Sunteți pe pagina 1din 5

Disciplina: ARBITRAJ COMERCIAL

Curs 29

MEDIEREA (I)

Concepte cheie: - metodă de soluţionare alternativă a litigiilor comerciale


- conflict
- ADR

Metode alternative de soluţionare a conflictelor comerciale

În general, teoria soluţionării litigiilor şi mai ales a managementului acestora


porneşte de la definirea şi circumscrierea ideii de conflict.
Conflictul apare ca o situaţie în care interesele mai multor persoane se opun în
aşa fel încât este imposibil ca toate aceste interese să fie satisfăcute. După cum există una
sau mai multe părţi, conflictele pot fi de mai multe feluri, sunt evidente sau sunt ascunse,
şi de asemenea pot avea diferite stadii.
În vederea soluţionării şi a unei gestionări eficiente a conflictelor, rezultând din
relaţiile contractuale apărute între diverse persoane sau societăţi comerciale, au fost emise
mai multe teorii şi s-au găsit de-a lungul anilor mai multe soluţii pentru acestea, în funcţie
de gravitatea acestora şi de interesele implicate.

În principiu, în faţa unui conflict apărut între diferite părţi, se pot avea în vedere
trei mari posibilităţi de a trata cu acesta: ignorarea acestuia, uzul forţei sau al oricărei alte
metode coercitive sau o tratare procedurală a acestui conflict ghidată fie de interesele
părţilor, fie de principiile de drept aplicabile1. Tratarea procedurală a conflictului
presupune negocieri directe între părţi, implicarea unei a treia părţi ca mediator şi în final,
soluţionarea acesteia pe calea arbitrajului sau a procesului obişnuit în faţa instanţelor de
drept comun.

ADR

Cunoscut şi folosit pe larg în dreptul şi practica ţărilor anglo-saxone, conceptul


„Alternative Dispute Resolution – ADR” cuprinde totalitatea formelor extrajudiciare de
soluţionare a diferendelor prin intermediul unei terţe părţi, proceduri ce constituie o
alternativă la soluţionarea litigiilor în faţa instanţelor judecătoreşti statale. Cu acest
conţinut, el şi-a găsit expresia în lucrările şi practica UE şi tinde spre o accepţiune
generală. Astfel, Consiliul Europei prin dezbaterile şi reuniunile organizate în cadrul său,
cât şi a documentelor adoptate, a acordat o atenţie deosebită problematicii ADR-urilor,
solicitând statelor să o promoveze în diferite domenii de activitate.

Consiliul Europei printr-o serie de recomandări adoptate în perioada 1997-2002


a cerut statelor membre cât şi a celor ce vor adera la UE să opereze în legislaţia lor o serie
de măsuri cu caracter preventiv care să reducă numărul cauzelor civile şi comerciale din
activitatea instanţelor, încurajându-se şi facilitându-se folosirea metodelor alternative de
soluţionare a litigiilor, în principal a medierii şi concilierii, atât în materie civilă cât mai
ales comercială, promovând astfel o politică prioritară de stimulare şi organizare a acestor
metode moderne alternative.

Documentul intitulat ”Green Paper” sau „Carta Verde”, asupra alternativelor de


rezolvare a diferendelor în dreptul civil şi comercial este elaborat în 2002 de Comisia
Europeană. Aceasta Cartă conţine 36 de pagini, fiind conscrată unui studiu general asupra
ADR-urilor în materie civilă şi comercială, inclusiv în dreptul muncii şi al protecţiei
consumatorului. Studiul se încheie cu 21 de întrebări adresate publicului larg, autorităţilor

1
Christian Buhring-Uhle, Arbitration and Mediation in International Business International
Arbitration, Kluwer Law International 1996
statelor membre, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor de cercetare,
universităţilor şi practicienilor dreptului, pentru o cooperare larg orientată spre
cunoaşterea aprecierii publice faţă de iniţiativele instituţiilor europene, a reglementărilor
naţionale ale ADR-urilor şi a practicii statelor membre în aplicarea lor, urmărindu-se în
final definirea principiilor comune ale ADR-urilor în domenii de activitate relevante.

Scopul însuşi al „Cartei Verzi”, declarat chiar în preambulul său, este acela de a
stimula şi încuraja recurgerea la aceste instituţii, în special la mediere în particular, al
familiarizării publice asupra facilităţilor folosirii ADR-urilor şi pentru a se face mai
vizibile intiţiativele statelor membre în acest domeniu. Drept urmare, la 19 aprilie 2000
„Carta Verde” a fost dată publicităţii la Bruxelles prin intermediul site-ului institutului2.
Reacţiile publice materializate în comentarii, sugestii, informaţii în raport de
reglementările şi practica statelor membre ale UE au fost valorificate de către institiţiile
europene în vederea definitivării şi fixării regulilor UE cu privire la ADR-uri. Astfel, în
vederea realizării unui cadru juridic menit să asigure un acces îmbunătăţit al cetăţenilor
europeni la justiţie, aceast document relevă o preocupare majoră şi de mare actualitate
prin utilizarea procedurilor extrajudiciare alternative.

În principiu, succesiunea procedurală în soluţionarea unui conflict ce se iveşte


între părţile unui raport juridic comercial presupune, în mod logic, negocieri directe între
părţi, apoi implicarea unei a treia părţi în calitate de conciliator sau mediator şi numai în
final, dacă nici această metodă nu conduce la un rezultat satisfăcător pentru părţile
implicate în conflict, soluţionarea acestuia pe calea arbitrajului sau a procedurii civile
comune în faţa instanţelor judecătoreşti statale. Din experienţa practicienilor, aceste
modalităţi de soluţionare alternative, utilizate cu precădere pentru a da rezultate optime în
fazele iniţiale ale declanşării unui litigiu, au condus adesea eficient la rezolvarea
conflictelor fără a mai fi necesară apelarea la proceduri jurisdicţionale, fie ele în faţa
instanţelor de drept comun sau în faţa unor instanţe arbitrale.

2
Commission of the European Communities – Green Paper on alternative dispute resolution in
civil and commercial law, Brussels, 19.04.2002
În ceea ce priveşte noţiunea de ADR, precizăm că în practica internaţională
europeană aceasta exclude arbitrajul, deoarece arbitrajul a devenit deja o practică
tradiţională de soluţionare a litigiilor, folosită cu mult anterior. În sensul legislaţiilor din
sistemul de common law – engleză, americană etc. – noţiunea de ADR include însă şi
arbitrajul, alături de celelalte metode moderne de soluţionare a conflictelor, alături de
negociere, conciliere, mediere etc. În continuare, în toate cazurile în care ne vom referi la
ADR aceasta nu va include arbitrajul.

Trebuie menţionat faptul că toate aceste metode alternative de soluţionare a


conflictelor au drept scop reglementarea relaţiilor dintre părţi, astfel încât după epuizarea
acestor metode, părţile să poată continua colaborarea relaţiilor parteneriale existente,
eventual chiar pe baza aceluiaşi contract. Este indicat ca numai în cazul în care părţile
eşuează în soluţionarea conflictului apărut între ele să solicite reglementarea litigiului lor
pe calea arbitrajului sau a litigiului desfăşurat în faţa instanţelor statale.

Ca o dificultate relevată de practică, ADR-urile şi în special medierea presupun


investirea unor costuri, onorarii şi timp suplimentar pentru soluţionarea diferendului pe
aceste căi, acestea fiind practic pierdute şi imposibil de valorificat în cazul în care ADR
se dovedeşte ineficient şi se ajunge totuşi la rezolvarea litigiului pe cale de arbitraj sau
instanţe judecătoreşti. Pentru acest motiv, într-o serie de cazuri, părţile interesate au
evitat, până în prezent, aplicarea acestor ADR-uri. Menţionăm că în unele state, precum
ar fi Slovenia, procedura medierii este organizată în ultima perioadă ca obligatorie, prin
lege, şi se aplică de o secţie specilizată a instanţelor judecătoreşti, şi ceea ce este mai
important, s-a acceptat ca această procedură să fie gratuită.

Cu toate dificultăţile inerente unui început, ADR-urile furnizează o oportunitate


pentru rezolvarea diferendelor prin folosirea unui proces adecvat corespunzător
problemei particulare a respectivului conflict. Astfel ADR-urile presupun totodată
selectarea şi desemnarea unei proceduri corespunzător adecvate părţilor aflate în dispută
şi problemelor lor. Domeniul ADR-urilor acoperă un câmp larg de mecanisme şi
proceduri desemnate în principal să asiste părţile în rezolvarea disputei lor într-o manieră
creativă şi eficientă. Aceste mecanisme şi proceduri nu intenţionează să înlocuiască
instanţele de judecată şi arbitrajul, ci mai degrabă să permită evitarea intervenţiei
acestora, incluzând astfel o gamă largă de proceduri specifice, de la negociere, conciliere,
mediere şi chiar unele forme noi, cum ar fi adjudecarea etc.

In literatura de specialitate se disting două mari categorii de ADR-uri: cele


convenţionale – care se desfăşoară în cadrul unor instituţii, organisme, asociaţii
extrajudiciare, independente sau chiar de către persoane private, evident desemnate prin
acordul părţilor – şi cele în cadrul procedurilor judiciare – care sunt conduse, controlate
ori dispuse în unele cazuri chiar de către instanţele de drept comun.
Este de subliniat că aceste ADR-uri sunt proceduri voluntare şi reprezintă
drepturi fundamentale ale oricărei persoane (de a apela la ele şi de a le utiliza) pentru a
soluţiona cât mai convenabil propriile interesele. În principiu aceste proceduri nu sunt
obligatorii în litigiile comerciale, însă în cazul concilierii directe aceasta a fost introdusă
ca procedură obligatorie înainte de soluţionarea instanţelor judecătoreşti sau dacă părţile
decid prin voinţa lor comună să apeleze la aceste ADR-uri. Astfel aceste metode nu sunt
obligatorii, deoarece părţile nu pot fi obligate să recurgă la ele împotriva voinţei lor.
Aceste metode pot fi obligatorii însă în cazul unor proceduri de aplicare a lor, când părţile
decid de comun acord să apeleze la aceste ADR-uri sau când lege prevede posibilitatea
ori chiar obligativitatea lor.