Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MANAGEMENT ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Tema 1: România și U.E.

POLITICA COMUNĂ AGRICOLĂ


Cuprins

Introducere

1. Instrumentele PAC
2. Tipuri de acte legislative
3. Implementarea instituțională a PAC în UE
4. Implementarea insituțională a PAC în România

Concluzii

Bibliografie

1
Introducere

Politica Agricolă Comună (PAC) este adoptată de Uniunea Europeană, pe atunci


Comunitatea Economică Europeană, printre primele politici comune, fiind în același timp și
printre cele mai importante politici.

Sectorul agricol este unul tradițional, cu rădăcini adânci în istorie, fiind cel care
asigură furnizarea resurselor indispensabile existenței umane (hrana), și de aceea are un
consum foarte mare de resurse financiare, prin sistemul complex de finanțări nerambursabile
de la stat, circa jumătate din bugetul comun.

Politica Agricolă Comună a luat ființă în 1963 și a suferit de atunci cel puțin trei
schimbări majore. Prima schimbare a avut loc în 1992, a doua a fost în 1999 (Agenda 2000) și
a treia în 2003 (cu ocazia finalizării negocierilor de aderare a zece noi membrii ai Uniunii
Europene din Estul Europei).

La început, această politică avea drept scop creșterea productivității agricole,


optimizarea forței de muncă și a echipamentelor tehnice, asigurarea unui nivel de trai decent
populației, stabilizarea piețelor, asigurarea securității în aprovizionare și asigurarea unor
prețuri echilibrate pentru consumatori. Datorită reformelor din anii `60 - `90, au intervenit
modificări în agricultură, atât în cadrul Comunității cât și la nivel mondial, adăugându-se alte
scopuri precum îmbunătățirea competivității produselor agricole comunitare prin reducerea
prețurilor, îmbunătățirea procesării și marketingului produselor agricole și introducerea în
Politica Agricolă Comună (PAC) o politică de dezvoltare rurală pentru a asigura venituri
stabile și un standard de viață echitabil pentru agricultori.

PAC a fost realizată ca un sistem format din: introducerea unui tarif vamal comun
față de țările terțe, sprijinirea prețurilor de piață la produsele agricole și desființarea taxelor
vamale în comerțul dintre țările membre.

2
1. Instrumentele PAC

În gestionarea și elaborarea măsurilor de politică agricolă comună sunt implicate mai


multe instituții. Acestea sunt: Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene pentru Agricultură și Pescuit.

Pentru susținerea agriculturii s-au folosit de următoarele instrumente:

- prețurile interne garantate de sprijinirea pieței (fixarea prețurilor la un nivel scăzut


duce la înregistrarea unui deficit de produse deoarece numai există interesul de a
produce, iar dacă prețurile se susțin la un nivel mai ridicat oferta se extinde peste
nivelul cererii solvabile și apare surplusu);
- Subvenții la export (cuprind plăți directe și alte ajutoare financiare, și refinanțări la
export);
- Protecția importului prin taxe vamale și de prelevare, licențe, prețuri minime la import.

România primește asistență prin trei instrumente financiare, și anume:

 PHARE , fiind primul instrument financiar nerambursabil conceput de UE iar rolul


său este de a sprijini Europa Centrală și pe cea de Est în evoluția către o societate
democrată și o economie de piață. Prin hotărârea Consiliului European (cea din 1994)
PHARE a devenit instruentul financiar al strategiei pre-aderare, obiectivul principal
fiind aderarea la UE a celor zece țări asociate din Europa Centrală și de Est ( România,
Macedonia, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Cehia, Polonia).
Acest program se bazează pe dezvoltarea instituțională, sprijinirea guvernelor țărilor
candidate în implementarea acquis-ului comunitar. România a beneficiat din partea
acestui program peste 1,5 miliarde de euro, între anii 1990-2000, și 1,7 miliarde de
euro, între anii 2000-2006. În prezent, programul se concentrează mai mult pe
dezvoltarea regională și instituțională, sprijinirea investițiilor în vederea implementării
acquis-ului comunitar.
 ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) , este făcut pentru
sprijinirea țărilor candidate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, oferind
sprijin financiar pentru investiții în domeniul protecției mediului și transportului. O
atenție specială îi este atribuită apei potabile, tratării apelor uzate și evacuării
gunoiului menajer. ISPA are ca obiective sprijinirea țărilor beneficiare în vederea
alinierii standardelor lor de mediu la cele ale UE, extinderea și conectarea rețelelor de

