Contractele nenumite

Contractele nenumite se formează printr-o convenţie însoţită de executarea obligaţiei de către

una dintre părţi. Pentru una dintre părţi, naşterea contractului nenumit echivalează cu executarea
să. Întrucât aceste convenţii nu puteau fi încadrate în nici una din categoriile de contracte
cunoscute, romanii le-au desemnat prin termenii nova negotia sau contractus incerţi. În epoca lui
Justinian, s-au format patru categorii de contracte nenumite, clasificate în funcţie de obiectul
obligaţiunii:

 “do ut des” - o parte transmite proprietatea unui lucru, pentru că cealaltă parte să îi transmită
proprietatea asupra unui alt lucru;

 “do ut facias” - o parte transmite proprietatea unui lucru, pentru că cealaltă parte să îi presteze
un serviciu;

 “facio ut des” - o parte prestează un serviciu, pentru ca cealaltă parte să transmită un lucru;

 “facio ut facias” - o parte prestează un serviciu, pentru ca cealaltă parte să presteze la rândul ei
un serviciu.

Ionescu Mircea Felix Melineşti , DREPT ROMAN. NOTE DE CURS, Universitatea „Hyperion” din București

https://drept.hyperion.ro/attachments/article/29/Drept%20Roman%20-
%20modul%20de%20curs.pdf

Contractul – izvor de obligatii comerciale

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Din
aceasta cauza actele juridice sunt considerate izvoare voluntare ale obligatiilor. Cel mai
important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia). Definitia legala a contractului
este data de art. 942 Cod civil potrivit caruia „este acordul intre doua sau mai multe persoane
spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic”.

Contractele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

1. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui in lege pune in evidenta doua
tipuri: contractenumite si contracte nenumite.

Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act normativ si beneficiaza de
o reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice.

Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare distincta, sunt
facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite sunt si contractele care imbina
caracteristicile a doua sau mai multe contracte numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de
contract mai sunt numite si contracte sui generis, iar cele care imbina doua sau mai multe contracte
numite sunt numite contracte complexe.

2. Clasificarea in functie de numarul partilor obligate: a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si

b) contracte unilaterale.

a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele in care exista obligatii reciproce. b) Contractele
unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se particularizeaza prin faptul ca instituie obligatii
pentru o singura parte (art.944 Cod civil). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit.

3. Clasificarea in functie de modul de formare. Sunt contracte solemne; contracte consensuale;

contracte reale.

Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma
autentica.

Contractele consensuale sunt cele care se incheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie
de o anumit forma.

Contractele reale sunt cele care se incheie in mod valabil (se perfecteaza) doar in momentul
remiterii lucrului.

4. Clasificarea dupa scopul urmarit

Sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Contractele cu titlu oneros sunt cele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos in
schimbul folosului procurat celeilalte parti.

Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de
imprumut, fara dobanda; imprumutul gratuit de folosinta.

5. Dupa cunoasterea intinderii prestatiilor la momentul incheierii lor, contractele oneroase se

impart in: contracte comutative si contracte aleatorii (art.947 Cod civil).

Contractele comutative sunt cele in care partile cunosc, inca de la momentul incheierii,
intinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.

Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul incheierii, nu au certitudinea existentei si

intinderii prestatiei, aceasta depinzand de un eveniment viitor si incert (art.947 Cod civil). Exemple:
contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, contractul de asigurare).

Regulile din dreptul civil privind contractele se aplica in dreptul comercial numai in masura
in care Codul comercial sau alte legi comerciale nu dispun altfel.

Cele mai intalnite contracte utilizate in dreptul comercial sunt: contractul de vanzare-
cumparare comerciala; contractul de mandat comercial; contractul de comision; contractul de
consignatie; contractul de report; contractul de cont curent; contractul de gaj comercial;
contractul de transport; contractul de leasing; contractul de franciza; contractul de asigurari;
contractul de depozit comercial; contractul de depozit bancar.

