BURSELE DE PRODUSE AGRICOLE

1.1. Burse de produse agricole pe plan internaţional

1.1.1. Pieţele agricole şi activitatea bursieră
pe plan mondial
În prezent, tranzacţiile bursiere cu produse agricole şi agroalimentare se derulează într-
un număr foarte mare de burse, printre care pe primul loc se situiază
Bursa Chicago Board of Trade (CBOT), care s-a înfiinţat în anul 1848 având ca obiect de
activitate tranzacţiile cu cereale, în cadrul căreia contractele tip spot au fost înlocuite de cele
forward.
Producătorii de cereale din zona Chicago vindeau cerealele comercianţilor locali, care le
revindeau la un preţ fix la Chicago unor angrosişti, care le preluau şi le transportau pe apă, numai
primăvara.
Angrosiştii locali primeau pe lângă preţul sigur obţinut şi credite de la comercianţii din
Chicago sau de la bănci, care se utilizau pentru plata furnizorilor de cereale.
Mai târziu, în perioada 1881-1885, a crescut numărul de speculatori, care cumpărau sau
vindeau drepturile de proprietate asupra cerealelor, realizându-se mai mult un comerţ scriptic şi
nu unul efectiv.
Cerealele au reprezentat primele active în evoluţia contractelor la termen. În prezent,
alături de principalele cereale (grâu, porumb, secară, orz şi ovăz), la bursele de mărfuri se
tranzacţionează şi animale vii, produse tropicale etc.
Piaţa bursieră agricolă tranzacţionează, în principal, mărfuri fungibile, unde se includ şi
produsele agricole vegetale, animalele în viu, precum şi unele produse agricole prelucrate cum
ar fi: carne de porc, carne de vită, carne de pasăre etc.
 Dintre produsele agricole vegetale, dominante în ringurile bursiere ale lumii sunt
cerealele.
Pe plan mondial, porumbul şi ovăzul sunt folosite în principal ca furaje, orezul în
consumul uman, grâul se utilizează pentru obţinerea unor produse alimen-
tare necesare consumului uman, dar şi ca furaj (grâul furajer) etc.
În majoritatea ţărilor de pe glob, porumbul se utilizează ca furaj, dar în America
Centrală, Mexic cât şi în alte ţări ale lumii, porumbul constituie un produs important în consumul
uman.
Porumbul s-a extins rapid şi în majoritatea zonelor agricole din Europa.
În prezent, pe plan mondial există circa 150 de varietăţi de porumb. Această
diversitate a determinat utilizarea de către producătorii agricoli, dar şi de către alţi operatori
implicaţi în piaţa porumbului, a unui sistem de gradare în vederea facilitării cuantificării
recoltelor obţinute, respectiv a evaluării acestora.
Varietatea de porumb, care reprezintă aproape 99 % din producţia americană, este
porumbul crenelat, care are mai multe varietăţi:
 Galben – domină pieţele de furaje şi pieţele pentru măcinarea umedă, din care
rezultă mălaiul şi alte produse pentru consum uman şi folosirii în industria
alimentară;
 Alb – folosit pentru măcinare uscată, prin care se produce mălai de consum şi
pentru industria alimentară;
 Mixt – care se folosește în exclusivitate pentru furajarea animalelor.
Porumbul dulce este o altă varietate frecvent întâlnită pe continentul american.
În continentul american, întâlnim centura porumbului, care cuprinde statele Illinois,
Indiana, Iowa, Missouri, Nebraska, Ohio şi Dakota de Sud. În această zonă se obţine cea mai
mare pondere a producţiei de porumb american.
Politica agricolă a Statelor Unite ale Americii încearcă susţinerea preţurilor cerealelor,
astfel încât să fie evitată constituirea unor stocuri de mari dimensiuni, care ar contribui la
scăderea preţurilor.
Cererea şi oferta principalelor ţări exportatoare, respectiv importatoare, exercită o
influenţă decisivă asupra preţului porumbului, la care se adaugă şi preţurile animalelor la export,
care reprezintă un alt factor decisiv ce determină nivelul preţului porumbului.
 Contractele futures de porumb şi opţiunile pentru contractele futures porumb sunt
negociate, într-o proporție foarte ridicată, la CBOT şi la Bursa de Mărfuri MidAmerica
Commodity Exchange.
Grâul constituie una dintre cerealele cele mai vechi şi cu o largă utilizare.
În prezent, se întâlnesc două varietăţi importante de grâu: de iarnă şi de primăvară.
În S.U.A. se cultivă un număr de cinci varietăţi, şi anume: roşu dur de iarnă, roşu moale
de iarnă, roşu dur de primăvară, durum şi alb.
Dintre cele 5 varietăți, dominant este varietatea de grâu roşu dur de iarnă.
Anul agricol pentru grâu se înscrie în perioada 1 iunie – 31 mai anul următor.
Contractele şi opţiunile pentru contractele futures de grâu sunt negociate la:
 CBOT și Bursa de Mărfuri MidAmerica , pentru grâu moale roşu de iarnă;
 Bursa de Cereale din Minneapolis pentru grâu roşu dur de primăvară şi grâu alb;
 Bursa de Mărfuri din Kansas pentru grâu roşu dur de iarnă.
Ovăzul este o altă cereală importantă tranzacţionată pe pieţele bursiere.
Se cultivă cinci varietăţi principale de ovăz: alb, roşu, cenuşiu, negru (inclusiv maro) şi
galben.
S.U.A. obţine cea mai mare parte a producţiei de ovăz alb. Anul oficial agricol
american la ovăz este 1 iulie – 30 iunie, anul următor.
Orezul, în S.U.A. se cultivă trei tipuri de orez, şi anume: lung, mediu şi scurt.
„Centura” de cultivare a orezului cuprinde statele: Arkansas, California, Louisiana,
Texas, Missisipi şi Missouri.
Anul agricol este 1 august – 31 iulie, anul următor.
Contractele futures de orez şi opţiuni sunt tranzacţionate la Bursa de Mărfuri
MidAmerica.
Orzul este destinat, în principal, furajării porcinelor şi taurinelor, dar și pentru
producerea malţului pentru bere.
Secara este singura plantă cerealieră, în afara grâului, folosită şi pentru producerea
pâinii. În Canada şi S.U.A. se foloseşte pentru consumul alimentar, furaj, sămânţă şi obţinerea
unor produse industriale (de exemplu whiskey).
Contractele futures pentru secară se negociază la Bursa de Mărfuri din Winnipeg
(Canada).
 Soia este o plantă care în Statele Unite ale Americii se cultivă pe mari suprafețe, în
prezent producţia de soia reprezintă aproape 50 % din producţia mondială.
Cea mai mare cerere este pentru făina şi uleiul de soia. Sub acest aspect, uleiul de soia are
o pondere de circa 25 % din totalul consumului de ulei (55).
La CBOT se negociază contracte futures pentru soia, ulei şi făină de soia și contracte pe
opţiuni pentru soia se negociază la Bursa de Mărfuri MidAmerica.
De asemenea, contracte futures de soia se negociază şi la bursele de cereale din Tokyo şi
Osaka.
În concordanță cu bursele de cereale sunt şi bursele de animale şi produse animale.
În S.U.A. producţia de carne de porc este concentrată în „Centura porumbului”, în statele
Iowa, Illinois, Indiana şi Ohio.
Oferta de carne de porc este influenţată de o multitudini de factori, care acţionează pe
termen scurt şi pe termen lung.
Pe termen scurt, se află sub influenţa numărului de porci oferiţi pieţei, care influenţează
preţul cărnii şi al produselor din carne, la care se adaugă şi costul refrigerării.
