Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA

MASTERAT SPECIALIZARE: DREPT PUBLIC ŞI INSTITUŢII PUBLICE

ANALIZĂ PRIVIND INSTITUŢII


ALE UNIUNII EUROPENE

COORDONATOR:
Conf. Univ. Dr. OLIMPIU GLODARENCO

MASTERAND:
GHEAURU MARIANA

CONSTANŢA
2010

1
CUPRINS:

INTRODUCERE...........................................................................3

CAPITOLUL I
UNIUNEA EUROPEANĂ...................................................6
1. IDEEA DE UNIUNE EUROPEANĂ...............................................................6
2. EVOLUŢIA ISTORICĂ...................................................................................7

CAPITOLUL II
INSTITUŢII ALE UNIUNII EUROPENE........................9
1. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE...............................................................9
2. COMISIA EUROPEANĂ...............................................................................11
3. PARLAMENTUL EUROPEAN.....................................................................13
4. CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE......................................................15
5. CONSILIUL EUROPEAN .............................................................................16
6. CURTEA DE CONTURI................................................................................18

CONCLUZII FINALE................................................................19

BIBLIOGRAFIE..........................................................................21

2
INTRODUCERE

Complexul tematic cu privire la Uniunea Europeană are ca obiect prezentarea


acestei instituţii, care şi-a propus să realizeze o uniune cât mai strânsă a popoarelor
europene. În următoarele pagini voi încerca să găsesc răspunsuri la câteva întrebări cum
ar fi: Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană (UE)?, Cum funcţionează UE?, Cum arată
cadrul instituţional? Cine ia deciziile?
Motivul pentru care am ales această analiză privind Uniunea Europeană şi
instituţiile acesteia, a fost faptul că se cunoaşte mult prea puţin despre aceasta în
comparaţie cu aplicările practice făcute în numele ei. Doar o înţelegere temeinică a
acestei organizaţii complexe poate ajuta la formarea unor opinii juste, dincolo de
prejudecăţile zilelor noastre.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, ne vom concentra în primul rând asupra unor
aspecte fundamentale ce privesc implicarea noastră cu unele instituţii complet noi, care
nu au nimic de a face nici cu instituţii din cadrul statelor naţionale şi nici cu cele
cunoscute de noi din politica internaţională. Felul în care aceste instituţii cooperează este,
de asemenea, unul fără precedent, ele fiind supuse permanent schimbărilor. Încercarea de
a afla o imagine de perspectivă, este o sarcină extrem de dificilă.
Instituţiile prezente în această analiză respectiv: Comisia Europeană, Consiliul
Uniunii Europene, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiţie, Curtea de
Conturi şi Consiliul European, nu sunt o înşiruire de instituţii noi şi necunoscute ci un
sistem cu nivele multiple (Nivelul supranaţional cu nou-createle organisme; Nivelul
statelor membre, care nu este reprezentat doar de guvernele statelor membre, ci şi de alţi
doritori precum parlamente, asociaţii, partide şi, în fine Nivelul regiunilor). Aceste trei
nivele formează împreună UE, ele stabilesc politica acesteia, precum şi decursul
dezvoltării sale.
De la acest sistem complex de nivele multiple amintite mai sus, am avut ca punct
de plecare în realizarea evoluţiei Uniunii Europene principalii piloni ce au constituit
formarea comunităţii europene.
În următoarea etapă voi analiza în amănunt sistemul instituţional al UE. În primul
rând voi lua în discuţie triunghiul format din Comisia Europeană, Parlament şi Consiliul

3
UE, deoarece constituie centrul decizional al sistemului comunitar. Acest triunghi este
susţinut de alte organisme deosebit de importante, despre care voi discuta pe parcursul
capitolului: Curtea Europeană de Justiţie şi Consiliul Europei.
Probabil că cea mai evidentă trăsătură la nivelul structurii supranaţionale, care
reprezintă în acelaşi timp şi o diferenţă centrală faţă de sistemele politice naţionale este
fără îndoială faptul că deciziile sunt luate de către un organism format din reprezentanţi ai
guvernelor statelor membre, Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul Miniştrilor).
Acesta este motivul pentru care am început prezentarea cu aceasta.
Am continuat cu Comisia Europeană pentru că este o instituţie unică în politica
internaţională - este primul organism supranaţional. În analiza acestei instituţii am pus
accentul pe structura acesteia precum si pe numirea şi demiterea din funcţie a comisarilor
europeni. De asemenea, atribuţiile Comisiei Europene precum şi rolul acesteia în cadrul
instituţiilor comunitare au constituit un punct de maxim interes în realizarea interesului
comunitar.
În ceea ce priveşte Parlamentul European, voi analiza organizarea şi activitatea
acestuia cu ajutorul unui sistem de comisii specializate. Activitatea Parlamentului
European este importantă pentru că, în multe domenii de acţiune, deciziile privind noua
legislaţie europeană sunt adoptate în comun de către Parlament şi Consiliul de miniştri,
care reprezintă statele membre.
Şi Curtea Europeană de Justiţie poartă, la fel ca Parlamentul European, o
denumire cu care suntem oarecum familiari din contextul instituţiilor similare de la
nivelul statelor naţionale. În plus, în acest caz s-a păstrat şi un element legislativ comun
sistemelor liberal-democrate fiind responsabilă cu respectarea dreptului comunitar. Am
luat în discuţie competenţele sale se numără aplanarea conflictelor între statele membre,
între Uniune şi statele membre, între organismele şi instituţiile din Uniunea Europeană,
precum şi între persoane fizice şi Uniune.
Principalul organ de decizie al Uniunii Europene este Consiliul European. Fiind o
instituţie cu funcţii importante de conducere am considerat că funcţionarea, rolul şi natura
juridică reprezintă punctele cheie în punerea în aplicare a interesului comunitar.
Instituţia care se angajează să fie o organizaţie eficientă, aflată în fruntea
progreselor din domeniul auditului finanţelor publice şi al administraţiei publice este

