Concentrările economice

Definiţie şi reglementare
Concentrarea economică se referă la situaţia în care un număr redus de întreprinderi
deţin o pondere ridicată a activităţii economice - exprimată prin totalul vânzărilor, activelor
sau forţei de muncă utilizate etc. - pe o anumită piaţă. Mărimea acestor indicatori
caracterizează gradul de concentrare economică la un moment dat.
Controlul concentrărilor economice constituie un mijloc semnificativ al politicii de
concurenţă a cărui importanţă este tot mai mare sub influenţa reglementărilor europene. Este
vorba de un control a priori exercitat de autorităţi naţionale sau comunitare care urmăreşte
autorizarea sau interzicerea unei operaţiuni de concentrare.
Controlul concentrărilor economice este reglementat în dreptul intern şi cel comunitar.
a) dreptul intern:
- Legea concurenţei nr. 21/1996;
- Regulamentul privind concentrările economice;
- Ordinul nr. 431 din 20 iulie 2017 pentru punerea în aplicare a Regulamentului
privind concentrările economice;
- Ordinul nr. 388 din 5 august 2010 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind
definirea pieţei relevante;
b) dreptul comunitar:
- Regulamentul nr.139/2004 privind controlul concentrărilor, publicat în JOUE
nr.24/29 ian.2004. Pentru explicitarea regulamentului a fost emisă Comunicarea
jurisdicţională consolidată a Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al
Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2008/C 95/01),
publicată pe site-ul Comisiei în iulie 2007;
- Regulamentul (CE) nr.1033/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE)
nr.802 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.139/2004.
Întrucât normele comunitare, cuprinse în regulamente au forţă juridică superioară legii
naţionale, acestea au prioritate.
Potrivit art.2 din regulament, noţiunea de concentrare economică include “acele
operaţiuni care au ca rezultat modificări de durată ale controlului întreprinderilor, şi, prin
urmare, în structura pieţei, cuprinzând şi operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în
comun care îndeplinesc în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome”, iar
prin întreprindere se înţelege “orice entitate angajată într-o activitate economică, adică o
activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, independent de statutul
său juridic şi de modul de finanţare”. Totodată, în regulament se precizează că se aplică
“operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a
întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 Euro şi când
cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în
parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 Euro”.

Forme de concetrare economica

Concentrarea economică poate avea loc între:
-întreprinderi ce operează în acelaşi stadiu economic, diminuând numărul de
întreprinderi prezente pe piaţă şi crescând partea de piaţă a noii entităţi (concentrare
orizontală);
-întreprinderi situate în stadii economice diferite, însă cu limitarea accesului
concurenţilor pe piaţă sau la surse de aprovizionare (concentrare verticală).
Operaţiunile de concentrare economică, în accepţiunea art. 9 din Legea concurenţei
nr.21/1996 se realizează prin: fuziune sau prin dobândirea controlului.
Art. 3 alin. (1) din regulamentul comunitar defineşte două categorii de concentrări
economice:
-cele derivate din fuziunea mai multor întreprinderi independente anterior, operaţiune
concretizată într-o întreprindere nouă, ori prin preluarea unei întreprinderi de o alta, ultima
păstrându-şi identitatea juridică sau în absenţa unei fuziuni juridice, prin combinarea
activităţilor întreprinderilor independente anterior, ceea ce duce la înfiinţarea unei singure
entităţi economice, fiind o fuziune de facto într-o singură entitate economică a întreprinderilor
implicate, incluzând şi alţi factori relevanţi cum ar fi: compensarea internă a profiturilor şi
pierderilor sau o repartizare a veniturilor între diversele entităţi din cadrul grupului, precum şi
răspunderea solidară a acestora sau împărţirea riscurilor externe.
-cele derivate dintr-o preluare a controlului.
Controlul, conform legii, reprezintă dreptul şi/sau posibilitatea unor întreprinderi ori
persoane fizice de a exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unuia sau
mai multor întreprinderi.
