Confidentialitatea in practica medico-legala

Silviu Morar, Sef lucrari, disciplina Medicina Legala, Facultatea de Medicina "Victor Papilian"
Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, medic primar Medicina Legala; e-mail:
silviumorar@yahoo.com.
Activitatea expertului medico-legal se desfasoara cu respectarea principiului independentei si
impartialitatii medicilor legisti (art. 3 din H.G.R. nr. 774/2000) (8), fara nici un fel de ingerinta
externa in ceea ce priveste libertatea de exprimare a opiniei profesionale (3).
Adevarul obiectiv medico-legal are la baza criterii stiintifice, ceea ce ii confera o forta probatorie
superioara oricarei alte probe administrate in justitie.
Pentru a-si putea desfasura in mod plenar activitatea expertala, legistul are acces liber la toate
datele medicale ale cazului, dupa cum prevede art. 3 din Normele procedurale specifice (9):
"Constatarile si expertizele medico-legale se efectueaza pe baza principiului (...) nerestrictionarii
accesului medicului legist la informatia medicala".
De asemenea, cadrul legislativ actual (9) asigura si posibilitatea de a avea acces la dosarul cauzei
(art. 24 alin. 1), iar adeseori instituie chiar obligativitatea consultarii acestuia pentru a lua la
cunostinta de elementele relevante, ca de exemplu in cazul expertizei medico-legale psihiatrice
(art. 22 alin. 3 si art. 29).
In practica medico-legala regula o constituie examinarea nemijlocita a persoanei, eventual
completata cu investigatii medicale suplimentare (art. 24 alin. 2); expertiza medico-legala pe acte
(strict pe documente medicale) constituie exceptia (art. 24 alin. 3) (9).
In plus, medicului legist i se recomanda sa aiba un rol activ in elucidarea tuturor aspectelor
legate de cazul analizat, avand "posibilitatea de a solicita extinderea examinarii altor aspecte cu
implicatii medico-legale constatate, deosebite de cele ce formeaza obiectul lucrarii" (art. 8) (9).
Iata de ce se poate afirma ca in cadrul investigatiei medico-legale se obtin o multitudine de
informatii (de natura medicala, dar nu numai) despre persoana examinata.
Legistul nu are insa voie sa "deturneze" aceste informatii; el le poate folosi strict in scopul
specific de a obtine argumente obiectiv-stiintifice pentru formularea concluziilor medico-legale.
Indatorirea de pastrare a secretului profesional incumba si medicului legist, ca oricarui alt
profesionist al sanatatii, deoarece si el are "obligatia sa respecte principiile deontologiei
profesionale si ale eticii medicale" (art. 6) (9).
Implicit, si legistul va trebui sa respecte, ca orice alt medic, dreptul la confidentialitate asupra
informatiilor aflate din relatia cu individul examinat medico-legal, incluzand "starea pacientului,
rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale (...), chiar si
dupa decesul acestuia" (art.21 din Legea drepturilor pacientului) (10).
Secretul profesional se va extinde asupra a "tot ceea ce medicul, in timpul exercitarii profesiei

