Sunteți pe pagina 1din 67

Uniunea Europeana

UNIUNEA EUROPEANĂ
Capitolul 1

1.1.Istoric

In urma celui de-al doilea razboi mondial,Europa suferise mari pierderi


umane si materiale.Se confrunta cu o criza politica,morala si intelectuala,isi
pierduse prestigiul in lume,mai ales in raport cu S.U.A,care se afla intr-o
perioada de prosperitate economica.

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial,Europa ajunsese


divizata,in ciuda atator elemente comune la care europenii tineau;divergentele
intre statele europene au contrubuit la alunecarea Europei in Razboiul rece,iar
ca urmare a razboiului,mari puteri europene au ajuns pe loc secundar.Astfel
se explica faptul ca,pe de o parte ,tendintele spre unitatea europeana sunt
impulsionate,in primul rand,din interiorul acestor state.Pe de alta parte,aceste
impulsuri vin din profilierea comunismului dinspre Rasarit si din amenintarea
americana.

UE ar fi trebuit de fapt sa fie cunoscuta drept “Comunitatiile


Europene”,la plural.Ea a inceput sub forma a trei organizatii distincte,dar
totusi inrudite intre ele”Comunitatea Europeana A Carbunelui si
Otelului(European Coal And Steal Community sau
ECSC/CECO),Comunitatea Europena a Energieie Atomice(Euratom)si
Comunitatea Economica Europena (CEE numita si Piata Comuna)In
practica,institutiile si politica acestora au devenit tot mai greu de
distins,proces confirmat de amendamentele successive aduse tratatului.

Dupa razboi,unii oameni politici (Robert Schuman,Konrad


Adenauer,Jean Monnet si altii)au demonstrate ca,pentru a nu se mai repeta
greselile trecutului,este nevoie de o solidaritate europeana,care sa nu fie in
contradictie cu solidaritatea nationala si sa nu dauneze identitatii
nationale.Asadar,alaturi de identitatea natioanala,si nu in contradictie cu
ea,apare identitatea europeana,care va presupune o constiinta
europeana.Ideologia nationalista a sec al-XIX-lea urmeaza a fi inlocuita cu
ideologia integrarii europene.Aceasta nu inseamna respingerea valorii
natinunii,ci asumarea unei realitati ca mai exista si alte valori comparabile ca
importanta.Problema practica ce isi astepta solutionarea prin integrarea
europeana era una a armonizarii intereselor statelor nationale,a asigurarii
dezvoltarii lor economice si ,concomitent,a evitarii conflictelor dintre ele.In
Europa integrata,patriotismul,adica dragostea fata de propria tara se mentine
si este insotit mai accentuat de toleranta si de solidaritate cu alte tari.

Noua constructie a Europei unite a putut incepe numai in Europa


Occidentala si numai dupa reconcilierea franco-germana.Ideea calauzitoare a
lui Monnet in acest sens este ca razboiul dintre Franta si Germania nu trebuie
niciodata sa mai tulbure politica si prosperitatea continentului.

Demersul pentru integrarea europeana s-a facut mai intai in plan


economic,unificarea politica ramanand obiectivul final.

2
Pe fondul unei noi constructii europene,care s-a realizat in
etape,democratiile occidentale au parcurs mai multe stadii de dezvoltare.
Pana in anul 1950 s-a realizat refacerea economica postbelica.Planul
Marshall,dublat de o puternica vointa de reconstructie,optiunea pentru
economia de piata,intr-o anumite masura rolul statului in economie,dar si
imputernicirile unei noi integrari europene au facut ca in anii 1950-1960 sa
creasca ritmurile de dezvoltare.S-au realizat progrese in
automatica,cibernetica,in cercetarea stiintifica si alte ramuri moderne,in timp
ce vechile industii erau in recul,iar populatia satelor cunostea un adevarat
exod spre marile aglomerari urbane,devenite orase in miscare.

In 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei,


inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO ("Declaratia Schuman") iar pe 1
aprilie 1951, este semnat “Tratatul de la Paris” pentru constituirea CECO, de
catre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Decenuil 1961-1970 a adus o accentuare a procesului de concentrare


a industriei si a bancilor, schimbari in structura socio-profesionala si cresterea
calitatii vietii. Astfel, pe 25 martie 1957 sunt semnate tratatele care instituie
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM), si Comunitatea
Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari - Belgia, Franta,
Germania, Italia, Luxemburg si Olanda ,cunoscute sub numele de Tratatele
de la Roma care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.Scopul CEE era
inlaturarea progresiva a barierelor vamale, libera circulatie a fortei de munca
si a capitalului.

Cele trei comunitati( CECO,CEE si EURATOM) au ajuns cu timpul tot


mai de nedeosebit.Tratatul de fuziune din 1965 a dat tuturor o comisie si un
consiliu comune. Pe de alta parte,UE a inregistrat o considerabila
expansiune,ca numar de membri odata cu intrarea Regatului Unit,Irlandei si
Danemarcei n 1973,a Greciei in 1981,a Spaniei si Portugaliei in 1986,a
Suediei,Austriei si Finlandei in 1994.
Daca numarul de membrii a crescut,,jurisdictia politica a UE s-a
“adancit:” incluzand sistemul monetar european,monumentalul “Program al
Pietei Unice”,politica regionala si sociala precum si elemente de cooperare in
materie politica externa si in domeniul apararii.Acest proces de adancire a
fost facilitat de amendamente la tratate,cel mai recent fiind “Tratatul de la
Maasticht”(semnat in 1991,intrat in vigoare in noiembrie 1993)care a
transformat oficial CEE in UNIUNEA EUROPEANA care-si propune
extinderea procesului de integrare pentru a realiza si o uniune politica a
tarilor europene.Pentru aceasta a fost necesara elaborarea unei legislatii
europene,care a impus schimbari in legislatia statelor membre sau a celor ce
vor sa adere la UE.

Mentinand obiectivul neclar “Euroentuziastii “ si sustinatorii infocati ai


autonomiei nationale au fost de obicei capabili sa incheie compromisuri care
sunt socotite a fi in interesul tuturor.Faptul acesta propulseaza procesul de
integrare,in profida agitatiei,asa incat suntem martorii aparitiei unei UE ca o
entitate tot mai “asemanatoare unui stat”in sistemul international,ceea ce
poate duce la schimbarea conceptelor traditionale de suveranitate si de
organizatie internationala.
3
1.2.Obiective principale ale Uniunii Europene

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele


membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept
suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:


promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita
in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);
sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin
ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate
comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in
cadrul organizatiilor internationale);
sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia
nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice
cetatenilor europeni);
sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de
functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);
sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul
legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele
fondatoare);

1.3.State membre ale UE

State fondatoare:
(1950)
Germania,Franta,Belgia,Italia, Luxemburg, Olanda.

(1973)
Maria Britanie, Irlanda , Danemarca

(1986)
Portugalia, Spania

(1995)
Finlanda, Suedia, Austria

(1981)Grecia

(2004)Cipru,Estonia,Letonia,Lituania,Malta,Polonia,Republica
Ceha,Slovacia,Slovenia,Ungaria

State in curs de aderare


Bulgaria,Romania

State candidate
Croatia,Turcia,Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei

4
Capitolul 2

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si


integrare care a început in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia,
Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda).
Dupa cincizeci de ani si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca,
Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995:
Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), Uniunea Europeana are astazi
25 state membre. Cel de-al cincilea val se va incheia odata cu aderarea
Romaniei si Bulgariei, programata sa aiba loc la 1 ianuarie 2007.
Turcia si Croatia sunt tari candidate cu care negocierile de aderare tocmai au
inceput.

2.1.Obiectivul principal al Uniunii Europene

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele


membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept
suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:


- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in
1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);
- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor
umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate
comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in
cadrul organizatiilor internationale);
- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala
dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice
cetatenilor europeni);
- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea
pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);
- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul
legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele
fondatoare);

2.2.Institutiile Uniunii Europene

Unicitatea constructiei europene se reflecta in primul rand in arhitectura


institutionala. Statele accepta sa delege o parte din puterile lor suverane unor
institutii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificarile succesive,
institutii al caror scop este sa asigure o participare democratica a Statelor
Membre la luarea de decizii.

5
In momentul actual functionarea Uniunii Europene se bazeaza pe cinci
institutii:
1. Parlamentul European
2. Consiliul Uniunii Europene
3. Consiliul European
4. Comisia Europeana
5. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
6. Curtea Europeana de Conturi

Există, de asemenea următoarele organisme principale :

ORGANISME FINANCIARE
- Banca Centrala Europeana
- Banca Europeana de Investitii (BEI)
- Fondul European de Investitii

ORGANISME CONSULTATIVE
- Comitetul Economic si Social
- Comitetul Regiunilor

Parlamentul European
Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957,
"popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene".
Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc in iunie
1979. Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea
acestora.
Începând cu 2004, 338 milioane de alegatori din cele 25 de state membre ale
Uniunii Europene isi aleg cei 732 de reprezentanti in Parlamentul European
(aceasta cifra a fost stabilita prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1
februarie 2003).
Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani,
Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul
unei serii de tratate. Acestea, in mod special Tratatul de la Maastricht din
1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea
Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament
cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.
Prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1 februarie 2003, s-a stabilit un
numar maxim de 732 de membri ai Parlamentului.
Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei sedinte si
deliberari sunt publice. Dezbaterile, avizele si rezolutiile acestuia sunt
publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in
relatiile internationale, prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului precum
si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor.
Biroul este organul de reglementare in ale carui atributii intra bugetul
Parlamentului si problemele administrative, organizatorice si de personal.
Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii
gruparilor politice si este organul politic al Parlamentului. Conferinta
Presedintilor stabileste ordinea de zi a sedintelor plenare, fixeaza calendarul
activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabileste

6
competentele comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum si numarul
membrilor acestora.

Parlamentul are trei functii esentiale:


1. Alaturi de Consiliul Uniunii Europene, are atributii legislative, adica adopta
legislatia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul
legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;
2. Împarte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin
urmare poate modifica cheltuielile bugetare. In ultima instanta, adopta bugetul
in intregime;
3. Exercita un control democratic asupra Comisiei. Aproba desemnarea
membrilor Comisiei si are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea,
exercita un control politic asupra ansamblului institutiilor.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se tin sedintele o


saptamana in fiecare luna. Unele sedinte se tin la Bruxelles, iar Secretariatul
General se afla la Luxemburg.

Consiliul Uniunii Europene

In baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, Consiliul are


urmatoarele responsabilitati:
- este organismul legislativ al Comunitatii; in rezolvarea unei game largi de
probleme comunitare isi exercita aceasta putere legislativa impreuna cu
Parlamentul European;
- coordoneaza politica economica generala a Statelor Membre;
- incheie, in numele Comunitatii, acordurile internationale dintre aceasta si
unul sau mai multe state sau organizatii internationale;
- impreuna cu Parlamentul European formeaza autoritatea bugetara care
adopta bugetul Comunitatii.
- adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea in practica a politicii
externe si de securitate comuna, pe baza orientarilor generale trasate de
Consiliul European;
- coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu
privire la cooperarea politieneasca si juridica in materie penala.
Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare dintre Statele
Membre, pe durata unui mandat de sase luni.

Consiliul este asistat de catre un Secretariat General, care pregateste si


asigura buna functionare a lucrarilor Consiliului la toate nivelurile.

Consiliul European

Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si ii


defineste orientarile politice generale".
Spre deosebire de Parlamentul European, Consiliu, Comisie, Curtea de
Justitie si Curtea de Conturi, Consiliul European nu este, din punct de vedere
juridic, o institutie a Comunitatii Europene. Cu toate acestea, el joaca un rol

7
esential in toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene, fie dand un
impuls Uniunii sau definind orientarile politice generale, fie coordonand,
arbitrand sau oferind solutii in probleme dificile.
Consiliul European reuneste sefii de state sau guverne ai celor 25 state
membre ale Uniunii Europene si Presedintele Comisiei Europene. Nu trebuie
confundat cu Consiliul Europei (care este un organism international) sau cu
Consiliul Uniunii Europene (care este format din ministri ai celor douazeci si
cinci state membre).
Lucrarile Consiliului European sunt gazduite de statul membru care asigura
presedintia Consiliului si participa la viata politica si evolutia Uniunii Europene
prin intalniri organizate cel putin de doua ori pe an (de obicei in lunile iunie si
decembrie). Aceste lucrari se constituie intr-un eveniment important: prezenta
intr-un oras european a celor douazeci si cinci reprezentanti investiti cu
legitimitate democratica incontestabila, insotiti de alti ministri si colaboratori
apropiati, constituie - de aproape douazeci si cinci de ani - un eveniment
politic asteptat cu mare interes.
Din 2002 si in conformitate cu Tratatul de la Nisa, cel putin un Consiliu
European per Presedintei se tine in Bruxelles. Dupa extinderea Uniunii se
asteapta ca toate intalnirile Consiliului European sa aiba loc la Bruxelles.

Comisia Europeana

Comisia indeplineste trei functii de baza:

1. Dreptul de initiativa: rolul sau de initiator al politicilor comunitare este unic.


In plus, Comisia functioneaza ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind
la respectarea Tratatelor incheiate. Ea reprezinta interesul comun si in mare
masura, semnifica personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este
aceea de a apara interesele cetatenilor Europei. Membrii Comisiei sunt alesi
din tarile UE, insa fiecare dintre ei depune un juramant de independenta.

2. O alta functie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor


UE, astfel incat legislatia UE sa fie corect aplicata de catre Statele Membre,
iar toti cetatenii si participantii la Piata Unica sa poata beneficia de conditiile
unitare asigurate.

3. Cea de-a treia functie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii,
avind responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor. Una dintre
atributiile sale executive consta in gestionarea bugetului anual al Uniunii si a
Fondurilor Structurale, al caror principal scop este de a elimina decalajele
economice dintre zonele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Ca orice sistem de drept veritabil, si cel al Comunitatii presupune existenta


unor garantii jurisdictionale ce trebuie sa intre in functiune in situatia
contestarii sau punerii in aplicare a legislatiei Comunitare.
Curtea de Justitie, ca institutie jurisdictionala a Comunitatii, reprezinta coloana
vertebrala a acestui sistem de garantii. Judecatorii trebuie sa asigure
uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar in fiecare Stat
Membru, mentinerea sa ca sistem comunitar si aplicarea sa in mod identic
8
tuturor celor care i se supun in toate imprejurarile.
Pentru indeplinirea acestui rol, Curtea de Justitie are competenta de
solutionare a litigiilor in care se constituie ca parti state membre, institutii
comunitare, intreprinderi sau persoane fizice.
Curtea de Justitie joaca un rol esential in cadrul sistemului institutional stabilit
prin Tratate.
In mod deosebit, Curtea are rolul de a mentine echilibrul intre prerogativele
institutiilor comunitare pe de o parte si intre prerogativele conferite Comunitatii
si cele pastrate de statele membre pe de alta parte. In exercitarea atributiilor
sale de revizuire, Curtea este deseori chemata sa hotarasca in probleme de
natura constitutionala sau de importanta economica majora.
Curtea de Justitie numara 15 judecatori si 8 avocati generali.
Judecatorii si avocatii generali sunt numiti de guvernele statelor membre de
comun acord, pentru un mandat de sase ani, cu posibilitatea de reinnoire. Ei
sunt alesi din randul juristilor de o incontestabila independenta si competenta
profesionala.
Judecatorii il aleg din randul lor pe Presedintele Curtii pentru un mandat de
trei ani ce poate fi reinnoit.
Presedintele conduce lucrarile Curtii si prezideaza audierile si dezbaterile.
Avocatii generali acorda asistenta Curtii in indeplinirea atributiilor sale,
prezentand in sedinte deschise, in conditii de completa impartialitate si
independenta, avize referitoare la spetele deduse curtii. Atributiile lor nu
trebuie confundate cu cele ale unui procuror sau ale unui asemenea alte
oficialitati - fiind vorba in acest caz de rolul Comisiei de a veghea asupra
intereselor Comunitatii.

Curtea Europeana de Conturi

Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeana, Curtea Europeana de


Conturi are ca principala atributie verificarea conturilor si a executiei bugetului
Uniunii Europene, cu dublul scop de a imbunatati gestionarea resurselor
financiare si informarea cetatenilor Europei cu privire la utilizarea fondurilor
publice de catre autoritatile cu responsabilitati de gestiune.
Curtea Europeana de Conturi este formata din 25 membri provenind din cele
25 State Membre si numiti pentru un mandat de 6 ani. Membrii Curtii de
Conturi sunt independenti si au experienta in domeniul auditarii finantelor
publice. Membrii Curtii isi aleg Presedintele pentru un mandat de 3 ani. La
Curtea de Conturi isi desfasoara activitatea 550 de profesionisti de inalta
clasa din cele 25 tari ale Uniunii Europene, dintre care circa 250 sunt auditori.
Independenta Curtii Europene de Conturi in raport cu alte institutii Comunitare
si cu Statele Membre garanteaza obiectivitatea activitatii sale de audit. Curtea
de conturi are deplina libertate in ceea ce priveste organizarea si planificarea
activitatii sale de audit si publicarea rapoartelor.
"Constiinta financiara" a Uniunii Curtea de Conturi verifica daca incasarile si
cheltuielile UE s-au efectuat legal si corect. Se pune un accent deosebit pe
corectitudinea gestionarii financiare, verificandu-se daca - si in ce masura au
fost atinse obiectivele propuse in materie de gestiune, precum si costurile
aferente. Curtea Europeana de Conturi garanteaza astfel cetatenilor europeni
ca bugetul UE a fost gestionat si executat corect si in modul cel mai eficient
posibil.

9
ORGANISME FINANCIARE

Banca Centrala Europeana

Sistemul European de Banci Centrale (SEBC) este compus din Banca


Centrala Europeana (BCE) si toate celelalte banci centrale nationale ale celor
25 de State Membre. Termenul "Eurosistem" defineste Banca Central
Europeana si bancile centrale/nationale ale statelor care au aderat la zona
Euro.
Obiectivele acestui sistem sunt:
- Definirea si implementarea politicii monetare a zonei euro
- Derularea operatiunilor externe
- Pastrarea si administrarea rezervelor Statelor Membre
- Promovarea unui sistem eficient de plati
Sistemul European de Banci Centrale este guvernat de structurile de decizie
ale BCE, si anume Consiliul Director si Comitetul Executiv. Consiliul Director
este compus din membrii Comitetului Executiv si din guvernatorii bancilor
centrale nationale din statele zonei Euro. Comitetul Executiv este compus din
Presedintele BCE, Vice-Presedintele ei si alti patru membri, alesi dintre
profesionisti recunoscuti in domeniul monetar bancar. Consiliul General este
compus din Presedintele si Vice-Presedintele BCE, precum si din guvernatorii
bancilor centrale din cele 25 de State Membre ale UE.

Banca Europeana de Investitii (BEI)

Infiintata in temeiul Tratatului de la Roma in anul 1958, Banca Europeana de


Investitii (BEI) este institutia financiara a Uniunii Europene.

Rolul Bancii Europene de Investitii este de a contribui la integrarea,


dezvoltarea echilibrata si coeziunea economica si sociala a statelor membre.
Pentru acest scop, ea colecteaza de pe pietele financiare, volume
substantiale de fonduri pe care le orienteaza, in conditii avantajoase, spre
finantarea de proiecte importante, conform obiectivelor Uniunii Europene.
In afara Uniunii Europene, BEI implementeaza componentele financiare ale
acordurilor incheiate in cadrul politicilor de dezvoltare si cooperare ale UE.
Structura BEI:
Consiliul Guvernatorilor este format din ministrii desemnati de fiecare dintre
Statele Membre, de regula Ministrii de Finante. Consiliul stabileste politicile de
creditare, aproba bilantul si raportul anual, autorizeaza operatiunile de
finantare in afara Uniunii si ia decizii cu privire la majorarile de capital. De
asemenea, numeste membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de
Management si ai Comitetului de Audit.
Consiliul Directorilor este compus din 26 de directori si 16 membri supleanti
numiti de catre Consiliul Guvernatorilor.
Statele membre desemneaza 25 de directori si 15 membri supleanti iar
Comisia Europeana este reprezentata printr-un director si un membru
supleant. In acelasi timp, Consiliul poate coopta pana la 6 experti (3 directori
si 3 supleanti), fara drept de vot.
Comitetul de Management, organ executiv colegial, controleaza toate
operatiunile curente; face recomandari Directorilor cu privire la hotararile pe
care urmeaza sa le adopte si raspunde de aplicarea acestora. Presedintele

10
Bancii sau, in absenta sa, unul dintre Vice-Presedinti, conduce sedintele
Comitetului de Management.
Incepand cu 1 mai 2004, deciziile au fost luate cu o majoritate compusa din
cel putin o treime a membrilor cu drept de vot si reprezentand cel putin 50%
din capitalul subscris.
Comitetul de Audit verifica operatiunile si contabilitatea Bancii, pe baza
activitatii desfasurate atat de organele interne de control si audit cat si de
auditorii externi

Fondul European de Investitii

Fondul European de Investitii (EIF) este o institutie europeana in a carei


competenta intra sprijinirea aparitiei, cresterii si dezvoltarii intreprinderilor mici
si mijlocii. Fondul intervine in principal cu capital de risc si instrumente de
garantare provenind fie din fonduri proprii, fie de la Banca Europeana de
Investitii sau Uniunea Europeana, in baza mandatelor acordate.
FEI este un parteneriat public privat.
Din structura tripartita a actionariatului sau fac parte Banca Europeana de
Investitii, Uniunea Europeana reprezentata de Comisia Europeana si un
numar de banci si institutii financiare europene. Activitatea EIF este
complementara celei a actionarului sau majoritar, Banca Europeana de
Investitii.
Conform Art. 2 din statutul sau, Fondul European de Investitii contribuie la
realizarea obiectivelor comunitare; in mod special isi propune sa contribuie la
dezvoltarea unei societati bazate pe cunoastere, axata pe inovatie, crestere
economica si ocuparea corespunzatoare a fortei de munca, pe promovarea
liberei initiative, pe dezvoltare regionala si coeziune.
EIF actioneaza independent, pe baze comerciale, in conditii de piata. In
conformitate cu Art. 24 al statutului sau, Fondul urmareste obtinerea de
venituri pentru actionarii sai.

