Procedura reabilitării

Scurt istoric

Contrar unor opinii, cum că instituţia reabilitării ar fi existat din cele mai
vechi timpuri, opinii ce nu se bazează însă pe dovezi convingătoare, ele
constituind doar simple presupuneri, cercetările ulterioare au demonstrat că
noţiunea de reabilitare a fost utilizată pentru prima oară în anul 1439 şi că prima
definiţie a fost dată astfel: „Reabilitatio fist quando litteris gratiae pristimus
habitatio status in habiei restituitur” (reabilitarea să aibă loc atunci când printr-o
decizie de graţiere vechea condiţie juridică este restabilită în situaţia anterioară cu
efect deplin).
Cert este că prima reglementare amănunţită a reabilitării a fost realizată abia
în anul 1670 prin Ordonanţa Criminală a regelui Ludovic al XIV-lea, legiuire în
care au fost sintetizate principiile pe care este fundamentată instituţia în cauză, au
fost reunite şi completate prevederile din ordonanţele anterioare date de alţi
monarhi francezi.
Spre deosebire de Ordonanţa din 1670 în care reabilitarea a fost reglementată
în acelaşi titlu cu celelalte forme de acordare a actelor de clemenţă, în Codul penal
francez din 1791, reabilitarea a fost reglementată ca instituţie distinctă, fiind
concepută ca o consecinţă firească a procesului de readaptare socială a
condamnatului, posibilitatea dobândirii ei fiind acordată, în principiu, tuturor
condamnaţilor indiferent de clasa socială din care proveneau, de către consiliul
comunal sau municipal.
Ulterior, printr-o lege din anul 1885, s-a statuat că reabilitarea se acordă de
către instanţa de judecată, după ascultarea concluziilor procurorului şi că poate fi
obţinută, în unele cazuri, chiar după prescripţia executării pedepsei, cu condiţia
achitării despăgubirilor civile.
În dreptul românesc, prima reglementare a instituţiei reabilitării o găsim în
„Procedura condicii criminaliceşti” adoptată în 1850 sub domnitorul Barbu Ştirbei
şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852. Titlu IV denumit „Pentru câteva osebite
proceduri”, Capitolul IV intitulat „Pentru restatornicirea osândiţilor” în art.291 -
300 prevedea o reglementare relativ completă a acestei instituţii.
Codul penal din 1936 inspirat, în principal, din Codul de instrucţiune
criminală francez şi din Codul penal italian, ca şi din Codul de procedură penală, a
prevăzut posibilitatea acordării reabilitării, în principiu, pe cale judecătorească, iar
ca efect al suspendării condiţionate a executării pedepsei a reglementat posibilitatea
dobândirii reabilitării de drept. Reabilitarea putea fi obţinută atât pentru
condamnările în materie criminală, cât şi pentru condamnările în materie
corecţională, indiferent că au fost pronunţate de instanţe ordinare sau speciale, ori
de instanţe străine (în acest din urmă caz, reabilitarea putea fi obţinută dacă
autorităţile române recunoşteau condamnările pronunţate în străinătate).
În noul Cod penal, reabilitarea este reglementată sub cele două forme
(reabilitarea de drept şi reabilitarea judecătorească) din Titlul IV intitulat
“Proceduri speciale”.1

1 NOUL COD DE PROCEDURA PENALA, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014

2
 I. Dispoziţii generale

Potrivit reglementărilor din Codul penal, reabilitarea este o cauză care

înlătură consecinţele condamnării, reprezentând mijlocul legal de încetare a
consecinţelor juridice care decurg dintr-o condamnare sau calea legală prin care
foştii condamnaţi se reintegrează, pe plan juridic, în societate2.
Prin urmare, pentru condamnat, prin reabilitare se realizează reinserţia
socială completă, prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi
interdicţiilor ce decurg în genere dintr-o hotărâre de condamnare şi repunerea lui,
din punct de vedere moral şi social, în situaţia pe care o avea înaintea condamnării3.

