TEMA 1. INTEGRAREA EUROPEANĂ.

1.1. Definirea conceptului de integrare. Forme ale integrării.

1.2. Principalele etape istoria Uniunii Europene.
1.3. Instituțiile Europene.

1.1. Definirea conceptului de integrare. Forme ale integrării.

Integrarea este proces instituţionalizat sau nu, care implicăun transfer treptat de

competenţe decizionale naţionale spre un centru politic supranaţional,cu intenţia, de a se forma,
în final, o nouă entitate politică.
Integrarea Europeană este un proces de integrare politică, juridică, economică (și în
unele cazuri sociale și culturale) ale unor state care se află parțial sau total în Europa. Termenul
de integrare europeană a apărut în primul rând prin intermediul Uniunii Europene și
al Consiliului European.
Societăţile reprezintă sisteme sociale complexe, caracterizate printr-un nivel înalt de
diferenţiere, dar în acelaşi timp unite printr-un nivel înalt de integrare. Unele societăţi sunt
fragmentate, pe când altele au un anumit grad de coerenţă, care depinde de puterea deintegrare şi
diferenţierea dintre sub-sistemuri.
Așa cum societatea este compusă din diferite sectoare, putem distinge diferite forme de
integrare: Economică; Politică; De Securitate și apărare, etc.
Integrarea economică se manifestă, de asemenea în diferite forme:
A. O primă formă de integrare economică este Zona de Comerţ Liber - o înţelegere dintre
un grup de state de a înlătura barierele şi taxările duble în relaţiile comerciale reciproce. Fiecare
stat păstrează relaţiile sale comerciale cu non-membrii zonei. 
Nivelul cel mai simplu al Zonei de Comerţ liber este zona preferenţială de comerţ – când
membrii acestei zone stabilesc între ei tarife mai joase decât pentru non-membri, dar oricum, nu
există liberă circulaţie a bunurilor.
B. O altă formă de integrare economică este Uniunea Vamală – o treptă mai superioară
zonei de liber schimb și reprezintă o înțelegere dintre state de a stabili un tarif extern comun; un
nivel unic de taxare a bunurilor care ajung în Uniunea Vamală din afara ei; al taxelor vamale.
Aceasta se face cu scopul de a facilita libera circulație a bunurilor pe întreg teritoriul uniunii.
C. Cea de-a treia formă de integrare economică este Piața Unică – în care sunt eliminate
obstacolele pentru libera circulație a capitalului, muncii, serviciilor și persoanelor.
D. Ultima formă de integrare economică este Uniunea Economică – în care urmărim
introducerea unei valute unice și armonizarea și unificarea politicilor monetare, fiscal și sociale.
Drept exemplu al acestei forme de integrare servește Uniunea Economică și Monetară din cadrul
UE.
Integrarea politică se manifestă:
A. Integritatea politică poate fi privită ca crearea unei ordini într-un sistem politic.
Diferiți cercetători consideră integrarea politică ca fiind strîns legată de diferite niveluri
normative, cognitive și regulatorii ale instituționalității. În așa mod, integrarea politică ține de
crearea sau consolidarea instituțiilor politice și a structurilor regulatorii.
B. Ține de crearea normelor commune.
C. Ține de formarea comunităților politice și identităților politice commune.

Politica UE de securitate și apărare este ghidată de politica externă și de securitate

comună (PESC) și de politica de securitate și apărare comună (PSAC), precum și de o serie de
strategii și instrumente complementare, printre care:
  diplomația;
 ajutorul umanitar;
 cooperarea pentru dezvoltare;
 acțiunile în domeniul climei;
 drepturile omului;
 sprijinul economic;
 politica comercială.

