INTRODUCERE

In tara noastra captarea si distributia gazelor naturale in stare libera ce

contine un procent ridicat de metan sunt denumite ,,gaz metan,,.
Acesta are avantajul extragerii si transportului cit mai usor si are puterea
calorica ridicata acesta fiind utilizat atit in instalatii cu dimensiuni reduse ale
consumatorilor casnici,cit si in centralele termice in industrie.
Gazele naturale mai sunt folosite in industrie pentru obtinerea negrului de
fum ca materie prima dar si pentru obtinerea cauciucului.
Tinind cont de valoarea economica ridicata acestea sunt utilizate si
exploatate rational,urmarind reducerea ponderii consumului in balanta energetica
si valorificarea lor in industrie.
Gazele sunt intrebuintate in instalatile de ardere la obtinerea energiei
termice.
Aceste gaze se impart in doua categorii,gaze naturale si gaze artificiale.
Propietatile acestor gaze sunt
-densitatea,
-presiunea,
-temperatura ,
-viscozitatea,
-puterea calorica,

5
 MEMORIU JUSTIFICATIV

La baza alegerii ,respectiv întocmirii acestei lucrări metodice am tinut

cont de importanta utilizarii si imbunatatirii confortului in utilzarea unei cladiri.
Din această prismă la alegerea acestui subiect se justificată din necesitatea
realizarii unui studiu teoretic asupra utilizarii instalatiilor de gaze in realizarea
unui confort termic.
Lucrarea aceasta cuprinde două părţi şi anume:

Partea I – CONŢINUT ŞTIINŢIFIC – INSTALATII DE GAZE

NATURALE COMBUSTIBILE
Partea a II-a - METODE MODERNE DE ÎMBUNATATIRE A
CONTINUTULUI INVATARII

Partea I este structurată într -un capitol si mai multe subcapitole .

Primul capitol încearca o prezentare a situaţilor cu privire la instalata de
gaze naturale combustibile urmand apoi cu prezentarea metodele de captare si
tratare al gazelor ,inmagazinarea si distributia gazelor naturale in vederea
reducerii presiuni in instalatii speciale in vederea utilizarii lor in cladiri de locuit
cu scopul imbunatatirii confortului termic.
Eficienţa utilizarii acestor instalatii de gaze naturale combustibile în ţara
noastră cit şi în Uniunea Europeană, in vederea realizari unui mediului interior
confortabil referitoare la eficienţa utilizari gazelor în sectorul construcţiilor şi

6
instalaţiilor, aceste aspecte urmaresc performanţa incalzirii clădirilor ,aceasta
devinind o necesitate tot mai actuală.
Partea a II-a cuprinde prezentarea metodelor moderne pentru o învăţare
activă la disciplinele tehnice şi este structurat tot într-un capitol si mai multe
subcapitole.
Am prezentat motivele metodologie didactice fiind considerată ca parte
componentă in procesul de învăţământ, si care sunt funcţiile caracteristice
metodelor de învăţare, relaţia metodelor fata de celelalte componente ale
procesului, care sunt direcţiile de perfecţionare si cercetare a metodologiei
didactice cit şi ce criterii vor fi folosite la alegerea acestor metode de
învăţământ.
Cele mai importante metode utilizate pe care le-am prezentat sunt:,
problematizarea, conversaţia euristică, demonstraţia ,învăţarea prin descoperire,
modelarea ,demonstraţia, , experimentul ,algoritmizarea, metoda lucrărilor
practice , metoda exerciţiului, şi instruirea asistată de calculator.

7
 CAPITOLUL 1
INSTALATII DE GAZE COMBUSTIBILE

1.1 Instalaţii de gaze combustibile

Gazele combustibile sunt utilizate pentru instalaţiile de ardere, cât şi

pentru obţinerea energiei termice.
Clasificare:
1. În funcţie de modul de provenienţă acestea se împart în:
a) gaze fabricate sau artificiale ce se produc prin prelucrarea
combustibililor solizi în generatoare de gaze (gazogene);
b) gaze naturale alcătuite din amestecuri de hidrocarburi având diverse
proporţii de impurităţi (mercaptan, hidrogen sulfurat, azot).
Aceste gaze sunt extrase din zăcăminte naturale cu ajutorul sondelor.
Gazele naturale sunt de două feluri:
- gaze dizolvate – obţinute odată cu ţiţeiul din sondele petroliere;
- gazele libere – care conţin metan (circa 98 – 99%) şi se extrag din
zăcăminte subterane.

8
 1.2. Captarea şi tratarea gazelor naturale

Sondele cu ajutorul cărora gazele sunt extrase din zăcăminte naturale sunt
instalate în câmpuri de captare.
Gazele sunt introduse în coloana de exploatare, aceasta fiind perforată în
partea inferioară şi de aici trec mai departe în coloana de captare, de unde sunt
transportate în sistemul de colectare.
Presiunea gazelor în coloanele de exploatare au diferite valori şi se
măsoară cu ajutorul manometrelor.
Temperatura gazelor din aceste zăcăminte depinde de adâncimea sondei,
aceste gaze fiind în stare de echilibru cu apa existentă în rocile poroase aflate
subteran.
Pe măsura curgerii gazelor spre suprafaţă, gazele se răcesc, iar o parte din
vaporii de apă condensează.
Prezenţa apei în gaze creează numeroase probleme în exploatarea lor în
instalaţiile de transport şi anume:
- reduce secţiunea conductelor şi în acelaşi timp capacitatea de transport a
lor;
- produce coroziunea interioară a armăturilor, cât şi a conductelor;
- creează posibilităţi de formare a criohidranţilor.

9
 Schema 1. Schema de principiu a unei sonde pentru extragerea gazelor naturale:
1 – coloană de foraj; 2 – coloană de exploatare; 3 – coloană de captare; 4 – reducţie; 5 – robinet; 6 – tronson
pentru reglarea presiunii; 7 – manometru

STEFAN VINTILA SI HORIA BUSUIOC,INSTALATII DE ALIMENTARE CU

APA,CANALIZARE,SANITARE S DE GAZE

- produce coroziunea interioară a armăturilor, cât şi a conductelor;

- creează posibilităţi de formare a criohidranţilor.
Pentru înlăturarea criohidranţilor nu se vor monta conductele în strat de
pământ afectat de îngheţ şi gazele se tratează cu metanol.

10
 Gazele care nu conţin hidrogen sulfurat, cât şi bioxid de carbon, se
tratează cu amoniac.

Schema 2. Captarea şi tratarea gazelor naturale:

1 – sondă pentru extracţie; 2 – încălzitor; 3 – ventil de reglare a presiunii gazului; 4 – separator de apă; 5 –
compresor; 6 – separator de ulei; 7 – conductă de transport

STEFAN VINTILA SI HORIA BUSUIOC,INSTALATII DE ALIMENTARE CU

APA,CANALIZARE,SANITARE S DE GAZE

1.3. Principalele procese de tratare a gazelor

Gazele după ce sunt tratate se vor încălzi la presiune constantă, într-un

schimbător de căldură, apoi sunt laminate într-un ventil de laminare, apoi se

11
separă vaporii de apă şi ultima dată comprimarea gazelor cu ajutorul
compresoarelor de gaze.
Prin laminare, atât temperatura şi presiunea gazelor scade, şi se produce
fenomenul de condensare a vaporilor de apă. Separarea apei de gaz se va face în
separatoare, care pot fi de două feluri:
a) Separator centrifugal, care este alcătuit dintr-un ştuţ lateral, pentru a
permite pătrunderea tangenţială a gazelor din care vaporii se vor separa datorită
forţei centrifuge şi vor fi colectaţi la partea inferioară a separatorului, de unde, la
un interval de timp, sunt evacuaţi prin purtare;
b) Separatoare gravimetrice, sunt alcătuite dintr-un tronson de conductă cu
diametrul mai mare decât diametrul conductei ce transportă gazele, prevăzută la
interior cu talere.
Prin schimbarea sensului de curgere al gazelor, se vor separa particulele de
lichid ce trec prin conducta de legătură la un colector şi de aici se vor evacua
printr-o conductă de golire, periodic.
Comprimarea gazelor are ca scop mărirea capacităţii conductei de
transport. Instalaţia de comprimare a acestor gaze este alcătuită din compresoare
al căror motor funcţionează cu ajutorul gazelor ce sunt răcite cu apă.
Din conducta de aspiraţie, gazele vor fi trecute prin separatoare ale
impurităţilor şi apoi prin instalaţia de măsurare a presiunii şi a debitului,
temperaturii, apoi pătrund într-un colector de aspiraţie al compresoarelor.
De aici gazele sunt transportate (aspirate) cu ajutorul compresoarelor în
colectorul de refulare şi de aici trec prin separatoarele de ulei şi mai departe în
conducta de refulare ce reprezintă conducta ce transportă gazul la presiunea
respectivă.
Gazele naturale sunt inodore.

12
 Odorizarea gazelor se va face în interiorul staţiilor de predare către marii
consumatori şi are ca scop semnalarea scăpărilor de gaze, pentru a se lua măsuri
de prevenire a unor incendii.
Odorizarea gazelor se va face cu ajutorul unui produs petrolier sub
denumirea de etilmercaptan sau cu sulfhidrat de etil.
Aceste substanţe vor picura în curentul de gaze la instalaţiile mici,
evaporare sau injecţie.
Aceste substanţe trebuie să imprime gazelor un miros astfel încât să se
simtă prezenţa lor în concentraţie de 1%.
Cantitatea de odorizant folosită este de 1,2 – 1,6 kg la 100.000 mc de gaz
la presiuni şi temperaturi normale.
De aici rezultă că tratarea cu odorizant prin picurare se poate aplica doar la
instalaţiile cu debit mic de gaz.

1.4. Înmagazinarea gazelor naturale

Consumul gazelor naturale variază în timpul anului, în special, variaţiei

necesare de căldură specifică fiecărui consumator. Durata acestor variaţii
formează vârfuri de consum, ce solicită instalaţiile de transport.
Înmagazinarea gazelor se poate realiza:
a) în conducte;
b) în zăcăminte;
c) în caverne;
d) în rezervoare.

13
 Schema nr. 3. Schema de principiu a unui sistem de distribuţie a gazelor naturale:
1 – conductă magistrală de transport; 2 – staţie de predare; 3 – instalaţie de utilizare la consumator important,
alimentat direct din conducta de transport; 4 – ansamblu de clădiri de locuit; 5 – reţea de repartiţie; 6 – staţie de
reglare la consumator important; 7 – staţie de reglare de sector; 8 – reţea de distribuţie; 9 – post de reglare; 10
– branşament; 11 – instalaţie de utilizare (presiune joasă); 12 – consumator important (presiune redusă, medie
sau intermediară)

STEFAN VINTILA SI HORIA BUSUIOC,INSTALATII DE ALIMENTARE CU

APA,CANALIZARE,SANITARE S DE GAZE

14
 1.5. Regimul de presiune al reţelelor de gaze

Normativul de proiectare şi de executare al reţelelor de gaze, stabileşte o

serie de trepte de presiune, astfel:
- presiune redusă – 0,02 – 0,2 MN/m2
- presiune medie – 0,2 – 0,6 MN/m2
- presiune joasă – 0,005 MN/m2
- presiune intermediară – 0,005 – 0,02 MN/m2
- presiune înaltă – 0,6 MN/m2
Prin treaptă de presiune se înţelege distanţa dintre limita minimă şi limita
maximă a presiunilor admise în reţea.

1.6. Transportul şi distribuţia gazelor

Transportarea gazelor de la sursă la localităţile consumatoare sau

consumatori industriali se realizează prin conducte magistrale.
Aceste conducte se instalează îngropat, spre deosebire de alte conducte de
gaze.
La alegerea traseului conductelor de gaze se vor face unele investigaţii
minime, posibilităţi de exploatare uşoară şi de evitarea unor lucrări mai speciale
(căi de circulaţie).
Gazele naturale sunt transportate în conducte magistrale la presiune medie
sau înaltă. Marii consumatori industriali, cât şi consumatorii oraşelor, se
racordează la conducta magistrală şi au montate staţii de reglare presiune,
măsurarea debitului şi odorizarea în staţii de predare.
Sistemul de distribuţie deţine mai multe trepte de presiune care diferă de
natura consumatorilor sau de densitatea suprafeţelor de locuit.
15
 Sistemul de distribuţie este alcătuit din:
- reţea de repartiţie (0,02 – 0,6 MN/m2)
Aceasta transportă gazele odorizate din staţia de predare şi le transportă la
staţiile de reglare a presiunii de sector.
În scopul unei funcţionări în flux continuu, reţeaua de repartiţie este
executată inelar, aceasta fiind alimentată din două părţi.
- reţeaua de distribuţie
Reţeaua de distribuţie are rolul de a prelua gazele naturale din staţiile de
reglare şi le transportă în posturile de reglare ale consumatorilor.
- staţii de reglare
- conducte de branşament
Curgerea gazelor în conducte rectilinii, orizontale, cilindrice, la presiune
redusă, intermediară sau medie, are loc cu un volum ce variază, în regim
permanent, fără vârtejuri.
Ţinând cont de treptele de presiune fabricate în ţara noastră, căderile de
presiune din reţelele de gaze (exterioare) au următoarele valori:
- reţele de presiune medie, ΔP = 0,21 MN/m2
- reţele de presiune redusă, ΔP = 0,12 MN/m2

1.7. Protecţia anticorozivă a conductelor

Conductele exterioare de gaze sunt executate din oţel şi sunt supuse unor
procese chimice şi electrochimice de coroziune, prin care se produce pierderea
de metal şi perforări în conducte, din acest motiv vor fi pierderi de gaze ce pot
produce o explozie sau asfixieri, incendii.
Toate aceste urmări evidenţiază importanţa măsurilor ce vor fi luate în
legătură cu protecţia anticorozivă.
16
 Coroziunea conductelor poate fi de două feluri:
- coroziune interioară
- coroziune exterioară
a) Coroziunea interioară are mai mică importanţă decât cea exterioară,
aceasta putând fi combătură prin practicarea unor straturi (căptuşeli) de protecţie
suprapuse pe suprafaţa interioară a conductelor, prin procedee electrochimice sau
prin introducerea în interior a unor inhibatori de coroziune.
b) Coroziunea exterioară poate fi provocată de mai multe fenomene de
natură electrochimică, microbiologică, chimică, ce pot acţiona simultan sau
succesiv, în funcţie de condiţiile impuse.
a) Coroziunea chimică – rezultă din acţiunea unor agenţi chimici asupra
metanului conductei de gaze, îngropată în solurile ce conţin unele ape uzate cu
substanţe nocive de natură chimică.
b) Coroziunea electrochimică – se produce atunci când se formează
unele cupluri galvanice sau pile electrice, datorită contactului între un metal
neoxidat cu unul oxidat.
c) Coroziunea prin curenţi ce circulă prin sol şi produc în zona
sistemelor de curent continuu.
d) Coroziunea microbiologică – este provocată de acţiunea unor bacterii
anaerobe ce introduc sulfaţii în hidrogenul sulfurat, ce provoacă coroziunea
metalului.
Pentru prevenirea coroziunii microbiologice se urmăresc următoarele
măsuri: protecţia catodică, izolarea cu înveliş exterior sau îmbinările
electroizolante.
e) Izolarea cu înveliş protector exterior – se mai numeşte şi protecţie de
bază în funcţie de agresivitatea solului şi durata de exploatare şi este de mai
multe feluri: normală, întărită, uşoară, foarte întărită.
17
 Materialele utilizate la izolarea conductelor trebuie să îndeplinească
următoarele calităţi:
- izolate termic;
- inerte chimic;
- insensibile la acţiunea microorganismelor;
- impermeabile la apă;
- hidrofobe;
- insolubile în solvenţi şi produşi petrolieri;
- să aibă aderenţă pe conducta exterioară;
- să fie elastice şi rezistente la dilatare;
- rezistenţă la acţiuni mecanice.
Se folosesc următoarele materiale:
a) pentru izolare – bitumuri plastice, amestecuri pe bază de bitum, bitum
b) pentru aderenţă – grund – care conţine vopsea din bitum şi benzină
c) pentru înfăşurarea exterioară pentru protecţie – materiale plastice, benzi
de bitum – cauciuc, fibre de sticlă, pentru protecţia antisolară în perioada
călduroasă de vară se foloseşte laptele de var
d) pentru înfăşurările de armare – ancolantul, la realizarea pâslei se
foloseşte răşină urelit, PAV (poliacetat de vinil), săruri de crom, benzi de pâslă
din fibră de sticlă
e) protecţia catodică – aducerea şi menţinerea potenţialului metalului la
valoarea corespunzătoare zonei de pasivitate în zona în care conducta devine
imună la coroziune, potenţialul maxim de protecţie pentru fier este 0,85 V şi
minimul 1,20 V.
Protecţia catodică poate fi aplicată:
- în absenţa curenţilor;
- coborând potenţialul metalului în raport cu solul.
18
 Realizarea protecţiei catodice în absenţa curenţilor poate fi realizată:
a) prin absorbţie de curent;
b) prin anozi solubili şi reactivi.
f) Îmbinările electroizolante – au drept scop următoarele situaţii:
- pentru separarea a două porţiuni de conducte ce ar putea forma o pilă
galvanică care are drept scop corodarea conductei;
- pentru izolarea unei conducte sau a unei reţele protejate catodic de alte
conducte neprotejate, ce ar putea să acţioneze ca un sistem parazit;
- pentru separarea unei conducte alcătuită dintr-un sistem de protecţie
anticorozivă.
Este recomandat montarea îmbinărilor electroizolante în mai multe puncte:
- la legarea unei conducte protejate;
- la punctele de ieşire şi intrare în staţiile de reglare;
- pe conducta de branşament;
- la intrarea gazelor în instalaţiile fiecărui consumator.

