Ministerul Educaiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de tiine Economice
Catedra Finante si banci

REFERAT
la tema

Caracteristicile formrii preurilor n cadrul pieei de

oligopol. Rzboiul preurilor

A elaborat:
Gilca Arcadie
Student anul II
Specialitatea Finane si bnci
Secia zi, grupa FB 1201

Coordonator:
Cojocari Maria,
dr.conf.univ.,prodecan

CHIINU 2013

Cuprins:
Introducere.3
Capitolul I Oligopol-concept si etimologie4
Capitolul II Formarea preurilor n situaia oligopolului.Razboiul preturilor.10
Capitolul III Solutii ale problemelor oligopolistilor15
Concluzii si recomandari19
Bibliografie21

Introducere
In lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar monopolul, desi exista, nu constituie
regula. Studiul lor permite intelegerea, fie si numai partiala, a fortelor care influenteaza preturile
pe piata si cantitatile oferite.
Intre aceste doua situatii extreme se intalnesc cazuri intermediare precum concurenta
monopolistica si oligopolul.
De ce am ales oligopolul? Priviti in jur! Priviti la automobilele dumneavoastra, la echipamentele
electrocasnice pe care le folositi, la noul aspirator sau noua masina de spalat, de ce nu si la noul
televizor sau la noul calculator cu procesor de ultima generatie chiar si la produsele pe care le
achizitionati cand iesiti cu prietenii in oras ( sucuri, fast-food etc.) Ce au toate aceste lucruri in
comun? va voi intreba. La prima vedere chiar nimic. Daca va mai ganditi putin va dati seama ca
sunt bineinteles marcile dumneavoastra preferate. Sunt sigur ca inainte de a face alegerea ati
analizat mai multe variante astfel incat sa obtineti cel mai bun raport calitate / pret nu-i asa? Sa
va mai intreb ceva:
Alegand fiecare produs, cate variante ati mai analizat? Majoritatea dintre dumneavoastra sunt
sigur ca-mi veti raspunde ca patru sau cinci.
Iata ce inseamna oligopolul. Pe scurt, el este o forma a concurentei imperfecte ce se
caracterizeaza prin existenta unui numar restrans de producatori care, detinand un segment
important de piata o pot influenta in scopul maximizarii profitului, bunurile oferite fiind
solicitate de numerosi consumatori. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba
greaca: oligos = putini, cativa; polein = vanzare.

Capitolul I
Oligopol-concept si etimologie
Oligopolul poate fi definit ca o industrie n care exista puine firme i muli cumprtori. De
regula nregistram o situatie de oligopol atunci cnd piata este dominata de ctiva producatori
sau vnzatori a caror putere economica este suficient de mare pentru a putea influenta pretul
pietei. n acelasi timp, acesti producatori pot realiza si unele ntelegeri ntre ei de natura
economica. Dat fiind numarul restrns de ntreprinderi concurente, noua forma de piata se
caracterizeaza nainte de toate prin faptul ca fiecare ntreprinzator trebuie sa tina seama de data
aceasta de reactiile ce le vor avea celelalte firme, la orice decizie economica majora luata.
n majoritatea economiilor moderne, aceasta este structura de pia dominant pentru producia
de bunuri de consum i de folosin ndelungat, ca i a multor materii prime industriale, cum ar
fi oelul i aluminiul. Serviciile sunt ns adesea produse n condiii oarecum mai competitive.
n contrast cu monopolul (care nu are competitori),o firm de tip oligopol se confrunt cu puini
competitori, drept pentru care oligopolitii au un comportament strategic, ceea nseamn c ei
in cont, n mod explicit, de impactul deciziilor lor asupra firmelor competitive i de reaciile pe
care le ateapt din partea acestora. n ramurile oligopoliste, preurile sunt, de obicei,
administrate,iar produsele sunt, de obicei, difereniate.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greaca, oligos nsemnnd putini,
ctiva, iar polein, vnzare.
Un oligopol se caracterizeaz prin:

numrul redus de productori prezeni pe pia, dar care au o for economic mare. Se
consider oligopol dac pe pia exist cel puin trei productori. Dac sunt doar doi sau
unul, se consider c exist un duopol sau un monopol.

exist bariere la intrarea pe pia n calitate de productor

este o form mai mult caracteristic rilor dezvoltate

este foarte clar evideniat diferenierea mrfurilor

productorii dein un oarecare grad de control al preurilor

Deoarece n cadrul unui oligopol fiecare productor sau vnztor cunoate foarte bine procentul
pe care l deine din piaa produsului sau a serviciului respectiv i pentru c orice modificare a
preului sau a volumului produciei de ctre una din firmele oligopoliste este reflectat n
volumul de vnzri al celorlalte, exist tendina ca gradul de interdependen ntre firme s fie
foarte mare, nct fiecare firm trebuie s-i stabileasc preul i producia n funcie de reacia
celorlate firme din oligopol, astfel c odat stabilite, preurile ntr-un oligopol sunt rigide.