ORGANISME CONSULTATIVE

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social este un organism non-politic care ofera


reprezentantilor grupurilor de interese socio-profesionale europene si altora, o
platforma formala pentru exprimarea punctelor de vedere cu privire la
problemele Uniunii Europene. Opiniile CES sunt trimise institutiilor importante,
Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European. Are deci un rol
cheie de jucat in procesul decizional al Uniunii Europene.
Comitetul Economic si Social a fost creat prin Tratatele de la Roma din 1957
pentru a implica grupurile de interese in crearea Pietei Comune si pentru a
oferi suportul institutional necesar Comisiei Europene si Consiliului de Ministri,
pentru a fi la curent cu problemele Uniunii Europene.
Actul Unic European (1986), Tratatul de la Maastricht (1992, Tratatul de la
Amsterdam (1997) si Tratatul de la Nisa (2000) au intarit rolul Comitetului
Economic si Social.
Cei 317 membri ai CES fac parte din grupurile de interes, economice si
sociale din Uniunea Europeana.

11
Membrii sunt propusi de catre guvernele nationale si numiti de catre Consiliul
Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit. Ei apartin
unuia din cele trei grupuri, angajatori, angajati si interese diverse.
Germania, Franta, Italia si Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania si
Polonia au 21 de membri, Belgia, Grecia si Olanda, Portugalia, Austria,
Suedia, Republica Ceha si Hungari au cate 12 membri, Danemarca, Irlanda,
Finlanda, Lituania si Slovacia cate 9, Estonia, Letonia si Slovenia cate 7,
Luxemburg si Cipru 6, iar Malta 5.
Sarcina membrilor CES este sa ofere opinii cu privire la subiecte de interes
european, Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European.
Consultarea CES de catre Comisie sau Consiliu este obligatorie in anumite
cazuri; in altele este optionala. CES poate, totusi, adopta deasemenea opinii
din proprie initiativa. Actul Unic European si Tratatul de la Maastricht au extins
aria de subiecte necesita opinia CES, in particular noile politici (politica
regionala si de mediu).
Tratatul de la Amsterdam a extins si mai mult aria de subiecte care sunt
supuse opiniei CES, si permite sa fie consultat de catre Parlamentul
European..
In ultimii ani, Comitetul Economic si Social si-a consolidat rolul in cadrul
Uniunii Europene si a depasit limitele impuse de Tratate. El functioneaza ca
un forum pentru Piata Unica si a organizat, cu sprijinul altor organisme
europene, o serie de evenimente pentru a apropia Uniunea Europeana de
cetateni.

Comitetul Regiunilor

Infiintarea Comitetului Regiunilor (CR) prin Tratatul de la Maastricht a raspuns


cererii formulate de autoritatile locale si regionale de a fi reprezentate in
Uniunea Europeana.
In prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei
institutii Comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul). In sistemul institutional
comunitar Comitetul si-a castigat un loc bine definit datorita experientei
politice a membrilor sai la diferite niveluri locale si a cunoasterii aprofundate a
problematicii regionale si locale.
CR joaca un rol important in procesul de integrare europeana. Unul din
principalele sale obiective il reprezinta consolidarea coeziunii economice si
sociale a statelor membre.
CR are, ca si consecinta a extinderii, pana la 344 de membri si un numar egal
de membri supleanti, numiti pentru o perioada de patru ani de catre Consiliul
Uniunii Europene, care isi desfasoara activitatea in exclusivitate pe baza
propunerilor venite din partea statelor membre. Mandatul membrilor poate fi
reinnoit.
CR este un organism independent. Membrii sai nu se supun nici unor
instructiuni obligatorii. Ei actioneaza complet independent pentru indeplinirea
atributiilor specifice, urmarind interesul general al Uniunii Europene.
Comitetul Regiunilor reprezinta o "punte" de legatura intre institutiile europene
si regiunile, comunele si orasele Uniunii Europene. Membrii CR detin
mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu functioneaza
permanent la Bruxelles si ca urmare mentin constant legatura cu cetatenii. Se
reunesc de cinci ori pe an in sesiune plenara, ocazie cu care adopta
recomandarile facute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.

12
2.3.Simboluri europene

Steagul :

Steagul, cu cele 12 stele, asezate in cerc, pe un fond albastru, inseamna


unitatea si identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezinta solidaritatea si
armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea (si nu numarul
statelor membre UE cum s-ar putea crede).
Istoria steagului incepe in 1955. Intai, el a fost folosit de Consiliul Europei,
organizatie internationala aparatoare a drepturilor omului si valorilor culturale
europene. In anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al
Comunitatilor Europene (CEE), incepand cu 1986 el este utilizat de catre
toate institutiile Uniunii Europene.

Imnul
Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, in 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima
parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) sa devina imnul sau, iar in 1985,
Statele Membre UE l-au adoptat, si ele, ca imn oficial al Uniunii Europene.
Alegerea acestei melodii ca imn subliniaza aspiratia spre valorile comune,
unitatea in diversitate si idealurile de libertate, pace si solidaritate care stau la
baza Uniunii Europene.

"Unita in diversitate"

13
Unita in diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosita pentru prima
data in 2000 (cu aproximatie) si a fost pentru prima data mentionata oficial in
Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, incheiat in 2004.
Articolul I – 8 enumera simbolurile UE. Semnificatia devizei este ca, prin
Uniunea Europeana, europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna
pentru mentinerea pacii si pentru prosperitate, si ca numeroasele culturi,
traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un atu pentru continentul
nostru. Deviza apare in cele 20 de limbi oficiale in postere publicate cu ocazia
zilei de 9 mai, Ziua Europei.

Moneda unica – euro

La originea conceptului de moneda unica se afla tratatele care stau la baza


Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declara ca piata comuna este
unul dintre obiectivele Comunitatii Europene ce va contribui la o “uniune mai
stransa intre popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 -
Maastricht) introduce Uniunea Economica si Monetara si pune bazele
monedei unice. Iar in decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid
decide ca moneda unica sa poarte numele de “euro”.
Incepand cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis in circulatie si in
buzunarele cetatenilor europeni. In acel moment, doar 12 din cele 15 state
membre au adoptat-o, ulterior li s-a alaturat Grecia. Euro a devenit un simbol
al Uniunii Europene. Monedele si bancnotele nationale ale statelor din Zona
Euro au fost scoase din circulatie pe 28 februarie 2002.
Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera greceasca
epsilon, ea trebuind sa faca legatura atat cu leaganul civilizatiei si democratiei
europene, cat si cu prima litera din cuvantul “Europa”. Cele doua linii paralele
din simbolul grafic sunt un indicator al stabilitatii euro.

14
Ziua Europei - 9 mai

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este
astazi Uniunea Europeana.
In acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, a citit
presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si
celelalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de otel si carbune, ca
“prima fundatie concreta a unei federatii europene”.
Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii
sa isi puna sub control comun productia de otel si carbune – ca baza a puterii
lor militare -, in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi. Tarile carora li se
adresa in primul rand aceasta provocare – Franta si Germania – fusesera in
razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape
ca le distrusese.
In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece
state membre care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat
ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei.

Capitolul 3
Aderarea Romaniei
3.1.Criteriile de aderare

La Consiliul European de la Copenhaga din 1993 Uniunea a facut un pas


decisiv catre extindere, convenind ca “statele asociate din Europa centrala si
de est sa devina membri ai Uniunii europene daca o cerere este formulata in
acest sens ”. Prin urmare, extinderea era mai degraba o chestiune de timp. In
ce priveste planificarea, Consiliul European a hotarat ca “ aderarea sa aiba
loc de indata ce tarille asociate au capacitatea sa duca la indeplinire obligatiile
de stat membru prin satisfacerea conditiilor economice si politice stabilite.” Tot
15
cu aceasta ocazie au fost formulate criteriile de aderare, cunoscute sub
numele de "criteriile de la Copenhaga".

Consiliul European de la Copenhaga (1993)

Pentru a deveni stat membru, o tara candidata trebuie sa indeplineasca


urmatoarele conditii:

• Institutii stabile care sa garanteze democratia, statul de drept, respectarea


drepturilor omului si protectia minoritatilor;
• O economie de piata functionala, precum si capacitatea de a face fata
presiunilor concurentiale din piata interna
• Capacitatea de a-si asuma obligatiile de stat membru, inclusiv adeziunea la
obiectivele politice, economice si monetare ale Uniunii Europene

3.2.Despre negocierile de aderare

Ce se negociaza?
Una dintre conditiile necesare pentru ca Romania sa adere la Uniunea
Europeana este sa adopte si sa puna in practica legislatia europeana.
Legislatia europeana (denumita acquis comunitar) este impartita in 31 de
domenii (care fac obiectul asa-numitelor capitole de negociere).
Fiecare capitol este "deschis spre negociere” in momentul in care Uniunea
Europeana considera ca Romania a ajuns la un nivel minim de adoptare a
legislatiei europene din domeniu. Procesul de negociere se refera la
adoptarea de catre Romania a unor reglementari similare celor europene si
prezentarea unui program detaliat al adoptarii intregului acquis din domeniu.

Dupa ce se ajunge la o pozitie comuna, a Uniunii Europene si Romaniei,


capitolul este considerat a fi "inchis provizoriu”. Nici un capitol de negociere
nu este considerat a fi definitiv închis pana in momentul in care toate cele 31
de capitole sunt finalizate. Ultimul capitol care se negociaza si care se inchide
este capitolul 31 - Diverse care cuprinde reglementarile care nu pot fi incluse
in nici unul dintre celelalte 30.

De asemenea, atata timp cat nu se incheie negocierile pentru toate capitole,


oricare dintre acestea poate fi redeschis.

Negocierile se considera a fi finalizate numai in momentul in care au fost


negociate si inchise toate cele 31 de capitole.

Cand au inceput negocierile?

16
Negocierile de aderare au inceput, in
martie 1998, cu sase tari candidate:
martie 1998
Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia,
Slovenia si Cipru.

La 13 octombrie 1999, Comisia a


recomandat Statelor Membre UE sa
inceapa negocierile si cu Romania,
Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si
Malta. Aceasta propunere a fost aprobata
decembrie 1999
oficial de catre Statele Membre la
Consiliul European de la Helsinki, din
12 decembrie 1999. Romania a inceput
negocierile de aderare, in mod oficial, in
februarie 2000.

Din partea Uniunii Europene, Comisia Europeana este cea care a fost
insarcinata de Statele Membre UE sa se ocupe de negocieri. Cu alte cuvinte,
Romania negociaza cu Comisia Europeana, in calitatea sa de reprezentant al
Statelor Membre UE. De obicei, la inceputul fiecarei Presedintii UE (adica, o
data la sase luni), Consiliul de Ministri al Uniunii anunta care sunt domeniile
care urmeaza sa fie discutate, in perioada urmatoare, cu tarile candidate.

Din partea Romaniei, Guvernul a stabilit ca institutiile care coordoneaza


procesul de negociere sunt Ministerul Integrarii Europene si Delegatia de
Negociere a Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana .

Cum se desfasoara negocierile?

Asa cum prevede procedura stabilita in 1997 de catre Consiliul Uniunii


Europene, negocierile au loc in cadrul asa-numitelor Conferintelor de aderare.
La acestea participa delegatiile de negociere din partea Uniunii si tarii
candidate (Romania). Aceste intalniri pot avea loc la nivel ministerial sau la
17
nivel de negociatori sefi.

Aceeasi procedura stabileste ca, la fiecare sase luni, are loc cel putin o
conferinta la nivel de ministrii si una la nivel de negociatori sefi (in decursul
unei Presedintii a Consiliului UE). Pe parcursul acestor intalniri, se discuta
despre progresele realizate de Romania in adoptarea si punerea in practica a
acquis-ului pentru capitolele care sunt in curs de negociere. Daca pentru un
anumit capitol se considera ca Romania a atins un nivel minim de punere in
practica a acquis-ului sau indeplinire a angajamentelor asumate, capitolul
poate fi provizoriu inchis.

Documentele Romaniei

Prin Documentele de pozitie, Romania prezinta stadiul atins in domeniul


adoptarii si punerii in practica a legislatiei europene, precum si calendarul
continuarii procesului de armonizare legislativa cu acquis-ul comunitar.
Tot prin documentul de pozitie, Romania poate cere „perioade de tranzitie”
(amanarea pentru o perioada limitata a aplicarii unei anumite prevederi) sau
„derogari” (nepunerea in practica a anumitor reglementari pe teritoriul
Romaniei), pe care apoi le negociaza cu Uniunea Europena.

3.3.Parteneriatul Uniunea Europeana – Romania

Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana:


1993
- 1 februarie - Romania semneaza Acordul European (Acordul european
instituie o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si
Statele Membre ale acestora, pe de alta parte);
- Mai - se incepe aplicarea prevederilor comerciale din Acordul European, prin
intermediul unui Acord Interimar;

1995
- 1 februarie - intra in vigoare Acordul European;
- Iunie - Romania depune cererea de aderare la Uniunea Europeana;

1997
- Iulie - Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra
cererii de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana;

1998
- Martie - Uniunea Europeana lanseaza, in mod oficial, procesul de extindere;
- Noiembrie - Comisia Europeana publica primele Raporturi de Tara privind
procesul de aderare al Romaniei (si al tuturor celorlalte tari candidate) la
Uniunea Europeana;

1999
- Iunie - Romania adopta Planul National de Aderare la Uniunea Europeana;
- Noiembrie - Comisia Europeana publica cel de-al doilea Raport de Tara
privind progresele Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana;
- Decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide inceperea negocierilor cu
sase tari candidate, printre care si Romania;

18
2000
- Februarie - in cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale,
dedicata lansarii Conferintei Interguvernamentale, are loc deschiderea oficiala
a negocierilor de aderare a Romaniei;
- Martie - Romania adopta Strategia Economica pe Termen Mediu (SETM) si
o prezinta in cadrul reuniunii Consiliului de Asociere Romania - Uniunea
Europeana;
- In primul semestru al anului (in timpul Presedintiei Portugheze a UE) se
deschid spre negociere 5 capitole: Intreprinderi mici si mijlocii (Cap 16),
Stiinta si cercetare (Cap 17), Educatie si formare profesionala (Cap 18),
Relatii externe (Cap 26) si Politica externa si de securitate comuna (Cap 27),
care sunt si inchise provizoriu;
- Mai - Guvernul Romaniei adopta Programul National de Aderare la Uniunea
Europeana (actualizat), precum si Planul de Actiune si Cadrul
Macroeconomic, complementare SETM;
- 24 octombrie - in timpul Presedintiei Franceze a UE - au fost deschise 2
capitole de negociere Statistica (Cap 12) si Cultura si audiovizual (Cap 20);
- 8 noiembrie - se publica al treilea Raport de Tara asupra progreselor
inregistrate de Romania in pregatirea pentru aderare;
- 14 noiembrie - sunt deschise inca 2 noi capitole de negociere:
Telecomunicatii si tehnologia informatiei (cap. 19) si Politica in domeniul
concurentei (cap. 6). Pana la sfarsitul anului este inchis un singur capitol -
Statistica;
- Decembrie - Consiliul European de la Nisa adopta pozitia comuna a Uniunii
Europene privind reformele institutionale necesare extinderii. Consiliul
evidentiaza ca, odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa si cu
reforma institutionala aferenta, Uniunea Europeana va putea primi ca noi
state membre acelea dintre tarile candidate care vor fi pregatite la sfarsitul
anului 2002

2001
- Ianuarie - iunie: in timpul Presedintiei suedeze a UE) sunt deschise spre
negociere 5 noi capitole: Dreptul societatilor comerciale (Cap 5); Pescuitul
(Cap 8); Uniunea vamala (Cap 25); Libera circulatie a capitalului (Cap 4) si
Politica in domeniul transporturilor (Cap 25). Un singur capitol este inchis pe
durata acestei presedintii: Pescuitul;
- 13 noiembrie - al patrulea Raport de Tara este publicat;
- noiembrie - Comisie prezinta o editie revizuita a Parteneriatului pentru
Aderare cu Romania; - 14-15 decembrie - Consiliul European de la Laeken
nominalizeaza, pentru prima data, tarile candidate susceptibile sa încheie
negocierile de aderare pana la sfarsitul anului 2002. Zece dintre tarile
candidate sunt nominalizate, cu exceptia Romaniei si Bulgariei;
- iunie - decembrie (in timpul Presedintiei Belgiene a UE) - alte trei capitole
sunt deschise: Cap 10 - Impozitare, Cap 13 - Politici sociale si de ocupare a
fortei de munca si Cap 23 - Protectia consumatorilor si a sanatatii. Doua
capitole sunt inchise: Cap 5 - Dreptul societatilor comerciale si Cap 23 -
Protectia consumatorilor si a sanatatii;
- Decembrie - numarul capitolelor de negociere inchise de catre Romania
ajunge la 9;

2002
- ianuarie - mai (in timpul Presedintiei Spaniole a UE) - sunt dechise 9
19
capitole: Cap 1 - Libera circulatie a marfurilor, Cap 2 - Libera circulatie a
persoanelor, Cap 11 - Uniunea Economica si Monetara, Cap 14 - Energie,
Cap 21 - Politica regionala si de coordonare a instrumentelor structurale, Cap
22 - Protectia mediului, Cap 24 - Justitie si afaceri interne, Cap 28 - Control
financiar si Cap 30 - Institutii. Trei capitole sunt inchise: Cap 13 - Politica
sociala si de ocupare a fortei de munca, Cap 11 - Uniunea Economica si
Monetara si Cap 30 - Institutii;
- 9 octombrie - Comisia Europeana publica al cincilea Raport de Tara;
- 13 noiembrie - Comisia adopta cate o "Foaie de parcurs" pentru Romania si
Bulgaria;
- 20 noiembrie - Parlamentul European ia in considerare data de 1 ianuarie
2007 ca data tinta pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana;
- 12 - 13 decembrie - Consiliul European de la Copenhaga decide asupra
aderarii a 10 noi state membre si adopta foile de parcurs pentru România si
Bulgaria;
- iunie - decembrie (in timpul Presedintiei Daneze a UE) - sunt deschise
ultimele 4 capitole de negociere: Cap 15 - Politica industriala, Cap 7 -
Agricultura, Cap 3 - Libera circulatie a serviciilor si Cap 29 - Prevederi
financiar-bugetare. Tot in cursul acestei presedintii sunt inchise 4 capitole:
Cap 15 - Politica industriala, Cap 19 - Telecomunicatii si tehnologia
informatiei, Cap 20 - Cultura si audiovizual si Cap 25 - Uniunea vamala;

2003
- 26 martie - Comisia Europeana prezinta editia revizuita a Parteneriatului de
Aderare cu Romania;
- ianuarie - mai (in timpul Presedintiei Elene a UE) - sunt inchise trei capitole:
Cap 1 - Libera circulatie a marfurilor, Cap 4 - Libera circulatie a capitalurilor si
Cap 10 - Impozitarea;
- 5 noiembrie - este dat publicitatii Raportul de Tara privind progresele
Romaniei in procesul de aderare;
- iunie - decembrie (in timpul Presedintiei Italiene a UE) - sunt inchise inca trei
capitole: Cap 2 - Libera circulatie a persoanelor, Cap 9 - Politica in domeniul
transporturilor si Cap 28 - Control financiar;
- decembrie - din cele 30 de capitole, 22 sunt inchise provizoriu.

2004
- ianuarie-iunie - (in timpul Presedintiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de
negociere au fost inchise: Cap 7 - Agricultura, Cap 14 - Energie si Cap 29 -
Prevederi financiare si bugetare.
- 30 iunie - la finalul Presedintiei Irlandeze a UE, 25 din 30 de capitole de
negociere au fost inchise.
- 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit
confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea
Europeanã. României i se recomandã sã continue reformele si sã
implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, în special în
domeniile: Justitie si afaceri interne, Concurentã si Mediu. Uniunea
Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare si considerã cã
România va fi capabilã sã-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie
2007. De asemenea, Consiliul European recomandã semnarea Tratatului de
aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005, dupã primirea
avizului Parlamentului European, si aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007.

20
2005
-13 aprilie, Parlamentul European a dat unda verde aderarii Romaniei si
Bulgariei la Uniunea Europeana. Cu 497 voturi pentru, 93 impotriva si 71 de
abtineri, a fost adoptata rezolutia referitoare la aderarea Romaniei la Uniunea
Europeana in 2007.
-25 aprilie, in cadrul unei ceremonii oficiale, desfasurate la Abatia de
Neumunster din Luxemburg, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a
semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana ca si primul ministru al
Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg, alaturi de reprezentantii celor 25 de state
membre.

3.4.Tratatul de aderare a Bulgariei si Romaniei la Uniunea


Europeana

Tratatul de aderare este compus din cateva parti. Documentul general este
tratatul "scurt" referitor la aderarea Republicii bulgare si a Romaniei la
Uniunea Europeana. Majoritatea conditiilor si a acordurilor referitoare la
aderare se regasesc in Protocolul de aderare si in anexele acestuia, toate
fiind parte integrala din Tratat.

Protocolul de aderare va fi anexat Constitutiei. Ca anexa a Tratatului apare si


Actul privind conditiile de aderare si anexele acestuia. Actul intra in vigoare
numai in cazul in care Constitutia nu este in vigoare la data aderarii.
Continutul este identic, in punctele esentiale, cu cel din Protocolul de aderare.
In momentul in care Constitutia intra in vigoare, Protocolul de aderare va
inlocui Actul privind conditiile de aderare.

De asemenea, partile semnatare ale Tratatului de aderare au semnat la 25


aprilie 2005.

Actul final.
Actul final consemneaza rezultatul negocierilor de aderare, inclusiv orice
declaratie facuta de partile semnatare. Sunt prevazute in acest Act final
acorduri pentru perioada pana la aderare.

3.5.Raportul de monitorizare 2005

Scurta prezentare

Raportul de monitorizare a fost dat publicitatii pe 25 octombrie 2005 si


inlocuieste Raportul de Tara care era realizat anual, pe perioada in care s-au
desfasurat negocierile de aderare. Raportul de monitorizare evalueaza
progresele facute de o tara in curs de aderare pe plan politic si economic
(conform criteriilor de la Copenhaga), capacitatatea de a-si asuma obligatiile
care ii revin ca membru UE (conform aquis-ului comunitar), gradul de
transpunere a acquis-ului comunitar in legislatia nationala.

21
Raportul reprezinta o analiza obiectiva, tehnica a progreselor inregistrate de
statul respectiv. In decembrie 2005 datele prezentate in raport au fost
analizate in cadrul reuniunii la nivel inalt a sefilor de Stat si de Guvern de la
Bruxelles.