Formele reabilitării

Ca institutie de drept penal, reabilitarea consta in totalitatea dispozitiilor prin

care se stabilesc conditiile in care pot interveni si efectele pe care reabilitarea le
poate aduce.4
În reglementarea actuală, reabilitarea se prezintă sub două forme, şi anume
reabilitarea de drept şi reabilitarea judecătorească.
Reabilitarea de drept se obţine automat, în virtutea legii (ope legis), şi
intervine după trecerea unei anumite perioade de timp prevăzută de lege şi dacă, în
acea perioadă, condamnatul nu a mai savârşit nicio altă infracţiune5. Astfel, în cazul
persoanei fizice, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din

2 VINTILĂ DONGOROZ, ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de penal roman. Partea generală, vol.
II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970, p.397.
3 COSTICĂ BULAI, Drept penal român. Partea generală, vol. II, Editura Şansa, Bucureşti, 1992, p.393.
4 ANASTASIU CRISU, Drept procesual penal. Proceduri speciale, Editura All Beck, Bucuresti, 2004,
p. 128
5 Art.165 noul Cod penal prevede că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa
amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost
suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
3
oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului. În cazul persoanei
juridice, organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a
înregistrat persoana juridică vor şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa
aplicată persoanei juridice.
Reabilitarea judecătorească se obţine printr-o hotărâre judecătorească în
cazul în care instanţa învestită cu cererea celui interesat constată că sunt îndeplinite
condiţiile prevăcute de lege pentru acordarea reabilitării şi că fostul condamnat a
dat dovadă de îndreptare, meritând reabilitarea.

II. Reabilitarea judecătorească

Faţă de reabilitarea de drept, reabilitarea judecătorească nu intervine la

simpla constatare a condiţiilor prevăzute de lege, fiind necesară intervenţia
organelor judecătoreşti care, la cerere, examinează şi decid asupra solicitării prin
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce impune cu necesitate crearea unui
cadru procesual adecvat care să corespundă acestor cerinţe.
Activitatea procedurală şi procesuală privind reabilitarea este reglementată
de normele speciale prevăzute în art. 527 – 537 noul C.proc.pen., care se
completează, când este cazul, cu dispoziţiile prevăzute în Partea generală şi Partea
specială a noului Cod de procedură penală.

Instanţa competentă

Potrivit art. 529 noul C.proc.pen., competentă să se pronunţe asupra

reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în
care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabiliatea, fie instanţa

4
corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a
avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Din redactarea textului rezultă o competenţă alternativă, condamnatul, în funcţie de
anumite raţiuni sau avantaje, putând opta, fără nicio condiţionare, pentru una dintre
cele două instanţe.
Dacă cererea de reabilitare judecătorească priveşte mai multe pedepse, ea
trebuie rezolvă integral de către aceeaşi instanţă, nefiind posibil ca un condamnat să
fie în acelaşi timp reabilitat şi nereabilitat, iar dacă pedepsele au fost aplicate de
către instanţe diferite, competentă să soluţioneze o astfel de cerere este instanţa
superioară în grad6.
În cazul schimbării competenţei pe perioada de timp dintre soluţionarea în
primă instanţă a cauzei şi introducerea cererii de reabilitare, instanţa care a
soluţionat în primă instanţă cauza, în sensul art. 529 noul C.proc.pen., este acea
instanţă care are dreptul, la data introducerii cererii de reabilitare, să judece cauza
în fond, şi nu instanţa (sau cea corespunzatoare) care la momentul respectiv a
soluţionat cauza7.
Dacă dintre pedepsele succesive aplicate aceleiaşi persoane unele sunt
susceptibile de reabilitare de drept, iar altele de reabilitare judecătorească,
reabilitarea de drept nu operează, ci pentru toate pedepsele trebuie cerută
reabilitarea judecătorească. În situaţii de acest fel, termenul după care se poate cere
reabilitarea judecătorească curge de la data la care s-a sfârşit executarea ultimei
pedepse principale, iar întinderea sa se determină în raport cu pedeapsa cea mai
grea8.

6 Trib. Suprem, Secţia penală, decizia nr.4725/1969, în R.R.D. nr. 5/1970, p.170.
7 Î.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. 83/2007, în M. Of. Nr.780 din 21 noiembrie 2007.
8 Trib. Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1924/1976, în VASILE PAPADOPOL, MIHAI POPOVICI,
Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976 – 1980, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1982, p.338.
5
 Titularii cererii de reabilitare

Potrivit art.530 alin.(1) noul C.proc.pen., cererea de reabilitare se face de

către condamnat, iar după moartea acestuia de soț sau rudele apropiate. Soțul sau
rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.
Noul Cod penal nu mai defineşte rudele apropiate. Face însă referire la
membru de familie. Legea în vigoare (art. 1491 defineşte membru de familie ca
fiind “soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte
împreună cu făptuitorul”). În cuprinsul art.177 (membru de familie) din noul Cod
penal se regăseşte conţinutul expresiei rude apropiate din legea penală în fiinţă.
Cererea de reabilitare poate fi retrasă de titular pesonal sau prin reprezentant
legal9.