De obicei, oligopoliste sunt pieele produciei siderurgice, ale automobilelor, ale mainilor i
echipamentelor destinate energeticii i industriei chimice, deoarece complexitatea utilajelor i
tehnologiilor nu permit apariia mai multor firme mici.
Formele pietei
Structura de piata cea mai raspandita in tarile dezvoltate este aceea de oligopol,oferta si preturile
fiind stabilite de cateva firme.
In condiiile oligopolului, firma este un cautator de pret, ea exercitand o anumita influenta asupra
pretului, dar neputandu-l alege ca in cazul monopolului deoarece trebuie sa tina seama de
reactiile, uneori foarte viguroase, ale celoralte firme si consecintele lor asupra propriei activitati.
Lumea oligopolului seamana cu un joc de sah cu mutari si contramutari imprevizibile.
In derularea operatiunilor de cautare a preturilor de echilibru in conditii de oligopol pot sa apara
doua situatii diametral opuse:
1. Recunoscandu-si interesul comun, firmele oligopoliste se inteleg cu privire la
nivelul si dinamica preturilor, actionand ca si cand ar detine impreuna
monopolulabsolut;
2. Alteori insa, oligopolistii abandoneaza platforma comuna in favoarea interesului
individual, lund decizii proprii privind volumul productiei create sau nivelul
pretului.
Trsturile pietei oligopoliste pot fi rezumate astfel:

prin concentrarea produciei, ele reuesc s scad costurile de producie pe termen lung;

pot oferi producia pe care o controleaz la costuri minime, ceea ce le ofer avantajul unor
profituri mari;

au dorina de a monopoliza piaa de a obine suveranitatea pe pia asupra cuplului precantitate;

pot obine tratament preferenial n vederea obinerii de credite.

Toate aceste caracteristici stimuleaz apariia numeroaselor tipuri de oligopoluri.

Criteriile dup care se clasific firmele oligopoliste sunt:
dup natura activitii sau caracteristicile produciei ori ale serviciilor;
dup gradul de cooperare i a forei de concuren.
Dup primul criteriu pot fi distinse dou tipuri de oligopoluri:

Oligopoluri care domin piaa produselor omogene (petrol, oel, cafea);

Oligopoluri care domin piaa produselor neomogene (industria auto).

Dup al doilea criteriu oligopolurile se mpart n:

Oligopoluri fr coordonare
5

Oligopoluri cu coordonare parial

Oligopoluri complet coordonate

n categoria oligopolurilor fr coordonare intr firmele care disput piaa fr nici un fel de
nelegere prealabil, strategie, tactic economic sau comercial. Astfel, apar trei tipuri de relaii
concureniale:
a. relaii de confruntare agresiv se bazeaz pe rzboiul economic n care se folosesc ca arme
preurile de achiziie a factorilor de producie, cantitatea produs i publicitatea.
b. relaii hiperconcureniale specifice firmelor care produc bunuri uor difereniate i se
manifest prin calitate i for inovatoare.
c. relatii nlnuite specifice ramurilor cu mai multe firme care intr n raporturi economice
ncruciate determinate de raporturile ntre ele, n special datorit specializrilor relativ restrnse
din cadrul ramurii.
n cazul oligopolurilor cu coordonare parial se stabilesc fie raporturi de subordonare fa de o
firm lider, fie raporturi de nelegere, coordonare voluntar.
La oligopolurile complet coordonate nelegerea mbrac forma unui acord scris (secret sau
public). Coordonarea prin acest acord poate avea ca obiect nelegerea privind preul mediu de
vnzare, delimitarea pieelor, etc.Poziiile i strategiile abordate pot fi analizate plecnd de la
tipurile de oligopol,spaiul concurenial i tipul de elasticitate.
OLIGOPOLUL SI TEORIA JOCURILOR
Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata,
intreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor din trecut pana la gigantii industriali din
vremurile noastre, toti au fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia concurentiala, avand
ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineinteles ca nu le-a fost usor! Regulile jocului
sunt dure si cel ce greseste sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este de cele mai multe ori
eliminat, lasand insa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au existat si inca exista unii
care triseaza si pe care arbitrul ( statul ) nu-i observa si care nu numai ca fac ca scorul sa se
intoarca in favoarea lor ci si scot pe altii din competitie. Viata este prin natura ei nedreapta!
Asemanarea cu o jungla o poate regasi oricine, daca priveste mai atent, avand totodata o
imaginatie ce-i permite sa faca o astfel de asociere. In batalia concurentiala rezista cel mai
puternic. Cel care este atent, cel care isi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborat de
actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare urmareste actiunile adversarului si actioneaza in
consecinta. O astfel de dinamica face dupa parerea mea studiul economiei atat de interesant.
Prin jocul concurential se intelege ansamblul relatiilor competitie, de rivalitate dintre agentii
economici, fie ei producatori sau consumatori, avand ca rezultat maximizarea eficientei
economice precum si a satisfactiilor resimtite de actantii jocului concurential, mai precis
6

maximizarea utilitatii resimtite ( in cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( in