Raportul face parte din procesul de monitorizare a evolutiilor inregistrate de


Romania in pregatirea aderarii, proces care include :
- Vizite ale reprezentantilor Comisiei Europene in Romania si misiuni de "peer
review";
- Rapoarte de monitorizare, realizate de autoritatile romane, centrale si locale
si de Comisia Europeana;
- Comitete de asociere Romania-UE si sub-comitete;
- Consultari tehnice;
- Sistem de avertizare timpurie (pentru a semnala ramanerile in urma, pentru
a preveni aplicarea clauzelor de salvgardare);
- Pre-notificarea legislatiei;
- Pre-consultari (discutii cu Comisia Europeana inainte de luarea unei decizii
importante privind acquis-ul comunitar)
Consiliul European a subliniat in ultimul Raport de Tara (din octombrie 2004)
ca Bulgaria si Romania trebuie sa acorde o atentie speciala imbunatatirii
capacitatii juridice si administrative in vederea aderarii in 2007.

3.6.Raportul de monitorizare 2006

Scurta prezentare
Negocierile de aderare cu Romania s-au incheiat cu succes in decembrie
2004. Tratatul de Aderare a fost semnat in aprilie 2005. Romania si 14 state
membre l-au ratificat deja. Tratatul prevede aderarea la 1 ianuarie 2007, in
cazul in care Consiliul nu decide, la recomandarea Comisiei, ca aceasta sa fie
amanata pana la 1 ianuarie 2008.

Dupa incheierea negocierilor, Uniunea Europeana a hotarat ca va continua sa


monitorizeze indeaproape pregatirile si realizarile Romaniei si ca, in acest
scop, Comisia va continua sa prezinte rapoarte anuale asupra progresului
Romaniei spre aderare, insotite de recomandari, daca este cazul.

Comisia si-a prezentat primul raport de acest fel in octombrie 2005. Acest
raport a aratat ca Romania era deja intr-un stadiu avansat in pregatirea pentru
aderare. De asemenea, a identificat o serie de domenii in care erau necesare
eforturi suplimentare pentru a desavarsi pregatirile. Comisia a hotarat sa isi
intensifice activitatile de monitorizare si sa prezinte un nou raport in primavara
anului 2006.

Acest raport examineaza pregatirile Romaniei pentru aderare, concentrandu-


se asupra domeniilor in care sunt necesare mai multe progrese conform celor
trei criterii de aderare de la Copenhaga.

Prin urmare, raportul contine trei parti principale:


• Prima parte evalueaza aspecte politice in care se considera ca sunt
necesare mai multe progrese;

22
• Partea a doua evalueaza aspecte economice in care se considera ca sunt
necesare mai multe progrese;
• Partea a treia evalueaza situatia Romaniei in ceea ce priveste conditiile si
angajamentele asumate prin negocierile de aderare.

3.7.Rapoarte de tara 1998-2004

Pentru a evalua progresul realizat de fiecare tara, in pregatirea pentru


aderare, Comisia Europeana redacteaza Rapoarte Anuale (Periodice) si le
inainteaza Consiliului pentru a fi adoptate decizii in ce priveste negocierile de
aderare sau extinderea lor la alte tari candidate, in baza criteriilor de aderare.

Primul set de Rapoarte Periodice a fost inaintat Consiliului Uniunii Europene


in noiembrie 1998. De atunci, in fiecare an Comisia Europeana redacteaza un
set complet de Rapoarte Periodice, anual, cu privire la tarile candidate

3.8.Sectoare

Aceasta sectiune include scurte prezentari ale domeniilor care beneficiaza de


asistenta din partea Uniunii Europene. La descrierea fiecarui sector este
atasata fisa de sector corespunzatoare
1. Agricultura
2. Cercetare
3. Concurenta
4. Cultura si audiovizual
5. Dezvoltare regionala
6. Dreptul societatilor comerciale
7. Educatie
8. Energie
9. Finante publice
10. Infrastructura
11. Intreprinderi
12. Justitie si afaceri interne
13. Libera circulatie a marfurilor
14. Politica vamala
15. Privatizare si politica industriala
16. Proprietate intelectuala
17. Protectia consumatorului
18. Protectia copilului
19. Protectia mediului
20. Reforma administratiei publice
21. Roma
22. Sanatate publica
23. Sectorul social
24. Societate civila
25. Statistica
26. Telecomunicatii
27. Transport

23
Agricultura

Descriere Pentru a deveni o tara cu agricultura competitiva, Romania trebuie


mai ales sa progreseze in adoptarea standardelor europene din acest sector
si din industria alimentara. In perioada de pre-aderare, tara respectiva trebuie
sa introduca gradual schimbarile necesare.
Agricultura reprezinta cel mai voluminos capitol de negociere. Acquis-ul
comunitar din domeniul agriculturii este cel mai extins si reprezinta
aproximativ 40% din legislatia Uniunii Europene. Din aceasta cauza, efortul in
directia armonizarii legislative din acest sector este considerabil. In cadrul
pregatirilor pentru aderare, o atentie deosebita va fi acordata capacitatii
statului candidat de a implementa si consolida acquis-ul.
Uniunea Europeana este in prezent principalul partener comercial al
Romaniei in productia agro-alimentara. In urma primei runde de negocieri
“double zero” (implementata din iulie 2000), 84% din importurile in Uniunea
Europeana dinspre Romania si 43% din exporturile din Romania beneficiaza
de eliminarea taxelor vamale sau de reducerea acestora. Obiectivele de atins
sunt urmatoarele: extinderea procesului de liberalizare la sectoare care
beneficiaza de sprijin national substantial, precum cerealele, lactatele, carnea
de vita si de oaie. Zaharul a fost exclus.

Cercetare

Descriere Capacitatea de punere in practica se refera mai putin la aplicarea si


punerea in vigoare a prevederilor legale, cat la existenta conditiilor necesare
pentru o participare eficienta la activitatile din cadrul Programelor Cadru.
Aceste conditii inseamna, printre altele: existenta infrastructurilor necesare,
functionarea eficienta a institutiilor implicate si a legaturilor dintre ele,
pregatirea profesionala a cercetatorilor si capacitatea lor de a colabora, etc. In
plus, institutiile de stat si particulare trebuie sa poata furniza volumul necesar
de fonduri pentru asigurarea participarii.
Romania participa la Programul Cadru 6, principalul instrument al Uniunii
Europene de promovare si finantare a cercetarii in Europa in perioada 2002-
2006.
PC6 are doua parti distincte:
A. Programul-cadru 6 pentru cercetare, dezvoltare tehnologica si activitati
experimentale, structurat pe trei capitole axate pe urmatoarele activitati
specifice:
I. Concentrarea si integrarea cercetarii comunitare;
II. Structurarea Zonei Europene de Cercetare (ERA);
III. Consolidarea bazelor Zonei Europene de Cercetare.

B. Programul-cadru Euratom destinat activitatilor de cercetare si instruire in


sectorul nuclear.

Concurenta

Politica in domeniul concurentei se concentreaza pe patru domenii principale


de activitate:
- eliminarea acordurilor intre firme, care au ca efect diminuarea concurentei, si
a abuzurilor de pozitie dominanta (de ex. acorduri de stabilire a preturilor intre
24
firme concurente);
- controlul fuziunilor intre firme (de ex. fuziunea a doua mari grupuri, care are
ca rezultat dominatia acestora asupra pietei; orice concentrare, incepand de
la un anumit nivel, trebuie supusa aprobarii Comisiei);
Aspectele mentionate mai sus sunt cunoscute si sub denumirea comuna de
“reglementari antitrust”
- liberalizarea sectoarelor economice monopoliste (de ex. telecomunicatiile,
gazele si electricitatea, transportul feroviar). In toate aceste domenii se aplica
o politica de liberalizare treptata.
- monitorizarea ajutoarelor acordate de catre stat (de ex. interzicerea acordarii
de catre stat a unor subventii pentru mentinerea in activitate a unei firme in
cazul in care nu exista perspective de reabilitare a situatiei acesteia. Totusi,
unele tipuri de asistenta pot fi considerate compatibile cu obiectivele Pietei
unice, daca sunt indeplinite anumite criterii, a caror indeplinire este analizata
de Comisie de la caz la caz – intreprinderi mici si mijlocii sau sprijin regional
etc).
Prin Acordul de Asociere, Romania s-a angajat sa adopte si sa aplice o
politica concurentiala bazata pe aceleasi principii cu cele inscrise in Tratatul
privind Uniunea Europeana. Aceasta exigenta este prezentata in detaliu in
regulile de implementare aprobate de catre Consiliul de Asociere.

Cultura si audiovisual

Inainte de 1989, toate institutiile culturale si de arta din Romania depindeau


exclusiv de bugetul statului, fiind astfel afectate de lipsa unor surse
corespunzatoare de finantare si de rigiditatea generata de managementul
centralizat. Lipsa fondurilor alocate de guvern sectorului culturii s-a perpetuat
si dupa 1989, datorita faptului ca Romania a pornit pe drumul tranzitiei catre o
economie de piata. Acest lucru a necesitat un sprijin concentrat in directia
masurilor economice, punandu-se mai putin accentul pe sustinerea dezvoltarii
sectorului cultural, care a fost nevoit sa invete sa se ajute singur.
In acest context caracterizat de schimbari politice si de o mai mare
interactiune cu Uniunea Europeana si cu mediul international, institutiile
culturale si artistice s-au confruntat cu o mai mare nevoie de independenta si
de schimbare a mentalitatii, mai ales in ce priveste aplicarea noilor tehnici de
management si marketing precum si identificarea surselor alternative de
finantare, care asigura atat profitabilitatea cat si dezvoltarea activitatilor
culturale.
Guvernul Romaniei a raspuns acestor necesitati prin adoptarea unei strategii
pe termen lung, menita sa descentralizeze managementul si sa lase
finantarea culturii si artelor, cel putin partial, pe seama operatorilor
independenti.
In acest context, Ministerul Culturii va aplica o serie de masuri de reforma
pentru a intari institutiile artistice si culturale si a reduce dependenta acestora
de sectorul public. Scopul acestor masuri de reforma este dublu:
- alinierea la cele mai bune practici UE si la sistemele de reglementare si
finantare (de exemplu in domeniul televiziunii si al presei in general, unde
standardele tehnologice, de productie si distributie vor fi supuse unor
schimbari fundamentale odata cu aderarea);
- dezvoltarea unor relatii puternice si de durata intre institutiile culturale si
artistice din Romania si din tarile Uniunii Europene.

25
Dezvoltare regionala

In perioada 2000-2006, va avea loc o crestere semnificativa a nivelului


finantarii din partea Uniunii Europene pentru Romania, prin programele
PHARE, Ispa si Sapard. In plus, Romania va beneficia si de alte surse de
finantare din partea Institutiilor Financiare Internationale (IFI) sau de acorduri
bilaterale cu Statele Membre.
Asadar, se impune ca autoritatile romane sa-si intareasca capacitatea
administrativa, pentru a utiliza eficient acest sprijin financiar, intr-un mod care
sa garanteze un impact maxim in ceea ce priveste reducerea diferentelor
regionale si intra-regionale.
Diferentele regionale apar mai ales la nivelul sub-regiunilor, in special intre
judete, orase sau comune. Judetele care se confrunta cu cele mai dificile
probleme sunt cele afectate de procesul de restructurare. Din acest motiv,
asistenta financiara se concentreaza asupra acestor zone prioritare, prin
proiecte de investitii destinate revitalizarii economiilor locale si crearii de locuri
de munca pentru someri.
Pe langa sprijinirea investitiilor, se va oferi sprijin pentru dezvoltarea
institutionala la nivel national si regional, pentru intarirea institutiilor care se
ocupa de administrarea schemelor de asistenta.

Dreptul societatilor comerciale

Acest sector include mai multe sub-sectoare:


1. Dreptul Societatilor Comerciale
Ca parte a Acordului de Asociere, Romania trebuie sa-si armonizeze legislatia
din acest domeniu cu cea a Uniunii Europene (articolul 70).
2. Contabilitatea si auditul
Acordul de Asociere stabileste cooperarea intre parti in vederea adoptarii unui
sistem de contabilitate compatibil cu standardele europene si a dezvoltarii
unor sisteme romanesti eficiente de audit, fondate pe metodele si procedurile
comunitare standard (articolul 85).
3. Proprietatea intelectuala si industriala
Romania s-a angajat sa continue imbunatatirea sistemului de protectie a
drepturilor de proprietate intelectuala, industriala si comerciala, pentru a
asigura, pana la sfarsitul celui de-al cincilea an de la intrarea in vigoare a
Acordului (1995), un nivel de protectie similar cu cel existent in cadrul Uniunii.
Romania s-a angajat, de asemenea, sa ia masurile necesare pentru a asigura
accesul nediscriminatoriu al persoanelor fizice si juridice din statele membre
UE la tribunalele competente si organele administrative in vederea apararii
drepturilor individuale si a drepturilor de proprietate, inclusiv a celor privind
proprietatea intelectuala, industriala si comerciala (articolul 115).
Asistenta din partea Uniunii Europene a demarat in 1992, cand OSIM a
beneficiat de programul Phare RIPP.

Educatie

Procesul de tranzitie a Romaniei catre o economie de piata presupune o serie


de provocari pentru sistemul romanesc de invatamant, care trebuie sa fie
supus unor schimbari structurale la toate nivelele.
Acestea sunt legate de urmatoarele obiective strategice:
- Asigurarea educatiei elementare pentru toti, cu un accent special asupra
26
reintegrarii celor care au renuntat temporar la studii si a grupurilor vulnerabile,
inclusiv persoane cu nevoi speciale;
- Dezvoltarea educatiei in zonele rurale in vederea asigurarii accesului egal la
nivele superioare de educatie;
- Dezvoltarea invatamantului prescolar, inclusiv introducerea unui an de
invatamant prescolar obligatoriu;
- Adaptarea programelor la un ciclu extins de invatamant obligatoriu de la opt
la noua ani, incepand cu anul scolar 2003-2004;
- Adaptarea continutului programelor de pregatire profesionala cu aspiratiile
individuale si cu cerintele pietei de munca;
- Promovarea utilizarii tehnologiei informationale si asigurarea accesului la
internet in invatamantul preuniversitar;
- Crearea unui sistem coerent de pregatire permanenta a directorilor din
invatamant si a personalului didactic din cadrul invatamantului preuniversitar;
- Intarirea rolului universitatilor in promovarea dimensiunii europene a
invatamantului si consolidarea managementului academic si administrativ in
institutiile de invatamant superior, in contextul autonomiei universitare.
Energie In sectorul energetic, tarile candidate trebuie in principal sa:
- stabileasca o politica energetica de ansamblu, cu un calendar precis de
restructurare a sectorului;
- se pregateasca pentru functionarea corespunzatoare pe piata interna a
energiei (prin punerea in practica a directivelor privitoare la gaze naturale si
electricitate, la electricitatea produsa din surse reinnoibile de energie, etc);
- imbunatateasca retelele energetice in scopul crearii unei adevarate piete la
standarde europene;
- se pregateasca pentru situatii de criza, in principal prin constituirea stocurilor
de rezerva (de petrol) pentru 90 de zile;
- abordeze consecintele sociale, regionale si aspectele de protectie a mediului
legate de restructurarea minelor;
- utilizeze mai eficient energia si sa acorde o pondere mai mare in bilantul lor
energetic utilizarii surselor reinnoibile de energie cum ar fi energia eoliana,
hidroenergia, energia solara si de biomasa;
- imbunatateasca siguranta centralelor lor nucleare, astfel incat energia
electrica sa fie produsa la un inalt nivel de siguranta nucleara;
- se asigure ca deseurile nucleare sunt manipulate in mod responsabil si sa
se pregateasca pentru aplicarea regulilor de protectie Euratom privitoare la
materialele nucleare.

Finante publice

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ca membru cu drepturi depline


presupune, printre altele, reforma finantelor publice. In aceste conditii, este
necesara restructurarea si reorganizarea acestora pentru a spori eficienta
structurilor existente, precum si crearea unui nou cadru legislativ, in
conformitate cu cerintele Uniunii Europene.
Sectorul Finantelor Publice include urmatoarele domenii:
- impozitare;
- control financiar;
- prevederi financiare si bugetare.

Infrastructura

27
Uniunea Europeana sprijina proiecte de infrastuctura in Romania, in principal
prin programul Ispa.
Ispa a demarat la 1 ianuarie 2000 si finanteaza de proiecte in domeniul
infrastructurii de transport si de mediu.
Intreprinderi
Sectorul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) reprezinta un sector cheie pentru
generarea cresterii economice si pentru o dezvoltare economica durabila si
continua.
IMM-urile contribuie la crearea unui important numar de locuri de munca,
absorbind o parte din forta de munca devenita disponibila ca urmare a
restructurarii economiei; ele pot genera, prin mobilitatea si flexibilitatea care le
sunt specifice, un impact puternic asupra procesului de adaptare a productiei
la cerintele pietei.

Sprijinul acordat dezvoltarii acestui sector reprezinta un instrument important


pentru relansarea economiei romanesti.

Justitie si afaceri interne

Sectorul Justitie si Afaceri Interne include urmatoarele domenii:


- sistemul judiciar;
- protectia datelor;
- politica vizelor;
- frontiera externa, Schengen, migratia si azilul;
- cooperarea fortelor de politie si lupta impotriva crimei organizate;
- lupta impotriva terorismului;
- lupta impotriva fraudei si a coruptiei;
- drogurile;
- spalarea banilor;
- cooperarea in domeniul vamal;
- cooperarea judiciara;
- drepturile omului.

Libera circulatie a marfurilor

Unul dintre fundamentele pietei interne, libera circulatie a marfurilor


presupune un cadru de reglementare comun, care sa asigure ca marfurile pot
circula fara restrictii dintr-o parte a Uniunii in alta, la fel ca in interiorul unui
singur stat. De aceea, pentru o larga categorie de bunuri, este nevoie de un
set comun de standarde tehnice de baza, de certificarea produselor si
definirea metrologica la nivelul UE, precum si de o recunoastere reciproca a
standardelor nationale. Pentru statele candidate, aceasta inseamna nu numai
adoptarea normelor Uniunii, ci si crearea capacitatii administrative pentru
aplicarea legislatiei adoptate.
Regulile care guverneaza aceste aspecte pot fi impartite in doua categorii:
- cele privind produse pentru care nu exista standarde armonizate;
- cele privind produse pentru care au fost adoptate standarde armonizate.
Acordul European stabileste o serie de obligatii pentru Romania in acest
domeniu, cum ar fi armonizarea legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar in
ceea ce priveste reglementarile vamale, normele si standardele tehnice. Din
acest punct de vedere, Acordul European prevede eliminarea treptata a
taxelor vamale aplicate comertului dintre Romania si Uniune, precum si a
28
oricaror tarife cu efect similar sau a oricaror masuri care ar putea impune
restrictii cantitative asupra exporturilor.
Pana acum, Romania a inregistrat progrese in acest domeniu, in special in
ceea ce priveste transpunerea legislatiei, insa procesul de aliniere la acquis
trebuie sa continue.

Politica vamala

Politica vamala reprezinta un element esential al Pietei unice cu cele patru


libertati fundamentale pe care aceasta le include. Crearea, dezvoltarea si
punerea in aplicare a unei Piete unice se pot face numai in cadrul unei Uniuni
vamale in care reglementari comune sunt aplicate in mod uniform la
frontierele exterioare.
Crearea unei administratii a vamilor moderna si eficienta este una dintre
prioritatile majore ale negocierilor de aderare, o conditie esentiala pentru tarile
candidate fiind ca acestea sa asigure dupa aderare un control eficient al
frontierelor exterioare ale Uniunii Europene. In aceasta perspectiva, Romania
trebuie sa dobandeasca experienta necesara rolului sau de mentinere a
securitatii la granitele Uniunii.
Dupa cum se afirma si in Raportul de Tara din 2003: "Mai trebuie acordata
atentie pentru finalizarea adoptarii legislatiei vamale comunitare si pentru
pregatirea aplicarii sistemului informatic compatibil cu cel comunitar si
asigurarea inter-operabilitatii acestora. Eforturi suplimentare sunt necesare in
vederea combaterii coruptiei in administratia vamala si pregatirea prealabila
pentru aplicarea masurilor care vor fi introduse in momentul aderarii."

Privatizare si politica industriala

Pentru a putea evolua in conditiile concurentiale ale pietei Uniunii, industria


statelor candidate trebuie sa atinga un anumit grad de competitivitate inainte
de momentul aderarii. Aceste state trebuie sa dovedeasca faptul ca aplica o
politica deschisa, care favorizeaza concurenta, in conformitate cu articolul 157
(fost art. 130) al Tratatului CE.
Cooperarea dintre UE si tarile candidate in domeniul cooperarii industriale, al
investitiilor, al standardizarii industriale si al evaluarii conformitatii, dupa cum
se stipuleaza in Acordurile de Asociere, este de asemenea un indicator
important al progresului pe calea aderarii.

Proprietate intelectuala

Romania s-a angajat sa continue imbunatatirea sistemului de protectie a


drepturilor de proprietate intelectuala, industriala si comerciala, pentru a
asigura, pana la sfarsitul celui de-al cincilea an de la intrarea in vigoare a
Acordului (1995), un nivel de protectie similar cu cel existent in cadrul Uniunii.
Romania s-a angajat, de asemenea, sa ia masurile necesare pentru a asigura
accesul nediscriminatoriu al persoanelor fizice si juridice din statele membre
UE la tribunalele competente si organele administrative in vederea apararii
drepturilor individuale si a drepturilor de proprietate, inclusiv a celor privind
proprietatea intelectuala, industriala si comerciala (articolul 115).

La ora actuala, mai sunt inca de transpus aspecte importante ale acquis-ului:
29
protectia bazelor de date, drepturile artistilor privind recomercializarea,
protectia anumitor aspecte ale dreptului de autor in societatea informationala
(in special, reproducerea si comunicarea catre public, protectia masurilor
tehnologice si a drepturilor de management al informatiei), protectia
referitoare la emisia prin satelit si la transmisia prin cablu.
Pirateria si contrafacerea reprezinta inca probleme serioase in Romania, iar
combaterea lor trebuie sa fie in continuare o prioritate. Capacitatea
administrativa de implementare a legislatiei reprezinta inca o provocare
majora pentru Romania. Foarte important este, in acest sens, controlul la
frontiere, precum si coordonarea activitatii autoritatilor competente (vami,
politie si judecatorii

Protectia consumatorului

La nivelul UE, urmatoarele domenii sunt incluse in Politica pentru protectia


consumatorilor: publicitatea inselatoare, responsabilitatea producatorilor
privind produsele cu defecte, vanzarea la domiciliu, creditele de consum,
imitatiile periculoase, pachete turistice si tururi de vacanta, termeni
necorespunzatori in contractele consumatorilor, contracte privind proprietatea
imobiliara in regim de indiviziune pe timp limitat, vanzarea la distanta,
publicitatea comparativa, garantii pentru vanzarea bunurilor de consum si
actiuni de incetare a practicilor ilicite in scopul protejarii intereselor
consumatorilor, reprezentarea consumatorilor.
In cadrul procesului de extindere, importanta armonizarii legislatiei cu acquis-
ul din acest domeniu a fost recunoscuta prima oara la Consiliul European de
la Copenhaga din 1993. Acordul de Asociere, care poate fi considerat prima
etapa a procesului de aderare, recunoaste, de asemenea, necesitatea
armonizarii normelor privind protectia consumatorilor.
Pana acum, Romania a inregistrat progrese relativ lente in alinierea
legislativa. Cu toate acestea, s-au inregistrat progrese in domeniul activitatilor
de supraveghere a pietei si coordonarea activitatilor de control intre
autoritatile competente

Protectia copilului

Incepand cu 1995, cand Romania si-a depus candidatura pentru a adera la


Uniunea Europeana, sistemul de protectie a copilului a devenit un subiect
important in contextul aderarii Romaniei, datorita faptului ca respectarea
drepturilor copilului este unul dintre criteriile politice pentru integrarea
europeana. In acelasi timp, Conventia ONU asupra Drepturilor Copilului, pe
care Romania a ratificat-o in 1990, face parte din acquis-ul comunitar, in
cadrul capitolului de negociere referitor la Justitie si Afaceri Interne.

