UNIVERSITATEA ROMANO - AMERICANA

FACULTATEA DE MANAGEMENT – MARKETING

Decembrie 2017

1
 I. Introducere
În economie, criteriul de bază prin care se poate face distincție între diferitele
forme ale pieței este: numărul și mărimea producătorilor și consumatorilor de pe piață,
tipurile de bunuri și servicii care sunt comercializate și gradul în care informația se poate
răspândi.
Formele pieței sunt:

 Concurență perfectă care constă într-un număr mare de firme care produc
același produs;
 Concurență monopolistică care constă într-un număr mare de firme
oarecum independente;
 Oligopol, piața este dominată de un număr restrâns de ofertanți;
 Oligopson, piața este dominată de un număr mare de ofertanți și de un număr
redus de cumpărători
 Monopol, există un singur ofertant al unui produs sau serviciu
 Monopol natural, un monopol în care economiile de scară cauzează
creșterea eficienței odată cu creșterea mărimii firmei;
 Monopson, există doar un cumpărător pe piață

Bunastarea sociala, eficienta economica,alocarea optima a resurselor reprezinta

in ultima instanta problemele esentiale cu care se confrunta economistii de pretutindeni.
Este in general acceptat faptul ca utilizarea eficienta a resurselor depinde de structura
pietei, modul acesteia de comportament, si de asemenea ca anumite forme ale
organizarii de piata tind sa minimizeze pierderea sociala. Majoritatea economistilor
considera concurenta perfecta ca fiind cea mai avantajoasa forma de organizare a
pietei din perspectiva acestui scop, iar orice abatere de la acest model constitue o
pierdere neta de eficienta economica.
Din perspectiva acestor conceptii, punandu-se in balanta analiza unor
caracteristici bine definite, monopolul s-a profilat ca opus concurentei perfecte si, in
consecinta, cel mai inadecvat mod de organizare a pietei. Acest mod de gindire nu a
avut insa o evolutie liniara, cunoscand numeroase disidente, opinii divergente privind
rolul, implicatiile,eficienta sau ineficienta monopolului, pana si conceptul insusi in
economie, fiind prezente si in perioada actuala.

„Datorita monopolului si oligopolului neoclasic, datorita suprematiei lor, preturile

sunt mai ridicate, iar productia mai scazuta decat in cazul in care vanzatorii ar fi mai
numerosi. Prin urmare, consumatorii platesc mai mult si dispun de produse sau de
servicii mai putine decat ar avea nevoie sau ar fi de dorit'. (John K. Galbraith)

2
 II. Noţiunea de monopol

Putine sunt persoanele care sa nu deplânga cresterea preturilor. Iar când

aceasta se întâmpla într-un domeniu cu un singur ofertant, diagnosticul este clar:
monopol. Cumparatorii sunt asupriti, pretul este prea mare iar cantitatea oferita este
prea mica.
Termenul „monopol” derivă din combinarea a două cuvinte greceşti „monos”
(„singur) şi „polein” („vânzător”), monopolul aflându-se faţă de concurenţa perfectă, la
extrema opusă a structurii pieţei, la care concurenţa este absentă.
La inceputul secolului trecut, mai exact in 1923, Irving Fisher definise monopolul,
simplu, ca fiind "absenta concurentei".
Pentru neoclasici, cat si pentru majoritatea economistilor contemporani noua
monopolul este antipodul concurentei perfecte. O piata de monopol este definita, in
genere, prin acel raport de forte, in care oferta unui bun este asigurata de catre un
singur vanzator (producator), respectiv cererea pentru un anume bun este exprimata de
un cumparator (consumator). Deci, dupa caz, pe o astfel de piata se manifesta fie
dominatia producatorului, fie a consumatorului. In cazul dominatiei vanzatorului, este
vorba de monopol, in cel al dominatiei cumparatorului, se spune ca exista piata
de monopson.
Intr-un anume sistem de gandire, se sustine ca monopolul exista atunci cand
un ofertant este in masura sa furnizeze singur un anume bun pe o piata
oarecare. Specialistii au concluzionat insa ca dominatia absoluta a unei firme, a unui
producator asupra unei piete este doar o situatie vremelnica. Pozitia unui monopol de
pe piatã este influentatã de cãtre schimbãrile care apar pe pietele regionale si
internationale.
Caracteristicile si consecintele pietei monopoliste sunt analizate pentru monopol,
care inseamna un singur producator ofertant pe o anumita piata. Aceasta situatie in
care productia unei intregi ramuri este produsa si vanduta de un singur producator
numit monopolist sau firma monopolista, poate apare ca urmare a unor restrictii sau
bariere de intrare in ramura, care pot fi naturale sau create si acceptate oficial. Barierele
naturale sunt in principiu rezultatul actiunii economiilor de scara in acele ramuri unde
tehnologiile si conditiile cererii fac ca o singura mare firma sa poata acoperi eficient
costurile totale. Astfel de monopoluri naturale se intalnesc de regula in domeniile
serviciilor postale si de telefonie fixa, furnizorii de energie electrica, distributiei gazelor
etc. In schimb, monopolurile protejate sunt rezultatul unor bariere de intrare create prin
legile care vizeaza protectia inventiilor si inovatiilor, conferind doar firmei detinatoare a
patentului, unicul drept legal de a produce si comercializa un anumit produs, pentru o
anumita perioada de timp. Existenta reala a monopolurilor, este o problema
controversata. Noile progrese inregistrate in domeniul tehnologiilor au facut ca si
monopolurile naturale sa piarda teren (spre exemplu, aparitia telefoniei mobile).

