LUCRARE SCRISĂ

SUBIECTUL : Dreptul la plimbare zilnică. Organizarea plimbării, durata și evidența

acestei activități

Dreptul la plimbare zilnică

Dreptul la plimbare zilnică este unul dintre drepturile transpuse legislației în vigoare ca
urmare a uniformizării legii cu Recomandarea adoptată la data de 11 ianuarie 2006 de către
consiliul de miniștri ai Uniunii Europene(REC(2006)2). Recomandarea respectivă vizând în mod
expres domeniul reglementărilor privitoare la penitenciare si condițiile de detenție, printre
obiectivele avute în vedere la elaborarea acestei recomandări numărându-se actualizarea regulilor
europene la nivelul atins de către civilizația europeană la acel moment, necesitatea unui proces
continuu ce vizează reformularea si adaptarea regulilor la realități sociale actuale, înlăturarea
unor formulări ce nu îndeplineau imperativul claritații și predictibilității legii și introducerea unor
reguli noi care să satisfacă necesitățile curente ale vieții din penitenciar.

În legislația interna, mai exact Legea nr 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, în al cărei Capitol V ,intitulat marginal „Drepturile persoanei condamnate”, la articolul
67 vom găsi consacrat Dreptul la plimbare zilnică, mai exact faptul că „Fiecărei persoane
condamnate i se asigură zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o oră, în funcție de
regimul de executare a pedepsei privative de libertate”. De aici putem concluziona că orice
deținut va beneficia de acest drept indiferent de regimul de executare al pedepsei, regimul având
natura doar de a-l restricționa la minim o oră sau de a-i mări aplicabilitatea în funcție de
severitatea regimului în care se află condamnatul.

La fel cum oricare alt drept al unei persoane poate fi îngrădit sau încalcăt cu rea-voință de
către o alta persoană, legiuitorul a consacrat in Legea 254 și pârghiile legale pe care le are
condamnatul atunci când unul din drepturile sale sunt încălcate. Așa cum bine reiese din

1
dispozițiile art.56(1) si art.57, „exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi
îngradită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție” precum și faptul că
„respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de
judecătorul de supraveghere a privării de libertate”. Același articol 57 prevede faptul că
„reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, care desfășoară activități în domeniul protecției
drepturilor omului, pot vizita penitenciarele și pot lua contact cu persoanele condamnate cu
acordul directorului general al Administrației Naționale a penitenciarelor”, precum și că
„întrevederile între reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în
domeniul protecției drepturilor omului și persoanele condamnate se desfășoară în condiții de
confidențialitate, sub supraveghere vizuală”. Având în vedere cele expuse mai sus reiese în mod
clar că legiuitorul a trasat posibilitatea îngrădirii acestor drepturi, lasând doar la îndemâna
prevederilor constituționale sau legislative acest aspect, înterpretând art.56(1) per a contrario se
poate deduce faptul că nimeni altcineva nu poate îngrădi acest drept, nici directorul
penitenciarului, nici cei însărcinați cu paza deținutului, nici măcar judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, totuși trebuie să se țină seama de aspectul că deținutul va putea renunța la
prerogativa acestui drept, exercitarea sa fiind la latitudinea persoanei condamnate. Pe lânga
modurile de îngradire ale drepturilor persoanei condamnate legiuitorul a stabilit și obligația
garantării acestora în persoana judecătorului de supraveghere a privării de libertate, dar a lăsat și
posibilitatea ca persoana condamnată sa poată fi ascultată de anume reprezentanți ai unor
organizații neguvernamentale activiste în domeniul apărarii drepturilor omului care au primit
acordul Directorului Administrției Naționale a Penitenciarelor, în condiții de confidențialitate,
dar totuși instaurând o masură de siguranță si anume cea a supravegherii vizuale, în acest sens o
posibilă predare de bunuri sau alte obiecte interzise între persoana condamnată și reprezentant
poate fi demascată de către persoana însarcinată cu supravegherea întrevederii.

Deși legiuitorul a reglementat interdicția de la art.56(1) și garanțiile de la art.57 a păstrat

diligența necesară și a reglementat și procedura ce va fi parcursă în caz de încălcare a drepturilor
persoanei condamnate, în acest sent în art56(2)-(12) este prevăzută întreaga procedură. Astfel,
împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către
administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de
măsura luată privării de libertate, persoana condamnată fiind ascultată în mod obligatoriu la locul
2
de deținere de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, dar poate proceda și la
ascultarea oricărei alte personae din sistemul penitenciar, exercitând în felul acesta rolul său activ
în a afla adevărul. În termen de 15 zile de la primirea plângerii, judecătorul o soluționează prin
încheiere motivată, admițând plângerea, în tot sau în parte, dispunând anularea sau modificarea
măsurii luate de către administrația penitenciarului ori să oblige pe aceasta din urmasă ia
măsurile legale care se impun, fie respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără
obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz. Ținând cont de faptul că plângerea este un act
unilateral al persoanei condamnate, aceasta o poate retrage, judecătorul luând act de această
retragere. Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei
condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia,
iar în 5 zile de la comunicarea acestei încheieri se poate formula contestație, de către persoana
condamnată sau de către administrația penitenciarului, ce va fi depusă la judecătorul de
supraveghere și înaintată de către acesta împreună cu dosarul cauzei la judecătoria competentă să
soluționeze contestația.