4
Curtea de Conturi Europeană. Ce mi-a atras atenţia în mod special, este rolul acestei
instituţii, foarte important deoarece aceasta verifică dacă resursele financiare ale Uniunii
Europene sunt cheltuite în mod legal şi economic, dar mai ales că aceste resurse provin
de la noi, de la contribuabili.
Analizând fiecare instituţie în parte voi încerca să aflu care sunt misiunile,
valorile, viziunile dar şi obiectivele strategice care pot deschide porţile unei cooperări
unde să nu existe diferenţe substanţiale înregistrate la nivelul fiecărui stat membru, sau
viitor stat membru al Uniunii Europene. Când vorbim despre structura instituţională a
UE, lucrurile se rezumă de cele mai multe ori la enumerarea organismelor Uniunii, a
modului în care sunt alcătuite ele, la sarcinile pe care le preiau acestea, precum şi la felul
în care îşi desfăşoară activitatea.
Ce nu putem analiza este viitorul Uniunii Europene, însă putem aproxima care va
fi drumul urmat de aceasta. În viitor, Uniunea Europeană va continua să se extindă. Între
timp, liderii Uniunii, în acord cu opinia publică, vor trebui să definească limitele
frontierelor UE, care vor fi geografice, politice şi culturale. Însă pe tot acest parcurs se
vor întâlni noi dificultăţi şi provocări.

5
CAPITOLUL I: UNIUNEA EUROPEANĂ.

 IDEEA DE UNIUNE EUROPEANĂ.

Uniunea Europeană este, de fapt, unică. Este o organizaţie internaţională care a


fost înfiinţată de guvernele naţionale ca modalitate la care pot apela pentru a cădea de
acord asupra unor acţiuni comune în anumite domenii specifice. Aceste domenii sunt
acele arii de politici în care este mai bine pentru ţările UE să lucreze împreună decât
individual. Uniunea Europeană îşi are rădăcinile în cel de-al doilea război mondial. Ideea
a apărut datorită hotărârii europenilor de a preveni repetarea unui astfel de conflict cu
imense pierderi de vieţi şi pagube materiale: niciun stat nu şi-ar ataca cei mai importanţi
parteneri comerciali. La început, au fost şase ţări membre, iar deciziile lor vizau în
principal domeniul economiei şi comerţului. În prezent, UE are 27 de state membre şi o
populaţie de 490 de milioane de locuitori, iar sfera sa de acţiune cuprinde o mulţime de
probleme importante pentru viaţa noastră de zi cu zi.1
Uniunea Europeană nu dispune de pesonalitate juridică, ea fiind mai degrabă un
concept politic decât unul juridic, deoarece nu substitue Comunităţile Europene, ci le
înglobează într-un ansamblu mai larg 2.

1
XXX , Comisia Europeană în: www.ec.europa.eu
2
Munteanu Ştefan, Integrare europeană. O perspectivă juridico-filosofică, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2006, p. 101.

6
 EVOLUŢIA ISTORICĂ.
Cele zece etape istorice au fost următoarele:
1. 1951: Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către cei
şase membri fondatori.
2. 1957: Tratatul de la Roma instituie o piaţă comună.
3. 1973: Comunitatea se extinde (numără acum nouă state membre) şi dezvoltă
politici comune.
4. 1979:Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul European.
5. 1981: Prima extindere în spaţiul mediteranean.
6. 1993: Realizarea pieţei unice.
7. 1993: Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană.

8. 1995: UE se extinde la 15 membri.


