INSTITUȚII ȘI PRINCIPII DE DREPT PROCESUAL PENAL

-DREPTUL LA APĂRARE AL INCULPATULUI-

Coordonator științific:
Lect. dr. Marian Pompiliu Drilea-Marga

Autor:
Muntean Cosmina-Elena, Anul I

Brașov 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE ..............................................................................................................................2
CAPITOLUL I. Partea Teoretică .................................................................................................3
I. Dreptul acuzatului și al celorlalte părți de a se apăra singure prin orice metodă şi
mijloc legal.................................................................................................................................5
II. Obligaţia organului de urmărire penală şi a procurorului de a avea în vedere din oficiu
toate aspectele favorabile părţii ..................................................................................................6
III.Dreptul de a beneficia de asistenţă juridică calificată ........................................................7
CAPITOLUL II. Partea practică .....................................................................................................8
Incheierea penală nr. 64/P/12 august 2008 .......................................................................................8
(dosar penal nr. 6188/118/2008) ......................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................. 14

1
 INTRODUCERE

Procesul penal se desfăşoară pe baza principiilor aflării adevărului, al egalităţii persoanelor în

faţa legii şi al prezumţiei de nevinovăţie, drept urmare se impune, în mod necesar, ca pe tot
parcursul procesului penal să se exercite dreptul de apărare.

Dreptul la apărare poate fi definit ca fiind acel drept recunoscut părţilor şi subiecţilor
procesuali principali din procesul penal, în toate fazele acestuia, prin care se realizează o
egalitate de mijloace, necesare în scopul armonizării intereselor de apărare ale societăţii cu
drepturile şi libertăţile individului. Dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor
procedurale care oferă posibilitatea persoanei de a se apăra împotriva acuzaţiilor ce i se aduc,
să conteste învinuirile, să scoată la iveală nevinovăţia sa.

Principiul garantării dreptului la apărare, ca regulă de bază a procesului penal, are ca

finalitate necondamnarea nici unei persoane nevinovate şi nici un vinovat să nu suporte rigorile
legii penale mai mult decât se cuvine. Garanţiile procesuale sunt reprezentate de acele mijloace
prevăzute de lege care asigură ca drepturile acordate părţilor să poată fi exercitate deplin în
vederea apărării intereselor legale ale acestora.

Prin recunoaşterea şi garantarea dreptului la apărare, legiuitorul a impus organelor

judiciare obligaţia de a asigura efectiv părţilor utilizarea tuturor mijloacelor procesuale în
vederea stabilirii adevărului, astfel încât, pedeapsa pentru infractor, răspunderea civilă a
acestuia şi a părţii responsabile civilmente pe de o parte, cât şi drepturile părţii vătămate şi ale
părţii civile, pe de altă parte, să fie pe deplin dovedite sub toate aspectele, beneficiind de
sprijinul avocaţilor aleşi sau numiţi din oficiu în condiţiile legii.

În consecință, rezultă că realizarea justiţiei penale într-un stat de drept trebuie să se facă
cu respectarea tuturor drepturilor şi intereselor procesuale ale părţilor. Apărarea în cursul
procesului penal este un drept şi nu o obligaţie a suspectului sau inculpatului, iar statul este
obligat să-i asigure dreptul la apărare. Asigurarea apărării este o garanţie a cercetării obiective
şi complete a probelor, în vederea unei sentinţe corecte.

2
CAPITOLUL I. Partea Teoretică
Dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin
mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. În tot cursul procesului, părţile
au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Amestecul în activitatea
persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.

Codul de procedură penală în art.17 reglementează contextul general în care se

manifestă dreptul la aparare. În acest sens, în tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul,
învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul
să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau numit din oficiu. Organul de
urmărire penală şi instanţa judecătorească sunt obligate să asigure participanţilor la procesul
penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile prezentului cod. Organul de
urmărire penală şi instanţa sunt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul
la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu,
independent de aceste organe. La audierea părţii vătămate şi a martorului, organul de urmărire
penală nu este în drept să interzică prezenţa avocatului invitat de persoana audiată în calitate de
reprezentant. În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are mijloace de a plăti un
apărător, el este asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu. Garanțiile procesuale care
în totalitatea lor formează dreptul la apărare sunt numeroase și se regăsesc practic în toate
instituțiile procesual-penale.