1.2. Principalele etape istoria Uniunii Europene.

Istoria Uniunii Europene 1945-1959

1.Pacea în Europa și Începutul Cooperării.
Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au culminat cu cel de-al
Doilea Război Mondial, politicienii europeni încep procesul de construire a entității pe care o
cunoaștem astăzi sub numele de Uniunea Europeană.
- 8 mai 1945 – sfârșitul celui de-al doilea război Mondial în Europa;
- 5 mai 1949 – creat Consiliul Europei;
- 9 mai 1950 – un plan pentru o nouă cooperare politică în Europa.
Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor
externe, a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul
prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze
împreună aceste două resurse.
- 18 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;
Pe baza planului Schuman, șase țări semnează un tratat prin care stabilesc să gestioneze în
comun industria cărbunelui și pe cea a oțelului. Astfel, niciuna dintre țări nu poate fabrica singură
arme de război pe care să le folosească împotriva celorlalte, cum s-a întâmplat în trecut. Cele șase
țări sunt Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg. Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului ia ființă în 1952.
- 25 martie 1957 Tratatele de la Roma – iau naștere Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom).
- 19 martie 1958 ia naștere Parlementul European.
Prima reuniune a Adunării parlamentare europene, precursoare a Parlamentului European
de astăzi, are loc la Strasbourg, Franța, Robert Schuman fiind ales președinte. Ea înlocuiește
Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și își schimbă denumirea
în Parlamentul European pe data de 30 martie 1962.
2. Perioada de creștere economică 1960 – 1969.
Anii 1960 sunt benefici pe plan economic, aceasta și datorită faptului că țările UE
încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, de
asemenea, să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație
beneficiază, acum, de suficientă hrană. În mai 1968, revolta studenților din Paris și multe
schimbări care apar la nivelul societății și la nivel de comportament vor rămâne apoi asociate cu
așa-numita „generație '68”.
- 3 mai 1960 – Crearea Asociației Europene a Liberului Schimb; Se înființează
Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), pentru a promova liberul schimb și
integrarea economică între anumite țări care nu fac parte din CEE: Austria,
Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția și Regatul Unit. În 2020, țările
membre ale AELS erau Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
- August 1961 este construit Zidul Berlinului; Autoritățile comuniste din Germania de
Est construiesc un zid care împarte Berlinul în două. Acesta devine un simbol al
separării Europei de Est de Europa de Vest, în timpul Războiului Rece.
 - 30 iulie 1962 – Prima politică agricolă comună; Prima politică agricolă comună le
permite țărilor CEE să exercite un control comun asupra producției de alimente.
Populația are acces la suficientă hrană, iar agricultorii își câștigă bine traiul. Există însă
și un efect nedorit: supraproducția. Aceasta generează un imens excedent de produse.
Începând din anii 1990, se acordă prioritate reducerii surplusurilor, îmbunătățirii
calității produselor alimentare și promovării sustenabilității.
- 20 iulie 1963 – CEE semnează Primul accord international de proporții. Cele 6 state
membre semnează Convenția de la Yaoundé pentru a promova cooperarea și
schimburile comerciale cu 18 din fostele colonii africane. În prezent, UE are o relație
specială de acest tip cu 79 de țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) și
depune eforturi pentru a construi un parteneriat mai puternic cu Africa, cu ajutorul
căruia ambele continente să poată face față mai bine provocărilor comune.
- 8 aprilie 1965 – se semnează ”Tratatul de Fuziune”. Se semnează, la
Bruxelles, Tratatul care atestă fuzionarea conducerilor executive ale celor 3
Comunități (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică
Europeană și Euratom). Acesta intră în vigoare la 1 iulie 1967. De acum înainte,
Comunitățile Europene au un singur braț administrativ (Comisia) și un singur organ
executiv (Consiliul).
- Mai 1968 studenții din Paris se revoltă; În Franța, revoltele studenților și ale
muncitorilor zguduie statul din temelii. În alte țări europene au loc, de asemenea,
proteste ale studenților, dar acestea au o intensitate mai redusă. Ele reflectă frustrarea
față de guverne, constituind și un protest împotriva războiului din Vietnam și a cursei