Uniunea Europeana a sprijinit si continua sa sprijine procesul de reforma. In


perioada 1990-2000, asistenta primita din partea UE a depasit 100 de
milioane Euro, fiind impartita in doua categorii:
- Ajutor umanitar in valoare de aproximativ 60 de milioane Euro
- Reforma sistemului de protectie a copilului in valoare de aproximativ 40 de
milioane Euro.
Reforma a demarat in 1997 si a condus la descentralizarea sistemului
administrativ de protectie a copilului. De asemenea, scopul acestei reforme a
fost acela de a preveni abandonul si de a crea servicii alternative, precum:
30
centre de ocrotire de tip familial, centre de ingrijire de zi, centre de consiliere,
retele de asistenti maternali, etc. Pana in prezent, s-au inregistrat progrese
semnificative, ca de exemplu:
- Guvernul si-a indeplinit obligatia de a oferi fondurile necesare sectorului
protectiei copilului din Romania;
- Responsabilitatile legate de institutii au fost transferate autoritatilor locale.
In mai 2000, a fost adoptata o Strategie Nationala pentru Reforma Sistemului
de Protectie a Copilului, care stabileste liniile directoare pentru reformarea
sistemului existent; principalul scop al strategiei este acela de a diminua
substantial numarul copiilor institutionalizati si de a preveni abandonul.

Protectia mediului

Ca multe alte tari est-europene, Romania a mostenit din regimul comunist


grave probleme de mediu, cauzate de politica industriala bazata pe
productivitate ridicata, care nu a tinut cont de impactul asupra mediului si
sanatatii oamenilor. Cele mai grave probleme se intalnesc in urmatoarele
sectoare: calitatea apei, gestionarea deseurilor si poluarea aerului si a solului.

In noul context al negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana,


alinierea la standardele Uniunii Europene de protectie a mediului a devenit o
prioritate importanta si una dintre cele mai mari provocari ale procesului de
aderare. Procesul de aliniere la standardele UE in domeniul protectiei
mediului include doua componente:
- aproximarea legislativa;
- reforma institutionala care necesita dezvoltarea unui mecanism institutional
corespunzator capabil sa aplice si sa monitorizeze implementarea acquis-ului.

Reforma administratiei publice

Reforma administratiei publice romanesti este una dintre principalele


provocari cu care se confrunta Romania la ora actuala. Comisia Europeana,
asa cum a afirmat in Raportul anual de tara 2003, a subliniat constant
importanta si urgenta “unei reforme structurale complete a administratiei
publice romanesti”.
Slabiciunea administratiei publice romanesti reprezinta un motiv de ingrijorare
nu numai din punct de vedere al modului de aplicare a acquis-ului, ci si din
punct de vedere al modului de administrare a fondurilor structurale din
momentul in care Romania va deveni membru al Uniunii

Roma

Conform criteriului politic de aderare formulat la summit-ul Uniunii Europene


din 1993, tarile candidate la integrarea europeana trebuie sa asigure
stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile
omului si respectul pentru minoritati. Situatia minoritatilor, precum romii, este
deosebit de importanta in acest context. Progresul Romaniei in acest domeniu
este neuniform.
Au existat evolutii pozitive in ceea ce priveste tratamentul aplicat minoritatilor
lingvistice si a fost adoptata o strategie guvernamentala pentru imbunatatirea
situatiei romilor. Cu toate acestea, raman multe de facut in domeniul
discriminarii, accesului la educatie si la alte servicii publice.
31
Indeplinirea criteriului economic de aderare implica diminuarea diferentelor de
dezvoltare existente intre minoritatea romilor si populatia majoritara, prin
cresterea numarului de programe care sprijina dezvoltarea comunitatilor din
zonele locuite de romi.
In acest context, Uniunea Europeana a sprijinit si continua sa sprijine
finantarea de programe ce urmaresc imbunatatirea situatiei romilor

Sanatate publica

La inceputul anului 1990, Romania se confrunta cu o rata a mortalitatii in


crestere si cu raspandirea bolilor ne-contagioase, in special a celor legate de
stilul de viata si de mediu. Aceasta situatie era agravata de dezechilibrele
structurale din serviciile sanitare, care erau mai degraba curative si
spitalizate, decat preventive si localizate. Alocarea resurselor era efectuata
intr-un mod ineficient si inechitabil ceea ce a condus la declinul din sistemul
de finantare in acest sector.
Alte dificultati erau cauzate de supraspecializarea personalului, conceptul de
medic generalist fiind aproape inexistent in primul set de reforme. Capacitatea
de gestionare a sistemului sanitar era subdezvoltata. Privatizarea si
liberalizarea sectorului farmaceutic se desfasura in afara unui cadru legal
coerent si intr-un mod necontrolat, periclitand accesul populatiei la
medicamente.
Guvernul roman a initiat un program de reforme al sectorului sanitar care are
la baza urmatorul principiu: serviciile de sanatate trebuie sa fie un bun comun,
accesibil tuturor cetatenilor Romaniei, indiferent de posibilitatile materiale si
avand la baza accesul liber si echilibrat la serviciile sanitare.

Principalul obiectiv al reformei este sa imbunatateasca starea de sanatate a


populatiei prin reducerea numarului de boli usor de prevenit, a frecventei si
gravitatii bolilor, asigurand:
- accesul egal la serviciile de sanatate;
- contributii generale la finantarea sistemului sanitar;
- posibilitatea alegerii libere a medicilor de catre pacienti si a pacientilor de
catre medici;
- servicii sanitare eficiente;
- o corelare intre finantarea sectorului si nivelul de dezvoltare economica;
- imbunatatirea capacitatii Ministerului Sanatatii si Familiei in dezvoltarea
politicii de sanatate prin reducerea interventiei sale directe in administrarea
directa a anumitor activitati si institutii

Sectorul social

Sectorul social este unul dintre cele mai afectate de procesul de tranzitie de la
o economie centralizata la o economie de piata. Profunda restructurare
economica a avut un impact social sever, materializat in: somaj, excludere
sociala, saracie. Fiecare dintre aceste efecte trebuie tratat si combatut in mod
corespunzator.
Sectorul social si al ocuparii fortei de munca acopera mai multe domenii:
- ocuparea fortei de munca;
- incluziune sociala;
- protectie sociala (asigurari sociale si asistenta sociala);
- legislatia muncii;
32
- dialog social;
- egalitatea de sanse;
- sanatatea si siguranta la locul de munca;
- protectia persoanelor cu dizabilitati.

Societate civila

Nevoia continua de a sprjini ONG-urile constituie o prioritate in cadrul


procesului de pre-aderare, inclusa in Parteneriatul de Aderare dintre Romania
si Uniunea Europeana.
Pentru a indeplini criteriile de la Copenhaga, statele candidate la Uniunea
Europeana trebuie sa adopte oficial principii precum statul de drept, drepturile
omului si respectul pentru protejarea minoritatilor nationale. Criteriile de la
Copenhaga implica de asemenea aplicarea acestor principii si stabilirea
cadrului institutional necesar pentru a le sustine.
Dezvoltarea unei societati democratice este legata de aparitia si dezvoltarea
unei societati civile deschise, in special de dezvoltarea ONG-urilor care pot
raspunde cerintelor cetatenilor printr-o implicare activa si prin activitati de
informare. In mod obisnuit, multe elemente ale acquis-ului se bazeaza pe
existenta unor ONG-uri prospere si active (cum ar fi grupurile pentru protectia
consumatorului sau a mediului, sau asociatiile de protectie sociala sau
medicala), in absenta carora acquis-ul nu ar beneficia de suportul public
necesar si nu ar putea fi implementat in totalitate.

Statistica

In procesul de pre-aderare, armonizarea sistemului statistic romanesc cu cel


al Uniunii Europene devine un element din ce in ce mai important. Statistica
este indispensabila factorilor de decizie, indiferent de nivelul la care acestia
actioneaza: elaborare, implementare sau monitorizare de politici. Datele
statistice trebuie sa fie impartiale si de incredere, astfel incat sa permita
comparatii intre tari si regiuni. Statisticile Uniunii Europene se bazeaza pe
standarde uniforme, rezultatele obtinute fiind astfel obiective.

Telecomunicatii

Adoptarea legislatiei care sa creeze cadrul de reglementare in domeniu a


reprezentat un pas major in indeplinirea obiectivului asumat de Romania de a
realiza o aliniere deplina a legislatiei in acest domeniu cu cea comunitara.
Legislatia adoptata se refera la procedurile de autorizare pentru retelele de
comunicare electronica si servicii, la alocarea resurselor de numerotare si la
administrarea spectrului de frecvente radio.
Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) are
competente de reglementare a tarifelor si de supraveghere a pietei. In mod
practic, ea furnizeaza cadrul de promovare a competitiei pe piata
comunicatiilor electronice. Pentru o mai buna reglementare a pietei si un
control mai eficient asupra actorilor foarte puternici, ANRC a stabilit noua
piete de telecomunicatii iasupra carora care isi exercita rolul de autoritate de
reglementare

Transport

33
Uniunea Europeana a inceput sa sprijine sectorul transporturilor din Romania
in 1994, obiectivele programelor UE fiind reabilitarea drumurilor in contextul
Retelelor Transeuropene, refacerea sistemului de cai ferate si imbunatatirea
facilitatilor de tranzit la punctele vamale si in Portul Constanta.
Exista trei tipuri de programe finantate de Uniunea Europeana:
- Programele Phare multi-tara, care includ cateva sau toate tarile beneficiare
Phare (numite TECE). Aceste programe au drept scop (1) eliminarea
blocajelor la punctele de frontiera in TECE, la punctele situate de-a lungul
principalelor coridoare transeuropene si in Portul Constanta si (2) reabilitarea
infrastructurii transporturilor in vederea integrarii retelelor romanesti de
transport in cadrul Retelelor Transeuropene.
- Programele Phare national, destinate numai transporturilor din Romania.
- Programul Ispa

3.8.Capitole de negociere

Un capitol de negociere se refera la un anumit domeniu din legislatia


europeana. Exista 31 de capitole pe care fiecare tara candidata trebuie sa le
discute cu Uniunea Europeana, ele reprezentand ceea ce este cunoscut sub
numele generic acquis comunitar.
Prin negocieri se urmareste ca legislatia din tara candidata sa fie armonizata
cu cea europeana, adica fiecare cetatean roman sa aiba aceleasi drepturi si
obligatii ca si cei din Uniunea Europeana. In cursul negocierilor, tara
candidata (sau chiar Uniunea Europeana) poate sa ceara perioade de
tranzitie (amanarea pentru o perioada limitata a aplicarii unei anumite
prevederi) sau derogari (neaplicarea anumitor reglementari pe teritoriul sau).
. In momentul in care toate cele 31 de capitole sunt inchise, se considera ca
tara candidata a adoptat in totalitate acquis-ul comunitar si are iinstitutiile
necesare pentru aplicarea lui, conditii necesare pentru aderarea la Uniunea
Europeana

1. Libera circulatie a marfurilor


2. Libera circulatie a persoanelor
3. Libera circulatie a serviciilor
4. Libera circulatie a capitalului
5. Dreptul societatilor comerciale
6. Politica in domeniul concurentei
7. Agricultura
8. Pescuitul
9. Politica in domeniul transporturilor
10. Impozitare
11. Uniune economica si monetara
12. Statistica
13. Politici sociale si ocuparea fortei de munca
14. Energie
15. Politica industriala
16. Intreprinderile mici si mijlocii
17. Stiinta si cercetarea
18. Educatie, formare profesionala si tineret
19. Telecomunicatii si tehnologia informatiilor
20. Cultura si politica in domeniul audiovizualului
34
21. Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale
22. Protectia mediului inconjurator
23. Protectia consumatorilor si a sanatatii
24. Justitie si afaceri interne
25. Uniune vamala
26. Relatii externe
27. Politica externa si de securitate comuna
28. Control financiar
29. Dispozitii financiare si bugetare
30. Institutii
31. Diverse

3.9.Euro-mituri

Mit = o idee falsa inradacinata in constiinta colectiva


Euro-mit = idei despre Uniunea Europeana si aderarea Romaniei la UE care
nu corespund realitatii, dar sunt vehiculate frecvent

Libera circulatie a persoanelor


Euro-mit: Romanii nu vor putea munci in Uniunea Europeana dupa aderare
Realitate: Romania a acceptat perioada de tranzitie 2+3+2 cu conditia
reciprocitatii; in statele care vor solicita aceasta perioada, se poate si munci
pe baza unor acorduri bilaterale

Libertatea de circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalului


Euro-mit: Concurenta sporita va scoate de pe piata firmele romanesti
Realitate: de la incheierea Acordului de asociere barierele in calea “libertatilor”
sunt eliminate treptat; competitivitatea firmelor romanesti si pozitia lor pe Piata
Interna se consolideaza; piata extinsa, de aproape 500 de mil. consumatori
inseamna noi oportunitati + calitate crescuta pentru consumatori

Libera circulatie a capitalului


Euro-mit: Strainii cu bani ne vor cumpara tara
Realitate: Si in prezent, persoanele juridice pot cumpara terenuri pentru
investitii
Persoanele fizice - perioada de tranzitie pana in 2014 pentru terenuri in
extravilan si 2012 pentru a doua resedinta (restrictii la cumparare) (exceptie
liber profesionistii si agricultorii, daca folosesc terenul pentru afaceri

Concurenta
Euro-mit: UE interzice ajutoarele de stat, ceea ce va conduce la falimentul
economiei romanesti
Realitate: Ajutoarele de stat vor putea fi acordate in continuare dupa 2007,
urmarindu-se respectarea stricta a criteriilor si intensitatilor de acordare a
ajutoarelor de stat (ajutoare pentru dezvoltare regionala, protectia mediului,
salvare si restructurare, instruirea angajatilor si ocuparea fortei de munca,
cercetare si dezvoltare etc.)

Agricultura
Euro-mit: Negocierile la capitolul Agricultura sunt incheiate in dezavantajul
Romaniei
Realitate: La capitolul agricultura, Romania a obtinut aproximativ 4.721
35
miliarde euro pentru perioada 2007 - 2009 (3.921 miliarde euro pentru
mecanismele Politicii Agricole Comune si dezvoltare rurala), iar circa 0.8
miliarde euro - estimati pentru proiecte finantate din fonduri structurale
(FEOGA Orientare).
Strategia de negociere s-a concentrat pe: dezvoltare rurala, suprafata
cultivabila pentru cereale, cresterea animalelor, sectorul viti-vinicol, agro-
industrie (prelucrarea zaharului si laptelui)

Euro-mit: Fermele de subzistenta vor disparea dupa aderarea Romaniei la


Uniunea Europeana
Realitate: Politica Agricola Comuna nu este destinata gospodariilor de
subzistenta (produc pentru consumul propriu), ci fermelor care produc pentru
piata. PAC acorda subventii pentru ca fermele de semi-subzistenta (consum
propriu + vanzare) sa devina viabile
Aproape 3 miliarde euro sunt destinati dezvoltarii rurale care stimuleaza
dezvoltarea fermelor de subzistenta.

Euro-mit: Uniunea Europeana va transforma milioane de agricultori in someri


Realitate:
In Politica Agricola Comuna, nu exista limitari ale numarului de persoane care
pot munci in domeniul agricol
Scaderea continua a numarul de oameni angajati in agricultura in Europa s-a
datorat nevoii de rentabilizare a sectorului; in plus, aceasta reducere depinde
strict de strategiile si obiectivele avute in vedere de fiecare stat membru UE

Euro-mit: Aderarea la Uniunea Europeana va face sa dispara zaibarul si


capsunica
Realitate: In negocieri, s-a obtinut recunoasterea intregii suprafete de vie.
Uniunea Europeana interzic doar anumite tipuri de de vii hibride. Romania a
obtinut in negocieri ca numai 30.000 ha sa fie inlocuiti.
Inlocuirea se va face pana la sfarsitul anului 2015. Viile hibride plantate pe
suprafete mai mici de 0.1 ha nu trebuie inlocuite, daca se produce pentru
consumul familial si nu pentru comercializare.

Euro-mit: Animalele o vor duce mai bine ca oamenii, datorita cerintelor UE


Realitate: Uniunea Europeana acorda atentie ingrijirii animalelor pentru a
obtine productii de calitate
Taierea animalelor pentru larg consum prevede asomarea acestora si
respectarea conditiilor de igiena (taiere in abatoare); pentru consum propriu -
se pot taia prin metode traditionale pana la data aderarii la UE
Taierea porcului de Craciun si a mielului de Paste nu vor disparea, dar vor
trebui sa tina cont de normele de ingrijire a animalelor

Euro-mit: UE ne spune cand si cum ne putem taia copacii din curte


Realitate: Fiecare proprietar poate decide daca si cum isi taie un copac in
curtea proprie. Exceptie fac monumentele naturii (ex. Teiul lui Eminescu)
Pentru domeniul public, decid autoritatile locale sau centrale

Euro-mit: In Uniunea Europeana, animalele au cercei si pasapoarte, la fel ca


oamenii
Realitate: Crotalierea este o metoda de identificare si de urmarire a starii de
sanatate si a traseului animalului - pentru siguranta alimentara a
36
consumatorilor
Identificarea electronica - doar pentru cai, dar probabil UE va extinde si la alte
animale
Fara acestea, agricultorii romani nu vor putea primi subventii de la Uniunea
Europeana.
Pasapoartele sunt necesare pentru cabaline si pentru export

Euro-mit: Nu ne vom mai putea vinde produsele traditionale romanesti pe


piata UE
Realitate: In negocieri, Romania a obtinut recunoasterea si protectia
denumirilor de origine si geografice pentru mai multe tipuri de bauturi (palinca,
tuica, horinca, turt), pentru iaurt, cas, cascaval, magiun, carnati, placinta,
covrigi etc.
S-a obtinut derogare de la normele sanitar-veterinare pentru producerea prin
mijloace traditionale pentru aproape 60 de tipuri de branza si produse lactate
de vaca, oaie, capra si bivolita, produse prin tehnologii traditionale.
Alte marci romanesti mai pot fi inregistrate pana la data aderarii.

Euro-mit: Vom inchide toate abatoarele si fabricile de lapte


Realitate: In Uniunea Europeana se acorda atentie deosebita sigurantei
alimentare, pentru protectia consumatorilor. Pentru abatoare si fabrici de lapte
Romania a obtinut perioade de tranzitie de 3 ani pentru mai multe unitati de
taiere si procesare a carnii rosii, a carnii de pasare, a centrelor de colectare si
a celor de standardizare a laptelui si a calitatii laptelui crud obtinut. Toate
unitatile vor trebui insa sa respecte, de la data aderarii, conditiile de igiena
cerute de UE, tocmai pentru a proteja consumatorii
Impozitarea

Euro-mit: Vom plati alcoolul pentru consum propriu la acelasi pret cu cel din
magazin
Realitate: In Uniunea Europeana, pentru a descuraja consumul de alcool, se
percepe acelasi nivel al accizelor pentru alcool, indiferent daca este pentru
consumul propriu sau comercializare. Romania a obtinut in negocieri o
derogare, dupa data aderarii: plata a 50% din acciza pentru 50 l bauturi
spirtoase / gospodarie / an pentru alcoolul produs din fructe, destinat
autoconsumului

Euro-mit: Dupa aderarea la UE, romanii nu vor mai putea bea tuica preparata
de ei
Realitate: Romanii isi vor putea prepara tuica, insa trebuie sa se inregistreze
legal si sa indeplineasca standardele de igiena si protectie a consumatorului
Acestea sunt masuri pentru a impiedica producerea alcoolului pe piata neagra

Euro-mit: Aderarea la Uniunea Europeana va creste preturile, prin marirea


TVA
Realitate: In urma negocierii cap. Impozitare, preturile la multe produse de
baza, inclusiv alimente sau medicamente, au scazut, prin introducerea cotei
reduse de TVA, stabilita de Romania la 9%

Uniunea Economica si Monetara

37
Euro-mit: Din 2007, moneda nationala va fi euro
Realitate: Aderarea la UE nu presupune trecerea automata la euro. Aceasta
moneda va fi adoptata dupa cativa ani de la aderare, numai dupa indeplinirea
criteriilor de convergenta de la Maastricht (inflatie, deficit bugetar, rata
dobanzii etc.) In aceasta perioada, Romania, ca si noii membri, va fi
monitorizata strict privind indeplinirea acestor criterii.

Politici regionale si utilizarea fondurilor structurale


Euro-mit: Pericolul de scindare a Romaniei datorita implementarii politicii de
dezvoltare regionala
Realitate: Politica regionala a UE se bazeaza pe criterii strict economice si nu
are nici o legatura cu aspecte etnice, nationaliste etc. Aceasta se bazeaza pe
solidaritatea financiara intre statele membre, astfel incat regiunile si grupurile
sociale mai putin prospere sa primeasca fonduri comunitare care, adaugate
resurselor proprii, sa le permita dezvoltarea unor proiecte care sa contribuie la
cresterea economica si recuperarea decalajelor dintre regiuni.

