CREAREA ȘI EVOLUȚIA UNIUNII

EUROPENE
 Aparația ideii de
Uniune Europeană
După cel de-al Doilea Război Mondial, Franța se
afla într-o gravă nevoie de reconstrucție. Pentru
reconstrucție, Franța era complet dependentă de
cărbunele din zonele principale de mine rămase
din Germania. În 1945, Jean Monnet a propus un
plan care îi poartă numele, de a prelua controlul
asupra acestor zone din Germania și de a
redirecționa producția de cărbune departe de
industria germană și către industria franceză, astfel
slăbind economia germană și propulsând economia
franceză deasupra nivelului dinainte de război. În
1949 acesta a observat că divergențele dintre Franța
și Germania sunt destul de mari și că pot duce
înapoi la ostilități. Monnet și-a dat seama că era
iluzoriu să creeze o dintr-o dată un edificiu
instituțional complet supranațional fără a întâmpina
o rezistență puternică din partea statelor recent ieșite
din război, pe de altă parte considera periculos
pentru pace să lase Germania complet independentă
astfel a ajuns la concluzia că ar trebui să o integreze
(politic și economic) într-o comunitate europeană
puternic structurată.
 Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului
Jean Monnet și colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o notă de
câteva pagini ce continea expunerea de motive și dispozitivul unei propuneri care avea să
bulverseze toate schemele diplomației clasice. Departe de a recurge la tradiționalele
consultări cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet și-a înconjurat proiectul de
cea mai mare discreție pentru a evita posibilele obiecții sau contrapropuneri care ar fi
modificat esența ideii sale. Învăluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul
surprizei, proiectul este finalizat în a 9-a sa variantă pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet
este acceptată fără rezerve de Robert Schuman și, în timp ce acesta din urmă prezenta
planul în dimineața zilei de 9 mai colegilor săi de guvern, un emisar secret îl înmâna
personal cancelarului german Konrad Adenauer, a cărui reacție a fost, de asemenea,
entuziastă. Astfel, la ora 4.00, în după-amiaza aceleiași zile, proiectul este făcut public
sub numele de Declarația sau Planul Schuman. Propunerea concretă viza plasarea
producției franco-germane de cărbune si oțel sub responsabilitatea unei autorități supreme
comune, independente, în cadrul unei organizații deschise participării si altor state
europene. Analizând Planul, observăm că el a abordat într-o manieră nouă, de un
pragmatism prudent, problema construcției europene și a impus principiul
supranaționalismului. În urma acestei declarații, Germania de
Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au răspuns favorabil, și astfel s-a
format Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.). În 1955, Jean Monnet
a fondat Comitetul de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei cu scopul de a relansa
construcția europeană ca urmare a eșecului înregistrat de Comunitatea Europeană de
Apărare. Acesta a unit partidele politice și uniunile de schimb europene pentru a deveni o
forță conducătoare în spatele inițiativelor de fondare a Uniunii Europene, cum i-a rămas
numele în cele din urmă.
Tratatul de la Roma

