ARGUMENT

Ulcerul gastro-duodenal este o boală caracterizată prin apariţia unei ulceraţii cu

sediul pe stomac, pe porţiunea superioară a duodenului, partea inferioară a esofagului sau ansa
anastomotica a stomacului operat.
Clinic, se manifesta prin sindromul ulceros, boala interesand intreg organismul, de
unde si denumirea de boala ulceroasa.
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la vârsta de 20 - 40 de ani (pentru
localizarea duodenala) si la 30 - 50 de ani (pentru cea gastrica). Se poate totusi intalni si sub
varsta de 20 de ani si la cei peste 50 de ani.
Este mai frecvent la barbati decat la femei, raportul fiind de 3/1. Ulcerul duodenal este
cam de doua ori mai frecvent decat cel gastric.
Bolile digestive sunt boli de larga raspandire in populatie, ocupand un loc important in
morbiditatea generala. Ponderea mare pe care o au aceste boli in patologia generala,
potentialul mare invalidant al unora din ele, interactiunile lor cu factorii de mediu si de
alimentatie, fac necesara cunoasterea lor in stadiile cat mai incipiente pentru tratarea si
prevenirea complicatiilor lor.
Ulcerul gastroduodenal este o boala destul de frecventa, survenind pana la 15% din
populatie.
Caracterizat prin pierdere de substanta, afectand mucoasa, submucoasa si stratul
muscular ale teritoriilor tubului digestiv supuse actiunii peptice a sucului gastric, are ca
localizare in primul rand, duodenul, apoi stomacul, mai rar partea inferioara a esofagului si
intestinul subtire (de obicei dupa o operatie pentru o complicatie imporatnta a ulcerului
gastroduodenal).
In etapa actuala cauzele ulcerului sunt incomplet elucidate, dar se stie ca este vorba
despre interactiunea dintre factorii clorhidropeptici si factorii de aparare ai mucoasei
gastroduodenale. Boala are caracter ereditar; evolutia se intinde pe o perioada indelungata
pana la 40 de ani sau chiar mai mult, manifestandu-se in puseuri sezoniere dureroase ritmate
de mese, zilnice, insotite uneori de varsaturi.
Durerea este caracteristica sub forma de foame dureroasa, ce dispare la ingestia de
alimente, sub forma de durere nocturna, ce se linisteste la ingestia de bicarbonat de sodiu sau
lapte.
Reaparitia durerii are loc la 30 de minute dupa mese la ulcer gastric, la 2-3 ore la cel
duodenal.
 Durerea este epigastrica, cu iradieri in hipocondrul drept si stang si uneori este insotita
de fenomene dispeptice necaracteristice, cu modificari de apetit, senzatie de arsuri
retrosternale, eructatii, greturii, constipatie.
Varsaturile nu sunt obligatorii, caracterizand stenoza pilorica, una din complicatiile
ulcerului.
Paradoxal, când stomacul este gol, conţinutul sau in acid este mai mic, dar aciditatea
(pH) este mai ridicată. Cand stomacul este plin, secreţia de acid este de aproximativ patru ori
mai mare decât atunci când este gol, dar acest acid este diluat de alimentele solide şi lichide,
ajunse în stomac.
Spre deosebire de ulcerul gastric, în cel duodenal durerea poate fi mai frecvent alinata
prin ingestia unui aliment sau a laptelui,de asemenea cu ajutorul medicamentelor antiacide.
Tot astfel,in ulcerul duodenal poate fi mai lesne indicat sediul exact al durerii.
De obicei,bolnavii de ulcer duodenal au dureri de multa vreme, chiar de mai mulţi ani.
Ulcerul duodenal poate avea si alte simptome însoţitoare, dintre care cele mai
obişnuite sunt greaţă, vărsăturile, pierderea în greutate, uneori prezenţa sângelui în scaune.

