TEMA 2: POLITICI COMUNITARE

2.1. Principalele caracteristici ale Uniunii Europene.

2.2. Tipuri de politici comunitare.

2.1. Principalele caracteristici ale Uniunii Europene.

De la infiintarea sa, Uniunea Europeana și-a extins nu numai dimensiunea, prin aderarea
de noi state membre, ci și domeniile în care a dezvoltat o politică comună europeană. Pe
parcursul dezvoltării Uniunea Europeană a evoluat în trei moduri:
A. Adâncire sau aprofundare (a liberalizării economice, a reglementării şi politicilor
comune şi aangajamentelor şi interdicţiilor statelor membre),
B. Lărgire (a domeniului de aplicare a competenţelor economice şi de alt tip);
C. Extindere (creşterea numărului de membri).
Obiectivul de bază a Comunității Economice Europene – este de a promova în întrteaga
Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităților economice, o expansiune continuă și
echilibrată, o creștere a stabilității, o sporire accelerată a standardului de viață și relații mai
strînse între țările membre.
În UE nu există o majoritate, ci numai minorități. În ciuda diferențelor dintre acestea, la
baza întregii construcții europene a stat voința de a lucra împreună, pe baza unor interese
comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obține rezultate mult mai
bune la nivel european decât la nivel național. Așa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor
membre, elaborate și adoptate de instituțiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul
Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune răspund și unui principiu fundamental al
construcției europene, acela al solidarității și coeziunii. Existența politicilor comune conferă
unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părți a suveranității
statelor membre către instituțiile europene.
Pentru a putea funcționa, Uniunea Europeană a creat un set de politici, care au căpătat
denumirea de politici comune europene sau politici ale Uniunii Europene.
Politicile comune europene reprezintă un set de reguli, cerinţe, obiective, principii
adoptate de instituţiile europene, comune pentru toate statele membre şi aplicate pe Întreg
teritoriul Uniunii.
Există 3 modalităţi de creare/coordonare/implementare a politicilor comune europene:
a) Politicile într-un anumit domeniu sânt coordonate doar de instituţiile Uniunii
Europene (de ex., uniunea vamală, politica monetară, concurenţa etc.).
b) Politicile într-un anumit domeniu sânt coordonate exclusiv de state (industrie, educaţie,
sănătate, cultură, protecţie civilă etc.). Pentru aceste domenii, UE propune doar măsuri de
susţinere sau de coordonare, care să completeze acţiunile statelor membre.
c) Politicile sânt elaborate şi implementate atât de state, cât şi de UE (statele pot
întreprinde măsuri în acel domeniu dacă Uniunea nu acţionează ea însăşi în domeniul respectiv
sau numai pînă la acţiunea lui; atât Uniunea, cât şi statele au dreptul de a acţiona simultan în acel
domeniu).
Cele mai importante politici comunitare se numără:
1. Politica agricolă comună;
2. Politica în domeniul audiovizualului;
3. Politica în domeniul cercetării științifice și inovării;
4. Politica Societății Informaționale comune;
5. Politica Comercială comună;
6. Politica socială și de ocupare a forței de muncă;
7. Politica de dezvoltare regională;
8. Politica privind concurența.
9. Politica culturală.
10. Politica externă și de securitate comună.
11. Politica industrială comună.
12. Politica în domeniul educație.
1. Politica agricolă comună
  Politica agicolă comună a devenit prima axă a construcției comunitare și absoarbe și azi
mai mult de jumătate din bugetul Comunității.
Scopul Politicii Agricole Comune este de a asigura fermierilor un nivel de trai
echilibrat, de a asigura consumatorii cu produse de calitate la prețuri rezonabile și de a proteja
mediul natural.
Au existat multe motive pentru crearea unei politici agricole comune:
- să ofere, populației în ansamblul ei, o piață alimentară stabilă;
- să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei și a
politicii regionale,
- să stimuleze schimbările structurale esențiale care urmează să ofere fermierilor
posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice și sociale, deoarece
industria agricolă era un sector de importanță majoră în vederea realizării integrării
europene.
Politica a evoluat pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale societății, de aceea
siguranța alimentară, protecția mediului îi incurajarea culturilor ce pot fi transformate în
combustibil câștigă din ce în ce mai multă importanță.
Siguranța alimentară
Pentru siguranța alimentară a consumatorilor, Uniunea Europeană a dezvoltat o serie de
standarde privind alimentele, siguranța și sănătatea animalelor și sănătatea plantelor. Aceste
standarde se aplica atât alimentelor produse în cadrul Uniunii cât și alimentelor importate.