cazul producatorului ).
Intr-o lume in care totul se invarte in jurul banilor fiecare greseala costa. Celebra afirmatie Time
is money! incepe sa fie inteleasa din ce in ce mai bine, iar libera concurenta, una din pietrele
de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se regleaza si stimuleaza productia,
astfel incat comportamentul producatorilor orientat catre maximizarea profitului devine chiar
mijlocul prin care se realizeaza scopul sistemului economic optimizarea consumului
si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale impun
producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea
cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice.
Iata ca sistemul economiei de piata si concurenta reprezinta motorul evolutiei noastre ca specie
caci, trebuie sa recunoastem, ca de la inceputul manifestarii primului mare curent al gandirii
economice moderne, mercantilismul si pana acum, dar in special in ultima suta de ani,
imbunatatirea nivelului nostru de trai s-a bazat in primul rand pe criteriile enuntate mai sus:
progres tehnic, imbunatatirea calitatii, eficienta.
Structurile pietelor sunt in primul rand diferentiate de numarul si forta economica a
producatorilor si consumatorilor, implicit de posibilitatea ca una din aceste categorii sa
influenteze pretul. Factori specifici unei anumite structuri de piata sunt si gradul de diferentiere
al produselor dintr-o anumita categorie, gradul de mobilitate al factorilor de productie ( munca,
natura, capital ), gradul de transparenta a pietelor ( de certitudine a cunoasterii cererii si ofertei ).
Dupa acesti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piata cu concurenta
perfecta, model teoretic prin excelenta la care economistii se raporteaza pentru a explica mai
bine unele fenomene, piata de monopol, foarte contestata din punctul de vedere al raportului
beneficiu social / cost social si piata cu concurenta imperfecta ( concurenta monopolistica si
oligopolul ) model ce predomina, el caracterizand realitatea economica cotidiana, infatisand
principalele doua mari structuri de piata.
Prin oligopol si numar redus de ofertanti se intelege o situatie in care firmele sunt constiente de
interdependenta reciproca dintre ele in ceea ce priveste vanzarile, productia, investitiile si
planurile de publicitate. In plus, fiecare firma detine o cota de piata suficient de mare pentru a
putea influenta intr-o oarecare masura pretul produselor sale. Actionarea de catre o singura firma
a variabilelor aflate sub controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente.
Aceste trasaturi se aplica de obicei pietelor in care numarul de vanzatori este mic.
Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de piata si intra in concurenta
in cadrul aceluiasi produs omogen ( otel, aluminiu etc. ), fie in cadrul produselor strans
substituibile ( automobile, televizoare etc. ) formeaza oligopoluri. In multe ramuri ele joaca un
7

rol dominant in ceea ce priveste volumul productiei. Un numar mic de firme detine majoritatea
sau intreaga productie ( servicii ) oferita pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de
concentrare a productiei si a capitalurilor in firme mari.
Cu toata tendinta generala existenta in lume de concentrare a productiei, de regula, insa,
oligopolurile reprezinta forme stabile de organizare a pietei, in sensul ca ele nu se transforma in
monopol.
Principala explicatie a formarii si pastrarii oligopolurilor in multitudinea de structuri economice
asemanatoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii in functie de volumul
productiei. Oligopolurile isi bazeaza existenta pe realizarea unor costuri joase. Cand costurile
firmelor individuale scad in mod substantial si pe termen lung, in asa fel incat un numar restrans
de firme poate produce cantitatea totala la costurile medii cele mai joase, in asemenea cazuri
avem de-a face cu un oligopol natural. O crestere in continuare a volumului productiei nu mai
asigura o scadere a costurilor si, deci, firma oligopolista nu este stimulata sa treaca pe pozitia de
monopolist, in sensul de a deveni singurul producator si vanzator al unui produs.
Insa existenta si persistenta oligopolurilor nu poate fi explicata numai prin conditia costurilor
minime. Mai sunt si alti factori care favorizeaza concentrarea productiei in oligopoluri. Printre
acestea se numara, de exemplu, puterea de piata a oligopolurilor. Cu cat firmele oligopoliste
devin mai mari si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat
oligopolurile capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare, de a influenta
consumatorul prin reclame.
TIPURI DE OLIGOPOL
Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare a lor devine absolut
necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii importante:
A. Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei si serviciilor in care
actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri.
Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor produse omogene sau
aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse chimice de baza. Fiecare dintre cele
cateva firme oligopoliste pot influenta piata ( pretul sau volumul productiei ) prin deciziile pe
care le iau.
Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care stapanesc piata unui
produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si vinde tipuri diferentiate din punct de
vedere al calitatii, formei, noutatii conceptuale s.a. In domeniul automobilelor, intr-o tara cu o
piata de desfacere foarte mare ( de exemplu Franta sau Italia ) sunt putine firme producatoare.
Insa nici una din firme nu

produce acelasi tip. Fiecare produce automobile care se deosebesc de celelalte existente pe piata .
Acelasi lucru este posibil in toate domeniile unde actioneaza firme oligopoliste.
B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici si in
acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare.
Gradul de coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in raport invers cu gradul de
concurenta. Din punct de vedere al gradului de coordonare sau de concurenta, oligopolurile se
clasifica astfel:
Oligopoluri fara coordonare ( nici formala nici tacita ), la care apar trei tipuri de relatii
concurentiale intre oligopoluri:
a)

Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor ( razboiul preturilor ), in cel

al aprovizionarii etc. ce au loc mai ales in oligopolurile unor produse omogene;

b)

Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si reclama, mai ales in

oligopolurile cu produse si servicii usor diferentiate;

c)

Relatii concurentiale legate ( inlantuite ) in cadrul industriilor cu multe firme, in care un

vanzator A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E etc.

Oligopoluri cu coordonare partiala ( fara vreun acord formal ) la care apar doua tipuri de relatii
concurentiale:
a)

Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei influenta este dominanta,

aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea firmei si ponderea in
ramura in raport cu toate celelalte firme oligopoliste, increderea pe care o inspira etc.;
b)

Cooperarea voluntara ( fara organizatie, acord sau firma lider ) formata intre firmele

oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si toleranta reciproca.
Oligopoluri complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete intre firmele oligopoliste la
nivel national sau international cu sau fara acordul guvernelor ( sau chiar
sub coordonari interguvernamentale ).Asemenea intelegeri ( oficiale sau secrete ) iau forma unor
carteluri si sindicate, prin care se convine asupra unor cote de productie si de vanzare, asupra
impartirii unor piete de desfacere, asupra nivelului minim al pretului de desfacere in functie de
care se regleaza volumul desfacerilor si cotele de productie. Firmele participante isi pastreaza
individualitatea.
Cand pe o piata activeaza un numar redus de producatori, ne aflam in situatia de oligopol. Se va
numi oligopol al cererii piata cu putini cumparatori si oligopol bilateral cea cu putini producatori
si putini cumparatori.
Problema oligopolistului este foarte diferita de celelalte tipuri de intreprinzatori. Pe pietele cu
libera concurenta nici un participant nu poate sa influenteze rezultatele altei companii pentru ca
nu are suficienta forta de a modifica preturile. In cazul monopolului nu exista concurenti care pot
9