CAPITOLUL I
DATE GENERALE
 1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fizionomie

Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor care au ca scop realizarea
digestiei şi a absorbţiei alimentelor.
Părţile componente ale tubului digestiv sunt:
- tubul digestiv sau tractul digestiv
- anexele tubului digestiv
Tubul digestiv se poate diviza în trei porţiuni:
1.- porţiunea digestivă, deasupra stomacului, ajutând la transportul alimentelor
2.- porţiunea digestivă, alcătuită din stomac şi intestinul subţire unde alimentele sunt
pregătite pentru a fi absorbite
3.- porţiunea ejectivă, alcătuită din intestinul gros pe unde resturile digestive sunt
eliminate
Anexele tubului digestiv sunt glande care secretă sucuri digestive necesare
transformării alimentelor:
- glandele salivare
- ficatul
- pancreasul

1.1.1. Anatomia şi fizionomia stomacului

Stomacul este porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv.
El este situat la etajul abdominal superior numit etajul supramezocolic; are forma
literei "J" majuscul sau a unui cârlig la omul viu şi a unui cimpoi la cadavru.
Linia de separare între esofag şi stomac este dată de orificiul cardia, iar între stomac şi
duoden de orificiul piloric.
Stomacului i se descrie o faţă anterioară, o faţă posterioară, două margini (curburi) şi
două orificii.
Feţele posterioară şi anterioară ale stomacului sunt acoperite de peritoneu.
Cele două foiţe peritoneale care acoperă feţele stomacului la nivelul curburilor se
reflectă pe organele vecine formând ligamente.
Curbura stângă convexă, se numeşte marea curbură, iar cea dreaptă, concavă, se
numeşte mica curbură.
 Alimentele pătrund în stomac prin cardia care se deschide prin relaxarea unui muşchi
circular (sfincter), numai când acestea ajung în partea inferioară a esofagului. Ele părăsesc
stomacul prin pilor, la nivelul căruia se află sfincterul piloric.
Mica curbură, începând de la cardia, prezintă o porţiune verticală, apoi un unghi -
incizură unghiulară şi devine orizontală până la pilor.
Marea curbură conturează marginea stângă a stomacului formând cu terminarea
esofagului un unghi - unghiul lui Ilis - numit incizură cardiacă şi se întinde pe o lungime de
40 cm până la pilor.
Stomacul are două porţiuni: verticală şi orizontală.
Porţiunea verticală are la rândul ei două părţi: fundul stomacului care conţine punga cu
aer şi corpul stomacului. Porţiunea orizontală are şi ea două părţi: una mai dilatată în
continuarea corpului stomacului, numită antru piloric şi a doua care se continuă cu duodenul,
numită canal piloric.
În structura stomacului intră patru tunici, care de la exterior spre interior sunt:
- tunica seroasă, reprezentată de foiţa viscerală a peritoneului;
- tunica musculară, formată din fibre musculare netede, dispuse în trei straturi: fibre
longitudinale la exterior, circulare la mijloc şi oblice la interior. In stratul muscular există un
plex nervos vegetativ format din fibre simpatice şi parasimpatice.
- tunica submucoasă, formată din ţesut conjunctiv lax, care conţine vase de sânge şi
plexul nervos vegetativ format din fibre simpatice şi parasimpatice.
- tunica mucoasă cutată cu pliuri, exceptând mica curbură.
La nivelul cutelor sunt mici zone numite arii gastrice. Mucoasa are un epiteliu simplu
cilindric numit glanda gastrică.
Vascularizarea stomacului este asigurată din ramuri provenite din arterele trunchiului
celiac (artera gastrică, splenică şi hepatică), iar sângele venos ajunge în vena portă.
Inervaţia este asigurată de plexul gastric format din fibre simpatice şi parasimpatice.
Alimentele sunt produse complexe, extrem de variate ca prezentare, provenite din
mediul exterior, alcătuite în special din cinci tipuri de substanţe denumite "principii
alimentare" şi anume: glucide, lipide, proteine şi substanţe organice.
La nivelul stomacului bolul alimentar (rezultatul amestecării alimentelor cu saliva în
cavitatea bucală) suferă o serie de modificări sub influenţa HCL şi a componentelor
enzimatice ale sucului gastric, transformându-se în chim gastric.
Se poate afirma că la nivelul stomacului alimentele sunt digerate doar în mică măsură,
enzimele din sucul gastric (cu excepţia pepsinei) fiind slabe.
 Ca o consecinţă, se poate aprecia că rolul principal al stomacului este acela de rezervor
din care evacuarea alimentelor se face ritmic prin contracţii peristaltice şi tonice.

