Analiza infractiunilor care pot fi comise de

catre notarii publici

ANALIZA INFRACTIUNILOR CARE POT FI COMISE DE CATRE NOTARII

PUBLICI

1 facut˙++++ Infractiunea de divulgare a secretului profesional

Infractiunea este indreptata impotriva libertatii persoanei si este prevazuta de art. 196
din Codul penal. Infractiunea consta in: divulgarea, fara drept, a unor date, de catre
acela caruia i-au fost incredintate sau de care a luat cunostinta in virtutea profesiei ori
functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane.

Incriminarea ocroteste libertatea persoanei de a i se respecta secretul datelor

incredintate celor care exercita o profesie sau o functie, la care este nevoita sa apeleze.

Fapta nu poate fi comisa decat de o persoana care exercita o profesie sau o functie ce
implica obligatia de pastrare a secretului.

Prin „profesie” se intelege o indeletnicire permanenta avand ca obiect prestarea de

servicii si care presupune o pregatire speciala (avocati, medici, farmacisti, preoti,
dentisti, notari publici, etc.). Prin „functie” se intelege o insarcinare cu caracter tem-
porar sau permanent in serviciul oricarui organ sau oricarei institutii, indiferent de
modul de ocupare a acesteia (procuror, politist, etc.).

Legea face referire la acele functii si profesii care, prin natura lor sau prin modul cum
sunt reglementate, au legatura cu ascultarea unor confidente sau cu aflarea de secrete.
 Este vorba, de asemenea, de functii sau profesii recunoscute de lege. Acela care se
adreseaza unei persoane care exercita o profesie neautorizata de lege si ii incredinteaza
un secret, nu poate cere sa se faca aplicarea prevederilor art. 196 C. pen. Tot astfel,
daca se adreseaza unei persoane care exercita ilegal o profesie (de pilda, activitate
notariala clandestina)1[1].

Participatia penala este posibila numai sub forma instigarii si complicitatii. Coautoratul
este exclus, intrucat obligatia pastrarii secretului este personala.

Subiectul pasiv poate fi orice persoana, iar daca secretul se refera la doua sau mai multe
persoane, va exista concurs de infractiuni. Aceasta deoarece in cazul infractiunilor
contra persoanei, pluralitatea subiectilor pasivi este incompatibila atat cu infractiunea
continuata, cat si cu unitatea naturala de infractiune.

Elementului material al infractiunii consta intr-o o actiune de divulgare a unor date

comisa de catre persoana obligata la pastrarea secretului, adica o actiune prin care acele
informatii sunt date in vileag, sunt aduse la cunostinta altora. Fapta se poate comite si
prin inactiune, cand autorul a lasat ca alte persoane sa ia cunostinta de secret (ex.
notarul care a lasat o persoana straina sa citeasca documentele intocmite in cadrul unei
proceduri succesorale).

Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice informatii, referinte cu privire la o

persoana si care constituie, prin natura lor, prin vointa persoanei sau printr-o dispozitie
legala, un secret. Aceste date pot sa se refere la aspecte apartinand sferei intime a vietii
victimei, starea sanatatii, chestiuni familiale, vicii, convingeri, situatie materiala – dar
pot sa se refere si la alte elemente. Obligatia de nedivulgare este totala, in raport cu
toate datele cunoscute si deplina, adica in raport cu toate persoanele.

In aceste conditii, pentru existenta infractiunii trebuie indeplinite, cumulativ, doua

cerinte esentiale.

1[1] George Antoniu, op. cit., vol. I, p. 202.

 In primul rand divulgarea trebuie sa se faca fara drept, adica sa nu existe o indatorire
legala de a denunta secretele aflate. (asa cum se intampla in cazul art. 170, art. 262,
263, 265 C. pen. care prevad obligativitatea denuntarii savarsirii anumitor infractiuni).

Fapta de divulgare nu va constitui infractiune in cazul in care aceasta are loc la cererea
sau cu consimtamantul celui interesat.

In Codul de procedura penala, in art. 79 alin. (1) se prevede ca persoana obligata la

pastrarea secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si
imprejurarile de care a luat cunostinta in exercitiul profesiei, fara incuviintarea per-
soanei fata de care este obligata a pastra secretul.

In al doilea rand pentru existenta infractiunii se mai cere ca fapta sa fie de natura a
aduce prejudicii unei persoane2[2]. Prejudiciile pot fi materiale sau morale si pot privi
persoana la care se refera datele divulgate sau o alta persoana. Aceste prejudicii nu
trebuie produse in mod efectiv, ci pot fi numai potentiale.

Infractiunea este una intentionata, iar savarsirea ei din culpa nu cade sub incidenta legii
penale.

In activitatea notariala obligatia de a fi pastrat secretul profesional este ridicata la nivel

de principiu, asa cum rezulta din art. 36 din Legea nr. 36/1995: „Notarii publici …. au
obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au
luat cunostinta in cadrul activitatii lor.”. De altfel, aceasta obligatie rezulta din insusi
juramantul depus la intrare in profesie de catre notarul public: „Jur sa respect
Constitutia si legile tarii, sa-mi indeplinesc cu onoare si credibilitate publica, cu
constiinta si fara partinire atributiile ce-mi revin si sa pastrez secretul profesional. Asa
sa-mi ajute Dumnezeu!”.3[3]

2[2] Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Drept penal, partea speciala, Editura All Beck;
Bucuresti, 2004, pag. 147

3[3] Art. 19 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.

 Mai mult decât atât, obligația de păstrare a secretului profesional este menținută și în
cazul în care notarul public are calitatea de martor în fața unui organ judiciar. În acest
caz, art. 29 alin. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995
menționează următoarele; notarul chemat ca martor în fața unei instanțe sau a unui
organ de urmărire penală poate fi scutit de păstrarea secretului profesional doar de cei
interesați în păstrarea secretului. Astfel, în literatura de specialitate, s-a constatat chiar
că notarul nu este obligat să depună mărturie nici în cazul în care partea interesata îl
dezleagă de obligația de păstrare a secretului profesional4[4].

În raport cu cele mentionate, există totuși situația în care, legea prevede că

arhiva notarului poate fi cercetată de un magistrat pe baza unei delegații emise în acest
scop de către autoritatea judiciara competentă. Dacă înscrisurile notariale sunt cercetate
pentru fals, acestea pot fi ridicate și rămân la dosarul cauzei doar dacă sunt declarate
false, cu obligația comunicării hotărârii sau a ordonanței procurorului. Dacă notarul
public va refuza remiterea acestor înscrisuri, el va comite infracțiunea de reținere sau
distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen. ca infracțiune contra înfăptuirii
justiției.

De-asemenea, obligația de păstrare a secretului profesional, în temeiul art. 36 din

Legea nr. 36/1995 se menține chiar și după încetarea funcției, cu excepția cazurilor în
care, cum am menționat mai sus, legea sau părțile interesate îi eliberează de această
obligație.

In cazul in care aceasta obligatie nu este respectata de catre notarul public el comite
infractiunea de divulgare a secretului profesional prevazuta de art. 196 C. pen.
Modalitatile concrete de savarsire a infractiunii pot fi dintre cele mai numeroase: ex.
dupa incheierea unui contract in fata sa, notarul aduce la cunostinta publicului detalii in
legatura cu clauzele in care contractul a fost incheiat.

4[4] Mircea Ionescu, „Legislatia notariala cu privire la indatorirea notarilor de a pastra secretul
profesional”, in Convorbiri notariale nr. 3/2002, pag. 2.
2 ++++++facut Infracțiunea de înșelăciune.

Infracțiunea de înșelăciune reprezintă fapta prevăzută de art. 215 Cod penal și constă
în; inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine
sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. De-asemenea,
inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării
unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat
sau executat contractul în condițiile stipulate.

Prima varianta speciala a infractiunii presupune inducerea sau mentinerea in eroare a

unei persoane, cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel
incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in
conditiile stipulate.

A doua varianta agravata consta in emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau
unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea
necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in total sau in parte, ori
de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul
aratat in alin. (1), daca a pricinuit o paguba posesorului cecului.

Prima varianta agravata, comuna celei tip si variantelor speciale consta in inselaciunea
savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau orice alte mijloace
frauduloase.

A doua varianta agravata se realizeaza cand inselaciunea a avut consecinte deosebit de

grave.

În materia activității notariale subliniem îndeosebi situația în care notarul public a

indus sau menținut în eroare o persoana cu prilejul incheierii sau executarii unui
contract, dacă în lipsa acestei erori victima nu ar fi încheiat sau executat contractul în
condițiile stipulate. Menționăm modalitatea cunoscută sub denumirea de „înselăciune în
convenții.”
 Nu va exista aceasta modalitate daca faptuitorul nu a intrebuintat mijloace frauduloase
pentru a determina incheierea contractului, iar acesta nu a putut fi executat din motive
independente de vointa lui5[5].

Precizăm că pentru a ne afla în prezența infracțiunii de înșelăciune cu ocazia încheierii sau

executării unui contract sunt necesare următoarele condiții :

a) să aibă loc încheierea sau executarea unui contract;

b) cu ocazia încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să

mențină în eroare subiectul pasiv;

c) acțiunea de înșelare să determine pe cei indusi sau menținuți în eroare să încheie sau
să execute contractul în condițiile stipulate, adică în condițiile care altfel nu ar fi fost
acceptate și care au creat o situatie păgubitoare pentru subiectul pasiv;

d) acțiunea să fie comisă cu intenție 6[6].

La fel, există situația în care părțile solicită redactarea unui contract, care este
producător de obligații juridice pentru ambele părți, dar la momentul încheierii
contractului una dintre părți prezintă deformat realitatea astfel, o parte reușește să
determine cealaltă parte să încheie contractul în condițiile stipulate, fapt ce nu s-ar fi
realizat daca partea prejudiciata ar fi cunoscut întocmai realitatea. Putem exemplifica
prin contractele unde legea impune respectarea formei autentice pentru validitatea lor.

Validitatea acestora constă în respectarea condițiilor de fond și de formă stabilite prin

lege, condiții ce trebuie respectate atât de către notarul public cât și de către părți.

Se poate da exemplul contractelor pentru care legea impune forma autentica pentru
validitate. In cazul acestora autentificare presupune insumarea si a conditiilor de fond si

5[5] George Antoniu, Costica Bulai, Practica judiciara penala, vol. III, p. 138.

6 [6] Vintila Dongoroz si colab., Infractiuni contra avutului obstesc, Ed. Academiei 1963,
Bucuresti, p. 302.
 de forma stabilite legal, conditii care cad, deopotriva in sarcina partilor si a notarului
public.

Concluzionăm că răspunderea notarului se întinde atât asupra conținutului contractului,

prin obligația ca acesta să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă cuprinse în
lege, cât și asupra verificării cu atenție a identității și calitătii părților care semnează.

Totuși, în activitatea notarială sunt și contracte redactate de către părți pentru care legea
nu impune obligativitatea îndeplinirii condiției de autenticitate. Menționăm cu titlu de
exemplu; legalizarea de semnătură sau legalizarea sigiliilor ce vor fi aplicate de părți în
fața notarului. În situația de față subliniem că răspunderea notarului se întinde doar
asupra identității părților implicate în contract, fără a avea vreo responsabilitate față de
conținutul concret al acestuia.

A comite o infractiune inseamna si a o comite in forma consumata sau tentata, dar si a

participa la comiterea sa in oricare forma de participatie7[7].

În situația în care, notarul public nu are cunoștință de faptul că una dintre părti intenționează să
o inducă în eroare pe cealaltă prin încheierea contractului nu putem constata că acesta are vreo
formă de participație la comiterea înselăciunii.

În situația în care, la incheierea contractului, notarul public are cunoștință cu privire la intenția
părtii, el va deveni complice la infracțiunea de înșelăciune săvârșită de către parte.

În situația în care, însuși notarul public este cel care săvârșește inducerea în eroare a părții, ne
aflăm în prezența unei infracțiuni de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută
de Codul penal în articolul 246.

In prezent activitatea notariala are implicare din ce in ce mai puternica si in domeniul

relatiilor comerciale dintre societati comerciale8[9], dintre persoane juridice sau dintre

7[7] Art. 144 C.pen.

8[9] Giancarlo Laurini, „Rolul notariatului in dreptul societatilor”, Buletinul notarilor publici nr.
4/2003, pag. 38.
acestea si diferite persoane fizice, mai ales cu privire la acte ce privesc transferuri de
proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In cadrul acestor relatii sociale poate
apare situatia in care una dintre parti sa foloseasca file cec pentru a plati contravaloarea
bunului achizitionat. In cazul in care acest cec nu are acoperirea necesara in contul
bancar, atunci cand provizionul a fost retras dupa emiterea cecului dar inainte de
expirarea termenului de prezentare sau atunci cand se da ordin bancii sa nu onoreze
plata se comite infractiunea de inselaciune in modalitatea prevazuta de art. 215 alin. 4
C.pen.

Daca notarul public cunoaște situația de incapacitate de plata a celui care emite cecul el
devine, si de aceasta data, complice la infractiunea de inselaciune.

3 infractiunea de tainuire

Infractiunea de tainuire este prevazuta in art. 221 C. pen. si consta in primirea,

dobandirea, transformarea unui bun, ori inlesnirea valorificarii acestuia cunoscand ca
bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a
urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Obiectul material al acestei infractiuni este reprezentat de un bun sau mai multe bunuri
care pot proveni din savarsirea unei infractiuni.

Elementul material al infractiunii de tainuire consta intr-o actiune alternativa, si anume,

primirea, dobandirea, transformarea, ori inlesnirea valorificarii bunului provenit din
fapta prevazuta de legea penala.

Primirea presupune actiunea faptuitorului care accepta sa detina cu orice titlu bunul ce
provine din savarsirea unei infractiuni sub forma de depozit, gaj sau comodat.

Dobandirea presupune achizitionarea bunului de catre faptuitor, in sensul ca el devine

proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vanzare-cumparare, schimb,
donatie, dare in plata etc.

Inlesnirea valorificarii inseamna a ajuta, a sprijini in orice mod o persoana sa

valorifice, sa vanda bunul provenit din savarsirea infractiunii. Aceasta se poate face
prin expunerea la vanzare, intermedierea sau desfacerea cu amanuntul.

In practica judiciara s-a decis chiar ca acela care comite in mod obisnuit activitati
specifice infractiunii de tainuire nu va raspunde pentru tainuire decat pentru primul act,
celelalte acte fiind calificate ca acte de complicitate morala la infractiunile din care au
provenit bunurile tainuite (de exemplu, diferite infractiuni de furt savarsite in mod
repetat de aceeasi persoana).

Pentru existenta infractiunii este necesar ca actiunea incriminata sa poarte intotdeauna

asupra unui bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Nu este obligatoriu ca
aceasta fapta principala sa indeplineasca toate conditiile pentru a constitui infractiune.
De exemplu, cand bunul provine dintr-un furt savarsit de un minor de 13 ani; cu privire
la minor vor fi incidente regulile privind minoritatea ca o cauza care inlatura caracterul
penal al faptei, iar persoana care a cumparat bunul de la minor va raspunde pentru
tainuire).

