MINISTERUL EDUCAȚIEI

LICEUL TEORETIC SANITAR BISTRIȚA

TEMA PROIECTULUI

ROLUL ASISTENTULUI IN CONDUITA DE URGENȚĂ A HEMORAGIEI DIGESTIVE

SUPERIOARE.

INDRUMĂTOR:ȘOT SABINA ABSOLVENT:BUIA FLORINA LUCIA

DOMENIUL:SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGICĂ

CALIFICARE:ASISTENT MEDICAL GENERALIST

2023
[Tastați aici]

CUPRINS

1.ARUGMENT............................................PAGINA...............................
2.CONȚINUT............................................. PAGINA...............................
2.1.Scopul................................................... .PAGINA...............................
2.2.Obiective................................................ PAGINA...............................
2.3.Probleme practice soluționate.................PAGINA..............................
2.4.Perspectiva personală a condidatului.....PAGINA...............................
2.5.Utilizarea soluțiilor găsite......................PAGINA.................................

3.BIBLIOGRAFIE

4.ANEXE

1
[Tastați aici]

ARGUMENT
Mi-am ales această temă deoarece Hemoragia Digestivă Superioară marchează o problemă
de urgență medicală în condițiile unei prevalente crescute și a mortalității ridicate, cu implicații
deosebit pe plan: epidemiologic, clinic și economic.

În decursul celor 3 ani de practică la spital am remarcat multe cazuri de hemoragii digestive
superioare ,cazuri în care echilibrul bio- psiho- social ,dar și starea de anatomie și independență
sunt puternic afectate. Acest lucru face ca asistentul medical fiind implicat în procesul de îngrijire a
pacientului ,trebuie să dea dovadă de: profesionalism, dedicare, pregătire și nu în ultimul rând de
empatie .De asemenea trebuie să recunoască sursele de dificultate și să țină cont de faptul că fiecare
pacient este unic și că manifestarea nevoilor este diferită de la un om la altul.

Rolul important în patologia digestivă îl ocupă profilaxia și educarea pacientului în ceea ce

privește un regim de viață adecvat ,pentru a preveni o recidivă și pentru a trata cauza cum ar fii:
gastritele, ulcere etc.

Meseria pe care doresc să o practic este un motiv bine întemeiat pentru a alege o astfel de
lucrare care îmi permite pe de-o parte acumularea de noi cunoștințe asupra acestei boli ,dar și o mai
bună îndeplinire a atribuților asistentei în vederea asigurării optime a îngrijirii pacientului.

2
[Tastați aici]

OBIECTIVUL 1
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1.1. ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

Sistemul Digestiv cuprinde totalitatea organelor(tubul digestiv și glandele anexe)în care se
realizează digestia alimentelor și absorția nutrienților. Glandele anexe contribuie prin secrețiile lor la
procesele de digestie.

SEGMENTELE TUBULUI DIGESTIV sunt:

1.CAVITATEA BUCALĂ
2.FARINGELE
3.ESOFAGUL
4.STOMACUL
5.INTESTINUL SUBȚIRE
6.COLON ȘI RECTUL

GLANDELE ANEXE sunt:

1.GLANDELE SALIVARE
2.FICATUL
3.PANCREASUL

3
[Tastați aici]

1.1 TUBUL DIGESTIV

1.1.1.CAVITATEA BUCALĂ
Este primul segmentul inițial al tubului digestiv. La acest nivel are loc introducerea
alimentelor, masticația, salivația şi deglutiția. În cavitatea bucală se găsesc receptorii gustativi.

Cavitatea bucală este delimitată înainte și pe laturi de arcadele alveolo- gingivo-dentare ,în
sus de bolta palatine, care o separă de fosele nazale, în jos de planșeul bucal pe care se află corpul
limbii și glandele sublinguale. Posterior, cavitatea bucală comunică cu faringele prin istmul gâtului,
circumscris superior de valul palatin, pe margini de pilierii anteriori (arcurile anterioare), iar in jos
de limba. . Cavitatea bucala este căptușită cu mucoasa bucală , în interiorul cavității bucale se găsesc
arcadele dentare , limba.