9. 2002: Introducerea bancnotei şi monedei euro.
10. 2004: 10 ţări noi aderă la Uniune.3
Aşadar, acest nivel complex cu aceste etape, nivele multiple are ca punct de
plecare cei trei piloni, ce formează împreună Uniunea Europeană. Cel mai important şi
mai solid pilon rămâne în continuare Comunitatea Europeană, ale cărei puteri au fost
extinse considerabil prin tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi de la Nisa. Cel de-al
doilea pilon, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) conferă un fundament
contractual colaborării interstatale în domeniul politicii externe practicate de la începutul
anilor şaptezeci în afara CE — un fundament solid, eminamente interguvernamental, din
afara tratatului CE. În fine, cel de-al treilea pilon este constituit din cooperarea, de
asemenea stabilită în afara tratatului CE, a statelor membre ale UE în domeniul justiţiei şi
cel al politicii interne. Prin intermediul unor instituţii comune (Consiliu, Comisie,
Parlament European, Curtea de Justiţie Europeană), precum şi al unui catalog extensiv de
obiective, aceste părţi distincte ale Uniunii sunt angrenate cel puţin parţial. În tot cazul,
felul în care sunt luate deciziile, modul în care decurge luarea acestora, precum şi

3
XXX, Uniunea Europeană pe scurt. Europa în 12 lecţi.europa.eu/abc

7
importanţa fiecăreia dintre instituţiile şi actorii implicaţi diferă în mod evident de la un
caz la altul.4
***

Din această analiză putem observa faptul că Uniunea Europeană este fondată pe
un pact între naţiuni suverane care au decis să împartă un destin comun şi să exercite
împreună o parte a suveranităţii lor. Pe lângă aceste aspecte consider că o importanţă
deosebită o are felul în care se încearcă realizarea interesului comun făcându-se referire
aici la: pace, bunăstare economică, securitate, democraţie participativă, justiţie şi
solidaritate. Ceea ce putem face noi, ca şi cetăţeni parte ai Uniunii Europene, este să
ajutăm la consolidarea extinderii integrării europene, să arătăm respect generaţiilor
viitoare şi să fim în permanenţă conştienţi de fiecare obstacol întâlnit şi să ne asumăm
responsabilităţile, acţionând în aşa fel încât ansamblul instituţional european să continue
să funcţioneze eficient. Pentru a putea ajunge aici trebuie ca perspectivele intereselor pe
termen scurt să se şteargă în faţa priorităţilor pe termen lung.
Consider că Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt
numărului mare de războaie sângeroase duse de ţările vecine. Integrarea europeană va
continua în domeniile în care statele membre consideră că este în interesul lor să lucreze
împreună în cadrul european tradiţional( referitore la globalizarea comerţului, piaţa unică,
dezvoltarea regională şi socială, cercetarea şi dezvoltarea, măsurile de promovare a
creşterii economice şi ocupării forţei de muncă şi multe altele).

CAPITOLUL II: INSTITUŢII ALE UNIUNII EUROPENE.


4
XXX, Evoluţie istorică a Uniunii Europene, în: www.dadalos-europe.org/rom

8
1. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

 Consiliul UE ca organ principal de decizie:


În cazul Consiliului Miniştrilor este vorba despre organul de decizie cel mai
important. Acesta decide cu privire la legile propuse de Comisie, în colaborare cu
Parlamentul European. Astfel au fost luate deciziile în cadrul Comunităţii încă de la
început. Ceea ce s-a schimbat însă este ponderea relativă a celor trei organe. Membrii
Consiliului se întrunesc în funcţie de domeniul politic în discuţie în compunere diferită,
vezi Consiliul Miniştrilor pentru Agricultură, Consiliul Miniştrilor pentru Mediu etc. În
plus, aici trebuie să fie prezent şi membrul Comisiei responsabil de domeniul tratat. Este
deci o parte componentă a puterii legislative, a cărei structură se aseamănă cu cea a unui
sistem bicameral. . Sediul acestuia fiind la Bruxelles.
 Structura Consiliului Uniunii Europene:
Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentanţii guvernelor statelor
membre. Consiliul se poate alcătui sub două forme şi anume:
a) Consiliul general în acest caz acesta este compus din miniştrii de externe ai statelor
membre.
b) Consilii speciale - acestea fiind specializate sau sectoriale atunci când este compus
din miniştrii specializaţi într-un domeniu sau altul (agricultură, industrie, comerţ ).
Instituţia este condusă de către un preşedinte desemnat prin rotaţie la fiecare şase luni5
dintre reprezentanţii statelor membre într-o ordine prestabilită, astfel în 2005 au fost
Luxemburgu şi Marea Britanie, în 2006 Austria şi Finlanda, iar în 2007 Germania şi
Portugalia.6
Preşedintele Consiliului are misiunea de a rezolva compromisurile dificile dintre
statele membre şi de asemenea el este cel care reprezintă Uninunea în relaţiile externe,
exprimând opinia acesteia în cadrul conferinţelor internaţionale. Consiliul dispune şi de

5
La început rotaţia avea loc în ordine alfabetică, ulterior s-a schimbat sistemul deoarece statele mai mari
urmau imediat unele după altele.
6
Schimbarea preşedintelui are loc la 1 ianuarie, respectiv la 1 iulie a fiecărui an.

