Sunteți pe pagina 1din 14

Referat la disciplina:

ECONOMIE GENERALĂ

Monopolul și formarea prețului de monopol

1
Introducere

În structura oricărei economii de piață, după cum s-a putut constata, pe lângă
concurență, apare și monopolul, fie ca o replică la concurență, fie ca o formă modificată a
acesteia. În înțelesul obișnuit – luat ca o replică la concurență – o întreprindere are situația de
monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezența
unui număr mare de cumpărători. Consecința fundamentală este urmatoarea: prețul nu mai
este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al forțelor pieței, ca în cazul concurenței perfecte,
ci este fixat, împreună cu volumul producției, de însăși firma producatoare. Prin urmare, o
firmă pusă în situația de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piață fără
alți producători concurenți (naționali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil.

2
Cuprins

Introducere

1. Piața de monopol
1.1.Definiția monopolului
1.2.Situaţii limită de monopol pur (absolut)
1.3.Clasificarea monopolului
1.4.Economiile de scară și monopolurile natural
1.5.Maximizarea profitului
1.6.Discriminarea prin preț
1.7.Monopolul versus concurența perfectă
1.8.Mecanismul de funcționare a monopolului
2. Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

3
1. Piața de monopol
1.1.Definiția monopolului

Monopolul1, în economie, defineşte situaţia unei pieţe pe care nu există concurenţa din
partea ofertei, întrucât nu se prezintă decât un singur vânzator.
Termenul de monopol evocă ideea de dominaţie, de stăpânire, dreptul de a dispune de
un sector de activitate sau de o piaţă. Funcţia esenţială a monopolului o reprezintă dominaţia
pieţei, a ofertei unui bun economic, iar mobilul căruia îi subordonează activitatea îl constituie
obţinerea profitului ridicat de monopol.
Pornind de la semnificaţia cuvântului monopol, de origine grecească (unic vânzător),
monopolul ar reprezenta acea situaţie de piaţă în care oferta unui bun este concentrată în forţa
unui singur producător (vânzator), persoană fizică sau firmă, care se confruntă cu o cerere
atomizată, provenind de la numeroşi subiecţi, fiecare cu forţă economică şi cerere individuală
reduse. El poate exista doar acolo unde bunul nu are substituenţi apropiaţi, iar furnizorul este
în măsură să împiedice alte firme să-l producă. Această definiţie, care vizează monopolul
absolut sau pur , ar fi viabilă dacă nu ar exista fenomenul de substituibilitate a bunurilor. În
realitate, majoritatea covârşitoare a trebuinţelor sunt satisfăcute printr-o gamă - mai extinsă
sau mai restrânsă - de bunuri economice substituibile; sunt puţine sau extrem de puţine
bunurile economice care nu au înlo-cuitori (substituenţi), mai ales atunci când bunul
economic este definit în sens larg, prin prisma genului de trebuinţe în a căror întâmpinare
vine.

1.2.Situaţii limită de monopol pur (absolut)2

Monopolul absolut sau pur poate să apară ca:


a) drept de exclusivitate de licenţă sau drept de editor (copyright), marcă de comerţ,
care se acordă legal inventatorilor, autorilor, compozitorilor etc. pentru a se bucura de
uzufructul proprietăţii intelectuale o anumită perioadă de timp;
b) monopolul natural, rezultat din deţinerea unor resurse naturale (mine de cărbuni,
zăcăminte minerale, de ţiţei etc.) sau a unor bunuri de capital (reţele de distribuţie sau de
transport prin conducte);
c) ofertă cu totul particulară a unui specialist sau individ talentat (violonist de concert,
creator de modă, designer etc.);
d) situaţie temporară când, în lipsa unui program de protecţie, firmele mici şi mijlocii
dintr-un domeniu sunt eliminate de pe o anumită piaţă de către o firmă mare, puternică, care
deţine economii de scară substanţiale sau sunt „preluate” prin mijloace economice, sub formă
de fuziuni şi absorbţii sau asocieri, dând naştere la o formă de monopol natural. Chiar şi în
aceste situaţii, poziţiile şi forţa de decizie ale monopolului pur pot fi subminate sau eliminate
prin importul unor bunuri asemănătoare, dezvoltarea unor producţii autohtone de bunuri

1
Y. Bernard, J. C. Colli, ”Vocabular economic si financiar”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 280
2
Microeconomie – suport de curs – Prof. univ. dr. Babaita Ilie, Lector univ. dr. Anghelina Andrei

