RELAȚIA GLOBALIZARE - REGIONALIZARE

Globarizarea nu cunoaste o definiție larg recunoscută și probabil nici definitivă.

Deoarece globalizarea cuprinde o multitudine de procese complicate, cu dinamici
variate, care afectează numeroase aspecte ale unei societăți. Ar putea fi un fenomen, o
idee, o tactică sau toate aceste lucruri deodată.
Regionalizarea, definită ca o diviziune a suprafeţei statului în regiuni şi
transferul responsabilităţilor administrative şi politice către aceste noi unităţi
administrativ-teritoriale, este asociată cu descentralizarea şi autonomia regională.
Ca multe dintre dimensiunile actualei economii internaţionale confruntate cu tot
mai numeroase provocări, cărora toate categoriile de actori economici (grupări
economice regionale, economii naţionale, autorităţi regionale şi locale, companii,
IMM-uri, organizaţii non-guvernamentale şi alţi factori ai societăţii civile, persoane
individuale) încearcă să le facă faţă cât mai adecvat, globalizarea, regionalizarea şi
interferenţele dintre aceastea sunt subiecte controversate începând cu dimensiunile
terminologice şi continuând cu cele legate de conţinutul acestor două axe pe care
evoluează economia internaţională.
Regionalizarea presupune ca statele naționale să creeze relații integrative mai
complexe și mai multivalente între ele. Valurile de regionalizare sunt cunoscute de
câteva generații, s-au bazat pe o diversitate tot mai mare de determinanți, au cunoscut
numeroase redefiniri ale vocației la nivelul școlilor de gândire economică și s-au
dezvoltat formal sau informal prin aprofundarea raporturilor comerciale, investiționale
sau economice generale.
Globalizarea se dovedeşte un proces mai dificil de definit, are numeroşi
susţinători dar şi contestatari şi are ca latură modernă adâncirea şi expansiunea
integrării corporative atât în interiorul cât şi între companiile multinaţionale.
Această evoluţie în care regăsim, în egală măsură, complementaritate dar şi
antinomie a generat o economie internaţională tot mai interdependentă.
Numeroase studii au încercat, dar au reușit doar parțial, să stabilească dacă ne
aflăm în mijlocul unei economii globale sau dacă ceea ce numim astăzi globalizare
este cu adevărat o consolidare a procesului de internaționalizare și a interdependenței
economice. Devine din ce în ce mai clar că situația economică și politică actuală la
nivel mondial și regional variază foarte mult de la o etapă la alta. Dacă ne analizăm
doar procesele de producție, interdependența crescândă a făcut aproape dificilă
determinarea originii reale a produselor și serviciilor. Economia internațională de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, în care piețele naționale erau legate de fluxurile
comerciale și de investiții care traversau granițele naționale, a făcut loc unei economii
în rețea bazată pe noi conexiuni infrastructurale și tehnologia informației care operează
peste granițe, mai degrabă decât în interiorul granițelor naționale.
Deşi se consolidează tot mai clar ideea că o autentică globalizare ar exista doar
în domeniul financiar (singurul domeniu care a realizat interconexiunea generalizată a
activităţilor operând în timp real pe baza unor reţele care depăşesc frontierele
naţionale), sunt tot mai mulţi analişti care susţin că procesul a cuprins practic toate
secţiunile economiei internaţionale chiar dacă la intensităţi sensibil diferite. Aceştia
din urmă se bazează pe faptul că, sistemele financiare naţionale nu funcţionează pe
deplin convergent şi, în pofida unor tot mai pronunţate interdependenţe obţinute prin
intermediul pieţelor financiare şi mai ales de capital, evoluţiile sunt încă puternic
influenţate de determinanţi regionali sau naţionali.
Privind din perspectiva statului ca actor economic şi politic, globalizarea face
obiectul unor aprinse dezbateri referitoare la natura, implicaţiile şi schimbările pe care
le va genera. Deseori globalizarea se identifică cu liberul schimb, nu are o evoluţie
liniară şi, în pofida faptului că superioritatea liberului schimb asupra izolării
economice constituie unul dintre cei mai solizi piloni ai teoriei economice, trebuie
luate în considerare diferitele tipuri de obstacole care se pot concretiza în proliferarea
înclinaţiilor protecţioniste şi blocarea sau încetinirea negocierilor comerciale
multilaterale precum şi în violentele proteste ale diferitelor grupuri de interese care se
manifestă tot mai virulent anti-globalizare. Dezbarea începe să identifice globafili şi
globafobi, să scoată în evidenţă argumentele dar şi contraargumentele celor care
consideră globalizarea drept cheia soluţionării tuturor problemelor sau cauza tuturor
neâmplinirilor.

Globalizarea si Regionalismul - tabere diferite sau aliate?

Având în vedere expansiunea organizațiilor economice regionale în ultimele
decenii, se poate argumenta că regionalizarea a preluat sistemul economic
internațional. Acest punct de vedere poate fi rafinat prin ideea că regionalismul, ca
componentă complementară a sistemului comercial multilateral, poate alege
transpunerea unilaterală sau plurilaterală la scară globală. Aceste grupuri economice
regionale pot servi ca laboratoare expresive în care numeroase convenții comerciale
pot fi testate și ulterior extinse la nivel internațional. O altă complicație de această
dată provine din faptul că aceste organizații regionale sunt legate prin multe generații
de acorduri de cooperare reciprocă.
Pe de altă parte, având în vedere decalajele temporale între momentul
anunţării şi cel al realizării efective a obiectivelor preconizate de artizanii grupărilor
regionale şi succesul relativ sau inexistent al unora dintre ele s-ar putea spune că
regionalismul, în afara exemplului european, este pentru moment mai impresionant
prin cantitate decât prin calitate, dar nu este lipsit de perspectiva unor evoluţii
spectaculoase într-un viitor relativ apropiat.
Nici în ce priveşte globalizarea, evoluţiile nu sunt lipsite de contradicţii. Deşi
expansiunea reţelelor informaţionale, comunicaţionale şi a celor logistice ( îndeosebi
transporturil şi telecomunicaţiile) conduc la accentuarea interdependenţelor între
procesele economice şi economiile naţionale, nu se poate afirma că globalizarea este
trăsătura de necontestat a actualei ordini economice internaţionale. Aceasta
deoarece s-a constatat că nu se poate vorbi de accentuarea interdependenţelor între
toate ţările ci mai degrabă de o concurenţă triadică în care s-au accentuat aceste
interdependenţe (prin intermediul fluxurilor comerciale, al transferului contractual de
resurse, al investiţiilor străine directe dar şi de portofoliu, al aliaţelor strategice
competitive şi al companiilor transnaţionale). Această triadă este formată din:
• Uniunea Europeană care atrage în jurul său, conform teoriei „cluster
friorigus” ţările Europei Centrale şi de Est şi o mare parte dintre ţările
africane;
• SUA în jurul căreia gravitează întreaga regiune a americilor;
• Japonia care îşi exercită influenţa deocamdată doar în Asia, deşi China
după deschiderea economiei spre mediul extern şi aderarea la
Organizaţia Mondială a Comerţului, începe să joace un rol din ce în ce
mai important în această regiune.
Având în vedere creșterea recentă a instituțiilor economice regionale, se poate
afirma că regionalizarea a preluat sistemul economic mondial. Acest punct de vedere
poate fi rafinat prin ideea că regionalismul, ca componentă suplimentară a sistemului
comercial multilateral, poate alege transpunerea globală unilaterală sau plurilaterală.
O altă problemă de această dată este că aceste grupuri regionale sunt legate prin
multe generații de acorduri de cooperare reciprocă.
În faţa unor asemenea soluţii complexe ale ecuaţiei globalizare-regionalizare
se impune ideea că aceste două fenomene sunt interdependente şi se influenţează şi
condiţionează reciproc, iar economia mondială încearcă să se echilibreze pe ambele
direcţii. Ultimele evoluţii în acest plan evidenţiază faptul că liberalizarea comercială
multilaterală şi regională au evoluat paralel şi tind să se antrenere şi potenţeze
reciproc. SUA continuă să exercite o anumită notă hegemonică în acest plan, chiar
dacă s-a orientat în bună măsură spre noua reciprocitate şi regionalismul de tip
deschis. Interdependenţele dintre globalizare şi regionalizare depind şi de calitatea
gestionării procesului de către autorităţile decidente din ţările implicate. În cazul în
care aceste autorităţi urmăresc obţinerea sinergiei între cele două tendinţe,
evidenţele empirice relevă că se pot maximiza aşteptările. Dacă se încearcă
supralicitarea doar a uneia dintre tendinţe ignorându-se cealaltă, atunci este posibil
să se eşueze pe ambele coordonate. Grupările regionale de referinţă (UE, NAFTA,
APEC şi MERCOSUR) au cultivat mai puţin dimensiunea neoregională sau
interregională ceea ce ar putea conduce, după opinia unor specialişti, la accelerarea
procesului de liberalizare globală, maximizând componenta regională sau după caz
subregională. Cu toate acestea, numeroase ţări componente ale grupărilor
economice regionale menţionate participă în mod individual la arhitecturi economice
mai largi de tip neoregional sporind gradul de complexitate al tabloului economic
mondial care nu mai este de mult timp doar bicolor, devenind policrom dar având şi
multe umbre.
Chiar și statele care nu participă la grupuri integraționiste sau nu sunt direct
implicate în abordarea multilateralistă sunt influențate de evoluțiile pe cele două axe
și beneficiază de un cadru comercial și, în multe cazuri, de condiții economice mai
favorabile generate de măsurile convenite în cadrul acestora. Izolarea sau încercarea
de a proteja influența externă care este frecvent promovată exclusiv din motive
ideologice a devenit aproape imposibilă. De exemplu, în Coreea de Nord, unde
autoritățile restricționează unele importuri din țările occidentale care pot submina
preferința populației pentru comunism, imagini și descrieri cuprinzătoare ale
produselor interzise și simbolurilor occidentale sunt împărtășite în secret.
În concluzie, putem spune că ordinea, globalizarea și regionalizarea se află într-
o relație de simbioză deoarece ordinea economică mondială este dominată de
regionalizare. De asemenea, la rândul lui, regionalismul poate fi un o piesă din
sistemul comercial multilateral deoarece preferințele unilaterale sau plurilaterale se
transpun favorabil la scară mondială.
Bibliografie
• https://www.academia.edu/29387336/Conexiuni_%C3%AEntre_globalizare_%C8
%99i_regionalizare
• http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/11%20Ciurcanu%20R-
Economia%20mondiala%20intre%20globalizare%20si%20regionalizare.pdf
• https://mpra.ub.uni-muenchen.de/39746/1/MPRA_paper_39746.pdf