UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA CIG

ANUL III

REFERAT
PRINCIPALELE REGLEMENTĂRI DE FUNCŢIONARE A
PIEŢEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

COORDONATOR,

LECT. UNIV. DR. NAFTĂNĂILĂ CRISTINA ALINA

STUDENT,

BUŞTENARU BIANCA

- 2020 -
 Analiza pieţei de capital din România

1. Analiza pieţei de capital din România, dezvoltarea şi necesitatea acesteia.

Însemnătatea pieţei de capital într-o economie de piaţă este demnă de luat în vedere
aceasta reprezentând o componentă importantă a economiei moderne, existenţa sa exprimând
gradul de dezvoltare şi mai ales, de libertate a acesteia menită să asigure întâlnirea cererii cu
oferta de instrumente financiare. Buna funcţionare a pieţei de capital este esenţială în economia
contemporană pentru a se realiza un transfer eficient de resurse băneşti de la cei ce dispun de
capital către cei ce au nevoie de capital şi care reuşesc plasarea profitabilă acestuia. De aici
rezultă că piaţa de capital este un factor decisiv de influenţă în ceea ce priveşte calitatea
deciziilor de investiţii, fondurile de acţiuni fiind atrase de către emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, în
vederea unor proiecte de investiţii.
Piaţa de capital prezintă interes şi datorită faptului că poate exercita control asupra
unor societăţi prin achiziţii semnificative de acţiuni sau obţinerea unor câştiguri pe termen scurt
prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare. Colectarea capitalurilor temporare
disponibile la nivelul economiei, alături de realocarea celor insuficient sau ineficient utilizate la
un moment dat şi chiar favorizarea unor restructurări sectoriale, scot în evidenţă locul ocupat de
piaţa de capital în contextul economiei multor ţări, fie acestea dezvoltate sau în curs de
dezvoltare.1
În literatura de specialitate, termenii de piaţă financiară şi piaţă de capital nu sunt folosiţi
în mod uniform. Astfel, s-au conturat două concepţii diferite privind sfera de cuprindere a
acestora: concepţia anglo-saxonă, conform căreia piaţa de capital formează împreună cu piaţa
monetară ceea ce se numeşte piaţa financiară, deci piaţa de capital e sinonimă cu piaţa valorilor
mobiliare şi asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung şi concepţia continental
europeană, de origine franceză, conform căreia piaţa de capital cuprinde piaţa ipotecară, piaţa
monetară şi piaţa financiară, aceasta din urmă fiind cea pe care se emit şi se tranzacţionează
valori mobiliare2.

1
Munteanu Gabriela., Piaţa de capital din România, Ed. Fundaţiei “Andrei Şaguna”, Constanţa, 2008, p.13
2
Prisăcariu Maria, Ursu Silviu, Andrieş Alin, Pieţe şi instrumente financiare, Ed. Universităţii ”Al.Ioan Cuza”, Iaşi,
2008, p.20
 Practica existentă din România a optat pentru concepţia anglo-saxonă potrivit căreia piaţa
de capital este o componentă a pieţei financiare, de altfel tot după modelul american s-a
fundamentat şi structura pieţei bursiere.
În această calitate, piaţa de capital are un rol esenţial în dezvoltarea şi reglarea
economiei în ansamblul ei, reprezentând un mecanism complex atât de finanţare a activităţii
economice prin emisiunea de titluri financiare şi stabilirea preţului acestor titluri.
Piaţa de capital se divide în două compartimente: piaţa primară specializată în emisi-
unea şi plasarea titlurilor noi (pe termen lung sau pe termen scurt), respectiv piaţa secundară,
unde se tranzacţionează titluri deja emise. Existenţa unei pieţe secundare, este indispensabilă
pentru buna funcţionare a segmentului primar, asigurând lichiditatea şi mobilitatea plasamentelor
efectuate, cât şi evaluarea lor permanentă. 3Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează
prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: bursa de valori şi piaţa extra bursieră
( Over The Counter Market).
Legătura dintre aceste două compartimente (piaţa primară şi cea secundară), este una
foarte strânsă: astfel că o societate care iniţiază o emisiune de noi titluri de valoare, va întâmpina
dificultăţi în mobilizarea fondurilor planificate dacă nu există o piaţă secundară pe care acestea
să fie negociate ulterior.4
Cu toate că piaţa primară are doar o existenţă temporară, dată de momentul în care
emitentul mobilizează banii pentru necesităţile sale de la cei cu excedente băneşti şi că piaţa
secundară este cea cu existenţă continuă, pentru orice ţară este mai importantă piaţa primară
decât cea secundară, întrucât ea este cea care asigură mobilizarea fondurilor necesare finanţării
economiei.
Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de
existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc cererea şi oferta de active
financiare necesare dezvoltării, în cadrul firmelor, a producţiei de bunuri şi servicii. Astfel,
această corelaţie presupune că evoluţia ciclului economic este aceeaşi cu cea a pieţei de capital,
arătându-se că după recesiune, transporturile şi în general, infrastructura, reprezintă activităţi ce
dau tonul creşterii economice. Pe măsură ce economia se revigorează se constată creşterea
dinamicii consumului populaţiei.