înarmării nucleare.
- 1 iulie 1968 începutul Uniunii Vamale. Cele 6 state membre ale CEE elimină taxele
vamale la mărfuri pe care le importă reciproc și astfel sunt create, pentru prima dată,
condițiile necesare efectuării liberului schimb. Statele decid, de asemenea, să aplice
aceleași taxe la importurile din țările terțe. Schimburile comerciale între aceste 6 țări și
între ele și restul lumii se intensifică rapid.
3. O comunitate în creștere – primul val de extindere: aderarea Danemarcei, Irlandei
și a Regatului Unit, 1970-1979.
Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973,
numărul statelor membre ajungând, astfel, la 9. Războiul arabo-israelian din octombrie 1973
declanșează o criză energetică și probleme economice în Europa.
- Anii 1970 – protecția mediului intră pe ordinea de zi. Comunitățile Europene adoptă
legi destinate protecției mediului și introduc noțiunea de „poluatorul plătește”. Iau
naștere numeroase ONG-uri de mediu.
- 1 ianuarie 1973 De la 6 la 9 țări membre.
Țări membre: Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg
Țări membre noi: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit.
- 1973 Criza petrolului . În urma războiului arabo-israelian din octombrie 1973, statele
producătoare de petrol din Orientul Mijlociu impun prețuri foarte mari și își limitează
exporturile la câteva țări europene. Această situație generează probleme economice la
nivelul întregii CEE.
- 10 decembrie 1974 – reducerea disparităților dintre regiuni. În semn de solidaritate,
liderii CEE convin să creeze un nou fond major în cadrul politicii regionale europene.
Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de la regiunile
bogate către cele sărace, pentru îmbunătățirea infrastructurii, atragerea de investiții și
crearea de locuri de muncă. În anul următor este creat Fondul european de dezvoltare
regională.
- 1974 – 1975 noi democrații în Grecia, Portugalia și Spania. Răsturnarea regimului
Salazar în Portugalia și prăbușirea regimului militar în Grecia (1974), precum și
 moartea generalului Franco în Spania (1975) marchează sfârșitul acestor dictaturi în
Europa. Cele 3 țări se obligă să ia măsurile necesare pentru a fi conduse de guverne
democratice – un pas important pe calea aderării la Comunitățile Europene.
- Iunie 1979 – Primele alegeri prin vot direct pentru Parlamentul European. Pentru
prima dată, membrii Parlamentului European sunt aleși direct de către cetățenii
europeni. Înainte aceștia erau delegați de parlamentele naționale. Europarlamentarii
fac parte din grupuri politice paneuropene și nu din delegații naționale.
4. Schimbarea la față a Europei – căderea regimurilor comuniste.
- august 1980 – greve ale muncitorilor de pe șantierul naval pentru mai multe drepturi;
Muncitorii de pe șantierul naval din orașul polonez Gdansk, conduși de la Lech Walesa,
intră în grevă pentru a obține mai multe drepturi. Urmează alte mișcări similare la nivelul
întregii țări. În luna septembrie, guvernul cedează și ia naștere sindicatul independent
Solidarność (Solidaritatea). Treptat, guvernul își redobândește autoritatea și decretează
legea marțială în decembrie 1981, punând capăt scurtei perioade în care puterea s-a aflat
în mâinile poporului polonez. Efectele acestor proteste se vor face simțite, însă, mai
târziu.
- 10 ianuarie 1981 Grecia devine a 10-a țară memebră. Grecia aderă la Comunitățile
Europene. Aceasta devenise eligibilă începând cu 1974, anul răsturnării regimului militar
și al instaurării democrației.
- 2 februarie 1984 – Primul program European de Cercetare . Informatica și robotica ne
revoluționează modul de a trăi și de a lucra. Pentru a rămâne în avangarda inovării,
Comunitățile Europene adoptă în 1984 programul „Esprit", primul dintr-un lung șir
dedicat cercetării și inovării la nivel european.
- 1 ianuarie 1986 doi noi membri Portugalia și Spania; (12 țări);
- 1986 către o piață unică. Deși taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile
comerciale dintre statele membre se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în
principal, în diferențele existente la nivelul reglementărilor naționale. Actul Unic
European prevede un amplu program cu o durată de 6 ani, vizând eliminarea obstacolelor
și crearea pieței unice. Actul, care intră în vigoare la 1 iulie 1987, conferă, de asemenea,
mai multă putere Parlamentului European și consolidează competențele Comunităților
Europene în domeniul protecției mediului.
- 13 iunie 1987 – lansarea programului Erasmus. Este lansat programul Erasmus, care
