INSTITUŢIA LIBERĂRII CONDIŢIONATE,

Componentă a activităţii de reeducare a persoanei private de libertate şi de

prevenire a recidivei

1. INTRODUCERE
Instituţia liberării condiţionate reprezintă o componentă importantă a activităţii de
reeducare a persoanelor private de libertate, având drept scop principal prevenirea recidivei,
dar şi reeducarea persoanei condamnate, în vederea reintegrării acesteia în societate.
Prin specificul mecanismului său de aplicare, liberarea condiţionată este reglementată
atât de norme de drept penal substanţial, cât şi de norme de drept procesual penal, având în
acelaşi timp şi relevanţă în ramura dreptului penal execuţional. Sub acest aspect, se impune a
fi menţionat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 1 privind Codul penal,
instituţia liberării condiţionate a suferit importante schimbări, reglementarea transpunând o
viziune nouă, atât sub aspectul condiţiilor de acordare, cât mai ales cu privire la procesul de
reintegrare socială a condamnaţilor, prin implicarea directă a instituţiilor statului, respectiv
prin serviciile de probaţiune în acordarea sprijinului calificat pentru fiecare situaţie concretă.
Dacă instituţia liberării condiţionate, în legislaţia anterioară, nu obliga pe condamnat ca
în perioada de la liberarea condiţionată până la terminarea pedepsei să realizeze paşi spre
reintegrarea concretă, ci doar să nu săvârşească noi infracţiuni, noul Cod penal are o viziune
novatoare, continuând activităţile de reeducare prin îndeplinirea de către cel liberat a unor
măsuri şi obligaţii sub controlul serviciilor de probaţiune, în aşa fel încât, până la termenul
stabilit pentru expirarea pedepsei, să se realizeze reintegrarea efectivă în societate.
Instituţiile implicate în aplicarea reglementărilor legale referitoare la liberarea
condiţionată sunt unităţile de penitenciar, judecătorul de supraveghere a persoanelor private
de libertate, instanţa de judecată, organele de poliţie, serviciul de probaţiune, etc.
În cadrul acestui referat ne propunem să oferim o analiză detaliată a instituţiei liberării
condiţionate, sub aspectul reglementării sale în legislaţia română, al aplicării sale practice,
precum şi al eficacităţii sale în prevenirea recidivei, urmând ca în final să reliefăm concluzii
practice şi să evidenţiem propuneri de eficientizare a instituţiei liberării condiţionate.

2. REGLEMENTARE
1
La data de 01.02.2014.

1
 Instituţia liberării condiţionate este una complexă, iar pentru aplicarea sa au fost
reglementate norme de drept penal substabţial, norme de drept penal procesual, dar şi norme
de drept penal execuţional.
Astfel, sub un prim aspect, liberarea condiţionată este reglementată de art. 99 – art. 106
Cod penal, dispoziţii legale ce prevăd condiţiile liberării condiţionate, măsurile de
supraveghere şi obligaţiile impuse persoanei ce beneficiază de liberarea condiţionată, cazurile
în care se poate dispune revocarea, respectiv anularea liberării condiţionate, precum şi
efectele aplicării acestei instituţii.
În acelaşi timp, art. 587 Cod procedură penală reglementează procedura de soluţionare a
cauzelor având ca obiect liberarea condiţionată, iar art. 588 din acelaşi act normativ conferă
regulile cadrului procesual pentru anularea sau revocarea liberării condiţionate.
Din prisma normelor de drept execuţional, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 95 – art. 97
din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează procedura de
acordare a liberării condiţionate prin raportare la partea din durata pedepsei ce se poate
considera executată, respectiv la atribuţiile comisiilor pentru liberarea condiţionată din cadrul
penitenciarelor.

3. MOD DE APLICARE
Persoana condamnată poate fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a
pedepsei privative de libertate, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 99 sau art. 100 din
Codul penal, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare
condiţionată.
Această comisie este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
care este şi preşedintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru
siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă
psihosocială şi un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent
potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul, secretariatul comisiei fiind asigurat
de către şeful serviciului evidenţă din penitenciarul respectiv.
În cazul în care, comisia pentru liberare condiţionată constată că persoana condamnată
întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, formulează propunerea aferentă,
consemnată într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei, pe care
îl înaintează instanţei de judecată competente.

