Infracţiuni Contra Siguranţei Naţionale Prevăzute În Legi Speciale

Infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în legi speciale
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României

O.U.G. nr. 31/2002
Infracţiuni de terorism
Cadrul şi caracterizarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 51/1991
• Deşi nu este o lege penală, ci se referă la siguranţa naţională, la căile şi
mijloacele de apărare a acestei valori, Legea nr. 51/1991 incriminează totuşi ca
infracţiuni trei fapte privitoare la modul de desfăşurare a activităţii de informaţii
pentru realizarea siguranţei naţionale, care pot pune în pericol această valoare
socialăimportantă. Legea prevede ca infracţiuni:
• 1) Organizarea ilicită de activităţi informative pe teritoriul României;
• 2) Abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative;
• 3) Divulgarea ilicită de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor.
• Faptele incriminate reprezintă încălcări ale unor dispoziţii cuprinse chiar în
Legea nr. 51/1991 privind culegerea de informaţii sau îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu de către funcţionarii serviciilor de informaţii. Deşi prezintă un pericol
pentru siguranţa naţională, infracţiunile menţionate nu prezintă gravitatea
infracţiunilor contra siguranţei statului, fapt reflectat în pedepsele aplicabile pentru
săvârşirea acestora, care nu depăşesc 7 ani închisoare. Urmărirea penală se
efectuază în mod obligatoriu de către procuror (art. 22).
Organizarea ilicită de activităţi informative pe teritoriul României
• Este fapta persoanei care iniţiază, organizează sau constituie pe teritoriul
României structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, care
sprijină în orice mod astfel de structuri sau aderă la ele, care deţine, confecţionează
sau foloseşte ilegal mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, care culege şi
transmite informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara
cadrului legal. Fapat prezintă pericol social deoarece stânjeneşte activitatea de
informaţii necesară, aşa cum se prevede în art. 2 alin. 1 al Legii nr. 51/1991, pentru
cunoaştera, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale.
A fost incriminată în art. 19 al legii şi are ca obiect juridic special tocmai activitatea
de informaţii pusă în slujba siguranţei naţionale.
• Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană, dar
infracţiunea poate fi şi este, de regulă, săvârşită de o pluralitate de subiecţi activi,
sub forma pluralităţii constituite de infractori. În această din urmă ipoteză,
infracţiunea de organizare ilicită de activităti informative pe teritoriul României va
exista în concurs cu infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.
323 C.p.).
Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi
unul dintre serviciile specializate în materia culegerii de informaţii în diferite
domenii şi anume: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe
sau Serviciul de Protecţie şi Pază sau serviciile de informaţii departamentale din
cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor
(art. 8, 9 din Legea nr. 51/1991).
Elementul material al infracţiunii poate consta în săvârşirea vreuneia dintre
acţiunile prevăzute de lege şi anume:
1) iniţierea, organizarea sau constituirea de structuri informative pe teritoriul
României, sprijinirea în orice mod a acestora ori aderarea la ele. Este vorba despre
agenţíi de informaţii, adică de organisme specializate în culegerea şi prelucrarea
informaţiilor, precum şi în transmiterea lor, dacă acestea pot aduce atingere
siguranţei naţionale.
2) detinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de
interceptare a comunicaţiilor.
3) culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin
orice mijloace, în afara cadrului legal. Dacă culegerea sau transmiterea
informaţiilor cu caracter secret are ca destinatară o organizaţie străină sau agenţi ai
acesteia, constituie infracţiunea de spionaj sau cea de trădare prin transmitere de
informaţii secrete.
Pentru a constitui infracţiunea examinată, informaţiile trebuie să fie folosite de
grupul infracţional care a creat structurile informative.
Sub aspect subiectiv, faptele trebuie să fie săvârşite cu intenţie.
Tentativa se pedepseşte, iar sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani,
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă (de exemplu infracţiunea de
trădare prin transmitere de informaţii secrete sau cea de spionaj).
Abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative
Este fapta funcţionarului public din cadrul serviciilor de informaţii organizate
potrivit legii (SRI, SIE, SPP etc.), care desfăşoară activităţi de informare speciale
fără a avea mandatul cerut de lege pentru aceste activităţi sau care depăşeşte
limitele mandatului acordat în acest scop. Este asimilată cu aceasta fapta
funcţionarului public care divulgă, refuză să îndeplinească sau împiedică în orice
mod aducerea la îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile legii. Fapta
reprezintă o modalitate specifică a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice (art. 248 C.p.) sau abuz în servicu contra intereelor persoanelor (art. 146
C.p.) şi a fost incriminată in art. 20 al legii.
Obiectul juridic al infracţiunii este complex, cuprinzând atât corectitudinea şi
eficienţa activităţii de informaţii, cât şi acele drepturi şi libertăţi fundamentale ale
persoanei, cum sunt liberattea comunicaţiilor, inviolabilitatea secretului
corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului, car epot fi vătămate sau periclitate
prin săvârşirea faptei.
Subiectul activ nemijlocit este calificat prin calitatea de funcţionar public din cadrul
serviciilor şi structurilor informative.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii numite siguranţa naţională a
României, iar subiect pasiv special şi adiacent este serviciul sau structura
informativă căreia îi aparţine făptuitorul ori persoana fizică sau juridică lezată în
drepturile sale.
Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, poate consta fie intr-o acţiune de
desfăşurare fără mandat a unor acţiuni pentru efectuarea cărora trebuie să existe
un astfel de mandat (interceptări, percheziţii), fie într-o acţiune prin care se
depăşeşte mandatul acordat potrivit legii. Acţiunile care nu pot fi efectuate decât pe
bază de mandat sunt prevăzute în art. 13 al Legii nr. 51/1991,[1] iar în art. 15 al
aceleiaşi legi sunt prevăzute situaţiile în care astfel de acţiuni pot fi efectuate fără
autorizaţie.[2]
[1] Potrivit art. 13 alin. 1 din lege, „situaţiile prevăzute de art. 3 constituie temei
legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea
prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte în
scopul culegerii de informaţii constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea
unor informaţii, documete sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar
accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect, ridicarea şi repunerea
la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care
acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice
procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care
au fost depuse.”
[2] Art. 15: „În situaţiile care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru
siguranţa naţională, se pot întreprinde activităţile menţionate în art. 13 chiar fără
autorizarea prevăzută de lege, aceasta urmând a fi solicitată de îndată ce există
posibilitatea, dar nu mai târziu de 48 de ore.”
Săvârşirea infracţiunii prin depăşirea mandatului acordat poate consta fie în
depăşirea numărului acţiunilor autorizate, fie în depăşirea duratei mandatului.[1]
Comiterea infracţiunii sub forma violării corespondenţei intră în concurs cu
varianta agravată a acestei infracţiuni, prevăzută în art. 195 alin. 21 C.p., iar
comiterea ei prin încălcarea inviolabilităţii domiciliului poate intra în concurs
infracţiunea de violare de domiciliu, atunci când nu a existat niciun mandat şi nicio
situaţie care să atragă excepţia prevăzută la art. 15 din Legea nr. 51/1991.
[1] Potrivit art. 13 alin. 5, „durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi 6
luni. În cazuri întemeiate, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie poatea prelungi, la cerere, durata mandatului, fără a se
putea depăşi, de fiecare dată, 3 luni. Această prevedere nu mai este aplicabilă în
această formă, mandatul fiind emis exclusiv de către judecător, motiv pentru care
procurorul doar solicită judecătorului competent din cadrul Curţii de Apel emiterea
unui mandat adecvat.
La varianta asimilată, elementul material poate consta fie în acţiunea de divulgare,
adică de aducere la cunoştinţa unor persoane neîndreptăţite să-l cunoască a
conţinutului mandatului legal acordat, fie în refuzul de a-l aduce la îndeplinire, fie
în împiedicarea, în orice mod, a îndeplinirii acestuia.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte, în ambele variante, numai
cu intenţie, iar tentativa se pedepseşte.
Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la unu la 5 ani, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
Divulgarea ilicită de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor
Este fapta funcţionarului public din cadrul serviciilor de informaţii care divulgă sau
foloseşte, in afara cadrului legal, datele sau informaţiile privind viaţa particulară,
onoarea sau reputaţia persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor
necesare siguranţei naţionale. Incriminarea şi sancţionarea acestei fapte este
consecinţa logică a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1991, care prevăd că
mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să
lezeze în niciun fel drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa
particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori să-i supună la îngrădiri ilegale, cei
vinovaţi de astfel de abuzuri urmând să răspundă inclusiv penal.
Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni este şi el complex, incluzând, pe de o
parte, autoritatea şi prestigiul serviciilor de informaţii din care face parte
funcţionarul abuziv, iar pe de altă parte persoana, viaţa particulară, onoarea sau
reputaţia acesteia.
Divulgarea ilicită de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor
Infracţiunea rămâne însă una care vizează siguranţa naţională şi nu persoana, ceea
ce explică de ce acţiune apenală pentru aceasta se pune în mişcare din oficiu şi nu la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Subiectul activ nemijlocit este calificat prin calitatea de funcţionar public, fapta sa
fiind o modalitate a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
(art. 246 C.p.).
Fapta a fost incriminată în art. 21 al Legii nr. 51/1991 şi este sancţionată cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
Infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi
simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii[1]
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002,
completată şi modificată ulterior.
Caracterizarea generală a infracţiunilor prevăzute în OUG nr. 31/2002
Acest act normativ incriminează ca infracţiuni fapte care, potrivit dispozitiilor art. 3
lit. (h) din Legea nr. 51/1991 reprezintă ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
În textul menţionat se enumeră printre astfel de fapte: iniţierea, organizarea,
săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de
sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite,
revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol, sub orice formă, unitatea şi
integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita
ordinea statului de drept.
Întrucât legea nu incrimina în mod explicit faptele de acest fel, prin OUG nr.
31/2002 s-a completat această lacună a legii incriminându-se constituirea d
eorganizaţii cu carcater fascist, rasist sau xenofob şi aderarea la astfel de organizaţii
(art. 3), confecţionarea, răspândirea sau vânzarea de simboluri fasciste, rasiste sau
xenofobe ori utilizarea acestora în public (art. 4), promovarea cultului persoanelor
vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii sau propaganda rasistă, fascistă ori
xenofobă (art. 5), contestarea sau negarea în public a Holocaustului (art. 6).
Caracteristic tuturor acestor infracţiuni este faptul că sunt expresia unei ideologii a
dispreţului şi urii faţă de om şi faţă de dreptul oamenilor de a fi diferiţi unii faţă de
alţii.
Caracterizarea generală a infracţiunilor prevăzute în OUG nr. 31/2002
Subiecţii activi ai acestei infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi, putând fi orice
persoane fizice sau juridice, iar sub aspect subiectiv faptele se săvârşesc cu intenţei
calificată prin mobilul rasist sau xenofob.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror.
Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi
aderarea la o astfel de organizaţie sau sprijinirea ei sub orice formă (art. 3)
Aşa cum se explică la art. 2 lit. (a) din ordonanţă, prin „organizaţie cu caracter
fascust, rasist sau xenofob” se înţelege orice grup format din trei sau mai multe
persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul
promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe,
precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor
rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la
violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice,
naţionalismul extremist.
Se precizează că pot fi incluse în această categorie organizaţiile cu sau fără
personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile,
societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc
cerinţele prevăzute anterior.
Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi
aderarea la o astfel de organizaţie sau sprijinirea ei sub orice formă (art. 3)
Elementul material poate consta în săvârşirea oricăreia dintre ecţiunile enumerate
în text, iar subiectiv infracţiunea presupune cunoaşterea de către făptuitor a
caracterului organizaţiei la care participă sau pe care o sprijină.
În toate modalităţile ei infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepseşte.
Confecţionarea, vânzarea sau răspândirea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe
(art. 4)
Este fapta persoanei care confecţionează, răspândeşte sau vinde prin orice mijloace
simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau care deţine in vederea răspândirii sau
vânzării astfel de simboluri. De asemenea, săvârşeşte aceeaşi infracţiune persoan
acare utilizează în public simbolurile fasciste, rasiste sau xenofobe.
Prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege, potrivit art. 2 lit. (b),
drapelurile, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut,
precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau
doctrinele prevăzute la litera (a).
Confecţionarea, vânzarea sau răspândirea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe
(art. 4)
Termenul „în public” are înţelesul explicat de art. 152 C.p., literele (a) şi (b), fiind
vorba de utilizarea simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe în locurile publice
prin natura şi destinaţia lor, în cazul din urmă cu condiţia să fie de faţă două sau
mai multe persoane.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni
la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. În art. 4 alin. 3 se prevede însă că faptele
prevăzute la alin. (1) şi (2) nu constituie infracţiune dacă sunt săvârşite în intersul
artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.
Promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii şi
propaganda fascistă, rasistă sau xenofobă (art. 5)
Este fapta persoanei care promovează prin orice mijloace cultul persoanelor
condamnate pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii sau care propagă prin orice
mijloace, în public, ideologia fascistă, rasistă sau xenofobă. Prin „persoană vinovată
de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii” se înţelege, potrivit art. 2 lit.
(c) din ordonanţă, orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească
română sau străină pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii,
precum şi orice persoană condamnată de o instanţă penală internaţională pentru
crime de război sau crime contra umanităţii.
Promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii şi
propaganda fascistă, rasistă sau xenofobă (art. 5)
Pericolul social sporit al faptei decurge din caracterul antisocial al ideilor susţinute.
Persoanele pedepsite pentru crime contra păcii şi omenirii s-au făcut vinovate şi de
cultivarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe şi nu pot fi proslăvite în numele
aceloraşi ideologii. Proganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în
apologia unor idei, concepţii sau doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage
noi adepţi.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor
drepturi (interzice aplicabilă, desigur, atunci când pedeapsa aplicată are o durată
de 2 ani sau mai mare, potrivit art. 65 alin. 1 C.p.).
Contestarea, negarea, aprobarea sau justificarea în public a Holocaustului (art. 6)
Este fapta persoanei care contestă, neagă, aprobă sau justifică în public Holocaustul
sau efectele acestuia, adică a fenomenului tragic petrecut în preajma şi în timpul
celui de-al doile război mondial, constând în exterminarea prin lagăre de
concentrare şi prin uciderea în masă prin gazare şi apoi incinerare populaţiei
evreieşti şi a altor populaţii din motive de ură de rasă şi de religie.
Aceste orori legate de ideologia fascistă, rasistă şi xenofobă, unanim condamnate de
lumea civilizată, sunt uneori contestate de susţinători ai ideologiei fasciste, rasiste
sau xenofobe, manifestări periculoase incriminate şi sancţionate prin dispozitiile art.
6 al OUG nr. 31/2002.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi sau cu amendă de la 500 la 30.000 RON.
Caracterizare generală a infracţiunilor de terorism
În dreptul penal român, până în anul 2001, actele de terorism nu au fost
incriminate şi sancţionate sub această denumire, cu toate că Legea nr. 51/1991
privind siguranţa naţională a României a prevăzut, la art. 3 lit. i), printre faptele
care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale, „actele teroriste precum şi
iniţierea sau sprijinirea, în orice mod, a oricăror activităţi al căror scop îl constituie
săvârşirea de asemenea fapte”.
Dar, deşi nenumite astfel, actele teroriste au fost incriminate, în dreptul penal
român, ca infracţiuni contra siguranţei statului, contra persoanei sau contra
siguranţei transporturilor.
Atentatul care pune în pericol siguranţa statului (art. 160 C.p.) şi atentatul contra
unei colectivităţi (art. 161 C.p.) sunt acte teroriste.
De asemenea, lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane, în varianta luării de
ostatici, este un act terorist, după cum tot act terorist este şi provocarea unei
catastrofe aeriene ca urmare a uneia dintre infracţiunile contra siguranţei aviaţiei
civile.
Actele teroriste săvârşite asupra S.U.A. la 11 septembrie 2001 au pus în evidenţă
noi laturi ale terorismului, ca unul dintre cele mai periculoase fenomene din
societatea contemporană, împotriva căruia trebuie să se acţioneze urgent şi eficient,
fie că este vorba de terorismul internaţional, fie că este vizat terorismul intern. În
aceste condiţii, a devenit necesară adoptarea unor reglementări legale noi cu privire
la sancţionarea actelor de terorism în dreptul penal român. Prima reglementare s-a
înfăptuit prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 141 din 25
octombrie 2001, pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de
încălcare a ordinii publice[1]. În prezent însă, incriminarea şi sancţionarea actelor
de terorism se realizează prin Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului,
nr. 535 din 25 noiembrie 2004[2].
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 31 octombrie
2001.
[2] Publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie
2004.
În articolul 1 al noii legi se prevede că terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi
ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, care au ca
trăsături caracteristice: faptul că sunt săvârşite premeditat, de către entităţi
teroriste (persoană, grupare, grup structurat sau organizat) şi sunt motivate de
concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora
acţionează prin modalităţi violente şi distructive; că au ca scop realizarea unor
obiective specifice, de natură politică; vizează factori umani sau materiali din cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau unui segment aparţinând
acestora şi produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, vizând
să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.
În articolul 2 al legii, se precizează că faptele săvârşite de entităţi teroriste atrag
sancţiunile penale prevăzute de lege, atunci când îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc stări de nelinişte, nesiguranţă,
teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;
b) atentează grav asupra factorilor umani şi materiali;
c) urmăresc realizarea unor obiective specifice de natură politică, prin determinarea
autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe
sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste.
După ce arată în ce condiţii actele de terorism sunt de natură internaţională, după
ce explică înţelesul unor noţiuni cu care operează şi după ce prevede care sunt
măsurile şi activităţile de prevenire şi combatere a terorismului, legea prevede, în
capitolul IV, dispoziţiile privitoare la infracţiuni şi contravenţii. Se stabileşte astfel
cadrul infracţiunilor de terorism în art. 32 – 39, cu următoarele incriminări:
infracţiuni care pot constitui acte de terorism (art. 32), fapte asimilate actelor de
terorism (art. 33), fapte care constituie acte de terorism (art. 34), conducerea unei
entităţi teroriste şi asocierea în scop terorist (art. 35), finanţarea actelor de terorism
(art. 36), ameninţarea teroristă (art. 37), alarmarea teroristă (art. 38) şi
administrarea bunurilor unei entităţi teroriste (art. 39).
Aceste incriminări, care vor fi analizate în cele ce urmează, sunt consecinţa şi a
obligaţiilor de reprimare a terorismului asumate de România prin anumite