4
substituibile (înlocuitori) sau prin măsuri legislative sau acţiuni ale organizaţiilor de
consumatori.
1.3. Clasificarea monopolului3

În economiile de piaţă monopolurile îmbracă diferite forme, printre care menţionăm:

a) Înţelegerile secrete între marile firme. Concentrarea producţiei şi capitalului prin acumulări
şi prin cumpărări şi fuziuni de întreprinderi şi firme pe linie orizontală şi pe linie verticală are
ca rezultat reducerea numărului de firme concurente. Între acestea se realizează cu mai multă
uşurinţă înţelegeri secrete pentru împărţirea pieţelor, stabilirea cotelor de producţie şi a
mărimii preţului de vânzare a produselor pe piaţă.
b) Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la scăderea
costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus de
activitate nu ar putea ajunge la o atare performanţă. În acelaşi timp, în anumite domenii nici
tehnologic şi nici economic nu ar fi posibilă existenţa mai multor întreprinderi concurente
deoarece ar însemna cheltuile prea mari de investiţii. Sunt exemplele clasice privind reţelele
de distribuţie a electricităţii, gazelor şi apei, reţelele de termoficare, sistemele de irigaţii,
reţeaua de căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor reţele numai din dorinţa de a exista
întreprinderi concurente ar fi iraţional din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar
necesita o dublare sau triplare a volumului de investiţii, iar pe de altă parte, între aceste
întreprinderi s-ar putea realiza întelegeri secrete, pentru fixarea preţurilor şi, în fond, problema
restaurării concurenţei tot nu s-ar rezolva.
c) Monopolul legal. Există anumite produse sau sectoare de interes strategic (apărarea
naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa controlului public. În această
privinţă pot fi menţionate cele aparţinând sectorului sănătăţii sau celor care trebuie supuse
controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea şi distribuţia unor medicamente sau
substanţe farmaceutice (morfină) producţia şi comercializarea tutunului şi alcoolui, precum şi
producţia şi utilizarea uranului, a izotopilor radioactivi, producţia banilor, timbrelor etc.
d) Monopolul tehnologic. Generat în special de proprietatea asupra patentului de invenţie şi a
dreptului de autor, ceea ce conferă inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra
noului produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17 ani pentru
patente) De altfel orice producător de produs nou vândut pe piaţă dispune, o perioadă, de
poziţia de monopol, perioadă care va dura până când alte firme vor veni pe piaţă cu produse
similare sau substitubile. În condiţiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte
răspândit datorită, pe de o parte, sistemului în care se desfăşoară cercetările şi inovările, iar pe
de altă parte, preocupărilor de a stimula şi extinde activitatea de cercetare-dezvoltare,
generatorul principal al procesului de inovare.
e) Monopolul asupra mărcii comerciale. Cuprinde astăzi un mare număr de produse ale
industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea modelelor reînnoite la
anumite intervale de timp, şi garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care

3
Albu Crişan,”Analiza Microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă”, Bucureşti, Ed. ASE 2003

5
este unică, irepetanbilă şi recunoscută prin investiţia făcută în reclama insistentă, prin
seriozitatea şi promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii.
f) Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele
minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorită în special rarităţii acestora şi proprietăţii
asupra unor zăcăminte importane.

1.4. Economiile de scară și monopolurile naturale4

Tehnologia necesară pentru realizarea unui produs conduce uneori la existența pe piață
a unui singur producător sau a unui număr restrâns de producători.
Un monopol natural apare de fiecare dată când costurile medii de producție pentru o
singură firmă scad, la un anumit nivel al producției, sub nivelul costurilor pentru posibilii
concurenți.
O firmă care deține un monopol natural este protejată de potențialii competitor
deoarece știe că îi poate înlătura în cazul în care intră pe piață. Având în vedere că firmele
nou-intrate pe o anumită piață sunt în general mai mici, iar costurile medii cresc, în timp ce
nivelul producției scade, costurile lor medii sunt mai mari. De aceea, monopolurile se simt
relative imune la amenințările celor nou-intrați pe piață. Cât timp nu apare problema intrării
unor noi firme pe piață, monopolul natural se comportă ca orice alt monopol, stabilind un
nivel al venitului marginal egal cu costul marginal. În unele cazuri, chiar dacă o piață este
ocupată de un monopol natural, poate exista totuși concurență pe piață. Competiția de a fi
singurul furnizor pentru o piață este așa de puternică încât prețul este menținut la nivelul
costului mediu,p., unde prețul este egal cu costul mediu. Dacă firma ar crește puțin prețul, altă
firmă ar intra pe piață, ar lua toți clienții cu un preț mai mic și în același timp ar obține profit.
Piețele pe care există o asemenea concurență violentă pentru piață se numesc piețe
disputabile. Disputa necesită existența unor costuri irecuperabile scăzute sau chiar zero.