3
transport proprii la cele trans-europene și familiarizarea cu procedurile/politicile
aplicate de Fondurile Structurale și de Coeziune ale UE. Bugetul anual al programului
este de 1 miliard de euro, din care României îi este alocat între 270-280 milioane de
euro pe an.
 SAPARD (Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare
Rurală), este conceput pentru abordarea reformei structurale în sectorul agricol și în
cele legate de dezvoltarea rurală. Obiectivele principale sunt să dezvolte și să
îmbunătățească infrastructurile rurale, activitățile de prelucrare a produselor rurale și
pescărești, resursele umane prin asistență tehnică, instruire profesională, campanii de
informare,etc. , să finanțeze proiecte majore din domeniul agricol și al dezvoltării
rurale.

Majorarea prețurilor la producător este o măsură necesară, dar nu și suficientă, pentru


sporirea producției agricole. Majorarea trebuie să fie însoțită de inputuri agricole disponibile
pentru a se îndeplini condițiile tehnice ale creșterii producției, asigurarea mijloacelor de
transport pentru producția suplimentară obținută ca urmare a stimulării prin prețuri, bunuri de
consum din mediul rural pentru ca familiile fermierilor să-și cheltuiască veniturile sporite.

2. Tipuri de acte legislative

La nivelul UE, în prezent, este vorba de existența a 6000 de acte ale instituțiilor
europene care reglementează direct sau indirect Politica Agricolă Comună. Aceste acte se
împart în: regulamente (actele de cea mai mare importanță la nivelul Uniunii Europene iar
aplicarea lor este integrală și obligatorie la nivelul statelor membre iar aplicarea lor este sub
formă directă); directive (caracter obligatoriu, și se deosebește de regulamente prin: permit o
adaptare a dreptului comunitar la particularitățile fiecărui stat, lasa la nivelul competenței
statelor naționale modul si mijloacele de implementare a lor, se pot adresa doar unei singure
părți a statelor membre); decizii (mijlocul legal prin care instituțiile UE pot ordona rezolvarea
unei situații individuale); opinii/recomandări (sunt acte legale, ne fiind obligatorii, prin care
instituțiile UE își pot exprima punctele de vedere fie de statele membre, fie față de pesoanele
fizice sau juridice).

4
3. Implementarea instituțională a PAC în UE

Pentru implementarea PAC la nivelul fiecărui stat membru, reglementările comunitare


stipulează preveri obligatorii și stricte pentru crearea cadrului instituțional și legislativ. Chiar
dacă nu există un model unic de organizare și funcționare a PAC, există posibilitatea ca
fiecare stat membru UE să își construiască în funcție de particularitățile sale administrative la
nivel statal un cadru instituțional de bază.

Pentru aplicarea mecanismelor organizării comune de piață, fiecare stat membru


trebuie să implementeze măsurile orizontale care se referă la finanțarea cheltuielilor PAC,
aspecte bugetare, implementarea și gestionarea alocațiilor financiare din Fondul European de
Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), implementarea și funcționarea sistemului de
intervenție, crearea Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS), care va cuprinde
baza de date a animalelor și parcelelor agricole, precum o autoritate națională care se va
ocupa de gestionarea informațiilor generale referitoare la contabilitatea fermei (Rețeaua de
Informare Contabilă Agricolă).