3
Stoica Ovidiu., Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital. Pieţe de capital emergente, Ed. Economică, Bucureşti,
2002, p. 20
4
Ibidem ,p.21.
 Piaţa autohtonă a traversat un proces îndelungat, de apropiere de modelul european (de
inspiraţie germană), fiind iniţial dezvoltată prin adoptarea modelelor de sorginte nord americană.,
fapt ce a determinat confuzie şi o lipsă de funcţionalitate a sistemului, precum şi un efort
suplimentar pentru crearea unei infrastructuri funcţionale.
Primele încercări de instaurare a unei pieţe bursiere, sub aspect instituţional datează din
anul 1839, când apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila, fără a se solda însă cu
rezultate viabile, datorită absenţei bazelor legislative autohtone. Deschiderea Bursei din
Bucureşti a avut loc la 1 decembrie 1882 şi a fost consemnată în ziarele vremii ca “un eveniment
de mare însemnătate financiară şi economică” şi definită ca “un fel de târg, în care negocierile se
fac după reguli dinainte stabilite”5.
Datorită rezultatelor nesatisfăcătoare ale legii din 1881, Legea asupra burselor de comerţ
publicată în Monitorul Oficial nr.31 din 9 mai 1904 aduce o nouă organizare a acestora în
Vechiul Regat. La baza reformei burselor de comerţ din 1904 a fost pus principiul libertăţii
tranzacţiilor în materie de bursă. Pentru aplicarea lui a fost creat în cadrul bursei un organ nou,
numit Corporaţiunea Bursei.
Dacă în baza legii din 1881 operaţiunile nu puteau fi făcute direct ci numai prin
intermediul mijlocitorilor oficiali, legea din 1904 acordă dreptul de a efectua astfel de operaţiuni
direct între ei, membrilor corporaţiunii bursei, însă doar pentru operaţiuni pe cont propriu, nu şi
pentru cele de intermediere (numite, după modelul francez, curtaj). Noua lege prevedea
funcţionarea în ţară a următoarelor burse (care, erau înfiinţate deja la data promulgării legii): la
Bucureşti - o bursă de schimb şi efecte, de cereale şi mărfuri; la Brăila, Galaţi şi Constanţa - câte
o bursă de cereale, de mărfuri şi de închiriere a bastimentelor; la Iaşi şi Craiova câte o bursă de
cereale şi de mărfuri.
Începând cu anul 1885 bursa “cade în letargie”, devenind o ficţiune caracterizată prin
absenţă totală de activitate. Bursa a intrat într-o perioadă nefavorabilă, când erau cotate doar
titlurile aferente împrumuturilor ce fuseseră acordate României. Eşecul primei burse de comerţ
din capitala ţării s-a datorat atât condiţiilor economice şi sociale precare, cât şi erorilor şi
lacunelor legii. Modificările aduse în anii 1886 (principalul amendament reprezentându-l
garantarea operaţiunilor la termen cu un depozit de 15% din valoarea operaţiunii, precum şi
posibilitatea renunţării la tranzacţie după închiderea şedinţei) şi 1897 arătându-se insuficiente.

