Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Capitolul 1: Aplicarea pentru obţinerea de fonduri europene prin proiecte

STRUCTURA:

§ 1.1: Ce este Uniunea Europeană?

1.1.1.: Definiţia Uniunii Europene
1.1.2.: Scurt istoric al Uniunii Europene
1.1.3.: Simboluri ale Uniunii Europene
1.1.4.: Structuri specifice ale Uniunii Europene
1.2.: Comisia Europeană şi rolul său în managementul programelor Uniunii Europene
1.2.1.: Rolul Comisiei Europene
1.2.2.: Structura Comisiei Europene
1.2.3.: Mecanisme ale Comisiei Europene
1.3.: Uniunea Europeană şi finanţarea prin programe
1.3.1.: Bugetul UE şi execuţia lui de către CE
1.3.2.: Metode de acordare a ajutorului

1.1.: Ce este Uniunea Europeană?

1.1.1.: Definiţia Uniunii Europene

O scurtă definiţie a Uniunii Europene (abr. UE) consideră că este un « parteneriat

economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot
continentul »1.
UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima
etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi
comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii
unui nou conflict. În 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial,
contribuie la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei pieţe unice de mari proporţii, care continuă să
se dezvolte către valorificarea întregului său potenţial.
Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activităţi în
nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această
schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunităţii Economice Europene
(CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).
Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Toate acţiunile pe care le
întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun
acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic
şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.
De peste 70 de ani, continentul european se bucură de pace, stabilitate şi prosperitate.
Populaţia sa trăieşte la standarde ridicate şi beneficiază de o monedă europeană comună, euro.
Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, cetăţenii pot circula
liber pe aproape tot continentul şi le este mult mai uşor să trăiască şi să muncească în UE.

1
Website-ul Uniunii Europene, EUROPA, Cum funcţionează UE, http://europa.eu/about-eu/index_ro.htm (1
octombrie 2021)
1
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Piaţa unică sau „internă” este principalul motor economic al UE, facilitând libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este
dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de
avantajele sale.
Unul dintre obiectivele principale ale UE este promovarea drepturilor omului, pe plan
intern şi mondial. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi
respectarea drepturilor omului sunt valorile intrinsece ale UE. Din 2009, odată cu semnarea
Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale reuneşte toate aceste drepturi într-un
singur act. Instituţiile UE sunt obligate să le respecte, la fel şi guvernele statelor membre atunci
când aplică legislaţia europeană.
Pe măsură ce se extinde, UE doreşte ca instituţiile europene să fie mai transparente şi mai
democratice. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct, a fost învestit cu
noi prerogative, iar parlamentele naţionale joacă acum un rol mai important, participând la
procesul decizional alături de instituţiile europene. De asemenea, cetăţenii europeni dispun de
mai multe mijloace de a participa la viaţa politică europeană.2.
UE mai poate fi definită de asemenea3 ca o uniune economică și politică înființată în
1993, după ratificarea Tratatului de la Maastricht de către membri ai Comunității Europene și
care de atunci s-a extins pentru a include numeroase țări central și est europene. Înființarea
Uniunii Europene a extins sfera politică a Comunității Economice Europene, în special în
domeniul politicii externe și de securitate, și a prevăzut crearea unei bănci centrale europene și
adoptarea unei monede comune, euro.
Există o multitudine de definiţii ale UE, ca de exemplu:
“…este o familie de ţări democratice europene, devotate ţelului comun de a lucra împreună
pentru pace şi prosperitate”.
“…reprezintă un cadru instituțional de 15 ţări (27 din ianuarie 2007) care împărtăşesc politici
şi instituții comune, pentru construcția unei Europe unite.”.
“…este cadrul instituțional (politic şi economic) care include cele mai importante ţări europene
(denumit formal Comunitatea Europeană), creat prin Tratatul de la Paris (1951) şi Tratatele de
la Roma (1958)”.
“…este o uniune economică şi politică, stabilită în 1993, după ratificarea Tratatului de la
Maastricht, în care mișcarea bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi a muncii este liberă în
ţările membre”.

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare și integrare care a început în
1951 între șase țări (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos).
După șaptezeci de ani, cu șapte valuri de aderare, UE are astăzi 27 state membre (după
ieșirea Marii Britanii din UE în 2019):
1973: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit;
1981: Grecia;
1986: Spania și Portugalia;
1995: Austria, Finlanda și Suedia;
2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și
Ungaria;
2007: România şi Bulgaria;
2013: Croaţia.

2
Ibidem.
3
The American Heritage® Dictionary of the English Language, Fourth Edition copyright ©2000 by Houghton
Mifflin Company. Updated in 2009. Published by Houghton Mifflin Company
2
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia, Muntenegru și Islanda sunt țări
candidate. Potențiali candidați: Albania, Bosnia și Herțegovina și Kosovo, în baza Rezoluției
1244 a Consiliului de Securitate al ONU4.
În 1999, UE a decis că Albania, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru și Serbia (inclusiv
Kosovo5) s-ar califica în cele din urmă ca țări candidate ale Uniunii Europene. Cu aceste țări,
Uniunea Europeană a semnat Acorduri de Stabilizare și de Asociere, care conțin un întreg sistem
de acorduri intenţionate a fi puncte de trecere pentru a deschide eventual negocierile de aderare.
Kosovo are, de asemenea, perspective de aderare, dar unele state membre ale UE nu recunosc
Kosovo încă. Comisia a propus ca eventual să facă Kosovo eligibil pentru un acord comercial și
un acord de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii săi.

În decembrie 2008, Muntenegru a depus cererea de aderare la UE, urmată în aprilie 2009
de către Albania. Consiliul a solicitat Comisiei să elaboreze recomandări cu privire la aceste
cereri. Islanda a aplicat pentru aderarea la UE în iulie 2009. Consiliul a solicitat Comisiei în
aceeași lună recomandări pentru ea.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relațiile dintre statele membre şi între
popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective ale UE sunt:
- să promoveze progresul economic şi social (piața unică a fost instituită in 1993, iar moneda
unică a fost lansata în 1999);
- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internațională (prin ajutor umanitar pentru
ţările nemembre, o politica externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor
internaționale, poziții comune în cadrul organizațiilor internaționale);
- să instituie cetățenia europeană (care nu înlocuiește cetățenia națională dar o completează,
conferind un număr de drepturi civile şi politice cetățenilor europeni);
- să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiție (legată de funcționarea pieței interne şi
in particular de libera circulație a persoanelor);
- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislației adoptate de
către instituțiile europene, împreună cu tratatele fondatoare)6.

1.1.2.: Scurt istoric al Uniunii Europene

Un Scurt Istoric al Uniunii Europene prezintă cronologia realizărilor importante ale

Uniunii şi ale instituțiilor acesteia: de la declarația lui Robert Schuman din 1950 la primele valuri
de extindere din anii 70’ şi 80’; de la stabilirea Pieței Comune în 1993 la lansarea monedei Euro
la data de 1 ianuarie 1999 şi la începerea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de
Est.

► 1950, 9 Mai: Într-un discurs inspirat de Jean Monnet, Robert Schuman, ministrul francez de
externe, propune ca Franța și Germania și alte țări europene care doresc să li se alăture, să-şi
pună în comun industriile cărbunelui și a resurselor de oțel ("Declarația Schuman");
►1951, 18 Aprilie: Cele şase (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos)
semnează Tratatul de la Paris de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui şi Oțelului
(CECO);
►1953, 10 Februarie: Piața Comună pentru cărbune și minereu de fier se pune în aplicare. Cele
şase elimină taxele vamale și restricțiile cantitative la aceste materii prime;

4
http://europa.eu/about-eu/countries/index_en.htm (1 octombrie 2021)
5
Pe baza Rezoluţiei Consiliului de Securitate a ONU 1244.
6
Mai multe detalii la: http://europa.eu/documentation/legislation/index_en.htm (1 octombrie 2021)
3
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

►1954, 30 August: Adunarea Națională a Franței respinge Tratatul Comunității Europene de

Apărare;
► 1957, 25 Martie: Tratatele de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), sunt semnate de către cele șase (Belgia,
Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos) la Roma; au intrat în vigoare la 1 ianuarie
1958 și sunt denumite în continuare "Tratatele de la Roma";
► 1967, 1 Iulie: Tratatul de Fuziune, prin care directorii Comunităților Europene (CECO, CEE,
Euratom) au fuzionat, intră în vigoare. De acum înainte Comunităților Europene vor avea o
singură Comisiei și un Consiliu unic. Cu toate acestea, ambele continuă să acționeze în
conformitate cu normele care reglementează fiecare dintre Comunități;
► 1987, 1 Iulie: Actul Unic European intră în vigoare;
► 1993, 1 Noiembrie: Toate procedurile de ratificare sunt finalizate; Tratatul privind Uniunea
Europeană intră în vigoare;
► 1997, 16 Iulie: Comisia prezintă "Agenda 2000 - pentru o Europă mai puternică și mai larg" și
avizele cu privire la cererile de aderare a 10 țări din Europa Centrală;
► 1998, 4 Noiembrie: Comisia adoptă rapoarte periodice care evaluează progresul țărilor
candidate la aderare;
► 1999, 1 Ianuarie: Euro este lansat oficial. Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Spania adoptă euro ca monedă oficială;
► 1999, 1 Mai: Tratatul de la Amsterdam intră în vigoare;
► 2000,15 Ianuarie: Ședința de deschidere a Conferințelor Inter-guvernamentale Ministeriale
pentru negocierile de aderare ale Maltei, României, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei și Bulgariei,
are loc la Bruxelles, Belgia. Țărilor candidate li se reaminteşte importanța:
- Transpunerii formale și punerii în aplicare a acquis-ului comunitar;
- Asigurării unei bune funcționări atât a pieţei interne cât şi a politicilor UE, în special pentru
agricultură, justiție și afaceri interne și mediu;
- Alinierea cu UE privind aspectele legate de relațiile cu țările terțe și organizațiile
internaționale;
Li s-a confirmat, de asemenea, faptul că fiecare cerere va fi evaluată pe baza meritelor proprii.
Țările candidate au prezentat obiectivele lor strategice alături de aspirațiile lor politice, culturale
și socio-economice în vederea aderării.
► 2000, 14 Februarie: Conferința Inter-guvernamentală cu privire la reforma instituțională se
deschide la Bruxelles, Belgia ;
► 2000, 09 Mai: Instituțiile europene sărbătoresc 50 de ani de la" Declarația Schuman";
► 2000, 8 Noiembrie: Comisia trimite la Consiliu raportul general cu privire la extindere, care
cuprinde rapoarte de progres ce evaluează pregătirea țărilor candidate ;
► 2000, 07-11 Decembrie: reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Nisa, confirmă că
salută intensificarea negocierilor de aderare cu țările candidate și apreciază eforturile depuse de
aceste țări pentru a stabili condițiile de aplicare adoptare, implementare și aplicare practică a
acquis-ului. De asemenea, Consiliul discută despre politica europeană de apărare şi securitate,
aprobă Agenda Socială Europeană, discută inovarea şi cunoaşterea în Europa, coordonarea
politicilor economice, siguranța și sănătatea consumatorilor, siguranța maritimă, protecția
mediului, serviciile de interes general, securitate aprovizionării cu anumite produse, libertate,
securitate și justiție, cultură, regiunile ultra-periferice și relațiile externe. Conferințele Inter-
guvernamentale se încheie cu un acord politic cu privire la Tratatul de la Nisa;
► 2001, 02 Ianuarie: Grecia devine cel de 12-lea membru al zonei euro;
► 2001, 26 februarie: Tratatul de la Nisa a primit aprobarea finală din partea guvernelor statelor
membre ale UE. Tratatul va intra în vigoare după ratificarea sa de către parlamentele naționale
ale tuturor statelor membre;

4
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

► 2001, 15-16 Iunie: Rezultatul summit-ului Consiliului European de la Göteborg, în ceea ce

privește procesul de extindere și de aderare, este acela că "eforturi speciale vor fi dedicate pentru
a susţine Bulgaria și România";
► 2001, 21 Septembrie: Un Consiliu European special, are loc la Bruxelles, Belgia, pentru a
evalua situația internațională în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie din New York și
Washington, Statele Unite ale Americii, precum și pentru a stabili liniile directoare pentru
răspunsul UE;
► 2001, 13 Noiembrie: Comisia Europeană adoptă rapoarte periodice privind progresele
înregistrate de țările candidate în procesul de aderare și revizuiește Parteneriatele de Aderare.
Zece țări candidate vizează să finalizeze negocierile în 2002;
► 2001, 14-15 Decembrie: Consiliul European de la Laeken, Belgia decide să convoace o
Convenție privind viitorul Uniunii Europene, prezidată de Valéry Giscard d'Estaing;
► 2002, 1 Ianuarie: monedele și bancnotele euro intră în circulație în cele douăsprezece state
membre participante: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Spania;
► 2002, 28 Februarie: Euro devine moneda unică în cele douăsprezece state membre
participante, întrucât perioada de dublă circulație se apropie de final. Sesiunea de deschidere a
Convenției privind Viitorul Europei are loc la Bruxelles;
► 2004, 1 Mai: Ziua extinderii. 10 țări aderă la Uniunea Europeană (Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria);
► 2005, 25 Aprilie: România, Bulgaria și 25 cele de state membre au semnat Tratatul de aderare
la Uniunea Europeană;
► 2005, 29 Mai: Franța respinge Constituția europeană propusă într-un referendum;
► 2005, Iunie 1: Oamenii din Olanda aleg să spună nu la ratificarea Tratatului Constituțional;
► 2005, 03 Octombrie: Uniunea Europeană dă undă verde pentru deschiderea negocierilor de
aderare cu Turcia și Croația;
► 2005, 21 Octombrie: Comisia recomandă deschiderea negocierilor privind un Acord de
Stabilizare și Asociere cu Bosnia și Herțegovina;
► 2005, 25 Octombrie: primul tratat multilateral semnat vreodată în Europa de Sud-Est,
stabilind instituirea Comunității Energetice, a fost semnat la Atena;
► 2005, 9 noiembrie: Comisia Europeană lansează o strategie globală de extindere pentru țările
candidate, Croația și Turcia și țările potențial candidate din Balcanii de Vest;
► 2005, 9 noiembrie: aniversarea a 16 ani de la Căderea Zidului Berlinului;
► 2005, 15-16 decembrie: Un Consiliul European are lor Bruxelles, Belgia;
► 2006 , 1 ianuarie: Austria preia președinția UE ;
►2006, 1 februarie: Comisia Europeană lansează o Carta Albă a Politicii de Comunicare
"Dezbatere despre Europa - implicarea cetățenilor", ca fundament al unei Politici de Comunicare
a Uniunii Europene;
► 2006, 23-24 martie: Consiliul European care a avut loc la Bruxelles;
► 2007, 1 ianuarie: România și Bulgaria au devenit membre ale UE. Slovenia a devenit membră
al zonei euro.
► 2007, 13 Decembrie: Cele 27 de state membre ale UE semnează Tratatul de la Lisabona, care
modifică Tratatele precedente. Acesta este conceput pentru a face UE mai democratică, mai
eficientă și transparentă, și prin urmare, capabilă să facă față provocărilor globale precum
schimbările climatice, securitatea și dezvoltarea durabilă.
► 2008, 1 ianuarie: Cipru și Malta au adoptat moneda euro. 12 decembrie: Elveția a aderat la
spațiul Schengen.
► 2009, 1 ianuarie: Slovacia a adoptat moneda euro. 4-7 iunie: A şaptea oară când au loc alegeri
directe în Parlamentul European; 1 Decembrie: Tratatul de la Lisabona desființează cei trei piloni
ai Uniunii Europene.

5
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

► 2013, din 1 iulie: Croația a aderat la UE, în urma ratificării Tratatului de aderare din 2011 de
către toate celelalte țări din UE.
► 2019: Marea Britanie se retrage din UE...

1.1.3.: Simboluri ale Uniunii Europene

Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul, imnul, deviza, moneda unica euro şi Ziua
Europei, 9 mai. (Art. I-8, Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa).
Steagul, cu cele 12 stele, așezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi
identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în număr de
12, reprezintă perfecțiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede).
Istoria steagului (drapelului) începe in 1955. Întâi, el a fost folosit de Consiliul Europei,
organizație internaționala apărătoare a drepturilor omului şi valorilor culturale europene. În anul
1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (CEE), începând cu
1986 el este utilizat de către toate instituțiile Uniunii Europene.
Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima parte a
Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre UE l-au
adoptat, şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene.
Uniunea Europeana nu a urmărit, prin aceasta decizie, să înlocuiască imnurile naționale
ale Statelor Membre. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspirația spre valorile comune,
unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii
Europene.
"Unită în diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosită pentru prima dată în
2000 (cu aproximaţie) şi a fost pentru prima dată menționată oficial în Tratatul de instituire a
unei Constituții pentru Europa, încheiat în 2004. Articolul I – 8 enumeră simbolurile UE.
Semnificația devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile
pentru a lucra împreună pentru menținerea păcii şi pentru prosperitate, şi că numeroasele culturi,
tradiții şi limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru continentul nostru. Deviza
apare în cele 20 de limbi oficiale în postere publicate cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei.
La originea conceptului de monedă unică se află tratatele care stau la baza Uniunii
Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară că piața comună este unul dintre obiectivele
Comunităţii Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Tratatul
Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economica şi Monetară şi pune bazele
monedei unice. Iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unica
să poarte numele de “euro”.
Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulație şi în buzunarele
cetățenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-
a alăturat Grecia. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele şi bancnotele
naționale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulație pe 28 februarie 2002.
Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon, ea
trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizației şi democrației europene, cât şi cu prima
litera din cuvântul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al
stabilității euro.
Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea
Europeană.
În acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Franței, Robert Schuman, a citit presei
internaționale o declarație prin care chema Franța, Germania şi celelalte popoare ale Europei să
îşi unească producțiile de oţel şi cărbune, ca “prima fundație concretă a unei federații
europene”.

6
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună
sub control comun producția de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare -, în scopul evitării
izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa în primul rând această provocare – Franța şi
Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea război mondial
aproape că le distrusese.
În 1985, când proiectul construcției europene era deja clar conturat, cele zece state
membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, au hotărât că ziua de 9 mai să devină
Ziua Europei7.

1.1.4.: Structuri specifice ale Uniunii Europene

Trăsăturile unice ale construcției europene sunt vizibile în primul rând şi mai ales în
organizarea sa instituțională. Ţările care constituie UE (“statele membre” ale UE) îşi comasează
suveranitatea în instituții comune stabilite de către tratatele fondatoare, care sunt amendate
periodic. Scopul acestor instituții este de a asigura participarea democratică la procesul
decizional al UE.
În prezent, funcţionarea UE se bazează pe cinci mari instituţii:
- Parlamentul European (ales de către popoarele Statelor Membre);
- Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guvernele Statelor Membre);
- Comisia Europeană (executivul şi organismul cu drept de a iniția legislație);
- Curtea de Justiție a Comunităţilor Europene (care asigură compatibilitatea cu dreptul
comunitar);
- Curtea de Conturi Europeană (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare).

Notă:
Tratatul Constituțional integrează Consiliul Europei printre instituțiile sale principale.

În plus față de acestea, alte 5 instituții (organisme financiare și de consultanță) sprijină

buna funcționare a UE:
- Banca Centrală Europeană;
- Banca Europeană de Investiții;
- Comitetul Economic şi Social European;
- Comitetul Regiunilor;
- Ombudsmanul European8.
Există, de asemenea, alte comisii și comitete ale UE (organisme inter-instituționale,
agenții, etc.)9.

1.2.: Comisia Europeană şi rolul său în managementul programelor Uniunii Europene

1.2.1.: Rolul Comisiei Europene

Comisia îndeplinește trei roluri sau funcţii de bază:

1. Dreptul de inițiativă: rolul său de inițiator al politicilor comunitare este unic.

7
Informaţii despre simbolurile UE la: https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/symbols_en (1
octombrie 2021)
8
Mai multe detalii despre instituțiile şi organismele UE la: http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm (1 octombrie 2021)
9
Organisme inter-instituționale la: http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/interinstitutional-
bodies/index_ro.htm (1 octombrie 2021)
Agenţii şi alte organisme EU la: http://europa.eu/about-eu/agencies/index_ro.htm (1 octombrie 2021)
7
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

În plus, Comisia funcționează ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea

Tratatelor încheiate. Ea reprezintă interesul comun şi în mare măsură, semnifică personalitatea
Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetățenilor Europei.
Membrii Comisiei sunt aleși din ţările UE, însă fiecare dintre ei depune un jurământ de
independenţă.

2. O alta funcție a Comisiei este aceea de control, de a veghea la respectarea tratatelor UE, astfel
încât legislația UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toți cetăţenii şi participanții
la Piaţa Unică să poată beneficia de condițiile unitare asigurate.

3. Cea de-a treia funcție a Comisiei este aceea de execuție, CE fiind organul executiv al Uniunii,
şi având responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor. Una dintre atribuțiile sale
executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi al Fondurilor Structurale, al căror
principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace
ale Uniunii.

1.2.2.: Structura Comisiei Europene

Comisia Europeană este compusă din 27 de Comisari (câte unul din fiecare ţară membră
a UE), inclusiv un Președinte şi doi Vice-Preşedinţi. Toți aceștia sunt numiți de către Consiliul
Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, în faţa căruia răspunde. Comisionarii sunt
asistați de către o administrație constituită din Directorate Generale şi departamente specializate.
Preşedintele Comisiei este numit de către guvernele Statelor membre şi apoi aprobat de
către Parlamentul European. Această dubla legitimitate conferă Preşedintelui autoritate politică,
pe care acesta o exercită printr-o diversitate de căi.
Președintele trebuie să încerce să ducă înainte Uniunea Europeană și să indice direcția
progresului, atât pentru colegii săi comisari cât și, în sens mai larg, pentru Comisia ca întreg.
Acest rol a fost consolidat prin Tratatul de la Amsterdam: "Comisia va lucra sub îndrumarea
politică a Președintelui său" (articolul 219). El convoacă și prezidează reuniunile membrilor
Comisiei, și le poate atribui acestora responsabilitatea pentru activități specifice sau înființa
grupuri de lucru.
Președintele Comisiei rămâne în funcţie pentru un mandat de cinci ani. Tratatul de la
Maastricht a adus mandatul Parlamentului European și a Comisiei într-o alinierea strânsă:
Colegiul comisarilor serveşte şi el câte un mandat de cinci ani și preia funcția la șase luni după
alegerile pentru Parlamentul European, care sunt organizate la termen fix în luna iunie în anii
care se încheie cu cifra patru și nouă.
Președintele îşi numește colegii comisari în acord cu guvernele Statelor Membre. El
încredințează fiecăruia anumite responsabilități politice. După o serie de audieri individuale în
fața comisiilor parlamentare, candidaţii-comisari sunt supuşi ca un singur organ, unui vot de
aprobare din partea Parlamentului European. Președintele și ceilalți membri ai Comisiei sunt
apoi numiți de către Consiliu.
Având în vedere extinderea Uniunii Europene la 1 iulie 2013 și retragerea în 2019 a
Marii Britanii, Colegiul numără 27 de comisari. Ei sunt fiecare responsabili cu anumite domenii
de politică și se întâlnesc colectiv sub denumirea de Colegiul Comisarilor. Înainte de ultima mare
extindere a UE, țările mai mari au avut doi comisari și restul țărilor fiecare câte unul. Din motive
practice, fiecare țară are acum doar un comisar.
Președintele poate cere un comisar să demisioneze, deoarece Tratatul de la Nisa conferă
președintelui, printre altele, puterea de a realoca responsabilitățile membrilor Comisiei în timpul
mandatului său îi poate cere să demisioneze.

8
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Secretariatul General este responsabil cu organizarea practică a activității Comisiei și a

relațiilor sale cu celelalte instituții, precum și cu coordonarea între diferitele departamente ale
Comisiei.
Comisia Europeană este divizată în departamente sau Directorate-generale (DGs) şi
servicii10. Structuri suplimentare pot fi stabilite atunci când este necesar. În scopul de a asigura
eficacitatea și colegialitatea acțiunilor Comisiei, Directoratele Generale trebuie să lucreze strâns
împreună și să se coordoneze în pregătirea și punerea în aplicare a deciziilor Colegiului.

1.2.3.: Mecanisme ale Comisiei Europene

Vom prezenta pe scurt în continuare rolul Comisiei în procesul legislativ european şi

mecanismele prin care funcționează.
Comisia Europeană a fost creată pentru a reprezenta interesul european comun pentru
toate statele membre ale Uniunii. Pentru a putea juca rolul de gardian al tratatelor și de apărător
al interesului general, Comisia a primit dreptul de inițiativă în procesul legislativ, propunând
legislație pe care Parlamentul European și Consiliul o analizează şi decide.
Comisia este, de asemenea, responsabilă pentru punerea în aplicare a politicilor comune
(cum ar fi politica agricolă comună); administrează bugetul și gestionează programele Uniunii.
Deși Comisia are dreptul de a lua orice inițiativă care o consideră adecvată pentru
atingerea obiectivelor tratatelor, cele mai multe propuneri sunt un răspuns la obligațiile legale, la
cerințele tehnice sau la unele cereri specifice de acțiune de la o altă instituție, un Stat Membru
sau de la părţile interesate.
O propunere a Comisiei trebuie să fie bazată pe interesul comun European şi trebuie să
respecte principiul subsidiarității şi proporționalității (atunci când nu există o competenţă
exclusivă a Comisiei). Ce înseamnă acest lucru? Comisia lucrează pentru binele UE ca întreg şi
nu în beneficiul vreunui anumit Stat Membru sau grup de interese. CE consultă în mod extensiv,
astfel încât părțile interesate de legislația respectivă să aibă un cuvânt de spus în pregătirea ei.
Adesea se realizează o evaluare a impactului economic, de mediu şi social al inițiativei
legislative propuse, evaluare care este făcută publică împreună cu propunerea legislativă.
Respectarea principiilor subsidiarității şi proporționalității înseamnă totodată că vor fi propuse de
către Comisie doar acele inițiative legislative care sunt cele mai eficiente la nivel UE şi care au
forța necesară atingerii obiectivelor dorite. Dacă o lege are mai multă eficienţă la nivel național,
regional sau local, Comisia nu va propune aceasta lege.
Procesul de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituții
europene, în special Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene.
În general, acesta Comisia Europeană este cea care propune proiecte legislative noi, dar Consiliul
și Parlamentul European sunt cei care aprobă legile. În unele cazuri, Consiliul poate hotărî
singur. Alte instituții au de asemenea un rol de jucat.
Principalele forme de legislație a UE sunt directivele și regulamentele. Regulile și
procedurile pentru procesul decizional al UE sunt prevăzute în tratate. Fiecare propunere pentru
o nouă lege europeană se bazează pe un articol specific al unui tratat, menționat ca "temei legal"
al propunerii. Acest lucru determină care procedura legislativă anume trebuie să fie urmată. Cele
trei proceduri principale sunt „consultarea”, „acordul” și "co-decizia”11.

1.3.: Uniunea Europeană şi finanţarea prin programe

10
http://ec.europa.eu/about/ds_ro.htm (1 octombrie 2021)
11
Procedura legislativă obişnuită (co-decizia), consultarea, acordul şi alte proceduri legislative la:
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en/0081f4b3c7/Law-making-procedures-in-detail.html (1 octombrie
2021)

9
 Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

1.3.1.: Bugetul UE şi execuţia lui de către CE

Așa cum a subliniat anterior, Comisia Europeană are în structura sa departamente sau
Directorate-Generale (DG-uri). Aceste departamente specializate sunt responsabile cu execuţia
bugetului Uniunii Europene prin programe specifice, pentru fiecare departament. DG-urile sunt
responsabile cu conceperea, lansarea, implementarea și gestionarea programelor. Pentru aceasta,
există documente speciale, proceduri și termene limită. Fiecare program oferă sprijin financiar
pentru elaborarea și implementarea proiectelor. Programele sunt menite să sprijine dezvoltarea
Uniunii Europene, în toate domeniile de activitate. Comisia Europeană poate furniza sprijinul
financiar direct către solicitanți (așa-numita procedură centralizată, când CE gestionează
programul și fondurile) sau indirect, când finanțarea este pusă la dispoziție de către CE
guvernelor statelor membre și guvernele sunt cele responsabile pentru gestionarea programelor
(procedură descentralizată). Toate programele comunitare se bazează pe politici ale UE.
În următoarele capitole este prezentat managementul ciclului de proiect (dezvoltarea,
managementul, implementarea, monitorizarea proiectelor).
Ultimul capitol al suportului de curs pentru aceastădisciplină prezintă mai multe
programe gestionate de Comisia Europeană, și anume:
- pentru educaţie şi formare (Erasmus+)
- pentru cercetare (Horizon)
- pentru tineret (Youth in Action)
- pentru dezvoltare şi incluziune socială (Structural Funds – ERDF, ESF, CF)
- pentru agricultură (EAFRD)
- alte fonduri (Life+, Citizenship, Progress, COST)

1.3.2.: Metode de acordare a ajutorului

Ajutorul Bugetar reprezintă un transfer de resurse de la CE. Există diferite metode de

acordare a ajutorului. Metoda de acordare a ajutorului ce urmează a fi folosită este stabilită inițial
în faza de programare a ciclului de operațiuni.
Atunci când se analizează o combinare adecvată a metodelor de acordare a ajutorului,
cele patru aspecte importante pentru echilibru includ:
• gradul de control pe care donatorii doresc să îl mențină asupra resurselor lor;
• cine își asumă responsabilitatea principală pentru atragerea de resurse;
• nivelul la care donatorii și partenerii lor doresc să se angajeze într-un dialog - politică sau
proiect;
• nivelul costurilor de tranzacție asociate cu managementul fondurilor donoare. Aceste
considerații sunt ilustrate în figura de mai jos12:

12
Comisia Europeană, Project Cycle Management Guidelines (Ghid de Managementul Ciclului de Proiect),
volumul 1, martie 2004, pp. 12-13
10
Georgeta și Dumitru CHIRLEȘAN: “Managementul proiectelor educaționale”

Fig. 1.1: Combinarea metodelor de acordare a ajutorului

11