UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” TÂRGU-JIU

Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație

REFERAT

DREPT PENAL APROFUNDAT

„Falsul intelectual”

Student:
Corlan Alexandru
Anul I – masterat – Carieră Judiciară
 FALSUL INTELECTUAL

Falsul intelectual este fapta funcționarului public care, în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu și cu prilejul întocmirii unui înscris oficial,
alterează, în cuprinsul acelui înscris, adevărul pe care acel înscris trebuie să-l
constate. Deci, falsul intelectual este un fals în înscrisuri oficiale, săvârșit
tocmai de funcționarul care are ca sarcină de serviciu întocmirea de astfel de
înscrisuri. În aceasta constă pericolul social sporit al faptei prin care
făptuitorul încalcă nu numai încrederea publică în înscrisurile oficiale, dar și
încrederea ce i-a fost acordată personal atunci când i s-a încredințat sarcina
de serviciu de a întocmi înscrisuri oficiale în numele unității în care lucrează.
Denumirea de fals intelectual derivă din împrejurarea că alterarea nu
privește materialitatea înscrisului, ci substanța actului, conținutul acestuia
(art. 321 NCP).
Privind obiectul infracțiunii, deosebim:
- obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la încrederea publică de
care se bucură înscrisurile oficiale;
- obiectul material: înscrisul oficial falsificat emis de organul
competent cu respectarea condițiilor ad validitatem.
Subiecții infracțiunii:
a) subiectul activ: autor al falsului intelectual nu poate fi decât
funcționarul public competent să întocmească actul oficial care este
falsificat.
Potrivit art. 175 NCP, funcționar public, în sensul legii penale, este
persoana care funcționează cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o
remunerație.

2
 • Acesta exercită atribuții și responsabilutăți, stabilite în temeiul legii,
în scopul școlarizării prerogativelor puterii legislative, executive sau
judecătorești (deputații, senatorii, Președintele României, membrii
Guvernului, judecătorii și procurorii etc.);
• exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice
natură (funcționari publici propriu-ziși sau cei cu statut special, funcționarii
parlamentari, primarii, polițiștii etc.);
• exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital
integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectivului de
activitate al acesteia (ex.: directorul unei regii autonome, guvernatorul BNR
etc.);
• persoana asimilată funcționarului public potrivit art. 175, alin. 2
NCP, persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost
investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public
(notarii, executorii judecătorești, experții tehnici autorizați, interpreții și
traducătorii autorizați), poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii.
b) subiectul pasiv: autoritatea publică, instituția publică sau altă
persoană juridică de drept public emitentă a înscrisului oficial.
Autor al falsului în înscrisuri sub semnătură privată poate fi orice
persoană. Participarea este posibilă în toate formele. Subiect pasiv este
persoana față de care s-a folosit înscrisul fals.
Săvârșirea falsului intelectual presupune o situație premisă, constând
dintr-o stare de fapt preexistentă. Cu privire la înscrisul oficial trebuie să
constate anumite date sau fapte pentru a putea apoi să servească ca mijloc de
probă în realizarea intereselor legitime legate de acea stare (o naștere, un

3
deces, o calamitate naturală, efectuarea unei operații juridice etc.; fără
această situație nu poate exista infracțiune de fals intelectual.
De aceea, dacă înscrisul oficial s-ar referi în mod fals la o situație
premisă inexistentă, înseamnă că el n-a fost întocmit, ci plăsmuit în
întregime, fapta urmând să fie calificată ca fals material în înscrisuri oficiale.
Conținutul constitutiv: Elementul material constă în acțiunea de
falsificare a unui înscris oficial prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului (atestare mincinoasă), fie prin omisiunea de a
insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate (omisiune
neîngăduită).
a) pentru existența elementului material al infracțiunii examinate
este necesar ca atestarea mincinoasă sau omisiunea neîngăduită să satisfacă
unele cerințe esențiale și anume:
• să se fi produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial de către
funcționarul competent. Dacă deturnarea conținutului are loc după ce
înscrisul a fost întocmit, fapta constituie un fals material în înscrisuri
oficiale;
• să privească fapta sau împrejurări referitoare la starea de fapt pentru
a cărei constatare se întocmește înscrisul și să fie producătoare de consecințe
juridice.
Dacă atestarea mincinoasă sau omisiunea neîngăduită nu este comisă
de funcționarul care întocmește înscrisul, ci este consecința unei declarații
false a unei persoane, fapta nu constituie fals intelectual, ci fals în declarație.
Elementul subiectiv al infracțiunii este intenția. Dacă atestarea sau
omisiunea s-a săvârșit din eroare, nu constituie fals intelectual, chiar dacă
această eroare se datorează culpei. Fapta ar putea constitui, în aceste
condiții, o neglinjență de serviciu.

4
 Cerința esențială presupune că falsul trebuie realizat cu ocazia
exercițiului atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului și să fie apt de a produce
consecințe juridice. Infracțiunea de fals intelectual poate fi reținută în
concurs real, nu ideal, cu infracțiunea de uz de fals.
b) urmarea imediată. Starea de pericol pentru soluțiile sociale
referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale;
c) legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă presupune:
- intenție directă sau indirectă;
- în cazul în care fapta este săvârșită din culpă, se va reține participația
improprie la fals intelectual, pentru instigator sau complice.
- nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii, mobilul sau scopul
cu care a fost săvârșită, acestea pot fi avute în vedere de instanță la
individualizarea pedepsei.
Formele infracțiunii
- actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- tentativa este posibilă și incriminată;
- infracțiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică,
chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
- poate fi realizată în formă continuată, caz în care infracțiunea se
epuizează la data realizării ultimului act de executare.
Pedeapsa: închisoare de la 1 la 5 ani.
Alte forme de fals intelectal:
• falsul în înscrisuri sub semnătură privată – este fapta persoanei care
contraface sau alterează un înscris sub semnătură privată pentru a obține
astfel o probă scrisă neconformă cu adevărul, dacă îl folosește ea însăși sau
îl încredințează altei persoane pentru a fi folosit în scopul producerii de

5
consecințe juridice (art. 322 NCP). Înscrisul falsificat trebuie să fie apt să
producă consecințe juridice.
• Uzul de fals – este fapta persoanei care se folosește de un înscris
oficial ori sub semnpătură privată, cunoscând că este fals, în vederea
producerii unor consecințe juridice (art. 323 NCP).
• Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori
prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului
sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de
folosirea de către făptuitor a înregistrării ori încredințarea acesteia unei alte
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice (art.
324 NCP).
Falsul în declarații – este infracțiunea care atestă în fapta unei
persoane de a face, în fața unui funcționar public sau unei unități în care
aceasta își desfășoară activitatea, o declarație necorespunzătoare adevărului,
în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul
dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru
producerea acelei consecințe (art. 326 NCP).
Falsul privind identitatea – este fapta persoanei care o prezintă sub o
identitate falsă sau atribuie altei persoane o astfel de identitate pentru a
induce sau menține în eroare un organ sau instituție de stat sau o altă unitate.
Folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile sau a unui altfel de act falsificat, în vederea producerii
unei consecințe juridice (art. 327 alin. (1) NCP).
NCP a reglementat ca variantă agravantă ipoteza utilizării frauduloase
a identității aparținând altei persoane, deoarece în acest caz există riscul
angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective.

6
 *
* *

Bibliografie
1. Drept penal – Partea Specială, Mihai Udroiu, ed. CH BECK, ediția
a 3-a, 2016
2. Instituții de drept penal, Curs selectiv pentru examenul de licență,
Costică Bulai, Miron Filipaș, Constantin Mitrache, Ed. TREI, 2001