Art. 3 alin. (1) litera (b) din regulamentul comunitar prevede că, în cazul preluării
controlului, are loc o concentrare economică, controlul fiind definit drept posibilitatea
exercitării unei influenţe decisive asupra unei întreprinderi. Prin urmare, nu trebuie
demonstrat faptul că influenţa decisivă este sau va fi exercitată cu adevărat. Cu toate acestea,
posibilitatea de exercitare a respectivei influenţe trebuie să devină efectivă.
Controlul poate fi preluat de o întreprindere independentă sau de mai multe
întreprinderi care acţionează în comun, incluzând controlul de jure, cât şi de facto.
Controlul poate fi preluat şi de o persoană în cazurile în care persoana respectivă
controlează deja, independent sau în comun, cel puţin încă o întreprindere sau, alternativ, de
mai multe persoane şi întreprinderi. În acest context, termenul „persoană” se extinde asupra
organismelor publice şi celor de drept privat.
Preluarea controlului se poate face si prin fondurile de investiţii. Acestea preiau de
obicei acţiunile şi drepturile de vot care conferă controlul asupra societăţilor din portofoliu.
- achiziţionarea de acţiuni, combinată cu un acord al acţionarilor în cazul controlului
în comun, sau preluarea de active;
-pe bază contractuală, cum ar fi: contractele încheiate în baza dreptului comercial
naţional, acorduri de închiriere a activităţii comerciale, dând achizitorului controlul asupra
conducerii şi resurselor, deşi drepturile de proprietate sau acţiunile nu sunt transferate.
În împrejurări excepţionale, o situaţie de dependenţă economică poate duce la un
control de facto în care, de exemplu, contracte de furnizare pe termen lung foarte importante
sau credite acordate de către furnizori sau consumatori, combinate cu legături structurale,
conferă o influenţă decisivă.
Preluarea controlului poate fi realizată şi „prin orice alte mijloace”. Spre exemplu,
poate avea loc chiar dacă aceasta nu este intenţia declarată a părţilor sau dacă achizitorul
rămâne pasiv, iar preluarea controlului este declanşată de acţiunea unor părţi terţe.
Dobândirea controlului, potrivit art. 9 alin. 5 din lege, reprezintă o formă de realizare
a concentrărilor economice prin care întreprinderi sau persoane fizice obţin, direct sau
indirect, o influenţă determinantă asupra uneia sau mai multor întreprinderi, ori asupra unor
părţi ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de
activ, fie prin instituirea sau întărirea unei situaţii de dependenţă economică, prin contracte
sau prin alte mijloace.
Din analiza conceptului de dobândire a controlului rezultă următoarele elemente
constitutive: subiectul, obiectul şi modalitatea de dobândire a controlului.
Controlul se poate exercita asupra uneia sau mai multor întreprinderi care constituie
entităţi independente (control total) sau a unor active ale întreprinderii (control parţial), cum
ar fi: una sau mai multe entităţi legale separate (filiale etc), subdiviziuni interne ale
întreprinderii (de ex: o secţie sau o unitate), elemente ale fondului de comerţ, cărora li se
poate atribui o cifră de afaceri pe piaţă (de ex: mărci de fabrică, mărci de producţie, licenţe).
Formele uzuale de dobândire a controlului sunt: participări la capitalul social prin
achiziţionare de acţiuni (părţi sociale), inclusiv în cadrul procesului de privatizare;
cumpărarea de active; relaţiile de dependenţă economică.
Situaţia de dependenţă economică poate fi determinată de acorduri importante de
livrare pe termen lung sau mediu, încheiate de furnizori şi de clienţi, combinate cu legături
structurale, care conferă o influenţă determinantă a furnizorului sau a clientului asupra
partenerului. În aceste condiţii, dobândirea controlului se realizează pe baza unui număr de
elemente particulare, pe fiecare caz.