1.8. Montarea reţelelor de gaze naturale exterioare

Traseele reţelelor exterioare de gaze sunt în funcţie de sistematizarea

localităţilor şi a platformelor industriale.
Pentru realizarea obiectivelor industriale de preferat este montarea
conductelor aerian, acestea fiind susţinute pe stâlpi.
Atunci când montarea conductelor se face subteran, ordinea de preferinţă
va fi următoarea:
- sub trotuare, sub alei pietonale, sub zone verzi, în zonă carosabilă.
Pentru prevenirea accidentelor între instalaţiile industriale şi conductele de
gaze se vor respecta distanţele următoare:
19
 Nr. Construcţia. Instalaţia. Obstacolul Distanţa minimă de la
crt. conducta de gaze, în m
Medie Joasă Redusă
1. Conducte de canalizare, canale pentru 3 1,5 2
instalaţia telefonică, canale pentru
reţeaua termică
2. Conductă de cabluri telefonice montate 4 3 3
în sol, conducte apă
3. Linii de tramvaie 2 2 2
4. Cămine pentru reţele de canalizare şi 2 1 1,5
termice
5. Cămine subterane 1,5 1 1
6. Copaci Minim 1,5

Se interzice montarea conductelor exterioare în:

- banda liniilor de tramvai, canale ce comunică cu cădiri, cale ferată.
Sunt inevitabile intersecţiile în lungul traseelor conductei de gaze naturale.
Atunci când căile ferate traversează şoselele, acestea se execută montând
conducta de gaze într-o reţea de protecţie.
Tuburile de protecţie ale conductelor de protecţie se vor izola la exterior
anticoroziv, iar pe interior se vor grundui cu bitum.
Atunci când traversarea văilor şi râurilor se face aerian, conducta de gaze
se va monta pe podurile existente sau se execută unele lucrări speciale pentru
susţinerea lor.
Aceste conducte se vor izola anticoroziv pe porţiunea aeriană, iar pentru
traversarea conductelor pe o distanţă de peste 40 m se vor izola termic.

1.9. Recepţia şi întreţinerea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale

20
 Înainte de a se realiza recepţia reţelelor exterioare, acestea se vor supune
la următoarele probe:
a) Etanşeitate. La conductele de presiune medie, joasă sau intermediară
aceasta se va face la 0,4 MN/m2.
b) De rezistenţă. Proba se va face la presiunea de 0,9 MN/m2 la conductele
de presiune medie şi durează o oră.
Reţelele exterioare de distribuţie sunt exploatate de persoane specializate
ale întreprinderilor orăşeneşti.

1.10. Instalaţii de reglare şi reducere a presiunii gazului

Presiunea în interiorul conductei de transport al gazului corespunde

întotdeauna necesităţii de consum şi distribuţie din clădire.
Pentru a regla şi reduce presiunea gazului între limitele bine determinate,
se va verifica funcţionarea în stare bună a instalaţiilor de utilizare.
Instalaţia de reglare şi distribuţie a gazului se va grupa în posturi sau staţii
de reglare.

1.11. Staţii de reglare a presiunii

Staţia de reglare reprezintă ansamblul de armături, aparate, accesorii

amplasate în clădiri separate, în care se va face reglarea şi reducerea presiunii
gazului.
Aparatul de reglare şi reducere a presiunii gazului se numeşte regulator de
presiune.
21
 Reducerea presiunii gazului se va face când acestea trec printr-un orificiu
al unui ventil de laminare din interiorul aparatului.
În interiorul staţiilor de reglare se vor folosi regulatoare de presiune cu
acţionare indirectă.
Acestea sunt standardizate constructiv (STAS 7134 – 65) şi se vor fabrica
următoarele tipuri:
- RPA3, RPA 2 – şi au următoarele caracteristici:
a) Presiunea minimă la ieşire, P2 min pentru RPA3 egală cu 2000 N/m2 şi P2
min pentru RPA2 este egală cu 0,05 MN/m2)
b) Presiune minimă la intrare P1 min este egală cu P2 + 0,05 MN/m2
c) Presiunea maximă la ieşire P1 max este egală cu 1,6 MN/m2
d) Presiunea maximă la ieşire P2 max este egală cu 0,06 MN/m2
e) Sistemul acţionat prin membrană
Atunci când membrana se va rupe sau atunci când presiunea scade la
aceste regulatoare, orificiul de trecere se va închide.
Regulatoarele de presiune se vor monta pe o conductă între cele două
robinete. Toate aceste ansambluri vor forma un panou de reglare. Acest panou se
va amplasa la un distribuitor de presiune ridicată şi ase va controla cu ajutorul
unui manometru.
Debitul de gaz consumat în reţea va varia în decursul unui an, având
minim în perioada de vară şi un maxim în perioada de iarnă.
Staţiile de reglare a presiunii gazului sunt confecţionate în funcţie de
aceste variaţii de presiune.
Vor fi montate două panouri de reglare, unul specific perioadei de vară, iar
celălalt specific perioadei de iarnă şi un panou de ocolire montat cu un robinet de
închidere.

22
 Staţia de reglare este dotată cu una sau mai multe trepte de reglare, ţinând
cont de caracteristicile instalaţiei de alimentare.

1.12. Staţii de reglare a presiunii cu o treaptă

Se mai numeşte şi staţia de sector, fără a măsura debitul de gaze şi este

alcătuită cu o singură treaptă de presiune cu panouri separate pentru debitul de
vară şi cel de iarnă.
În cazul unei defectări a regulatoarelor, reglarea presiunii gazului va fi
asigurată temporar prin conducta de ocolire şi se va monta un robinet de montat
pe această conductă.
Pe fiecare panou se va monta înaintea regulatoarelor un filtru pentru a
reţine impurităţile.
Filtrele folosite depind de cantitatea de praf şi de mărimea granulelor, cât
şi de regimul de funcţionare al instalaţiilor.
Filtrele sunt executate la exterior din tablă de oţel, iar la interior cu filtru
din ţesătură fină de vată de sticlă sau vată minerală şi materiale plastice.
În cazuri extreme se ce izolarea staţiei de reglare şi conductei de ocolire a
staţiei, care asigură trecerea gazelor în reţeaua de presiune medie şi presiune
redusă. Aceste regulatoare sunt industriale de tip pilot.

23
 Schema 4. Schema unui post de reglare cu patru regulatoare montate în paralel:
a – în plan orizontal; b – în plan vertical: 1 – conductă de intrare a gazului; 2 – robinet de branşament; 3 –
distribuitor; 4 – regulator de presiune; 5 – colector de ieşire; 6 – conductă de ieşire a gazului; 7 - manometru

STEFAN VINTILA SI HORIA BUSUIOC,INSTALATII DE ALIMENTARE CU

APA,CANALIZARE,SANITARE S DE GAZE

1.13. Staţia cu trepte de reglare mai multe

Gazele cu presiune înaltă sunt curăţate în filtre, ca apoi să fie încălzite în

schimbătorul de căldură în prima treaptă la presiune medie. La ieşirea din această
treaptă, debitul gazului este măsurat cu diafragme, după aceea o parte din debit
reglat va trece în reţeaua de presiune medie, restul este preluat de a doua treaptă
de reglare, în aceasta gazul va fi reglat la presiune redusă, iar apoi va alimenta

24
reţeaua interioară şi de aici vor trece în ultima treaptă de presiune redusă şi de
aici gazul va fi transportat în reţeaua a treia la presiune joasă.

1.14. Posturi de reglare a gazului

Aceste posturi sunt utilizate pentru a alimenta consumatorii mici şi sunt

dotate cu unul sau mai multe aparate de reglare a debitelor mici şi sunt montate
paralel.
Regulatoarele pentru debite mici ce sunt montate în postul de reglare sunt
compuse dintr-un corp metalic în interiorul căruia se află o membrană elastică.
Membrana are în centru un orificiu cu secţiunea normal închisă cu un
ventil de siguranţă ce este susţinut de o pârghie articulară.
Gazele vor pătrunde în regulator prin orificiul membranei şi vor fi
laminate când trec prin secţiunea mai îngustă a ventilului.
În cazul în care apar unele suprapresiuni ale gazelor în secţiune, la trecerea
prin ventil, nemaiavând loc echilibrul dintre forţa presiunii gazului şi cea elastică
a resortului, pârghia îşi va modifica poziţia şi va acţiona ventilul de siguranţă ce
va deschide orificiul membranei astfel încât gazele vor pătrunde într-un
compartiment superior şi de aici vor fi eliberate în atmosferă printr-o conductă
de evacuare.
Prin eliminarea excesului de gaz, membrana va reveni la poziţia iniţială,
iar ventilul de siguranţă va ocupa şi el poziţia iniţială, reglând presiunea gazului.

1.15. Montarea instalaţiilor de reglare

Instalaţia de reglare a presiunii gazului se va monta ţinând seama de

dimensiunile lor.
25
 Posturile de reglare se vor monta în nişe construite din zidărie.
Ventilarea firidelor se va face natural, cu ajutorul orificiilor a căror
suprafaţă trebuie să fie de aproximativ 4% din uşă.
Spaţiile de reglare se vor amplasa în clădiri proprii supraterane.
Pereţii staţiilor se vor executa din cărămidă sau beton, iar uşile şi ferestrele
din materiale metalice cu deschidere spre exterior.
Acoperişul acestor staţii de reglare se va realiza din azbociment.
Panourile posturilor şi staţiilor de reglare se vor amplasa astfel încât
suprafaţa ocupată să fie cât mai mică. Din acest motiv, panourile de reglare din
staţii se montează orizontal în plan, iar cele ale staţiilor în plan vertical.
Montarea echipamentelor de măsurare şi reglare se va face pe postamente
din beton.
Conductele de evacuare sunt conduse în exterior la circa 50 cm peste
acoperiş.

1.16. Recepţia de executare a staţiilor de reglare

Probarea rezistenţei staţiei de reglare se va face după ce va fi ansamblul

montat, iar regulatoarele vor fi protejate prin flanşe oarbe.
Valoarea presiunii de probă va depinde de valoarea presiunii gazului din
amonte şi este 0,9 MN/m2 pentru presiune medie şi de 0,4 MN/m 2 de presiune
redusă.
Probarea etanşeităţii se va efectua prin supunerea instalaţiei la presiune
egală cu presiunea în regim din amonte.
Supravegherea de funcţionare corectă a instalaţiei se va realiza de către
operatori permanenţi, care au debitul mai mare decât 10.000 m3/h, sau vor fi
echipe de control şi revizie pentru instalaţiile cu debite mici.
26
 Reviziile se vor face periodic şi au ca scop menţinerea instalaţiei în stare
de funcţionare perfectă.
Acestea pot fi:
a) La 3, 4 luni, se numesc curente
b) La 6 luni se numesc generale
c) Anuale
Acestea vor fi făcute de echipe specializate ale unor întreprinderi de gaze.

1.17. Înregistrarea debitului de gaz

Înregistrarea şi măsurarea debitului de gaz în reţelele de distribuţie ale

gazelor se va face astfel:
- În instalaţiile pentru reglarea consumului consumatorilor importanţi.
- La staţiile de sector, ce au ca scop reglarea şi predarea gazului la
stabilirea pierderilor de gaz în reţeaua de distribuţie.
- La consumatorii casnici racordaţi la reţeaua de distribuţie gaz.
Măsurarea şi înregistrarea debitului de gaz livrat se efectuează prin dopă
metode:
a) Indirect, cu ajutajele, diafragmele sau tuburile contoare diferenţiale.
b) Direct, cu contoarele volumetrice.
Contoarele volumetrice au rolul de a măsura debitele de gaz prin golirea şi
umplerea compartimentelor din interiorul lor.
Contoarele volumetrice pot fi:
a) cu pistoane rotative;
b) cu burduf;
c) contoare diferenţiate.

27
 a) Contoare cu pistoane rotative

Sunt compuse din două pistoane ce au suprafeţe curbe, care sunt acţionate
de o forţă de presiune, ce produce rotirea lor în sensuri inverse.
Două roţi de precizie dinţate ce evită blocarea pistoanelor. Rotindu-le,
pistoanele realizează umplerea şi golirea şi în acelaşi timp va fi acţionat un
mecanism al debitelor măsurate.
Aceste contoare pot măsura debite de gaz cuprinse între 10 şi 50.000 m 3/h,
la o presiune de 0,1 – 10 MN/m2.

b) Contoarele cu burduf volumetric

Aceste contoare sunt alcătuite din două camere ce măsoară debitul, care la
rândul lor sunt despărţite de o membrană elastică cu două compartimente egale,
ce sunt montate în interiorul unei carcase din metal.
Debitul gazului ce urmează a fi măsurat pătrunde prin interiorul racordului
şi umple carcasa contorului.
În interiorul fiecărei camere se află nişte sertăraşe mobile cu ventile de
evacuare şi admisie a gazului.
Din interiorul carcasei metalice a contorului, gazele vor pătrunde în unul
din compartimentele camerei, prin interiorul ventilului, al sertarului şi cu ajutorul
presiunii din membrană se va deplasa.
Prin deplasarea membranei se va antrena un sistem de pârghii, acestea vor
transmite mişcarea cu ajutorul unui sistem manivelă – bielă la tija sertăraşului,
schimbând poziţia acestuia, ceea ce va permite golirea gazului din compartiment
cu ajutorul ventilului de evacuare către conducta de ieşire. Toate aceste
operaţiuni se vor face sincronizat, când o cameră se umple, cealaltă se goleşte.
28
 Contoarele cu burduf sunt executate pentru debite cuprinse între 2,5 – 300
m3/h.
Pentru instalaţiile industriale se vor construi contoare volumetrice care au
camerele sub formă circulară, pentru presiuni cuprinse între 0,02 – 12,5 MN/m 2
(presiune mare).

c) Contoare diferenţiale

Acestea pot măsura debite de gaze la orice presiune şi pot fi folosite atât
pentru staţiile de consumator, cât şi pentru staţiile de predare sau reglare a
presiunii gazului.
Valorile presiunilor vor fi transmise la prizele de presiune la un contor
diferenţiat cu ajutorul a două conducte de legătură.
Acest contor are un dispozitiv de înregistrare al consumului.

1.18. Branşamentele unei instalaţii de gaze naturale combustibile

Prin branşament se înţelege o conductă de legătură ce transportă gazele

nemăsurate de la conductă la consumator.
La modul general, un consumator este alimentat prin conducta de
branşament, cu excepţia următoarelor situaţii:
1. Două clădiri ce nu sunt situate pe aceeaşi stradă, dar vor forma un corp
comun, pot fi alimentate printr-o singură conductă de branşament.
2. În cazul clădirilor industriale ce sunt situate pe suprafeţe întinse, se vor
admite branşamente separate în grupuri de clădiri.
3. Două clădiri situate pe aceeaşi stradă pot fi alimentate cu gaze printr-un
singur branşament la conducta exterioară.
29
 Conducta de branşament se amplasează la instalaţia interioară cu ajutorul
unor piese electroizolante. Aceste piese au rolul de a elimina punerea la pământ a
conductei de gaze şi a obiectivelor sistemului de distribuţie exterior.
În funcţie de debitul de gaze se va realiza dimensiunea branşamentului şi
se va ţine cont de treptele de presiune ale gazului din interiorul conductei.
Regimul de probare al conductelor de branşament, proba de rezistenţă, se
va face la 0,9 MN/m2.

1.19. Instalaţii interioare de gaze naturale

Reprezintă un ansamblu de conducte, armătură, accesorii, staţia sau postul

de reglare a presiunii.
Pentru evitarea pericolelor de incendiu sau explozii se va ţine cont de
următoarele lucruri:
a) La instalaţiile industriale arzătoarele vor fi instalate în aer liber.
b) La instalaţiile neindustriale se admit aparate ce vor fi montate la coşul
de fum.
c) Asigurarea debitului de gaze aer minim ce este necesar pentru ardere şi
evacuare.
Volumul încăperii trebuie să fie cel puţin 18 m3 pentru văi şi bucătării.
În toate încăperile vor fi montate ferestre cu deschidere spre exterior.
Alcătuirea unei instalaţii depinde de:
- modul de înregistrare şi măsurare al gazului
- mărimea şi destinaţia consumatorilor
Contorul, conducta de legătură, coloana, se vor amplasa în spaţii ce vor fi
bine ventilate.