1.2. Prezentarea teoretică a bolii

1. Definiţie

Ulcerul gastro - duodenal este definit ca o ulceraţie cu sediul în stomac, porţiunea

superioară a duodenului, partea inferioară a esofagului sau partea anastomatică a stomacului
operat.
Clinic se manifestă printr-un sindrom ulceros, boala interesând întreg organismul, de
unde şi denumirea de boală ulceroasă.

2. Etiologie

Cauza apariţiei ulcerului gastroduodenl nu este cunoscută cu exactitate, însă se ştie că

sistemul nervos central are un rol însemnat.
Patogeneza ulcerului este complexă şi determinată multifactorial.
Helicobacter pylori reprezintă o verigă patogenetică ce intervine în ulcerogeneză prin
două mecanisme:
- amplificarea factorilor de agresiune (gastrita, HCL, pepsina etc.);
- alterarea mijloacelor de apărare (mucus, bicarbonat etc.).
Gastrita este veriga patogenetică prin care Helicobacter pylori induce ulcerul gastric,
care în funcţie de factorul ce predomină este:
- ulcer gastric Helicobacter pylori pozitiv (70% din bolnavi)
- ulcer gastric Helicobacter pylori negativ (30% din bolnavi)
Infecţia cu Helicobacter pylori conferă ulcerului duodenal trei particularităţi:
- evoluţia prelungită a ratei cicatrizării
- rata înaltă a recurenţei
- tratament cu antibiotice
Ceea ce deosebeşte ulcerul gastric Helicobacter pylori pozitiv de ulcerul gastric
Helicobacter pylori negativ este dimensiunea leziunii (în ulcerul gastric fiind de 2,03 a +- 0,99
cm, iar în ulcerul duodenal de cca. 0,9+-0,33 cm).
 Helicobacter pylori este o bacterie spiralată şi ciliată ce se deplasează cu uşurinţă în
gelul mucosului gastric. Posedă un bogat echipament enzimatic (ureza, mucinaza, peptidaze,
fosfolipaza A etc.) ce-i conferă o anumită patogenitate.
Ureza hidrolizează ureea în amoniac, aceasta din urmă creând un "nor alcalin" în jurul
bacteriei ce o apără de mediul acid. Amoniacul pe lângă faptul că este un toxic celular,
modifică proprietăţile fizico - chimice ale mucusului gastric.
Mucinazele şi peptidazele interacţionează cu glicoproteinele din mucusul gastric
determinând o depolimerizare şi pierderea proprietăţilor de apărare ale acestuia.
Fosfolipaza acţionează asupra lecitinei ajunse în stomac prin reflex duodeno - gastric
şi asupra fosfolipidelor din membrana celulelor epiteliului gastric.
Mecanismele enumerate alterează bariera mucoasei gastrice cu posibilitatea
retordifuziunii H+ în interstiţiu.
Corespondentul histologic al infecţiei cu Helicobacter pylori este gastrita acută şi
cronică activă ce presupune un bogat infiltrant cu polimorfonucleare neutrofile. Prezenţa
elementelor inflamatorii de tip acut, conduce la eliberarea radicalilor liberi de O 2 care
peroxidează diferitele componente ale membranei celulei epiteliului gastric.
În ser se găseşte o creştere a lipoperoxizilor la bolnavii infectaţi cu acid clorhidric. De
reţinut faptul că după eradicarea infecţiei nivelul seric al lipoperoxizilor scade.

