UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ECONOMIE,ADMINISTRATIE SI AFACERI

DEPARTAMENTUL DE INVATAMANT LA DISTANTA

Repere în evoluția Uniunii Europene

STUDENTA
CARCEA MIHAELA

SPECIALIZARE :ADMINISTRAREA AFACERILOR AN II GR I

 Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state
membre situate în principal în Europa. Are o suprafață de 4.233.262 km2 și o populație estimată
de aproximativ 447 milioane. UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat
de legi care se aplică în toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a
persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne, adoptarea legislației în
domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind
comerțul, agricultura pescuitul și dezvoltarea regională. Pentru călătoriile în spațiul Schengen,
controlul pașapoartelor a fost eliminat. O uniune monetară a fost înființată în 1999, a intrat în
vigoare în 2002 și este compusă din 19 state membre ale UE care utilizează moneda euro.
Cetățenia UE și cea europeană au fost înființate odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Maastricht în 1993. Uniunea Europeană își are originea în Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO) și în Comunitatea Economică Europeană (CEE), înființate în
1951 prin Tratatul de la Paris, respectiv în 1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii inițiali ai
Comunității Europene au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest. În
anii următori Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea
prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în competența sa. Tratatul de la
Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Cea mai recentă
modificare majoră a bazei constituționale a UE, Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1
decembrie 2009. Regatul Unit a semnalat intenția de a părăsi Uniunea în urma unui referendum
din iunie 2016. Astfel, pe 31 ianuarie 2020 Regatul Unit a părăsit definitiv Uniunea Europeană.
Acoperind 7,3% din populația lumii[] UE a generat în 2017 un produs intern brut nominal
(PIB) de 19.670 miliarde de dolari SUA, reprezentând aproximativ 24,6% din PIB nominal
global și 16,5% măsurată în termeni de paritate a puterii de cumpărare. În plus, toate cele 27 de
țări ale UE au indicele dezvoltării umane foarte ridicat conform Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare. În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace. Prin politica externă și de
securitate comună, UE a dezvoltat un rol în relațiile externe și apărare. Uniunea întreține misiuni
diplomatice permanente în întreaga lume și este reprezentată în cadrul Națiunile
Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G7 și G20. Datorită influenței sale globale, Uniunea
Europeană a fost descrisă ca o superputere emergentă.
Politica de extindere a UE
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de integrare și extindere aflat în continuă evoluție.
În 1951, șase țări – Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos – au întemeiat
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și, ulterior, în 1957, Comunitatea Economică
Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Au urmat șase valuri de extindere succesive:
1973 – Danemarca, Irlanda și Regatul Unit
1981 – Grecia
1986 – Spania și Portugalia
1995 – Austria, Finlanda și Suedia
2004 – Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și
Slovacia. A fost o extindere istorică, o reunificare a Europei după zeci de ani de separare.