3
 III. Formele monopolului

Cauzele care conduc in practica la formarea si consolidarea unor

monopoluri pot fi sintetizate in urmatoarele categorii:

- monopolul natural – exemplul clasic este industria energetica: in mai multe

tari ale lumii producerea energiei electrice este monopol, deoarece numai acoperind
intreaga piata, firma producatoare reuseste sa-si amortizeze investitiile. Uneori termenul
de monopol natural mai este utilizat pentru a caracteriza situatia in care o firma este
monopol pentru ca detine controlul absolut asupra unei resurse naturale

- monopolul inovational – in aceasta categorie sunt grupate firmele care

datorita unei inovatii sunt singurele capabile sa produca sau sa distribuie un produs pe
piata. Monopolul este de obicei temporar, deoarece in procesul concurentei si alte firma
ajung sa aiba acces la inovatie si sa intre pe piata.

- monopolul legal – apare atunci cand exista bariere legale care impiedica
intrarea pe piata a eventualilor concurenti. Restrictiile legale se concretizeaza intr-o
serie de privilegii acordate de guvern unor firme din diverse domenii cum ar fi:
transportul in comun, distribuirea energiei electrice, gazului, apei unde concurenta ar
putea avea efecte economice si sociale negative. In general, in astfel de situatii exista
reglementari specifice care nu permit monopolului sa-si desfasoare activitatea dupa
principiul maximizarii profitului. Un exemplu in Romania este Societatea Nationala a
Cailor Ferate Romane.

- monopolul marcii comerciale care garanteaza asupra originalitatii, proprietatii

si a calitatii unui produs.

IV. Mecanismul de funcţionare al monopolului

Monopolul poate fi, deci, caracterizat ca acea situatie de piata pe care se ofera,
se vinde un bun care nu poate fi substituit rapid si in masura mare. Altfel spus,
monopolul aduce pe piata un bun, a carui cerere are o elasticitate incrucisata foarte
slaba in raport cu preturile celorlalte bunuri.
Multi specialisti sustin ca monopolul este o simpla abstractie stiintifica, un model
teoretic de analiza. In teoria microeconomica, s-a impus insa ideea ca monopolul, ca si
piata cu concurenta pura, reprezinta o situatie reper, prin analiza careia se faciliteaza
intelegerea anumitor aspecte concrete de piata.