30
 La trecerea conductei prin ziduri şi planşee, se vor prevedea tuburi din
ţeavă de protecţie, cu diametrul mai mare decât al conductei.
La arzătoare, maşini de gătit, se vor monta două robinete tip canea, unul
fiind de siguranţă şi celălalt de manevră şi închidere.
Toată reţeaua de conducte se va amplasa obligatoriu la un aparat, din
motiv de exploatare şi siguranţă.

1.20. Aparate şi arzătoare utilizate

Se vor utiliza numai aparate şi arzătoare corespunzătoare standardelor de

calitate omologate.
Clasificare:
1. După modul de introducere al aerului
a) cu aer aspirat
b) cu aer insuflat
2. După destinaţie
a) de tip industrial
b) casnice
3. După amestecul de gaz - aer
a) cu amestec prealabil
b) fără amestec prealabil

1.21. Dispozitive de control şi siguranţă

Aceste dispozitive au rolul de funcţionare sigură a instalaţiilor de utilizare.

Cele mai utilizate sunt: supapa de blocare, ventile de siguranţă, supape de
siguranţă, dispozitive de siguranţă cu flacără de veghe, regulator de gaz, control
31
pentru încălzitoare, dispozitive de siguranţă.
Supape şi ventile de siguranţă, au funcţionarea instantanee ce asigură
evacuarea rapidă a gazului în exces în timpul creşterii presiunii peste limita
maximă.
Aceste dispozitive au funcţionare sigură, fără a se defecta.
Supapa de blocare este standardizată, STAS 4581 – 68, şi este alcătuită din
corp metalic, care este prevăzut la interior cu un ventil fixat pe o membrană.
Atunci când presiunea gazului scade sub limita minimă admisibilă şi forţa
elastică a resortului va creşte mai mult decât presiunea gazului, va face ca
ventilul să se închidă şi să blocheze trecerea gazului.
Dispozitivul de siguranţă este alcătuit din două părţi: arzătorul de ventil şi
ventilul pentru admisie gaz.
Regulatorul de debit este utilizat la cazane pentru a regla temperatura de
ardere în funcţie de presiunea şi temperatura agentului.

1.22. Montarea instalaţiilor interioare

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o clădire sunt următoarele:

a) În încăperea în care se montează instalaţia de gaz va trebui să fie
desfăcute toate cofrajele, chiar dacă acestea nu se vor afla pe traseul de
parcurgere al conductei de gaz.
b) În golurile de trecere ale conductelor vor trebui să fie executate toate
lucrările: firide de branşament, sobe de teracotă etc.
c) Stâlpii, grinzile şi pereţii vor trebui să fie tencuiţi.
Conductele se vor monta la înălţime, pentru a se evita deteriorarea lor prin
lovire sau unele vibraţii datorate utilajelor.

32
 În interiorul centralelor termice, conductele de gaz se vor monta în canele
executate sub pardoseală, acoperite prin plăci de tablă.
La alegerea traseului cu scopul de a se evita accidentele, se va ţine cont de
unele condiţii.
Conductele trebuie să ocolească încăperile cu umiditate sau neventilate.
Va fi interzisă trecerea conductelor de gaz prin coşurile de fum.
Conductele vor fi confecţionate din ţevi de oţel îmbinate cu ajutorul unor
fitinguri din fontă sau prin sudare.
Ţevile se vor fixa pe suporturi metalice, la o distanţă de 1,5 – 5 m, ţinând
cont de diametrul conductelor.
Atunci când conductele traversează un perete, va fi obligatorie montarea
conductelor în tuburi de protecţie.

1.23. Recepţia, probarea, exploatarea conductelor de gaze

Condiţiile de recepţie sunt următoarele:

a) Execuţia instalaţiei să corespundă proiectului
b) Instalaţia să fie realizată complet
c) Să se depună „dosarul definitiv”, planul de situaţie.

1.24. Instalaţii pentru distribuţia gazelor petroliere lichefiate

Acest gaz este un amestec din mai multe gaze, propan 9%, butan 90%.
Propanul şi butanul sunt obţinute prin distilarea ţiţeiului sau din gazul de
sondă. Prin amestecarea acestora se va obţine gazul petrolier, acesta fiind
transportat la consumatori în recipiente închise.
Exemple: butelii sau cisterne.
33
 Butelia conţine 12,5 kg gaz şi are greutatea de 25 kg. Umplerea buteliei se
face parţial, pentru siguranţă.
Presiunea din interior variază în funcţie de temperatură şi are valori de 0,3
– 0,4 MN/m2.
Debitul gazului este de aproximativ 0,2 m 3/h, la temperatura încăperii de
15 – 200C.
Cisternele pentru transport au 10 – 30 m3 şi sunt confecţionate din oţeluri
izolate termic.
Instalaţiile de distribuire a gazelor petroliere după gazeificare sunt
alimentate de la bateria de butelii, din care gazul trece în regulatorul de presiune,
asigurat printr-o supapă de siguranţă.
Distribuţia gazului se face la presiune joasă prin reţeaua de conducte.
Consumul fiecărui consumator este asigurat prin două robinete de siguranţă şi un
robinet închis în aparatul de utilizare.
Legătura între consumator şi reductorul de presiune se va face printr-un
furtun din cauciuc flexibil, care are o inserţie de pânză.

1.25. Montarea convectoarelor cu mască, a convectoradiatoarelor şi a

aerotermelor

Convertoarele se montează la o înălţime h faţă de pardoseală, stabilită prin

proiect şi sînt încastrate în zidărie cu mortar de ciment, prin consolele de fixare
existente pe spatele cutiei mască.
Amplasarea şi montarea lor se execută ca şi la registrele verticale, fixîndu-
se- în zidărie la colector, prin console. La aeroterme, modul de amplasare în
clădire, respectiv înălţimea de montaj, distanţele dintre aeroterme şi modul de
susţinere (în unele situaţii deosebite) se stabilesc prin proiect.
34
 Aerotermele se pot monta pe pereţi, pe stîlpi sau pe suporturi, carcasa, lor
fiind prevăzută cu dispozitive de fixare.
La montarea radiatoarelor pe pereţi (fig. de mai jos) se dau patru găuri în
zid. în dreptul găurilor de prindere de pe aeroterme, şi se taie din oţel lat patru,
benzi 1 cu lungimea egală cu lăţimea aerotermei, găurindu-se şi acestea în
dreptul găurilor date în zid. Benzile se prind de zid cu şuruburile 2 filetate la
ambele capete, care traversează zidul formînd astfel un jug. După o ultimă
verificare a poziţiei, se cimentează găurile şi, după întărire, se fixează aero-
terma 3 pe poziţie, cele patru şuruburi fixate în zid strîngîndu-se în găurile-
existente în rama de oţel cornier a aerotermei.

Schema 5. Montarea unei aeroterme pe un perete

Sursa:Tehnologia lucrărilor de construcții și instalații

35
 Schema 6. Montarea unei aeroterme pe un perete
Sursa:Tehnologia lucrărilor de construcții și instalații

Montarea aerotermelor pe stîlpi depinde de materialul din care sînt stîlpii

^-beton armat, oţel, zidărie de cărămidă etc.), de gabaritul şi greutatea aerotermei
şi de forma şi secţiunea stîlpului. De la cap la cap se execută dispozitive de
prindere speciale sub formă de juguri sau console, utilizînd diverse profiluri
laminate din oţel. în figura 6 este reprezentat modul de montare a unei aeroterme
pe un stîlp din beton.
Montarea pe suporturi se foloseşte în situaţia cînd nu este posibilă
montarea aerotermei pe unul din elementele construcţiei (stîlpi sau pereţi);
pentru aceasta se execută suporturi speciale, fie din ţeavă, avînd în partea
superioară o ramă de oţel cornier pe care se sprijină aeroterma, fie din diferite
alte profiluri laminate din oţel.

36
 CAPITOLUL 2
METODOLOGIA DIDACTICĂ – PARTE COMPONENTĂ A
PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

2.1. Delimitări conceptuale.

a. Metodologia didactică se constituie ca o ştiinţă ce indica sistemul

tuturor metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria ce stă la
baza acestuia. Sunt luate în considerare: functiile, natura, clasificarea metodelor
de învăţământ, caracterizarea, descrierea acestora, cu precizare la cerinţele de
utilizare.
b. Metoda didactică – este o componenta decisivă in procesul instructiv-
educativ si reprezintă o sursă majoră pentru creşterea calităţii învăţământului. Ea
asigură expunerea potenţialului intelectual al elevilor , diferenţiază totodată
rezultatele obţinute de aceiaşi elevi, în aceleaşi condiţii.
Metoda didactică reflecta cel mai veridic experienţa şi pregătirea
profesorului multilaterala, spiritul său novator şi creativitatea .
Metoda didactica reprezintă modalitatea de lucru care:
• este selecţionată şi aplicată la lecţii sau activitatea extraşcolară cu
elevii de cadrul didactic si presupune cooperarea dintre profesor şi elev cu
participarea la căutarea soluţiilor.

37
 2.2. Modalităţi de organizare a activităţii didactice

Modalitatea de organizare a procesului in învăţământ cuprinde

„ansamblul metodelor de reprezentare a activităţilor didactice sub diferite
contexte educaţionale în sala de clasă sau în afara ei,în şcoală sau în afara şcolii,
,pe grupe,individual,frontal sau combinat, în conformitate cu obiectivele
instructiv-educative prestabilite.” (Miron Ionescu, I. Radu, Didactica modernă)
Aspectele care privesc forma de organizare a procesului de învăţământ:
- gruparea elevilor si organizarea conţinutului instruirii.
- structura programului si a procesului de desfăşurare
– activităţi în grup, comune, şi individuale
- utilizarea timpului
- modul în care este asigurata trecerea elevilor de la o etapă la
alta etapa de şcolaritate.
Organizarea pe clase şi lecţii - emblematică pentru sistemul tradiţional
in învăţământ-
(gruparea elevilor la clase, în funcţie de vârstă cit şi de nivelul de
pregătire; organizarea conţinuturilor învăţământului la fiecare disciplina, cu
programe proprii, eşalonate pe ani de studiu in planul de învăţământ;
organizarea instruirii pe ani şcolari cu o structură bine definita; trecerea elevilor
dintr-un an de studiu inferior în altul superior, pe criteriul promovării pe baza
rezultatelor şcolare obtinute de acesta; desfăşurarea activităţii după un orar, sub
formă de lecţii, cu toţi elevii clasei respective) J.A. Comenius a fundamentat, în
sec XVII, sistemul de organizare a procesului de învăţământ pe clase şi lecţii,
care a fost perfecţionat apoi de I.H. Pestalozzi, A. Diesterweg, J. F. Herbart etc.

38
 Din punct de vedere etimologic, termenul “metodă” provine din limba
greacă (“metha” = “spre”; “odos” = “cale”) şi inseamna o cale eficientă de urmat
pentru atingerea anumitor scopuri.
Prin metodă de învăţământ se înţelege,o modalitate de acţiune a cadrului
didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Meoda
reprezintă „un mod de a proceda, care are să plaseze elevul într-o situaţie de
învăţare, mai mult sau mai puţin indrumata”.
Strategiile de instruire sunt parti complexe ale realităţii pedagogice; ele se
clasifică după mai multe criterii diverse .
1.După domeniul activităţilor instrucţionale predominante:, psihomotorii,
afectiv-motivaţionale, cognitive ,combinatorii;
2 .După logica gândirii: analogice, transductive, inductive, deductive, ,
mixte;
3. După gradul de structurare al sarcinilor de instruire: nealgoritmice,
algoritmice, euristice .
J.A. Comenius a fundamentat, în sec XVII, sistemul de organizare a
procesului de învăţământ pe clase şi lecţii, care a fost perfecţionat apoi de I.H.
Pestalozzi, A. Diesterweg, J. F. Herbart etc.
Componentele principale ale strategiei didactice sunt:
• sistemul formelor de organizare şi de desfăşurare al activităţilor
educaţionale;
• sistemul metodologic a sistemului şi procedeelor didactice;
• sistemul mijloacelor de învăţământsi respectiv al resurselor utilizate;
• sistemul obiectivelor operaţionale.
Strategia didactică are următoarele caracteristici:
• implica elevul care învaţă în situaţii specifice de învăţare;

39
 • raţionalizează conţinutul instruirii particularităţilor
psihoindividuale;
creează premise cu privire la manifestarea optima a interacţiunilor intre
celelalte componente procesului de instruire.
Sub raportul structurării, metoda este ansamblul organizat de operaţii si de
procedee. În anumite situaţii, metoda poate deveni procedeu în cadrul altei
metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).
Metodele de învăţământ sunt un componente de bază al strategiilor
didactice, în strânsă legatura cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de
grupare al elevilor. De aceea, opţiunea pentru strategie didactică condiţionează
utilizarea unor metode de învăţământ specifice.
Funcţiile şi caracteristicile metodelor de învăţământ
Din punctul de vedere al profesorului aceste metode de instruire-învăţare
deservesc la organizarea ,sistematizarea activităţii de instruire indrumind
profesorului „ce să facă” sau „cum să facă”.
Din punctul de vedere al elevului, metodele de instruire-învăţare au un rol
important, de a sprijini elevul pentru dobândirea de noi comportamente,
arătându-i „ce să facă” sau „cum să acţioneze”.
Funcţiile generale sunt:
• funcţia formativ-educativă – care ajuta la formarea de noi
deprinderi intelectuale şi de noi structuri cognitive a unor atitudini,
capacităţi ,sentimente,etc, având la baza lor exersarea şi elaborarea de
diverse funcţii psihice şi fizice ale elevului.
• funcţia cognitivă – de organizare si dirijare a învăţării, de
elaborare de noi cunoştinţe
• funcţia normativă –optimizarea acţiunilor – metoda arătând
cum să se predea si respectiv cum să se înveţe.
40
 • funcţia instrumentală (operaţională) – metoda reprezentind o
tehnică de execuţie, un intermediar dintre elev şi profesor sau între elev şi
conţinutul de asimilat, o cale între rezultate si obiective.

• funcţia motivaţională – de dobindire a curiozităţii epistemice

si a interesului de cunoaştere a acţiuni.
Funcţiile specifice arata caracteristicile proprii fiecărei metode in parte
O metodă nu este bună/rea în sine, întrucât eficienţa rezultă din
particularităţile didactice în care este apelată..
În aprecierea eficacităţii metodi mai trebuie considerate cursivitatea
procedeelor care o alcătuiesc, alternanţa sau succesivitatea artificiilor
metodologice utilizate, coordonarea sau articularea între metode şi procedee.
Calitatea metodologică se dobindeste în raport cu oportunitatea,
combinatorica între metode si procedee ale metodelor.
Principalele caracteristici ale metodelor didactice sunt:
• sunt totodată demersuri investigative de documentare şi experimental
aplicative contribuind la dezvoltare a teoriei şi a practicii pedagogice;
• ele dinamizează elemente pedagogice si teoretice care asigură
fundamentarea ştiinţifică acţiunilor de predare-învăţare;
• se elaborează şi se implementează in raport cu gradul si profilul
învăţământului, cu specificul disciplinei; se corelează si cu natura specifica
activităţilor didactice cit şi cu nivelul de pregătire al elevilor
• se elaborează şi se aplică în strânsă legătură cu celelalte componente ale
procesului de învăţământ;
• Opţiunea profesorului pentru aplicarea unei metode reprezintă o decizie de
mare complexitate strategică, acestea trebuind adaptate la necesităţile grupului

41
de lucru, de aceea rezultatul, este considerată o artă si anume aceea de a fi adapta
la o situaţie sigura.

2.3 Direcţii de cercetare şi perfecţionare a metodologiei didactice

Dezvoltarea sau modernizarea metodologiei didactice reprezintă procesul

continuu, determinat de următorii factori:

• exigenţele care au stau în faţa procesului de învăţământ;

• ritmul rapid al schimbărilor ce au avut loc în societate.
• problematica complexă a procesului de predare şi învăţare;
• creşterea rolului ştiinţelor , acumulările înregistrate din domeniile
ştiinţifice;
• necesitatea de apropiere a activitati instructiv-educativă de cea de
cercetare ştiinţifică;
• necesitatea apropierii practicii şcolare si a predării procesului învăţării ş.a.
Diversificarea metodologiei didactice se referă la îmbogăţirea
ansamblului de metode prin care comunicam diferitele teorii ale învăţării cu
posibilităţile intelectuale ale elevilor.
• Metodele de învăţământ sunt utile cind se ţine cont de registrul în care se
va lucra, registrul figurativ si registrul simbolic.
• Experienţa de a demonstra că oricând, la orice vârstă, o noţiune putin mai
dificilă se asimilează mai uşor cu ajutorul unor suporturi concrete.
• Unele metode didactice explicaţia, conversaţia ş.a. se folosesc
preponderent etapei de predare şi asimilare parţiale a cunoştinţelor, ca exemplu
exerciţiul. Rezultă că printre criteriile ce stau la baza stabilirii metodologiei
42
didactice, conţinutul instruirii de organizare, mijloacele de învăţământ utilizate,
etc., în relaţie cu metodele tehnice de influenţare ale activităţii de învăţare pe
care o desfăşoară elevii.
• De exemplu valenţele psihopedagogice ale mijloacelor tehnice de
instruire influenţează foarte mult metodologia procesului de predare şi de
învăţare.