1
 1 ianuarie 2007 – aderarea României și Bulgariei la UE (ca parte a valului cinci al
extinderii).
2013 – Croația
În cadrul politicii de extindere, candidații trebuie să demonstreze că vor fi capabili să-și
asume în întregime rolul de membri ai Uniunii. Procedurile de aderare UE sunt complexe,
garantând că noile state membre aderă numai atunci când îndeplinesc toate cerințele și doar după
ce instituțiile UE, guvernele statelor membre și guvernele țărilor în cauză își vor fi exprimat
acordul în mod activ. Astfel, perspectiva integrării acționează ca un stimulent pentru promovarea
reformelor și modernizarea societăților, potrivit criteriilor de aderare. Politica de extindere
presupune un proces riguros pentru candidați, astfel încât să genereze transformarea democratică
reală și să aducă beneficii ambelor părți implicate – Uniunii Europene și candidaților.
Procesul de stabilizare și asociere este un proces stabilit de UE cu toți  partenerii din
Balcanii de Vest, care are drept obiectiv apropierea progresivă a acestora de UE. Datorită acestui
proces, partenerii se bucură deja de acces liber la piața unică a UE, precum și de sprijin
financiar din partea UE pentru eforturile depuse în direcția realizării reformelor. Procesul se
bazează pe acorduri de stabilizare și asociere, o relație contractuală care stabilește drepturi și
obligații reciproce. Acordurile de stabilizare și asociere se concentrează asupra respectării
principiilor democratice esențiale și a elementelor centrale ale pieței unice europene.
În prezent, Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia sunt state
candidate.
Albania - a obținut statutul de stat candidat în iunie 2014, iar decizia de deschidere a
negocierilor de aderare a fost adoptată la 24 martie 2020, în același timp cu cea
pentru Republica Macedonia de Nord – care este stat candidat din decembrie 2005. Definitorie
pentru deblocarea parcursului european al Republicii Macedonia de Nord a fost soluționarea
problemei numelui constituțional, în urma Acordului de la Prespa semnat la 17 iunie 2018 cu R.
Elenă.
Muntenegru - a devenit stat candidat în decembrie 2010, iar negocierile de aderare au
fost deschise la 29 iunie 2012.
Serbia -  a obținut statutul de stat candidat la 2 martie 2012, iar negocierile de aderare au fost
lansate formal la 21 ianuarie 2014.  
Negocierile de aderare cu Turcia -  au început la 3 octombrie 2005.
Bosnia şi Herţegovina - și-a prezentat cererea de aderare la UE la 15 februarie 2016. La
29 mai 2019 a fost publicată Opinia Comisiei Europene privind cererea de aderare la UE,
cuprinzând 14 priorități cheie care să ghideze procesul de reformă al țării.
La 5 februarie 2020 a fost publicată propunerea Comisiei Europene privind revizuirea
metodologiei politicii de extindere - Comunicarea intitulată „Enhancing the accesion process -
A credible EU perspective for the Western Balkans”, având la bază patru principii: credibilitate,
predictibilitate, dinamism crescut și un impuls politic accentuat.
La 6 octombrie 2021 a avut loc Summit-ului UE-Balcanii de Vest pe durata Președinției
slovene a Consiliului UE. Declarația de la Brdo a reafirmat sprijinul fără echivoc al UE pentru
perspectiva europeană a regiunii, precum și angajamentul european față de politica de extindere.

2
Anual, Comisia Europeană publică Pachetul privind Extinderea Uniunii Europene (cel mai
recent, la  19  octombrie 2021), cuprinzând evaluări și rapoarte de progres pentru fiecare
partener, ca sprijin nemijlocit și element de stimulare a reformelor dificile și complexe pentru
statele candidate și potențialii candidați.
Sprijinul UE pentru regiunea Balcanilor de Vest a fost reafirmat atât prin mobilizarea
rapidă în prima parte a anului 2020 a 3,3 miliarde EUR pentru a sprijini regiunea în gestionarea
provocărilor fără precedent și prin asocierea Balcanilor de Vest la mecanismele și instrumentele
UE de gestionare a crizei, cât și prin Planul economic și de investiții pentru Balcanii de
Vest . Planul cuprinde un pachet substanțial de măsuri de investiții pentru regiune, în valoare de
până la 9 miliarde EUR. Acestea vor sprijini conectivitatea durabilă, capitalul uman,
competitivitatea și creșterea favorabilă incluziunii, precum și dubla tranziție verde și digitală.
Totodată, se preconizează că sprijinul acordat prin intermediul noului Mecanism de garantare
pentru Balcanii de Vest se vor putea mobiliza investiții în valoare de până la 20 de miliarde EUR
în următorul deceniu.
Poziția României: România sprijină o politică a „uşilor deschise” pentru statele care au
voința și capacitatea de a îndeplini criteriile agreate de extindere a UE. România împărtășește
convingerea că perspectiva europeană clară a statelor candidate și potențialilor candidați are o
valoare strategică și continuă să exercite un efect transformator și să constituie o ancoră de
stabilitate și securitate în Europa de Sud-Est. România susține principiul care stă la baza politicii
de extindere și a cadrului convenit pentru acest proces, respectiv evaluarea individuală – pe baza
meritelor proprii, cu respectarea criteriilor existente pentru avansarea parcursului european al
partenerilor din regiune.
Ca promotor al politicii de extindere, România a acționat activ, ca Președinție a
Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, pentru avansarea procesului de extindere și
menținerea angajamentului UE și a dinamicii pozitive a procesului. Obiectivul a fost înscris în
Programul comun pe 18 luni al Trio-ului de Președinții (România, Finlanda, Croația). România a
susținut constant ca Președinție a Consiliului UE necesitatea ca UE să fie un partener credibil și
să își respecte promisiunile față de candidații care și-au îndeplinit angajamentele. Adoptarea,
printr-un efort consecvent și angajat al Președinției române a Consiliului, a Concluziilor
Consiliului Afaceri Generale privind extinderea , la 18 iunie 2019, a reflectat pe deplin acest
obiectiv.
De asemenea, Președinția română a Consiliului UE a acționat constant în sprijinul
candidaților și potențialilor candidați, prin invitarea acestora la reuniuni organizate la București
și Bruxelles pentru prezentarea progreselor în perspectiva aderării sau îmbunătățirea nivelului de
conștientizare a stadiului concret al eforturilor lor, prin intermediul vizitelor organizate în
regiune. Totodată, în planul evenimentelor, a fost organizată în premieră o reuniune între
Uniunea Europeană și Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), la Sarajevo (22
martie 2019) în vederea consolidării cooperării regionale, ca o precondiție și o modalitate de
avansare a perspectivei europene a regiunii Balcanilor de Vest, precum și o Conferință dedicată
aspirațiilor europene ale tineretului din regiune (București, 28-29 mai 2019).
Extinderea integrării europene
Extinderea integrării europene înseamnă extinderea geografică (sau integrarea pe
orizontală) şi constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-