Pe termen lung, situaţia stocurilor de animale, costurile furajelor şi gradul de rentabilitate
au o influență deosebită în stabilirea preţurilor de piaţă.
Cererea de carne de porc şi preparate se află sub influența evoluţiei raportului preţ /
venituri şi al preţului produselor din carne concurente.
Contractele futures şi options pentru porci vii şi carcase congelate se negociază la CBOT,
iar la MidAmerica Commodity Exchange contractele futures pentru porci vii.
Producţia de carne de vită se realizează în cadrul a trei sectoare:
 primul, produce viţei sau animale pentru carne;
 al doilea, de îngrăşare, localizat în zona „Centurii porumbului” şi a marilor
preerii (32);
 al treilea, sectorul de sacrificare.
La Chicago Mercantile Exchange (CME) se negociază contractele futures şi options
pentru futures de vite vii, inclusiv cele de carne de pui şi de porc.
De asemenea, la MidAmerica Commodity Exchange se negociază contractele futures
pentru cornute mari.
 Clauzele contractelor futures diferă de la o bursă la alta, chiar şi atunci când este vorba de
un acelaşi activ de bază. Diferenţierile se referă la nivelul de calitate al produselor ce fac
obiectul tranzacţionării.

4.1.2. Principalele burse de mărfuri agricole contemporane

În prezent funcţionează circa 40 de burse de mărfuri agricole internaţionale
puternice, prin care se negociază contracte ce cuprind 80-100 de produse, existând
tendinţa de creștere majoră a numărului de contracte negociate, în special a celor futures şi
options.
După datele statistice publicate, cele mai importante burse de produse agricole din lume
sunt următoarele:
■ pentru cereale: bursele din Chicago, Chicago Board of Trade (CBOT), unde cotează
grâul, porumbul şi ovăzul, Asociaţia de Comerţ pentru Cereale şi Furaje din Londra (GAFTA) şi
din Bangkok (Thailanda), renumită pentru tranzacţiile de orez;
■ pentru seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale: Chicago Board of Trade,
bursă unde se realizează tranzacţii pentru boabe de soia, făină de soia, ulei de soia; Mărfurile
agricole ce fac obiectul contractelor futures pe plan mondial, precum şi piaţa la termen din
Rotterdam care, fără a fi organizată sub forma unei burse clasice, dă publicităţii cotaţii pentru
principalele sortimente de seminţe şi uleiuri vegetale comestibile (28);
■ pentru zahăr: bursa la termen din Londra (The United Terminal SugarMarket), unde
se tranzacţionează atât zahăr brut, cât şi zahăr rafinat; bursa de zahăr rafinat din Paris; bursa de
zahăr şi cafea din New York, New York Coffee and
Exchange;
■ pentru cauciucul natural: bursele din Kuala Lumpur (Malaysian Rubber
Exchange and Licensing Board), unde cotează aproximativ 15 sortimente de cauciuc natural, din
Singapore şi din Londra;
■ pentru bumbac: bursele din New York (New York Cotton Exchange), cea
mai reprezentativă pentru tranzacţiile la termen ale bumbacului american, din Liverpool,
reprezentativă pentru tranzacţiile pe termen scurt;
■ pentru piei brute, piaţa din Chicago este cea mai reprezentativă, întrucât
concentrează cea mai mare parte a tranzacţiilor cu piei brute, umede, sărate, debovine, viţei, cai,
oi şi capre.
După opinia specialiștilor în domniu, se apreciază că, pe plan mondial, cele mai
importante burse de mărfuri agricole sunt următoarele:
 Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT);
 Federaţia Asociaţiilor de Mărfuri (FAM);
 Asociaţia de comerţ cu cereale şi furaje (GAFTA).
Principalele repere privind evoluţia burselor de mărfuri din S.U.A., consem-nate de
specialişti, sunt următoarele:
■ 1848 – Chicago Board of Trade (CBOT) îşi începe activitatea ca piaţă spot
pentru cereale;
■ 1865 – Chicago Board of Trade introduce primele contracte futures;
■ 1870 – se înfiinţează New York Cotton Exchange, unde începe tranzacţio-narea
contractelor futures cu bumbac;
■ 1872 – se constituie New York Mercantile Exchange, care îşi începe activi-tatea cu
tranzacţii spot cu unt şi brânză;
■ 1882 – este fondată Coffee Exchange of the City of New York, care, ulterior, devine
actuala Coffee, Sugar & Cocoa Exchange;
■ 1919 – Chicago Butter & Egg Board se reorganizează şi devine Chicago Mercantile
Exchange; se introduc contractele futures cu unt şi ouă;
■ 1933 – se formează Commodity Exchange Inc., prin fuzionarea a patru burse existente
la acea dată: National Metal Exchange, Rubber Exchange of New York, National Raw Silk
Exchange şi New York Hide Exchange. La noua bursă
astfel formată se tranzacţionează contracte futures cu cupru, argint, cositor, piei de animale,
cauciuc şi mătase (28);
■ 1972 – Chicago Mercantile Exchange înfiinţează, în cadrul său, International Monetary
Market (IMM) şi inaugurează tranzacţionarea contractelor futures cu valute, reprezentând
primele contracte financiare futures;
■ 1975 – Chicago Board of Trade introduce primele contracte futures asupra
ratei dobânzii;
 ■ 1977 – patru burse independente: Coffee, Sugar & Cocoa Exchange, Commodity
Exchange, Inc., New York Cotton Exchange şi New York Mercantile Exchange îşi deschid o
sală de tranzacţii comună, administrată de o companie de prestări servicii, numită Commodities
Exchange Center, Inc.;
■ 1982 – Kansas City Board of Trade introduce primul contract futures cu indici bursieri,
Value Line Composite Index Futures;
■ 1982 – Comisia pentru tranzacţiile futures cu mărfuri permite burselor de mărfuri
începerea tranzacţiilor cu opţiuni asupra contractelor futures;
■ 1994 – New York Mercantile Exchange şi Commodity Exchange, Inc.fuzionează,
formând o singură bursă: NYMEX/COMEX, unde se tranzacţionează
contracte futures, precum şi opţiuni asupra contractelor futures.
Dintre majoritatea burselor de mărfuri, pe prim plan se situează Bursa de Mărfuri din
Chicago, considerată principala bursă de produse agricole din lume.
Sub denumirea de Chicago Board of Trade, bursa a fost fondată în anul 1848, de un
număr de 82 de negustori, urmare a înfloririi comerţului cu cereale. Scopul urmărit initial era de
a dezvolta comerţul la nivelul oraşului, precum şi de a asigura un loc adecvat unde să se poată
desfăşura schimburile de mărfuri.
La începutul funcţionării sale, în cadrul bursei erau utilizate contractele forward, însă,
datorită dezavantajelor acestora (în principal a faptului că acestea nu erau standardizate în ceea
ce priveşte calitatea produselor, respectiv a datei de livrare), ele au fost înlocuite cu contractele
futures, care erau standardizate.
În prezent, bursa de mărfuri din Chicago, deţine câteva recorduri de necontestat, dintre
care menționăm:
■ Metropola Chicago şi-a consolidat rolul de centru vital al comerţului cu cereale, mai
mult de 90 % din tranzacţiile internaţionale cu cereale fiind legate, direct sau indirect, de aceasta;
■ Chicago Board of Trade a ajuns cea mai mare bursă din lume din punct de vedere al
volumului afacerilor, la fiecare minut încheindu-se operaţiuni ce depăşesc un milion de dolari;
■ Bursa din Chicago este cea mai diversificată bursă din lume, aici comercializându-se de
la aur până la carne de pasăre congelată, cu toate că este considerată una dintre cele mai
specializate burse de cereale.