9
un Secretariat general, condus din 1999 de Javier Solana Mandariaga (fost secretar
general al NATO).7
 Funcţionarea Consiliului Uniunii Europene:
Consiliul General se întâlneşte odată pe lună pentru a dezbate probleme legate de
uniune. Consiliile Speciale se reunesc fie odată cu Consiliul General, fi atunci când se
impune discutarea unor aspecte ce ţin expres de un anumit domeniu. Membrii Consiliului
acţionează la instrucţiunile statelor membre aceştia fiind împuterniciţi de guvernele
acestora cu dreptul de a participa mai mulţi membrii, însă numai unul are drept de vot.
Preşedintele Consiliului U.E organizează în ţara (2007-Germania, Portugalia) de origine
una din cele două întâlniri anuale ale şefilor de stat şi de guvern întâlnire denumită
Consiliul European. Lucrările Consiliului sunt convocate de preşedintele acestuia sau de
unul dintre membrii sau de Comisia Europeană, şedinţa desfăşurându-se cu uşile închise,
însă dacă se cade de accord cu unanimitate de voturi şedinţa poate fi transmisă şi la
posturile de televiziune. Consiliul European discută probleme legate de strategiile
viitoare ale Uniunii, consiliile specializate se întâlnesc în localităţi de provincie pentru a
schimba opinii de probleme concrete.8
 Atribuţiile Consiliului Uniunii Europene:
a) Atribuţii legislative. Rolul legislativ în Uniune aparţine în primul rând
Consiliul U.E. care adoptă acte normative cu forţă juridică obligatorie (directive,
regulamente) ce se impun statelor membre, instituţiilor comunitare şi de asemenea
Consiliului U.E. De asemenea, Consiliul poate revizui tratate comunitare şi să ia decizii
de natură constituţională (alegerea parlamentarilor europeni prin sufragiu universal).
b) Atribuţii privind politica externă şi de securitate comună, în justiţie şi de
afaceri externe (Consiliul autorizează deschiderea negocierilor cu statele asociate în
vederea aderării).
c) Atribuţii de aprobare a bugetului comunitar (al cărui proiect este depus de către
Comisie, atribuţie împărţită cu Parlamentul European).

7
XXX, Consiliul Europei, în: www.consilium.europa.eu
8
Diaconu Nicoleta, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 31.

10
d) Atribuţii de coordonare a politicilor economice ale Uniunii Europene, în
special pentru asigurarea funcţionării Uniunii Economice şi Monetare.9

***
Putem spune despre Consiliul Uniunii Europene că a devenit şi o instanţă de
arbitraj între interesele naţionale, funcţia de arbitraj şi cea decizională devenind
preponderente. Consiliul Uniunii Europene s-a implicat şi în gestiunea comunitară şi a
contribuit la consolidarea, extinderea şi perfecţionarea procedurilor de cooperare. Astfel,
crearea Consiliului European a fost rezultatul unei îndelungate evoluţii desfăşurate într-
un context politic şi istoric în care se profilase ideea unui nou tip de cooperare între şefii
de state şi de guverne.

2. COMISIA EUROPEANĂ
 Alcătuire:
Deocamdată, Comisia este alcătuită din 25 de membri, propuşi de guvernele
statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani. Parlamentul European trebuie şi el
să îşi dea acordul pentru alegerea lor. Comisarii nu îşi desfăşoară activitatea în numele
ţării lor de origine, trebuind să se implice, fără părtinire, în vederea îndeplinirii
obiectivelor comunitare. Membrii Comisiei sunt ajutaţi de cca. 20.000 de funcţionari —
ceva mai puţini decât numărul locuitorilor dintr-un oraş! — distribuiţi în 26 aşa numite
Direcţiuni Generale (de ex. pentru transport, agricultură, relaţii internaţionale, politică
regională etc.) şi în 9 servicii, care, la rândul lor, sunt divizate în Direcţiuni şi Referate.
 Sarcinile Comisiei:
a) Atribţtii în procedura legislativă- pe baza propunerilor înaintate de Comisie,
Consiliul U.E adoptă împreună cu Parlamentul acte normative; Comisia are şi o putere
normativă subordonată Consiliului U.E care îi permite să execute actele adoptate de
Consiliu, de asemenea poate emite şi decizii individuale prin care intervine în diferite
domenii.

9
Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 72.

11
b) Atribţtii de organ executiv al Uniunii Europene- Comisia este organul executiv
al U.E cel care pune în executare actele emise de Consiliu U.E. dispunând de o putere
normativă proprie putând adopta regulamente, directive, decizii;
c) Atribuţii de reprezentare- aceasta reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu
statele membre şi organismele internaţionale, în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul
comunitar în raport cu persoanele fizice şi juridice;
Pe plan extern Comisia negociază tratatele internaţionale negociate de Uniune.
d) Atribuţii asupra respectării tratatelor- Comisia este împuternicită cu vegherea
respectării dreptului comunitar de către statele membre dar si de cele care nu au luat parte
la Uniune.10
 Funcţionarea Comisiei Europene şi rolul acesteia în cadrul instituţiilor
Comunitare:
Comisia are sediul la Bruxelles şi se întâlneşte săptămânal prezenţa comisarilor la
şedinţă fiind obligatorie11 iar hotărârile se i-au în prezenţa majorităţii membrilor.
Deasemenea comisarii se pot întâlni în afara cadrului deliberativ din Comisie pentru a
discuta probleme urgente cu caracter deosebit.
Rolul Comisiei este acela de a realiza interesul comunitar aflat adesea în
contradicţie cu interesul naţional al statelor membre12 de a asigura respectarea
prevederilor tratatelor, de a iniţia proiecte legislative şi de a pune în practică politicile
comunitare. Independenţa comisarilor europeni este o problemă de o importanţă
deosebită, deoarece ei trebuie să i-a poziţie adesea în faţa tendinţei de influenţare din
partea statului care i-a desemnat, iar pentru a asigura independenţa acestora, tratatele
impun anumite obligaţii în sarcina acestora, cât şi a statelor membre.

