CURS 5

Falsul in declaratii – art. 326 NCP

Este incriminat intr-o singura varianta si consta in declararea necorespunzatoare a adevarului,
facuta unui functionar public sau unei unitati in care acesta isi desfasoara activitatea.
Infractiunea se realizeaza in scopul producerii unei consecinte juridice pentru sine sau pentru
altul, cand potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste producerii acelei
consecinte.
Inscrisul in care se consemneaza declaratia necorespunzatoare adevarului devine un inscris
oficial fals, care va avea ca efect producerea unei alterari de adevar. Prin comiterea acestei
infractiuni se zdruncina increderea publica in acele inscrisuri oficiale.
Obiectul juridic special – relatiile sociale care privesc increderea publica, in declaratiile facute
de catre persoanele publice unui functionar public sau unei unitati in care acesta isi desfasoara
activitatea, cand potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste la producerea unor
consecinte juridice pentru sine sau pentru altul. In baza unor asemenea declaratii se intocmesc
acte oficiale, cu forta probanta, apte de a produce consecinte juridice.
Obiectul material – daca declaratia este facuta oral, obiectul material lipseste; daca este facuta
in scris, declaratia scrisa este obiectul material.
Subiectul activ – nemijlocit – orice persoana responsabila penal, care este indreptatita sa faca
declaratia in fata autoritatilor publice sau a unitatilor abilitate sa emita inscrisuri oficiale.
Participatia penala – infractiunea nu poate fi savarsita sub forma coautoratului, fiecare
declarand in nume propriu. Daca declaratia falsa, facuta de autor, este sustinuta de alte
persoane, care cunosc caracterul fals al acesteia, acele persoane vor fi complici la infractiune.
Daca functionarul public, care consemneaza declaratia, cunoscand caracterul fals al acesteia,
nu sesizeaza organele de urmarire penala, va fi considerat autor al infractiunii prevazute la art.
267 NCP, omisiunea sesizarii. Daca functionarul public nu are posibilitatea sa cunoasca
caracterul fals al declaratiei, nu va raspunde penal, avand calitate de auxiliar extra-penal.
Subiectul pasiv – autoritatea publica sau unitatea abilitata sa emita inscrisuri oficiale, in baza
unei declaratii, din partea unei persoane capabile si indreptatite, potrivit legii, sa dea acea
declaratie. Mai poate fi si persoana fizica sau juridica ale carei drepturi au fost lezate prin
declaratia falsa.
Elementul material – consta in actiunea de a face o declaratie necorespunzatoare adevarului,
unui functionar public sau unei unitati in care acesta isi desfasoara activitatea. Declaratia
poate fi facuta oral sau in scris, poate fi simpla sau cu explicatii, spontana sau la cerere, in
limba romana sau intr-o limba straina, prin traducator oficial, la sediul autoritatii sau unitatii
abilitate sau in afara acestuia, daca functionarul public se afla in exercitarea atributiilor de
serviciu intr-un asemenea loc. Declararea orala trebuie facuta personal, in timp ce declararea
scrisa poate fi transmisa printr-un tert, care va atesta semnatura declarantului. Cand legea
prevede o anume procedura, aceasta va trebui respectata.
Pentru existenta falsului in declaratii se cer indeplinite 2 conditii:
- declaratia necorespunzatoare adevarului sa apartina categoriei care, potrivit legii sau
imprejurarilor, serveste la producerea unei consecinte juridice. Nu este generatoare de
efecte juridice si nu poate constitui fals in declaratii o declaratie care, desi consemnata
intr-un inscris, este supusa unei verificari anterioare obligatorii a continutului sau.
- declaratia sa nu fie supusa reglementarii speciale, cu privire la veridicitatea ei. Ex.:
marturia mincinoasa – declararea necorespunzatoare a adevarului facuta de martori,
intr-o cauza penala, civila sau orice alta cauza in care se asculta martori, face sa fie
aplicabile dispozitiile art. 273 NCP. Un alt exemplu este sesizarea penala, facuta prin
denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala,
 cunoscand ca aceasta este nereala, constituie infractiunea de inducere in eroare a
organelor judiciare (art. 268 NCP).
Urmarea imediata – producerea unei stari de pericol pentru increderea publica in adevarul pe
care trebuie sa-l reprezinte o declaratie data in conditiile legii.
Legatura de cauzalitate – rezulta din materialitatea faptei, fiind infractiune de pericol.
Forma de vinovatie – intentie directa, calificata prin scop. Nu conteaza daca, in concret,
consecintele dorite se produc sau nu. Mobilul nu este relevant, ci doar scopul urmarit de
faptuitor, acela de a obtine consecinte juridice.
Actele preparatorii si tentativa – posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infractiunii – cand declaratia a fost legal consemnata, atat timp cat existenta
declaratiei false poate declansa producerea de consecinte juridice, realizate in mod ilicit.
Epuizarea infractiunii – in unele situatii exceptionale, falsul in declaratii poate fi in forma
continuata, cand, spre exemplu, inculpatul a dat, la diferite intervale de timp, declaratii false,
in realizarea unui scop unic.