sale, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima" a celui examinat (art. 15 din Codul de
deontologie medicala) (11).
Informatiile decelate cu ocazia examinarii medico-legale trebuie insa protejate suplimentar,
datorita relevantei lor pentru justitie. Iata de ce art. 5 din Norme (9) prevede:
"Medicii legisti au obligatia sa pastreze secretul de serviciu si sa asigure protectia informatiilor,
in conformitate cu normele deontologiei profesionale.
In scopul indeplinirii acestei obligatii medicii legisti:
a) aduc la cunostinta persoanelor interesate rezultatul lucrarilor medico-legale numai in cazul in
care prin aceasta nu se aduce atingere activitatii de urmarire penala;
b) pastreaza secretul in ceea ce priveste lucrarile si constatarile pe care le efectueaza, putand
folosi materialul documentar al lucrarilor medico-legale pentru comunicari sau lucrari stiintifice
numai dupa solutionarea cauzei."
De asemenea, conform art. 39 alin. 2 din H.G.R. nr. 774/2000 (8):
"Comunicarea rezultatelor expertizei si/sau lucrarii medico-legale unor persoane, institutii sau
organizatii interesate se poate face in cursul procesului penal numai cu aprobarea organului
judiciar care a solicitat efectuarea acesteia."
Ca o consecinta, se subintelege ca si accesul mass media la informatia medico-legala este permis
doar in conditiile in care nu interfereaza cu o ancheta judiciara aflata in curs de derulare, dupa
cum releva si alti autori (1).
Bineinteles ca publicitatea informatiilor medicale este conditionata si de acceptul persoanei
examinate sau " in situatia persoanei incompetente sau decedate " al apartinatorilor acesteia,
conform regulii generale stabilite de art. 22 din Legea drepturilor pacientului (10).
Protejarea informatiei medico-legale se extinde, in mod firesc, si asupra datelor redactate in scris.
In general "evidentele medicale trebuie pastrate ca materiale secrete profesionale" (art. 20 din
Codul de deontologie medicala) (11), insa in cazurile medico-legale aceasta regula este si mai
stricta, date fiind implicatiile negative pe care le poate avea divulgarea anumitor informatii
asupra anchetei in curs.
Substratul moral-etic al dreptului la confidentialitate il constituie, in primul rand, necesitatea
respectarii autonomiei persoanei (5,7). Informatiile medicale (si cu atat mai mult cele medicolegale) tin de viata intima a persoanei si nu trebuie facute publice decat cu acordul celui in cauza
(6). Orice cadru medical (inclusiv medicul legist) care afla astfel de date cu caracter personal este
tinut de secretul profesional si nu poate dezvalui aceste informatii decat cu consimtamantul
explicit al persoanei examinate, indiferent ca este vorba de examinari clinice sau paraclinice (7).

In al doilea rand, pastrarea confidentialitatii asupra informatiei medicale in general si a celei

medico-legale in special este o forma de respect care trebuie datorat oricarui individ, fara
discriminare. Medicul legist nu are dreptul sa violeze viata intima a celui examinat, cu atat mai
mult cu cat acesta se afla intr-o situatie reactiva, generata de problemele judiciare pe care le are.
De asemenea, si in practica medico-legala este esentiala o relatie de incredere intre legist si
persoana examinata (5,7). Doar atunci cand cel investigat medico-legal are convingerea ca datele
pe care le furnizeaeza sunt corect analizate si interpretate si ca nu vor fi utilizate in mod
discretionar, abuziv, el va furniza toate informatiile necesare pentru aflarea adevarului medicolegal si, implicit, a celui judiciar. In situatiile in care medicul legist nu este capabil sa
construiasca o relatie de incredere reciproca si mai ales atunci cand are un interes personal in
cauza respectiva, este preferabil sa fie recuzat sau, mai bine, sa se autorecuze (art. 114 din Codul
de deontologie medicala) (11), pentru a evita o derulare viciata a investigatiei medico-legale.
Confidentialitatea informatiei medico-legale este esentiala pentru desfasurarea optima a
procesului judiciar. Pe de o parte, aceste date nu trebuie sa fie facute publice pentru a nu permite
celui vinovat sa-si construiasca pe baza lor o aparare care sa-i faciliteze sustragerea de la
pedeapsa cuvenita. Pe de alta parte, pastrarea secretului profesional are menirea de a proteja
imaginea publica a persoanei (eventual acuzate pe nedrept); doar in acest mod va putea beneficia
din plin de prezumtia de nevinovatie pana la pronuntarea hotararii judecatoresti definitive.
Iata, deci, o pluralitate de motive pentru care dreptul la confidentialitate al individului examinat
medico-legal trebuie respectat cu strictete.
Chiar si in conditiile in care, in scopul lamuririi tuturor aspectelor cauzei judiciare, legistul pune
la dispozitia justitiei informatii altminteri confidentiale despre persoana examinata, "raportul
final nu va contine decat elemente de raspuns la chestiunile puse in decizia de numire a
expertului; in rest, expertul este supus secretului profesional" (art 115 din Codul de deontologie
medicala) (11).
Cu toate acestea, dreptul la confidentialitate nu are caracter absolut.
In anumite situatii medicul legist este dezlegat de obligatia de a pastra secretul profesional; se
poate astfel produce ceea ce literatura de specialitate denumeste "breach of confidentiality"
(incalcarea dreptului la confidentialitate) (2,5,7).
De altfel, art. 14 din Codul de deontologie medicala (11) prevede: "Secretul medical este
obligatoriu, cu exceptia situatiilor prevazute de lege"
In aceste cazuri putem vorbi de un caracter relativ al dreptului la confidentialitate.
- O prima situatie de acest gen este aceea in care legistul constata ca persoana examinata prezinta
pericol pentru sine (risc de autovatamare sau chiar de suicid realizat) sau pentru o anumita terta
persoana (potential heteroagresiv marcat, directionat catre o anumita persoana-tinta).
Exemplul clasic in acest sens este cazul Tarasoff v. Regents of the University of California (2,5).

