Universitatea „Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică

Administraţie Publică

SISTEMUL DE EDUCAŢIE/ÎNVĂŢĂMÂNT

Profesor: Student:
Sorin Cristea Văduva Larisa – Mădălina

Specializarea:
Pedagogia Învăţământului
Primar şi Preşcolar
Anul I
Grupa 317
 Sistemul de educaţie - învăţământ

Sistemul de învăţământ reprezintă ansamblul organizaţiilor

pedagogice specializate în proiectarea şi realizarea activităţii de educaţie pe
niveluri, trepte, cicluri de instruire conduse managerial, în vederea
valorificării optime a resurselor pedagogice disponibile în context pedagogic
şi social deschis.
Misiunea sistemului de învăţământ este stabilită normativ prin legi şi
statute care oficializează calitatea acestuia de factor de cultură şi civilizaţie,
validat în raport de funcţiile generale ale educaţiei, cu caracter obiectiv.
În cadrul primului capitol sunt propuse două obiective: a) să raportăm
sistemul de educaţie la contextul educaţiei; b) să definim sistemul de
învăţământ în sens restrâns şi larg, la nivel de concept pedagogic
fundamental promovat din perspectiva paradigmei curriculumului.
Sistemul de educaţie delimitează contextul educaţiei, extinsă la scară
socială, în care este realizată educaţia prin activităţi organizate şi influenţe
neorganizate determinate pedagogic de factori obiectivi şi subiectivi.
Sistemul de educaţie delimitează cadrul general de maximă extindere
în care este realizată educaţia la scara sistemului social – global.
Sistemul de educaţie are o sferă de referinţă extinsă la scara întregii
societăţi, implicând: a) activităţile cu efecte pedagogice directe şi indirecte;
b) influenţe cu efecte pedagogice multiple, continue; c) situaţii pedagogice
multiple create la nivelul relaţiilor dintre diferite activităţi.
Semnificaţia conceptului pedagogic de sistem de educaţie, promovat
la nivel de teorie generală a educaţiei, este dublă: socială şi epistemiologică.

1
 Sistemul de învăţământ reprezintă ansamblul organizaţiilor sociale,
specializate pedagogic în proiectarea şi realizarea activităţii de educaţie pe
trepte, cicluri de instruire conduse managerial în vederea valorificării optime
a resurselor pedagogice disponibile şi dezvoltate în context social – deschis
şi pedagogic.
Conceptul pedagogic fundamental de sistem de învăţământ poate fi
definit şi analizat în sens restrâns şi larg, în raport ce paradigma pedagogică
afirmată istoric.
Sistemul de învăţământ în sens restrâns defineşte ansamblul
instituţiilor şcolare, organizate formal la nivel primar, secundar, superior, pe
diferite trepte şi cicluri de educaţie şi instruire.
Sistemul de învăţământ în sens larg reprezintă ansamblul
organizaţiilor specializate în educaţie formală şi nonformală, abordate global
cu deschidere spre toate organizaţiile sociale şi comunităţile umane cu
resurse formative potenţiale realizabile pe baza instituirii unor raporturi de
tip contractual şi consensual.
În cadrul celui de al doilea capitol, „Funcţiile şi structura sistemului
de învăţământ”, sunt propuse trei obiective: să fie fixate epistemiologic
funcţiile generale ale sistemului de învăţământ determinate la nivel social şi
psihologic; să fie analizată structura sistemului de învăţământ care
corespunde funcţiilor generale ale sistemului de învăţământ, care au caracter
obiectiv, să evidenţieze tendinţele de evoluţie înregistrate la nivelul structurii
de funcţionare a sistemului de învăţământ şi societatea postmodernă.
Funcţiile sistemului de învăţământ exprim consecinţele activităţii de
educaţie înregistrate la scară socială.
Funcţiile principale ale sistemului de învăţământ:
a) funcţia de formare – dezvoltare psihică: cognitivă; non – cognitivă;