2.4 Teoria instruirii

Teoria instruirii defineşte conceptele ce stau la baza didacticii generale:

procesul de învăţământ: conţinutul învăţământului, evaluarea
didactică,obiectivele pedagogice, proiectarea pedagogică/metodologia didactică
a procesului de învăţământ. (Noveanu, E. în Didactica, coordonator, Salade, D.)
Dacă pedagogia este oniderata ca ştiinţa ce are ca obiect de studiu atit
fenomenul cit si educaţia , didactica reprezinta una din principalele ramura a
ştiinţelor pedagogice ce au ca obiect de studiu un proces de învăţământ.
Literatura de specialitate prezintă trei etape în evoluţia didacticii:
-etapa didacticii tradiţionale – secolele XVII - XIX – este o didactică de
tip magistrocentrist – unde accentul se punea pe activitatea de predare; sursa
principală de cunoaştere era percepţia şi se constata o dirijare autoritară a
învăţării.
-etapa didacticii moderne - sfârşitul secol. XIX –prima jumătate a sec.
XX- este o didactică de tip psihocentrist sau sociocentrist – accentul se punea pe
activităţile de predare-învăţare, sursa principală a cunoaşterii era acţiunea
determinată psihologic (curentul psihocentrist) sau social (curentul
sociocentrist); se constata o dirijare psihologică sau socială a învăţării.

43
 -etapa didacticii postmoderne – a doua jumătate a sec. XX – de tip
curricular – accent pe activitatea de predare- învăţare-evaluare; sursa principală
a cunoaşterii: acţiunea determinată psihosocial, interiorizată deplin prin startegii
adecvate. (vezi S. Cristea, Dicţionarul de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti, p.
106).
Etimologie: temenul de didactică provine din grecescul didaskein care
înseamnă a învăţa; didasko- învăţare, didactikos- instruire, instrucţie, didaktike-
arta învăţării (Dicţionar de pedagogie, EDP, Bucureşti,1979, p.106).

2.5. Procesul de învăţământ cadru de realizare a instruirii

Elementele cuprnse in componenta procesului de învăţământ sunt

urmatoarele:
• conţinutul
• obiectivele educative ce sunt urmărite.
• principiile didactice ce vor asigura activitatea didactica
• profesorul , elevii sau clasa de copii.
• metodele şi procedeele utilizate.
• procesele de învăţare-predare
• formela de organizare a activităţii
• relaţii interumane intre profesor-elevi, sau elevi-elevi.
• resursele materiale – mijloace de învăţământ,materiale didactice etc.
• timpul şcolar.
• evaluarea rezultatelor.
• mediul fizic şcolar
• conexiunea inversă.
• rezultatele la nivelul de educaţie,contextul .
44
 Aceate elemente vor fi în strânsă legatura complexă, modificată, modelata
atingerii obiectivelor stabilite.

2.6. Procesul de învăţământ ca relaţie de predare--evaluare-învăţare

In literatura de specialitate sunt prezentate numeroase definiţii cu privire la

predării mai jos prezentăm câteva:
Predarea reprezintă acţiunea unui cadrului didactic de a transmite a
cunoştinţele la nivelul unui model unidirecţionalde comunicare , acesta se aflat
în concordanţă cu unele cerinţe metodologice ce condiţionează învăţarea, în
general, învăţarea şcolară în special. (Dicţionar de termeni pedagogici, Sorin
Cristea, EDP, Bucureşti, p. 367).
Conform Dicţionarului de pedagogie, EDP, 1979, p. 350: predarea –
termen corespunzător activităţii de „a învăţa pe altul”, denumită de engl. teach,
de fr. enseigner, de germ. lehren; fiindcă în limba română, a învăţa se referă atât
la subiectul educaţiei, cât şi la obiectul educaţiei, activitate desfăşurată de
profesor în cadrul lecţiei, spre a determina la elevi activitatea de învăţare, ambele
activităţi fiind în interacţiune în sistemul pe care îl constituie procesul de
învăţământ.
• Predarea ca si transmitere
În practici tradiţionale ale instrucţiei, activitatea de predare este
considerata ca transmitere a cunoştinţelor şi tehnicilor de acţiune. A preda
reprezinta ce a dat, a transmite,a oferi cunoştinţe specifice unui modul; a
informa, a mijloci ,a prezenta materia,un transfer de informaţii; de rezultate,a
comunica unele cunoştinţe, de cercetae ştiinţifica; a realiza o lecţie

45
 • Predarea ofertă si experienţa
Trăirea conştientă , implicată a unor experienţe in cae elevul îşi dezvoltă
experienţe proprii si sunt surprinse esenţe şi semnificaţi umane şi sociale al
acestora. Elevii extrag tot ce poat extrage din experienţele date.
• Predarea formă de indrumare al învăţării
A preda sau a dirija, se reprezinta ceea ce face profesorul cu scopul de a-i
motiva si încuraja elevi ca să atingă obiectivele studiate.
Raţiune dirijării rămâne ceea ce urmeaza a îndruma discret elevii spre
un studiu auto-dirijat.
• Predarea management al învăţării
Din punct de vedere al managementului învăţării, predarea poate fi
definita ca intervenţie pedagogică multifuncţională al modificărilor de
comportament explicit.
Ca urmare a preda înseamnă:
-a orienta o direcţie concreta a schimbărilor si a le da un sens, adică a
oferi obiectivele învăţării;
-a prevedea producerea schimbărilor dorite
-a prezenta o materie nouă, în mai multe moduri;
-a stabili ceea ce echivalează cu determinarea acestor continuturi,
-a stimula implcarea activă a elevilor ;
-a dirija , a îndruma producerea schimbărilor ;
-a oferi unele momente de feedback
-a organiza condiţii ce vor prezenta apariţia schimbărilor ;
-a controla schimbările produse;
-a asigura condiţiile necesare de noi achiziţii;
-a investiga unele condiţii psihosociale şi pedagogice
-a evalua capacitatea acţiunilor întreprinse.
46
 • Predarea ca instanţă de decizie
Detaliile didactice enumerate anterior se vor regăsi mai jos:
• de impunere
• de personalizare
• de dezvoltare
• de interpretare
• de concretizare
• de feedback
• de exprimare a afectivitatii
• de control
• de organizare
În concluzie, predarea reprezinta activitatea fundamentală a unui proces
de învăţământ ce prezintă urmatoarele caracteristici:
-implică interrelaţionarea itre profesorui şi elevi si clasa de elevi
- motivează, susţine activitatea de indrumae a elevilor
-gestionează resursele le are puse la dispoziţie în urmarirea atingerii
finalităţilor prestabilite
-presupune strategii de concretizare a învăţării elevilor
-interacţionează cu evaluarea si predarea etc.
-este condusa si organizata de către profesor

2.7.Modelele predării

Dicţionarului de termeni pedagogici, p. 367 prezinta urmatoarele :

Modelele predării sunt prezentate în literatura de specialitate a nivel al
unor paradigme de organizare ale procesului de învăţământ dupa cum urmeaza:

47
 • Modelul analizei de sarcinii se bazeaza pe relaţia dintre conţinutul predat
catre profesor şi prescripţiile de învăţare in scopul transformării personalităţii
fiecarui elev
• Modelul rezolvării de probleme, se bazeaza pe concretizarea conceptelor,
principiilor si regulilor în cadrul unui discurs transmis de profesor.
• Modelul comportamental se bazeaza pe relaţia in mod direct intre
mesajul predat-transmis de profesor cit şi rezultatul final obţinut de catre elev.
• Modelul cognitiv se bazeaza pe indrumarea operaţiilor gândirii ,
Modelul interacţiunii, finalizat la nivelul continuităţii pentru
transmiterea cunostintelor.

2.8. Stilurile de predare

In literatura de specialitate sunt prezentate mai multe clasificări privind

stilurile de predare tinind cont de funcţie si de diferite criterii:
• după modul de comunicare
-indirect
-direct
• dupa funcţia de particularitate cognitiva a predării:
-abstract - folosind un limbaj specific riguros ce poate trasmite dificultăţi
în a intelege mesajul
- concret - accentul va fi pus pe detalii,
• dupa funcţia de pondere al metodelor de predare
- interogativ
-expozitiv
• după modul de predare-instruire
-centrat pe elev-interactiv
48
 -centrat pe profesor
• după notele personalităţii profesorului
- neglijent
- responsabil
- indiferent
Lucrări de specialitate enumera învăţarea din punct de vedere al
perspectivelor in numar de trei: , în funcţie de diverşi factori ,ca proces şi ca
produs.

a.învăţarea – ca funcţie privind diverşi factori

În functie de condiţiile interne pot fi enumeraţi factorii biologici – ,

dezvoltare fizică,virsta,sex, stare de sănătate etc.sau factori psihologici –
gândire, imaginaţie,memorie , voinţă, trăsături de personalitate.
In functie de condiţiile externe - prezentam aspecte ce ţin , de natură
didactică,de organizare .
Alte influenţe: mediul local (urban- rural) .

b. învăţarea ca proces
Din punct de vedere al aspectului procesural, prin învăţare se înţelege o
succesiune de operaţii, stări şi evenimente interne,acţiuni, continute in
structurile de cunoştinţe,
Învăţarea nu va mai fi considerată ca o problemă simplă de acumulare, ca
o înmagazinare a cunoştinţelor şi achiziţiilor ,de răspunsuri la unele situaţii
standard
Caracterul învăţării active constă în modul că ea este restructurata în
acelaşi timp,, excludere şi reţinere totodată,este pierdere şi câştig.
49
 c. învăţarea ca produs
Profesorul este dator să-i formeze de timpuriu pe elevi ca să foloseasca
reguli mnemotehnice,
Constatind si observand că învăţăm 20% din ce auzim,10% din ce citim,
50% din ce vedem sau auzim în acelaşi timp,30% din ce vedem, 80%din ce
experimentăm ,70%din ce discutăm cu şi 95% din ce îi învăţăm pe ceilalţi.
Profesorul trebuie să foloseasca tehnici de predare-învăţare active
susţinut de mijloace audiovizuale cum ar fi, videoproiectorul,
.retroproiector,filmele didactice
Acestea au un rol pozitiv asupra elevilor.

2.9. Metode de învăţământ

a.Expunerea didactică
Expunerea didactică constă în prezentarea verbală monologată a unui
volum de informaţii, de către educator către educaţi, în concordanţă cu
prevederile programei şi cu cerinţele didactice ale comunicării. (C. Moise, op.
cit)
Expunerea constă în prezentarea verbală a unei teme, într-o organizare
logică, caracterizată prin densitate, pregnanţă şi fluenţă.Variantele expunerii
sunt povestirea, explicaţia şi prelegerea. ( M. Stanciu, Didactica postmodernă)

b.Prelegerea şcolară
Forma de expunere a informaţiei este reprezentată ca o multitudine
interpretări , fapte separate de idei, teorii, , cu scopul unificării într-un tot al lor.

50
 Întrebuinţarea ei se foloseste în clasele liceale; metoda vine cu scopul de
a întâmpina specificatia vârstei – cunoaşterea unui ansamblului complex,
dialectic al realităţii, prin considerarea posibilităţilor elevilor la această vârstă-
acumularea unei cantităţi mari de informaţii şi dezvoltarea suficientă a
mecanismelor gândirii abstracte. (. C. Moise op. cit.)
Avantajele metodei expunerii:
• subiectul va fi prezentat într-o ordine logică
• permite adaptarea unui discurs la nivelull intelectual al elevilor.
• profesorii prezinta mode de sistematizare raţională a materiei
• se pot transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt .
Metoda expunerii cunoaşte şi alte variante ce urmăresc dinamizarea
metodei: expunerea cu oponent, prelegerea –dezbatere, prelegerea intensificată.
Prelegerea-dezbatere - constă in prezentarea de către profesor a unor
conţinuturi prin metoda prelegerii,
Prelegera intensificată – (Johnson D.W., Johnson R.T, Smith K.A,1991)
urmăreşte antrenarea activă a elevilor, cursanţilor în activitate.
Metoda presupune urmatorii paşi:
1.Faza pregătitoare
2. Realizarea sensului
3.Reflecţia

c. Povestirea cuprinde prezentarea unei informaţi, a unor evenimente,

fenomene ,procese,care sunt prezentate sub formă narativă sau descriptivă .
Se foloseşte la copiii de vârste mai mici pentru a le stimula nevoia de
fabulos, pentru a le îmbogăţi bagajul,de miraculos, de reprezentări de imagini
concrete privind fenomene si obiecte .

51
 Prezentarea se realizează sub forma expresivă de obicei fiind
declanşeate stări afective la elevi.
Povestirea se sprijină pe mai multe procedee ca descrierea unor, locuri,
fenomene ,personaje si poat apărea ca procedeu în timpul expuneri altor metode.

d.Conversaţia didactică
Bazată de dialog intre profesor şi elev,sau pe întrebare şi răspuns, în
vederea concretizarii unei sarcini didactice .
In literatura de specialitate intilnim urmatoarele tipurii.
Conversaţia examinatoare -
Este utilizată pentru a identifica nivelul pregătiri elevilor si poate fi
folosită în etapele unei lecţii in diferite roluri: pentru a actualizarea
cunoştinţele, pe parcursul activităţii cu scopul de a ameliora, în faza de final a
activităţii un rol de fixare si consolidare al ideilor de bază şi a atenţiona elevii
asupra aspectelor mai importante ce vor trebui reţinute. Profesorul apelind la
aceasta metoda trebuie să respecte unele reguli:
Întrebările:
-să fie variate: (Ce este? ) ; productiv-cognitive (În ce scop? Pentru
ce?);reproductiv-cognitive (Care este?, Ce ? Cine?) ,ipotetice (Dacă...atunci?),
cauzale ( De ce ? Care sunt cauzele?) divergente (de tip cretiv) de
evaluare,convergente (analize,sinteze,generalizări) etc.
-trebuie să fie formulate corect, concise,precise
-să nu sugereze răspunsurile,
-întrebarea se adreseaza întregii clase,
- profesorul să nu intervină atunci cind elevul formeaza răspunsuri ci r
decât în cazul in care elevul comite din start confuzii grave sau erori;
52
 -să nu presupună răspunsuri monosilabice
-nu vor fi indicate întrebările eronate voit;
Răspunsurile:
- răspunsul să fie concis
- elevul să se concentreze
- trebuie să fie corect formulate gramatical şi logic;

e.Conversaţia euristică
Metodă didactică la care predomină acţiunea si comunicarea orală,
iniţiată de profesor, pentru activarea operaţiilor de gindire logica a elevului,
fiind necesare ca procesul de descoperire cunoştinţelor .
Metoda nu poate fi utilizată în toate situaţiile, iar în acest sens autorii
(vezi Moise,op. cit) oferă câteva exemple:
-când lecţia se concretizeaza pe baza de studiu individual si sistematic
efectuat de elevi
-în partea de încheiere sau in paralel a unei experienţe , urmând să le
generalizeze şi să le fializeze după anumite criterii;
- uneori, în verificarea elevilor, tinind cont de necesitatea unor întrebări
ce vin ca sprijin

f.Dezbaterea
Metodă didactică care printr-o discuţie amănunţită sau pe larg a unor
teme, urmărindu-se influenţarea convingatoare a , atitudinilor şi conduitei celor
participanţi.