3
a desfăşurat în cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrării geografice fiind indicate mai
jos: Membri fondatori: 1957 – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda;
Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
A doua extindere: 1981 – Grecia;
A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania;
A patra extindere: 1996 – Austria, Finlanda, Suedia;
A cincea extindere: 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,
Slovenia, Ungaria.
Adâncirea integrării europene Procesul de adâncire a intregrării europene (sau integrarea
pe verticală) a demarat în anii ’50 şi are în vedere următoarele aspecte:
a) creşterea progresivă a obiectivelor comune, pe care SM decid să le realizeze împreună, prin
extinderea ariilor politicilor comune;
b) întărirea caracterului supranaţional al Comunităţii, prin utilizarea extensivă a sistemului de vot
majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt
reprezentate interesele naţionale ale fiecărui SM, precum şi prin întărirea rolului Parlamentului
European (unde sunt direct reprezentaţi cetăţenii europeni). Tratatul CEE a fost amendat de
câteva ori şi suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, până la consolidarea sa finală într-o
Constituţie (aflată încă în stadiul de proiect, finalizat în iulie 2003 şi urmând a fi rediscutat în
octombrie 2003) .Tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE:
Tratatele Uniunii Europene Anul Documentul 1986 (ratificat în 1987 Actul Unic European 1992
(ratificat în 1993)
Tratatul de la Maastricht 1997 (ratificat în 1999)
Tratatul de la Amsterdam 2001 (ratificat în 2003)
Tratatul de la Nisa
Această abordare are în vedere dezvoltarea graduală a procesului de integrare, centrată pe
tratarea acelor aspecte asupra cărora se poate ajunge la un acord şi pe amânarea acelor chestiuni
care nu sunt încă în stadiul la care pot constitui obiectul unei decizii. După Tratatul de la Roma,
procesul de adâncire a integrării a fost cuprins în Actul Unic European, semnat la 17 februarie
1986 şi ratificat la 1 iulie 1987.
În urma unui preambul ce exprima intenţia SM de a transforma Comunitatea Economică
întro Uniune Politică (intenţie care se va concretiza câţiva ani mai târziu, prin Tratatul de la
Maastricht), au fost introduse următoarele inovaţii:
 instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau de guvern
şi de preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea
direcţiilor de dezvoltare ale Comunităţii;
 introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate în cadrul Consiliului, pentru
adoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pieţei interne, politica socială, coeziunea
economică şi socială şi politicii cercetării;