Pereții cavității bucale sunt vascularizați de ramuri provenite din artra carotida externa.
Sângele venos ajunge in vena jugulara interna. Inervația senzitivă este asigurată de ramuri din nervul
trigemen.

1.1.2 FARINGELE
Situat între cavitatea bucală și esofag, faringele este o răspântie aerodigestivă, de forma unui
jgheab, căruia i se deschid trei etaje:

Nazofaringele, comunicǎ anterior cu cavitatea nazalǎ prin coane, lateral cu urechea medie
prin tuba auditivǎ (trompa lui Eustachio) şi caudal cu bucofaringele, de care este despǎrţit de vǎlul
palatin. Cranial corespunde bazei craniului iar dorsal coloanei cervicale:
Bucofaringelui corespunde anterior istmului faringian, lateral amigdalelor palatine şi
dorsal primelor vertebre cervicale:

Laringofaringele, în formǎ de pâlnie deschisǎ caudal, comunicǎ ventral cu orificiul laringian

protejat de epigolǎ.
Faringele este un conduct musculomembranos contractiv și are urmǎtoarea structurǎ:

Tunica mucoasǎ este formatǎ din coridon, bǎgat în ţesut adenoid, şi epiteliu pavimentos
stratificat în segmentele inferioare sau epiteliu cilindric în nazofaringe

4
[Tastați aici]

Tunica muscularǎ se insereazǎ pe un schelet alcǎtuit din fibre conjunctive și elastice,

cuprinzând: mușchii constrictori, care micşoreazǎ lumenul faringian și muşchii ridicǎtori care ridicǎ
faringele în timpul deglutiției, împiedicând pǎtrunderea bolului alimentar în laringe;
Tunica conjunctivǎ (adventice) delimiteazǎ faringele la exterior.

Vascularizația faringelui este realizata de ramuri din artera carotidă externă. Sângele venos
este drenat în vena jugulară internă. Limfaticele ajung în ganglionii cervicali. Inervația senzitivă și
motorie este asigurată de nervul glosofaringian, dar și de nervul vag.

1.1.3 ESOFAGUL
Esofagul este un conduct elastic şi suplu, lung de 23-26 cm, care continuǎ
laringofaringele,strǎbate diafragmul și se deschide în stomac, la nivelul cardiei.

Esofagul prezintǎ patru tunici:

Tunica mucoasǎ este formatǎ din coridon, epiteliu pavimentos stratificat şi glandele
seomucoase care lubrifiazǎ lumenul:

Tunica submucoasǎ continuǎ tunica fibroasǎ faringianǎ şi este alcǎtuitǎ din fibre conjunctive
şi elastice dispuse în fascicule încrucişate:

Tunica muscularǎ prezintǎ fibre longitudinale la exterior şi circulare la interior, care

asigurǎ înaintarea bolului alimentar.

La extremitatea cranialǎ a esofagului predominǎ muşchii striaţi, iar la extremitatea

caudalǎ, muşchii netezi:

Adventicea continuǎ tunica conjunctivǎ a faringelui, fiind înlocuitǎ cu seroasa peritonealǎ la

nivelul esofagului abdominal.

Vascularizatia esofagului este saracă mai ales daca o raportăm la cea a altor segmente ale
tubului digestiv.

5
[Tastați aici]

1.1. 4. STOMACUL
Stomacul este segment dilatat al tubului digestiv, interpus între esofag și duoden, de aspectul
unui cimpoi când este umplut moderat, având o capacitate medie de 1300 ml. Este situat în cavitatea
abdominalǎ, în etajul supronejocolic, între splina și ficat.