1.5. Maximizarea profitului5

Monopolul fixeaza pretul in functie de marimea venitului marginal ,si de evoluţia


costului marginal. Ca urmare, firma stabileşte, mai intai, nivelul optim al producţiei, nivel
care îi asigura fie maximum de profit, fie minimum de pierdere. Decizia respectiva este
luata de monopol pe baza a două principii:

 Diferenţa dintre venitul total şi costul total să fie maximă (dacă se urmăreşte
maximizarea profitului) sau diferenţa dintre costul total şi venitul total să fie minimă (cînd
se urmăreşte minimizarea pierderilor).
 Venitul marginal să fie egal cu costul marginal, acesta din urmă aflîndu-se
la nivelul ău minim, respective cu tendinţa de a creşte.
Deciziile luate de monopol in legatura cu nivelul producţiei şi cu preţul de vînzare
trebuie să ia în consideraţie factorul timp.

4
Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, ” Economie”, Ed. Economică, București, 2004
5
Cătălin Huidumac, Angela rogojanu, ”Introducere în studiul economiei de piață”, Ed. ALL, București, 2006

6
Pe o perioada lunga de timp, optimizarea productiei presupune respectarea principiului
general (Vmg = Cmg), insoţit de existenţa unui preţ egal sau mai mare decat costul mediu
total.

Aceste principii se verifica atît în situaţia în care se urmareşte maximizarea profitului,


cît şi în cea care vizeaza minimizarea pierderii.

Ipoteza cea mai frecventă privind obiectivul monopolistului este de maximizare a


profitului. Admitem însă, că în anumite circumstanțe, monopolistul poate urmări și un alt
obiectiv (de exemplu obținerea unei cifre de afaceri maxime) subsumat de regulă celui de
profit maxim.

1.6. Discriminarea prin preț6

Discriminarea prin preț apare atunci când prețurile la care sunt vândute produsele sunt
diferite, fără a fi însă justificate prin diferențe de cost.

Unele monopoluri sunt strânse să vândă întreaga cantitate la un preț unic. Altele pot
beneficia de posibilitatea practicării unor prețuri diferite pentru aceleași bunuri. Astfel,
reducerea de preț generată de o vânzare suplimentară nu se aplică întregii cantități vândute ci
doar celei suplimentare. Din acest motiv discriminarea este tentantă.

Posibilitatea ei rezidă în două condiții esențiale. Prima se referă la imposibilitatea


revinderii produsului de către cumpărători. Cea de-a doua privește posibilitatea grupării
consumatorilor în categorii distincte în funcție de elasticitatea cererii lor. Cei cu elasticitatea
ridicată vor reacționa mult mai evident la o creștere de prețuri, diminuându-și sensibil
achizițiile. De aceea prețurile pretinse acestora sunt în general mai scăzute. Consumatorii a
căror elasticitate preț a cererii este mai slabă pot fi tratați cu prețuri mai ridicate.

1.7. Monopolul versus concurența perfectă7

Am afirmat că monopolul și concurența perfectă sunt două situații extreme. Încercând


o comparație între situațiile de echilibru proprii fiecărei structuri de piață, economiștii
evidențiază următoarele diferențe:

- Prețul de monopol excede prețul rezultat în condiții de concurență, în timp ce outputul


este mai mic în primul caz decât în al doilea;
- Prețul stabilit de monopolist depășește costul marginal, ultimul egal la echilibru cu
venitul marginal. În condițiile concurenței cele trei mărimi sunt egale între ele;
- Monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile, în timp ce în cazul concurenței
chiar dacă acestea apar, sunt însă efemere. Libera intrare în condițiile concurenței,
permite creșterea ofertei și reducerea prețului pieței până acolo unde supraprofiturile
dispar.

