TEORIA CONSTRUCŢIEI UNIUNII EUROPENE

“Tratatul de la Maastricht”

0
 Plan referat

1. Uniunea Europeană - de la origini până în prezent

2. Tratatul de la Maastricht
3. În loc de concluzii

1. Uniunea Europeană - de la origini până în prezent

1
 Uniunea Europeană este o comunitate de 28 de naţiuni şi popoare europene, reunite în jurul
unor valori politice, economice, culturale şi sociale comune.
Apariţia Comunităţilor Europene este bazată pe declaraţia din data de 9 mai 1950 a lui
Robert Schuman, ministrul francez de externe care a prezentat un plan definitivat împreună
cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.
La data de 18 aprilie 1951, “Declaraţia Schuman” a devenit realitate prin semnarea, la
Paris, de către 6 ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg, R. F. Germania, Franţa, Italia) a Tratatului care
instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), intrând în vigoare la data
de 23 iulie 1952.
În urma succesului înregistrat de către CECO, miniştrii de externe ai celor 6 ţări fondatoare
au continuat procesul de integrare în domeniul economic, astfel că la data de 25 martie 1957 au fost
semnate Tratatul Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatul
Comunităţii Economice Europene (CEE), care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Tratatul asupra Uniunii Europene sau Tratatul de la Maastricht Intră în vigoarela 1
noiembrie 1993. Comunităţile Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica
externă şi de securitate comună (PESC) şi Justiţia şi afacerile interne (JAI) formează cei trei piloni
ai UE.
Extinderea integrării europene înseamnă extinderea geografică (sau integrarea pe orizontală)
şi constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfăşurat în
şapte valuri succesive de aderare, etapele integrării geografice fiind următoarele:
1957 •Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda
1973 •Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
1981 •Grecia
1986 •Portugalia, Spania
1996 •Austria, Finlanda, Suedia
•Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
2004 Slovacia, Slovenia, Ungaria
2007 •Bulgaria, România
2013 •Croaţia

Figura 1.1. – Extinderea integrării europene (Sursa: adaptat după http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-

politice/IDEEA-UNITATII-EUROPENE44787.php , accesat la data de 17.10.2018)

2
 Extinderile succesive trebuie întelese şi ca o extindere a spaţiului de stabilitate democratică,
fapt care a determinat construirea unei Europe mai
sigure şi în acelaşi timp a generat creşterea
potenţialului comercial şi economic european (în
condiţiile în care accentuarea implicaţiilor globalizării
adânceşte presiunile concurenţiale internaţionale).

Imediat după primele extinderi a început să se

folosească tot mai des denumirea de Comunitatea
Europeană, denumire care atestă unicitatea centrelor de
decizie existente, de fapt, încă din anul 1967, când s-au
unificat Comisiile şi Consiliile de Miniştri ale CECO,
EURATOM şi CEE (Parlamentul European şi Curtea
de Justiţie au fost comune încă de la început).
Figura 1.2. - Extinderea U.E.
(Sursa: adaptat după
www.consilium.europa.eu/ro/documents.../2013/..
./qc3112311roc_pdf/,
accesat la data de 18.10.2018)

De la 1 noiembrie 1993, intră în vigoare Tratatul de la Maastricht, prin care Comunitatea

Europeană devine Uniunea Europeană (UE).
Comunitatea Europeană continuă să existe ca bază a Uniunii Europene, fiind, totodată,
integrată complet deoarece domeniile Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), Justiţie, dar
şi Afaceri Interne (JAI) se bazează încă pe o cooperare interguvernamentală, deși Tratatul de la
Amsterdam transferă o serie de atribuții şi în aceste domenii de la nivel naţional către nivelul
comunitar.
În acelaşi context, din noiembrie 1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat
astfel în special în actele adoptate, atât în domeniile PESC, cât şi JAI. În ceea ce priveşte Comisia
Comunității Europene, aceasta a devenit Comisia Europeană.1