Transformarea presupune a modifica substanta sau forma bunului, in functie de natura

acestui, prin prelucrare, topire, montare, turnare in forma, macinare etc.

Infractiunea fiind prevazuta in modalitati alternative, pentru existenta acesteia este

necesara savarsirea oricareia dintre aceste modalitati.

Forma de vinovatie cu care se comite aceasta infractiune este intentia directa, aceasta
fiind calificata prin scop, si anume, obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

Daca prin savarsirea acestor acte, faptuitorul nu a urmarit un folos material, fapta va fi
incadrata in dispozitiile art. 264, privitoare la favorizarea infractorului.

Pentru existenta laturii subiective se cere in plus ca faptuitorul sa fi stiut ca bunul

provine din savarsirea unei infractiuni, chiar daca incadrarea juridica corecta a faptei
din care provine bunul nu-i este cunoscuta.

De regula, cel care comite infractiunea de tainuire stie ca bunul provine din savarsirea
unei infractiuni sau are posibilitatea reala de a prevedea acest lucru (de exemplu, in
cazul dobandirii unui bun cu un pret mult inferior celui de pe piata, sau in cazul
inlesnirii valorificarii unui bun care vine in contrast izbitor cu conditia si situatia
persoanei care se pretinde drept proprietar al bunului).

Apreciem ca notarul public poate comite aceasta infractiune in timpul exercitarii

atributiunilor de serviciu. Alegem spre exemplificare situatia in care o persoana se
prezinta la notarul public, ii explica faptul ca a detinut un bun in baza unui contract de
imprumut de folosinta, ca nu l-a mai restituit proprietarului la expirarea termenului si la
solicitarea acestuia (savarsind astfel infractiunea de abuz de incredere prevazuta de art.
213 C. pen.) si solicita incheierea unui contract de vanzare-cumpararea fals din care sa
reiasa ca el este proprietarul bunului pentru a-l putea vinde. Notarul incheie un astfel de
contract in schimbul unei sume de bani si in acest fel inlesneste valorificarea unui bun
care provine din savarsirea unei infractiuni.

In cazul in care notarul nu cunoaste sursa reala de provenienta a bunului, el nu va

comite infractiunea de tainuire, in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 51 C. pen.
(eroarea de fapt) bineinteles daca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege.
 Cand infractiunea in legatura cu care se da ajutorul este una grava9[10], (cum ar fi
cazul unei talharii), consideram ca fapta comisa in conditiile aratate anterior reprezinta
infractiunea de spalare a banilor prevazuta de art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind
prevenirea si combaterea spalarii banilor.

4. +++++++Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

Legea penală consacră în articolul 242 următoarele; sustragerea ori distrugerea unui dosar,
registru, document sau orice alt inscris care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ
sau a unei institutii de stat, ori a unei alte unitati din cele prevazute in art. 145.

Fapta este mai putin grava daca distrugerea vreunuia dintre inscrisurile prevazute mai inainte
are loc din culpa, iar inscrisul prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o
alta asemenea valoare.

Daca fapta este savarsita de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, pedeapsa
se majoreaza.

Infractiunea este una care face parte din grupa infractiunilor contra autoritatii, iar obiectul sau
material este reprezentat de dosarul, registrul, documentul sau orice alt inscris aflat in
pastrarea ori in detinerea unei organizatii din cele prevazute de art. 145 C. pen.; dosarul
cuprinde totalitatea actelor privind aceeasi problema, afacere, persoana etc., de exemplu:
dosarul referitor la o procedura succesorala. Prin registru se intelege o condica cu un numar de
foi in care sunt trecute anumite acte sau fapte juridice, de exemplu: registrul de poarta in care
sunt consemnate intrarile-iesirile de autovehicule; documentul constituie un inscris de o
valoare deosebita, cand ar reprezenta actul constitutiv al unui organ, un tratat international
etc.10[11] In sfarsit, prin orice alt inscris se intelege inscrisurile care produc efecte juridice, de
exemplu, un proces-verbal de inventariere a masei succesorale.

Nu intra in categoria acestor inscrisuri cele care cuprind o valoare materiala certa, sustragerea
sau distrugerea lor constituind infractiune contra patrimoniului (distrugerile prevazute de art.
217-219 C. pen.) si nici cele emise de un organ de urmarire penala, de o instanta de judecata
sau de un alt organ de jurisdictie, sustragerea sau distrugerea acestora constituind o infractiune
de sine statatoare, retinerea sau distrugerea de inscrisuri, prevazuta de art. 272 C. pen., infrac-

9[10] Notiunea urmeaza sa fie definita cu ocazia analizarii infractiunii de spalare a banilor.

10[11] Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, op. cit., pag. 255.

tiune care impiedica infaptuirea justitiei. In acest fel, delimitarea dintre aceste infractiuni se
face tinand cont de natura actului distrus sau sustras11[12].

Prin sustragere, apreciem acțiunea de luare și deplasare a obiectului de la locul de unde se află
în alt loc, spre a fi scos din sfera de dispoziție a organizației prevazute în art. 145 Cod penal și
a fi luat de făptuitor. Elementul material se caracterizeaza prin acțiunea de sustragere ori
distrugere a obiectului material. Prin distrugere se ințelege pieirea, desfințarea totală sau
parțială a înscrisului.

În materia activității notariale, socotim că infracțiunea poate fi comisă chiar de către notarul
public. Daca fapta este una intenționată vorbim de varianta agravată a infracțiunii de la art. 242
alin. 3 Cod penal, deoarece, cum subliniam mai sus, la prezentarea infracțiunilor săvârșite de
catre notarul public, am menționat că pornim de la premisa că notarul public este funcționar
public din punctul de vedere al legii penale, așadar, din punct de vedere penal, notarul public
este asimilat funcționarului public în conformitate cu art. 147 Cod penal.

Astfel, această infractiune poate fi, de exemplu, distrugerea registrului de evidență a

biroului notarial, de către notarul public. Daca, insa, fapta de distrugere este indreptata asupra
unui certificat de mostenitor fals aflat intr-un dosar intocmit intr-o procedura succesorala,
certificat solicitat de o instanta judecatoreasca, infractiunea comisa va fi aceea de retinere sau
distrugere de inscrisuri, prevazuta de art. 272 C. pen.

5. ++++++++Infracțiunile de abuz în serviciu

Abuzurile in serviciu reprezinta incalcari ale unor atributii de serviciu care sunt
incadrate intr-un text sau altul in functie de subiectul lor pasiv sau de mobilul care
determina comiterea faptei.

11 [12] Teodor Vasiliu, Vasile Papadopol, Doru Pavel, Virgil Ramureanu, George Antoniu,
Dumitra Lucinescu, Codul penal comentat si adnotat, partea speciala, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, vol. I, II, 1975, p. 39.
In acest fel exista, in primul rand, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor
persoanelor (art. 246 C.pen.) care consta in fapta functionarului public, care, in
exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il
indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale
unei persoane.

In activitatea notariala notarul public poate comite infractiunea prin refuzul

nejustificat de a intocmi un act in legatura cu care a fost solicitat.

A doua fapta de abuz in serviciu este abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi
(art. 247 C. pen.) care consta in ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei
sau a exercitiului drepturilor vreunui cetatean, ori crearea pentru acesta a unor situatii
de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie. Aceasta infractiune este o
varianta speciala a abuzului in serviciu contra intereselor persoanelor, elementul care
face diferenta intre cele doua fapte fiind mobilul care genereaza comiterea lor. In
situatia abuzului prin ingradirea unor drepturi exista un mobil special, acel temei la care
se refera textul de incriminare, si care genereaza comportamentul antisocial. In lipsa
acestei conditii referitoare la latura subiectiva a infractiunii infractiunea revine la forma
de baza de la art. 246 C. pen. Infractiunea poate fi foarte usor comisa in domeniul
activitatii notariale, de catre notarul public insusi, prin aceea ca refuza indeplinirea
actului solicitat de catre o anumita persoana, dar de aceasta data datorita unuia dintre
motivele enumerate de norma penala: rasa, nationalitate, religie, sex.

Cea de-a treia fapta de a abuz in serviciu este definita de art. 248 C. pen. ca
reprezentand fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu,
cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta
cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat
ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 C. pen. sau o paguba
patrimoniului acesteia.

In domeniul activitatii notariale infractiunea poate fi comis, de exemplu, prin

intocmirea unui act ilicit indreptat impotriva uneia dintre autoritatile publice.
 Toate infractiunile de abuz in serviciu prezentate au o varianta agravata prevazuta de
art. 2481 C. pen si care este realizata atunci cand au avut consecinte deosebit de grave,
in sensul art. 146 C.pen.12[13].

6. ++++++++Infractiunea de neglijenta in serviciu

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 249 C. pen. Si consta in incalcarea din culpa,
de catre un functionar public (sau functionar), a unei indatoriri de serviciu, prin
neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare
insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati
din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare
importanta intereselor legale ale unei persoane.

In activitatea notariala se poate comite aceasta infractiune atunci cand, de exemplu,

notarul public, din greseala, incheie un act care nu indeplineste toate conditiile
prevazute de lege pentru acel gen de acte.

7.+++++++++ Infractiunea de purtare abuziva.

Este prevazuta de art. 250 C. pen. si consta in intrebuintarea de expresii jignitoare fata de
o persoana, de catre un functionar public (sau functionar) in exercitiul atributiilor de
serviciu. In modalitate mai grava infractiunea consta in lovirea sau alte acte de violenta
savarsite in acelasi conditii.

Prin „intrebuintarea de expresii jignitoare” se intelege in primul rand, utilizarea de

insulte in intelesul art. 205 C. pen., iar in al doilea rand, folosirea de cuvinte care fara a

12[13] In reglementarea actuala notiunea de consecinta deosebit de grava este definita de art.
146 C.pen. in urmatorul fel: „Prin 'consecinte deosebit de grave' se intelege o paguba
materiala mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata
unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145, ori altei persoane
juridice sau fizice.”
 constitui fapta de insulta, exprima o desconsiderare si sunt de natura sa atinga
demnitatea unei persoane, cum sunt cuvintele de ocara sau umilitoare13[14].

Expresiile jignitoare utilizate de un functionar public (sau functionar) pot imbraca

forma scrisa, orala, prin gesturi etc. Folosirea unor asemenea expresii se realizeaza fie
adresandu-se victimei, fie prin utilizarea mijloacelor de comunicare, a telefonului,
scrisorilor, telegrafului etc., mijloace care prin natura lor sunt susceptibile de a realiza o
legatura directa intre faptuitor si persoana respectiva.

In cazul variantei agravate elementul material consta intr-o actiune de lovire sau alte
violente savarsite de functionarul public (sau functionar) in exercitarea atributiunilor de
serviciu fata de o persoana. Lovirile sau alte violente produse efectiv sunt dintre cele
prevazute de art. 180 C. pen.

Termenul „violenta” are insa o sfera mai larga decat cea din dispozitia art. 180 C. pen.,
intelegandu-se si violentele comise asupra unor obiecte apartinand unei persoane (de
exemplu: imbrancirea unei persoane, de asa natura incat i-au cazut ochelarii si s-au
spart sau i s-a rupt sau descusut haina; mai constituie violenta si fapta functionarului
public sau functionarului de a rupe o petitie, o cerere sau o reclamatie si aruncarea
acesteia in fata persoanei vatamate14[15]

Faptele de lovire sau alte violente, in cazul purtarii abuzive, varianta agravata, ca si
insulta, in ipoteza variantei tip, sunt absorbite in continutul infractiunii de purtare
abuziva. In cazul in care prin loviri sau alte violente se pricinuieste persoanei vreo
vatamare a integritatii corporale sau sanatatii care necesita pentru vindecare ingrijiri
medicale mai mult de 20 de zile, dar care nu depasesc 60 de zile, exista concurs de
infractiuni intre purtare abuziva, varianta agravata si vatamarea corporala.

13[14] Vintila Dongoroz si colectiv, Explicatii teoretice, vol. III, IV, Editura Academiei Romane,
Bucuresti, 1972, vol. IV, p. 113.

14[15] Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 113.

De asemenea, va exista concurs de infractiuni intre purtarea abuziva [art. 250 alin. (2)]
si vatamarea corporala grava, in ipoteza in care actele de lovire au produs consecintele
prevazute in art. 182 C. pen.

Pentru intregirea elementului material al infractiunii de purtare abuziva este necesar ca

faptele sa fi fost comise de functionarul public (sau functionar) in exercitiul
atributiunilor de serviciu.

Notarul public poate comite aceasta infractiune in cazurile in care adopta un astfel de
comportament dintre cele descrise de norma de incriminare. Spre exemplu, cu ocazia
acordarii unei consultatii juridice unei persoane notarul ii adreseaza acesteia cuvinte
jignitoare datorita faptului ca respectiva persoana nu intelege cele ce i se explica.

8. ++++++++Infractiunea de luare de mita

Luarea de mita este o infractiune de coruptie descrisa de art. 254 C. pen. ca

reprezentand: „fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani
sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu
o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act
privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor
indatoriri” .

Elementul material al infractiunii de luare de mita se realizeaza prin oricare dintre

modalitatile descrise de texul de incriminare: pretinderea, primirea de bani sau alte
foloase sau acceptarea acestora, nerespingerea de catre functionarul public (sau
functionar) a unei promisiuni avand ca obiect bani sau alte foloase.

„A pretinde” bani sau alte foloase presupune din partea faptuitorului formularea unei
cereri, a unei pretentii avand ca obiect bani sau alte foloase. Pentru consumarea
infractiunii sub forma pretinderii nu are importanta daca pretentia formulata a fost
satisfacuta sau nu.
Intotdeauna in cazul pretinderii initiativa apartine faptuitorului, putand fi facuta prin
cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, astfel incat cel caruia i se
adreseaza sa inteleaga ca i s-au pretins bani sau alte foloase.

„A primi” inseamna a lua in posesie, a prelua un obiect care i se inmaneaza, i se

daruieste, sau a incasa o suma de bani. Savarsirea infractiunii de luare de mita presu-
pune si existenta infractiunii corelative de dare de mita. Primirea implica darea efectiva
din partea mituitorului, iar actiunea de primire trebuie sa fie voluntara si spontana,
caracterizandu-se printr-o relativa concomitenta intre acceptarea propunerii si primire.
Daca primirea este ulterioara actului de acceptare, suntem deja in prezenta unei
infractiuni consumate de luare de mita, iar savarsirea actiunii de primire nu afecteaza
unitatea de infractiune. Va exista o singura infractiune savarsita in doua modalitati
normative din cele patru posibile aspect ce va fi avut in vedere la individualizarea
pedepsei.

„Primirea” se poate realiza in mod direct intre mituitor si mituit, dar si indirect, prin
intermediar sau prin alte mijloace (posta, tren sau depunerea unei sume de bani la o
banca in contul faptuitorului, adica a functionarului mituit).