documente internaţionale cum sunt: Convenţia europeană pentru reprimarea
terorismului, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1997, publicată, împreună cu
textul Convenţiei, în Monitorul Oficial nr. 34 din 4 martie 1997; Rezoluţia nr.
1.373/2001 a Consiliului de Securitate al O.N.U. privind combaterea terorismului
internaţional, aplicată ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
153/2001, publicată, împreună cu textul Rezoluţiei, în Monitorul Oficial nr. 769 din
3 decembrie 2001 şi aprobată prin Legea nr. 131 din 18 martie 2002, publicată în
Monitorul Oficial nr. 195 din 21 martie 2002.
În caracterizarea generală a infracţiunilor de terorism. trebuie menţionat în primul
rând, obiectul lor juridic comun, format din siguranţa persoanelor şi bunurilor şi
din siguranţa naţională, ca valori sociale fundamentale, precum şi din relaţiile
sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de apărarea acestor valori.
Acţiunile treroriste vizează factori umani sau materiali din cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice precum şi al populaţiei civile, constituind atentate grave asupra
factorilor umani specifici (persoanele incluse în mecanismele politogene ale entităţii,
cum sunt demnitarii, militarii, funcţionarii publici sau reprezentanţii unor
organizaţii internaţionale) sau nespecifici (persoanele incluse indirect în
mecanismele politogene ale entităţii şi, în general, populaţia civilă), precum şi a
factorilor materiali (factorii de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte
produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu
utilitate militară, sisteme de transport sau telecomunicaţii, bunuri mobile sau
imobile ale organizaţiilor internaţionale etc.).
Sub aspect obiectiv, actele teroriste sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc
stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei, iar
sub aspect subiectiv, acţiunile teroriste sunt săvârşite cu premeditare, având ca
mobil concepţii şi atitudini extremiste şi ura faţă de alte entităţi, iar ca scop,
realizarea unor obiective specifice de natură politică, prin determinarea
autorităţilor statului sau a unor organizaţii internaţionale la luarea unor decizii în
favoarea entităţii teroriste.
Subiecţii activi ai actelor teroriste pot fi persoane fizice sau juridice, entităţi
teroriste sau terorişti individuali, caracterizaţi din punct de vedere criminologic,
prin mentalităţi şi mobiluri teroriste.
Potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (1) din Codul penal, persoanele juridice, cu
excepţia statului şi a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice ce desfăşoară
activităţi exclusiv publice, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea
obiectului de activitate sau în interesul sau în numele persoanei juridice.
Se precizează, în alin. (2) al aceluiaşi articol, că răspunderea penală a persoanei
juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit în orice
mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Printre infracţiunile a căror săvârşire atrage răspunderea penală a persoanelor
juridice, se numără şi infracţiunile de terorism.
Sub aspectul locului săvârşirii, actele teroriste pot fi naţionale, când sunt săvârşite
pe teritoriul aceluiaşi stat, sau internaţionale, atunci când sunt săvârşite pe
teritoriul a cel puţin două state sau când, deşi săvârşite pe teritoriul unui stat, au
fost pregătite sau conduse de pe teritoriul altui stat şi implică o entitate teroristă
care activează pe teritoriul altui stat sau produc efecte pe teritoriul altui stat.
Sub aspect procesual, competenţa de judecată în primă instanţă a infracţiunilor de
terorism aparţine curţii de apel, iar procedura de urmărire şi judecată este cea
prevăzută de lege pentru infracţiunile flagrante (art. 40 din lege).
Persoanelor juridice care săvârşesc acte de terorism li se aplică pedeapsa amenzii,
potrivit dispoziţiilor art. 711 şi pedepsele complementare prevăzute în art. 712 – 713
din Codul penal.
Infracţiuni care pot constitui acte de terorism (art. 32)
Reluând dispoziţiile din art. 1 al Ordonanţei de urgenţă nr. 141/2001, la care ne-am
referit, legiuitorul enumeră, în acest articol, infracţiunile prevăzute în Codul penal
şi în legile speciale care, atunci când sunt săvârşite în condiţiile art. 2 din lege,
examinat anterior, constituie acte de terorism şi sunt pedepsite ca atare. Astfel,
potrivit dispoziţiilor din alin. 1) al art. 32, constituie acte de terorism următoarele
infracţiuni, dacă sunt săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 2:
a) infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute în art.
174-176 din Codul penal, vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă,
prevăzute în art. 181 şi 182 din Codul penal, precum şi lipsirea de libertate în mod
ilegal, prevăzută în art. 189 din Codul penal;
b) infracţiunile prevăzute în art. 106 – 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997
privind Codul aerian, republicată;
c) infracţiunile de distrugere, prevăzute în art. 217 şi 218 din Codul penal;
d) infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectare a
regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive, precum şi de
nerespectarea regimului materialelor explozive, prevăzute în art. 279, 2791 şi 280
din Codul penal;
e) producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, tranzitarea sau transferarea
către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum şi
cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme;
f) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse,
substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol
sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;
g) ameninţarea cu săvârşirea faptelor prevăzute la lit. a) – f).
Textul examinat nu instituie noi incriminări, ci enumeră infracţiunile prevăzute în
Codul penal şi în legi speciale care pot constitui acte de terorism, fără să modifice
conţinutul incriminărilor respective. De aceea condiţiile de existenţă a infracţiunilor
enumerate sunt cele prevăzute în textele menţionate, cu precizarea că la acestea se
adaugă condiţiile – cerinţe esenţiale ca fapta să fie săvârşită de o entitate teroristă şi
să îndeplinească una dintre condiţiile prevăzute în art. 2 lit. a) – c) din lege.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator, în dispoziţiile din alin. (2) al art. 32 din lege
se precizează că, în cazul infracţiunilor prevăzute la lit. a) – d), maximul pedepsei cu
închisoare, prevazută în Codul penal, se majorează cu 5 ani, fără a se putea depăşi
maximul general al pedepsei închisorii, prevăzându-se că se aplică şi pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.
Cu privire la infracţiunea de distrugere simplă, prevăzută în art. 217 C.p., săvârşită
ca act terorist, legea prevede, în alin. (3) al articolului examinat, că nu se poate
aplica pedeapsa alternativă a amenzii.
Pentru infracţiunile prevăzute la lit. e) – f), săvârşite ca acte teroriste, legea prevede
ca pedeapsă închisoarea de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. În fine,
pentru infracţiunea enumerată la litera g), constând în ameninţarea cu săvârşirea
faptelor prevăzute la lit. a) – f) din alin. (1) al art. 32, legea prevede pedeapsa
închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit dispoziţiilor din alin. (4) al aceluiaşi articol, tentativa la infracţiunile
enumerate în text se pedepseşte, iar în alin. (5) se precizează că se consideră
tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi
luarea de măsuri în vederea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în alin. (1),
asimilându-se actele preparatorii cu tentativa.
Fapte asimilate actelor de terorism (art. 33)
În acest articol sunt enumerate o serie de fapte, dintre care unele sunt prevăzute ca
infracţiuni, pe care legea le asimilează cu actele de terorism. Astfel, în alin. (1) sunt
enumerate următoarele fapte asimilate actelor de terorism:
a) procurarea, deţinerea, confecţionarea, fabricarea sau furnizarea ori, după caz,
producerea de mijloace distructive, substanţe toxice, materiale, microorganisme sau
alte substanţe ori mijloace vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea
oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, în scop terorist;
b) recrutarea, instruirea sau pregătirea entităţilor teroriste în vederea folosirii
armelor de foc, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice
sau nucleare, precum şi în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism;
c) înlesnirea intrării în sau ieşirii din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona
obiectivelor vizate persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit sau săvârşit ori
urmează să săvârşească un act terorist;
d) culegerea şi deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi
informaţii despre obiective vizate de terorişti, fără drept;
e) promovarea unor idei, concepţii sau atitudini în scopul susţinerii cauzei şi/sau a
activităţii entităţii teroriste;
f) spălarea de bani, bancruta frauduloasă, actele de corupţie, şantajul, traficul de
persoane, traficul ilicit de droguri şi precursori, contrabanda, traficul cu
autoturisme furate, falsificarea de monedă sau alte valori, precum şi orice alte
infracţiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entităţii teroriste;
g) orice alte fapte comise cu intenţia de a sprijini, înlesni, ascunde sau de a
determina săvârşirea actelor de terorism.
Din examinarea textului redat mai sus se constată că prin dispoziţiile sale, cu
excepţia celor de la lit. f), legiutorul instituie incriminări noi, ca fapte asimilate
actelor de terorism, caracterizate prin obiectul juridic specific.
Astfel, la lit. a), obiectul juridic specific constă în sănătatea oamenilor sau a
animalelor ori mediul înconjurător, împreună cu relaţiile sociale create în jurul şi
datorită acestor valori, obiect care este pus în pericol prin acţiunile enumerate în
textul incriminator, săvârşite în scop terorist.
În varianta prevăzută la litera b) a art. 33 sunt incriminate diferite fapte constând
în recrutarea, instruirea tehnică şi pregătirea entităţilor teroriste în scopul facilitării
ori comiterii de acte de terorism.
Obiectul juridic specific se identifică cu acela al actelor teroriste în vederea cărora
sunt comise faptele.
La fel, în varianta de la lit. c) sunt incriminate diferite forme de ajutor dat unui
terorist, ştiind că acesta a săvârşit sau urmează să săvârşească un act terorist,
obiectul infracţiunii confundându-se cu acela al actului terorist pregătit sau deja
săvârşit.
În varianta de la lit. d), sunt incriminate acte de complicitate morală la terorism,
constând în culegerea şi deţinerea, în scopul transmiterii lor către terorişti, a unor
date şi informaţii despre obiectivele vizate de aceştia, obiectul juridic specific
identificându-se cu acela al actelor teroriste ce urmau să fie săvârşite cu ajutorul
acestor date şi informaţii.
Prin dispoziţiile de la lit. e) este incriminată propaganda în favoarea activităţii unei
entităţi teroriste. În fine, la lit. g) sunt incriminate generic orice fapte comise cu
intenţia de a sprijini, înlesni sau ascunde, ori de a determina săvârşirea actelor de
terorism.
Cu privire la dispoziţiile de la lit. f), este de observat că acestea nu instituie
incriminări noi, ci enumeră o serie de infracţiuni prevăzute în Codul penal, dar mai
mult în legi speciale, care sunt asimilate actelor de terorism, atunci când au ca
finalitate realizarea unui profit în folosul entităţii teroriste. Condiţiile de existenţă
ale acestora sunt prevăzute în textele incriminatoare specifice fiecăreia dintre ele şi
sunt examinate în capitolele din curs la care se face trimitere.
În ceea ce priveşte pedepsirea faptelor asimilate ca acte de terorism, în alin. (2) al
art. 33 din lege se prevede că faptele enumerate la lit. a) şi b) se pedepsesc cu
închisoare de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar cele enumerate la lit.
c), d) şi e) se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Faptele incriminate generic la lit. g) se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi, bineînţeles dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de
cel puţin 2 ani (art. 65 alin. 1 Cod penal).
În cazul infracţiunilor enumerate la lit. f), legea prevede, în alin. (3) al art. examinat,
că maximul pedepsei prevăzute de legislaţia în vigoare se majorează cu 3 ani, fără a
se putea depăşi maximul general al pedepsei închisorii.
Fapte care constituie acte de terorism (art. 34)
În acest articol sunt prevăzute fapte care, atunci când sunt săvârşite în condiţiile
art. 2 din lege, constituie acte de terorism, şi care constau în fapta persoanei fizice
sau juridice care:
a) pune stăpânire pe o navă sau pe o platfomă fixă sau de a exercita controlul
asupra acestora prin violenţă ori ameninţare cu violenţă;
b) comite un acte de violenţă împotriva unei persoane aflate la bordul unei nave ori
al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să compromită siguranţă navei
sau a platformei fixe.;
c) distruge o platformă fixă ori o navă sau de a cauza daune platformei fixe ori
încărcăturii unei nave, de natură să compromită siguranţa platformei ori a
navigaţiei navei;
d) plasează sau face să se plaseze pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice
mijloc, un dispozitiv ori o substanţă aptă să le distrugă sau care să cauzeze
platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să
compromită siguranţă platformei sau a navigaţiei navei;
e) distruge sau avariază în mod grav o platformă fixă ori instalaţii sau servicii de
navigaţie sau le produce grave perturbaţii în funcţionare, dacă unul dintre aceste
acte este de natură să compromită siguranţa platformei fixe sau a navigaţiei unei
nave;
f) comunică o informaţie cunoscând că este falsă şi, prin aceasta, compromite
siguranţa navigaţiei unei nave;
g) răneşte sau ucide orice persoană, când aceste fapte prezintă o legătură de
conexitate cu una dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) – f).
Din examinarea acestor dispoziţii, se constată ca faptele aici incriminate sunt, într-o
formă sau alta, incriminate şi prin dispoziţiile art. 13-18 din Legea nr. 191/2003
privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu deosebirea că, în legea pe
care o examinăm, aceste fapte sunt incriminate ca acte de terorism, fiind săvârşite în
condiţiile prevăzute în art. 2 din lege şi pedepsite ca atare.
Obiectul juridic specific îl constituie siguranţa navelor şi platformelor marine fixe,
împreună cu relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de
apărarea acestor valori. Actele de terorism incriminate prin aceste dispoziţii au ca
obiect material platformele fixe şi navele împotriva cărora se îndreaptă actele de
violenţă săvârşite de terorişti.
În ce priveşte pedepsele aplicabile, în alin. (2) al art. 34 se prevede că infracţiunile
prevăzute la lit. a)–e) şi g) se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi, iar infracţiunea prevăzută la lit. f) se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa la toate infracţiunile prevăzute în acest articol se pedepseşte, iar actele
preparatorii constând în producerea sau procurarea mijloacelor sau
instrumentelor, precum şi în luarea de măsuri în vederea săvârşirii infracţiunilor
sunt asimilate cu tentativa şi se pedepsesc ca atare.
Conducerea unei entităţi teroriste şi asocierea în scop terorist (art. 35)
• În varianta tip din alin. (1), este fapta persoanei care conduce o entitate
teroristă, iar în varianta atenuată din alin. (2) este fapta persoanei care se asociază
sau iniţiază constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, ori
care aderă sau sprijină sub orice formă o astfel de asociere.
• În varianta tipică, infracţiunea constă în acţiunea de conducere a unei
entităţi teroriste, adică în îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea
activităţilor unui grup structurat, ale unei grupări sau organizaţii teroriste.
• În varianta din alin. (2), infracţiunea are aceeaşi structură ca şi asocierea în
vederea săvârşirii de infracţiuni prevazută în art. 323 din Codul penal, cu
deosebirea că, în cazul examinat, asocierea se face în vederea săvârşirii de acte de
terorism.
• Pentru varianta tip, care este cea mai gravă, pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi, iar pentru varianta din alin. (2), închisoarea de la 10 la 15 ani, fără a se
putea depăşi maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce intră în
scopul asocierii.
Finanţarea actelor de terorism (art. 36)
• Este fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziţia unei entităţi
teroriste bunuri mobile sau imobile, cunoscând că acestea sunt folosite pentru
sprijinirea sau săvârşirea actelor de terorism, precum şi fapta persoanei care
realizează sau colectează fonduri, direct sau indirect, ori efectuează orice operaţii
financiar-bancare, în vederea finanţării actelor de terorism.
• Finanţarea actelor de terorism, în oricare dintre formele enumerate în text,
prezintă un pericol social deosebit, deoarece este cunoscut că fără sprijin finaciar-
bancar entităţile teroriste n-ar putea să acţioneze nici pe plan intern şi nici, cu atât
mai mult, pe plan internaţional.
• Ţinând seama de gradul de pericol social al acţiunilor de finanţare
incriminate, legea prevede că acestea se sancţionează cu închisoare de la 15 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi. Totodată se prevede confiscarea specială a
bunurilor mobile sau imobile puse la dispoziţia entităţii teroriste şi a fondurilor
realizate sau colectate în scopul finanţării actelor de terorism, iar dacă acestea nu se
găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Ameninţarea teroristă (art. 37)
• În varianta din alin. (1) al acestui articol, ameninţarea teroristă este fapta
persoanei fizice sau juridice care ameninţă o persoană sau o colectivitate, prin orice
mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a
animalelor ori mediul înconjurător.
• În alineatul (2) al aceluiaşi articol se prevede o variantă mai gravă a
ameninţărilor teroriste, care constă în ameninţarea adresată unui stat, unei
organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice cu folosirea armelor
biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor
explozive, în scop terorist.
• În fine, în alineatul (3) se prevede o variantă agravată a ameninţării teroriste
de la alin. (2), care se realizează atunci când ameninţarea aceasta este condiţionată,
în ce priveşte realizarea ei, de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin
ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da sau a se preda asemenea materiale.
Ameninţarea teroristă (art. 37)
Este de observat că ameninţarea cu folosirea mijloacelor distructive menţionate este
întâlnită şi în alte norme incriminatoare din Codul penal (art. 2791 alin. (6) – (7);
art. 280 alin. (6) şi (7) sau din legi speciale cum sunt Legea nr. 56/1997 republicată
în Monitorul Oficial nr. 116 din 10 februarie 2004, pentru aplicarea prevederilor
Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, Legea nr. 111/1996 privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, modificată în 2003 şi altele. Unele
dintre aceste ameninţări sunt incriminate ele însele ca acte teroriste, însă cele mai
multe nu sunt prevăzute ca atare şi, prin aceasta, ele se deosebesc de ameninţarea ca
infracţiune de terorism, pe care am examinat-o.
Ameninţarea teroristă în varianta din alin. (1) al art. 37, se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 5 ani, iar în varianta prevăzută în alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 12 ani. Pentru varianta agravată din alin. (3), pedeapsa prevăzută este
închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Alarmarea teroristă (art. 38)
Este fapta persoanei care alarmează, fără un motiv întemeiat, o persoană, publicul,
organele specializate pentru a interveni în caz de pericol sau organele de menţinere
a ordinii publice, prin corespondenţă, telefon sau orice mijloace de transmitere la
distanţă, cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a
animalelor ori mediul înconjurător.
Deşi este vorba de o alarmă falsă, fapta a fost incriminată ca infracţiune de
terorism, deoarece alarmarea este de natură să producă în sânul populaţiei o stare
de teamă, panică sau teroare specifică actelor teroriste. Legea nu prevede ca o
cerinţă esenţială sub aspect subiectiv, scopul făptuitorului de a produce o astfel de
stare, mulţumindu-se să precizeze că nu există un motiv întemeiat pentru alarmare,
iar făptuitorul cunoştea acest lucru. În formularea imprecisă folosită în lege, s-ar
putea înţelege că infracţiunea există şi fără acest scop.
Alarmarea teroristă se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani.
Administrarea bunurilor unei entităţi teroriste (art. 39)
Este fapta persoanei care administrează, cu ştiinţă, bunuri care aparţin unor
entităţi teroriste, în nume propriu, prin tăinuire sau prin transfer către alte
persoane, ori care sprijină, în orice mod, astfel de fapte. Este o formă specifică de
ajutor dat entitătilor teroriste şi de împiedicare a acţiunii de combatere a
modalitătilor de finanţare a actelor de terorism, care face să se piardă urma
bunurilor aparţinând entităţilor teroriste.
Subiectul activ nu este calificat, putând fi orice personă fizică sau juridică.
Administrarea bunurilor unei entităţi teroriste (art. 39)
Elementul material poate consta în săvârşirea oricăreia dintre acţiunile menţionate:
acet de administrare a bunurilor prin efectuarea de acte de drept civil şi comercial,
acte de tăinuire adică de primire, dobândire sau transformare a unui bun, ori de
înlesnire a valorificării acestuia, ştiind că provine din săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, sau acte de transfer al bunurilor către o altă persoană,
precum şi acte de sprijinire în orice mod a unor astfel de acte. Esenţială este
condiţia de ordin subiectiv, şi anume cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării
că bunurile administrate aparţin unor entităţi teroriste. Acest specific al vinovăţiei
făptuitorului justifică încadrarea şi calificarea faptelor sale ca acte de terorism sau
de susţinere a terorismului.
Pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Infracţiuni contra exercitării drepturilor politice şi sociale