 Activitatea la Bursa din Chicago se desfăşoară timp de cinci zile pe săptămână, între
orele 9,30 şi 13,15.
Unitatea tranzacţionată este lotul de 5000 de busheli. Cotaţiile sunt exprimate în cenţi /
bushel, FOB Chicago (55).
Preţurile înregistrate la bursa din Chicago sunt urmărite de toţi operatorii interesaţi, care
intervin în activităţile de producţie şi comercializare a produselor agroalimentare, din întreaga
lume.
Preţurile stabilite la această bursă sunt considerate preţuri internaţionale, de referinţă şi
reprezintă un barometru al evoluţiei pieţelor bursiere comerciale internaţionale a cerealelor, adică
a unor produse de importanţă vitală pentru populație.
Federaţia Asociaţiilor de Mărfuri (The Federation of Commodity Association, cu
sediul la Londra) este o organizaţie recunoscută pe plan european, ce a fost fondată în anul 1943,
cu scopul de a permite diferitelor firme să acţioneze împreună, pentru a rezolva activități de
interes comun.
Dintre principalele obiective ale acestei Federaţii menționăm :
 promovarea şi protejarea intereselor membrilor federației;
 promovarea sau stoparea legislaţiei (după caz), în funcţie de interesele membrilor
federației;
 promovarea de schimburi de informaţii cu diverse alte organizaţii,
guvernamentale sau neguvernamentale.
Principalele mărfuri agricole, care fac obiectul activităților federaţiei sunt: cacao, cafea,
cereale, furaje.
Asociaţia de comerţ cu cereale şi furaje (The World of Gafta) a fost înființată cu scopul
acordării de servicii membrilor acestei asociații, dar și pentru.încheierea unor contracte uniforme
și a reprezentării membrilor săi ș.a.
Sediul asociației este la Londra din anul 1971 când a fuzionat cu London Corn Trade
Association, fondată în 1878 şi Cattle Food Trade Association, fondată în 1906.
Activitatea are în structură patru secţiuni:
 contracte;
 sisteme de apel şi arbitrare;
 serviciu de mostre şi analiză;
  secţia de prognoză – London Grain Futures.
GAFTA își desfășoară activitatea pe baza contractelor care se estimează la circa 80
milioane tone de cereale şi furaje fizice negociate annual.
Un rol deosebit de important l-au avut şi bursele din Franţa, Anglia, Germania şi
Japonia.
În Franţa, Bursa din Paris a înființată în anul 1724, apoi au apărut și bursele din Lyon,
Toulouse, Rouen, Le Havre ș.a. (7, 31).
În anul 1797, la Paris, s-a înfiinţat „La Halle de Blé” care desfășura tranzacţii cu grâu.
Bursa franceză se internaţionalizează, în anul 1880, iar la începutul secolului XX, atinge
apogeul, plasându-se, în acea perioadă, pe locul al doilea (după Marea Britanie) vizând
plasamentele în exterior.
Reformele din 1983, 1987, urmate de cele din 1990 şi 1991 au dus la o dezvoltare
puternică a activităţii pe pieţele bursiere franceze.
În Anglia, prima bursă britanică s-a numit Royal Exchange şi a fost inaugurată în anul
1571 de către regina Elisabeta I.
La începutul secolului al XIX-lea în Londra funcţionau trei burse de cereale, iar în
prezent, bursele din Anglia ocupă locul al treilea în lume, după cele din America şi din Extremul
Orient.
În Germania, prima bursă de mărfuri a fost deschisă la Frankfurt în 1402, iar primele
acţiuni negociate la această bursă în 1820 au fost cele ale Băncii Naţionale a Austriei.
Tranzacţiile erau concentrate la bursa din Berlin.
După căderea celui de-al treilea Reich, bursa din Frankfurt a fost prima care a început să
funcţioneze din nou în septembrie 1945.
În Japonia, spre deosebire de Europa şi Statele Unite ale Americii, bursele de mărfuri
au apărut înaintea celor de valori.
Bursa de orez din Osaka, în anul 1730, avea statut legal pentru tranzacţio-narea orezului
comercializat pe hârtie, tranzacţionare care nu se deosebea esenţial de comerţul futures modern.
În ultima perioadă, în toate ţările din Europa Centrală şi de Est, puterea publică a luat
măsuri pentru crearea de pieţe bursiere (18).
 În toate aceste ţări, au fost înfiinţate burse de mărfuri şi de valori, care contribuie la
derularea normală a relaţiilor de piaţă, la transparenţa documentelor comerciale pe care le
exercită participanţii la viaţa economică.
Procesul de integrare a economiilor naţionale ale acestor ţări va accelera perfecţionarea
continuă a pieţei bursiere sub aspect instituţional, legislativ, precum şi a mecanismelor şi
procedeelor de funcţionare ale instituţiilor bursiere naţionale şi internaţionale.
Se manifestă o tendință evidentă de internaţionalizare a tranzacţiilor bursiere, care se
desfăşoară pe fondul globalizării economiei mondiale,
Cele mai importante burse de mărfuri din lume au un rol important în stabilirea preţurilor
internaţionale, oferă informaţii operative, utile, cu privire la volumul cererii şi ofertei şi a
raportului dintre ele, fiind denumite burse internaţionale (32, 55).
Tranzacţiile futures din S.U.A., datorită flexibilităţii la tendinţele pieţei agricole şi a
mecanismului de reglare a riscurilor, a reacţionat puternic la procesul de
internaţionalizare. Prin legăturile sale cu bursele din alte ţări, ca urmare a extinderii contractelor
cu caracter internaţional şi a implementării de sisteme de tranzacţionare electronică, bursele
futures americane şi-au dezvoltat pieţe bursiere atractive pentru investitori şi firmele acestora
din întreaga lume.
În practică, granițele dintre bursele de mărfuri specializate şi cele generale nu mai există,
ele căpătând un caracter universal.
Caracterul de universalitate al burselor este consemnat şi în diferite directive
europene, care nu mai fac distincţie între bursele de mărfuri, implicit şi cele agricole şi alte tipuri
de burse.
Tendinţa de internaţionalizare a burselor de mărfuri se manifestă mai ales în spaţiul
intereuropean, iar constituirea U.E. a impulsionat procesul de apropiere a pieţelor.
Interconectarea bursei americane cu o bursă futures străină a fost stabilită, pentru prima
oară, între Bursa Chicago Mercantile Exchange (CME) şi Bursa Monetară Internaţională din
Singapore (SIMEX).
Primele operațiuni de acest gen s-au realizat în 1987, la CBOT, bursele americane futures
intrând în competiţie directă cu pieţele japoneze, în general cu cele din Extremul Orient.
 Pe măsură ce mediul mondial al afacerilor evoluează, are loc şi perfecţionarea
instrumentelor financiare, apar noi produse şi proceduri în cadrul tranzacţiilor pe pieţele bursiere,
în special cele de futures şi opţiuni.
