Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anul II – ID
DREPTUL LA TĂCERE
2019
Cuprins
1. Introducere.....................................................................1
2. Dreptul la tăcere............................................................2
3.Concluzii........................................................................10
4. Bibliografie...................................................................11
Introducere
Aceasta întrucât soluția legislativă regăsită în art. 118 CPP nu consacră dreptul
martorului de a nu da o declarație autoincriminatorie și de a beneficia de asistența unui avocat în
această ipoteză, lipsind totodată obligația organelor judiciare de a-l avertiza pe cel audiat în
această calitate asupra drepturilor enunțate, iar sancțiunea obținerii unor asemenea declarații este
iluzorie, permițând folosirea în procesul penal a unor probe nelegal obținute.
Totodată, remediul prevăzut pentru ipoteza audierii unui martor care a devenit ulterior
suspect sau acuzat, respectiv imposibilitatea folosirii declarației acestuia exclusiv împotriva celui
care a furnizat-o, este de natură a aduce atingere dreptului la apărare și la un proces echitabil și în
cazul celorlalți subiecți pasivi ai acțiunii penale, în egală măsură cu cel recunoscut subiectului
procesual care a dat declarația.
În dezvoltarea acestor teze prealabile, ne vom apleca în cele care urmează asupra
conținutului dreptului de a nu se acuza, conturarea sferei persoanelor care ar trebui să beneficieze
de acest drept, precum și asupra identificării unui remediu procesual adecvat, în cazul încălcării
dreptului analizat, încercând să demonstrăm în acest fel neconstituționalitatea normei regăsite în
art. 118 CPP.
Dreptul la tăcere
Dreptul la tăcere este un drept al persoanei ce se exercită şi se realizează în domeniul
comunicării sociale în concordanţă cu celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Este
evident că şi prin tăcere se poate comunica informaţia, informaţie de care uneori legea leagă
anumite efecte juridice. Conţinutul informaţiei comunicate prin tăcere îmbracă diferite forme şi
de regulă se deduce din conjunctura în care se manifestă tăcerea dar în mod deosebit din definiţia
şi reglementarea dată de legiuitor (aprobare tacită , refuz tacit, aviz tacit, acord tacit, autorizare
tacită, etc.). Ca urmare romanii ziceau «tacio facit ius». Dar după opinia nostră, dreptul la tăcere
nu se confundă cu tăcerea ca element al comunicării în general.
Prin tăcere se poate consimţi sau nu la naşterea ori stingerea unor drepturi sau obligaţii,
se poate abţine ori exprima neutralitatea, pe când dreptul la tăcere are o altă semnificaţie şi
evident altă reglementare.
- reînnoirea locaţiunii prin tăcerea locatorului, prevăzută de art.1427 din Codul civil potrivit
căruia « după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne şi
este lăsat în posesie, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită » ; deci în acest caz tăcerea
locatorului echivalează cu acordul de prelungire a contractului de închiriere expirat, iar tăcerea
chiriaşului asociată şi cu plata chiriei echivalează cu reacceptarea ofertei anterioare de închiriere
şi implicit cu prelungirea contractului expirat, «tacita reconducţio»
- părţile pot stabili anticipat ca simpla tăcere după primirea ofertei să aibă valoare de acceptarea
acesteia;
- când potrivit obiceiului locului prevăzut sau admis de lege, tăcerea semnifică acceptare, «tacito
consensu» ;
- în dreptul comercial dacă între părţi au existat relaţii anterioare de afaceri se prezumă că, în
cazul lansării unei oferte adresate aceluiaşi partener de afaceri, simpla tăcere a acestuia valorează
acceptare a aceloraşi preţuri şi clauze practicate anterior.
- cînd oferta de a contracta este făcută exclusiv în interesul destinatarului se consideră că tăcerea
acestuia după luarea la cunoştinţă de ofertă, echivalează cu acceptarea ofertei.
Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze vinovăția sau nevinovăția sa, sarcina
administrării probelor revenindu-i organului de urmărire penală și instanței de judecată.
În art.14 pct.3 lit.g din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice se
prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită
să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată, deci un veritabil drept la
tăcere. Credem că din această dispoziţie rezultă că martorul nu poate fi obligat să declare ceva
prin care indirect s-ar recunoaşte şi el vinovat.
Dreptul la tăcere rezultă şi din modul de reglementare a altor instituţii juridice. De pildă
imunitatea pentru jurisdicţie reglemntată de Acordul General privind Privilegiile şi Imunităţile
Consiliului Europei, presupune şi dreptul la tăcere, atunci cînd este întrebat de o autoritate
referitor la fapte prin care s-ar încălca imunitatea, în mod deosebit imunitatea în ceea ce priveşte
cuvîntul. În exercitarea dreptului la interpret, prevăzut de art.6 pct.3 lit.e din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, acuzatul are dreptul să tacă dacă “nu înţelege sau nu vorbeşte
limba folosită la audiere” pînă în momentul asigurării unui interpret autorizat.