Liberul exerciţiu al drepturilor politice şi sociale ca obiect de ocrotire juridico-penală
• Examinarea, în cadrul aceluiaşi capitol, a infracţiunilor care aduc atingere
liberului exerciţiu al drepturilor politice şi sociale se explică prin unitatea obiectului
juridic generic al acestor infracţiuni, ca valoare socială: exercitarea liberă şi
nestânjenită a drepturilor electorale, pe de o parte, şi a drepturilor şi libertăţilor
sociale recunoscute de Constituţie şi de legile ţării, pe de altă parte.
• Aceste drepturi şi libertăţi sunt nu numai reglementate prin legi speciale, dar
şi garantate prin norme de drept penal înscrise în legile respective.
• Drepturile electorale, ca şi dreptul la liberă asociere, dreptul la muncă şi la
protecţia socială a muncii, sunt înscrise în Constituţia României printre drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, iar realizarea efectivă a acestora
este de esenţa statului de drept.
Liberul exerciţiu al drepturilor politice şi sociale ca obiect de ocrotire juridico-penală
• În articolul 2 al Constituţiei se prevede că suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Constituirea
organelor reprezentative ale poporului, fie că este vorba de autorităţile
administraţiei publice locale, de Parlament sau de Preşedintele României, are loc
prin exercitarea liberă şi corectă a drepturilor electorale înscrise în Constituţie.
• De asemenea, înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor sociale consacrate prin
Constituţie este posibilă numai prin exercitarea liberă şi corectă a libertăţilor
sociale, înscrise în legi speciale elaborate pe baza şi în vederea realizării drepturilor
şi libertăţilor constituţionale.
• Liberul execiţiu al drepturilor politice şi sociale apare, aşadar, ca una dintre
valorile sociale fundamentale care, alături de valori precum persoana, patrimoniul,
securitatea natională şi altele, pot şi trebuie să constituie obiect al ocrotirii juridico-
penale.
Infracţiuni contra liberului exerciţiu al drepturilor electorale
Infracţiuni electorale prevăzute în legile pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României.
Infracţiuni prevăzute în Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, nr. 67 din 25 martie 2004, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările ulterioare.
Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 67/2004
Pe lângă regulile de organizare şi desfăşurare a alegerii autorităţilor administraţiei
publice locale, legea prevede şi norme sancţionatoare penale, care incriminează şi
sancţionează ca infracţiuni fapte prin care se încalcă regulile care asigură
desfăşurarea corectă a alegerilor şi respectarea deplină a voinţei alegătorilor cu
privire la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Dispoziţiile cu caracter penal sunt prevăzute în art. 106-116 din lege, iar cadrul
infracţiunilor este următorul: 1) falsul în declaraţia de acceptare a candidaturii (art.
106 alin. 1); 2) falsificarea copiei de pe lista electorală (art. 106 alin. 2); 3)
împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 107); 4) violarea secretului
votului (art. 108); 5) coruperea alegătorilor (art. 109); 6) falsificarea votului (art.
110); 7) atacul asupra secţiei de votare (art. 111); 8) deschiderea anticipată a
urnelor ( art. 112); 9) încredinţarea nelegală a urnei speciale (art. 113).
• Obiectul juridic comun al infracţiunilor îl constituie exercitarea liberă şi
corectă a drepturilor electorale în alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale. Săvârşirea oricăreia dintre infracţiunile menţionate constituie o încălcare a
dispoziţiei din art. 1 alin. 2 al Legii nr. 67/2004, potrivit căreia consiliile locale şi
consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii conciliilor judeţene se aleg prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
• Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi în general, orice persoană, cu
excepţia falsului în declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţie care trebuie
semnată şi datată de candidat (art. 45 alin. 4 din Lege), numai acesta putând comite
falsul, sau a încredinţării nelegale a urnei speciale, care nu poate fi săvârşită decât
de preşedintele biroului secţiei electorale sau de locţiitorul acestuia ori a altor
infracţiuni care presupun o anumită calitate a făptuitorului.
 Subiectul pasiv principal al infracţiunilor este statul, dar unele infracţiuni pot
avea ca subiect pasiv secundar sau adiacent persoana fizică victimă a infracţiunii
(de exemplu la împiedicarea exercitării drepturilor electorale).
 Elementul material constă în săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute în textul
incriminator, iar elementul subiectiv constă în vinovăţia sub forma intenţiei.
 Sub aspect procesual, legea prevede, în art. 115, că pentru toate infracţiunile
săvârşite în legătură cu alegerea consilierilor, a primarilor şi a preşedinţilor
consiliilor judeţene acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
 Particularităţile diferitelor infracţiuni vor fi relevate cu ocazia analizei fiecărei
incriminări în parte.
Falsul în declaraţia de acceptare a candidaturii (art. 106 alin. 1)
Este fapta persoanei propuse drept candidat pentru funcţia de consilier local,
consilier judeţean, primar sau preşedinte al consiliului judeţean care, în declaraţia
de acceptare a candidaturii, menţionează date neadevărate.
Fapta constă în acţiunea de a face o menţiune neadevărată cu privire la datele
cerute de lege. Infracţiunea este o variantă specială a falsului în declaraţii (art. 292
C.p.) , cu efecte specifice, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5
ani.
Falsificarea copiei de pe lista electorală (art. 106 alin. 2)
Este fapta persoanei care înscrie, cu ştiinţă, în copia de pe lista electorală
permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară, persoane care nu
sunt înscrise în lista electorală permanentă sau, respectiv, în lista electorală
complementară.
Aşa cum se prevede în art. 16 alin. 6 din lege, Centrul Naţional de Administrare a
Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative (azi Ministerul Administraţiei şi Internelor) pune la
dispoziţia primarilor, în 3 exemplare, cópii de pe listele electorale permanente, care
cuprind alegătorii din fiecare secţie de votare. Două exemplare ale cópiilor de pe
listele electorale permanente se predau de către primar, pe bază de proces-verbal,
preşedintelui biroului electoral al fiecărei secţii de votare, cu 3 zile înainte de data
alegerilor, un exemplar fiind pus la dispoziţia alegătorilor pentru consultare şi un
exemplar fiind utilizat în ziua alegerilor.
Copiile de pe listele electorale constituie documente electorale, iar falsificarea lor
prin înscrierea în ele a unor persoane care nu figurează în lista electorală
permanentă sau, respectiv, în lista electorală complementară reprezintă o încălcare
gravă a legii, deoarece pot conferi drept de a alege unor persoane cărora legea nu le
recunoaşte acest drept.
Falsificarea copiei de pe lista electorală (art. 106 alin. 2)
• Obiectul juridic specific al infracţiunii îl constituie corectitudinea listelor
electorale ca mijloc de asigurare a exerciţiului drepturilor electorale, împreună cu
relaţiile sociale care nu s-ar putea desfăşura normal fără apărarea cestei valori.
• Legea nu prevede o anumită calitate în persoana subiectului activ al
infracţiunii, astfel că infracţiunea poate fi comisă de oricine. Forma vinovăţiei este
intenţia, deoarece legea prevede că înscrierea în copia de pe listă a unor persoane
care nu figurau pe lista permanentă trebuie făcută „cu ştiinţă”. Tentativa se
pedepseşte.
• Această infracţiune, care constituie o variantă de fals electoral, se pedepseşte
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 107)
• Este fapta persoanei care împiedică, prin orice mijloace, liberul exerciţiu al
dreptului de a alege sau de a fi ales în consiliul local, consiliul judeţean sau în
funcţia de primar ori de preşedinte al consiliului judeţean.
• Este una dintre infracţiunile tipice din această categorie, reprezentând o
formă brutală de împiedicare a exerciţiului drepturilor electorale ale unei persoane.
• Fapta a fost incriminată în art. 107 din lege într-o variantă tip în alin. 1 şi
într-o variantă agravată în alin. 2.
• Varianta agravată se realizează atunci când fapta prevăzută în alin. 1 a fost
săvârşită prin violenţă fizică asupra persoanei şi a pricinuit o vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult
de 60 de zile sau care produs pierderea unui simţ ori a unui organ, încetarea
funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul
ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.
• Sunt urmările imediate caracteristice infracţiunii de vătămare corporală
gravă prevăzută în art. 182 din Codul penal.
• Sub aspect subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte în varianta tip, cu intenţie,
iar în varianta agravată din alin. 2, cu intenţie depăşită (în mod obişnuit) sau cu
intenţie (directă ori indirectă), mai puţin în ipoteza în care fapta are ca urmare
punerea în primejdie a vieţii victimei, când poate exista numai forma de vinovăţie a
intenţie depăşite (altfel fapta ar fi tentativă de omor). În ambele variante,
infracţiunea are ca subiect pasiv adiacent persoana fizică vătămată prin acţiunea de
împiedicare a liberului exerciţiu al drepturilor electorale.
• În varianta tip, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
şi interzicerea unor drepturi, iar în varianta agravată, cu închisoare de la 3 al 10
ani.
• Tentativa este posibilă, mai puţin în cazul urmării care constă în punerea în
primejdie a vieţii persoanei, şi se pedepseşte.
Violarea secretului votului (art. 108)
• Este fapta persoanei care află şi divulgă secretul votului exprimat de o
persoană, încălcând astfel dispoziţia din art. 1 alin. 2 al legii, privitoare la caracterul
secret al votului. Fapta poate fi săvârşită de un membru al biroului electoral al
secţiei de votare sau de alte persoane care pătrund fără drept în cabina de vot ori
iau cunoştinţă în orice mod de votul exprimat de o persoană.
• Obiectul juridic specific al infracţiunii îl constituie secretul votului şi relaţiile
sociale condiţionate de acest caracter al votului prin care se aleg autorităţile
administraţiei publice locale.
• Elementul material al infracţiunii îl constituie acţiunea de violare a secretului
votului şi divulgare a acestuia. Elementul subiectiv este vinovăţia sub forma
intenţiei. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar tentativa se pedepseşte.
Coruperea alegătorilor (art. 109)
• Este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani, bunuri sau alte foloase
în timpul campaniei electorale, precum şi săvârşirea altor fapte în scopul
determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori
un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau preşedinte al consiliului
judeţean.
• Săvârşesc această infracţiune şi alegătorii care primesc bani sau bunuri în
scopul arătat.
• Este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă persoana care votează fără a avea
drept, precum şi alegătorul care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.
• Este o variantă a corupţiei active şi pasive prevăzută de Codul penal, ca
infracţiune de dare de mită (art. 255) şi respectiv, luare de mită (art. 254).
• Corupţia electorală prezintă un pericol social specific, aducând atingere
liberei exprimări a votului pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale.
• Acelaşi pericol îl prezintă, în concepţia legiuitorului, fapta persoanei care
votează fără a avea drept sau care, deşi are acest drept, votează de mai multe ori în
ziua alegerilor.
• Subiecţii infracţiunii nu sunt circumstanţiaţi, atât subiect activ, cât şi subiect
pasiv putând fi orice persoană.
• Elementul material constă în săvârşirea oricăreia dintre faptele de corupţie
activă sau pasivă şi respectiv de participare la vot fără drept ori de votare în mod
repetat.
• Sub aspect subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie calificată prin scop, în
cazul corupţiei active, şi prin intenţie simplă în cazul celorlalte variante ale
infracţiunii.
• Pentru toate variantele infracţiunii, pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
• Tentativa este posibilă numai la variantele asimilate cu corupţia (de la alin.
2) şi se pedepseşte.
• Bunurile, banii sau foloasele folosite la săvârşirea corupţiei se confiscă (art.
116).
Falsificarea votului (art. 110)
 Este fapta persoanei care tipăreşte şi utilizează buletine de vot false sau
introduce în urnă un număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători,
care falsifică prin orice mijloace documentele de la birourile electorale ori utilizează
un act de identitate nul sau fals. Legea incriminează deci o serie de acţiuni care au
ca finalitate falsificarea votului.
 În oricare dintre modalităţile enumerate în textul incriminator, fapta este social
periculoasă deoarece denaturează voinţa alegătorilor în alegerea autorităţilor
 Legea nu prevede anumite calităţi în persoana subiectului activ deşi unele dintre
faptele incriminate, cum ar fi tipărirea sau chiar utilizarea de buletine de vot false
ori introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine, pot fi săvârşite de
persoane având anumite funcţii în procesul electoral.
 Elementul material constă în săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate în
text, iar elementul subiectiv constă în vinovăţia sub forma intenţiei. Ţinând seama
de gravitatea faptei, legea prevede pentru această infracţiune pedeapsa închisorii de
la 2 la 7 ani şi confiscarea specială. Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Atacul asupra secţiei de votare (art. 111)
• Este fapta persoanei care săvârşeşte, prin orice mijloace, un atac asupra
localului secţiei de votare, fură urna sau documentele electorale sau rupe sigiliile
aplicate de biroul electoral al secţiei de votare respective.
• Sub denumirea de atac asupra secţiei de votare, legiuitorul incriminează trei
fapte distincte, care sunt totodată prevăzute ca infracţiuni de-sine-stătătoare, şi
anume: pătrundere făra drept în sediile instituţiilor publice (art. 2 din Decretul-
Lege nr. 88/1990) ; furtul calificat săvârşit în loc public (art. 209 alin. 1 lit. e) din
Codul penal) şi ruperea de sigilii (art. 243 din Codul penal).
• Reunirea tuturor acestor fapte în cadrul unei incriminări speciale a fost
determinată de unitatea valorii sociale căreia cele trei fapte, în ciuda diferenţierii
lor, îi aduc atingere şi anume inviolabilitatea secţiilor de votare, ca o condiţie sine
qua non pentru desfăşurarea nestânjenită a alegerilor pentru autorităţile
• Dată fiind însemnătatea ei, această valoare a dobândit, în opinia
legiuitorului, prioritate în raport cu celelalte valori sociale vătămate prin acţiunile
incriminate: patrimoniul şi autoritatea statului, care au devenit în acest caz, obiect
juridic secundar.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană, de regulă o
pluralitate de persoane.
• Elementul material al infracţiunii constă în săvârşirea faptelor menţionate în
text. Atacul reprezintă o acţiune violentă, agresivă asupra localului secţiei de votare,
care implică pătrunderea cu forţa, dacă este cazul, şi săvârşirea celorlalte acţiuni
incriminate, adică furtul urnei sau al documentelor electorale ori ruperea sigiliilor
aplicate. Pot fi săvârşite toate aceste acţiuni sau cel puţin una dintre ele.
• Elementul subiectiv îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei care, în cazul
furtului urnei sau al documentelor electorale, este calificată prin scopul însuşirii
bunurilor sustrase.
 Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie
o infracţiune mai gravă, cum ar fi tâlhăria, săvârşită în condiţiile în care furtul a
fost comis prin violenţă sau ameninţări asupre vreuneia dintre persoanele aflate în
secţia de votare.
 În conformitate cu dispoziţiile art. 114 din lege, limitele pedepselor pentru
infracţiunile prevăzute în Codul penal ori în legile penale speciale, săvârşite în
legătură cu desfăşurarea alegerilor, se majorează cu jumătatea maximului special.
 Tentativa este posibilă şi se pedepseşte. Ea se realizează atunci când făptuitorul
sau făptuitorii nu au reuşit dezlănţuirea atacului asupra secţiei de votare sau când
atacul a fost zădărnicit de forţele de ordine.
Deschiderea anticipată a urnelor şi utilizarea în alte condiţii a urnei speciale (art. 112)
• Este fapta membrilor biroului electoral al secţiei de votare de a deschide
urna înainte de ora stabilită pentru închiderea votării sau de a utiliza urna specială
în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 87 din lege.
• Potrivit dispoziţiei din art. 81 al legii, votare are loc într-o singură zi.
• Ea începe la ora 7 şi se închide la ora 21 când, conform art. 88, preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare declară votarea închisă, ceea ce înseamnă că
deschiderea urnei înainte de ora 21 constituie infracţiune.
• De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 87, pentru alegătorii netransportabili
din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de
votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, ca o echipă formată din cel puţin
doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul
electoral necesar la locul unde se află alegătorii, pentru a se efectua votarea.
Deschiderea anticipată a urnelor şi utilizarea în alte condiţii a urnei speciale (art. 112)
 Se precizează că în raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă
specială, care poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de
votare. Potrivit art. 112 din lege, constituie infracţiune utilizarea urnei speciale în
alte condiţii decât cele prevăzute în art. 87 examinat.
 Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru închiderea alegerilor este
interzisă de lege deoarece trebuie să se dea posibilitatea tuturor alegătorilor să se
prezinte la vot până în ultima clipă din intervalul stabilit.
 Sub aspect subiectiv, infracţiunea trebuie să fie comisă cu intenţie.
 Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar tentativa se
pedepseşte.
Încredinţarea nelegală a urnei speciale (art. 113)
Este fapta preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare sau a locţiitorului
acestuia de a încredinţa urna specială altor persoane decât membrilor biroului
electoral al secţiei de votare.
Este la fel sancţionată fapta persoanei care transportă urna specială fără să aibă
calitatea de membru al biroului electoral al secţiei de votare.
Aşa cum s-a arătat, urna specială destinată alegătorilor netransportabili (bolnavi,
invalizi) se încredinţează de către preşedintele biroului unei echipe formate din cel
puţin doi membri ai biroului, care răspund de transportarea şi folosirea ei în strictă
conformitate cu legea. Membrii biroului astfel desemnaţi nu pot încredinţa urna
specială altor persoane nici măcar în vederea transportării acesteia. Fapta de
încredinţare nelegală a urnei speciale este considerată socialmente periculoasă
deoarece creează posibilitatea încălcării normelor electorale şi denaturarea
rezultatului votului.
Sub aspect subiectiv, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie pentru a constitui
infracţiune.
În ambele sale variante, infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoarea de la 1
la 5 ani, iar tentativa se pedepseşte şi ea.
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a

Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008.
• Stabilind cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor
Camerei deputaţilor şi Senatului (art. 1 alin. 1), Legea nr. 35/2008 prevede, ca şi
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
anterior examinată, o serie de norme juridice penale prin care sunt incriminate şi
sancţionate penal fapte prin care se încalcă în mod grav regulile de desfăşurare
corectă a alegerilor pentru organul reprezentativ suprem al poporului român şi
unica autoritate legiuitoare a ţării (art. 61 alin. 1 din Constituţie), care este
Parlamentul României.
• Dispoziţiile cu caracter penal sunt prevăzute în art. 52-61, iar cadrul
infracţiunilor este următorul: împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art.
52), falsificarea copiei de pe lista electorală (art. 53), violarea secretului votului (art.
54), coruperea alegătorilor (art. 55), votarea fără drept (art. 56), falsificarea votului
(art. 57), atacul asupra secţiei de votare (art. 58), deschiderea anticipată a urnelor
(art. 59), alterarea înregistrării rezultatelor alegerilor (art. 60), alterarea sistemului
informaţional naţional (art. 61).
Se observă, faţă de cadrul incriminărilor din Legea nr. 67/2004, dezincriminarea
transportării urnei speciale de către alte persoane decât membrii biroului electoral
al secţiei de votare sau încredinţarea acestei urne altor persoane. De altfel, singurele
referiri la urna mobilă se fac în Legea nr. 35/2008 numai la art. 41 alin. (1) şi art. 42
alinatele 221, 222 şi 223, fără a mai fi făcute precizări suplimentare privind
sancţionarea abaterilor de la folosirea acesteia, socotindu-se suficient cadrul general
al incriminărilor.
Obiectul juridic comun al acestor infracţiuni îl constituie desfăşurarea liberă şi
corectă a alegerilor pentru Parlamentul României, valoare socială consacrată în art.
62 alin. 1 din Constituţie, potrivit căruia Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
 Subiecţii acestor infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi, putând fi orice persoane,
dar unele dintre infracţiuni, cum sunt deschiderea anticipată a urnelor sau alterarea
înregistrării rezultatelor alegerilor, presupun o anumită calitate a subiecţilor activi,
de persoane angajate în procesul electoral.
 De asemenea, unele infracţiuni pot avea, pe lângă subiectul pasiv principal, care
este statul, şi un subiect pasiv secundar sau adiacent, care este persoana fizică lezată
în dreptul ei, cum ar fi împiedicarea exercitării drepturilor electorale sau violarea
secretului votului.
 Elementul material la aceste infracţiuni constă în săvârşirea vreuneia dintre
faptele prevăzute în textele incriminatoare, iar elementul subiectiv îl constituie
vinovăţia sub forma intenţiei.
 Sub această denumire a fost incriminată fapta persoanei care împiedică, prin
orice mijloace, liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales. Condiţiile
de existenţă a acestei infracţiuni sunt identice celor examinate la art. 107 alin. 1 din
Legea nr. 67/2004, nemaireţinându-se varianta agravată de la alin. 2, privitoare
urmările specifice de la vătămarea corporală gravă. Aceasta înseamnă că, dacă
fapta va avea astfel de urmări, acestea vor constitui infracţiunea de vătămare
corporală gravă, în concurs cu infracţiunea de împiedicare a drepturilor electorale.
Pedeapsa prevăzută este aceeaşi cu cea prevăzută în Legea nr. 67/2004, anume
închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa este posibilă
şi se pedepseşte.
Falsificarea copiei de pe lista electorală (art. 53)
 Este fapta persoanei care înscrie, cu bună-ştiinţă, în copia de pe lista electorală
permanentă persoane care nu sunt înscrise în lista electorală permanentă.
Conţinutul incriminării este, în general, acelaşi cu cel studiat la art. 106 alin. 2 din
Legea nr. 67/2004.
 Legea nu prevede o anumită calitate în persoana subiectului activ al infracţiunii,
astfel că infracţiunea poate fi comisă de oricine. Forma vinovăţiei este intenţia,
deoarece legea prevede că înscrierea în copia de pe listă a unor persoane care nu
figurau pe lista permanentă trebuie făcută „cu bună-ştiinţă”.
 Această infracţiune, care constituie o variantă de fals electoral, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar tentativa se pedepseşte.
Violarea secretului votului (art. 54)
 Este fapta persoanei care află şi divulgă secretul votului exprimat de o
persoană, încălcând astfel dispoziţia din art. 1 alin. 2 al legii, privitoare la caracterul
secret al votului. Fapta poate fi săvârşită de un membru al biroului electoral al
secţiei de votare sau de alte persoane care pătrund fără drept în cabina de vot ori
iau cunoştinţă în orice mod de votul exprimat de o persoană.
 Conţinutul infracţiunii este identic cu cel al infracţiunii cu acelaşi nume din art.
108 al Legii nr. 67/2004.
 Sancţiunea este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar tentativa se pedepseşte.
• Este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani, bunuri sau alte foloase
în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor
electoral ori un anumit candidat. Săvârşesc această infracţiune şi alegătorii care
primesc bani, bunuri sau alte foloase în scopul arătat. Nu intră în categoria
bunurilor interzise a fi date, respectiv primite, cele cu valoare simbolică,
inscripţionate cu însemnele partidului respectiv.
• Legea prevede, printr-o inadvertenţă, că tentativa la infracţiunea de
corupere a alegătorilor se pedepseşte, deşi infracţiunea nu este susceptibilă de
tentativă, fiind o infracţiune de pericol, de consumare anticipată.
• În rest, incriminarea este identică celei din art. 109 alin. 1 din Legea nr.
67/2004, cu menţiunea că nu se mai face nicio referire la confiscarea specială a
bunurilor, banilor sau foloaselor folosite la săvârşirea corupţiei.
Votarea fără drept (art. 56)
• Este fapta unei persoane de a vota fără a avea drept de vot (se află în vreunul
dintre cazurile enumerate în art. 36 alin. 2 din Constituţie: este debil sau alienat
mintal, pus sub interdicţie, condamnat la pierderea drepturilor electorale) ori de a
vota de două sau mai multe ori în ziua alegerilor pentru Parlamentul României.
• Desigur, dintre ipotezele privind lipsa dreptului de vot se poate reţine numai
situaţia celui condamnat la pierderea drepturilor electorale, în celelalte ipoteze
persoana neputând fi trasă la răspundere penală pentru comiterea faptei de votare
fără drept întrucât este lipsită de discernământ şi, astfel, comite fapta fără
vinovăţie.
• Incriminarea este, în general, aceeaşi cu cea din art. 109 alin. 2 din Legea nr.
67/2004.
• Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, iar pedeapsa aplicabilă este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
 Este fapta persoanei care foloseşte o carte de alegător nulă sau falsă ori a unui
buletin de vot fals sau care introduce în urnă a unui număr suplimentar de buletine
de vot decât cele la care are dreptul un alegător ori falsifică, prin orice mijloace,
documente de la birourile electorale.
 Sunt fapte prin care se falsifică procedura de votare şi, implicit, rezultatele
votării, făcând ca printre votanţi să figureze persoane care nu aveau dreptul de vot
ori care nu au participat la votare.
 Incriminarea este o variantă a celei din art. 110 al Legii nr. 67/2004, dar, spre
deosebire de aceasta, prin art. 57 din Legea nr. 35/2008 nu se mai incriminează
tipărirea de buletine de vot false.
 Toate celelalte trăsături ale infracţiunii sunt identice.
 Este fapta persoanei care săvârşeşte, prin orice mijloace, un atac asupra
localului secţiei de votare, fură urna sau documentele electorale.
 Reprezintă o variantă a incriminării cu aceeaşi denumire din art. 111 al Legii nr.
67/2004, dar, spre deosebire de aceasta, în Legea nr. 35/2004 nu mai este
incriminată şi ruperea sigiliilor aplicate de biroul electoral al secţiei de votare
respective.
 Celelalte trăsături caracteristice infracţiunii sunt identice.
Deschiderea anticipată a urnelor (art. 59). Este fapta membrilor biroului electoral al
secţiei de votare de a deschide urna înainte de ora stabilită pentru închiderea
votării. Incriminarea este identică celei din art. 112 al Legii nr. 67/2004.
Alterarea înregistrării rezultatelor alegerilor (art. 60)
• Este fapta persoanei care introduce în uz şi foloseşte un program de
calculator cu vicii aparente sau ascunse, care alterează înregistrarea rezultatelor
obţinute în secţiile de votare ori totalizează cu erori sau duce la repartizarea
mandatelor în afara prevederilor legale.
• Obiectul juridic specific al infracţiunii îl constituie corectitudinea
desfăşurării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat sub aspectul evidenţei şi
totalizării rezultatelor alegerilor. La unele modalităţi ale infracţiunii există şi un
obiect material.
• Legea nu prevede condiţii cu privire la subiecţii infracţiunii, aceştia putând fi
orice persoane care operează cu calculatorul folosit la secţia de votare, cu sau fără
înţelegere cu membrii biroului electoral al secţiei de votare respective.
• Elementul material constă în săvârşirea vreuneia dintre faptele incriminate
ca modalităţi ale infracţiunii. Elementul subiectiv constă în vinovăţia sub forma
intenţiei.
• Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar tentativa, deşi
posibilă, nu se pedepseşte.
Alterarea sistemului informaţional naţional
(art. 61)
Este fapta persoanei care introduce date, informaţii ori proceduri ce duc la
alterarea sistemului informaţional naţional. Este vorba despre fapta celui care
virusează sistemul informatic naţional, introduce alte date sau programe (troieni,
viermi etc.) care afectează acest sistem şi prin aceasta pune în pericol întreaga
desfăşurare a alegerilor prin afectarea rezultatelor centralizate ale voturilor, cu
consecinţa alterării totalurilor voturilor şi necesitatea refacerii tuturor procedurilor
de raportare a rezultatelor numărării voturilor.
Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care accesează,
autorizat sau nu, sistemul informaţional naţional pentru centralizarea rezultatelor
voturilor.
Elementul material se realizează în una dintre modalităţile arătate în textul
incriminator, anume prin introducerea de date, informaţii sau programe distructive
pentru sistemul informaţional naţional.
Elementul subiectiv este caracterizat prin vinovăţie sub forma intenţiei.
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar tentativa, deşi posibilă, nu
se pedepseşte.
• Aceleaşi incriminări, cu anumite nuanţări privind tehnica de incriminare şi