2. Politica în domeniul audiovizualului comună;

Inițial, sfera audiovizualului ținea exclusiv de competenta statelor membre. Abia în anii 80,
având în vedere natura economică și culturală a acestui sector, Uniunea Europeană începe să
contureze o politică comună în domeniul audiovizualului.
 Scopul principal al regelementărilor adoptate erau prevenirea fragmentării pieței
cinematografice europene ce se confrunta cu o concurență puternică din partea cinematografiei
americane, asigurarea liberei circulații a programelor de televiziune și respectarea
particularităților politicilor naționale de susținere a diferitelor canale de televiziune.
Obiective principale:
- constituirea unui spațiu comun al informației, inclusiv adoptarea unor standarde
comune;
- promovarea programelor televizate cu problematica europeana, complementare
programelor naționale existente;
- compatibilitatea reglementarilor Statelor Membre in perspectiva dereglementarii (sau
reintroducerii reglementarii) activităților de radio si televiziune.

3. Politica în domeniul cercetării științifice și inovării

Principalul motiv pentru existența unei acțiuni europene în domeniul cercetării și inovării
îl constituie nevoia pentru coordonarea activităților tarilor membre pentru creșterea eficacității și
reducerii costurilor, precum și consolidarea competitivității internaționale a economiei europene.
Printre cele mai importante realizări în cadrul acestei politici se numără stabilirea unui
sistem uniform de standarde și specificații tehnice, ceea ce a dus la diminuarea sau chiar la
eliminarea barierelor tehnologice în calea liberei circulații.
Principalul instrument al politicii de cercetare și inovare îl constituie programele cadru
multianuale.
Este prioritar ca politicile naționale sau activitățile de cercetare să fie coordonate,
respectiv să se desfășoare, la nivelul Comunității, în scopul:
- eliminării dublării nejustificate a eforturilor în programele naționale; aceasta ar implica,
în special, o mai bună diseminare a rezultatelor în rândul întreprinderilor (mai ales în rândul
celor mici și medii), un raport bun costuri/beneficii și coordonarea între programele naționale; -
imbunătățirii eficienței sau reducerea costurilor proiectelor naționale și comunitare prin
împărțirea sarcinilor sau, eventual, utilizarea în comun a resurselor;
- armonizării treptate a procedurilor de formulare și implementare a politicii comunitare
privind cercetarea;
- promovarii realizării unei piețe interne comune (de ex. formularea unor specificații și
standarde comune) și sprijinirii activității privind depășirea granițelor științifice și tehnice n
Europa;
- promovării proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce privește problemele
transfrontaliere (privind, de ex., protecția mediului și sănătatea publică);
- reducerii diferenței existente între potențialul privind cercetarea și rezultatele specifice
dobândite de tările Comunității si, mulțumită existenței unei strategii comune de cercetare (cu
fonduri sporite), menținerii sau redobândirii competitivității Europei fată de Statele Unite și
Japonia; drept rezultat, sprijinirea reducerii șomajului în Comunitate prin inovație și noi
tehnologii.
- resurse umane mai abundente și mai mobile;
-o mai mare mobilitate a cercetatorilor in Europa; -introducerea unei dimensiuni
europene in carierele stiintifice(incurajarea cercetatorilor din alte tari);
-un loc si un rol mai important pentru femei in cercetare; -atragerea tinerilor catre
cercetare si cariere în știință;
-transformarea Europei într-un loc atractiv pentru cei mai buni cercetători din UE și din
alte parti ale lumii;
 4. Politica Societății Informaționale comune
Unul dintre obiectivele UE este garantarea faptului că firmele, guvernele și cetățenii
continuă să joace un rol de frunte în economia globală, bazată pe cunoaștere și informație.
Politica Europeană în domeniul societății informaționale se bazează pe patru componente
principale:
- Politica în domeniul telecomunicațiilor;
- Sprijinirea dezvoltării tehnologiei informației si comunicării (TIC)
- Contribuția la crearea unei industrii comunitare competitive
- Promovarea rețelelor trans-europene în domeniul telecomunicațiilor, transportului și energiei.
- Conectarea on-line a tuturor cetățenilor, școlilor, firmelor și administrațiilor prin creșterea
vitezei, ieftinirea accesului și sporirea securității accesului la Internet;
- Crearea unei Europe digitale educaționale și antreprenoriale prin intermediul Internetului;
- Construirea unei societăți informaționale care să includă toate categoriile sociale.
Noile aplicatii și conținutul îmbunătățit sunt esențiale pentru existența unei societăți
informaționale benefice tuturor. Comisia gestionează programe menite sa maximizeze accesul la
Internet, să stimuleze dezvoltarea unui conținut de calitate, care respecta vastul patrimoniu
lingvistic si cultural al Europei, precum și să permită firmelor europene să joace un rol de frunte
în dezvoltarea continuă a aplicațiilor Internet.
O altă parte importantă a strategiei privind Societatea Informațională este încurajarea
dezvoltării de noi tehnologii și aplicații care vin în sprijinul cetățenilor, stimulează munca și
comerțul în context electronic, măresc gradul de utilizare a conținutului și instrumentelor
multimedia și asigură crearea tehnologiilor și a infrastructurilor esențiale. Implementarea se
realizează printr-o inițiativă majora de finanțare care reunește UE, firmele cu activitate în diverse
domenii ale tehnologiei și instituțiile academice într-o serie de programe de Cercetare și
Dezvoltare Tehnologica (CDT) în efortul de a promova dezvoltarea tehnologică.
Trecerea la societatea informațională și la economia bazată pe cunoaștere este esențială în
obținerea maximului de beneficii prin utilizarea tehnologiilor digitale și a Internetului în scopul
realizării dezvoltării durabile, creșterii productivității și competitivității, al creării de noi locuri
de munca și al susținerii progresului social. Aceasta este cheia în consolidarea poziției UE ca
actor cheie pe scena mondială. Unul dintre principalele obiective este asigurarea ca beneficiile
societății informaționale sunt în mod constant și uniform distribuite în Uniunea Europeana.
Pentru a realiza aceasta, a fost stabilit un cadrul legislativ clar, care acoperă crearea și
dezvoltarea de noi tehnologii și aplicații. Acest cadru promovează accesul la Internet și la
comerțul electronic și definește standarde tehnice comune pentru telefonia mobila (GSM,
UMTS), televiziunea digitala (DVD) și radio. De asemenea, cadrul include prevederi privind
analiza progresului făcut în domeniu, prevederi care să asigure aplicarea, finanțarea,
reglementarea și dezvoltarea tehnologica coerentă și constantă în toate țările.