În art.6 C.proc.pen. apărarea este definită ca o activitate procesuală realizată de partea

apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a învinuirii sau în scopul atenuării pedepsei,
apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de comiterea unei infracţiuni,
precum şi în scopul reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale. Prin urmare, dreptul
la apărare constă în facultăţile și prerogativele recunoscute prin lege persoanelor de a-şi
valorifica interesele legitime încălcate şi de a se apăra împotriva unor învinuiri drepte sau
nedrepte.

Într-o accepţie mai largă, dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regurilor
procedurale ce pot fi folosite de o persoană pentru materializarea apărării împotriva învinuirilor
şi acuzaţiilor ce i se aduc sau împotriva tentativelor de încălcare a drepturilor sale, precum şi
posibilitatea de a-şi valorifica cererile şi de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului.

Ca principiu de drept, dreptul la apărare se interferează cu principiul legalităţii, al

inviolabilităților persoanei, al prezumției nevinovăției, al libertății de mărturisire etc. Apararea

3
constă nu doar în dezminţirea şi elucidarea circumstanţelor care ar putea răsturna acuzarea, dar
şi în asigurarea tuturor drepturilor şi intereselor legitime ale învinutului (inculpatului). Orice
persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul:

 să aibă acces la martorii acuzării şi să obţină înfăţişarea şi audierea martorilor

apărării, în aceleaşi condiţii cu martorii acuzării;
 să beneficieze de asistenţă gratuită, să fie informată în cel mai scurt termen,
într-o limbă pe care o înţelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele
acuzaţiei ce i se aduce;
 să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărătii sale şi să
comunice cu apărătorul pe care şi-l alege;
 să fie judecată fără o întârziere excesivă;
 să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui
apărător ales, iar dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea
şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, să i se acorde un avocat garantat de
stat, fără plată, dacă nu are mijloace pentru a-l remunera;
 să participe la acțiunile procesuale prin intermedul interpretului, dacă nu
înţelege sau nu vorbeşte limba de procedură;
 să nu fie silită să mărturisească împotriva sa sau să-și recunoască vinovăția.

Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni,

precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de
răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârşite, astfel ca
orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată (art.1 alin.(2)
C.proc.pen.).

Rolul apărătorului este acela de a preîntâmpina erorile justiţiei represive, dar şi abuzurile
organelor de urmărire penală prin care s-ar încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale
acuzatului. Dreptul la apărare trebuie asigurat în mod concret și efectiv și nu formal sau
trunchiat. Fără îndoială, rolul apărării este tot atât de nobil ca şi cel al acuzării, societatea fiind
interesată ca aceste două funcții să poată participa la înfăptuirea „justiţiei represive”, prin a le
asigura egalitate în drepturi şi garanţii pentru realizare, egalitate care reprezintă tot ce poate fi
mai util şi mai sănătos pentru o justiție echitabilă.

4
 În esență, apărarea constă în totalitatea prerogativelor, facultăţilor şi posibilităţilor pe
care, potrivit legii, le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor. Asistenţa apărătorului este
unul dintre componentele dreptului la apărare şi se realizează prin darea de sfaturi şi îndrumări,
întocmirea de cereri şi interpelări. 1

Este acceptată poziția, potrivit căreia dreptul la apărare în conținutul său complex se
manifestă pe trei paliere distincte2 :

I.Dreptul acuzatului și al celorlalte părți de a se apăra singure prin orice metodă şi

mijloc legal.
Pornim de la faptul că apărarea reprezintă o noțiune mult mai largă decât asistența juridică.
Apărarea presupune activitatea desfăşurată de o persoană în vederea valorificării intereselor
sale legale care i-au fost lezate şi combaterii acuzaţiilor ce i se aduc. Regula în procesul penal
este lipsa obligativităţii apărării, iar excepţia – când legea consacră apărarea obligatorie.
Acuzatul nu este obligat să contribuie la aflarea adevărului, interesul său fiind ca fapta să nu fie
descoperită, desluşită şi probată, în toate capetele esenţiale de învinuire, în vederea diminuării
vinovăţiei sau chiar a evitării răspunderii penale, în cazul în care el a comis o faptă
prejudiciabilă interzisă de legea penală. Referindu-se la dreptul persoanei de a se apăra,
legiuitorul îl tratează ca pe unul principal, lăsând la latutudinea celui acuzat participarea în
proces a unui apărător. Însă, pentru anumite cazuri, cu scopul de a garanta eficiența și
funcționalitatea dreptului la apărare, la art.69 C.proc.pen. au fost stabilite cazurile de participare
obligatorie a apărătorului în procesul penal, atunci când:

 aceasta o cere bănuitul, învinuitul, inculpatul;

 bănuitul, învinuitul, inculpatul întâmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind
mut, surd, orb sau având alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum
şi defecte fizice sau mintale;
 bănuitul, învinuitul, inculpatul nu posedă sau posedă în măsură insuficientă limba în
care se desfăşoară procesul penal;
 bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor;
 bănuitul, învinuitul, inculpatul este militar în termen;
 bănuitului, învinuitului, inculpatului i se incriminează o infracţiune gravă, deosebit de
gravă sau excepţional de gravă;

1
V.Dongoroz şi al. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea Generală. Vol. V.
Bucureşti: ALL Beck, 2003, p.195.
2
I.Neagu. Tratat de Drept procesual penal. Partea Generală. Bucureşti, 2007, p.74.

5
  bănuitul, învinuitul, inculpatul este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este
trimis la expertiza judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar;
 interesele bănuiţilor, învinuiţilor, inculpaţilor sunt contradictorii şi cel puţin unul dintre
ei este asistat de apărător;
 în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile;
 interesele justiţiei cer participarea lui în şedinţa de judecată în primă instanţă, în apel
şi în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
 procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile, căreia i se
incriminează săvârşirea unor fapte prejudici- 12 abile sau în privinţa unei persoane care
s-a îmbolnăvit mintal după săvârşirea unor asemenea fapte;
 procesul penal se desfăşoară în privinţa reabilitării unei persoane decedate la momentul
examinării cauzei.
II. Obligaţia organului de urmărire penală şi a procurorului de a avea în vedere din
oficiu toate aspectele favorabile părţii, indiferent de faptul dacă acesta cunoaşte sau
nu despre existenţa lor şi dacă cooperează sau nu în vederea aflării adevărului. 3

Articolul 19 C.proc.pen. prevede în alin.(3) că „Organul de urmărire penală are obligaţia de a

lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă,
a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia
învinuitului, cât şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau
agravează răspunderea”, iar la alin.(1) art.28 C.proc.pen. legiuitorul prevede că „Procurorul şi
organul de urmărire penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, de a porni urmărirea penală
în cazul în care sunt sesizate, în modul prevăzut de prezentul cod, că s-a săvîrşit o infracţiune
şi de a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate”.
Aşa cum este arătat în art.8 C.proc.pen., învinuitul beneficiază de prezumţia nevinovăţiei şi deci
nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa, şi orice persoană este considerată nevinovată până
la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă. Astfel,
organul de urmărire penală trebuie să administreze probe din oficiu pentru stabilirea adevărului
obiectiv, încercând, conform art.252 C.proc.pen., să colecteze probele necesare cu privire la
existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a constata dacă este sau nu cazul să
se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a stabili răspunderea acestuia.
Organul de urmărire penală este obligat să asigure participanţilor la procesul penal deplina

3
Această obligaţie derivă din rolul activ al organului de urmărire penală, consacrat art. 254 C.proc.pen.

6
exercitare a drepturilor lor procesuale. În pct.14) alin.(2) art.57 C.proc.pen. se prevede obligaţia
organului de urmărire penală de a-i asigura învinuitului prezenţa avocatului ales sau, după caz,
desemnat. Pentru a înlătura eventualele abuzuri din partea agenților statului, legea procesuală
interzice organului de urmărire penală, procurorului și instanței de judecată să refuze
participarea avocatului în cauza penală.

III. Dreptul de a beneficia de asistenţă juridică calificată

Asistența juridică reprezintă apărarea de specialitate acordată părților în procesul penal, o
formă de apărare cu caracter tehnic, fiind acordată doar de persoane speciale – avocați. Având
în vedere natura complexă a drepturilor, prerogativelor şi mijloacelor procesuale, care asigură
dreptul la apărare, partea interesată nu-şi poate desfăşura plenar activitatea, de aceea este
necesar să poată beneficia de asistenţă juridică calificată, prestată de către un subiect cu
pregătire juridică corespunzătoare. Prin urmare, avocatul este profesionistul abilitat să presteze
persoanelor asistenţă juridică în faţa justiţiei şi a altor organe. Asigurarea dreptului la apărare
obligă organul de urmărire penală să asigure persoanei acuzate dreptul la asistenţă juridică
calificată din partea unui apărător ales de el sau desemnat.

