UE – Scurt istoric

curt istoric

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a

început în anul 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg şi Olanda).

După cincizeci de ani şi şase valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul
Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia;
2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi
Ungaria; 1 ianuarie 2007: România şi Bulgaria), Uniunea Europeană are acum 27
state membre. Scopul acestui proces de primire de noi membri constă în
extinderea paşnică a zonei de stabilitate şi prosperitate către noi membri.

Cele mai importante etape din istoria Uniunii Europene:

 1951: Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către cei

şase membri fondatori
 1957: Tratatul de la Roma instituie o piaţa comună
 1973: Comunitatea se extinde (numără acum nouă state membre) şi
dezvoltă politici comune
 1979: Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul European
 1981: Prima extindere în spaţiul mediteranean
 1993: Realizarea pieţei unice
 1993: Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană
 1995 : UE se extinde la 15 membri
 2002: Introducerea bancnotei şi monedei euro
 2004: 10 ţări noi aderă la Uniune
 2007: România şi Bulgaria sunt primite în marea familie europeană, alcatuită
în prezent din 27 de state membre

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi

între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport
solidaritatea.

Principalele obiective ale UE, de-a lungul existentei sale:

 promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în

1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);
  să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor
umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate
comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în
cadrul organizaţiilor internaţionale);
 să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională, dar
o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor
europeni);
 să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea
pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);
 să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei
adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare

Misiunea Europei pentru secolul al XXI-lea este:

 garantarea păcii, a prosperităţii şi a stabilităţii pentru cetăţenii Europei;

 consolidarea reunificării continentului;
 asigurarea securităţii pentru cetăţenii săi;
 promovarea unei dezvoltari economice şi sociale echilibrate;
 soluţionarea provocărilor globalizării şi prezervarea identităţii popoarelor
europene;
 favorizarea valorilor europene, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului, respectarea drepturilor omului şi a economiei sociale de piaţă;

Obiectivul stabilit prin Procesul Lisabona

Pâna în anul 2000, responsabilii politici cunoşteau faptul că economia europeană

trebuia modernizată în profunzime, cu scopul de a-şi păstra competitivitatea în
faţa Statelor Unite şi a altor mari actori ai economiei mondiale. Reunit la Lisabona
în luna martie a acelui an, Consiliul European a fixat pentru UE ambiţiosul obiectiv
de a deveni, pâna în 2010, „cea mai competitivă şi mai dinamică economie din
lume bazată pe cunoaştere, capabilă de o creştere economică durabilă, cu locuri
de muncă mai bune şi mai numeroase şi o coeziune socială mai puternică”.

Prioritate acordată creşterii economice şi locurilor de muncă

În primavara anului 2006, Consiliul European a analizat rezultatele procesului

Lisabona, la şase ani de la lansare. Drept urmare, acesta a decis să abordeze
problema şomajului aflat în creştere continuă în multe dintre ţările UE şi să se
concentreze din nou asupra priorităţilor UE, respectiv creşterea economică şi
locurile de muncă. În vederea creşterii productivităţii economiilor sale şi a
consolidării coeziunii sociale, Europa trebuie să îşi concentreze în continuare
eforturile asupra intensificării performanţei economice, a inovaţiei şi a valorificării
capitalului uman.

La initiaţiva preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, statele

membre ale UE au decis următoarele:

 să crească investiţiile în domeniul cercetării şi al inovaţiei;

 să acorde Comisiei Europene un rol mai important în calitate de coordonator
în vederea susţinerii statelor membre, în special prin difuzarea „celor mai
bune practici” în Europa;
 să accelereze reformele întreprinse în sectoarele pieţelor financiare, ale
sistemelor de protecţie socială, în liberalizarea telecomunicaţiilor şi a
sectoarelor energetice.

I.1. Extinderea integrării europene Extinderea integrării europene înseamnă extinderea geografică (sau
integrarea pe orizontală) şi constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de
integrare s-a desfăşurat în cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrării geografice fiind indicate
mai jos: \

Membri fondatori: 1957 – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda;

Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;

A doua extindere: 1981 – Grecia; A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania; A patra extindere: 1996 –
Austria, Finlanda, Suedia;

A cincea extindere: 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia,
Ungaria.