***
10
XXX, Comisia Europeană, în: www.ec.europa.eu
11
Discuţiile între comisari au loc de regulă în engleză sau franceză cu toate că documentele oficiale sunt
traduse în toate cele 123 limbi oficiale ale U.E.
12
Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană –Instituţii, Mecanisme, ed.3, Editura C.H. Beack, Bucuresti,
2007.

12
Consider că, pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea Europeană
trebuie să continue să dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi imediaţi. Angajamentele de
parteneriat şi asociere dezvoltate cu aceştia, caută să creeze condiţii pentru stabilirea
politică şi creşterea economică, pentru ca viitoarele graniţe ale Uniunii Europene să nu
dea naştere unor linii despărţitoare în Europa.

3. PARLAMENTUL EUROPEAN
 Definiţie şi structura Parlamentului European:
Parlamentul European este unul din organele europene ce a fost prevăzut iniţial
cu denumirea de ,,Adunare generală“ şi doar din 1962 acesta a fost denumit ,,Parlament“
prin aceasta dorindu-se sporirea importanţei acestei instituţii şi apropierea ei de
un ,,parlament naţional”13.
Parlamentul European este format din reprezentanţi ai statelor membre, până în
2004 având 626 de membrii iar din 2004 odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la
Nisa acesta are 732 de membrii, iar din 2007 când Uniunea numără 27 de state acesta are
785 de membrii. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles şi
Luxemburg.14
 Desemnarea parlamentarilor europeni şi statutul acestora:
Desemnarea membrilor parlamentului are loc prin sufragiu universal direct,
pentru un mandat de 5 ani, următoarele alegeri au avut loc în 2009, la alegeri participând
27 de state. Perioada alegerilor durează 3-4 zile şi poate participa orice persoană peste 18
ani. Membrii Parlamentului pot fi în acelaşi timp parlamentari europeni şi parlamentari
naţionali dar nu pot fi membrii în guvernele naţionale sau în instituţii comunitare. Aceştia
beneficiază de imunitate şi nu pot fi arestaţi sau urmăriţi judiciar pe teritoriul altor state.
Imunitatea parlamentară durează pe toată perioada mandatului parlamentar (Decizia
Curţii Europene). În ceea ce priveşte salariul unui parlamentar european acesta primeste

13
Păun Nicolae, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Fundaţiei Pentru Studii Europene, Cluj-Napoca,
2004, p. 128.
14
Păun Nicolae, op. cit. p. 224.

13
salariul parlamentarilor din ţara de origine, existând astfel o diferenţă majoră de
salarizare între parlamentarii europeni.15
 Funcţionarea Parlamentului European:
Parlamentul se întâlneşte atât în sesiune ordinară lunară de câte o săptămână şi în sesiune
extraordinară, o mare parte a activităţilor desfăşurându-se în comitetele parlamentare
câte 2 săptămâni pe lună. Şedinţele sunt publice, prezenţa membrilor Consiliului U.E.
este obligatorie la sesiunile plenare, de asemenea la ele putând participa şi membrii
Comisiei Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg(aici au loc
sesiunile plenare), Bruxelles(Comitetele Parlamentare) şi Luxemburg( Secretariatul
General). Lucrările se desfăşoară în cele 23 de limbi oficiale, traduse simultan, totodată
traducându-se şi documentele oficiale.
 Atribuţiile Parlamentului European:
a) Atribuţii de supraveghere şi control:
-dezbate raportul anual general al Comisiei Europene
-dezbate orice problemă de politică generală
-poate adopta o moţiune de cenzură care să ducă la demiterea în bloc a Comisiei
Europene
-poate adresa interpelări Comisiei Europene sau Consiliului U.E.
b) Atribuţii legislative:
-Parlamentul European emite avize ce pot fi facultative, consultative, conforme.
c) Atribuţii bugetare:
-bugetul comunitar este adoptat de Consiliul U.E. la propunerea Comisiei
Europene cu avizul Parlamentului (acesta aprobând de fapt şi bugetul).
-aprobă descărcarea de gestiune a Comisiei, după încheierea exerciţiului bugetar.