3. Etiopatogenie

În încercările de a cunoaşte cauzele acestei boli au fost emise mai multe teorii şi
ipoteze:
- teoria localicistă, ce atribuie formarea ulcerelor unor tromboze vasculare în peretele
stomacului sau duodenului sau unor spasme arteriale prelungite care produc ischemie
localizată persistentă ce scade rezistenţa mucoasei;
- teoria mecanică, ce susţine că microtraumatismele ce acţionează asupra mucoasei
sunt responsabile de formarea ulcerului; în sprijinul acestei teorii fiind frecvenţa ulcerului pe
curbura gastrică;
- teoria inflamatorie afirmă că gastrita premergătoare determină eroziunea mucoasei
şi deci formarea ulcerului;
- teoria clorhidropeptică susţine apariţia ulcerului prin autodistrugerea mucoasei prin
acţiunea sucului gastric (ulcer peptic);
 - teoria neurovegetativă consideră că majoritatea bolnavilor ulceroşi au semne de
tulburări neurovegetative;
- teoria corticoviscerală;
- teoria infecţioasă afirmă că în etiopatogenia ulcerului se încadrează şi infecţia cu
Helicobacter pylori, bacterie ce determină hiperaciditate tranzitorie datorită gastritei şi
retrodifuziunii H.
În ulcerul duodenal incidenţa infecţiei cu Helicobacter pylori variază între 70-100%,
iar în cel gastric între 58-86%.
Prin studiile făcute de Clinica Medicală III Cluj, în ulcerul duodenal s-a găsit o
incidenţă de 69,6% iar în ulcerul gastric 72,8%.
Apariţia ulcerului este influenţată de două serii de factori:
- factori de apărare: integritatea mucoasei gastrice şi calitatea mucusului protector;
- factori de agresiune: secreţia peptică şi de acid clorhidric. Stabilirea factorilor de
apărare şi întărirea celor de agresiune constituie condiţii necesare apariţiei ulcerului.
Ulcerul gastro - duodenal apare cel mai frecvent la vârsta de 20-40 de ani (pentru
localizarea duodenală) şi la 30-50 de ani (pentru localizarea gastrică).
Se poate întâlni şi la cei cu vârsta sub 20 ani sau peste 50 ani.
Este mai frecvent la bărbaţi decât la femei, raportul fiind 3:1.
Ulcerul duodenal apare şi la copii. La sugar apariţia ulcerului este mai mult legat de
traumatismele naşterii, infecţii severe, arsuri, afecţiuni cerebrale, dar peste 20 ani se consideră
că etiopatogenia se identifică cu cea a adultului.
Ulcerul duodenal poate apare la vârste înaintate de peste 60 de ani sau chiar 80,
aproximativ 15-20% din cazurile de ulcer duodenal se include în această categorie şi se poate
ajunge chiar la 25-30%.
Apariţia bolii la această vârstă este influenţată de asocierea altor boli ca:
- diabet zaharat
- ateroscleroză
- cardiopatie ischemică
- cord pulmonar cronic
- afecţiuni renale
- afecţiuni reumatismale
La copil ulcerul gastric şi duodenal apar ca frecvenţă egală la ambele sexe. Ulcerul
gastric predomină în Japonia, Peru, nordul Norvegiei.
 4. Simtomatologie

Ulcerul gastro - duodenal are simptome caracteristice care permit singure stabilitatea
diagnosticului.
Cel mai cunoscut şi care în mod obişnuit îl face pe bolnav să se prezinte la medic, este
durerea.
Principalele simptome sunt:
- durerea
- vărsătura
- constipaţia
Durerea este de obicei localizată în epigastru, este periodică, adică apare în anumite
anotimpuri.
Mai frecvent primăvara şi toamna, timp de câteva săptămâni după care cedează;
durerea este însoţită de o senzaţie de arsură şi deseori iradiază în spate. Este descrisă de
bolnav sub forma unei apăsări, fie de o durere produsă de o gheară sau un cuţit.
Durerea este intensă în ulcerele vechi care interesează mucoasa. In ulcerul duodenal
apare şi o formă dureroasă care se calmează prin ingerare de alimente.
În raport cu orele mesei durerea este precoce (când se instalează imediat după masă) şi
tardivă (la 2-4 ore după masă).
Durerile apar în perioade de 1-3 săptămâni, separate de perioade de linişte în care
bolnavul nu mai acuză dureri, chiar nerespectând regimul alimentar.
Cu cât boala înaintează în timp, cronicizându-se, perioadele dureroase devin tot mai
lungi şi mai dese.
Pirozisul (senzaţia de arsură retrosternală) este un simptom des întâlnit, înlocuind
uneori durerea şi luând un caracter ritmic şi periodic.
Mai pot apărea eructaţii acide, gust amar sau acru în gură.
Vărsătura când apare este post prandială, precoce sau tardivă, în funcţie de
localizarea gastrică sau duodenală a ulcerului.
Conţine alimente care sunt abundente şi cu miros acid; uneori sunt constituite din suc
gastric pur.
Vărsăturile atenuează durerea, deseori chiar o fac să dispară, motiv pentru care unii
bolnavi îşi provoacă singuri vărsăturile.
Constipaţia este de obicei de tip funcţional, spastic şi poate fi prezentă atât în
recurenţele ulceroase cât şi în afara acestora.
 Mecanismul este reprezentat de factorii vegetativi şi de reflexele viscero - viscerale.