6 Este vorba de cele zece ţări care au semnat deja Tratatul de Aderare şi care vor deveni membere în
2004: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (din Europa Centrală şi de
Est), Cipru şi Malta (din zona mediteraneeană). La momentul actual se află în proces de negociere Turcia,
Bulgaria şi România, ultimele două având ca dată estimată de aderare anul 2007.

7 Adoptarea unei noi Constituţii este cauzată, în mare parte, de dimensiunea acestui proces de extindere
(zece ţări) şi de transformările pe care le impune - atât la nivel instituţional, cât şi decizional. 7 I.2.
Adâncirea integrării europene Procesul de adâncire a intregrării europene (sau integrarea pe verticală) a
demarat în anii ’50 şi are în vedere următoarele aspecte:
a) creşterea progresivă a obiectivelor comune, pe care SM decid să le realizeze împreună, prin
extinderea ariilor politicilor comune;

b) întărirea caracterului supranaţional al Comunităţii, prin utilizarea extensivă a sistemului de vot

majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt reprezentate
interesele naţionale ale fiecărui SM, precum şi prin întărirea rolului Parlamentului European (unde sunt
direct reprezentaţi cetăţenii europeni). Tratatul CEE a fost amendat de câteva ori şi suplimentat prin
Tratatul Uniunii Europene, până la consolidarea sa finală într-o Constituţie (aflată încă în stadiul de
proiect, finalizat în iulie 2003 şi urmând a fi rediscutat în octombrie 2003)8 . În tabelul de mai jos sunt
prezentate tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE: Tabelul 1: Tratatele Uniunii Europene Anul
Documentul 1986 (ratificat în 1987 Actul Unic European 1992 (ratificat în 1993)

Tratatul de la Maastricht 1997 (ratificat în 1999)

Tratatul de la Amsterdam 2001 (ratificat în 2003) Tratatul de la Nisa Această abordare are în vedere
dezvoltarea graduală a procesului de integrare, centrată pe tratarea acelor aspecte asupra cărora se
poate ajunge la un acord şi pe amânarea acelor chestiuni care nu sunt încă în stadiul la care pot constitui
obiectul unei decizii.

După Tratatul de la Roma, procesul de adâncire a integrării a fost cuprins în Actul Unic European, semnat
la 17 februarie 1986 şi ratificat la 1 iulie 1987.
Integrare UE
Politic

Drumul spre UE, pas cu pas: Cum s-a

apropiat Republica Moldova de Uniunea
Europeană (CRONOLOGIE)
3 martie 2022 va rămâne în istoria Republicii Moldova drept ziua în care țara
noastră a făcut unul dintre cei mai importanți pași pe spre integrarea europeană.
Semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană (UE) a pus, de-a dreptul,
începutul integrării europene. Asta, deși relațiile diplomatice dintre țara noastră și
comunitatea europeană au început la scurt timp după declararea independenței.
Începând cu acea perioadă, aproape în fiecare an, Republica Moldova făcea câte un
pas spre aderarea la Uniunea Europeană. Luând în considerare perindarea
puterilor, de la agrarieni și comuniști până la un partid pro-european, relațiile cu
UE fie se „încălzeau” fie se „răceau”. În continuare, vedeți firul roșu din istoria
Republicii Moldova, în ordine cronologică, care a adus țara noastră la ușa Uniunii
Europene.

10 mai 2022, 11:33 ・

Salveaza

PUBLICITATE

Primii ani de după independență și „dezmorțeala” relațiilor externe

Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal consacrate

prin semnarea, la 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare
(APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani.
Documentul stabilea cadrul juridic al relaţiilor bilaterale între Republica Moldova
şi UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-științific.
Publicitate

La 13 iunie, 1995, Republica Moldova devine membră a Consiliului

Europei (CE). Astfel, țara noastră a fost cel de-al 36-lea stat membru cu drepturi
depline la CE.

Totodată, Republica Moldova devine prima ţară din cadrul CSI admisă în Consiliul
Europei.

Autor:

Evenimentul a fost foarte important deoarece a dus şi la aderarea țării la

Organizaţia Internaţională a Muncii.
La 2 octombrie, același an, a fost semnat Acordul interimar privind comerţul între
Republica Moldova şi Uniunea Europeană care avea să intre în vigoare la 1 mai
1996. Acest lucru a stimulat schimburile comerciale.