Cele mai importante produse agricole și alimentare și bursele care le tranzacționează
sunt prezentate în tabelul 4:
Tabelul 4
Produse agricole şi alimentare şi bursele care le tranzacţionează
Nr. crt. Denumirea Denumirea bursei
produsului
1. Porumb Chicago Board of Trade, MidAmerica
Commodity Exchange
2. Grâu Chicago Board of Trade, Kansas City Board of
Trade, Minneapolis
Grain Exchange, Winnipeg Commodity
Exchange, London Fox
3. Orez Chicago Rice and Cotton Exchange, London
Fox
4 Ovăz Chicago Board of Trade, MidAmerica
Commodity Exchange, Winnipeg
Commodity Exchange
5. Orz Winnipeg Commodity Exchange, London Fox
6. Secară Winnipeg Commodity Exchange
7. Boabe de soia Chicago Board of Trade, Tokyo Grain
Exchange, Osaka Grain
Exchange, MidAmerica Commodity Exchange,
Hong Kong Futures
Exchange, Manila International Futures
Exchange
8. Făină de soia Chicago Board of Trade, London Fox,
MidAmerica Commodity Exchange
9. Ulei de soia Chicago Board of Trade
10. Zahăr Coffee, Sugar and Cocoa Exchange, London
Fox, Marche à Terme
International de France, Tokyo Sugar
Exchange, Osaka Sugar
Exchange, Hong Kong Futures Exchange,
Manila International Futures Exchange
11. Fasole roșie Tokyo Grain Exchange, Osaka Grain Exchange
12. Cartofi London Fox, Marche à Terme International de
France
13. Vite vii Chicago Mercantile Exchange, MidAmerica
Commodity Exchange,
Sidney Futures Exchange, Bolsa de
Mercadorias y Futuros Sao Paolo
14. Porci vii Chicago Mercantile Exchange, MidAmerica
Commodity Exchange,
London Fox
15. Carcase de porc Chicago Mercantile Exchange
16. Pui de găină Chicago Mercantile Exchange
17. Carne de miel London Fox
18. Cacao London Fox, Coffee Sugar and Cocoa
Exchange, Koala Lumpur
Commodity Exchange
19. Cafea Coffee Sugar and Cocoa Exchange, London
Fox, Bolsa de Mercadorias
y Futuros Sao Paolo, Manila International
Futures Exchange
20. Bumbac New York Cotton Exchange, Nagoya Textile
Exchange, Bolsa de
Mercadorias y Futuros Sao Paolo
21. Lână Tokyo Commodity Exchange
22. Cauciuc Tokyo Commodity Exchange, Kobe Rubber
Exchange, Kuala Lumpur
Commodity Exchange
23. Miez de nucă de cocos Manila International Futures Exchange
24. Concentrat de suc de New York Cotton Exchange
portocale congelat
25. Canola Winnipeg Commodity Exchange
26. Semințe de in Winnipeg Commodity Exchange
27. Semințe de sorg Kansas City Board of Trade
28. Cherestea Chicago Mercantile Exchange

Cele mai importante burse de mărfuri din lume sunt prezentate în tabelul 5.
 Tabelul 5
Principalele burse de mărfuri la nivel mondial
Nr. crt. Denumirea bursei de mărfuri
1. AEX EXCHANGES (EURONEXT Amsterdam)
2. AMERICAN STOCK EXCHANGE
3. AUSTRALIAN STOCK EXCHANGE
4. BOLSA DE MERCADORIAS & FUTUROS

5. BOMBAY COMMODITY EXCHANGE LIMITED

6. BOMBAY STOCK EXCHANGE
7. BOURSE DE MONTREAL
8. BOVESPA – SAO PAULO STOCK EXCHANGE
9. BRUSSELS EXCHANGES (EURONEXT Brussels)
10. BUDAPEST COMMODITY EXCHANGE
11. BUDAPEST STOCK EXCHANGE
12. BUENOS AIRES FUTURES MARKET – MAT
13. BVLP – LISBON AND OPORTO EXCHANGE
14. CENTRAL JAPAN COMMODITY EXCHANGE
15. CHICAGO BOARD OF TRADE
16. CHICAGO BOARD OPTIONS EXCHANGE
17. CHICAGO MERCANTILE EXCHANGE
18. COPENHAGEN STOCK EXCHANGE – THE FUTOP MARKET
EUREX
19. EUREX
20. EURONEXT AMSTERDAM DERIVATIVES MARKETS N.V.
21. EURONEXT BRUSSELS
22. EURONEXT PARIS SA
23. EUROPEAN ENERGY EXCHANGE
24. FC& M, CITRUS FRUIT AND COMMODITY FUTURES
MARKET OF VALENCIA
25. FUKUOKA FUTURES EXCHANGE
26. HEX HELSINKI EXCHANGE
27. HONG KONG EXCHANGES AND CLEARING LIMITED
28. IPE
29. ITALIAN EXCHANGE – ITALIAN DERIVATIVES MARKET
(IDEM)
30. ITALIAN EXCHANGE – ITALIAN INTEREST RATE
DERIVATIVES MARKET (MIF)
31. KANMON COMMODITY EXCHANGE (Fukuoka Futures
Exchanges)
32. KANSAI AGRICULTURAL COMMODITIES EXCHANGE
(KANEX)
33. KANSAI CITY BOARD OF TRADE.
34. KOREA FUTURES EXCHANGE
35. KOREA STOCK EXCHANGE
36. LONDON INTERNATIONAL FINANCIAL FUTURES AND
OPTIONS EXCHANGE
(LIFFE
37. LONDON METAL EXCHANGE LIMITED
38. MALAYSIA DERIVATIVES EXCHANGE BERHAD (MDEX)
39. MEFE
40. MERCADO A TERMINO DE BUENOS AIRES – MAT
41. MERCHANTS' EXCHANGE OF ST. LOUIS, LLC
42. MINNEAPOLIS GRAIN EXCHANGE
43. MONTREAL EXCHANGE (Bourse de Montreal)
44. NATIONAL STOCK EXCHANGE OF INDIA LIMITED
45. NEW YORK BOARD OF TRADE
46. NEW YORK MERCANTILLE EXCHANGE, INC.
47. NEW ZEALAND FUTURES & OPTIONS EXCHANGE, LTD.
48. OM LONDON EXCHANGE
49. OM STOCKOLM EXCHANGE
50. OSAKA MERCANTILE EXCHANGE
51. OSAKA SECURITIES EXCHANGE CO., Ltd.
52. OSLO STOCK EXCHANGE
53. PARISBOURSE SA (EURONEXT Paris SA)
54. PHILADELPHIA BOARD OF TRADE
 55. PHILADELPHIA STOCK EXCHANGE
56. ROSARIO FUTURES EXCHANGE (ROFEX)
57. SFE CORPORATION LIMITED
58. SINGAPORE COMMODIZY EXCHANGE (SICOM)
59. SINGAPORE EXCHANGE DERIVATIVES TRADING LIMITED
60. SOUTH AFRICAN FUTURES EXCHANGE (SAFEX)
61. TAIWAN FUTURES EXCHANGE
62. TEL-AVIV STOCK EXCHANGE, LTD
63. TOKYO COMMODITY EXCHANGE
64. TOKYO GRAIN EXCHANGE
65. TOKYO INTERNATIONAL FINANCIAL FUTURES
EXCHANGE
66. TOKYO STOCK EXCHANGE
67. WIENER BORSE AG
68. WINNIPEG COMMODITY EXCHANGE
69. WTB WARENTERMINBORSE HANNOVER

4.2.Bursele de produse agricole în România

4.2.1. Formarea şi dezvoltarea burselor de produse

agricole în România
Bursele de mărfuri agricole reprezintă pieţe comerciale organizate, specifice
economiilor de piaţă concurenţiale, fiind constituite prin asocierea comercianţilor interesaţi să
încheie afaceri la bursă.
Apariţia fenomenului bursier în România îşi are originile în comerţului practicat de Ţările
Române în perioada secolelor XII – XIX în aşezările comerciale şi în târgurile situate la
intersecţia unor drumuri comerciale importante.
Un moment care nu poate fi omis este acela al apariţiei primului proiect de
lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Brăila, care cuprindea
regulamentul de organizare şi funcţionare a acestor burse şi care a fost publicat în anul 1865, în
ziarul Monitorul, jurnalul oficial al Principatelor Unite Române.