Operaţiunile de concentrare economică şi părţile implicate

O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când:
a) două sau mai multe întreprinderi, anterior independente sau părţi ale unor
întreprinderi, fuzionează;
b) controlul este dobândit, de către una sau mai multe persoane care controlează deja
cel puţin o întreprindere ori de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de
valori mobiliare sau de active, fie prin contract ori prin orice alte mijloace, a controlului direct
sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
1. Fuziuni între agenţi economici anterior independenţi
O fuziune, în înţelesul art. 9 alin. (1) lit. a) din lege, poate avea loc prin contopire, prin
absorbţie şi de facto.
Contopirea are loc atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi se
reunesc într-un nou agent economic şi încetează să mai existe ca persoane juridice distincte.
În cazul fuziunii prin contopire, părţile implicate sunt agenţii economici care
fuzioneazǎ şi grupurile din care fac parte.
Absorbţia are loc atunci când un agent economic este înglobat de un alt agent
economic, acesta din urmă păstrându-şi personalitatea juridică, în timp ce primul încetează să
mai existe ca persoana juridică.
În cazul fuziunii prin absorbţie, părţile implicate sunt agentul economic absorbant şi
grupul acestuia, pe de o parte, şi agentul economic absorbit si agenţii economici pe care îi
controleazǎ, pe de altǎ parte.
Fuziunea de facto este combinarea activităţilor a doi sau mai multi agenţi economici
independenţi care, deşi îşi păstrează personalitatea juridică, în absenţa unui act juridic legal
creează un grup care se manifestă concurenţial ca o singură entitate economică.
 Premise de realizare a unei fuziuni de facto pot fi: existenţa unei conduceri unice,
permanente, a agenţilor economici respectivi; compensarea internă a profiturilor şi pierderilor
între agenţii economici respectivi; răspunderea comună a agenţilor economici respectivi faţă
de terţi; deţinerea încrucişată de acţiuni între agenţii economici respectivi.
În cazul fuziunii de facto, părţile implicate sunt agenţii economici care fuzioneazǎ şi
grupurile din care aceştia fac parte.
2. Dobândirea controlului unic
Dobândirea controlului unic conduce la o operaţiune de concentrare economică, în
sensul art. 9 din lege.
Controlul unic se dobândește, de regulă, prin deţinerea majorităţii drepturilor de vot
(a) sau prin deţinerea unei poziţii minoritare de control (b).
a) Majoritatea drepturilor de vot este conferită, ca regulă generală, de deţinerea
majorităţii capitalului social. Excepţie face situaţia în care prevederi particulare din actul
constitutiv al societăţii (de exemplu: algoritme de calcul al drepturilor de vot) stabilesc ca
deţinerea majorităţii capitalului nu conferă majoritatea drepturilor de vot.
b) Controlul unic, exercitat de un acţionar (asociat) care deţine o poziţie minoritară de
control, poate fi legal sau de facto. Controlul unic legal poate fi exercitat de către un acţionar
(asociat) minoritar căruia îi sunt acordate drepturi speciale, cum ar fi: acţiuni preferenţiale
care conferă majoritatea drepturilor de vot, ori puterea de a stabili strategia comportamentului
comercial prin numirea a mai mult de jumatate din numărul membrilor organelor de
conducere. Ccontrolul unic de facto este dobândit de un acţionar (asociat) minoritar, dacă
există o probabilitate semnificativă ca acesta să exercite majoritatea drepturilor de vot în
adunarea acţionarilor (asociaţilor), urmare faptului că acţiunile rămase sunt larg răspândite
sau dacă are dreptul să conducă activităţile agenţilor economici şi să le determine politica
comercială.
3. Dobândirea controlului în comun
Controlul în comun se dobandeste dacă doi sau mai mulţi acţionari (asociaţi), agenţi
economici ori persoane fizice ajung la un acord pentru luarea deciziilor importante privind
întreprinderea controlată, având astfel posibilitatea să exercite o influenţă determinantă asupra
acestuia adica sa aibă puterea de a bloca acţiunile care determină comportamentul strategic
comercial al întreprinderii controlate.