1
https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/05/20/istoria-uniunii-europene/, accesat 22.10.2018
3
 Tratatele iniţiale ale comunităţilor europene au fost revizuite în decursul vremii prin:

1987 • Actul Unic European

1992 • Tratatul de la Maastricht
1997 • Tratatul de la Amsterdam
2000 • Tratatul de la Nisa
2007 • Tratatul de la Lisabona

Figura 1.3. –
(Sursa: adaptat după https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/05/20/istoria-uniunii-europene/, accesat la
data de 18.10.2018)

Uniunea Europeană se axează pe o Comunitate care evoluează către Uniunea Economică

şi Monetară, dar şi pe cooperarea interstatală dintre țările membre în domeniul politicii interne şi
externe.
UE organizează, într-o manieră inteligibilă şi unită, relaţiile între statele membre prin:
 implementarea cetăţeniei europene (care completează cetăţenia naţională dar nu o
înlocuieşte, şi care conferă cetăţeanilor europeno anumite drepturi politice şi civile);
 crearea unui climat de libertate, securitate şi justiţie ( în strânsă legătură cu funcţionarea
Pieţei Unice şi de liberă circulaţie a persoanelor);
 menţinerea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar (toate textele juridice adoptate de către
instituţiile europene, începând cu tratatele fondatoare).

4
 2. Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană (numit şi "Tratatul de la Maastricht") a fost semnat de

Consiliul European la 7 februarie 1992, în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci
cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene. Acest tratat a pus
bazele Uniunii Europene.
Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare (în Danemarca a fost nevoie de un
al doilea referendum, în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate împotriva
acordului parlamentar dat tratatului), Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993.
Documentul este considerat ca o “nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a
popoarelor Europei”.
Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape.
Conform tratatului, moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie
1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie
să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată
stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul
preţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit
bugetar < 3% şi gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au
fost valabile numai pentru anul de referinţă 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care
îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot
participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a
decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.
Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastricht de
Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC). Cu toate că PESC este un pilon al UE, deciziile
sunt luate în cele din urmă de statele membre. Pentru cele mai multe din hotărâri este nevoie de
aceea de un vot în unanimitate.2
Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice
persoană care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE. Aceasta acordă printre altele dreptul
de şedere pe întreg teritoriul UE, dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptul de
a alege deputaţii din Parlamentul European, indiferent de domiciliul avut pe teritoriul UE.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht, accesat 25.10.2018
5
 O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta
Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În afară
de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentarea
adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.
În tratat s-a hotărât îmbunătăţirea colaborării în domeniul juridic şi al afacerilor interne.
Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie,
"Europol", cu sediul la Haga.3
Instituind o Uniune Europeană, tratatul de la Maastricht a marcat o nouă etapă în procesul
de creare a „unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”. UE a fost edificată pe
baza Comunităților Europene, completate de politicile și formele de cooperare instaurate de Tratatul
privind Uniunea Europeană. Uniunea dispunea de un cadru instituțional unic, alcătuit din Consiliu,
Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Curtea de Conturi care, fiind în
acel moment singurele „instituții” ale Uniunii, în sensul strict al cuvântului, își exercitau atribuțiile
în conformitate cu dispozițiile tratatelor. Tratatul a instituit un Comitet Economic și Social și un
Comitet al Regiunilor, ambele cu funcții consultative. Au fost înființate un Sistem European al
Băncilor Centrale și o Bancă Centrală Europeană, conform procedurilor prevăzute în tratat, care se
adăugau instituțiilor financiare preexistente din grupul BEI, și anume Banca Europeană de Investiții
și Fondul European de Investiții.
Tratatul de la Maastricht a atribuit Uniunii pe care a creat-o o serie de competențe clasificate
în trei mari grupe, denumite în mod obișnuit „piloni”: primul „pilon” era constituit din Comunitățile
Europene, în cadrul cărora competențele care făcuseră obiectul unui transfer de suveranitate a
statelor membre în domeniile aflate sub incidența tratatului erau exercitate de instituțiile
comunitare; al doilea „pilon” era format din politica externă și de securitate comună prevăzută la
capitolul V din tratat; al treilea „pilon” era constituit din cooperarea în domeniul justiției și al
afacerilor interne prevăzută la capitolul VI din tratat. Prin dispozițiile capitolelor V și VI se instituia
o cooperare de tip interguvernamental, care utiliza instituțiile comune și care comporta anumite
elemente supranaționale, în special asocierea Comisiei Europene și consultarea Parlamentului
European.
1. Comunitatea Europeană (primul pilon)