4
 Exista numeroase situatii particulare de piata care pot fi asimilate modelului
pietei de monopol. De pilda, este posibil ca, intr-o anume arie geografica, o firma, chiar
de dimensiuni medii, sa se comporte fata de consumatori ca un adevarat monopol. De
asemenea, intr-un orizont de timp, o firma mare sau mica poate sa monopolizeze o
inovatie tehnologica sau comerciala si sa impuna conditiile sale pe piata noului produs.
In plus, reglementarile si dispozitiile institutionale ale unei tari cu privire la mecanismele
unor piete pot genera situatii neconcurentiale; dupa cum exista si cazuri cand
monopolul se realizeaza la nivel de marca, chiar daca produsele se schimba pe baze
concurentiale.
Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta, in conditiile pietei de monopol,
firma are posibilitatea de a alege atat pretul, cat si cantitatea de bunuri ce
urmeaza a fi produse si vandute.
Se stie ca, pe piata cu concurenta perfecta, pretul este un factor exogen, firma
cautand doar cantitatea optima. Deci, pretul practicat de firma monopolista este un
pret fixat, cerut si controlat.
Deoarece monopolul simplu este singurul furnizor, analiza formarii pretului
se face doar la nivelul ramurii (firma acapareaza toata ramura). Deci, cererea pentru
produsul unei firme monopoliste este egala cu cererea pietei. Acest aspect are o
importanta principiala. Controland atat oferta, cat si cererea, monopolul actioneaza in
interesul sau egoistic si in detrimentul consumatorului.
Existenta reala a monopolurilor, este o problema controversata. Noile progrese
inregistrate in domeniul tehnologiilor au facut ca si monopolurile naturale sa piarda
teren (spre exemplu, aparitia telefoniei mobile). Pe termen lung, nici o firma nu poate fi
la adapost de concurenta. De fapt, monopolul pur sau perfect nici nu exista, dupa cum
nu exista nici o piata cu concurenta pura sau perfecta. Ca sa existe monopol pur trebuie
ca firma sa produca si sa comercializeze singura un anumit produs pe piata, sa nu aiba
de suportat concurenta interna sau externa (imposibilitatea intrarii de noi firme pe piata
monopolizata datorita existentei barierelor de natura economica sau administrativ-
juridica) ; totodata, bunul comercializat sa nu aiba nici un fel de substituienti apropiati,
conditii greu de indeplinit intr-o economie de piata dezvoltata si diversificata.
In conditiile pietei de monopol, formarea pretului nu mai constituie un factor
exogen firmei, puterii de piata si deciziei producatorului. Aflata in pozitia de unic
producator si vanzator al unui singur produs, firma monopolista poate controla piata in
sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului care sa-i asigure profituri maxime.

5
 V. Stabilirea şi controlul preţurilor în condiţii de monopol

Pentru a intelege modul cum o firma monopolista stabileste simultan pretul si

cantitatea produsa si oferita pe piata, trebuie sa analizam mai intai anumite variabile
specifice monopolului, cum sunt cererea, venitul mediu, incasarea sau venitul marginal.
Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta unde cererea pentru firma
individuala se disociaza de cererea pietei, in cazul monopolului, aceasta disociere nu
mai are loc, intrucat firma monopolista este singurul producator al bunului respectiv.
Curba cererii firmei monopoliste este identica cu curba pietei si apare ca o functie
descrescatoare de pret (are panta negativa). Firma poate sa decida asupra nivelului
pretului de vanzare a produsului sau, dar aceasta va influenta cantitatea ceruta pe piata
din produsul respectiv. In aceasta situatie, incasarea marginala sau venitul marginal
(Vm) nu mai este egal cu venitul mediu (VM) si respectiv pretul de vanzare.
Datele din Tabelul 1. redau relatiile existente intre cantitatea produsa, pretul de
vanzare si veniturile monopolului, pornind de la o functie a cererii de tip liniar. Dupa cum
se observa, optiunea firmei monopoliste pentru un anumit nivel al preturilor influenteaza
cantitatea ceruta pe piata si, in consecinta, incasarile sau veniturile sale. Astfel, pe
masura ce firma reduce pretul pentru a vinde o cantitate mai mare, incasarea obtinuta
pe fiecare unitate de produs scade. Curba venitului mediu are, deci, panta negativa si
este identica cu curba cererii, care taie axa ordonatei in punctul unde Q = 0 si abcisa in
punctul unde p = 0 (vezi Figura 1.).