Prevederi financiare si bugetare


Euro-mit: Romania va plati la bugetul UE mai mult decat va primi
Realitate: Romania este in postura de beneficiar net al fondurilor comunitare.
Romania va primi, in perioada 2007-2009, fonduri de la bugetul Uniunii
Europene, pentru agricultura, pentru actiuni structurale si pentru programe
comunitare, in valoare de aproximativ 11 miliarde euro in angajamente, din
care plati efective, aproximativ 6 miliarde euro (platile se fac pe masura
derularii proiectelor)
Romania va contribui la bugetul UE cu aproximativ 800 de milioane euro si va
primi, in medie, 2 miliarde anual (conform pachetului financiar)

Criteriul economic
Euro-mit: dupa aderare, Romania va deveni piata de desfacere pentru UE
Realitate: conform Acordului de Asociere (1995), barierele de tip tarifar
aplicate fluxurilor comerciale din UE vor fi reduse treptat, pana la eliminare,
pana in 2007.
In ultima perioada competitivitatea produselor romanesti pe Piata Interna a
UE a crescut constant (UE-25 este principalul partener de schimb al Romaniei
- 72% din schimburile comerciale, iar volumul exporturilor a crescut constant.

Citeva aspecte privind integrarea in Uniunea Europeana si


NATO

Poate mai mult decat majoritatea tarilor candidate europene,


Romania vede in relatia cu Uniunea Europeana sansa extraordinara de a
invinge capcana inapoierii si realizarea aspiratiei seculare de modernizare,
integrarea ne-ar pune la adapost de instabilitatea si perturbatiile din restul
spatiului mondial.
Totusi cresterea economica sustinuta este un fenomen foarte rar intilnit
.
In Europa Occidentala, Irlanda este cazul cel mai interesant. Este adevarat ca
Spania, in special, si Portugalia au cunoscut evolutii schimbate in bine dupa

38
sfirsirea dictaturilor – a lui Franco si, respectiv, Salazar - , dar nici una dintre
ele nu a inregistrat rate de crestere ca in Irlanda. De notat ca la data intrarii in
UE Irlanda avea venitul/ locuitor de 59% din media UE in timp ce pentru
grecia, la data intrarii sale (in 1981) cifra se situa la 77%. Pentru ca inin 1998,
venitul /locuitor in Irlanda sa depaseasca media UE, in timp ce in Grecia sa
coboare la 66% din aceasta medie (vezi studiul Bancii Mondiale, Progress
towards unification of Europe, 2000, p. 40).
La prima vedere, atat transformarea, cat si dezvoltarea ar fi simplu de
rezolvat daca politica publica si ceea ce fac intreprinzatorii privati ar putea sa
“planteze” institutii progresiste , schimbind instantaneu anatomii si fiziologii
sociale(organizationale).dar institutiile nu pot fi achizitionate si nici asimilate in
timp record; ale fiind un produs social-istoric autohton, care demonstreaza ca
timpul nu poate fi comprimat dupa vrere.Lectia pentru Romania este: in lipsa
unor institutii adecvate si a unei politici publice responsabile(active) ii va fi
practic imposibil sa cunoasca dezvoltarea economica rapida de care are
nevoie.Iar fara o astfel de dinamica ii va fi din ce in ce mai dificil sa se alature
clubului tarilor europene prospere.Romania are un venit pe cap de locuitor ce
rreprezinta cca. 27-28% din media Uniunii Europene fiind in acelasi timp o
tara cu o populatie relativ mare (in raport cu standardele europene).
Diverse calcule arata ca in ipoteza inregistrarii de catre romania a unei
rate medii de crestere pe termen lung de 5%, in conditiile in care in UE rata
de crestere medie ar fi de 2%, ar fi necesari cca. 20 de ani pentru a ajunge la
jumatatea din nivelul mediu al venitului pe locuitor in UE, iar ajungerea din
urma in ceea ce priveste venitul pe locuitor (la paritatea puterii de cumparare)
ar fi posibila nu inainte de 45 de ani. Intrarea in UE nu reclama atingerea
nivelului mediu al venitului pe locuitor in club (asa cum arata experienta unor
tari ca Portugalia si Grecia), dar asemenea cifre infatiseaza marimea
decalajelor si provocarea istorica pentru Romania.
De ani de zile, unii oameni politici din UE si lideri de opinie din tarile
vest-europene discuta pe marginea avantajelor si costurilor largirii Uniunii.
Probleme care revin in mod recurent in dezbatere privesc:
• migratia masiva, care ar periclita locurile de munca in Occident,
inconditiile in care somajul este ridicat si acum poate fi accentuat
deincetinirea activitatii economice;
• concurenta din partea unor tari cu un capital uman deloc de neglijat si
cu costuri ale fortei de munca mult mai scazute;
• “fuga” unor intreprinderi in Europa Centrala si de Rasarit, ceea ce ar
creste somajul in Vest;
• concurenta in domeniul agriculturii, in conditiile in care fermierii
reprezinta un lobby puternic in tarile occidentale;
• nu in cele din urma, povara pentru bugetul federal al primirii in UE a
unor state relativ sarace (desi Slovenia are venitul per capita mai
ridicat decit Grecia), care ar deveni consumatoare de ajutoare (pentru
agricultura si dezvoltare regionala).

Problemele evocate mai sus nu pot fi neglijate de catre tarile


candidate sau considerate ca lipsa de vainta politica, un limbaj dublu al
guvernelor vest-europene sau al unora dintre acestea.Realitatea arata ca ar fi
foarte dificil de estimat beneficiile si costurile extinderii UE, mai cu seama cind
se intra in sfera marimilor dinamice. A afirma sententios ca non-extiderea

39
este mult mai periculoasa (costisitoare) pentru Europa decit largirea nu este
o retorica suficient de persuasiva pentru cetateanul de rind din tarile UE.
Cifrele arata ca UE a exportat in tarile Europei Centrale si de Est mai
mult decit a importat de acolo. Totodata, forta de munca din aceste tari
acopera golurile de baza pe piata fortei de munca din Vest. Referitor la
Romania, specialisti cu inalta calificare in domeniul IT sunt angajati de firme in
Germania si in alte tari, iar multi tineri si tinere din romania asigura
functionarea serviciilor in unele spitale, hoteluri si restaurante, in Italia si
Portugalia etc. De altfel, Romania a devenit un mare exportator de forta de
muncsa calificata si mai putin calificata.Circumstantele de dupa 11 septembrie
au marit inclinatia tarilor vest-europene de a fi mai permeabile la infuzia de
forta de munca din tarile candidate – pentru ca nevoi exista, mai ales daca ne
gindim la efectele imbatrinirii populatiei in tarile UE.
Exista si interese uneori puternic divergente in interiorul Uniunii privind
largirea ei. De exemplu, tarile mediteraneene ale UE (in general mai sarace)
privesc cu mefienta intrarea tarilor din Europa Centrala in Uniune deoarece va
schimba geografia intereselor economice si politice, mai ales pentru ca vor fi
admise tari cu vanitol pe locuitor sub media uniunii. Chiar daca UE a
experimentat asemenea admiteri – vezi czul Greciei , Portugaliei, Irlandei si
chiar Spaniei - , o formula de tip Big-bang nu va fi usor de digerat.
Este clar ca Romania nu este pregatita sa fie admisa in UE in primul
val dar prin dimensiunea sa, prin numarul de locuitori, prin asezarea
geografica – aproape de o zona cu framintari – Romania poate fi un avanpost
de stabilitate al uniunii.
Aderarea Romaniei la NATO va aduce un plus de siguranta in aceasta
parte a europei, intr-o lume din ce in ce mai marcata de pericole noi( terorism
international, migratie ilegala, trafic de droguri, arme si fiinte umane
etc.).Totodata cetatenii romani vor avea mai multa incredere in fortele proprii,
ceea ce va fi bine pentru transformarea societatii pe toate planurile.Admiterea
in NATO va fi pozitiva si prin prisma unei echilibrari de statut, avind in vedere
ca in primul val al extinderii UE vor fi incluse cel putin cele tri tari care au fost
primite in NATO la Madrid.
Romania va fi sigur primita in rindul tarilor mambre NATO datorita
urmatoarelor aspecte al gindirii politice a SUA:
• asa cum spunea britanicul Mackinder America este insula mondiala
(World Island), in fata continentului euroasiatic (Heartland),
• iar pentru SUA, modul cum sunt distribuite fortele in Eurasia va decide
hegemonia globala a acesteia. In acest sens, se face trimitere la afirmatiile
presedintelui Clinton despre America, “natiunea indispensabila”,
• alternativa la acest “leadership” american, dupa cum postuleaza Zbigniew
Brzezinski, este anarhia internationala.

Prin aderarea statelor din primul val Washingtonul a impuscatdoi iepuri


dintr-un foc:si-a intarit relatiile cu Germania si si-a extins si relatiile cu Rusia
(dar si presedintele Clinton a cistigat de partea lui o mare parte din electoratul
de origine poloneza din SUA).
Faptul ca SUA se considera “natiunea indispensabila”, ca e constienta
ca, ramasa singura superputere, interesele si responsabilitatile sale sunt
extinse la scara planetara, si ca, in prezent, ea dispune de capacitatile
materiale necesare pentru a-si implini aceste interese si responsabilitati.

40
NATO, se afirma undeva este politica externa americana in Europa.
Sau, cum spunea Brzezinski, Europa este capul de pod american in Eurasia.
Prioritatea strategica a SUA este de este stabilirea unui parteneriat
permanent cu batrinul continent pentru a-si putea pastra pozitia
hegemonica.(Dupa cum afirma generalul Michel Cot, Europa, via UEO, ar fi
putut distruge conflictul din Yugoslavia la inceputurile lui, cu tri vapoare, citeva
zeci de avioane, citeva mii de oameni, si nu zdrobindu-I pe Sirbi, ci
manifestindu-si vointa politica altfel decit in cuvinte.Dar, dupa ce , in secret,
UEO si-a planificat modul de interventie, propunerea Frantei de implicare a
UEO in spatiul Yugoslav a fost respinsa ferm de Marea Britanie, sprijinita de
Portugalia. Dupa cum se stie, a urmat “datul in spectacol” al tuturor partilor
implicate, “asistate” neputincios de Europa si ONU, pina la interventia unui
NATO justitiar!).
N-a fost sa fie ca UE sa-si inceapa cu o reusita “politica externa si de
securitate comuna” semnata in tratatul de la Maastricht.Nu e mai putin
adevarat ca in interiorul UE exista interes pentru problemele internationale.
Participarea UE este vizibila si financiar, si politic, si diplomatic, si militar.
Pentru unele probleme, punctul de vedere european nu este acelasi cu cel
american (testul cu “Golful” a dovedit ca nu toti parteneri s-au aratat dispusi
sa se alinieze in spatele Statelor Unite.
Dar Europa are o guvernanta.”NATO “– politica externa a SUA in
Europa – si-a inceput a doua tinerete ( Intr-un spirit de gluma, putem spune:
-noroc ca in materie diplomatica nu exista un “FMI” care sa faca presiuni. Dar
mai stii?).
Deocamdata toata lumea pare multumita: si cei care se gindesc la
ambitiile germanilor, si cei care se tem de amenintarile Rusiei si Rusia, care
prefera doar “unu” (SUA) , decit “doi” (SUA si Europa) si statele din Est care
intra si ele in lumea buna; dar mai ales SUA, careia nu I-ar pica tocmai usor o
Europa puternica si economic si politic.

Aspecte privind avantajele si dezavantajele Romaniei in conditiile


integrarii

Alaturarea Romaniei la UE presupune renuntarea la prerogativele


nationale de bazain materie de formulare si aplicare de politici economice.dar
aceasta renuntare nu este un simplu act de transfer de prerogative, deoarece
priveste capacitatea unei economii de a-si compatibiliza functionarea cu un alt
spatiu (UE), fara costuri excesive, de o parte si de alta.Exista un exemplu sui
generis de extindere a UE, care priveste o fosta tara comunista si care
contine multe lectii; - landurile estice ale Germaniei unificate. Astazi, la mai
bine de un deceniu de la unificare si dupa transferuri de cca 800 miliarde
Euro, somajul in aceste landuri ramine in apropierea a 20%, iar stagnarea
economica este o constanta a anilor din urma.
Citeva cuvinte despre dolarizare/euroizare. Cei care pledeaza pentru
acest aranjament monetar par sa conceapa spatiul economic unde s-ar aplica
schema ca o simpla “anexa”, fara viata interna complexa. Se omit, de pilda,
consecintele unui deficit comercial major, care ar reduce automat si sever
cantitatea de moneda interna (fara ca Banca Centrala sa mai poata

41
interveni), ceea ce ar provoca o deflatie si o recesiune de amploare, greu de
suportat economic si socioal. In plus sistemul bancar intern ar fi supus unor
presiuni teribile ca urmare a dobinzilor ridicate.
Sansa istorica a Romaniei de modernizare prin alaturarea la UE trbuie
judecata si prin prisma navoii de “adapostire” fata de incertitudinile si
volatilitatea din spatiul economic mondial.
Avind in vedere ca fluxul exporturilor si importurilor Romaniei ,cu UE, la
aceasta data variaza intre 60-65% respectiv 50-55% din total. Cifrele fiind
comparabile cu ponderea comertului intra-european al multora dintre statele
UE.Se poate spune ca cel putin din punct de vedere economic - exceptind
unele bariere netarifare pentru agricultura si citeva sectoare industriale
protejate de UE – Romania este de facto integrata in comertul comunitar.
Datele statistice din ultimii ani indica o imbunatatire al gradului de
acoperire a importurilor prin exporturi pe relatia UE.Orientarea comertului
catre UE a fost insotita de o semnificativa creare de comert mai ales dupa
semnarea Acordului de Asociere in Februarie 1993.

Agricultura

Concesiile asimetrice ale Acordului de Asociere cu UE au protejat


multe din produsele agricole romanesti de competitia cu cele europene, in
timp ce concesiile simetrice ale acordului CEFTA au adus deficite
semnificative la acest capitol de comert, produsele comertului exten al
romaniei fiind mai putin competitive decit al principalilor parteneri din cauza
diferentei de productivitate.
Importurile de produse agricole din zona UE reprezinta aproximativ
7%cele din zona CEFTA fiind de 27,34% din total ceea ce ne face sa
presupunem ca avem deja de a face cu competitia europeana prin
intermediari – reexportatorii din zona CEFTA - ,ocolind barierele tarifare.
Aderarea la UE a tarilor din primul val va face ca deficitul comertului cu
produse agricole sa se inrautateasca rapid ca de altfel si Avantajul
Comparativ al Romaniei fata de UE.
Agricultura romaniei nu va putea face fata rigorilor PAC fara o interventie
puternica din partea statului pentru a rentabiliza acest sector in vederea
aderarii.desii exista semne clare a suportarii din ce in ce mai greu al rigorilor
PAC in europa (ex: Olanda) aceasta nu se va schimba din cauza lobby-ului
puternic exercitat de producatorii din UE.Este posibil totusi ca fermieri din UE
sa fie atrasi, odata cu aderarea Romaniei,in scopul realizarii unor productii
ecologice pe terenuri ce s-au odihnit mai mult de 15 ani. Exemplul Spaniei
unde ,odata cu intrarea in CEE, veniturile unor producatori s-au dublat nu este
concludent.Romania are cel mai ridicat nivel al ocuparii fortei de munca in
agricultura – 27,9%.
Agricultura , a carei productie se bazeaza pe ferme mici , folosind in mod
intensiv munca, va trebui sa faca fata celei mai mari restructuirari de forta de
munca, deci o buna parte din costul integrarii va fi platit de cei angajati in
agricultura. Pe linga somaj mai pot exista costuri psihologice sau de transfer.

42
Industria

Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescator, in


timp ce cu restul lumii inca mai avem un usor avantaj.
In ceea ce priveste industria chimica aceasta va avea de pierdut , in
conditiile in care ,procentul importurilor din UE a ramas constant, insa
exporturile de produse chimice a scazut de mai mult de doua ori in ultimii cinci
ani; acest fapt dovedind slaba productivitate si competitivitate al acestei
industrii.Fara o restructurare adecvata pina in momentul aderarii aceasta nu
va avea sanse in competitie cu UE.
Industria materialelor plastice, pielariei si al articolelor din piele ,
celulozei si hirtiei sunt slab performante, Romania fiind la acest capitol mai
putin competitiva decit oricare din tarile CEFTA.structura productiei interne
fiind necompetitiva in general , aceste industrii vor supravietui numai prin
preluarea de catre marile companii Vestice la momentul aderarii.
Industria lemnului si prelucratoare este intr-o situatie de
avantajcomparativ cu tarile UE, mentinind acest trend prin investitii in
tehnologie si atragere de capital,
la momentul integrarii acest sector va avea de cistigat dezvoltindu-se si creind
locuri de munca.
Industria incaltamintei si textila cu o competitivitate destul de ridicata
actualmente reprezentind 32,43% din totalul exportuluiv si 47,04% din
exportul romanesc catre UE dovedeste ca este viabila, chiar daca majoritatea
productiei este in lohn, gradul de calificare si slarizare al fortai de munca in
acest domeniu, o face viabila.Integrarea va duce la cresterea productivitatii
acestei ramuri cit si la o scadere a costurilor unitare ale fortei de munca.
Industria sticli si ceramiciiva avea de pierdut inca de la aderarea
primului val la UE din cauza competitivitatii reduse si datorita costurilor unitare
ale fortei de munca.
Pentru ca, tarile ce vor intra in primul val vor fi avantajate, cu cit va fi
mai mare UE cu atit mai mari vor fi cistigurile pentru tarile membre si
pierderile pentru tarile nemembre. Actualmente tarile desvoltindu-se si
cistigind pe seama pierderilor altor tari.
In domeniul Industriei metalurgice, masini si echipamente daca se va
mentine trendul importurilor de tehnologi Romania va avea de cistigat in acest
domeniu la momentul integrarii.Costurile unitare ale fortei de munca in
industria metalurgica este cu mult sub media restului industriei.
Faptul ca in prezent exportam multe echipamente dar mai ales subansamble
dovedeste viabilitatea acestui sector de activitate.

Cercetarea

La nivel guvernamental, cercetarea si dezvoltarea au o sustinere totusi


slaba, in Romania ponderea cheltuielilor cu cercetarea si dezvoltarea in PIB
fiind mai mica de 4-5 ori decit cea a tarilor UE, mai mica chiar decit in celelalte
tari candidate.

43
La capitolul educatie Romania este in urma mediei UE la nr. De studenti/
locuitor, cei mai buni plecind peste hotare.Cutoate acestea imbinarea dintre
cercetare ,dezvoltare si educatie poate da rezultate spectaculoase.
Producatorii si exportatorii de romani de software sunt o categorie de
cistigatori – de exemplu, SOFTWIN a creat primul software din lume care
foloseste tehnologia WAP pentru accesul si controlul de la distanta al retelelor
de securitate. Acest produs a fost cumparat prin internet de aproape de 500
mii de utilizatori din SUA numai in ultimele 45 zile ale anului 200, facind ca
Softwin sa-si realizeze obiectivul de a detine 1% din piata mondiala a
produselor antivirus in 2001, iar pentru anul 2006 sperind sa ajunga la o cota
de 6% din piata.

Perspectiva sociala

Odata cu integrarea pietelor, firmele vor trbui sa faca fata competitiei


tot mai puternice de pe piata bunurilor. Drept urmare , vor trebuisa elimine
forta de munca in exces pentru a-si imbunatatii productivitatea. Forta de
munca este impinsa spre a-si gasinoi locuri de munca in alte firme, sectoare
de activitatesau chiar sa isi schimbe radical ocupatia.
Realitatea este ca avem o subutilizare a fortei de munca substantiala
si, in contextul viitorului deficit de forta de munca in UE, Romania are sanse
sa devina o sursa pentru atragerea capitalului uman de catre industriile
europene (fie direct prin migrareafortei de munca, fie indirect prin
subcontractare). Chiar si acum, cind exista bariere severe in calea migrarii
fotei de munca ( vize,permise de munca), Romania este alaturi de Polonia,
singura tara din Europa Centrala care a inregistrat un flux pozitiv al migrarii
catre UE.
In functie de mobilitatea fortei de munca si de rapiditatea adaptarii , costul
integrarii suportat de aceasta poate fi mai mare sau mai mic.
O realocare rapida a resurselor va fi insotita de o realocare a fortei de
munca, pentruca oamenii vor trebui sa se indrepte catre acele sectoare care
creaza locuri de munca.Cazul intoarcerii spre agricultura “ca ultim angajator”,
(ex: botosani, Iasi etc) nu este o solutie agricultura fiind si ea restructurata pe
criteriul productivitatii.
Mai intai, realocarea fortei de munca este necesara deoarece firmele
trebuie sa supravietuiasca si sa isi desfasoare afacerile intr-un mediu cu totul
nou.
In acelasi timp, sectoarele care au fost neglijate in timpul comunismului, si
anume serviciile,sunt in crestere si cererea lor de forta de munca creste.Ex
post, procesul este benefic pentru intreaga economie, dar pe moment vor fi
oameni care pierd si oameni care cistiga.
Logica ne spune ca perdanti vor fi aceia care sint aproape de virsta
pensionarii, in sectoarele in declin economic, care detin calificari specifice ce
nu pot fi usor folosite in alt domeniu, in timp ce cistigatorii vor fi cei tineri, cu
calificari in sectoarele aflate in crestere.
Cu alte cuvinte, pentru a atinge structura ocuparii din tarile
mediteraneene ale UE, in Romania anilor 1989, 31,3% din populatia ocupata
trebuia sa isi schimbe sectorul de activitate, ocupatia si calificarea.

44
De aceea, comparata cu celelalte tari, Romania va avea populatia cea
mai afectata de integrare, avind nevoie de o mare flexibilitate pentru a se
adapta noilor conditii de pe piata muncii.