diferenţieri nejustificate privind limitele de pedeapsă, întâlnim în Legea nr.
370/2004 privind alegerea Preşedintelui României, art. 263 – 269. De remarcat
faptul că aceste incriminări vor fi abrogate odată cu intrarea în vigoare a Codului
penal 2009 (Legea nr. 286/2009), care reia în Titlul IX, intitulat „Infracţiunile
electorale”, din Partea Specială a acestui cod nu numai toate infracţiunile din Legea
nr. 370/2004, ci introduce şi infracţiuni noi, de exemplu cea referitoare la fraudarea
votului electronic, modalitate încă neprevăzută de legea electorală.
• Ce atrage însă atenţia cu totul deosebit este faptul că apar incriminate, în art.
267 alin. 2 din Legea nr. 370/2004, fapta de încredinţare a urnei speciale altor
persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi cea de
transportare a urnei speciale de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege, ambele fiind pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, pedeapsa complementară fiind
aplicabilă, desigur, numai dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de minim un an
(potrivit art. 65 Cod penal).
Diferenţa privind neincriminarea folosirii ilegale a urnei speciale la alegerile

parlamentare, faţă de incriminarea aceleiaşi fapte în cazul celorlalte alegeri nu are
nicio justificare de politică penală, fiind, în opinia noastră, numai o greşeală de
tehnică legislativă. Aceeaşi omisiune de incriminare a încredinţării urnei speciale
sau transportului acesteia de către persoane care nu sunt membrii ai biroului
electoral al secţiei de votare se întâlneşte şi în cazul infracţiunilor din Legea nr.
33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul
European, în care infracţiunile sunt prevăzute de art. 22 - 229.
Aceleaşi incriminări cu cele din Legea nr. 67/2004 întâlnim şi în cadrul art. 52-59
din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, mai puţin
incriminările privind folosirea ilegală a urnei mobile şi cea referitoare la
încredinţarea acesteia altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de
votare.
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni
• Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 189/1999
privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. Potrivit dispoziţiilor art.
74 alin. 1 din Constituţie, iniţiativa legislativă aparţine, pe lângă Guvern, deputaţi şi
senatori, şi unui număr de cel puţin 100.000 cetăţeni cu drept de vot.
• Se precizează că cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă
trebuie să provină din cel puţin un sfert dintre judeţele ţării, iar în fiecare dintre
aceste judeţe, respectiv în Municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin
5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
• Se mai precizează cănu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor
problemele fiscale, cele cu carcater internaţional, amnistia şi graţierea.
• În baza şi în vederea înfăptuirii acestor prevederi constituţionale a fost
adoptată Legea privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 189/1999 privind
exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni
• Potrivit dispoziţiilor art. 2 din lege, promovarea iniţiativei legislative a
cetăţenilor se asigură de către un comitet de iniţiativă alcătuit din cel puţin 10
cetăţeni cu drept de vot, constituit printr-o declaraţie autentificată la un notar
public, în care se arată scopul iniţiativei, numele, prenumele, calitatea de alegător şi
domiciliul membrilor, precum şi declaraţia că aceştia nu încalcă prevederile alin. 2
al articolului 2, adică nu sunt persoane ca nu pot face parte din comitetul de
iniţiativă (nu sunt alese în funcţii elective prin vot universal, nu sunt membri ai
Guvernului sau persoane numite în funcţie de primul ministru, nu sunt persoane
care, potrivit legii, nu pot face parte din partide politice). Tot legea prevede, în art.
4, că promovarea propunerii legislative se face pe baza adeziunii cetăţenilor, prin
semnarea de către aceştia a listelor de susţinători intocmite cu respectarea
organizării administrativ-teritoriale a ţării.
• Având în vedere importanţa desfăşurării corecte a iniţiativei legislative, legea
stabileşte anumite răspunderi pentru nerespectarea dispoziţiilor sale.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 189/1999 privind
exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni
• Astfel, în art. 8 al legii se prevede că în îndeplinirea de către membrii
comitetului de iniţiativă şi de către persoanele împuternicite de acesta a atribuţiilor
ce le revin potrivit legii, aceste persoane sunt considerate funcţionari publici şi se
bucură de protecţia pe care legea o acordă celor care exercită o funcţie implicând
exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, acestora le revine şi răspunderea
prevăzută de lege pentru funcţionarii publici.
• Pe linia aceloraşi preocupări, legea instituie răspunderea penală pentru
anumite încălcări grave ale dispoziţiilor sale, prevăzând două infracţiuni în acest
sens şi anume şantajul (art. 9) şi uzurparea de calităţi oficiale (art. 10), aceasta din
urmă fiind concepută ca o variantă de specie a infracţiunii prevăzute la art. 240 C.p.
În esenţă, cele două infracţiuni constituie încălcări ale dispozitiilor legale privind
exercitarea corectă a dreptului la iniţiativă legislativă al cetăţenilor, în special a
libertăţii de voinţă a cetăţenilor. Ambele se urmăresc din oficiu.
Şantajul în exercitarea iniţiativei legislative a cetăţenilor (art. 9)