6
Ibidem
7
Ibidem

7
Monopolul

1. Unicitate şi gigantism: existenţa unei firme sau a unui număr redus de firme mari şi
foarte mari care ocupă în exclusivitate sau o parte importantă a cantităţii producţiei şi
vânzării unui produs, fapt ce face posibilă controlarea sau influenţarea pieţei (preţului
şi cantităţii produselor) ori impunerea unor condiţii de vânzare.
2. Produse diferenţiate: deşi într-o ramură (produs) pot exista un număr mare de firme,
fiecare produce însă un anumit tip, dimensiune sau calitate de produs pentru a deosebi
de celelalte firme.
3. Bariere de intrare: în special de natură tehnologică, comercială, economică şi
financiară. O nouă firmă nu poate să producă un produs competitiv dacă în ramură
există întreprinderi monopoliste foarte mari ce realizează produsul respectiv cu costuri
reduse, datorită avantajului oferit de economia de scară şi de aplicarea stocului de
cunoştiinţe acumulat de cercetările proprii. Bariere constituie şi legislaţia privind
proprietatea industrială.
4. Incompletitudinea informaţiei asupra preţului, costului organizării pieţelor: fapt
ce nu poate satisface toate cerinţele curente şi de viitor ale agenţilor economici. Preţul
nu constituie singura sursă de informaţie. Riscul şi incertitudinea afectează deciziile
firmelor atât în domeniul cererii, cât şi, mai ales, în cel al dezvoltării sau al ofertei
viitoare.
5. Prezenţa fenomenului de inerţie şi de fricţiune în domeniul factorilor de
producţie: aceasta constituind o discrepanţă faţă de fluiditatea cererii şi ofertei din
domeniul produselor şi serviciilor. Caracterul specializat al capitalului fizic şi al forţei
de muncă dă rigiditate factorilor de producţie. De exemplu, un laminor din siderurgie
nu poate fi transferat în industria uşoară sau în altă ramură, iau un oţelar nu poate fi
transferat direct pentru a face muncă de ţesător decât în urma reconversiei
profesionale.

1.8. Mecanismul de funcționare a monopolului

Situaţia de monopol apare atunci când există o singură firmă ofertantă în prezenţa unei
multitudini de cumpărători ai unui produs care, de regulă, nu poate fi substituit cu alte
produse. Pentru a realiza un profit maxim firma monopolistă este pusă în situaţia de a alege
(fixa) atât preţul, cât şi cantitatea de produse, alegere compatibilă cu condiţiile cererii pentru
produsul respectiv şi cu curbele costului. Aceasta se deosebeşte de situaţia concurenţei
perfecte când firma putea alege numai cantitatea.
Firma monopolistă este singurul producător şi furnizor al unui produs. De aceea,
analiza nu se mai face pe cele două planuri – firmă şi ramură – ,ci numai la nivelul ramurii.
Acest lucru are importanţă principală deoarece firma este aceea care controlează atât cererea,
cât şi oferta în interesul său şi în detrimentul consumatorului.
În condiţiile concurenţei perfecte firma putea să producă şi să vândă fără restricţii
pentru a-şi maximiza profitul la preţul impus de piaţă. Curba cererii la nivelul firmei
individuale concurente este orizontală. Ea coincide cu curba venitului marginal Vm şi este
egală cu preţul p. Cu alte cuvinte, venitul suplimentar (adiţional), care rezultă din producţia

8
unei unităţi adiţionale şi vândută pe piaţă, reprezintă venitul marginal. Acesta coincide cu
curba cererii şi este egal cu preţul de vânzare al produsului impus de piaţă. Pentru firmă,
curba cererii este infinit elastică sau perfect elastică (fig. 7.1).

p, Vm p

p0
Δp
D, Vm, p
p1
D
p

0 Q 0 Q
Q0 Q1
Fig. 7.1 ΔQ Fig. 7.2

În condiţii de monopol, firma în calitatea ei de unic producător se confundă cu ramura.


În acest caz, elasticitatea cererii în raport cu preţul este imperfectă, iar curba cererii normale
are pantă negativă (fig 7.2).