5
Prisăcariu Maria, Ursu Silviu, Andrieş Alin, op. cit. p. 22
 Deşi de-a lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-
politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), cu unele oscilaţii, Bursa din
Bucureşti şi-a desfăşurat activitatea până la intrarea în primul război mondial, când operaţiunile
ei au încetat. În ciuda perioadei relativ reduse de funcţionare, comparativ cu celelalte burse
europene, Bursa din Bucureşti a ocupat o poziţie importantă în comerţul internaţional fiind
singura piaţă de importanţă internaţională pentru negocieri bursiere în sud-estul european.
În perioada 1916-1918, în timpul primului război mondial, Bursa a fost închisă,
tranzacţiile efectuându-se prin bănci comerciale sau la Târgul Bursier de pe Lipscani.6
Anul 1918 marchează odată cu redeschiderea bursei, mari solicitări a valorilor mobiliare
şi o creştere a interesului pentru investiţiile în acţiuni. Perioada 1919-1925 a însemnat o perioadă
de creştere, determinată de acţiunile societăţilor de transport, ale celor bancare şi ale societăţilor
de asigurare. Această perioadă a fost întreruptă, deoarece din cauza blocării disponibilităţilor
băneşti în valori mobiliare achiziţionate la preţuri ridicate, s-a resimţit lipsa numerarului în
circulaţie.
Crahul bursei din New York (1929), a marcat începutul recesiunii, precum şi declinul în
care erau antrenate majoritatea burselor din Europa, inclusiv în România unde se instalase
panica. Anul 1931 a consemnat în istoria economiei agravarea crizei mondiale, fapt ce a impus,
în ţara noastră, ca şi în alte ţări, o tendinţă de centralizare a economiei, printr-o intervenţie
considerabilă a statului. Restricţia anului 1932 (legea pentru comerţul cu devize) referitoare la
importuri şi exporturi, a concentrat schimburile decontate în valute în aria administrată de Banca
Naţională, România fiind nevoită să îşi reglementeze schimburile de mărfuri cu străinătatea,
precum şi schimburile de devize.
După încheierea crizei economice 1929 – 1933, odată cu refacerea economică, „Bursa de
efecte, acţiuni şi schimb in Bucureşti”, cunoaşte şi ea un curs ascendent, anul 1939 reprezentând
apogeul perioadei interbelice.
Bursa de valori fiind considerată, chintesenţa pieţei, neavând un sediu al ei, care să-i
îndeplinească cerinţele legate de un echipament modern şi de sprijinul statului, a înregistrat un
regres în perioada de zece ani până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în ciuda
faptului că a înregistrat şi niveluri foarte mari a tranzacţiilor în câteva şedinţe bursiere.7
6
Ştefura Gabriela., Prisacariu Maria, România şi problemele integrării europene – Piaţa de capital din România în
contextul integrării europene,Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2005, p. 200

7
Anghelache Gabriela, Piaţa de capital în context european, Ed. Economică, Bucureşti, 2009, p. 49
 Sfârşitul celui de-al II-lea război mondial, a însemnat şi sfârşitul pieţei de capital şi al
bursei de valori. Procesul naţionalizării economiei din 1948 care a condus prin instaurarea
proprietăţii de stat, la dispariţia produselor specifice pieţei de capital: acţiunile, obligaţiunile
corporatiste, titlurile de stat autohtone şi externe (cu echivalent in lei – aur), a însemnat un
important fenomen care a precedat sfârşitul pieţei de capital şi totodată al bursei de valori, în
sectorul extrem de dinamic în care piaţa de capital a fost constituită.8
Revoluţia din 1989, a însemnat o cotitură importantă în istoria României, accentuată de
programul de reformă ce i-a urmat şi de necesitatea reclădirii pieţei de capital şi a instituţiilor
acesteia, printre care şi cea a Bursei de Valori Bucureşti.9