 Este fapta persoanei care constrânge sau induce în eroare o altăpersoană ori o
determină în orice mod ca, împotriva voinţei sale, să semneze lista de susţinători
pentru promovarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. Este o fptăpericuloasă
pentru că apare ca „smulgerea” semnăturii unei persoane pe lista de susţinători ai
unei iniţiative legislative a cetăţenilor, cu care persoana constrânsă sau amăgită nu
este în realitate de acord. Pericolul social constă în încălcarea dreptului cetăţenilor
de a exercita în mod liber iniţiativa legislativă populară. Acesta este şi obiectul
juridic specific al infracţiuni, ca obiect principal, infracţiunea având şi un obiect
juridic secundar sau adiacent care este libertatea psihică a persoanei.
Şantajul în exercitarea iniţiativei legislative a cetăţenilor (art. 9)
 Subiecţii nu sunt circumstanţiaţi, putând fi, in principiu, orice persoană. Subiect
activ este de regulă persoana care face parte din comitetul de iniţiativă sau este un
împuternicit al acestuia, iar subiect pasiv nu poate fi decât persoana cu drept de vot
din unitatea administrativ-teritorială pentru care se întocmeşte lista de susţinători.
 Elementul material constă în săvârşirea uneia dintre acţiunile menţionate: de
constrângere, inducere în eroare sau determinare în orice mod a persoanei
alegătorului să semneze, împotriva voinţei sale, lista de susţinători. Elementul
subiectiv îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei.
 Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Uzurparea de calităţi oficiale în legătură cu iniţiativa legislativă populară (art. 10)
• Este fapta persoanei care foloseşte fără drept calitatea de membru al
comitetului de iniţiativă pentru promovarea iniţiativei legislative a cetăţenilor sau
calitatea de împuternicit al comitetului. Aşa cum s-a arătat, legea consideră pe
membrii comitetului de iniţiativă, in îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, ca
funcţionari publici. În mod corespunzător, este considerată infracţiune fapta
persoanei care îşi atribuie fără drept calitatea de membru al comitetului sau de
împuternicit al acestuia, prezentându-se în această calitate în activitatea legată de
exercitarea iniţiativei legislative de căţre cetăţeni.
• Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, ceea ce
presupune conştiinţa făptuitorului că îşi atribuie pe nedrept calitatea menţionată şi
că se foloseşte de ea. În ceea ce priveşte pedeapsa, legea trimite la dispozitiile art.
240 din Codul penal, care incriminează uzurparea de calităţi oficiale ca infracţiune
contra autorităţii şi o pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• În art. 10 din Legea nr. 189/1999 se prevede că această pedeapsă se aplică
numai dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Infracţiuni contra exerciţiului drepturilor sociale
Infracţiuni contra liberului exerciţiu al libertăţilor sindicale
• Infracţiuni prevăzute în Legea sindicatelor nr. 54/2003
• Legea sindicatelor, reglementând modul de constituire, organizare şi
funcţionare a organizaţiilor sindicale, incriminează totodată, sub sancţiuni penale,
unele fapte care împiedică exercitarea dreptului la liberă organizare şi asociere
sindicală.
• Astfel, potrivit dispoziţiilor din art. 53 al legii, constituie infracţiune şi se
pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 2.000 la 5.000 RON
următoarele fapte:
• a) împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere
sindicală, în scopurile şi în limitele prevăzute de prezenta lege;
• b) condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea
exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale;
• c) furnizarea de date neconforme cu realitatea la dobândirea personalităţii
juridice a organizaţiei sindicale, precum şi în timpul fiinţării acesteia.
Infracţiuni prevăzute în Legea sindicatelor nr. 54/2003
În toate variantele infracţiunii menţionate fapta constă in acţiuni prin care se
stânjeneşte exerciţiul dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală. La
varianta de la litera (a), fapta constă în acţiunea de împiedicare a unei sau unor
persoane de a se asocia în sindicate, în condiţiile prevăzute de lege. Cerinţa esenţială
pentru existenţa infracţiunii este ca organizarea sau asocierea să se facă în strictă
conformitate cu legea în ceea ce priveşte constituirea, organizarea şi funcţionarea
organizaţiilor sindicale, dobândirea personalităţii juridice de către acestea,
patrimoniul, atribuţiile şi raporturile cu membrii lor. Acţiunea trebuie să aibă ca
rezultat împiedicarea liberului exerciţiu al acestui drept, iar din punct de vedere
subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie.
La varianta de la litera (b), fata constă în acţiuni de constrângere directă sau
indirectă săvârşită cu scopul de a limita exercitarea atribuţiilor de către membrii
aleşi în conducerea organizaţiilor sindicale. Această constrângere poate proveni din
partea persoanei juridice angajatoare sau a reprezentanţilor acesteia.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea se caracterizează prin intenţia calificată prin
scopul urmărit, acela de a împiedica activitatea organelor sindicale şi a membrilor
acestora.
Infracţiuni prevăzute în Legea sindicatelor nr. 54/2003
În varianta de la litera (c), fapta constă in furnizarea de date şi informaţii
neconforme cu realitatea la constituirea şi dobândirea personalităţii juridice a
organizaţiilor sindicale sau după dobândirea acestei personalităţi. Este vorba despre
încalcarea dispoziţiilor art. 14 din lege privitoare la actele necesare pentru
dobândirea personalităţii juridice de către organizaţia sindicală. Subiect activ al
infracţiunii, în această variantă, este, la dobândirea personalităţii juridice,
împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, care depune cererea
de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul organizaţia
sindicală. Pentru datele furnizate ulterior, este angajată răspunderea conducerii
organizaţiei sindicale. Sub aspect subiectiv, infracţiunea, în această variantă, se
săvârşeşte cu intenţie, care presupune cunoaşterea caracterului neconform cu
realitatea al datelor furnizate de făptuitor.
Potrivit dispoziţiei din alin. 2 al art. 53 din lege, pentru infracţiunile menţionate
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
care constituie subiect pasiv adiacent al infracţiunii, cu excepţia variantei de la lit.
c), pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Infracţiuni contra drepturilor persoanelor încadrate în muncă
Infracţiuni prevăzute în Codul muncii, Legea nr. 53/2003
 Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii. Ca lege de bază care
reglementează raporturile individuale şi coelctive de muncă, controlul aplicării
reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă şi jurisdicţia muncii, Codul
muncii instituie totodată şi răspunderea juridică pentru încălcarea dispoziţiilor sale,
inclusiv răspunderea penală. În Titlul XI este inclus Capitolul V, intitulat
„Răspunderea penală”, care cuprinde dispoziţii cu caracter penal în art. 277-2801.
 Cadrul infracţiunilor este următorul: neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti
privind plata salariilor (art. 277), neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind
reintegrarea în muncă (art. 278) şi nerespectarea regimului de muncă pentru minori
(art. 2801).
Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii
 Aceste infracţiuni reprezintă fapte de nerespectare de către angajator a unor
drepturi ale salariaţilor recunoscute de lege în cadrul raporturilor de muncă. Ele au
ca subiecţi activi persoanele juridice sau fizice, în calitate de angajatori, sau
reprezentanţi ai acestora, iar ca subiecţi pasivi persoane care au calitatea de
angajaţi. Toate au ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei sau culpei,
deoarece au ca element material o inacţiune, iar legea nu sancţionează numai
săvârşirea cu intenţie a vreuneia dintre ele (art. 19 alin. 3 C.p.).
 Legea prevede (art. 279) că acţiunea penală, pentru infracţiunile prevăzute la
art. 277 şi 278, se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate şi împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală.
Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind plata salariilor (art. 277)
Este fapta persoanei juridice sau fizice angajatoare sau a reprezentantului acesteia
care nu pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă privind plata
salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului
de către partea interesată. Fapta angajatorului care refuză aplicarea hotărârii
constituie o încălcare a dispoziţiei din art. 289 al legii, care prevede că hotărârile
pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
Fiind vorba despre o hotărâre privind plata salariilor, aceasta trebuie executată
într-un termen cât mai scurt cu putinţă, ceea ce a determinat legiuitorul să
stabilească termenul de 15 zile de la introducerea cererii de punere în executare a
hotărârii adresate de angajatul în cauză. Aşa cum s-a arătat, neexecutarea hotărârii
poate fi comisă atât cu intenţie, cât şi din culpă, forma de vinovăţie fiind luată în
considerare la individualizarea pedepsei.
Potrivit legii, pedeapsa aplicabilă pentru această infracţiune este închisoarea de la 3
la 6 luni sau amenda de la 300 la 5.000 RON (în cazul persoanei fizice) sau de la
5.000 la 600.000 RON (în cazul persoanei juridice).
Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind reintegrarea în muncă (art. 278)
• Este fapta persoanei juridice sau fizice angajatoare sau a reprezentantului
acesteia, care nu pune în executare o hotărâre judecătorească definitivăprivind
reintegrarea în muncă a unui salariat.
• Fiind vorba despre reintegrarea în muncă, hotărârea trebuie aplicată de
îndată, ceea ce explică de ce legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru aplicarea ei.
Prin natura ei, hotărârea repară o nedreptate făcută unui salariat, de unde şi
gravitatea mai mare a infracţiunii decât în cazul neexecutării hotărârii de plată a
salariilor.
• De aceea, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este
închisoarea de la 6 luni la 1 an sau amenda de la 300 la 15.000 RON (în cazul
persoanei fizice) sau de la 5.000 la 600.000 RON (în cazul persoanei juridice).
• Ca şi în cazul precedent, la individualizarea pedepsei trebuie să se ţină
seama şi de forma de vinovăţie cu care infracţiunea a fost săvârşită.
Nerespectarea regimului de muncă pentru minori (art. 2801)
Este fapta persoanei juridice sau fizice angajatoare sau a reprezentantului acesteia
de a angaja un minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea sa
pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la
regimul de muncă al minorilor.
Potrivit art. 3 alin. 3 din lege, încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15
ani este interzisă, iar potrivit art. 109 alin. 2, în cazul tinerilor în vârstă de până la
18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, şi
potrivit art. 110 alin. 3 aceştia nu pot lucra peste program, iar potrivit art. 121 nu
pot presta muncă suplimentară. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.
125 minorii nu pot presta muncă de noapte. Există şi alte măsuri de protecţie a
minorilor: timp suplimentar de masă (art. 130 alin. 2), concediu de odihnă
suplimentar de minim 3 zile (art. 142), evitarea muncilor grele sau periculoase etc.
Nerespectarea de către angajator a tuturor acestor măsuri de protecţie a minorilor
este de natură să creeze o stare de pericol pentru dezvoltarea fizică a acestora sau
pentru sănătatea lor, ceea ce a impus incriminarea faptei prin Codul muncii. Fapta
se comite cu intenţie sau din culpă, ceea ce implică în primul rând cunoaşterea de
către făptuitor atât a vârstei, cât şi a regimului juridic aplicabil minorilor angajaţi,
dar invocarea necunoaşterii acestor condiţii preliminare de existenţă a infracţiuniii
examinate nu poate fi acceptată în cazul culpei angajatorului în aflarea acestor
informaţii.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 3 ani.
Infracţiuni privind contribuţiile la sistemul public de şomaj
Legea nr. 76 din 16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă
În această lege sunt prevăzute două incriminări, în art. 111 şi 112: neplata
contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj (art. 111) şi deturnarea
contribuţiilor pentru fondul de şomaj (art. 112).
Neplata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj (art. 111)
 Potrivit art. 111 din lege, sustragerea angajatorului de la obligaţia privind plata
contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit art. 26 alin. (1)
şi art. 27, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau
cu amendă de la 300 la 15.000 RON (în cazul persoanei fizice), respectiv amenda de
la 5.000 la 600.000 RON (pentru persoana juridică).
 Potrivit art. 26, angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul
asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă se aplică asupra sumei veniturilor care
constituie baza de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru
şomaj, conform art. 27 alin. (1).
• Potrivit art. 27 alin 1, angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira lunar
contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă se aplică
asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situaţia
persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19 (adică
persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe
bază de contract de muncă temporară, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor
care au calitatea de pensionari; funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară
activităţi pe baza actului de numire; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în
funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului; militarii angajaţi pe bază de contract;
persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator, şi alte
persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se
regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute anterioare).
 Potrivit alin. 2 al art. 27, prevederile alin. 1 nu se aplică pe perioada în care
raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor asigurate obligatoriu, prin
efectul legii, sunt suspendate potrivit legii, cu excepţia perioadei de incapacitate
temporară de muncă, dacă aceasta nu depăşeşte 30 de zile.
 Fapta este periculoasă pentru interesele persoanelor asigurate obligatoriu
pentru şomaj, prin efectul legii, întrucât neîndeplinirea de către angajator a
obligaţiilor de plată ce-i revin privează şomerii de fondurile necesare susţinerii lor
materiale şi finanţării programelor pentru stimularea ocupării forţei de muncă.
Deturnarea contribuţiilor pentru fondul de şomaj (art. 112)
 Este fapta angajatorului de a reţine de la salariaţi contribuţiile datorate
bugetului asigurărilor pentru şomaj şi de a nu le vira în termen de 15 zile în
conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
 Fapta este periculoasă întrucât sunt deturnate sumele reţinute de la asiguraţi,
care nu mai ajung la fondul pentru şomaj, ci rămân la angajator, şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă de la 300 la 15.000 RON (în cazul
persoanei fizice), respectiv amenda de la 5.000 la 600.000 RON (pentru persoana
juridică).
Infracţiuni privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
 Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
 Prin această lege s-a creat cadrul juridic necesar protejării salariaţilor în cazul
în care aceştia suferă un accident de muncă sau o boală profesională, instituindu-se
un buget public pentru acordarea de despăgubiri persoanelor în cauză.
 Dată fiind importanţa existentenţei sumelor necesare acordării despăgubirilor,
legea incriminează, în Capitolul X, intitulat „Răspunderea juridică”, două fapte
considerate periculoase pentru sistemul de asigurări pentru accidente şi boli
profesionale, şi anume deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente
de muncă şi boli profesionale (art. 100) şi falsul privind informaţiile privitoare la
stabilirea contribuţiilor datorate sau a prestaţiilor cuvenite (art. 101).
Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli

profesionale (art. 100)
 Este fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării pentru accidente
de muncă şi boli profesionale în alte scopuri decât cele prevăzute de lege. Prin
aceasta se creează o stare de pericol pentru buna funcţionare a sistemului de
protecţie socială în caz de accidente de muncă sau boli profesionale. Sumele
colectate la acest fond sunt folosite, potrivit art. 95 alin. 2, pentru:
 a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
 b) reabilitarea şi reconversia profesională;
 c) investigaţii de specialitate şi analize de laborator, necesare stabilirii
caracterului de profesionalitate al bolilor;
Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale (art. 100)
 d) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
 e) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia
pentru reducerea timpului de muncă;
 f) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;
 g) despăgubirile în caz de deces;
 h) rambursările de cheltuieli;
 i) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
 j) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi
secţii de boli profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina
muncii aflate în structura spitalelor, inclusiv la Sanatoriul de boli profesionale
Avrig, judeţul Sibiu, persoanelor care suferă de boli profesionale.
 Subiect activ este persoana îndreptăţită să acorde sumele pentru acoperirea
cheltuielilor menţionate, care foloseşte sumele în alte scopuri decăt cele prevăzuete
la art. 95 alin. 2 sau pentru finanţarea activităţii proprii a sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
 Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă de la 500 la 30.000 RON.
Falsul privind informaţiile privitoare la stabilirea contribuţiilor datorate sau a
prestaţiilor cuvenite (art. 101).
• Este o specie a falsului intelectual, prevăzut în art. 189 C.p., şi constă în
fapta persoanei care furnizează informaţii false la stabilirea contribuţiilor datorate
sau a prestaţiilor cuvenite potrivit legii în caz de accidente de muncă sau boli
profesionale.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
efectuază raportările privind contribuţiile la fondul pentru asigurare în caz de
accidente de muncă sau boli profesionale, precum şi orice persoană care poate
dispune acordarea prestaţiilor cuvenite persoanelor asigurate.
• Fapta se comite cu intenţie, care presupune cunoaşterea caracterului
mincinos al informaţiilor furnizate şi se pedepseşte prin trimitere la pedeapsa
aplicabilă potrivit Coduluii penal pentru infracţiunea de fals intelectual. potrivit
art. 189 C.p., falsul intelectual se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Infracţiuni privind soluţionarea conflictelor de muncă
• Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor
de muncă
• Aşa cum arată denumirea ei, Legea nr. 168/1999 cuprinde norme pentru
soluţionarea conflictelor de muncă, adică a acelor conflicte dintre salariaţi şi
unităţile la care sunt încadraţi, cu privire la intersele cu caracter profesional, social
sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă. În
cadrul acestor reglementări, legea prevede răspunderea penală în Capitolul V,
intitulat „Răspunderea juridică pentru încălcarea unor prevederi legale”. În art. 83-
86 se cuprind dispoziţii privitoare la două infracţiuni şi anume nerespectarea unei
hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor (art. 83) şi nerespectarea
unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat
(art. 84).
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de
muncă
• Trebuie menţionat ca aceste dispoziţii incriminatoare au fost reproduse în
dispoziţiile art. 277-278 din Codul muncii, care au fost deja examinate. Singura
prevedere deosebită, care este d efapt inutilă, este aceea din art. 85, care arată că
răspunderea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 83 şi 84 revine
persoanelor care aveau obligaţia de a dispune plata salariilor sau, după caz,
reintegrarea salariatului respectiv.
• In art. 86 s-au reprodus dispozitiile privitoare la punerea în mişcare a
acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la împăcarea
părţilor.
• Concluzia ce se impune este aceea că menţionatele dispozitii ale art. 83-86 din
lege trebuie considerate ca fiind tacit abrogate prin dispozitiile art. 277-279 din
Codul muncii, chiar dacă abrogarea tacită nu este şi nu trebuie să fie aplicabilă în
cazul legii penale. Ca urmare, singura dispoziţie incriminatoare este cea din art. 87
al legii nr. 168/1999, privitoare la declanşarea ilegală a grevei.
Declanşarea nelegală a grevei (art. 87)
• Este fapta organizatorilor care declanşează grevă cu încălcarea condiţiilor
prevăzute la art. 50 alin. 1 sau la art. 63-66 din lege. În art. 50 alin. 1 se prevede că
participarea la grevă este liberă şi că nimeni nu poate fi constrâns să participe la
grevă sau să refuze să participe. În dispoziţiile art. 63-66 din lege sunt enumerate
categoriile de salariaţi care nu pot declara grevă sau o pot declara cu respectarea
anumitor condiţii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 63, nu pot declara grevă:
procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării şi al instituţiilor şi
structurilor din subordinea sau coordonarea acestuia, personalul angajat de forţele
armate străine staţionate pe teritoriul României, personalul militar şi funcţionarii
publici cu statut special din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea
acestuia, personalul militar al Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de
Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi alte
categorii de personal cărora, prin legi organice, li se interzice exercitarea acestui
drept.
Potrivit prevederilor art. 64, personalul din transporturile aeriene, navale, terestre
de orice fel nu poate declara grevă din momentul plecării în misiune şi până la
terminarea acesteia, iar ptrivit art. 65, personalul îmbarcat pe navele marinei
comerciale sub pavilion românesc poate declara grevă numai cu respectarea
normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de statul român.
În fine, în art. 66 se prevede, mai întâi, că în unităţile sanitare şi de asistenţă socială,
de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în unităţile de transporturi
pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, în unităţile care asigură
transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea
populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia
ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile esenţiale, dar nu mai
puţin de o treime din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor minime de
viaţă ale comunităţilor locale. Apoi se prevede că salariaţii din unităţile sistemului
energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu
foc continuu pot declara grevă cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi din
activitate, care să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi care să asigure
funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă.
• Toate aceste condiţionări şi limitări sunt în deplină concordanţă cu
prevederile art. 43 din Constituţie care, odată cu recunoaşterea dreptului
fundamental la grevă, precizează că legea este aceea care stabileşte condiţiile şi
limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor
esenţiale pentru societate. Totodată aceste condiţii explică şi caracterul periculos al
declarării grevei cu încălcarea lor. Infracţiunea de declarare ilegală a grevei se
carcaterizează, sub aspect subiectiv, prin forma de vinovăţie a intenţiei, care
presupune cunoaşterea de către organizatorii grevei a condiţiilor exercitării acestui
drept.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 6 luni sau cu
amendă de la 300 la 15.000 RON (pentru persoana fizică), respectiv amenda de la
5.000 la 600.000 RON pentru persoana juridică, dacă declararea grevei în mod
ilegal, prin consecinţele pe care le-a produs, nu întruneşte elementele unei
infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai gravă.
Infracţiuni contra libertăţii, integrităţii corporale, sănătăţii şi

vieţii private a persoanei
 Infracţiuni contra libertăţii
 §1. Infracţiuni privind traficul de persoane
 Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane[1]