Acesta a pus sub semnul intrebarii caracterul sacrosanct al confidentialitatii in cadrul examinarii
psihiatrice, ajungandu-se sa se discute chiar de o "datorie de a avertiza" ("a duty to warn") terta
persoana aflata in pericol de a fi lezata.
- In egala masura, medicul legist trebuie sa se considere dezlegat de secretul profesional atunci
cand constata ca cel examinat prezinta un pericol social deosebit (pericol pentru societate, chiar
daca nedirectionat in mod specific catre o anumita persoana). In cadrul expertizei medico-legale
psihiatrice, de exemplu, constatarea unei patologii care se caracterizeaza printr-un potential
heteroagresiv marcat obliga legistul sa recomande, in cadrul concluziilor medico-legale, luarea
masurilor de siguranta (obligarea la tratamentul medical sau chiar internarea obligatorie), cu
scopul de a preveni producerea de noi fapte antisociale.
- Interesul public primeaza fata de dreptul la confidentialitate si atunci cand se deceleaza boli
infecto-contagioase care genereaza riscul declansarii unor epidemii sau boli cu transmitere
sexuala (mai ales atunci cand persoana contaminata veneric nu vrea sa se trateze sau nu doreste
sa-si anunte partenerul sexual despre existenta unei astfel de boli).
- Cu o limitare a dreptului la confidentialitate avem de a face si in situatiile in care medicul legist
descopera date medicale care ridica suspiciunea comiterii unei infractiuni cercetate din oficiu
(art. 37 alin. 2 din H.G.R. nr. 774/2000) (8). Este de datoria legistului sa semnaleze, trecand
peste limitele impuse de secretul profesional, eventualitati de genul: abuzarea copilului minor,
pruncuciderea, consumul de droguri, omorul etc. In egala masura trebuie semnalate situatii care
genereaza pericol, cum ar fi existenta unei patologii organice sau psihice care afecteaza
capacitatea individului de a conduce un autovehicul, de a exercita o anumita profesie sau de a
purta arme de foc.
In toate situatiile amintite pana acum, dezvaluirea informatiilor incriminante se recomanda a fi
facuta doar dupa o prealabila consultare cu persoana examinata. Legistul este dator sa incerce,
inainte de a incalca dreptul la confidentialitate, sa-l convinga pe individ sa furnizeze el insusi
aceste informatii (in spiritul respectarii principiului autodeterminarii persoanei). Daca totusi
acest acord nu poate fi obtinut, iar riscurile pentru terti sau pentru societate sunt semnificative
(ex. risc ridicat de repetare a agresiunii, pericolul declansarii unei epidemii etc.), legistul este
obligat sa anunte situatia periculoasa, pentru a proteja interesul individual sau cel public. Aceasta
incalcare a dreptului la confidentialitate este insa permisa doar dupa o atenta cantarire a riscurilor
implicate de neanuntarea situatiei de fapt, iar potentialele efecte nedorite trebuie sa fie iminente,
ireversibile si grave (de o gravitate mai mare decat a daunelor create prin incalcarea secretului
profesional) (7). Chiar si in aceste conditii, nu se vor dezvalui decat acele date care sunt necesare
pentru a preveni raul previzibil, iar comunicarea acestor informatii medicale trebuie facuta strict
celor potential afectati de o eventuala ascundere a situatiei periculoase, nu si altor persoane.
- O situatie specifica activitatii medico-legale este aceea in care, cu ocazia examinarii persoanei,
se constata date cu caracter medical care sunt importante pentru corecta solutionare juridica a
cazului. Daca aceste elemente nu fac parte din obiectivele examinarii medico-legale, expertul
este dator sa informeze organele judiciare despre aceste date noi, in vederea completarii
obiectivelor lucrarii medico-legale (art. 37 alin. 1 din HGR nr. 774/ 2000) (8).
Uneori, in conditiile in care intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul sunt vag formulate si

