Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCUȘI”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI


MANAGEMENT PUBLIC

COMUNICAREA ÎNTRE AVOCAT ŞI


CLIENTUL SĂU

COORDONATOR:
PROF. GORUN HORAȚIU

STUDENT :
COJOCARU ALEXANDRA

2016

1
COMUNICAREA ÎNTRE AVOCAT ŞI
CLIENTUL SĂU

Misiunea unui avocat este să aibă în


centrul atenţiei sale clientul, să se preocupe
de el şi să-i asigure servicii excelente, de
natură să-i satisfacă aşteptările.
Satisfacţia maximă a clientului este cheia
pentru succes a noastră, a clienţilor şi a
tuturor celor implicaţi în această activitate.
Suntem conştienţi că satisfacţia clienţilor
noştri se obţine prin asigurarea serviciilor de
avocatură la cele mai înalte standarde de
calitate, dar şi prin tratarea lor cu demnitate
şi respect.
Comunicarea se bazează pe următoarele
principii: transparenţă, relevanţă, înţelegere,
rapiditate, flexibilitate.
Scopul profesiei de avocat îl constituie
promovarea şi apărarea drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legitime ale
persoanelor fizice şi persoanelor juridice de
drept public şi de drept privat.

2
În exercitarea profesiei, avocatul este
independent şi se supune numai legii statului
şi codului deontologic.
Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se
bazează pe onestitate, probitate,
corectitudine, sinceritate, loialitate,
confidenţialitate.
Avocatul este dator să păstreze secretul
profesional cu privire la cauza care i-a fost
încredinţată.
Orice comunicare sau corespondenţă
profesională între avocaţi şi clienţi,
indiferent de forma în care este făcută, este
confidenţială.
În exercitarea profesiei, avocatul este
independent. Activitatea avocatului nu poate fi
motivată decât în interesul clientului.
Avocatul trebuie s depună toate diligenţele
pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi
intereselor legitime ale clientului.
Este dator să îşi sfătuiască clientul cu
promptitudine, în mod conştiincios, corect şi
cu diligenţă. Avocatul îşi informează clientul
cu privire la evoluţia cazului care i-a fost
încredinţat.

3
Probitatea, spiritul de dreptate şi
onestitatea avocatului sunt condiţii ale
credibilităţii avocatului şi profesiei.
Avocatul este confidentul clientului în
legătură cu cazul încredinţat.
Avocatul va încerca, în momentele oportune,
să-şi consilieze clientul cu privire la
posibilitatea soluţionării unui conflict pe
cale amiabilă sau printr-o cale legală
alternativă aptă pentru a proteja dr5epturile
şi interesele acestuia.
Consilierea şi reprezentarea unui client îl
obligă pe avocat să privească speţa respectivă
dintr-o perspectivă proprie şi să acorde
clientului sfaturi dezinteresate.
Sfătuirea clientului nu se rezumă la
exprimarea unor prevederi legale, ci va avea în
vedere şi consecinţele de ordin moral,
economic, social şi politic, care ar putea avea
relevanţă în situaţia respectivă.
Ori de câte ori clientul propune un demers
asupra căruia avocatul apreciază că va avea
consecinţe legale negative, avocatul va
atenţiona clientul cu privire la consecinţe
sau, după caz, va putea denunţa contractul de
asistenţă juridică.

4
În cazul în care avocatul va reprezenta mai
mulţi clienţi, pe tot parcursul reprezentării
se va consulta permanent cu fiecare dintre
clienţi în ceea ce priveşte deciziile care
trebuiesc adoptate şi motivele determinate în
adoptarea acestora.
Avocatul poate iniţia demersuri pentru o
consiliere comună a părţilor aflate în
conflict, în încercarea de a rezolva relaţia
dintre clienţii respectivi într-un mod amiabil
şi profitabil tuturor.
Avocatul va oferi clientului o opinie
legală onestă cu privire la consecinţele de
fapt şi juridice ale cazului investigat, în
limitele informaţiilor furnizate de client.
Avocatul are obligaţia să informeze
rezonabil clientul în legătură cu situaţia
curentă a asistenţei şi reprezentării şi de a
răspunde cu promptitudine oricăror solicitări
de informare din partea clientului.
Avocatul va explica clientului
împrejurările cauzei, situaţia curentă,
posibilele evoluţii viitoare şi eventualele
rezultate în mod rezonabil, corespunzător cu
împrejurările concrete ale cazului.

5
Avocatul este obligat să comunice
clientului informaţiile pe care le deţine în
legătură cu cazul acestuia.
Relaţiile dintre avocat şi clientul său
sunt bazate pe respect reciproc şi încredere.
În ceea ce priveşte abilităţile de
comunicare ale avocatului, sunt foarte
importante în relaţia client – avocat.
Sugestia specialiştilor este să vă alegeţi
avocatul care răspunde întotdeauna la telefon,
este dispus să vă comunice periodic stadiul
cazului şi explică într-un limbaj uşor şi
accesibil clientului strategia pe care o
propune.

S-ar putea să vă placă și