Stomacul se aseamǎnǎ cu litera J, prezentând douǎ fețe, anterioarǎ și posterioarǎ și douǎ

margini,denumite curburi: mica curburǎ,cu concavitatea spre dreapta, în contact cu ficatul și marea
curburǎ, cu convexitate spre stânga, în contact cu splina. Stomacului i se descriu patru tunici:

Mucoasa prezintǎ numeroase plici gastrice, dispuse longitudinal și anastomozate între ele,
din care cauzǎ suprafața de digestie este mai mare decât suprafața de digestie decât suprafața internǎ
a stomacului. Mucoasa este formatǎ dintr-un epiteliu cilindric simplu, prevǎzut cu glande gastrice
simple sau tubuloramificate, diferite ca poziţie şi funcţie;

Submucoasa permite alunecarea mucoasei prin intermediul fibrelor conjunctive laxe şi a

celor elastice pe care le conţine;

Musculara este formatǎ din fibre netede așezate în trei straturi: fibre longitudinale, la
exterior, dispuse între cardia şi pilor şi concentrate pe mica curburǎ: fibre circulare, sub formǎ de
chingi între cele douǎ curburi: fibre oblice, spre interior;

Seroasa, reprezentatǎ de peritoneul visceral, înveleşte stomacul (exceptând fundul

stomacului) şi se continuǎ cu ligamentul gastrofrenic, ligamentul gastrohepatic (parte a omenului
mic), ligamentul gastrocolic și ligamentul gastrosplenic, asigurând menținerea stomacului în poziție
normalǎ.

Vascularizația stomacului este asigurată de toate cele trei ramuri ale trunchiului celiac: artera
hepatica, gastrica stangă și splenică.

1.1.5 INTESTINUL SUBTIRE

Intestinul subțire este porțiunea din tubul digestiv cuprinsă între stomac și intestinul gros. În
funcție de mobilitatea sa, intestinul subțire are o prima porțiune fixă, numită douden și o a doua, mai
lungă și mobilă numită jejuno-ileon. Mobilitatea acestuia din urmă se datorează mezenterului.
Lungimea intestinului subțire este de 4-6 m, iar calibrul de 4 cm la nivelul duodenului și de 2-3 cm
la nivelul jejuno-ileonului.

6
[Tastați aici]

Doudenul este prima porțune a intestinului subțire și are forma de potcoava, cu concavitatea
în sus, în care se află capul pancreasului. Are o lungime de 25 cm.

Doudenul prezintă patru porțiuni: porțiunea superioară; ,porțiunea descendentă; porțiunea

transversală; porțiunea ascendentă.

Vascularizația duodenului este dată de ramuri duodeno-pancreatice din artera gastro-

doudenală, ramură a arterei hepatice comune, și din artera mezenterică superioară . Sângele venos
ajunge în vena portă.

1.1.6.COLON ȘI RECT

Intestinul gros se întinde de la orificiul ileo-cecal (prevăzut cu o valvulă ce împiedică

întoarcerea alimentelor în ileon) până la orificiul anal, având o lungime de circa 1,5 m
și diametrul dublu faţă de cel al intestinului subțire.

Cuprinde mai multe regiuni.: Cecumul primul segment al acestuia ,pe urmă colonul cu cele
patru segmente: ascendent, transvers, descendent, sigmoid. Porțiunea terminală, rectul, se
deschide la exterior prin orificiul anal.Glandele anexe ale aparatului digestiv

În interiorul tractului digestiv, transformǎrile alimentelor în substanțe nutritive se realizeazǎ

și cu ajutorul fermenților secretaţi de glandele anexe. Aceste glande sunt: glande salivare, ficatul,
pancreasul.

2.1 FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Funcțiile apartamentului digestiv și ale glandelor anexe constau în transformarea alimentelor
în așa fel încât ele sǎ poatǎ fi absorbite și apoi utilizate de organism în procesul de asimilație.

Alimentele sunt substanțele pe care organismul le ia din mediul înconjurǎtor, în vederea:

producerii de energie necesarǎ funcţiilor sale, formǎrii de celule şi ţesuturi noi, refacerii unor
ţesuturi distruse.