nu acopera aria uzuala a obiectivelor unui anumit tip de examinare medico-legala, legistul este
dator chiar sa precizeze din oficiu elementele necesare pentru corecta incadrare juridica (ca de
ex. precizarea consecintelor prevazute de art. 182 C.P.) (4).
- O serie de examinari medico-legale se desfasoara obligatoriu in comisie, conform prevederilor
art. 27 alin. 1 din Norme (9). In astfel de cazuri confidentialitatea este incalcata intr-o oarecare
masura, deoarece informatia medicala este accesibila nu doar medicului legist, ci si celorlalti
membri ai comisiei. Este insa doar o incalcare minima a acestui drept, dat fiind faptul ca membrii
comisiei sunt si ei medici, fiind asadar supusi prevederilor deontologice referitoare la pastrarea
secretului medical.
- O situatie asemanatoare intalnim si atunci cand examinarea medico-legala nu se poate
desfasura in absenta unui interpret (cetatean strain necunoscator al limbii romane, persoane cu
deficiente de auz sau de vorbire etc.).
- Derularea optima a activitatii didactice medico-legale se poate face doar in sistem clinic
integrat (4), fiind necesara dublarea notiunilor teoretice de prezentarea unor cazuri practice.
Dilema etica a incalcarii confidentialitatii nu poate fi rezolvata in mod corect decat prin obtinerea
acordului persoanei in viata sau (in cazul cadavrelor sau persoanelor incompetente) a
apartinatorilor, pentru a accepta sa devina cazuri didactice. In plus, este absolut necesar ca prin
activitatea de invatamant sa nu se contureze riscul compromiterii unei anchete judiciare in curs.
- In practica ne intalnim in mod uzual cu situatii in care apartinatorii celui decedat se intereseaza
de cauzele mortii si de circumstantele in care a survenit aceasta. Aceasta informare este, in
general, acceptabila, chiar daca incalca regula confidentialitatii (7). Cu toate acestea, anumite
date medicale care pot prejudicia imaginea celui decedat (tare organice, boli venerice, semne ale
consumului cronic de alcool etc.) trebuie dezvaluite cu tact si, in orice caz, doar rudelor
apropiate. Acestora trebuie sa li se atraga atentia sa nu disemineze in mod nediscriminator
informatiile ce pot afecta imaginea postuma a celui decedat.
Nu in ultimul rand, trebuie amintita situatia de "breach of confidentiality" impusa legal de art. 39
alin. 3 din HGR nr. 774/2000 (8): "Institutiile de medicina legala au obligatia sa puna la
dispozitia organelor competente ale Colegiului Medicilor din Romania actele medico-legale
necesare in vederea judecarii litigiilor si abaterilor deontologice si disciplinare ale medicilor
legisti"
De asemenea, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de
medic, "unitatile sanitare sau cele de medicina legala au obligatia de a pune la dispozitia
comisiilor de disciplina sau a persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare
documentele medicale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionarii
cauzei".
Existenta unor exceptii (de genul celor prezentate mai sus) de la regula confidentialitatii nu este
de natura a invalida principiul conform caruia fiecare individ examinat medico-legal are dreptul
la respectarea caracterului confidential al datelor medicale referitoare la persoana sa.