***
Consider că, în ceea ce priveşte funcţiile exercitate de Parlamentul European
comparativ cu un parlament veritabil, naţional, aşa cum există într-o democraţie
parlamentară, Parlamentul European îşi exercită funcţiile în mod simbolic. Caracterul
simbolic al acestuia rezidă, în primul rând, din faptul că Parlamentul European nu are

15
Se încearcă o uniformizare a sistemului de plată prin stabilirea unui sistem unic de plată.

14
dreptul să desemneze un Guvern. De asemenea, sub aspectul funcţiilor sale, Parlamentul
European a evoluat de la un organ consultativ, la un organ cu puteri decizionale, puteri pe
care le împarte cu Consiliul. De altfel, despre legislativul european, s-a spus că este
asemenea unui parlament bicameral, în care Consiliul Miniştrilor este camera
superioară(ca un senat al parlamentului naţional), iar Parlamentul European camerei
inferioare(camerei deputaţilor din parlamentul naţional bicameral).

4. CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE


 Rolul Curţii de Justiţie:
Curtea Europeană de Justiţie cu sediul la Luxemburg este instituţia jurisdicţională
ce veghează la aplicarea dreptului comunitar, soluţionând disputele dintre statele membre
şi Comisia Europeană, dintre instituţiile U.E., dintre persoane fizice şi juridice şi Uniune.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor europene (CJE), ca de altfel toate celelalte instituţii ale
construcţiei comunitare, este o creaţie atipică atât în ceea ce priveşte dreptul naţional cât
şi cel internaţional. Apariţia şi dezvoltarea ei este în strânsă legătură cu aceea mai largă a
proiectului european care a dus la existenţa Uniunii Europene, astfel cum o cunoaştem
astăzi. Curtea Europeană de Justiţie are misiunea de a asigura aplicarea, interpretarea şi
respectarea dreptului comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene.16
 Componenţa Curţii de Justiţie:
Aceasta este formată din 27 de judecători câte unul pentru fiecare membru, fiind
asistată de 8 avocaţi generali, Consiliul având dreptul să crească numărul acestora.
Judecătorii sunt desemnaţi de Consiliul U.E. la propunerea statelor membre, mandatul
acestora fiind de 6 ani şi poate fi reînnoit, dar jumătate din aceştia sunt schimbaţi din 3 în
3 ani pentru a asigura o anumită continuitate în activitatea Curţii17.
Avocaţii generali sunt numiţi şi reînnoiţi pe aceleaşi principii ca şi judecătorii şi
au rolul de a prezenta public concluziile motivate asupra cauzei în care este obligatorie
prezenţa acestora. Demiterea judecătorilor şi a avocaţior generali se face cu votul

16
Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 13.
17
Sunt schimbaţi fie 13, fie 14 judecători, alternativ.

15
unanim al celorlalţi colegi atunci când se consideră că nu mai sunt calificaţi pentru a-si
mai exercita atribuţiile.
 Funcţionarea Curţii de Justiţie şi competenţa acesteia:
Preşedintele Curţii (ales prin vot secret de către ceilalţi judecători) al cărui mandat
este de 3 ani are rolul de a prezida audierile şi deliberările din Camera de consiliu şi de a
dirija activitatea Curţii. Judecătorii sunt ajutaţi în îndeplinirea atribuţiilor de către
grefieri şi referenţi. Grefierii sunt aleşi de către judecători şi au rolul de a asista la audieri
de a consemna dezbaterile, ţin arhivele Curţii şi deasemenea au şi atribuţii
administrative ce asigură administrarea bugetului Curţii sub autoritatea preşedintelui
acestuia.18

***
Deşi nu este în prim planul funcţionării Uniunii Europene, precum apar Consiliul
European, Comisia Europeană sau Parlamentul European, Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene s-a constituit încă de la apariţie atât într-una dintre
caracteristicile proprii ale construcţiei europene cât şi în unul dintre cei mai importanţi
piloni de sprijin şi evoluţie a nivelului comunitar. Consider că, un rol esenţial privind
Curtea Europeană de Justiţie este competenţa acestei instituţii. După cum se ştie, justiţia
internaţională clasică, este, în principiu, voluntar consimţită, competenţa obligatorie fiind
excepţională. Spre deosebire de aceasta, Curtea Europeană de Justiţie este competentă de
drept în cazurile prevăzute de Tratate, fără a mai fi necesar pentru statele membre să
accepte această competenţă.

5. CONSILIUL EUROPEAN
 Natura juridică a Consiliului European:
Consiliul European nu deţine putere economica la nivel de U.E. influenţa sa
manifestându-se cu pregnanţă la nivel informal, deoarece şefii de state şi de guverne sunt

18
Ştefănescu Brânduşa, Curtea de justiţie a comunităţilor europene, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979, p. 34.