Perspective şi tendinţe ale pieţei de capital din România

1. Probleme şi premise ale dezvoltării pieţei de capital

Se remarcă faptul că economia internaţională este în continuu proces de restructurare şi

tranziţie, cu impact asupra tuturor naţiunilor, acestea fiind nevoite să se adapteze la modificările
rapide ce au loc pe plan mondial. Acest proces de restructurare este condus de două forţe
dinamice şi interdependente: adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale şi
apariţia şi dezvoltarea aranjamentelor economice regionale.
Printre cele mai importante modificări manifestate la nivelul pieţelor financiare mondiale
au fost cele legate de fenomenul de accelerare a integrării şi globalizării lor. Această evoluţie,
direct determinată de liberalizarea pieţelor financiare naţionale, progresul tehnologic rapid şi
salturile uriaşe din domeniul telecomunicaţiilor, a condus la apariţia unor noi oportunităţi de
investiţii şi finanţări pentru actorii pieţelor financiare din toată lumea.
Pe fundalul globalizării şi a integrării în piaţa unică de capital a Uniunii Europene, am
realizat o radiografie a pieţei interne de capital, pentru a surprinde principalele probleme cu care
se confruntă, precum şi evoluţiile şi perspectivele acesteia.

8
Ibidem., p.47-48
9
www.bvb.ro.
 Piaţa de capital naţională se încadrează în rândul pieţelor emergente, România
demarând un proces de creştere economic dar nereuşind să ajungă la un nivel înalt de dezvoltare,
fiind caracterizată de un grad semnificativ de instabilitate economică şi politică.
Cu toate că procesul de creare şi de consolidare a unei pieţe bursiere a început de un timp
îndelungat în România (1995) progresele acesteia s-au arătat a fi minore, piaţa de capital
românească fiind departe de a ajunge la un grad de dezvoltare care să îi permită să-şi exercite
rolul său primordial, acela de a finanţa economia. Importanţa pieţei de capital rezidă şi din faptul
că acesta reprezintă un etalon al gradului de evoluţie şi de dezvoltare a economiei de piaţă
funcţională, existenţa acesteia cât şi nivelul de dezvoltare devenind şi pentru economia naţională
o condiţie ce trebuie îndeplinită.
Progresele încetinite ale pieţei de capital îşi găsesc explicaţia şi în faptul că România
după aproximativ jumătate de secol în care nu a beneficiat de o piaţă bursieră, practic a început
de la zero, fără experienţă considerabilă în spate şi fără a dispune de o infrastructură dezvoltată
şi de personal instituit.
Printre cauzele care au afectat dezvoltarea acestei pieţe putem menţiona unele interne,
precum ratele ridicate ale dobânzii şi inflaţiei, profitabilitatea scăzută a mediului economic,
recesiunea economică, adoptarea târzie şi incompletă a legislaţiei valorilor mobiliare şi
schimbarea ei frecventă, dar şi o serie de evenimente financiare externe, precum criza asiatică,
declanşată la finele anului 1997 şi cea rusă din 1998.10
Trebuie de luat în calcul şi cadrul macroeconomic al economiei naţionale din ultimii 10
ani, caracterizat de o invazie a capitalului străin care a acaparat o mare parte a factorilor de
producţie autohtoni, o explozie a sistemului bancar care a oferit capital de împrumut la costuri
foarte mici din punct de vedere istoric (LIBOR - ul pentru dolari a înregistrat decada cu cel mai
mic nivel mediu din întreaga istorie a existenţei dolarului american), iar puţinele start – up - uri
ale antreprenorilor români au beneficiat de finanţarea structurilor de tip private - equity (care la
rândul lor se finanţau de pe pieţele de origine la costuri scăzute la nivel istoric).
Piaţa de capital este un domeniu de activitate ale cărui existenţă şi dezvoltare depinde
atât de componentele ei instituţionale şi de disponibilităţile financiare, cât şi în mare parte de
încrederea pe care o inspiră mecanismele ei şi comportamentul celor care o conduc şi a celor care
efectuează direct operaţiile specifice pieţei. Explicaţia o găsim în faptul că aceste operaţiuni pot