Acceptarea ca modalitate de savarsire a luarii de mita presupune acordul explicit al

faptuitorului la oferta de mituire. In acest caz initiativa apartine mituitorului care va
comite infractiunea corelativa de dare de mita sub forma oferirii. Acceptarea pro-
misiunii poate fi expresa, dar si tacita. In acest caz, acceptarea rezulta din anumite
manifestari care releva in mod neindoielnic acceptarea.

Nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, inseamna de fapt o

acceptare a promisiunii in mod tacit. Legiuitorul ar fi putut sa nu mai prevada in plus
aceasta modalitate, ea existand implicit prin incriminarea acceptarii, dar s-a dorit inca o
data sa se impuna functionarilor obligatia de a respinge o asemenea promisiune de
mituire.
 Pentru existenta infractiunii de luare de mita se cer a fi indeplinite anumite cerinte
esentiale15[16]:

a. Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie sa aiba ca

obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase” se intelege un folos patrimonial
(comisioane, lucrari gratuite, chiar acordare unui imprumut de bani intr-un mod
avantajos cu restituirea acestuia) sau un avantaj nepatrimonial sau de orice natura.

b. In al doilea rand se cere ca banii sau alte foloase sa nu fie datorati in mod legal
functionarului sau unitatii unde acesta isi indeplineste sarcinile de serviciu.

In cazul luarii de mita banii sau alte foloase reprezinta o retributie, o rasplata a
conduitei incorecte a functionarului.

c. In al treilea rand se cere ca actiunea de pretindere, acceptare ori primire sau

inactiunea de nerespingere a promisiunii, sa aiba loc inainte sau sa fie concomitenta
neindeplinirii ori intarzierii efectuarii unui act ce intra in sfera atributiilor de serviciu
ale functionarului mituit.

Va exista luarea de mita si in situatia in care acceptarea are loc inainte de efectuarea
actului, iar primirea efectiva dupa efectuarea unui asemenea act.

d. In sfarsit, se cere ca actul vizat de actiunea de corupere sa faca parte din sfera
atributiilor de serviciu ale functionarului, neavand importanta daca acel act priveste o
indatorire de serviciu specifica sau generica.

In ceea ce priveste includerea notarului in sfera subiectilor potentiali ai infractiunii de

luare de mita, doctrina a inregistrat o aprinsa controversa 16[17].

15[16] Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, op.cit.

16[17] Horia Diaconescu, „Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infractiunii de luare
de mita”, in Revista Dreptul nr. 10/1998, p. 75-81 Octavian Radulescu, „Despre subiectul activ
 S-a afirmat in legatura cu acest aspect ca, datorita faptului ca notarul public primeste un
onorariu care este stabilit numai in limita sa minima, fara a fi prevazut vreun maxim,
daca notarul public solicita sau accepta, primeste ori nu respinge promisiunea unui
onorariu mai mare, fapta nu poate fi considerata luare de mita, ci, cel mult, evaziune
fiscala17[18].

Apreciem, totusi, ca notarul public va putea comite luare de mita daca, de exemplu,
pentru a nu refuza intocmirea unui anumit act fals primeste sau accepta promisiunea unei sume
de bani peste taxa solicitata in mod obisnuit pentru acel act. Este adevarat ca din punct de
vedere probatoriu imprejurarile de fapt nu sunt foarte usor de stabilit, dar infractiunea de luare
de mita este in general o infractiune greu de probat.

9. Infractiunea de primire de foloase necuvenite

Infractiunea este prevazuta de art. 25 C. pen. si consta in primirea de catre un

functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in
virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.

Elementul material al infractiunii consta intr-o actiune de primire a unor bani sau
foloase de catre un functionar public (sau functionar), dupa ce a indeplinit un act in
virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia. Va fi vorba despre
efectuarea oricarui act ce intra in atributiile de serviciu ale faptuitorului, iar efectuarea
acelui act constituie o indatorire de serviciu a functionarului public sau functionarului.

Daca un functionar public (sau functionar) si-a indeplinit atributiile de serviciu in mod
incorect, iar dupa aceasta primeste bani sau bunuri de la o persoana favorizata prin

al infractiunii de luare de mita”, in Revista Dreptul nr. 2/1998, p. 95-96. George Antoniu, op.
cit., pag. 121.

17[18] George Antoniu, op. cit., pag. 121.

 indeplinirea acelui act, fapta nu va fi incadrata la art. 256 C. pen., ci va fi considerata
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca sunt indeplinite toate conditiile
cerute de aceasta infractiune18[19]. In schimb, daca banii au fost primiti inainte de
efectuarea actelor, fapta va fi considerata luare de mita (art. 254 C. pen.).

Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii este necesar a fi indeplinite

urmatoarele cerinte esentiale:

In primul rand, se cere ca banii, bunurile sau foloasele primite de functionar sa fie
necuvenite, adica sa aiba caracter de retributie, de recunostinta pentru indeplinirea unui
act determinat.

Foloasele sunt considerate necuvenite atat in situatia cand a fost indeplinit un act
gratuit, functionarul primind bani sau bunuri de la beneficiar, cat si atunci cand
functionarul, conform dispozitiilor legale, trebuia „retribuit” (mai exact este vorba
despre plata unei sume in contul unitatii pentru eliberarea unui act – de exemplu
eliberarea unei adeverinte de licenta, foaie matricola pentru care se percep anumite
taxe), dar acesta primeste o suma de bani peste ceea ce se datora in mod legal19[20].

A doua cerinta este legata de momentul remiterii foloaselor necuvenite si are in vedere
ca banii, bunurile sau alte foloase au fost remise functionarului dupa ce acesta a
indeplinit un act conform atributiilor de serviciu. In plus, se impune sa nu fi existat
anterior intre ei vreo intelegere in acest sens si nici in momentul efectuarii actului. In
cazul in care aceste conditii nu sunt indeplinite, fapta va fi incadrata drept luare de mita
(art. 254 C. pen.).

18[19] George Antoniu, Costica Bulai, Practica judiciara penala. Partea speciala, vol. III, Ed.
Academiei Romane, Bucuresti, 1992, p. 223.

19[20] Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 149.

 De asemenea, va exista tot infractiunea prevazuta in art. 254 si in situatia cand
intelegerea are loc inainte de intocmirea actului (sau efectuarea unei anume activitati),
iar remiterea efectiva are loc dupa efectuarea acelui act.

Apreciem ca in activitatea notariala infractiunea poate fi comisa de catre notarul insusi,

in acelasi fel ca in cazul luarii de mita. Va exista, de exemplu, primirea de foloase necuvenite
in cazul in care dupa intocmirea actului solicitat de catre parti notarul primeste o suma de bani
sau bunuri de la acestea pentru celeritatea cu care a indeplinit actul.

10. Omisiunea sesizarii organelor judiciare

Infractiunea este prevazuta de art. 263 din Codul penal si incrimineaza fapta
functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu
serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile de serviciu, omite sesizarea de indata
a procurorului sau a organului de urmarire penala potrivit legii de procedura penala.
Fapta este mai grava atunci cand este savarsita de catre un functionar public cu atributii
de conducere sau de control.

Pe cale de exceptie, daca functionarul public este participant la infractiunea pe care el

ar fi trebuit sa o denunte (adica sa sesizeze de indata organele de urmarire penala)
obligatia descrisa in art. 263 C. pen. nu mai incumba acestuia, deoarece legea nu
impune obligatia de autodenuntare nici unei persoane.

Elementul material al acestei infractiuni este reprezentat de o inactiune, si anume

omisiunea de a sesiza de indata organele de urmarire penala potrivit legii de procedura penala.

Omisiunea trebuie sa priveasca o infractiune savarsita in legatura cu serviciul in cadrul

caruia faptuitorul isi indeplineste sarcinile, indiferent cine este cel care le savarseste
(chiar functionarii publici din acelasi serviciu sau unele persoane din afara acestui
serviciu, dar care se rasfrang asupra activitatii serviciului respectiv

Pentru existenta infractiunii se cere ca functionarul public sa fi luat la cunostinta

despre savarsirea unei infractiuni si sa fi avut obligatia conform atributiilor de serviciu
sa sesizeze organele de urmarire penala. Obligatia de sesizare exista chiar daca
faptuitorul acelei infractiuni nu este cunoscut, descoperirea lui facand obiectul urmaririi
penale.

Textul art. 263 impune ca sesizarea sa se faca de indata. Daca sesizarea este facuta cu
intarziere, astfel incat urmarirea penala ar fi grav afectata sau „sesizarea” se face dupa
ce organele de urmarire penala s-au sesizat, infractiunea de omisiune a sesizarii
organelor judiciare va exista, iar functionarul public va fi pedepsit.

Interpretarea expresiei „de indata” se face in raport de posibilitatea reala a func-

tionarului de a afla despre savarsirea acelei infractiuni, iar dupa ce a luat cunostinta
trebuie cercetat daca nu cumva a fost impiedicat de anumiti factori sa sesizeze organele
de urmarire penala.

In activitatea notariala, notarul, considerat functionar public din punctul de

vedere al legii penale, poate savarsi infractiunea de omisiune a sesizarii organelor
judiciare. Infractiunea in legatura cu care poate exista obligatia sesizarii poate
fisavarsita atat de catre notarul asociat (ex. fals intelectual), cat si de personalul
auxiliar (ex. trafic de influenta) sau de persoanele care apeleaza la serviciile notarului
(ex. fals in declaratii).

11. Favorizarea infractorului

Infractiunea de favorizare a infractorului este prevazuta de art. 264 C. pen. si consta in

ajutorul dat unui infractor, fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii
infractiunii, pentru a ingreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea
pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.
 Daca ajutorul dat unei persoane constituie prin el insusi o infractiune se vor aplica
regulile concursului de infractiuni (de exemplu, notarul public intocmeste un inscris
oficial fals pentru a ajuta o persoana sa pastreze bunul imprumutat de la o alta persoana.
In acest caz se va retine un concurs de infractiuni intre favorizarea infractorului si fals
material in inscrisuri oficiale).

Se impune cu necesitate ca ajutorul dat unui infractor sa aiba ca destinatie obiectiva

ingreunarea sau zadarnicirea urmaririi penale, judecatii sau executarii pedepsei ori
asigurarea infractorului a folosului sau produsului infractiunii.

Ajutorul dat poate privi si asigurarea pentru infractor a folosului sau produsului
infractiunii (de exemplu, primirea, transformarea, inlesnirea valorificarii). Daca aceste
activitati se fac in scopul de a obtine un folos material fapta va constitui tainuire (art.
221 C. pen.).

Ca si la tainuire, ajutor trebuie acordat fara o intelegere anterioara savarsirii infrac-

tiunii sau in timpul savarsirii, in caz contrar retinandu-se complicitate morala prin
promisiunea de favorizare.

+++++++ Retinerea sau distrugerea de inscrisuri

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 272 C. pen. si consta in retinerea sau
distrugerea unui inscris emis de un organ de urmarire penala, de o instanta de judecata sau de
un alt organ de jurisdictie ori impiedicarea in orice mod ca un inscris destinat unuia dintre
organele sus-aratate sa ajunga la acesta, cand astfel de inscrisuri sunt necesare solutionarii unei
cauze.

Este o infracțiune asemănătoare cu cea pe care am prezentat-o mai sus, infracțiunea de

sustragere sau distrugere de înscrisuri, elementele distincte, dintre cele două fapte fiind natura
înscrisului care reprezintă obiectul material al infracțiunii și instituția împotriva căreia se
îndreaptă infracțiunea. Dacă în situația infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri,
infractiunea se săvârșește contra unui organ sau a unei instituții de stat, în cazul infracțiunii de
reținere sau distrugere de înscrisuri, aceasta este săvârșită contra înfăptuirii justiției.
Subliniem că este vorba despre un înscris care, fie este emis de o autoritate judiciară, de un
organ sau o instituție de stat, fie este un înscris sub semnătură privată care emană de la o
persoană fizică, atunci când un asemenea înscris este destinat unui organ de jurisdicție în
general. Din analizarea art. 272 Cod penal concluzionăm că inscrisul trebuie sa fie necesar
solutionarii unei cauze, nu neaparat folosit efectiv la rezolvarea cauzei si, din acest motiv,
infracțiunea subzistă chiar daca in momentul comiterii faptei inscrisul era necesar solutionarii
unei cauze, si ulterior instanta ajunge la concluzia ca inscrisul nu prezinta un asemenea
caracter.

Elementul material consta intr-o actiune, si anume retinerea, distrugerea sau

impiedicarea in orice mod ca un inscris sa ajunga la un organ judiciar.

Retinerea inscrisului presupune o actiune de oprire sau o inactiune de neremitere,

neexpediere sau nedepunere la locul stabilit. Distrugerea presupune o atingere adusa
substantei acelui inscris, astfel incat sa nu mai poata fi folosit conform destinatiei.
Impiedicarea in orice mod a unui inscris sa ajunga la un organ de urmarire penala,
instanta de judecata, sau la un alt organ judiciar.

In functie de natura inscrisului putem intalni si alte incadrari juridice, determinate si de

variantele elementului material. Astfel, daca se sustrage un inscris cu o valoare
patrimoniala, fapta va fi incadrata in art. 208 alin (2) C. pen.; daca se distruge un
inscris de orice natura fapta va fi incadrata in art. 217 C. pen.; daca se distruge sau
sustrage un inscris emis sau pastrat de o autoritate de stat, fapta va fi incadrata in art.
242 C. pen. Asadar, observam ca numai cand este vorba de un inscris emis de un organ
judiciar si necesar solutionarii unei cauze, fapta va putea fi incadrata in art. 272 C.
pen.

Apreciem ca infractiunea pe care o analizam poate fi comisa si de catre notarul public

in exercitarea atributiunilor de serviciu. Alegem pentru exemplificare situatia in care in
dosarul deschis in cadrul procedurii succesorale de catre notar se afla depus un inscris
fals care este necesar pentru solutionarea cauzei penale ce are ca obiect savarsirea
infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale. Daca notarul public refuza sa remita
 acest inscris, la solicitarea instantei de judecata, consideram ca el comite infractiunea
de retinere sau distrugere de inscrisuri prevazuta de art. 272 C. pen.

13 facut +++++++Falsul material in inscrisul oficiale.

Fapta este prevăzută de art. 288 Cod penal și constă în falsificarea unui înscris oficial
prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de
natură să producă consecințe juridice.

Pentru activitatea notariala intereseaza in mod deosebit modalitatea agravata

prevazuta de alin. 2 al art. 288 care are in vedere situatia in care falsificarea inscrisului
oficial a fost savarsita de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. Afirmam
aceasta avand in vedere, inca o data, concluzia la care am ajuns argumentat anterior ca,
din punctul de vedere al legii penale actuale, notarul public trebuie considerat
functionar public.