Tabelul 1. Relatiile dintre variabilele monopolului

Productie Pret Venitul mediu Venitul marginal

Venitul total
(unitati) (lei/unitate)

Q p
0 130 - - -
1 120 120 120 120
2 110 220 110 100
3 100 300 100 80
4 90 360 90 60
5 80 400 80 40
6 70 420 70 20
7 60 420 60 0
8 50 400 50 -20

6
 Venitul marginal in cazul monopolului nu mai este egal cu pretul si este inferior
venitului mediu. Vmg este egal cu pretul, minus pierderea datorata reducerii pretului si
de la unitatile anterioare pentru a vinde o unitate suplimentara din produsul respectiv.
De aceea, pe masura ce se adauga suplimente, decalajul dintre Vmg si pret (si implicit
VM) creste. Cand curba cererii este o dreapta, ca in exemplul ilustrat in graficul din
Figura 1, atunci curba Vmg va intersecta abcisa la jumatatea distantei fata de punctul
de intersectie al curbei VM.

Curba VT este o parabola (are forma unui clopot) care porneste din punctul de
origine (pentru Q = 0, VT= 0), atinge nivelul maxim in punctul in care Ecp = 1, (cand
Vmg = 0) dupa care coboara catre zero, cand p = 0. Aceasta evolutie, la inceput
ascendenta si apoi descendenta a curbei venitului total, este data de relatia existenta
intre elasticitatea cererii la pret si venitul marginal. Deoarece firma monopolista se
confrunta cu o curba a cererii cu panta negativa, Vmg este intotdeauna mai mic decat
pretul la care isi vinde productia ; in functie de elasticitatea cererii la pret, Vmg poate
avea atat valori pozitive, cat si valori negative.

Figura 1. Curbele venitului total, mediu si marginal

Venitul marginal este pozitiv cand cererea este elastica fata de pret, este nul
cand cererea are elasticitate unitara si este negativ cand cererea este inelastica. Dupa
cum se observa in reprezentarea grafica din Figura 1, pentru nivelurile de productie
situate in intervalul in care curba cererii este elastica, VT creste pe masura ce se vand
mai multe unitati; in acest interval (Ecp > 1), venitul marginal este pozitiv (Vmg > 0).
Dimpotriva, corespunzator nivelurilor de productie situate in intervalul pentru care curba

7
cererii este inelastica, VT scade pe masura ce se vand mai multe unitati, in acest
interval (Ecp < 1) venitul marginal este negativ (Vmg < 0).
Epc = coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ
Se desprinde astfel, concluzia ca firma monopolista nu va opera niciodata in
intervalul nivelurilor de productie pentru care curba cererii este inelastica. Scopul ei este
sa maximizeze profitul obtinut.
Echilibrul firmei-monopol. Intrucat monopolul este singurul producator intr-o
ramura sau industrie, nu mai este nevoie sa delimitam echilibrul firmei de cel al ramurei
sau pietei, ca in cazul concurentei perfecte. Firma monopol este industria iar echilibrul
firmei este in fapt echilibrul industriei.
Pe de alta parte, daca in cazul concurentei perfecte producatorul poate opta
numai asupra cantitatii pe care o produce (maximinizandu-si profitul la acel nivel al
productiei unde Cm = p), firma monopolista decide atat asupra cantitatii oferite cat si a
pretului de vanzare a produsului. Ea va fi in pozitie de echilibru atunci cand nu mai are
interesul sa modifice nici pretul de vanzare, nici cantitatea produsa.
Pentru a evidentia modul cum o firma monopolista isi poate maximiza profitul si
obtine punctul de echilibru, vom corela informatiile referitoare la venituri cu cele privind
costurile implicate de productia sa. Datele ipotetice din Tabelul 2. evidentiaza atat
efectele binomului cantitate-pret asupra veniturilor (totale si marginale) firmei, cat si
evolutia costurilor (totale si marginale) in raport de nivelurile productiei. Punand in
ecuatie veniturile cu costurile corespunzatoare obtinem profitul firmei.