Digestia reprezintǎ ansamblul proceselor de transformare la care sunt supuse principiile

alimentare în tubul digestiv pentru a fi absorbite. Transformǎrile sunt de douǎ feluri: transformǎrile
fizice, digestia fizicǎ (înmuiere, mǎcinare, tǎiere, etc., adicǎ modificarea stǎrii fizice a alimentului, în
vederea pregǎtirii acestuia pentru acţiunea chimicǎ ce o exercitǎ sucurile digestive şi transaformǎrile
7
[Tastați aici]

chimice reprezenând desfacerea alimentelor în compuşi din ce în ce mai simpli. Digestia chimicǎ se
desfǎşoarǎ numai sub acţiunea sucurilor digetive, la diferite etaje ale tubului digestiv. În canvitatea
bucalǎ, alimentele sunt triturate, fǎrâmiţate, înmuiate şi transformate în bol alimentar. Aceste
fenomene reprezintǎ digestia fizicǎ. Digestia chimicǎ are loc sub acţiunea salivei.

2.1.1.. MASTICAȚIA
Este actul prin care mandibula, maxilarul superior, arcadele dentare, articulația temporal-
mandibular, mușchii masticatori, dinții, intervin în triturarea și macerarea alimentelor, pregătindu-le
astfel pentru digestia chimicǎ.

2.1.2.SALIVA
Este un amestec al secreţiilor produse de toate cele trei grupe de glande salivare. Saliva este
formatǎ din 99.5 % apǎ şi 0.5% rezidu uscat.

Reglarea secreției salivare se face pe calea reflexelor necondiționate şi condiționate.

Cantitatea și compoziția salivei sunt permanent adaptate necesitǎților și condiționate de acțiunea și
calitatea excitatului gustativ.

2.1.3 DEGLUTIȚIA
Constǎ în totalitatea actelor (contracţii musculare etc.), care fac ca bolul alimentar sǎ treacǎ
din cavitatea bucalǎ, prin faringe, în stomac.

Deglutiţia se desfǎşoarǎ în trei timpi:timpul bucal,timpul faringian ,timpul esofagian.

Timpul bucal realizeazǎ trecerea bolului alimentar din gurǎ în faringe şi constǎ în contracţia
succesivǎ a muşchilor milohioidian stiloglos, palatoglos şi hioglos. Prin contracţiile acestora, limba
este trasǎ înapoi, iar vârful ei este îndoit în sus, în aşa fel încât preseazǎ bolul alimentar pe zona
palatului dur, îl împinge spre fundul cavitǎţii bucale, bolul pǎtrungând în faringe.

Timpul faringian realizeazǎ trecerea bolului alimentar din orofaringe prin contracţiile
muşchilor constrictori şi ridicǎtori ai faringelui în esofag. Bolul alimentar nu poate sǎ regurgiteze
spre cavitatea bucalǎ din cauza contracţiilor muşchilor care au realizat primul timp, limba preseazǎ
şi realizeazǎ o relativǎ obstrucţie acestei cǎi, prin ridicarea vǎlului palatului se închide comunicarea
între orofaringe şi nazofaringe, bolul alimentar nemaiputând sǎ ajungǎ în cavitǎţile nazale.

8
[Tastați aici]

Timpul esofagian constǎ în conducerea bolului alimentar prin contracţiile peristaltice ale
muşchilor circulari esofagieni de la faringe şi pânǎ în stomac.

Reflexul de deglutiţie:

Actul deglutiţiei apare la începutul declanşǎrii lui ca un act voluntar. Din momentul în care
bolul alimentar atinge mucoasa faringianǎ, acest lucru devine involuntar, reflex.

Coordonarea tuturor actelor ce favorizeazǎ deglutiţia este fǎcutǎ de centrul deglutiţiei din
bulb.

Digestia gastricǎ

Digestica gastricǎ are loc sub acţiunea comunǎ a produsului de secreţie-sucul gastric şi
musculaturii stomacului.

Motilitatea gastricǎ realizeazǎ prin contracţia muşchilor stomacului mişcarea, frǎmântarea,

amestecarea alimentelor cu sucul gastric şi evaluarea lor, sub formǎ de chim prin piler în
duoden.Evacuarea conţinutului gastric se produce din cauza diferenţei de presiune care se creeazǎ
între stomac şi duoden prin mişcǎrile peristaltice

Digestia chimicǎ gastricǎ

Digestia chimicǎ gastricǎ este ansamblul fenomenelor ce se petrec sub acţiunea combinatǎ a
motilitǎţii şi a secreţiei gastrice.Bolul alimentar îmbibat cu salivǎ este supus transformǎrilor chimice
ale fermenţilor polivari pânǎ ce este desfǎcut şi pǎtruns în sucul gastric acid, moment când înceteazǎ
activitatea amilazei salivare din cauza mediului acid inhibitor.