După cum am arătat mai sus dreptul la plimbare zilnică întâmpină reguli distincte în funcție
de regimul de executare al pedepsei în care se afla persoana condamnată. Prevederile privitoare
la dreptul la plimbare zilnică în funcție de regimul de executare le găsim în Regulament de
punere în aplicare al legii 254/2013, în al cărui art.137 găsim definit termenul de durată a
plimbării ca „ timpul petrecut în curțile de plimbare sau alte spații amenajate de către deținutul
care poate să desfășoare această activitate”, precum și instituit faptul că „pe timpul transferului
deținuților de la un penitenciar la altul, deținuții beneficiază de timp pentru fumat și necesități
fiziologice și medicale în penitenciarele de tranzit, stabilite prin decizie a directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor”. În același Regulament este instituit la art.77 că
persoanele condamnate în regimul semideschis își organizează timpul avut la dispoziție și
desfășoară activități administrative gospodărești, sub supraveghere, cu respectarea programului
stabilit de administrație. Similar și în cazul persoanelor condamnate în regimul deschis, doar că
aceștia din urmă nu vor fi supravegheați. În ceea ce privește deținuții din regimul închis și pe cei
din regimul de maximă siguranță, art 58 și art 69 ale aceluiași regulament prevăd că deținuții din
regimul închis și de maximă siguranță care nu prestează muncă și nu participă la alte activități au
dreptul la cel puțin 3, respectiv 2 ore de plimbare zilnică, iar cei care prestează muncă, participă
la programe de educație sau asistență psihologică și asistență socială au dreptul la cel puțin o oră
3
de plimbare zilnică, același drept avându-l și cei aflați în executarea unei sancțiuni disciplinarea,
singura diferența fiind că aceștia își vor exercita dreptul la plimbare în curți special amenajate. În
strânsă legatura cu exercitarea dreptului la plimbare zilnică în funcție de regimul de executare
găsim și situția acelor deținuți care se află în stare de arest preventiv în alta cauză, cărora li se va
aplica exercitarea acestui drept în funcție de regimul în care vor fi încadrați pentru executarea
arestului preventive conform prevederilor din Regulamentul de punere în aplicare al Legii
254/2013.

Având în vedere faptul că o persoană condamnată nu prezintă toate garanțiile pe care o

persoană normală le-ar prezenta au fost avute în vedere o serie de măsuri pentru a asigura
siguranța și supravegherea totală asupra condamnatului căruia i se acordă dreptul la plimbare.
Aceste măsuri le regăsim in Regulamentul privind siguranța penitenciarelor, unde găsim o serie
de prevederi ce au incidența asupra modului în care se va desfășura plimbarea. De exemplu
articolul 139(2) prevede că „plimbarea persoanelor private de libertate se realizează conform
programului întocmit de șeful serviciului de aplicare al regimului penitenciar, avizat de
directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar și aprobat de directorul locului
de deținere, cu respectarea criteriilor de separațiune”, iar pentru aceste plimbări se va ține și o
evidență într-un registru special, exceptând deținuții din regimul deschis sau semideschis, care au
acces direct în curțile de plimbare.

De asemenea regulamentul prevede și condițiile asupra locului unde se va desfășura

plimbarea, plimbarea executându-se în spații amenajate astfel încât să prevină producerea
incidentelor sau încălcarea prevederilor legale referitoare la executarea pedepselor privative de
libertate, spații ce vor fi amenajate cu gard de beton cu înălțimea de minimum 3 metri pentru
persoanele private de libertate arestate preventiv, condamnate din regimul de maximă siguranță
și închis, sancționate disciplinar cu izolarea, precum și pentru cele care prezintă risc pentru
siguranța penitenciarului, gard din plasă de sârmă cu înălțimea de minimum 3 metri pentru
persoanele private de libertate condamnate din regimul semideschis și deschis, planșeu din plasă
de sârmă sudată pentru a preveni escaladarea și introducerea de obiecte interzise, pe întreaga
suprafață a curții de plimbare acolo unde arhitectura acestora permit. De asemenea vor fi dotate
cu canal colector pentru evacuarea apei pluviale, sursă de apă potabilă și closet, acolo unde
persoanele private de libertate nu au acces direct la acestea, bănci încastrate în pardoseală,

4
copertină care acoperă 1/3 din suprafața curții de plimbare, sistem de supraveghere video, posturi
telefonice pentru asigurarea dreptului la convorbiri telefonice, conform art 140(2)-(3).

Pe lânga dotările ce le vor avea aceste curti de plimbare, deținuții vor fi supravegheați ori
din foișor sau dintr-un post de supraveghere la sol ori prin patrulare astfel încât să fie permisă
observarea grupului sau grupurilor de personae, conform art. 141. Articolul 142 enumeră
atribuțiile ce îi incumbă supraveghetorului de la curțile de plimbare, dintre care vom aminti
atribuții cum ar fi consemnarea în registrul de evidență a plimbării numărul camerei/camerelor,
efectivul de deținuți ieșit la plimbare, intervalul orar, detalii despre comportamentul adoptat,
numele și prenumele său și semnează, iar dacă deținuții dintr-o cameră nu doresc să-și exercite
dreptul la plimbare, va consemna aceste aspect, predarea persoanelor private de libertate, după
executarea programului de plimbare, supraveghetorului însoțitor sau supraveghetorului din
secție, urmărirea persoanelor private de libertate scoase la plimbare să nu provoace dezordine sau
să nu comită acte de indisciplină.

Subsemnatul, Ciocîrlan Valentin Alexandru. Declar că am întocmit personal prezenta

lucrare.