5. Diagnostic paraclinic

Pentru diagnosticul de ulcer gastric sau duodenal se apelează la următoarele

investigaţii:
1.- examenul sucului gastric
2.- examenul radiologie
3.- examenul endoscopic
4.- cercetarea hematiilor oculte
5.- cercetarea infecţiei cu HP
a. Examenul sucului gastric arată o hiperaciditate şi o hipersecreţie în ulcerul
duodenal şi cel piloric, sau normaciditate, mai rar hiper şi hipoaciditate în ulcerul gastric.
b. Examenul radiologic este obligatoriu în ulcerul gastro - duodenal, iar la nevoie va
fi repetat, întrucât arată semne directe şi indirecte de ulcer.
Semnul radiologic direct este nişa; ea se prezintă ca o umbră în plus pe conturul
stomacului sau pe duoden; în jurul nişei apare o zonă mai clară determinată de edem.
Semnele radiologice indirecte sunt: prezenţa unor pliuri convergente ale mucoasei
către nişa spasmului piloric, hipersecreţie gastrică.
În ulcerul gastric nişa e localizată de obicei pe mica curbură, are tendinţa să regreseze
chiar până la dispariţia completă într-un interval de 3-4 săptămâni.
În caz contrar devine suspectă de ulceraţie malignă.
c. Examenul endoscopic. Explorarea endoscopică gastrică are o valoare
incontestabilă în diagnosticul ulcerului gastric şi duodenal.
Examenul endoscopic este necesar în scopuri diagnostice şi prognostice, datorită
următoarelor avantaje:
- în cazul unei ulceraţii gastrice diagnosticată radiologie, chiar dacă aspectul este
benign, prin vizualizarea directă şi biopsii multiple poate stabili natura benignă sau malignă a
acestuia.
- în cazul unei hemoragii digestive superioare din cauze aparent necunoscute,
poate evidenţia o leziune ulceroasă.
- în cazul unei simptomatologii atipice dureroase la care examenul radiologie este
negativ poate stabili eventuala prezentare a ulcerului.
 d. Cercetarea hematiilor oculte în materii fecale (Adler Weber) este un alt examen
practicat în boala ulceroasă.
Este concludentă numai dacă nu există altă cauză de sângerare pe întreg tractul
digestiv şi dacă s-a ţinut un regim strict lactat timp de trei zile.
Examenul poate fi pozitiv în perioada evolutivă, însă rezultatul negativ nu infirmă
diagnosticul de ulcer.
e. Cercetarea infecţiei cu Helicobacter pylori (HP)
În diagnosticarea infecţiei cu Helicobacter pylori se utilizează două metode: directă şi
indirectă.
Metodele directe sunt:
- examenul histologic cu coloraţie specifică
- cultivarea pe medii speciale de cultură Metodele indirecte sunt:
- testul respirator prin determinarea C 14 şi C 13 din aerul expirat
- examenul serologic ce identifică anticorpi anti Helicobacter pylori din ser, prin
următoarele tehnici:
• "Elisa", o tehnică rapidă cu sensibilitate şi specificaţie destul de ridicate.
• reacţia de fixare a complementului
• hemoaglutinarea pasivă
• aglutinarea pe latex
- testul urezei, test rapid ce determină prezenţa de Helicobacter pylori în fragmentele
de biopsie gastrică.
Tehnica se bazează pe modificarea Ph-ului cu ajutorul unui indicator de culoare. Se
cunoaşte că bacteria produce mari cantităţi de ureză care hidrolizează ureea în armoniu, ce
cresc PH-ul mediului:
- determinarea activităţii metabolice
- reacţia polimerazei din scaun

6. Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul pozitiv al bolii ulceroase se bazează în primul rând pe examenul clinic

