Arestarea preventivă

Bojan Raluca Delia,anul 3,IFR

Cuprins:

Capitolul I
 Generalitati privind masurile preventive
1.Concept
2.Desebiri in ceea ce priveste vechea reglementare si noua reglementare a arestarii
preventive

Capitolul II
 Arestarea preventiva
1. Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii și arstării preventive
2. Condițiile speciale in vederea arestarii preventive

Capitolul III

 Procedura de aplicare a arestarii preventive

1. Judecarea propunerii
2. Durata si prelungirea arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale
3. Emiterea si executarea mandatului de arestare preventiva
Capitolul I

•Generalitati privind masurile preventive

1.Concept

Arestarea preventivă este o măsură preventivă privativă de libertate, ce presupune lipsirea de

libertate a inculpatului pe o durată mai lungă decât cea a reținerii, cu posibilitatea de a putea fi
prelungită succesiv în situația îndeplinirii unor condiții determinate de lege. Este cea mai aspră
măsură preventivă, aducând o atingere gravă a dreptului la libertate al individului, motiv pentru
care, similar vechiului Cod de procedură penală, arestarea preventivă are caracter excepțional,iar
legiuitorul a reglementat de o manieră amplă condițiile de luare, menținere și prelungire a acesteia.

Potrivit noului Cod de Procedură Penală, asemenea vechiului cod, măsura arestării preventive nu
poate fi dispusă decât de un judecător, legea nereglementând o asemenea competență procurorului
și organului de cercetare penală.

Arestarea preventivă este o măsură preventivă privativă de libertate ce constă în reţinerea persoanei

în anumite locuri destinate special persoanelor private de libertate în procesul penal

(arestul poliţiei judeţene şi penitenciarul). Arestarea preventivă prezintă două modalităţi,

în funcţie de poziţia pe care o are făptuitorul în cursul procesului: arestarea învinuitului şi

arestarea inculpatului. Cele două modalităţi au un tratament juridic diferit.

2.Desebiri in ceea ce priveste vechea reglementare si noua reglementare a arestarii preventive

Există însă o serie de deosebiri între reglemetarea nouă și cea veche, referitoare la arestarea
preventivă.

Astfel remarcăm următoarele:

- în vechiul cod, arestarea preventivă putea fi dispusă și față de învinuit, în

timp ce, în noul cod, suspectul nu poate fi arestat, ci doar inculpatul;

- în vechiul cod, arestarea preventivă nu putea fi dispusă pentru infracțiunile

pentru care legea penală prevedea pedeapsa amenzii (ca pedeapsă unică

sau ca pedeapsă alternativă cu închisoarea), noua lege neprevăzând o

asemenea interdicție;

- în vechiul cod, luarea măsurii preventive era condiționată de comiterea

unei infracțiuni cu un anumit grad de pericol social abstract (pedeapsa

prevăzută de lege trebuind să fie mai mare de 4 ani), în vreme ce în cazurile

de arestare preventivă prevăzute de art. 223, alin. 1 NCPP, este irelevantă

sancțiunea prevăztută de lege pentru infracțiunea imputată inculpatului;

- noua reglemantare nu mai prevede termene diferite în ceea ce privește

dispunerea măsurii preventive față de minori; refertor la condițiile de luare

a măsurii arestării preventive față de inculpatul minor, noua reglementare

a redus în mod substanțial derogările față de regimul comun aplicabil

majorilor

Date fiind gravitatea arestării preventive ca măsură procesulă,

caracterul său excepțional, dispunerea ei este guvernată nu doar de

dispozițiile procedurale, ci și de norme constituționale ori de reglementări

convențioale, care impun o serie de garanții ale respectării libertății și

siguranței persoanei.

3. Mandatul de arestare preventivă

Capitolul II

•Arestarea preventiva

1. Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii și arstării preventive

Cazurile care permit luarea măsurii arestării preventive sunt reglementate de Noul Cod de

proedură penală la art. 223. Primele patru, reglementate de art. 223, alin.1

NCPP, sunt cazuri independente de existența unei stări de pericol pentru

ordinea publică, și anume:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea

penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel

de acte;

b) inculpatul încearcă să influențeze alt participant la comiterea infracțiunii,

un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să

sustragă mijloace materiale de probă sau să detremine o altă persoană să

aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să

realizeze o înțelgere frauduloasă cu aceasta;

d) exista suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale

împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau

pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.

2. Condițiile speciale in vederea arestarii preventive

În ceea ce privește condițiile speciale cerute pentru a se dispune

arestarea preventivă, art. 223, alin. 1 NCPP prevede că ”Măsura arestării

preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în

cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în

procedura de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în fața

căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă

suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.