”Eșecurile” PAC Impact pozitiv


-distorsiuni în alocarea factorilor (slabă -securitate în auto-aprovizionare cu produse
corelare cerere /ofertă, dezechilibre agricole
sectoriale)
-excedente -prețuri rezonabile
-cost bugetar excesiv -creșterea producțivității
-presiuni externe -stabilizarea veniturilor
-efecte negative pentru mediu

4. Implementarea insituțională a PAC în România

Principalele angajamente instituționale prevăd:

a) Înființarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție – acesta va gestiona findurile


PAC finanțate prin FEOGA.

În perioada 2004-2006 a fost planificată adoptarea măsurilor instituționale și


legislative necesare pentru: organizarea teritorială și a copetențelor Agenției, elaborarea și

5
aprobarea cadrului legislativ de organizare şi funcţionare al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie,
funcţiile Agenţiei - cum ar fi culegerea și administrarea datelor, implementarea măsurilor de
intervenție, aprobarea și plata restituirilor la export, ș.a., autorizarea plăţilor şi contabilizarea
lor, efectuarea verificărilor de natură tehnică, contabilitatea cheltuielilor, stabilirea structurii
relaţionale a Agenţiei de Plăţi cu beneficiari, alte instituţii administrative (Ministerul
Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Vămilor, Comisia Europeană și Curtea de Conturi);

b) Înființarea Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS) – care presupune


existența unui baze de date computerizate, un sistem de identificare a fermelor și a
parcelelor, formularul de aplicație, de solicitarea a cererii de plată, sistem integrat de
control.
c) Înființarea Rețelei de Informații Contabile în Agricultură (RICA) – este baza de date
referitoare la informații de performanță economice și tehnice ce vor facilita procesul de
formulare a politicii agricole, sprijinind totodată fermierii pentru îmbunătățirea afacerilor.

Implementarea PAC în România de-a cursul timpului:

1990-1996

În 1991 a fost adoptată Legea nr. 18 a fondului funciar, în care s-a decis restituirea
terenurilor agricole către foștii lor proprietari. Terenurile nu puteau fi vândute pe o perioadă
de 10 ani, astfel s-a blocat dezvoltarea unei piețe a pământului. Au fost adoptate Legea nr.
36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură și Legea nr.
16/1994 legea leasingului funciar. S-a optat la o politică a prețurilor agricole mici în primii
ani deoarece se dorea minimizarea cheltuielilor consumatorilor și pentru a controla inflația.
Prețurile agricole au fost liberalizate treptat în anii 1993-1996, fiind exceptate unele produse
de ”importanță națională” (potrivit Legii nr. 83/1993).

1997-2000

Acestă perioadă a fost marcată de o serie de reveniri asupra unor măsuri adoptate în
perioada anterioară, precum și intervenții radicale ale statului în sectorul agricol. Multe din
modificări au ținut tot de domeniul funciar. Spre exemplu, au fost amendate Legea fondului
funciar în 1997 și Legea leasingului funciar în 1998. Tot în 1998 a fost adoptată Legea nr. 54
privind circulația terenurilor. Alte modificări au avut loc prin anul 2000, prin Legea nr.
1/2000. În linii generale, noul cadru legislativ a permis mărirea suprafeţei restituibile foştilor
proprietari la 50 hectare teren agricol şi 10 hectare teren împădurit. De asemenea, pentru a se

6
evita formarea, prin achiziţii, a „latifundiilor”, s-a stabilit că limita maximă pentru o
exploataţie agricolă aparţinând unei familii va fi de 200 hectare teren arabil.