9
Studiu de caz:

Orange si Vodafone

Operatorii spun ca nu poate fi vorba de asa ceva atata vreme cat Cosmote a reusit in
numai doi ani sa acapareze 15% din piata.
Nivelul concurentei in industria de telefonie mobila autohtona este scazut si exista indicii care
sugereaza ca este oportuna investigarea unei posibile pozitii dominante colective a celor doi
mari operatori de pe aceasta piata, Orange si Vodafone, a anuntat ieri presedintele Autoritatii
Nationale de Reglementare in Domeniul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei
(ANRCTI), Dan Georgescu.
„Analizele au evidentiat nivelul ridicat de concentrare a pietei de telefonie mobila,
stabilitatea cotelor de piata, nivelul ridicat al barierelor la intrare, similaritatile de
comportament si omogenitatea ofertelor celor doi mari operatori si nivelurile semnificativ mai
mari de profitabilitate in raport cu competitorii lor de pe acelasi segment si chiar cu
subsidiarele din alte state ale acelorasi grupuri”, a afirmat Georgescu.
Seful ANRCTI a continuat spunand ca aceasta situatie a dus la un grad nesatisfacator
al inovatiei in acest domeniu, la o fluiditate efectiva scazuta a pietei, la niveluri relativ ridicate
ale preturilor cu amanuntul si la o transparenta redusa a acestora.
Cei doi operatori se apara
„Declaratiile dlui Georgescu se bazeaza pe un studiu al unei firme de consultanta
angajata de ANRCTI care a analizat date de anul trecut. Intre timp, piata a evoluat
spectaculos, iar cresterea Cosmote demonstreaza caracterul competitiv al pietei de telefonie
mobila din Romania. In conditiile in care un operator reuseste sa detina 15a din piata in mai
putin de doi ani este clar ca nu putem vorbi de pozitii de dominanta colectiva”, ne-a declarat
Dorin Odiatiu - Head of Wholesale, International and Regulatory Affairs la Orange Romania.
Si Vodafone a luat pozitie vizavi de anuntul ANRCTI. „Relansarea celui de-al treilea
operator GSM a aratat, o data in plus, ca exista o competitie reala pe piata de comunicatii
mobile din Romania, dar si potential de crestere pentru noii jucatori. De asemenea, dupa cum
se poate constata, preturile cu amanuntul pentru serviciile de telefonie mobila din Romania
sunt printre cele mai scazute din Europa, iar ofertele primilor doi operatori sunt departe de a fi
omogene”, ne-au declarat oficialii companiei.
In privinta gradului de inovatie, Vodafone Romania spune ca a introdus servicile 3G
pe piata romaneasca inca din 2005, iar lansarea serviciilor 3G broadband a urmat doar la
cateva luni dupa piete vest-europene dezvoltate, cum ar fi Germania, Marea Britanie, Italia
sau Spania.
REZULTATE
Grupul Vodafone face bani „frumosi” pe piata locala
Reprezentantii Vodafone Romania au anuntat ieri ca profitul operational al companiei
a crescut in primul semestru fiscal, incheiat la 30 septembrie de aceasta companie, cu 21,4%
fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 391,67 milioane de dolari, iar veniturile din
servicii au urcat cu 23,1%, ajungand la 776,44 milioane de dolari. Astfel, divizia locala a
inregistrat unele dintre cele mai bune rezultate din grupul Vodafone. In prima jumatate a

10
anului fiscal, numarul de clienti ai companiei a urcat cu 625.514, ajungand la un total de
8,579 de milioane.
Lider pe piata de telefonie mobila autohtona din punct de vedere al numarului de
utilizatori este Orange - 9,31 milioane de clienti.
Pe piata mai activeaza Cosmote, care a anuntat in urma cu cateva saptamani ca a atins
cifra de trei milioane de utilizatori, si Telemobil (Zapp) care are peste 500.000 de abonati.

Retele externe, noua economie si puterea de monopol

Retelele externe apar cand beneficiile individuale dintr-o crestere a numarului de


indivizi fac parte din retea.

Un telefon nu este folosit mult daca nu se afla nimeni la celalalt capat al firului.
Valoarea unui telefon creste cu cat numarul persoanelor care detin telefoane este mai mare.

Sa presupunem ca ar exista doua sisteme de telefonie diferite, care nu se


interconecteaza. Un nou abonat care trebuie sa decida ce retea alege, va alege reteaua cu cel
mai mare numar de abonati. Va fi dificil pentru o firma intrata de curand pe piata sa ajunga pe
primul loc. Si aceasta o va impiedica sa-si exercite puterea de monopol. Poate cere un pret in
exces considerabil in comparative cu celelalte costuri de productie fara sa se ingrijoreze ca o
firma intrata de curand, i-ar putea fura clientii.

Guvernul poate limita abilitatea acestei firme dominante, poate abuza de puterea sa de
monopol impunand restrictii, de exemplu insistand ca reteaua de telefonie dominanta sa
permita unui nou intrat pe piata sa se interconecteze deci, ca abonatii din noua retea sa poata
vorbi cu abonatii retelei dominante. Poate fi dificil oricum, pentru guvern, sa aplice efectiv
restrictiile, de exemplu pentru ca firma dominanta ar putea furniza o calitate proasta a
interconexiunii dar sa invinovateasca noul intrat pentru aceasta. De aceea, in Statele Unite ale
Americii, companiile locale de telefonie au fost separate de compania nationala si
internationala dominanta (AT&T). Companiile telefonice locale, spera ca vor furniza accesul
egal la AT&T si noilor intrat pe piata, ca Sprint si MCI.