 Factorul determinant al apariţiei burselor de mărfuri a fost creşterea producţiilor de
cereale, la care s-a adăugat dezvoltarea comerţului cu aceste produse.
Localizarea activităţi bursiere în cele patru mari oraşe ţinea cont, în mod evident, de
faptul că Brăila şi Galaţiul erau principalele porturi la Dunăre, iar Bucureştiul şi Iaşiul capitalele
celor două principate.
După Unirea Principatelor, apar primele semnale ale organizării şi funcţionării unei bănci
naţionale. “În Moldova, un grup de mari proprietari încearcă întemeierea unei societăţi de credit
agricol, oferind împrumuturi cu 2 % dobândă, în locul celor 10 % ceruţi de Evrei. Cea din Ţara
Românească ar fi funcţionat şi ca bancă de comerţ
În anul 1868 se înfiinţează Camera de Comerţ şi Industrie, ceea ce va permite
perfecţionarea reglementărilor deja existente referitoare la derularea activităţilor bursiere.
În acest sens, s-a întocmit un nou proiect de lege pentru înfiinţarea unei burse în
Bucureşti, care să permită perfecţionarea reglementărilor din 1865.
În anul 1881 apare prima lege a bursei „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de
schimb şi mijlocitorilor de mărfuri”, o lege de inspiraţie franceză, pe baza căreia se statuau
bursele din Bucureşti, Iaşi, Brăila și Galaţi.
Bursa din Bucureşti, inaugurată la 1 decembrie 1882, este definită ca „un târg, în care
negocierile se fac după reguli dinainte stabilite. Aici se vor situa faţă în faţă oferta cu cererea şi
preţurile se vor stabili prin echilibrarea acestor două elemente hotărâtoare în privinţa preţului
mărfii.”
Comparativ cu activitatea Bursei din Bucureşti, o situaţie distinctă se manifesta însă la
Bursa din Brăila, înfiinţată în anul 1883 şi devenită ulterior Bursa de Cereale Brăila unde, în
perioada interbelică, se stabileau cotaţiile grâului atât pentru România, cât şi pentru Europa de
Sud-Est (22, 24, 25, 26).
La începutul anului 1904 s-a dezbătut proiectul privind „Legea asupra Burselor de
Comerţ”, care se adopta în luna mai a aceluiaşi an.
Prin Legea şi „Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii asupra burselor de
comerţ” (31 iulie 1904) au fost statuate norme moderne de funcţionare şi stabilite mecanisme
mai eficiente de tranzacţionare. S-a realizat transferul centrului de greutate a pieţei de capital în
ringul bursei, bursa devenind pentru prima oară o piaţă reprezentativă, prin care s-a creat
cadrul de manifestare a cererii şi ofertei de capital.
 Cu toate oscilaţiile activităţii bursiere, Bursa din Bucureşti a funcţionat până la
intrarea ţării în primul război mondial, când îşi încetează activitatea.
Această bursă a fost „singura piaţă de importanţă internaţională pentru negocieri
bursiere în sud-estul european”.
În toamna anului 1918 bursa îşi redeschide activitatea, cunoscând o revigorare
spectaculoasă, concretizată în creşterea cursurilor şi a volumului de tranzacţii.
În perioada 1919-1925, Bursa din Bucureşti a fost o piaţă „bull market” (a taurului),
tendinţa de creştere a activităţii bursiere menţinându-se până în 1926, moment în care încep
scăderi lente ale cursurilor acţiunilor.
Este de remarcat faptul că Bursa de Comerţ era definită ca o bursă generală, care
cuprinde: piaţa de mărfuri; piaţa de capital; piaţa serviciilor (închirieri de vase de transport,
asigurări fluviale şi maritime), ceea ce înseamnă că nu s-a făcut o distincţie clară între bursele
de mărfuri, valori sau servicii.
Bursa din Bucureşti realiza: schimb de efecte, cereale şi mărfuri (mărfuri generale), iar
Bursa din Brăila – cereale, mărfuri şi bastimente. Aceleaşi obiecte de activitate se realizau şi în
cadrul burselor din Galaţi şi Constanţa, în timp ce, la bursele din Iaşi şi Craiova primele două
obiectivee erau identice.
După „Marea Unire”, până la Legea din 1929, pe teritoriul naţional românesc au
coexistat, pe lângă bursele ce funcţionau pe baza Legii din 1904, burse cu un regim juridic
specific, ce s-a menţinut şi după actul Unirii. La Arad şi Timişoara îşi desfăşurau activitatea
bursele de mărfuri şi de efecte după regimul juridic maghiar, iar la Cernăuţi bursă în regim
juridic austriac.
După 1929, în bursele din Arad şi Timişoara piaţa de capital nu mai era reprezentativă,
singura bursă de efecte din România fiind Bursa din Bucureşti.
După unirea cu Basarabia din 1919, Legea din 1904 a fost extinsă şi pe acest teritoriu (40,
41, 44, 47, 48, 49, 55).
Un moment semnificativ în statuarea instituţiei bursiere în ţara noastră a fost adoptarea,
în 1929, a Legii asupra burselor, cunoscută sub denumirea de Legea Madgearu, prin care se
reglementează unitar, pe întregul teritoriu naţional al ţării, organizarea şi funcţionarea
burselor.
Printre noutăţile introduse de Legea Madgearu se înscriu următoarele:
 ■ bursele sunt instituţii publice, investite cu personalitate juridică;
■ separarea instituţională şi juridică a activităţii în „Burse de mărfuri” şi „Burse de
efecte, acţiuni şi schimb”. Ultimul tip de bursă a funcţionat doar la Bucureşti, în celelalte oraşe
ale ţării funcţionând doar bursele de mărfuri;
■ sindicalizarea agenţilor oficiali în Camera Sindicală, asociaţie cu răspun-dere solidară,
ceea ce a contribuit la creşterea credibilităţii în instituţia bursieră;
■ înfiinţarea unei „Case de lichidare şi compensaţiuni”, care a facilitat mecanismul
tranzacţiilor bursiere.
Pe baza Legii Madgearu, în perioada interbelică, activitatea bursieră cunoaşte un nou
avânt, mai ales după 1933, când cursurile titlurilor de valoare cresc, cu toate că volumul
tranzacţiilor este încă redus. Au apărut mecanisme financiare moderne, circulaţia titlurilor de
valoare fiind generalizată, băncile având un rol activ.
Au fost legiferate o serie de regulamente cum ar fi „Uzanţele Bursei de Mărfuri din
Bucureşti şi Timişoara”, care priveau operaţiunile de cereale, leguminoase, oleaginoase,
furajere şi seminţe, prin care se precizau condiţiile pentru încheierea de negocieri, cantitatea,
calitatea, preţul, locul şi termenul de predare, contestaţii pe diferite cauze, adică toate elementele
ce convergeau spre standardizarea contractelor şi fluidizarea operaţiunilor la bursele de mărfuri.
Piaţa de mărfuri, în special cea agricolă, era reglementată prin precizări clare referitoare la
oboare (târguri, pieţe, rampe) de cereale şi animale, ceea ce a permis dezvoltarea acestei pieţe cu
instrumente specifice bursei de mărfuri.
În perioada celui de-al doilea război mondial, în general, activitatea bursieră a
continuat până în 1949, când bursele au fost desfiinţate prin Decretul nr. 61 din 18
februarie.