În art.29 din CORPUS IURIS – dispoziţii penale privind protecţia intereselor financiare
ale Uniunii Europene se prevede că: “în orice proces deschis pentru o infracţiune comisă
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acuzatul beneficiază de drepturile la
apărare acordate prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi prin art.10 din
Pactul Internaţional al O.N.U. asupra Drepturilor Civile şi Politice. De la primul interogatoriu,
acuzatul are dreptul de a cunoaşte conţinutul acuzaţiilor aduse lui, dreptul de a fi asistat de un
apărător ales de el şi la nevoie, la un interpret. I se recunoaşte dreptul de a tăcea”.
Curtea Europenă a Drepturilor Omului într-o speţă a hotărît că s-a încălcat dreptul la
tăcere printr-o cerere de furnizare a unor documente precis identificate, în speţă, extrasul de pe
conturile sale bancare în străinătate, sub ameninţarea cu sancţiuni penale în caz de refuz.
- articolul 14 pct.3 lit.g din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care
prevede dreptul la tăcere al persoanei acuzate, pact ratificat de România prin Decretul
nr.212/31.12.1974 care face parte din dreptul nostru intern potrivit art.20 pct.1 din Constituţie;
- 24 în care este reglementat dreptul la apărare, care presupune dreptul de a te apăra şi prin
tăcere, în lipsa unui avocat şi chiar în prezenţa apărătorului;
- conform art.66 din Codul de procedură penală, potrivit prezumţiei de nevinovăţie, învinuitul
sau inculpatul are dreptul să tacă atunci cînd i s-ar cere să-şi probeze nevinovăţia;
- potrivit art.80 din Codul de procedură penală soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau
inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori, ceea ce presupune în această situaţie, un drept
la tăcere al acestora; interpretând per a contrario din această dispoziţie ar rezulta că persoanele
care nu au calitatea de soţ sau rudă apropiată a învinuitului sau inculpatului sunt obligate să
depună ca martor ceea ce ni se pare discutabil deoarece trebuie avute în vedere şi celelalte
dispoziţii legale în materie.
- conform art.6 din Codul de procedură penală, învinuitul sau inculpatul au un drept la tăcere în
lipsa asistării lor de către apărătorul ales sau cel din oficiu acceptat;
- 325 alin.2 din Codul de procedură penală vorbeşte de ipoteza « cînd inculpatul refuză să dea
declaraţii », ceea ce înseamnă după părerea noastră că legiuitorul în spiritul Constituţiei a
recunoscut inculpatului un drept de a refuza să dea declaraţii.
- potrivt art.73 alin.2 din Codul de procedură penală învinuitul are dreptul să refuze să semneze
declaraţia consemnată de organul de urmărire penală, refuz care îşi poate avea temeiul şi în
dreptul la tăcere.
Aşa cum am arătat socotim că şi potrivit legii române exercitarea dreptului la tacere nu se
confundă cu tăgăduirea faptei, dar nici cu recunoaşterea acesteia, în sensul că din moment ce nu
contrazice acuzarea, ar însemna că ar şi recunoaşte-o.
Zicala că şi tăcerea este un răspuns, nu credem că este întotdeauna adevărată, dacă avem
în vedere că prin un astfel de „răspuns” fiecare poate să înţeleagă ce vrea. De pildă se poate
înţelege că prin tăcere se exprimă dispreţ, desconsideraţie faţă de cel care afirmă sau faţă de ce s-
a afirmat. Altcineva poate să nu răspundă considerînd că afirmarea este ridicolă, incredibilă şi nu
merită respuns; în alte situaţii, unii nu răspund şi tac de frică, sau că s-au inhibat datorită
emoţiei, că nu acceptă să răspundă, pentru a evita o polemică sau ceartă ori chiar scandal, etc.
Alţii pur şi simplu fiind de acord consideră că acordul l-au exprimat prin tăcere sau alţii care deşi
nu sunt de acord nici nu neagă tăcând pur şi simplu. Credem că tăgăduirea faptei nu poate fi
făcută decît prin răspuns care poate fi o negare pură şi simplă sau o negare argumentată, probată.
De aceea socotim că exercitarea dreptului la tăcere nu înseamnă tăgăduirea faptei. De pildă,
făptuitorul a tăcut tot timpul pînă în momentul asistării de apărător iar după aceea, a recunoscut
fapta, s-a comportat sincer, înlesnind descoperirea şi arestarea participanţilor neavând niciodată
intenţia de a tăgădui fapta.