oferă burse studenților doritori să învețe într-o altă țară europeană. De atunci, peste 10
milioane de persoane au beneficiat prin acest program de șansa de a studia, de a se forma,
de a face voluntariat sau de a dobândi experiență profesională în străinătate.
- 9 noiembrie 1989 Căderea zidului Berlinului. Cade Zidul Berlinului și pentru prima dată
după 28 de ani se deschid granițele dintre Germania de Est și cea de Vest. Germania se
reunifică după mai mult de 40 de ani și partea de est aderă la Comunitățile Europene în
octombrie 1990.
5. O Europă fără frontiere 1990 – 1999.
În 1993, este lansata piața unică, cu cele „patru libertăți” pe care le oferă: libera
circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Anii ’90 reprezintă, de asemenea,
deceniul a 2 tratate – Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht (1993)
și Tratatul de la Amsterdam (1999). Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE în 1995, în timp ce
un mic sat din Luxemburg, Schengen dă numele său acordului care le va permite treptat
europenilor să călătorească în multe regiuni ale UE fără a li se verifica pașapoartele la graniță.
 - 1991- destrămarea Iugoslaviei. În Balcani, Iugoslavia începe să se dezmembreze.
Războaiele care urmează se soldează cu zeci de mii de victime și durează aproape tot
deceniul următor.
- 7 februarie Tratatul de la Maastricht. La Maastricht (Țările de Jos), se semnează
Tratatul privind Uniunea Europeană. Este un moment deosebit de important, întrucât
tratatul stabilește norme clare pentru viitoarea monedă unică, pentru politica externă
și de securitate și pentru o cooperare mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor
interne. „Uniunea Europeană” este creată oficial prin acest tratat, care intră în vigoare
la 1 noiembrie 1993.
- 1 ianuarie 1993 – lansarea pieței unice. Sunt instituite piața unică și cele 4 libertăți ale
sale: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Din 1986
au fost adoptate sute de acte legislative legate de impozitare, reglementări comerciale,
calificări profesionale și alte obstacole aflate în calea deschiderii frontierelor. Este
amânată totuși libera circulație a anumitor servicii.
- 1 ianuarie 1994 – este creat Spțiul Economic European. Intră în vigoare Acordul de
instituire a Spațiului Economic European (SEE), extinzând piața unică la țările AELS.
Astăzi, persoanele, mărfurile, serviciile și capitalul pot circula în cele 30 de țări ale
SEE (UE-27 plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Elveția nu participă la SEE, dar
are acces la piața unică.
- 1 ianuarie 1995 noi membri Austria, Finlanda, Suedia.
- 26 martie 1995 – începe să se călătorească fără controale la frontiere în 7 țări.
Acordul Schengen intră în vigoare în 7 țări: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Țările
de Jos, Portugalia și Spania. Cetățenii pot călători între aceste țări fără să fie nevoiți să
prezinte pașaportul la graniță. Până în 2021, au intrat în spațiul Schengen 26 de țări,
inclusiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
- 2 octombrie 1997 – tratatul de la Amsterdam. Se semnează Tratatul de la Amsterdam.
Acesta se bazează pe realizările Tratatului de la Maastricht și prevede planuri de
reformare a instituțiilor UE, de creștere a rolului Europei în lume și de suplimentare a
resurselor pentru ocuparea forței de muncă și drepturile cetățenilor. Acordul intră în
vigoare la 1 mai 1999.
- 1 ianuarie 1999 ia naștere moneda euro. Moneda euro este introdusă în 11 țări,
exclusiv pentru tranzacții comerciale și financiare. Bancnotele și monedele vor fi
introduse ulterior. Primele țări din zona euro sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franța,
Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos. Danemarca,
Suedia și Regatul Unit hotărăsc să nu participe deocamdată.
6. Un deceniu dificil 2010 – 2019.
Criza economică globală lovește puternic Europa. În 2012, Uniunea Europeană primește Premiul
Nobel pentru Pace. Războaiele și tulburările din unele țări din restul lumii îi determină pe cei
afectați să-și lase în urmă căminul și să caute refugiu în Europa. UE se află în fața provocării de a-
i lua în grija sa și de a le asigura mijloace de subzistență, respectând, în același timp, drepturile
omului. Schimbările climatice reprezintă un subiect prioritar, iar liderii politici convin să reducă
emisiile poluante. În 2013, Croația devine al 28-lea stat membru al UE. Cu toate acestea, în cadrul
unui referendum din 2016, Regatul Unit votează să părăsească UE.