Încet au început și primele vizite oficiale la Chișinău, una dintre cele mai
importante fiind cea a președintelui francez de atunci. Jacques Chirac a vizitat
Republica Moldova în septembrie 1998. Vizita sa a avut loc la doar câteva luni
după constituirea primei coaliţii democratice de guvernare – Alianţa pentru
Democraţie şi Reforme.

Jacques Chirac a devenit astfel primul lider al unei mari puteri europene care a
vizitat ţara noastră.

Autor:

Jacques Chirac a vizitat țara noastră la invitația primarului capitalei de atunci

Serafim Urechean. Tot atunci, Urechean i-a oferit oficialului francez titlul de
„Cetățean de onoare al orașului Chișinău”.

La începutul lui 2003, preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, a convocat corpul

diplomatic european, acreditat la Chişinău pentru a-l informa că scopul strategic al
RM este integrarea în UE, iar pe 27 august, de Ziua Independenței, a rostit o
alocuţiune intitulată: „Moldova nu s-a aflat niciodată atât de aproape de
participarea la procesul european”.

Comisia Europeană a deschis un nou oficiu în Republica Moldova pe 6 octombrie

2005. Primul ambasador a devenit Cesare de Montis. Delegația Uniunii Europene
în Republica Moldova a fost instituită pentru a facilita relațiile moldo-europene.
Până atunci, relațiile diplomatice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană
erau intermediate de către ambasadorii statelor membre ale UE. Comisarul
European Benita Fererro Waldner și ministrul moldovean de Externe de atunci
Andrei Stratan au tăiat panglica de inaugurare a noului sediu al Delegației
Comisiei Europene.
În februarie 2005, Republica Moldova a semnat, la Bruxelles, Planul de Acțiuni
UE-Moldova, fiind prima țară semnatară dintre statele membre ale CSI. Planul de
Acţiuni stabilea obiectivele strategice de cooperare pentru o perioadă de trei ani,
care ulterior a fost extinsă repetat.

În 2006 integrare europeană rămânea doar pe hârtie, iar procesul a stagnat,

inclusiv din cauza relațiilor dificile cu Moscova. Faptul că integrarea europeană
nu mergea foarte bine în realitate era recunoscut inclusiv de șeful statului de
atunci, Vladimir Voronin, care dădea vina pe Guvern. În același timp, presa
susținea că șeful statului înțelegea prin integrare europeană schimbarea
manualelor de istorie, gest criticat de societatea civilă și de profesori.

Pe planul „liberalizării” regimului de vize, Moldova avea un avantaj ce deriva din

planul de acțiune încheiat cu UE în 2004. În acest sens, la 9 februarie, 2007 a fost
dat startul negocierilor privind acordurile de facilitare a regimului de vize și
readmisie între UE și Republica Moldova. Drept rezultat, la 25 aprilie, la Chișinău
a fost inaugurat, pe lângă Ambasada Ungariei, un centru comun de eliberare a
vizelor, iar la 10 octombrie au fost semnate acordurile de facilitare a regimului de
vize cu UE și de readmisie.

Schimbarea puterii comuniste și luarea „vitezei” în procesului de integrare

Pe plan extern, noua guvernare, Alianța pentru Integrarea Europeană a beneficiat

de o încredere mai mare din partea instituțiilor internaționale. La 12 ianuarie
2010, au fost demarate negocierile privind Acordul de Asociere cu UE, iar la 15
iulie - cele care priveau liberalizarea regimului de vize.

Anul 2011 a fost și anul în care Republica Moldova a devenit mai vizibilă pe harta
internațională a lumii, țara fiind vizitată de numeroși oficiali de rang înalt. Printre
aceștia se număra și vicepreședintele Comisiei Europene, Catherine Ashton,
comisarii europeni Herman Van Rompuy și Cecilia Malmstrom.

Presa occidentală numea Republica Moldova „povestea de succes” și „noua

speranță din regiune”
Autor:

La începutul anului, Republica Moldova a primit planul de acțiuni pentru

liberalizarea regimului de vize cu UE, ce includea o reformă a Ministerului
Afacerilor Interne și a Serviciului de Grăniceri (transformat în Poliția de
Frontieră). Cea mai mare problemă a fost întâmpinată în momentul în care s-a
încercat adoptarea legii antidiscriminare.