9
[Tastați aici]

OBIECTIVUL 2
HEMORAGIA DIGESTIVA SUPERIOARA
(DEFINIȚTIE,ETIOLOGIE,SEMNE ,SIMPTOME)

II.1 DEFINIȚIE: Hemoragia digestivă (HD) reprezintă pierderea de sânge la nivelul tubului
digestive şi la nivelul organelor sale anexe. Este clasificată în hemoragie digestivă superioară
(HDS) şi inferioară (HDI), delimitarea dintre cele două sedii fiind ligamentul Treitz sau
joncţiunea duodeno-jejunală.

Din punct de vedere al manifestărilor clinice ,Hemoragia Digestivă Superioară poate fi:

-clinic manifestată-se exteriorizează prin hematemeza , melena și/ sau hematochezie;

-ocultă-pacientul nu sesizează pierderea de sânge și se manifestă clinic doar sub forma unui sindrom
anemic;

Tablou clinic:

Hematemeza este vărsătura cu sânge. Acesta poate fi roşu aprins dacă hemoragia este
recentă şi destul de abundentă sau brun dacă hemoragia este veche şi în cantitate mică. Vărsătura "în
zaţ de cafea" se referă la hematemeza cu cheaguri şi sânge brun, degradat de acidul clorhidric şi
enzimele digestive. În general vărsăturile cu sânge roşu aprins, apărute brusc şi în cantitate mare
sugerează o sursă arterială sau variceală .
Melena este eliminarea de scaune cu sânge digerat, negre, lucioase, cu miros specific. Este
necesară o pierdere de aproximativ 100-200 ml de sânge pentru apariţia unui scaun melenic.
Originea sângelui poate fi la nivelul tractului gastrointestinal superior sau inferior (intestin subţire
sau colon drept). În general sângerarea de la nivelul colonului drept este exteriorizată prin scaune de
culoare brun-roşcat.
Hematochezia (rectoragia) este eliminarea de sânge roşu pe cale anală. Indică o sângerare
de la nivelul tubului digestiv inferior (colon), dar şi superior, în hemoragiile abundente cu tranzit
intestinal accelerat

10
[Tastați aici]

Menționăm că atât în hematemeză,cât și în melenă culoarea sângelui poate fi roșie deschisă dacă
hemoragia este fulgerătoare și masivă,declanșând un tranzit intestinal accelerat/

-HDS este mică dacă se pierd 250 de ml sânge și nu apar efecte sistemice;

-HDS este moderată când cantitatea de sânge pierdută este între 250-1000 ml ,TA nu scade
semnificativ ,hemoragia rămâne peste 10%.

-HDS este mare sau masivă când pierderea depășește 1000 ml sângerarea determină șoc ,iar

hemoglobina scade sub 8%.

II.2 ETIOLOGIE ŞI CLASIFICARE

Cauzele HDS sunt extrem de variate, cele mai frecvente fiind ulcerul duodenal, gastric,
gastrita și duodenita acută erozivă, varicele esofagiene, sindromul Mallory-Weiss.
 Boli ale esofagului: varice esofagiene, esofagită, ulcer esofagian, tumori;

 Boli ale stomacului şi duodenului: ulcere, gastrite hemoragice , tumori, hernie hiatală, , corpi
străini, traumatisme;

Boli ale intestinului subțire până la Unghiul Treitz

 Boli ale organelor vecine: sânge înghiţit (sferă ORL), boli ale căilor biliare, ale pancreasului sau
ale ficatului,tumori;

 Boli sistemice: SIDA, uremia, etc;

Hipotensiunea portală din diverse cauze:ciroză hepatică ,tromboză a venei porte;

 Boli ale sângelui sau ale vaselor de sânge: hemofilii, leucemii, limfoame, ,malformații vasculare,
șoc grav;

CLASIFICAREA HDS ÎN FUNCȚIE DE: HIPOVOLEMIA ȘI ANEMIA ACUTĂ

Clasificarea clinica a hemoragiilor se face după cantitatea de sânge pierdut , gravitatea
hemoragiei ; depinde însă si de repetarea ei.