16
cei care stabilesc direcţiile de urmat în politica uniunii urmând ca instrucţiunile
comunitare în frunte cu Consiliul U.E. şi Comisie să pună în aplicare în concret de
miniştrii de externe din statele membre ce formează Consiliul U.E. forta legislativă a
uniunii.
 Funcţionarea Consiliului European:
Consiliul se reuneşte de două ori pe an sau, ori de câte ori este nevoie, şefii de stat
sau de guverne ai statelor membre, asistaţi de miniştrii de externe, precum şi de
Preşedintele Comisiei Europene19, întalnirea fiind condusă de şeful de stat sau guvern din
ţara ce deţine şi preşedenţia Consiliului U.E(organizarea se face de către Secretarul
General al Consiliului). Reuniunea se desfăşoară în statul ce deţine preşedenţia
Consiliului, însă la Nisa s-a decis ca întâlnirile de preşedinţie să se desfăşoare la
Bruxelles, iar când va avea 28 de membrii, toate reuniunile să fie la Bruxelles.
 Rolul Consiliului European:
Rolul acestuia trebuie privit din mai multe puncte de vedere pentru a fi înţeles
astfel. Deciziile luate de Consiliu se impun Consiliului U.E. care le transforma în norme
juridice chiar dacă acesta nu are drept de decizie juridică la nivel comunitar. Uneori
problemele mai dificile ale Consiliului U.E. sunt lăsate spre rezolvare Summit-urilor
Consiliului European. Trebuie precizat că acest rol european de dialog politic nu este nici
instituţie comunitară cum este Parlamentul, etc şi nici orgam comunitar cu activitate
permanentă sau deliberative cum este Comitetul regiunilor, etc.20

***
Consiliul European va trebui să transmită un mesaj foarte clar în ceea ce priveşte
viitoarea arhitectură instituţională a Uniunii Europene deoarece cetăţenii europeni cer
soluţii practice şi de aceea e nevoie să se ţină cont de cererile lor, doresc să vadă că
Uniunea Europeană este în continuare un lider în lupta împotriva schimbărilor de orice
natură, definind orientările politice generale, fie coordonând, arbitrând sau oferind soluţii
în probleme dificile.

19
XXX, Actul Unic European, art.2, în: www.europeană.ro
20
XXX, Parlamentul European, în: www.europarl.eu

17
6. CURTEA DE CONTURI
 Rolul Curţii de Conturi:
Rolul ei este acela de instituţie specializată în controlul financiar, exercitat asupra
instituţiilor comunitare, asupra modului de încasare a veniturilor şi de realizare a
cheltuielilor din bugetul comunitar. De asemenea controlează managementul financiar
al conducerilor instituţiilor şi organismelor comunitare. În activitatea de control, Curtea
poate să ceară documente sau să facă propriile investigaţii. Curţii de Conturi îi lipseşte
atribuţia jurisdicţională, jurisdicţia financiară aparţine doar Curţii Europene de
Justiţie.21
 Structura Curţii de Conturi:
Curtea este compusă din câte un reprezentant al fiecărui stat membru, numit pe o
perioadă de 6 ani, cărui mandat poate fi reînnoit. Numirea se face de către Consiliul
U.E. cu majoritatea calificată după obţinerea avizului cu caracter consultativ al
Parlamentului European si pe baza propunerilor înaintate de statele membre. Curtea are
un preşedinte ales dintre membrii aceştia, pentru un mandat reînnoibil de 3 ani.
Membrii Curţii de Conturi trebuie să fie independenţi în exercitarea sarcinilor
comunitare, trebuind să aibă pregătirea de specialitate sau să fi fost membrii ai Curţii de
Conturi Naţionale.22

***
În ceea ce priveşte ,,conştiinţa financiară” a Uniunii, consider că trebuie pus
accent pe corectitudinea gestionării financiare, verificându-se dacă şi în ce măsură au
fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune, precum şi costurile aferente. În
acest mod se poate garanta cetăţenilor europeni că bugetul Uniunii Europene a fost
gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil.

21
Mazilu Dumitru, Integrare europeană. Drept comunitar şi Instituţii europene, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001, p. 133.
22
XXX, Curtea de Conturi, în: www.eca.europa.eu