Evenimentul cu cel mai mare impact asupra fermierilor l-a constituit intrarea României
în CEFTA (Central European Free Trade Agreement - Acordul central european de comerț
liber – în iulie 1997). Guvernul a recurs la reduceri unilaterale ale taxelor vamale la importul
unor produse agricole. Acordul CEFTA contribuie la crearea unei zone de comerț liber în
regiune. Intra în vigoare regimul zero taxe vamale la import, contra zero subvenţii la export (1
iulie 2000), pentru carne de pasăre şi brânzeturi. Relaţiile comerciale cu UE au fost marcate,
în domeniul produselor agricole de încheierea de acorduri preferenţiale succesive pentru vin şi
băuturi spirtoase, precum şi de continuarea procesului de liberalizare a comerţului bilateral cu
produse agricole. In decembrie 2000 a fost aprobat de Comisia Europeană - Planul Naţional
pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR) elaborat drept cadru pentru implementarea
Programului SAPARD.

2002 - În acest an a fost adoptată Legea nr. 73/2002 privind organizarea și funcționarea
piețelor produselor agricole și alimentare, în care se stabilește cadrul general pentru
introducerea organizațiilor comune de piață. Tot în acet an, au fost puse bazele pentru crearea
Rețelei de Informare Contabilă Agricolă, au fost implementate o serie de activităţi pilot
vizând investiţiile în dezvoltarea infrastructurii rurale, exploatațiile agricole, îmbunătățirea
prelucrării și comercializării produselor agricole, etc. c. Pe de altă parte, prin bugetul de stat
au fost prevăzute şi alte tipuri de măsuri de dezvoltare rurală, precum crearea de întreprinderi
mici şi mijlocii în mediul rural. În ceea ce priveşte dimensiunea ecologică a dezvoltării rurale,
în 2002 a fost realizat un cod de bune practici agricole. Unul dintre succesele perioadei l-a
constituit acreditarea Agenţiei SAPARD, cererile de finanţare putând fi depuse chiar de la 1
august 2002.

România a deschis negocierile de aderare la capitolul 7 „Agricultura”, pe care îşi


propune să îl închidă la sfârşitul anului 2004. Se începe implementarea instituţională a PAC în
România. Prin Documentul de Poziţie a României pentru Capitolul 7 Agricultură, România s-
a angajat să adopte şi să implementeze acquis-ul comunitar în vigoare.

2003 - Acest an nu a fost unul prea remarcabil. Au fost doar niște eliminări de subvenții la
export, eliminări și reduceri de taxe vamale la importurile de cereale, produse lactate, carne de
oaie și carne de oaie din Uniunea Europeană; au avut loc consultările tehnice cu expertții din
cadrul Directoratului General Agricol şi Directoratului General Extindere de la CE, și

7
finalizarea Strategiei agricole și rurale pentru aderarea la UE, elaborată de Ministerul
Agriculturii, pentru adoptarea mecanismelor comunitare.

Prin Regulamentul Consiliului nr. 1783/2003, sprijinul pentru dezvoltarea rurală


cuprinde: sprijin pentru tinerii fermieri, investiții pentru pădurile ce aparțin statului din motive
ecologice, îndeplinirea noilor standarde recunoscute, noi măsuri pentru bunăstarea animalelor
și întărirea măsurilor de agro-mediu, prin creșterea sprijinului comunitar.

2004 - S-au desfășurat următoarele evenimente: Documentul Complementar de Poziție a fost


înaintat oficial de România către Consiliul Uniunii Europene; Comisia Europeană a prezentat
pentru România și Bulgaria pachetul financiar; a fost înfiinţată Autoritatea de management
pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu
atribuţii de coordonare în implementarea asistenţei financiare şi care urmează să fie
operaţională din 2006; la fel APIA (Agenţia de plăţi şi intervenţii pentru Agricultură - este
funcțională din 2006) și IACS (Sistemul de Administrare şi Control – funcțional din 2007) au
fost înființate; A fost aprobată o nouă organizare şi o nouă denumire - Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării rurale. În cadrul acestuia au fost organizate: Departamentul de
Dezvoltare Rurală cu Autoritatea de management pentru programul operaţional sectorial
pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit, precum şi Autoritatea competentă pentru
acreditarea agenţiilor de plată; a fost creată ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar
Veterinară şi Siguranţă alimentară); iar în decembrie 2004 s-au încheiat negocierile pentru
aderarea României la Uniunea Europeană.

2005 - Membru al proaspăt înfiinţatei Organizaţii Mondiale a Comerţului (OMC) din 2005,
România şi-a asumat o serie de angajamente specifice şi în ceea ce priveşte comerţul cu
produse agricole. Relaţia României cu UE a fost marcată de intrarea în vigoare a Acordului de
asociere a României la UE la 1 feb 2005. Acordul prevede ca părţile să aplice principiul
liberalizării progresive a comerţului bilateral cu produse agricole. Motivul îl constituie slaba
complementaritate a sectoarelor agricole ale celor două entităţi.

2006 - Acest an adoptă o serie de reglementări legale pentru armonizarea instituțională și


legislativă. Este aprobată Ordonanța de Urgență nr. 13/2006 a Guvernului privind înființarea,
organizarea și funcționarea SAPARD (Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit).
În iunie 2006 a fost elaborat Planul Național Strategic (perioada 2007-2013) și cuprinde
analiza situației financiare, sociale și de mediu, iar în octombrie 2006 s-a elaborat Planul
Național pentru Dezvoltarea Agricolă și Rurală.

8
2007 - A avut loc semnarea Acordului Cadru, la sediul Ministerului Integrării Europene, cu
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest,
Nord-Vest și centru. Tot în 2007 se asigură o dezvoltare durabilă a spațiului rural prin intrarea
României în UE; iar în luna decembrie a aceluiași an se semnează actul de acreditare al
Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care gestionează FEADR.

2008-2011

Proiect de reformă a PAC pentru perioada de după 2013 vizând sporirea durabilității,
competivității și asigurarea prezenței agriculturii pe întreg teritoriul UE. Acest proiect este
propus de Comisia Europeană.

Comisia a prezentat și propuneri de regulamente de bază (în luna octombrie 2011) ale
Consiliului și Parlamentului European ce țin de politica agricolă comună. Aceste regulamente
privesc: organizarea comună a piețelor, plățile directe, dezvoltarea rurală, gestionarea,
finanțarea și monitorizarea PAC.

Se dorește ca plățile PAC să fie direcționate către ”fermierii activi” pentru a asigura o
repartizare echilibrată a plăților directe între diferiții beneficiari. Riscul de a se efectua plăți
către cei care nu desfășoară nici o activitate va exista întotdeauna.

Principalele elemente referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună extrase din


poziția oficială preliminară a României referitoare la perspectiva bugetară1 se referă la
necesitatea ca bugetul pentru agricultură să fie cel puţin la nivelul celui actual şi ca arhitectura
PAC să se bazeze pe cei doi piloni de sprijin. Astfel, convergenţa plăților directe către media
UE trebuie să asigure reducerea diferenţelor dintre nivelul plăţilor directe din vechile şi noile
state membre. România solicită stabilirea unui mecanism de convergenţă care să reflecte mai
bine principiul echităţii în ceea ce privește nivelul plăţilor la hectar. Aceasta impune o
reproiectare justă şi considerarea unor criterii obiective acceptate de toate statele membre.2

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o dezbatere publică o primă poziție a


Guvernului României față de viitoarea Politică Agricolă Comună după 2013. Secretarul de
stat Adrian Rădulescu a precizat că este vorba despre un material de lucru.

1
Memorandumul privind poziția preliminară a României referitoare la Comunicarea Comisiei privind viitorul
cadru financiar multianual, aprobat de Guvern în 27 iulie 2011
2
Dr. Daniela GIURCĂ (coord.),Dr. Cecilia ALEXANDRI, Dr. Marioara RUSU, ”Reforma Politicii Agricole Comune în
contextul perspectivei bugetare post-2013”, Institutul European din România, București, p. 16, 2012;

9
Plăți directe:

- Menținerea în termeni a valorii sprijinului pentru agricultură în configurația celor 2


piloni complementari trebuie să permită și valorificarea potențialului noilor state
membre, precum și atingerea obiectuvelor de convergență.
- Susținerea fermierilor activi va conduce la diminuarea disparițiilor dintre statele
membre și o alocare corectă a resurselor financiare. În acest sens, este deosebit de
importantă definirea fermierului ca Țfermier activȚ.
- România consideră oportună deschiderea de Comisie pentru susținerea agriculturii la
scară mică, prin introducerea unei scheme de sprijin dedicată fermierilor mici, aceasta
contribuind la consolidarea competivității și menținerea vitalității zonelor rurale. În
acest sens, vom susține definirea unor noi criterii de eligibilitate mai simplu de
gestionat și mai ușor de implementat.
- România nu consideră oportună propunerea Comisiei de introducere a unei limite
superioare (plafonare) a nivelului plăților directe alocate fermelor mari.
- Comunicarea CE privind funcționarea lanțului alimentar, puterea de negociere a
producatorilor agricoli, relațiile contractuale, necesitatea restructurarii și consolidării
sectorului de producție, transparența și funcționarea piețelor de produse agricole, vine
în întampinarea problemelor existente și în România.

Bugetul PAC

Bugetul PAC (pilonii I + II) pentru perioada 2014 – 2020 trebuie să fie consistent și să
rămână cel puțin la nivelul actual. Mai exact:

- Bugetul pilonului I, responsabil de asigurarea venitului direct pentru agricultori, de


menținerea producției agricole pe teritoriul Uniunii Europene și de sprijin pentru a
face față volatilității excesive a prețurilor, trebuie să prevadă;
- pentru componenta plati directe: marirea plafonului pentru Noile State Membre, astfel
incat platile directe sa reflecte o distribuire mai echitabila intre vechile si noile state
membre;
- pentru componenta măsuri de piață: menținerea instrumentelor actuale de intervenție
pe piață pentru a acționa ca plasă de siguranță în situațiile de criză, precum și căutarea
de noi instrumente care să permită menținerea agriculturii UE la un nivel competitiv în
raport cu țările terțe;

10
- bugetul pilonului 2, responsabil cu dezvoltarea rurală, trebuie să prevadă o alocare
similară celei actuale (cheia de alocare actuala pentru România este de 9,8%; aceasta
trebuie cel puțin menținută)3.

Având în vedere dezvoltarea rurală a României, la propunerea Comisiei, prin FEADR


(Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală), după anul 2013 se acordă o
atenție mai deosebită asupra: identificarea și ierarhizarea corectă a priorităților de dezvoltare
rurală, evaluarea condițiilor de eligibilitate și intensitatea funcționalității instituționale,
evaluarea compatibilității dintre nevoile reale și măsurile propuse în domeniul agricol,
valorificarea oportunităților, ș.a.

Trecând la economia de piață prin procesul de tranziție, agricultura din România a


suferit transformări majore: restituirea proprietății private asupra pământului, spargerea
monopolului statului în comerțul cu produsele agricole, privatizarea și restructurarea pentru
agricultură a serviciilor de stat, liberalizarea prețurilor,etc.

De pe urma analizelor efectuate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în ultimii


ani, de către UE și experții români, s-au identificat atât aspecte pozitive, cât și negative,
urmând a se soluționa pe viitor.

Aspectele pozitive sunt:

 România are un potențial agricol important, dar nu este exploatat la nivelul optim. Se
cunoaște faptul că România, în cadrul țărilor Central și Est Europene, se află pe locul al
doilea după Polonia, iar solul și condițiile climatice sunt foarte avantajoase pentru
agricultură.
 Aportul agriculturii în PIB a fost de 10,7-13% în perioada 2007-2009, astfel importanța
agriculturii în economie fiind semnificativă.
 În structura producției agricole s-a majorat ponderea sectorului animal (2007-2009).
 Pozitivismul UE la producția de lapte și productivitatea la cultura grâului ce depășește
nivelul mediu din UE.
 Integrarea, din ce în ce mai activă, a comerțului agricol în cel european (peste 60% din
exporturile agricole merg pe relația UE și CEFTA).