Tabelul 2. Obtinerea profitului maxim de catre firma monopolista

Profit
Q p VT Vm CT Cm
total
0 130 - - 200 - -205 Vm > Cm
1 120 120 120 235 35 -120
2 110 220 100 260 25 -45
3 100 300 80 280 20 +20
4 90 360 60 310 30 +45
5 80 400 40 350 40 +50 Vm = Cm
6 70 420 20 400 50 +20
7 60 420 0 465 65 -45
8 50 400 -20 545 80 -145
9 40 360 -40 640 95 -280
10 30 300 -60 750 110 -450 Vm < Cm

Exemplul ipotetic prezentat in Tabelul 2. arata ca firma monopolista obtine

profitul maxim la un nivel al productiei (de 5 unitati) si al pretului (de 80 u.m) la care se

8
realizeaza cea mai mare diferenta intre venitul total si costul total (
).
Observam totodata, ca la acest nivel al productiei (numita productie optima a
monopolului) si al pretului (numit si pretul de echilibru al monopolului) sporul de venit
provenit din vanzarea unei unitati suplimentare este egal cu suplimentul de cost generat
de producerea ei (40Vm = 40Cm). Cand Vmg > Cm, pentru a obtine profituri
suplimentare si pentru a spori profitul total, monopolul va creste volumul productiei si al
ofertei. In schimb, monopolul va restrange volumul activitatii cand Vmg < Cm, aceasta
insemnand pentru el profituri marginale negative si implicit o diminuare a profitului total.
Maximizarea profitului monopolului are loc, asadar, la acel nivel al productiei si
al pretului la care venitul marginal este egal cu costul marginal (Vmg = Cm). Aceste
nivele ale binomului cantitate-pret definesc echilibrul monopolului, intrucat orice
modificare a lor determina reducerea profitului.
Conditia sau regula maximizarii profitului monopolului Vmg = Cm, este in
principiu asemanatoare cu cea a echilibrului firmei care actioneaza pe o piata cu
concurenta perfecta. Ne reamintim ca la analiza acestei structuri de piata, o firma
perfect competitiva care urmareste sa-si maximizeze profitul ajunge in punctul de
echilibru la acel nivel al productiei unde costul marginal este egal cu incasarea sau
venitul marginal, si care este mereu egal cu pretul (Cm = Vmg = p). In cazul
monopolului, dupa cum s-a vazut cand am analizat curbele veniturilor sale, incasarea
marginala nu mai este egala cu pretul; fata de acesta din urma, Vmg este intotdeauna
mai mic si poate fi si negativ. Se intelege ca atunci cand egaleaza Vm cu Cm, ambele
variabile sunt mai mici decat pretul pe care il cere pentru productia sa.
Rezulta astfel, ca o firma monopolista cand se afla in echilibru, corespunzatoare
regulii maximizarii profitului Vmg = Cm, atunci costul marginal este intotdeauna mai mic
decat pretul la care vinde productia obtinuta. Aceasta ipoteza, valabila pentru toate
firmele (altele decat cazul concurentei perfecte) care se confrunta cu o curba a cererii
cu panta negativa (ceea ce s-a numit un cautator de preturi „prices searcher”), este
observata si in ilustrarea grafica a echilibrului monopolului.

9
 Figura 2. Echilibrul monopolului

In Figura 2. sunt reprezentate pe baza acelorasi date ipotetice curbele costului si

ale venitului monopolului. Potrivit conditiei de maximizare a profitului (Vmg = Cm),
echilibrul monopolului este dat de punctul de intersectie intre curba costului marginal si
dreapta venitului marginal. Abcisa acestui punct de intersectie (E) indica
nivelul productiei optime sau de echilibru al monopolului (Qm). Acest nivel al productiei
(Qm = 5) care asigura profitul maxim al firmei monopoliste este vanduta la un pret de
echilibru (Pm = 80), cunoscut sub numele de pret de monopol; el reprezinta ordonata
punctului M situat pe curba cererii corespunzator productiei optime (Qm = 5). Observam
ca atunci cand egaleaza venitul marginal, costul marginal este mai mic decat pretul de
monopol (40Cm < 80Pm).
Pretul de monopol este, de regula, mai mare decat costul total mediu. Diferenta
o reprezinta supraprofitul (peste profitul normal inclus in costuri) sau profitul de
monopol. In exemplul ipotetic ilustrat in Figura 2., profitul de monopol este reprezentat
de aria dreptunghiului hasurat (CPmMN).
In orice industrie sau ramura de activitate existenta supraprofitului exercita o
atractie pentru noi firme de a patrunde in ramura, dupa cum persistenta pierderilor
constituie motivatia iesirii din ramura. Daca firma de monopol sufera pierderi pe termen
scurt, ea va continua sa functioneze atata timp cat isi poate acoperi costurile variabile.
In schimb, pe termen lung, ca si in cazul concurentei perfecte, firma va parasi industria
monopolizata daca nu-si poate ajusta intrarile de factori astfel incat sa-si acopere toate
costurile sale. De aceea conditia de echilibru pe termen lung a monopolului este
egalitatea costului marginal cu venitul marginal, dar si cu costul total mediu (Vmg =
Cm = CTM).
Ceea ce caracterizeaza profiturile obtinute de firmele monopoliste este nu atat
nivelul lor mai ridicat (peste profitul lor normal), cat mai ales persistenta lor pe termen
lung. Dupa cum cunoastem din capitolul precedent, profituri suplimentare sau