- 2010 UE încearcă să găsească soluții pentru criza financiară. În urma crizei economice
care a început în 2008, mai multe țări au probleme cu finanțele publice. Cele 16 țări ale
UE care utilizează moneda euro sprijină un plan care să le ajute în problema
deficitelor. UE ajută mai multe țări să facă față dificultăților și pune bazele unei uniuni
bancare, pentru a face sectorul bancar mai sigur și mai fiabil.
- 10 decemrie 2012 Europa primește Premiul Nobil pentru Pace. Uniunea Europeană
primește Premiul Nobel pentru Pace în cadrul unei ceremonii organizate la Oslo.
 Premiul recunoaște contribuția de peste 6 decenii a Uniunii Europene la promovarea
păcii și reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului.
- 1 iunie 2013 Croația devine cel deal 28-le stat membru al UE.
- 12 decembrie 2015 Acordul de la Paris privind schimbările climaterice. În
cadrul Conferinței ONU de la Paris, 195 de țări încheie un nou acord privind
schimbările climatice, UE jucând un rol central. Acordul cuprinde un plan de acțiune
pentru limitarea încălzirii globale cu cel puțin 2°C față de nivelurile preindustriale.
- 23 iunie 2016 Regatul Unit votează în favoarea ieșirii din UE. În cadrul unui
referendum din iunie 2016, 52 % dintre alegătorii din Regatul Unit votează ieșirea țării
lor din Uniunea Europeană, după mai mult de 40 de ani în care a făcut parte din
aceasta. Regatul Unit părăsește Uniunea la 31 ianuarie 2020.
7. 2020 astăzi ;O uniune unită și rezilientă.
- ianuarie 2019 răspunsul comun al UE la COVID -19. Pandemia de COVID-19
declanșează o urgență majoră de sănătate publică și o încetinire economică. UE și țările
sale membre colaborează pentru a sprijini sistemele de sănătate, pentru a limita
răspândirea virusului și pentru a asigura vaccinuri pentru populația din UE și din afara sa.
Liderii UE convin asupra celui mai mare pachet de stimulente finanțat vreodată din
bugetul UE orientat în special către redresarea verde și digitală, pe măsură ce UE
acționează în direcția atingerii neutralității climatice până în 2050.
- 31 ianuarie 2020 Regatu Unit părăsește UE.