Concluzii

Printre cistigatori am identificat:


• exportatorii de produse din lemn;
• cei care dezvolta produse de inalta tehnologie (in acest moment
numarul lor nu este semnificativ, iar efectul de angrenare este
scazut);
• cei care lucreaza in servicii

Perdantii pe care I-am identificat sunt:

• Industria chimica ;
• Industria mineritului;
• Cei care se s-au intors la agricultura ca la un “angajator de ultima
instanta”

1. Istoric al Uniunii Economice şi Monetare

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată prin
diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea
de ziua în care toate naţiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor
forma o frăţie a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identităţii lor.
Europa a rămas însă profund divizată şi afectată în mod deosebit de cele două
războaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. După primul război mondial,
ideile şi preocupările pentru o Europă unită au fost frecvent evocate. Adunarea
Societăţii Naţiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezoluţie care
hotăra crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeană. Iniţiativa a aparţinut
ministrului de externe al Franţei, Aristide Briant, care a fost şi desemnat preşedinte al
Comisiei. Obiectivul prevăzut era crearea unei organizaţii europene cu caracter politic
şi economic. Datorită crizei internaţionale şi evoluţiei evenimentelor pe continent,
ideea creării Uniunii Europene a intrat în impas şi apoi s-a renunţat la ea.
După cel de-al doilea război mondial o mare parte a economiei europene era
distrusă. Chiar şi în această situaţie ideile despre unitatea europeană au fost reluate. În
1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit într-un
discurs ţinut la Zurich, în Elveţia, despre necesitatea creării „statelor Unite ale
Europei”.
În 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstrucţiei europene.
Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstrucţie tuturor ţărilor
continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de ţările care urmau să constituie
Europa Occidentală.
La sfârşitul deceniului ’40 a început să se contureze o nouă diviziune a
Europei după criteriul politico-ideologic şi sistemul economico social, respectiv
45
Europa Occidentală şi Europa de Est. Contradicţiile dintre ele s-au adâncit prin
crearea celor două blocuri militare –NATO (1949) şi Tratatul de la Varşovia (1955). A
urmat o perioadă care a intrat în istorie sub denumirea de „război rece”, încheiată abia
la începutul deceniului ’90. Cele două părţi ale Europei divizate – Vestul şi Estul – au
urmat şi în domeniul economic cursuri diferite.
Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin „Planul Marshall”, aceste
ţări au creat în 1948 Organizaţia de Cooperare Economică Europeană. Aceasta a
devenit mai târziu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),
care există şi în prezent , având desigur alte obiective decât cele ale organizaţiei
înlocuite. În 1949 a luat fiinţă şi Consiliul Europei. Ca model pentru începuturile
cooperării economice a servit şi Uniunea vamală a Beneluxului, formată din Belgia,
Olanda şi Luxemburg, care a intrat în vigoare în 1948.
Primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene aparţin lui Jean
Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa. El a propus
ca producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei să fie administrată de un
organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a mers mai departe
şi a propus un plan, care i-a purtat ulterior şi numele, „Planul schumann2 pentru
crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Italia şi ţările
Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între
Belgia, Franţa, Republica federală Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda. CECO a
luat fiinţă la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei
autorităţi a Cărbunelui şi Oţelului.
Cele şase ţări membre ale CECO au făcut un pas important în direcţia unei
uniuni economice generale şi a unei uniuni în domeniul utilizării paşnice a energiei
nucleare în 1956 , când au căzut de acord asupra unui raport în acest sens prezentat de
Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unităţii europene. Această
înţelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de către
cele şase ţări, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene (CEE) şi ale
Comunităţii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).
Potrivit tratatului de la Roma (1957) şi a dispoziţiilor adoptate ulterior de către
instituţiile sale, Uniunea Europeană urma să se realizeze treptat, pe etape, mai întâi
sub forma unei uniuni vamale şi apoi a unei uniuni economice şi monetare, implicând,
în prima etapă, asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor, iar în a doua etapă libera
circulaţie a capitalurilor, serviciilor, forţei de muncă şi adoptarea monedei unice în
teritoriul comunităţii. Într-o etapă viitoare se prevedea şi realizarea uniunii politice a
ţărilor membre.
În concepţia Tratatului de la Roma, uniunea economică şi monetară implică pe
lângă unificarea politicilor economice generale şi sociale ale ţărilor membre şi o
convertibilitate reciprocă totală şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre şi apoi
punerea în circulaţie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea
economică şi monetară aveau un caracter general, sarcina concretizării lor revenind
organelor comunitare create ulterior. Se aprecia că Uniunea vamală este o realizare
prea fragilă, singură nefiind în măsură să susţină edificarea pieţei unice şi a altor
obiective cuprinse în tratat, fapt ce impunea ca uniunea economică să treacă printr-o
uniune monetară.
Astfel s-au născut cele trei Comunităţi Europene. La început, CECO, pe de o
parte, CEE şi EURATOM, pe de altă parte, aveau instituţii proprii. În 1967, ele s-au
unit funcţionând sub denumirea de Comunităţile Europene, sau Comunitatea
Europeană, cu instituţii comune, unice. În mod curent, s-a folosit denumirea de
Comunitate Economică Europeană (CEE) şi adesea „cei 6”.
Dacă până în 1970 nu s-au întreprins măsuri pe linia realizării uniunii
monetare, deteriorarea situaţiei monetare pe plan internaţional, precum şi măsurile
46
luate de SUA pe linia întăririi dolarului american pe piaţa internaţională, au relansat
discuţiile ţărilor comunitare pentru integrarea monetară în cadrul comunităţii prin
stabilirea unei identităţi monetare proprii în raport cu dolarul. În acest sens, Acordul
de la Washington-Smithsonian Agreement – din 1971, restabilea o oarecare ordine în
relaţiile monetare dintre dolar şi monedele europene, fixând noi raporturi privind
ratele de schimb, sub formă de parităţi. S-a convenit ca monedele ţărilor din
Comunitatea Europeană să oscileze în jurul unei marje de 2,25% peste şi sub paritatea
dolarului, faţă de 9% cât era în acel moment.
Deteriorarea continuă a situaţiei economice şi sociale din ţările Uniunii
Europene, tulburările monetare produse pe pieţele de schimb, au diminuat, pentru un
timp, interesul realizării Uniunii Monetare. Deci, Planul Werner (1970) {care
prevedea realizarea într-o perioadă de 10 ani, în două etape, a unei uniuni economice
şi monetare având ca obiective: asigurarea convertibilitaţii depline a monedelor ţărilor
membre, eliminarea marjelor de fluctuaţie a cursurilor valutare şi introducerea unei
monede unice} n-a putut fi aplicat, singurele realizări mai importante fiind crearea la
24 aprilie 1972 a dispozitivului ,,şarpelui monetar” şi înfiinţarea în aprilie 1973 a
Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM) care să se ocupe de finanţarea
europeană
Ţările participante la ,,şarpele monetar” şi-au luat angajamentul la 24 aprilie
1972 de a nu permite fluctuaţii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de 2,25%
(aşa zisa fluctuaţie concentrată). Faţă de monedele celorlalte ţări, membre sau
nemembre ale CEE, cursurile valutare din şarpele monetar flotau liber. Acest sistem
şi-a încheiat activitatea în martie 1979, ca efect al creării Sistemului Monetar
European, al cărui obiectiv declarat era crearea unei zone de stabilitate monetară în
EUROPA Occidentală, care să protejeze economiile acestor ţări de instabilitatea
financiar – monetară internaţională şi, în mod deosebit, de fluctuaţiile puternice ale
dolarului american în acea perioadă, precum şi relansarea procesului de integrare
europeană. Sistemul monetar european a însemnat naşterea unei noi monede – ECU
(European Currency Unit)- ca unitate de cont. Cursul de schimb al ECU se calculează
ca o medie ponderată a unui coş valutar alcătuit din monedele statelor comunitare.
ECU – ul constituie un instrument de reglementare a relaţiilor monetare dintre
băncile centrale, valoare de rezervă şi valoare de schimb contra numerar, în cadrul
noului mecanism de plăţi şi credit.
În următoarele două decenii, CEE se extinde prin aderarea în ianuarie 1973 a
Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Se
constituie astfel „cei 9”. În ianuarie 1981 aderă Grecia, iar în ianuarie 1986 Spania şi
Portugalia. CEE devine „cei12”.
Reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene, din 10 decembrie 1991, care a
avut loc la Maastricht (Olanda), a decis cea mai importantă reformă din istoria
Uniunii. La această reuniune, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE au
căzut de acord asupra proiectului de tratat cu privire la Uniunea Economică şi
Monetară şi introducerea monedei unice – EURO.
În 1993, ţările membre ale CEE au considerat că sunt pregătite condiţiile
pentru efectuarea pasului hotărâtor al integrării. Ele au semnat un nou tratat – Tratatul
de la Maastricht (Olanda) – care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a
modificat şi extins tratatul pe baza căruia s-a stabilit Comunitatea Economică
Europeană (CEE). Tratatul a prevăzut şi schimbarea denumirii din Comunitatea
Economică Europeană în Uniunea Europeană (UE). Tratatul de la Masstricht este un
fel de constituţie pentru UE.
Prin Tratatul asupra Uniunii Europene cetăţenii statelor membre devin în mod
liber cetăţeni ai Uniunii, cu următoarele drepturi: să se deplaseze şi să-şi stabilească
domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre; să voteze şi să candideze la
47
alegerile municipale şi europene care se desfăşoară în statul în care îşi are fiecare
domiciliul, să fie protejat de autorităţile diplomatice şi consulare ale oricărui stat
membru; să se adreseze parlamentului şi avocatului poporului.
În ianuarie 1995 aderă încă trei ţări – Austria, Finlanda şi Suedia –
constituindu-se „cei 15”, actuala componentă a Uniunii Europene.
Aşa cum arătat deja, bazele juridice ale CEE au fost puse de Tratatul de la
Roma din 1957. Procesul integrării a progresat şi prevederile acestui tratat nu mai
răspundeau corespunzător evoluţiilor lui. De aceea ţările membre au semnat un nou
document juridic – Actul Unic European - care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.
actul a stabilit realizarea pieţei unice până la 31 decembrie 1992, prevăzând libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor pe tot cuprinsul
Comunităţii.

Membrii Uniunii Europene şi ţările asociate la Uniunea Europeană.

1.De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv


Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, olanda, Portugalia, regatul Unit al marii Britanii şi Irlandei de Nord,
Spania şi Suedia.
În politică şi în adoptarea măsurilor practice întâlnim o clasificare a membrilor
UE în două categorii. În prima intră cele patru ţări mari ale UE: Germania, Franţa,
Marea Britanie şi Italia. În cea de-a doua intră celelalte ţări membre, apreciate ca ţări
mijlocii şi mici.
Dacă urmărim situaţia ţărilor membre al UE pornind de la indexul dezvoltării
umane (IDU) vom constata că ele se află în următoarele poziţii: Olanda, Finlanda,
Franţa, Suedia, Spania, Belgia, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Germania,
Irlanda, Italia, Grecia, Luxemburg şi Portugalia.
Prin urmare după acest index, rangul ţărilor membre se deosebeşte de cel
socotit după PNB pe locuitor. Luxemburg, de exemplu care este pe primul loc după
PNB pe locuitor este abia pe locul 14 după indexul dezvoltării umane. Tot astfel,
Danemarca este pe locul doi după PNB pe locuitor şi abia pe locul 9 după indexul
dezvoltării umane.
De aceea în UE s-a stabilit un principiu de bază conform căruia ţările mai
bogate trebuie să le ajute pe cele ale căror PNB pe locuitor este mai mic de 75% din
medie pe întreaga uniune. O bună parte din bugetul UE este destinat fondurilor
structurale pen5tru sprijinirea economiei ţărilor din Sudul Europei mai slab dezvoltate
(Portugalia, Spania şi Grecia), precum şi a Irlandei. Ţările membre sunt de două
categorii:
a. net contribuitori la bugetul UE (ECU pe locuitor): Germania 146, Olanda
92, Marea Britanie 55, Italia 39, Franşa 14, Belgia 0;
b. net beneficiari din bugetul UE (ECU pe locuitor): Irlanda 681, Luxembrg
554, Grecia 415, Danemarca 79, Spania 73.

2. Pe lângă membrii cu drepturi depline „cei 15”, Uniunea Europeană are şi ţări
cu statut de asociat. S-au semnat acorduri de asociere şi au obţinut acest statut şase
ţări din Europa Centrală şi de Est (TECE): Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia,
România şi Bulgaria.

48
În 1995, UE a semnat acorduri de asociere cu ţările baltice Estonia, Letonia,
Lituania, precum şi cu Slovenia. UE mai are acorduri de asociere cu Malta şi Cipru.
Acordurile de asociere se mai cheamă şi Acorduri Europa.
Acordurile Europa (acordurile de asociere) cu Bulgaria, Cehia, Polonia,
România, Slovacia şi Ungaria sunt mai mult decât acorduri de comerţ şi cooperare.
Acordurile prevăd de asemenea, orientarea graduală către un comerţ reciproc
liber. Îndeplinirea acestui obiectiv este asimetrică, ceea ce înseamnă că piaţa Uniunii
va fi deschisă comerţului înaintea pieţelor din ţările asociate.
Între 1991 şi 1993 , Uniunea Europeană a semnat acorduri de asociere cu şase
ţări din Europa Centrală şi de Est: Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia,
România şi Bulgaria.
Întrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat
mijlocul anului 1995 ca dată pentru încheierea de acorduri de Asociere cu Republicile
Baltice şi Slovenia.
Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democraţiilor din
Europa Centrală şi Răsăriteană de a deveni membre ale UE de îndată ce ele îşi pot
asuma obligaţiile economice şi politice impuse de calitatea de membri. Polonia,
Ungaria şi România au depus deja cereri de aderare.
La întrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, şefii de
stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregătire a ţărilor
asociate în vederea accederii lor la statutul de membru al UE şi au fixat începerea
negocierilor de îndată ce ia sfârşit conferinţa interguvernamentală de revizuirea
Tratatului de la Mastricht. După părerea preşedintelui comisiei Europene, Jacque
Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate ţările asociate, în condiţii de
egalitate.
Elementul cheie al strategiei îl constituie micşorarea decalajului dintre ţările
asociate şi UE pentru pregătirea celor dintâi în scopul integrării pe piaţa internă a
Uniunii.

Principiile Uniunii Economice şi Monetare.

Acţiunea statelor membre şi a Comunităţii cuprinde instaurarea unei politici


economice fondată pe îngustarea coordonării politicilor economice ale statelor
membre, pe piaţa internă şi pe definirea de obiective comune, în respectarea
principiului unei economii de piaţă deschisă şi în liberă concurenţă.
Aceste acţiuni includ şi fixarea irevocabilă a taxelor de schimb conducând la
instaurarea unei monede unice ECU, ca şi definirea şi conducerea unei politici
monetare şi de schimb unice al cărei obiectiv principal este de a asigura stabilitatea
preţurilor şi de a susţine politicile generale în comunitate.
Această acţiune a statelor membre şi a CE implică respectarea principiilor
directoare următoare: preţuri stabile; finanţele publice şi condiţiile monetare
sănătoase, balanţa de plăţi stabilă.

Etapele uniunii Economice şi Monetare.

Privită în timp, integrarea economică în cadrul Uniunii europene poate fi


stabilită ca un proces istoric desfăşurat în perioada 1958-2000. Tratatul de la Roma
semnat în 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, a dus la înfiinţarea Comunităţii
Economice Europene (CEE), devenit Uniunea Economică şi Monetară.

49
UEM va fi realizată în trei etape, conform Tratatului de la Maastricht şi
anume: prima etapă la 1 iulie 1990 în coincidenţă cu libertatea de circulaţie a
capitalurilor în marele spaţiu european, a doua etapă a început, de asemenea, la 1
ianuarie 1997, iar a treia etapă va începe cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai
târziu la 1 ianuarie 1999.
A. Procesul integrării economice europene de peste 40 ani a parcurs trei faze
fundamentale: uniunea vamală, uniunea economică şi uniunea monetară.
1.Uniunea vamală. Constituirea CEE a avut ca obiectiv iniţial crearea unei
uniuni vamale între ţările membre. Conţinutul esenţial al acestuia a fost: liberalizarea
schimburilor comerciale prin desfiinţarea taxelor vamale între ţările membre şi
instituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe, adică cele care nu erau membre
ale comunităţii. Această fază, cea a uniunii vamale, s-a încheiat la 1 iulie 1968.
2.Uniunea economică. Este faza următoare a integrării, superioară primei,
incluzând realizările acesteia la care s-a adăugat introducerea celor „patru libertăţi”:
libertatea de mişcare a bunurilor; libertatea de mişcare a capitalurilor; libertatea de
mişcare a serviciilor; libertatea de mişcare a persoanelor.
Prin realizarea celor „patru libertăţi” s-a constituit piaţa unică europeană, care
a început să funcţioneze la 1 ianuarie 1993.
Prima etapă a UEM a permis mersul spre o mai mare convergenţă a politicilor
economice a statelor membre şi o consolidare a coordonării politicilor monetare
naţionale. În cursul primei etape se avea în vedere ca programul pieţei unice să fie
terminat şi noul tratat al UEM să fie subordonat ratificării în toate statele membre,
după procedurile constituţionale naţionale.
Constituirea pieţei unice a avut ca urmări:
- desfiinţarea controlului mărfurilor la frontiere; reducerea controlului
persoanelor la frontierele interioare în cursul anului 1993;
- securitate comună pentru toţi cetăţenii comunităţii; eliminarea dublei taxări la
cumpărarea de produse pentru uz personal din alte ţări membre;
- stabilirea cetăţenilor Comunităţii pentru o durată nedeterminată într-un alt stat
membru decât propriul lor stat,
- recunoaşterea calificărilor profesionale pentru toate statele membre, extinderea
ofertei de produse mai ieftine pentru consumatori printr-o concurenţă sporită;
concurenţa deschide posibilităţi suplimentare pentru crearea de noi locuri de muncă.
Termenul de constituire a pieţei unice europene la 1 ianuarie 1993 nu înseamnă
că toate libertăţile s-au realizat automat şi în întregime la acea dată. Este vorba de un
proces, în care unele măsuri s-au realizat anterior, sau se vor realiza în anii următori.
De exemplu, nouă state membre (din cele 12 de atunci) au semnat Convenţia de la
Schengen fixând data de 1 februarie 1994 pentru suprimarea controlului la frontierele
interioare, inclusiv pentru zborurile aeriene ale căror plecări şi sosiri se situează în
interiorul Comunităţii.
Franţa a mai amânat punerea în aplicare a Convenţiei. Celelalte ţări membre –
Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda au continuat controalele respective pentru
persoane la frontierele lor.
Formarea Uniunii Economice, a pieţei unice europene, este un proces în care
drepturile şi libertăţile economice sunt indisolubil legate de drepturile sociale. În
decembrie 1989, ţările membre au adoptat o cartă socială europeană, care include 12
drepturi fundamentale sociale:
- dreptul de a exercita orice profesie într-una din ţările Comunităţii, la alegerea
sa; dreptul de remunerare echitabilă;
- dreptul la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; dreptul la protecţie
socială asigurată prin sistemul în vigoare în ţara primitoare;

50
- dreptul la libertatea de asociere şi la negociere colectivă; dreptul la formarea
profesională; dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei; dreptul la
informaţie, la consultare şi participare a salariaţilor;
- dreptul la protecţia sănătăţii şi securitatea locului de muncă; dreptul la protecţia
copiilor şi adolescenţilor;
- garantarea unui venit minim pentru persoanele în vârstă, dreptul la integrare
profesională şi socială pentru persoanele handicapate.
Piaţa unică europeană s-a extins prin crearea spaţiului economic european
(SEE) printr-un acord semnat în mai 1992 între CEE şi Asociaţia Europeană a
Liberului Schimb (AELS), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Statele membre
trebuie să evite deficitele excesive ale finanţelor publice, iar finanţarea monetară a
acestora este interzisă.
Când este vorba în tratatul UEM de a cuprinde deficitele şi datoria finanţelor
publice în interiorul anumitor raţii, trebuie să se înţeleagă: prin finanţe publice
(finanţele guvernului general); prin deficit (suma totală netă a împrumuturilor); prin
datorie (totalul datoriilor brute la valoarea lor nominală în curs la sfârşitul exerciţiului,
în interiorul sectoarelor de guvernământ general).
În ceea ce priveşte deficitele publice şi în particular cheltuielile publice
corespunzătoare deficitului, putem spune că un deficit corespunzător cu investiţiile,
purtătoare de bogăţie pentru viitor, poate fi considerat un „bun” deficit.
Modul de finanţare al deficitelor se poate face: prin ceea ce se numeşte
„finanţare monetară”, prin recurgerea la un împrumut, cu condiţia ca statul să nu
beneficieze de acces privilegiat la piaţa capitalurilor; prin recurgerea la un împrumut
pe piaţa capitalurilor, care poate să pună problema contractării de datorii externe a
unei ţări; statul poate să finanţeze un deficit bugetar, crescând impozitele.
Comisia este însărcinată să supravegheze evoluţia situaţiei bugetare şi starea
datoriei publice a Statelor Membre în vederea descoperirii erorilor făcute şi
elaborează un raport care examinează în special dacă deficitul public depăşeşte
cheltuielile publice de investiţii ţinând cont de toţi ceilalţi factori.
3.Uniunea Monetară. Cea de-a treia fază a formării Uniunii Europene,
conform Tratatului de la Maastricht, este constituirea uniunii monetare. Concepţia
privind crearea Uniunii Monetare Europene în trepte urmăreşte ca până la finele
secolului să apară pe piaţă euro - bacnotele şi euro - monedele, ceea ce s-a şi
întâmplat.
Procesul formării uniunii monetare nu trebuie înţeles ca începând doar după
înfăptuirea celei de-a doua faze – uniunea economică; acesta a apărut mult mai
devreme, de aceea se vorbeşte de trei etape ale constituirii uniunii monetare:

3.1. Introducerea SME care s-a făcut în 1979 prin:


a. stabilirea unui mecanism al ratei de schimb a valutelor ţărilor membre, care nu
permitea o fluctuaţie mai mare de ±2,25%;
b. introducerea unităţii monetare europene (ECU – European Currency Unit), ca
monedă de cont, ECU se formează ca un coş al valutelor ţărilor membre, cu ponderi
diferite ale acestora în funcţie de forţa economică a statelor membre, pe baza unor
criterii convenite între părţi.
În anii 1992-1993 au apărut unele tulburenţe monetare, provocate de
dificultăţile unor monede – francul francez, lira sterlină, peseta, escuador – ceea ce a
determinat modificarea în vara anului 1993 a marjei fluctuaţiei a monedelor în cadrul
SME de la ±2,25% la ± 15%, cu excepţia mărcii germane şi guldenului olandez,
pentru care s-au menţinut vechile limite. O adevărată furtună monetară a fost

51
provocată prin ieşirea lirei sterline şi lirei italiene din SME în 1992 şi care au fost
lăsate să fluctueze liber. Lira italiană a revenit în SME în decembrie 1996.
3.2. În fiinţarea Institutului Monetar European (IME), care a început să
funcţioneze de la 1 ianuarie 1994. Dacă prima etapă a reprezentat începuturile uniunii
monetare europene, această etapă înseamnă consolidarea ei.
Obiectivele IME sunt: întărirea cooperării între băncile centrale europene
naţionale; o mai bună coordonare a politicilor monetare ale membrilor UE în
vederea stabilităţii preţurilor; supravegherea funcţionării SME; facilitarea utilizării
ECU; pregătirea condiţiilor pentru trecerea la faza a treia prin crearea instrumentelor
şi procedurilor necesare aplicării politicii monetare unice.
3.3. În etapa finală se va crea Banca Centrală Europeană (BCE), care va înlocui
IME. BCE va emite o monedă unică. S-a convenit ca moneda unică să se numească
EURO, fiind folosită de la 1 ianuarie 1999.
Prin înfiinţarea BCE se va ajunge la o singură politică monetară, vor fi blocate
ratele de schimb se va introduce moneda unică cu circulaţie mai întîi între băncile
centrale şi comerciale, pentru ca apoi, după unele aprecieri, să circule pe piaţă ca
bacnote şi monede în 2002.
După formarea BCE, băncile centrale ale statelor membre vor continua să
existe şi împreună cu BCE vor constitui Sistemul European al Băncilor Centrale
(SEBC). Pentru judecarea gradului de convergenţă economică atins de statele membre
şi reţinute pentru a decide trecerea la cea de-a treia etapă trebuie să îndeplinească cele
5 criterii de convergenţă prevăzute în Tratatul de la Maastricht (menţionate în
capitolul anterior). În plan economic convergenţa politicilor economice naţionale spre
obiectivele fixate în comun va fi mai puternică decât în cursul celei de-a doua etape şi
urmărirea multilaterală a evoluţiilor economice a statelor membre va putea, dacă este
cazul, să aplice sancţiuni pentru statele care, ducând o „proastă politică” ar risca să
pună în pericol stabilitatea monedei unice.
Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse începând din anii 1950
de către promotorii Europei Comunitare. Ea reprezintă cea mai avansată organizaţie
de integrare multilaterală, având posibilitatea de acţiune atât în domeniul economic,
social şi politic, cât şi în domeniul drepturilor omului şi al relaţiilor externe ale celor
15 state membre.
Tratatul de la Paris din 1951 a întemeiat Comunitatea Europeană a Cărbunelui
şi Oţelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economică
Europeană (CEE) si Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA), constituind
împreună Comunităţile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat în 1986, prin
semnarea Acordului Unic European, şi în 1991, prin semnarea Tratatului asupra
Uniunii, adoptat la Maastricht.
Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 şi 1991 constituie baza constituţională
a ceea ce numim, în prezent, Uniunea Europeană (UE), stabilind între statele membre
legături juridice care merg dincolo de relaţiile contractuale între statele suverane.
.