10
Ştefura Gabriela., Prisacariu Maria, op. Cit, p. 203
afecta în măsură considerabilă interesele economice şi financiare ale emitenţilor şi ale
investitorilor prin numeroase variabile controlabile, cum ar fi momentul ales pentru declanşarea
lor, preţul practicat, modul de folosire a informaţiilor, metoda utilizată.
Trendul ascendent sau descendent al pieţei de capital, respectiv progresele sau regresele
înregistrate sunt calculate pe baza unui criteriu destul de relevant şi anume lichiditatea pieţei.
După cum analiştii apreciază piaţa de capital românească nu este o piaţă lichidă, doar acţiunile
cotate la BVB şi extrem de puţine acţiuni tranzacţionate pe piaţa RASDAQ asigură o lichiditate
acceptabilă investitorilor.
O altă problemă cu care se confruntă piaţa naţională este că datorită instabilităţii cadrului
legislativ, blocajului financiar şi nivelului ridicat ale ratelor dobânzilor şi a inflaţiei, mecanismul
finanţării prin emisiuni publice de obligaţiuni este prea puţin utilizat, obligaţiunile nereuşind să
ofere o alternativă la plasamentele în acţiuni. Şi la acest capitol al emisiunilor de obligaţiuni
România, după cum putem vedea în graficul următor, se află la cel mai scăzut nivel, atât ca
număr de instrumente cât şi ca valoare, faţă de pieţele de capital de aceeaşi talie, şi anume cele
din Europa Centrală şi de Est.