7
CAPITOLUL II. Partea practică
Soluţionarea cererii de propunere de arestare preventivă privind pe incupaţi, deşi unul dintre
aceştia avea apărător ales, şi fără a exista la dosar o cerere a acestuia de imposibilitate de
prezentare, judecata având loc cu asigurarea asistenţei juridice a avocatului desemnat din oficiu
pentru ceilalţi inculpaţi, constituie un caz de casare, deoarece au fost încălcate prevederile art.
6 alin. 1 Cod procedură penală, iar hotărârea prin care s-a dispus admiterea propunerii de
arestare preventivă este lovită de nulitate absolută în conformitate cu art. 197 alin. 2 Cod
procedură civilă.

Incheierea penală nr. 64/P/12 august 2008

(dosar penal nr. 6188/118/2008)
Prin încheierea nr.90 din 3 august 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal
nr.6188/118/2008, s-a hotărât:

În baza art. 149/1 Cod procedură penală, art 143 Cod procedură penală, art. 148 alin.1
lit.f Cod procedura penala:

A admis propunerea formulată de DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE

CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM - BIROUL TERITORIAL
CONSTANŢA.

A dispus arestarea preventiva a inculpaţilor M.L., şi V.B., pe o perioada de 29 de zile, de la

03.08.2008 şi până la data de 31.08.2008,.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Faţă de inculpaţii M.L. şi V.B. s-a început urmărirea penală la data de 02.08.2008 şi tot la
aceeaşi dată s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.

Prin ordonanţele cu nr. X din 02.08.2008 a Biroului Teritorial Constanţa din cadrul
D.I.I.C.O.T., faţă de cei doi inculpaţi a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.

S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a criminalităţii Organizate Constanţa s-

au sesizat din oficiu la data de 18.07.2008 cu privire la faptul că există informaţii că un tânăr
din Oneşti, identificat ulterior în persoana inculpatului V.B. este implicat în activităţi de trafic
de droguri de mare risc, respectiv ecstasy şi cocaină, pe care le vinde pe raza mai multor judeţe,
mai ales în staţiunea Mamaia pe durata sezonului estival.

8
Prin ordonanţele cu nr. X din 24.07.2008 şi 11.08.2008, ambele ale Serviciului Teritorial
Constanţa din cadrul D.I.I.C.O.T., au fost autorizaţi un investigator sub acoperire şi un
colaborator al acestuia, pentru strângerea datelor şi informaţiilor privind existenţa activităţii
infracţionale desfăşurate de V.B. Colaboratorul sub acoperire a fost autorizat să procure 20
comprimate ecstasy, respectiv 150 comprimate ecstasy de la inculpatul V.B.

Astfel, la data de 26.07.2008 colaboratorul sub acoperire a cumpărat de la inculpatrul V.B. 20

comprimate MDMA (ecstasy) contra sumei de câte 1200 lei, natura substanţelor rezultând din
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

În cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul V.B. foloseşte telefonul mobil pentru a lua
legătura cu colaboratorul sub acoperire şi cu alte persoane şi a discuta în legătură cu realizarea
activităţii de trafic de droguri. De altfel, cu ocazia prinderii în flagrant aparatul telefonic
conţinând cartela SIM cu numărul de apel menţionat anterior, a fost găsit asupra inculpatului.

În baza ordonanţei nr. X din 25.07.2008 a Serviciului Teritorial Constanţa şi a autorizaţiei nr.
X din 29.07.2008, a Tribunalului Constanţa, convorbirile purtate de inculpatul V.B. de la acest
aparat telefonic au fost interceptate şi înregistrate.

Urmare discuţiilor avute, la data de 11.08.2008, V.B. îi transmite CNP-ul său colaboratorului,
iar acesta din urmă i-a trimis 500 lei prin transfer bancar în contul inculpatului menţionat
anterior, la cererea inculpatului care a solicitat un avans pentru a veni în Constanţa sub pretextul
că trebuie să suporte contravaloarea combustibilului.

În acest sens, discuţia interceptată se coroborează cu procesul verbal încheiat de către

investigator la 01.08.2008 şi cu chitanţa de depunere a sumei pe numele V.B. la Banca
Transilvania. De altfel, cardul emis de Banca Transilvania a fost găsit şi ridicat de la inculpat
cu ocazia depistării.