1.3. Instituțiile Europene.

Cadrul instituțional al Uniunii Europene este unic, iar sistemul său decizional evoluează în
permanență. Modul în care sunt organizate instituţiile sale constituie răspunsul la o mare
provocare: cum implici în procesul politic 28 de state, dar şi peste 500 milioane de locuitori? 7
instituții europene, 7 organisme ale UE și peste 30 de agenții descentralizate sunt răspândite în
întreaga UE. Ele lucrează împreună pentru a promova interesele comune ale Uniunii și ale
cetățenilor europeni. 
Există 4 instituții decizionale principale care conduc administrația UE. Împreună, aceste
instituții îi oferă UE orientări politice și joacă diferite roluri în procesul legislativ: 
 Parlamentul European (Bruxelles/Strasbourg/Luxemburg)
 Consiliul European (Bruxelles)
 Consiliul Uniunii Europene (Bruxelles/Luxemburg)
 Comisia Europeană (Bruxelles/Luxemburg/Reprezentanțele din întreaga UE) 
Activitatea acestora este completată de alte instituții și organisme, printre care se numără:
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Luxemburg)
 Banca Centrală Europeană (Frankfurt)
 Curtea de Conturi Europeană (Luxemburg)

Instituțiile și organismele UE cooperează strâns cu rețeaua agențiilor și organizațiilor UE din

întreaga Uniune Europeană. Funcția principală a acestor organisme și agenții este de a transpune
politicile în realități pe teren.
Parlamentul European.
Parlamentul European îi reprezintă pe cetățenii statelor UE și este ales direct de către aceștia.
Parlamentul ia decizii cu privire la legislația europeană împreună cu Consiliul Uniunii Europene.
De asemenea, aprobă bugetul UE. În plus, gestionează o rețea de birouri de legătură în capitalele
țărilor UE, Londra, Edinburgh și Washington D.C.
Consiliul European (Bruxelles)
Șefii de stat sau de guvern ai țărilor UE se reunesc, în cadrul Consiliului European, pentru a
defini direcția politică generală și prioritățile Uniunii Europene. Consiliul European este prezidat
de un președinte ales pentru un mandat de 2,5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Nu
adoptă legi, cu excepția unor posibile modificări ale Tratatului UE.
 Consiliul Uniunii Europene.
Reprezintă guvernele țărilor din UE. Consiliul UE este forul în care se reunesc miniștrii
din toate statele membre pentru a adopta acte legislative și pentru a coordona politicile europene.
Miniștrii se reunesc în diferite configurații, în funcție de subiectul care urmează să fie discutat.
Consiliul UE ia decizii cu privire la legislația europeană împreună cu Parlamentul European.
Comisia Europeană.
Comisia Europeană reprezintă interesele comune ale UE și este principalul organ executiv al
acesteia. Își utilizează „dreptul de inițiativă” pentru a prezenta propuneri de noi acte legislative,
care sunt examinate și adoptate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. De
asemenea, gestionează politicile UE (cu excepția politicii externe și de securitate comune, care
este condusă de Înaltul Reprezentant pentru PESC, vicepreședinte al Comisiei Europene),
precum și bugetul UE și se asigură că țările aplică în mod corect legislația europeană.
Reprezentanțele acționează ca vocea Comisiei în întreaga UE. Ele monitorizează și analizează
opinia publică din țara-gazdă, furnizează informații despre funcționarea și politicile UE și
facilitează cooperarea Comisiei cu țara-gazdă.

Activitatea acestor 4 instituții principale, care acoperă sarcinile legislative și executive ale
Uniunii, este completată de activitatea altor 3 instituții ale UE: Curtea de Justiție a Uniunii
Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea de Conturi Europeană. Aceste 3 instituții răspund
de gestionarea aspectelor judiciare și financiare, precum și de auditul extern al Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Luxemburg)

Curtea de Justiție se asigură că legislația UE este respectată și că tratatele sunt interpretate
și aplicate corect: controlează legalitatea actelor instituțiilor UE, garantează respectarea de către
statele membre a obligațiilor care le revin în temeiul tratatelor și interpretează dreptul UE la
cererea instanțelor naționale.
Banca Centrală Europeană (Frankfurt)
BCE și Sistemul European al Băncilor Centrale răspund de menținerea stabilității
prețurilor în zona euro. Se ocupă, de asemenea, de politica monetară și a cursului de schimb în
zona euro și sprijină politicile economice ale UE. 
Curtea de Conturi Europeană (Luxemburg)
Curtea de Conturi contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și la promovarea
răspunderii și a transparenței și are rolul de gardian independent al intereselor financiare ale
cetățenilor UE. Verifică dacă fondurile UE sunt corect contabilizate, dacă sunt colectate și
cheltuite în conformitate cu normele și reglementările relevante și dacă asigură un bun raport
costuri-beneficii.
Fig. 1. Instituțiile Uniunii Europene