3
http://www.agrinet.ro/content.jsp?page=111&language=1

11
 Importanța eco-turismului. România este foarte apreciată din acest punct de vedere, fiind a
patra țară din Uniunea Europeană ca preferință pentru turiști. Acești apreciază
autenticitatea tradițiilor din domeniul rural precum și activitățile ecoturistice.
 Existența zonelor montane în România se prezintă ca un avantaj.
 Tendința favorabilă în dezvoltarea agriculturii organice.

Aspectele negative/problemele de soluționat:

 Dinamica PIB-ului agricol și a agricultorilor au avut un trend neconcordant cu tendințele


din Uniunea Europeană, până în anul 2008. Acest PIB a scăzut la 11%, iar agricultorii au
crescut de la 28% (1990) la 40% (2008). În Uniunea Europeană, în 2008, ponderea
agriculturii în PIB a fost de 1,7%, iar agricultorii 4,2%.
 Terenurile agricole sunt fragmentate, determinând o productivitate scăzută a sectorului, în
lipsa aplicării lucrărilor mecanizate.
 Productivitatea scăzută a sectorului agricol. În anul 2008 productivitatea a fost de 2200
euro de persoană, ceea ce reprezenta doar 6% din valoarea înregistrată în Uniunea
Europeană.
 Pondere mare a autoconsumului, iar piața agricolă nu este pe deplin funcțională.
 Contravaloarea consumului de produse din propriile surse reprezintă 57,6% (2008) din
totalul cheltuielilor gospodăriilor de fermieri.
 Competivitatea redusă a produselor agricole prelucrate transformând România într-o piață
de desfacere pentru produsele agro-alimentare din import. Chiar și așa, România exportă
materii prime agricole și produse cu grad mare de prelucrare. Caracterul comercial
restrâns al producției agricole, dimensiunile mici a exploatației agricole și prețurile mici
ale produselor agricole influențează veniturile fermierilor, a capacității de investiție și a
puterii de cumpărare.
 România este net importatoare de produse agro-alimentare.
 Nivel scăzut al subvențiilor.
 Migrația tinerilor din mediul rural ce au ca efect îmbătrânirea accentuată a populației
rurale.
 Nivelul redus al infrastructurii sociale și rurale fizice. De exemplu, tot în 2008, doar 10%
din drumurile comunale și județene au fost modernizate, iar din 3,85 milioane locuințe din
mediul rural (2009), doar 42,8% au fost dotate cu instalații de alimentare cu apă rece, și
14% cu instalații de canalizare.

12
 Fermele de subzistență și semisubzistență4
 Degradarea solului afectând calitatea terenului agricol. Degradarea se face din cauza
eroziunii solului produsă de apa/vânt, umiditatea crescută, abandonarea terenurilor,
deteriorarea și compactarea solului, salinizarea solului, managementul inadecvat al
deșeurilor.
 Numărul mare de agricultori vârstici. Pentru acest lucru UE propune aplicarea pensionarea
anticipată.
 Întârzierile pentru crearea instituțiilor de preluare a ”acquis-ului comunitar” și accesarea
fondurilor comunitare.

