

• superconductivitatea,
• microprocesorul,

• bioingineria,

• robotica,

• laserul,

• fibra optică și multe altele.

Dar tehnologia actuală înseamnă și îmbunătăţirea continuă a materialelor de bază, a

proiectării, a metodelor sau a sistemelor de gestiune și control. Modificările tehnologice au un
impact notabil asupra concepţiilor privitoare la piaţă și la sistemul logistic. Noile tehnologii și
inovaţii ajung atât de rapid în producţie, încât generează noi produse pentru care caracteristicile
de marketing nu au sesizat o posibilă piaţă. Se creează simultan cu produsul și nevoia pentru
consumul său, producând la nivelul firmei, organizaţiei și instituţiei o inversare în ordinea de
abordare logică a relaţiei marketing-producţie din ultimele decenii. Cei mai importanţi factori
care definesc acest mediu sunt:

• cheltuielile guvernamentale, dar și cele ale firmelor private pentru cercetare;

• ritmul de apariţie a inovaţiilor;

• viteza de transfer a tehnologiilor;

• rata de înnoire a produselor;

• rata de înlocuire a echipamentelor;

• calitatea infrastructurii;

• dotarea cu echipamente de calcul;

• încadrarea cu personal tehnic etc.

Determinanţii strategiei de firmă se divizează în două categorii:
• determinaţi endogeni

• determinanţi contextuali.
Prima categorie de determinanţi au ca trăsătură comună faptul că ei se manifestă în cadrul
firmei :
• proprietarul firmei,

• managementul la nivelul superior,

• dimensiunea firmei, complexitatea organizaţiei,

• înzestrarea tehnică și tehnologiile,

• potenţialul uman al firmei,

• potenţialul informaţional al organizaţiei,

• starea economică a firmei și cultura organizaţională)

Definitorie pentru cea de a doua categorie de determinanţi este manifestarea lor în mediul
ambiant al firmei, puterea directă asupra factorilor decizionali din organizație asupra lor fiind
mai redusă (determinantul economic și managerial, cel tehnic, tehnologic și social, ecologic,
politic și juridic).

Pornind de la aceste elemente ale strategiei de firmă în cadrul mediului de afaceri extern
competiţional se poate determina impactul acestuia asupra activităţilor logistice care au în vedere
evoluţiile majore ale acestuia faţă de perioadele anterioare. Necunoașterea sau neglijarea acestor
schimbări pentru activităţile de logistică ar avea drept consecinţe nu numai costuri mai ridicate,
dar chiar și probleme de necompetitivitate care ar duce în opinia unora, la o cotă de piaţă mai
redusă, furnizori mai scumpi sau profituri mai mici.

Așadar recunoașterea problemelor strategiilor firmei într-un mediu de afaceri extern

concurenţial și a impactului sau asupra problemelor de logistică ar avea drept urmare
împiedicarea exportatorilor de la exploatarea complexă a unui potenţial profitabil pe piaţa
externă. Mai mult, neluarea în considerare a acestor aspecte referitoare la mediul de afaceri
extern pot chiar să excludă orice participare pe piaţa externă.

Impactul dezvoltării tehnologiilor informaţiei asupra resurselor umane ale unei firme, pot
influenţa :

• Optimizarea proceselor ,
• Elaborarea unor procese creative

• Managementul performanței,

• Talent în management

• Fidelizarea angajaților
• Training& dezvoltare

• Recrutare și retenție