CECO a creat o instituție supranațională - Agenția

Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECA) - care
să administreze aceste resurse comune. Astfel,
această primă formă a cooperării europene a fost
fundamentul pentru ceea ce avea să devină Uniunea
Europeană. Un alt pas important a fost Tratatul de
la Roma, în 1957, a consolidat eforturile de
integrare prin crearea Comunității Economice
Europene (CEE) și Comunității Europene pentru
Energia Atomică (EURATOM). Aceste comunități
au fost ghidate de principii precum libertatea de
circulație a mărfurilor și persoanelor, iar obiectivele
lor au fost axate pe creșterea economică și
solidaritatea între statele membre.
Scopul Uniunii Uniunea Europeană și-a propus să depășească
rivalitățile istorice prin integrarea economică și
Europene politică. În timp, au fost definite obiective
precum crearea unei piețe comune, promovarea
coeziunii economice și sociale, și consolidarea
unei politici externe comune. Extinderea continuă
a UE a adus în comunitate state cu istorii și
contexte diferite, contribuind la diversitatea și
complexitatea entității. Procesul de extindere a
UE a adus țări din Europa Centrală și de Est în
comunitate, oferindu-le oportunitatea de a
consolida democrația și statul de drept. Acesta a
fost un pas important în promovarea valorilor
europene în întreaga regiune și a contribuit la o
Europă mai unită și mai stabilă.
 1960-1969
Anii 1960 sunt benefici pe plan economic, aceasta și datorită
faptului că țările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul
schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, de asemenea, să
exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga
populație beneficiază, acum, de suficientă hrană. În mai 1968,
revolta studenților din Paris și multe schimbări care apar la nivelul
societății și la nivel de comportament vor rămâne apoi asociate cu
așa-numita „generație '68”. 30 Iulie 1962 prima politică agricolă
comună le permite țărilor CEE să exercite un control comun asupra
producției de alimente. Populația are acces la suficientă hrană, iar
agricultorii își câștigă bine traiul. Există însă și un efect nedorit:
supraproducția. Aceasta generează un imens excedent de produse.
Începând din anii 1990, se acordă prioritate reducerii surplusurilor,
îmbunătățirii calității produselor alimentare și promovării
sustenabilității. 8 Aprilie 1965 se semnează, la
Bruxelles, Tratatul care atestă fuzionarea conducerilor executive ale
celor 3 Comunități (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului, Comunitatea Economică Europeană și Euratom). Acesta
intră în vigoare la 1 iulie 1967. De acum înainte, Comunitățile
Europene au un singur braț administrativ (Comisia) și un singur
organ executiv (Consiliul).
1970-1979

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la

1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la 9.
Războiul arabo-israelian din octombrie 1973 declanșează o criză
energetică și probleme economice în Europa.
Democrația ia amploare în Europa, odată cu răsturnarea dictaturilor
din Grecia, Portugalia și Spania. Prin intermediul politicii sale
regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de
locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace.
În 1979, membrii Parlamentului European sunt aleși pentru prima
dată prin vot direct de către cetățeni.
În semn de solidaritate la 10decembrie 1974 liderii CEE convin să
creeze un nou fond major în cadrul politicii regionale europene.
Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de
la regiunile bogate către cele sărace, pentru îmbunătățirea
infrastructurii, atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă.
În anul următor este creat Fondul european de dezvoltare regională.
 1980-1989

Sindicatul polonez, Solidarność (Solidaritatea) și liderul său, Lech

Walesa, devin celebri în Europa și în lume în urma grevelor
personalului de pe șantierul naval Gdansk, din vara anului 1980, pentru
drepturile lucrătorilor și schimbare politică. În 1981, Grecia devine cel
de-al 10-lea membru al Comunităților Europene, fiind urmată, 5 ani
mai târziu, de Spania și Portugalia. Sfârșitul deceniului este marcat de
prăbușirea regimurilor comuniste din centrul și estul Europei. Deși
taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale dintre
statele membre se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în
principal, în diferențele existente la nivelul reglementărilor
naționale. Actul Unic European prevede un amplu program cu o durată
de 6 ani, vizând eliminarea obstacolelor și crearea pieței unice. Actul,
care intră în vigoare la 1 iulie 1987, conferă, de asemenea, mai multă
putere Parlamentului European și consolidează competențele
Comunităților Europene în domeniul protecției mediului. 9 Noiembrie
1989 cade Zidul Berlinului și pentru prima dată după 28 de ani se
deschid granițele dintre Germania de Est și cea de Vest. Germania se
reunifică după mai mult de 40 de ani și partea de est aderă la
Comunitățile Europene în octombrie 1990
Concluzie

Uniunea Europeană a parcurs o călătorie impresionantă

de la o inițiativă postbelică la o entitate complexă,
promotoare a păcii și prosperității. Prin consolidarea
structurilor, extindere și promovarea valorilor
europene, UE a avut un impact semnificativ asupra
vieții a sute de milioane de cetățeni europeni. Cu toate
provocările și criticii, proiectul european rămâne un
exemplu de succes în promovarea cooperării și
solidarității într-o lume în continuă schimbare. Această
idee s-a desfășurat într-o manieră progresivă, începând
cu inițiativele din domeniul cărbunelui și oțelului și
evoluând spre o integrare economică și politică mai
profundă prin semnarea tratatelor succesive.