Având în vedere că inculpaţii urmau să sosească în Constanţa în dimineaţa zilei de 02.08.2008

pentru a vinde cele 150 comprimate ecstasy colaboratorului sub acoperire şi luând în
considerare că existau informaţii că inculpaţii vor deţine pentru vânzare o cantitate mai mare
de 150 comprimate, s-au luat măsuri pentru prinderea în flagrant a acestora, motiv pentru care
lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Constanţa au fost delegaţi la data de 02.08.2008 să îl
supravegheze pe şi să îl prindă în flagrant.

Astfel, în aceeaşi zi, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat de lucrătorii de poliţie,
inculpaţii au fost depistaţi în staţiunea Mamaia, găsindu-se în autoturismul cu care se deplasau

9
în mai multe locuri, 57 comprimate MDMA (ecstasy), 7,2 grame MDMA (fragmente
comprimate ecstasy) şi 153 comprimate amfetamină (ecstasy). De asemenea, la un control mai
amânunţit a interiorului portofelului lui Vlad Bogdan a fost găsit un fragment de comprimat.

De remarcat că acest din urmă fragment de comprimat şi 57 de comprimate aveau logo-ul

„Mercedes”, acelaşi cu cel pe care îl aveau cele 20 de comprimate cumpărate de colaboratorul
sub acoperire anterior.

Din adresa nr. X din 02.08.2008, respectiv nr. X din 02.08.2008 a Laboratorului de Analiză şi
Profil al Drogurilor, Precursori Constanţa, respectiv a Laboratorului Central de Analiză şi
Profil al Drogurilor, Precursori, ambele din cadrul I.G.P.R., rezultă natura substanţelor în
litigiu.

Discuţiile din 25.07.2008, din 26.07.2008, care îl poziţionează prin localizare pe V.B. în Oneşti,
coroborată cu procesul verbal al investigatorului şi imaginile video dovedesc că inculpatul a
plecat din Oneşti la 26.07.2008 şi că a discutat anterior cu M.L. cu privire la tranzacţionarea a
45 de comprimate din care 20 comprimate separat de altele 25.

La soluţionarea propunerii de arestare preventivă instanţa a avut in vedere următoarele

aspecte:

În cauză sunt întrunite cerinţele exprese ale art. 143 c.p.p. în sensul că probele administrate
până în prezent vădesc indubitabil că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiuni.

Astfel activitatea infracţională a inculpaţilor rezultă din următoarele acte aflate la dosarul
cauzei: proces verbal de prindere în flagrant a inculpaţilor M.L. şi V.B., procesele verbale
întocmite de investigatorul sub acoperire cu ocazia vânzării drogurilor de către inculpatul V.B.
către colaboratorul sub acoperire, proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice
interceptate şi înregistrate conform dispoziţiilor legale, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică
şi adresele Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori Constanţa şi
Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori Constanţa, ambele din cadrul
I.G.P.R., ordonanţele prin care au fost autorizaţi un investigator sub acoperire şi un colaborator
al acestuia.

Instanţa a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art.148 lit.”f” Codul procedură
penală, în sensul că inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică.

10
Pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat la perseverenţa în timp a inculpaţilor în
desfăşurarea activităţii infracţionale de punere în circulaţie a drogurilor ce rezultă din forma
continuată a infracţiunii, cantitatea, natura substanţelor traficate şi impactul devastator asupra
sănătăţii persoanelor care consumă astfel de substanţe deosebit de periculoase cum sunt
drogurile de mare risc.

Motivele de recurs invocate de recurenţi prin apărători aleşi, vizează, în esenţă:

- încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a neasigurării apărării conform legii prin

desemnarea aceluiaşi apărător pentru ambii inculpaţi în condiţiile existenţei contradictorialităţii
de interese;

- incompatibilitatea procurorului de şedinţă care a instrumentat urmărirea penală.

Pe fondul cauzei:

- cu privire la recurentul inculpat M.L., se susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de

art.148 lit.”f” Cod procedură penală iar pentru V.B., se arată că nu există probe certe de
vinovăţie a acestuia.

Verificând încheierea recurată, în raport de criticile aduse şi din oficiu, actele şi lucrările
dosarului, instanţa constată următoarele:

Critica soluţiei este întemeiată doar cu privire la motivul de recurs care vizează
încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor.