Comerţul cu produse agricole şi alimentare ocupă din cele mai vechi timpuri un loc
important în economia mondială. Pe termen scurt şi mediu comerţul agricol se caracterizează
prin fluctuaţii şi tensiuni, iar pe termen lung prin disparităţi şi decalaje între ţările bogate şi
cele sărace, între diferite zone şi regiuni geografice.5

4
Comisia Europeană a propus ca prin ferme de semi-subzistenţă să se înţeleagă exploataţiile agricole
cusuprafeţe cuprinse între 3 si 15 hectare, urmând ca fermele mai mici de 3 hectare să fie considerate ferme
desubzistenţă. Dar, tot Comisia Europeană a considerat oportun ca stabilirea definiţiilor si a limitelor minime
simaxime pentru cele două tipuri de eploataţii să fie diferenţiate pentru fiecare stat candidat în parte, în
cursulnegocierilor de aderare

5
Zahiu, Letiţia, Dachin, Anca, ”Politici agroalimentare comparate”,Ed. Economică, 2001;

13
Concluzii

Statele cu o agricultură competitivă, cu ferme mari şi eficiente, în care forţa de muncă


ocupată în agricultură este relativ redusă se situează pe poziţii liberale şi sunt dominate de
preocupările privind calitatea mediului, prezervarea peisajelor, dezvoltarea echilibrată a
zonelor rurale. Pentru statele mai puţin dezvoltate, cu ferme mici şi numeroase, dar mai ales
cu o populaţie importantă ocupată în agricultură este vitală menţinerea unei politici agricole
care să subvenţioneze într-o formă sau alta fermele, pentru a putea face faţă concurenţei pe
piaţa agricolă comunitară.6

Politica agricolă comună este cea mai integrată dintre toate politicile Uniunii Europene
și totuși sumele alocate din bugetul european a scăzut considerabil de la 70% (1970) la 34%
(2007-2013).

Este de apreciat faptul că la nivel general, volumul fondurilor pentru dezvoltarea rurală
și agricultură, din ultimii ani, la care România are acces, duce la o creștere constantă a
investițiilor sectoriale în domeniul agriculturii și cele conexe.Există factori care vor favoriza
în anii următori dezvoltarea durabilă a mediului rural din România, aceștia fiind: creșterea
productivității, accesul liber la piața unică Europeană și capacitatea de procesare.

6
Dr. Daniela GIURCĂ (coord.),Dr. Cecilia ALEXANDRI, Dr. Marioara RUSU, ”Reforma Politicii Agricole Comune în
contextul perspectivei bugetare post-2013”, Institutul European din România, București, p. 18, 2012;

14
Bibliografie

1. Angela Coralia, Socol Cristian, ”Politici Economice: Politici de creștere economică,


Politici sectoriale”, Ed. Economicp, București, 2005;
2. Bîrsan, M., ”Integrarea economică europeană”, Vol. I, ”Introducere în teorie și
practică”,Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995;
3. Daniela GIURCĂ (coord.), Cecilia ALEXANDRI, Marioara RUSU, ”Reforma Politicii
Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post-2013”, Institutul European
din România, București, 2012;
4. Dănulețiu, D.C., ”Fundamente ale Economiei Europene”, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,
2005;
5. Dona I., ”Politici agricole”, Ed. Semne, București, 2000;
6. Larisa-Loredana Dragolea, ”Politica agricolă comună”, Universitatea 1 Decembrie
1918, Alba Iulia;
7. Prisecaru P., ”Politici Comune ale Uniunii Europene”, Ed. Economică, București,
2004;
8. Zahiu, Letiţia, Dachin, Anca, ”Politici agroalimentare comparate”,Ed. Economică,
2001;
9. http://www.horticulturabucuresti.ro/fisiere/file/ID/Manuale%20ID/Politici%20agricole.
pdf
10. http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2012/fi_1133.pdf
11. http://ec.europa.eu/agriculture/markets/sfp/pdf/ms_en.pdf
12. http://ro.scribd.com/doc/95048715/politica-agricola-comuna
13. http://www.ecoruralis.ro/storage/files/Documente/CRPE_Policy_Memo_no.4_RO.pdf
14. http://www.bursaagricola.ro/InfoImportanta_agriculturii_si_dezvoltarii_rurale_pentru_
Uniunea_Europeana-95-25044-1.html
15. http://www.agrinet.ro

15