fi deranjati. Dar la oligopol, concurentii pot deranja mult. Orice oligopolist poate influenta
beneficiile celorlalti concurenti. Eforturile de a-si imbunatati propriile rezultate provoaca
inexorabil deteriorarea rezultatelor celorlalti.
La problemele intreprinzatorilor oligopolisti s-au gasit doua tipuri de solutii: cu sau fara acordul
partilor. Se numeste acord orice contract care restrange lupta concurentiala intre companii.
Forma maxima de intelegere, cea care maximizeaza beneficiile oligopolistilor este cartelul, un
acord intre toti producatorii industriei, care pot avea urmatoarele forme:
Concurenta fara preturi. Fiecare companie incearca sa imbunatateasca calitatea, prezentarea sau
orice alt factor, dar respectand pretul stabilit de comun acord.
Impartirea cotelor-parti sau a pietelor. Fiecarei intreprinderi i se distribuie o zona unde poate sa
vanda, i se fixeaza o productie maxima care nu poate fi depasita.
In ambele cazuri situatia se transforma in monopol, beneficiile vor fi maxime si se va produce
pierderea de eficienta.
Capitolul II
Formarea preurilor n situaia oligopolului.Razboiul preturilor
Interdependena firmelor din ramur reprezint caracteristica ce deosebete fundamental
aceast structur de pia de alte forme de pia imperfect. Interdependena este consecina
numrului mic de ofertani, ceea ce face ca deciziile i aciunile unui agent in privina modificrii
preurilor, innoirii sortimentale etc. s se reflecte direct asupra evoluiei curbei cererii pentru
produsele celorlalte firme.
Relaiile dintre firmele oligopoliste pot fi incluse, de regul, in tiparele celor dou
comportamente extreme: necooperant i, respectiv, cooperant. Intrucat comportamentul
necooperant a avut de cele mai multe ori urmri dezastruoase, soldate cu deteriorarea rezultatelor
financiare i chiar eliminarea de pe pia a unor firme oligopoliste, acestea incheie de cele mai
multe ori acorduri (uneori confideniale) cu privire la imprirea pieelor, cantitatea oferit, preul
etc.Aceste inelegeri imbrac forme specifice oligopolurilor coordonate, de tipul cartelului,
trustului sau concernului.
Principalele situatii de oligopol
Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore:

de confruntare (deschisa sau nu)

sau

de cooperare (intelegere)
Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma la impartirea pietei si

maximizarea profitului individual. Atat pe termen scurt cat si pe termen lung, oligopolistul
urmareste sa-si conserve partea sa de piata si, eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate
10

desfasura fie prin preturi (caz mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor. Razboiul
preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue ale acestora de catre firmele
rivale. Se poate ajunge astfel chiar la disparitia profiturilor economice, singurele profituri
realizate fiind cele normale. In alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi insa dezastruoase
pentru firme.
Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii oligopoliste si o
alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvolta cu atat mai mult cu cat limitarea concurentei
prin preturi este mai accentuata si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi in aceasta
situatie doar un argument, nu insa cel forte.
Atunci cand insa firmele isi dau seama ca profiturile lor depind de actiunea lor conjugata,
iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele apar dispuse la cooperare. In consecinta,
producatorii vor stabili impreuna pretul si outputul individual si total, impart piata si iau si alte
decizii de afaceri impreuna. Cooperarea se poate finaliza in acorduri explicite sau implicite
(tacite).
a) Cazul firmei dominante
Aceasta situatie reprezinta o varianta a intelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista
o firma cap de serie care serveste drept ghid in materie de pret. Aceasta reprezinta firma
barometru sau leader.
Ea manifesta o abilitate sporita in alegerea momentului propice pentru a introduce
schimbari in pret. In acest fel, ea isi asuma responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la
costul mediu a unei sume reprezentand profitul. Celelalte firme manifesta incredere in judecatile
firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de vanzare.
Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a pretului unei firme dominante,
apare justificata atunci cand celelalte firme sunt de dimensiuni mici. A incerca sa vinzi la pret
inferior reprezinta o tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vanzarile pot creste, insa pe
termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din afaceri firma mai
mica.Firma aflata in pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai importanta din domeniul
respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta importanta ci costurile unitare de productie; alteori,
nici acestea nu sunt suficiente.

11

Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip il constituie sectorul bancar unde o banca
principala adopta o anumita rata a dobanzii considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca
principala se comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei dobanzii este
considerata oportuna si insusita de celelalte banci.
Situatia descrisa mai sus este insa instabila pentru ca nu se bazeaza pe situatia de echilibru
a firmei ci pe:
-

consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme barometru, si pe

acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii vanzarilor, daca vreodata

decizia sa se dovedeste gresita.

