Drept diplomatic şi consular

Diplomaţia în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este o organizaţie de tip special. Pe plan politic, apare ca un obiectiv de atins
prin integrare. Pe plan juridic, Uniunea Europeana reprezintă un ansamblu de drepturi acordate
cetăţenilor statelor membre (de exemplu dreptul de a circula şi a avea reşedinţă pe teritoriul statelor
membre, dreptul de a vota şi a candida la alegerile municipale din statul unde îşi au reşedinţa şi la
alegerile Parlamentare, dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru
în statele în care statul propriu nu este reprezentat, dreptul de a înainta petiţii Parlamentului
European, dreptul de a apela la Avocatul Poporului. Tot pe plan juridic, Uniunea Europeană este o
organizaţie internaţională, un ansamblu de state suverane care au consimţit să acţioneze împreună în
domenii ale relaţiilor dintre ele. Ele au convenit să se asocieze pentru a atinge obiective de interes
comun prin intermediul organelor proprii ale organizaţiei pe care au constituit-o. Uniunea Europeană
este un subiect derivat de drept internaţional.
Uniunea Europeană exercită diferite funcţii derivate din tratatele încheiate de statele membre,
inclusiv pe teritoriul acestora. În cadrul Uniunii se adoptă norme care se referă la drepturile şi
obligaţiile cetăţenilor statelor membre. Uniunea exercită jurisdicţie independentă cu decizii obligatorii
pentru state, societăţi şi cetăţeni. Uniunea are statut juridic diferit de statele membre, este
independentă, deci are drepturi şi obligaţii proprii. Personalitatea juridică a ei este opozabilă statelor
membre. UE încheie contracte, achiziţionează şi vinde diverse bunuri mobile şi imobile, poate intenta
acţiuni în justiţie. Totodată, Uniunea încheie convenţii internaţionale (de exemplu tratate cu statele
care au solicitat să adere şi au încheiat negocierile de aderare). Aceste convenţii sunt negociate de
Comisia Euopeană şi încheiate de Consiliul European în numele Comunităţii.
La 7 februarie 1992 la Maastricht (Olanda) reprezentanţi din 12 state europene au semnat Tratatul
privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993), care ulterior a fost modificat prin
Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999) şi prin Tratatul de la Nisa semnat la 26
februarie 2001. Tratatul privind UE a modificat tratatele constitutive ale Comunităţii Cărbunelui şi
Oţelului, Comunităţii Europene a Energiei Atomului (Euroatom) şi Comunităţii Economice Europene.
Tratatul Uniunii a fost constituit pe 3 piloni: Comunitatea Europeană / Comunităţile Europene
bazată / bazate pe libertăţile fundamentale ale pieţei comne – libera circulaţie a mărfurilor, a forţei de
muncă, libertatea de stabilire, libera circulaţie a serviciilor, a capitalului şi a pieţei; Politica Externă şi
de Securitate Comună, inclusiv apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenţei
şi integrităţii Uniunii; cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor externe.
La 29 octombrie 2004 la Roma a fost semnat Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa
(Constituţia), elaborat şi negociat în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvenelor statelor membre ale
Uniunii Europene. Acest Tratat va abroga Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană şi Tratatul
Uniunii Europene. Constituţia consfinţeşte Uniunea Europeană căreia statele membre îi acordă
competenţe pentru a atinge scopurile comune.
Uniunea coordonează politica statelor membre şi îşi exercită asupra acestora competenţele care i-au
fost atribuite.

VALORILE UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeană s-a constituit şi funcţionează pe baza următoarelor valori: respectarea

demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului
(inclusiv minorităţilor) într-o societate pluralistă, nediscrimatorie, tolerantă, dominată de justiţie,
solidaritate şi egalitate între sexe.
Uniunea are ca scop promovarea păcii, a valorilor umane şi bunăstării popoarelor din cadrul statelor
membre. UE le oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi dreptate fără frontiere interioare şi
o piaţă internă în care concurenţa este liberă şi unitară. Uniunea lucrează pentru dezvoltarea durabilă a
Europei fondată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, o economie de piaţă
competitivă care tinde spre eliminarea şomajului prin folosirea deplină a forţei de muncă şi spre
progresul social şi un nivel ridicat de protejare şi îmbunătăţire a calităţii mediului. UE promovează
progresul ştiinţific şi tehnic, combate discriminarea şi excluziunea socială şi promovează dreptatea şi
protecţia socială, egalitatea dintre sexe, solidaritatea dintre generaţii şi protejarea drepturilor copiilor.
Totodată, promovează coeziunea economică, socială şi teritorială şi solidaritatea statelor membre. UE
respectă bogaţia diversităţii culturale a statelor membre şi veghează la apărarea şi la dezvoltarea
patrimoniului cultural european.
Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei, dar şi identitatea lor naţională foarte
importantă pentru structura lor fundamentală politică şi constituţională, dar şi pentru atonomia locală
şi regională. Totodată, UE ţine cont şi de funcţiile esenţiale ale statului (în special cele care au ca
obiect asigurarea integrităţii teritoriale, apărarea ordinii publice şi securităţii naţionale). Conform
principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea
misiunilor constituţionale sau unionale (decurgând din tratate). Statele membre ajută la îndeplinirea
scopurilor Uniunii şi se abţin de la orice acţiune care ar putea periclita acest lucru. Constituţia, dar şi
tratatele semnate în cadrul Uniunii au prioritate faţă de dreptul naţional al ficărui stat membru.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE

Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii se referă la exercitarea competenţelor Uniunii, iar

principiul atribuirii reglementează delimitarea acestora. Conform principiului atribuirii, UE acţionează
în limitele competenţelor pe care statele le-au stabilit în Constituţie pentru a-şi atinge obiectivele.
Fiecare competenţă neatribuită Uniunii aparţine statelor membre. Privitor la principiul subsidiarităţii,
în domeniile care nu aparţin competenţei UE, aceasta intervine numai în măsura în care obiectivele nu
pot fi îndeplinite la nivelul statelor membre. Pentru aplicarea acestor principii se foloseşte Protocolul
asupra aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Conform principiului proporţionalităţii,
conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor
din Constituţie.

DOMENIILE DE COMPETENŢĂ ALE UNIUNII EUROPENE

Domeniile de competenţă exclusivă a Uniunii: uniunea vamală, stabilirea de reguli ale concurenţei
necesare funcţionării pieţei interne, politica monetară pentru statele a căror monedă este euro,
conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune de pescuit. Totodată, UE are şi
competenţa exlusivă de a încheia acorduri internaţionale când încheierea este prevăzută într-un act
legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei interne sau în măsura
în care încheierea este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le altereze conţinutul.
UE are competenţă partajată în ceea ce priveşte: piaţa internă, politica socială, coeziunea economică,
socială şi teritorială, agricultura şi pescuitul şi competenţă totală în ceea ce priveşte: conservarea
resurselor biologice ale mării, mediul, protejarea consumatorilor, transporturile, reţelele transeuropene,
energia, spaţiul de libertate, securitatea şi dreptatea, problemele comune de securitate în domeniul
sănătăţii publice, cercetarea, dezvoltarea tehnologică etc. Totodată, Uniunea mai are competenţă în
legătură cu: acţiunile de sprijinire, coordonare sau de completare în domeniile protecţiei şi ameliorării
sănătăţii umane, industrie, cultură, turism, educaţie, tineret, sport şi formare profesională, protecţie
civilă, cooperare administrativă.

POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

În domeniul relaţiilor externe, Uniunea îşi afirmă şi îşi promovează valorile şi interesele. Aceasta
contribuie la pacea, securitatea şi dezvoltarea durabilă a Europei, dar şi a Planetei, la solidaritatea şi
respectul mutual între popoare, la comerţul liber şi echitabil, la eliminarea sărăciei şi la protejarea
drepturilor omului (în special ale copilului), dar şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului
internaţional (în special a principiilor din Carta ONU).
UE trebuie să îşi definească şi să-şi aplice Politica Externă şi de Securitate Comună, dar şi politica
de apărare. Această competenţă acoperă toate domeniile politicii externe, iar statele membre sprijină
activ şi fără rezervă Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii în semn de loialitate mutuală
şi respectă acţiunile UE în acest sens. Statele membre se abţin de la orice acţiune contrară intereselor
unionale sau susceptibilă de a-i afecta eficienţa.
Din prevederile Constituţiei pentru Europa rezultă că Politica Externă şi de Securitate Comună a
UE se întemeiază pe dezvoltarea solidarităţii politice a statelor membre, pe identificarea problemelor
de interes general şi pe realizarea unui grad crescător de convergenţă a acţiunilor statelor membre.
Statelor le revine, potrivit Constituției, obligația de a-și îmbogăți progresiv capacitățile militare și
instituie, în acest scop, o agenție în domeniul dezoltării capacităților de apărare, cercetare, achiziții și
armament (Agenția Europeană de Apărare) pentru a identifica nevoile operaționale, a promova
măsuri de satisfacere a lor, a contribui la identificarea măsurilor utile consolidării bazei industriale și
tehnologice a sectorului apărării și pentru a le aplica, a participa la definirea unei politici europene a
capacităților și armamentului și pentru a asista Consiliul în evaluarea ameliorării capacităților
militare. Dacă un stat membru va fi obiectul unei agresiuni armate, celelalte state membre îi vor
acorda ajutor și asistență prin toate mijloacele lor (art. 51 din Carta ONU).
Consiliul va adopta în unanimitate deciziile privind Politica de Securitate și Apărare Comună,
inclusiv pe cele privind lansarea de misiuni. Ministrul de externe al Uniunii poate propune să se
recurgă la mijloace naționale. Totodată, Parlamentul European va fi consultat și informat asupra
aspectelor principale și a opțiunilor fundamentale ale Politicii de Securitate și Apărare Comună.
Potrivit Constituției, Uniunea se străduiește să dezvolte relații și să construiască parteneriate cu
state terțe, cu organizații internaționale, regionale și mondiale care împărtășesc principiile
menționate. Uniunea se pronunță în favoarea soluțiilor multilaterale pentru problerme comune.
Deciziile Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii se vor referi
la Politica Externă și de Securitate Comună. Consiliul European va decide în unanimitate asupra
recomandărilor aparținând Consiliului de Miniștri.
Constituția obligă statele membre să sprijine activ Politica Externă și de Securitate Comună în
spiritul solidarității și loialității reciproce, să lucreze de comun acord la consolidarea solidarităților
politice reciproce. Uniunea își desfășoară această Politică definind orientările generale, adoptând
decizii europene.
Consiliul European definește orientările generale ale PESC, inclusiv în legătură cu problemele din
domeniul apărării. Consiliul poate fi convocat în ședință extraordinară pentru definirea liniilor
strategice adoptate de UE.
 Fiecare stat membru, Ministru de Externe al Uniunii sau acesta împreună cu Comisia poate sesiza
Consiliul asupra oricărei probleme de PESC și supune inițiative și propuneri. Consiliul va decide cu
majoritate calificată când decizia europeană va stabili o acțiune sau o poziție a UE.
În domeniul PESC, Uniunea stabilește orice cooperare utilă cu organele Națiunilor Unite și ale
instituțiilor specializate, cu Consiliul Europei, cu Organizația pentru Securitate și Cooperare
Europeană și cu Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.

INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

Consiliul European, Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Curtea de

Conturi emit în limitele puterile conferinte prin Tratatul UE regulamente, directive și decizii
obligatorii. În prezent, guvernele statelor membre îl desemnează pe președintele Comisiei Europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European exercită împreună cu Consiliul Europei funcțiile legislativă și bugetară.

Acesta exercită de asemenea funcțiile de control politic și consultativ și îl alege pe Președintele
Comisiei Europene. PE dispune de un Secretariat General condus de un Secretar General, alcătuit
din 8 directorate generale și de un serviciu juridic.

CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul European este format din șefii de stat și de guvern din statele membre, Președintele
Consiliului European și din Președintele Comisiei Europene. CE definește politici generale, dar nu
are funcții legislative. Se întrunește trimestrial și convoacă reuniuni extraordinare. CE își alege cu
majoritate calificată Președintele pe o perioadă de 2 ani și jumătate.

CONSILIUL (DE MINIȘTRI) AL UE

Este alcătuit din reprezentanți ai statelor membre fiind în același timp interguvernamental și
comunitar. De asemenea, coordonează politicile economice generale ale statelor membre și are
puterea de a adopta decizii. Acesta poate adopta decizii obligatorii pentru statele membre prin vot
majoritar. Votul are loc la solicitarea Președintelui sau a unuia dintre membrii Comisiei Europene.
Fiecărui stat membru îi revine pentru câte 6 luni, pe rând, președinția Consiliului UE. Împreună cu
Parlamentul European, îndeplinește funcții legislativă și bugetară.
În Consiliu, deciziile se vor adopta cu majoritate calificată (cel puțin 55% din membri = cel puțin
15 dintre ei și reprezentând state membre care cuprind 65% din populația Uniunii).

COMISIA EUROPEANĂ

Comisia Europeană promovează interesul general al Uniunii Europene, veghează la aplicarea

Constituției, supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul CJ, execută bugetul și girează
programele. Aceasta exercită funcțiile de coordonare, execuție și gestiune conform Constituției.
Totodată, asigură reprezentarea externă a Uniunii cu excepția PESC.
Mandatul Comisiei este de 5 ani. Comisia își exercită responsabilitățile cu independență deplină,
însă răspunde colegial în fața Parlamentului European. Președintele Comisiei definește orientările în
cadrul cărora Comisia își exercită misiunea, decide cu privire la organizarea internă a Comisiei
pentru a-i asigura coerență și eficacitate și îi va numi pe președinți dintre membrii Comisiei.

MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL UNIUNII EUROPENE

Ministrul afacerilor externe al UE este numit de Comisia Europeană cu majoritate calificată și cu

acordul Președintelui și conduce PESC. El apare ca mandatar al Comisiei. Formulează împreună cu
Comisia propuneri pe care le înaintează Consiliului de Miniștri. El poartă dialog în numele Uniunii
cu terții și exprimă poziția acesteia în organizațiile internaționale.

ALTE INSTITUȚII ALE UE

Curtea de Justiție a UE cuprinde Curtea de Jusție, Tribunalul și tribunalele specializate și asigură

respectarea legii conform Constituției. Curtea cuprinde cel puțin un judecător din fiecare stat
membru și este asistată de avocați generali. Curtea decide cu privire la recursul intentat de un stat
membru, persoană fizică sau juridică.
Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale constituie Sistemul european al băncilor
centrale. Acestea au ca monedă euro, iar obiectivul principal este menținerea stabilității prețurilor.
Curtea de Conturi asigură controlul conturilor UE, examinează conturile tuturor încasărilor și
cheltuielilor Uniunii și asigură gestiunea financiară corectă.
Comitetul Regiunilor este compus din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale. Comitetul
Economic și Social este format din reprezentanți ai organizațiilor de angajatori și din alți actori
reprezentativi ai societății civile specializați în domeniile social-economic, civic, profesional și
cultural. Cele două sunt organe consultative ale UE.

ACTELE JURIDICE ALE UE

Pentru a exercita competențele Uniunii, instituțiile europene utilizează acte juridice specifice UE:
legea europeană, legea-cadru europeană, regulamentul european, decizia europeană, recomandările
și avizele. Legea europeană are caracter general și obligatoriu și este aplicabilă direct în toate statele
membre. Legea-cadru europeană obligă orice stat membru în privința rezultatelor așteptate.
Regulamentul european aplică acte legislative și anumite dispoziții constituționale la nivel general.
Decizia europeană este un act neobligatoriu, numai dacă îi desemnează pe destinatari este obligatorie
pentru aceștia. Recomandările și avizele nu au caracter obligatoriu.

PRIVILEGIILE ÎN ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ A UE

Din Constituție rezultă că, pe teritoriul statelor membre, Uniunea beneficiază de privilegiile și
imunitățile necesare îndeplinirii misiunii sale în condițiile stabilite de Protocolul asupra privilegiilor
și imunităților UE, parte a Constituției.
Privilegii: localurile și clădirile UE sunt inviolabile, neputând fi percheziționate, rechiziționate,
confiscate sau exprorpiate, arhivele sunt inviolabile, UE este exonerată de orice drept de vamă,
prohibiții și restricții de import și export în privința articolelor destinate folosirii oficiale, membrii
Parlamentului European nu pot fi cercetați, deținuți sau urmăriți pentru motive legate de părerile lor
sau voturile exprimate, nelimitarea imigrării, scutire de impozite pentru automobilul personal etc.
 SEDIILE UNIUNII EUROPENE

Sediile UE se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre. Parlamentul European
îşi are sediul la Strasbourg unde se ţin cele 12 perioade de sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea
bugetară. Sediul comisiilor Parlamentului European este la Bruxelles. Sediul Secretariatului General
al Parlamentului European şi serviciile sale se află la Luxemburg.
Sediul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene se află la Bruxelles. În lunile aprilie, iunie şi
octombrie, sesiunile Consiliului se ţin la Luxemburg.
Sediile celorlalte instituţii: Comisia Europeană-Bruxelles, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene-
Luxemburg, Banca Centrală Europeană-Frankfurt, Curtea de Conturi-Luxemburg, Comitetul
Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social-Bruxelles, Banca Europeană de Investiţii-Luxemburg şi
Europol-Haga.

SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE

Simbolurile Uniunii, potrivit Constituţiei, sunt: drapelul (reprezintă un cerc din douăsprezece stele
pe fond albastru), imnul Uniunii (extras din „Odă bucuriei” din Simfonia a IX-a de Ludwig van
Beethoven), deviza Uniunii („Unitate în diversitate”), moneda Uniunii (euro), ziua Europei (9 mai,
sărbătorită în toate statele membre UE).

CETĂŢENIA UNIUNII EUROPENE

Fiecare persoană care are naţionalitatea unui stat membru posedă şi cetăţenia Uniunii, care se
adaugă cetăţeniei naţionale, şi nu o înlocuieşte. Cetăţenii din UE posedă drepturi şi obligaţii potrivit
Constituţiei: dreptul de a circula şi de a se afla liber pe teritoriul statelor membre, dreptul de vot şi
eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European, dar şi la alegerile municipale în statul membru
unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca resortisanţii statului respectiv, dreptul de a beneficia, pe
teritoriul, statelor terţe unde nu este reprezentat statul membru ai cărui resortisanţi sunt, de protecţia
autorităţilor diplomatice şi consulare ale fiecărui stat membru în aceleaşi condiţii ca resortisanţii
acelui stat, dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, dreptul de a recurge la mediatorul
european, dar şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre
limbile Constituţiei şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă. Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi
limitele definite de Constituţie şi de măsurile adoptate în aplicarea acesteia.
În concluzie, diplomaţia Uniunii Europene este una prosperă, mai ales din prisma instituţiilor bine
organizate. Politica Externă şi de Securitate Comună este instrumentul-cadru al UE prin care aceasta
îşi atinge scopurile. Totodată, prin intermediul PESC Uniunea manageriază crizele la nivel global
prin diverse operaţiuni europene (de exemplu pe continentul african, în Orientul Mijlociu şi Asia de
Sud-Est, Caucazul de Sud şi Europa de Est). Uniunea este implicată şi în diverse procese de pace (de
exemplu procesul de pace din Orientul Mijlociu).

BIBLIOGRAFIE

1. Dan Năstase, Drept diplomatic şi consular, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti,
2006
2. Jana Maftei, Drept diplomatic şi consular-note de curs, Galaţi,
3. www.europa.eu