Incheierea contractelor comerciale

 La fel ca in dreptul civil, si in dreptul comercial incheierea contractelor are la
baza principiul libertatii contractuale sau al autonomiei de vointa. Partile isi manifesta liber
vointa in ce priveste incheierea, modificarea, transmiterea si stingerea unor drepturi si obligatii.
Partile contractului comercial sunt libere sa aleaga cu cine contracteaza si care este intinderea
drepturilor si obligatiilor. In anumite situatii libertatea alegerii cocontractantului este limitata de
regulile comertului. Spre exemplu, la contractul de vanzare-cumparare, comerciantul nu poate
refuza sa incheie un contract cu o persoana care a acceptat conditiile ofertei sale. In contractul
civil vanzatorul este liber sa vanda oricui doreste si la orice pret. Comerciantul nu poate cere un
pret mai mare decat cel afisat. Si vanzatorul din contractele civile poate fi uneori limitat in
alegerea sa. O astfel de situatie poate fi intalnita atunci cand o persoana are un drept de
preemtiune.

Libertatea contractuala se manifesta si in campul modalitatii de exprimare a acordului de

vointa, a probelor in litigiile comerciale si a alegerii arbitrajului. In privinta alegerii modului de
exprimare a acordului de vointa, de regula, comerciantii aleg calea cea mai lesnicioasa si mai
scurta ca durata a timpului de realizare, aceasta fiind cea a acordului verbal. Daca pentru
cumpararea oricarui produs s-ar folosi forma scrisa, lumea ar muri de foame si de sete.
Comerciantii sunt liberi sa aleaga forma scrisa si o si fac in cazul contractelor de mai mare
valoare si mai complexe. Comunicarea acordului se poate face direct, fata in fata, prin telefon,
sau pe suport hartie ori suport electronic.

In ce priveste probele, in afara celor admise in contractele civile (cu inscrisuri, cu martori,
marturisirea zisa si recunoasterea, prezumtia – legala sau judecatoreasca –, expertiza) in dreptul
comercial mai sunt admise ca probe: corespondenta comerciala, registrele comerciale si, mai
nou, inregistrarile electronice.

Conditiile esentiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleasi cu ale

contractelor civile: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partii care se obliga;
un obiecte determinat; o cauza licita.

Realizarea acordului de vointa are loc atunci cand oferta de a contracta se intalneste
cu acceptarea ofertei. Oferta de a contracta este propunerea unei persoane facuta altei persoane
de a incheia un anumit contract. Acceptarea ofertei este exprimarea de catre destinatarul ei a
acordului de vointa cu privire la propunerea facuta. Acceptarea poate fi neconditionata sau
precedata de o negociere a ofertei. In dreptul comercial tacerea nu are valoare de acceptare, nici
pentru oferta si nici pentru contraoferta.

Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

– sa fie ferma. Odata facuta comerciantul nu trebuie s-o modifice sau s-o retracteze. Ea
reprezinta un angajament juridic care il obliga pe ofertant;

– sa fie precisa si completa, adica sa cuprinda toate conditiile in care intelege sa

contracteze;

– sa fie neechivoca, adica sa rezulte cu claritate ca doreste sa contracteze. Astfel, un sondaj

de piata nu este o oferta de a contracta din partea celui care il realizeaza si nici o acceptare din
partea respondentului.

Momentul incheierii contractului este cel la care se realizeaza acordul de vointa. Cu

privire la determinarea lui au fost formulate mai multe teorii:
 a) teoria emisiunii care afirma ca momentul este cel la care destinatarul ofertei a acceptat-o,
chiar daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta ofertantului. Aceasta teorie nu permite stabilirea
exacta a momentului si in plus acceptarea nefiind cunoscuta de ofertant ea poate fi revocata;

b) teoria transmisiunii (expedierii) apreciaza ca momentul este cel al expedierii acceptarii.

Nu rezolva situatia cand ofertantul revoca oferta pana la primirea acceptarii facute in cadrul
termenului ofertei;

c) teoria receptiunii considera ca momentul este cel al p 242g69c rimirii de catre ofertant a
acceptarii, chiar daca nu a luat la cunostinta de continutul ei. este criticata pe motivul ca
ofertantul nu cunoaste ca a avut loc incheierea contractului, nestiind ca a fost acceptata;

d) teoria informatiunii (a cunoasterii acceptarii) considera contractul incheiat la momentul

cunoasterii acceptarii de catre destinatar.