De aceea rolul de firma leader poate fi indeplinit alternativ de una sau alta dintre firme, iar
uneori de cateva in mod simultan.
b) Cazul intelegerii secrete
In anumite circumstante, cateva firme mari se angajeaza intr-o intelegere tacita, retinanduse de la competitie, impartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru
fiecare. Ca si in cazul anterior, firmele, stapane pe propria productie, si-o vor ajusta astfel incat
sa obtina un profit maxim. In plus, fiecare dispune de o zona de piata garantata si inviolabila,
stabilita pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. In acest fel, acordul, atat timp cat
este respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa genereaza masuri
represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piata, mentinerea
altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.
Cartelul desemneaz un acord intre firme care le pstreaz individualitatea, independena in
producie i pe cea financiar i are ca obiectiv principal limitarea concurenei pe o anumit pia
prin stabilirea preurilor, a volumului produciei i imprirea pieelor (fiecare participant
primete o anumit cot din vanzrile totale). Pentru a maximiza profitul, cartelul determin acel
volum al produciei totale pentru care costul marginal mediu al cartelului este egal cu venitul
marginal, el comportandu-se ca un monopol.
Dar a se pune de acord nu era atat de usor cum credea A. Smith. Daca acordul consta in
impartirea cotelor-parti, nici o intreprindere nu va fi satisfacuta cu ceea ce i se atribuie, toate vor
sa produca mai mult. Daca ceea ce se incearca este fixarea unui pret comun, intreprinderile cele
mai eficiente, cele care dispun de tehnologie avansata ce le permite sa produca la un cost mai
12

mic, vor face presiuni pentru scaderea pretului, in timp ce cele mai putin eficiente vor fi
partizanele unui pret mare. Din cauza dificultatii acestor negocieri, o data ce s-a ajuns la un
acord va apare o anumita rigiditate, va fi dificila schimbarea acordurilor pentru adaptare la
conditiile schimbatoare ale pieteti. O alta dificultate aditionala provine din faptul ca, legislatia
multor tari interzice practicile acordurilor si in anumite ocazii s-au putut demonstra si pedepsi
anumite industrii pentru realizarea de propuneri si presiuni de acest tip.
Cea mai buna alternativa la cartel, ce eludeaza toate aceste inconveniente, este suprematia
preturilor. Este o situatie foarte frecventa in lumea afacerilor. Cand exista o piata lider, ce
fixeaza pretul si conditiile ofertei ce sunt acceptate de toti ceilalti fara necesitatea de a negocia.
Exista trei tipuri de companii care se pot inscrie:

Intreprinderea dominanta, adica cea cu cea mai mare marime, cea mai mare cota de
participare ce se diferentiaza de toate celelalte. Aceasta va fi si cea care va dispune de
cele mai multe informatii, cea care cunoscand conditiile cererii la scara mare va putea
estima pretul cel mai stabil si avantajos.

Cea care beneficiaza de costuri mai mici pentru a dispune de tehnologia cea mai
avansata. Acest caz rezulta a fi mai stabil daca compania ce fixeaza pretul ar fi una ce
practica costuri mari, pretul ar rezulta si el a fi prea mare si ar fi mai probabil ca situatia
sa denatureze spre un razboi al preturilor.

Cea care se bucura de prestigiu si respect social. Este frecvent faptul ca un oligopolist,
prin varsta sau formatiunea sa, sa fie considerat de concurentii sai expert si capabil de a
diagnostica conditiile schimbatoare ale cererii, iar acestia ii vor accepta deciziile.

In orice caz, aceste acorduri sunt intotdeauna instabile si fragile pentru ca daca vreunul dintre
membrii ii tradeaza pe ceilalti, poate obtine mari beneficii.
Pentru a intelege natura acestui castig colectiv, vom analiza doua situatii extreme.
Sa presupunem ca mai intai piata este formata din mai multe n firme competitive, fiecare
fiind acceptatoare de pret. Toate firmele se inteleg sa formeze un singur cartel, care se va
comporta ca un monopol cu mai multe uzine. Suma orizontala a costurilor marginale ale celor n
firme va da curba MC a cartelului, adica curba ofertei pietei. Inainte de crearea cartelului, oferta
totala a pietei este oferta competitiva Qc, rezultata la intersectia cererii si ofertei totale, iar pretul
ar fi pretul concurential Pc=MC. Fiecare firma produce qi si vinde la Pc=MCi.
13

De ce merita sa se reduca output-ul in caz de cartel sau oferta competitiva Q c? Deoarece

la Qc costul marginal al cartelului (MC) este mai mare decat MR, ceea ce inseamna ca reducerea
ofertei cartelului este eficienta (mareste profitul total) si aceasta reducere trebuie sa continue
pana cand se realizeaza conditia de profit total MR=MC. Ca urmare, cartelul isi mareste profitul
prin reducerea ofertei sub oferta competitiva, adica pana la oferta de monopol (deci
acest caz, pretul pietei va creste de la pc la

si cartelul va obtine profitul de monopol

Pentru a realiza aceasta reducere a ofertei de la Q c la

trebuie sa-si reduca propria productie la qn=

). In
.

, fiecare membru al cartelului

, caz in care profitul de monopol s-ar distribui

uniform intre cele n firme si fiecare din acestea ar avea un profit economic pozitiv si nu zero,
cum este situatia pe piata concurentiala.
De ce sunt tentati totusi membrii cartelului sa triseze, adica sa incalce intelegerea
cartelara? Deoarece la qn costul marginal (MCi) este mai mic decat pretul cartelului (
ele ar castiga individual daca si-ar mari productia pana la
de eficienta pentru ele (MCi=

), adica

, deoarece aici s-ar realiza conditia

).Dar daca toti membrii cartelului procedeaza la fel, output-ul

total ar creste din nou la nivelul output-ului concurential pc si profitul lor ar redeveni nul.
Daca de exemplu anual 10% din membrii cartelului reduc oferta lor la q n, atunci cresterea
pretului pietei ar fi nesemnificativa. Numai ca nici o firma concurentiala nu se gandeste la
efectul actiunii sale asupra celorlalti, desi numai daca conlucreaza au de castigat de pe urma
reducerii ofertei totale. In concluzie, pentru cartel este eficienta reducerea ofertei de la Qc la

desi reducerea de la qc la qn nu este eficienta pentru un membru luat independent.

