Constituirea Comunităților

Europene

Barbu Cristian-Alexandru
RISE III, Grupa RI
 La sfărșitul celui de al doilea război mondial a
renăscut ideea uniunii europene, promovată de o
serie de personalități, printre care și fostul premier
britanic Winston Churchill, care într-un discurs la
Universistatea din Zurich ( 19 septembrie 1946) a
relansat ideeea Europei Unite, născută în anii 20 de
Richard Kalergi, Aristide Briand, Jean Monnet,
Arthur Salter, etc. În acest stadiu crucial, Jean
Monnet, fără a elabora direct diferite proiecte ale
Uniunii Europene, a jucat un rol esențial în
construcția europeană.

Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune

capăt numărului mare de războaie sângeroase duse
între țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea
Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările
europene încep să se unească, din punct de vedere
economic și politic, în cadrul Comunității Europene
a Cărbunelui și Oțelului, pentru a asigura o pace
durabilă. Cele șase țări fondatoare sunt Belgia,
Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos.
• Planul Marshall și Organizația Europeană pentru Cooperare Economica(OECE)

• OECE a fost fondată la inițiativa SUA în aprilie 1948, pentru repartizarea ajutorului oferit
Europei prin Planul Marshall.
 Planul Marshall a adus un sprijin determinant planului de modernizare și tehnologizare economică
conceput și pregătit de Jean Monnet. Planul secratarului de stat american, George Marshall a determinat o
schimare a politicii franceze față de Germania și anume abandonarea limbajului radical care se referea la
controlul industriilor din regiunea Rhur, în favoarea căutării unui compromis pentru o soluție
internațională menită să supervizeze producția și distribuția cărbunelui și oțelului.

• OECE a facilitat în mare măsură schimburile comerciale între statele membre, prin reducerea progresivă a
barierelor ce limitau cantitativ importurile fiecărei țări.
 După ce și-a atins obiectivele, OECE s-a transformat în 1960-1961 în Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică ( OECD ), când țărilor europene li s-au adăugat SUA și Canada.
 OECD a devenit, după admiterea Japoniei în 1964, a Finlandei în 1969 și a Australiei în 1971, un loc de
concentrare a politicilor economice ale țărilor dezvoltate din lumea capitalistă.
• Planul Schuman și crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

 Declarația Schuman de la 9 mai 1950 a fost o propunere a ministrului francez de externe din
acea perioadă, Robert Schuman, de a crea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o Comunitate
supranațională. În urma experienței celor două războaie mondiale, Franța a recunoscut că unele valori cum
ar fi justiția nu pot fi definite doar în contextul aparatului fiecărui stat. Era nevoie de mult mai mult decât
de o comunitate la nivel tehnic de control al industriilor carbonifiere și siderurgice ale Franței, Germaniei
de Vest și a altor țări sub egida unei Înalte Autorități. Ea a dus la reorganizarea pașnică a Europei
postbelice. Propunerea a dus mai întâi la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului ,
dar pe termen lung a fost precursoarea tuturor celorlalte Comunități Economice Europene și a ceea ce este
astăzi Uniunea Europeană.
 Organizată în cea mai mare parte în jurul unei Înalte Autorități, independentă față de guverne și dispunând
de putere de constrângere asupra industriilor carbonifere și siderurgice, CECO urma să ofere după unele
aprecieri „orientarea decisivă a construcției europene” (Pierre Gerbet)
• Comunitatea Economică Europeană (CEE)

• În prima jumătate a anilor 50, integrarea europeană s-a efectuat doar în cadrul limitat al tratatului CECO.
Demisia, președintelui Înaltei Autorități a CECO, Jean Monnet, a provocat, în iunie 1955, relansarea ideei
europene. Astfel reprezentanți celor șase țări s-au întâlnit la Messina pentru a desemna un succesor lui
Monnet și au propus continuarea construcției europene prin „dezvoltarea instituțiilor comune, integrarea
progresivă a economiilor lor naționale, crearea unei Piețe Comune și armonizarea progresivă a politicilor
lor sociale” (Pierre Milza, Serge Berstein).

• Conferința i-a încredințat belgianului Paul Henri Spaak sarcina de a realiza un proiect al comunității
economice europene. Lucrările au durat aproape doi ani și s-au finalizat la 25 mrtie 1957 cu semnarea
Tratatului de la Roma prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeana (CEE), numită și Piața
Comună.

 CEE reprezenta o uniune vamală ce comportă libera circulație a mărfurilor între statele
membre și utilizarea unui tarif exterior comun.
 Prevedea suprimarea drepturilor de vamă aspura tuturor produselor.
 Libera circulație a persoanelor și capitalurilor.
 Stabilirea unei politici agricole comune.
 Proiect de uniune economică și monetară.
 Bibliografie

• Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria Europei, vol.1-5, Institutul European, Iasi,
1998.
• Francis Delaisi, Les deux Europes, Paris, Ed.Payot, 1929.
• Christian Hen, Jaques Leonard, Uniunea Europeana, Ed. Coresi, Bucuresti,2004.
• https://europa.eu/european-union/about-eu/history_en - accesat la data de
14.04.2018
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Schuman - accesat la data de
14.04.2018
• Maria Muresan, Andrei Josan, Istoria Economiei Europene: De la revolutia
industriala la Uniunea Europeana, Ed. ASE, Bucuresti, 2005.
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83 - accesat la data de
15.04.2018