2
 În cazul în care, comisia pentru liberare condiţionată constată că persoana condamnată
nu întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, prin proces verbal, fixează un termen
pentru reexaminarea situaţiei condamnatului, care nu poate fi mai mare de un an. Acesta se
comunică persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea
la cunoştinţă, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiţionată, judecătoriei în
circumscripţia căreia se află penitenciarul.
Totodată, persoana privată de liberate are posibilitatea de a formula o cerere de liberare
condiţionată atunci când apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru a beneficia de aceasta.
Rezultă aşadar că instanţa de judecată poate fi sesizată direct de către condamnat,
respectiv de către comisia pentru liberare condiţionată din cadrul penitenciarului unde se
execută pedeapsa închisorii.
Odată înregistrată cererea referitoare la liberarea condiţionată, aceasta este repartizată
aleatoriu şi se fixează termen de judecată. Menţionăm faptul că la judecarea cererii de liberare
condiţionată este obligatorie participarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă
judecătoria învestită, dar şi asistenţa juridică a persoanei condamnate, acesteia fiindu-i
desemnat un avocat din oficiu în situaţia în care nu beneficiază de asistenţă juridică din partea
unui avocat ales.
În soluţionarea cererii de liberare condiţionată, instanţa de judecată analizează întrunirea
condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiţionate, concluziile
comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul penitenciarului neavând caracter obligatoriu2.
Potrivit art. 99 Cod penal: „(1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate
fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra
în societate”.
Potrivit art. 100 alin. (1) și (3) Cod penal: „ (1) Liberarea condiționată în cazul
închisorii poate fi dispusă dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii
care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20
de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
2
Nici în ipoteza în care propunerea de liberare condiţionată este formulată de aceasta.

3
 b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în
societate.
(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din
durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În
acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin
jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două
treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.
Conform art. 100 Cod penal și art. 97 din Legea nr. 254/2013, vocația liberării
condiționate se dobândește dacă persoana condamnata îndeplinește cumulativ mai multe
condiții de legalitate și temeinicie, ultimele apreciate sub aspectul oportunității realizării prin
liberare condiționată a scopului executării pedepsei, respectiv prevenția specială, potrivit art.
3 din Legea nr. 254/2013.
Sub aspectul condițiilor de legalitate, potrivit art. 100 alin.1 lit. a, alin. 3 Cod penal și
art. 97 alin.3 lit. a din Legea nr.254/2013, persoana condamnată trebuie să execute din durata
pedepsei, în mod cumulativ, următoarele fracții: fracția totală obligatorie de 2/3, respectiv
fracția specială de 1/2 prin executare efectivă, în cazul în care a prestat muncă.
Potrivit art. 100 alin. 2 şi alin. 4 Cod penal, în cazul în care persoana condamnată a
împlinit 60 de ani, aceasta trebuie să execute din durata pedepsei, în mod cumulativ,
următoarele fracții: fracția totală obligatorie de ½, respectiv fracția specială de 1/3 prin
executare efectivă, în cazul în care a prestat muncă.
Tot ca o condiție de legalitate, art. 100 alin.1 lit. b Cod penal și art. 97 alin. 3 lit. b din
Legea nr. 254/2013 impun și executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis.
În ce privește condițiile de temeinicie și oportunitate, art. 100 alin.1 lit. c, d Cod penal și
art. 97 alin.3 lit. c, d din Legea nr.254/2013, impun în această ordine: îndeplinirea integrală a
obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cu excepția lipsei oricărei
posibilități, sarcina probei sub acest aspect revenind persoanei condamnate; convingerea
instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Cerința de oportunitate a convingerii judecătorului că persoana condamnată s-a
îndreptat și se poate reintegra în societate este particularizată, sub aspectul criteriilor de
formare, de dispozițiile art. 97 alin. 3 lit. d şi e din Legea nr.254/2013.

