Politicile și dezvoltarea regională a Uniunii Europene.

Evoluții și provocări recente

1. Politica regională europeană – sfera de cuprindere, obiective, principii și etape

Politica regională reprezintă cea mai importantă politică investițională a UE, fiind
orientată în scop primordial spre atenuarea discrepanțelor economice, sociale și teritoriale
dintre regiunile UE prin crearea de locuri de muncă, creșterea competitivității, creștere
economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltare sustenabilă.
Politica regională europeană reprezintă cea mai complexă formă de manifestare a
principiului solidarității în interiorul UE deoarece, prin intermediul fondurilor structurale și de
investiții ale UE, urmărește dezvoltarea regiunilor mai sărace și reducerea decalajelor
economice și sociale dintre țările și regiunile UE.
Principalele obiective ale politicii regionale europene vizează 5 domenii esențiale ale
dezvoltării economice:
➢ Activitatea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri);
➢ Investiția în omeni și incluziunea socială prin facilitarea accesului la piața
muncii, la servicii de sănătate și educație;
➢ Dezvoltarea cercetării și inovării prin investiții și locuri de muncă în domeniu;
➢ Calitatea mediului;
➢ Modernizarea transportului și politicii de energie.
Cadrul general al politicii regionale se stabilește pe o perioadă de 7 ani, care corespunde
și cadrului bugetar multianual. Ea vizează toate comunitățile locale, regiunile și țările UE, fiind
implementată de autoritățile regionale și naționale ale Țărilor Membre, împreună cu Comisia
Europeană. În prezent ne aflăm la sfârșitul perioadei de programare 2014-2020, moment care
coincide cu stabilirea coordonatelor și priorităților aferente următoarei perioade de programare
2021-2027.
Fondurile structurale și de investiții europene reprezintă principalul instrument prin
care se realizează coeziunea economică și socială, dezvoltarea economică și creșterea durabilă
a UE. Ele sunt gestionate de Comisia Europeană împreună cu Țările Membre prin intermediul
unor acorduri de parteneriat. Aceste Acorduri stabilesc de fapt prioritățile de investiții, tipurile
de proiecte și regiunile vizate. Cele cinci Fonduri structurale și de investiții europene, prin care
se înfăptuiește politica de coeziune, sunt:
➢ Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)
➢ Fondul social european (FSE)
➢ Fondul de coeziune (FC)
➢ Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
➢ Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)
La începutul fiecărei perioade de programare sunt fixate o serie de priorități și obiective
de îndeplinit pe parcursul celor 7 ani, prin politica de investiții. De exemplu, pentru perioada
2014-2020 au fost stabilite 11 obiective tematice prin care politica de investiții a UE să susțină
creșterea economică:
1. Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării
 2. Îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și
îmbunătățirea utilizării și calității acestora
3. Sporirea competitivității IMM-urilor
4. Sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon
5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, precum și a prevenirii și gestionării
riscurilor
6. Conservarea și protejarea mediului și promovarea eficienței resurselor
7. Promovarea unui transport durabil și îmbunătățirea infrastructurilor rețelelor
8. Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea mobilității
lucrătorilor
9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare
10. Efectuarea de investiții în domeniul educației, al instruirii și al învățării pe tot parcursul
vieții
11. Îmbunătățirea eficienței administrației publice
Deși toate obiectivele tematice prezentate mai sus sunt destinate creșterii economice în
UE în perioada 2014-2020, Fondurile structurale și de investiții vizează următoarele obiective:
➢ FEDR se axează pe toate cele 11 obiective, însă setul 1-4 reprezintă priorități
investiționale;
➢ FSE sprijină în principal obiectivele 8-11, dar și obiectivele 1-4;
➢ Fondul de coeziune sprijină obiectivele 4-7 și 11.
În perioada 2014-2020, principalele proiecte câștigătoare s-au încadrat în următoarele
teme majore:
➢ Rețele de infrastructură de transport și mediu – 50%
➢ Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) – 34%
➢ Economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon – 7%
➢ Protecția mediului și eficiența alocării resurselor – 6%
➢ Adaptarea la schimbări climatice, CDI, incluziune socială, administrație publică
eficientă – 3%
Realizarea politicii de coeziune are la bază patru principii fundamentale:
✓ Concentrarea
o Concentrarea resurselor prin intermediul fondurilor structurale și de investiții
spre regiunile cele mai sărace.
o Concentrarea eforturilor spre realizarea priorităților-cheie: CDI, TIC, creșterea
competitivității IMM-urilor, și trecerea la o economie cu emisii scăzute de
dioxid de carbon.
o Concentrarea cheltuielilor prin alocarea fondurilor anuale, stabilite la începutul
perioadei de programare, în al doilea an după alocare (conform regulii N+2).
✓ Programarea
o Politica de coeziune nu finanțează proiecte individuale, cu programe naționale
multi-anuale, conform obiectivelor și priorităților UE.
✓ Parteneriatul
o Conceperea, implementarea, monitorizarea și evaluarea fiecărui program
național sunt rezultatul colaborării autorităților la nivel european, național,
 regional, și local, a partenerilor sociali și ONG-urilor, tocmai pentru a se asigura
adaptarea la nevoile și prioritățile regiunii/ comunității locale.
✓ Adiționalitatea
o Fondurile structurale sunt gândite să reprezinte o valoare adăugată reală în
economiile Țărilor Membre, peste cheltuielile naționale publice.
o Cheltuielile aferente unei perioade de programare sunt stabilite în Acordul de
Parteneriat la începutul acesteia (verificare „ex-ante”)
Implementarea politicii regionale implică parcurgerea următoarelor etape:
1. Stabilirea bugetului politicii de coeziune, de comun acord între Consiliul European și
Parlamentul European, pornind de la propunerea Comisiei Europene.
2. Prin Acordul de Parteneriat, fiecare Țară Membră, împreună cu Comisia Europeană,
propune un mecanism de coordonare instituțională, prezintă strategia națională și
prioritățile de investiții pentru cadrul financiar respectiv. Pe baza acestora se
fundamentează programarea Fondurilor structurale și de investiții.
3. Finalizarea conținutului Acordului de Parteneriat și a programelor, după consultările
autorităților naționale cu Comisia Europeană și cu societatea civilă.
4. Selectarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor de către Autoritățile de Management în
fiecare țară/ regiune.
5. Comisia alocă fondurile și plătește cheltuielile autorizate pentru fiecare țară în parte.
6. Monitorizarea fiecărui program de Comisie împreună cui țara respectivă.
7. Depunerea Rapoartelor pe perioada de programare de către Comisie și țara respectivă.

2. Inovare, progres tehnologic și dezvoltare regională

Creșterea economică contemporană este bazată primordial pe dezvoltare tehnologică și

cunoaștere, fiind intensivă în inovație. Avansul tehnologic, manifestat în special prin
dezvoltarea și utilizarea la scară tot mai largă a tehnologiilor digitale, deschide perspectivele
realizării celei de-a patra revoluții industriale (Industria 4.0).
A patra revoluție industrială – Industria 4.0
Cunoscută și sub denumirea de Industrie 4.0, a patra revoluție industrială facilitează
dezvoltarea întreprinderilor digitale prin utilizarea tehnologiilor inteligente, conectate între ele
într-o simbioză perfectă cu industria convențională și internetul. Sfera de cuprindere a
Industriei 4.0 depășește granițele domeniului industrial, cuprinzând și alte domenii precum cel
al orașului inteligent (eng. Smart city). Interconectarea oamenilor, mașinilor, și echipamentelor
prin tehnologiile Internet of Things (IoT)și Internet of People (IoP) este principiul fundamental
care stă la baza Industriei 4.0.
Cele mai cunoscute tehnologii digitale sunt: platformele IoT, senzori inteligenți,
tehnologii mobile, printare 3D, realitate augmentată, analiza big data, cloud computing. Aceste
tehnologii vor determina schimbarea modelelor de afaceri, conlucrând la crearea
întreprinderilor inteligente – mult mai eficiente decât cele tradiționale. Acestea vor permite
optimizarea tuturor fazelor ciclului de viață al unui produs, reducerea costurilor și creșterea
calității produselor, însă toate acestea cu prețul unui proces amplu de restructurare a pieței
muncii. Cererea pentru anumite meserii va scădea fulminant, odată cu creșterea nevoii pentru
alte ocupații. Competențele digitale vor reprezenta un criteriu esențial de angajare, iar roboții
vor câștiga teren treptat în detrimentul forței de muncă.
Digitalizarea la scară largă a economiei reprezintă principalul factor determinant al
dezvoltării Industriei 4.0, însă acest demers de mare anvergură la nivelul întregii UE este
condiționat de competențele digitale ale populației și de infrastructura TIC din țările UE. Unul
dintre fenomenele larg studiate în literatura de specialitate care se manifestă cu precădere în
prezent, este diviziunea digitală. Diviziunea digitală reprezintă decalajul dintre populația/
regiunile/ țările care au acces la TIC, și care beneficiază astfel de oportunitățile aferente, și
restul populației/ regiunilor/ țărilor. Atenuarea decalajelor digitale dintre regiuni și țări
reprezintă un demers greu de realizat datorită faptului că îmbunătățirea nivelului general de
competențe digitale ale populației se realizează în timp, dar mult mai lent decât ritmul avansului
tehnologic din țările/ regiunile dezvoltate. Această diferență conduce la tendința de perpetuare
a diviziunii digitale, care atrage după sine decalaje de dezvoltare economică, tot ai greu de
depășit în contextul economiei digitale bazate pe cunoaștere și inovare.
Conform statisticilor la nivelul UE, investiția în tehnologia informației și comunicării
(TIC) explică 40% din creșterea productivității, fapt pentru care dezvoltarea tehnologică
echilibrată a UE, caracterizată printr-un grad ridicat de inovare în toate regiunile UE, reprezintă
singura cale spre creșterea susținută a UE pe termen lung.
În Fig. de mai jos putem vizualiza importul și exportul de înaltă tehnologie a celor 11
țări noi membre ale UE (UE-11), ca procent din total importuri și respectiv exporturi. Produsele
de înaltă tehnologie sunt considerate a fi cele din domenii precum cel aerospațial, mașini de
calcul, electronică-telecomunicații, farmaceutic, instrumente științifice, mașini electrice și
chimie.
Din graficele de mai jos remarcăm faptul că exporturile de tehnologie acoperă cu mici
excepții o plajă mult mai îngustă de valori comparativ cu importurile de tehnologie. Cu excepția
Ungariei și Cehiei, care s-au detașat de restul țărilor UE-11 prin ponderi ridicate ale exportului
de înaltă tehnologie, de peste 15% în 2018, celelalte țări înregistrează ponderi mult mai
modeste, majoritatea situându-se sub 10%. La nivelul întregii perioade analizate observăm o
tendință de creștere, cu excepția Ungariei. Dinamica importurilor de înaltă tehnologie este mult
mai eterogenă la nivelul UE-11, însă este interesant de remarcat faptul că în 2018 importurile
depășesc importurile pentru marea majoritate a țărilor, cu excepția Estoniei și Croației.
Remarcăm aceeași tendință și la nivelul restului de țări membre UE, unde doar Malta, Franța,
Cipru și într-o măsură mult mai mică Austria înregistrează un sold pozitiv.
Această analiză arată de fapt că la nivelul UE creșterea economică nu bazată pe progres
tehnologic. Creșterea exporturilor de înaltă tehnologie a fost însoțită în perioada analizată de o
creștere importantă și a importurilor de înaltă tehnologie, fapt pentru care considerăm cu UE
mai are pași importanți de făcut în economia globală pentru a se alinia principalilor ei
competitori.
Fig. Importul și exportul de înaltă tehnologie ale noilor țări UE (UE-11)
Sursă: Prelucrare proprie după date Eurostat.
 3. Dimensiunile noii politici regionale 2021-2027
O nouă politică regională reprezintă obiectivul fundamental al bugetului pe termen lung
al UE pentru perioada 2021-2027. În comparație cu perioada anterioară, se așteaptă ca perioada
2021-2027 să fie marcată de o politică regională modernă, care să orienteze politica
investițională a UE spre destinații prioritare precum:
• Inovare
• Competitivitatea IMM-urilor
• Tranziția către o economie a emisiilor scăzute de carbon
• Rețele de transport strategic;
• Conectivitate și mobilitate durabilă;
• Incluziune și politici de angajare.

Cele cinci obiective de politică UE/ priorități investiționale pentru perioada 2021-2027
sunt formulate astfel:
• O Europă mai inteligentă
• O Europă mai verde
• O Europă conectată
• O Europă mai socială
• O Europă mai apropiată de cetățenii săi.

Aceste 5 obiective de politică UE se reflectă fiecare în parte în prioritățile de investiții

identificate la nivel național și în obiectivele anumitor fonduri structurale și de investiții, fiind
compatibile cu obiectivele strategice naționale și complementare cu alte fonduri.
Politica de coeziune 2021-2027 se distinge prin câteva caracteristici și principii care
stau la baza implementării sale. Amintim doar câteva dintre ele:
➢ Simplificare și abordare unitară, Ministerul Fondurilor Europene concentrând și
coordonând toate autoritățile de management;
➢ Descentralizarea gestiunii și implementării la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională
(ADR-uri);
➢ Deși politica investițională a UE vizează toate regiunile, ele vor fi împărțite în trei categorii:
(1) mai puțin dezvoltate, (2) în tranziție, și (3) dezvoltate;
➢ Indicatorul PIB/ Locuitor rămâne principalul criteriu de alocare a fondurilor pe regiuni,
însă noi criterii vor fi adăugate în subsidiar: șomajul în rândul tinerilor, nivel de educație
scăzut, schimbări climatice, și integrarea migranților;
➢ Strategiile de dezvoltare locală vor fi susținute prin politica de coeziune;
➢ Dezvoltarea sustenabilă urbană va deveni un pilon important al politicii de coeziune, prin
alocarea spre această destinație a 6% din FEDR, și prin introducerea de către Comisie a
unui nou instrument post-2020 – Inițiativa urbană europeană;
➢ Creșterea gradului de coordonare între proiectele finanțate.

Cele 80 de măsuri de simplificare în politica de coeziune 2021-2027 vizează o serie de

domenii și probleme specifice, dintre care amintim:
 1. Cadru juridic mai scurt și unificat
✓ Fuzionarea a trei fonduri (FSE, FEAD și YEI) în FSE+ va crește vizibilitatea
acțiunii UE în domeniul social și al ocupării forței de muncă
✓ Un număr de 7 fonduri cu gestiune partajată din totalul de 8 vor fi acoperite într-un
cadru unic
✓ Utilizarea de formulări mai simple în Regulamente
2. Eficientizarea cadrului politicilor pentru simplificarea programării
✓ Cele 11 obiective tematice sunt consolidate în 5 obiective de politică, ceea ce crește
flexibilitatea transferului de fonduri în cadrul priorităților
✓ Concentrarea tematică se calculează la nivel național, luând în considerare
dezvoltarea diferită a Țărilor Membre
✓ Capacitatea administrativă devine integrată în obiectivele sectoriale
3. Mai puține condiții pentru creșterea eficacității politicii
✓ Condiții și criterii de îndeplinire mai puține și mai clare
4. Programare mai rapidă și mai strategică
✓ Simplificarea și structurarea Acordurilor de Parteneriat care nu va mai suferi
modificări după adoptarea sa inițială
✓ Programele vor fi mai scurte și mai bine structurate

Aspecte legislative privind noua politică de coeziune 2021-2027

Conform Pachetului legislativ privind Politica de Coeziune 2021-2027, cu excepția
Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), restul celor 7 fonduri
UE implementate în gestiune partajată fac obiectul unui set unic de norme stipulate în
Regulamentul privind prevederile comune.
În 2020 Comisia Europeană propune introducerea Fondului pentru Tranziție
Echitabilă, ca parte a Pactului Ecologic European (eng. European Green Deal). Acesta este
complementar fondurilor Politicii de Coeziune.

Bugetul noii politici de coeziune 2021-2027

În noul cadru de finanțare 2021-2027, principala provocare a politicii de coeziune
europene este de a reduce și mai tare decalajele de dezvoltare economică dintre regiunile UE,
prin sprijinirea celor mai puțin dezvoltate. Acest sprijin este acord în direcția modernizării
industriei, investiției în inovație, tranziției la o economie circulară cu emisii reduse de carbon,
și dezvoltării armonioase a unei economii competitive a UE.
Bugetul pe termen lung prevăzut al UE pentru perioada 2021-2027 este de 1824.3
miliarde euro, sumă care este compusă din cadrul financiar multianual (1074.3 miliarde euro)
și instrumentul „Next generation EU” (750 miliarde euro, din care 390 miliarde euro sub formă
de granturi, și 360 miliarde euro sub formă de împrumuturi). Instrumentul Next generation EU
are trei obiective importante:
Pilon 1: Sprijinirea statelor membre în vederea redresării după criza Covid-19
Pilon 2: Relansarea economiei și sprijinirea investițiilor private
 Pilon 3: Lecții învățate în urma crizei, pentru a crește reziliența pieței unice, și pentru a
stimula tranziția spre economia verde și cea digitală
Bugetul UE pe termen lung 2021-2027 vine în sprijinul Planului de redresare după
pandemia Covid-19, și se axează pe redresarea economică, investiția în tranziția verde și cea
digitală. În cadrul bugetului total, politica de coeziune europeană are prevăzut un buget în
valoare de 373 miliarde euro.
Alocarea propusă României pentru perioada de programare 2021-2027 este de 30.6
miliarde euro, ceea ce reprezintă o valoare cu 8% peste cea aferentă perioadei 2014-2020.

Coordonare și autorități de management în România

În România, politica de coeziune este coordonată de Ministerul Fondurilor Europene
(MFE), în timp ce programele de cooperare și coeziune teritorială sunt gestionate de Ministerul
Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).
Comisia Europeană aprobă și monitorizează programele de dezvoltare rurală, însă
deciziile legate de selecția proiectelor și realizarea plăților sunt luate în cadru regional și
național. Prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală (DGDR), Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale (MADR) este Autoritatea de Management pentru Programul Național de
Dezvoltare Rurală (PNDR). La nivelul UE, toate Programele de Dezvoltare Rurală trebuie să
susțină cel puțin patru din cele șase priorități ale Fondului European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală (FEADR). Pe lângă politica agricolă comună, MADR implementează în România și
politica comună în domeniul pescuitului, și Fondul aferent afacerilor maritime.
Prin Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
este autoritatea responsabilă cu accesarea, coordonarea și monitorizarea implementării
programelor și proiectelor din domeniul Afaceri interne, Fondul pentru azil, migrație și
integrare, Fondul pentru securitate internă, și Programul general „Solidaritatea și gestionarea
fluxurilor migratorii”.
Funcția de Autoritate de Management este îndeplinită de Ministerul Fondurilor
Europene (MFE), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), și
Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), după cum urmează:
➢ MFE - autoritate de management pentru Programul Operațional (PO) Infrastructură Mare,
PO Capital Uman, PO Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, PO Competitivitate, PO
Asistență Tehnică.
➢ MTIC – autoritate de management pentru Programul Operațional Transport (POT)
➢ ADR – autorități de management pentru cele opt PO Regionale.
În România funcționează un număr de 8 Agenții de Dezvoltare Regională, ca organisme
care fac parte din sistemul național al dezvoltării regionale:
▪ ADR Nord Est
▪ ADR Sud Est
▪ ADR Sud-Muntenia
▪ ADR Sud-Vest Oltenia
▪ ADR Vest
 ▪ ADR Nord-Vest
▪ ADR Centru
▪ ADR București-Ilfov
Fiecare ADR este coordonat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională. În perioada
2014-2020 ele au îndeplinit rolul de Organism Intermediar pentru Programele Operaționale
Regionale, reprezentând Autoritatea de Management la nivelul regiunii. În planul politicii
regionale europene, ADR-urile asigură implementarea, monitorizarea tehnică și financiară, și
controlul execuției proiectelor finanțate de UE și a celor din cadrul programelor naționale
implementate la nivel regional.
În perioada de programare 2021-2027 fiecare ADR va dispune de propriul Program
Operațional Regional, ale cărui priorități și obiective sunt configurate pornind de la strategia
de dezvoltare regională și obiectivele politicii regionale europene. Principalele domenii de
intervenție prevăzute pentru această perioadă sunt: mediul de afaceri, CDI, dezvoltare urbană,
protecția mediului, educație, patrimoniu cultural și turism.
ADR-urile vor prelua în noua perioadă de programare responsabilitatea gestionării
celor 8 POR-uri, în calitate de Autorități de Management. Ministerul Transporturilor,
Infrastructurii și Comunicațiilor devine Autoritate de Management pentru Programul
Operațional Transport (POT), în timp ce Ministerul Fondurilor Europene devine Autoritate de
Management pentru celelalte 7 POR-uri.
Programe Operaționale Regionale în România
Pentru perioada 2021-2027 politica de coeziune europeană va fi implementată prin
următoarele 8 POR-uri:
Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD)
Programul Operațional Transport (POT)
Programul Operațional Creștere Inteligentă și Digitalizare (POCID)
Programul Operațional Sănătate (multifond) (POS)
Programul Operațional Capital Uman (POCU)
Programul Operațional Combaterea Sărăciei (POCS)
Programul Operațional Asistență Tehnică (multifond) (POAT)
Programul Operațional pentru Tranziție Echitabilă