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001,
cu modificările ulterioare.
Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 678/2001
 Legea reglementează prevenirea şi combaterea traficului de persoane sau, cum a
mai fost numit, comerţul cu carne vie, una dintre cele mai grave violări ale drepturilor
persoanei şi una dintre formele contemporane de exploatare a acesteia.
 Printre mijloacele de prevenire şi combatere a traficului de persoane, un loc
important îl ocupă mijloacele de drept penal, constând în incriminarea tuturor formelor de
trafic de persoane şi supunerea făptuitorilor acestora unor sancţiuni penale adecvate.
 Aşa se explică de ce întreg Capitolul III din lege, intitulat „Infracţiuni” şi
cuprinzând articolele 12-20, este consacrat acestor mijloace.
 Capitolul este sistematizat în trei secţiuni şi anume:
 Secţiunea I intitulată „Infracţiuni privind traficul de persoane”, incluzând
infracţiunile de trafic de persoane (art. 12), de trafic de minori (art. 13), organizarea
infracţiunilor de trafic de persoane şi sancţionarea tentativei (art. 15), ineficienţa
consimţământului victimei traficului de persoane (art. 16);
 Secţiunea a II-a intitulată „Infracţiuni în legătură cu traficul de persoane”,
incluzând infracţiunile de constrângere la pătrunderea sau rămânerea pe teritoriul ţării a
unor persoane străine supuse traficului de persoane (art. 17) şi de pornografie infantilă
(art. 18) şi
 Secţiunea a III-a, intitulată „Dispoziţii speciale”, incluzând dispoziţii privitoare la
confiscarea specială (art. 19) şi la nepedepsirea prostituţiei şi cerşetoriei săvârşite de
persoana traficată (art. 20).
 Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001 au ca obiect juridic comun persoana
care face obiectul comerţului şi exploatării, persoana aflată în nevoie, femeie, minor,
libertatea şi demnitatea lor şi, desigur relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestor
valori şi care sunt periclitate prin vătămarea valorilor menţionate.
 Unele dintre infracţiuni pot avea ca obiect material corpul persoanei suspuse
exploatării.
 Subiecţii infracţiunilor nu sunt calificaţi prin vreo calitate oarecare.
 Elementul material al infracţiunilor se prezintă sub forma acţiunii, iar elementul
subiectiv la toate infracţiunile îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei.
 Printre dispoziţiile comune infracţiunilor la care ne referim sunt şi cele ale art. 19,
privitoare la confiscarea specială, având ca obiect banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor ori cele ce au servit la săvârşirea acestor
infracţiuni la care se adaugă celelalte categorii de bunuri prevăzute de art. 118 C.p.
 Se precizează că sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi
mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate,
precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparţin făptuitorilor.
 Cu privire la infracţiunile din Legea nr. 678/2001, sunt prevăzute în Capitolul IV
dispoziţii speciale privind procedura judiciară (art. 21-25).
 În art. 21 se prevede că urmărirea penală pentru aceste infracţiuni se efectuează în
mod obligatoriu de către procuror şi se judecă, în primă instanţă, de către tribunal.
 În vederea strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale pot fi folosiţi
investigatori sub acoperire, în condiţiile legii (art. 22).
 Când există date sau indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea
unei infracţiuni dintre cele menţionate sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte
sisteme de telecomunicaţii ori informatice, organul de urmărire penală poate, cu
autorizarea procurorului, să aibă acces, pentru o perioadă determinată la aceste sisteme şi
să le supravegheze.
 De asemenea, dispoziţiile art. 911-915 din Codul de procedură penală se aplică în
mod corespunzător (art. 23).
 Şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane
prevăzută la art. 13 şi de pornografie infrantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice, dar la
desfăşurarea judecăţii pot asista părţile, reprezentanţii acestora, apărătorii, precum şi alte
persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă.
 Ascultarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se face în prezenţa unuia
dintre părinţi sau a tutorelui ori a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere
şi educare (art. 24).
 La judecarea infracţiunilor prevăzute la art. 12 şi 17, la cererea părţii vătămate,
instanţa poate declara şedinţa secretă.
 În Capitolul V, intitulat „Protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane”
sunt cuprinse dispoziţii în acest sens.
 În conformitate cu art. 20 alin. 2 din lege, persoana care a comis una dintre
infracţiunile prevăzute de această lege, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi
facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit
infracţiuni prevăzute de această lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor
pedepsei.
Traficul de persoane (art. 12)
 Este fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o
persoană prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă
ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani
ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra
altei persoane, în scopul exploatării acelei persoane.
 Este infracţiunea tipică pentru întregul grup de infracţiuni.
 Poate fi săvârşită de orice persoană şi se realizează prin comiterea oricăreia dintre
acţiunile menţionate în textul incriminator.
Traficul de persoane
 Elementul subiectiv constă în vinovăţia sub forma intenţiei calificate prin scopul
urmărit şi anume exploatarea acelei persoane. Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 2 al legii,
prin exploatarea unei persoane se înţelege:
 a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu
încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;
 b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de
libertate ori de aservire;
 c) obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea
producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
 d) prelevarea de organe;
 e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi
libertăţi fundamentale ale omului.
 Scopul se realizează atunci când persoana traficată a fost supusă vreuneia din
aceste forme de exploatare.
 În ceea ce priveşte relaţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi infracţiunea
de proxenetism incriminată prin art. 329 C.p., Î.C.C.J. – Secţiile Unite, prin Decizia nr.
XVI din 19 martie 2007 a statuat următoarele:
 „1. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi,
respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin.
1 din Codul penal este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări,
respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale
celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind
apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de
proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relaţiile
de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
 2. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri,
îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării
prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de
art. 329 alin. 1 din Codul penal.
 3. În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează
persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329
alin. 2 tezele I şi II din Codul penal.
 4. În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a
unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate
sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-
şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte
foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei
persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
 5. În cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile
arătate la pct. 2 şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând
persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează
asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 12 din
Legea nr. 678/2001, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. 1
din Codul penal sau art. 329 alin. 2 tezele I şi II din Codul penal, după caz, cât şi a
infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.”
 În ceea ce priveşte relaţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi aceea de
lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 C.p., Î.C.C.J. – Secţiile Unite, prin
Decizia nr. I din 21 ianuarie 2008 a statuat următoarele:
 „Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă
persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie
infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr.
678/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. 1-3 din Codul penal.
 Aceeaşi faptă de recrutare, transferare, transportare, găzduire sau primire a unui
minor lipsit de libertate, prin răpire, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea
de trafic de minori prevăzută la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente
dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. 3 din Codul penal.”
 În varianta-tip a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în alin. 1 al art. 12
din lege, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi.
 Această variantă a traficului de persoane se regăseşte incriminată, cu unele
nuanţări, în art. 210 din Codul penal 2009 (Legea nr. 286/2009)[1].
 Precizăm că în Codul penal 2009 apar incriminate traficul şi exploatarea
persoanelor vulnerabile, într-un întreg capitol, Capitolul VII din Titlul I al Părţii speciale.
 [1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din data de 24
iulie 2009.
 Pe lângă varianta tipică, traficul de persoane a fost incriminat şi în două variante
agravate, în alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi art. 12 din lege.
 Varianta agravată din alin. 2 se realizează atunci când traficul de persoane s-a
săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
 a) de două sau mai multe persoane împreună, în care caz pericolul social sporit
al faptei decurge din pluralitatea de autori;
 b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
 Pentru constatarea acestei agravante se vor folosi trăsăturile înscrise în art. 182
C.p. privitoare la infracţiunea de vătămare corporală gravă;
 c) de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Calitatea de
funcţionar public este stabilită în art. 146 alin. 1 C.p.
 Pentru această variantă agravată a infracţiunii de trafic de persoane legea prevede
pedeapsa închisorii de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
 Varianta agravată prevăzută la alin. 3 al art. 12 din lege se realizează atunci când
traficul de persoane a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, urmare
praeterintenţionată care atrage pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
Traficul de minori (art. 13)
 Este fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, găzduieşte sau primeşte
o persoană cu vârsta sub 18 ani, în scopul exploatării acesteia.
 Se deosebeşte de traficul de persoane, aşa cum a fost examinat, prin calitatea
subiectul pasiv al traficului, care este un minor. Celelalte condiţii sunt identice. Fapta a
fost incriminată într-o variantă-tip în art. 13 alin. 1 din lege şi în patru variante agravate
în alin. 2-4 ale aceluiaşi articol.
 În varianta-tip, traficul de minori se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
 Traficul de minori este incriminat în Codul penal 2009 în art. 211, conţinutul
acestei incriminări fiind asemănător cu cel prevăzut în art. 13 alin. 1 din Legea nr.
678/2001.
Traficul de minori
 Varianta prevăzută în alin. 2 al art. 13 din lege constituie o agravantă şi se
realizează atunci când traficul de minori este săvârşit prin ameninţare, violenţă, sau alte
forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând
de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea,
darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea
consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.
 Agravanta decurge din modul şi mijloacele folosite în săvârşirea faptei, din care
decurge pericolul social sporit şi periculozitatea accentuată a infractorului, ceea ce trebuie
să atragă, în mod firesc, o pedeapsă mai grea pentru fiecare dintre variantele menţionate.
 În condiţiile variantei agravate de la alin. 2, traficul de minori se pedepseşte cu
închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Traficul de minori
 În alin. 3 al art. 13 din lege se prevede o altă variantă agravată a traficului de
minori, în variantele de la alin. 1 şi 2 examinate mai sus, variantă ce se realizează în cazul
în care traficul de minori, în cele două variante, este săvârşit în condiţiile prevăzute la art.
12 alin. 2 din lege (adică de două sau mai multe persoane împreună, când s-a cauzat
victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori făptuitorul este
funcţionar public). Astfel, sub influenţa ei, pedeapsa pentru traficul de minori în varianta
tipică este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru varianta
agravată din alin. 2 este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
 În fine, varianta agravată din alin. 4 al art. 13 se realizează atunci când traficul de
minori, în oricare dintre variantele sale, a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei. Deşi acest rezultat deosebit de grav este produs cu intenţie depăşită, pedeapsa
prevăzută de lege este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Organizarea infracţiunilor de trafic de persoane şi sancţionarea tentativei (art. 15)
 Prin dispoziţiile din alin. 1 al acestui articol se prevede că tentativa la infracţiunile
prevăzute în art. 12 şi 13 din lege se pedepseşte.
 În alin. 2 se prevede că organizarea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în capitolul
din lege dedicat incriminărilor se pedepseşte ca şi infracţiunea organizată.
 Dispoziţia este discutabilă deoarece Codul penal în vigoare, dar şi Codul penal
din 2009, nu prevăd organizarea săvârşirii infracţiunii ca una din formele participaţiei
penale şi pe organizator ca pe unul dintre participanţi.
 Organizarea săvârşirii infracţiunii, înţeleasă ca activitate de iniţiere şi coordonare
a activităţii participanţilor la infracţiune este privită de legiuitor ca infracţiune aparte,
echivalentă cu infracţiunea organizată şi sancţionată ca atare.
Ineficienţa consimţământului victimei traficului de persoane (art. 16)
 Potrivit dispoziţiilor art. 16 din lege, consimţământul persoanei victimă a
traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
 Legiuitorul a avut în vedere situaţia deosebită în care se găseşte persoana
vătămată, nu numai în cazul traficului de minori, dar şi în cazul traficului de persoane
majore, situaţie care o face dependentă şi vulnerabilă în raporturile ei cu făptuitorul,
astfel încât consimţământul său la acţiunile la care este supusă să nu poată fi considerat
liber.
 Nici în Codul penal 2009, care include, în art. 22, consimţământul victimei printre
cauzele justificative care înlătură caracterul penal al faptei, consimţământului victimei
traficului de persoane nu poate fi invocat.
 De vreme ce scopul urmărit de făptuitor prin traficul de persoane majore şi prin
traficul de minori este exploatarea persoanei traficate, în înţelesul arătat, nu este de
conceput consimţământul liber al persoanei vătămate la un asemenea tratament.
Constrângerea la pătrunderea sau rămânerea pe teritoriul ţării a unor persoane
străine supuse traficului de persoane (art. 17)
 Este fapta persoanei care determină sau permite, cu ştiinţă, fie direct, fie prin
intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu este
cetăţean român, supusă traficului de persoane în sensul prevăzut de lege şi anume:
 a) folosind faţă de aceasta mijloace frauduloase, violenţă sau ameninţări ori altă
formă de constrângere; sau
 b) abuzând de starea specială în care se găseşte acea persoană, datorită situaţiei
sale ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţară, ori datorită sarcinii, unei boli sau
infirmităţi ori unei deficienţe, fizice sau mintale.
 Faptele incriminate în art. 17 alin. 1 reprezintă contribuţii specifice la săvârşirea,
în condiţii speciale, a infracţiunii de trafic de persoane.
 De aceea infracţiunea se pedepseşte prin trimitere la pedeapsa prevăzută pentru
infracţiunea de trafic de persoane, adică închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Constrângerea la pătrunderea sau rămânerea pe teritoriul ţării a unor persoane
străine supuse traficului de persoane
 În alin. 2 al art. 17 se prevede că, dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte în
mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
 În Codul penal 2009 este incriminată, în art. 264, facilitarea şederii ilegale în
România ca fiind fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală
pe teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de
minori sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România.
 Se mai menţionează că, dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o
infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Nepedepsirea prostituţiei şi cerşetoriei săvârşite de persoana traficată (art. 20)
 Este o cauză specială de impunitate a persoanei supuse traficului de persoane,
care a săvârşit infracţiunea de prostituţie, prevăzută de art. 328 C.p., sau cea de cerşetorie,
prevăzută de art. 326 C.p., ca urmare a exploatării sale.
Infracţiuni privind securitatea şi sănătatea în muncă
 Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă[1] prevede în Capitolul VIII,
denumit „Infracţiuni” un număr de două incriminări (art. 37 şi 38) pentru neluarea şi,
respectiv, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
 Obiectul juridic comun al celor două infracţiuni constă în securitatea şi sănătatea
lucrătorilor şi relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestor valori.
 În cazul în care aceste infracţiuni sunt însoţite de o atingere adusă vieţii,
integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau unor persoane, se va reţine concursul de
infracţiuni.
 [1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006.
Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 37)
 Este fapta persoanei care nu ia una sau mai multe dintre măsurile legale de
securitate şi sănătate în muncă, deşi are obligaţii legale în acest sens, şi prin aceasta se
creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de
îmbolnăvire profesională.
 Subiectul activ este calificat în persoana obligată la luarea măsurilor de protejare a
activităţii economice desfăşurate în unitatea respectivă.
 Subiectul pasiv principal este statul, ca apărator al intereselor societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ,
precum şi persoanele care lucrează în acea unitate sau se află în locaţiile sale.
Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
 Elementul material la fapta tip constă în omisiunea luării măsurilor legale de
securitate şi sănătate în muncă, în condiţiile în care situaţia premisă constă în existenţa
obligaţiei legale sau contractuale a subiectului activ de a lua măsuri de securitate şi
sănătate la locul de muncă respectiv.
 Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau
cu amendă de la 500 la 30.000 RON, în timp ce comiterea acestei fapte din culpă
constituie varianta atenuată de la alin. 3 al art. 37, pedepsită cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă de la 300 la 15.000 RON.
Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
 La alineatul al doilea este prevăzută o variantă agravată în cazul în care fapta
prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa în acest caz fiind
închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă de la 500 la 30.000 RON.
 Şi această variantă presupune că subiectul activ acţionează cu intenţie, săvârşirea
acestei fapte din culpă atrăgând, potrivit alin. 3 teza a doua din art. 37, pedeapsa cu
închisoarea de la 6 luni la un an sau amendă de la 300 la 15.000 RON.
 În Codul penal 2009 această incriminare se regăseşte într-o formă agravată în art.
349 din Capitolul V, intitulat „Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte
activităţi reglementate de lege”, din Titlul VII al Părţii speciale, intitulat „Infracţiuni
contra siguranţei publice”.
Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 38)
 Este fapta celui care, ignorând obligaţiile legale privind desfăşurarea unei anumite
activităţi, profesii sau meserii, încalcă obligaţiile ce-i revin şi măsurile stabilite cu privire
la securitatea şi sănătatea în muncă, iar prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent
de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care desfăşoară o
anumită activitate, profesie sau meserie şi încalcă obligaţiile ce-i revin şi măsurile
stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.
 Subiectul pasiv este acelaşi ca la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de
securitate şi sănătate în muncă.
Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
 Elementul material constă cel mai adesea într-o omisiune şi, mai rar, într-o
acţiune de îndepărtare a măsurilor deja luate de securitate şi sănătate în muncă.
 Fapta tip, prevăzută la alin. 1 al art. 38, se săvârşeşte cu intenţie şi se pedepseşte
cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă de la 500 la 30.000 RON, iar în cazul
comiterii sale din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă d
ela 300 la 15.000 RON (potrivit alin. 4 al art. 38).
 La alineatul al doilea este prevăzută o variantă agravată, în cazul în care fapta
prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa fiind închisoarea de la un
an la 3 ani sau amendă de la 500 la 30.000 RON, indiferent de comiterea sa cu intenţie
sau din culpă.
Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
 La alineatul al treilea există o variantă asimilată, constând în incriminarea
nerespectării interdicţiei privind repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi
utilajelor înaintea eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor,
pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda de la 500 la
30.000 RON (în cazul săvârşirii faptei cu intenţie), respectiv închisoare de la 6 luni la un
an sau cu amendă de la 300 la 15.000 RON (în cazul săvârşirii faptei din culpă).
 În Codul penal 2009 această incriminare se regăseşte într-o formă asemănătoare
(fără forma agravată) în art. 350 din Capitolul V, intitulat „Infracţiuni privitoare la
regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege”, din Titlul VII al Părţii
speciale, intitulat „Infracţiuni contra siguranţei publice”.
Prevenirea şi combaterea pornografiei
 Cadrul general al incriminărilor pornografiei. Difuzarea materialelor cu
caracter obscen (pornografia) a suscitat întotdeauna discuţii aprinse privind, mai ales,
dezaprobarea sa, pornind de la caracterul „păcătos” al acesteia (de fapte care încalcă
preceptele religioase şi necesită a fi anatemizate), continuând cu sancţionarea lor morală
(pentru „încălcarea bunelor moravuri”) şi terminând cu necesitatea controlării sale în
vederea protejării minorilor faţă de posibilitatea coruperii lor prin prezentarea unei
realităţi distorsionate privind viaţa sexuală a persoanelor.
 Codul penal în vigoare incriminează, în art. 325, „Răspândirea de materiale
obscene” ca reprezentând fapta de a vinde sau răspândi, precum şi de a confecţiona ori
deţine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter
obscen, faptă pe care o pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă de la
500 la 30.000 RON.
Cadrul general al incriminărilor pornografiei
 Această incriminare reprezintă un nefericit exemplu de normă juridică penală
căzută azi în „desuetudine”, care nu se mai aplică decât „selectiv”, anume numai atunci
când există un pericol pentru dezvoltarea psiho-morală a minorilor, dar aproape deloc
atunci când este vorba despre difuzarea materialelor obscene către majori.
 Cu toate acestea, o anumită categorie de materiale pornografice a fost mereu
interzisă, iar în ultimii ani s-a înăsprit tratamentul sancţionator pentru acestea şi s-a extins
cadrul incriminărilor: este vorba despre materialele pornografice cu minori sau sugerând
implicarea unor minori, aceste materiale fiind interzise nu numai la difuzare, ci şi la
deţinere, sub orice formă.
Incriminări referitoare la pornografia infantilă în Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane
 În Legea nr. 678/2001 este incriminată şi sancţionată penal pornografia infantilă,
în art. 18, definită ca fapta persoanei care expune, vinde sau răspândeşte, închiriază,
distribuie, confecţionează ori produce în alt mod, transmite, oferă sau pune la dispoziţie
ori deţine în vederea răspândirii obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte
suporturi vizuale care reprezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic ce
prezintă sau implică minori.
 Legea face referire la „minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, precizare
inutilă, datorată unei erori de tehnică legislativă, întrucât „minor” înseamnă persoană care
nu a împlinit 18 ani.
 Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale a căror normală
formare şi desfăşurare impune respectarea dreptului minorilor la o dezvoltare psiho-fizică
normală prin neimplicarea acestora în producerea de materiale pornografice şi prin
neexpunerea lor unor dorinţe sexuale din partea adulţilor cu preferinţe ţinând de
perversiunea sexuală patologică.
 Obiectul material se referă la orice suport al materialului pornografic: obiecte,
filme, fotografii, diapozitive, embleme sau suporturi vizuale.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, subiectul pasiv este societatea în ansamblul
său, reprezentată în apărarea drepturilor sale de stat ca apărător al intereselor publice.
 Elementul material constă într-una dintre acţiunile enumerate în textul
incriminator, urmarea imediată constând într-o stare de pericol public în general şi a unei
stări de pericol pentru dezvoltarea psiho-morală a minorilor în special.
 Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.
 Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie, ceea ce presupune
cunoaşterea conţinutului obiectelor expuse, vândute, răspândite, închiriate sau distribuite.
 Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.
 Pedeapsa pentru fapta tip de la alin. 1 al art. 18 este închisoarea de la 3 la 10 ani.
 Există o variantă asimilată la alin. 2 al art. 18, identic sancţionată, constând în
importul ori predarea de obiecte cu materiale pornografice implicând minori către un
agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
 Această lege, în Titlul III, („Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”),