în care anamneză joacă un rol important. Diagnosticul va fi susţinut de evidenţierea nişei în
examenul radiologie.
 Diagnosticul preferenţial se face în următoarele afecţiuni:
- gastrita cronică, boală cu o evoluţie capricioasă în care durerea nu are caracter de
periodicitate şi ritmicitate.
Examenul sucului gastric arată hipo sau normoaciditatea şi mucus în cantitate mare.
La examenul radiologie lipsesc nişa sau modificările cicatriceale, apărând doar modificări ale
pliurilor mucoasei.
- cancerul gastric: mai frecvent după 50 de ani, apetitul este diminuat până la
inapetenţă, durerile sunt continue, bolnavul este palid şi slăbit, laboratorul arată anemie şi
VSH-ul crescut.
- colecistita cronică: mai frecventă la femei, se manifestă prin dureri fără
periodicitate, necalmante de alcaline.
Durerile predomină în hipocondrul drept şi iradiază spre epigastru, spate şi umărul
drept.

7. Evoluţia. Pronostic

Evoluţia este caracterizată prin alternarea perioadelor dureroase cu perioade de linişte.

Perioadele dureroase sunt generate fie prin apariţia ulcerului fie de recrudescenţa unui
ulcer cronic.
În ulcerele cronice cicatriceale penetrante sau caloase durerile îşi pierd ritmicitatea
devenind continue şi răspund greu la tratament.
Complicaţiile modifică tabloul clinic al bolii.
Complicaţiile ulcerului gastro - duodenal
Complicaţiile majore sunt:
- hemoragia gastro - duodenală
- perforaţia
- stenoza
- malignizarea