18
CONCLUZII FINALE

Prin crearea Comunităţilor Europene, s-a întins o mână foştilor inamici, s-a
eradicat dorinţa de război şi s-au lăsat deoparte ororile trecutului. În plus, s-a
iniţiat un proces complet nou în relaţiile internaţionale, propunând astfel vechilor
naţiuni să se revitalizeze în acelaşi cadru, exercitându-şi împreună suveranitatea,
aşa cum nici una dintre ele, nu ar fi capabilă să o exercite singură.
Astăzi, noi, europenii ne putem rezolva problemele prin mijloace paşnice,
aplicând domnia legii şi căutând concilierea. Putem crede că, spiritul de superioritate şi
de discriminare a fost alungat din relaţiile dintre statele membre, acesta fiind încredinţat
instituţiilor europene, ce au responsabilitatea medierii conflictelor, definirea interesului
general al europenilor dar şi promovarea politicilor comune.
Consider că, standardul de viaţă al oamenilor s-a îmbunătăţit semnificativ, mult
mai mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat de pe urma
,,economiei programate” şi a obţinerii de câştiguri din piaţa comună şi intensificarea
comerţului. Astfel, la nivel internaţional, Uniunea Europeană îşi măreşte influenţa odată
cu importanţa economică, iar standardul de viaţă al cetăţenilor şi locul său în forumurile
diplomatice, comerciale şi monetare. De asemenea consider că forţa pe care
Comunitatea Europeană o obţine, are la bază valorile comune ale democraţiei şi
drepturile omului, care unesc oamenii, menţinând, în acelaşi timp, diversitatea
culturilor, limbilor naţionale precum şi tradiţiilor. Mai mult decât o confederaţie de
state, mai puţin decât un stat federal, Uniunea Europeană este o construcţie nouă care
nu intră în nici o categorie juridică tradiţională. Se fondează pe un sistem politic
original, în continuă evoluţie de peste cincizeci de ani. Uniunea Europeană a fost şi
rămâne una din cele mai de succes creaţii din istoria internaţională si a dreptului
internaţional.
În acelaşi timp aceasta este o realitate greu de înţeles datorită complexităţii
raporturilor juridice stabilite între statele membre şi instituţiile comunitare, cât şi
datorită ,,Ambiguităţii constructive” pe care o implică aceasta. Este rezultatul adâncirii
şi amplificării interdependenţelor economice, ce se desfăşoară pe fondul globalizării

19
economiei mondiale. Această instituţie comunitară s-a format şi s-a afirmat pe parcursul
unui proces evolutiv, de durată, de trecere de la uniunea vamală la piaţa comună şi apoi
la uniunea economică, iar în perspectiva la o uniune politică şi militară. Acest proces
istoric nu a decurs lin, din contră, s-a concretizat prin manifestarea şi rezolvarea unor
multiple contradicţii şi poziţii divergente, expresii ale diversităţii de interese ale ţărilor
participante. Pe acest fond evolutiv, Uniunea Europeană şi-a dovedit şi se dovedeşte a fi
cea mai viabilă formă de integrare economică inter-statală, cu urmari pozitive asupra
dezvoltării economice şi sociale a tuturor ţărilor componente, cu consecinţe multiple
benefice pe planul relaţiilor economice internaţionale.
În condiţiile actuale, Uniunea Europeană se constituie într-un centru economic
de mare forţă al lumii contemporane, influenţând puternic desfăşurarea relaţiilor
economice internaţionale: deţine poziţii strategice în sectoarele cheie ale economiei
moderne, precum şi în cele tradiţionale; dispune de un puternic aparat de cercetare; este
prima putere comercială a lumii, deţinând o pondere însemnată în comertul şi producţia
mondială.
Uniunea Europeană este prezentă în viaţa noastră cotidiană, chiar dacă nu
suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru, şi răspunde preocupărilor pe care le avem,
în calitate de cetăţeni, consumatori şi lucrători. Totuşi, dat fiind evoluţiile adesea
sinuoase ale sale, precum şi contextul internaţional actual, este greu de definit cu
precizie care va fi forma finală a ei.
În ceea ce priveşte integrarea politică, în interiorul Uniunii Europene există
divergenţe de interese politice, polarizări supuse unor influenţe diferite. În aceasta
rezidă cauza lipsei de rezonanţă politică europeană a Pieţei Comune, marile ei
dificultăţi de a realiza o acţiune eficace, unitară. Necesară în această situaţie o
reprezintă acţiunea politică echilibrată, care rezistă tentaţiilor extremiste, ce va avea rol
esenţial în reechilibrarea sistemului social global, în restabilirea lui.

20
BIBLIOGRAFIE

1. DACIAN, Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană –Instituţii, Mecanisme,


ed.3, Editura C.H. Beack, Bucureşti, 2007.
2. DIACONU, Nicoleta, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
3. FUEREA, Augustin, Drept Comunitar European. Partea generală, Ed.All Beck,
Bucureşti, 2003.
4. MAZILU, Dumitru. Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene,
Ed Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
5. MUNTEANU, Ştefan. Integrarea europeană. O perspectivă juridico-
filosofică, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
6. PĂUN, Nicolae, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Fundaţiei Pentru
Studii Europene, Cluj-Napoca, 2004.
7. ŞTEFĂNESCU, Brânduşa. Curtea de justiţie a comunităţilor europene,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
8. ŞTEFAN, Tudorel. Introducere în dreptul comunitar, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2006.
9. Uniunea Europeană pe scurt. Europa în 12 lecţi.europa.eu/abc

ADRESE WEB:
Uniunea Europeană pe scurt, în: www.euractiv.ro
Parlamentul European, în: www.europarl.eu
Comisia Europeană, în: www.consilium.europa.eu
Comisia Europeană, în: www.ec.europa.eu
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în: www.curia.europa.eu
Curtea de Conturi, în: www.eca.europa.eu
Consiliul Europei, în: www.consiliu.eu

21
Evoluţia istorică a Uniunii Europene,în: www.dadalos-europe.org/rom

22