4
 întărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative
de cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM şi
acordurile de asociere;
 înfiinţarea Tribunalului Primei Instanţe , alături de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ);
creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetare ştiinţifică,
coeziune economică şi socială;
 stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieţei interne (noţiunea de „piaţă
internă” fiind mai puternică decât cea de „piaţă comună”, implicând nu numai realizarea celor
patru libertăţi – libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera circulaţie a
persoanelor şi libera circulaţie a capitalului – ci şi implementarea a noi politici şi a coeziunii
economice şi sociale). Schimbarea peisajului politic european după căderea regimurilor
comuniste din Europa Centrală şi de Est a condus la un proces de regândire a structurii
Comunităţii Europene, în direcţia creării unei uniuni politice şi a uniunii economice şi monetare.
Baza legală a noii Uniuni Europene este reprezentată de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7
februarie 1992 şi ratificat la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeană (UE) înseamnă, pe de o parte
menţinerea şi extinderea acquis-ului Comunităţii Europene10 şi, pe de altă parte noi forme de
cooperare în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al Justiţiei şi
Afacerilor Interne (JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la
Maastricht aceasta devine o construcţie cu trei piloni, care va fi menţinută şi dezvoltată continuu.
Următorul moment cheie în direcţia adâncirii integrării europene este constituit de
Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a
reprezentat punctul final al lucrărilor Conferinţei Inter-guvernamemtale (CIG) iniţiate la Torino
în 1997 şi prevăzută deja prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam amendează
atât Tratatul CE, cât şi Tratatul UE, iar elementele de noutate aduse sunt:
instituţionalizarea cooperării sporite, prin care este combinată nevoia unei continue integrări
(existentă în unele SM) cu nevoia respectării dorinţei altor SM de a nu fi implicate în anumite
politici comune (în domeniul cărora vor să îşi păstreze suveranitatea naţională); acest sistem
poate fi aplicat în domeniile de activitate ale celor trei piloni, cu următoarele condiţii:
• să aibă în vedere promovare obiectivelor UE şi să fie aplicat ca o ultimă variantă;
• să nu pună în pericol “acquis-ul comunitar” sau drepturile, obligaţiile şi interesele SM
neparticipante;
• să se refere la majoritatea SM şi să fie deschis tuturor celorlate SM, în orice moment. Acest
principiu al unei Europe „cu două viteze” a fost aplicat încă dinaintea dobândirii unui caracter
formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnării:
1) Acordului Schengen (în 1985, numai de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi
Olanda),
2) Cartei Sociale (Marea Britanie refuzând semnarea, în 1993, a angajamentului de
armonizare a politicilofr sociale, însă fiind incluse reguli cu caracter relativ şi obligatorii pentru
celelate SM), 3) uniunii economice şi monetare (la care nu au aderat Danemarca, Suedia şi
Marea Britanie).
Tratatul de la Amsterdam, ca şi Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o a doua
Conferinţă Inter-guvernamentală, cu scopul de a realiza reformele instituţionale necesare
procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un număr de reforme

