COMUNITATEA EUROPEANĂ A

CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI -CECO

1952- 2002
 DE LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI
MONDIAL ȘI PÂNĂ LA CECO

Anii 40 – în Europa s-au cristalizat rețele din mișcările de rezistență, cu scopul

declarat de a stabili o ordine europeană postbelică, bazată pe principiul
cooperării și nu pe cel al confruntării

• 1945-1955 : la nivel internațional, instituirea unui număr considerabil de

organizații, care urmau să colaboreze la nivel politic și la nivel economic, cu
scopul de a menține pacea;
• Națiunile Unite ( octombrie 1945 ) ONU
• Fondul Monetar Internațional ( 1945 ) FMI
• GATT ( General Agreement on Tariffs and Trade, ianuarie 1948 )
• Organizația Europeană pentru Cooperare Economică, aprilie 1948 (OECE)
pentru gestionarea planului Marshall
• Consiliul Europei ( mai 1949 )
• NATO (aprilie 1949, ambele înființate prin Tratatul de la Washington)
Winston Churchill (1946) –discurs la Zürich: „ Trebuie să clădim Statele
Unite ale Europei(...) Primul pas în reconstituirea familiei europene trebuie să
fie un parteneriat între Franţa şi Germania“, fără Marea Britanie însă, ale cărei
interese în Commonwealth o diferenţiau de statele europene continentale

• Europa – prima regiune economică a lumii • Schuman : “ Solidaritatea creată intre

• Prima formă de cooperare europeană – legată de numele
lui Jean Monnet și Robert Schuman
• Jean Monnet – economist francez ce a elaborat planul
partajării resurselor
de oțel și cărbune
• Robert Schuman – ministru de externe francez prezintă
propunerea lui Monnet, ca industria carboniferă și
siderurgică a Franței și Germaniei de Vest să fie
subordonate unei singure Autorități.
• Părinţii fondatori ai Uniunii Europene:
cele două state prin producția comună
va arăta că un război între Franța și
Germania devine nu numai de
neconceput, ci și imposibil sub aspect
material” – declarație dată pe 9 mai
1950 – declarată mai târziu Ziua
Europei
Jean Monnet (artizanul declaraţiei
Schumann), Robert Schumann,
ministrul de externe francez, Konrad
Adenauer, cancelar al Germaniei
Federale, Paul Henri Spaak, prim-
ministru belgian, Alcide de Gasperi,
prim-ministru italian.
PREMISE INTERNE Și EXTERNE

• premise interne ce stau la baza instituirii Comunității:

• -          Identitatea de cultură şi civilizaţie;
• -          Nivel similar de dezvoltare şi, de aici, posibilitatea creării unei mari
pieţe unice;
• -          Existenţa unei voinţe politice în favoarea integrării (rolul unor
personalităţi precum Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer);
• -          Existenţa unor resurse materiale, financiare și umane care au
permis îndeplinirea obligaţiilor decurgând din procesul de integrare.
• premise externe:
• -          Războiului rece care a stimulat unirea ţărilor vest-europene în faţa
pericolului sovietic;
• -          Lansarea de către SUA a Planului Marshall;
• -          Concurenţa economică tot mai puternică din partea societăţilor
transnaţionale din SUA.
 Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului - CECO

• Înființare: 18 aprilie 1951, prin semnarea, la Paris, a Tratatului

Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului ce a intrat in vigoare
la 25 iulie 1952 - valabilitate 50 de ani
• Sediul CECO - Luxemburg 1951
• Din 1952, capitala alsaciană, simbol al reconcilierii franco-germane,
a devenit locul de intâlnire pentru sedinţele plenare ale deputaţilor
europeni.
• Odată cu crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) in 1957 -
si pe măsură ce Comunitatea devenea din ce in ce mai importantă -
o mare parte din activităţile instituţiilor au migrat către Bruxelles.
• CECO are 4 limbi oficiale(franceză, germană, italiană, olandeză)
• Membri fondatori – 6 state – Franța, R.F.Germaniei, Italia, Belgia,
Luxemburg și Olanda
ATRIBUȚII CECO – INSTITUITE PRIN TRATATUL DE
LA PARIS

• Prima organizație supranațională

• Pe plan politic – reconciliere Franța - Germania
• Instituirea unei piețe comune pentru cărbune și oțel
• Extinderea economiei
• Creșterea forței de muncă
• Ridicarea nivelului de trai in cadrul Comunității
• Piața era destinată să raționalizeze progresiv distribuția producției la
nivel înalt asigurând stabilitate
• SUA au fost primele care au recunoscut Comunitatea
• Președintele Monnet a răspuns alegând Washington DC primul loc
pentru CECO ca prezență externă
• Rămâne deschisă pentru noi aderări
La șase ani după Tratatul de la Paris – Tratatele de la
Roma 1957

• Cei 6 membri au semnat crearea Comunității Economice Europene – CEE și

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice CEEA sau Euratom

• Tratatele de la Roma – durată nelimitată

• Crearea unei uniuni vamale, respectiv, comunitatea energiei nucleare

• Comunitatea Economică Europeană , a fost creată prin semnarea la Roma la

25 martie 1857 intrând in vigoare in 1950
Comunitatea Economică Europeană
• CEE se fundamenta pe 4 libertăți: a capitalurilor, a serviciilor, a bunurilor, a
persoanelor și pe mai multe politici comune.
• Art.3 Tratatul CEE enumeră principii generale care guvernează comunitatea:
- Eliberarea piedicilor vamale;
- Crearea unui tarif vamal comun;
- Organizarea unei bune functionări a concurenței;
- Apropierea legislațiilor naționale;
- Instituirea de fonduri speciale și a unei bănci de investiții, în general
abolirea tuturor obstacolelor în calea liberei circulații.
• Uniunea Vamală s-a realizat din 1959.
• După lărgiri succesive (1973 - Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981 -
Grecia; 1986 - Spania si Portugalia), denumirea tot mai des folosită pentru
aceasta structură a fost aceea de "Comunitate Europeana", marcând astfel
unicitatea centrelor de decizie care există de facto din 1967, cand a intrat in
vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu și a unei singure Comisii
a Comunităților Europene.
Comunitatea Economică Europeană
• CEE constituie un exemplu unic de organizație supranațională – adică o
organizație creată prin transferul de suveranitate de la SM la „Comunitate”
• În acest context, transferul de suveranitate înseamnă o delegare - de la
membrii fondatori ai Comunității către anumite instituții comune – a puterii
de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democrației si
statului de drept. În acest scop au fost create mecanisme de decizie și un
cadru instituțional complex, capabile să asigure reprezentarea intereselor
guvernelor SM, a interesului general al Comunității, precum și a intereselor
cetățenilor europeni.
• în 1968, CEE avea deja încheiată uniunea vamală și avea o piată agricolă
comună.
• Începând cu 1950, gradul de integrare europeană a crescut progresiv, atât
din punct de vedere geografic – prin aderări succesive - cât și din punctul
de vedere al dezvoltării de politici și structuri instituționale comune.
• Astfel, pornind de la o comunitate economică cu șase membri, în momentul
de față s-a ajuns la o uniune politică de 27 de țări (cu negocieri în plină
desfășurare pentru admiterea de noi membri) și cu o noua Constituție.
ORGANELE CECO
ÎNALTA AUTORITATE

• Predecesorul Comisiei Europene

• Organul executiv al Comunității
• La 10 august 1952, Înalta Autoritate - prezidată de Jean Monet
• Avea sediul la Luxemburg
• Corp executiv – 9 membri au guvernat comunitatea
• Franța, Germania, Italia au numit doi membri fiecare și trei mai mici.
Aceștia, 8 , numeau o a noua persoană care să fie Președintele Inaltei
Autorități cu majotitate de voturi
• Membri nu reprezentau interesele nationale , ci apărau interesele generale
ale Comunității
• Emite decizii, legi, recomandări, avize
• Misiunea de a realiza obiectivele tratatului
• avea o poziție de independență față de guvernele statelor membre ale
CECO
PREȘEDINȚII ÎNALTEI AUTORITĂȚI
A COMUNITĂȚII ECONOMICE , 1952 - 1967

• Jean Monnet – Franța -1952-1955

• Rene mayer - Franța -1955-1958
• Paul Finet- Belgia- 1958-1959
• Piero Malvestiti -Italia -1959-1963
• Dino Del Bo –Italia- 1963-1967
CONSILIUL DE MINIȘTRI

• este instituţia decizională principală a Comunităţii Europene şi a Uniunii în

cadrul cărora el exprimă în special interesele naţionale
• constituit ca organism interguvernamental
• reprezintă guvernele naționale în cadrul Comunității
• organism colegial cu caracter politic și diplomatic
• decidea in unanimitate prioritățile de utilizare, repartiție între industriile
interesate precum și resursele de cărbune și oțel
• 1 reprezentant din fiecare țară
• Intermediar între Înalta Autoritate și statele membre
• Împreună cu Înalta Autoritate procedează la schimburi de informații și la
consultări reciproce.
ADUNAREA COMUNĂ

• În 1952, prin Tratatul CECO, a fost creată Adunarea Comună, o instituţie de

control democratic al factorului executiv (alcătuit din Înalta Autoritate şi
Consiliul Special de Miniştri)
• era constituitã conform art. 7 si art. 20-25 din tratat
• Ea era compusă din 78 de delegați desemnati de parlamentele naționale
ale statelor membre
• 18 pentru Germania, 10 pentru Belgia, 18 pentru Franța, 18 pentru Italia, 4
pentru Luxemburg și 10 pentru Olanda
• Potrivit prevederilor înscrise în tratat, membrii Adunării erau fie numiți, fie
aleși prin "sufragiu universal, direct, după procedura fixată de fiecare Inalta
Parte Contractantă“
• In fapt, toți membrii Adunării erau delegați ai parlamentelor naționale
• Potrivit stipulațiilor din tratat, Adunarea se întrunea cel puțin o dată pe an,
prilej cu care se punea în discutie și un raport general prezentat de Inalta
Autoritate
• La 23 iulie 1952 Paul-Henri Spaak este numit președinte al Adunării.
ADUNAREA COMUNĂ

• Tratatele de la Roma, Tratatul CEE şi, respectiv, EURATOM, au prevăzut

înfiinţarea unei Adunări, având atribuţii de deliberare şi control
• În 1958, Adunarea a decis să îşi modifice denumirea în Adunarea
Parlamentară Europeană
• Prin Rezoluţia din 30 martie 1962, Adunarea a hotărât să adopte denumirea
de Parlament European, denumire consacrată oficial în 1986, prin Actul Unic
European
• Sediul său este la Strasbourg, unde au loc cele 12 sesiuni plenare lunare,
inclusiv cea bugetară. Sesiunile plenare suplimentare se desfăşoară la
Bruxelles
CURTEA DE JUSTIȚIE

• prin Tratatul institutiv semnat la Paris în 18 aprilie 1951 şi intrat în vigoare la

25 iulie 1952, a fost creată Curtea de Justiţie a CECO.
• organism învestit cu controlul legalităţii actelor emise de Înalta Autoritate şi
Consiliul Special de Miniştri - organe ale CECO - care să asigure echilibrul între
acestea şi statele membre, să garanteze neamestecul autorităţilor CECO în
aşa-numitul „domeniu rezervat al statelor membre”
• Şedinţa de deschidere a Curţii de Justiţie, care a primit sediul la Luxemburg, a
avut loc la 10 decembrie 1952.
• Curtea era formată din 7 judecători numiți de comun acord de către guvernele
statelor membre dintre personalitățile oferind toate garanțiile de independență
și competență, pentru o perioadă de 6 ani.
• La fiecare 3 ani are loc o înnoire parțială a Curții, fiind schimbați câte 3,
respectiv 4 judecători
• Judecătorii pot fi numiți din nou la expirarea mandatului
CURTEA DE JUSTIȚIE

• Ulterior, Tratatele de la Roma, care au instituit CEEA şi CEE, prevăd

crearea a câte unei Curţi de Justiţie, cu acelaşi rol, în fiecare
comunitate.
• Dar în paralel cu semnarea celor două tratate, la 25 martie 1957, a
fost semnată şi „Convenţia relativă la unele instituţii comune
Comunităţilor Europene”, care prevede ca cele trei Comunităţi
Europene să aibă o Curte de Justiţie unică, care să îşi exercite
atribuţiile stabilite de fiecare tratat, potrivit reglementărilor fiecăruia
dintre ele.
• Curtea se poate pronunța asupra recursurilor în anulare pentru
incompetență, violarea formelor substanțiale, violarea tratatului sau
a oricărei norme de drept
Comitetul Consultativ

• a fost înființat, alături de Înalta Autoritate, ca a cincea instituție care

reprezintă societatea civilă.
• Aceasta a fost prima reprezentare internațională a consumatorilor în
istorie.
• Aceste instituții au fuzionat în 1967 cu cele ale Comunității
Europene, care apoi au reglementat in CECO, cu excepția Comisiei,
care a continuat să fie independenta până la expirarea Tratatului de
la Paris în 2002
• CECO şi-a încetat existenţa la 23 iulie 2002, iar statele membre nu
au hotărât prelungirea acestuia.
CECO- PUNCTUL DE PLECARE PENTRU O UNIUNE
EUROPEANĂ
• 1993, 1 noiembrie: Intră în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene.
Comunităţile Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica
externă şi de securitate comună şi Justiţia şi afacerile interne reprezintă cei
trei piloni ai UE