Necesitatea unui acord prealabil între părţi, realizat pe baze legale sau de facto, este
esenţială în luarea deciziilor strategice.
 Criterii de evaluare a compatibilităţii concentrărilor economice
Concentrările economice care intră în sfera de aplicare a legii sunt evaluate în scopul
stabilirii compatibilităţii acestor operaţiuni cu un mediu concurenţial normal. În acest sens,
Consiliul Concurenţei evaluează dacă o concentrare economică poate ridica obstacole
semnificative în calea concurenţei efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei
poziţii dominante pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia.
La efectuarea acestei evaluări, Consiliul Concurenţei aplică, în special, următoarele
criterii consacrate de legislaţia europeană în materie:
a) necesitatea protecţiei, menţinerii şi dezvoltării unei concurenţe efective pe piaţa
românească sau pe o parte substanţială a acesteia, având în vedere, printre altele, structura
tuturor pieţelor vizate şi concurenţa actuală sau potenţială;
b) poziţia pe piaţă a părţilor implicate şi puterea lor economică şi financiară,
alternativele disponibile furnizorilor şi utilizatorilor, accesul acestora la surse de
aprovizionare sau pieţe şi orice alte bariere legale sau de altă natură la intrarea pe piaţă,
tendinţele ofertei şi cererii pentru bunurile şi serviciile relevante, interesele consumatorilor
intermediari şi finali, progresul tehnic şi economic, cu condiţia ca acesta să fie în beneficiul
consumatorului şi să nu reprezinte un obstacol în calea concurenţei.
Nu constituie operaţiuni de concentrare economică situaţiile în care:
a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre
judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru
îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară,
urmărire silită sau altă procedură similară;
b) instituţiile de credit sau alte instituţii financiare ori societăţile de asigurări ale căror
activităţi obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în
contul altora deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în
vederea revânzării, cu condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot conferite de
valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii
în cauză sau cu condiţia să îşi exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea
cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia ori a
cesionării valorilor mobiliare în cauză şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data
achiziţiei;
c) controlul, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b), este dobândit de o întreprindere
al cărei obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi, de a
gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a se implica direct sau indirect în
gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe care
întreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de
participaţii le deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor
organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar
pentru a menţine valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau
indirect, comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;
d) întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează
operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

Notificarea concentrărilor economice

Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute de art. 14 din lege
sunt supuse controlului şi vor fi notificate Consiliului Concurenţei.
Pragurile valorice prevăzute în art. 14 din lege sunt: cifra de afaceri cumulată a
agenţilor economici implicaţi nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi
să nu existe cel puţin 2 agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul
României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000
euro.
Părţile obligate să înainteze notificarea sunt:
a) în cazul fuziunii, participanţii la fuziunea proiectată/preconizată;
b) în cazul unei concentrări realizate prin dobândirea controlului unic, partea care
dobândeşte controlul;
c) în cazul unei concentrări economice realizate prin dobândirea controlului în comun
asupra unui agent economic, părţile care dobândesc controlul în comun;
d) în cazul unei concentrări realizate prin înfiinţarea unei societăţi în comun
concentrative, părţile care participă la înfiinţarea respectivei societăţi.
Părţile menţionate vor înainta Consiliului Concurenţei notificarea în termen de 30 de
zile. In acest termen, Consiliul Concurenţei, la solicitarea scrisă a părţilor, poate prelungi
termenul de 30 de zile cu maxim 15 zile, atunci când această solicitare este întemeiata.
În termen de 7 zile, părţile vor informa, în scris, Consiliul Concurenţei cu privire la
operaţiunea ce urmează să fie notificată. Termenul de 7 zile este inclus în termenul de 30 zile.