11
[Tastați aici]

Exista si pierderi digestive superioare oculte de sânge care duc pe nesimțite la o stare de
anemie cronica. Acestea isi au importanta lor diagnostica, dar nu ridica probleme fiziopatologice cu
semnificație de tratament intensiv.

In cele mai multe cazuri de HDS pierderea de sânge este acuta.

Debutul hemoragiei este brusc si, prin cantitatea de sânge pierduta, exista repercusiuni
imediate sau apropiate asupra volemiei si capitalului hematic.

Din acest punct de vedere HDS poate fi :

1.CATACLISMICA : când se pierde in timp scurt o cantitate mare de sânge, astfel încât bolnavul
decedează brusc sau foarte repede.

2.GRAVĂ : in care se pierde o mare cantitate de sânge , apreciata la un adult la peste 1000 ml.

3.USOARĂ : când se pierde o cantitate mica de sânge, pierdere ce nu este în măsură sa inițieze
modificările hemodinamice descrise.

Gravitatea unei HDS depinde, deci, in afara de cantitatea de sânge pierdut, decontinuarea sau
repetarea ei.

Din punct de vedere al sursei de sângerare există două mari categorii de

HDS:NONVARICEALE ȘI VARICEALE.HDS nonvariceale sunt cele mai frecvente în zona
noastră,HDS variceale reprezintă aproximativ 1/3 din totalitatea cazurilor de HDS

II.3 SIMPTOMATOLOGIE
În hemoragiile digestive mici semnele clinice în general sunt absente.Unoeri pot apărea: -slăbiciuni

-transpirații reci

-hipotensiune arterială

-lipotimie

În hemoragiile digestive moderate se observă:

-tahicardie
12
[Tastați aici]

-amețeli

-vedere ca prin ceață

-hipotensiune arterială

-lipotimie

În hemoragiile digestive masive apar uneori semne de:

-șoc hipovolemic

-paloare intensă

-grețuri

-anxietate

-extremități reci

-sete intensă

-hipotensiune

- tendință de pierdere a cunoștinței

13
[Tastați aici]

OBIECTIVUL 3
STABILIREA DIAGNOSTICELOR
DIAGNOSTIC POZITIV ŞI DIFERENŢIAL

Diagnosticul pozitiv a unui bolnav cu hemoragie digestiva superioara cuprinde : anamneza ,

examenul obiectiv si examenele paraclinice

Diagnosticul pozitiv. Diagnosticul hemoragiei digestive superioare

comportă în primul rând corelarea datelor obţinute prin anamneză cu examenul
clinic.
Diagnosticul clinic se bazeaza pe forma hemoragiei, care pot fi:
- hemoragii insidioase cronice, (mici si repetate, nu sunt evidențiate prin
melenă și hematemeză)
- hemoragii masive, exteriorizate prin hematemeză și melenă

Anamneza relevă motivele prezentării la medic. Pot fi schematic grupate în:

 simptome generale: astenie, fatigabilitate, palpitaţii, stare lipotimică posturală, (semnifică

pierderi mari de sânge);
 simptome şi semne prin care HDS se exteriorizează: hematemeza, melena, hematochezia;
 antecedente personale patologice:vechi ulcer duodenal;veche suferinţă hepatică ,consum
de aspirină,AINS,anemie feriprivă cronică,consum de alcool,intervenții chirurgicale sau episoade de
HDS oprite spontan, prin tehnici endoscopice sau chirurgical.

14
[Tastați aici]

Examenul fizic, extrem de important, orientează diagnosticul

Inspecţia: icterul sclero-tegumentar, steluţele vasculare, circulaţia colaterală, ascita, edemele,

asterixul, orientează pentru o primă etapă diagnosticul către ciroza hepatică

Palparea confirmă ascita, edemele. Poate evidenţia hepatomegalie (tumorală, ferma sau de
stază etc.), splenomegalie (argument în plus pentru ciroza hepatică sau limfom alături de posibila
prezenţă a adenopatiilor superficiale). Sensibilitatea abdominală la palpare poate sugera boală
ulceroasă etc.