3
https://www.descopera.ro/istorie/15043625-tratatul-de-la-maastricht-documentul-care-sta-la-baza-uniunii-europene-
de-astazi, accesat 24.10.2018

6
Comunitatea avea misiunea de a asigura buna funcționare a pieței unice și, printre altele, o
dezvoltare armonioasă, echilibrată și sustenabilă a activităților economice, un nivel ridicat de
ocupare a forței de muncă și de protecție socială și egalitatea între bărbați și femei. Comunitatea
urmărea aceste obiective, în limitele competențelor care îi erau conferite, prin instituirea unei piețe
comune și a unor măsuri conexe menționate la articolul 3 din Tratatul CE, precum și prin
instaurarea unei politici economice și a unei monede unice, menționate la articolul 4. Acțiunea
Comunității trebuia să respecte principiul proporționalității și, în domeniile care nu intrau în
competența sa exclusivă, principiul subsidiarității (articolul 5 TCE).
2. Politica externă și de securitate comună (PESC) (al doilea pilon)
Misiunea Uniunii era de a defini și de a realiza, conform unei metode de tip interguvernamental, o
politică externă și de securitate. Statele membre aveau obligația de a susține activ și fără rezerve
această politică, într-un spirit de loialitate și de solidaritate reciprocă. Printre altele, aceasta avea ca
obiective: salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenței și a
integrității Uniunii, în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite; consolidarea securității
Uniunii sub toate formele; promovarea cooperării internaționale; dezvoltarea și consolidarea
democrației și a statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
3. Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor externe (al treilea pilon)
Sarcina Uniunii era de a elabora o acțiune comună în aceste domenii, conform unei metode
de tip interguvernamental, în vederea realizării obiectivului de a oferi cetățenilor un nivel ridicat de
protecție într-un spațiu de libertate, securitate și justiție. Acțiunea comună cuprindea următoarele
domenii:
 regulile de trecere a frontierelor externe ale Comunității și de consolidare a controalelor;
 lupta împotriva terorismului, a marii criminalități, a traficului de droguri și a fraudei la nivel
internațional;
 cooperarea judiciară în materie penală și civilă;
 crearea unui Oficiu European de Poliție (Europol), care să dispună de un sistem de schimb
de informații între polițiile naționale;
 combaterea imigrației ilegale;
 o politică comună în domeniul azilului.4

4
http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.1.3.pdf, accesat 26.10.2018
7
 În loc de concluzie...

Unitatea europeană este un concept obsesiv utilizat în prezent în mass-media, mediul

universitar, politic românesc si european în general. Ideea de unitate europeana nu este însa ceva
nou, o creaţie a noii gândiri europene, ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. La
începuturi ea a fost abordată din perspectiva găsirii unei soluţii pentru evitarea conflictelor dintre
statele batrânului continent şi, în consecinţă pentru o viaţă mai bună a populaţiei. De altfel,
securitatea şi bunăstarea socială s-au păstrat de-a lungul timpului pâna în ziua de azi ca principalele
forţe motrice ale integrării europene.
Platon a fost primul gânditor care a susţinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii. În
acea vreme, confederaţia cetăţilor greceşti dispunea de instituţii religioase şi politice comune,
forumul de soluţionare a diferendelor dintre cetăţi constituindu-l Consiliul amfictionilor.
"Pax romana" - aspiraţia Romei - avea în vedere unificarea întregii Europe, dar sub
dominaţie romană.
În 1589, Albericus Gentilis propune şi el un proiect de organizare a statelor pe baze juridice,
iar în 1652 Hugo Grotius preconizează o asociaţie internaţională a principiilor creştini.
Marele poet italian Dante Aligherii, în "De monarhia", lucrare din anul 1303, preconiza o
soluţie de tip federalist a Europei, o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui
conducator suprem, unei unice şi legitime autorităţi.
În al sau "Plan al unei păci universale si eterne", redactat în 1789, dar publicat abia în 1839,
Jeremy Bentham introduce o idee nouă, care va fi confirmată adesea în epoca contemporană, cea a
presiunii opiniei publice internaţionale. Bentham sugerează, de fapt, crearea unei Diete care s-ar
limita sa ofere "avize" si să emită "opinii" în probleme de interes comun, presupunându-se ca opinia
publică internaţională ar fi suficientă pentru a înscrie aceste "avize" în realitate.
Voltaire concepea unitatea continentului ca fiind realizabilă de catre Frederic al II-lea,
regele Prusiei.
J. J. Rousseau vedea o "republică europeană" numai daca monarhii îşi vor abandona natura
lor "lacomă şi belicoasă" iar popoarele se vor emancipa şi ca urmare vor deveni mai întelepte.5
Perioada de convulsii care a urmat Revoluţiei franceze a dus la apariţia mai multor proiecte
de integrare europeană. Dacă nu ar fi intervenit dezastrul din campania din Rusia, Napoleon ar fi

5
https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/calea-spre-uniunea-europeana-63436.html, accesat 26.10.2018
8
pus în aplicare la nivelul întregului continent european: un cod european, o curte de casaţie
europeană care sa îndrepte greşelile pentru toţi, aceeasi monedă sub înfaţişări diferite, aceleasi
greutăţi, aceleaşi legi. De altfel acest curent de opinie era promovat şi de mari personalităţi ale
epocii respective din spaţiul românesc, cum ar fi: Nicolae Balcescu , Ion Ghica, Dumitru Bratianu ,
C. A. Rosseti, Al. C Golescu-Arapila şi alţii.
Imediat dupa primul razboi mondial problema organizarii Europei în calitate de continent,
de regiune a lumii, începe sa fie limpede percepută.Winston Churchill cu prilejul unei conferinţe la
Universitatea din Zürich, pe 19 septembrie 1946, propune constituirea unor State Unite ale Europei,
spunând printre altele: "Noi trebuie sa creăm ceva de genul Statelor Unite ale Europei. Primul pas
este formarea unui Consiliu al Europei. Dacă la început nu toate statele Europei vor să intre în
Uniune, trebuie ca noi să lucrăm pentru a alătura şi uni acele state care o doresc şi o vor."
La Congresului pacifist de la Paris din 1849, Victor Hugo rosteşte celebrele cuvinte: "Va
veni ziua când armele vor cadea din mâini... Şi va veni ziua când vom vedea doua grupări uriaşe:
Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean..."
La articolul B, Tratatul de la Maastricht prevede „promovarea unui progres economic şi
social echilibrat şi durabil, în special prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne...”. Iată că acel
vis, spaţiu fără frontiere, visat de părinţii fondatori ai Uniunii Europene îşi găseşte împlinirea.

9
Bibliografie:

1. Tratatul privind Uniunea Europeană (92/C 191/01) - Tratatul de la Maastricht

2. https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/05/20/istoria-uniunii-europene
3. http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/IDEEA-UNITATII-EUROPENE44787.php
4. www.consilium.europa.eu/ro/documents.../2013/.../qc3112311roc_pdf/
5. https://www.descopera.ro/istorie/15043625-tratatul-de-la-maastricht-documentul-care-sta-
la-baza-uniunii-europene-de-astazi
6. http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.1.3.pdf
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht
8. https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/calea-spre-uniunea-europeana-63436.html

10