5
fără legătură cu procesul de extindere. Lucrările CIG au dus la pregătirea textului Tratatului de la
Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.
Odată cu Tratatul de la Nisa a fost elaborată o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii
Europene”, prin care se lansa o dezbatere generală asupra dezvoltării viitoare a Uniunii şi care
implica atât SM, cât şi statele candidate. Aspectele avute în vedere de această declaraţie sunt:
delimitarea responsabilităţilor între UE şi SM, statutul Cartei drepturilor fundamentale a UE,
simplificarea tratatelor şi rolul parlamentelor naţionale în cadrul instituţional al UE. În urma
aprobării Declaraţiei de la Laeken, la 15 decembrie 2001, Consiliul European a hotărât
înfiinţarea unei Convenţii Europene, care să pregătească procesul de reformă a UE. A avut astfel
loc o dezbatere ce a durat 16 luni şi la care au participat reprezentanţi ai guvernelor şi
parlamentelor naţionale ale SM şi ale ţărilor candidate, Parlamentul european, Comisia
Europeană, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor, alături de organizaţiile
interesate (şi participante prin intermediul unui forum deschis). Rezultatul dezbaterii este
reprezentat de elaborarea proiectului Constituţiei europene. Principalele reforme ale Uniunii
Europene pot fi grupate în trei categorii:
1. Structură Consolidarea diverselor tratate existente într-un singur document: Constituţia
Europeană; UE dobândeşte personalitate juridică; Carta drepturilor fundamentale este
încorporată în Constituţie.
2. Cadru instituţional Stabilirea unui Preşedinte al Consiliului European, în scopul de a
asigura continuitatea, vizibilitatea şi coerenţa reprezentării UE atât pe plan intern, cât şi pe plan
extern; Reducerea numărului comisionarilor europeni, în scopul de a permite operaţionalitatea
Comisiei într-o Uniune cu 25 de SM (sau chiar mai multe); Introducerea funcţiei de Ministru de
Externe al UE;
Acordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc în caz de dezastre sau
atacuri teroriste; Recunoaşterea „Eurogrup” ca un organism independent, cu dreptul de a îşi
alege preşedintele („Dl. Euro”) pe o perioadă de doi ani.
3. Procesul de decizie Utilizarea sistemului de vot cu majoritate calificată ca procedură standard
de decizie în cadrul Consiliului şi simplificarea sa; Adoptarea procedurii co-decizie ca
procedură legislativă standard. Se urmăreşte intrarea în vigoare a Constituţiei în martie 2005,
însă unele prevederi ale sale se vor aplica numai începând cu 2009.
Viitorul UE şi procesul de decizie
După cum am arătat anterior, relaţia care există între instituţiile Uniunii Europene şi
procesul de decizie este direct afectată de procesul de extindere şi de creşterea numărului SM.
Reforma instituţională care are loc în momentul de faţă nu este însă numai rezultatul acestei
extinderi, ci şi a deficitului democratic cu care Uniunea s-a confruntat în anii trecuţi, a
participării şi interesului insuficiente din partea societăţii civile şi a sectorului privat. Revenind la
procesul de decizie, s-a spus adesea că acesta nu este destul de apropiat de cetăţeni, că nu reflectă
suficient interesele locale şi sectoriale. Tocmai de aceea, considerăm utilă o scurtă trecere în
revistă a ceea ce înseamnă procesul de decizie la nivel comunitar şi ce va aduce nou reforma în
acest sens. Astfel, am văzut că UE este structurată pe trei piloni: dimensiunea comunitară (primul
pilon) politici externe şi de securitate comune (al doilea pilon) şi cooperarea judiciară şi a poliţiei
în domeniul criminalităţii (al treilea pilon). În domeniul ultimilor doi piloni, metoda de decizie
este cea inter-guvernamentală, caracterizată prin:

6
• drept de iniţiativă împărţit de către Comisie şi S/M;
• consensul ca regulă generală de vot în Consiliu (unanimitate); • rol consultativ pentru
Parlamentul European;
• rol minor pentru Curtea de Justiţie
Spre deosebire de acestea, dimensiunea comunitară – care reprezintă însăşi esenţa Uniunii – este
caracterizată, la nivelul deciziei, prin:
• dreptul de iniţiativă ca monopol al Comisiei;
• largă utilizare a votului majoritar în Consiliu (majoritate calificată);
• rol activ pentru Parlamentul European;
• interpretare uniformă a legislaţiei comunitare de către Curtea de Justiţie.
În ceea ce priveşte procesul de decizie, metodele utilizate în acest scop sunt: co-decizia,
avizul conform, cooperarea şi consultarea (ultimele trei fiind prezentate în cadrul descrierii
atribuţiilor Parlamentului European). Dintre acestea, reforma instituţională acordă un rol crescut
procedurii co-deciziei, care devine astfel principala metodă de decizie la nivel comunitar şi
limitează rolul celorlate proceduri. Datorită acestui fapt am considerat necesară o prezentare
detaliată a co-deciziei şi a modului în care aceasta funcţionează la nivelul celor trei instituţii cu
atribuţii în domenii: Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene.
Un alt element de noutate adus de Constituţia Europeană la nivelul deciziei este
reprezentant de utilizarea sistemului de vot al majorităţii calificate ca procedură standard de
decizie în cadrul Consiliului şi simplificarea sa. Astfel, va creşte rolul Parlamentului în procesul
de decizie, iar dreptul naţional de veto va fi păstrat numai în câteva sectoare, cum ar fi
impozitarea şi poltica externă. Mai mult, începând cu anul 2002, deciziile vor fi adoptate prin
majoritate dublă, ceea ce înseamnă reprezentarea a cel puţin jumătate din SM şi a 60% din totalul
polulaţiei Uniunii.
Detaliem mai jos cum a fost creată și cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană de-a
lungul deceniilor

1945-1959
Pacea în Europa și începuturile cooperării

Cum a dus cooperarea postbelică în Europa la fondarea Comunității Cărbunelui și Oțelului, la

semnarea Tratatului de la Roma și la crearea Parlamentului European.

Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au culminat cu cel de-al Doilea
Război Mondial, politicienii europeni încep procesul de construire a entității pe care o cunoaștem
astăzi sub numele de Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1951, este primul pas către
asigurarea unei păci durabile. În 1957, Tratatul de la Roma instituie Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și marchează începutul noii ere a cele mai strânse cooperări întâlnite până

7
atunci în Europa. În aceeași perioadă debutează însă și un Război Rece, care împarte continentul
timp de peste 40 de ani.

1960-1969
Explozivii ani '60 - o perioadă de creștere economică

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în anii '60. Continuarea integrării economice în Europa și
începuturile cooperării internaționale.

Anii 1960 sunt benefici pe plan economic, aceasta și datorită faptului că țările UE încetează să
mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, de asemenea, să
exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație beneficiază, acum,
de suficientă hrană. În mai 1968, revolta studenților din Paris și multe schimbări care apar la
nivelul societății și la nivel de comportament vor rămâne apoi asociate cu așa-numita „generație
'68”.

1970-1979
O comunitate în creștere – primul val de extindere: aderarea Danemarcei, Irlandei și a
Regatului Unit

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în anii ’70. Primul val de extindere, alegerile europene și
o politică regională axată pe susținerea zonelor mai sărace.

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul
statelor membre ajungând, astfel, la 9. Războiul arabo-israelian din octombrie 1973 declanșează
o criză energetică și probleme economice în Europa.

Democrația ia amploare în Europa, odată cu răsturnarea dictaturilor din Grecia, Portugalia și

Spania. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru
crearea de locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace. În 1979, membrii
Parlamentului European sunt aleși pentru prima dată prin vot direct de către cetățeni.

1980-1989
Schimbarea la față a Europei – căderea regimurilor comuniste

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în anii '80. Noi extinderi, programul Erasmus și
începuturile pieței unice.

Sindicatul polonez, Solidarność (Solidaritatea) și liderul său, Lech Walesa, devin celebri în
Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul naval Gdansk, din vara anului
1980, pentru drepturile lucrătorilor și schimbare politică. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea
membru al Comunităților Europene, fiind urmată, 5 ani mai târziu, de Spania și Portugalia.
Sfârșitul deceniului este marcat de prăbușirea regimurilor comuniste din centrul și estul Europei.

8
 1980-1989
Schimbarea la față a Europei – căderea regimurilor comuniste

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în anii '80. Noi extinderi, programul Erasmus și
începuturile pieței unice.

Sindicatul polonez, Solidarność (Solidaritatea) și liderul său, Lech Walesa, devin celebri în
Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul naval Gdansk, din vara anului
1980, pentru drepturile lucrătorilor și schimbare politică. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea
membru al Comunităților Europene, fiind urmată, 5 ani mai târziu, de Spania și Portugalia.
Sfârșitul deceniului este marcat de prăbușirea regimurilor comuniste din centrul și estul Europei.

1990-1999
O Europă fără frontiere

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în anii ’90. O nouă extindere, lansarea pieței unice,
călătorii fără control la frontiere și adoptarea monedei euro.

În 1993, este lansata piața unică, cu cele „patru libertăți” pe care le oferă: libera circulație a
persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Anii ’90 reprezintă, de asemenea, deceniul a 2
tratate – Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht (1993) și Tratatul de
la Amsterdam (1999). Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE în 1995, în timp ce un mic sat din
Luxemburg, Schengen, dă numele său acordului care le va permite treptat europenilor să
călătorească în multe regiuni ale UE fără a li se verifica pașapoartele la graniță.

2000-2009
O nouă extindere

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în perioada 2000-2009. 12 noi țări aderă la UE, moneda
euro devine mijloc legal de plată, se semnează Tratatul de la Lisabona.

Euro este noua monedă de schimb pentru milioane de europeni. Data de 11 septembrie 2001
devine sinonimă cu terorismul internațional după ce trei avioane de linie sunt deturnate și
îndreptate către clădiri din New York și Washington. Țările își intensifică cooperarea în lupta
împotriva criminalității. Diviziunea dintre estul și vestul Europei este înlăturată, odată cu
aderarea la UE, în 2004, a 10 noi țări, urmate de Bulgaria și România în 2007. O criză financiară
lovește economia mondială în septembrie 2008. Tratatul de la Lisabona aduce instituții moderne
și metode de lucru mai eficiente.