Obiectul material al infractiunii prevazute in. art. 288 C. pen. este reprezentat de
inscrisul oficial care este supus actiunii de falsificare. In acceptiunea art. 150 alin. (2) C. pen.,
„inscrisul oficial” este orice inscris care emana de la o unitate din cele la care se refera art. 145
sau care apartine unei asemenea organizatii ori care este inregistrata la aceste organizatii,
indiferent daca este emis de alte organizatii decat cele publice, sau chiar de o persoana fizica.

Inscrisurile oficiale, in sensul legii penale, sunt atat originalul, cat si duplicatul,
triplicatul, precum si copiile legalizate sau certificate.

Potrivit art. 288 alin. (3) C. pen., sunt asimilate cu inscrisurile oficiale biletele, tichetele
sau orice alte imprimate producatoare de consecinte juridice, cum ar fi biletele de
spectacole sau intreceri sportive, biletele de loterie ori alte jocuri de noroc autorizate,
tichetele de masa la cantine sau restaurante, imprimatele pentru ridicarea alocatiei de
stat etc.
 Ca obiect material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, acestea trebuie să
producă consecințe juridice, respectiv să fie apte pentru a da naștere, a modifica sau
stinge raporturi juridice, drepturi și obligații.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infractiunea consta intr-o actiune
de falsificare prin unul dintre procedeele expres indicate de lege: contrafacerea scrierii
sau a subscrierii unui inscris oficial sau prin alterarea lui in orice mod.

Contrafacerea scrierii presupune, stricto senso, plasmuirea, adica confectionarea prin

imitare, a unui inscris identic cu cel oficial. Lato senso, contrafacerea scrierii inseamna
a reproduce continutul pe care-l are in mod obisnuit un asemenea inscris
adevarat20[21], cu alte cuvinte, confectionarea unui inscris similar cu cel oficial.

Contrafacerea subscrierii o intalnim atunci cand este plasmuita semnatura pe un inscris

oficial, fiind imitata semnatura celui care trebuia sa semneze inscrisul sau aplicandu-se
o semnatura care da aparenta ca este a celui indrituit sa semneze.

Alterarea presupune a modifica, a denatura, a transforma, a schimba continutul unui

inscris oficial existent, prin adaugiri sau stersaturi aplicate pe acesta.

Subliniem că această infracțiune poate fi comisă de către notar în exercițiul atribuțiilor

de serviciu în cazurile în care, spre exemplu, intervine asupra unui înscris oficial preexistent
sau întocmește în numele altei instituții un înscris. Nu va exista aceasta infractiune, ci va fi un
fals intelectual atunci cand inscrisul plasmuit este unul intocmit de catre notar in baza
competentei proprii.

14. ++++++Falsul intelectual.

Reprezintă o infracțiune ce poate fi săvârșită în cadrul activității notariale de către

notarul public însuși. Este infrațiunea în legatură cu care s-a pus cel mai frecvent

20[21] Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, pag. 426.
 problema răspunderii penale a notarului public, deoarece în mod obișnuit s-a
recunoscut caracterul de înscris oficial înscrisului care emană de la notarul public.
Fapta este consacrată de art. 289 Cod penal și constă în falsificarea unui înscris oficial
cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări contrare adevarului, sau prin
omisiunea voită de a insera unele date sau împrejurări.

In literatura de specialitate s-a admis ca pentru ca inscrisurile oficiale sa aiba valoare

probatorie si semnificatie juridica trebuie sa indeplineasca anumite conditii de continut
si forma21[22].

In primul rand, inscrisul trebuie sa fie emis de catre si in numele unei unitati dintre cele
la care se refera art.145 C.pen. din aceasta decurgand si caracterul sau oficial.

O mentiune necesara pe care trebuie sa o contina inscrisul priveste denumirea

organului, cu ajutorul acestui element putand fi identificata provenienta actului.

In al doilea rand, inscrisul trebuie sa fie emis de catre un organ care are competenta
materiala si teritoriala sa elibereze un asemenea act. In practica judiciara se considera,
totusi, ca va exista infractiunea de fals si in cazul in care un functionar intocmeste un
inscris, depasindu-si competentele, daca se dovedeste intentia sa de a denatura adevarul
si daca prin modul in care este intocmit actul este de natura sa induca in eroare
persoanele carora ar fi aratat22[23].

In al treilea rand, inscrisul trebuie sa fie intocmit cu respectarea formalitatilor impuse

de lege. Intre cerintele cu privire la forma actului se inscriu si cele referitoare la
existenta stampilei si uneori a semnaturii. Se considera ca se poate retine infractiunea
de fals si in cazul in care, desi inscrisul a fost intocmit fara respectarea formalitatilor
cerute de lege, el are o forma aparent legala. In cazurile in care anumite inscrisuri
oficiale se intocmesc pe imprimate sau formulate tipizate, falsificarea acestora
constituie infractiune. De asemenea, exista fals material si atunci cand este modificata
prin modurile prevazute in art. 288 C.pen. copia legalizata a inscrisului original23[24].

21[22] O.A.Stoica, “Despre raspunderea penala pentru falsul in acte”, in Legalitatea populara
nr. 3/1960, pag. 42.

22[23] T.S., sect. pen., dec. Nr. 1556/1970, in C.D./1970, pag. 421.

23[24] Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept penal, partea generala, vol I, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2003, pag. 350.
 Explicand acest text de lege in literatura juridica24[25] s-a stabilit ca fac parte din sfera
inscrisurilor oficiale si inscrisurile autentice care potrivit art.1171 C.civ. sunt facute cu
respectarea solemnitatilor cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a
functiona in locul unde actul s-a facut.

In legatura cu actele care emana de la notar, În practica judiciară s-a apreciat că și

contractul de vanzare-cumparare întocmit și autentificat la biroul notarial este un
înscris oficial25[26]. Soluția se impune întrucat potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995
privind pe notarii publici și activitatea notarială, notarul public este investit să
îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome. În
conditiile date orice alterare săvârșită asupra unui astfel de inscris va constitui
infractiune de fals în înscrisuri oficiale.

Aceasta deoarece, asa cum am mai aratat, in literatura de specialitate s-a apreciat ca din
prevederea conform careia notarul public are statutul unei functii autonome nu se poate
trage concluzia ca el nu are si pe cel de functionar in intelesul legii penale26[27]. De
Astfel, practica judiciară s-a pronunțat tot în acest sens: „Actul de vânzare-cumpărare
întocmit și autentificat de notarul public constituie înscris oficial în accepțiunea art.
150 alin. 2. Cod penal și 289 Cod penal, ....drept urmare, autentificarea de către
notarul public al unui contract de vânzare-cumpărare în care semnăturile nu aparțin
vânzătorilor constituie infracțiunea de fals intelectual.” 27[28]

24[25] Vintila Dongoroz, S.Kahane, s.a., op. cit.,vol.II, Ed. Academiei Bucuresti 1970, pag.448

25[26] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3378/1998, in B.J./1998, Ed. Argessis, 1999, pag. 487.

26[27] Horia Diaconescu, “Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infractiunii de luare
de mita”, in Revista Dreptul nr. 10/1998, pag. 74-81.

27 [28] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3378/1998, in R.D. nr. 1/2000, pag. 158si in C.S.J.,
B.J./1998, Editura Argessis, Curtea de Arges, 1999, pag. 485-488.si in Revista de Drept
Penal nr. 2/2000, pag. 152-154.
 Sub aspectul elementului material, infractiunea consta in falsificarea unui inscris oficial
care poate fi realizata prin doua modalitati alternative: fie prin atestarea unor fapte sau
imprejurari necorespunzatoare adevarului, fie prin omisiunea, cu stiinta, de a insera
unele date sau imprejurari.

Infractiunea de fals intelectual este, din punct de vedere obiectiv, o infractiune comisiva
mixta care poate fi savarsita atat prin actiune, cat si prin inactiune28[29].

Atestarea este necorespunzatoare adevarului atunci cand faptele sau imprejurarile

asupra carora se face mentionarea nu au existat sau ele s-au petrecut in cu totul altfel
decat s-a facut consemnarea.

Omisiunea este acea inactiune a faptuitorului care omite, cu stiinta, sa consemneze, sa

inregistreze unele date sau imprejurari veridice, de care el a luat cunostinta si pe care
avea obligatia sa le mentioneze in cuprinsul inscrisului oficial.

Activitatea de falsificare, executata in oricare din cele doua modalitati, trebuie sa fie
savarsita cu indeplinirea anumitor cerinte esentiale. In primul rand, dupa cum am aratat
anterior, falsul intelectual se realizeaza cu prilejul intocmirii inscrisului oficial.

In al doilea rand, falsificarea trebuie comisa de un functionar aflat in exercitiul

atributiilor de serviciu. Nu exista aceasta infractiune daca functionarul, desi consemnea-
za in cuprinsul actului date nereale, nu se afla in exercitarea atributiilor de serviciu,
situatie in care el urmeaza sa raspunda pentru un fals material in inscrisuri
oficiale29[30].

28[29] Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol IV, pag. 435.

29[30] Tribunalul Suprem, s. pen., decizia nr. 480/1975, R.2, p. 185; Trib. Suprem, s. pen.,
decizia nr. 1556/1970, C.D.; Trib. jud. Covasna, decizia nr. 19/1981, Revista Romana de
Drept nr. 5/1981, pag. 68.
 Textul art. 289 C. pen. nu cere in mod expres ca falsificarea sa fie de natura a produce
consecinte juridice, cum se intampla in cazul falsului material in inscrisuri oficiale.
Aceasta cerinta decurge, insa, in mod indirect, din mentiunea pe care o face legea ca
falsificarea inscrisului oficial este realizata de un functionar aflat in exercitiul
atributiilor de serviciu30[31].

O mentiune aparte se cuvine a fi facuta in legatura cu latura subiectiva a infractiunii de

fals intelectual. In latura subiectiva a infractiunii de fals intelectual se regaseste ca
forma de vinovatie intentia sub ambele sale modalitati normative: directa si indirecta.

Examinand conditiile prevazute de lege pentru cele doua modalitati de savarsire a

infractiunii – comisiva si omisiva – se poate observa ca numai in cazul celei de a doua
s-a prevazut conditia ca omisiunea sa fie savarsita „cu stiinta”. Aceasta precizare nu
are, insa, semnificatia ca numai varianta omisiva trebuie sa fie savarsita cu intentie, ci a
fost facuta pentru ca legiuitorul sa ramana consecvent regulii pe care a instituit-o prin
art. 19 alin. 3 C.pen31[32]. Este totusi in afara de orice indoiala ca si in cazul
modalitatii comisive fapta trebuie savarsita „cu stiinta”, savarsirea din culpa a falsului
intelectual poate atrage doar sanctiuni civile sau disciplinare. Astfel, nu poate fi vorba
despre fals intelectual daca inexactitatile din cuprinsul unui inscris oficial sunt
consecinta lipsei de experienta ori de pricepere a organului instrumentator32[33].

Sub acest aspect s-au facut unele precizari in literatura de specialitate33[34]. S-a luat
in discutie situatia din practica notariala actuala in care unele persoane, abuzand de
increderea proprietarilor reali ai unor imobile, se prezinta in fata notarilor publici si
solicita autentificarea actului de transfer al proprietatii sau de ipoteca, prezentandu-se
sub identitati false. In aceste cazuri, instantele au fost constante in a califica fapta
notarului public ce autentifica astfel de acte in care semnaturile nu apartin proprietarilor

30[31] Teodor Vasiliu si colab., op. cit., p. 269; B. Diamant, Vasile Luncan, „In legatura cu
infractiunea de fals intelectual”, in Revista de Drept penal, nr. 1/1999, p. 139.

31[32] Costica Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache, „Drept penal roman”, Editura Press
Mihaela, 1997, pag. 443.

32[33] Teodor Vasiliu, Vasile Papadopol, op. cit., pag. 286.

33[34] Octavian Radulescu, „Aspecte ale falsului intelectual in acte notariale”, in Revista
Dreptul nr. 5/1998, pag. 66-68.
 imobilelor ca infractiune de fals intelectual34[35]. Se impune a fi facuta, insa, o
observatie cu privire la cazurile in care notarul public este indus in eroare de catre cei
care solicita autentificarea. Este adevarat ca, in baza art. 50 din Legea nr. 36/1995,
Legea notarilor publici, notarul poate recurge la audierea a doi martori pentru
identificarea partilor ori la atestarea avocatului care asista partea. Daca partea nu este
asistata si nici nu poate aduce martori, identificarea se face dupa acte de identitate sau
legitimatii oficiale prevazute cu semnatura, stampila si fotografia posesorului. Uneori,
insa exista posibilitatea ca oamenii sa fie foarte asemanatori sau ca actele de identitate
sa fie foarte bine falsificate, ceea ce transforma pe notar din prezumtiv subiect activ al
falsului intelectual in subiect pasiv al infractiunii de fals privind identitatea, prevazuta
de art. 293 C. pen. Iata de ce este esential ca alterarea adevarului prin atestarea unor
fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului sau prin omisiunea de a insera unele
date sau imprejurari trebuie sa fie facute „cu stiinta”.

Daca mentiunea falsa este operata asupra registrelor financiar-contabile ale biroului
notarial, infractiunea comisa este cea de fals intelectual la regimul contabilitatii.

15. Falsul privind identitatea.

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 293 C. pen. si, in modalitatea de baza care
intereseaza din perspectiva lucrarii de fata, consta in: in prezentarea sub o identitate falsa
ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane, pentru a induce sau mentine in
eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se refera art.
145, in vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine ori pentru altul.

Elementul material al infractiunii in varianta tip se poate prezenta, fie sub forma unei
actiuni de prezentare sub o identitate falsa, fie sub forma unei actiuni de atribuire a unei
identitati false altei persoane.

Apreciem ca notarul public poate comite aceasta infractiune prin atribuirea unei
persoane a unei identitati false, desi cunostea ca identitatea nu ii apartine.

16. Falsul intelectual la regimul contabilitatii

34[35] C.S.J., sect.pen., dec. nr. 3378/1998, in Revista de Drept Penal nr. 2/2000, pag. 152 -
154.
 Este o infractiune prevazuta in Legea nr. 82/1991 privind regimul contabilitatii35[36].
Norma care reglementeaza infractiunea se regaseste in art. 43 care prevede: „Efectuarea
cu stiinta de inregistrari inexacte, precum si omisiunea cu stiinta a inregistrarilor in
contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor
financiare, precum si a elementelor de activ si de pasiv ce se reflecta in bilant,
constituie infractiunea de fals intelectual si se pedepseste conform legii.”

Recunoasterea posibilitatii ca infractiunea de fals intelectual la regimul contabilitatii

sa fie comisa in domeniul activitatii notariale se bazeaza pe unele prevederi din Legea
nr. 36/1995.

Astfel, asa cum s-a mai aratat, in baza art. 14 din actul normativ citat, activitatea
notarilor publici se desfasoara in cadrul unui birou in care pot functiona unul sau mai
multi notari publici asociati, cu personalul auxiliar corespunzator. Prin asociere,
notarul public nu-si pierde dreptul de birou notarial individual.