Cererea de reabilitare

Potrivit art.530 alin.(1) noul C.proc.pen., în cerere trebuie să se menționeze:

- adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;
- condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată
acea condamnare;
- localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă din tot intervalul de timp
de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când
executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi
până la introducerea cererii;
- temeiurile cererii;
- indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea
cererii.

9 VASILE PAPADOPOL, MIHAI POPOVICI, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie

penală pe anii 1976 – 1980, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p.339.
6
 La cererea trebuie să se anexeze și actele din care să rezulte că sunt
îndeplinite condițiile de fond ale reabilitării, prevăzute în art.168 noul Cod penal.
Astfel, cererea de rabilitare se admite dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- condamnatul nu a savârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut de
art.166 noul Cod penal;
- a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite
prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut
posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Măsuri premergătoare judecării cererii de reabilitare

Ca și în cazul procedurii de drept comun, în procedura reabilitării

judecătorești, în vederea punerii dosarului în stare de judecată, președintelui
instanței îi revin anumite obligații10.
Astfel, după fixarea termenului de soluţionare a cererii de reabilitare se
dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea şi a persoanelor a căror
ascultare instanţa o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea dosarului în
care s-a pronunţat condamnarea şi se solicită copia fişei cazierului judiciar al
condamnatului.
Referitor la citare, se face precizarea că președintele instanței dispune citarea
petiționarului, care poate fi condamnatul, soțul sau rudele apropiate, precum și
persoanele a căror ascultare o consideră necesară11.

Respingerea cererii pentru lipsa condițiilor de formă

10 ION NEAGU, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2010, p.623.
11 Pot fi considerate persoane a căror ascultare e necesară cele care pot oferi date cu privire la îndeplinirea
condițiilor reabilitării judecătorești prevăzute în art.168 noul C.pen., cum ar fi colegii de la locul de
muncă, vecinii etc.
7
 Din reglementarea dată soluționării cererii de reabiliare reiese că instanța,
pentru a se pronunța, trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege
pentru admiterea cererii, prevăzute atât de noul Cod penal, cât și de noul Cod de
procedură penală. Unele dintre aceste privesc îndeplinirea unor condiții de formă
(art.532 noul C.proc.pen), iar altele îndeplinirea unor condiții de fond (art.166 și
art.168 noul C.pen).
Până la soluționarea în fond a cauzei, instanța are obligația să verifice
îndeplinirea condițiilor de formă constând în menționarea în cerere a datelor
prevăzute de art.530 noul C.proc.pen., verificarea actelor anexate cererii, precum și
a termenului prevăzut de lege pentru introducerea cererii.
Dacă se constată ca nu sunt îndeplinite condițiile de formă, potrivit art.532
noul C.proc.pen., instanța respinge cererea de reabilitare, în următoarele cazuri:
- a fost introdusă înainte de termenul legal;
- lipseşte menţiunea prevăzută în art. 530 alin.(3) lit.a) şi petiţionarul nu s-a prezentat
la termenul de înfăţişare;
- lipseşte vreuna din menţiunile prevăzute în art. 530 alin.(3) lit.b) - e) şi petiţionarul
nu a completat cererea la termenul de înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat
în vederea completării.
În primul caz, cererea poate fi repetată după împlinirea termenului legal, iar
în celelalte două cazuri, oricând. În cazul prescripţiei executării pedepsei, persoana
condamnată nu poate depune cerere de reabilitare dacă lipsa executării este
imputabilă acesteia.
Neintroducerea cererii în termen privește nerespectarea atât a unei condiții de
fond, cât și a unei condiții de formă, termenele de reabilitare și calculul acestora
fiind prevăzute de art.165 și art.166 noul C.pen. (art.165 noul C.pen. prevede
termenele de reabilitare, iar art.166 noul C.pen. modul în care se calculează aceste

8
termene). Noul Cod penal prevede termene de reabilitare cu durată fixă, mai scurte
decât cele prevăzute de legea în vigoare.
Termenele de reabilitare se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea
pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnați
la peseapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată
sau executarea ei s-a stins în alt mod. În cazul liberării condiționate, pedeapsa se
consideră executată la împlinirea duratei pedepsei, și nu la data liberării
condiționate, motiv pentru care termenul prevăzut la art.165 noul C.pen. se
calculează de la data când urma să expire executarea integrală a pedepsei12.
Potrivit legii în vigoare, procurorul general are facultatea de a reduce
termenul de reabilitare. Noul Cod penal nu cuprinde o dispoziţie similară prin care,
datorită unei împrejurări ieşite din comun, să se poată reduce, în favoarea
condamnatului, termenul de reabilitare.