Luand in considerare conditiile speciale prevăzute de legiuitor în

cuprinsul art. 223, alin.1 NCPP se referă, pe de o parte la luarea arestului

preventiv, doar față de inculpat (nu și de suspect), în vreme ce cea de-a

doua reprezintă, în fapt, o reluare a unuia dintre condțiile generale privind

existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Capitolul III

• Procedura de aplicare a arestarii preventive

1.Judecarea propunerii

Propunerea de arestare preventivă se adresează instituției judecătorului de drepturi și libertăți de la

instanța competentă; desemnarea în concret a unuia dintre judecători se face, după înregistrarea
cauzei la instanță, prin metoda computerizată (aleatorie).

Primind dosarul, judecătorul de drepturi și liberăți va fixa, mai întâi, termenul pentru soluționarea
cauzei (ziua și ora la care se va judeca propunerea).

În stabilirea acestui termen de soluționare, trebuie avute în vedere, pe de o parte, complexitatea

cauzei, volumul materialelor ce trebuie studiate atât de judecător cât și de apărătorul inculpatului,
asigurarea unui drept efectiv la apărare, etc.; pe de altă parte, prin natura sa, prin scopul pentru care
se solicită luarea măsurii preventive, judecarea cererii se impune a fi efectuată cu celeritate.

Potrivit normelor procedurale (art. 225, alin. 2 N.C.P.P.), judecătorul de drepturi și libertăți trebuia
să fixeze un termen scurt, de câteva ore, în ipoteza în care inculpatul se află în stare de reținere
(termenul trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii). Este vorba tot de o normă de
recomandare, în condițiile în care,expirarea termenului de reținere înaintea soluționării propunerii
de arestare preventivă deteremină punerea de îndată în libertate a inculpatului, dar nu împietează
asupra legalității propunerii de arestare preventivă, nu împiedică soluționarea ei. Astfel, deși luarea
măsurii reținerii nu este obligatorie pentru a se putea propune arestarea preventivă, în numeroase
cazuri procurorul decide mai întâi luarea acestei măsuri preventive.

2.Durata si prelungirea arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale

În cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, în
afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii.

Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul
arestat preventiv. Când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de
urmărire la altul, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă. Durata
arestării preventive se calculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) şi (2)
Arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile
care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau
există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. Prelungirea arestării preventive se poate
dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală. În cazul prevăzut la alin. (1), prelungirea arestării preventive poate fi dispusă de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află
locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face
parte procurorul care a întocmit propunerea.

3.Emiterea si executarea mandatului de arestare preventiva

Odată admisă propunerea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți emite mandatul
de arestare preventivă. Potrivit art. 2, alin. 4 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor
și măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
“Arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală.” Dacă în cazul celorlalte măsuri preventive, privative sau
neprivative de libertate (reținrea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la
domiciliu), ordonanța procurorului sau,după caz, încheierea motivată a judecătorului sau instanței
reprezintă temeiul executării acestora, în cazul arestării preventive mandatul de arestare reprezintă
singurul temei al executării ei.

Executarea mandatului de arestare preventivă se face de către organele Ministerului Afacerilor

Interne. În mod concret, prin mandatul de executare a măsurii arestului preventiv, judecătorul de
drepturi și libertăți, ordonă acestor organe să îl aresteze pe inculpat, respectiv să îl priveze de
libertate (să îl dețină)pe durata indicată în acesta.

Punerea în executare a mandatului se face în mod diferit după cum inculpatul este sau nu prezent la
sediul instanței în momentul dispunerii arestăriipreventive și al emiterii mandatului de arestare
preventivă. Dacă este prezent(indiferent dacă se află în stare de libertate sau este încă sub putere
mandatului de reținere), mandatul este emis “de îndată”, iar un exemplar îi este înmânat acestuia
sub semnătură. De asemenea, un al doilea exemplar original al mandatului de executare este
înmânat organului de poliție însărcinat cu depunerea inculpatului la locul de deținere, aceste
exemplar urmând a fi predat centrului de reținere și arestare preventivă ca temei al primirii
incupatului în custodie și al privării de libertate a acestuia pe durata de timp indicată în mandat.

În ipoteza în care inculpatul nu s-a aflat la sediul instanței la momentul emiterii mandatului de
arestare preventivă (indiferent dacă anterior participase sau nu la ședința de judecată ce a avut ca
obiect judecarea propunerii de arestare preventivă), în vederea punerii în executare a măsurii
preventive, două exemplare originale se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau
reședința inculpatului (pentru inculpatul ce are domiciliul sau reședința în România) ori organului
de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată (pentru inculpatul ce nu are
domiciliul sau reședița în România).

Pentru a putea pune în executare cu maximă celeritate măsura dispusă de judecător, comunicarea
mandatului de executare se poate face și prin mijloace de comunicare la distanță (fax, e-mail sau
alte asemenea mijloace care să îi permită destinatarului să stabilească autenticitatea documentului
astfel emis. Până la primirea documentului în orginal, organul de poliție poate proceda la arestarea
preventivă a inculpatului pe baza copiei acestuia, transimisă prin mijlocul de comunicare la distanță.

 Bibliografie:

Noul cod de procedura penala

Suportul de curs:Drept procesual penal I

www.legea5.ro

www.blog.avocatoo.ro