53
 g.Explicaţia
Prin explicaţie vor fi prezentatese elevilor tema într-o logică ordine in
functie de fapte şi date, ce ducîn mod obligatoriu la generalizare a unei
concluzii.
Este utilizata la licee pentru că:
-gândirea logica este destul de dezvoltata si se poate recepţiona un
discurs ştiinţific propriu-zis;
- tendinţa dominantă a vârstei elevului începe de la ceea ce cunoaşte
tabloul cauzal dinamic al lumii.” (C. Moise op. cit)
-elevul a acumulat experienţa suficientă ce se cere a fi lămurită în
amănunt;

j.Demonstraţia didactică

Demonstraţia didactică bazată prioritar pe cercetarea actiunii indirecte ,ce

valorifică resursele de tip deductiv.
Această acţiune implică prezentarea unor obiecte şi fenomene din natură
şi societate,reale sau substitute, în vederea stimulării capacităţii elevilor de
descoperire şi de argumentare a esenţei acestora. ( S. Cristea, Dicţionar...)
Metoda se foloseste la toate disciplinele de învăţământ dupa cum
urmeaza.
a. demonstraţia prin acţiuni - consta in prezentarea de către profesor al
unor acţiuni ce urmează a se însuşi de către elevi cu, scopul de ceetare in
formarea deprinderilor.
b. demonstraţia cu ajutorul obiectelor naturale: insectare, substanţe
chimice,plante- ierbare, animale împăiate .;

54
 c. demonstraţia combinată: demonstraţia cu ajutorul desenelor
didactice,demonstraţia prin experienţe .
d. demonstraţia cu substitute
Reprezinta demonstraţia ce va apela la substitute si materiale
confecţionate.
Menţionăm: planşe , liste cu modele lingvistice,scheme cu caracter
convenţional, , reprezentări grafice,tabele statistice ,hărţi de diferite domenii
,materiale tridimensionale ,
fotografii şi tablouri;.

k. demonstraţia prin mijloace tehnice

.
Câteva condiţii generale de care se tine cont la aplicarea demonstraţiei:
• vor fi necesare ca obiectele să se prezinte elevilor atunci când
trebuie si acestea sa fie explicate cu sopul că altfel vor prezenta o continuă
cauză de atragere a atenţiei;
• elevii să fie sensibilizaţi în prealabil asupra subiectelor ce urmează
sa fie demonstrate,;;
• Să fie percepute de elevi cât mai multe din simţuri - rolul
interacţiunii analizatorilor
• exemplele expuse să ofere elevului situaţii tipice reale,
• Prezentarea lor să fie facuta în colecţii când împrejurările o cer;
• să respecte anumite logici de perceperii a obiectelor,
se menţionează că pe parcursul demonstraţiei elevii să fie implicatii în
realizarea acesteia,

55
 l.Metoda observării
Metoda observării sistematice urmareste, investigarea din partea elevuui
a fenomenelor si obiectelor ce constituie conţinutul învăţării.
m.Metoda exerciţiului
Presupune realizarea repetată conştientă a acţiunii în vederea
pregatirii practice a unui model dat
Prin exerciţiu se urmareste adâncirea înţelegerii noţiunilor,
principiilor, regulilor,dezvoltarea operaţiilor mentale.

2.10 Clasifiare

A. După complexitatea lor, sunt:

-exerciţii de introducere a unui model dat sau exerciţii introductive;
-exerciţii de însuşire si consolidare a modelului dat,
-exerciţiile de insusire a cunoştinţelor şi deprinderilor
-exerciţii de inepere într-un model dat , exerciţii introductive;
-exerciţii de creaţie
B.în funcţie de acţiunea dirijata
Se vor preciza umatoarele cerinţe în exerciţiul aplicat :
- va fi nevoie de o gradarea exerciţiilor dupa nivelul de dificultate;
- elevul va trebui să cunoască scopul exerciţiului pe care îl va
realizeaza
-să aibă ritm şi durată optimă;
- exerciţiile să fie variate,
-exersarea să fie in permanenta însoţită de corectură
B. După formă, -exerciţiile sunt
-orale,
56
 - scrise,
-practice.

2.11. Modelarea didactică

Metodă didactică la baza caruia predomină acţiunea de investigaţie a

realităţii indirecta.
Ea solicitind profesorului valorificarea si elaborarea unor modele
prin cercetare ce orientează activitatea elevului pentru sesizaea unor informaţii,
Metoda modelării incită elevul la efort de căutare, îl iniţiază în
raţionamentul analogic implicat în modelare, îl familiarizează cu cercetarea
ştiinţifică autentică.” (Concepte didactice fundamentale)

2.12. Problematizarea

• Uni autori atrag atenţia că, confuzii nu trebuie să se facă între

conceptul pedagogic – şi problema unor insusiri dobândite anterior
• când elevul este pus să aleagă dintr-un lanţ sau sistem al
cunoştinţelor, numai pe cele necesare pentru rezolvarea unei situaţii ,;
• atunci când elevului i se spune să aplice, cunoştinţe asimilate
anterior.
• atunci când există un neinteles între cunoştinţele vechi ale elevului
şi cerinţele impuse in rezolvarea unei situaţii date;
• atunci când elevul va fi pus în faţa unei contradicţii cu modul de
rezolvare teoretic şi dificultatea practică
• atunci cind fondul perceptiv al elevilor este suficient;

57
 • atunci cind trebuie ales momentul cel mai bun de exemplificare a
problemei în lecţie;
• atunci cind dificultăţile ar trebui dozate într-o anumită ordine;
• atunci cind va exista un interes real ca problema sa fie rezolvata;
• atunci cind este un efectiv în fiecare clasă de elevi nu prea mare ;
• atunci cind pentru evitarea suprasolicitarii programelor şcolare;
.atunci cind se va asigura unele omogenităţi a clasei,
Avantajele acestei metode:
-stimulează gândirea ,
- productivă
-independentă,
- spiritul de explorare
-creativitatea,
- motivaţia intrinsecă
-autonomia.
Instruirea programată are la bazează parcurgerea unei programe de
învăţare,alcătuit prin alternări le unor secvenţe informative.
Dimensionarea programei se va face în conformitate cu unele principii:
• principiul participării active
• -principiul verificării răspunsului imedeata
• principiul reuşitei si al răspunsurilor corecte
• principiul paşilor mici
principiul reuşitei si al răspunsurilor corecte
Programarea lineară – caracterizata prin:;
• răspunsul va fi formulat de elev, din cunostintele asimilate;
• ghidarea si instructajul elevului vor fi concepute astfel incit să se
evite erorile la maximum
58
 Avantajele instruirii programate sunt:
• înlăturarea unor inconveniente de ritm al învăţării,
• oferă posibilitatea marita de înţelegerii,
căpătarea selectiva a independenţei de către elev

2.13. Studiul de caz

Aceasta metoda a studiului de caz cuprinde o serie de etape:

1. lansarea cazului, poate avea sub mai multe forme,
2. acumularea informaţiei tinind cont de caz
3.selectarea cazului şi concretizarea principalelor elemente ;
4. experimentarea informaţiei culese,ce poate fi concretizata prin diverse
metode
5. finalizarea concluziilor şi a valorilor propri:
6. sistematizarea materialului, parcurgind diverse metode,
Avantajele utilizării metodei :
caracterul de excelenţă activ , atunci cât toţi elevii se angajeaza în
rezolvarea cazului;
• avantajaza socializarea elevului cu capacitatea de colaborare
• cultivă spiritul resposabilitati pe grupe şi in acelasi timp capacitatea
de iniţiativă;
• dezvoltă gândirea critică
• dezvoltă gândirea convergenta
• elevul ia decizii şi îşi formează capacitatea de identificare
• favorizează dezvoltarea si formarea unor capacităţi anticipate al
evoluţiei unor fenomene analizate.

59
 2.14 Metode de simulare

- Eumeram două variante: jocurile simulative,jocurile educative şi

didactice
-Aceste Jocuri simulative sunt cel mai des folosite la elevii cu vârste mai
mari acestea prezentinduse sub forma unor jocuri de rol.
-Multitudinea lor este mare : jocuri de arbitraj, jocuri de decizie,jocuri
de previziune .
- Coloratura acestei metode este exprimată prin folosirea mijlocului
utilizat:
- o machetă
- se ştie rostul simulatoarelor
-un spaţiu în care funcţionează acesta;
-conducerea unei locomotive, manevrarea unui sistem
corectă ,a unei aeronave
In concluzie această metodă este una compozită.

Învăţarea prin descoperire

Reprezinta o metodă a unei facturi euristică ce constă în condiţiile de
crestere si de reactualizare a unei capacităţi individuale,cu scopul desluşirii
situaţiilor-problemă.
Se cunosc urmatoarele tipuri de descoperire:
- descoperirea independentă – profesorul supraveghează sau controlează,
elevul fiind acela care se porneste în acţiunea de descoperire.
- descoperirea dirijată - profesorul ofera sugestii, puncte de sprijin, soluţii
parţiale,întrebări.

60
 Criteriul relaţiei se stabileşte între informatiile asimilate anterioar şi cele
ce se cunosc:
- descoperirea deductivă
- descoperirea transductivă
- descoperirea inductivă

2.15. Metode de dezvoltarea a creativităţii elevului

2.15.1.Metoda Philips 6-6

Etapele metodei:
1. Formarea grupurilor de câte 6 elevi
2. Prezentarea temei , problemei dezbătute de fiecare grup in parte
3.Discutarea solutiilor de fiecare grup timp de 6 minute
4. Asimilarea soluţiilor elaborate - seful fiecărui grup prezinta ideile la
care au ajuns ceilalti membrii ai grupului .
5. Discutarea in grup este urmată de decizia colectivă cu privire la soluţia
finală, pe baza selectarii variantelor pe tablă.
6. Încheierea discuţiei – se realizeaza ca urmare a prezentării de profesor a
unor concluzii cu privire la participarea si desfăşurarea activităţii .
Avantajele metodei sunt comunicarea, se dezvoltă creativitatea, se string
un numar de idei mare în timp scurt ,avantajează coeziunea unui grup ,
angajează elevii în autoevaluare.

2.15.2.Brainstormingul

Brainstorming-ul sau asaltului de idei (brain-creier, storm- furtună, asalt)

reprezpnta o metodă de stimulare a creativităţii in microgrupuri.
61
 Aceasta metoda consta in„presupunerea si enunţarea unei probleme, apoi,
în mod spontan, se extrag soluţii, fără finalizarea validităţii acestora-iar ca scop
este enunţarea a mai multor puncte de vedere, deoarece calitatea contează, cit si
cantitatea. Nimeni nu va fi criticat, contrazis, ironizat ideile colegilor.
Evaluarea propriu-zisă consta in realizarea după un timp, prin comparati şi
selectari a ideilor valabile pentru rezolvarea problemei puse”. (C. Moise, în
Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998)
Se porneste de la o noţiune dată ce se notează in mijlocul foii sau tablei
iar, prin tehnica brainstormingului obişnuit, se va consemna pe linga acesta
noţiuni centrale deivate din aceasta, concretizinduse un adevărat .
Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea
unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei
probleme, în speranţa că, prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea
de obţinere a acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului,
într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului
evaluării. Altfel spus, participanţii sunt eliberaţi de orice constrângeri, comunică
fără teama că vor spune ceva greşit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de
către ceilalţi participanţi. Interesul metodei este acela de a da frâu liber
imaginaţiei, a ideilor neobişnuite şi originale, a părerilor neconvenţionale. În
acest sens, o idee sau sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuţie,
poate oferi premise apariţiei altor idei din partea celorlalţi participanţi. Specific
acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două momente:1
1. momentul de producere a ideilor
2. momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).
Regulile de desfăşurare ale brainstorming-ului sunt următoarele :

1
Cerghit, I., Metode de învăţământ, Ediţia a IV-a, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 145.

62
 Cunoaşterea problemei pusă în discuţie şi a necesităţii soluţionării
ei, pe baza expunerii clare şi concise din partea moderatorului discuţiei;
 Selecţionarea cu atenţie a participanţilor pe baza principiului
eterogenităţii în ceea ce priveşte vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;
 Asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spaţios, luminos,
menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătuşării ideilor;
 Admiterea şi chiar încurajarea formulării de idei oricât de
neobişnuite, îndrăzneţe, lăsând frâu liber imaginaţiei participanţilor,
spontaneităţii şi creativităţii;
 În prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât
mai multe variante de răspuns şi cât mai diverse;
 Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăţi din
partea participanţilor sau a coordonatorului, asupra ideilor enunţate, oricât
de neaşteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba spontaneitatea şi a evita un
blocaj intelectual;
 Construcţia de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca
asociaţii şi combinaţii pentru emiterea unui nou demers cognitiv-inovativ;
 Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanţii
sunt odihniţi şi dispuşi să lucreze;
 special să îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni
participanţii sau derularea discuţiei;
 Evaluarea este suspendată şi se va realiza mai târziu de către
coordonator, cu sau fără ajutorul participanţilor;
 Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubaţie” într-o
nouă sesiune, a doua zi participanţii putându-se reîntâlni;
 toate ideile sunt „cunoştinţe”,
 nici o sugestie nu se critică,
63
  membrii grupului vor fi încurajaţi să construiască pe căile altora,
 ideea-finală e „produsul” întregului grup,
 toţi membrii grupului participă la discuţii,
 calitatea e mai importantă decât cantitatea.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea

pot fi enumerate:
 obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;
 costurile reduse necesare folosirii metodei;
 aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
 stimulează participarea activă şi creează posibilitatea contagiunii
ideilor;
 dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin
procesul evaluării amânate;
 dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;
Limitele brainstorming-ului:
 nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;
 depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul
dorit;
 oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;
 uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi;
 poate să apară fenomenul numit „chiul social” (când responsabilitatea se
împarte între mai mulţi indivizi, unii depun mai puţin efort).
S-a constatat experimental că metoda îmbunătăţeşte productivitatea unui
grup antrenat pentru acest mod de lucru dar nu a unui grup constituit „ad-hoc”.
Pedagogic, recomandarea e evidentă: elevii trebuie în prealabil antrenaţi pentru
utilizarea acestei metode.
64
 Oprea, L.C., Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura
Universităţii, Bucureşti, 2003, p. 160.
Cerghit, I., Metode de învăţământ, Ediţia a IV-a, Editura Polirom, Iaşi,
2007, p. 145.

2.15.3.Tehnica 6-3-5

Consta in ideile noi se vor scrie pe foi de hârtie ce circulă între

participanţi. Cifrele indică : 6- membri în fiecare grup de lucru, 3- soluţii la
problema dată, timp de lucru de 5 minute (asimilind 108 răspunsuri, în decurs
de 30 de minute, pentru fiecare grup).
Etapele de lucru:
- Formarea grupelor
- Expunerea problemei şi in acelasi timp explicarea modalităţii de lucru
(membrii grupului vor primi o foaie de hirtie împărţită în trei coloane).
- Desfăşurarea activităţii de grup ( cei 6 membri ai grupului pentru
problema dată gaseste 3 soluţii în tabel cu 3 coloane, în timp de 5 minute. Foile
circula de la stânga spre dreapta si ajung la iniţialul posesor. Cel ce a primit
foaia de la colegul din stânga,va citi soluţiile notate deja şi va încearcă să le
completeze în sens creativ, îmbunătăţindu-le şi reconsiderându-le .
- Analizarea soluţiilor şi selectarea celor mai bune.
Avantajul utilizarii metodei este încurajarea elevilor mai putin activi sau
timizi de a comunica, si exprimarea ideile, , dezvoltă spiritul de echipă, dezvoltă
imaginaţia si gindirea, creativitatea ,stimularea formularii de idei,calităţile
atenţei.
Dezavantaje - cei care participa răspund în timp limitat; acestea pot fi
influenţaţi de soluţiile citite anterioare, si vor intra în blocaj creativ.
65
 Imbunatatirea metodelor didactice presupune elaborarea următoarelor
probleme, prin:
-valorificarea tehnologiilor de vârf
- adaptarea strategiilor
- integrarea metodelor

2.15.4.Metoda lucrărilor practice

Metodă bazată pe acţiune ce constă în realizarea repetată, conştientă de

către elevi aplicaţiilor practice, acţiuni sau lucrări, de regulă cae au grad de
dificultate în vederea de formări, perfecţionări şi consolidări a deprinderilor şi
priceperilor specifice diferitelor specializări.
Metoda are legături comune cu altele, dar si cu metoda lucrărilor in
laborator şi a exerciţiului.
Avantaje pe care le prezintă:2
 contribuie eficient la formarea elevilor prin muncă şi pentru muncă;
 asigură formarea, consolidarea şi perfecţionarea cunoştinţelor de
specialitate precum şi a unor priceperi şi deprinderi practice;
 stimulează activitatea independentă;
 dezvoltă încrederea în forţele proprii ale elevului, capacitatea de
autocontrol;
 stimulează relaţiile de cooperare;
 permite o mai bună cunoaştere a posibilităţilor elevilor de integrare a
lor în societate.
Lucrările practice se desfăşoară în grup sau individual, într-un spaţiu
şcolar specic, înzestrat cu echipamente şi mijloace tehnice, sau la firme de profil.
2

66
Lucrările se pot organiza în trei moduri: frontal, individual, pe grupe mici de 2 –
6 elevi.
Frecvent metoda lucrărilor practice este precedată de metoda demonstrării
respective.