Limitarile acestui drept sunt firesti in contextul necesitatii protejarii unor valori importante:
bunastarea unui tert aflat in potential pericol, interesul public sau necesitatea derularii optime a
procesului de infaptuire a justitiei.
In orice alte conditii, insa, incalcarea confidentialitatii atrage dupa sine raspunderea disciplinara
a medicului examinator (art. 37 din Legea drepturilor pacientului, art. 69 alin. 1 din Legea nr.
306/2004). Mai mult, etichetarea ca abatere disciplinara a unei situatii de incalcare a secretului
profesional nu exclude alte forme de raspundere (penala, civila, contraventionala etc.), conform
art. 37 din Legea drepturilor pacientului (10).
In acest sens, art. 196 din Codul Penal prevede cu fermitate: "Divulgarea secretului profesional.
Divulgarea, fara drept, a unor date de catre acela caruia i-au fost incredintate sau de care a luat la
cunostinta in virtutea profesiei ori functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei
persoane, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda". Prejudiciul (moral sau
material) cauzat astfel trebuie reparat integral, in conformitate cu prevederile Codului Civil.
Putem, asadar, afirma ca legislatia actuala ofera celui lezat in dreptul sau la confidentialitatea
informatiei medicale (si medico-legale) parghiile necesare pentru a obtine pedepsirea celui
vinovat de incalcarea obligatiei de a pastra secretul profesional. Poate doar lipsa cunoasterii
acestor prevederi legislative face ca litigiile juridice de acest gen sa fie relativ rare. In viitor, insa,
sunt convins ca cei care se fac vinovati de incalcarea acestui drept (fie personal medical, fie
reprezentanti ai mass media, fie alte persoane fizice sau juridice) vor fi tot mai des sanctionati.

Bibliografie
[1] Curca G.C., "Medicul intre datorie si raspunderea disciplinara si juridica: confidentialitatea
informatiei medicale", Revista Romana de Bioetica, vol. 2, nr. 4, pp. 83-90, 2004;
[2] Joseph D. & Onek, J., "Confidentialitatea in psihiatrie", in "Etica psihiatrica" editia a II-a
(BLOCH, S & CHODOFF, P eds), Asociatia Psihiatrilor Liberi, Geneva Initiative on Psychiatry,
Bucuresti, pp. 335-366, 2000;
[3] Moldovan A.T., Tratat de drept medical, ALL Beck, Bucuresti, 2002;
[4] Morar S., Medicina legala: curs, Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 2006;
[5] Sanbar et al., Legal Medicine, American College of Legal Medicine, Mosby Inc, 1998;
[6] Vladescu C., Sanatate publica si management sanitar, Cartea Universitara, Bucuresti, pp.103121, 2004;
[7] Williams J.R., Medical Ethics Manual, The World Medical Association Inc., pp. 50-55, 2005;
[8] Hotararea Guvernului Romaniei nr. 774/7.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a dispozitiilor O.G. nr. 1/2000;

[9] Ordinul comun al Ministerului Justitiei nr. 1134/C/25.05.2000 si al Ministerului Sanatatii nr.
255/ 4.04.2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a
constatarilor si a altor lucrari medico-legale;
[10] Legea drepturilor pacientului nr. 46/21.01.2003;
[11] Codul de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor din Romania.