2. Tendinţele pieţei de capital româneşti

Evoluţia pieţei de capital pe parcursul anului 2010 a fost una relativ normală după
revenirile anului precedent şi ţinând cont de performanţele economiei româneşti. Însă anul 2010
a confirmat că piaţa se află pe traseul revenirii, al ieşirii din criză şi al creşterii cu toate că a fost
anul manifestării crizei finanţelor publice şi declanşării crizei valutare. Desigur, acest traseu nu
este unul simplu, iar anul 2010 a arătat acest lucru, printr-o lipsă de volatilitate şi lichiditate
scăzută. Debutul ascendent s-a transformat, într-un declin de peste 20%, în primul trimestru al
anului, pe fondul creşterii de risc, ca urmare a crizei finanţelor publice din depăşirea crizei, dar şi
faptul că la nivelul ţării FMI a fost nevoit să adopte măsuri de consolidare bugetară. Revenirea
nu va fi simplă nici în continuare, criza nefiind depăşită în totalitate.
Capitalizarea bursieră a pieţei reglementate a BVB înregistra o valoare de 102, 4 miliarde
lei la sfârşitul lui 2010 echivalentul a 23,9 miliarde EUR, din care o 57, 6 miliarde lei reprezenta
capitalizarea singurului emitent străin listat Easter Bank Group (EBS)
 Considerăm că perspectivele de creştere ale acţiunilor listate pe piaţa de capital din
România sunt bune începând cu 2011. Evoluţia favorabilă a acţiunilor româneşti fiind
impulsionată şi de o serie de evenimente: listarea Fondului Proprietatea pe data de 25 ianuarie,
derularea unor vânzări prin bursă a unor pachete de acţiuni deţinute de statul român la Petrom,
Transelectrica, Transgaz şi Romgaz (aceasta din urmă, dacă s-ar realiza, ar reprezenta una dintre
cele mai interesante oferte publice iniţiale din istoria pieţei de capital locale) şi listarea unor
companii private. Aceste vânzări, împreună cu Fondul Proprietatea dacă s-ar realiza vor conduce
la o creştere a free floatu-lui cu peste 4 mld. Euro, ceea ar transforma anul 2011, ca cel mai bun
an din punct de vedere al listărilor. 11
O contribuţie considerabilă la un start pozitiv al pieţei în primul trimestru a acestui an a
avut-o listarea Fondului Proprietatea pe piaţa administrată de BVB, Sectorul Titluri de Capital,
Categoria I. Fondul Proprietatea, înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, este un fond
închis de investiţii, administrat de Franklin Templeton Investment Limited, o companie
înregistrată în Marea Britanie, activă în România prin sucursala din Bucureşti.
Fondul Proprietatea a debutat la tranzacționare aducând în premieră în România, pentru
un emitent local, mecanismul de tranzacționare prin intermediul conturilor globale fără pre
validare, operaţiuni de împrumut de acțiuni și de vânzare în lipsă. Listarea Fondului Proprietatea,
mult aşteptată de marile fonduri de investiţii, a avut un impact pozitiv asupra Bursei de Valori
Bucureşti, capitalizarea acesteia a cunoscut o creştere de 8,2 miliarde de lei (1,9 miliarde de
euro) prin listarea Fondului Proprietatea.
Peste 1,6 miliarde de acţiuni Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate la Bursa de Valori
Bucureşti în prima lună de la listarea Fondului, reprezentând 11,8% din capitalul acestuia.
Valoarea tuturor tranzacţiilor cu acţiunile Fondului a depăşit 1 miliard de lei, iar numărul total de
tranzacţii a fost de peste 27.191 în prima lună, până în prezent atingând 36 de mii de tranzacţii.
Listarea Fondului a dus la triplarea valorii medii zilnice a tranzacţiilor faţă de 2009 şi 2010 cu
valoarea medie a tranzacţiilor echivalând cu 59% din valoarea totală tranzacţionată la Bursa de
Valori Bucureşti - de departe cea mai tranzacţionată acţiune.
Faptul că în luna martie însă, cel mai mare investitor de pe piaţa de capital din România,
Fondul Proprietatea a cumpărat acţiuni Easte (EBS) la bursa de la Viena, de 60 milioane euro,
deşi această acţiune este listată şi la Bursa de Valori Bucureşti, denotă încă o dată faptul că
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip inchis, creată cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror
11

proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist şi care acum nu mai pot fi retrocedate în natură.
România are una dintre cele mai scumpe şi neperformante burse din lume. Această tranzacţie, de
peste 60 de milioane euro, pentru un singur emitent ar fi dinamizat activitatea bursei din
România. 12

BIBLIOGRAFIE

1. Munteanu Gabriela., Piaţa de capital din România, Ed. Fundaţiei “Andrei Şaguna”,
Constanţa, 2008;

12
www.romanialiberă.ro
 2. Prisăcariu Maria, Ursu Silviu., Andrieş Alin., Pieţe şi instrumente financiare, Ed.
Universităţii ”Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 2008;
3. Stoica Ovidiu., Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital. Pieţe de capital emergente,
Ed. Economică, Bucureşti, 2002;
4 . Anghelache Gabriela, Piaţa de capital în context european, Ed. Economică, Bucureşti,
2009;
5. Ştefura Gabriela., Prisacariu Maria, România şi problemele integrării europene – Piaţa
de capital din România în contextul integrării europene,Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza,
Iaşi, 2005;

Webografie

1. www.bvb.ro.
2. www.romanialiberă.ro