Evoluția Cadrului Instituțional al U.E.

: de la
C.E.C.O. la Tratatul de la Lisabona
 Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au culminat cu
cel de-al Doilea Război Mondial, politicienii europeni încep procesul de construire a
entității pe care o cunoaștem astăzi sub numele de Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1951, este primul

pas către asigurarea unei păci durabile. În 1957, Tratatul de la Roma instituie
Comunitatea Economică Europeană (CEE) și marchează începutul noii ere a cele mai
strânse cooperări întâlnite până atunci în Europa. În aceeași perioadă debutează însă și
un Război Rece, care împarte continentul timp de peste 40 de ani.

18 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

Pe baza planului Schuman, șase țări semnează un tratat prin care stabilesc să
gestioneze în comun industria cărbunelui și pe cea a oțelului. Astfel, niciuna dintre țări
nu poate fabrica singură arme de război pe care să le folosească împotriva celorlalte,
cum s-a întâmplat în trecut. Cele șase țări sunt Germania, Franța, Italia, Țările de Jos,
Belgia și Luxemburg. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ia ființă în
1952.

25 martie 1957 – Tratatele de la Roma

Pornind de la succesul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului, cele 6 țări fondatoare își extind cooperarea la alte sectoare economice.
Această decizie este oficializată prin semnarea a două tratate de instituire a
Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (Euratom). Organismele iau ființă la 1 ianuarie 1958.
Prima reuniune a Adunării parlamentare europene, precursoare a Parlamentului
European de astăzi, are loc la Strasbourg, Franța, Robert Schuman fiind ales
președinte. Ea înlocuiește Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului și își schimbă denumirea în Parlamentul European pe data de 30 martie 1962.

Explozivii ani '60 - o perioadă de creștere economică

Anii 1960 sunt benefici pe plan economic, aceasta și datorită faptului că țările UE
încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele
convin, de asemenea, să exercite un control comun asupra producției de alimente.
Întreaga populație beneficiază, acum, de suficientă hrană. În mai 1968, revolta
studenților din Paris și multe schimbări care apar la nivelul societății și la nivel de
comportament vor rămâne apoi asociate cu așa-numita „generație '68”.

3 mai 1960 – crearea Asociației Europene a Liberului Schimb

Se înființează Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), pentru a promova
liberul schimb și integrarea economică între anumite țări care nu fac parte din CEE:
Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția și Regatul Unit. În 2020,
țările membre ale AELS erau Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
8 aprilie 1965 – Se semnează „Tratatul de Fuziune”
Se semnează, la Bruxelles, Tratatul care atestă fuzionarea conducerilor executive ale
celor 3 Comunități (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea
Economică Europeană și Euratom). Acesta intră în vigoare la 1 iulie 1967. De acum
înainte, Comunitățile Europene au un singur braț administrativ (Comisia) și un singur
organ executiv (Consiliul).

1 iulie 1968 – Începutul Uniunii Vamale

Cele 6 state membre ale CEE elimină taxele vamale la mărfuri pe care le importă
reciproc și astfel sunt create, pentru prima dată, condițiile necesare efectuării liberului
schimb. Statele decid, de asemenea, să aplice aceleași taxe la importurile din țările
terțe. Schimburile comerciale între aceste 6 țări și între ele și restul lumii se intensifică
rapid.

O comunitate în creștere – primul val de extindere

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973,
numărul statelor membre ajungând, astfel, la 9. Războiul arabo-israelian din octombrie
1973 declanșează o criză energetică și probleme economice în Europa.

Democrația ia amploare în Europa, odată cu răsturnarea dictaturilor din Grecia,

Portugalia și Spania. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere
sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în
zonele mai sărace. În 1979, membrii Parlamentului European sunt aleși pentru prima
dată prin vot direct de către cetățeni.

1 ianuarie 1973 – De la 6 la 9 țări membre

Odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și a Regatului Unit la Comunitățile Europene,
numărul statelor membre trece de la 6 la 9.
• Țări membre: Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg
• Țări membre noi: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit

1974-1975 – Noi democrații în Portugalia, Grecia și Spania

Răsturnarea regimului Salazar în Portugalia și prăbușirea regimului militar în Grecia
(1974), precum și moartea generalului Franco în Spania (1975) marchează sfârșitul
acestor dictaturi în Europa. Cele 3 țări se obligă să ia măsurile necesare pentru a fi
conduse de guverne democratice – un pas important pe calea aderării la Comunitățile
Europene.

Schimbarea la față a Europei – căderea regimurilor comuniste

Sindicatul polonez, Solidarność (Solidaritatea) și liderul său, Lech Walesa, devin
celebri în Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul naval
Gdansk, din vara anului 1980, pentru drepturile lucrătorilor și schimbare politică. În
1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al Comunităților Europene, fiind urmată,
5 ani mai târziu, de Spania și Portugalia. Sfârșitul deceniului este marcat de prăbușirea
regimurilor comuniste din centrul și estul Europei.

1 ianuarie 1981 – Grecia devine a 10-a țară membră

Grecia aderă la Comunitățile Europene. Aceasta devenise eligibilă începând cu 1974,
anul răsturnării regimului militar și al instaurării democrației.

1 ianuarie 1986 – Doi noi membri – Spania și Portugalia

Spania și Portugalia aderă la Comunitățile Europene, numărul statelor membre
ajungând la 12.

Februarie 1986 – Către o piață unică

Deși taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale dintre statele
membre se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în principal, în diferențele
existente la nivelul reglementărilor naționale. Actul Unic European prevede un amplu
program cu o durată de 6 ani, vizând eliminarea obstacolelor și crearea pieței unice.
Actul, care intră în vigoare la 1 iulie 1987, conferă, de asemenea, mai multă putere
Parlamentului European și consolidează competențele Comunităților Europene în
domeniul protecției mediului.

O Europă fără frontiere

În 1993, este lansata piața unică, cu cele „patru libertăți” pe care le oferă: libera
circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Anii ’90 reprezintă, de
asemenea, deceniul a 2 tratate – Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la
Maastricht (1993) și Tratatul de la Amsterdam (1999). Austria, Finlanda și Suedia
aderă la UE în 1995, în timp ce un mic sat din Luxemburg, Schengen dă numele său
acordului care le va permite treptat europenilor să călătorească în multe regiuni ale UE
fără a li se verifica pașapoartele la graniță.

7 februarie 1992 – Tratatul de la Maastricht

La Maastricht (Țările de Jos), se semnează Tratatul privind Uniunea Europeană. Este
un moment deosebit de important, întrucât tratatul stabilește norme clare pentru
viitoarea monedă unică, pentru politica externă și de securitate și pentru o cooperare
mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne. „Uniunea Europeană” este creată
oficial prin acest tratat, care intră în vigoare la 1 noiembrie 1993.

1 ianuarie 1995 – UE câștigă 3 noi membri: Austria, Finlanda și

Suedia
Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE. Cele 15 state membre acoperă, acum, aproape
toată Europa de Vest.

2 octombrie 1997 – Tratatul de la Amsterdam

Se semnează Tratatul de la Amsterdam. Acesta se bazează pe realizările Tratatului de
la Maastricht și prevede planuri de reformare a instituțiilor UE, de creștere a rolului
Europei în lume și de suplimentare a resurselor pentru ocuparea forței de muncă și
drepturile cetățenilor. Acordul intră în vigoare la 1 mai 1999.

1 ianuarie 1999 – Ia naștere moneda euro

Moneda euro este introdusă în 11 țări, exclusiv pentru tranzacții comerciale și
financiare. Bancnotele și monedele vor fi introduse ulterior. Primele țări din zona euro
sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Portugalia, Spania și Țările de Jos. Danemarca, Suedia și Regatul Unit hotărăsc să nu
participe deocamdată.

O nouă extindere
Euro este noua monedă de schimb pentru milioane de europeni. Data de 11 septembrie
2001 devine sinonimă cu terorismul internațional după ce trei avioane de linie sunt
deturnate și îndreptate către clădiri din New York și Washington. Țările își intensifică
cooperarea în lupta împotriva criminalității. Diviziunea dintre estul și vestul Europei
este înlăturată, odată cu aderarea la UE, în 2004, a 10 noi țări, urmate de Bulgaria și
România în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie
2008. Tratatul de la Lisabona aduce instituții moderne și metode de lucru mai
eficiente.

26 februarie 2001 – Tratatul de la Nisa

Liderii UE semnează Tratatul de la Nisa. Scopul său este de a reforma instituțiile,
astfel încât UE să poată funcționa eficient cu 25 de state membre și să se pregătească
pentru următorul val major de extindere. Tratatul intră în vigoare la 1 februarie 2003.

1 mai 2004 – 10 noi țări membre

Cipru și Malta aderă la UE împreună cu 8 țări din Europa Centrală și de Est – Cehia,
Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria – punând capăt în
sfârșit divizării Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.
• Țări membre: Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg,
Danemarca, Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Spania, Portugalia, Austria,
Finlanda, Suedia
• Țări membre noi: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta,
Polonia, Slovenia, Slovacia
• Țări candidate și potențial candidate: Bulgaria, România, Turcia

1 ianuarie 2007 – UE salută aderarea Bulgariei și a României

Încă două țări din Europa de Est, Bulgaria și România, aderă la UE, numărul statelor
membre ridicându-se, acum, la 27.

13 decembrie 2007 – Tratatul de la Lisabona

Cele 27 de țări membre ale UE semnează Tratatul de la Lisabona, care
modifică tratatele precedente. Acesta este conceput pentru a face ca Uniunea
Europeană să devină mai democratică, mai eficientă și mai transparentă și astfel mai
capabilă să rezolve provocări globale precum schimbările climatice, securitatea și
dezvoltarea durabilă. Toate țările UE ratifică tratatul înainte ca acesta să intre în
vigoare la 1 decembrie 2009.