10
supraprofituri obtin si unele firme perfect competitive, dar intrarea libera in ramura si
mecanismul de ajustare pe termen lung imping aceste profituri spre zero; in masura in
care se obtin aceste profituri suplimentare, ele sunt vremelnice, au un caracter efemer.
Dimpotriva, prin definitie, monopolurile opereaza in conditiile unor bariere (naturale sau
administrativ-juridice) la intrare in ramura monopolizata. Atata timp cat aceste bariere
sunt efective si eficiente in calea intrarii noilor competitori in ramura monopolizata,
firmele de monopol obtin supraprofituri pe termen lung.
Profitul de monopol se caracterizeaza, asadar, prin persistenta sa pe termen
lung, fapt pentru care este cunoscut si sub denumirea de renta de monopol. Intr-o
anumita masura, el reprezinta echivalentul reducerii surplusului consumatorului, surplus
pe care cumparatorii l-ar obtine daca bunul produs s-ar vinde la un pret egal cu costul
marginal si nu cu pretul de monopol.
Monopolul poate practica acelasi nivel al pretului de monopol pentru intreaga
cantitate vanduta sau poate practica preturi diferentiate – asa-numitele preturi
discriminatorii. Nu toate diferentele de preturi reprezinta preturi discriminatorii, deoarece
acelasi produs vandut in momente diferite, in locuri diferite sau in cantitati diferite, pot
avea preturi diferite. Discriminarea prin preturi apare atunci cand practicarea unor
preturi diferite nu este datorata diferentelor de costuri si daca sunt indeplinite doua
conditii : imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori; posibilitatea firmei
monopoliste de a delimita unitatile individuale achizitionate de acelasi cumparator sau
de a separa cumparatorii in categorii distincte in functie de elasticitatea cererii lor la
pret. Atunci cand aceste conditii pot fi iindeplinite, monopolul practica preturi diferite in
functie de elasticitatea cererii pe segmentele respective ale pietei, in asa fel incat sa
preia cat mai mult din surplusul consumatorului. Discriminarea perfecta prin preturi are
loc atunci cand intregul surplus al consumatorului este preluat de firma monopolista.

VI. Cauzele aparitiei monopolurilor

Una din cauzele apariţiei monopolurilor este legată de relaţia ce există intre
curba costul unitar al unei firme şi curba cererii la nivelul pieţei.
Factorul crucial, în acest sens, este aşa-numitul minim eficient, adică nivelul
productiei ce minimizează costul unitar, raportat la mărimea cererii totale a pieţei.
Aşa cum reiese şi din figura 3, dacă minimul eficient y este redus în raport cu
dimensiunea cererii pieţei, condiţiile concurenţei perfecte vor prevala. In acest caz, este
loc pe piaţă pentru multe firme, fiecare stabilind un preţ apropiat de nivelul p* şi operând
la scară redusă.
În cazul prezentat în figura 4, deoarece minimul eficient are un nivel ridicat,
numai o firmă poate obţine profituri pozitive. Ramura respectivă de activitate va face
obiectul intervenţiei regulatoare a statului (puterii centrale sau locale).

11
 O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie formarea cartelurilor ce se
constituie prin fuziunea mai multor firme ce-şi propun să restricţioneze oferta pentru a
putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.

O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui existenţa unei firme

dominante, pe considerente istorice, în cadrul unei industrii. Această firmă este, de
regulă, prima intrată în cadrul industriei, având suficient avantaj de cost pentru a
descuraja alte firme să intre în industria respectivă.