2
 b) funcţia de formare – dezvoltare socială: culturală, civică,
profesională, comunitară, naturală.
Funcţia de formare – dezvoltare psihică angajată la scară generală a
sistemului de învăţământ vizează integrarea psihologică a personalităţii
educatului.
Funcţia de formare – dezvoltare socială a personalităţii educatului,
angajată în mod obiectiv la nivelul sistemului de învăţământ, poate fi
exprimată şi prin formula de funcţie de socializare.
Funcţia culturală a sistemului de învăţământ – are în vedere
funcţia de formare – dezvoltare culturală a elevilor, studenţilor, la activităţi
de formare iniţială şi continuă.
Funcţia politică a sistemului de învăţământ – are în vedere funcţia
de formare – dezvoltare politică (civică) a elevilor la activităţi de formare
iniţială.
Funcţia economică a sistemului de învăţământ – are în vedere
funcţia de formare dezvoltare economică a elevilor la activităţi de formare
iniţială, continuă.
Funcţia comunitară a sistemului de învăţământ – are în vedere
funcţia de formare, dezvoltare a elevilor la activităţi de formare iniţială,
continuă.
Funcţia naturală a sistemului de învăţământ – are în vedere funcţia
de formare dezvoltare naturală a elevilor la activităţi de formare iniţială.
Structura multidimensională a sistemului de învăţământ este
determinată pedagogic de amplitudinea funcţiilor generale ale educaţiei,
angajate psihologic şi social în contextul deschis al sistemului de
învăţământ.

3
 Teoria generală a educaţiei studiază structura sistemului de
învăţământ la nivel de concept pedagogic fundamental, complementar cu
conceptul pedagogic fundamental, care defineşte funcţiile generale ale
educaţiei.
Structura de funcţionare a sistemului de învăţământ reprezintă
ansamblul elementelor componente care asigură baza de organizare,
realizare materială şi relaţie cu mediul social. Analiza acestor componente
permite evidenţierea a patru dimensiuni ale structurii: organizare, conducere,
realizare materială; relaţie cu mediul social.
În evoluţia istorică sistemele moderne şi postmoderne de învăţământ
au consacrat următoarea structură de organizare pe niveluri şi trepte de
învăţământ:
a) nivelul învăţământului primar – treapta învăţământului
preprimar/preşcolar şi primar şcolar;
b) nivelul învăţământului secundar – treapta învăţământului
secundar inferior (gimnazial) şi superior (liceal);
c) nivelul învăţământului terţiar – treapta învăţământului superior,
scurt, treapta învăţământului superior universitar scurt, lung; treapta
învăţământului superior, postuniversitar.
Conducerea managerială a sistemului de învăţământ este o conducere:
a) globală; b) optimă; c) strategică; d) inovatoare.
În ordinea importanţei lor pedagogice avem în vedere patru categorii
de resurse pedagogice distribuite la scara întregului sistem de învăţământ pe
baza deciziilor manageriale stabilite la nivelul conducerii sistemului de
învăţământ.
1. resurse informaţionale; 2. Resurse umane; 3. Resurse didacto –
materiale; resurse financiare.