2. ROMÂNIA ŞI U.E.

2.1. Necesitatea aderării României la Uniunea Europeană

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o


asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre pe
52
de altă parte. Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit
membru asociat şi sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că
obiectivul final urmărit de ţara noastră este de a deveni membru cu drepturi depline a
U.E. şi că asocierea are ca scop să ajute România să realizeze acest deziderat.
România a avut contacte şi înţelegeri cu U.E. încă din deceniile sase şi şapte,
când au fost încheiate acorduri comerciale şi tehnice şi acorduri prin care beneficia de
preferinţe vamale comunitare. De abia în anul 1990 a fost semnat Acordul comerţ,
cooperare comercială şi economică între România şi U.E., iar din 1991 România a
devenit beneficiară a asistenţei financiare acordată prin Programul PHARE.
Negocierile privind asocierea României la U.E. au început în anul 1992 şi s-au
finalizat în acelaşi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul României
a ratificat Acordul European de asociere la U.E. în 1993.
Asocierea României la U.E. înseamnă pe plan economic crearea unei zone de
liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei
romaneşti, iar în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui
dialog politic permanent între părţi. În cadrul acordului sunt precizate o serie de
principii care au în vedere:
stabilirea unei perioade de tranziţie de maximum 10 ani, împărţită în două
etape, trecerea la cea de a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere
a aplicării pană în acel moment a prevederilor Acordului;
asimetria în acordarea de către parţi a concesiilor concretizate prin faptul că,
în timp ce Uniunea îşi va realiza angajamentul în prima etapă, România şi-l va pune în
aplicare în a doua ;
angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări care să
vină în contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare;
disponibilitatea părţilor ca pe perioada de tranziţie să procedeze de comun
acord, în funcţie de conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică
şi analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea
acestora.
Acordul European de asociere a României la U.E. cuprinde prevederi pentru
fiecare sector principal de activitate:
în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi
a unei zone de comerţ liber care se va concretiza prin eliminarea treptată a
obstacolelor tarifare şi netarifare existente în acest moment în relaţiile comerciale
dintre România şi U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu excepţia celor textile
şi siderurgice, dar şi produsele agricole de bază (neprelucrate sau cu grad redus de
prelucrare şi prelucrate). Zona de comerţ liber va fi realizată în perioada de tranziţie
de maximum 10 ani, în mod gradual. Perioada de tranziţie este asimetrică în ceea ce
priveşte ritmul reducerii şi eliminării taxelor de către România, oferindu-se astfel ţării
noastre o perioada mai lungă de timp pentru deschiderea pieţei sale la importurile din
U.E. Dacă U.E. se obligă să elimine toate taxele vamale şi îngrădirile cantitative pană
la sfârşitul primei etape a perioadei, România va face acest lucru la sfârşitul celei de-a
doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde
aranjamente speciale:
aderarea României la U.E. necesită un cadru economic care să fie compatibil
cu funcţionarea U.E. şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grăbirea
descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici
şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor romaneşti la normele comunitare, legarea
cursului leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a
populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţarilor din U.E. ( 10%
în agricultură, 30% în industrie şi peste 60% în servicii ). România va trebui să aplice
53
acele căi şi mijloace care să ducă la relansarea puternică a producţiei, la stimularea
investiţiilor, la creşterea competitivităţii produselor, accelerarea procesului de
reformă, la restructurare şi privatizare, de modernizare în vederea asigurării unei
macrostabilizări durabile şi eliminării actualelor dezechilibre fundamentale din
economie. Trebuie acordată mai multă atenţie valorificării superioare a resurselor,
inclusiv cele umane, creşterii productivităţii muncii, evoluării şi folosirii eficiente a
potenţialului competitiv şi creativ al firmelor autohtone.
pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea
de Justiţie etc. vor trebui să aibă aceleaşi atribuţii cu acelea din ţările comunitare;
în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter
economic şi pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în
U.E., fiecare proiect de lege adoptat trebuind să cuprindă o precizare, potrivit căreia
legea este conformă cu legislaţia comunitară.
În cadrul cooperării financiare dintre România şi U.E., România va beneficia
de asistenţa financiară din partea U.E., sub forma de donaţii şi împrumuturi, inclusiv
împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, pentru accelerarea şi susţinerea
proiectului de transformare economică a ţării şi pentru a sprijini reajustarea
structurală. O destinaţie importantă a împrumuturilor o reprezintă diminuarea
consecinţelor economice şi sociale, a costurilor sociale ale tranziţiei la economia de
piaţă.
Asistenţa financiară va fi acoperită din doua surse: programul PHARE, în
cadrul căruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementării Consiliului
U.E.; împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiţii până la expirarea
valabilităţii acestora.
În Acord se stipulează faptul că asistenţa financiară din partea U.E. va fi
evaluată periodic în funcţie de priorităţile stabilite, de capacitatea de absorbţie a
economiei României, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul
înregistrat pe linia economiei de piaţă şi în ce priveşte restructurarea economică.
Pentru a se realiza o utilizare optimă a acestor credite se va realiza o coordonare între
contribuţiile U.E. şi cele din alte surse, cum ar fi: finanţarea din partea statelor
membre, alte ţări din G-24, F.M.I., Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Acordarea creditelor în cadrul asistenţei financiare se va face numai pe baza
unor documentaţii prezentate de România, din care să rezulte oportunitatea, modul de
derulare a investiţiei, eficienţa economică şi efectele sociale defalcate pe diferite
etape ale derulării investiţiei.
Toate aceste principii ale asocierii trebuie însă transpuse în practică în
concordanţă cu interesele naţionale ale României. Asocierea şi aderarea trebuie să
servească promovării interesului naţional şi dezvoltării potenţialului economic şi
patrimoniului cultural românesc.
În ceea ce priveşte aderarea României la U.E., cererea oficială a fost depusă în
anul 1995, fiind a treia ţară din cele 10 care şi-au depus oficial cererea de aderare :
Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, şi Slovacia.
Împreună cu această cerere de aderare, ţara noastră a mai depus două
documente de susţinere a cererii :
Strategia naţională de pregătire a aderării României la U.E.;
Declaraţia de la Snagov, semnată de şefii tuturor partidelor parlamentare.
Pentru pregătirea condiţiilor şi derularea procesului de aderare a fost necesară
crearea unui cadru organizatoric :
a) crearea Comitetului Interministerial de Integrare Europeană, condus de
şeful guvernului, a Departamentului pentru Integrare Europeană din cadrul

54
guvernului, precum şi a compartimentelor corespunzătoare specializate la nivelul
ministerului şi instituţiilor administraţiei publice locale;
b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economică a celor două
Camere ale Parlamentului şi crearea unui departament specializat pentru armonizarea
legislativă în cadrul Consiliului Legislativ, care veghează la îndeplinirea Programului
Naţional de armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară;
c) desfăşurarea dialogului cu ţările membre U.E. şi cu instituţiile U.E.
structurat pe două domenii de activitate, ceea ce va permite să se abordeze aprofundat
toate aspectele majore ale procesului de integrare în U.E.;
d) înfiinţarea de centre de informare şi documentare în problemele U.E.;
e) realizarea Programului Naţional de pregătire a specialiştilor în domeniul
integrării şi a strategiei de imagine a procesului de pregătire a aderării României la
U.E., destinată opiniei publice autohtone şi europene.
Factorii de conducere şi decizie în ţara noastră trebuie să precizeze şi să arate
în modul cel mai transparent că România doreşte şi urmăreşte să se integreze cu cei
care vor să coopereze pe baze egale, democratice, şi nicidecum cu cei care vor să-i
subordoneze pe alţii.
Pornind de la stadiul dezvoltării economiei româneşti ar fi necesară o perioadă
de timp în care ţara noastră să beneficieze de un statut preferenţial, perioadă în care să
fie sprijinită pentru a atinge standardele europene corespunzătoare. România nu
trebuie să admită, sub pretextul europenismului, subordonarea interesului naţional faţă
de cei puternici, care ar crea o serie de probleme pentru dezvoltarea şi suveranitatea
naţională. Integrarea europeană trebuie să fie concepută de ţara noastră cu respectarea
suveranităţii naţionale, a demnităţii şi drepturilor omului.
Concepţia modernă pe care trebuie să se bazeze România în procesul integrării
economice presupune:
a) constituirea sistemului de legi şi reglementări ce definesc drepturile şi
obligaţiile, fixând cadrul fundamental în care se pot dezvolta relaţiile economice între
parteneri;
b) înlocuirea instituţiilor specifice unei economii de comandă cu cele specifice
de economie de piaţa liberă;
c) asigurarea factorilor care să favorizeze funcţionarea profitabilă a pieţelor
prin punerea în valoare a factorilor de producţie şi a capacităţii întreprinzătorului;
d) realizarea unei interdependente normale între politicile macroeconomice şi
cele structurale, pe baza extinderii liberei iniţiative;
e) conceperea modelelor de cooperare economică şi etapizarea procesului de
integrare economică internaţională, care nu trebuie să se reducă doar la o asimilare
economică.
Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen
mediu (1997 – 2000) îl constituie obţinerea unei creşteri economice durabile, care pe
termen mediu – lung să reducă decalajul de dezvoltare economică a României faţă de
Uniunea Europeană. Din acest obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice,
cum sunt: valorificarea resurselor proprii şi a potenţialului economic existent, în
condiţiile unei ajustări ample a producţiei industriale, evidenţierea condiţionării lor
cauzale dintre ramuri şi a posibilităţii de creştere a producţiei fiecăruia, în condiţiile
volumului de resurse previzibile în acest moment; stimularea proceselor de privatizare
şi restructurare cu precădere către ramurile şi sub ramurile pentru care dezvoltare este
direct condiţionată de aportul capitalului străin, de noi pieţe şi de modificarea ofertei
şi a structurii de proprietăţi. Toate aceste obiective specifice vizează trecerea cat mai
rapidă a României la economia de piaţă.

55
Efectele integrării României în U.E. vor fi resimţite atât în perioada de pre-
aderare, cat şi după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic,
precum şi prin preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E..

2.2. Criteriile si strategia aderării României la Uniunea Europeana

Consiliul European reunit la Copenhaga în anul 1993 a definit şi precizat


condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ţările asociate din Europa Centrală şi de
Est pentru a adera la Uniunea Europeană, condiţii definite sub forma unor criterii:
1) Stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei statului de drept,
drepturilor omului, respectului şi protecţiei minorităţilor. Potrivit prevederilor
Constituţiei, minorităţile naţionale pot fi reprezentate în Parlamentul României şi în
organele locale.
Reprezentarea în Parlamentul României se face în condiţii speciale,
reprezentantul minoritar naţional putând fi ales cu numai 5% din voturile necesare
pentru un deputat ales obişnuit. În legătură cu participarea la viaţa cultural-artistică şi
editorială, Parlamentul României a pus la dispoziţia minorităţilor naţionale din
România bani pentru finanţarea unor proiecte şi programe în cadrul Companiei
Europene pentru Combaterea Rasismului, Xenofobie, Antisemitismului şi Intoleranţei.
Din 1993 fiinţează Consiliul pentru Minorităţi Naţionale, organism
guvernamental din care fac parte reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale din
România, având ca scop identificarea şi soluţionarea problemelor specifice ale
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
2) Existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă. În cadrul economiei de piaţă,
echilibrul între cerere şi ofertă se stabileşte prin jocul liber al forţelor de piaţă. O
economie de piaţă funcţionează atunci când sistemul juridic, inclusiv reglementarea
dreptului de proprietate, este pus la punct şi gata să fie aplicat. Funcţionarea
economiei de piaţă este facilitată şi de stabilitatea macroeconomică şi de consensul
forţelor politice în adoptarea strategiei economice. Un sistem financiar bine dezvoltat
şi structurat şi absenţa barierelor la intrarea şi ieşirea de pe piaţa a agenţilor economici
contribuie şi ele la funcţionarea eficientă a economiei de piaţă.
România face eforturi însemnate pentru realizarea economiei de piaţă. Au fost
liberalizate preţurile, principalele bariere comerciale au fost înlăturate, s-a trecut la
privatizarea întreprinderilor şi la restructurarea activităţilor, însă se mai menţine într-o
măsură importantă implicarea guvernului în viaţa economică. Drepturile de
proprietate nu sunt pe deplin asigurate, mai ales asupra fondului funciar, iar
organismele de control nu sunt complet instalate şi nu au capacitatea de a asigura
respectul şi aplicarea legii.
Deciziile privind strategia dezvoltării economiei suferă din lipsă de coerenţă şi
drept urmare realizările în domeniul macrostabilizării sunt inegale; performanţele în
domeniul creşterii economice sunt fluctuante, inflaţia şi şomajul au ajuns la cote
alarmante. Agenţii economici consideră că actualul mediu economic nu este
suficient de stabil încât să stimuleze economiile şi investiţiile interne şi externe.
Se apreciază că programul de rentabilizare a activităţilor economice şi de
restructurare va mai dura încă mulţi ani, la care se adaugă drumul sinuos al reformei şi
instabilitatea macroeconomică care determină agenţii economici să nu accepte în
totalitate reforma.

56
Instabilitatea politică din România nu este în măsură să asigure consolidarea
mecanismelor de piaţă instaurate şi să funcţioneze suficient. Administraţia publică nu
este deocamdată în măsură să asigure o aplicare a legilor după adoptarea lor. Sectorul
financiar s-a dovedit pană în prezent incapabil să-şi asume riscul de intermediere
financiară. Pentru a deveni pe deplin viabil este necesară continuarea privatizării şi
realizarea unui sistem de control mai eficace. Sectorul bancar va trebui în mai mare
măsură să asigure disciplina financiară a întreprinderilor.
3) Capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei. Se
poate aprecia că încă de pe acum pot fi identificate câteva elemente care oferă
indicaţii în legătură cu capacitatea economiei naţionale de a face faţă concurenţei
agenţilor economici comunitari. Este necesar un cadru juridic naţional în care agenţii
economici să acţioneze, asemănător cerinţelor funcţionării Pieţei Interne Unice. În
industrie se mai menţin încă sectoare energointensive care sunt dependente de
importul de materii prime; costurile salariale şi cu forţa de muncă sunt încă ridicate,
restructurarea marilor combinate se face greoi.
Deşi cadrul legislativ pune accent pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi
mijlocii, lipsa fondurilor şi incapacitatea de a elabora studii pentru susţinerea
financiară străină au făcut ca acest sector să nu cunoască amploarea prognozată.
Investiţiile străine în economia României se consideră că sunt modeste, din
mai multe motive: cadrul judiciar insuficient dezvoltat şi instabil, presiunile fiscale
ridicate şi sinuoase de la o perioada la alta, instabilitatea politică şi socială care
determină concesii succesive din partea guvernului cu efecte negative asupra mersului
reformei.
Actuala structură a economiei şi a proprietăţii, capacitatea de care dispun
agenţii economici, ne arată că nivelul de integrare economică a României în viaţa
U.E. este relativ scăzut şi drept urmare o expunere prematură a economiei
româneşti la exigenţele şi presiunile concurenţiale ale pieţei unice ar reprezenta un
şoc pentru agenţii economici şi populaţie, cu consecinţe extrem de grave pentru
situaţia economică a ţării.
4) Capacitatea asumării obligaţiilor ce îi revin unui membru al Uniunii
Europene. Aderarea unei ţări la Uniunea Europeana implică în mod necesar şi
asumarea unor obligaţii ce derivă din criteriile ce stau la baza aderării:
tranziţia la economia de piaţă şi la democraţie trebuie să ţină pasul sau chiar
să devanseze momentele cheie ale perioadei de tranziţie în calitate de asociat al U.E.;
elaborarea cadrului legislativ intern pentru democraţie şi economie de piaţă
trebuie să dea prioritate acelor aspecte şi elemente care fac posibilă funcţionarea
Acordului European conform calendarului convenit;
reformele legislative şi instituţionale trebuie să coboare în profunzimea
structurii societăţii, ca o condiţie a valorificării avantajelor Acordului European;
colaborarea politică cu U.E. deschisă de prevederile Acordului European
trebuie permanent consolidată cu acţiuni concrete de cooperare comercială,
economică şi financiară, de natură să accelereze facilităţile economiei;
grăbirea procesului de macrostabilizare economică;
dezvoltarea cooperării cu celelalte ţări asociate ca o condiţie a constituirii unei
structuri compatibile cu cele existente în U.E.
Scurta prezentare a cerinţelor şi exigenţelor procesului de asociere şi aderare a
României la U.E. demonstrează complexitatea acestui proces, eforturile pe care ţara
noastră trebuie să le facă pe drumul dezvoltării democraţiei şi vieţii economice pentru
a atinge standardele vieţii europene. De aceea este greu de precizat un orizont de timp
pentru admiterea României în U.E. Dorinţa noastră depinde de măsura în care vor fi

57
îndeplinite cerinţele cuprinse în Acordul de Asociere şi a prevederilor criteriilor de
aderare la U.E.

Strategia aderării României la U.E.

În conformitate cu obiectivul major stabilit de România pentru actuala etapă


de dezvoltare, crearea condiţiilor pentru aderarea, într-o perspectivă apropiată , la
U.E., principiile fundamentale ce stau la baza dezvoltării economiei şi înfăptuirii
reformei sunt: reforma societăţii româneşti pentru recunoaşterea şi afirmarea valorilor
morale şi democratice, aşezarea dreptului de proprietate la temelia societăţii
româneşti, accelerarea reformei instituţionale începând cu Guvernul României pentru
crearea unui stat modern, restructurarea şi modernizarea industriei româneşti în sensul
redimensionării şi privatizării acesteia în vederea asigurării unei creşteri economice
durabile, reorientarea şi dezvoltarea agriculturii în direcţia cerinţelor economiei de
piaţă prin sprijinirea sistemelor de producţie şi valorificare, reforma sistemului
finanţelor publice potrivit principiului finanţării obiectivelor viabile economic,
distribuirea echitabilă a costurilor tranziţiei în sprijinul solidarităţii sociale, aşezarea
României cu demnitate în lumea democratică şi dezvoltată a Europei.
Aşezând la baza dezvoltării economico-sociale aceste principii, strategia
aderării României la U.E. cuprinde o serie de obiective sintetizate în următoarele
politici : politica macroeconomică, politica de restructurare a economiei, politici
privind drepturile omului, culte şi minorităţi şi politici privind capitalul uman.
Politica macroeconomică a guvernului îşi propune în domeniul valutar-
monetar următoarele:
reducerea inflaţiei, înfăptuirea stabilităţii interne şi externe a monedei
naţionale, respectiv introducerea unor măsuri de politică economică menite să asigure
previziunea evoluţiei cursului monedei;
recâştigarea încrederii în moneda naţională şi creşterea vitezei de rotaţie a
banilor;
limitarea deficitului bugetar în vederea diminuării ponderii statului în
utilizarea resurselor financiare ale economiei;
menţinerea ratelor dobânzii la niveluri pozitive, în termeni reali, pentru a
asigura creşterea şi utilizarea eficientă a resurselor de capital financiar;
asigurarea unui nivel competitiv şi realist al cursului de schimb valutar;
asigurarea deplinei convertibilităţi a contului curent şi pregătirea condiţiilor de
trecere graduală la convertibilitatea contului de capital;
administrarea cu prudenţă sporită şi într-o manieră transparentă a datoriei
publice interne şi externe;
practicarea unor dobânzi pentru depozite bancare ale băncilor comerciale la
Banca Naţională a României sub nivelul dobânzii pe piaţa interbancară;
diversificarea emiterii de obligaţiuni de stat pe termen mediu, ca instrument al
Băncii Naţionale a României de reglare a masei monetare şi pentru finanţarea
deficitului bugetar.
Politicile de restructurare a economiei îşi propun mai întâi măsuri de
consolidare a mecanismelor concurenţiale care să permită României îndeplinirea
condiţiilor necesare semnării Acordului European de evaluare a conformităţii. Va fi
încurajată activitatea Consiliului Concurenţei pentru a întări capacitatea acestuia de a
pune în aplicare legislaţia protecţiei concurenţei.
În prezent, acţiunile privind crearea condiţiilor de aderare a României la U.E.
vizează: includerea permanentă a problematicii specifice a integrării pe agenda
58
contactelor politice bilaterale şi multilaterale; pregătirea temeinică a fiecărei etape de
negociere în formarea unui corp de negociatori competenţi; consolidarea coordonării
de către Departamentul pentru Integrare Europeană a procesului, alături de alte
instituţii cu responsabilităţi în domeniu, prin alocarea unor resurse suplimentare
(umane şi materiale) capabile să gestioneze în mod adecvat acest proces; utilizarea cu
eficienţă maximă a programelor comunitare de asistenţă şi colaborare; obţinerea unui
acces mai larg, în condiţii echitabile, la sursele de finanţare şi investiţii; ameliorarea
regimului de liberă circulaţie în spaţiul comunitar a cetăţenilor români.
Ţara noastră va trebui să pună cât mai curând în aplicare prevederile
Programului de pre-aderare pentru a pregăti cât mai bine condiţiile pentru începerea
negocierilor în vederea aderării ca membru cu drepturi depline la U.E.
Dintre măsurile cele mai importante a căror punere în aplicare a început deja
menţionăm:
realizarea programului naţional de armonizare legislativă vizând îndeosebi
crearea unui cadru adecvat de participare la piaţa unică a U.E.;
pregătirea condiţiilor pentru punerea în aplicare a prevederilor din acordul de
asociere referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă şi a capitalului şi elemente
complementare dezvoltării comerţului şi investiţiilor;
dezvoltarea de proiecte specifice pentru valorificarea întregului pachet de
asistenţă europeană în domeniul restructurării si privatizării, pentru desăvârşirea
procesului de ajustare structurală, al protecţiei sociale, al dezvoltării infrastructurii si
al edificării societăţii civile;
dezvoltarea cooperării şi încheierii de acorduri de liber schimb cu ţările
asociate la U.E., ca bază a revigorării comerţului dintre ele.
Derularea contemporană a procesului de integrare a ţărilor din U.E.,
caracterizat de adâncirea acestuia şi marcat de încheierea procesului de formare a
pieţei unice şi pregătirea uniunii monetare, ridică probleme noi şi deloc uşoare pentru
nişte candidaţi cu economiile în transformări profunde, care doar de câţiva ani au
trecut la convertibilitatea de cont curent a monedei naţionale, liberalizarea comerţului
exterior, crearea şi consolidarea mecanismelor de piaţă concurenţială etc.
Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă
pentru România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt
mai mari pentru ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii
sunt mai mari decât costurile pentru ţările U.E.
Efectele pe termen lung ale integrării şi implicaţiile cantitative ale acestora
constituie un puternic stimulent pentru impulsionarea eforturilor de integrare.
Se poate aprecia că procesul de îndeplinire a criteriilor de aderare la U.E. de
către ţările candidate se va desfăşura în mod continuu, pe parcursul mai multor ani.
Dialogul instituţionalizat cu U.E. va stabili nu când o ţară doreşte să adere la U.E., ci
când este pregătită să facă acest demers în conformitate cu strategia de la Essen
(decembrie 1994) şi cu hotărârile Consililui European de la Luxemburg (1997) şi
Conferinţei Europene de la Londra (1998).
România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o
redresare economică cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor
interni, potentaţi de cooperarea cat mai stransă cu ţările comunitare, al căror sprijin
îndeosebi financiar şi tehnico-economic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o
colaborare multilaterală cu celelalte ţări aderente la U.E.
Perspectivele integrării rapide în U.E. vor trebui să determine autorităţile
romane să analizeze cu seriozitate costurile acestui proces în raport cu beneficiile
scontate, termenul necesar armonizării legislative şi cat de benefic este procesul
pentru reforma în curs de desfăşurare in ţara noastră.