2010-2019
Un deceniu dificil

9
 Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană în perioada 2010-2019. Răspunsul la criza
financiară, aderarea Croației la UE, votul Regatului Unit în favoarea ieșirii din UE.

Criza economică globală lovește puternic Europa. În 2012, Uniunea Europeană

primește Premiul Nobel pentru Pace. Războaiele și tulburările din unele țări din restul lumii îi
determină pe cei afectați să-și lase în urmă căminul și să caute refugiu în Europa. UE se află în
fața provocării de a-i lua în grija sa și de a le asigura mijloace de subzistență, respectând, în
același timp, drepturile omului. Schimbările climatice reprezintă un subiect prioritar, iar liderii
politici convin să reducă emisiile poluante. În 2013, Croația devine al 28-lea stat membru al UE.
Cu toate acestea, în cadrul unui referendum din 2016, Regatul Unit votează să părăsească UE.

2010 – Europa încearcă să găsească soluții pentru criza financiară

În urma crizei economice care a început în 2008, mai multe țări au probleme cu finanțele publice.
Cele 16 țări ale UE care utilizează moneda euro sprijină un plan care să le ajute în problema
deficitelor. UE ajută mai multe țări să facă față dificultăților și pune bazele unei uniuni bancare,
pentru a face sectorul bancar mai sigur și mai fiabil.
10 decembrie 2012 – UE primește Premiul Nobel pentru Pace
Uniunea Europeană primește Premiul Nobel pentru Pace în cadrul unei ceremonii organizate la
Oslo. Premiul recunoaște contribuția de peste 6 decenii a Uniunii Europene la promovarea păcii
și reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului.
1 iulie 2013 – Croația devine cel de al 28-lea stat membru al UE
Croația aderă la UE, devenind cel de-al 28-lea stat membru.

2020-astăzi
COVID-19 și calea către redresare

Cum s-a dezvoltat Uniunea Europeană începând din 2020: reacția la pandemia de COVID-19,
înscrierea pe drumul către redresare și combaterea schimbărilor climatice.

Pandemia de COVID-19 declanșează o urgență majoră de sănătate publică și o încetinire

economică fără precedent. UE și țările sale membre colaborează pentru a sprijini sistemele de
sănătate, pentru a limita răspândirea virusului și pentru a asigura vaccinuri pentru populația din
UE și din afara sa.

Pentru a contribui la sprijinirea redresării, liderii convin asupra celui mai mare pachet de măsuri
de stimulare finanțat vreodată din bugetul UE: accentul se pune pe o redresare ecologică și
digitală, intenția UE fiind de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană după 47 ani de la aderare, deschizând un nou capitol
în relațiile sale cu UE.

10
 Concluzii

Apartenenta la UE ne-au adus multe avantaje, Romaniei si cetatenilor sai; cei zece ani ne-au
inclus in circuitul european si mondial de valori, probabil ne-au salvat si integritatea teritoriala,
dar nu am facut saltul pe care il speram, acela de a reduce decalajele de dezvoltare pana la
nivelul la care cetatenii romani, deveniti cetateni europeni, s-ar fi putut compara de la egal la
egal cu alti cetateni europeni din tarile membre mai dezvoltate. Totusi, Europa nu mai e doar o
aspiratie, un model, un ideal, e un fragment real din ceea ce suntem deja. Uniunea Europeana
reprezinta azi pentru Romania acelasi lucru pe care l-a reprezentat dintotdeauna dupa aderarea
din 2007.  Este cea mai reala sansa pe care o avem nu numai de a iesi din zona subdezvoltarii la
nivel european, dar si de pastrare a integritatii teritoriale.

SURSE

https://ro.wikipedia.org/

www.consilium.europa.eu

www.infoeuropa.ro
http://www.cor.eu.int/
http://www.clube.ro
http://www.ecb.int/
http://www.eib.org/
http://www.esc.eu.int/
http://www.euractiv.com/
http://www.euobserver.com

11