5. Politica Comercială comună

Politica comercială comună stă la baza relațiilor externe ale Uniunii Europene. Având la
bază un set de reguli uniformizate ca parte a Uniunii Vamale și a Tarifului Vamal Comun,
politica comercială guvernează relațiile comerciale ale Uniunii Europene cu țările non-UE.
Uniunea Europeana urmărește și încurajează deschiderea piețelor și dezvoltarea comerțului și
sprijină, prin măsuri preferențiale, tările în dezvoltare în efortul lor de a se integra în comerțul
mondial.
Eliminarea barierelor în calea liberului comerț în cadrul Uniunii Europene a contribuit în
mod semnificativ la sporirea prosperității cetățenilor europeni și a contribuit la întărirea rolului
jucat de UE pe plan mondial. Statele membre nu numai că au liberalizat total comerțul între ele,
ci au și unificat tarifele vamale naționale pentru bunurile importate din afara Uniunii. Crearea
Tarifului extern comun a însemnat și că Uniunea Europeana participă ca entitate la negocierile
internaționale, comerțul internațional devenind astfel unul dintre instrumentele de baza ale
integrării europene.
Politica europeană comercială este strâns legată de cea de dezvoltare, Uniunea Europeană
stabilind o întreagă rețea de acorduri bilaterale. Pe lângă acordurile cu țările din bazinul Marii
Mediterane, UE acordă acces liber pe piețele sale tuturor importurilor (cu exceptia armelor) din
cele mai puțin dezvoltate țări ale lumii.
Uniunea Europeana dezvoltă o nouă strategie comercială cu cele 78 de țări partenere din
ACP (Africa-Pacific-Caraibe), acorduri cu Africa de Sud ce vor duce la liberalizarea comerțului
Pentru a completa rolul internațional pe care îl deține UE î domeniul comerțului, a încheiat
acorduri cu Mexic și Chile.

6. Politica socială și de ocupare a forței de muncă

Politica socială și de ocupare a forței de muncă este aproape neglijata de Tratatul de la
Roma, acesta având prevederi legate numai de libera circulație a persoanelor ca modalitate de
realizare a pieței unice. Odată cu Tratatul de la Amsterdam, politica socială, ca instrument în
lupta împotriva discriminărilor de orice fel, a fost considerata de importanta comunitară.
Cele două componente de bază ale politicii sociale și de ocupare a forței de muncă sunt
reprezentate de Strategia Europeană pentru Ocupare și de Agendă Socială.
În cadrul Strategiei Europene pentru Ocupare, statele membre adoptî în comun linii
directoare pentru ocupare în care sunt stabilite prioritățile comune și obiectivele individuale ale
fiecarui stat în parte. Liniile directoare vin în sprijinul politicilor naționale de a atinge obiectivele
de ocupare toatală a forței de muncă, de a îmbunătăți calitatea și productivitatea muncii și de a
întări coeziunea socială și teritorială.
Agenda Socială acoperă masurile menite să creeze noi locuri de muncă, să lupte
împotriva sărăciei și să promoveze egalitatea de șanse pentru toți, astfel încât muncitorii să se
bucure de aceleași drepturi sociale indiferent de țara în care aleg să muncească.
Dreptul de a munci oriunde pe teritoriul Uniunii Europene este un drept fundamental al
cetățenilor europeni. Uniunea Europeana încurajează mobilitatea muncitorilor pentru beneficiile
pe care le aduce persoanelor în termini de dezvoltare profesională și individuale, iar serviciile
publice de ocupare a forței de munca din 31 de tari au la dispoziție portalul Eures pentru a
publica locuri de munca disponibile, un loc unde se pot gasi peste 1 milion de oferte de munca.
7. Politica de dezvoltare regională
Articolul 177 al Tratatului de constituire a Comunității Europene prevede ca „Politica
comunitară va contribui la obiectivul dezvoltării și consolidării democrației și statului de drept;
va susține în țările în curs de dezvoltare:
- dezvoltarea economică și socială durabilă;
-integrarea ușoară și treptată în economia mondială;
- campania împotriva sărăciei.”
 Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunității
Europene este semnificativă politic, deoarece astfel aceasta politica este ridicată la rangul de
politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adaugă trei obligatii
impuse Comunitatii si Statelor Membre. Conform Articolului 178, Uniunea Europeana trebuie să
țină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta țările în curs de
dezvoltare. Articolul 180 impune Uniunii Europene și statelor membre, coordonarea politicilor
lor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum și consultarea reciprocă cu privire la
programele de asistenșă. Conform Articolului 181, Uniunea Europeana și statele membre, în
sfera corespunzătoare de competență, vor coopera cu țările terțe și organizațiile internaționale
competente. Implementarea politicii Uniunii Europene de dezvoltare, îmbracă două forme:
1. Acorduri regionale ce creează anumite privilegii ;
2. Actiuni la nivel mondial.
8. Politica privind concurența.
Politica concurenței trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite monopolizarea
pieței prin împarțirea acesteia de către anumite firme în urma unor înțelegeri private. Piețele pot
fi monopolizate ca rezultat al unor înțelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica
în domeniul concurenței se încearcă a se evita că una sau mai multe firme să-și utilizeze în mod
impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de pozitie dominanta). De
asemenea, trebuie să împiedice guvernele statelor membre să distorsioneze regulile prin
acordarea de discriminări pozitive/subvenții întreprinderilor de stat sau prin favorizarea
companiilor din sectorul privat.
9. Politica culturală.
Tratatul de la Roma nu conținea un capitol special sau paragraf cu privire la politica
culturală. Doar în preambulul Tratatului se făcea referire la cultura ca factor capabil să unească
popoarele și să promoveze dezvoltarea socială și economică. Începând cu 1969, un număr de
întâlniri ale șefilor de state și de guverne au accentuat necesitatea acțiunii comunitare în
domeniul cultural, și deși realizările practice în domeniul culturii erau puține ca număr, au avut o
anumita semnificație, si Parlamentul European a avut un impact considerabil asupra acestora,
prin rezoluțiile sale.
Adoptarea Tratatului de la Maastricht a însemnat asigurarea unei baze juridice pentru
politica în domeniul culturii. Articolul 151 asigura baza acțiunii comunitare cu scopul de
încuraja, sprijini și suplimenta activitățile statelor membre, fiind respectate în același timp
diversitatea națională și regionala, acordând în același timp importanța motenirii culturale.
Principiile intervenției comunitare în domeniul culturii sunt complementaritatea și
subsidiaritatea. Orice act de armonizare a prevederilor legale și regulatorii ale statelor membre
este exclusa din obiectivul Articolului 151. Masurile sunt adoptate prin procedura de codecizie
de către Parlamentul European și Consiliu, și cu vot în unanimitate în Consiliu.
Obiectivele principale sunt:
- sa contribuie la dezvoltarea culturii statelor membre, respectind in acelasi timp
diversitatea lor nationala si regionala;
- sa puna mostenirea culturala in centrul actiunilor din domeniul cultural.

10. Politica externă și de securitate comună.

Cele cinci obiective specifice ale PESC, așa cum sunt definite în Tratatul privind Uniunea
Europeana sunt următoarele:
 -salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a independentei Uniunii.
Tratatul de la Amsterdam extinde acest obiectiv si la salvgardarea integritatii Uniunii in
conformitate cu principiile Cartei Natiunilor Unite;
- consolidarea securității Uniunii și a statelor membre, sub toate formele;
- menținerea păcii și consolidarea securității internaționale, în conformitate cu principiile
Cartei Națiunilor Unite, precum și cu principiile Actului final de la Helsinki și obiectivele Cartei
de la Paris. In Tratatul de la Amsterdam se precizează ca acest obiectiv se refera și la granițele
externe;
- promovarea cooperării internaționale;
- dezvoltarea și consolidarea democrației și a statului de drept, precum și respectarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
11. Politica industrială comună.
Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune pentru statele
membre, aceste având tradiții diferite în domeniu, ce permiteau grade diferite de protecționism și
de stimulare a industriilor naționale.
Tratatul de instituire a Comunităților Europene introduce noțiunea de competență comunitara în
domeniul politicilor comunitare.
Politica industrială și pentru întreprinderi urmărește să asigure un mediu de afaceri sigur,
un mediu atractiv pentru investiții și pentru muncă. De asemenea, politica industrială are ca scop
creșterea economică bazata pe cunoaștere și pe inovație.
Una dintre prioritățile Uniunii în acest domeniu este reducerea reglementărilor și birocrației
pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici si mijlocii (IMM).
Prin intermediul politicii sale, Uniunea Europeana încurajează întreprinderile să ia parte
la o creștere economică durabilă folosind în mod rațional resursele naturale și acordând o atenție
sporită dezvoltării competențelor, reducerii săraciei și respectării drepturilor fundamentale.

12. Politica în domeniul educației

În 2002 Consiliul European de la Barcelona a subliniat:
- educatia reprezinta baza modelului social European , iar sistemele de educație din
Europa trebuie să devina repere mondiale de calitate.
-există o relație directă între educație și formare profesională și sănătate, mediu, calitatea
vieții și rata criminalității.
Obiectivele comunitare în domeniul educației sunt:
-dezvoltarea dimensiunii europene in educatie in special prin învățarea și difuzarea
limbilor statelor membre;
-favorizarea mobilității studenților și profesorilor inclusiv prin încurajarea recunoașterii
academice a diplomelor si a perioadelor de studii;
-promovarea cooperării dintre instituțiile de învățămînt;
-dezvoltarea schimbului de informații și de experiența asupra chestiunilor comune
sistemelor de educație ale statelor membre;
-favorizarea schimbului de tineri si de animatori socio-educativi;
-incurajarea dezvoltării educației la distanta.
Prioritățile UE în domeniul educației și formării profesionale
1.Modernizarea educatiei si formarii profesionale (cetateii trebuie sa-si actualizeze
continuu cunostintele, aptitudinile si competentele, cu ajutorul invatamantului pe tot parcursul
vietii(Lifelong Learning);
 2.Prioritatile reformei Procesului Bologna - care are în vedere reforme necesare pentru a
face educația din învățămîntul superior mai compatibila, comparabila, competitiva și mai
atractiva pentru cetățenii europeni și cei de pe alte continente.
S-au identificat 3 mari reforme in domeniu:
-reforma curriculara:sistemul cu trei cicluri, dezvoltarea competentelor prin invatare ,
recunoasterea diplomelor, mobilitate;
-reforma fondurilor:diversificarea veniturilor universitare:taxe scolare, granturi, si
imprmuturi, fonduri europene;
-reforma guvernamentală: autonomia universităților, parteneriate strategice; Liniile
directoare de la Bologna au avut în vedere:
-adoptarea unui sistem compatibil privind diplomele;
-adoptarea unui sistem bazat pe trei niveluri(ciclul I-licenta, ciclul II-masterat, ciclul III-
doctorat);
-stabilirea unui sistem de credite transferabile;
-promovarea mobilitatii academice a studentilor, profesorilor, cercetatorilor;
-promovarea cooperarii europene in asigurarea calitatii;
-promovarea dimensiunii europene;