59
2.3. Impactul EURO asupra economiei româneşti

În contextul în care pentru majoritatea ţarilor vest –europene este aproape


unanim acceptat avantajul utilizării monedei unice, se apreciază că şi pentru România,
al cărei comerţ exterior este orientat în proporţie de aproximativ 2/3 către această
piaţă, adoptarea monedei unice va aduce reale beneficii.
Pentru a deveni stat membru al U.E., România va trebui să-şi clădească un
sistem de referinţă, în care moneda de referinţă să fie EURO, şi nu dolarul american.
Noua monedă va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor
comerciali autohtoni datorită fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E.
Având în vedere perspectivele monedei euro, interesul României de aderare la
structurile europene şi semnalele pozitive pe care le-am primit în acest sens, băncile
autohtone îşi manifestă interesul să construiască şi să dezvolte depozite în moneda
europeană (EURO), folosind astfel o singura monedă faţă de cele 15 utilizate în
prezent, valabilă pentru toate operaţiunile financiare, bancare şi comerciale.
În prezent, agenţii economici pot alege pentru derularea tranzacţiilor fie euro,
fie moneda naţională. Se aşteaptă ca marile companii multinaţionale să fie
deschizătorii de drumuri în utilizarea euro. Acestea vor începe să opereze în euro şi
vor influenţa clienţii să procedeze la fel.
Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comerţului exterior al
României, având în vedere că 2/3 este orientat către ţările U.E. Noua monedă va
stimula importurile şi exporturile firmelor romaneşti. Pană în prezent, majoritatea
contractelor comerciale erau exprimate în dolari SUA. Doar contractele cu Germania,
Franţa, Marea Britanie erau exprimate în moneda naţională a acestora. În tranzacţiile
cu ţările a căror monedă este mai slabă (Italia, Portugalia) se folosea dolarul. Pe viitor,
pentru aceste tranzacţii se foloseşte euro. Acest lucru va avea ca efect reducerea
influenţelor de curs datorate fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E.
România a pierdut sume mai de bani datorită faptului că până acum erau alese
ca monedă de contract fie dolarul SUA, fie monedele unor ţări din U.E. al căror curs
fluctua.
Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile
agenţilor comerciali autohtoni cauzate de riscurile de curs valutar.
Pentru început, agenţii economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro,
să folosească în tranzacţiile pe care le efectuează atât euro, ca monedă de plată, cat şi
dolarul SUA, ca monedă de consolidare, spunea Mihai Ionescu – secretar general al
Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Euro va reduce costurile pe care firmele le suportă ca urmare a schimburilor
valutare. Costurile acestea au fost estimate la 1-2% din valoarea tranzacţiei. Tot
datorită euro se economiseşte timp preţios în activitatea de gestiune, dispărând
necesitatea analizei riscului şi a raportului cheltuieli – profit pentru fiecare în parte,
efectuată de firmă.
De asemenea, se simplifică evaluarea rezultatelor comerciale efectuate din
punct de vedere al întreprinderii, nemaifiind necesar să se ţină cont de volatilitatea
monedei.
O dată eliminate barierele monetare din cadrul U.E., exportatorii vor beneficia
de un acces mult mai facil pe pieţele oricăreia dintre ţările membre. Astfel se va
60
reduce numărul de intermediari, întreprinderile mărindu-şi veniturile ca urmare a
exporturilor directe.
Un alt avantaj important oferit de moneda unică este transparenţa. Exprimarea
tuturor preţurilor în euro va ajuta firmele româneşti să îşi aleagă furnizorii care să le
asigure cele mai mici cheltuieli şi să exporte în ţările de unde pot obţine veniturile
cele mai mari.
Alături de moneda euro, o importanţă deosebită pentru România o are şi Banca
Centrala Europeană, care şi-a început activitatea la Frankfurt şi a preluat o serie de
atribuţii ale F.M.I. privind finanţarea şi urmărirea unor politici consecvente de
stabilitate a preţurilor.

Procesul de extindere a UE

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput
in 1951 intre cinci state europene: Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si
Olanda.Dupa patru valuri de aderari: 1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie;
1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Suedia.UE are acum 15 State
Membre si se pregateste pentru cea de a cincea extindere, catre Europa Centrala si de
Est.
In martie 1998 cea de a cincea extindere a fost lansata in mod oficial, cuprizand
urmatoarele 13 state: Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
Romania, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Malta si Turcia.

Principalele obiective sunt:


promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993, iar
moneda unica a fost lansata in 1999);
sa afirme identitea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar
pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate pana la rezolvarea crizelor
internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);
sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o
completeaza, oferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor)
sa dezolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei
interne si in particular de libera circulatie a persoanelor).

Sambata 1 Mai, Europa va avea noi granite, iar steagul Uniunii Europene va flutura
pentru 75 de milioane de cetateni

De la 15 la 25 de state, de la 378 la 453 milioane de europeni: acesta va fi profilul noii


Uniunii Europene.In noile sale buletine, magazine si in toate transmisiile live,
EuroNews va va tine la curent zilnic, despre evenimentele din si in jurul
continentalului ’’Bing-Bang’’.Pe 30 aprilie si 1 mai puteti urmari in direct pe
EuroNews evenimentele care vor avea loc in cele 10 noi state ale Uniunii Europene
( Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovenia si
Ungaria).

Ziua Europei 2004

Totul a inceput la 9 mai 1950, cand ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman, a
propus Frantei, Germeniei si celorlalte tari europene sa-si puna in comun productiile
de carbune si otel, care stateau la baza productiei de armament.Aceasta propunere a
dus la infiintarea in 1951 a Comunitatii europene a carbunelui si otelului.Dupa secole
61
in care Europa fusese teatrul unor razboaie devastatoare, se puneau bazele unei
integrari prin care sa se asigure pacea si prosperitatea Europei.
’’Declaratia Schuman’’ este considerata ca fiind actul de nastere al Uniunii Europene,
iar ziua de 9 mai-Ziua Europei, un simbol European, alaturi de moneda Euro, de
steag, propriul imn (Oda Bucuriei de Beethoven) si de o deviza: “Unitate in
diversitate”.
Incepand de la 1 mai 2004, Uniunea Europeana are 25 de state membre (Austria,
Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica
Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Turcia, Irlanda)care au format
impreuna un spatiu de peste 4 milioane km2, cu o populatie totala de aproximativ 460
milioane de locuitori.

EURO
Euro este moneda unica a Uniunii Monetare Europene (European Monetary
Union - EMU), adoptata de 11 State Membre UE de la 1 ianuarie 1999, la care s-a
adaugat al 12-lea de la 1 ianuarie 2001. In prezent zona EURO este formata din
urmatoarele state: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia si Finlanda.

Moneda EURO a intrat deja in circulatie la data de 1 ianuarie 2002. Ea se


prezinta sub forma de bancnote de 500, 200, 100, 50, 20, 10 si 5 EURO si sunt
identice in toate cele 12 state. Monedele sunt de 1 si 2 euro, 50, 20, 10, 5, 2 si 1 cent.
Monedele sunt emise de fiecare stat si au fata identica, iar pe verso sunt
individualizate cu motive specifice fiecarui stat.

Care va fi efectul asupra statelor din Europa de Est? Aceste state isi pastreaza inca
monedele nationale. Monedele lor nationale nu au orata de schimb fixa fata de
moneda unica. Putem afirma ca trecerea la moneda unica aduce beneficii nu numai
intreprinzatorilor, marilor companii, prestatorilor de servicii, cat si consumatorilor.
Ele se refera in principal la:

• Stabilitatea monetara (se elimina riscul ratei de schimb pentru tarile din zona
EURO);
• Scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in domeniul costurilor, dar si
al concurentei;
• Transferul fondurilor se va face mai usor si mai ieftin;

Reducerea inflatiei (politica monetara comuna va impiedica inflatia dintr-o tara


membra sa afecteze celalte state membre); EURO

Implicatii ale trecerii la euro pentru IMM

(intreprinderile mici si mijlocii)

Multe intreprinderi mici si mijlocii percep trecerea la euro ca o constrangere


sau un proces generator de costuri suplimentare. In aceasta privinta, se cuvine sa
62
evidentiem ca doar o intreprindere mica si mijlocie din patru, la ora actuala, a facut
deja un demers practic in a calcula si evidentia exact efectele introducerii euro asupra
operatiunilor sale.

Cu cat intreprinderile vor intarzia mai mult in pregatirea pentru moneda unica,
cu atat mai mari vor fi costurile de adaptare la care vor trebui sa faca fata. Invers, o
buna pregatire si din timp, le-ar permite intreprinderilor sa beneficieze de o serie de
avantaje.

a) Avantajele euro pentru IMM

In prezent, IMM ezita sa foloseasca mai multe devize datorita fluctuatiilor monetare.

Ele dispun foarte rar de mijloace eficiente de a se apara impotriva riscurilor de


schimb valutar. De aceea, uneori ele renunta sa stabileasca relatii comerciale in afara
frontierelor nationale. Cu euro intreprinderile pot beneficia de o zona monetara
stabila, libera de constrangeri monetare, in interiorul careia devalorizarile competitive
nu vor mai exista.

Inexistenta in viitor a cheltuielilor de schimb valutar in interiorul zonei euro,


ca si a cheltuielilor cu operatiunile de acoperire a riscului valutar ar trebui sa permita
IMM accesul la noi piete nationale din UEM, ajungandu-se treptat la o veritabila
,,piata unica interna". La scara europeana economiile realizate numai din disparitia
cheltuielilor de schimb valutar s-ar ridica la 30,5 miliarde EUR. Tot introducerea euro
ar oferi IMM si noi perspective comerciale, avantajoase atat in ceea ce priveste
exportul, aprovizionarile cat si investitiile; trecerea la euro antreneaza o crestere a
transparentei preturilor, de care va profita fiecare intreprindere. Va fi mai usor de
patruns in celelalte tari comunitare, iar IMM, care pana nu demult isi limitau
activitatile la cadrul national, vor putea usor sa acceada la piete straine, din UEM. Noi
circuite de distributie, precum vanzarea prin corespondenta, vor putea fi folosite, mai
ales datorita posibilitatilor nelimitate oferite de comertul electronic.

Circuitele de aprovizionare vor putea fi modificate pentru a se tine cont de


diferentele de pret care apar acum mult mai clar. In aceasta privinta, chiar si micile
intreprinderi neimplicate in comertul international vor solicita furnizorilor lor sa
reflecte in preturi economiile realizate in urma introducerii monedei unice. In plus,
IMM vor beneficia de pe urma euro si pe plan financiar. Bancile vor putea oferi
aceleasi servicii financiare pentru ansamblul zonei euro, ceea ce se traduce in surse de
finantare mai diversificate si mai atractive pentru IMM.

La fel de adevarat este insa si ca euro va antrena costuri de adaptare pentru


intreprinderi, limitate totusi in timp, care se vor estompa pe termen lung datorita
avantajelor mult mai mari ale unei monede unice.

Avand in vedere ca unul din principiile UEM vizeaza ca trecerea la euro sa fie
insotita si de o asanare a economiilor tarilor participante, in contextul unei inflatii
limitate, cu deficite publice mici si cu o moneda cu greutate internationala, IMM vor
beneficia, indirect, de toate aceste elemente, putand sa devina din ce in ce mai
competitive.

b) Pregatirea IMM pentru euro

63
Pentru a putea beneficia insa de toate aceste avantaje, intreprinderile trebuie sa
se pregateasca, intrucat trecerea la euro nu este numai o schimbare de ordin pur tehnic
ci implica o serie de mutatii la nivelul firmei, atat in cadrul departamentul informatic
si contabil cat si comercial, financiar, de marketing si de personal.

Intr-o prima etapa trebuie creata o structura care sa evalueze procesul de


trecere la moneda euro sa obtina informatii adecvate referitoare la acest proces. Intr-o
a II-a etapa poate fi utila prevederea unui buget pentru a face fata costurilor de
adaptare si pentru a incepe luarea masurilor pentru sensibilizarea si educarea
personalului.

Formarea personalului nu trebuie sa fie neglijata, intrucat euro va constitui


pentru fiecare un nou sistem de referinta. In acest sens, pana in 2002, indicarea
salariilor in moneda nationala si in euro poate fi practicata de catre intreprindere.

Daca salariatii sunt in contact direct cu publicul (cum este cazul distributiei)
un efort deosebit de formare si educare a acestuia ar trebui luat in calcul, intrucat prin
apropierea de cetateni, micii comercianti joaca un rol determinant in acceptarea euro
de catre acestia.

De asemenea, si alte masuri vor trebui luate de catre IMM care doresc sa
utilizeze euro pentru modificarea strategiei lor comerciale. Noi liste de preturi vor
trebui stabilite caci simpla aplicare a ratei fixe de conversie poate da nastere la preturi
nesatisfacatoare din punctul de vedere al marketingului. In anumite cazuri, se poate
prefera modificarea marimii, greutatii sau continutului unui produs astfel incat sa se
fixeze preturi mai ,,adaptate" (preturi rotunjite sau preturi ,,psihologice" de exemplu)
In anumite sectoare, va fi necesar sa se prevada pe termen lung noile preturi pentru
noile cataloage de preturi si, eventual, adaptarea, tiparirea automatelor de vanzari.

IMPACTUL EURO ASUPRA COMPANIILOR


DIN EUROPA CENTRALA SI DE EST

Cum nu a fost stabilita o data precisa pentru intrarea tarilor din Europa
Centrala si de Est in Uniunea Europeana sau in Uniunea Economica si Monetara si
folosirea EURO se dezvolta relativ incet in zona EURO, companiile central si est
europene nu considera problema EURO ca ceva presant.

Foarte multe companii mari vest-europene lucreaza cu EURO ca sa-si atraga


profitul de pe urma introducerii EURO cat mai curand posibil. Acestea isi incurajeaza
partenerii de afaceri atat din zona EURO cat si din afara ei sa foloseasca moneda
unica. In acest fel EURO va juca un rol din ce in ce mai important in relatiile de
afaceri care implica companii din afara Uniunii Economice si Monetare.

Prin urmare, EURO va afecta in mod direct companiile din tarile central si est
europene, in momentul in care partenerii lor de afaceri din zona EURO vor incepe sa
foloseasca moneda unica.

Un numar din ce in ce mai mare de astfel de companii cunosc pasii pregatitori


privind adoptarea EURO: adaptarea software-ului pentru aplicarea corectaa regulilor
de conversie si rotunjire, indeplinirea conditiilor legale. De asemenea bancile se
confrunta din ce in ce mai mult cu cereri de servicii bancare efectuate in EURO.

64
DIFERENTE PRIVIND PREGATIREA PENTRU EURO
INTRE COMPANIILE DIN ZONA EURO SI CELE DIN AFARA EI

Companiile central si est europene se confrunta, in legatura cu adoptarea


monedei EURO, cu probleme mai putin complexe decat cele din zona monedei unice.

Astfel acestea vor initia un proces de pregatire format din doua etape daca au
relatii de afaceri cu zona EURO.

• Prima etapa va fi aceea de a raspunde cererii partenerilor de afaceri din vestul


Europei de a lucra cu EURO ( mai multe pregatiri vor fi necesare daca tarile
respective adera la Uniunea Economica si Monetara)
• A doua etapa consta in folosirea efectiva a monedei EURO
De asemenea, vor putea beneficia de experienta companiilor care au trecut cu
succes la noua moneda.

Companiile situate in tarile central si est europene au deja experienta in folosirea


valutei ceruta de partenerii straini. Populatia din aceste tari isi pastreaza o mare parte a
economiilor in moneda straina ca mijloc de protectie impotriva inflatiei. De asemenea,
bancile sunt mai obisnuite sa foloseasca valuta straina decat cele din tarile Uniunii
Europene. Toate acestea creaza o baza mai buna pentru intelegerea EURO. Cu toate
ca legislatia fiecareia dintre aceste tari presupune ca plata bunurilor sa se faca in
moneda locala nu este neobisnuit sa se faca concordanta preturilor locale cu valuta
externa. Renta este cotata adeseori in valuta iar plata se face in echivalent monetar
local. Multe companii isi coteaza preturile in valuta straina si adapteaza preturile in
moneda locala in functie de rata de schimb.

Totusi va aparea o problema pentru companiile din tarile central si est europene:
deoarece companiile din Uniunea Europeana vor fi in pozitia unica de a se obisnui cu
un nou mediu concurential. In acelasi timp prin activitati cum ar fi marketingul
international, strategii de vanzari, cooperari, uniuni, se implica in crearea acestui nou
mediu competitional. Acest proces de reorientare strategica si de restructurare a pietei
va crea o asimetrie intre companiile Uniunii Economice si Monetare si cele din afara
ei.

POZITIA COMPANIILOR DIN AFARA ZONEI


EURO FATA DE MONEDA UNICA

Companiile din tarile central si est europene se confrunta cu EURO in trei situatii
posibile:

• companii care sunt partial (total) detinute sau in cooperari foarte stranse cu
parteneri din Uniunea Economica si Monetara. Acestea vor adopta strategia de
schimbare potrivit planului partenerului si profitand de pe urma experientei
acestuia.
• Companii orientate spre export si care s-au confruntat cu problemele tehnice
ale introducerii EURO si au folosit EURO in serviciile bancare. Acestea vor
folosi EURO in momentul in care clientii lor o cer sau cand concurenta adopta
EURO.

65
• Companii care nu au legaturi stranse de afaceri cu companiile din Uniunea
Economica si Monetara. Acestea nu folosesc EURO in serviciile bancare ci
din cazuri individuale. In asemenea cazuri acestea trateaza EURO ca pe
oricare moneda straina.

Atat pentru companiile Uniunii Economice si monetare cat si pentru cele din afara
ei nu exista o singura si foarte buna cale de trecere la EURO, ci eforturile de pregatire
trebuie adaptate la individualitate fiecarei companii in parte. Totusi companiile din
tarile central si est europene trebuie sa faca o evaluare precisa a :

• relatiilor internationale ale companiei


• clientilor si furnizorilor
• strategiilor concurentialeaccesibilitatii serviciilor bancare
• resurselor internationale

Zona EURO este astazi o piata cu aproape 300 de milioane de consumatori ce va


ajunge la 370 de milioane daca si cand Danemarca, Grecia, Suedia si Marea Britanie
vor adopta EURO.

Lansarea EURO creaza un nou mediu competitional in Uniunea Economica si


Monetara si de aceea companiile cele mai avansate in adoptarea monedei unice, o
considera mai ales o chestiune de afaceri.

Prezentarea campaniei

In cadrul campaniei de promovare in Romania a monedei EURO - campanie


finantata de catre Comisia Europeana prin Delegatia Comisiei Europene in Romania -
Centrul Euro Info Bucuresti - departament in cadrul Camerei de Comert si Industrie a
Romaniei si a Municipiului Bucuresti, coordoneaza organizarea meselor rotunde cu
titlul "EURO - o realitate a zilelor noastre, moneda unica a celui de-al treilea
mileniu" in orasele:

Bucuresti, in data de 20 martie


Iasi, in data de 23 martie
Timisoara, in data de 27 martie
Baia Mare, in data de 28 martie
Constanta si Brasov, in data de 10 aprilie
Galati si Cluj, in data de 11 aprilie

Aceste evenimente se realizeaza cu sprijinul Centrelor si Subcentrelor Euro


Info care formeaza Reteaua Centrelor Euro Info din Romania si care au sediile in
orasele mentionate.

In cadrul celor 8 mese rotunde se vor prezenta si dezbate subiecte de interes legate de:

politica si strategia Uniunii Europene in vederea introducerii monedei EURO


abordarea introducerii monedei EURO in contextul procesului de preaderare
impactul introducerii monedei asupra afacerilor
surse de informare cu privire la introducerea monedei EURO

66
Fiecare masa rotunda va include si prezentarea unui studiu de caz realizat de catre o
firma care a efectuat tranzactii in EURO.

67