Potrivit art.6 alin.1 Cod procedură penală dreptul de apărare este garantat învinuitului,
inculpatului şi tuturor celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.

Conform alin.2, 3, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor în cursul procesului penal,
deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile legii şi posibilitatea pregătirii şi
exercitării apărării.

În cauză, pentru cei doi inculpaţi, la urmărirea penală au fost desemnaţi doi apărători,
câte unul pentru fiecare inculpat însă, în faţa instanţei, la judecarea propunerii de luarea măsurii
arestării preventive, inculpaţii au fost apăraţi de acelaşi avocat din oficiu, deşi, între aceştia
exista contrarietate de interese raportat la faptele reţinute în sarcină şi poziţia procesuală a
acestora.

11
 O atare situaţie, echivalează cu neasigurarea exercitării dreptului la apărare şi atrage
nulitatea absolută a hotărârii recurate, în conformitate cu art.197 alin.2 Cod procedură penală.

În privinţa incompatibilităţii invocate, se constată că, aceasta nu se încadrează în nici

unul din cazurile de incompatibilitate prevăzut de lege.

Dimpotrivă, pentru buna desfăşurare a urmăriri penale, se impune ca procurorul care a

efectuat urmărirea penală, să susţină în faţa instanţei luarea măsurii preventive faţă de inculpatul
cercetat.

Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 38515 pct.2 lit.”c” Cod procedură
penală, va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va dispune rejudecarea cauzei de către
prima instanţă cu respectarea dreptului la apărare şi cu consecinţa anulării formelor de
executare, punerea inculpaţilor în libertate dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

12
 CONCLUZII

Activitatea procesuala penala trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa fie trase la raspundere
penala numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infractiunilor si numai in masura
gravitatii faptelor savarsite. Aceasta se realizeaza prin dreptul de aparare ce i se confera
inculpatului si celorlalte parti care participa in procesul penal.

Dreptul de aparare cuprinde atat eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea

drepturilor si intereselor lor procesuale, cat si obligatia organelor judiciare de a asigura
exercitarea acestor drepturi.

Constitutia Romaniei inscrie acest drept in art.24 care consfinteste faptul ca dreptul de
aparare este garantat in tot cursul procesului. O asemenea reglementare intalnim si in Legea
nr.304/2004 pentru organizarea judiciara, republicata

Potrivit art.6 C.pr.pen., dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si

celorlalte parti in tot cursul procesului penal, ocazie cu care organele judiciare sunt obligate sa
le asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa
administreze probele necesare in aparare.

Din continutul acestor reglementari rezulta ca realizarea justitiei penale intr-un stat de
drept trebuie sa se faca cu respectarea tuturor drepturilor si intereselor procesuale ale partilor,
care nu este un simplu interes privat, ci este si un interes public. In acest sens, alaturi de parti si
societatea are interesul ca intr-o cauza penale sa se afle adevarul.

Apararea trebuie sa se refere la tot complexul cauzei, atat in fapt, cat si in drept si trebuie
sa se desfasoare prin actele si indeplinita dupa formele procesuale prescrise de lege, ea neputand
fi indeplinita in mod temeinic si in toata amploarea decat de un aparator cu pregatire juridica,
de un avocat.

Realizarea acestei functii este asigurata de avocatura care la noi in tara isi exercita activitatea si
este organizate in baza Legii nr.51/1995, publicata in M.O. nr.116 din 9 iunie 1995 si a statului
profesiei de avocat, publicat in M.O nr.237 din 17 octombrie 1995.

Desi se inscrie printre principalii participanti la rezolvarea cauzei penale si se situeaza pe pozitia
procesuala a parti ale carei interese le sustine, aparatorul nu este parte in proces, ci el
indeplineste functia apararii, functie ce reprezinta o necesitate publica.

13
 BIBLIOGRAFIE

-LEGISLAȚIE
 Codul de Procedură Penală

-JURISPRUDENȚĂ
 Incheierea penală nr. 64/P/12 august 2008 (dosar penal nr. 6188/118/2008)

-DOCTRINĂ
 V.Dongoroz şi al. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
Generală. Vol. V. Bucureşti: ALL Beck, 2003, p.195.
 I.Neagu. Tratat de Drept procesual penal. Partea Generală. Bucureşti, 2007, p.74.

14