Dacă la începuturile sale bursa a fost un simbol al pieţei în general, purtând denumirea de
Bursă (conform Legii din 1881), apoi de Bursă de Comerţ (conform Legii din 1904), pentru ca
prin Legea din 1929 să se distingă prin denumirile de Bursă de Mărfuri şi Bursă de Efecte,
Acţiuni şi Schimb, aceasta şi-a creat, în timp, cadrul instituţional distinct de reprezentare a pieţei
de capital şi respectiv a pieţei de mărfuri, în ringuri diferite şi sub reglementări specifice.
Perioada 1949-1989 se caracterizează prin întreruperea activităţii bursiere, care a intrat în
contradicţie cu conţinutul doctrinei socialiste, cu formele noi de organizare a economiei de piaţă
centralizate.
 Momentul de referinţă legat de reînodarea tradiţiilor bursiere în ţara noastră este marcat
de sfârşitul anului 1989, de trecerea ţării noastre la un alt regim politic, fundamentat pe
principiile economiei de piaţă concurenţială, liberă.
Mediul comercial a început să se confrunte cu unul din sectoarele sale emergente, cele
mai dinamice, şi anume bursa. S-a ridicat astfel problema înfiinţării instituţiei bursiere,
impusă de rolul pe care aceasta îl poate îndeplini în noile condiţii ale formării economiei de piaţă
concurenţiale, rol ce poate fi sintetizat prin următoarele atribute:
■ capacitatea sa de autoreglare a economiei naţionale prin preţurile-etalon
formate prin cotarea titlurilor înscrise la bursă şi care reflectă cererea şi oferta la scară naţională
(40) ;
■ mecanismul specific de alocare şi realocare a resurselor restrictive, limitate ce
derivă din funcţia de formare a preţurilor (cursurilor) la nivel naţional, cu efecte benefice asupra
restructurării, inclusiv asanării economiei de agenţi economici ineficienţi, neviabili;
■ rampă de lansare a schimburilor externe pentru unii agenţi economici Cadrul
legislativ pentru fondarea instituţiilor bursiere s-a realizat treptat, pe măsura necesităţilor impuse
de viaţa economică. Pe acest temei, formarea cadrului legislativ este marcată de prima lege
referitoare la definirea statutului juridic al agenţilor economici cu capital de stat, în speţă.
Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca societăţi
comerciale şi regii autonome, patrimoniul economic al acestora fiind reorganizat pe principiile
economiei de piaţă concurenţială. Pe acest temei, societăţile comerciale create au fost supuse
procesului privatizării.
Sub aspect juridic, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale se află
sub incidenţele Legii 31/1990, care defineşte pentru prima oară instrumentele financiare ale
pieţei de capital – acţiunile şi obligaţiunile, dar care, în perioada respectivă nu a căpătat
atributele necesare apariţiei pieţei de capital. Legea 33/1991 şi Legea 34/1991 statuează două
categorii importante ale pieţei de capital –
instituţiile bancare şi societăţile de asigurări, stipulând principiul separaţiei între piaţa bancară şi
piaţa de capital.
Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, prin care se restructurează
mediul financiar, instituţional şi de reglementare a transferului de proprietate din sectorul de stat
în cel privat, prevede necesitatea elaborării proiectului legii bursei de valori, care are menirea să
accelereze procesul de privatizare.
De asemenea, se instituie certificatul de proprietate, ce poate fi negociat la bursa de
valori. Din păcate, abia după trei ani, în aprilie 1995, Fondurile Proprietăţii Private, instituţii de
tipul fondurilor mutuale, au organizat prima ofertă publică cu astfel de certificate, punând astfel
bazele unei pieţe primare, componentă a pieţei de
capital. Pasul următor a fost organizarea pieţei bursiere, denumită piaţă secundară, cu rol
deosebit în tranzacţionarea titlurilor de valoare, inclusiv a certificatelor de proprietate.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 552/1992 privind circulaţia titlurilor de valoare, se
instituie autoritatea pieţei de capital, sub titulatura de Agenţia Naţională pentru Titluri de
Valoare, în structura Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Prin Ordinul nr. 943 din aprilie 1993, Ministerul Finanţelor reglementează subscripţia
publică de vânzare a titlurilor de valoare, autorizarea agenţiilor şi agenţilor de negociere a
titlurilor de valoare.
În acest sens, un obiectiv a fost constituirea şi extinderea legăturilor de colaborare cu
burse din alte ţări, în martie 1995 fiind semnat „Acordul de cooperare regională între bursele din
Centrul şi Estul Europei”.
Certificatele de proprietate au fost emise şi distribuite gratuit populaţiei, conform Legii,
proces care s-a încheiat la 31 decembrie 1992.
Legea referitoare la valorile mobiliare şi la bursele de valori, aprobată în
august 1994, asigură o reglementare amplă asupra pieţei de capital, precizând titlurile financiare
specifice pieţei de capital şi instituţiile bursei de valori. Valorile mobiliare pot fi, conform Legii,
acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate
în această categorie de către autoritatea bursieră, denumită Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare (CNVM). Ulterior, au apărut noi reglementări privind activitatea bursieră, în anul
2002 fiind adoptat un pachet legislativ privind piaţa de capital şi bursele de mărfuri şi de valori,
precum şi celelalte instituţii financiare ce acţionează pe aceste pieţe.
Cadrul legal iniţial în domeniul burselor de mărfuri a fost Legea 129/2000, abrogată
ulterior, prin care s-a aprobat Ordonanţa de Guvern nr. 67/1997 privind
pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate, precum şi Legea 31/1990, cu
modificările şi completările ulterioare.
 Prin Legea nr. 129/2000 se precizează că „bursele de mărfuri sunt pieţede interes
general, reglementate şi autorizate, care asigură membrilor şi clienţilor
acestora condiţii centralizate de negociere, precum şi de gestionare a riscurilor prin sisteme
de tranzacţionare şi compensare, pentru operaţiunile urmîtoare:
■ vânzare şi achiziţii la vedere sau la termen, având ca obiect mărfuri cum sunt produsele
agricole sau materiile prime destinate procesării, din categoria celor care, prin natura lor, sunt
bunuri fungibile sau bunuri mobile prin anticipaţie;
■ vânzări şi achiziţii la vedere ori la termen, prin contract spot sau forward, având ca
obiect titluri reprezentative de mărfuri, de tipul recipisei de depozit şi al warantului, al
conosamentului, al poliţei de asigurare şi a altor asemenea, agreate şi clasificate de autoritatea
de supraveghere şi reglementare, precum şi achiziţii sau vânzări la termen prin contractele
futures sau cu opţiuni;
■ vânzări şi achiziţii la termen de active monetare şi financiare sau titluri pe active
monetare sau financiare, precum şi alte active agreate şi clasificate de autoritatea de reglementare
şi supraveghere;
■ navlosiri, asigurări maritime şi fluviale de nave şi încărcătură;
■ vânzări şi achiziţii utilizând şi alte instrumente financiare calificate de autoritatea de
supraveghere şi reglementare.
Potrivit normelor prevăzute de actele legislative în vigoare, o bursă de mărfuri se
administrează de către o societate de bursă, care poate administra mai multe astfel de burse.
Societatea de bursă este o societate comercială pe acţiuni, cu autonomie faţă de
participanţii la piaţă şi care prestează servicii de utilitate publică pentru societăţile de brokeraj
şi clienţii acestora.
Societăţile de brokeraj, prin brokerii lor, execută ordinele de vânzare sau de cumpărare
şi răspund, în cazul executării unui contract la termen, de transmiterea tuturor informaţiilor
privind predarea mărfii, plata contractului ajuns la scadenţă şi îndeplinirea obligaţiilor asumate
prin intermediul lor. Ea este obligată să execute cu bună credinţă, confidenţialitatea şi diligenţa
ordinelor care sunt transmise de clienţi, în ordinea care le-au primit, şi să le înscrie, alături de
contractele pe care le-au încheiat, în registrele pe care Codul Comercial sau alte legi le impun.