Conform art. 1, alin. (1) din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici
si a activitatii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 710 din
5 iulie 1995, notarii publici isi exercita activitatea in cadrul unor birouri notariale
individuale sau prin asociere, in baza unui contract de societate civila.

Societatea civila este definita, conform prevederilor art. 1491 din Codul Civil, un acord
de vointa prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu
scopul de a imparti foloasele ce le-ar dobandi. Spre deosebire de societatea comerciala
care are personalitate juridica in temeiul legii, societatea civila nu indeplineste aceste
cerinte si mai ales nu constituie subiect individual de drept fiscal.

35[36] Legea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,nr. 265/1991, a suferit
numeroase modificari si a fost republicata cel mai recent in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 48/2005.
 Personalitatea juridica privita ca izvor de drepturi si obligatii si constituita ca subiect de
drept fiscal distinct se dobandeste fie in temeiul legii fie prin indeplinirea unor conditii
de autorizare.

In concluzie, din punct de vedere contabil si fiscal, notarul individual este persoana
fizica autorizata, calitate pe care si-o pastreaza chiar daca isi desfasoara activitatea in
cadrul unei asociatii civile36[37].

Legea contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, republicata,

prevede la art. 1 alin. (1) si (2), obligatia organizarii si conducerii contabilitatii
financiare atat pentru persoane juridice cat si pentru persoanele fizice care desfasoara
activitati producatoare de venituri.

Articolul 5, alin (1) din Legea Contabilitatii, stabileste faptul ca, persoanele prevazute
la art. 1 din lege au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa
intocmeasca situatii financiare anuale.

Totusi, alin. (2) al aceluiasi articol 5 stabileste ca prin ordin al Ministrului Finantelor
Publice se stabilesc categoriile de persoane care pot tine contabilitatea in partida
simpla.

Pe aceasta baza, prin ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1040/2004 s-au aprobat
Normele metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida
simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu
prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Avand in vedere faptul ca legea fiscala stabileste cerinte clare privind contabilitatea in
partida simpla, cu scopul determinarii veniturilor din activitati independente si al
impozitarii acestora, ordinul anterior mentionat raspunde tocmai acestor cerinte.

36[37] Maria Manolescu, „Contabilitatea persoanei fizice autorizate. Reglementari conforme cu

normele europene”, comunicare prezentata la Simpozionul cu tema: „Notarul si fiscalitatea”,
Bucuresti, 2005.
Astfel, conform art. 46 din Codul fiscal veniturile din activitati independente cuprind
veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de
proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere,
inclusiv din activitati adiacente. Conform aliniatului (3) al aceluiasi articol, constituie
venituri din profesii libere veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de
avocat, notar, auditor financiar, etc. desfasurate in mod independent, in conditiile legii.

Reglementarile generale de stabilire a venitului net anual din activitati independente,

prevazute de Codul Fiscal (art. 48) stabilesc ca unica sursa de informatie privind
impunerea, contabilitatea in partida simpla. Aliniatele 8 si 9 ale art. 48 din Codul fiscal
dezvolta ca cerinta de detaliu privind contabilitatea in partida simpla pentru scopuri
fiscale, necesitatea existentei urmatoarelor documente: registrul-jurnal de incasari si
plati; registrul-inventar care sa cuprinda toate bunurile si drepturile aferente activitatii
desfasurate; alte documente contabile prevazute de legislatia in materie (fisa de calcul a
amortizarii si a bunurilor cu utilizare mixta, fisa de magazie, registrul de casa, dupa
caz).

Registrul inventar precum si celelalte documente contabile prevazute de reglementarea

fiscala sunt aceleasi pe care le utilizeaza si persoanele juridice care conduc
contabilitatea in partida dubla. In consecinta singurul document contabil obligatoriu,
solicitat expres de legea fiscala pentru activitatile independente este Registrul jurnal de
incasari si plati, care inlocuieste registrul jurnal utilizat in mod obligatoriu de
persoanele juridice care conduc contabilitatea in partida dubla.

Prin urmare, se poate trage concluzia ca, in situatia in care un notar public, persoana
fizica autorizata doreste sa-si organizeze contabilitatea in partida dubla, pentru a
beneficia de posibilitati sporite de control al operatiunilor, poate face acest lucru dar
trebuie sa respecte insa si cerintele legislatiei fiscale privind stabilirea bazei
impozabile, prin urmare sa conduca Registrul de incasari si plati.

Necesitatea conducerii Registrului de incasari si plati nu decurge dintr-o ratiune

contabila ci dintr-o cerinta fiscala. Astfel, intre modul de taxare a persoanelor juridice
care conduc contabilitatea in partida dubla si a persoanelor fizice care conduc
contabilitatea in partida simpla, exista o diferenta majora, care este determinata de
momentul la care sunt recunoscute veniturile supuse impozitarii, respectiv cheltuielile
pentru care se acorda deducerea fiscala.

Contabilitatea persoanelor juridice se bazeaza pe conceptul european si international

al contabilitatii de angajamente, in baza caruia inregistrarea in contabilitate a
veniturilor si a cheltuielilor are loc in momentul angajarii dreptului respectiv, a
obligatiei, indiferent de momentul incasarii, respectiv platii. La recunoasterea
veniturilor si cheltuielilor se are in vedere si apartenenta acestora la exercitiul financiar
la care se refera prin reflectarea in „venituri in avans” a acelor venituri care au fost
incasate dar nu apartin exercitiului financiar in cauza si respectiv la „cheltuieli in
avans” a platilor efectuate dar care nu reprezinta cheltuieli ale exercitiului.

Mentionam ca acest principiu contabil de recunoastere al veniturilor si cheltuielilor este

specific, potrivit reglementarilor contabile, si persoanelor juridice care aplica
contabilitatea in partida simpla (spre exemplu unele organizatii neguvernamentale care
aplica OMFP nr.2329/2001 privind contabilitatea in partida simpla a unitatilor fara scop
patrimonial).

In cazul persoanelor fizice autorizate, inregistrarea in contabilitate a veniturilor si

cheltuielilor este subordonata cerintelor fiscale prevazute in codul fiscal in scopul
determinarii venitului impozabil si poate fi considerata o contabilitate bazata pe incasari
si plati. Potrivit acestei contabilitati, veniturile si cheltuielile se recunosc in momentul
incasarii iar cheltuielile in momentul platii, indiferent de momentul angajarii unui drept
sau unei obligatii.

Astfel, la pct. 38 al OMFP nr. 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre
persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu prevederile Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se prevede ca reprezinta venit brut venitul incasat in
cadrul unui an calendaristic, indiferent de perioada in care au fost efectuate prestatiile.
In cazul cheltuielilor, conditia fundamentala de deductibilitate a acestora, inainte de a
se pune problema incadrarii acestora in categoriile si limitele de deductibilitatea
stabilite prin Codul Fiscal, este ca aceste cheltuieli sa fi fost efectiv platite (cu exceptia
cheltuielilor privind amortizarea pentru care se aplica o regula distincta generata de
faptul ca amortizarea nu genereaza plati indiferent daca detinatorul activului care face
obiectul amortizarii este persoana fizica sau juridica).

Prin urmare, facand o paralela intre prevederile legale care reglementeaza contabilitatea
persoanelor juridice si prevederile legale care reglementeaza contabilitatea persoanelor
fizice care desfasoara activitati independente, se disting urmatoarele diferente:

1. Sub aspectul momentului recunoasterii veniturilor si cheltuielilor:

In cazul persoanelor juridice, in categoria veniturilor se includ sumele sau valorile

incasate sau de incasat in nume propriu din activitati desfasurate. In contabilitate,
veniturile din vanzari de bunuri se inregistreaza in momentul predarii bunurilor catre
cumparatori, al livrarii bunurilor respectiv prestarii serviciilor, pe baza facturii sau in
alte conditii prevazute in contract, care atesta transferul dreptului de proprietate asupra
bunurilor respective, catre clienti. Veniturile din vanzarea bunurilor se recunosc in
momentul in care sunt indeplinite urmatoarele conditii:

persoana juridica a transferat cumparatorului riscurile si avantajele semnificative ce

decurg din proprietatea asupra bunurilor;

persoana juridica nu mai gestioneaza bunurile vandute la nivelul la care ar fi facut-o, in

mod normal, in cazul detinerii in proprietate a acestora si nici nu mai detine controlul
efectiv asupra lor; si

veniturile si, respectiv, cheltuielile ocazionate de tranzactie pot fi cuantificate.

Veniturile din prestarea de servicii se inregistreaza in contabilitate pe masura efectuarii

acestora indiferent de momentul incasarii lor.
 In ceea ce priveste cheltuielile, in cazul unei persoane juridice, acestea reprezinta
valorile platite sau de platit pentru:

consumuri de stocuri, lucrari executate si servicii prestate de care beneficiaza unitatea;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligatii legale sau contractuale etc.

In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati liberale, categorie in care se inscriu
si notarii, constituie venit brut venitul incasat in cadrul unui an calendaristic, indiferent
de perioada in care au fost efectuate prestatiile.

Venitul brut cuprinde:

sumele incasate si echivalentul in lei al veniturilor in natura din desfasurarea activitatii;

veniturile sub forma de dobanzi din creante comerciale sau din alte creante utilizate in
legatura cu o activitate independenta;

castigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate intr-o activitate
independenta, inclusiv contravaloarea bunurilor ramase dupa incetarea definitiva a
activitatii;

veniturile din angajamentul de a nu desfasura o activitate independenta sau de a nu

concura cu o alta persoana;

veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plata aparute in legatura cu o
activitate independenta.

Din punct de vedere contabil, nu sunt considerate venituri brute:

aporturile in numerar sau echivalentul in lei al aporturilor in natura facute la inceperea

unei activitati sau in cursul desfasurarii acesteia;
sumele primite sub forma de credite bancare sau de imprumuturi de la persoane fizice
sau juridice;

sumele primite ca despagubiri;

sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizari, mecenat sau donatii.

In ceea ce priveste cheltuielile, conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca

cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

sa fie efectuate in cadrul activitatilor desfasurate in scopul realizarii venitului,

justificate prin documente;

sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost

platite;

sa respecte categoriile si limitele de deductibilitate, prevazute in Codul fiscal.

Intervin diferentieri si in ceea ce priveste alocarea veniturilor si cheltuielilor la un

exercitiu financiar

In cazul persoanelor juridice, in cheltuielile si veniturile unei perioade se inregistreaza

doar cheltuielile efectuate si veniturile realizate in perioada curenta, iar sumele care
privesc perioadele sau exercitiile urmatoare, se inregistreaza distinct in contabilitate, la
cheltuieli in avans, respectiv venituri in avans. In aceste conturi se inregistreaza, in
principal, urmatoarele cheltuieli si venituri: chiriile, abonamentele si alte cheltuieli
efectuate anticipat, respectiv veniturile din chirii, abonamente si alte venituri aferente
perioadelor sau exercitiilor urmatoare. Deoarece rezultatul se stabileste lunar,
delimitarea acestor venituri si cheltuieli se efectueaza lunar.

In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitatilor libere, ca in cazul activitatii

notariale, nu exista notiunea de venituri sau cheltuieli care privesc exercitiile
urmatoare, veniturile si cheltuielile fiind inregistrate in contabilitate la momentul
incasarii respectiv platii sumelor indiferent de perioada la care se refera acestea.
Sub aspectul determinarii bazei impozabile:

Legat de determinarea profitului sau pierderii din punct de vedere contabil, in cazul
persoanelor juridice, acestea se stabilesc prin inchiderea conturilor de cheltuieli si
conturilor de venituri in care se inregistreaza, in functie de natura lor, veniturile,
respectiv, cheltuielile, dupa regulile mentionate anterior (incasate sau de incasat
respectiv platite sau de platit), prin rezultatul exercitiului. Rezultatul definitiv al
exercitiului se stabileste anual si reprezinta soldul final al contului de profit si pierdere.

In ceea priveste rezultatul fiscal, conform art. 19. (1) din Codul fiscal, profitul
impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si
cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, practic rezultatul
contabil al anului reflectat in contul de profit si pierdere, din care se scad veniturile
neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului
impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor (nu vom
intra in detalii cu privire la aceste elemente).

In ceea ce priveste determinarea venitului net, in cazul persoanelor fizice care

desfasoara activitati libere, venitul net din activitati independente se determina ca
diferenta intre venitul brut si cheltuielile aferente realizarii venitului considerate
deductibile in baza prevederilor Codului fiscal.

Ca baza de stabilire a venitului net se foloseste Registrul de incasari si plati, in care se

inregistreaza in mod obligatoriu, cronologic orice suma platita, respectiv incasata, in
numerar sau prin banca.

In plus, veniturile si cheltuielile aferente fiecarui tip de activitate se inregistreaza in

mod distinct in Fisa pentru operatiuni diverse intocmita separat pentru fiecare tip de
activitate. Totalurile lunare din Fisa pentru operatiuni diverse se vor inregistra in
Jurnalul privind operatiuni diverse, grupate pe feluri de activitati. Se intocmesc mai
multe jurnale pentru cheltuieli si un jurnal pentru venituri.

Totalul veniturilor din Jurnalul privind operatiuni diverse reprezinta venitul

contribuabilului.

Pentru fiecare fel de cheltuieli se va intocmi Fisa pentru operatiuni diverse, iar totalul
lunar al acestora se va inregistra in Jurnalul privind operatiuni diverse pentru cheltuieli.
Contribuabilii pot intocmi o singura fisa pentru operatiuni diverse care sa cuprinda
toate cheltuielile a caror deductibilitate nu este plafonata.

Pentru cheltuielile deductibile plafonat, inainte de inregistrarea totalului din Fisa pentru
operatiuni diverse se va calcula cota care este deductibila si numai aceasta se va
inregistra in Jurnalul privind operatiuni diverse pentru cheltuieli.

Totodata, inregistrarea bunurilor mobile si imobile se face la valoarea de achizitie, de

productie sau la pretul pietei, dupa caz. Cheltuielile cu amortizarea pentru bunuri se
admit la deducere, in conformitate cu reglementarile din titlul II din Codul fiscal. Sunt
amortizabile, in conformitate cu prevederile legale, numai bunurile inregistrare in
Registrul-inventar. Pentru cheltuielile cu amortizarea se va intocmi Fisa pentru
operatiuni diverse.

Creantele, respectiv facturile emise si neincasate, precum si obligatiile stabilite conform

legii si neonorate se inregistreaza la valoarea lor nominala in fise pentru operatiuni
diverse. Aceste fise se deschid distinct pentru creante si datorii.