Deciziile emise de Consiliul Concurenţei in cazurile de concentrare economică
În termen de 30 de zile de la data la care notificarea a devenit efectivă, Consiliul
Concurenţei:
a) va emite o decizie de neintervenţie, când ajunge la concluzia că operaţiunea de
concentrare economică notificată nu cade sub incidenţa legii;
Decizia de neintervenţie va fi emisă în cazul în care operaţiunea de concentrare
economică, deşi nu cade sub incidenţa legii, a fost totuşi notificată.
b) va emite o decizie de neobiecţiune, când constată că deşi operaţiunea de
concentrare economică notificată cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind
compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal;
Consiliul Concurenţei analizează impactul anticoncurenţial pe care îl are sau ar putea
să îl aibă concentrarea economică notificată şi, dacă nu există îndoieli serioase privind
compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, va autoriza concentrarea economică în
cauză printr-o decizie de neobiecţiune, în sensul că autorizarea se face fără condiţii.
c) va decide deschiderea unei investigaţii, în cazul în care constată că operaţiunea de
concentrare economică notificată cade sub incidenţa legii şi prezintă îndoieli serioase privind
compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal.
În termen de maximum 5 luni de la data la care notificarea unei operaţiuni de
concentrare economică a devenit efectivă, iar pentru operaţiunea respectivă de concentrare
economică s-a emis un ordin de deschidere a investigaţiei, după audierea părţilor şi după
evaluarea operaţiunii, Consiliul Concurenţei va emite o decizie, după cum urmează:
a) decizie de refuz, dacă prin operaţiunea respectivă de concentrare economică se
creează sau se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce la
restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piata româneasca sau
pe o parte a acesteia;
b) decizie de autorizare, dacă prin operaţiunea respectivă de concentrare economică
nu se crează şi nici nu se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce
la restrângerea, înlăturarea ori denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa româneasca
sau pe o parte a acesteia;
c) decizie de autorizare condiţionată, prin care se stabilesc obligaţiile şi/sau
condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru autorizarea operaţiunii de concentrare economică în
cauză, dacă operaţiunea respectivă, cu modificările respective, ar putea fi compatibilă cu un
mediu concurenţial normal.
Realizarea concentrărilor economice
Concentrările economice vor putea fi puse în aplicare numai în următoarele situaţii:
a) la primirea de către părţile notificatoare a deciziei de neintervenţie, respectiv a
deciziei de neobiecţiune emisă de Consiliul Concurenţei, în condiţiile art. 46 alin. (1) lit. a) şi
b) din lege;
 b) la primirea deciziei în condiţiile art. 46 alin. (2) lit. b) şi c) din lege;
c) în condiţiile art. 46 alin. (3) din lege.
Până la emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei decizii, în conformitate cu art.
46 din lege, este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică.
Agenţii economici implicaţi pot lua numai acele măsuri legate de concentrare care nu sunt
ireversibile şi nu modifică definitiv structura pieţei.
Pot constitui măsuri ireversibile, printre altele:
a) intrarea întreprinderii achiziţionate pe o altă/nouă piaţă;
b) ieşirea întreprinderii achiziţionate de pe piaţa pe care activa;
c) modificarea obiectului de activitate a întreprinderii achiziţionate;
d) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru numirea de membri în organele de
conducere ale întreprinderii;
e) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea bugetului de venituri şi
cheltuieli a întreprinderii;
f) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de afaceri a
întreprinderii;
g) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de investiţii a
întreprinderii achiziţionate;
h) schimbarea denumirii întreprinderii achiziţionate;
i) restructurarea, închiderea sau divizarea întreprinderii achiziţionate;
j) vânzarea de active aparţinând întreprinderii achiziţionate;
k) concedierea angajaţilor întreprinderii achiziţionate;
l) încheierea sau rezilierea unor contracte pe termen lung sau a altor acorduri
importante încheiate cu terţii,
m) listarea (cotarea) întreprinderii achiziţionate la bursa de valori.