Care este sursa extraprofitului cartelului? Deoarece cartelul se comporta ca un monopol
cu mai multe uzine, fiecare noua unitate de output se repartizeaza la acel membru care ar avea
costul marginal cel mai mic. Astfel, curba MC a cartelului se afla sub curba MC c a oricarui
membru.

Profitul

maxim

al

cartelului

se

realizeaza

deci

atunci

cand:

MR=MC=MC1=MC2=.=MCn, caz in care cartelul nu ar mai castiga nimic de pe urma

redistribuirii productiei intre membrii sai.
Pentru ca un cartel sa poata lua nastere sunt necesare trei ipoteze:
14

cartelul trebuie sa fie capabil sa ridice pretul fara a declansa o concurenta acerba din
partea firmelor din afara cartelului;

amenzile stabilite prin legile antitrust trebuie sa fie mai mici decat castigul asteptat de
membrii cartelului;

realizarea si mentinerea intelegerii trebuie sa nu necesite costuri mari in raport cu

castigurile asteptate.

Sursa: http://www.mariusboita.acciza.ro

Studiu de caz: cartelul piperului negru

In Kuala Lumpur s-a semnat un acord cartelar intre marii producatori de piper negru:
Brazilia, India, Indonezia si Malaezia. Acest cartel detine peste 95% din productia mondiala. Cu
toate acestea, niciodata nu a reusit sa mareasca prea mult pretul pietei, deoarece membrii sai
incalca in mod curent intelegerea si vand mai ieftin pentru a-si mari vanzarile si profitul
individual.In concluzie, daca membrii cartelului triseaza (nu coopereaza) cartelul nu are o
influenta prea mare asupra pretului pietei.
Studiu de caz: OPEC

15

Tarile producatoare de titei sunt putin numeroase si sunt situate in principal in Orientul Mijlociu.
Ele formeaza un oligopol.
Principalii producatori au format un cartel: OPEC, care la origine includea Iran, Irak,
Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. In 1973, opt membrii suplimentari au intrat in OPEC:
Quatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabou. Aceste tari
controlau aproape din rezervele petroliere mondiale. OPEC a incercat sa ridice pretul titeiului,
dar s-a confruntat cu o problema: trisarea membrilor. Fiecare membru era incitat sa-si sporeasca
partea sa de profit prin cresterea productiei.Intre 1973 - 1985, OPEC a reusit sa mentina o
oarecare disciplina interna, mentinand inalt pretul titeiului, dar in 1986 pretul a revenit la nivelul
initial.Azi, membrii OPEC se mai intalnesc de doua ori pe an, dar organizatia este incapabila sa
gaseasca un acord durabil respectat. Tarile decid independent in privinta productiei proprii si
piata mondiala a petrolului este aproape concurentiala.
Trustul este o aglomerare de capitaluri grupate sub aceeai conducere. Managementul
comun este asigurat de o societate holding care deine pachetul aciunilor de control la mai
multe firme oligopol, independente din punctul de vedere al produciei. Holdingul are
urmtoarele funcii: fixarea preurilor care se realizeaz dup mecanismul monopolului,
imprirea pieei intre firmele la costul fixat, aplicarea procedeului cotelor, minimizarea costului
total, realizarea unor obiective strategice comune etc.
Concernul este o grupare oligopolist alctuit din firme care aparin unor ramuri diferite,
dar care coopereaz fiind integrate vertical, dup cerinele fluxurilor tehnologice, sau orizontal
din ramuri complementare.
Forma cea mai complex de inelegere oligopolist este conglomeratul care concentreaz i
integreaz sub controlul unui centru de decizie uniti economice care au activiti foarte diferite,
aparent fr nici o legtur intre ele, ceea ce permite realizarea unui profit mai mare, prin
aciunea simultan pe mai multe piee, diminuarea riscurilor i adaptarea la cerinele progresului
tehnic.
In cadrul modelului cooperant, concurena se manifest in forme diferite comparativ cu
clasica concuren prin pre: publicitatea, acordarea de avantaje cumprtorului pentru
meninerea i atragerea clientelei etc.
Oligopolul mixt este o alt form de manifestare a comportamentului cooperant,
caracterizat prin existena unei firme lider care se detaeaz de celelalte, prin fora economic,
cota de pia, nivelul eficienei sau gradul de informare i organizare. Cand o structur
oligopolist este caracterizat prin coexistena unei firme dominate care se comport ca un
monopol i un numr de firme mici, firma lider impune concurenilor preul pieei, adic
16

preul care i asigur maximizarea profitului, prin egalitatea dintre venitul marginal i
costul marginal. In funcie de nivelul preului i cel al produciei stabilite de lider, celelalte
firme oligopoliste ii fixeaz preul i cantitile, chiar dac intre ele nu exist nici o inelegere
formal sau informal in acest sens. Firma lider, ca ,,firm barometru al preurilor, cunoate cel
mai bine starea pieei i dispune de mijloace pentru a domina adversarii. In oligopol sunt situaii
cand dou sau trei firme dau semnalul modificrii preurilor sau realizeaz prin rotaie acest rol.
Dilema fundamentala a oligopolului
Comportamentul oligopolului este, n mod necesar, un comportament strategic. n deciderea
strategiilor, oligopolitii se confrunt cu dilema fundamental: competiie sau cooperare.
Firmele acionnd ntr-o industrie oligpolist vor obine mai multe profituri ca grup dac
coopereaz; orice firm individual poate ns realiza mai multe profituri pentru sine dac
dezerteaz, n timp ce altele coopereaz.
ntr-o industrie perfect competitiv exist ns, att de multe firme care nu pot atinge soluia
cooperant, dect dac este format un corp central de guvernare, de ctre elel nsele, sau de ctre
guvern, pentru a impune comportamentul necesar tuturor firmelor. Dimpotriv, puinele firme ale
unei industrii oligopoliste vor recunoate elel nsele posibilitatea cooperrii pentru a evita
pierderea de profituri care va rezulta din comportamentul rival.
Problema oligopolistului este foarte diferita de celelalte tipuri de intreprinzatori. Pe pietele cu
libera concurenta nici un participant nu poate sa influenteze rezultatele altei companii pentru ca
nu are suficienta forta de a modifica preturile. In cazul monopolului nu exista concurenti care pot
fi deranjati.
Dar la oligopol, concurentii pot deranja mult. Orice oligopolist poate influenta beneficiile
celorlalti concurenti. Eforturile de a-si imbunatati propriile rezultate provoaca inexorabil
deteriorarea rezultatelor celorlalti.
Una din problemele majore cu care se confrunta firmele n conditii de oligopol este cea a pretului
de vnzare. Desi practicarea unei politici agresive a pretului nu este recomandabila, fiecare firma
trebuie sa urmareasca n permanenta reactia celorlalti producatori la modificarile ce le opereaza
asupra acestui parametru.
Atunci cnd pe piata actioneaza numai cteva firme de dimensiuni apreciabile, la orice
modificare a pretului de catre una din ele nu se poate sti cu certitudine ct din cererea generala
(din clientela totala) va ramne de partea ei si care parte va fi acaparata de concurenti. Totul va
depinde de comportamentul lor.
Daca, de pilda, una dintre firme mareste pretul de vnzare, ne este deloc sigur ca celelalte
ntreprinderi i vor urma exemplul. Nu o fac pentru ca, n felul acesta, pot sa atraga o parte din
clientela de partea lor si sa si mareasca vnzarile. Daca, dimpotriva, va proceda la scaderea
17

pretului, mai devreme sau mai trziu si celelalte firme vor fi nevoite sa adopte aceeasi decizie,
pentru ca, altfel, si vor pierde cumparatorii..
In cazul cartelului ( oligopol cooperant ), pe baza estimarii cererii totale, se realizeaza intelegerea
formala intre firme cu privire la pret si la impartirea pietelor. Acordurile dintre membrii
cartelului sunt destul de fragile, pericolul prabusirii lor venind din doua directii:
1)

tentatia de a concura este , deseori atat de puternica, incat, mai devreme sau mai tarziu,

unul sau altul dintre parteneri nu va mai actiona corespunzator intelegerilor convenite cu privire
la pret sau la cantitatea produsa; din momentul in care interesul individual incepe sa prevaleze
asupra celui comun, dorinta firmelor de a-si spori productia va conduce la reducerea pretului si la
dezmembrarea cartelului care se va transforma in monopol;
2)

pentru a beneficia de unele avantaje create de cartel, concurentii din afara acestuia vor dori

sa se asocieze, subrezind astfel coeziunea dintre partenerii initiali.

In situatia oligopolului necooperant, ficare firma incearca, pe cont propriu, indepedent de
celelalte, sa-si maximizeze profitul, urmand ca echilibrul pietei sa se realizeze fie dinspre
cantitatile de bunuri create, fie dinspre preturi. Deci, firma regleaza fie volumul productiei, fie
pretul, miscarea celuilalt element fiind lasata la latitudinea pietei.
Oligopolul necooperant sau asimetric este efectul manifestarii unui comportament de dominare a
unor firme de catre altele. Acest comportament nu trebuie absolutizat, firmele oligopoliste fiind
interdependente chiar si in ceea ce priveste formarea preturilor. Daca veniturile unei firme
oligopoliste cresc prin sporirea volumului vanzarilor ca urmare a reducerii pretului, este de
asteptat ca si concurentii sa procedeze la fel, recastigandu-si astfel clientii.Daca actiunile se
repeta, apare un adevarat razboi al preturilor , ajungandu-se astfel la punctul zero al profitului,
dar restabilindu-se echilibrul.
Capitolul III Solutii ale problemelor oligopolistilor
Solutiile legale la problemele oligopolistilor au fost studiate in secolul trecut. Solutia lui
Cournot (1801-1877) presupune ca, competenta se stabileste nu in termeni de preturi ci de
cantitati. Analiza se refera la un duopol, chiar daca rezultatele sale sunt generalizabile pentru
majoritatea companiilor. Fiecare duopolist, tinand cont de cantitatea pe care o produce
concurenta, calculeaza cantitatea pe care trebuie sa o produca pentru a-si maximiza beneficiile.
Asta va produce o crestere a productiei totale si o diminuare a pretului pietei, ceea ce va cere un
nou calcul pana cand, pentru masuri succesive, ambele duopoliste, se ajunge la o situatie de
echilibru. In rezultatul final vor exista beneficii extraordinare pentru ambele companii, dar nu
atat de mari ca cele care s-au obtinut in cazul unui acord.
Rationamentul propus de Cournot nu este bun din doua motive: nici duopolistii nu pot ignora
persistent interdependenta lor, nici nu sunt motive care sa limiteze modalitatea lor de concurenta
18