Reforma a fost înfăptuită abia în 2012, atunci când Serviciul de Grăniceri s-a
transformat în Poliția de Frontieră . Transformarea Serviciului de Grăniceri în
Poliția de Frontieră și trecerea în subordinea Ministerului de Interne a fost un
important pas înainte în cooperarea dintre UE şi Moldova în domeniul mobilităţii.
Or, cel puțin asta a menționat Vlad Filat, la moment, prim-ministrul R. Moldova,
în cadrul unei vizite la Bruxelles. Schimbarea venea să avanseze situația
Republicii Moldova la faza a doua a dialogului privind liberalizarea regimului de
vize.

Republica Moldova începea să devină din ce în ce mai observată de înalții

reprezentanți ai UE. Vara lui 2012 s-a încheiat cu vizita cancelarului german
Angela Merkel în R. Moldova. La 22 august, Vlad Filat și Angela Merkel s-au
întâlnit la Chișinău. Presa scria că este un eveniment de-a dreptul unic, întrucât era
pentru prima dată după proclamarea independenței când un oficial german de un
asemenea rang a venit în Moldova.

În 2013, în cadrul summit-ului de la Vilnius, R. Moldova a parafat Acordul de

Asociere cu Uniunea Europeană.

Autor:

De rând cu Georgia, Moldova a fost citată în context pozitiv în discursurile tuturor

oficialilor europeni. Şi, mai ales, în contrast cu liderii ucraineni, care au venit la
Vilnius pentru a pune noi condiţii, inclusiv financiare. Pentru semnarea Acordului
de Asociere cu UE, Republica Moldova a fost percepută clar drept o speranţă a
Parteneriatului Estic, scria presa atunci.
Anul 2014 începe cu o veste bună pentru cetățenii R. Moldova. La 12 februarie,
Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului
European a votat raportul privind anularea vizelor pentru cetățenii R. Moldova,
ceea ce înseamna că vizele pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă
de şedere până la 90 de zile pe parcursul a șase luni) în spaţiul Schengen pentru
cetăţenii R. Moldova, posesori ai paşaportului biometric au fost anulate.

Ulterior, la 28 aprilie, Parlamentul European a votat liberalizarea regimului de vize

pentru cetățenii moldoveni. Ziua de 27 iunie 2014 va rămâne pentru totdeauna în
istoria Republicii Moldova. Prim-ministrul Iurie Leancă a semnat la Bruxelles
Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Autor:

„Republica Moldova a făcut alegerea. Această alegere este definitivă. Este cea de
integrare europeană”, a menționat în discursul său, prim-ministrul Iurie Leancă,
scria presa.

„UE s-a angajat să ajute țările din Parteneriatul Estic să implementeze reformele
necesare pentru a se apropia de un nou nivel de viață.(...) Semnarea Acordului de
Asociere nu trebuie văzut ca un sfârșit de cale, dimpotrivă ca un nou început în
calea europeană” a spus atunci Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel
Barroso.

Câteva zile mai târziu, la 2 iulie, Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de

Asociere cu Uniunea Europeană. Documentul a fost dezbătut mai bine de două ore
în Parlament. În cadrul procedurii de vot, s-au pronunțat pentru ratificare 59 de
deputați. Din rândul comuniștilor a fost prezent doar Grigore Petrenco, care s-a
pronunțat împotriva Acordului. De asemenea, deputații socialiști au votat
împotriva acestui document. În prima lectură, Acordul a fost votat deschis, iar în
cea de-a doua lectură - prin vot nominal.

Acordul de Asociere UE-Republica Moldova cuprinde un număr total de 1.300 de

pagini și șapte titluri: Principii generale; Cooperarea politică și Politică externă și
de securitate; Justiție, Libertate și Securitate; Cooperare Sectorială și Economică;
Comerț și aspecte ce țin de Comerț (DCFTA); Cooperare Financiară inclusiv
clauze Anti-Fraudă, precum și Prevederi Instituționale; Generale și Finale.

Un an mai târziu, în 2015, din cauza disensiunilor politice, dar și din cauza
furtului a un miliard de dolari din sistemul bancar al R. Moldova, reprezentanţii
Băncii Mondiale şi ai Uniunii Europene au afirmat că vor relua finanțarea atunci
când va exista un guvern stabil, capabil să semneze un program cu Fondul
Monetar Internațional, dar şi să soluţioneze criza economică.