2.15.5 Metoda piramidei

Metoda bulgărelui de zăpadă ce are la bază combinarea activităţii

individuale cu activitatea desfăşurată în mod cooperativ, în grupuri.
Etapele de desfăşurare a metodei :
1. Etapa, introductivă:in care profesorul prezinta datele problemei aflate
în cauză;
2. Etapa lucrului individual: fiecare elev lucrează singur la soluţionarea
problemei timp alocat fiind de cinci minute. În această faza se vor nota
întrebările cu privire la subiectul tratat.
3. Etapa lucrului în perechi: se vor forma grupe de doi elevi pentru a
discuta rezultatele obtinute individual.
Se vor solicita răspunsuri de la întrebările individuale din partea colegilor
şi,se va nota dacă apar altele noi.
4. Etapa formarii unor grupuri mai mari.
Se alcătuiesc două grupe mari,egale ca număr de elevi, formate din
grupele mai mici formate anterior şi se discută pe baza soluţiilor la care s-a
ajuns.
5. Etapa raportării soluţiilor din colectiv. întreaga clasă,se reuneste,
analizand şi concluzionand asupra ideilor rezultate.
Acestea pot fi notate pe tablă pentru a putea fi urmarite de către toţi elevii
şi pentru a putea fi comparate.
67
 Se lămuresc răspunsurile privind întrebările nerezolvate, cu ajutorul
profesorului;
6. Etapa decizională.
Alegera solutiei finale si se stabilesc concluzii asupra demersurilor
realizate.
Aceasta metoda dezvoltă capacitatea de a realiza soluţii inedite la sarcinile
şi problemele apărute, şi dezvolta spiritul de echipă.

2.15.6. Modelarea

Modalitatea de studiu al unor, fenomene, obiecte, procese ,copii materiale

denumite modele, fiind capabile să reproducă unele caracteristici esenţiale ale
unei realităţi ce se studiaza sau comunica informaţii despre aceasta.
Modelarea înseamnă aprofundarea esenţiala realităţii, studierea unor
realităţi expuse în contexte diferite.
Modelarea reprezinta o metodă cu un caracter activ – participativ,
euristic, şi formativ, dinamizând dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi, sporind
calitatea actului de predare – învăţare.
Modelarea are un caracterul dinamic, operativ şi funcţional al procesului
didactic.

2.16. Modalităţi ale organizari activităţii didactice

Aspecte principale ce privesc forma de organizare a învăţământului sunt:

- structura programului în grup şi individual
- utilizarea timpului
68
 - organizarea conţinutului instruirii si gruparea elevilor,
- modul de asigurare a treceri elevilor pe etape de şcolaritate.

2.17.Tipuri de lecţii şi structura acestora

I. Lecţia de predare a cunostintelor noi , lecţia predare –

Se folosesc în cazul introducerii unor teme noi, sau a unui capitol la
începutul anului scolar, semestrului şcolar. Este asemanatoare cu lecţia
combinată dar în lecţia de predare de noi informatii nu apare veriga ce verifica
conţinuturilor anterioare,si fixeaza şi tema pentru acasă
Metodele utilizate la cest tip de lecţie pot fi oricare din cele de predare,
adecvate cu vârsta elevilor.

II. Lecţia ce urmareste formarea de priceperi şi deprinderi :

Etape:
-anunţarea acţiunii si însuşirea obiectivelor de realizat;
-reactualizarea asimilarilor vechi ale elevului cu sprijinul înţelegerii
noilor cunostinte de învăţat;
-explicarea, demonstrarea ,prezentarea de către profesor a acţiunii de
învăţat;
-executarea acţiunii pas cu pas -executarea în trepte de către elevi;
-observaţii asupra execuţiei;
-îndrumări spre viitor.

III. Lecţia de sistematizare si consolidare

Clasificare.

69
 Varianta a. Lecţia de consolidare are drept scop consolidarea
deprinderilor. Etapa fundamentala constă in: -prezentarea scurta a aspectelor ce
privesc consolidarea, cu exemplificaea obiectivelor ;
Varianta b. Lecţia de sinteză
Este utilizată în reluarea unor conţinuturi pe parcursul unui semestru sau
an şcolar.

IV. Lecţia combinată :

Momentul organizatoric consta in centrarea pe aspecte organizatorice ce
urmaresc prezenţa elevilor, îndeplinirea anumitor obligaţii,disciplina, crearea
unor condiţii favorabile desfăşurări activităţii

V. Lecţia de evaluare Cuprinde varianta scrisă, practică,orală fiecare

având o serie de particularităţi. .
Varianta cuprinde o etapă fundamentală formata din: explicarea si
prezentarea subiectelor, colectarea lucrărilor, tratarea lor urmând corectarea
acestora. Ca scop general, rezultatele se expun elevilor timp scurt ca urmare
aceştia să nu iasă din febra evaluării, si notarea să aibă rezultat.
Varianta practică este diferita pe fiecare specialitate, fiind greu de
propus o structură generică.
Verificarea orală organizează aproximativ aceeaşi structură ca si lecţia
de consolidare a unor informaţii, diferenţa fiind la nivelul metodelor
predominante utilizate .

70
 2.18. Organizarea procesului de instruire

Stabilirea activităţii de instruire- includ o serie de decizii educaţionale

referitoare la:
• modalităţile de lucru:
• tipurile de învăţare ;
• activitatile individuale;
• metode şi procedee
• modalităţile de evaluare:
• mijloace de învăţămân

Evaluarea rezultatelor școlare în procesul de învățământ

2.19. Evaluarea- delimitări conceptuale

Evaluarea– reprezintă un sistem de , principii,concepţii și tehnici cu

privire la aprecierea si măsurarea rezultatelor şcolare cit şi a procesului de
învăţământ .
Principalele concepte utilizează teoria evaluării tinind cont de: -
apreciere ,măsurare- şi decizie.
Aprecierea constă în exprimarea unei judecăţi de valoare, precizarea unui
rezultat măsurabil într-un cadru de referinţă .
Măsurarea este procesul ce stabileste realizările activitati de învăţare ce
constă în aplicarea unor probe,tehnici, pentru cunoaşterea efectelor acţiunii
instructiv-educative de obţinere de date în realizarea unui scop determinat.

71
 2.20. Funcţiile evaluării:

Atunci cind cel ce proiectează o evaluare ia decizia de realizare , acesta

răspunde la unele întrebări „clasice”, al căror răspunsuri depind de structura
demersului de evaluare.
Aceste întrebări poat fi următoarele:
Ce evaluăm?
Cu ce scop evaluăm?
Pe cine evaluăm?
Cum evaluăm?.
Când evaluăm?
Cu ce evaluăm?
Cine beneficiază de rezultatele evaluării?
Natura funcţiei-Sfera de operare a funcţiei-Instrumentele cele mai frecvent
utilizate
Prognostică-Estimarea domeniilor -Teste de aptitudine
De Selecţie-Clasificarea candidaţilor în ordinea descrescătoare -Ideală
Diagnostică-Identificarea nivelului performanţei-Instrumente de evaluare
De consiliere-Orientează decizie elevilor -Discuţiile individuale
Motivaţională-Activează , stimulează autocunoaşterea-Feed-back
structurat al profesorului
De Certificare-Recunoaşterea statutului -Eliberarea de certificate

2.21. Strategii de evaluare şi notare

Tehnicile şi metodele de evaluare permit o clasificare, plecind din

perspectiva a doua repere principale:
72
 a.primul criteriu:
-evaluare globală – cantitatea de cunoştinţe este mare, datorită asimilari
acestora
-evaluarea parţială - elemente cognitive , comportamentale secvenţiale
b.al doilea criteriu :
-evaluarea iniţială la începutul unei etape prin teste initiale
-evaluarea continuă în timpul secvenţei instruite prin ascultare si teze
-evaluare finală la sfârşitul unei perioade de formare
Metodele utilizate sunt de trei feluri

Verificările orale
Realizarea unei conversaţii in care profesorul urmăreşte selectarea
calităţii si cantităţii instruiri. Conversaţia poate fi frontală ,
combinată,individuală.

Avantajele acestei metode sunt:

-feed-back-ul este mai rapid;
- comunicare buna între profesor şi elev;
-dezvoltă capacităţile de exprimare a elevilor;
Dezavantaje:
-nu toţi elevii vor fi evaluaţi,
- starea de moment si gradul diferit al dificultate întrebărilor,a
profesorului
Verificările scrise suporturile concretizate si scrise în lucrări de control si
teze.
Avantajele:
-anonimatul lucrării, facilitează obiectivitate în notare;
73
 -raportarea rezultatelor la criteriu specific de validare, prin lucrării scrise;
-posibilitatea evaluării a elevilor in număr mare si un timp delimitat;
-elevii vor avea şansa să prezinte insusirile educaţiei fără ca profesorul sa
intervina;
-avantajarea elevilor timizi care se exprimă oral .
Dezavantajele:
- vizează identificarea capacităţilor aplicate în practică , a gradului de
asimilare a unor deprinderi şi priceperi , finalizate în activităţi materiale.
-feed-back-ul este slab fata de verificarea orala

2.22.Metode complementare ale evaluari

• proiectul
• referatul,
• observarea sistematică
• portofoliul
• autoevaluarea
Tehnici de notare:
Aprecierea şcolară, se face fie prin apelarea la anumite expresii verbale,
sau prin folosire a unor simboluri
Aprecierea verbală are un rol exploziv, orientând activitatea elevilor.
Aprecierea rezultatelor finalizeaza prin si anume:
-notarea literală
-notarea prin culori
-notarea prin calificative,
-notarea numerică cu ajutorul cifrelor,

74
 Nota se definieste ca „aprecierea sintetică ce traduce evaluarea unei
performanţe în domeniul învăţământului”(G. De Landsheere)
Functiile notari sunt:
• rolul de reglare al procesului de învăţamint;
• rol terapeutic, pentru anumite cazuri
• rol educativ,
• rol de informare al elevilor,
• catalizator al nivelului optim privind aspiraţiile elevilor;
• rol de informare pentru părinţi şi profesori;
• rol patogen, întrucât nota produce un disconfort psihic al
elevului.

2.23.Testul docimologic

Testele docimologice includ o standardizare a condiţiilor privind

examinarea, modalităţilor de notare.
Aceste instrumente au o serie de caracteristici:
• sunt instrumente evaluative
• conţin probe ce permit stabilirea gradului de însuşire al cunoştinţelor
elevilor sau a niveluli de dezvoltare al capacităţi;
• permit aprecierea nivelului de pregătire a, a unei clase, al unui elev
arătând informatiiile asimilate;
Avantajele testelor sunt:
• urmaresc să cuprindă esenţialul asimilat din întreaga materie , determină
elevilor formarea unor deprinderi ;
Dezavantaje testelor sunt: nu stimulează formarea capacităţi elevilor de
prelucrare ,
75
 Etapele elaborării testului:
• Prezentarea obiectivelor;
• Documentarea ştiinţifică,
• Formarea unor ipoteze,
• Delimitarea unor ipoteze
Testele se clasifică –
-cu răspunsuri închise.
-cu răspunsuri deschise
• Testele cu răspunsuri închise -intilnim trei variante:
• -itemi tip adevărat-fals;
• -itemi tip „alegere multiplă”,
• -itemi „pereche”
• Testele cu răspunsuri deschise- formeaza creativitatea, şi spiritul şi
judecata critica.
CLASIFICARE
1.Itemi obiectivi
-cu alegere duală
-alegere multiplă
-alegere multiplă
2.Itemi subiectivi ( răspuns deschis)
-Eseu structurat
-Eseu liber
-Rezolvare de probleme
3.Itemi semiobiectivi
-Întrebări structurate
-Itemi cu răspuns scurt
-Itemi de completare
76
 2.24.Orientarea școlară și profesională.

Caracteristici, conţinuturi, obiective,metodologie

-colaborarea oferită utilizează modelul educaţional cit şi de dezvoltare
educational;
-urmaresc persoanele normale, care nu prezintă unele deficienţe
intelectuale , tulburări psihice sau de altă natură;
-urmaresc prevenirea problemelor pentru a nu împiedica funcţionarea şi
dezvoltarea normală, armonioasă a elevilor
Obiectivele psihopedagogice .
-asistarea elevilor privind procesul de orientre şcolara şi profesionala;
-susţinerea persoanelor implicate în procesul educaţional pentru
soluţionarea unor probleme
-imbunatatirea relaţiilor interpersonale intre profesorii colegii,
-pastrarea unei stări bune de sănătate fizică şi psihică;
Conţinuturi
Conţinuturile posibile pentru Consiliere şi Orientare in planul de
învăţământ sunt:
• consilierea în cazul unor insuccese şcolare;
• sustinere în rezolvarea unor probleme personale ale elevilor;
• dezvoltarea strategiilor personale pentru evitare eşecului ;
• valorificarea şi identificarea experienţelor pozitive
• consilierea elevilor cu nevoi speciale;
• aplicarea de tehnici eficiente in învăţare
• orientare şi consiliere vocaţională;

77
 • dezvoltarea capacităţii privind autoevaluare potenţialului la
fiecare elev în parte;
• informarea corectă privind orientarea elevilor profesională ;

2.25.Metodologie în consilierea psihopedagogică

Metodele folosite în cazul activităţilor cu privire la consiliere sunt :

• Dezbaterea
• Activităţi structurate
• Vizionare şi comentare de filme
• Problematizarea
• Jocul de rol
• Exerciţii de învăţare
• Transpunere în diferite situaţii
• Brainstorming
• Reflexia
• Activităţi ludice de relaxare
• Completarea de fişe de lucru
• Comentarea unor texte şi imagini
• Argumentarea
• Imaginarea de situaţii
• Evaluarea unor situaţii problematice
• Realizarea de postere colaje
• Conceperea de portofolii
• Elaborarea de proiecte
• Studii de caz
Strategii de lucru, sunt patru categorii mari:
78
 • Strategii de modificare al comportamentelor negative.
• Strategii de modificare al atitudinilor negative;
• Strategii de urmarire al comportamentelor negative;
• Strategii de urmarire al atitudinilor negative; .

2.26. Experiment pedagogic.

2.27..Strategii moderne de evaluare, la disciplinele tehnice

Tipologia evaluării didactice

1, După momentul de plasre al evaluării în concordanta cu secvenţa
învăţării, se pot distinge următoarele tipuri didactice de evaluare:
• evaluarea iniţială realizata în contextul unui studiu de instruire şi este
conceput să stabilească nivelul de pregătire privind elevul la începutul unui an
scolar sau perioade de instruire, situatiile în care aceştia pot sa se integreze în
programul stabilit. ea reprezinta una din premisele programului de instruire.
• evaluarea continuă urmareste verificarea rezultatelor in decursul
procesului didactic, realizat pe secvenţe mici. Continuarea cu secvenţa
educaţională ce urmeaza sa se realizeze atunci cind se cunosc modurile de
desfăşurare,a secvenţei de evaluare al rezultatelor obţinute de elevi.
• evaluarea sumativă Estimare globală a rezultatelor la terminarea
uneimai lungi perioade de instruire, o verificare finală a activităţi educaţionale.
Ca urmare a acestui fapt, evaluarea nu poate da informaţii complete privind
măsura în care toţi componentii cunosc conţinutul asimilat, dar nu permit
selectarea, clasificarea,compararea, şi ierarhizarea elevilor.
79
 2.28. Motivarea alegerii temei de cercetare pedagogica

Învăţământul de calitate reprezinta acel proces în care toţi elevii,

netinind cont de mediul de provenienţă sau de nivelul de dezvoltare intelectuala
sunt încurajaţi şi sprijiniţi şi în dezvoltarea lor profesionala.
Învăţământul contemporan tinde spre o educaţie diferenţiată a
intelectualitatii .
Inexistenta catalogari poate avea ca consecinta insuccesul, nereusitei
şcolare, pentru că nu s-a realizat acea acomodare a actului instructiv-educativ la
solutiile şi eventualitati diferite ale componentilor ce alcătuiesc un colectiv
şcolar.
Priceperea psiho-pedagogică a elevului reprezinta condiţia ce sta la bază
în parcurgerea unei activităţi individualizate şi diferenţiate .
Ratiunea pentru care am ales tema ,, Contributii privind perfectionarea
procesului didactic,instructiv-educativ la lectiiile de constructii si instaltii ”, este
că, una din contributiile învăţământului modern are ca formare la elevi a
familizare de studiu individual şi pentru munca independentă, a aptitudine de
gândire creatoare, de a concretiza individual ,prin parcurgerea unui CDL care a
fost conceput pentru a imbunatatii calitatea invatamintului ,acest CDL este
realizat in functie de capacitatea intelectuala a elevilor

2.29. Ipoteza cercetării

În situatiile în care profesorul a urmărit în mod sistematic susţinerea şi

stimularea activitati independentă diferenţiată, situatia va cunoaşte unele
îmbunătăţiri substanţiale ce se vor reflecta in mod pozitiv, atât la capacitatea de
80
pregătire a elevului,ci şi de modul abordabil al problemelor de zi de zi.cu care
se confruntă elevul.
Ipoteza propusă verificări în plan practic al existentei şcolare este: dacă
voi fixa sarcini diferenţiate, altenative și tradiționale , în structura lecțiilor , va
creşte si performanţele elevilor privind procesul instructiv – educativ?
În climatul cercetării întreprinse am plecat de la ipoteza urmatoare:
metoda investigaţiei, prin folosirea și transpunerea adecvata a acestei metodelor
moderne în cadrul modulului: INSTALATIA DE GAZE NATURALE
COMBUSTIBILE, poate conduce la creșterea eficiența a învățării unor noțiuni
cu privire la instalatia de gaze naturale combustible și ca urmare aceasta la
creșterea unui randament școlar al elevilor ce invata in ciclul liceal.
Din aceasta ipoteza formulata se disting 2 variabile ale cercetării:
- variabila dependentă- marirea eficienței cunostintelor cu privire la
alcatuirea si metodele de functonare a instalatiei de gaze naturale combustibile.
- variabila independenta - utilizarea unei investigați ca metodă de predare
si instruire în cadrul lecțiilor de instalatii;
Cu privire la demonstrarea acestei ipoteze mi-am propus realizarea si
aplicarea unui CDL la clasa a-XI-a profesionala prin care urmaresc imbunatatirea
cunostintelor privind procesul didactic instructiv educativ la orele de instalatii.

2.30. Obiective propuse

Mi-am pus intrebarea dacă utilizarea metodelor moderne este sau nu

eficientă fata de utilizarea metodelor tradiţionale. Ca urmare am propus
următoarele obiective cu privire la cercetare:

Obiective propuse
81
 Mi-am pus intrebarea dacă utilizarea metodelor moderne este sau nu
eficientă fata de utilizarea metodelor tradiţionale. Ca urmare am propus
următoarele obiective cu privire la cercetare:
1. Condiţiile in care se poate desfăşura lecţia de predare la o disciplinele
tehnice utilizând metode moderne, la realizarea eficienţei mare în comparaţie cu
lecţia de predare tradiţională.
2. Verificarea dacă prin utilizarea metodelor moderne de predare utilizate
la discipline tehnice rezulta avantaje pentru a o integra în practica şcolară,
pentru antrenarea profesorului în această activitate.
3. Crearea intre cadrele didactice a unei atmosfere favorabile
perfecţionării procesului de învăţământ, implicarea cadrelor didactice într-o
implicare de concepere, de formare a unor metode de predare noi, si eficiente, ce
susţin dezvoltarea unor creativităţii a elevilor.

2.31.Elaborarea experimentului

Experimentul s-a realizat în anul școlar 2018 - 2019. Pe parcursul

perioadei am urmărit ca studierea ce s-a publicat cu privire la această temă,
reviste de specialitate,cărţi , lecţii în AEL, aplicarea în practica , ce au ajutat la
realizarea unor lectii practice si teste de de evaluare în cadrul disciplinelor
tehnice.
Pentru a realiza experimentul am ales Modulul: instalatii de gaze naturale
combustibile, cu pregătirea de bază în domeniul Constructii, clasa a -XI-a,
profesionala, filiera tehnologică, unitatea de învățare „Instalatii de gaze”.
Am urmărit randamentul utilizării investigației ca metodă de predare si
evaluare in mod continuu, prin experimentarea unei lectii de predare tradițional,
82
prin care am urmarit nivelul cunoştinţelor asimilate al elevilor din clasa a -XI-a
prof pe parcursul intregului an scolar, și una de predare prin metodă modernă de
predare, care au permis concretizarea progresului înregistrat la elevii grupului
experimental, pe parcursul parcurgerii demersului didactic cu ajutorul proiectari
didactice. Demersul didactic conceput va fi pezentat in continuare.

LICEUL TEHNOLOGIC BUSTUCHIN

83
 CURRICULUM ÎN DEZVOLTAREA LOCALĂ PENTRU CLASA a XI-a
ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONALA

Popus de .Prof. Ing. PISCUREANU LUMINIȚA

An scolar 2018-2019

Formatul curriculumului în dezvoltare locală

Date de identificare a CDL:

1. Instituţia de învăţământ : Liceul Tehnologic Bustuchin

2. Denumirea operatorului economic: SC BUSTEDIL PREST SRL
3. Titlul CDL: Instalatii interioare si exterioare de gaze naturale
4. Tipul de CDL: APROFUNDARE
5. Profilul/Domeniul de pregătire: Tehnic/Constructii, instalatii si lucrari publice
6. Calificarea profesională: Instalator instalatii tehnico sanitare si de gaze
7. Clasa: a- XI-a invatamant profesional
8. Număr ore: 300
9. Autor:

 Liceul Tehnologic Bustuchin: Prof. Piscureanu Luminita

84
1. Notă introductivă
Modulul “ Instalatii interioare si exterioare de gaze naturale” face
parte din planul de invatamant – CDL, necesar dobândirii calificării
profesionale ,,Instalator instalaţii tehnico- sanitare şi de gaze”, clasa a XI-a,
învăţământ profesional de 3 ani şi are alocat un număr de 300 ore (30
ore/săptămână x 10săptămâni /an) conform planului de învăţământ, din care:
• 300 ore - instruire practică
Modulul nu este dependent de celelalte module din curriculum.
Modulul “”- stagiul de pregătire practică - CDL* vizează dobândirea de
competenţe specifice calificării „Instalator instalaţii tehnico - sanitare şi de
gaze”, în perspectiva folosirii tuturor achiziţiilor în practicarea acestei calificări
şi/sau în continuarea pregătirii într-o calificare de nivel 3.

II STRUCTURA MODULULUI:

Corelarea dintre unitatile de masura ale invatarii si modul, Instalatii

interioare de gaze naturale, este centrat pe rezultate ale invatarii si vizeaza
dobindirea de cunostinte, abilitati si aptitudini necesare angajarii pe piata muncii
in urma ocupatiilor specifice din domeniul de pregatire profesionala
,,CONSTRUCTII INSTALATII SI LUCRARI PUBLICE,, sau in continuarea
pregatirii intr-o calificare de nivel superior.

85
 III. TABELUL DE CORELARE A COMPETENȚELOR ȘI CONȚINUTURILOR

MODULUL: Instalatii interioare de gaze naturale

REZULTATE ALE ÎNVĂȚĂRII: Conţinuturile învăţării SITUAȚII DE ÎNVĂȚARE
Montarea și îmbinarea instalațiilor de
gaze naturale combustibile
Cunoștințe Abilități Atitudini
7.1.1. 7.2.1. 7.3.1. Lucrări de montaj a • Studierea documentaţiei tehnice de
instalaţiilor interioare si execuţie în vederea amenajării
exterioare de gaze naturale: locului de muncă cu materiale,
-elemente componente ale AMC-uri şi SDV-uri conform
instalației interioare de gaz; cerinţelor legislative
- materiale folosite pentru • Selectarea pieselor necesare
execuția instalatiei îmbinării conductelor
interioare(conducte, aparate de • Alegerea SDV-urilor adecvate
reglare-măsurare a debitelor şi metodelor de îmbinare a conductelor
presiunilor, aparate de
utilizare)
- reglementari tehnice (conform
NTPEE-2009) de utilizarea

86
 gazelor naturale în clădiri.
Documentația tehnică de
execuție:
-memoriul tehnic, autorizații
necasare
-planurile instalației de gaz
natural combustibil;
-detalii tehnice de execuție.
7.1.2. 7.2.2. 7.3.2. Tehnologia de montare a • Pregătirea materialelor de execuţie
branşamentului de gaz pe baza pe baza schiţei de detaliu
normativelor • Efectuarea verificărilor de calitate
- trasare traseu conform a materialelor pe sorto-tipo-
documentației de execuţie, dimensiuni
îmbinarea conductelor,
montarea la poziţie a
conductelor, probarea şi recepţia
instalaţiei.
-Îmbinări demontabile prin
fitinguri şi filet;
-Imbinari nedemontabile prin
87
 sudură;
- Utilizarea normativului de
proiectare, execuţie şi
exploatare a instalaţiilor
exterioare şi interioare de gaze
naturale combustibile
actualizat(NTPEE-2009,
actualizat în 2010)
Norme de sănătatea și
securitatea muncii, de protecție
a mediului specific montajului
branșamentelor de gaze
7.1.3. 7.2.3. 7.3.3. Tehnologia de montare a • Confecţionarea pieselor de
7.1.4. 7.2.4. 7.3.4. instalaţiilor interioare si susţinere conform schiţei de detaliu
exterioare de gaze naturale: • Prepararea mortarelor pentru
- etape de execuţie conform prinderea dispozitivelor de fixare
precripţiilor, normativelor; • Fixarea brăţărilor, colierelor şi a
 conducte, armături; consolelor în vederea montării
 aparate de reglare - măsurare conductelor
a debitelor şi presiunilor; • Repararea fisurilor şi a
88
  aparate de utilizare, denivelărilor conform cerinţelor
racordarea lor la coșul de fum; documentaţiei de execuţie
Norme de sănătatea și
securitatea muncii, de protecție
a mediului specifice montajului
instalațiilor interioare d
e gaze naturale
7.1.4 7.2.4 7.3.3 Verificarea și probarea Alegerea materialelor conform
7.3.4 instalațiilor de gaze naturale documentaţiei de execuţie
combustibile. • Stabilirea metodei de îmbinare a
- verificarea vizuală; conductelor din instalaţiile de gaze
- proba de casă; conform cu cerinţele documentaţiei
-probă de etanșeitate şi de tehnice de execuţie
rezistenţă conform normativelor • Pregătirea conductelor în vederea
în vigoare; îmbinărilor demontabile şi
-punerea în funcțiune a nedemontabile conform
instalațiilor de gaz natural documentaţiei de execuţie
combustibil.
- recepţia lucrărilor şi
întocmirea
89
proceselor verbale de recepţie; • Executarea îmbinărilor
-Prevederi legale referitoare la demontabile a conductelor din
normele de protecţie a mediului, instalaţii de gaze conform
normele de PSI, sănătatea şi documentaţiei de execuţie
securitatea în muncă şi în • Executarea îmbinărilor
domeniul situaţiilor de urgenţă nedemontabile a conductelor din
specifice montării instalaţiilor instalaţii de gaze conform
interioare de gaze naturale. documentaţiei de execuţie
• Verificarea calităţii execuţiei
lucrărilor conform documentaţiei
tehnice

90
 LISTA MINIMĂ DE RESURSE MATERIALE (ECHIPAMENTE,
UNELTE ŞI INSTRUMENTE, MACHETE, MATERII PRIME ŞI
MATERIALE, DOCUMENTAŢII TEHNICE, ECONOMICE, JURIDICE
ETC.) NECESARE DOBÂNDIRII REZULTATELOR ÎNVĂŢĂRII
(existente în şcoală sau la operatorul economic):

Echipamente necesare: echipament de protecţia muncii şi de lucru:

salopetă, mănuşi, încălţăminte de protecţie, cască de protecţie, şorţ de sudură,
palmare, ochelari de protecţie mască de sudură
Materii prime şi materiale: ţevi metalice şi din materiale plastice, fitinguri
şi piese de îmbinare, armături, materiale de etanşare, aparate de utilizare a
gazelor naturale
SDV-uri: ruletă, metru liniar, aparat de trasat cu laser, nivelă cu bulă de
aer, șubler, ciocan, patent, trusă de şurubelniţă, trusă de chei simple şi reglabile,
chei dinamometrice, menghină pentru ţeavă, set filieră, bomfaier, lopeţi,
târnăcop, cazma, găleţi, trusa instalatorului.
Utilaje: buldoexcavator, compresor, flex, maşini de găurit cu rotopercutor,
aparat de sudură pentru metale, aparat de sudură materiale plastice, aparate de
utilizare a gazelor naturale
AMC-uri: manometre, contoare de gaz, detector de cabluri şi conducte
subterane.

Resurse materiale minime necesare parcurgerii modulului

Pentru parcurgerea modulului se recomandă utilizarea următoarelor

resurse materiale minime:
• conducte din metal, polietilenă
91
 • regulatoare de gaze naturale
• contorul de gaze
• armături utilizate pentru instalaţiile de gaze naturale
• aparate de utilizare a gazelor naturale combustibile
• trusa instalatorului
• dispozitiv de îmbinare prin electrofuziune
• Normative, cataloage, pliante, planuri de execuţie
• DVD -uri, CD-uri
• Proiector video
• Retroproiector
• Folii de retroproiecto

Sugestii metodologice

Conţinuturile programei modulului „Instalaţii interioare de gaze

naturale combustibile” trebuie să fie abordate într-o manieră flexibilă,
diferenţiată, ţinând cont de particularităţile colectivului cu care se lucrează şi de
nivelul iniţial de pregătire.
Numărul de ore alocat fiecărei teme rămâne la latitudinea cadrelor
didactice care predau conţinutul modulului, în funcţie de dificultatea temelor, de
nivelul de cunoştinţe anterioare ale colectivului cu care lucrează, de
complexitatea materialului didactic implicat în strategia didactică şi de ritmul de
asimilare a cunoştinţelor de către colectivul instruit.
Modulul „Instalaţii interioare de gaze naturale combustibile” - Stagiul
de pregătire practică CDL* poate încorpora, în orice moment al procesului
educativ, noi mijloace sau resurse didactice.

92
 Stagiul de pregătire practică - CDL*,,Instalaţii interioare de gaze
naturale combustibile” se realizează la operatorul economic/ instituţia publică
parteneră; pentru a răspunde nevoilor angajatorilor din sectorul IMM,stagiul de
pregătire practică poate fi organizat şi în unitatea de învăţământ, conform
Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de 2 ani,
aprobată prin OMECTS nr. 3168 din 03.02.2012.
Se recomandă abordarea instruirii centrate pe elev prin proiectarea unor
activităţi de învăţare variate, prin care să fie luate în considerare stilurile
individuale de învăţare ale fiecărui elev.
Acestea vizează următoarele aspecte:
• aplicarea metodelor centrate pe elev, abordarea tuturor tipurilor de
învăţare (auditiv, vizual, practic) pentru transformarea elevului în coparticipant la
propria instruire şi educaţie;
• îmbinarea şi o alternanţă sistematică a activităţilor bazate pe efortul
individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia
proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul
individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de
echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei, etc.;
• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu
obiectele cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete, potrivite competenţelor
din modul;
• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă,
care oferă deschiderea spre autoinstruire, spre învăţare continuă.

93
 Sugestii cu privire la evaluare

Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică

prin care cadrui didactic va măsura eficienţa întregului proces instructiv-
educativ. Evaluarea urmăreşte măsura în care elevii şi-au format competenţele
propuse în standardele de pregătire profesională.
Propunem următoarele instrumente de evaluare continuă:
• Fişe de observaţie;
• Fişe de autoevaluare;
• Teste de verificarea cunoştinţelor cu itemi cu alegere multiplă, itemi
alegere duală, itemi de completare, itemi de tip pereche, itemi de tip întrebări
structurate sau itemi de tip rezolvare de probleme.
Propunem următoarele instrumente de evaluare finală:
• Proiectul, prin care se evaluează metodele de lucru, utilizarea
corespunzătoare a bibliografiei, materialelor şi echipamentelor, acurateţea
tehnică, modul de organizare a ideilor şi materialelor într-un raport. Poate fi
abordat individual sau de către un grup de elevi.
• Studiul de caz, care constă în descrierea unui produs, a unei imagini sau
a unei înregistrări electronice care se referă la un anumit proces tehnologic.
În parcurgerea modulului se va utiliza evaluare de tip formativ şi la final
de tip sumativ pentru verificarea atingerii competenţelor. Elevii trebuie evaluaţi
numai în ceea ce priveşte dobândirea rezultatelor învăţării specificate în cadrul
acestui modul. Un rezultat al învăţării se va evalua o singură dată.
Evaluarea scoate în evidenţă măsura în care se formează competenţele
tehnice din standardul de pregătire profesională.