in variatia cantitatii produse. Daca se decid sa concureze prin scaderea preturilor, rezultatul va
conduce la o solutie cu preturi si cantitati produse, egale cu cele de pe piata cu libera concurenta.
Stackelberg (1905-1946) propune ca fiecare duopolist sa poata activa ca lider sau ca firma
executanta (secundul). Liderul este cel care isi decide independent propriul sau comportament,
considerand ca este cel mai puternic si ca va putea impune in fata concurentei acest rezultat.
Secundul este cel care accepta deciziile liderului ca date si le optimizeaza folosindu-si propriul
comportament. Daca duopolul este asimetric, adica are un lider si un secund, rezultatul va fi
stabil. Duopolul simetric, in care ambii activeaza ca secunzi este cazul analizat de Cournot.
Duopolul simetric, in cadrul caruia ambele companii incearca sa se comporte ca lideri va
provoca un razboi al preturilor, care se va rezolva doar prin abandonul uneia din ele, dand
faliment sau acceptandu-si pozitia de dependenta.
Problema supracererii serveste pentru a explica stabilitatea pretului in oligopol. Daca un
oligopolist isi diminueaza pretul, ceilalti concurenti se comporta in acelasi fel, astfel incat primul
nu-si va putea creste sensibil vanzarile: pentru preturi mai mici decat cele stabilite, cererea
rezulta a fi inelastica. In schimb, daca incearca sa creasca preturile, ceilalti oligopolisti nu-l vor
urma, pentru ca vanzarile se vor reduce puternic: cererea pentru preturi superioare celui stabilit
este foarte elastica. Cele doua forme de manifestare ale cererii pe marginea pretului stabilit se
intalnesc, in sensul ca il mentin stabil.
Concluzii si recomandari
Oligopolul reprezint structura de pia cu cea mai mare rspndire n rile
dezvoltate din punct de vedere economic. Pe piaa de oligopol, oferta este asigurat de
un numr mic de firme (civa vnztori), ntre care nu exist diferene semnificative
sub aspectul nzestrrii tehnice, forei economice, nivelul costului mediu, gradului de
internaionalizare a activitii. Fiecare vnztor deine o pondere important n oferta
total i are capacitatea de a influena piaa: n mod direct prin deciziile privind preul,
cantitatea, publicitatea, lansarea de modele noi, modul de comercializare etc., i indirect
prin reaciile pe care fiecare le are la aciunile concurenilor.
Concurena dintre oligopoliti este un fenomen economic important. Deoarece
grupul de firme este destul de mic pentru ca fiecare firm s ia n considerare la modul
propriu modul n care vor reaciona alte firme la ceea ce face ea, modelele posibile de
comportament sunt foarte numeroase.
Pe piaa cu concuren de oligopol cererea este atomizat, iar barierele de
intrare pentru concurenii noi sunt foarte puternice. Acestea constau n bariere tehnice
(deinerea de licene, brevete etc.), financiare (privilegii speciale cu marile instituii de
credit care sunt piedici pentru eventualii nou venii) i organizatorice (contracte de
19

exclusivitate cu furnizorii de anumite materii prime, cu productorii de autoturisme).

Amploarea pieei de oligopol se apreciaz prin ponderea pe care primele 3 sau
4, cele mai puternice firme dintr-o ramur, o dein n valoarea adugat, cifra de afaceri,
volumul produciei, ocuparea forei de munc .a. n totalul industriei respective.
Razboi al preturilor
Concurenta prin pret - situatie in care o firma cauta sa castige o cota de piata cat mai mare prin
practicarea unor preturi inferioare celor ale concurentei, care reactioneaza asemanator, creanduse un adevarat cerc vicios. Atunci cand o firma doreste sa evite razboiul cu concurenta la nivelul
pretului, ea va cauta sa se infrunte pe alte planuri, cum ar fi: produsul, publicitatea, promovarea
vanzarilor (cadouri, prime) s.a.
Situarea magazinelor in apropierea locului de consum si deschiderea de reprezentante si filiale
ale producatorului, pentru a servi mai bine piata, pot constitui, de asemenea, o baza pentru
competitia in afara pretului; formele cele mai importante ale acestei competitii raman insa
mijloacele promotionale.
Exemple de competitie in afara pretului:
- diferentierea produsului - prin aceasta actiune se evita comparatia de pret cu produsele
competitive apartinand concurentei; producatorul poate face dificile comparatiile privind pretul
accentuand asupra unor inovatii minore (variante multiple de produs, ambalaje diferite s.a.), care
perturba perceperea pretului exact de consumatori;
- servicii conexe - credit, expeditie gratuita, acceptarea restituirii produselor cumparate, instalare
gratuita, garantie, piese de schimb etc.
- publicitatea - este un mijloc important de influentare a cumparatorilor (prin persuasiune). Este
o modalitate de actiune mai greu de imitat pe termen scurt (reactia concurentei poate fi si ea
intarziata).

20

Bibliografie
1. Dictionar Macmillan de Economie Moderna, Editura Codecs, 1999
2. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus Economie, editia a XV-a , Editura Teora,
2000
3. Monica Dudian Bazele Economiei, Editura All Beck, 2001
4. Aurel Iancu Tratat de economie vol.3 Piata, Concurenta, Monopol, Editura Expert,
Bucuresti, 1992
5. Victor Ploae Economie Politica Microeconomie (Note de curs), Constanta : Ex Ponto,
1999
6. Constantin Gogoneata, Catalin Darmon, Liviu Plugaru, Economie: Manual pentru clasele
a X-a si a XI-a, Bucuresti, Humanitas Edicational, 2002
7. Catedra de Economie, Colectivul de Micro si Macroeconomie MICROECONOMIE
(Note de curs), Ediia a II-a, Editura Universitii de Vest, Timioara, 2009
8. Monica Dudian Bazele Economiei, Editura All Beck, 2001
9. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus Economie, editia a XV-a , Editura Teora,
2000
10. http://www.eumed.net/ecorom/VIII.%20%20Pietele
%20neconcurentiale/3%20oligopolul.htm
11. http://www.mariusboita.acciza.ro

21