De pildă dacă celui arestat sau reţinut i se aduce la cunoştinţă învinuirea în lipsa
apărătorului, atunci invinuitul sau inculpatul are dreptul să nu răspundă la învinuirile ce i se
aduc, pentru că singur nu îşi poate exercita dreptul la apărare. Întrucît dispoziţiile art.23 pct.5
teza II din Constituţie sunt imperative, folosirea cuvîntului „numai” în expresia „numai în
prezenţa unui avocat…” presupune o obligaţie a cărei încălcare are consecinţe juridice. Astfel
credem că procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii în lipsa apărătorului, chiar dacă
este semnat de învinuit sau inculpat este lovit de nulitate absolută.
Din nici o dispoziţie legală cunoscută de noi în dreptul romînesc nu rezultă că exercitarea
dreptului la tăcere, poate constitui o circumstanţă de agravare în sarcina inculpatului. Astfel nu
putem fi de acord cu cei care susţin că dacă învinuitul sau inculpatul se abţine să dea declaraţii
uzînd astfel de dreptul la tăcere, „această atitudine poate constitui o împrejurare în defavoarea
sa”.
Remediul constituțional.
Față de considerentele care preced, art. 118 CPP în actuala sa redactare, contravine
dreptului la un proces echitabil (art. 21 alin. 3 din Constituția României, raportat la art. 6 par. 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), prezumției de nevinovăție (art. 23 alin. 11 din
Constituția României și art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), și dreptului
la apărare (art. 24 din Constituția României raportat la art. 6 par. 3 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului).
În speranța că aceste vicii fundamentale ale art. 118 CPP vor primi o cuvenită corecție
din partea Curții Constituționale, nu rămâne în acest context decât să semnalizăm profunda
neconstituționalitate a soluției legislative cuprinse în norma invocată.
Judecatoria BAILESTI
Dosar nr. 15 33 /183/2018
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL Dolj
Dezbaterile care au avut loc au fost consemnate în încheierea din 26.09. 2018
cand instanta a amanat pronuntarea la data de 3.10 .2018, încheierea facand parte integranta din
prezenta sentință .
INSTANȚA
pentru sava rsirea infracțiunii de r efuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
faptă prev. și ped. de art. 337 din Codul Penal.
Astfel, la data de 1.05.2017. in timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr.
de inmatriculare XXXXXXXX pe ________________________. B_______, inculpatul a fost
oprit de organele de politie. Intrucat prezenta halena alcoolica a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultand o concentratie alcoolica de 0,80 mg/l alcool pur in aerul expirat. In aceste conditii i s-a
solicitat sa fie condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sange in vederea stabilirii
alcoolemiei, insa, ajuns in curtea Spitalului B_______, inculpatul a refuzat categoric acest lucru.
In raport de aceasta stare de fapt, instanta retine ca fapta inculpatului intruneste
elementele constitutive ale infractiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre
biologice, prevazuta de art.337 al.1 CP, infractiune savarsita cu intentie directa.
In consecinta, in baza art 337 al 1 CP, rap la art 396 al.10 CPP, , condamna pe inculpat la
pedeapsa de 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de refuzul sau sustragerea de la
prelevarea de mostre biologice.
In ceea ce priveste executarea pedepsei, instanta constata ca, fata de conduita inculpatului
care a avut o atitudine constanta de recunoastere a faptei pe toata durata procesului penal si de
lipsa antecedentelor penale, se impune suspendarea acesteia sub supraveghere .
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea
obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre
serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 de lei cu
titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
HOTĂRĂȘTE ;
In baza art 337 CP, rap la art 396 al.10 CPP, condamna pe inculpatul P_____ F_____,
fiul lui G_______ si G_________, nascut la data de 30.12.1976 in mun. B_______ , jud. D___,
CNP xxxxxxxxxxxxx, cetatenie romana, fara antecedente penale, studii 12 clase, la pedeapsa de
8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de
mostre biologice. În baza art. 91 C . pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C .
pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să
respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe
l____ Tribunalul D___, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de
probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice
deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice
informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art.
93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: sa frecventeze
unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau
organizate in colaborare cu institutii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul
termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în
cadrul primariei de domiciliu sau al unei institutii desemnate de serviciul de probatiune pe o
perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 96 C . pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la
plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în
termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 3.10.2018.
Bibliografie
1. https://www.juridice.ro
2. https://dreptmd.wordpress.com
3. https://www.scribd.com
4. http://rolii.ro