4
 Astfel, art. 97 alin. 3 lit. d şi e din Legea nr. 254/2013 reglementează criteriile de
formulare a propunerilor de liberare condiționată, în ce privește conduita persoanei
condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii
prestate, activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și formării profesionale, precum și în
funcție de responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare
aplicate, precum şi antecedentele penale.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, executarea pedepsei privative de libertate este
menită să realizeze prevenția specială, prin formarea unei atitudini corecte față de ordinea de
drept, față de regulile societății, care să permită reintegrarea în societate a persoanei
condamnate.
În consecinţă, instanţa va analiza fiecare dintre aspectele anterferite prin raportare la
situaţia concretă a persoanei condmnate, pe baza informaţiilor menţionate în procesul verbal
al comisiei pentru liberare condiţionată şi în caracterizarea emisă de penitenciarul în cadrul
căruia se execută pedeapsa închisorii, respectiv prin coroborarea mijloacelor de probă propuse
de condamnst prin cererea de liberare condiţionată. În acest context, menţionăm şi faptul că
potrivit art. 97 alin. 13 din Legea nr. 254/2013, instanţa poate consulta dosarul individual al
persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta.
În final, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect
liberarea condiţionată poate pronunţa una dintre următoarele soluţii:
A) Va admite cererea şi va dispune liberarea condiţionată a persoanei private de
libertate, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei
pedepsei constituind termen de supraveghere pentru condamnat
Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare,
condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
În aceeaşi ipoteză, legea lasă la precierea instanţei oportunitatea stabilirii în sarcina
persoanei liberate a unei dintre următoarele obligaţii:

5
 a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se
apropie de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute la lit. a) şi b) se execută din momentul
acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar
nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute la lit. c) - g) se execută pe toată durata
termenului de supraveghere.
B) Va respinge cererea ca neîntemeiată, în situaţia în care apreciază ca
neîndeplinite condiţiile referitoare la oportunitatea acordării liberării condiţionate
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de judecată trebuie să reţină că nu există
suficiente indicii că pedepsa executată până la acel moment şi-a atins rolul punitiv, preventiv
şi de reeducare.
C) Va respinge cererea ca inadmisibilă, în situaţia în care apreciază ca
neîndeplinite condiţiile referitoare la fracţia de pedeapsă ce trebuie executată
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de judecată trebuie să reţină că cererea a
fost formulată înainte de împlinirea duratei pedepsei ce trebuie executată sau considerată ca
executată.
În situaţia respingerii cererii de liberare condiţionată (ca neîntemeiată sau ca
inadmisibilă), prin hotărâre, instanţa de judecată va fixa termenul după expirarea căruia
propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, acesta neputând fi mai mare de un an şi curgând
de la rămânerea definitivă a hotărârii.
D) Va respinge cererea ca rămasă fără obiect, în situaţia în care, până la data
pronunţării, persoana condamnată a fost liberată la termen.
În toate ipotezele menţionate, hotărârea instanţei poate fi atacată cu contestaţie la
tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la
comunicare, iar în cazul în care contestaţia este formulată de procuror, aceasta suspendă

6
executarea hotărârii de liberare condiţionată pronunţată de prima instanţă. Totodată, o copie
de pe hotărârea de liberare condiţionată rămasă definitivă se comunică serviciului de
probaţiune competent, precum şi unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel
eliberat.

4. ROLUL LIBERĂRII CONDIŢIONATE

Liberarea condiţionată este o modalitate de individualizare a executării detenţiunii pe
viaţă şi a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărârea definitivă a
instanţei de judecată, urmare a îndeplinirii condiţiilor impuse conduitei condamnatului pe
timpul executării fracţiei obligatorii din pedeapsă, precum şi sub rezerva îndeplinirii integrale,
sub controlul serviciului de probaţiune, pe durata termenului de supraveghere a măsurilor şi
obligaţiilor.
Dacă cel condamnat nu mai comite o nouă infracţiune, nu s-a dispus revocarea şi nu
s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
Scopul aplicării şi executării pedepselor nu mai poate fi acelaşi în secolul al XXI-lea,
când cetăţenii condamnaţi au drepturi ce le conferă posibilitatea de a acţiona şi în detenţie,
desigur sub rezerva limitării libertăţii de mişcare, în aceleaşi condiţii ca în libertate. Scopul
pedepselor se schimbă radical, iar liberarea înainte de epuizarea termenului pedepsei este
considerată un beneficiu moral, de comunicare şi de resocializare.
Liberarea condiţionată, ca mod de individualizare a pedepsei în noul Cod penal, are
cele mai restrictive condiţii pentru executarea pedepsei fără lipsire de libertate, faţă de
celelalte măsuri neprivative de libertate, deoarece cuprinde o gamă de etape obligatorii cum
sunt:
– aplicarea pedepsei privative de libertate prin condamnare definitivă;
– trecerea la executarea efectivă a pedepsei în locul de deţinere;
– stabilirea unei fracţii obligatorii de executat în cadrul unor regimuri diferenţiate şi
progresive până la regimul deschis şi semideschis;
– urmărirea unei bune conduite pe toată durata executării pedepsei;
– acordarea liberării condiţionate şi stabilirea unui termen de supraveghere;
– îndeplinirea măsurilor legale şi obligaţiilor impuse prin hotărârea instanţei de
judecată până la epuizarea termenului condamnării.
În cazul în care condamnatul, pe timpull iberării condiţionate, nu a săvârşit o nouă
infracţiune şi a îndeplinit integral măsurile şi obligaţiile, pedeapsa se consideră executată.