Plecand de la aceste informatii venitul net sau pierderea fiscala se calculeaza prin
scaderea din totalul sumelor incasate a totalului sumelor platite si cheltuielilor cu
amortizarea fiscala a bunurilor si drepturilor, evidentiate in Fisa pentru operatiuni
diverse, si se aduna sumele platite pentru cumpararea bunurilor amortizabile si totalul
cheltuielilor nedeductibile, care se preia din centralizatorul cheltuielilor nedeductibile.
In consecinta, intre baza impozabila aferenta persoanelor juridice platitoare de impozit
pe profit si baza impozabila aferenta persoanelor fizice care desfasoara profesii libere in
mod independent, exista diferente determinate de cerintele diferite de recunoastere a
veniturilor si cheltuielilor precum si de modul de alocare a acestora unui exercitiu
financiar.

Totodata acest sistem de evidenta in scopuri fiscale nu ofera pentru contribuabil (birou
notarial, asociere) informatiile necesare in vederea cunoasterii si a venitului contabil
real, comparativ cu venitul impozabil.

Pentru stabilirea venitului net contabil care este diferit de cel fiscal, notarul,
contribuabilul persoana fizica independenta sau asocierea, dupa caz, va avea in vedere
urmatoarele:

- veniturile totale sunt reflectate in registrele de vanzari, care cuprind atat veniturile
incasate cat si cele de incasat;

- pentru stabilirea cheltuielilor totale efectuate de contribuabil se preiau sumele stabilite

in „Jurnalul cumpararilor”, privind operatiunile cu TVA si respectiv „jurnalul
cumpararilor” privind operatiuni fara TVA, cu mentiunea ca in aceste jurnale sunt
cuprinse si sumele datorate pentru facturi primite si inca neachitate.

Diferenta dintre veniturile si cheltuielile astfel determinate reprezinta venitul net

contabil.

O solutie este trecerea la partida dubla in cazul persoanelor fizice independente dar
corelat si cu modificari ale legislatiei fiscale, astfel incat impozitul pe venit sa fie
calculat pe venitul net impozabil determinat pe principiile contabilitatii bazate pe
drepturi si obligatii similar cu celelalte categorii de contribuabili.

Trecerea la partida dubla asigura posibilitati sporite de control al operatiunilor

derulate, permite utilizarea unor programe informatice unitare si totodata aplicarea
reglementarilor conforme cu cele europene si internationale, avand in vedere volumul
important de operatiuni pe care aceasta categorie de contribuabili il realizeaza.

Totodata problema unitatii de tratament a cheltuielilor acceptate ca deductibile de catre

autoritatile fiscale poate fi solutionata prin adresarea Comisiei Fiscale Centrale din
 cadrul Ministerului Finantelor Publice a unei solicitari prin care sa se mentioneze
elementele care genereaza interpretari diferite de la o autoritate fiscala la alta.

In ceea ce priveste evidenta TVA in cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati
independente, reglementarile contabile aplicabile, prevad pentru evidenta TVA colectata si
TVA deductibila obligativitatea utilizarii celor doua jurnale care se conduc de catre toti
platitorii de TVA, respectiv „Jurnalul pentru vanzari” si Jurnalul pentru cumparari”.

Persoanele impozabile, inregistrate ca platitori de TVA pot fi, persoanele fizice,

respectiv biroul notarial individual ori asocierile acestora.

Art. 154 din Codul fiscal defineste asocierile din punct de vedere al TVA astfel, „in
intelesul taxei pe valoarea adaugata, o asociere sau alta organizatie care nu are
personalitate juridica se considera a fi o persoana impozabila separata, pentru acele
activitati economice desfasurate de asociati sau parteneri in numele asociatiei ori
organizatiei respective, cu exceptia asociatiilor in participatiune constituite exclusiv din
persoane impozabile romane.”

Asocierile sau birourile notariale individuale, inregistrate ca platitori de TVA, au

urmatoarele obligatii din punct de vedere al operatiunilor impozabile:

sa contabilizeze distinct veniturile si cheltuielile rezultate din operatiunile asocieri sau ale
biroului notarial individual;

drepturile si obligatiile legale privind taxa pe valoarea adaugata, revin persoanelor

impozabile inregistrate ca platitori de TVA (asocierea sau biroul notarial independent dupa
caz);

in cazul asocierilor - persoane impozabile, la sfarsitul perioadei de raportare, veniturile si

cheltuielile inregistrate pe facturi, se transmit pe baza de decont fiecarui asociat in vederea
inregistrarii acestora in contabilitatea proprie. Sumele decontate intre parti fara respectarea
acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adaugata, in cotele prevazute de lege.
 Mentionam ca taxa pe valoare adaugata fiind un impozit care se bazeaza pe
contabilitatea de angajamente, respectiv pe drepturi de incasat si obligatii de plata,
trecerea la contabilitatea in partida dubla raspunde foarte bine stabilirii si decontarii
acestui tip de impozit fara riscuri de eroare sau denaturare a operatiunilor.

In concluzie trecerea la partida dubla, cu modificarea corespunzatoare a cerintelor

fiscale legate de impozitarea venitului ar elimina aceste particularitati care privesc
numai persoanele fizice independente, prin faptul ca trebuie sa conduca in scopuri
fiscale doua tipuri de contabilitati:

contabilitate de incasari si plati in vederea determinarii venitului impozabil;

contabilitatea de angajamente in vederea stabilirii si decontarii TVA.

Pentru toate acestea, apreciem ca in activitatea notariala se poate comite si falsul

intelectual in inscrisurile contabile, atunci cand nu sunt respectate, cu intentie, regulile
enuntate anterior, si sunt indeplinite si celelalte conditii impuse pentru aceasta fapta.

Se va comite infractiunea, de exemplu, in cazul in care in registrul-inventar37[38] tinut

de catre notarul public nu sunt inregistrate veniturile realizate pe baza documentelor
justificative.

In legatura cu infractiunea in discutie, in literatura juridica 38[39] se arata ca textul

articolului 43 din Legea nr. 82/1991 nu contine o norma penala incriminatoare, aceasta
marginindu-se la a enunta unele conduite profesionale contrare legii si la a anunta ca aceste
conduite constituie infractiune de fals intelectual, sanctionata conform Codului penal.

37[38] Obligativitatea existentei acestui registru contabil este prevazuta de Normele cu privire
la evidenta financiar contabila ce se organizeaza si se conduce de notarii publici emise de
catre Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania si publicate in Suplimentul BNP nr.
6/2000, pag. 26.

38[39] Gheorghe Diaconescu, Infractiuni in legi speciale si legi extrapenale, Editura ALL
Bucuresti, 1996, pag. 274.
 In acest fel, este vorba de un „text avertisment” pentru persoanele care lucreaza in
contabilitate, avizate pe aceasta cale ca in cazul omiterii intentionate de a efectua
anumite operatiuni contabile ori al efectuarii lor dolosive suporta rigorile legii penale.

Din aceste motive, prevederile art. 43 din Legea nr.82/1991 republicata ar avea
valoare exclusiv orientativa si nu aplicativa pentru practica judiciara.

Opinia exprimata nu a ramas in afara criticilor39[40]. In mod contrar, s-a apreciat ca ori
de cate ori vor fi intrunite atat elementele constitutive ale infractiunii speciale, cat si
cele de drept comun, nu va exista un concurs (ideal sau real) de infractiuni, ci doar un
concurs de texte, urmand a se face incadrarea juridica a faptei in art. 43 din Legea nr.
82/1991 republicata, cu referire la art. 289 alin. 1 C. pen. in ceea ce priveste pedeapsa
aplicabila (inchisoarea de la 6 luni la 5 ani). In acest fel, este vorba despre o norma de
trimitere, care, in acord cu intreaga doctrina penala40[41], poate fi considerata norma
de drept penal. Trimiterea pe care o face art. 43 din Legea nr. 82 la articolul din Codul
penal este, in acest fel, numai pentru aplicarea limitelor de pedeapsa prevazute in
acesta41[42].

Elementul material al infractiunii se realizeaza prin actiunea de a efectua cu stiinta

inregistrari inexacte sau prin inactiunea de omisiune cu stiinta a inregistrarii in
contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor rezultatelor
financiare si a elementelor de activ si pasiv ce se reflecta in bilant.

Efectuarea de inregistrari inexacte presupune a inscrie intr-un document contabil

oficial date si fapte neadevarate, in total sau in parte42[43].

39[40] Augustin Ungureanu, Ion Ciopraga, Dispozitii penale in legi speciale, vol.8, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1990, pag.41.

40[41] Vintila Dongoroz si colab., op.cit., vol.IV, pag.963.

41[42] L.C.Lascu, „Fals in acte contabile”, in Revista de Drept Penal nr. 3/2001, pag. 119.

42[43] Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ion Molnar, Dreptul penal al afacerilor,
Editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 138. Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ion
Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin Corlateanu, Dreptul penal al afacerilor, Editura All Beck,
Bucuresti, 2006, pag. 189.
 Omisiunea inregistrarii in contabilitate presupune fapta de a nu inregistra un act in
registrele contabile sau de a nu consemna intr-un act primar un fapt petrecut in realitate.

Prin denaturare se intelege schimbarea intentionata a intelesului, caracterului sau

continutului faptelor ce trebuie sa fie reflectate in bilant.

Legat de aceasta varianta a falsului intelectual au aparut dificultati si in ceea ce priveste

identificarea momentului consumarii infractiunii43[44]. Au fost formulate puncte de
vedere in sensul consumarii faptei atunci cand se intocmeste bilantul contabil pe baza
inregistrarilor inexacte operate44[45]. Cel mai adesea s-a considerat, insa, ca momentul
consumarii este cel al datei la care s-au facut inregistrarile inexacte, fara a mai fi
necesar ca pe baza acestora sa se si intocmeasca bilantul viciat.

In activitatea notariala apreciem ca falsul intelectual la regimul contabilitatii se poate

comite, de exemplu, in cazul in care notarul nu inregistreaza in evidenta contabila
unele activitati derulate. Motivul pentru care se procedeaza asa poate avea in vedere
dorinta de a diminua veniturile realizate pentru ca impozitul pe venit sa fie mai mic. In
acest caz, notarul public va comite si o infractiune de evaziune fiscala.

17. ++++++Infractiuni de evaziune fiscala

Aceste infractiuni sunt prevazute de Legea nr. 241/200545[46]. Notarul public

este privit ca un participant activ la circuitul financiar fiscal, deoarece prin activitatea
sa contribuie in mod substantial la realizarea veniturilor bugetare, atat a celor destinate
bugetelor locale cat si, implicit, a bugetului consolidat al statului46[47].

43[44] Gheorghe Voinea, „Falsul in acte contabile”, in Revista Dreptul. nr. 2/1999, pag. 106¸
Gheorghe Voinea, „Falsul in contabilitate si falsul intelectual”, in Revista Dreptul nr.3/1999,
pag. 101.

44[45] Augustin Ungureanu, Ion Ciopraga, op. cit. pag. 42.

45[46] Este vorba despre Legea pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672/2005.

46[47] Laurentiu Dobroteanu, „Impactul fiscal asupra activitatii notarului public”, comunicare la
Simpozionul „Notarul si fiscalitatea”, 2005.
 Se disting doua ipostaze in care importanta rolului sau si responsabilitatea activitatii
acestuia il pun in fata unor exigente nu numai diferite dar si, cel putin pentru una dintre
ele, inedite pentru alte profesii. In domeniul fiscal, notarul public joaca un dublu rol:

- contribuabil, in calitatea sa de platitor de impozit pe veniturile realizate din activitati

independente;

- ofiter public fiscal, avand atributii similare functionarilor organelor fiscale deoarece
stabileste, gestioneaza si vireaza impozitul pe tranzactii imobiliare, taxe de timbru, si
tariful pentru publicitatea imobiliara.

La o analiza sumara comparata a modului de desfasurare a fiecarei componente din

pachetul de activitati independente putem constata ca dintre toate profesiile liberale precum
avocat, medic, auditor, expert contabil, etc. care isi exercita profesia sub forma birourilor
individuale sau in cadrul unor societati civile. Notarul public are cea mai laborioasa activitate
fiscala atat din punct de vedere al importantei cat si al responsabilitatii.

Asa cum s-a mai aratat, conform art. 14 din Legea nr. 36/1995 notarii isi pot desfasura
activitatea in cadrul unui birou, in care pot functiona unul sau mai multi notari publici
asociati, cu personalul auxiliar corespunzator. Prin asociere, notarul public nu-si pierde
dreptul la birou notarial individual. Notarul public sau notarii publici asociati, titulari
ai unui birou, pot angaja notari stagiari, traducatori, alt personal de specialitate, precum
si personal administrativ si de serviciu necesar activitatii notariale. Evidenta birourilor
de notari publici si lucrarile privind numirea si incetarea functiei notarilor publici se
intocmesc de personalul de specialitate notariala din Ministerul Justitiei.

In prezent organizarea, functionarea si incetarea persoanelor fizice autorizate sunt

reglementate din punct de vedere contabil de Legea nr. 571/2003 respectiv Codul Fiscal
- Titlul III - impozitul pe venit. Conform art. 47 din Codul Fiscal veniturile din
activitatile independente cuprind: venituri comerciale, venituri din profesii libere si
venituri din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o
forma de asociere. Conform alin. 3 din acelasi articol, constituie venituri din profesii
liberale veniturile obtinute din exercitarea profesiei de notar desfasurata in mod
independent in conditiile legii.

Subliniem acest lucru intrucat se coroboreaza cu art. 39, Cod Fiscal, Titlul III
„Impozitul pe venit”, capitolul 1 „dispozitii generale, contribuabilii”, alin. a) „persoane
fizice rezidente” si rezulta ca subiectul de drept fiscal este notarul public individual.
Precizam acest aspect prin prisma raspunderii dar mai ales pentru a evita confuziile
rezultate din inregistrarea fiscala a societatilor civile prin care se asociaza doi sau mai
multi notari, deoarece coroborarea intre texte duce la interpretari duale si la solutii
neunitare in practica referitor la regimul contabil aplicabil societatilor civile
profesionale de notari. Codul fiscal de identificare a platitorului de venit din activitati
independente este unul singur – codul numeric personal, care mai poate avea atributul R
in functie de indeplinirea baremului de platitor de TVA.

Potrivit legii, personalitatea juridica privita ca izvor de drepturi si obligatii si constituita

ca subiect de drept fiscal distinct se dobandeste fie in temeiul legii fie prin indeplinirea
unor conditii de autorizare.

Notarul individual este din punct de vedere contabil-fiscal persoana fizica autorizata,
calitate pe care i-o pastreaza chiar daca isi desfasoara activitatea in cadrul unei
asociatii civile.