Falsul privind identitatea – art. 327 NCP

Obiectul juridic special – ansamblul de relatii sociale, a caror existenta si dezvoltare se
intemeiaza pe increderea publica, acordata constatarilor facute, in conditiile legii, de catre
functionarii publici competenti, cu privire la identitatea persoanelor, constatari bazate pe
concordanta dintre identitatea sub care acestea se prezinta in fata acelor autoritati si identitatea
lor reala.
Obiectul material – simpla prezentare nu constituie obiect material, actul in sine este obiect
material.
Subiectul activ – nemijlocit – necalificat – orice persoana care poate raspunde penal, deoarece
legea nu cere o calitatea anume a faptuitorului. Daca faptuitorul are si o anumita calitate,
aceasta va fi luata in calcul la individualizarea pedepsei.
Participatia penala – daca autorul infractiunii atribuie o identitate falsa pentru o alta persoana,
iar aceasta este prezenta si confirma falsul, va fi coautor la savarsirea faptei. Daca acea
persoana nu va fi prezenta la momentul comiterii infractiunii, dar a consimtit sa-i fie folosita
falsa identitate, va avea rolul de complice. Daca faptuitorul incredinteaza unei alte persoane
un inscris, pentru a fi folosit fara drept, cu privire la identitatea acesteia din urma, cel care
incredinteaza actul va raspunde pentru complicitate.
Subiectul pasiv – autoritatea sau institutia publica ori functionarul public care a fost indus in
eroare.
Elementul material – actiuni alternative, cu mijloacele si in conditiile prevazute in art. 327
NCP. Actiunea de prezentare sub o identitate falsa reprezinta infatisarea unei persoane
inaintea functionarului public, care are competenta de a constata identitatea, sub o identitate
care nu este a sa. A atribui o identitate falsa altei persoane inseamna a declara, a atesta unui
functionar public indreptatit ca persoana respectiva are o identitate care nu este a sa.
Infractiunea subzista chiar daca faptuitorul s-a folosit de un nume imaginar.
Cerinte esentiale:
- actiunea de prezentare sau atribuire sa aiba loc in fata unui functionar public
competent in a identifica o persoana sau sa fie trimisa unei unitati in care acest
functionar isi desfasoara activitatea. Daca prezentarea sub o falsa identitate s-a facut in
fata unui angajat al unei persoane juridice private ori a fost trimisa unei asemenea
persoane juridice, cerinta pentru existenta infractiunii nu este indeplinita. La varianta
asimilata (alin. 3) este necesar ca actul incredintat sa fie dintre acelea care servesc la
identificare, legitimare ori la dovedirea starii civile.
- actul trebuie folosit in vederea producerii unor efecte juridice.
Urmarea imediata – stare de pericol.
Forma de vinovatie – intentie directa, calificata prin scop.
Actele preparatorii si tentativa – posibile, dar neincriminate.
Consumarea infractiunii – la prezentarea in fata functionarului public sub o identitate falsa ori
a atribuit o identitate falsa altei persoane, in scopul producerii unor efecte juridice.