7
 Prin liberarea condiţionată, legea penală constată că pedeapsa poate fi individualizată,
stabilind criterii cu privire la gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului, la fel ca şi
îndeplinirea condiţiilor cu privire la modul concret de manifestare a condamnatului pe timpul
executării pedepsei, prin lipsire de libertate.
În aceste condiţii, instituţia liberării condiţionate este o parte de pedeapsă executată în
continuarea lipsirii de libertate, cu multiple condiţii, pe care condamnatul trebuie să şi le
asume, sub sancţiunea revocării acesteia.
Scopul liberării condiţionate este dat de modalitatea de a o obţine, precum şi de felul
cum este parcursă până la terminarea pedepsei. Îndeplinirea de către condamnat a numeroase
condiţii pe timpul deţinerii, precum şi parcurgerea tutur condiţiilor, de trecere dintr-un regim
de maximă siguranţă sau închis în regim semideschis sau deschis, creează condamnatului, din
prima zi de detenţie, un program progresiv de asumare a responsabilităţilor, ce îl determină să
conştientizeze că numai acumularea de rezultate pozitive poate duce la convingerea instanţei
de judecată că astfel de condiţii pot fi îndeplinite şi fără lipsire de libertate.
Continuitatea îndeplinirii unor condiţii, încă de la începutul executării pedepsei până
la termenul final de executare a pedepsei, situează liberarea condiţionată în etapa de asumare
a responsabilităţilor cetăţenilor liberi, dar sub controlul serviciilor de probaţiune pentru
garantarea eficienţei pedepsei. Această continuitate diferenţiază liberarea condiţionată de
pedeapsa accesorie şi cea complementară, deoarece condiţiile liberării îl pun pe condamnat în
poziţie mult mai activă, de a îndeplini cerinţele impuse, faţă de pedeapsa accesorie sau
complementară constituite din restricţii şi interdicţii, care îl pun pe condamnat în postura de a
nu face anumite lucruri, de a se abţine cu privire la exercitarea unor activităţi.
Liberarea condiţionată nu dă garanţia că cel liberat nu va mai săvârşi o nouă
infracţiune, dar statuează suficiente măsuri pentru ca, pe timpul executării pedepsei în acest
mod, cel condamnat să fie controlat eficient, să fie atenţionat permanent cu privire la conduita
sa, sub sancţiunea revenirii la un mod de executare cu lipsire de libertate, în cazul în care nu
respectă măsurile de supraveghere.
Prin îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este creată în sarcina persoanei condamnate
numai o vocație, iar nu un drept la punerea în libertate anterior expirării duratei integrale a
pedepsei aplicate. Regula este aceea a executării integrale a sancțiunii, deoarece în momentul
aplicării acesteia instanța de judecată a apreciat, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor
generale de individualizare a pedepsei, durata pe care trebuie să o execute condamnatul pentru
a se putea obține reeducarea sa, raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite
și la circumstanțele sale personale.

8
 Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată este
chemată să analizeze dacă elementele pozitive referitoare la persoana condamnatului, vizând
întreaga perioadă de detenție, sunt de natură să contrabalanseze datele caracteriale negative
privind persoana privată de libertate și să demonstreze efectuarea de către aceasta a unor
progrese constante în vederea reintegrării sociale.
Împrejurarea esențială pentru a se putea admite o cerere de liberare condiționată este ca
ansamblul datelor relevante privitoare la persoana condamnată să fie de natură să formeze
convingerea fermă a instanței că persoana propusă spre liberare s-a reeducat și poate fi redată
societății fără riscul săvârșirii de noi fapte infracționale, că în urma efectuării unei fracții din
pedeapsă a fost eradicat pericolul pe care persoana condamnată îl reprezenta pentru societate.
Această condiție privește felul de a se comporta al condamnatului în realizarea
obligației de a îndeplini o muncă utilă și dovedește că el are aptitudinea de a-și asigura
existența în mod cinstit, prin muncă și din acest punct de vedere poate deci beneficia de
liberare condiționată.