Auscultaţia argumentează prin tahicardie scăderea tensiunii arteriale şi pierderea de sânge prin
HDS.

Primele teste umorale biochimice care se efectuează în cazul unui pacient cu HDS trebuie să
includă :

 hemoglobina, numărul de leucocite şi trombocite;

 ureea şi electroliţii;
 teste de funcţionalitate hepatică;
 timpul de protrombină;
 grup sanguin.

Aceste explorări biochimice sunt completate în funcţie de starea pacientului, de investigaţii

imagistice:

*Endoscopia digestiva superioara de urgență,care trebuie să se practice de urgență după ce

bolnavul a ieșit din șocul hemoragic
* radiografie toracică (pentru excluderea pneumoniei de aspiraţie, revărsatului pleural,
tuberculozei pulmonare active cu hemoptizii înghiţite etc.);
*radiografia abdominală pe gol (exclude perforaţia, ocluzia concomitentă);
*CT şi angiografia sunt indicate în cazuri selectate de HDS de cauză rară pentru stabilirea
etiologiei sau dacă după tratamentul endoscopic bolnavul continuă să sângereze;
*este obligatorie electrocardiograma (pentru excluderea tahiaritmiilor, infarctului acut de
miocard), alături de monitorizarea pulsului, respiraţiei, tensiunii arteriale şi debitului urinar

15
[Tastați aici]

Diagnostic diferential

Trebuie exclusa o sângerare nonintestinală. O anamneză minuțioasă şi examinarea clinică a

orofaringelui şi a cavității nazale are rolul de a exclude sângele înghitit, ca o sursă a hematemezei şi
a melanei (epistaxis, hemoptizie).

EVOLUŢIA ŞI COMPLICAŢIILE HEMORAGIILOR DIGESTIVE SUPERIOARE

Fără tratament, hemoragiile mici se opresc spontan în majoritatea cazurilor. Continuarea

sângerarii poate duce la tulburari hemodinamice şi volemice importante care pot evolua progresiv
pana la colaps vascular, exitus.

Cu tratament specific, adresat cauzei care a produs sângerarea, hemoragiile se opresc intr-un
mare procent, rămanând însă şi cazuri care, datorita bolii de bază şi complicatiilor ei nu pot fi
redresate. Astfel, în hemoragiile mari, brutale şi în cazul celor a caror sursa nu poate fi stapanită
(varice esofagiene rupte, tumori hemoragice mari) evolutia este nefavorabila.

PROGNOSTICUL HEMORAGIILOR DIGESTIVE SUPERIOARE

Hemoragia digestiva superioara poate constitui o complicatie dezastruoasa cu o mortalitate

ce depaseste 50% dar poate fi şi un accident minor în evolutia unei afectiuni benigne la un tânar.

în evolutia şi prognosticul hemoragiilor digestive superioare sunt incriminati o serie de

factori, dintre care nici unul nu apare izolat şi nici unul nu are un rol suveran. Recurenţa hemoragică
şi prognosticul unei HDS este influenţat nefavorabil de următorii parametrii clinici (10):

- vârsta peste 60 de ani;

- comorbidităţi;
- instabilitatea hemodinamică la internare;
- hemoragie severă;
- aspirat nasogastric de culoare roşie;
- istoric de hematemeză şi/sau hematochezie;
- necesar de transfuzii > 1 litru;
- pierdere continuă de sânge.
16
[Tastați aici]

Primul element incriminat este reprezentat de natura leziunii responsabile de accidentul

hemoragic. Astfel, hipertensiunea portală complicată prin hemoragie variceală constituie o entitate
clinică, a cărei incidența crește progresiv şi în care mortalitatea este apreciată la 50%.

Un alt factor cu implicații prognostice este constituit de caracteristicile proprii ale hemoragiei:
abundenta sa, forma de exteriorizare şi de tendinta sa la recidiva.

Prognosticul hemoragiei digestive superioare nu depinde numai de progresele tehnologice.