4
 Structura de relaţie a sistemului de învăţământ este constituită la
nivel de politică a educaţiei. Putem identifica două modele de realizare a
structurii de relaţie a sistemului de învăţământ cu societatea, determinate de
paradigmele afirmate la nivelul pedagogiei. Primul model este exprimat prin
formula de şcoală închisă, promovată de paradigma magistrocentristă,
susţinută de pedagogia premodernă în epoca premodernă.
Al doilea model este exprimat prin formula de şcoală deschisă,
promovată de sociologia educaţiei în spiritul paradigmelor afirmate în
pedagogia modernă, dar mai ales în pedagogia postmodernă.
Evoluţia structurii de funcţionare a sistemului de învăţământ
confirmă mai multe tendinţe generale de ascensiunea modelului cultural al
societăţii postindustriale, informaţionale, bazată pe cunoaştere.
În plan pedagogic, aceste tendinţe confirmă la nivel funcţional: a)
organizarea structurii „pe trei etaje”; perfecţionarea relaţiilor de continuitate
între nivelurile şi treptele şcolare: consolidarea trunchiului comun sau a
soclului comun de cultură generală; îmbinarea evaluării continue realizată în
termeni de proces cu evaluarea finală realizată în termeni de produs.
Proiectul de armonizare defineşte obiectivele generale ale sistemului
universitar, în cadrul unor linii directoare specificate pedagogic în termeni
de competenţe:
1. Competenţe: instrumentale, interpersonale, sistemice
2. Cunoştinţe care vizează:
a) optimizarea raporturilor dintre dimensiunea generală şi specifică a
curriculumului
b) structurarea programelor pe module
c) abordarea interdisciplinară necesară pentru a susţine „o mare
diversitate de profiluri profesionale”

5
 d) formarea profesorilor la nivelul primului ciclu şi al celui de-al
doilea ciclu
3. Credite transferabile cuantificate în raport de: volumul de muncă
depus de student, numărul standard de credite, obiective specifice.
Conceptul pedagogic fundamental de sistem de învăţământ defineşte
cadrul relativ stabil, necesar pentru realizarea educaţiei, într-un context
particular specific la nivel de organizare, conducere cu mediul social într-o
formă deschisă, promovată de paradigma curriculumului, afirmată în
pedagogia postmodernă.
În cadrul celui de al treilea capitol, Conducerea managerială a
sistemului de învăţământ, sunt propuse patru obiective: a) să fie definit
conceptul pedagogic de management abordat ca model de conducere
eficientă, aplicat la nivelul sistemului de învăţământ; să analizăm
conducerea managerială a sistemului de învăţământ la nivel de model social;
să analizăm funcţiile şi structurile conducerii manageriale a sistemului de
învăţământ; să elaborăm un model – ideal de conducere managerială a
sistemului de învăţământ.
Conceptul pedagogic de management defineşte un model de
conducere a activităţii de educaţie, proiectată şi realizată la toate nivelurile
sistemului şi ale procesului de învăţământ, în contextul societăţii
postmoderne, informaţionale.
Managementul pedagogic, ca sferă de referinţă, este evidenţiat la nivel
de:
a) sistem de învăţământ; şcoală, proces de învăţământ, clasă de elevi.
Conducerea sistemului de învăţământ evoluează la nivel istoric,
modele afirmate în societatea şi în pedagogia modernă şi postmodernă:

6
modelul conducerii birocratice, modelul conducerii tehnocratice, modelul
conducerii manageriale.
Activitatea de conducere managerială include următoarele acţiuni
manageriale de tip evaluativ necesare la toate nivelurile sistemului de
învăţământ.
a) informare managerială, apreciere managerială, decizia
managerială, activitatea de conducere managerială
Funcţiile generale ale conducerii manageriale ale sistemului de
învăţământ:
1. Funcţia centrală de conducere globală – optimă – strategică
inovatoare a sistemului de învăţământ cuprinde: conducerea
managerială globală – conducere managerială optimă, conducerea
managerială strategică şi inovatoare.
2. Funcţiile principale de conducere managerială a sistemului de
învăţământ:
a) funcţia managerială de organizare – planificare (organizare
managerială, planificare managerială)
b) funcţia managerială de orientare – îndrumare (orientare
managerială, îndrumare managerială;
c) funcţia managerială de reglare – autoreglare
Modul ideal de conducere managerială este construit epistemologic în
raport de cerinţele: pedagogice, culturale, politice, economice, afirmate în
societatea postmodernă bazată pe cunoaştere. Are în vedere raportarea
permanentă la:
1. structura multidimensională a sistemului de învăţământ;
2. activitatea de conducere managerială (globală, optimă,
strategică).