Fig. 3 Concurenta perfecta Fig. 4 Monopolul

În concluzie, alura curbei costului unitar, care este determinată, de fapt, de

natura tehnologiei utilizate, este un aspect foarte important ce determină dacă pe o
piaţă se operează conform concurenţei perfecte (vezi fig. 3) sau în condiţii de monopol
(vezi fig. 4).

Politica economică promovată poate influenţa însă mărimea pieţei unui produs,
prin practicile comerciale pe care le promovează. Astfel, dacă o ţară elimină barierele
vamale în comertul său internaţional, atunci firmele autohtone trebuie să facă faţă
concurenţei străine, abilitatea lor în ceea ce priveşte dominarea preţului reducându-se.
In mod similar, dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de aşteptat ca
firmele să aibă un comportament monopolist.
O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie formarea cartelurilor ce se
constituie prin fuziunea mai multor firme ce-şi propun să restricţioneze oferta pentru a
putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.

O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui existenţa unei firme

dominante, pe considerente istorice, în cadrul unei industrii. Această firmă este, de
regulă, prima intrată în cadrul industriei, având suficient avantaj de cost pentru a
descuraja alte firme să intre în industria respectivă.

12
 VII. Strategii de gestiune a monopolului

Există patru modalităţi de gestiune a monopolului:

 maximizarea profitului;
 maximizarea cifrei de afaceri;
 gestiunea de echilibru;
 fixarea preţului la nivelul costului marginal.

Maximizarea profitului
Principala diferenţă dintre monopol şi concurenţa perfectă este aceea că
monopolul nu preia preţul pieţei. În acelaşi timp, monopolul are de satisfăcut cererea
pieţei; în consecinţă, curba cererii firmei nu mai este orizontală ca pe piaţa cu
concurenţă perfectă, ci descrescătoare. Monopolul ştie că trebuie să reducă preţul dacă
vrea să vândă mai mult. Punctul de pornire în dezvoltarea unei teorii a monopolului îl
reprezintă faptul că alegerea monopolului cu privire la nivelul producţiei afectează în
mod direct preţul produsului.

Maximizarea cifrei de afaceri

Există situaţii în care monopolul poate să aibă ca obiectiv maximizarea venitului
total (cifra de afaceri). O firmă poate opta pentru o astfel de gestiune (sau i se poate
impune prin politica de reglementare) atunci când încearcă să evite intrarea pe piaţă a
unor rivali. În această situaţie, firma preferă profituri imediate mai mici, şi uneori chiar
pierderi, pentru a-şi proteja poziţia pe piaţă.
Venitul total este maxim, atunci cînd venitul marginal este zero.Producţia
corespunzătoare acestei situaţii este Q şi preţul de vânzare este P. În raport cu
obiectivul de maximizare a profitului care presupune producţia Q* şi preţul P*, acum are
loc o creştere a cantităţii vândute şi o scădere a preţului de vânzare şi a profitului.
Deşi în acest exemplu profitul total rămâne pozitiv (doar scade), nu este exclus
ca, pentru alte configuraţii, maximizarea venitului total să conducă la pierderi (situaţia în
care costul total mediu ar fi mai mare decât venitul mediu).

Gestiunea de echilibru (profit economic zero)

În această situaţie, monopolul are ca obiectiv creşterea volumului total de
producţie pentru a se proteja împotriva apariţiei unor eventuali rivali, dar urmăreşte şi să
evite apariţia unor pierderi. De asemenea, această gestiune poate fi o opţiune pentru o
firmă aflată în poziţie de monopol, dar administrată de autorităţile publice.
Gestiunea în condiţii de echilibru este însă generatoare de risipă, determinând o
utilizare ineficientă a resurselor. Atunci când se produce cantitatea Q2, preţul (P2)
acoperă costul mediu, dar este inferior costului marginal. Astfel, preţurile nu mai
semnalează raritatea.

13
 Stabilirea preţului la nivelul costului marginal
O gestiune care tinde spre utilizarea raţională a resurselor trebuie să pună în
evidenţă costul real de obţinere a tuturor bunurilor. În cazul monopolului, este vorba de
determinarea simultană a cantităţii şi a preţului, astfel încât preţul de vânzare să fie
egal cu costul marginal.