94
95
Unitatea de învăţământ: Avizat,
Liceul Tehnologic Bustuchin
Profilul: Tehnic Director
Domeniul de pregătire de
bază: Constructii si
instalatii
Modulul: Instalația
interioara de gaze naturale
combustibile
Clasa: a XI-a
PROFESIONALA
Profesor:PISCUREANU Avizat,
LUMINITA
Plan de învăţământ aprobat Şef
prin OMEN nr. catedră
3915/18.05.2017, Anexa nr. 3
Programa aprobata prin
OMEN: nr. 3915 din
18.05.2017, Anexa nr.3

96
 PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
AN ŞCOLAR: 2018 – 2019

Unitatea de rezultate ale învățării /

Nr. ore Săptămâna
Rezultate ale învățării
Nr. Cu Conținuturile
Obs.
crt. no Abilită învățării I
Atitudini T LT IP T LT
ști ți P
nțe
(1
(0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (11)
0)

97
1 . NTSM
51 524 535
5 527 536 Utilaje ,accesorii si
51 525 537 constructi anexe
6 527 utilizate la
-camin de apometru
51 -apometru
7 -armaturi de
inchidere,deschidere
si descarcare

Instalatii de ridicare
a presiuni apei
-istalatii cu ridicare
de presiune
-instalatii cu pompa
i rezervor de
inaltime
-instalatii de

98
 hidrofor
-instalatii de ridicare
a presiuni apei la
cladirile inalte,si
regm de presiune
diferite
Centrala de comanda
a instalatiei de
stingere a incendiilor
cu sprinclere
,drencere umede si
uscate
NTSM
51 525 535
6 526 537 . Aparate de
51 527 538 preparare a apei
7 calde
-locale,cazan de
baie,boilere,cu

99
acumulare a
apei,schimbatoare de
caldura,panouri
solare
-centralizate,aparate
contracurent,echicur
ent,schimbatoare de
caldura prin placi
-schimbatoare de
caldura cu energi
regenerabile
-pompe de caldura

Tehnologia de
montare a inst
interioare de
alimentare cu apa de
consum menajer

100
-montarea
conductelor
orizontale de
distributie,coloane,c
onducte de
legatura,armaturi si
accesorii
-distributie
inferioara
-distributie
superioara
-distributie mixta

Montarea
instalatiiilor
interioare de
combatere a
incendiilor

101
-instalatii interioare
de stingere a
incendiilor prin
hidranti interiori
-montarea retelei de
sprinclere
-montarea retelei de
drencere

Norme de sanatate si
securitate in
munca,situatii de
urgenta si norme de
protectie a mediului
pt montarea
instalatiei interioare
de alimentare cu apa

102
 PROIECTUL LECŢIEI

A.DATE GENERALE
LICEUL TEHNOLOGIC BUSTUCHIN
TEHNOLOGII / CONSTRUCŢII
CLASA XI-a PROF
PROFESOR : PISCUREANU LUMINITA
B. U. Î./ INSTALATII PENTRU CONSTRUCTII
C. TITLUL LECŢIEI / INSTALATIA DE INCALZIRE CENTRALA

D. OBIECTIVE OPERAŢIONALE: la sfârşitul activităţii didactice şi pe

parcursul ei, elevul trebuie să fie capabil să :
O1: cunoască scopul instalatiei de incalzire centrala;
O2: sa enumere sursele de caldura;
O3: identifice elementel componente ale instalatiei de incalzire centrala cu
ajutorul apei calde;
O4: sa cunoasca rolul elementelor componente.

E. SCOPUL LECŢIEI
1.În plan cognitiv : acumularea de noi cunoştinţe şi aprofundarea lor
2. În plan afectiv : creşterea interesului elevilor pentru disciplinele tehnice
3. În plan educativ : pregătirea elevilor pentru activităţi viitoare
F. STRATEGII DIDACTICE:
1. Mijloace didactice : calculator,videoproiector ,planse,
2.Metode de învăţare : explicaţie, conversaţie
103
3.Moduri de activit. cu elevii : frontal, individual

G.DESFĂŞURAREA LECŢIEI
STRUCTURA LECTIEI

ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA

LECŢIEI PROFESORULUI ELEVULUI
1.Moment Salută elevii şi face Răspund salutului şi apelului.
Organizatoric. prezenţa. 3 min
2. Verificarea Solicită : definirea rolului Răspund solicitărilor
Cunoştinţelor şi instalatiei de incalzire profesorului. 7 min
reactualizarea centrala
celor
necesare
comunicării
temei noi.
3. Comunicarea Scrie pe tablă titlul noii Notează în caiet titlul lecţiei
cunoştinţelor lecţii Sunt atenţi la prezentarea
noi. Prezinta cu ajutorul obiectivelor urmărite.
videoproiectorului Urmaresc cu atentie prezentarea
Instalatia de incalzire si noteaza in caiete ideile
centrala principale .
25 min
Fixarea noilor Imparte fise de lucru Rezolva fisele de lucru
cunoştinţe. 10 min.

104
 FISE DE LUCRU

1.CARE ESTE ROLUL UNEI INSTALATII DE INCALZIRE

CENTRALA?
Principalul rol al instalatiilor de incalzire este cel de a asigura in perioada
rece ,temperature optima in cladiri.

2.CARE SUNT ELEMENTELE COMPONENTE ALE ACESTEI

INSTALATII?

105
106
NUME ELEV………

TEST DE EVALUARE

1.De cite feluri sunt gazele naturale?

2.REPREZENTATI SCHEMA UNUI PANOU DE REGLARE A

GAZELOR NATURALE SI SPUNETII ELEMENTELE COMPONENTE.

3.CLASIFICATII ZONELE DE PRESIUNE.

107
 BAREM DE CORECTARE

1.DIZOLVATE 1P 2.LIBERE 1P

2.EPREZENTAREA PANOULUI 3P , ENUMERARE COMPONENTE 2P

3.PREZENTAREA ZONELOR DE PRESIUNE 2P

1 PUNCT DIN OFICIU

108
Unitatea de învăţământ: Liceul Tehnologic
Bustuchin
Profilul: TEHNIC
Avizat,
Domeniul de pregătire profesională –
constructii si instalatii Director
Calificarea : Instalator, Instalatii tehnico
sanitare si de gaze
Modulul: MASURATORI IN INSTALATII
Nr de ore/an:
Nr. ore/săptămână: IP: -
Clasa: a XI-a, profesională
Profesor: PISCUREANU LUMINITA
Avizat,
Plan de învăţământ aprobat prin O.M.E.N.:
nr. 3500/29.03.2018 – anexa 3 Şef catedră

109
 PLANIFICARE CALENDARISTICĂ ANUALĂ
2018 – 2019

Unitatea Rezultate ale învăţării

Nr. ore Săptămâna
de (codificare conform SPP)
Nr. Conţinuturile
rezultate Obs.
crt. Cunoşti Abilită Atitud învăţării
ale T LT IP T LT IP
nţe ţi ini
învăţării
(0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12)

110
 S28-Săptămâna altfel
1. 411 421 431 1.1 NTSM 12 S1
412 422 432
MASURAT 413 423 433 Marimi fizice
ORI IN 414 424 434 fundamentale si 12 S2
INSTALAT 415 425 435 derivate.
II 416 426 436 Unitati de masura
417 427 437 comune asociate 12 S3
418 428 437 fluidelor apa, aer
419 429 438 gaze.
4110 4210 12 S4
4111 4211 -temperatura
4212 -densitatea
-presiunea 12 S5
-compresibilitatea
-viscozitatea 12 S6

Unitati de masura
asociate
echipamentelor de
111
METODE DE 12 S7 S9,
MASURARE 10
-masurari directe cu 11
ruleta,sublerul,apom PC
etru
,manometru,multim
etrul pentru 12 S8
masuratori in
instalatii,contoare.

-masuratori indirecte
volumul de sapatura 12 S12
-puterea termica
consumata,debitul
fluidelor
-masuratori absolute S13
relative prin 12

112
comparare cu creta
termometrica,piromet
ruoptic,nivela, 12 S14
calibre,termometru

12 S15
MASURATORI
COMPLEXE
-greutatea
confectiilor 12 S16
metalice,panta
conductelor,probe de 12 S17
presiune,rezistenta si
etanseitate.
12 S18
MIJLOACE SI
APARATE PENTRU
MASURARE 12 S19

113
-masurarea volumelor
lichidelor,arezervoare PC
lor si diametru 12 S20 S30,
conductelor 31,
-masurarea 12 S21 32
temperaturilor
-masurarea 12 S22
presiunilor
-masurarea
debitelor,vitezelor si
zgomotelor 12 S23
-masurarea
pierderilor de energie 12 S24
termica
-masurarea nivelului
fluidului intr/un
rezervor folosind
aparate de masurare 12 S25

114
mecanice,electrice si
vizuale.
-masurarea pantelor 12 S26
de montaj al
conductelor 12 S28
TOLERANTE SI
ERORI DE 12 S29
MASURARE
-Tolerantele valorilor 12 S30
de masurare
-clase de precizie in
functie de conditiile 12 S31
care au fost realizate
-de aceiasi precizie,
-de precizi diferite 12 S32
-Erori de masurare
-a,dupa marimea
lor,erori

115
evitabile,erori
evitabile,
-erori reale
inevitabile
-erori aparente
instrumentale
-persoale
-de mediu

ESANTEONAREA
DE MASURAT
PENTRU
MATERIALE DE
INSSTALATII
-defecte calitative de
forma si marime
pentru materiale din
otel,fonta,fitinguri,tev

116
i,documentatie de
specialitate
-defecte calitative de
forma si marime
pentru materiale
nemetalice,cupru
,materiale
plastice,materiale din
fibra de
sticla,documentatie
tehnica de
specialitate.

MASURATORI AI
PARAMETRILOR
DIMENSINALI SI
FUNCTIONALI
ALE

117
MATERIALELOR
DE EXECUTIE
-masuratori pentru
lungimi,suprafete,vol
ume ,unghiuri,mase
greutati,bucati.
-parametri functionali
debite ,volume
presiuni,tempeaturi,vi
teze de circulatie a
fluidelor.

MASURATORI SI
CALCULE PENRU
DETERMINAREA
REZULTATELOR
FINALE ALE
MASURATORILOR

118
DE INSTALATII
-instrumente de
masurare specifice
lucrarilor de instalatii
-masuratori si calcule
pentru cantitati de
materiale
sspecifice lucrarilor
de alimentare cu
apa,normeSSM,
si PSI specifice
lucrarilor.
-canalizare norme
SSMsi PSI
-instalatii de
incalzire,instalatii de
utilizare a surselor
regenerable,norme

119
SSM si PSI.
-ventilare si
conditionare a aerului
norme SSMsi PSI
Documentatia de
executie si legistlatie
in vigoare pentru
lucrari de instalatii

CERINTE DE
CALITATE ALE
LUCRARILOR DE
INSTALATII
-verificari de
calitate,probe
specifice de presiune,
etanseitate,verificarea
sudurilor

120
-procese verbale de
receptie a lucrarilor
de instalatii.

121
 Fise de lucru.

1.Recunoaste instrumentele de masurare .

122
2.Realizeaza masurarea data unei conducte.

123
BAREM DE CORECTARE

Proiect evaluare

CLASA: a XI a B
PROFESOR: PISCUREANU LUMINIŢA
ARIA CURRICULARĂ: TEHNOLOGII
DISCIPLINA: ELEMENTE DE PROIECTARE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: LICEUL TEHNOLOGIC BUSTUCHIN
Obiective
C 1. SA COMPLETEZE SPATIILE LIBERE CU ENUNŢURILE CORECTE
C2. SA STABILEASCA VALOAREA DE ADEVAR A ENUNŢURILOR
C 3. SA ALEAGA VARIANTA CORECTA
C4. SA REPREZINTE GRAFIC

ITEMI DE EVALUARE
1. Completează spaţiile libere cu enunţul corect: 2p
a. Cercetarea pieţei vizează ....................................................unei decizii
privind activitatea firmei.
b. Piaţa reprezintă locul unde ..................................... ofertat de societate.
c. Preţul unui produs reprezintă expresia bănească ...............................
produsului.
d. Alegerea materialului este o condiţie .........................având în vedere
criterii de utilizare şi fabricaţie produsului.

2. Stabileşte valoarea de adevăr a enunţurilor: 2 p

124
a. Analiza pieţei constă în studierea pieţei pentru obţinerea unei imagini
viitoare a situaţiei. A F
b. În domeniul protecţiei consumatorilor acţionează Comisia Europeană
de Protecţie. A F
c. Fiabilitatea nominală se referă la durata de viaţă, utilizare sau conservare a
produsului. A F
d. Verificarea fiabilităţii unui produs se face în perioada de maturitate. A F

3. Alege varianta corectă: 2p

a. Perioada de garanţie este:
a 1. timpul de maturitate
a 2. timpul corespunzător perioadei infantile
a 3. timpul de repaus.
b. Urmărirea pieţei constă în:
b 1. culegere de date despre piaţă
b 2. evaluarea evoluţiei pieţei
b 3. stabilirea evoluţiei şi modificărilor date de piaţă în anumite intervale
de timp.

c. Calitatea produselor se referă la :

c1. defectele produsului
c2. proprietăţile pe care le posedă produsul
c3. măsura în care produsul satisface necesotăţile societăţii.

4. Reprezintă grafic rata defectărilor ( curba cada de baie) şi explică zonele

reprezentate. 3 p.
1 a. fundamentarea
125
 1 b. se achiziţionează produsul / serviciul
lc. A valorii sau a utilităţii ld. tehnologică
4x0,50= 2 p
2a. F
2b. F
2c. A
2d. A
4x0,50= 2 p
3.
a2
b3
c2,
c3
4x0,50= 2 p

4. Reprezentarea grafică a ratei defectărilor 1,50 p

Explicarea celor 3 zone din grafic 3x0,50=1,50 p
Din oficiu 1 p
Total 10 p

126
 Barem de corectare și notare

Proiect evaluare

CLASA: a XI aB
PROFESOR: PISCUREANU LUMINIŢA
ARIA CURRICULARĂ: TEHNOLOGII
DISCIPLINA: ELEMENTE DE PROIECTARE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: LICEUL TEHNOLOGIC BUSTUCHIN
Obiective
l. SA COMPLETEZE SPATIILE LIBERE CU ENUNŢURILE CORECTE
2. SA STABILEASCA VALOAREA DE ADEVAR A ENUNŢURILOR
3. SA ALEAGA VARIANTA CORECTA
4. SA REPREZINTE GRAFIC

ITEMI DE EVALUARE

1. Completează spaţiile libere cu enunţul corect: 2p

e. Cercetarea pieţei vizează .............unei decizii privind activitatea firmei.
f. Piaţa reprezintă locul unde...........ofertat de societate.
g. Preţul unui produs reprezintă expresia bănească................produsului.
h. Alegerea materialului este o condiţie........................ având în vedere
criterii de utilizare şi fabricaţie produsului.

2. Stabileşte valoarea de adevăr a enunţurilor: 2p

127
a. Analiza pieţei constă în studierea pieţei pentru obţinerea unei imagini
viitoare a situaţiei.A F
b. În domeniul protecţiei consumatorilor acţionează Comisia Europeană de
Protecţie. A F
c. Fiabilitatea nominală se referă la durata de viaţă, utilizare sau conservare a
produsului. A F
d. Verificarea fiabilităţii unui produs se face în perioada de maturitate. A F

3. Alege varianta corectă:2p

a. Perioada de garanţie este:
a 1. timpul de maturitate
a 2. timpul corespunzător perioadei infantile
a.3. timpul de repaus.
b. Urmărirea pieţei constă în:
b 1. culegere de date despre piaţă
b 2. evaluarea evoluţiei pieţei
b 3. stabilirea evoluţiei şi modificărilor date de piaţă în anumite intervale
de timp.
c. Calitatea produselor se referă la :
c1. defectele produsului
c2. proprietăţile pe care le posedă produsul
c3. măsura în care produsul satisface necesotăţile societăţii.

4.Reprezintă grafic rata defectărilor ( curba cada de baie) şi explică zonele

reprezentate. 3 p.
a. fundamentarea
b. se achiziţionează produsul / serviciul
128
c. A valorii sau a utilităţii
d. tehnologică
4x0,50= 2 p
2a. F
2b. F
2c. A
2d. A
4x0,50= 2 p
3.
a2
b3
c2,
c3
4x0,50= 2 p

4. Reprezentarea grafică a ratei defectărilor 1,50 p

Explicarea celor 3 zone din grafic 3x0,50=1,50 p

129
NUME ELEV...............
CLASA .....................

FISE DE LUCRU

1.REPREZENTATI PANOUL DE REGLARE A PRESIUNII GAZELOR.

2.CE ROL AU REŢELELE DE DISTRIBUTIE ?
3.IN IMAGINEA DE MAI JOS ESTE REPREZENTATA REŢEAUA DE
DISTRIBUTIE A GAZELOR NATURALE COMBUSTIBILE .PRECIZAŢI
ELEMENTELE COMPONENTE ALE INSTALAŢIEI.

130
 BIBLIOGRAFIE

1. Stefan Vintila ,,instalatii de alimentare cu apa,canalizare santare si de gaze

,,editura didactica si pedagogica1977
2. Barna, Andrei, Curs de pedagogie didactică, Universitatea din Galaţi, 1991.
3. Romiţă, I., Instruirea şcolară , Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 23
4. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura
Polirom, Iaşi, 2002, p. 131
5. Iucu, R.B., Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Editura
Polirom, Iaşi, 2001, p. 30.
6. I. Davidescu, Tehnologia lucrărilor de construcții și instalații, Ed. Didactică
și Pedagogică, 1982
6. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Ediţia a IV-a, Editura Polirom, Iaşi, 2007,
p. 133.
7.Dicţionarul de termeni pedagogici, p. 367
8. Oprea, L.C., Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura
Universităţii, Bucureşti, 2003, p. 160.
9. Frangopol, Ioan, Tehnologia lucrărilor de construcţii şi instalaţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989.
10. NP 048 Normativ pentru expertizarea termică şi energetică a clădirilor
existente şi a instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum
aferente acestora (Buletinul Construcţiilor nr. 4-2001).

131