De asemenea, societatea de brokeraj are dreptul să solicite şi să primească de la clienţii săi orice
măsură de protecţie împotriva riscului financiar propriu, rezultând din garantarea contractelor
perfectate prin intermediul ei.
Societăţile de brokeraj care au calitatea de membru al bursei de mărfuri şi efectuează
tranzacţii pe piaţa la disponibil, futures sau cu opţiuni şi au autorizarea de
la CNVM, sunt cuprinse în Asociaţia bursei de mărfuri. Aceasta se întruneşte cel puţin o dată
pe an, după întrunirea Adunării Generale ordinare a acţionarilor societăţii de bursă.
Asociaţia bursei are atribuţii specifice legate de supravegherea derulării activităţii
societăţilor de brokeraj, mergând până la suspendarea societăţilor de brokeraj de la negocieri pe
o anumită perioadă de timp (1-6 luni) sau chiar excluderea lor, în cazul unor abateri grave de la
normele emise de CNVM.
În România este evidentă încă o lipsă de interes din partea agenţilor economici faţă
de facilităţile oferite de cadrul organizat de desfăşurare a operaţiunilor comerciale la bursă,
urmare şi a necunoaşterii avantajelor de care pot beneficia agricultorii care urmează să-şi
comercializeze produsele prin bursă.
Practic, producătorii agricoli, în marea lor majoritate proprietari de gospodării de
subzistenţă, nu au capacitatea organizatorică, economică şi financiară de a apela la bursele
agricole, dar nici nu dispun de informaţiile necesare. În acest context, formarea şi extinderea
pieţei funciare este o necesitate inexorabilă ce ar putea descătuşa inerţiile producătorilor agricoli
faţă de fenomenul bursier.
Este evident că între înfiinţarea pieţei funciare şi instituţia bursieră se manifestă anumite
interdependenţe ce trebuie luate în consideraţie în procesul perfecţionării activităţii bursiere, dar
şi al organizării şi desfăşurării pieţei funciare.
Prin funcţiile sale, generale şi specifice, piaţa funciară influenţează economia în
sensul consolidării şi restructurării ei. Ca orice altă piaţă, inclusiv cea bursieră, piaţa funciară
oferă informaţii utile şi oportune participanţilor la tranzacţiile funciare; verifică, în ultimă
instanţă, concordanţa dintre volumul, structura şi calitatea ofertei cu dimensiunile, structura şi
calitatea cererii de pământ.
Prin instrumentele şi pârghiile economice specifice acestei pieţe – preţ, rentă,
arendă, dijmă, redevenţă ș.a., piaţa funciară constituie un mecanism de reglare a cererii şi ofertei
de pământ pe total şi pe elemente componente ale fondului funciar.
Pe lângă aceste funcţii generale, piaţa funciară exercită şi unele funcţii specifice:
 ■ ajustarea structurală şi factor de creştere a dimensiunilor proprietăţii funciare şi a
exploataţiilor agricole, ceea ce asigură exercitarea unei activităţi economice eficiente;
■ favorizează accesul producătorilor agricoli la bursele de mărfuri agroalimentare şi la
instituţiile bancare, la obţinerea de credite;
■ facilitează transferul treptat, obiectiv necesar, al muncii agricole în sectoarele
neagricole, prin vânzarea integrală sau parţială a drepturilor de proprietate asupra pământului
celor care doresc să se dedice activităţilor agricole. În acest sens, se asigură accesul la această
resursă economică care, pe de o parte generează restructurarea pozitivă a economiei naţionale,
iar pe de altă parte, modifică însuşi caracterul procesului de producţie agricol, prin substituirea,
în limite obiectiv necesare, a factorului uman cu factorul capital, ca rezultat al sporirii
dimensiunilor exploataţiilor agricole. În aceste condiţii se accentuează caracterul comercial al
producţiei agricole destinate prioritar pieţei, inclusiv a celei bursiere. Se stimulează astfel
procesele de profilare şi specializare a producţiei agricole în exploataţii cu caracter comercial.
În cadrul acestui tip de bursă, prin importanţa şi rolul pe care îl deţine, se detaşează
bursele de mărfuri agricole.
Spre deosebire de alte tipuri de pieţe, bursele de mărfuri agricole sunt strict localizate. Ele
sunt pieţe organizate instituţional conform unor reguli şi proceduri precise care, prin intermediul
cotaţiilor, respectiv prin mecanismul de formare a preţurilor (cotare), contribuie la reglarea
tuturor celorlalte pieţe, publice sau private. Toate aceste caracteristici îşi pun amprenta asupra
funcţionării, organizării
şi managementului sistemului bursier.
Tranzacţionate în cadrul burselor de mărfuri agricole, contractele la termen
(futures) sunt înţelegeri (agreements) prin care se specifică drepturi şi obligaţii, având la bază
instrumente speciale care permit exercitarea la expirare (maturitate) a
opţiunii de livrare sau cumpărare efectivă a mărfii sau produsului respectiv. În cazul în care
această opţiune nu se manifestă, participantul la piaţă poate să facă o operaţie inversă, pentru a-şi
închide poziţia iniţială. Aceste contracte sunt instrumente financiare care au fost încadrate în
categoria produselor derivate, pornind de la faptul că ele provin sau se referă la un produs care
există pe piaţa fizică. Rezultatul tranzacţionării lor nu este cumpărarea sau vânzarea efectivă a
mărfii, la care se referă
contractul respectiv, ci obţinerea unor efecte “derivate”, cum ar fi: stabilirea preţului prin
operaţiunile de cotare; acoperirea faţă de riscuri; diseminarea informaţiilor; realocarea resurselor
etc.
Datorită volumului mare al tranzacţiilor prin contracte la termen, în cadrul burselor de
mărfuri, se poate considera că aceste instituţii reprezintă, de fapt, cele mai importante pieţe
mondiale pentru produsele care fac obiectul contractelor bursiere. Ca o consecinţă a acestui fapt,
bursele de mărfuri agricole, prin rolul şi funcţiile lor pe plan economic, financiar şi comercial,
exercită o influenţă deosebit de puternică asupra comerţului mondial cu produse agricole,
concretizată în:
■ facilitare a tranzacţionării, funcţie considerată de unii specialişti ca fiind de primă
importanţă;
■ exercitare a unor influenţe determinate asupra evoluţiei comerţului internaţional cu
produsele respective.(37);
■ stabilire (formare) a preţurilor reprezentative pentru produsele agroalimentare,
considerată ca fiind cea mai importantă funcţie;
■ stabilizare a prețurilor şi de reducere a amplitudinii fluctuaţiilor de curs;
■ asigurarea rapidă şi eficientă de acoperire a riscurilor cărora sunt supuşi;
■ minimizare a riscurilor de preţ pentru marfa efectivă, îndeplinită prin hedging;
■ furnizare de informaţii asupra nivelului preturilor unor mărfuri la un anumit
termen;
În cadrul burselor de mărfuri agricole se desfăşoară o activitate operativă amplă şi
complexă, care se află în subordinea unui aparat executiv coordonat de Directorul general,
alături de acesta funcţionând şi o serie de organe consultative.
Aceste organe consultative se diferenţiază de la o bursă la alta, în funcţie de mecanismul specific
de funcţionare.
În general, la nivelul fiecărei burse există un Comitet tehnic însărcinat cu rezolvarea
problemelor curente referitoare la funcţionarea efectivă a bursei şi un Comitet care stabileşte
preţul spot al bursei. Cele două comitete sunt alcătuite din reprezentanţi ai membrilor bursei.