Dar problema retelelor externe este comuna, in noua economie. Daca mai multi
oameni folosesc sistemul de operare Windows, atunci producatorii software independenti vor
scrie mai multe aplicatii care sa ruleze in Windows. Daca relativ cativa oameni folosesc
sistemul de operare Apple (sau Unix) atunci nu vor mai fi platiti producatori sa faca programe
compatibile cu acesta. Daca sunt multe programe care ruleaza in Windows si putine in Unix,
clientii vor fi tentati sa foloseasca Windows. De fapt Windows a devenit sistemul de operare
dominant, mai mult de 90% din calculatoare folosindu-l.

Dar o asemenea dominanta pe piata atrage dupa sine abuzul si Microsoft evident a
gasit ca fiind greu de rezistat tentatiei. Acest abuz poate lua nenumarate forme. Multi, in
industria software au realizat ca puterea calculatoarelor produse de Microsoft ar fi redusa daca
ei ar permite programelor sa lucreze in mai multe alternative, operand sistemele la fel, sau
aproape la fel. Sun Microsoft a produs programul Java pentru a face doar lucrul acesta. Daca

11
acest efort ar fi avut succes, ar fi rupt reteaua externa. Microsoft a vrut sa raspunda acestor
eforturi producand o versiune a programului Java care a fost adaptata specificWindows-ului.

O alta inovatie care ar putea sa fi servit ca platforma pentru alte aplicatii si sa fie
aplicabila in sistemul de operare, a fost Netscape, cel mai nou intrat pe piata printre browserii
de internet. Microsoft a dorit sa zdrobeasca Netscape prin producerea propriului sau rival
browser dar si prin oferirea browser-ului gratis si insistand ca modul de fabricare a computer-
ului sa nu permita instalarea Netscape-ului (aceasta fiind numita practica exclusionista). Se
observa ca, producand browser-ul pentru internet cu sistemul sau de operare, pentru ca oricine
cumpara sistemul de operare are browser-ul pentru internet gratis, zdrobeste Netscape. Drept
efect, a fost aprovizionat browser-ul la pret de zero, un pret cu care Netscape putea concura
datorita superioritatii produsului, din perspective cel putin a catorva utilizatori.

12
Concluzii

1. Un monopol este unicul vânzător pe piaţa sa. Apare în unul dintre următoarele cazuri: o firmă
este unicul deţinător al unei resurse esenţiale, guvernul acordă un drept de proprietate exclusiv
unei întreprinderi, o firmă unică alimentează piaţa în condiţii mai bune decât mai multe firme.
2. Deoarece monopolul este singurul vânzător pe piaţa sa, se confruntă cu o curbă a cererii
descrescătoare. Când îşi măreşte producţia cu o unitate preţul scade, ceea ce reduce cifra de
afaceri totală a firmei. Ca urmare, încasarea marginală a monopolului este întotdeauna inferioară
preţului bunului.
3. Monopolul îşi maximizează profitul producând o cantitate la care MR = MC. Apoi, determină
preţul la care se cere această cantitate. Preţul monopolului este superior MR, deci şi MC.
4. Nivelul de producţie care maximizează profitul monopolului este inferior nivelului care
maximizează surplusul total. Când monopolul fixează un preţ superior costului marginal, unii
consumatori care acordă produsului o valoare uşor superioară costului marginal, părăsesc piaţa.
Monopolul conduce deci la o pierdere seacă.

13
Bibliografie

1. Y. Bernard, J. C. Colli, ”Vocabular economic si financiar”, Ed. Humanitas, Bucuresti,


1994
2. Microeconomie – suport de curs – Prof. univ. dr. Babaita Ilie, Lector univ. dr.
Anghelina Andrei
3. Albu Crişan,”Analiza Microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă”,
Bucureşti, Ed. ASE 2003
4. Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, ” Economie”, Ed. Economică, București, 2004
5. Cătălin Huidumac, Angela rogojanu, ”Introducere în studiul economiei de piață”, Ed.
ALL, București, 2006
6. Prof.univ.dr. Dorel Ailenei, Lect.univ.dr. Tudor Grosu,”Economia sectorului
public”,Capitolul III Reglementarea pieței muncii

14

S-ar putea să vă placă și