5. CONCLUZII/PROPUNERI
Prin raportare la aspectele menţionate anterior, apreciem că instituţia liberării
condiţionate are un rol deosebit de important în ordinea socială a unui stat, din perspectiva
necesităţii reintegrării a persoanelor ce au avut conflicte cu legea penală în urma cărora au
fost condamnate la pedeapsa închisorii,
Aceasta reprezintă un beneficiu menit să motiveze persoanele private de libertate să dea
dovezi temeinice de îndreptare şi reeducare în perioada încarcerării, astfel încât să fie liberate
înainte de executarea integrală a pedepsei. De asemenea, prin reglementarea instituţiei
liberării condiţionate se urmăreşte scăderea gradului de recidivă, prin conştientizarea de către
persoanele condamnate a gravităţii şi consecinţelor faptelor lor, astfel încât, în urma liberării
înainte de termen să fie suficient de motivaţi să se abţină de la comportamente reprobabile,
având în vedere tratamentul sancţionator de care ar urma să beneficieze în cazul comiterii
ulterioare de fapte penale.
Liberarea condiţionată are un caracter general, de aceasta putând benficia orice persoană
condmnată, indiferent de natura, durata, gravitatea infracţiunii ori de personalitatea
infractorului. Liberarea condiţionată nu este discriminatorie, astfel că, în cazul îndeplinirii
condiţiilor cerute de lege, orice condamnat să poată avea beneficiul ei.

9
 Acordarea liberării condiţionate urmează unui parcurs individual al pedepsei
privative de libertate, instanţa de judecată analizând întreaga conduită, comportarea şi
atitudinea faţă de pedeapsă, victimă, activitatea de resocializare, antecedentele penale şi starea
de recidivă, liberarea având un pronunţat caracter individual.
În acelaşi timp, liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci o vocaţie a
acestuia, acordarea liberării fiind strict atributul instanţei de ju ecată. Caracterul facultativ al
acordării liberării condiţionate este dat de posibilitatea analizării periodice a condiţiilor legale
până la îndeplinirea lor, astfel încât instanţa de judecată să aibă convingerea că cel condamnat
prezintă încredere, că în termenul de supraveghere şi apoi în condiţiile libertăţii nu va mai
comite alte infracţiuni. În acest context, obervăm că liberarea condiţionată are şi un caracter
revocator, deoarece în cazul în care persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă
măsurile de supraveghere şi nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune
executarea restului de pedeapsă.
Având în vedere că durata pedepsei considerate ca executată, ce va fi avută în vedere în
soluţionarea cererii de liberare condiţionată este în legătură cu un principal mijloc de
resocializare stabilit pe plan internaţional, dar şi prin legea română, respectiv munca prestată,
precum şi cu referire la participarea la activităţi educative/sociale/culturale pe întreaga durată
a pedepsei, apreciem că în aceste domenii se impun a fi efectuate demersuri de îmbunătăţire.
În concret, opinăm că este necesară diversificarea programelor socio-educative desfăşurate în
cadrul penitenciarelor, a activităţilor lucrative la care deţinuţii pot participa, precum şi a
sistemului de recompense de care aceştia pot beneficia pe parcursul perioadei de încarcerare,
ca urmare a unui comportament adecvat şi participativ.
În practică, în numeroase ocazii, deţinuţii au argumentat faptul că deşi au formulat
cereri de participare la activităţi lucrative sau socio-educative, nu au putut desfăşura în
concret activităţi în acest sens din pricina numărului insuficient de locuri în cadrul
programelor aferente. Prin urmare, este necesară adaptarea activităţilor menţionate la numărul
efectiv al deţinuţilor, astfel încât, fiecare dintre aceştia să poată participa şi astfel, să
dovedească corijarea comportamentului ce a atras condmanarea lor.
De asemenea, este necesar ca în cadrul penitenciarelor să fie diversificate programele
educaţionale şi de instruire în diverse domenii lucrative puse la dispoziţia persoanelor
condamnate, fiind de notorietate faptul că majoritatea deţinuţilor nu au un grad ridicat de
şcolarizare sau o pregătire profesională. În acest mod, la momentul liberării condiţionate,
persoanele condamnate vor avea o bază solidă, ce le va crea noi oportunităţi de reintegrare
socială.

10