Societatea civila este definita conform prevederilor art. 1491 Cod Civil, drept un acord
de vointa prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu
scopul de a imparti foloasele ce le-ar putea dobandi. Spre deosebire de societatea
comerciala care are personalitate juridica in temeiul legii, societatea civila nu
indeplineste aceste cerinte si mai ales nu constituie subiect individual de drept fiscal. In
sprijinul celor mentionate mai sus, pot fi invocate urmatoarele argumente:

a) impozitul pe venit se calculeaza si se plateste distinct de fiecare notar, asociat sau

independent, conform art. 54 din Codul Fiscal prin retinere la sursa, respectiv la
domiciliul fiecarui notar;
b) conform Codului Fiscal, persoanele fizice autorizate, individuale sau asociate in
societati civile sunt obligate sa conduca evidentele contabile in partida simpla conform
art. 49 alin.8, cu reglementarile in vigoare privind evidentele contabile, respectiv sa
completeze Registrul Jurnal de incasare si plati, registrul de inventar si alte documente
contabile precum si alte documente prevazute de lege in materie, iar conform alin.9 in
registrul de inventar se trec toate bunurile si drepturile aferente desfasurarii activitatii.

c) declaratiile de plati anticipate si declaratiile de impunere anuala sunt distinct

calculate pentru fiecare notar asociat sau notar individual, la domiciliul notarului
public, neavand relevanta la sediul biroului notarial.

d) contributiile sociale si deducerile personale se stabilesc distinct pentru fiecare notar

conform venitului realizat de fiecare notar.

Pentru aceste motive se poate aprecia ca, desi in practica s-a acordat cod fiscal distinct
pentru fiecare societate civila de notari asociati, prin aceasta nu s-a creat un subiect de
drept fiscal distinct, asociatiile civile de notari fiind organizate si avand efecte doar in
planul activitatii profesionale prevazut de Legea nr. 36/1995, respectiv legea notarilor
publici. Practica acordarii de cod fiscal societatilor civile profesionale de notari nu este
de natura a schimba regulile aplicabile impozitului pe venit, TVA, contributii sociale,
etc., fiind un simplu instrument de evidentiere a modului de desfasurare a unor activitati
independente.

Ca urmare, intrucat directiva esentiala in materie fiscala este nediscriminarea

subiectelor de drept fiscal, inclusiv in ceea ce priveste aplicarea reglementarilor privind
incasarea si virarea TVA, subiectul de drept fiscal ar trebui sa fie notarul individual si
venitul realizat distinct de acesta.

O alta problema care, se pare, a primit interpretari diferite in practica din partea
organului fiscal se refera la cele 3 conditii generale pe care trebuie sa le indeplineasca o
cheltuiala pentru a fi considerata deductibila:

a) sa fie efectuata in cadrul activitatii desfasurate in scopul realizarii veniturilor;

 b) sa fie cuprinsa in cheltuielile exercitiului fiscal;

c) sa respecte regulile privind amortizarea.

Conditiile stabilite la litera a) genereaza cele mai mari discutii pentru ca organele
fiscale interpreteaza restrictiv care sunt cheltuielile care concura la realizarea
veniturilor. Cu titlu de exemplu: se exclud la deducere de catre organele fiscale
cheltuielile cu achizitionare de apa, amortismentele pentru investitiile de tipul: frigider,
tv, desi acestea creeaza conditii civilizate si influenteaza realizarile fiscale ale biroului
notarial.

In ceea ce priveste conditia stabilita la punctul c) incepand cu anul 1999 bunurile

achizitionate de notarii publici - individuali sau asociati - trebuie sa respecte normele
fiscale privind amortizarea.

Legea nr. 15/1994 privind amortizarea 47 [48] este o lege generala la calificarea
acesteia ca lege generala avandu-se in vedere criteriul de departajare stabilit de Codul
Civil si anume subiectele de drept la care se aplica.

Fiind lege generala se aplica atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice.
Bunurile achizitionate de notarii publici care-si desfasoara activitatea individual sau
prin asociere sunt inregistrate in registrul de inventar si trebuie sa respecte regulile
amortizarii.

In consecinta, singura calificare juridica a acestor bunuri este aceea ca nu intra in

patrimoniul personal al notarului intrucat cheltuiala cu rata de amortizare este
cheltuiala deductibila din venitul realizat de persoana fizica autorizata. Aceste bunuri
apartin biroului notarial fiind bunuri destinate exclusiv exercitarii profesiei.

47[48] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80/1994, republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 242/1999 si modificata cel mai recent prin O.U.G. nr. 80/2003
privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul institutiilor publice,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 624/2003.
In plus, toate impozitele si contributiile sociale de persoane fizice autorizate se
calculeaza la venitul impozabil care reprezinta diferenta dintre venitul brut si
cheltuielile deductibile (in care se includ si ratele de amortizare).

Urmare a tinerii evidentei in partida simpla si a reglementarilor diferite care se aplica

acestei contabilitati fata de contabilitatea in partida dubla ar putea fi inlaturate in
practica autoritatilor fiscale cerinta indeplinirii plafonului de casa, precum si
inconsecventele organelor fiscale care considera ca regulile casarii bunurilor nu se
aplica la persoana fizica autorizata, ignorandu-se urmatoarele principii juridice: unde
legea nu distinge nici noi nu putem distinge, exceptiile sunt de stricta interpretare.

Ca urmare, cu privire la casare avem cadrul juridic general reglementat de Legea nr.
15/1994 acestea sunt normele care se aplica si bunurilor care apartin patrimoniului
persoanei fizice autorizate.

Revenind la rolul dual pe care notarul il joaca in cadrul sistemului fiscal, Art.17. din
Normele metodologice de aplicare a Codului de Procedura Fiscala precizeaza :

„Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitatile administrativ teritoriale,
contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in acest
raport.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala, unitatile sale teritoriale, precum si

compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt
denumite organe fiscale.

Aceste aspecte sunt bine cunoscute dar importante de precizat in definirea raportului
notar public - organe fiscale.

Indiferent cum am analiza cele doua ipostaze – separat sau in integralitatea lor –
aspectul relevant il constituie complexitatea activitatii notariale ca certitudine si care
este argumentata de noile valente fiscale, contabile si de resurse umane a acesteia.
 O banala legalizare de copie care presupune atestarea conformitatii copiei cu originalul
in fapt este purtatoare de urmatoarele componente fiscale:

- taxe de timbru care reprezinta sursa de venit la bugetul local;

- onorariu ca venit din activitati independente care fiind subiect al impozitarii, devine
sursa a bugetului de stat, la care se poate adauga si Taxa pe Valoarea Adaugata ca
impozit indirect, de asemenea sursa de venit a bugetului de stat;

- timbru judiciar ce se constituie venit la bugetul Ministerului Justitiei.

Numai ca enumerare si distingem patru obligatii fiscale (taxa timbru, impozit pe venit,
TVA, timbru judiciar) cu trei destinatii distincte: buget local, buget de stat, buget al
Ministerului Justitiei. Pentru toate aceste obligatii fiscale notarul public are obligatia de
a le stabili, administra si vira in conformitate cu prevederile Legii 163/2005 privind
aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si
completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal.

Stabilirea, administrarea si virarea sunt atributii ale organului fiscal atat pentru
componenta de urmarire cat si cea de control iar investirea legala a notarului public cu acestea
il fac sa fie un partener potential, a carei valoare este cuantificata de insasi gradul substantial
de colectare a veniturilor bugetare.

Sintetizand, vom analiza gradul de responsabilitate a notarului public prin prisma

atributiilor fiscale ce-i revin in planul stabilirii, administrarii si virarii obligatiilor
fiscale. Logic, vom surprinde in primul rand responsabilitatea stabilirii obligatiei
fiscale. La prima vedere pare o operatie matematica de aplicare a unui procent sau
inregistrarii unei sume fixe, dar devine o operatie extrem de dificila in comparatie cu
stabilirea unor cheltuieli deductibile efectuate de un contribuabil in cazul unui control
fiscal, intrucat notarul public stabileste, in functie de operatiunea juridica, nivelul taxei
de timbru, a tarifului de publicitate imobiliara sau a impozitului pe tranzactii
imobiliare acolo unde este cazul.
Spre exemplu, un inscris cuprinde o vanzare imobiliara iar pretul vanzarii provine dintr-
un contract de imprumut, imprumutatorul rezervandu-si privilegiul procuratorului de
fonduri prin imprumut. La vanzare notarul calculeaza taxa de timbru ca suma fixa plus
un procent ce se aplica la depasirea unei anumite valori; la aceasta taxa se aplica un
procent de 30% care se deduce si reprezinta tariful pentru publicitatea imobiliara, iar
dupa caz se stabileste si impozitul pe tranzactii imobiliare. La imprumut se calculeaza
in continuare taxa de timbru in cota procentuala iar in cazul privilegiului taxa de timbru
se stabileste in suma fixa si separat, se calculeaza tariful de publicitate imobiliara.
Pentru finalizare se adauga onorariul si se calculeaza TVA-ul aferent, dupa caz.

Dupa cum se observa, sunt operatiuni juridice si fiscale diverse si complexe care
incumba o responsabilitate majora in stabilire si care se repercuteaza in egala masura
asupra administrarii si virarii si toate acestea pe cheltuiala notarului public atat ca fond
de timp cat si material.

Evidenta fiscala in planul administrarii este greoaie, iar gradul de siguranta este scazut
si nu isi gaseste un suport adecvat in contabilitatea in partida simpla data fiind
complexitatea activitatii notariale in comparatie cu cea a unui cizmar sau tamplar
pentru care aceasta contabilitate satisface pe deplin exigentele activitatii.

O concluzie este clara: contabilitatea in partida simpla nu mai raspunde exigentelor pe

care le incumba complexitatea si diversitatea activitatii notariale.

Chiar si in aceste conditii, marele avantaj pentru organele fiscale, in comparatie cu

celelalte activitati independente, consta in faptul ca toate operatiunile juridice sunt
inregistrate in registrele notariale si au corespondenta in evidenta fiscala, avand
posibilitati de verificare (chei de control).

Virarea ca atributie fiscala ce cade in sarcina notarului public prezinta aceeasi

dificultate ca si in cazul stabilirii si administrarii taxelor, intrucat taxele de timbru se
distribuie de notar la bugetele locale in functie de categoria de act juridic si/sau
procedura efectuata respectiv locul situarii biroului notarial sau locul situarii bunului
imobil care face obiectul tranzactiei imobiliare.
 Dupa cum se remarca, activitatea notariala prezinta o complexitate deosebita si atrage o
serie de conotatii total noi reprezentand atributiile fiscale stabilite prin lege ce cad in
sarcina notarului public si care conduc la necesitatea regandirii conceptelor manageriale
privind profesia libera de notar public. Aceste noi exigente produc modificari
structurale in planul organizarii si conducerii, activitatea notariala nemaifiind o simpla
profesie ci devenind realmente o afacere care are si o componenta de parteneriat public
ce vine in sprijinul organelor fiscale in cresterea gradului de colectare.

Acest dezirabil parteneriat, fundamentat pe o serie de principii de colaborare nu va face

decat sa maximizeze efectele pozitive preconizate atat in avantajul statului reprezentat
de organele fiscale cat si in avantajul notarului public.

Contributia la buna functionare a sistemului de parteneriat vine in egala masura din

ambele sensuri. Organul fiscal urmareste, cum este si firesc, cresterea gradului de colectare a
veniturilor la bugetul de stat si local precum si prevenirea si diminuarea evaziunii fiscale.
Drept urmare, sprijinul din partea statului poate veni ca urmare a aplicarii unui tratament
unitar. Aici dispunem si de cadru legislativ: Art. 5 la Normele metodologice de aplicare a
Codului de procedura fiscala prevede: 'organul fiscal este obligat sa aplice unitar prevederile
legislatiei fiscale pe teritoriul Romaniei, urmarind stabilirea corecta a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.” Art. 5.1: 'in scopul
aplicarii unitare a prevederilor legislatiei fiscale Ministerul Finantelor Publice si Ministerul
Afacerilor Interne pot elabora ghiduri practice pentru indrumarea functionarilor din domeniul
fiscal'.

Eficienta activitatii notariale ar creste substantial printr-o colaborare mai stransa intre
Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, si Uniunea Nationala a
Patronatului Roman vizand elaborarea de reguli uniforme si obligatorii de stabilire de
catre notar a taxelor de timbru.

In egala masura ar fi utile reguli uniforme aplicabile si in vederea stabilirii unor criterii
obiective care sa inlature exercitarea unui rationament subiectiv privind incadrarea
 diverselor elemente de cheltuieli in categoria deducerilor fiscale, sau a interpretarilor in
ce priveste casarea bunurilor economice de natura imobilizarilor.

Complexitatea activitatii poate duce in timp la o specializare a notarilor pentru a realiza

cu promptitudine autentificarea inscrisurilor. Aceasta tendinta capata contur din ce in ce
mai pronuntat. Atunci concurenta dintre birourile notariale va fi una de valoare bazata
pe competenta si pe tariful serviciilor prestate.

Din multitudinea aspectelor sesizate si prezentate anterior se detaseaza o oportunitate ce

deschide camp larg pentru o colaborare reciproc avantajoasa durabila: notar public –
auditor in ceea ce priveste sfera serviciilor non-audit.

In planul sanctionarii comportamentelor prin care se incalca regimul fiscal, in tara

noastra a fost edictata Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii
fiscale.

Actul normativ amintit a fost edictat, asa cum reiese din art. 1 din corpul sau pentru a
institui masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si a unor
infractiuni aflate in legatura cu acestea.

Infractiunile prevazute de lege se regasesc in art. 3-9, unele dintre ele fiind preluate din
Legea nr. 87/1994 care reglementa anterior domeniul de interes, altele fiind de noutate.

Apreciem ca multe dintre aceste infractiuni pot fi comise in domeniul activitatii

notariale.

Putem avea in vedere chiar prima infractiune din acest grup, cea prevazuta de art. 3,
care consta in: „fapta contribuabilului care, cu intentie, nu reface documentele de
evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control, desi acesta
putea sa o faca.”

Aceste prevederi legale trebuie sa fie interpretate in coroborare cu cele din art. 6 din
Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici48[49] care stabilesc ca Uniunea asigura

48 [49] Statutul a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 59/1999 si
republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 13/2000.
 organizarea controlului profesional, financiar si administrativ asupra intregii activitati
a notarilor publici din Romania. In acest context, in cazul in care prin procesul-verbal
incheiat cu ocazia efectuarii controlului financiar se constata ca au fost distruse anumite
evidente si se stabileste un termen pentru ca ele sa fie refacute se creeaza situatia
premisa a infractiunii de evaziune fiscala din art. 3 al Legii nr. 241/2005.

In acelasi fel, notarul public poate comite si alte infractiuni dintre cele prevazute de
actul normativ citat anterior.

Putem avea in vedere si infractiunea de la art. 4 care consta in refuzul nejustificat al

unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de 3 ori,
documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor
financiare, fiscale sau vamale. In cazurile in care notarul, spre exemplu, refuza
prezentarea documentelor dupa somarea de trei ori a organismelor de control ale
Camerei Notarilor Publici, apreciem ca va comite aceasta infractiune.

Notarul public se poate afla si in situatia subiectului activ al infractiunii consacrate de

art. 5 din Legea nr. 241/2005 daca, spre exemplu, impiedica, sub orice forma, organele
competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri, cu
scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.