Pretul in contractele comerciale, asa cum s-a aratat, in virtutea principiului libertatii
contractuale (autonomiei de vointa) se stabileste liber de catre parti. El este un element esential
al contractului. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie determinat sau determinabil si sa fie
real. Art. 40 Cod comercial prevede: „Cand urmeaza a se hotari adevaratul pret, sau pretul curent
al productelor, marfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului,
al efectelor publice si al titlurilor industriale, el se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele
locului unde contractul a fost incheiat sau, in lipsa, dupa cele ale locului celui mai apropiat sau
dupa orice fel de proba”. Partile pot sa mai prevada in contract clauze de indexare a pretului,
legandu-l de inflatie sau de anumite etaloane (pretul aurului, cursul unor valute).

Locul executarii obligatiilor comerciale. Sediul materiei il reprezinta art. 59 Codul

comercial.

In orice contract comercial, care este prin natura lui si sinalagmatic si oneros, partile au atat
calitatea de debitor, cat si pe cea de creditor si, prin urmare, analiza locului executarii obligatiilor
trebuie sa tina cont de natura contractului, natura obligatiei asumate, natura bunului si locul unde
se afla acesta la momentul formarii contractului.

In dreptul civil, stabilirea locului executarii obligatiilor este facuta prin art. 1104 Cod civil.
Ambele reglementari, si cea civila si cea comerciala, prevad ca executarea obligatiei se face la
locul aratat in contract. In lipsa de prevedere in contract acesta trebuie executat la locul unde cel
care s-a obligat isi avea stabilimentul (cladirea, localul) sau comercial sau cel putin domiciliul ori
resedinta la momentul formarii contractului (art. 59 alin. 2 Cod comercial). Si Codul civil (art.
1104 alin. 2) si Codul comercial (art. 59 alin. 3) prevad ca atunci cand obligatia de predare
priveste un lucru determinat (cert, individual determinat) executarea obligatiei se face la locul
unde se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii. In orice alt caz executarea obligatiei se
face la domiciliul debitorului (art. 1104 Cod civil, aplicabil in cauza conform art. 1 alin. 2 din
Codul comercial care prevede ca, acolo unde Codul comercial nu dispune, se aplica Codul civil).

http://www.stiucum.com/drept/drept-comercial/Contractele-comerciale-special94264.php

Numite sunt contractele care corespund unei operaţiuni juridice determinate şi care sunt
nominalizate în legislaţia civilă, fie în Codul civil, fie în legi civile speciale[23], precum şi în alte
acte normative speciale. Categoria contractelor tipice o formează contractul de muncă, contractul
matrimonial, majoritatea contractelor civile, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare,
contractul de schimb, contractul de antrepriză, contractul de leasing, contractul de împrumut,
contractul de arendă etc.
Nenumitesunt contractele ce nu se bucură de regim juridic de reglementare propriu. Ele
sunt expresia libertăţii de voinţă a persoanei[24]. Respectiva categorie de contracte este
guvernată totalmente de principiul «se admite totul ceea ce nu este interzis». Spre exemplu,
majoritatea tratatelor internaţionale sunt contracte nenumite.
În acelaşi context pentru realizarea corectă a delimitării contractelor în numite şi
nenumite, este necesar de a face o remarcă în ce priveşte existenţa unui regim juridic de
reglementare la aceste contracte. Astfel, în unele cazuri, anumite categorii de contracte nu-şi
găsesc o reglementare expresă în legislaţia în vigoare, însă aceasta nu dă temei de a le numi drept
contracte nenumite. Spre exemplu, Legea cu privire la leasing nu reglementează leasingul
imobiliar, iar totodată nu există nici o normă cu caracter imperativ, care ar fi declarat, că legea
nu admite leasingul imobiliar. Aceasta ne sugerează idea, că încheierea unui contract de leasing
imobiliar nu va contraveni principiului legalităţii. Acest contract însă va rămânea un contract
numit sau tipic, dar nereglementat.

[24] A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag.
76

http://referat-referate.blogspot.md/2013/02/clasificarea-contractelor.html

Teme de cercetare

1. Particularități ale contractului civil încheiat conform dreptului civil

2. Contracte speciale
3. Rolul și funcțiile societății civile
4. Ocrotirea minorului în raporturile juridice civile.
5.