Tratamentul unui bolnav cu hemoragie digestiva superioara este atat de complex, incat modalitatile
de organizare ale ingrijirilor joaca un rol decisiv în evolutia fiecarui caz.

OBIECTIVUL 4
STABILIREA TRATAMENTULUI

Abordarea terapeutică este diferită în funcție de cauza nevariceală sau variceală a

hemoragiei!

Tratamentul HDS este reprezentat, in principal, de refacerea volumului pierdut si a tensiunii arteriale
prin administrarea de solutii si sânge, precum și de medicamente, alaturi de oprirea hemoragiei prin
tehnici de endoscopie digestiva superioară sau, în caz de insucces prin intervenție chirurgicală.

Tratamentul de urgenta!
Consta in administrarea de sânge, protejarea cailor respiratorii superioare in cazul hemoragiilor
masive, mai ales daca pacientul nu este deplin constient (pentru a se evita complicarea starii
generale cu pneumonie de aspiratie), corectarea deficitului de coagulare (daca este cazul) cu
vitamina K, plasma congelata, inserararea unei sonde nazogastrice pentru evaluarea severitatii
hemoragiei si pentru spalarea lumenului esofagian sau gastric inainte de efectuarea endoscopiei.

Medicamentele specifice tratamentului hemorgiei digestive superioare sunt cele antisecretorii

pentru gastrita hemoragica si ulcere: 

-regim igieno-dietetic

-inhibitori de pompa de protoni (pantoprazol, omeprazol) i.v.;

-blocantii de receptori H2 i.v. (ranitidina, famotidina).

17
[Tastați aici]

- screening endoscopic pentru depistarea precoce a leziunii.

Tratamentul oral se indica in hemoragiile digestive superioare usoare.

Endosopia digestiva superiora interventionala permite hemostaza prin injectarea de substante: salina,
adrenalina 1/10000, substante sclerozante, alcool, cianoacrilat; se pot utiliza tehnici de hemostaza
endoscopica prin coagulare: electrocoagulare (mono, bi sau multipolara), termocoagulare sau
fotocoagulare (laser cu argon). De asemenea, se folosesc si tehnici mecanice de hemostaza
endoscopica: cliparea/ligaturarea, in special a varicelor esofagiene rupte.

Tratamentul medicamentos este indicat după ce hemoragia a fost oprită și starea pacientului s-a
stabilizat. Există mai multe clase majore de medicamente ce pot fi utilizate in tratamentul acestei
probleme: vasoconstrictoare, antisecretoare, beta-blocante adrenergice.

Avantajul major al agentilor vasoactivi este capacitatea de a reduce presiunea portală și a opri
hemoragia activă. Substanțele vasoconstrictoare reduc fluxul sangvin prin sistemul port și cresc
rezistenta patului vascular din varice. Astfel, aceste medicamente reduc fluxul sangvin prin sistemul
de colaterale gastro-esofagiene. Cele mai utilizate substante in aceste cazuri sunt vasopresina si
analogii sai sintetici.

Antisecretoarele sunt medicamente adjuvante in schemele de tratament farmacologic. Sunt

reprezentate de somatostatina, octreotid. Somatostatinul scade si fluxul sangvin prin sistemul port ca
urmare a vasoconstrictiei.

Tratamentul chirurgical al hemoragiei digestive superioare este indicat in sângerările masive

și continue în care endoscopia și tratamentul medicamentos esuează. 

18
[Tastați aici]

OBIECTIVUL 5
EVOLUȚIE ȘI COMPLICATII

Complicaţii:
- cea mai importantă complicaţie a varicelor este reprezentată de hemoragie.
- dupa debutul hemoragiei, chiar daca aceasta este rezolvata corect din
punct de vedere medical, riscul de aparitie a altor sangerari este foarte
ridicat.
- aproximativ 70% din pacienti au un episod hemoragic recurent
(majoritatea chiar in primul an de la sangerarea initala).
Alte complicaţii sunt asociate hemoragiei în sine sau pot fi determinate de
tratament:
- Colaps vascular, cardiomiopatie, aritmii

19
[Tastați aici]

20