Evolutia Uniunii Europene

Uniunea Europeană este o organizație care include 25 de state de pe continentul

european: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania,
Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, etc. ,
formând un spațiu cu peste 450 de milioane de locuitori.
A fost creată în scopul de a garanta o pace durabilă, construcția europeană s-a concretizat
după cel de al Doilea Război Mondial. Pe 9 mai 1950 Ministrul francez al Afacerilor
Externe, Robert Schuman, propune, pe baza ideii lui Jean Monnet, punerea în comun a
resurselor de cărbune și de oțel ale Franței și Germaniei în cadrul unei organizații deschise
către celelalte țări europene.
Uniunea Europeană funcționează pe baza unor elemente de unitate care presupun
aderarea tuturor statelor la aceleași principii politice și economice, alegerea unor instituții
comune de conducere si dreptul de a nu fii discriminat pe motive rasiale sau religioase.
Precum si pe baza elementelor de diversitate care presupun atât respectarea tradițiilor
culturale ale fiecărei țări cât și respectarea tuturor comunităților și etniilor din fiecare țară.
Astfel toții cetățenii beneficiază de drepturi politice ;drepturile omului si dreptul la vot.
Integrarea europeană este un proces de asociere a statelor prin care ele își propun să
colaboreze în diverse domenii.
Nevoia de apărare a păcii a reprezentat o cauza militara care dorea evitarea repetării
unui război mondial . Conștientizarea faptului că politica de confruntare și rivalitate de până
atunci era responsabilă de declanșarea războaielor mondiale și ,implicit, de ruinarea
Europei, i-a făcut pe unii politicieni să încerce cu adevărat să pună capăt acestei politici. Ei
și-au dat seama că doar o nouă politică de colaborare strânsă și de încredere între statele
europene poate menține pacea în Europa.
Nevoia refacerii economice a reprezentat o cauza economica ce dorea refacerea cat mai
rapida a economiei statelor europene care era devastată de război. Pentru accelerarea
refacerii economice colaborarea între statele europene ar fi fost un factor favorizant.
Deoarece populația tarilor europene reprezenta un procent tot mai mic din populația
mondiala ,statele membre trebuie sa se apropie tot mai mult pentru a-și asigura creșterea
economica si pentru a se menține competitive in raport cu alte economii dezvoltate. Pentru a
realiza economii de scara si pentru a găsi noi clienți, întreprinderile europene au nevoie de o
baza mai larga decât propria piață națională ,această bază fiind asigurată de piața unică
europeană .
Apărarea democrației in fata totalitarismului reprezintă o cauza politica referitoare la
evitarea răspândirii comunismului in Europa Occidentale. În țările din Europa Centrală și de
Est, ocupate în timpul războiului de către armata sovietică, URSS impusese regimul
comunist, dar și în Europa Occidentală propaganda comunistă reușise să-și atragă tot mai
mulți adepți. Mulți oameni învinuiau organizarea de tip capitalist a economiei pentru
declanșarea războiului. Pe de altă parte, existau mulți oameni nemulțumiți de nivelul lor de
trai care doreau o schimbare și credeau că instaurarea regimului politic comunist le-ar aduce
o viață mai bună. Astfel ca ,oamenii politici responsabili, conștienți de caracterul criminal al
regimului comunist, și-au dat seama că pentru a stopa răspândirea ideilor comuniste este
necesară creșterea nivelului de trai. Aceasta se putea face doar prin dezvoltare economică la
care integrarea europeană putea ajuta foarte mult.
Oameni vizionari ce au pus bazele formarii Uniunii Europene sunt Robert Schuman din
Franța și Paul-Henri Spaak din Belgia, au înțeles că oțelul și cărbunele erau cele două
industrii esențiale pentru ducerea unui război și că prin legarea industriilor naționale, un
 viitor război între națiunile lor ar fi fost imposibil. Acești bărbați și alții sunt oficial creditați
ca părinți fondatori ai Uniunii Europene.Robert Schuman a elaborat planul
Schuman ,celebru in lumea întreagă ,pe care la prezentat pe 9 mai 1950.Iar Spaak a susținut
unificarea politică și economică a Europei occidentale. Între 1952 și 1953, a condus Adunarea
Generală a Comunității Europene a Cărbunelui si Otelului . În 1955, la conferința de la
Messina, a liderilor europeni, a fost desemnat să prezideze comitetul de pregătire a unui
raport de creare a pieței comune europene. Acest așa- numit Raport Spaak a condus la
semnarea, în martie 1957, a Tratatului pentru înființarea Comunității Economice Europene .
România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu
Comunitatea Europeană de asemenea a devenit stat membru al UE. Astfel încât, calitatea de
stat membru implica atât drepturi cat si obligații, acestea derivau din tratatele si legislația
adoptate de Uniunea Europeana de la înființare până in prezent .
În ianuarie 1974, o înțelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al
Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor
comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice
Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE,
concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.
Acordul european a intrat în funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost
puse în aplicare începând din 1993 printr-un “Acord Interimar”. România a trimis solicitarea
de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document
semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea își
exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.
În iulie 1997, Comisia și-a publicat “Opinia asupra Solicitării României de a Deveni
Membră a Uniunii Europene”. În anul următor, a fost întocmit un “Raport privind
Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană”. În următorul raport,
publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu
România iar după decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999,
negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000. România a încheiat
negocierile de aderare în cadrul summit-ului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie
2004.
In opinia mea ,Uniunea Europeană a adoptat o poziție fermă pentru a proteja drepturile
si reprezintă un proiect favorabil statelor participante datorita mai multor beneficii ,precum
pacea ,stabilitatea si prosperitatea de care se bucură de mai bine de un secol , piața unică ,ce
permite libera circulație a majorității mărfurilor ,serviciilor si persoanelor. Cetățenia UE și
cea europeană au fost înființate odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht în
1993. Uniunea Europeană își are originea în Comunitatea Europeana a Cărbunelui si
Oțelului (CECO) și în Comunitatea Economica Europeana (CEE), înființate în 1951 prin
Tratatul de la Paris, respectiv în 1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii inițiali ai
Comunității Europene au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de
Vest. În anii următori Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a
crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în competența sa.
Prin urmare ,Uniunea Europeana din prezent este rezultatul unui îndelungat proces
înființat însă doar in urma cooperării statelor participante ce si au pus încrederea in bazele
acestui proiect .