Din acelasi grup de infractiuni, notarul public poate comite infractiunea de la art. 6
care consta in retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a
sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa. Se poate intampla asa, in
cazul in care, spre exemplu, notarul dispune retinerea sumelor reprezentand contributia la
fondul de asigurari sociale din partea personalului auxiliar pe care il foloseste in cadrul
biroului si nu varsa aceste sume in termenul indicat de lege plus un interval de 30 de zile de la
data scadenta.

Notarul public poate, de asemenea, sa comita si unele dintre infractiunile prevazute de

art. 9 din Legea nr. 241/2005 si anume:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile – atunci cand, spre exemplu,
in cadrul biroului notarial se ofera si servicii de traducere, dar aceasta activitate nu este
declarata;
 b) omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte
documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Exemplificam prin situatia in care notarul public nu inscrie in registrele contabile toate
operatiunile de legalizari de copii dupa acte;

c) evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu

au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive. Putem lua in
discutie un astfel de exemplu pentru cazul in care pentru a beneficia de prevederile art.
38 din Legea nr. 589/2004 49 [50] privind regimul juridic al activitatii electronice
notariale 50 [51], notarul public inregistreaza in evidentele contabile ale biroului
cheltuieli mai mari decat cele real ocazionate de initierea derularii activitatii notariale
electronice;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de

taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor – atunci cand,
de exemplu, sunt distruse evidentele financiar-contabile pe care biroul notarial este obligat sa
le tina, etc.

Notarul public va putea beneficia de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 care
instituie anumite cauze de nepedepsire si de reducere a pedepsei.

In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala, daca in cursul urmaririi penale
sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral
prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la
jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro,

49[50] Art. 38 din Legea nr. 485 are urmatorul continut: „(1) Cheltuielile efectuate pentru
investitii, dotari si alte utilitati necesare desfasurarii activitatii electronice notariale se scad din
veniturile brute, pe o durata de 2 ani de la inceperea acestei activitati.

(2) Cheltuielile pentru modificarea si perfectionarea sistemelor informatice utiliza te in

activitatea electronica notariala se scad din veniturile impozabile aferente anului fiscal in care
s-a efectuat investitia.”

50[51] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1227/2004.

in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul
cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei
nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Toate aceste prevederi se aplica numai daca faptuitorul nu a mai beneficiat de ele
pentru o alta infractiune de evaziune fiscala intr-un interval mai mic de 5 ani care precede
comiterea celei de-a doua fapte.

18. +++++Infractiunea de spalare a banilor.

Infractiunea de spalare a banilor prevazuta de art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind
prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism51[52].

In art. 23 al Legii nr. 656/2002, infractiunea de spalare a banilor este incriminata in trei
variante.

Constituie infractiune de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani:

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea unei
infractiuni in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau in
scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se
sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei.

ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a circulatiei sau a

proprietatii bunurilor ori a dreptului asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din
savarsirea de infractiuni

51[52] Publicata in Monitorul Oficial nr. 904/2002 si modificata ulterior prin Legea nr. 39/2003
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50/2003, Legea nr. 230/2005 publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618/2005 si O.U.G. nr. 135/2005, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 897/2005.
dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea
de infractiuni.

Dupa cum se observa, este vorba despre o infractiune care poate fi comisa prin
adoptarea oricaruia dintre comportamentele descrise de norma de incriminare, acestea
avand caracter alternativ. In acest fel, in cazul in care fapta unei persoane intruneste
conditiile mai multor variante dintre cele la care se refera art. 23, nu va exista un
concurs de infractiuni, ci o unitate infractionala, imprejurarea ca fapta a fost comisa in
circumstantele amintite va fi relevanta in procesul de individualizare a pedepsei
aplicabile.

Toate aceste comportamente constituie infractiunea de spalare a banilor in cazul in

care sunt comise prin intermediul institutiilor indicate de art. 8 din Legea nr. 656/2002.
Enumerarea este una foarte ampla, drept pentru care doar o sa exemplificam: bancile,
sucursalele bancilor straine, institutiile de credit si sucursalele din Romania ale
institutiilor de credit straine; societatile de asigurari si reasigurari, precum si sucursalele
din Romania ale societatilor de asigurari si reasigurari straine; agentii economici care
desfasoara activitati de jocuri de noroc, amanet, vanzari-cumparari de obiecte de arta,
metale si pietre pretioase, dealeri, turism, prestari de servicii si orice alte activitati
similare care implica punerea in circulatie a valorilor; etc.

In orice caz, infractiunea de spalare a banilor presupune existenta unei situatii premisa
care consta in comiterea anterioara a unei infractiuni principale din care sa fi rezultat
anumite sume de bani sau bunuri. Tocmai acestea sunt valorile care vor deveni obiect
material al spalarii banilor.

In baza art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, daca exista neconcordante intre pactele
si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte,
si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care
Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. In materie de interes, art.
6 din Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate,
 ratificata prin Legea nr. 565 din 16 octombrie 200252[53], stabileste ca pentru o mai
buna combatere a fenomenului de spalare a banilor fiecare stat parte va conferi cea
mai larga sfera pentru infractiunile principale, adica pentru cele din care provine
obiectul ce urmeaza sa fie spalat. Pe de alta parte, fiecare stat parte include in
infractiunile principale toate infractiunile grave, adica toate faptele care constituie o
infractiune pasibila de o pedeapsa privativa de libertate al carei maximum nu trebuie sa
fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsa mai grea.

In aceste conditii, s-a stabilit ca va exista infractiunea de spalare a banilor numai daca
bunul care este spalat rezulta dintr-o infractiune al carei maxim special al pedepsei privative
de libertate pe care legea o prevede pentru comiterea sa este de cel putin 5 ani. Daca se
accepta aceasta rezolvare, infractiunea principala nu va putea fi, de exemplu, abuzul de
incredere (art. 213 C. pen.).

Tot din situatia premisa a infractiunii face parte si o alta componenta, deoarece
constatarea infractiunilor de spalare a produsului infractional se poate face numai
concomitent sau ulterior constatarii infractiunilor principale ale caror produs se spala.

Din acest motiv, pentru infractiunea de spalare de bani, condamnarea nu se poate face
decat in urmatoarele situatii:

condamnarea concomitenta, adica atat pentru cel putin una din infractiunile prin care se
realizeaza sau din care provine produsul infractiunii, concomitent cu una din modalitatile
de „spalare a banilor” din celelalte variante.

52[53] Publicata in: Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002.
 condamnarea ulterioara, pentru infractiunile reglementate de art. 23, numai daca exista cel
putin in prima instanta o condamnare pentru o infractiune prin care se realizeaza sau din
care provine produsul infractiunii care s-a „spalat”53[54].

Condamnarea pentru o fapta ce intra sub incidenta art.23 este posibila si cand produsul
provine dintr-o infractiune care intra sub incidenta acestei legi, chiar daca raspunderea
penala pentru infractiunea respectiva a fost inlaturata prin amnistie 54 [55],
prescriptie55[56], in cazul decesului sau reabilitarii autorului.

Condamnarea poate surveni si atunci cand autorul infractiunii din care provine produsul
infractiunii este necunoscut dar autorul infractiunii de „spalare” a stiut ca banii provin
dintr-o infractiune.

In acest fel, obiectul material al infractiunii reglementata in art. 23 il poate constitui

venitul ilicit sau bunul obtinut din savarsirea de activitati ilegale care sunt infractiuni
grave si constituie infractiunea principala pentru spalarea banilor. Acesti bani sau aceste
bunuri, care sunt bunuri obtinute din comiterea infractiunii principale, pot constitui
ulterior obiectul material al infractiunii de spalare de bani. Asa cum a fost prezentata
anterior, apreciem ca infractiunea de spalare a banilor poate fi comisa in cadrul
activitatii notariale. De altfel, prin modificarea operata de Legea nr. 230/2005 asupra art.

53[54] Valerica Dabu, Sorin Catineanu, „Noua Lege pentru prevenirea si sanctionarea spalarii
banilor(Legea 656/2002) si Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale
organizate”, in Revista Dreptul nr. 6/2003, pag.36.

54 [55] Amnistia nu inlatura caracterul penal al faptei, fapta fiind infractiune, chiar daca
autorului acesteia i s-a inlaturat raspunderea penala ca urmare a amnistierii.

55[56] Idem si in cazul prescriptiei, decesului sau reabilitarii, nu este schimbat caracterul
obiectului faptei de produs al unei infractiuni. Situatia este diferita in cazul inlaturarii
caracterului penal al faptei de cauzele prevazute de art. 44-51 din Codul penal, cand
infractiunea primara, nemaiexistand atunci nici fapta de spalare a produsului acestora nu mai
poate constitui infractiunea prevazuta la art.23 al Legii nr. 656/2002.
 8 din Legea nr. 656/2002 in continutul acestuia se face referire expresa la notarul public
ca destinatar al legii speciale.

Prin legea de modificare a fost introdusa lit. e 1 care mentioneaza ca sub incidenta Legii
656/2002 intra si „notarii publici, avocatii si alte persoane care exercita profesii
juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta in intocmirea sau perfectarea de
operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni
sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor
financiare sau a altor bunuri ale clientilor, constituirea sau administrarea de conturi
bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de
subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati
comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societatilor comerciale,
organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare,
precum si in cazul in care isi reprezinta clientii in orice operatiune cu caracter financiar
ori vizand bunuri imobile.

In toate cazurile enumerate de norma nou introdusa in corpul Legii nr. 656/2002
notarul public se va putea afla in situatia de a comite o infractiune de spalare a banilor.

Luam in discutie problema daca notarul public va putea comite si infractiunea

prevazuta de art. 24 cu referire la art. 18 alin. 2 si 3 din Legea nr. 656/2002. Infractiunea
consta in incalcarea obligatiei prescris de art. 18. Modalitatea care intereseaza din punctul de
vedere al posibilitatii ca fapta sa fie comisa de notarul public este cea care are in vedere alin. 2
si 3 al art. 18. In baza alin. 2, „persoanele prevazute la art. 8 si salariatii acestora au obligatia
de a nu transmite, in afara conditiilor prevazute de lege, informatiile detinute in legatura cu
spalarea banilor si finantarea actelor de terorism si de a nu avertiza clientii cu privire la
sesizarea Oficiului”.

Alin. 3 al aceluiasi articol prevede ca „este interzisa folosirea in scop personal de catre
salariatii Oficiului si ai persoanelor prevazute la art. 8 a informatiilor primite, atat in timpul
activitatii, cat si dupa incetarea acesteia.”

Dupa cum se observa, infractiunea este o varianta de specie a celei de divulgare a

secretului profesional. Elementul care face diferenta intre cele doua infractiuni este dat
 de natura informatiei la care se face referire. In cazul infractiunii de la art. 24 al Legii
nr. 656/2002 este vorba despre o informatie care are legatura cu infractiunile de spalare
a banilor si de finantare a actelor de terorism. Relativ la aceasta, infractiunea care
poate fi comisa de catre notarul public are in vedere: transmiterea ei in alte conditii
decat cele legale, avertizarea clientului despre faptul ca a fost sesizat Oficiul National
pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor sau utilizarea in interes propriu a
informatiei in legatura cu spalarea banilor.

Fapta de transmitere a informatiei in legatura cu spalarea banilor nu va mai constitui

infractiune daca este comisa in conditiile stabilite de art. 3 din Legea nr. 656/2002. In baza
acestei norme, de indata ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice
prevazute la art. 8 are suspiciuni ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop
spalarea banilor sau finantarea actelor de terorism, va informa persoana desemnata anume in
acest sens, care va sesiza imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii
Banilor. Acesta va confirma primirea sesizarii.

Raportarea catre Oficiu se face obligatoriu in cel mult 24 de ore, pentru efectuarea
operatiunilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta
echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai
multe operatiuni legate intre ele. In acelasi fel se procedeaza si in ceea ce priveste transferurile
externe in si din conturi pentru sume a caror limita minima este echivalentul in lei a 10.000
euro.

Se poate ca operatiunea sa fie efectuata fara informarea prealabila a Oficiului, daca

tranzactia se impune a fi efectuata imediat sau daca neefectuarea ei ar zadarnici
eforturile de urmarire a beneficiarilor tranzactiei suspecte. Informarea se va face in
maxim 24 de ore si se va preciza si motivul pentru care nu s-a facut informarea.

In acest context, infractiunea va putea fi comisa de catre notarul public, cu exceptia

cazurilor indicate de art. 3 alin. 8 din Legea nr. 656/2002. Acest text mentioneaza ca
anumite categorii, intre care se afla si notarul public, nu au obligatia de a raporta catre
Oficiu informatiile pe care le primesc sau le obtin de la unul dintre clientii lor in cursul
determinarii situatiei juridice a acestuia sau al apararii ori reprezentarii acestuia in
cadrul unor proceduri judiciare ori in legatura cu acestea, inclusiv al acordarii de
 consultanta cu privire la declansarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent
daca aceste informatii au fost primite sau obtinute inainte, in timpul ori dupa incheierea
procedurilor.

19. Infractiunea de concurenta neloiala

Asa cum am aratat anterior, Codul deontologic al notarilor publici din Romania
precizeaza expres ca se interzice notarului public orice manifestare de concurenta
neloiala, in exercitarea serviciului sau in legatura cu serviciul sau.

Este, insa, de discutat daca este oportuna utilizarea denumirii infractiunii reglementata
de art. 301 C. pen. si de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei
neloiale56[57], ca infractiune economica, in contextul aratat. Aceasta si pentru ca intre
manifestarile de concurenta neloiala Codul deontologic enumera, intre altele: aprecierile
publice dezavuante cu privire la alti colegi notari, dar si criticile aduse colegilor notari cu
privire la pregatirea si calitatea muncii lor.

Art. 301 C. pen. defineste concurenta neloiala ca reprezentand fabricarea ori punerea in
circulatie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false,
precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de
inventii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizatiilor de comert
ori industriale, in scopul de a induce in eroare pe beneficiari.

Art. 5 din legea nr. 11/1991 defineste urmatoarele infractiuni de concurenta neloiala:

a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial,
unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca
confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce

atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/serviciului;

56[57] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24/1991.

 c) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un
efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor
competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a
produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

d) divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea
acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au
luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert,
daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;

e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara

consimtamantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau
industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinand autoritatilor

publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete
pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice;

g) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea
unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile
geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de
proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile
marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i
induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

Iata, deci, definitiile legale pentru infractiunea de concurenta neloiala demonstreaza ca

aceasta are un continut diferit de perceptia pe care Codul deontologic al notarilor o ofera.

Art. 2 din Legea nr. 11/1991 ofera o definitie generala pentru conceptul de concurenta
neloiala: orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de
comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor
de servicii. Activitatea notariala nu se inscrie in domeniul comercial, chiar daca ofera
unele servicii. Din acest motiv, apreciem ca infractiunea de concurenta neloiala nu poate
fi comisa in domeniul notarial, chiar daca prevederea Codului deontologic citata anterior
face referire expresa la aceasta infractiune.