Dar, “nucleul” bursei este reprezentat de Casa de clearing (Casa de compensaţie), organism
care garantează, prin intermediul membrilor săi, onorarea tuturor tranzacţiilor încheiate la timp şi
în condiţiile stabilite prin contract.
 Participanţii la operaţiunile care se desfăşoară în cadrul burselor de mărfuri
agricole sunt încadraţi, de regulă, în următoarele tipuri sau categorii:
■ comercianţi, producători şi consumatori, care vând sau cumpără mărfuri, cu livrare
imediată şi plata cash;
■ producători, consumatori, comercianţi, bănci care investesc în mărfuri ce urmează a fi
livrate la termen;
■ comercianţi, producători şi consumatori care folosesc bursa pentru a încheia operaţiuni
de “hedge” în scopul evitării fluctuaţiilor de preţ între data contractării şi cea a livrării mărfii;
■ speculatori care îşi riscă banii în vederea obţinerii unui profit.
Indiferent de natura contractului şi de sistemul în care se efectuează tranzacţia, realizarea
efectivă a unei operaţiuni bursiere presupune parcurgerea următoarelor etape:
■ demararea tranzacţiei, prin stabilirea unei legături între client şi bursă, respectiv
transmiterea de către acesta a ordinului de vânzare-cumpărare;
■ definirea şi definitivarea tranzacţiei, altfel spus negocierea şi încheierea contractului de
către agenţii de bursă;
■ executarea contractului, care constă în îndeplinirea obligaţiilor şi obţinerea
drepturilor aferente, rezultate din tranzacţia respectivă.
Orice bursă are anumite deziderate, cum ar fi:
■ determinarea prețurilor reale pentru produsele tranzacţionate pe piaţa respectivă;
■ creşterea fluidităţii pieţei, a operativităţii tranzacţiilor comerciale şi maximizarea
siguranţei executării contractelor încheiate;
■ diminuarea fluctuaţiilor preţurilor, ceea ce duce la stabilizarea economiei;
■ asigurarea aprovizionării industriei cu produse de bază (materii prime şi materiale) şi
asigurarea unei pieţe de desfacere ritmică pentru producătorii direcţi, aceştia putând renunța la
stocarea mărfurilor şi contribuind astfel la reducerea cheltuielilor;
■ asigurarea împotriva riscurilor pentru bănci, societăţi de comerţ exterior, producători,
importatori/exportatori etc.;
■ transferarea riscurilor de preţ de la profesionişti la speculatori;
■ atragerea capitalurilor disponibile în circuitul economic, și creșterea dimensiunilor
capitalului în funcţiune.
 Buna funcţionare a sistemului bursei de mărfuri, în general, precum şi a mecanismelor
specifice derulării tranzacţiilor de bursă, presupun o bună cunoaştere
a mecanismelor de funcţionare şi evoluţie ale pieţelor produselor respective, o bună
cunoaştere a evoluţiilor cererii, ofertei, preţurilor, comerţului intern şi internaţional
etc.
Autoritatea de reglementare, supraveghere şi control a burselor de mărfuri este Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, care:
■ emite norme cu privire la autorizarea, înregistrarea şi funcţionarea burselor
de mărfuri, societăţilor de brokeraj, brokerilor, societăţilor de consultanţă, Caselor de
compensaţie şi societăţilor de expertiză contabilă pentru bursele de mărfuri;
■ avizează sau anulează, după caz, regulamentele de funcţionare emise de fiecare bursă
de mărfuri, după verificarea conformităţii acestora cu dispoziţiile legale în vigoare şi emite
recomandări cu privire la conţinutul regulamentelor de bursă;
■ autorizează bursele de mărfuri, societăţile de expertiză tehnică şi brokeraj, Casele de
compensaţie, societăţile de consultanţă şi brokerii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul pieţelor
„futures” şi cu opţiuni, sau în legătură cu acestea, să întocmească şi să păstreze un registru de
evidenţă a persoanelor autorizate;
■ realizează o clasificare a operaţiunilor de bursă, ordinelor de bursă şi notelor de
încheiere care se întocmesc de către brokeri pentru fiecare tranzacţie încheiată etc.
Bursele de mărfuri agricole, prin modul lor de funcţionare şi managementul
specific exercită o puternică influenţă asupra domeniului agroalimentar, în articular, dar şi
asupra sferei economice, în general. Interacţiunea bursă – conjunctură economică este
binecunoscută: pe de o parte, conjunctura economică este unul din
factorii determinanţi ai formării preţurilor la bursă, iar pe de altă parte indicii bursieri reprezintă
un important barometru al conjuncturii economice, favorizând procesele de finanţare. Bursa
reprezintă un element important al creşterii economice; de asemenea, bursa impune
întreprinderilor cotate un comportament corespunzător, cotarea la bursă reprezentând un „test” ce
reflectă cu fidelitate activitatea întreprinderilor respective.
Cadrul legislativ privind înfiinţarea burselor de mărfuri agricole în România este dat de
Legea nr. 129/2000 privind pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate, de
către societăţile de bursă; sunt autorizate ca organisme cu putere de autoreglementare de către
autoritatea de supraveghere şi reglementare, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor legale.
Crearea şi funcţionarea burselor de mărfuri, ca instrumente indispensabile ale
funcţionării la parametri optimi a economiei de piaţă, reprezintă, în condiţiile actuale, o
necesitate pentru România. Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes general, reglementate şi
autorizate, care asigură membrilor şi clienţilor acestora condiţii centralizate de negociere şi de
gestionare a riscurilor prin sisteme de tranzacţionare şi compensare.
În România există constituită Uniunea Burselor de Mărfuri din România (UBMR), care
grupează 11 burse, fiecare având un specific de tranzacţionare, din care cele mai active sunt:
 Bursa Română de Mărfuri – Bucureşti;
 Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri – Sibiu;
 Bursa Agricolă şi de Mărfuri – Arad;
 Bursa Lemnului, Hârtiei şi Materialelor de Construcţie - Piatra Neamţ;
 Bursa Maritimă şi de Mărfuri – Constanţa;
 Bursa Transilvană Cluj-Napoca;
 Bursa Universală – Braşov;
Uniunea Burselor de Mărfuri din România este o asociaţie profesională, fără scop
lucrativ, care urmăreşte, în principal, asigurarea următoarelor obiective:
■ reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi;
■ colaborarea asociaţiilor în vederea promovării sistemului bursier şi a creării unui cadru
organizatoric şi funcţional unitar pentru toate bursele de mărfuri din România;
■ întocmirea şi înaintarea propunerilor legislative necesare asigurării cadrului juridic
adecvat activităţii bursiere;
■ respectarea şi susţinerea intereselor membrilor cu privire la scopul Uniunii
faţă de organele guvernamentale, alte organisme şi instituţii;
■ întocmirea de studii, stocarea şi oferirea de informaţii privind sistemul bursier din ţară
şi străinătate; sprijinirea instruirii şi perfecţionării profesionale a personalului care lucrează în
sistemul bursier;
■ participarea la educarea cetăţenilor în domeniul proceselor de tranzacţionare şi altor
activităţi bursiere;
 ■ organizarea şi asigurarea dialogului interbursier prin promovarea principiilor politicii
bursiere;
■ crearea şi dezvoltarea unui sistem informaţional propriu legat de evoluţia şi
perspectiva dezvoltării activităţii bursiere pe plan naţional şi internaţional, punând la dispoziţia
membrilor săi documentaţii şi concluzii rezultate din acestea.
Până în prezent, CNVM a autorizat funcţionarea Bursei Române de Mărfuri
(Bucureşti) şi a Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu.