Ideea integrării europene are un istoric mai vechi, primele proeicte de integrare europeană au

apărut încă în perioada modern, iar în perioada interbelică Coudenhov-Kalergi propune idea
creării unei confederații europene, iar prim-ministrul Franței Aristide Briand în 1929 înaintează
Societății Națiunilor un memorandum privind organizarea unei Uniuni federale europene. Însă
această idée a prins contru după cel de-al doilea război mondial, când Europa conștientizează
necesitatea organizării continentale și asigurarea păcii.

Deja, în primi ani de după război statele europene sunt antrenate în mai multe organizații care
pregătesc terenul pentru un process de intgrare europeană: Organizația Europeană pentru
Cooperare Economică (gestiona ajutoarele americane conform planului Marshall), Unuiunea
Occidentală (promova cooperarea în domeniul apărării și securității), NATO( cooperare în
domeniul apărării și securității), Consiliul Europei (dezvoltarea democrației și respectarea
drepturilor omului). În 1950 apare declarația lui Schuman, care propune plasarea producției de
cărbune și oțel a Franței și Republicii Federale a Germaniei sub o Înaltă Autoritate, în cadrul
unei organizații deschise și altor state europene. (planul Shuman – Monnet). Ideea este acceptată
de Belgia, Olanda, Luxemburg și Italia, care în 1951 vor crea Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO), în 1957 este semnat Trtatul de la Roma prin care se formează
Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Astfel prin
acest tratat se crează un spațiu economic comun, cafre prevedea o uniune vamală, libera
circulație a mărfurilor, seviciilor, persoanelor, capitalurilor.

DEzvoltarea ulterioară aprocesului de integrare europeană este caracterizat de 2 procese:

extinderea numărului statelor-membre ale comuntății și procesul de aprofundare a integrării,
ajungându-se la crearea uniunii economice și monetare. Aceste procese se vor fesfășura parale și
se vor afla într-o relație de interdependență.

Extinderea numărului statelor-membre se va desfășura în câteva etape:

I. Extinderea spre nord, prin aderarea, în 1973 a Marii Britanii, Danemarcei și Irlandei.
II. Extinderea spre Sud, prin aderarea Grecie (1981). și Spaniei, Portugaliei (1986).

Ca urmare a creșterii numărului de state-membre, dar și a creșterii concurenței pe piața

mondială, liderii europeni realizează necesitatea adâncirii intgrării economice. Astfel, în 1986
este semnat Actul Unic European, care prevede formarea unei mari piețe interne, pînă la 1
ianuarie 1993, precum și extinderea competențelor comunitare. În 1992-1993 este semnat
Tratatul de la Maastricht, care transform comunitatae europeană în Uniune Europeană, este
introdusă cetățenia europeană, prevede crearea Uniunii economice și introducerea monedei
unice.

Uniunea Europeană este întemeiată pe 3 piloni (structuri complexe instituționale, cu grad diferit
de integrare):

1. Comunitățile economice (CECO, CEE. CEEA). În domeniul economic statele-membre au

renunțat la principiul suveranității naționale și au acceptat principiul supranaționalității
funcționării comunităților).
2. Politica externă și de securitate comună.
3. Cooperarea în domeniul afacerilor interne și a justiției.

În ultimile 2 domenii statele își păstrează suveranitatea națională și ramân la cooperarea

interguvernamentală.

În 1995 la Ue aderă Austria, Finlanda și Suedia.

În 2004 – Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și
Malta.

În 2007 – Romania și Bulgaria.

În 2013 – Croația

Între timp, au fost semante mai multe tratate care perfecționează instituțiile europene,
reformează procesul decisional, consolidarea cooperării între instituțiile europene. (Tratatul de
la Amsterdam, 1999, Tratatul de la Nisa, 2003, Tratatul de la Lisabona. 2009)

Astfel, Uniunea Europeană a trecut în evoluția sa prin ami multe etape:

a) Piață comună
b) Uniune economică
c) Uniune economică și monetară.

Actualmente, Uniunea Europeană este formată din 27 de state, cu instituții proprii, eficiente, cu
politici comune, cu simboluri comune, care are ca obiective promovarea progresului economic
și social, protecția drepturilor și intereselor cetățenilor europeni, însă și cu mari provocări (criza
refugiaților, brexit-ul).