VIII. Factori care limiteaza tendinta spre monopol absolut

Se manifesta numeroase forte si actioneaza multi factori care limiteaza

tendinta unor producatori spre monopol absolut:

a) Existenta monopolului absolut nu poate fi sustinuta si, mai ales, nu poate fi

mentinuta deoarece, in primul rand, exercitarea dictatului, prin fixarea pretului
de monopol, determina modificarea dimensiunilor cererii pietei pentru bunul
oferit de firma intr-un sens contrar celui asteptat de producator, in cel al scaderii
acesteia.

b) Firmele care produc bunuri-inlocuitoare sunt, in al doilea rand,

virtuale concurente ale monopolului; nici un monopol nu poate opri inlocuirea in consum
a bunului sau cu alte bunuri.

c) Oricat de consolidata ar fi pozitia unui monopolist pe piata nationala, o

asemenea pozitie poate fi si este zdruncinata de schimbarile ce survin pe pietele
regionale si internationale.

d) Tendinta spre monopol absolut, din partea unei firme se loveste, adesea,
foarte puternic, de reactiile consumatorilor organizati, ca si de masurile antimonopoliste
intreprinse de guverne.

e) Patronii unor mari firme, intreprinzatorii si managerii acestora au

adesea unele retineri etice, religioase in ceea ce priveste dictatul de piata, impunerea
unui monopol absolut.

14
 IX. Concluzii
1. Chiar dacă există şi avantaje ale monopolului, concurenţa între agenţii
economici, între firme este considerată drept condiţie a funcţionării normale a unei
economiide piaţă. De aceea, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când încep să se
manifeste mai vizibil monopolurile, când încep a se resimţi tendinţe de îngrădire a
liberei concurenţe, în Canada şi SUA se adoptă o legislaţie antitrust.
Astfel, interdicţia oricărei constrângeri asupra concurenţei din SUA a fost
proclamată prin Sherman Antitrust Act din 1890, completată prin Clayton Act din 1914.
În Europa Occidentală, “politica concurenţei” a fost adoptată după al doilea
război mondial, atât la nivel statal cât şi în cadrul Uniunii Europene.
În România, ca şi în celelalte ţări vecine, monopolul s-a constituit într-un
sistem bine închegat, pe baza proprietăţii socialiste şi a principiilor de organizare şi
conducere centralizată a economiei.

2. Producătorul poate decide asupra preţului şi calităţii produsului, dar trebuie

să aibă în vedere consecinţele creşterii preţului asupra cererii.

3. Politica economică promovată poate influenţa însă mărimea pieţei unui

produs, prin practicile comerciale pe care le promovează. Astfel, dacă o ţară elimină
barierele vamale în comertul său internaţional, atunci firmele autohtone trebuie să facă
faţă concurenţei străine, abilitatea lor în ceea ce priveşte dominarea preţului
reducându-se. In mod similar, dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de
aşteptat ca firmele să aibă un comportament monopolist.

4. Politici antimonopol care au ca obiective: prevenirea / atenuarea unor

dificultăţi economice; asigurarea stabilităţii economice; creşterea eficienţei utilizării
resurselor; temperarea sau înlăturarea unor tendinţe de monopol sau de oligopol, prin
Reglementarea funcţionării pieţei; Intervenţia directă asupra pieţei; Intervenţia indirectă asupra
pieţei(Cumpărarea de către stat a unor cantităţi de produse şi stocarea lor, subvenţii, avantaje
fiscale, facilităţi la export etc.)

15
 Bibliografie:

Bogdan Glavan – „Microeconomie – Teorie si aplicatii”, Ed Pro Unersitaria, Bucuresti, 2008

Dobrota Nita – „Economie politica”, Ed Economica, Bucuresti, 1997
Daniela Ancuta Sarpe, Emil Gavrila –„Microeconomie-Teorie si aplicatii”,Ed Economica,
Bucuresti, 2002
Aurel Iancu - ,,Piaţă.Concurenţă. Monopol”, Editura Economică, Bucureşti, 1992.
Dan Voiculescu - ,,Economie de piaţă-Competitivitate economică -Concurenţă economică”,
Editura Economică, Bucureşti, 2001.

16