Soluționarea cererii de reabilitare

Potrivit art.533 noul C.proc.pen., la termenul fixat, în şedinţă nepublică,

instanţa ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului şi ale
petiţionarului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru
admiterea reabilitării.
Se observă că principala noutate, faţă de legislaţia în vigoare, este aceea că
şedinţa nu este publică. În cuprinsul art. 533 nu se mai regăseşte dispoziţia din
legea prezentă în conformitate cu care atunci „când, din materialul aflat la dosar nu
rezultă date suficiente cu privire la îndeplinirea condiţiilor de reabilitare, instanţa
dispune completarea materialului de către persoana interesată, iar dacă consideră

12 Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr.608/1980 în VASILE PAPADOPOL, MIHAI POPOVICI,
Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976 – 1980, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1982, p.242.
9
necesar, cere de la organele competente relaţii cu privire la comportarea celui
condamnat”.
O condiție a admiterii reabilitării este achitarea integrală a despăgubirilor
civile și a cheltuielilor de judecată. Dacă condamnatul sau persoana care a făcut
cererea de reabilitare dovedeşte că nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile
civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune
reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte
suma datorată, termen care nu poate depăşi 6 luni13.
În caz de obligaţie solidară, instanţa fixează suma ce trebuie achitată, în
vederea reabilitării, de condamnat sau de urmaşii săi.
Drepturile acordate părţii civile prin hotărârea de condamnare nu se modifică
prin hotărârea dată asupra reabilitării.
Legea prevede și cazul de suspendare a examinării cererii, în situația în care,
pe parcursul soluţionării acesteia, faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea
penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea
definitivă a acelei cauze. În acest caz, examninarea cererii se suspendă până la
soluționarea definitivă a cauzei privitoare la noua învinuire14.

Contestația

Potrivit art.535 noul C.proc.pen., hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea
de reabilitare este supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la comunicare, care se
soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Judecarea contestaţiei la hotărârea
primei instanţe se face în şedinţă nepublică, cu citarea petentului. Participarea
procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia
este definitivă.
13 ADI OROVEANU-HANŢIU, Drept procesual penal. Partea specială, Editura Printxpert, Craiova,
2008, p.226.
14 ANASTASIU CRIŞU, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, p.723.
10
 Noutăţile legislative sunt reprezentate de caracterul nepublic al şedinţei de
judecată şi denumirea specifică a căii de atac - contestaţia. Conform reglementării
legale în vigoare, hotărârea prin care instanța rezolvă cererea de reabilitare este
supusă recursului.

Anularea reabilitării

În acord cu reglementarea consacrată instituției reabilitării, acordarea

acesteia se face numai cu îndeplinirea anumitor condiții de formă și de fond.
Ulterior acordării reabilitării, s-ar putea constata că datele care au stat la baza
admiterii reabilitării nu au fost reale. În aceste cazuri, se pune problema repunerii în
discuție a reabilitării, mijlocul juridic de rezolvare a situației fiind anularea
reabilitării.
Potrivit art.171 noul C.pen., reabilitarea judecătorească va fi anulată când,
după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai săvârșise o infracțiune care,
dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.
Dacă art.171 din noul Codul penal reglementează condiția de fond privind
anularea reabilitării, prevederile art. 536 noul C.proc.pen. reglementează procedura
de anulare a reabilitării: anularea reabilitării se hotărăște de instanţa prevăzută în
art.529 noul C.proc.pen., din oficiu sau la cererea procurorului15.
Procedura prevăzută pentru soluționarea cererii de reabilitare se aplică în
mod corespunzător și pentru soluționarea cererii de anulare.

15 După cum corect s-a precizat în literatura de specialitate, reglementarea prevăzută în art.171 noul
C.pen și art. 536 noul C.proc.pen. privește anularea reabilitării și nu reabilitarea hotărârii judecătorești de
reabilitare, hotărârea putând fi anulată pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, în acest caz
procedura aplicată fiind cea obișnuită ca urmare a exercitării căilor de atac (a se vedea VINTILĂ
DONGOROZ, ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de penal roman. Partea generală, vol. II, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1970, p.399.)
11
 După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare sau de anulare a acesteia,
instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a
pronunţat condamnarea.

12