Capitolul III („Infracţiuni şi contravenţii”), Secţiunea a 3-a („Pornografia infantilă prin
sisteme informatice”), incriminează în art. 51 pornografia infantilă prin sistemele
informatice.
 Este fapta persoanei care produce în vederea răspândirii, oferă sau pune la
dispoziţie, răspândeşte ori transmite, procură pentru sine sau pentru altul materiale
pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţine, fără drept, materiale
pornografice cu minori într-un sistem informatic sau într-un mijloc de stocare a datelor
informatice.
Pornografia infantilă prin sistemele informatice
 Fapta reprezintă o agravantă a infracţiunii de pornografie infantilă din art. 18 al
Legii nr. 678/2001 întrucât fapta este mai periculoasă în cazul folosirii sistemelor
informatice, prin viteza şi amploarea difuzării materialelor pornografice în acest mod.
 Avantajul sistemelor informatice, de a difuza rapid şi pe scară largă un volum
mare de informaţii, este folosit de infractori pentru a propaga materiale conţinând
pornografie infantilă.
 Incriminarea din art. 51 al Legii nr. 161/2003 este totuşi mai largă, în sensul
includerii în elementul material şi a faptelor de procurare, pentru sine sau pentru altul, de
materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, precum şi deţinerea, fără
drept, de materiale pornografice cu minori.
 Pedeapsa prevăzută de lege în cazul acestei infracţiuni este închisoarea de la 3 la
12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepseşte.
Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei
 Legea nr. 196/2003 prevede , în Capitolul III („Infracţiuni şi contravenţii”), unele
norme cu caracter penal în art. 9- 12, şi anume:
 implicarea minorilor sau a personelor defavorizate în acte cu caracter obscen (art.
9),
 corupţia sexuală (art. 10),
 pornografia infantilă (art. 11) şi
 confiscarea specială (art. 12).
Implicarea minorilor sau a personelor defavorizate în acte cu caracter obscen (art. 9)
 Este fapta persoanei care racolează, obligă, determină sau foloseşte minori ori
persoane cu deficienţe psihofizice în acte cu caracter obscen.
 Este o formă de exploatare sexuală a minorilor sau a persoanelor cu disabilităţi
prin implicarea acestora, inclusiv prin constrângere, în realizarea de materiale cu caracter
obscen.
 Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale a căror normală evoluţie
necesită protejarea minorilor şi a persoanelor cu deficienţe psiho-fice împotriva actelor de
exploatare sexuală.
 Obiectul material poate fi reprezentat de corpul persoanelor exploatate.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, iar subiect pasiv nu poate fi decât minor
sau persoana cu deficienţă psiho-fizică supusă exploatării sexuale.
Implicarea minorilor sau a personelor defavorizate în acte cu caracter obscen (art. 9)
 Elementul material al laturii obiective constă, alternativ, într-o acţiune de
racolare, obligare, determinare sau folosire a minorilor ori a persoanelor cu deficienţe
psihofizice la realizarea unor acte cu caracter obscen.
 Urmarea imediată este o stare de pericol pentru dezvoltarea psiho-morală a
minorilor, ca şi pentru starea psihică a persoanelor cu deficienţe psiho-fizice, legătura de
cauzalitate rezultând din chiar materialitatea faptelor.
 Latura obiectivă este caracterizată prin vinovăţie sub forma intenţiei directe
calificate prin scopul urmărit, acela de exploatare a minorilor şi persoanelor cu deficienţe
prin realizarea unor acte cu caracter obscen.
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la
12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Corupţia sexuală (art. 10)
 La alin. 1 al acestui articol este prevăzută o variantă agravată a infracţiunii de
corupţie sexuală, astfel cum este prevăzută şi pedepsită prin art. 202 C.p., în sensul că art.
10 alin. 1 din Legea nr. 196/2003 sancţionează mai aspru (cu închisoare de la 2 la 7 ani)
corupţia sexuală a minorilor comisă prin organizarea de reuniuni în spaţii publice în
cadrul cărora se comit acte cu caracter obscen, la care participă sau asistă minori.
 Codul penal pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, potrivit art. 202, orice
acte cu caracter obscen, indiferent de locul comiterii lor, săvârşite asupra unui minor sau
în prezenţa unui minor.
 Alineatele 2, 3 şi 4 ale art. 10 din Legea nr. 196/2003 sunt identice celor ale
alineatelor 2, 3 şi 4 din art. 202 Cod penal (chiar dacă alin. 3 majorează cu 2 ani pedeapsa
pentru varianta din alin. 1, la rândul ei o agravantă faţă de prevederile Codului penal,
atunci când se produc materiale pornografice), ceea ce face ca incriminarea să fie o
dublare nefericită a prevederilor Codului penal şi o gravă eroare de tehnică legislativă în
materie penală prin erodarea semnificaţiei incriminărilor din Codul penal.
Pornografia infantilă (art. 11)
 Este fapta persoanei care distribuie materiale cu caracter obscen prezentând
imagini cu minori având un comportament explicit sexual sau care deţine astfel de
materiale în vederea răspândirii lor.
 Este o reluare în formă simplificată a incriminării din art. 18 al Legii nr.
678/2001, pe care nu o abrogă nici explicit, nici implicit, ceea ce nu face decât să creeze
o nepermisă confuzie întrucât art. 18 din Legea nr. 678/2001 prevede pedeapsa cu
închisoarea de la 3 la 10 ani chiar şi pentru ipoteza în care se sugerează acte obscene
implicând minori, în timp ce art. 11 din Legea nr. 196/2003 pedepseşte cu închisoarea de
la 1 la 5 ani distribuirea materialelor cu minori având un comportament explicit sexual,
dar nu şi imaginile care sugerează că este vorba despre minori în astfel de acte.
Pornografia infantilă (art. 11)
 De asemenea, deţinerea în vederea răspândirii a unor astfel de materiale cu
caracter pornografic ajunge să fie pedepsită fie cu închisoarea de la 3 la 10 ani (potrivit
art. 18 din Legea nr. 678/2001), fie cu închisoarea de la 1 la 5 ani (potrivit art. 11 din
legea nr. 196/2003), ceea ce este o inadmisibilă greşeală de tehnică legislativă.
 În plus, art. 11 din Legea nr. 196/2003 nu face nicio referire la materialele cu
caracter pornografic implicând sau sugerând minori deţinute, fără drept, într-un sistem
informatic sau într-un mijloc de stocare a datelor informatice, astfel încât prevederile art.
51 al Legii nr. 161/2003 păstrează caracterul special în raport cu incriminarea din art. 11
al Legii nr. 196/2003, dar şi aceasta este o eroare de tehnică legislativă întrucât există un
concurs între normele incriminatoare din 3 legi speciale penale, toate în materia
pornografiei infantile, ceea ce este intolerabil într-un stat de drept, cu atât mai mult cu cât
între apariţia Legii nr. 161/2003 şi apariţia Legii nr. 196/2003 nu este decât un interval de
câteva luni.
Confiscarea specială (art. 12)
 Legea nr. 196/2003 prevede, în art. 12, aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor
art. 118 din Codul penal referitoare la confiscarea specială a materialelor pornografice
implicând minori, prevedere inutilă întrucât art. 118 din Codul penal era oricum aplicabil
şi în cazul infracţiunilor prevăzute în legi speciale.
 Codul penal 2009 (Legea nr. 286/2009) prevede în Titlul VII („Infracţiuni care
aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială”) din Partea Specială, Capitolul I
(„Infracţiunii contra ordinii şi liniştii publice”), infracţiunea de pornografie infantilă, în
art. 374.
 Incriminarea sintetizează conţinutul infracţiunilor prevăzute în legile examinate,
integrând în mod coerent modalităţile de comitere a acestor fapte.

Infracţiuni Contra Siguranţei Naţionale Prevăzute În Legi Speciale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infracţiuni Contra Siguranţei Naţionale Prevăzute În Legi Speciale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în legi speciale

Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României

Infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a

Infracţiuni contra exercitării drepturilor politice şi sociale

Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a

• Aceleaşi incriminări, cu anumite nuanţări privind tehnica de incriminare şi

Diferenţa privind neincriminarea folosirii ilegale a urnei speciale la alegerile

Şantajul în exercitarea iniţiativei legislative a cetăţenilor (art. 9)

Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli

Infracţiuni contra libertăţii, integrităţii corporale, sănătăţii şi

 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

 Această lege, în Titlul III, („Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”),

S-ar putea să vă placă și