De menționat este faptul că, în 2015, Executivul a suspendat orice investiție,

plătind doar salariile și pensiile.

În 2016, Consiliul Uniunii Europene, într-o rezoluţie în privinţa Republicii Mol-

dova, recomanda la 15 februarie autorităţilor să investigheze imparţial furtul din
sistemul bancar şi să-i aducă în faţa justiţiei pe cei vinovaţi.

De asemenea, documentul statua că se impune un audit, în cooperare cu FMI, la

cele trei bănci aflate sub supraveghere specială, „pentru a evita repetarea unor
cazuri de spălare a banilor”.

Și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC sau DCFTA) a avut

un cuvânt în contextul comerțului extern al țării. astfel, în 2017, exporturile și
importurile încet, dar sigur au început să fie orientate mai mult spre UE și mai
puțin spre alți parteneri comerciali, cum ar fi Federația Rusă. În anul 2017, peste
jumătate din exporturile și importurile țării au fost efectuate din și spre UE,
aceasta fiind principalul partener comercial al Republicii Moldova.

Anul 2019 a fost întâi de toate an electoral. Pentru 24 februarie au fost stabilite
alegeri parlamentare ordinare. Pe lângă aceasta, se crease relații antagoniste dintre
putere și o parte a opoziției politice, o încredere scăzută a cetățenilor în instituțiile
statului, o continuă degradare a standardelor democratice și, ca urmare, o răcire a
relațiilor cu partenerii de dezvoltare, în special cu Uniunea Europeană.
O președintă și o guvernare pro-europeană, aprobate de Bruxelles

În 2020, cetățenii și-au ales președintele. Candidata pro-europeană Maia Sandu a

câștigat cu un scor categoric scrutinul prezidențial din Republica Moldova,
devenind prima femeie președinte din istoria țării. În diaspora, candidata
Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a luat peste 92 la sută din sufragii, fiind
votată de un număr record de alegători. Astfel, încet atenția europeană a fost
orientată și mai mult spre țara noastră.

Probabil, evenimentele din 27 august 2021 nu ar fi fost pe deplin posibile dacă,

pentru prima dată în istoria țării, un partid de centru-dreapta nu ar fi obținut
majoritatea în Parlament. PAS ocupă 63 de fotolii în noul Legislativ după
alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, declanșate de președinta Maia
Sandu, care a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului.

3 martie 2022 - Republica Moldova a semnat cererea de aderare UE

La o săptămâna după ce Federația Rusă a invadat Ucraina, Republica Moldova a

depus cerere de aderare la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu a semnat
documentul. Cererea a fost adresată lui Emmanuel Macron, președintele Franței,
țara care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

„Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

(...) Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți
să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au
ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană. (...) Unele
decizii au nevoie de timp, maturizarea ne-a luat 30 de ani. Multe eșecuri și pași
înapoi. Alte decizii trebuie luate prompt, trebuie să acționăm imediat când ne-o
cer circumstanțele. Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la
Uniunea Europeană”, a declarat atunci președinta Maia Sandu.

11 zile mai târziu, a fost finalizat procesul de completare a primei părți a

chestionarului de aderarea la Uniunea Europeană. Documentul cu răspunsurile
oferite a fost transmis ambasadorului UE la Chișinău, Janis Mazeiks, de către
prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei ceremonii.

Parlamentul European a votat, la data de 5 mai, rezoluția privind acordarea

statutului de țară candidat la UE pentru R. Moldova. Expertul IPRE spune că
acesta a fost un vot pur politic care nu are efecte juridice. Astfel, Comisiei
Europene și Consiliului UE li s-a cerut să acționeze în această direcție, însă fără a
exista vreo obligație.

Deocamdată, nu este cert că țara noastră va obține la summit-ul Consiliului UE

din luna iunie statutul respectiv. La data de 4 mai, aflat în vizită la
Chișinău, președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost întrebat dacă
R. Moldova poate miza pe obținerea statului de candidat.

Drept răspuns, oficialul european a spus că: „Este un proces complex. Noi vrem să
susținem eforturile R. Moldova pentru a realiza condițiile necesare de participare
în acest proiect politic. Este foarte clar că noi intenționăm să acționăm imediat
pentru a consolida legăturile”.

În prezent, cinci țări dețin statutul de candidat pentru aderarea la UE. Este vorba
despre Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia.