Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul Economic , Marketing și Logistica
Disciplina: Economia europeana și integrarea economica

Proiect de investigare

Caracteristicile politicii regionale

A efectuat: Jereghi Igor, Gr.Mk2001

Au verificat: Antoci N, dr., conf. Univ.,
Davidov C, as. univ.

Chisinau 2021

1
 Cuprins

Introducere……………………………………..…………………………………………………..…..…..3

Capitolul I Caracteristicile politicii regionale

1.1 Scop și obiective Politici regionale ale Uniuni Europene………………….…………..…….5

1.2 Situația actuală a Politicii Regionale în UE…………………………………………………9
1.3 Cadrul juridic al Politici regionale…………………………………………………………..10
1.4 Cadrul financiar al politici regionale……………………………………………………….11
1.5 Cadrul financiar al politici regionale………………………………………..
………………..13

Concluzii………………………………………………….………………..…… ………………15

Bibliografie………………………………………………….………………….…….……………………16

2
 Introducere

Justificarea temei este Politica regională a UE reprezintă motorul creșterii economice și creării
de locuri de muncă, dar și liantul care ține Europa unită. Ea vizează reducerea inegalităților
economice, sociale și teritoriale care încă există între regiunile Europei. Este expresia atât a
investițiilor la nivel european, cât și a solidarității europene în forma lor cât se poate de practică.

Scopul princical al Politicii regionale UE este bazat pe solidaritate financiară, adică pe

redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către
regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. Caracterul complex al politicii de dezvoltare
regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale
UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea
durabilă.

Obiectivele Politici regionale a UE care trasează liniile de acţiune ale fondurilor structurale
sunt specifice fiecărei perioade de programare a acestora şi se stabilesc în funcţie de principalele
priorităţi identificate în vederea reducerii discrepanţelor economice şi sociale la nivel comunitar.
Astfel, ele apar sub denumirea de obiective prioritare şi trimit în mod direct la sectoarele ce
necesită intervenţie structural:

1. combaterea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării profesionale a tinerilor şi a

persoanelor expuse excluderii de pe piaţa muncii
2. facilitarea adaptării forţei de muncă de orice sex la schimbările intervenite în industrie şi
în procesul de producţie în general 
3. promovarea dezvoltării rurale prin urgentarea ajustării structurilor agricole în cadrul
reformei politicii agricole comune și facilitarea dezvoltării şi ajustării structurale a
zonelor rurale

Actulitatea temei spre cercetare este determinat de analiza a Grupului PPE din cadrul
Parlamentului European (PE) a fost întotdeauna un apărător ferm al unei politici regionale a UE
care să stimuleze creșterea economică și competitivitatea în toate regiunile europene. Pentru noi,
este esențial ca fondurile aferente politicii regionale a UE să se concentreze în domeniile în care
pot avea cel mai mare impact - pentru cetățeni, pentru mediul de afaceri și pentru regiuni. În
practică, acest lucru înseamnă ajutor pentru proiecte precum șosele noi, internet în bandă largă
sau formare profesională. Grupul PPE din cadrul Parlamentului European (PE) a jucat un rol

3
major în adoptarea noii politici regionale a UE, care, cu un buget de peste 350 de miliarde de
euro, se va aplica de acum până în anul 2020.

Metodologia de cercetare aplicată, care cuprinde:

a) baza informatională Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare regională este stabilită
prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene (respectiv XIV în Tratatul de la Roma), ce
defineşte obiectivul politicii regionale – „reducerea disparităţilor existente între nivelele de
dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate, sau a
insulelor, inclusiv a regiunilor rurale” – şi principiile ce stau la baza realizării acestuia. La Tratat
se adaugă Regulamentul Consiliului No. 1260/996 , prin care sunt stabilite prevederile generale
de funcţionare a Fondurilor structurale (şi amendat prin Regulamentul No. 1447/20017 ) precum
şi alte reglementări privitoare la funcţionarea FS şi a Fondului de Coeziune.

b) metodele de cercetare utilizață este calitativă.

Cuvinte-cheie

Politică regională

infrastructurii de transport

Fondul de solidaritate

Fondul de coeziune

Principiul subsidiarităţii

4
 Capitolul I Caracteristicile politicii regionale

1.1 Scop și obiective Politici regionale ale Uniuni Europene

Uniunea Europeană are 27 de state membre care reprezintă o comunitate şi o piaţă internă
de 493 de milioane de cetăţeni, ceea ce provoacă cu atât mai multe disparităţi economice şi
sociale între aceste state şi cele 271 regiuni ale lor.

O regiune din patru înregistrează un PIB (produs interior brut) pe cap de locuitor sub 75%
din media înregistrată în Uniunea Europeană cu 27 de state membre.

Obiectivul politicii regionale europene este de a concretiza solidaritatea Uniunii prin

coeziunea economică şi socială, reducând discrepanţa dintre nivelurile de dezvoltare ale
diverselor regiuni.

Obiectivul principal al politicii regionale a UE, cunoscută și sub denumirea de politica de

coeziune, este tratarea dezechilibrelor teritoriale, sociale și economice care există între diferitele
regiuni ale UE. Politica regională acoperă toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană,
favorizând crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică,
dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Pentru a atinge aceste obiective și
pentru a răspunde diverselor nevoi de dezvoltare din toate regiunile UE, pentru perioada 2014-
2020 au fost alocate politicii de coeziune 351,8 miliarde EUR – aproape o treime din bugetul
total al UE. Acest sprijin financiar este distribuit prin intermediul a două fonduri principale:
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC). Împreună cu
Fondul social european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și
Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), acestea alcătuiesc fondurile
structurale și de investiții europene (fondurile ESI), care, prin sprijinul pe care îl oferă, pot aduce
o schimbare reală în viața cetățenilor din regiunile UE.

În contextul în care actuala perioadă de programare (2014-2020) se apropie de sfârșit, se

lucrează în prezent la planificarea priorităților politicii de coeziune pentru următoarea perioadă
de programare (2021-2027). În cursul mandatului 2014-2019, Parlamentul European a fost
invitat de multe ori să adopte noi acte legislative, să modifice norme mai vechi și să emită avize
cu privire la numeroase subiecte legate de politica regională a UE. În cadrul Parlamentului
European, Comisia pentru politica regională este responsabilă de politica de dezvoltare regională
și de coeziune a Uniunii, așa cum se prevede în tratate.

Având în vedere retragerea preconizată a Regatului Unit din UE , această țară, care până în
prezent este contribuabil net la bugetul UE, nu va mai contribui la bugetul UE de după 2020,
5
ceea ce înseamnă că UE va dispune de mai puține resurse pe care să le aloce politicilor sale în
viitor, inclusiv politicii de coeziune. Cu toate acestea, Parlamentul European a susținut cu
fermitate menținerea nivelului de finanțare a politicii de coeziune la nivelul actual sau chiar
creșterea acestuia. Acest document este o actualizare a unei note de informare anterioare,
publicată înaintea alegerilor europene din 2019.

Printr-o abordare specifică, politica regională europeană aduce o valoare adăugată acţiunilor
întreprinse pe teren şi contribuie la finanţarea unor proiecte concrete în favoarea regiunilor,
oraşelor şi locuitorilor acestora. Ideea este ca regiunile să devină capabile să-şi joace din plin
rolul în favoarea creşterii economice şi competitivităţii şi să-şi împărtăşească ideile şi bunele
practici. Acesta este, de altfel, obiectivul noii iniţiative intitulate „Regiunile, actorii schimbării
economice”. Întreaga politică regională respectă priorităţile Uniunii Europene în materie de
creştere economică şi ocupare a forţei de muncă (a se vedea strategia de la Lisabona).

Obiective:

să sprijine cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea

să îmbunătățească accesul la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și

utilizarea și calitatea acestora

să consolideze competitivitatea întreprinderilor mici

să favorizeze trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon

să contribuie la adaptarea la schimbările climatice, precum și la prevenirea și gestionarea

riscurilor

să protejeze mediul și să asigure o utilizare eficientă a resurselor

să permită un transport durabil și să amelioreze infrastructurile de transport

să încurajeze crearea de locuri de muncă durabile și de calitate, precum și mobilitatea

forței de muncă

să promoveze incluziunea socială și să combată sărăcia și orice formă de discriminare.

Documentarea teoretica / unde e cazul.

În Europa, interacţiunea dintre state s-a concretizat atât într-o serie de contradicţii interne, dar
şi în apariţia şi dezvoltarea unui spaţiu comunitar sub forma Uniunii Europene. Cu toate
obstacolele iminente de-a lungul celor peste 30 de ani de existenţă, Uniunea Europeană este
astăzi în pragul unui nou proces de extindere, cu toate că, în interior, se confruntă încă cu
6
decalaje mari între diferite zone şi regiuni. România, la rândul ei, şi-a exprimat clar poziţia de a
face parte din structurile comunitare, dar, pentru atingerea acestui deziderat, ea trebuie să pună în
practică acquis-ul comunitar, în toate domeniile. Privită ca obiectiv al dezvoltării generale, dar,
în acelaşi timp, ca mijloc important de reducere a decalajelor la nivel spaţial, dezvoltarea
regională reprezintă unul dintre cele mai importante domenii pe care Uniunea Europeană îl
promovează şi susţine, atât în interior, cât şi în afara graniţelor sale. Dezvoltarea regională este
un proces complex care cuprinde o serie de componente interdependente, legislative şi
instituţionale, de stabilire a unor noi tipuri de relaţii între diferite sectoare şi domenii de
activitate, între autorităţi şi colectivităţi. De asemenea, acest proces este legat de mentalitate,
tradiţii şi comportament, de formarea profesională şi adaptarea la noile schimbări ce au loc la
nivel local, regional, naţional şi internaţional.

În România, dezvoltarea regională a apărut ca o necesitate, pe de o parte, pentru a corecta

decalajele regionale existente şi, pe de altă parte, pentru a prelua şi a aplica legislaţia Uniunii
Europene în acest domeniu (Capitolul 21 al acquis-ului comunitar).

De la începuturile sale, ştiinţa regională şi-a concentrat atenţia asupra a doi factori neluaţi în
seamă de teoria economică: distanţa şi zona (regiunea). Importanţa distanţei era redată cu
ajutorul cheltuielilor de transport al căror impact era evident atât asupra preţului de piaţă, cât şi
asupra localizării factorilor de producţie. În acelaşi timp, amplasarea unei zone (regiuni)
determina delimitarea geografică a preţurilor diferitelor produse sau servicii1 . În decursul
secolului al 19-lea, economia regională (în special teoria localizării activităţilor economice) a
apărut şi s-a dezvoltat punctual în cadrul principalelor curente din domeniul teoriei economice
(clasică sau neoclasică). Astfel, dezvoltarea ştiinţei regionale a înregistrat recunoaşteri de
moment şi căderi repetate, fără ca elementele regionale să fie luate în seamă la analiza vieţii
economice2 (până în jurul anului 1950). Fără a avea pretenţia de a realiza o analiză exhaustivă a
teoriilor economiei regionale, în cele ce urmează, vom încerca să ilustrăm principalele momente
ale evoluţiei şi integrării teoriei economice regionale în teoria economică tradiţională.
Problemele principale ale dezvoltării regionale rămân legate de o serie de întrebări: Care sunt
forţele care dirijează dezvoltarea unei regiuni? Cum depind aceste forţe de deciziile exterioare?
Aceste forţe sunt identice sau diferite faţă de cele care determină creşterea la nivel naţional?
Spaţiul tinde să se omogenizeze sau să se diferenţieze? Aceste întrebări, ca şi altele şi-au găsit
răspunsul în teoria dezvoltării regionale, teorie care a înregistrat mai multe perioade de evoluţie,
ce pot fi clasificate astfel: - etapa teoriei clasice; - etapa teoriei neoclasice; - etapa teoriilor
regionale recente.

7
Analiza succinta a obiectivelor

Politica de dezvoltare regională a României are în vedere o serie de obiective, cele mai
importante fiind următoarele:

reducerea disparităţilor regionale prin susţinerea zonelor rămase în urmă şi prevenirea

apariţiei unor noi dezechilibre regionale;
pregătirea cadrului instituţional care să răspundă criteriilor de aderare la UE şi de
eligibilitate sub Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune;
integrarea politicilor sectoriale la nivel regional, în vederea susţinerii dezvoltării economice
şi sociale durabile;
stimularea cooperării inter-regionale, la nivel naţional şi internaţional, şi în special
cooperarea transfrontalieră în cadrul euro-regiunilor.

De asemenea, procesul complex al dezvoltării la nivel regional necesită atât un factor de timp, o
evaluare şi o urmărire a implementării măsurilor specifice, cât şi un număr de proiecte şi
iniţiative regionale şi o conducere care să aibă credibilitate, putere de decizie şi acces la surse de
finanţare. În acest sens, apariţia şi dezvoltarea strategiilor regionale a determinat luarea în
considerare a unor aspecte semnificative:

1. într-o perioadă caracterizată de profunde schimbări economice şi sociale, de mediu

înconjurător, schimbări tehnologice etc., autorităţile comunitare, locale şi regionale trebuie să se
adapteze noilor condiţii şi să-şi hotărască în comun viitorul şi perspectivelexistenţa unui număr
important de actori locali şi regionali care participă la dezvoltarea economică regională;

2. complexitatea interacţiunilor între operatori şi factorii determinanţi;

3. modul de a identifica şi de a răspunde necesităţilor locale şi regionale.

De cele mai multe ori, politicile şi strategiile de dezvoltare regională acţionează pe patru direcţii
majore: optimizarea utilizării resurselor şi bunăstarea locuitorilor, eliminarea constrângerilor
regionale şi dezvoltarea potenţialului local, concentrarea sau difuziunea unor activităţi noi şi
asistenţă eficientă.

8
1.2 Situația actuală a Politicii Regionale în UE

Este foarte probabil ca proiectele respective să fie finanțate din fondurile regionale ale UE.
Politica regională acoperă fiecare regiune a UE și este sprijinită printr-o serie de fonduri, inclusiv
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC), Fondul social
european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european
pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM). Majoritatea fondurilor sunt direcționate acolo unde
este cea mai mare nevoie de ele: către regiunile mai sărace ale UE, al căror produs intern brut
(PIB) pe cap de locuitor se situează sub 75 % din media UE.

Cuantumul sprijinului primit de fiecare regiune se bazează pe valoarea PIB-ului său pe cap de
locuitor. În scopul alocării fondurilor, au fost stabilite trei categorii de regiuni: „regiuni mai puțin
dezvoltate”, al căror PIB pe cap de locuitor este sub 75 % din PIB-ul mediu al UE-27; „regiuni
de tranziție”, al căror PIB pe cap de locuitor este cuprins între 75 % și 90 % din PIB-ul mediu al
UE-27 și „regiuni mai dezvoltate”, al căror PIB pe cap de locuitor se situează la peste 90 % din
PIB-ul mediu al UE-27. Eligibilitatea fiecărei regiuni a UE pentru a beneficia de sprijin din
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și din Fondul social european (FSE). Fondul
de coeziune vizează statele membre al căror venit național brut (VNB) pe cap de locuitor este
mai mic de 90 % din media UE. Acesta are drept scop reducerea disparităților economice și
sociale și promovarea dezvoltării durabile.

În perioada 2014-2020, țările vizate sunt Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Prin sprijinirea investițiilor publice și mobilizarea investițiilor UE în mod flexibil, de exemplu
prin reprogramarea fondurilor sau prin creșterea contribuției financiare a UE la fiecare program
finanțat de UE în țări precum Cipru, Grecia, Irlanda, Portugalia, România și Ungaria, politica
regională a UE a contribuit l atenuarea impactului crizei financiare care a început în 2008.

În plus, în contextul consolidării fiscale susținute, politica regională a UE a ajuns să joace un

rol crucial în multe țări. Se estimează că, în lipsa politicii de coeziune, investițiile publice atât de
necesare în statele membre mai puțin dezvoltate ar fi scăzut cu încă 45 % în timpul crizei. UE a
creat o serie de instrumente inovatoare pentru a implica toate regiunile UE, un exemplu în acest
sens fiind dezvoltarea strategiilor macroregionale. O „strategie macroregională”reprezintă un
cadru de acțiune pentru rezolvarea problemelor comune cu care se confruntă statele membre și
țările terțe situate în aceeași zonă geografică. Beneficiind de finanțare din partea UE, cum ar fi
fondurile ESI, aceste strategii ajută la asigurarea unei cooperări consolidate, care poate contribui
la obiectivul unei coeziuni economice, sociale și teritoriale mai mari.

9
Până în prezent, au fost adoptate patru strategii macroregionale ale UE, care acoperă mai multe
politici:

Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice (2009)

Strategia UE pentru regiunea Dunării (2010);
Strategia UE pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice (2014)
Strategia UE pentru regiunea Alpilor (2015);

O altă măsură a UE, cooperarea teritorială europeană, mai bine cunoscută sub denumirea de
Interreg, oferă un cadru pentru punerea în practică de acțiuni comune și schimburi de politici
între actorii de la nivel național, regional și local din diferitele state membre.

Obiectivul general al cooperării teritoriale europene este promovarea dezvoltării economice,

sociale și teritoriale armonioase a Uniunii în ansamblul său. Programul Interreg este construit în
jurul a trei linii de cooperare: transfrontalieră (Interreg A), transnațională (Interreg B) și
interregională (Interreg C)..

Un alt element inovator al politicii de coeziune, Agenda urbană a UE, a dus la crearea unei serii
de parteneriate care implică orașele din UE în proiecte ambițioase. Lansată în mai 2016, Agenda
urbană reprezintă o nouă metodă de lucru pe mai multe niveluri, bazată pe parteneriate care
implică state membre, orașe, regiuni și alte părți interesate care colaborează pentru a găsi soluții
la problemele urbane, dând orașelor un cuvânt de spus în domeniile de politică care le afectează.

Până în prezent au fost create în total 14 parteneriate, care acoperă domenii diverse precum
sărăcia urbană, patrimoniul cultural și adaptarea la schimbările climatice, fiecare parteneriat
având sarcina de a elabora un plan de acțiune care să stabilească măsuri pentru eliminarea unor
blocaje concrete, cu accent pe o mai bună finanțare, pe o mai bună.

1.3 Cadrul juridic al Politici regionale

Normele și obiectivele privind politica regională sunt prevăzute la articolele 174 – 178 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Articolul 174 prevede obiectivul
general al consolidării coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii, stipulând că UE
urmărește reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a
rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate. Mai departe, prevede că se acordă o atenție
deosebită zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția industrială, regiunilor afectate de probleme
naturale și demografice, grave și permanente. În același timp, articolul 176 se referă la Fondul
european de dezvoltare regională, care urmărește să corecteze principalele dezechilibre regionale
10
din Uniune prin participarea la dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor a căror dezvoltare
a rămas în urmă, iar articolul 177 instituie Fondul de coeziune, care prevede o contribuție
financiară la proiecte de mediu și la rețele transeuropene în domeniul infrastructurii de transport.

Actualul cadru juridic pe perioada 2014-2020 pentru politica de coeziune a UE include un set de
norme comune,

1. Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune pentru fondurile
structurale și de investiții europene (Regulamentul privind dispozițiile comune sau RDC)
și o serie de reglementări specifice care acopere diversele fonduri din cadrul politicii de
coeziune:
2. Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și
dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere
economică și locuri de muncă (regulamentul privind FEDR)
3. Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 privind Fondul social european; Regulamentul (UE)
nr. 1300/2013 privind Fondul de coeziune;
4. Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea
Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială
europeană; și
5. Regulamentul (UE) nr. 1302/2013 privind grupările europene de cooperare teritorială.

1.4 Cadrul financiar al politici regionale

Cadrul financiar multianual (CFM) este bugetul UE pe termen lung. Aceasta stabilește limitele
pentru cheltuielile UE în ansamblu și pentru domeniile de activitate individuale pe o perioadă de
cel puțin cinci ani. CFM-urile recente au acoperit, de obicei, o perioadă de șapte ani.
Regulamentul stabilește limitele pentru totalul cheltuielilor UE, precum și pentru domeniile-
cheie.

Acesta prevede, de asemenea, utilizarea „instrumentelor speciale”, concepute pentru a permite

UE să reacționeze la necesități neprevăzute și la un context în schimbare. Finanțarea UE pentru
politica regională, în valoare de aproximativ 350 de miliarde EUR pentru perioada 2014-2020,
reprezintă aproape o treime din bugetul total al UE și este furnizată în principal prin intermediul
a trei fonduri, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune și Fondul social
european, acțiunile în cadrul celor trei fonduri (care constituie împreună politica de coeziune)
fiind guvernate de norme comune privind finanțarea, programarea, monitorizarea, evaluarea și
asistența tehnică. Sprijinul suplimentar pentru politica regională este disponibil, de EPRS |
Serviciul de Cercetare al Parlamentului European 6 asemenea, în cadrul Fondului european
11
agricol pentru dezvoltare rurală și al Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, toate
cele cinci fonduri fiind denumite în mod colectiv fonduri structurale și de investiții europene
(fondurile ESI).

Cu un buget de 196 de miliarde EUR, Fondul european de dezvoltare regională este cel mai
mare din cele cinci fonduri ESI, reprezentând 43,2 % din totalul fondurilor alocate din acestea.
Dacă principalul obiectiv al FEDR — de a sprijini dezvoltarea și ajustarea structurală a
regiunilor rămase în urmă — a rămas neschimbat de la crearea fondului în 1975, tipurile de
investiții finanțate în comun de FEDR s-au schimbat în concordanță cu reformele politicii de
coeziune. În ultimii ani, fondul a devenit unul dintre principalele instrumente de sprijinire a
punerii în aplicare a Strategiei Europa 2020, ceea ce a dus la o reorientare a priorităților FEDR
de la infrastructura fizică la investiții în domenii precum inovarea, economia cu emisii scăzute de
dioxid de carbon și competitivitatea IMMurilor. În același timp, a avut loc o creștere treptată a
resurselor FEDR disponibile în urma extinderilor succesive ale UE și a creșterii nevoii de sprijin
din partea Uniunii pentru a ajuta regiunile cele mai sărace ale UE.

Aproximativ 95 % din suma totală a FEDR este alocată obiectivului de investiții pentru
creștere economică și ocuparea forței de muncă. Acest sprijin se concentrează pe trei tipuri de
regiuni: regiuni mai puțin dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor se situează sub 75 % din
media UE, regiuni de tranziție, al căror PIB este cuprins între 75 și 90 % din media UE și regiuni
mai dezvoltate, cu un PIB de peste 90 % din media UE, majoritatea resurselor fiind alocate
regiunilor mai puțin dezvoltate și de tranziție. Restul de 5 % este utilizat pentru a sprijini
obiectivul cooperării teritoriale europene, care promovează cooperarea transfrontalieră,
transnațională și interregională.

Contabilizând mai mult de jumătate din bugetul total al FEDR, cercetarea și inovarea,
competitivitatea IMM-urilor și economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon se numără printre
cele mai importante obiective sprijinite de FEDR. Beneficiind de un buget de 63 de miliarde
EUR, Fondul de coeziune este deschis pentru statele membre cu un VNB pe cap de locuitor mai
mic de 90 % din media UE și este utilizat pentru a finanța proiecte de infrastructură de mediu și
de transport la scară largă, cu un accent special pe rețelele transeuropene de transport.

Deși această orientare a rămas în mare măsură aceeași de la crearea fondului în 1993, numărul
țărilor eligibile a crescut de la patru state membre în 1993 la 15 în prezent, fondul acoperind 25,8
% din populația UE față de 17 % în 1993, în timp ce cota fondului din finanțarea totală a UE
pentru politica de coeziune a crescut de la 10,8 % la 14 % în cursul aceleiași perioade. Cu o
alocare de peste 32 de miliarde EUR, infrastructurile de rețea din domeniul transporturilor și al

12
energiei reprezintă mai mult de jumătate din bugetul total al Fondului de coeziune pe perioada
2014-2020, protecția mediului și utilizarea eficientă a resurselor fiind al doilea cel mai important
obiectiv tematic. Figura 3 prezintă suma totală alocată din Fondul de coeziune și din FEDR
fiecărui stat membru în perioada 2014-2020.

Creat în 1957, Fondul social european (FSE) este cel mai vechi fond existent al UE și dispune
de o alocare totală de 83,9 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020. În conformitate cu
Regulamentul privind FSE, fondul se axează pe promovarea locurilor de muncă durabile și de
calitate, pe promovarea incluziunii sociale și pe combaterea sărăciei, pe investițiile în educație și
formare, precum și pe consolidarea capacității instituționale a autorităților publice.

Articolul 4 din Regulamentul privind FSE prevede, în mod special, că cel puțin 20 % din
resursele FSE în fiecare stat membru trebuie alocate în perioada curentă obiectivului tematic de
promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Obiectivele tematice de promovare a
ocupării forței de muncă durabile și de calitate și de investire în educație și formare reprezintă,
însumate, aproape două treimi din totalul cheltuielilor FSE în statele membre, în timp ce, în
medie, statele membre au alocat 25 % din totalul bugetelor lor FSE pentru promovarea
incluziunii sociale, cu mult peste nivelul minim de 20 % impus de Regulamentul FSE.

1.5 Perspectivele de viitor

Cele patru noi propuneri legislative menționate mai sus vizează concentrarea resurselor pe cinci
obiective de politică: o Europă mai inteligentă prin inovare, digitalizare, transformare economică
și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii;

Europă mai ecologică, fără emisii de dioxid de carbon, care pune în aplicare Acordul de
la Paris și investește în tranziția energetică, energia din surse regenerabile și combaterea
schimbărilor climatice;
o Europă mai conectată, cu rețele de transport și digitale strategice;
o Europă mai socială, care să pună în aplicare Pilonul european al drepturilor sociale și să
sprijine locurile de muncă de calitate, educația, competențele, incluziunea socială și
accesul egal la asistență medicală;
o Europă mai apropiată de cetățenii săi, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare de la
nivel local și a dezvoltării urbane durabile în întreaga UE.

Conform propunerilor Comisiei, politica de coeziune pentru perioada de după 2020 va continua
să investească în toate regiunile UE, clasificate în trei categorii (mai puțin dezvoltate, de tranziție
și mai dezvoltate). Metoda de alocare a fondurilor se bazează în continuare în mare parte pe PIB-

13
ul pe cap de locuitor, deși procentajele utilizate pentru a defini regiunile menționate mai sus au
fost modificate. Au fost adăugate criterii noi (șomajul în rândul tinerilor, un nivel scăzut de
educație, schimbările climatice, precum și primirea și integrarea migranților) pentru a reflecta
mai bine realitatea de la fața locului.

Regiunile ultraperiferice vor continua să beneficieze de un sprijin special din partea UE, iar
politica de coeziune va sprijini și mai mult strategiile de dezvoltare de la nivel local.
Dimensiunea urbană a politicii de coeziune a fost consolidată, 6 % din finanțarea FEDR fiind
alocată dezvoltării urbane durabile, și un nou program de creare de rețele și de consolidare a
capacităților, denumit „Inițiativa urbană europeană” va fi pus în aplicare pentru autoritățile
urbane. Va trebui asigurată complementaritatea și coordonarea deplină cu noul program
consolidat de sprijin pentru reforme.

Recomandările specifice fiecărei țări formulate în contextul semestrului european vor fi luate
în considerare de două ori în perioada bugetară. Având în vedere nevoia stringentă de mai mult
sprijin în domeniul azilului și migrației, noile regulamente au inclus fondurile pentru azil și
imigrație în cadrul politicii regionale.

Fondul pentru azil, migrație și integrare se va concentra pe nevoile pe termen scurt ale
migranților la sosire, în timp ce politica de coeziune va sprijini integrarea lor socială și
profesională. Acest lucru va facilita crearea de sinergii cu alte instrumente și fonduri ale UE,
cum ar fi politica agricolă comună, Orizont Europa, programul LIFE sau Erasmus+. În plus,
cooperarea interregională și transfrontalieră ar putea fi facilitată de o nouă măsură, care să
permită unei regiuni să utilizeze părți din propria alocare pentru a finanța proiecte în comun cu
orice altă regiune a UE. Regiunile care dispun de atuuri similare în ceea ce privește
„specializarea inteligentă” ar urma să beneficieze de mai mult sprijin pentru a construi clustere
paneuropene în sectoare prioritare, cum ar fi volumele mari de date, economia circulară,
producția avansată sau securitatea cibernetică. S-au făcut, de asemenea, diverse sugestii privind
simplificarea auditului și a controlului. Comunicarea privind proiectele finanțate de UE trebuie
să fie simplificată, urmând să existe o marcă unică care să acopere toate fondurile UE, un portal
unic care să conțină toate fondurile disponibile pentru întreprinderi și o singură bază de date
pentru proiecte, gestionată de Comisie. În fine, pentru a aduce Europa mai aproape de cetățenii
săi, se va pune un accent mai mare pe necesitatea de a comunica mai eficient rezultatele pozitive
ale politicii de coeziune.

14
 Concluzii , recomandari.

Astfel, politica regională a UE este o politică de investiţii. Aceasta susţine crearea locurilor de
muncă, competitivitatea, creşterea economică, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi dezvoltarea
durabilă. Aceste investiţii contribuie la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020.

Politica regională exprimă, de asemenea, solidaritatea UE faţă de ţările şi regiunile mai puţin
dezvoltate, concentrând fondurile în domeniile şi în sectoarele în care acestea pot avea un rol
important.

Politica regională vizează reducerea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale semnificative

care există încă între regiunile Europei. Neabordarea acestor disparităţi ar putea afecta unele
dintre bazele UE, inclusiv piaţa sa unică extinsă şi moneda acesteia, euro.

În perioada 2014-2020, UE va investi o sumă totală de 351 de miliarde de euro în regiunile

Europei.

De exemplu, finanţarea UE va contribui la:  

 stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii,

 sprijinirea cercetării şi a inovării,

 efectuarea de investiţii într-un mediu înconjurător mai curat,

 îmbunătăţirea accesului la tehnologiile digitale, 

 dezvoltarea produselor şi metodelor de producţie noi,

 susţinerea eficienţei energetice şi combaterea schimbărilor climatice,

 stimularea educaţiei şi a competenţelor

 îmbunătăţirea legăturilor de transport spre regiunile îndepărtate.

15
 Bibliografie

1. https://ec.europa.eu/regional_policy/archive/policy/why/index_ro.htm
2. https://ec.europa.eu/info/topics/regional-policy_ro
3. file:///C:/Users/User/Downloads/info%20uniun%20europ.PDF
4. https://mpra.ub.uni-muenchen.de/57728/1/MPRA_paper_57114.pdf
5. https://ec.europa.eu/regional_policy/archive/what/index_ro.cfm

16