A. Hemoragia gastro - duodenală este complicaţia cea mai frecventă a ulcerului

întrucât hemoragia ocultă este un semn obişnuit al hemoragiei ulceroase, nu trebuie
considerată o complicaţie.
Hemoragia ulceroasă survine în oricare din momentele ulcerului gatro -duodenal. Se
manifestă prin hematemază şi melenă.
 În hematemeză (vărsătură cu sânge) sângele provenit din stomac are o culoare roşie -
închisă, uneori roşie - neagră.
Sângele poate să fie sau nu amestecat cu mucoasă şi cu resturi alimentare. În
hemoragiile mari sângele are o culoare roşie de sânge proaspăt.
Melena (scaun cu sânge) apare când sângerarea este mai mare (peste 60 ml). Se
prezintă ca un scaun de consistenţă lichidiană sau păstoasă, ca aspect asemănătoare cu păcură
sau cu crema de ghete de culoare neagră.
În hemoragiile mici bolnavii prezintă o stare de ameţeală, slăbiciune, paloare,
transpiraţie, tahicardie.
În hemoragiile mari starea generală este foarte alterată, bolnavul acuzând lipotimii,
transpiraţii reci abundente, extremităţi reci, paloare accentuată, scăderea tensiunii arteriale.
Când se pierde o cantitate mai mare de 300 ml, se instalează anemia, care va fi
cercetată cu ajutorul hemogramei.
Hematemeză şi melena în perioada dureroasă atenuează durerea sau o fac să dispară,
în zilele următoare.
B. Perforaţia
O complicaţie de temut a bolii ulceroase este perforaţia în peritoneul liber. Se
întâlneşte mai frecvent între 30-50 de ani în special la bărbaţi. Localizarea duodenală este mai
predispusă la perforaţia.
Clinic se manifestă brutal, prin durere violentă în epigastru "lovitura de cuţit",
bolnavul îşi ţine pumnii în epigastru, îşi flectează coapsele pe abdomen. Durerile pot iradia în
umeri, iar mai târziu se extind în tot abdomenul.
Obiectivul se constată: facies anxios, cu ochi încercănaţi, paloare, transpiraţii reci,
extremităţi reci, puls rapid şi slab până la puls imperceptibil, scăderea TA.
Temperatura este normală sau hipotermie, pe măsură ce peritonita se constituie,
temperatura creşte.
Leucocitoza atinge de la început valori mari 10000-20000 - mm3, cu policleoza.
Evoluţia decurge către stadiul final între 6-12 ore, când se constată tabloul clinic al
peritonitei generalizate, cu sughiţ, eructaţii, vărsături, balonare, stare infecţioasă, alterarea din
ce în ce mai intensă a stării generale, colaps.
C. Stenoza
Ulcerele cronice, mai ales cele caloase, se vindecă tardiv prin procese cicatriceale
însemnate, care pot provoca stenozări la nivelul stomacului, pilorului sau duodenului (bulbar
sau post - bulbar).
 Spasmele prelungite sau un edem persistent la nivelul orificiului piloric dau stenoze
funcţionale cu următoarea simptomatologie: senzaţie de plenitudine, vărsături alimentare,
vărsături acide, balonări, eructaţii.
Simptomele cedează spontan în câteva zile sau dispar după administrarea unor
medicamente antispastice, motiv pentru care este bine ca înainte de examenul radiologie să se
administreze antispastice pentru a putea diferenţia o stenoză funcţională de una organică.
Stenozele organice ale pilorului şi ale duodenului se caracterizează prin tabloul clinic
al stenozei pilorice.
Bolnavul are dureri epigastrice cu caracter continuu şi acuză o senzaţia de plenitudine,
afirmă că "nu se goleşte stomacul", are greţuri, regurgitaţii ale alimentelor ingerate cu 4-6 ore
înainte, vărsături alimentare cu gust acru care devin mai abundente pe măsură ce stenoza
progresează.
Astfel, bolnavul slăbeşte, se deshidratează, acuză sete, starea generală se alterează.
Obiectiv: bolnavul emaciat, slăbit, astetic.
Diagnosticul se face prin intermediul examenului radiologie ce evidenţiază un stomac
dilatat.
D. Malignizarea
Ulcerul benign al stomacului se poate maligniza, mai ales în localizările pe porţiunea
orizontală a marii curburi, pe antreu şi pe marea
curbură.
Posibilitatea carcaterizării ulcerului gastric este atenţionată de următoarele simptome:
- dispariţia caracterelor de periodicitate şi ritmicitate a durerii
- inapetenţa
- bolnavul slăbeşte, devine anemic
- creşte VSH-ul
- examenul sucului gastric arată o trecere spre anaciditate.
Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavului cu ulcer gastro - duodenal
Tratamentul ulcerului gastro - duodenal:
- profilactic
- curativ medical
- chirurgical
- hidro - mineral
 1. Conduita profilactică - educaţia sanitară a populaţiei din comunitate se începe de
la grădiniţă pentru a forma o educaţie a comportamentului vizavi de alimentaţie (regim de
cruţare, excitanţi gastrici, chimici).
Să se respecte numărul meselor, ritmul de muncă, odihna, evitarea suprasolicitărilor,
evitarea stărilor emoţionale, să nu consume condimente, tutun, să îngrijească dantura.
2. Tratamentul medical - trebuie făcut în perioadele dureroase cât şi în perioadele de
linişte. În perioadele dureroase repausul la pat este obligatoriu.
În cazurile mai grave se recomandă îndepărtarea bolnavului din mediul obişnuit de
viaţă şi de muncă.
Se vor evita eforturile fizice şi intelectuale prea mari şi se vor respecta 10 h de repaus
la pat zilnic, repausul post - prandial de 3 - 6 h fiind obligatoriu.
Dieta trebuie să protejeze mucoasa gastrică din toate punctele de vedere - protecţia
mecanică (alimente fărâmiţate, bine tocate); protecţia termică (alimentele să nu fie prea
fierbinţi sau prea reci); protecţia chimică - alimentele să nu fie iritante.
În perioadele dureroase regimul alimentar este mai sever, repartizat în 5-7 mese în 24
h, la nevoie servindu-se şi noaptea o masă.
Alimentul de bază va fi laptele integral, repartizat la intervale de 3-4 h, se va bea lapte
şi la culcare.
Tot în perioadele dureroase se mai pot da ouă fierte moi, smântână, frişca, puţin unt,
brânză de vaci.
Pe măsură ce suferinţele diminuează se pot adăuga biscuiţi, piureuri, făinoase fierte în
lapte sau apă, carne slabă de vacă, peşte slab, mere.
Se vor exclude din alimentaţie: supe de carne, mezeluri, grăsimi, ceapă, condimente,
conserve, murături, banane, ciocolată, sifon, băuturi alcoolice, tutunul.