7
 Modelul ideal este construit normativ pe baza următoarelor principii
cu valoare axiomatică:
1. Funcţiile de conducere managerială determină pedagogic structurile
de conducere managerială la toate nivelurile sistemului de învăţământ.
2. Structurile de conducere managerială ierarhice, verticale, susţinute
de structurile orizontale activate ca reţele pentru cunoaştere.
3. Structurile de conducere managerială, verticală, asigură circulaţia
permanentă a informaţiilor esenţiale pentru optimizarea deciziilor
manageriale la toate nivelurile sistemului de învăţământ.
În cadril ultimului capitol, „Schimbarea sistemului de învăţământ”,
ne propunem trei obiective: a) să definim conceptul de schimbare în
educaţie; b) să clasificăm şi să definim tipurile de schimbare identificabile în
domeniul educaţiei la nivelul procesului şi al sistemului de învăţământ; c) să
analizăm reforma sistemului de educaţie.
Schimbarea în educaţie are un caracter obiectiv, valorificat subiectiv
prin finalităţile proiectate şi realizate în timp, aflate în evoluţie continuă ca
urmare a cerinţelor exprimate direct şi indirect de societate.
Schimbarea sistemului de învăţământ trebuie raportată la conceptul,
cu grad mai mare de generalitate, care defineşte schimbarea în educaţie.
Tipuri de schimbare în educaţie:
Identificarea tipurilor de schimbare existente sau posibile este
importantă din perspectiva analizei deciziilor manageriale care vizează
transformarea calitativă a activităţilor specifice proiectate la nivelul
sistemului şi procesului de învăţământ.
Clasificarea tipurilor de schimbare în educaţie este realizabilă pe baza
celor două criterii normative care reflectă caracteristicile generale ale unui
proces creativ, orientat în sens pedagogic, social, inovator.

8
 Reforma educaţiei concepută pedagogic şi social ca reformă a
sistemului de învăţământ vizează schimbarea calitativă a structurii de
funcţionare la toate dimensiunile ei: a) organizare; b) conducere
managerială; c) realizare a resurselor pedagogice disponibile; d) relaţie cu
societatea deschisă spre familie, comunitate locală.
Reforma sistemului de învăţământ reprezintă un tip superior de
schimbare în educaţie. Apare ca soluţie strategică necesară în momentul în
care sistemul de învăţământ semnalează o criză majoră la nivelul structurii
sale de funcţionare. O criză asemenea e generată de:
a) evoluţia istorică a şcolii şi societăţii;
b) criza mondială a educaţiei.
Proiectarea şi realizarea reformei învăţământului solicită un cadru
normativ care fixează în termeni epistemiologici şi de politică a educaţiei:
1. Principiile generale:
a) abordarea globală a schimbării sistemului de învăţământ.
b) Restructurarea inovatoare a sistemului de învăţământ.
c) Principiul orientării prospective a schimbării sistemului de
învăţământ.
2. Obiectivele strategice urmărite în procesul de construcţie
pedagogică a reformei învăţământului
3. Etapele procesului de proiectare şi realizare a reformei
învăţământului:
1. demersul normativ, demersul strategic; demers operaţional;
demers legislativ
Reformele învăţământului întreprinse după anii 1960 – 1970 valorifică
modelul de proiectare propus de UNESCO, actual şi în prezent la nivelul de
filozofie şi de politică a educaţiei.

9
 Bibliografie

Sorin Cristea, Sistemul de educaţie/învăţământ, Didactica Publishing

House, Bucureşti, 2017;
Sorin Cristea, Educaţia. Concept şi Analiză, Didactica Publishing
House, Bucureşti, 2016;
Sorin Cristea, Finalităţile Educaţiei, Didactica Publishing House,
Bucureşti, 2016;
Sorin Cristea, Conţinuturile şi formele generale ale educaţiei,
Didactica Publishing House, Bucureşti, 2017;
Sorin Cristea, Pedagogia. Ştiinţele Pedagogice. Ştiinţele Educaţiei,
Didactica Publishing House, Bucureşti, 2016.

10